ION – Liviu Rebreanu

0.Realism-teorie

1. Incadrarea textului in opera scriitorului

Considerat creatorul romanului românesc modern, Liviu Rebreanu face parte din
familia marilor spirite ale literaturii interbelice: "Dacă prin Sadoveanu, proza
românească este îndreptată spre explorarea lumii satului realizând o excepțională
sinteză poetică între liric și epic, prin Rebreanu, își găsește primul romancier obiectiv,
atras de mișcările vieții mulțimilor anonime". Volumele de nuvele "Frământări" și
"Golanii" configurează liniile de forță ale romanelor rebreniene, și anume: "Ion"';
"Pădurea spânzuraților"; "Adam și Eva"; "Ciuleandra"; "Crăișorul"; "Răscoala"; "Jar";
"Amândoi".

Apariția în 1920 a romanului "Ion", "impunătoare frescă rurală a vieții

transilvănene"(Vladimir Streinu), "cea mai puternică creație obiectivă a literaturii
române"(Eugen Lovinescu), marchează un moment de cotitură în evoluția geniului
întrucât încheie viziune idilică patriarhală promovată de samănătoriști. Dacă prin
Sadoveanu se ilustrează comunitatea rurală arhaică situată într-o izolare naturală, pentru
a păstra nealterată valorile spirituale ancestrale, prin Rebreanu se prezintă țăranul
român prins în angrenajul luptei pentru înavuțire, suferind efectele dezumanizării
specifice societății capitaliste. Romanul "Ion" face parte din ciclul rustic alături de
"Răscoala" și "Crăișorul", toate axate pe dezbaterea polemică a problemei pământului.

2.Substratul antropologic

Geneza romanului se raportează la câteva elemente esențiale care si-au pus adânc
amprenta asupra sensibilității creatoare a autorului și pe care le-a transfigurat artistic în
operă:

a. Într-o duminică pe când se afla la o vânătoare de porumbei în împrejurimile

satului natal Prislop, prototip real al ficționalului Pripas, Rebreanu a văzut un țăran
imbrăcat în straie de sărbătoare. Crezând că nu îl vede nimeni, acesta s-a plecat și
cucernic a sărutat pământul: "L-a sărutat ca pe o ibovnica", zice autorul.

b. In aceeași perioadă, a aflat de la sora sa despre destinul tragic al unei fete pe

nume nume Rodovica. Aceasta se îndrăgostise de un flăcău sărac, si mai mult, se
întâmplase și greșise rămânând însărcinată. Drept consecință, tatăl o bate teribil,
întrucât "trebuia acum, fruntaș se încuscreasca cu pleava satului". Dacă cea dintâi
secvență antropologică va fi valorificată in capitolul "Sărutarea", când întru-un moment
de halucinație, Ion amestecă cele două glasuri, prefigurează soarta nefericită a Anei prin
raportare la relația cu Vasile Baciu și Ion.

c. Totodată, în conturarea protagonistului semnificativă este conversația dintre

Rebreanu și un vecin al acestuia Ion Pop al Glanetasului, flăcău harnic, dar sărac, care
vorbea cu atâta pasiune despre pământ de parcă ar fi fost "o ființă vie și adorată"(Liviu
Rebreanu). Dincolo de acest aspect, în construirea universului ficțional este utilizată
imaginea satului natal Prislop, devenit în roman Pripas a locuitorilor și a împrejurimilor
acestora.Trebuie precizat însă, că realitatea reprezintă doar un pretext narativ,
prototipurile reale rămân in umbra personajelor ficționale după ce le vor fi extrase
sevele autenticității.

3.Elemente de hipotextualitate

Romanul "Ion" se validează drept element de hipotextualitate pentru nuvelele

"Ofilire", "Răfuială" și "Hora morții". Astfel, in nuvela "Ofilire’’, se infatiseaza o fata
saraca pe nume Saveta, ce era indragostita de fiul preotului din sat. Soarta ei dramatica
este asociata cu cea a Anei, a carei dragoste pentru Ion o va macina incetul cu incetul,
impingand-o, in final, spre gandul de a-si lua viata. In nuvela "Rafuiala" este vorba despre
conflictul dintre Toma Lotru si Tanase Ursul, ambii fiind indragostiti, de Rafila, o fata
saraca si orfana. Aceasta, desi il iubeste pe Tanase, se casatoreste cu Toma, deoarece era
mult mai avut. Aceste destine sunt asociate cu cele ale lui George, Ion si Florica.

