Iona

MARIN SORESCU

      Marin Sorescu, poet, prozator si dramaturg contemporan, a lasat posteritatii o mostenire valoroasa ce
consta indeosebi in lirica si dramaturgie.

      Ca dramaturg, s-a remarcat prin ciclul "Setea muntelui de sare", din care fac parte dramele "Iona",
"Matca", si "Paracliserul". Alte opere dramatice sunt: "Pluta meduzei", "Exista nervi", "Raceala", "A
treia teapa", etc.

      Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza care infatiseaza viata reala printr-un
conflict complex si puternic al personajelor bine individualizate, cu intamplari si situatii tragice , incarcate
de tensiune in care eroii au un destin nefericit.

      "Iona", a fost subintitulata de autor, "tragedie in patru tablouri" intrucat sugereaza setea omului de
adevar si dorinta lui de cunoastere si libertate.

        A fost publicata in anul 1968 in revista "Luceafarul" si face parte din trilogia "Setea muntelui de
sare", ce dezvolta ideea aspiratiei omului catre adevar, cunaostere si libertate.

        Toate cele trei drame sunt parabole pe tema destinului uman, parafrazand trei mituri fundamentale:
mitul biblic ("Iona"), mitul creatiei, al mesterului Manole (Paracliserul), mitul potopului, al diluviului
("Matca").

        Incadrarea in neomodernism - perioada postbelica - poate fi justificata prin urmatoarele trasaturi

prezente in text: abordarea metodica a realitatii, dar si fidelitatea reprezentarii, impartialitate,
obiectivitate, constiinta de sine; se opune conventiei si imitatiei; ilustreaza caracterul critic, deseori
satiric, in redarea veridica a aspectelor sociale.

      In drama "Iona", se foloseste tehnica monologului dialogat (solilocviu) ce pune in valoare idei
referitoare la destinul uman, prin exprimarea propriilor reflectii, opinii sau conceptii.

      De fapt, Iona este omul singur "care vorbeste doar cu sine insusi, pune intrebari si raspunde". Insusi
autorul afirma "imi vine pe limba sa spun ca Iona sunt eu...., cel care traieste in Tara de Foc este tot
Iona, omenirea intreaga este Iona. Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii".

      Opera are la origine mitul biblic a lui Iona, fiul lui Amitai, care este insarcinat de Dumnezeu sa-I
propovaduiasca principiile in Cetatea Ninive, se sustrage si incearca sa fuga la Tarsis cu o corabie. Este
pedepsit de Dumnezeu pentru nesupunere si corabila este aruncata intr-o furtuna nimicitoare.

      Corabierii simt ca Iona a atras mania cereasca si-l arunca in valuri. Este inghitit de un monstru marin si
dupa trei zile si trei nopti de rugaciuni si constientizarea greselii, Iona este eliberat si aruncat pe mal.
Mitul bibilic este folosit doar ca pretext literar, protagonistul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea ca
cel din urma este inghitit de chit ( monstru marin ), intrucat voia sa fuga de o misiune, in timp ce eroul lui
Marin Sorescu nu savarsise niciun pacat, el aflandu-se inca de la inceput in gura pestelui, fara posibilitate
de eliberare.

      Tema drameri este singuratatea, setea de adevar, de cunoastere si de autocunoastere a omului,

precum si ezitarea acestuia in a-si asuma constient drumul in viata.

        Titlul contine numele personajului eponim, care poate fi interpretat astfel: "Io" (domnul, stapanul) si
"na" in sensul familiar al verbului "ia" (a lua) denumind personajul ce apare intr-o tripla ipostaza, pescar,
calator si auditoriu.

Conflictul , in sens traditional, este absent. Se poate observa, totusi, un conflict interior: in
incercarea lui de a gasi un sens vietii, dialogand cu sine, Iona intra in conflict cu destinul, cu singuratatea
si, in realitate cu moartea. . De fapt, el traieste drama omului modern, care se vede nevoit sa vietuiasca
intr-o lume din care Dumnezeu s-a retras. Dramatismul monologului prin care conflictul devine vizibil
este realizat prin amestecul de ironie si fantezie.

