Sunteți pe pagina 1din 3

Andrei Sebastian Nita

Scoala “Mihai Eminescu”, Ploiesti


Clasa a III-a B

Obiceiuri de Crăciun la alte popoare

Cadouri, braduti impodobiti, cina in familie, colinde si, mai ales, Mos Craciun. Daca
tot vorbim de obiceiuri si traditii, sa facem o plimbare prin lume, ca sa vedem ce
inseamna Craciunul in cultura altor popoare.

CAND SE REUNESTE INTREAGA FAMILIE

Craciunul este un prilej de bucurie pentru toti (parinti, bunici, copii), ocazie cu care
familiile se reunesc. Dincolo de sensul religios, Craciunul este un moment minunat
de a face si a primi cadouri, de a impodobi casa, de a te simti bine alaturi de cei
dragi.

BELGIA

Craciunul are loc aici mult mai devreme decat in alte tari, pe 6 decembrie, iar Mosul
lor se numeste Mos Nicolae. Mos Craciun nu prea e prezent, cu toate ca si pe data

1
de 25 decembrie copiii primesc daruri. Familiile care tin la traditie organizeaza asa-
zisa masa de Craciun pe data de 5 decembrie.

FINLANDA

Finlanda ar fi, dupa parerea locuitorilor ei si a milioanelor de copii care-i trimit


scrisori lui Mos Craciun, locul in care traieste acest personaj. Finlandezii spun ca
Mos Craciun locuieste in nordul tarii, in zona numita Korvatunturi. Obiceiurile de
Craciun ale finlandezilor sunt destul de diferite de cele ale altor popoare. Prin
traditie, in fiecare casa se face curatenie timp de o saptamana pentru cele trei zile de
Craciun: Ajunul, Ziua de Craciun si Boxing Day. In dimineata de Ajun, intreaga
familie mananca budinca de orez si bea suc de prune, dupa care impodobeste casa
si bradul. Mos Craciun vine la copii sa aduca darurile insotit de spiridusi. Pe 26
decembrie este Boxing Day, cand toata familia merge in vizita la cei mai in varsta
membri – de regula, bunicii.

POLONIA

In Ajun, copiii asteapta aparitia primei stele pe cer, pentru ca aceasta denota ca
este momentul sa inceapa cina. Pe masa, este asezat intotdeauna un tacam in plus
– pentru cazul in care apare un vizitator neasteptat. Perioada Sarbatorilor incepe pe
24 decembrie si se termina pe 6 ianuarie. In ziua de Craciun, copiii se deghizeaza in
magi, diavoli, ingeri si pastori si merg din usa in usa, pentru a cere banuti si prajituri.

GERMANIA

De Craciun, germanii adora sa-si orneze casele si in exterior, si in interior. In jurul


ferestrelor sunt puse lampioane electrice, iar pe geamuri sunt lipite folii colorate cu
scene religioase.

LITUANIA

Craciunul este o adevarata minune pentru copiii din Lituania. Prin traditie, Mos
Craciun aduce daruri timp de 12 zile, incepand cu Ajunul. In fiecare seara, Mosul
lasa sub brad cate un cadou pentru fiecare membru al familiei. Lituanienii obisnuiesc
sa lase sub brad cate o cutie cu bomboane, pentru ca Mosul sa guste ceva dulce
inainte sa plece din nou la drum.

AUSTRALIA

In aceasta parte a lumii e ceva obisnuit sa petreci sarbatoarea Craciunului la peste


30 grade C. Cina e deosebita de cele din alte tari prin faptul ca intr-una dintre
prajituri este pusa o bucatica de aur. Cel care gaseste aurul stie ca va avea mult
noroc in anul care urmeaza. Masa nu se serveste in camera de zi, langa semineu, ci
pe plaja sau la picnic. In seara de Craciun, australienii ies pe strazi, cu lumanari
aprinse si canta toate cantecele specifice.

AUSTRIA

2
Sarbatoarea lui Mos Nicolae marcheaza inceputul Craciunului in Austria. Sfantul
Nicolae, insotit de un diavol, se plimba din casa in casa si ii pune pe copii sa scrie o
lista cu lucrurile bune si lucrurile rele pe care le-au facut de-a lungul anului. Copiii
cuminti primesc nuci, jucarii si dulciuri. Cadourile puse sub brad nu pot fi deschise
decat dupa cina, in seara de Ajun.

ITALIA

Aici, Craciunul incepe cu opt zile inainte si este cunoscut sub denumirea de
“Novena”. Copiii merg din casa in casa sa recite poezii si sa cante, insa darurile le
primesc de-abia pe 6 ianuarie. Conform traditiei, cadourile sunt aduse de o vrajitoare
urata, dar buna, numita Befana. Ea aduce darurile pe cosul casei sau pe geam.

BRADUL DE CRACIUN

Traditia impodobirii bradului a inceput in Germania (se pare ca primii crestini care
au adus brazi impodobiti in casele lor au fost nemtii, in secolul al XVI-lea). Mai tarziu,
impodobirea acestora a devenit un obicei si in alte tari

In Polonia, toti brazii de Craciun erau impodobiti cu ingerasi, stelute si pasari.

In Suedia, ornamentele pentru brad erau facute din lemn vopsit, infatisand animale
si fete de copii.

In Danemarca se foloseau stegulete, clopotei si stelute.

Japonezii crestini foloseau lanterne din hartie.

Lituanienii impodobeau brazii cu mici colivii de pasari, stelute si diverse forme


geometrice.

CIORAPUL DE CRACIUN

In America, traditionalul ciorap de Craciun isi face aparitia la sfarsitul secolului al


XIX-lea, ilustratorul Thomas Nast fiind initiatorul lui. In Quebec, copiii isi agata
ciorapii deasupra semineului pentru ca Iisus si, dupa aceea, Mos Craciun sa puna
cadouri inauntrul lor.

SUPERSTITII DE CRACIUN

Superstitii pagane spun ca noaptea Craciunului este una periculoasa, in care nu e


bine sa umbli singur. De asemenea, se spune ca Mos Craciun nu este singurul care
“circula” grabit pe cer in aceasta noapte deosebita si ca, pe 24 decembrie, toate
vrajitoarele si demonii ies din ascunzatori. O alta superstitie spune ca, daca iesi din
biserica in timpul slujbei de Craciun, vei asurzi. In aceasta noapte, toate animalele
vorbesc limba oamenilor, viespile zumzaie de mii de ori mai tare si toate sunetele
sunt amplificate. In noaptea de Craciun, numai cei binecuvantati au norocul sa vada

S-ar putea să vă placă și