Adolescenta – stare si sursa de inspiratie

Un cuvânt folosit pentru a descrie perioada dintre copilarie si maturitate este adolescenta.
Cuvântul adolescenta vine din cuvântul latinesc “adolescere”, care înseamna a creste.
Când oamenii folosesc cuvântul adolescenta, de obicei se refera nu numai la schimbarile
fizice ci si la noile gânduri, sentimente, relatii si responsabilitati pe care le au copiii care
devin tineri adulti. Desi cuvintele adolescenta si pubertate au întelesuri diferite oamenii le
folosesc, de obicei, ca sinonime. Pubertatea sau adolescenta este o perioada de tranzitie
— când un baiat sau o fata nu mai este un copil, dar nu este nici adult înca.
Este cuprinsa, în general, între 14 si 18 ani, având multiple aspecte particulare
de la individ la individ. Adolescenta e acea perioada fantastica din viata unui om, în
care totul e posibil,în care stelele îti stau în palma, iar lumea asteapta sa fie cucerita de
catre tine, adolescentul cu sufletul deschis si mintea limpede. Acum, interesul pentru
activitatile intelectuale este inlocuit de interesul de viata. Astfel , scoala si familia devin
o rutina . Parintii, vazandu-le situatia scolara , ii cearta , le fac reprosuri , dar majoritatea
tinerilor se fac ca asculta si tac ostentativ . In discutiile dintre adolescenti, parintii incep
sa fie considerati ca ridicoli, incapabili sa-i inteleaga . Dependenta materiala a tinerilor
fata de parinti incepe sa devina motiv de discutie si o preocupare constanta. Asta pentru
ca este perioada de formare a unei identitati , presarata de dorinta de independenta ce
duce la indepartarea de parinti .
Fiecare a simtit acel fior de teama, când si-a dat seama ca în trupul lui,
aproape de copil, au aparut semnele schimbarii. Adolescentul regreta lipsa de griji a
copilariei, dar se bucura ca va avea un cuvânt de spus, ca va avea
responsabilitati, regreta simplitatea si sinceritatea relatiilor de prietenie dintre copii, dar
se bucura de profunzimea noilor relatii care se vor crea.
In literature romana si universala, Adolescenta apare adesea, cu toate trairile si
schimbarile specifice. Astfel vom aminti:
Unul dintre cei mai iubiti adolescenti prezentati în literatura româna, este
Ionut Jder, din romanul lui Mihail Sadoveanu : "Fratii Jderi". "Desi nu era frumos, ca
avea nasul cam mare, ca si tatal sau Jderul cel batrân, îl placeau toti. Chipul sau era
atragator, un baietandru subtiratic, strain si orfan, un pui vrednic de parintele sau.
Muierile au bagat de seama ca-i stângaci. Surprins în schimbarile vietii, era fara liniste,
îi placeau toate zburdalniciunile.
În romanul "Cismigiu & Comp.", de Grigore Bajenaru, e prezentata
adolescenta autorului. Acesta, elev la liceul Gh.Lazar, ne face cunostinta cu atmosfera
de acolo, cu relatiile dintre elevi si profesori, cu frumusetea acelei perioade interbelice.
Este o carte despre, cu si pentru adolescenti.
Shakespeare in "Romeo si Julieta", a adus cel mai frumos omagiu acestei
vârste, surprinzându-i esenta : iubirea. El a facut din cei doi eroi simbolul iubirii
adolescentine dusa pâna la sacrificiul suprem.
Pentru aceasta tema, Adolescenta, am putea folosi nestingheriti si :
 M. Eminescu – “Fiind baiet paduri cutreieram”,

1
  Ionel Teodoreanu – “La Medeleni”;
 Mircea Eliade – “Romanul adolescentului miop” sau
 o povestire de Radu Cosasu din ciclul “Supravietuiri”,
 Sallinger – “De veghe în lanul de secara” ori
 un text despre psihologia adolescentei,
 un fragment de jurnal intim (de exemplu din opera lui Titu Maiorescu
etc),
 Mircea Eliade - “Memorii”,
 Simone de Beauvoir – “Aventurile unei fete cuminti” etc.

In “Romanul adolescentului miop” ne intampina un tinar licean care-si propune

sa scrie o cronica a adolescentei cum nu s-a mai scris. Lasindu-se purtat de meandrele
cotidianului, imbatat de puterea pe care i-o confera transcrierea imediata a acestora,
Eliade face intr-adevar un portret autentic al adolescentei, alcatuit din jocul prieteniilor si
al iubirilor, din framintarile si aspiratiile caracteristice virstei, din urmarirea incordata a
fagaduielilor viitorului, din privirea necrutatoare aruncata lumii adultilor.

La Otilia Cazimir, Retrospectiv, adolescenta pare ca o etapa a fericirii

insuficient pretuita:

Cand vreau sa plec, ma tii in loc cu un cuvant.