      Structural, piesa este alcatuita din patru tablouri aflate intr-o alternanta "afara" (tablourile I si IV) si
"inauntru" (tablourile II si III).

        Tabloul I. Iona este pescar ghinionist care incearca sa prinda pestele cel mare, dar nu reuseste sa
pescuiasca decat fate, fapt pentru care se considera oropsit de soarta. Pentru a-si rezolva neputinta, isi ia
intotdeuna cu el un acvariu din care sa pescuiasca pesti care au mai fost prinsi.

      Aceasta actiune sugereaza ideea ca omul lipsit de satisfactii se refugiaza in lucruri cunoscute, pe care
le mai traise alta data.

      Inceputul piesei il reprezinta pe Iona in gura primului peste, strigandu-se pentru a se identifica si
considerandu-se un damnat. Cugeta pe tema vietii si a mortii, apeland la trei elemente simbol: "pestii",
care semnifica oamenii "marea" ce sugereaza lumea, "Universul" si „nadele” care simbolizeaza ispitele
vietii.

      Finalul tablouluiI I il prezinta pe Iona inghitit primul peste, strigand dupa ajutor, fara a-l primi.

      Tabloul al II-lea se petrece in interiorul primului peste, in intuneric, fapt ce-l determina pe Iona sa
afirme "s-a facut tarziu in mine". Intunericul conduce la ideea de noapte, ca prelungire a zilei, cele doua
fiind elemente ale unitatii de masura a timpului.

      Iona vorbeste mult, logosul fiind solutia supravietuirii. El doreste sa se simta liber: "Fac ce vreau,
vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac". Gaseste un cutit, simbol al libertatii, pe care-l poate folosi sau nu.
Ajunge chiar la santaj "Daca ma sinucid?" prin care vrea sa-si dovedeasca liberul arbitru.

      Mai mult, concluzioneaza ca este necesar un gratar la intrarea in fiecare suflet, pentru a putea selecta
ce lasam sa ne afecteze si sa ne influenteze.

      Finalul tabloului il prezinta pe Iona melancolic si meditativ, cu dorinta de a lasa ceva concret in urma
lui. Astfel, el vrea sa construiasca o banca de lemn in mijlocul marii, pe care sa se odihneasca pescarusii,
vantul si sufletele obosite: "Un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului".
      Tabloul al III-lea il prezinta pe erou in interiorul celui de-al doilea peste, care il inghitise pe primul .
Aici gaseste o moara de vant, simbol al zadarniciei, donquijotismului.

      Mediteaza pe tema vietii, la conditia omului in lume, la ciclitatea existentiala si la faptul ca oamenii isi
uita fratii, pierzand din vedere ca sunt oameni, supusi aceleia conditii de muritori.

      Intalneste doi pescari, surzi si muti, ce cara fara oprire o barna in spate, ei fiind simbol al celor care isi
accepta destinul ca pe o rutina, fara sa caute vreo explicatie.

      Tot aici apar si alte elemente simbolice: ochii, care sugereaza sufletele celor nenascuti, scrisoarea
adresata mamei prin care ii cere sa-l mai nasca o data, deoarece in viata mai poti uita cate ceva,
totdeauna esentialul: "...tu nu te speria mama numai din asta si naste-ma!".

            Ideea mamei il conduce la concluzia ca fiecare om are o mama si fiecare fiica este mama, astfel
incat se poate vorbi despre o mama a tuturor, universala.

      Tabloul se incheie cu multimea de ochi ce-l privesc pe Iona, facandu-l sa se intrebe care este
realitatea.

        Tabloul al IV-lea se desfasoara in burta ultimului peste (al treilea) si-l prezinta pe Iona cu barba lunga
si alba, respirand aerul curat si pasind pe o plaja unde vede o multime de burti spintecate.

      Este dornic de comunicare, fapt pentru care-si striga semenii: "Hei, oameni buni!", dar nimeni nu-i
raspunde. Nu este fericit, pentru ca "fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie".