Nuvela "Hora Mortii" prezinta pe Ion Haramu si pe Tudor Boroiu, ce luptau in

razboi. Haramu era opusul lui Boroiu: temator si posomorat, facandu-si griji despre copiii
si nevasta lui, care au ramas singuri. Intre cei doi exista un conflict din cauza faptului ca
Haramu s-a insurat cu Ileana, cea de care era indragostit Boroiu.La finalul nuvelei, Boroiu
moare fiind impuscat, la fel ca si Haramu. De asemenea, acest destin este asociat cu cel
al lui George, Ion si Florica.

4.Titlul
 Element paratextual ce identifica o creație, titlul este un motiv anticipativ cu
valoare simbolică întrucât avertizează cititorul asupra personajului principal, pivotul
diegezei, ce susține arhitectura narativă. Titlul inițial al romanului a fost "Zestrea" a creat
din dorința de a generaliza fenomenul urmărit. Varianta finală "Ion", nume des intalnit in
comunitatea rurală tradițională, a izvorât din intenția autorului de a crea un personaj
exponențial, astfel protagonistul ar fi trebuit să ilustreze condiția tăranului considerat de
Rebreanu "izvorul românismului pur și etern".

5.Tema

Opera ilustrează consecințele nefaste pe care le are dorința de înavuțire. Această

problematică se dezvoltă pe trei direcții:

a. sociala, vizează dorința lui Ion de a-si schimba statutul social umil, indiferent de
mijloace.

b. psihologică, pune în lumină conflictul de conștiință al protagonistului care

oscilează permanent între două voci interioare: pământul și iubirea.

c. morală, vizează inevitabila degradare, dezumanizare în raport cu instinctul de

posesiune .

6.Strucrura

Romanul este structurat in 2 parti, sugestiv intitulate, "Glasul pamantului" si

"Glasul iubirii" pentru a ilustra cele doua coordonate existentiale majore ale
protagonistului. Acestea insumeaza 13 capitole cu titluri simbolice ( "Zvarcolirea",
"Blestemul", "Rusinea") si rezumative ( "Sarutarea", "Streangul","Copilul"). Un loc aparte
in arhitectura narativa il detine primul si ultimul capitol, intitulate simbolic "Inceputul" si
"Sfarsitul" pentru a sustine simetria.

Constructia operei este circulara, simetrica, validata de raportul incipit-final, astfel

ca "toate elementele trebuie sa se uneasca, sa se rotunjeasca, sa ofere infatisarea unei
lumi unde inceputul    se confunda cu sfarsitul. De aceea romanul, un corp sferoid, se
termina precum a inceput". Cele doua secvente au in centru metafora drumului
"urmarindu-l, intram si iesim ca printr-o poarta in roman. El nu numai leaga, ci si
izoleaza aceasta lume noua, cu legile si cu intamplarile ei" (Nicolae Manolescu).
Toponimele cu care debuteaza incipitul "Cluj","Armadia", "Jidovita", "Bistrita",
"Cismeaua Mortului", "Rapele Dracului", pe de o parte sporesc autenticitatea, realizand
motivarea realista a operei, iar pe de alta parte sunt motive anticipative, reliefand
destine dramatice previzibile.

Intrarea in sat este strajuita de "un Cristos cu fata spalacita de ploi si cu o coronita
de flori vestede agatata de picioare", "Cristos isi tremura jalnic trupul de tinichea ruginita
pe lemnul mancat de carii si innegrit de vremuri". Crucea stramba devine o emblema a
tragicului, anticipand o umanitate in care sacrul este ignorat, care a uitat sa respecte
legile morale ancestrale. Prin tehnica narativa mise en abime, se face trecerea de la
imaginea panoramica a satului si a imprejurimilor acestuia, la una particulara, atentia
focusandu-se pe casa familiei Herdelea si pe cea a lui Ion. In acest sens, tehnica descrierii
cu functie simbolica sustine caracterul realist al discursului narativ, cititorul avand acces
la interioritatea personajelor prin prisma mediului in care traiesc, a detaliilor
arhitecturale.

