Bogdan Suceavă vorbește în acest fragment, despre relația stransa si

frumoasă dintre bunic și nepoti. “Ne-a spus o mulțime de lucruri pe care

atunci nu le-am înțeles şi care abia mai târziu, când ni le-am reamintit, au
început să se lege” Bunicul le povestise lumea întreagă ca într-un joc, ca într-un descântec, un
joc care poate să nu aibă sens pentru nimeni altcineva, dar care rămânea de acum să trăiască în
Miruna. “Pentru miruna aceasta era lumea”.

Un alt titlu pe care l-as putea propune, este “Povestile bunicului”, deoarece rostul poveştilor
din Miruna spuse de bunic, este unul adânc, acela de acces la tainele unei lumi in care patrund
nepotii, şi al cărui cheie este povestea, mult mai important este tezaurul memoriei, testamentul de
amintiri al bunicilor.

Fragmentul dat apartine genului epic:

În primul rând, prin prezenţa naraţiunii, ca mod de expune respecific. implicand prezenţa unui
narator subiectiv-martor,
În al doilea rând, apar personaje: bunicul si nepotii, care sunt implicati în derularea unor evenimente
si anume să asculte poveştile extraordinare ale bunicului, care, făcîndu-le pe înţelesul lor, amestecă
„cele văzute cu cele nevăzute, cele pentru copii cu cele pentru oameni mari, cele de nespus cu
tăcerile, trecutul cu niciodată”, pînă cînd Prîslea-cel-Voinic ajunge să fie la fel de real ca regele
Carol, deşi cei mici nu ar şti să zică „dacă au trăit în acelaşi timp sau unul înaintea celuilalt” Aceste
acţiuni sunt plasate într-un anumit timp , la ceasul serii la casa bunicilor.

Dupa parerea mea, afirmatia din finalul fragmentului produs este una veridica.

In primul rand, intotdeauna am perceput cărţile si istoriile ca pe nişte balsamuri ale sufletului şi m-am
hrănit cu convingerea că ele au fost şi vor continua să rămână surse sigure şi valoroase de consolidare
spirituală şi intelectuală.

Iar in al doilea rand, prin intermediul istoriilor reuşim să facem călătorii în trecut, prezent şi viitor şi
avem posibilitatea să stăm de vorbă, atât, cu noi înşine, cât şi, cu lumea întreagă.

In al treilea rand, inţelepciunea, tristeţea şi bucuria lumii toată, se află în istorii. Ele te provocă să
gândeşti şi îţi deschid calea spre experienţe sufleteşti de neimaginat.

Prejudecata reprezintă dimensiunea afectivă asociată stereotipului, raportarea afectivă la

unanumit grup. Şi de obicei implică respingerea celuilalt considerat ca membru al unui grup faţă
decare se manifestă sentimente negative. Prejudecata poate influenta puternic performanta unei
persoane.
Stereotipurile si prejudecata, persista si in operele literare, care fac obiectul a ceea ce am
putea numi un contract implicit cu cititorul: ceea ce se spune este adevărat și, totuși, este o operă
ficțională și totul e inventat. Iată un aspect care poate să pară paradoxal, dar care cuprinde esența
romanului bazat pe stereotipuri: ceea ce citesc s-ar fi putut întâmpla. Acest lucru permite o
identificare foarte puternică a lectorului cu personajul principal, pentru puținii care își regăsesc
propriile emoții.

Prin caracterizare directă, trăsăturile personajului Ion se dezvăluie cu dificultate,

deoarece Ion e un personaj complex și fiecare dintre celelalte personaje îl vede într-un anumit
mod, fără ca vreunul dintre ele să reușească să îl cunoască în esența lui. Dânsul este istet si
harnic.
De la început, Ion este sfâșiat de două glasuri interioase: Glasul pământului și Glasul iubirii,
căzând victima acestor patimi. „Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului ca o
chemare, copleșindu-l. Se simțea mic și slab ca un vierme pe care-l calci în picioare”
El sufera si este profund ranit in momentul in care Vasile Baciu il injoseste cu vorbe jignitoare in
fata intregului sat, la hora , (“fiece vorba il impungea drept in inima, cu deosebire fiindca auzea
tot satul”), pentru simplul motiv ca ii curteaza fiica. Batranul nutreste o ura profunda pentru
tanarul “sarantoc”, pe care il vede ca un “hot” si “talhar” ce nu urmareste altceva decat sa-i fure
pamanturile. Atacurile din partea personajelor trezeste in Ion “monstrul” ce a dormit atata vreme,
fiind un punct de plecare pentru conflicte deschise cu Vasile Baciu si George, dar si pentru
dezumanizarea personajului, care se va accentua pe parcursul romanului.
Conceptia autorului despre om e aceea ca el e o faptura vulnerabila, un punct insignifiant
asupra caruia se exercita doua forte masive, strivitoare, carora nu li se poate sustrage:
determinismul social si cel “divin”.
Intrebarea mea către acest personaj.
Cum credeti, care a fost cauza prejudecatii dvs?
Singurul mod in care eu imi puteam atinge scopul de a intra in posesia a cat mai mult pamant
era casatoria cu o fata bogata . Eu am alesp pe Ana a lui Vasile Baciu , pe care nu o iubeam, o
dipretuiam pentru uratenia ei, dar doream zestrea ei insemnata. 
Desi este inteligent si ar fi putut deveni “domn”, urmand scoala din Armadia flacaul a
preferat sa ramana acasa aproape de pamantul sau.
Dupa parerea mea, stereotipurile și prejudecățile ne influențează viața de zi cu zi, iar
în anumite împrejurări operăm cu ele, în ciuda faptului că ne credem lipsiți de
prejudecăti. Nu de puține ori ele pot deveni bariere în comunicarea, cunoașterea și
acceptarea celor din jurul nostru; din acest punct de vedere trebuie să avem
disponibilitatea de a lupta cu propriile noastre prejudecăți, astfel încât să nu ajungem în
situații de discriminare, marginalizare, respingere sau excludere a unor semeni pe motive
subiective, influențate de stereotipuri și reprezentări eronate despre alții. Omul care are
prea multe prejudecăți nu se va putea bucura de propria sa libertate și va găsi mult mai
greu calea spre adevăr.