        Batran si singur, mediteaza asupra relatiei omului cu divinitatea si ajunge la concluzia ca drama
umana consta in cautarea unor raspunsuri materiale, ignorandu-le pe cele spirituale.

          Isi aminteste de copilarie, de scoala, de parinti, intrebandu-se sarcastic"Ce-o fi dracia aceea

frumoasa si minunata si caraghioasa, formata de ani, pe care am trait-o eu?". Este hotarat sa continue
si solutia gasita reprezinta spintecarea propriei burti si eliberarea spre lumina.

        Gestul final nu trebuie considerat o sinucidere infaptuita in plan real, ci o eliberare de partea
materiala limitata a omului, o accedere catre cea spirituala, eterna.

      Asadar, viziunea despre lume a scriitorului poate fi concentrata in urmatoarele idei: societatea este un
sir de limite, o constrangere continua "un sir nesfarsit de burti", "adevarata libertate poate fi obtinuta
prin cunoastere de sine, ca forma de libertate interioara.

      Drama "Iona", aduce o innoire radicala a teatrului romanesc si are ca ultim sens ideea ca singura cale
de a-ti proiecta viitorul este constientizarea trecutului si trairea prezentului.
 Caracterizare – IONA

Marin Sorescu, poet, prozator si dramaturg contemporan, a lasat posteritatii o mostenire

valoroasa ce consta indeosebi in lirica si dramaturgie.

      Ca dramaturg, s-a remarcat prin ciclul "Setea muntelui de sare", din care fac parte dramele "Iona",
"Matca", si "Paracliserul". Alte opere dramatice sunt: "Pluta meduzei", "Exista nervi", "Raceala", "A
treia teapa", etc.

"Iona", a fost subintitulata de autor, "tragedie in patru tablouri" intrucat sugereaza setea omului
de adevar si dorinta lui de cunoastere si libertate.

        A fost publicata in anul 1968 in revista "Luceafarul" si face parte din trilogia "Setea muntelui de
sare", ce dezvolta ideea aspiratiei omului catre adevar, cunaostere si libertate.

        Toate cele trei drame sunt parabole pe tema destinului uman, parafrazand trei mituri fundamentale:
mitul biblic ("Iona"), mitul creatiei, al mesterului Manole (Paracliserul), mitul potopului, al diluviului
("Matca").

        Incadrarea in neomodernism - perioada postbelica - poate fi justificata prin urmatoarele trasaturi

prezente in text: abordarea metodica a realitatii, dar si fidelitatea reprezentarii, impartialitate,
obiectivitate, constiinta de sine; se opune conventiei si imitatiei; ilustreaza caracterul critic, deseori
satiric, in redarea veridica a aspectelor sociale.

      In drama "Iona", se foloseste tehnica monologului dialogat (solilocviu) ce pune in valoare idei
referitoare la destinul uman, prin exprimarea propriilor reflectii, opinii sau conceptii.

      De fapt, Iona este omul singur "care vorbeste doar cu sine insusi, pune intrebari si raspunde". Insusi
autorul afirma "imi vine pe limba sa spun ca Iona sunt eu...., cel care traieste in Tara de Foc este tot
Iona, omenirea intreaga este Iona. Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii".

Opera are la origine mitul biblic a lui Iona, fiul lui Amitai, care este insarcinat de Dumnezeu sa-I
propovaduiasca principiile in Cetatea Ninive, se sustrage si incearca sa fuga la Tarsis cu o corabie. Este
pedepsit de Dumnezeu pentru nesupunere si corabila este aruncata intr-o furtuna nimicitoare.

      Corabierii simt ca Iona a atras mania cereasca si-l arunca in valuri. Este inghitit de un monstru marin si
dupa trei zile si trei nopti de rugaciuni si constientizarea greselii, Iona este eliberat si aruncat pe mal.
Mitul bibilic este folosit doar ca pretext literar, protagonistul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea ca
cel din urma este inghitit de chit ( monstru marin ), intrucat voia sa fuga de o misiune, in timp ce eroul lui
Marin Sorescu nu savarsise niciun pacat, el aflandu-se inca de la inceput in gura pestelui, fara posibilitate
de eliberare.