Casa invatatorului Herdelea este "cea dintai taiata adanc in coasta unei coline",
semn al distinctiei, al respectului de care se bucura in comunitate si are "doua ferestre
care se uita tocmai in inima satului, cercetatoare si dojenitoare", avand semnificatia unei
instante morale. In contrast, casa lui Ion are "usa inchisa cu zavorul", semn al unui suflet
inchis, imprevizibil; "acopersiul de paie parca e un cap de balaur", pentru a sugera
influenta nefasta pe care protagonistul o va avea asupra celorlalte personaje. Statutul
social umil, saracia, dar si destoinicia lui Ion sunt ilustrate prin imaginea peretilor "varuiti
de curand", care "deabea se vad prin sparturile gardului". Impresioneaza dintru inceput
viziunea regizorala, care este sustinuta de tehnica mise en abime, a stop cadrului, de
ilustrare minutioasa a gros-planurilor si a prim planurilor, precum si de desenarea
conturilor: "Intr-o curte mare rumega, culcate, doua vaci unguresti, iar o baba, sade pe
prispa, ca o scoaba, prajindu-se la soare, nemiscata parc-ar fi de lemn"; "un dulau latos,
cu limba spanzurata, se apropie in trap lenes, fata tinta"

Finalul reia imaginea Cristosului de tinichea, care de aceasta data are fata poleita
de o raza intarziata, si prin asociere cu "turnul bisericii noi, stralucitor" care "se inalta ca
un cap biruitor", inaugureaza un nou ciclu existential, aflat sub semnul sacrului,
reinstaurarea legilor morale dupa sacrificiul unor vieti omenesti. Viziunea realista este
sustinuta si de meditatia grava, amara asupra destinului omului pe pamant. Marele timp
vine nepasator "stergand toate urmele", in contrast cu efemeritatea si precalitatea fiintei
umane, "satul a ramas inapoi acelasi; unii oameni au murit, altii le-au luat locul".
Sugestia este aceea a destinului repetitiv, caci cazul lui Ion nu este singular, element
ilustrat si de dedicatia ce urmeaza textului "celor multi umili".

Perspectiva narativa este obiectiva, heterodiegetica, avand ca marca lexico-

gramaticala, persoana a 3 a, a formelor verbale: "sufla", "e mort", "coteste" si
pronominale "el", "ea", "ei". Viziunea narativa este auctoriala, intrucat naratorul nu
corespunde niciunuia dintre personaje, iar focalizarea este neutra, dominanta,
alterneaza cu cea interna, naratorul extradiegetic parand a se plasa in umbra unor
personaje.

Cronotopul este bine delimitat, pentru a sustine verosimilitatea faptelor si

veridicitatea personajelor. Actiunea este plasata in Transilvnia, identificabila prin
toponimele Cluj, Armadia, Bistrita, la inceputul secolului al XX-lea, perioada a patrunderii
relatiilor capitaliste in comunitatea rurala patriarhala.

Planurile compozitionale urmaresc alternativ aspecte cotidiene din viata taranimii

si a intelectualitatilor. Primul are in centru destinul lui Ion si al personajelor de care se
leaga existenta sa, iar al doilea ilustreaza rutina zilnica a familiei Herdelea, aflata in relatii
conventionale cu preotul Belciug. Desi cele 2 planuri narative evolueaza paralel, exista
momente in care interfereaza prin tehnica narativa a contrapunctului. In acest sens,
nunta taraneasca a lui Ion cu Ana are drept corespondent in planul intelectualitatii,
nunta Laurei cu George Pintea, asa cum conflictul dintre Ion si Vasile Baciu, ii corespunde
celul dintre Zaharia Herdelea si Preotul Belciug.