Asa se zbat copacii in furtuna:
Ca pentru fuga crengile-si aduna -
Dar radacina-i leaga de pamant.

De azi incolo n-am sa-l mai iubesc

Dar cand ii vad privirile pagane
Si zambetul copilaresc,
Ma jur ca n-am sa-l mai iubesc de maine!

Pastraza-mi mana mea intr-ale tale,

Sa stam asa, alaturi amandoi
Nu simti ce singuri am ramas pe lume
De cand iubirea nu mai e cu noi?

Azi mi-a venit cu ochii calzi si buni,

Si nu l-am intrebat de unde vine:
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o-ntrebi de-i inflorita pentru tine.

Esti rau. Dar cand aud c-o spune altul.

Ma uit in jos, si strang din pumni, si tac:

2
Ca numai eu, in toata lumea asta,
Am dreptul sa te cert si sa te-mpac.

Ce demon mi te-a scos in drum?...

De-ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi-l deschida-acum,
Tot iadul nostru dulce l-as alege!

M-am resemnat: atat a fost sa fie.

Ma uit cum cade soare-n apus
Si-astept raspunsuri care n-or sa vie,
La intrebari pe care nu le-am pus.

O alta perspectiva ne aduce marele nostru poet Nichita Stanescu in poezia:

ADOLESCENTA
Tu esti cîntecul meu de izbînda.
Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.

Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.

Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.

Si cînd rostesc numele ei de purpura

si buzele mi se roşesc,
ce de-un sarut,
atunci stiu ca s-a facut dimineata
si ma grabesc în întîmpinarea
soarelui.

3
 Din aceste exemple, dar si din multe alte opere ale literaturii romane si
universale putem trage concluzia ca Adolescenta este o stare de spirit, o etapa in gasirea
idetitatii fiecaruia, dar si o sursa impresionanta de imspiratie pentru scriitori.

Înţeleasă ca vârstă a maximelor aspiraţii şi a formării, adolescenţa s-a definit ca temă

literară din cele mai vechi timpuri şi ca urmare a necontenitelor încercări ale fiinţei umane
de a se lămuri cu sine şi cu lumea. Încă de la începutul mileniului al III-lea î.Hr., Epopeea
lui Ghilgameş, cel mai vechi text sumero-babilonian, oferă modelul unor eroi care
descoperă în trecerea de la adolescenţă la maturitate, eterne valori umane: prietenia,
devotamentul, speranţa. Literatura populară oferă modele fantastice ale formării prin
căutarea unui ideal semnificat de cunoaşterea de sine. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără
de moarte reprezintă povestea moralizatoare a celui care, dobândind experienţe inedite,
conştientizează dramatismul condiţiei umane, ca succesiune de vârste ori ca succesiune de
etape existenţiale. Raportată la individ, adolescenţa generează o întreagă literatură în care
stau alături poezia, romanul şi scrierea confesivă. Ionel Teodoreanu surprinde în La
Medeleni vârsta-metaforă, legată de spaţiile sufleteşti ale dezvoltării.Articulându-se pe
imaginea individului în formare, romanul Fraţii Jderi urmăreşte eroul în proiecţii
epopeice, condiţionându-l social şi mitic. Acelaşi specific îl identificăm în Amintiri din
copilărie, cu deosebirea că dimensiunea eroică este substituită aici de modelul idilic al
unei lumi în petrecere, în care satul real se transfigurează în spaţiu ideal. Simţită prin trăire
directă, adolescenţa devine imagine de jurnal, confesiune autentică, precum în Jurnalul de
copilărie şi adolescenţă a lui Geo Bogza, sau confesiune dedublată în intenţia unei măşti
exemplare, ca în jurnalul lui Titu Maiorescu. Dincolo de individ, adolescenţa se raportează
la planurile sociale care au modelat-o de-a lungul timpului. Mereu actuală, tema
adolescenţei rămâne un punct de interes pentru scriitorii contemporani, care o relaţionează
cu dramele existenţiale ale eroilor contemporani, aşa cum se întâmplă cu personajele lui
Mircea Cărtărescu din Travesti.

            Două opere literare în care este reflectată tema adolescenţei sunt Romanul
adolescentului miop de Mircea Eliade şi Juventus – Despre mine aş fi vrut să scriu
despre tine de Simona Popescu.

            Mircea Eliade este fără îndoială una dintre cele mai fascinante personalităţi ale
literaturii secolului XX, acesta definindu-se prin complexitatea unei opere care îl înscrie
în seria marilor spirite enciclopedice ce fac mândria patrimoniului nostru national

.Simona Popescu se înscrie în generatia deceniului nouă, este o prezenţă activă în peisajul
artistic actual, autoarea fiind identificată cu un reper incontestabil de valoare.

