Caracterizarea personajului principal din textul dat la partea I: Toto de Magda

Isanos. Exemplu de răspuns:

Precizarea, însoţită de exemple, a trei mijloace de caracterizare a personajului
principal
Numirea, în compunere, a cel puţin trei trăsături (fizice şi/ sau morale) ale
personajului principal
Ilustrarea trăsăturilor, prin referire la întâmplări semnificative din text
Prezentarea relaţiilor dintre personajul principal şi celelalte personaje din text

Toto este personajul principal al fragmentului reprodus la Partea I, fragment

din opera cu acelaşi nume, scrisă de Magda Isanos.
Portretul personajului este realizat atât prin caracterizare directă, făcută de
narator, cât şi prin caracterizare indirectă, trăsăturile lui reieşind din mediul în care
trăieşte şi din faptele sale.
Numele personajului este, de fapt, o poreclă pe care acesta a primit-o: din
pricină că nu vorbea decât cu copiii şi din pricină că fiecăruia, până a nu-i şti
numele, îi spunea Toto.
La prima vedere, Toto pare un om din cale afară de ciudat, iar ciudăţenia
omului provenea din aspectul fizic. Portretul fizic este realizat prin caracterizarea
directă, făcută de narator: era nu prea înalt, cam gros şi şchiopăta de-a binelea de
un picior, avea nişte ochi foarte strălucitori şi un surâs din cele mai plăcute.
Strălucirea ochilor şi surâsul plăcut scot la iveală trăsăturile morale ale
personajului, voioşia, pofta de viaţă, tinereţea sufletească, bucuria.
Toto, cu toate că arăta ca toţi oamenii, părea că ţine cu tot dinadinsul să se
deosebească prin purtarea lui de ei; se deosebea de ceilalţi oameni prin dragostea
pentru grădinărit şi cea pentru copii.
Bogăţia materială a personajului este reliefată atât direct de narator (căci era
foarte avut), cât şi indirect, rezultând din descrierea locului în care trăia: în jurul
casei era o imensă grădină, unde nu cred să fi lipsit vreun soi de plantă.
Bogăţia materială este dublată de bogăţia spirituală pe care Toto şi-o afla din
cărţi: el avea totdeauna o carte în mână, din care citea mergând şi se lovea mereu
de oameni, de felinare şi de case şi din bucuria de a împărţi cu ceilalţi avutul său:
cheltuia pentru un singur lucru, ca să facă bucurie copiilor.
Toto obişnuia să ofere oricărui copil jucării, oricât de scumpe erau. Fiind o
fire sociabilă, se împrietenea uşor cu copiii, căci aceştia n-aveau frică de el, i se
repezeau deodată în braţe, oricât ar fi fost de mici şi sperioşi.
Fire veselă, jovială, Toto nu se supăra pe copii atunci când el trecea prin
grădina publică şi când toţi omuleţii îşi lăsau jocul şi-l înconjurau, i se agăţau de
haine uneori, pătându-i-le şi rupându-i-le din prea mare zel. Dimpotrivă, îşi
întrerupea lectura obişnuită şi le povestea micuţilor poveşti caraghioase, ce
declanşau hohote de râs.
Impactul pe care Toto îl avea asupra copiilor era atât de mare, încât părea că
în oraşul acela trăiau cei mai fericiţi copii pe care îi făcuse să creadă, prin
poveştile lui, în existenţa zânelor şi a lui Moş Crăciun.
Personajul este fascinant deoarece, deşi adulţii îl percep ca pe un om ciudat,
copiii văd în el, un prieten şi un tovarăş dejoacă.
Pasiunile pentru grădinărit — îngrijind cu o neistovită dragoste fiece firişor
de iarbă — şi pentru copii - nu-şi poate cineva închipui ce dragi îi erau — îl fac să
pară ciudat în ochii adulţilor, la acest lucru contribuind şi faptul că nimeni nu
văzuse pe dinăuntru casa şi grădina din jurul casei sale şi faptul că nu vorbea decât
cu copiii.
Pe parcursul acţiunii, Toto se conturează ca un personaj interesant, care
stârneşte curiozitatea cititorului, impresionând prin felul său unic de a fi.