Realizat de:

Pazurati Ana și Ciumaș Simona

Grupa T-041
 Ion Druţă e una din legendele plaiului nostru, una din zidirile de
rezistenţă ale Literaturii noastre naţionale, iar eroii săi literari,
creează cu o familie mare de oameni vii, reali, asemenea nouă, dar
mai ales asemenea părinţilor şi bunicilor noştri. De la aceste
personaje învăţăm ani de-a rândul spiritul, nobleţea, demnitatea şi
frumuseţea dragostei de om şi de viaţă.
 UNELE PIESE ALE LUI ION DRUȚĂ SUNT VERSIUNI DRAMATICE ALE
PROPRIILOR SALE LUCRĂRI ÎN PROZĂ: "HORIA" DUPĂ
"CLOPOTNIŢA", "PLECAREA LUI TOLSTOI" DUPĂ NUVELA CU
ACELAŞI TITLU Ş.A. DRAMELE LUI ION DRUŢĂ ÎNGLOBEAZĂ ÎN SINE
VIEŢI OMENEŞTI DISTINCTE,CARACTERE TIPICE, COLIZII ASCUŢITE,
CE SE CONSUMĂ SUB OCHII SPECTATORULUI, CARE TRĂIEŞTE
RENUMITA STARE DE CATARSIS. ION DRUŢĂ VINE ÎN DRAMATURGIE
CA UN BUN CUNOSCĂTOR AL CERINŢELOR GENULUI ŞI SPECIEI PE
CARE O CULTIVĂ. REPLICILE SUNT DEOSEBIT DE EXPRESIVE, ELE
COMPLETÎND SUGESTIV IDEEA ANUNŢATĂ ÎN TITLU.

OPERA DRAMATICĂ A LUI ION DRUȚĂ SE BUCURĂ DE UN LARG

ECOU, PIESELE SALE VĂZÎND LUMINA RAMPEI ÎN NUMEROASE
TEATRE DIN ŢARĂ ŞI DE PESTE HOTARE. DUPĂ SCENARIUL LUI ION
DRUȚĂ S-A TURNAT ÎN 1965 LA STUDIOUL "MOLDOVA-FILM",
PELICULA "ULTIMA LUNĂ DE TOAMNĂ" , DISTINSĂ LA FESTIVALUL
INTERNAŢIONAL DE FILME DE LA MAR-DEL-PLATA (ARGENTINA),
CU MAI MULTE PREMII. SCIITORULUI ȘI DRAMATURGULUI I S-A
DECERNAT ÎN 1967 PREMIUL DE STAT AL RSSM. ION DRUȚĂ A FOST
DECORAT CU DOUĂ ORDINE DRAPELUL ROŞU DE MUNCĂ ŞI
ORDINUL PRIETENIA POPOARELOR.
 CREAŢIA DRAMATICĂ A LUI ION DRUŢĂ,
CARE CUPRINDE ÎN MARE PARTE PIESELE
CASA MARE, PĂSĂRILE TINEREŢII
NOASTRE, FRUMOS ŞI SFÂNT, DOINA,
CERVUS DIVINUS, IA ÎN DEZBATERE TEME
ŞI MOTIVE CARE POT FI GĂSITE ŞI ÎN
Într-adevăr, mai toate scrierile lui Ion Druță PROZELE SALE: RAPORTURILE OM-
MORALĂ, SACRU ŞI PROFAN, ECOLOGIA
explorează din plin tot ce este poetic în viața
NATURII VERSUS ECOLOGIA SPIRITULUI,
din afară și dinlăuntru a țăranului, pentru a REPERCUSIUNILE TEHNOCRATIZĂRII,
dezvălui dimensiunile condiției umane în PROBLEMA MEMORIEI ŞI A ISTORIEI.
totalitatea lor, prin intermediul poeticului

sacralizează oamenii și realitățiile vieții. Ion

Druță este un mare Scriitor în sensul larg al
cuvântului, poate cel mai mare după Mihai
Eminescu.
Casa mare- un simbol al purităţii morale şi un spaţiu al
sacralităţii

"Casa mare"este una dintre cele mai reprezentative piese în acest sens,
pentru că înglobează componentele, dominantele dramaturgiei lui Ion
Druţă.