7.Viziunea monografica

Roman social de inspiratie rurala, "Ion" ilustreaza o monografie a comunitatii

rurale transilvanene, a carei scara ierarhica este stabilita in functie de avere. Desi fixat
geografic, satul rebrenian capata accente mitice, dezvaluite prin semne si simboluri. In
acest sens, materia epica, drama lui Ion, se deruleaza pe fundalul satului, in corelatie cu
pulsatia acestuia, iar viata se desfasoara ritualic in ritm de nastere, nunta si
inmormantare.
I.       HORA DUMINICALA*

In prezentarea imaginii satului, hora este insistent ilustrata ca o alta poarta de intrare
in roman, un bun prilej de convieture si de armonizare a relatiilor sociale. Hora
duminicala reprezinta, in prima instanta, o memoriabila pagina etnografica, prilej de
etalare a portului national, dar si a obiceiurilor ancestrale: " iile albe", " fetele, la urechi
si in cosite au si ele buchetele de vazdoage pestrite si in mana cate un manunchi mai
marisor". Totodata, este prezentata si Somesana, joc popular asociat unei dezlantuiri
diosiniace, in care tinerii emana energii clocotitoare "cu cat Briceag inteteste cantecul,
cu atat flacaii se indarjesc, isi infloresc jocul, trec fetele pe sub mana, le dau drumul sa se
invarteasca singure, topaie pe loc, ridicand talpile, isi ciocnesc zgomotos calcaile".

Figura ce intruchipeaza hora este cercul, caci prin intermediul acesteia este ilustrata
legatura dintre oameni, comunitatea, acestia fiind asezati intr-o ierarhie respectata de
toti. Flacaii si fetele stau in cerc, simbolizand noua generatie, mamele batrane sunt "mai
la o parte" si "forfotesc necazuri si-si admira odreslele", ilustrand rolul femeii in
societatea rurala patriarhala, barbatii aflandu-se in ipostaza de pater familias, discutand
politica si treburi obstesti. Separat de norod se afla fruntasii, "primarul in mijlocul
catorva fruntasi", iar pe langa ei "ca un caine trage cu urechea si Alexandru Glanetasu,
dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi", fapt ce
ilustreaza statutul social umil al familiei lui Ion. Intelectualii ocupa cea mai inalta treapta
a scarii sociale, caci sunt tratati cu respect de catre toti taranii: "Deodata, toata lumea se
intoarse spre ulita. Toti barbatii scoasera palariile, iar cei de pe prispa se sculara in
picioare. Venea preotul Belciug impreuna cu doamna Maria Herdelea, sotia
invatatorului, cu domnisoara Laura si cu Titu. Primarul si fruntasii satului iesira in poarta
intru intampinarea domnilor".

II. NUNTA LUI ION CU ANA*

In comunitatea rurala traditionala, casatoria apare deseori ca un contract social,

nefiind intemeiata pe componenta afectiva, ci pe acumularea de averi. In acest context
social, nunta lui Ion cu Ana apare ca o surpriza, fata fiind sortita lui George Bulbuc, unul
dintre bogatasii satului. Insa, cum Ion gasise modalitatea de a-l santaja pe Vasile Baciu,
tatal Anei, iese invingator.

Prin casatoria cu Ana, Ion obtine pamant, care pentru barbat inseamna statut
social, demnitate umana, posibilitatea de a munci cu folos. Nunta acestora reprezinta
tiparul    traditional romanesc de la inceputul secolului al    XX-lea. Ritualul surprinde
etapele obligatorii: casatoria civila si cea religioasa. Alaiul de nunta pastreaza ordinea
traditionala: in primele carute stau mirii, nasii, drustele, lautarii, parintii mirilor si apoi
ceilalti    nuntasi. Ospatul bahic are loc dupa Paste si tine trei zile dupa obicei, nasii fiind
Zaharia si Maria Herdelea. Primele doua zile, in casa socrului mic, nuntasii se ospateaza
si danseaza dansuri populare, iar in a treia zi nunta se muta in casa socrului mare.

Realismul dur se imtrevede chiar si intr-un astfel de eveniment asociat, in general,

fericirii si implinirii, caci acum Ion, egoist si trufas, intelege ca mireasa e Ana si ca
impreuna cu pamanturile trebuie sa o ia si pe ea. De aceea Florica, adevarata dragoste, i
se pare si mai frumoasa si mai ademenitoare, privind spre ea ca spre adevarata mireasa
dorita. In acest sens, dansul miresei pe bani prilejuieste o alta scena de un realism dur:
Ana insarcinata, nu poate juca, de aceea, locul ei este luat de Florica, drusca intai,
moment ce dezvaluie atractia dintre ea si Ion, fapt constientizat dureros de Ana, de aici,
tragismul lamentatiei.   

