Tema 9

Caracterizarea unui personaj literar

Toto
de Magda Isanos

Cu o măiestrie aproape regizorală, Magda Isanos introduce publicului cititor pe Toto,

eroul povestirii cu acelaşi nume.
Toto este personajul principal al povestirii Magdei Isanos, o figură emblematică a
micului orăşel în care locuia, tocmai datorită impactului pe care îl are în vieţile micilor săi
concitadini. Personaj eminamente pozitiv, Toto întruchipează altruismul absolut, într-o
manieră aproape arhetipală.
Eroul îşi face apariţia învăluit într-o mantie a stranietăţii, fiind introdus de autor prin
caracterizare directă: ,,Un om din cale afarã de ciudat locuia în oraşul acesta.”
Deşi din punct de vedere fizic nu epatează prin nimic - autorul caracterizându-l direct
astfel ,,Omul acesta nu era prea înalt, cam gros şi şchiopãta de-a binelea de un picior, avea
nişte ochi foarte strãlucitori şi un surâs din cele mai plãcute din câte mi-a fost dat sã vãd” –
Toto face notă discordantă în peisajul micului său univers citadin ,, Dar omul nostru, cu toate
cã arãta ca toţi oamenii, pãrea cã ţine cu tot dinadinsul sã se deosebeascã prin purtarea lui de
ei.”
Însăşi identitatea lui este, de fapt, rezultatul interacţiunii sale cu micii locuitori ai
oraşului, din fericirea cărora face practic o misiune a existenţei sale cotidiene ,, La început se
adresa copilului cam în felul acesta: „Toto, ia vino la moşul, sã fim prieteni“. Şi, ciudat, copiii
n-aveau fricã de el; i se repezeau deodatã în braţe, oricât ar fi fost de mici şi sperioşi. Din
pricinã cã nu vorbea decât cu copiii şi din pricinã cã fiecãruia, pânã a nu-i şti numele, îi
spunea Toto, lumea îi zicea „Toto“.
Portretul moral, realizat prin caracterizarea indirectă bazată pe analiza
comportamentului personajului, reliefează puterea percepţiei diferite pe care ochii de copil o
au comparativ cu ochii celor mari. Pentru copii, Toto este un individ fascinant, de un
magnetism aproape supranatural ,, Puþin timp dupã venirea lui în oraş, Toto cunoştea toţi
copiii şi era cunoscut de toţi; când el trecea prin grãdina publicã, toţi omuleţii îşi lãsau jocul
şi-l înconjurau, i se agãţau de haine, uneori pãtându-i-le şi rupându-i-le din prea mare zel, şi
Toto lãsa imediat cartea şi începea cine ştie ce poveste caraghioasã, de sã te strâmbi de râs.”,
pe de o parte din pricina numeroaselor sale acte de caritate făcute spre bucuria copiilor,, Dacã
vreun micuţ zdrenţãros, cu nasul vânãt şi murdar, stãtea vrãjit lângã vitrina magazinului cu
jucãrii, Toto rãsãrea ca din pãmânt lângã el. Privea câteva clipe, dus pe gânduri, vitrina, se
schimba de pe un picior pe celãlalt şi dupã ce tuşea de câteva ori, ca pentru a-şi stãpâni o mare
emoţie, îl ruga pe copil sã-i facã plãcerea de a-şi alege o jucãrie, dar una oricât de scumpã, pe
care, iatã, va plãti-o el imediat.”, iar pe de alta în calitate de amfitrion al universului magic al
grădinii sale misterioase, născută şi crescută parcă din visele celor mici ,, Odatã grãdina plinã
de voioşia copiilor, Toto apãrea şi el într-un costum grozav de caraghios, cu papuci imenşi cu
vârfurile întoarse pânã la frunte, cu pantalonii strâmþi tare şi coloraþi ţipãtor şi cu o bonetã
împodobitã cu clopoţei pe cap, şi câte nu scornea el ca sã-i facã sã râdã întruna!”. Grădina şi
casa lui Toto, - această veritabilă Fabrică de ciocolată a lui Willy Wonka din romanul lui
Roald Dahl - au în ele ceva edenic, reprezentând pentru copiii dovada supremă a existenţei
fericirii, căci aşa cum ne spune autoarea însăşi, graţie lui Toto ,,În oraşul acela trãiau, desigur,
cei mai fericiţi copii.”
Chiar dacă era adorat de copii, Toto este privit cu circumspecţie de către adulţi, poate
şi din pricina uşoarei mizantropii de care dă dovadă prin atitudinea sa faţă de locuitorii maturi
ai oraşului ,, Când mergea pe stradã, el avea totdeauna o carte în mânã, din care citea mergând
şi se lovea mereu de oameni, de felinare şi case, iar dacã îi vorbeai, dupã ce te privea o clipã
batjocoritor, fãcea un „Hm“, care pãrea cã vine din burta lui rotunjitã, şi pleca şchiopãtând
mai departe” ca şi cum lumea celor mari i-ar fi complet străină. Neînţelegând afecţiunea lui
sinceră faţă de cei mici, adulţii îl evită, ajungând până la a-l antagoniza. Tot o caracterizare
directă îî face principalul detractor al lui Toto, preotul din oraş care nu vede altceva în
comportamentul său decât tentativa unei fiinţe demonice de a răpi sufletele pure ale copiilor
„Domnilor, obişnuia sã spunã amicilor sãi mai apropiaţi preotul, acesta-i însuşi necuratul.
Dumnezeu mi-i martor c-am zãrit sub haina lui caraghioasã vârful unei cozi […] Sã-ţi spun eu
ce vrea: vrea sã prãpãdeascã sufletele copiilor noştri nevinovaţi.“
Misterul iubirii lui Toto pentru cei mici este dezvăluit lumii abia după moartea
simpaticului, dar straniului personaj. Ca printr-o revelaţie menită de a dezvălui tuturor natura
angelică a lui Toto, descoperim că dragostea pentru copiii celorlalţi este generată tocmai din
pierderea propriului său copil: ,,Un sicriu de argint cu capacul de sticlã, ºi în el, îmbãlsãmat,
trupul unui copil de trei ani – copilul lui Toto, care murise demult.” Astfel, eroul îşi
proiectează iubirea paternă către copiii din jurul său dintr-un preaplin sufletesc văzând în
fiecare dintre aceşţia spiritul fiului său răpit prea devreme de soarta inexorabilă.
Prin modelul său comportamental, personajul Magdei Isanos întruchipează dezideratul
lui Ion Creangă adresat tuturor adulţilor ce trec, uneori vremelnic, prin universul celor mici:
,, Fie-vă dragi copiii, purtaţi-vă cu ei blând, învăţaţi-i ce e de folos, fiţi drepti si-ţi
vedea ca nu-s sălbatici! Schimbaţi-le des ocupaţia ,jucaţi-vă cu ei, căci între copii trebuie sa fii
şi tu copil. Nu vă vărsaţi veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor,că-i păcat."