Textul se constituie , în linii mare, din nararea a trei evenimente centrale:

„gătirea” casei mari, relaţia sentimentală a Vasiluţei şi a lui Păvălache şi

despărţirea protagoniştilor.
Vasiluţa deschide galeria unor personaje dramatice druţiene la fel de
memorabile: Călin Ababii, Horia Holban, mătuşa Ruţa, Doina etc.
Aidoma personajelor tragediilor antice, ea trebuie să facă dificila alegere
între datorie (să rămână fidelă memoriei soţului căzut în război) şi
sentiment (să accepte dragostea lui Păvălache).
Drama Casa mare poate fi considerată, de altfel
ca şi alte texte epice şi dramatice ale lui Ion
Druţă, un veritabil manual de etică, valabil şi
pentru lumea de astăzi, care se schimbă rapid şi
radical.
 În aprilie 1952, ziarul „Pravda” prin articolul „Să oprim
rămânerea în urmă a dramaturgiei”, pornea o luptă
aprigă împotriva falsei teorii a lipsei de conflict.
Principalul motiv al căderii genului a fost formulat just –
absenţa aproape totală în piese a refl ectării lumii
interioare a personajelor. Patosul articolului se reducea
la chemarea dramaturgilor s-o abordeze plenar în
operele lor. Apărută la scurt timp după cunoscutul
articol, drama Casa mare de Ion Druţă a revizuit
conflictul dintre bine şi mai bine şi l-a înlocuit cu confl
ictul blagian dintre matricea stilistică a neamului şi aşa-
zisul umanism dictat de ideologia totalitaristă, a
substituit acţiunea exterioară prin cea interioară,
stabilind noi relaţii dintre text şi subtext şi revenind,
astfel, la tradiţiile seculare ale dramaturgiei şi la
regenerarea substanţială a genului ca atare afl at la
acea dată în impas.
 ROMANUL POVARA BUNĂTĂŢII NOASTRE,
ALĂTURI DE ROMANUL CLOPOTNIŢA,
ESTE CEL MAI REPREZENTATIV PENTRU
CREAŢIA SA.
Eroul principal al romanului este Onache Cărăbuş, care este din
satul Ciutura, de lângă Bălţi. În momentul cedării Basarabiei, el
se găseşte, în mod simbolic, pe podul de pe Prut, între un
grănicer român şi unul rus. El se reîntoarce după război în sat,
într-un moment dramatic, când satul ia foc şi oamenii rămân
fără adăpost.