III. NASTEREA PE CAMP

În vreme ce George este un gentilom, și are grijă de proaspăta sa soție, Laura, care
trimite o scrisoare părinților ei în care mărturisește: "am petrecut splendid și ne-a costat
aproape douăzeci de coroane, căci George cheltuia nebunește, zicând neîncetat că
numai o săptămână de miere e în viată",    Ana este tratată asemenea unui sclav, întrucât
"robotea ca o slujnică.(...) singură trebuia să ducă în spinare toată gospodăria. Ea gătea
mâncarea si tot ea o căra la câmp, unde lucrau oamenii în frunte cu Ion. Seara nu-si mai
simtea salele, iar burta o împovăra si o năbusea. În pat gâfâia atât de greu că Ion o lovea
cu cotul în coaste, înjurând-o că nu-l lasă să doarmă cu fonfăielile si râgâielile care o
apucau si o țineau ceasuri întregi."

Într-o zi din toiul verii, in ciuda junghiurilor pe care Ana le avea din cauza copilului,
aceasta pleaca la camp cu un cos cu mancare menit seceratorilor, si reuseste sa ajunga
cu bine la holdele sale, care erau departe de casa, in ciuda toropelii si arsitei. Cu toate ca
este obosita, aceasta se gandeste sa-i ajute pe ceilati, luand secera "sa mai taie si ea doi-
trei snopi". Cand se apleaca, o sfredeleste un junghi si cade pe pamantul dogorit si
crapat, iar Zenobia o zareste si ii sare in ajutor.

Scena nasterii pe camp, legand omul de ritmurile vegetale, este de un realism dur,
cu accente naturaliste, intrucat accentul cade pe durerile paroxistice ale Anei, apasand
pe reactia fiziologica dura. Autorul considera necesar ca Ana sa nasca pe camp, acest
episod fiind presarat cu numeroase simboluri. Pamantul, in religie, este un element
primordial, al genezei și al creației omului. Scena simbolizeaza comuniunea dintre taran
si pamant, deoarece “din tarana suntem facuti si in tarana ne vom intoarce” (Vechiul
Testament). De asemenea, femeia naste sub un mar paduret, fiind un simbol al pomului
cunoasterii. Acest pom are o influenta negativa asupra familiei Pop, pacatul stramosesc
al lui Adam si al Evei , fiind ilustrat prin destinul copilului lor, nascut din pacat, care va
avea o viata scurta si dureroasa.

Miracolul genezei ii fascineaza pe toti, chiar si Ion este impresionat, de aici si

reactia, ca un gest repetat, cucernic, a celor doi barbati: “Glanetasu se inchina cucernic,
iar dupa dansul si Ion, simtindu-se ca si cand s-ar fi inaltat, isi facu repede cruce de trei
ori”. Al. Sandulescu afirma: “nasterea copilului ii infioara pe cei doi barbati, Ion si tatal
sau. Amandoi stau nemiscati, in picioare, cu capetele descoperite, cu ochii spre locul
unde fiinta noua isi cerea dreptul la viata. <<Amandoi aveau in suflet uimirea si smerenia
in fata minunii ce se petrece zilnic sub privirea oamenilor si pe care totusi omul n-a ajuns
inca s-o inteleaga in toata maretia ei dumnezeiasca>>”.

Nașterea copilului trezește în sufletul lui Ion sentimente contradictorii, întărind

conflictul interior deja existent. Astfel, copilul îi aduce o fericire de moment – “simțea o
mândrie că odrasla lui răcnește așa de poruncitor” -, “dar apoi îndată i se lămurea că de-
acum, prin ființa aceasta gangavă, e înlănțuit pentru totdeauna de Ana”, caci pe Ion
instinctul social il domina, de aceea isi revine rapid din inaltarea spirituala.

