La Medeleni

de Ionel Teodoreanu
• Tema predominantă a romanului „La
Medeleni” este tema dragostei, care
marchează, unește și separă destinul
personajelor
• Titlul este dat de numele moșiei unde se
petrece cea mai mare parte a acțiunii, unde
personajele își trăiesc poveștile de dragoste
• Acțiunea se petrece la moșia familiei Deleanu, la
Medeleni, eroii principali fiind Dănuț, sora sa,
Olguța, și prietena lor, Monica. Primul volum
La Medeleni
debutează cu Dănuț, care se află în vacanță la
moșia familiei, în anul
de Ionel1906,
Teodoreanudupă ce a terminat

clasele primare și a intrat în clasa întâi de liceu.

La casa de vacanță ajunge și sora sa, Olguța,
împreună cu o prietenă, Monica, ai cărei părinți
au murit și care se află în grija doamnei Deleanu.
• Primul volum prezintă aventurile celor trei copii
aflați în vacanță, relațiile existente între aceștia și
modul în care personajele relaționează. Dănuț și
sora sa au obiceiul de a se contrazice și a se certa,
confruntându-se.
• La Medeleni sosește și unchiul copiilor, care
convinge familia să îl ducă pe Dănuț la București cu
el, pentru a studia, considerându-l ca fiul său. După
plecarea lui Dănuț, Monica îi mărturisește Olguței
că este îndrăgostită de fratele său.
• Cel de-al doilea volum prezintă viața celor trei
personaje, în perioada liceului. Inițial acțiunea se
petrece la București, unde locuiește Dănuț, alături de
unchiul său. Băiatul se întâlnește cu Adina, o femeie
frumoasă, mai în vârstă decât el. Prietenul său, Mircea,
se îndrăgostește de Olguța. Rămasă la Iași, Monica îl
iubește în continuare pe Dănuț și corespondează cu
acesta. Dănuț vine în vacanță la Medeleni, luându-l pe
Mircea cu el. La moșie se află și Rodica, prietena
Olguței, care cochetează cu cei doi tineri.
• Unul dintre personajele principale ale romanului La
Medeleni este Olguța Deleanu, sora lui Dănuț, cel mai reușit
personaj al cărții, după cum a descris-o însuși Ionel
Teodoreanu. Pe parcursul romanului autorul o prezintă pe
aceasta de la stadiul de copil ṣi adolescentă, până când
Olguța devine o tânără femeie. Astfel, în fiecare volum
cititorul observă noi calități ale Olguței, personaj aflat într-o
continuă transformare pe parcursul romanului. Totuși, cele
mai multe trăsături ale sale sunt prezentate cititorului în
primul volum, în care Olguța se află în centrul acțiunii. Ea
este prezentată ca fiind un copil inteligent, temperamental
și nonconformist.
• Trăsăturile Olguţei sunt evidenţiate în special
prin procedeul caracterizării indirecte, acesta
având la bază faptele, comportamentul sau
relaţiile personajului cu alte personaje ale
romanului. Uneori, Olguţa este caracterizată
direct de către celelalte personaje. Potrivit
tatălui său, ea este „Un drac îngeresc, un
amestec de putere și de înclinații spre mici
răutăți”.
• Unul dintre personajele principale ale
romanului este Dănuț Deleanu, fratele Olguței,
cel în jurul căruia se concentrează acțiunea celui
de-al doilea volum. Autorul îl prezintă pe Dănuț
de la stadiul de copil ṣi adolescent, până când
acesta devine bărbat. Mai mult, putem afirma
chiar că Ionel Teodoreanu a construit personajul
lui Dănuț ca un alter-ego al său, fiind regăsite
mai multe asemănări între viaţa lui Dănuț și cea a
autorului.
• Pe Dănuț cititorul îl descoperă treptat, fiecare volum
aducând noi informații ce contribuie la conturarea
personalității sale. În primul volum autorul îl prezintă
pe acesta ca fiind opusul surorii sale. În timp ce ea este
energică, veselă și sarcastică, fratele său este un copil
liniștit, timid și interiorizat. Portretul acestuia este
realizat în cea mai mare parte prin metoda
caracterizării indirecte, prin relația cu alte personaje și
prin acțiunile întreprinse. Cele mai multe dintre
trăsăturile sale, însă, sunt evidențiate prin relația pe
care o are cu sora sa.
• La ușa vagonului fluturară pletele întunecate ale Olguței. Nici nu se
oprise trenul, că Olguța și sărise de pe scară, veselă, familiară, cum
sărea și dimineața din pat pe covoraș”.
• Regreta aerul curat ca apa din pivniță pentru dulcețile de vară,
regreta belșugul de verdeață care transforma unele cartiere ieșene
într-un fel de livezi în care casele-s un fel de stupi mai mari; regreta
priveliștea dealurilor Galatei și Cetățuiei… Și accentul moldovenesc
al prieteniei de acolo; și liniștea Iașului…”
• „Ce admirabilă casă moldovenească. Exact atmosfera de la noi,
amplificată numai, că un motiv muzical cîntat la vioară, reluat apoi
de toate instrumentele… Am impresia că retrăiesc paginile adorabile
ale Vieții la țară de D. Zamfirescu. Totul e curat: oamenii și lucrurile,
cerul și peisajul. La sfîrșitul vacanței devin poet.”
 Stilul lui Ionel Teodoreanu

• Poate părea siropos și mult prea încărcat în metafore și figuri de stil, dar nu
judecați formal și nici pripit acest lirism în proză. Mă intrigă și acum maniera
foarte personală a acestui autor din care răzbește portofoliul unor lecturi
temeinice și vaste, de a-și croi și chiar impune un stil propriu. Încărcat da, dar
deloc obositor. E doar nota dominantă. În practică, Ionel Teodoreanu uzează
de o mare ușurință în a schimba radical registrul sau măcar de a convinge că
poate face acest lucru chiar în aceeași carte. Liric, apoi tonic, glumeț, apoi
grav, lapidar, apoi dilatat. Ce face autorul și ce preferă? Mai corect, ce
intenționează? A obține un stil propriu din această variație poate fi un
demers riscant deși nicidecum întâmplător atâta timp cât lui Teodoreanu i-a
ieșit din plin. Textul place și se citește cu o plăcere extatică. Absoarbe, redă
cu măiestrie stări sufletești, fapte de viață de la cele mai banale la cele mai
solemne cu o mare expresivitate. Este o viziune inedită în fiecare răsucire de
frază dar și fiecare potrivire de cuvinte poate conduce la o viziune
neașteptată pentru cititor.