Scriitorul ştie să dea valoare simbolică unor lucruri comune cum

ar fi: pietrele de lângă sat, drumul, podul, pădurea, Prutul,
pământul, fiindcă oamenii lui au o viaţă trăită simplu, fără mari
conflicte interioare, fără revolte violente, fără dorinţi de
răzbunare, fiindcă sunt blânzi, buni şi în sufletul lor se găseşte
liniştea ce-o dă una dintre fericiri: „Fericiţi cei blânzi că aceia vor
moşteni pământul“. De aceea oamenii stau descumpăniţi după
arderea satului, dar Onache Cărăbuş, pe care nimeni nu-l ia în
seamă, le spune că în pădure e un cuib cu un ou şi-i cheamă să
li-l arate. Este un mod simbolic de a trata problema de bază a
romanului şi anume supravieţuirea.
 O lucrare cu cele mai profunde semnificații etice și morale, menită să se
păstreze integritatea sufletului. Romanul „Frunze de dor” este pentru cei
visători, Frunze de dor este primul roman al scriitorului și
academicianului basarabean Ion Druță. A apărut în anul 1957, deși a fost
terminat și prezentat pentru tipărire doi ani mai devreme. Romanul
“Frunze de dor” cuprinde o perioadă scurtă din primavară pînă în
toamna anului 1945, ultimile luni de război şi primele luni de pace. E un
răstimp bogat în evenimente de importanţă cardinală pentru om şi
pentru ţară: sfîrşitul războiului, întoarcerea la munca paşnică,
cicatrizarea unor răni sufleteşti.
 „Ultima lună de toamnă” este nuvela despre rostul
omului pe pământ, cuprinsă de un lirism profund. Tata,
capul familiei aflat în toamna vârstei, plecă să-și viziteze
copiii. El simte sfîrșitul vieții sale și hotărăște ca înaintea
morții să – și mai vadă încă o dată copiii plecați prin
lume. Aceştia au cam uitat de casa părintească, iar
bătrânul le duce dorul. Cei şase copii îşi trăiesc viaţa
departe de părinte, iar tatăl prin acestă călătorie
reuşeşte să viziteze toate locurile de care-l leagă soarta.
Acțiunea are loc toamna – un timp semnificativ,
deoarece toamna e și vremea musafirilor în Moldova.
Copiii nu au venit la izvorul vieții lor și pe bătrîn îl macină,
dacă nu cumva și-au pierdut valorile eterne, esențele
cultivate de veacuri de către neam? De aici desprindem
ideea – rostul omului pe pămînt.
 ROMANUL AUTOBIOGRAFIC HORODIȘTE OFERĂ,
NETĂGĂDUIT, ELEMENTE PREȚIOASE ÎN
DOCUMENTAREA ACELORA CARE SE ANGAJEAZĂ LA
REALIZAREA UNEI PRIVIRI MONOGRAFICE ASUPRA
SCRIITORULUI ION DRUȚĂ, DAR ROMANUL SE
IMPUNE, DINCOLO DE ACESTEA, CA O CONSTRUCȚIE
LITERARĂ ÎN SINE, CA UN ROMAN AL COPILĂRIEI, ÎN
RÂND CU ORICARE ALTĂ ASEMENEA CREAȚIE DIN
PATRIMONIAL UNIVERSAL, ILUSTRÂND TOCMAI
PARTICULARITĂȚILE DE MANIFESTARE UMANĂ
SPECIFICE LOCULUI EVOCAT ȘI PROPUNÂND UN
PERSONAJ, UN EROU INEDIT ÎN FELUL SĂU DE A-ȘI
TRĂI VIAȚA, CAPABIL SĂ TREZEASCĂ ASTFEL
INTERESUL ORICĂRUI CITITOR DE ORIUNDE ȘI DE
ORICE VÂRSTĂ. NUVELA „HORODIŞTE” SCOATE ÎN
EVIDENȚĂ IMAGINEA TATĂLUI, CARE ESTE TIPICUL
ȚĂRAN DORNIC DE PĂMÂNT. NARATORUL ÎŞI ADMIRĂ
TATĂL GĂSINDU-L DUR, VOINIC, DAR, ÎN ACELAȘI
TIMP, ENIGMATIC. ACESTA LASĂ ȘI OBICEIUL DE A
JUCA CĂRȚI PENTRU A NU-ȘI PIERDE AVEREA, DAR
DEPRINDEREA DE „A-I ÎNȚEPA” PE OAMENI ÎI RĂMÂNE.