IV. SINUCIDEREA ANEI

 Sinuciderea Anei este prefigurată de o serie de evenimente ca moartea lui Avrum
și schimbul de replici dintre ea și Ion,după nunta lui George Bulbuc cu Florica,când ea îi
spune că o să se omoare,iar el îi răspunde cu forța unui destin: ,,Da omoară-te dracului
că poate așa am să scap de tine”, mormăind nepăsător: ,,scoțând pe gură și nas fuioare
albe de aburi,ca un balaur întârâtat”.
Ea pierde treptat orice dorință și fericire a vieții, se înstrăinează de lume, căci își
simțea inima: ,,seacă și goală ca o pungă zvârlită intr-o margine de drum aruncată de un
trecător nepăsător”. Treptat în mintea ei se naște dorința de a muri, de a se elibera dintr-
o viață care o strânge prea tare. De aceea îi apăreau veșnic    chipurile lui Avrum și
Dumitru: ,,amândoi se arătau veșnic așa cum îi vazuse ultima oara”. Deși o înspăimântă
chipurile lor, prin actul eliberator, păstrează semnele revenirii la un echilibru dorit: ,,
Vedea doar limpede că oamenii, care au trait și au sufert ca și dânsa, au păstrat în ochii
reci atâta liniște și împăcare“.
Se remarcă viziunea regizorală a lui Rebreanu și în descrierea locului pe care Ana îl
alege pentru a-și pune capăt zilelor, vaca primită ca zestre: ,,cu spinarea osoasă și cu
șoldurile largi, ieșită afară ca doua lopeți(…), cu ugerul atârnându-I până aproape de
pământ ”, dar și în mișcările Anei care: ,, întârzia mereu, uitând ce caută, și pornea iar doi
pași, reamintindu-și”.
După ce leagă ștreangul de Joiana,îi apare în minte imagnea lui Avrum,care nu îi
mai pare înfricoșător,ci foarte ademenitor întrucât:,, parcă zâmbea staniu ca o
chemare”.Își dă seama ce are de gând să facă și se înspăimântă:,,O,Doamne ferește,că și
eu ...”.
Ea comite suicidul ca pe un ritual:,, Se căznui mult să-și potrivească funia    pe gâtul
gol”,deoarece moartea reprezintă singura ei cale de scăpare din chinul în care trăiește:,,
Închise ochii și încercă să nu se mai țină cu mâinile de frânghie’’.Deși își dorea să
moară,să scape,instinctele primare își fac apariția:,,îi trecu prin minte ca acuma are să
moară,se îngrozi și vru să se întindă să atingă pamântul,să fugă de moarte”.
Simbolic durerea se convertește în plăcere însoțită de un instinct eliberator:,, Simți
o plăcere grozavă,amețitoare,ca și când un ibovnic mult așteptat ar fi îmbrățișsat-o cu o
sălbăticie ucigătoare”.
Limba care    i se umflă este un simbol al faptului că în timpul vieții Ana a avut
dreptul de a se exprima:,,Limba crește mereu,sfidătoare și batjocoritoare,ca o răzbunare
pentru tăcerea la care a fost osândită toată viața...”.
 Moartea femeii îl șochează pe moment pe protagonist,este spaima firească de
sfârșit pe care o simte omul:,, Mila stranie alcătuită din groază și mișcare,ce te cuprinde
instinctiv în fața morții îl zguduie o clipă “.Aceasta se va transforma în dispreț glacial,căci
Ion:,,obișnuindu-se puțin cu fața schimonosită cumplit a femeii(...)sfîrși zicându-și că
bine a făcut că s-a omorât”.
V. MOARTEA LUI ION*
Rămas singur, în Ion se trezește instinctul social, are acum pământ, dar constată că
îi lipsește iubirea. Inteligent, acesta este în stare de orice pentru a-și materializa
scopurile. În acest sens, Ion simulează o prietenie cu George pentru a o recăpăta pe
Florica, fapt ce îi va aduce sfârșitul. George este conștient de influența nefastă pe care o
are Glanetașul asupra familiei sale-,, i-a făcut destul rău, numai rău”; ,, Ion este capul
tuturor relelor”-, așa că se hotărăște să-și încheie socotelile cu acesta odată pentru
totdeauna. Vremea devine un motiv anticipativ al sorții lui Ion, căci    ,,pe bolta vânătă
stelele se aprindeau pe rând ca niște luminițe fricoase; peste sat se cobora o ceață
plăpândă, alburie”. George plecase cu zor în pădure, dar se întoarce din instinct cu
