Ioan Slavici- Biografie

Ioan Slavici a fost scriitor, jurnalist, pedagog român și membru corespondent al Academiei
Române. Considerat un “instrument de observație excelent” al mediului rural, potrivit spuselor
criticului George Călinescu, Slavici este unul dintre cei mai cunoscuți autori canonici cu
importante scrieri în literatura română.
Ioan Slavici s-a născut la data de 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad și a fost al doilea
copil al cojocarului Sava Slavici și Elena Slavici. A mai avut o soră mai mare cu cinci ani,
Maria. Primele trei clase primare le-a urmat la Șiria, între 1854 și 1858, iar școala primară a
terminat-o la Arad, după ce a repetat clasa a patra. Între anii 1860 și 1864 a urmat primele cinci
clase la liceul maghiar, cu mari eforturi, deoarece a întâmpinat mari dificultăți în ceea ce privește
învățarea unei limbi străine. În perioada studiilor la Arad, Slavici a devenit membru al “Societății
de lectură a elevilor români”, coordonată de Mircea V. Stănescu și a fost martorul primirii
sărbătorești a lui Andrei Șaguna. Șiria, locul unde a copilărit Ioan Slavici În anul 1865, Ioan
Slavici s-a transferat la liceul german al călugărilor minoriți din Timișoara, acolo unde a început
pentru prima dată să simtă sărăcia și dificultățile vieții, deoarece tatăl său, în încercarea de a face
negoț cu cai, a sărăcit, iar o parte din avere a fost dată zestre surorii sale, Maria. Pentru a putea
termina clasele a VI-a și a VII-a se angajează ca preceptor al fetițelor unui german, proprietar de
restaurant în Timișoara, care i-a oferit masă și cazare. Rămas fără mijloace materiale, Slavici se
întoarce la Șiria, acolo unde se înscrie la liceul maghiar din Arad, elev particular, iar pentru a se
putea susține financiar îl meditează pe băiatul grofiței Konigsegg, care a rămas repetent în clasa a
IV-a. A trecut cu bine examenul clasei a VIII-a, dar nu s-a mai înscris în timp la examenul de
maturitate și s-a înscris pentru examen la Satu Mare, cu ajutorul unui prieten de familie. Se
întoarce pe jos de la Satu Mare, iar timp de șase săptămâni trece prin Baia Sprie, Dej, Gherla,
Cluj, Turda și Abrud.
În anul 1869 s-a înscris la Facultatea de drept de la Pesta, împotriva voinței părinților, care își
doreau să se angajeze “scrietor la vreun notar”. Perioada studenției n-a durat mult, ci doar 4 luni,
deoarece profesorii nu i-au inspirat încredere, așa că s-a întors acasă. S-a angajat peste vară
scrietor la notarul din Comlăuș. Chiar dacă nu avea de gând să-și continue studiile, cu ocazia
recrutării în armata imperială, Slavici profită de calitatea de student și se înscrie la Universitatea
din Viena, la Facultatea de Drept. Aici l-a cunoscut și pe Mihai Eminescu, la cursul de economie
națională, s-au împrietenit și a urmat o perioadă în care cei doi s-au susținut reciproc. Eminescu
îl numea pe Slavici “frakie gye gyncolo” (frate de dincolo), iar Slavici pe Eminescu îl numea
“Turcule”. După finalizarea stagiului militar și a anului universitar 1869-1870, Slavici s-a întors
acasă, însă în acest timp, Eminescu i-a povestit lui Iacob negruzzi despre Slavici ca scriitor și un
excelent cap politic. La prima întâlnire dintre cei doi, aceștia se înțeleg asupra unui studiu ce
urma despre români și maghiari care urma să fie publicat în “Convorbiri literare”.
A urmat o perioadă cu mai multe scrieri literare, la îndemnul lui Eminescu, apoi Slavici s-a
angajat la Arad, în cancelăria avocatului Mircea V. Stănescu, deputat în dieta Ungariei. La
finalul anului 1874 se stabilește la București, acolo unde secretar al Comisiei Colecției
Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la “Timpul”. Împreună cu Ion Luca Caragiale și George
Coșbuc editează revista “Vatra”, iar în timpul primul război mondial colaborează cu ziarele
“Ziua” și “Gazeta Bucureștilor”. În anul 1875 se căsătorește cu Ecaterina Szoke Magyarosy,
călătorește la Viena și Budapesta, iar în toamnă este numit profesor la Liceul Matei Basarab din
București de către Titu Maiorescu.
Însă, câțiva ani mai târziu, din cauza unor articole ce revendică drepturile românilor, Slavici
este închis de către autoritățile maghiare și curtea de juri îl eliberează. Divorțează de Ecaterina și
se căsătorește cu Eleonora Tănăsescu, la Sibiu, iar la scurt timp apare primul lor băiat, Titu
Liviu, în total având șase copii. Viața și operele lui Slavici A devenit cetățean român în 1892, iar
în 1903 a primit premiul Academiei Române. La scurt timp a fost închis din nou la Fortul
Domnești, apoi la hotelul „Luvru”, iar în 1919, la încheierea păcii și întoarcerea din Moldova a
regelui Ferdinand și a guvernului, Slavici este arestat iar și condamnat la 5 ani de închisoare, însă
este eliberat în același an. Obosit de viața agitată, detenții în pușcării și process, Slavici se
refugiază la fiica sa, în Panciu, în podgoria asemănătoare cu Șiria natală.
La 17 august 1925, Ioan Slavici s-a stins din viață și a fost înmormântat la schitul Brazi.
Împreună cu Ion Creangă, Slavici a fost cel care a pus bazele prozei moderne.
Opere scrise de Ioan Slavici
Comedii: “Fata de birău” (1871); “Toane sau Vorbe de clacă” (1875); “Polipul unchiului”
(1875).
Drame istorice: “Bogdan Vodă” (1876); “Gaspar Graziani” (1888). Povești „Zâna Zorilor”;
„Florița din codru”; „Doi feți cu stea în frunte”; „Păcală în satul lui”; „Spaima zmeilor”; „Rodul
tainic”; „Ileana cea șireată”; „Ioanea mamei”; „Petrea prostul”; „Limir-împărat”; „Băiet sărac”;
„Împăratul șerpilor”; „Doi frați buni”; „Băiat sărac și horopsit”; „Nărodul curții”; „Negru
împărat”; „Peștele pe brazdă”; „Stan Bolovan”; „Boierul și Păcală”.
Nuvele de Ioan Slavici: “Popa Tanda” (1873); “Scormon” (1875); “La crucea din sat” (1876);
“Crucile roșii” (1876); “O viață pierdută” (1876); “Gura satului” (1878); “Budulea Taichii”
(1880); “Moara cu noroc” (1880); “Pădureanca” (1884); “Comoara” (1896); “Vatra părăsită”
(1900); “La răscruci” (1906); “Pascal, săracul” (1920).
Romane scrise de Slavici: “Mara” (1894); “Din bătrâni” (1902); “Din bătrâni. Manea” (1905);
“Corbei” (1906); “Din două lumi” (1920); “Cel din urmă armaș” (1923); “Din păcat în păcat”
(1924).