 DINTRE OPERELE ÎN PROZĂ SUB ASPECTUL PROBLEMELOR ABORDATE DE AUTOR ȘI
INCITANTE PRIN MODALIATĂȚILE ARTISTICE EXPLORATE DE ACESTA, SE REMARCĂ ȘI
NUVELA DE PROPORȚII CLOPOTNIŢA. NU E DOAR O CONSTRUCȚIE MEDIEVALĂ DE
CULT, SECHESTRATĂ DE AUTORITĂȚI ȘI ARSĂ, CHIPURILE, DE FULGER. HORIA ESTE
PROTAGONISTUL OPEREI, FIIND UN BUN GOSPODAR ŞI UN SOŢ IUBITOR. DIN CAUZA
CLOPOTNIŢEI AJUNGE A FI DUŞMAN CU BALTA, DEOARECE ACESTA ARE UN ROL
ESENŢIAL ÎN VIAŢA LUI.
 OPERA „PĂSĂRILE TINEREŢII NOASTRE” ESTE O
DRAMĂ CARE NE VORBEȘTE DESPRE SUFLET,
PLEDEAZĂ PENTRU SENSIBILIZAREA LUMIII INTERNE
A OMULUI, PENTRU SPIRITUALITATE, PIESA E PLINĂ
DE MULT ADEVĂR OMENESC, DAT ȘI DE DURERE,
„PLÂNSUL INTERIOR” FIIND O ALTĂ MARCĂ A
ORIGINALITĂȚII LUI ION DRUȚĂ. PAVEL RUSU ESTE
UN SCLAV AL TIMPURILOR, IAR MĂTUȘA RUȚA –
PĂSTRĂTOAREA DE TRADIȚII. ACEȘTIA ȘI-AU TRĂIT
DRAMA VIEȚII ÎN SATUL VALEA COCORILOR, AU
AGONISIT MULTE, AU AVUT BUCURII, DAR ŞI
TRISTEŢI. MĂTUŞA ESTE FEMEIA CU EXPERIENŢĂ,
ACEA BUNICUŢĂ CE ŞTIE TOATE „DATORIILE”.
CIOCÂRLIILE ŞI COCORII SUNT PĂSĂRILE ÎNDRĂGITE
ALE AMÂNDURORA, ACEASTA RELEVÂND
TEMPERAMENTUL VISĂTOR AL PERONAJELOR.
Discursul dramatic druțian, impresionează
prin complexitatea lui structurantă, atât la
nivel de construcție dialogică, cât şi la nivel
de mesaj, și poate fi utilizat în diverse
contexte comunicativ-formative, fapt ce
reclamă o lectură avizată şi integrală a
textelor dramatice pentru a înțelege
esențialul semnificant. De aici necesitatea
unei lecturi cooperante, recreatoare a
mesajului şi a discursului dramatic, cititorul
de azi putând realiza o lectură din
perspectivă semiotică.
 Bine, universul epic şi dramatic druţian, nu e unul greu accesibil,
cum e cel al lui Franz Kafka, de exemplu. Pe de altă parte, sondat în
profunzime, ar putea să confirme unele adevăruri artistice sau
existenţiale, pe care le promova disimulat scriitorul încă de la
începuturi. Am putea antrena în acest scop întregul instrumentar al
naratologiei. Şi apoi, o operă mare nu se reduce, nu trebuie redusă
la o singură „tălmăcire”. După ce enunţăm o judecată pertinentă, e
bine să lăsăm opera „aşa deschisă”. Cu siguranţă, alte generaţii vor
găsi şi alte conotaţii, apreciind sau penalizând proiectele auctoriale.
 Enigma dramaturgiei lui Druţă e însuşi sufletul
autorului, pe care fiecare îl sesizează, dar nu-l
poate transpune aidoma scenic”. În aceeași ordine
de idei criticul și istoricul literar Anton Cosma
scria: „Pentru personajul lui Ion Druţă este însă
esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea
cea mai ascunsă, numai rareori şi insuficient
luminată de raza conştiinţei lucide. Omul
conceput de Ion Druţă e (...) o fiinţă profundă,
capabilă să comunice cu lumea sa la un nivel de
intensitate şi complexitate deosebite. Dacă am
vrea să-l caracterizăm printr-o formulă lapidară,
ar trebui, poate, să spunem despre el, în primul
rînd, că este un homo religiosus. (...) Evlavia în faţa
pămîntului pe care trăiesc şi în faţa lumii cu
făptuirile ei caracterizează personajele lui Ion
Druţă”.
VĂ MULȚUMESC
PENTRU ATENȚIE!