privire la relația ascunsă a Floricăi cu Ion, unde îl așteaptă pe rival și unde, în scurt timp,
se instaurează o atmosferă tensionată, de aici dilatarea timpului interior sub presiunea
așteptării încordate.
Simbolic, George îl lovește de trei ori cu o sapa si îl ucide. Nu întâmplător,
instrumentul ales este o unealta cu care se lucrează pământul. Într-un film interior care
comprimă viața în câteva momente și figuri esențiale, Ion cunoaște dezamăgirea, el
începu să își amintească repede, ca într-un delir cum se ducea la liceu în Armadia și de
Ana, copilul, Florica și Titu cu toată familia Herdelea, și îi pare rău că toate au fost
degeaba și ,,că pământurile lui au să rămână ale nimănui”. Ion este readus la starea de
conștiență ca pedeapsă pentru abaterea de la legile morale. Ploaia, simbol al fertilității și
al purificării, cade direct pe acesta, potențând suferința : ,, ploaia cernea mereu,
măruntă, rece, unsuroasă. Dureri cumplite îi țâșneau de pretutindeni”. El conștientizează
imediat că va muri-,, Mor ca un câine! îi trecu apoi deodată prin mintea aprinsă de
disperare”-. În ultimele sale clipe de putere, Ion este mânat de instinctul primar de
supraviețuire, acesta încercând să ajungă la poartă, simbol al evadării, însă nu reușește,
destinul ducându-l ,, sub nucul bătrân”, unde ,, i se întunecă iarăși tot”. Purtator al vinei
morale, Ion isi gaseste sfarsitul sub arborele ce simbolizeaza moartea.
VI. NUNTA LUI GEORGE CU LAURA*
 In contrast    cu ceremonialul traditional valorificat in scena nuntii lui Ion cu Ana,
apare ritualul nuntii in lumea intelectualilor, prin Laura si George Pintea. Toate
elementele sunt subordonate modernitatii:    inelul "cu un briliant impresurat cu rubine",
"cerceii de aur cu stropi de diamante si un colan de platina cu o cruciulita de aur",
bijuterii oferite de George ca semn al pretuirii si al opulentei. Din dorinta de a salva
macar o mica parte aparentele, si familia Herdelea ofera un cadou mirilor, "un serviciu
de cafea cu lapte, modest si frumos". Impresioneaza fastul acestei nunti ce rezida din
oficierea cununiei de sase preoti, splendoarea rochiei de mireasa admirata de
domnisoarele de onoare, petrecerea la beraria Rahova "pe care berarul o impodobise
feeric si unde se aduna toata domnia din Armadia si imprejurimi". Despartirea
calduroasa a mirilor de familie si saptamana de miere. Pentru ca antiteza sa fie si mai
puternica, realismul dur al nuntii taranesti ii corespunde viziunea ostentativ-idilica
asupra nuntii Laurei cu George. Desi contract social, casatoria celor doi sufera o
metamorfoza fortata, caci averea sau lipsa acesteia se convertesc in principiul
sentimentelor comunicante. Astfel, parasirea locurilor natale, intampinata cu
spaima( "se mira cum pleaca ea alaturi de un strain, intr-o lume straina, lasand aici
lumea care o iubea si pe care o iubea") prilejluieste o revelatie: cea a apartenentei la un
univers cladit pe iubire: "vorba lui e in stare sa-i vrajeasca o lume noua, tot atat de draga
si poate mai buna decat aceeas care a ramas in urma".
8.Concluzie

Oglindind principiile modernismului lovinescian privind teoria imitatiei si cea a

sincronismului, Liviu Rebreanu este creatorul unei adevarate capodopere de roman in
care viata este transformata in univers fictional, dar si fictiunea are influenta asupa
realitatii. Conform programului realist, autorul adopta un stil neutru, impersonal,
prezentand autentic o lume in care personajele au destine dramatice, reprezentand
caractere umane ale realitatii. Structura romanului, tema, descrierea destinelor, felul in
care traiesc, gandesc si simt personajele, ofera o reprezentare veridica a realitatii rurale
de la inceputul secolului al XX-lea.