      Tema drameri este singuratatea, setea de adevar, de cunoastere si de autocunoastere a omului,

precum si ezitarea acestuia in a-si asuma constient drumul in viata.

        Titlul este simbolic si parabolic, contine numele personajului eponim, care poate fi interpretat astfel:
"Io" (domnul, stapanul) si "na" in sensul familiar al verbului "ia" (a lua) denumind personajul ce apare
intr-o tripla ipostaza, pescar, calator si auditoriu.

      Structural, piesa este alcatuita din patru tablouri aflate intr-o alternanta "afara" (tablourile I si IV) si
"inauntru" (tablourile II si III).

Conflictul , in sens traditional, este absent. Se poate observa, totusi, un conflict interior: in
incercarea lui de a gasi un sens vietii, dialogand cu sine, Iona intra in conflict cu destinul, cu singuratatea
si, in realitate cu moartea. De fapt, el traieste drama omului modern, care se vede nevoit sa vietuiasca
intr-o lume din care Dumnezeu s-a retras. Dramatismul monologului prin care conflictul devine vizibil
este realizat prin amestecul de ironie si fantezie.

In conturarea personajului, M.Sorescu porneste de la ideea potrivit careia pentru a vorbi despre
conditia umana in general, trebuie sa se renunte la individual. Iona este, asadar, un personaj arhetipal.
Statutul social al personajului, cel de pescar, nu este intamplator, ironia dramaturgului manifestandu-se
prin faptul ca Iona devine din vanator-vanat.El simbolizeaza figura sperantei eterne pana la ultimul sau
gest pe care il savarseste in acest sens. Actul de a pescui semnifica nevoia de cunostere si
autocunoastere.

Statutul psihologic este foarte bine conturat, iar folosirea solilocviului permite deslusirea gandurilor si a
trairilor personajului. Personajul este construit sa reprezinte, in maniera alegorica, singuratatea conditiei
umane.

Modalitatile de caracterizare sunt directe si indirecte. Caracterizarea directa este realizata de

autor prin intermediul didascaliilor. Sugestive sunt notatiile autorului din primul tablou. Iona este:          
explicativ, intelept, imperativ, uimit, vesel curios, nehotarat, facandu-si curaj. Starile sale sufletesti sunt
surprinse cu o mare finete, cu cat se apropie de final: reconstituind, blazat, speriat, certandu-se,
imitand, mangaind, enervat, chibzuind, zambind etc.

Caracterizarea indirecta se face mai ales prin intermediul replicilor, atribuindu-i-se lui Iona trasaturi ale
umanitatii in general.Iona este ambitios si perseverent, petrecandu-si intreaga viata intr-o lupta
zadarnica , dar continua cu destinul.

Principala trasatura a protagonistului , care se dovedeste mai exact o stare, este singuratatea, personajul
fiind construit sa reprezinte, alegoric, solitudinea conditiei umane. Una din secventele elocvente in
conturarea singuratatii este aceea in care Iona isi pierde ecoul. Astfel eroul se striga, isi cheama „dublul”
pana raguseste, spre a constata ca e inconjurat doar de pustietate, dar „pustietatea macar ar trebui sa-i
raspunda: ecoul...” Disparitia ecoului propriu „ Gata si cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a ispravit/S-a dus si
asta,/Semn rau” pare a-i anula existenta.

O alta secventa care accentueaza sentimentul acut al singuratatii este acela in care Iona scrie un
bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata de piele din podul palmei stangi. Incearca sa trimita scrisoarea,
intr-un gest disperat, asemeni naufragiatilor, punand-o intr-o basica de peste, dar tot el este cel care o
primeste.

In final, Iona intelege ca in viata conteaza cu adevarat doar cunoasterea de sine, care ii confera
libertatea de a-si accepta destinul: „Am pornit-o bine, dra drumul, el a gresit-o. Trebuie sa o iau in partea
cealalta.”

Asadar, personajul alegoric Iona este chemat sa intruchipeze umanitatea, in ceea ce are ea
fundamental si definitoriu.