            Proiectat în câteva versiuni, sub titlul iniţial Romanul unui om sucit, Romanul

adolescentului miop începe să fie scris în 1921. Tema care va deveni esenţa romanelor
atât de populare de mai târziu, Elevul Dima dintr-a şaptea, de M. Drumeş, şi Cişmigiu et

4
comp., de Gr. Bejenaru, beneficiază în romanul lui Eliade, câteva decenii mai devreme,
de o tratare superioară prin autenticitate, dar şi prin imaginea unei adolescenţe marcate de
preocupări enciclopedice şi în egală măsură de atmosfera cotidiană a şcolii, de oscilaţiile
sufleteşti ale vârstei şi de ineditul experienţelor erotice.

            Despre mine aş fi vrut să scriu despre tine face parte din volumul Juvetus,

acumulând în mesajul liric, deghizat într-o confesiune de esenţă narativă, ideea
fundamentală în definirea adolescenţei: pluritatea eurilor care tulbură drumul către sine,
formulată astfel de Ioana Pârvulescu: "Egotismul versurilor se estompează fiindcă eu nu
se poate înţelege pe sine decât când e înconjurat de nenumăraţi tu pe care să-i poată
respinge”. Titlul prefigurează, de atfel, tema şi maniera tratării ei. Două verbe tranzitive
– aş fi vrut şi să scriu – se constitue în poli ai comunicării cu sinele, exprimând opţiunea
şi posibiliatea acesteia. Eu şi tu sunt calificative ale fiinţei, aflate în raporturi
contradictorii şi, în acelaşi timp, consecutive în plan temporal, căci eul devine esenţă a
propriei fiinţe, proiectată într-un alt timp, într-o altă vârstă. Dacă pronumele "eu”  închide
universal său semantic vârsta clipei, prezentul "tu” exprimă vârsta timpului, sinteză de
trecut şi viitor. Succesiunea vârstelor, asociată imaginii unor păpuşi ruseşti, ascunse una
în alta, oferă modelul metaforic al adolescenţei ca primă etapă problematizantă.

            Primele aprecieri despre Romanul adolescentului miop vin chiar din perspectiva

autorului: "Îmi spuneam că, pentru întâia oară, un adolescent scria despre adolescenţă, şi
scria întemeiat pe documente. Când, câţiva ani mai târziu, au început să apară în Viaţa
românească fragmente din cel de-al doilea volum din La Medeleni, am simţit că nu mă
înşelasem. Adolescenţii lui Ionel Teodoreanu nu erau cei pe care îi cunoscusem eu.
Aparţineau altei lumi, care mă fermeca şi mă înduioşa totodată, dar pe care o simţeam
definitiv depăşită. Adolescenţii mei erau într-adevăr   de-atunci şi  de-acolo, din
Bucureştii primilor ani de după război …”. Premisa autenticităţii vine din caracterul
autobiografic şi din abordarea de jurnal, dar poartă pecetea stilistică a ficţiunii, căci
autorul se transfigurează într-o instanţă naratorială, Mircea, totodată personaj, configurat
prin mijloacele literaturii. Convenţia este anunţată în debutul romanului, scrierea unei
cărţi despre propria viaţă fiind necesitatea ce defineşte eroul adolescent. Formula
stilistică a mărturisirii se articulează pe verbe la viitor, căci romanul lui Mircea este o
promisiune şi un ideal. El nu va ieşi din această matcă până la final, cum nici adolescenţa
nu poate ieşi din graniţa convenţională fără riscul de a se converti în banala maturitate.
Romanul promis rămâne dincolo de text, închizând în el realitatea alunecoasă a unui
adolescent care se caută cu înfrigurare. Convenţia funcţionează constant şi continuu,
permiţând o lectură deschisă, întrucât promisiunea generează un text real despre un text
ficţional, personalitatea lui Mircea Eliade se proiectează în ficţiunea personalităţii unui
personaj, iar proiecţia generalizează o vârstă în care cititorul adolescent poate afla propria
În opera Simonei Popescu idealul spiritului matur este unitatea de sine, tradusă în fuga de
uitare. Memoria conservă evoluţia fiinţei, aşa cum păpuşile de lemn conservă în interiorul
lor copii din ce în ce mai mici, pe care jocul le dezvăluie treptat. Mesajul autoarei este
implicit: "Cine de adolescenţă scapă de el scapă. Cine pacea o vrea trebuie să-şi uite

5
adolescenţa. Sau s-o transforme în sirop, cum fac scriitorii, în adevăruri general valabile,
în universal valabile amintiri din copilărie … (…) Şi cine uită se va fărâmiţa, deşi va
părea că-i întreg ca o sticlă”. Discursul liric evoluează pe o succesiune de cuvinte-cheie
sau sintagme cu valoare de simbol care formează imaginea adolescenţei: elanul şi
bălmăjeala, amestecul de iubire şi ură, sănătatea şi ipohondria, umilinţa şi grosolănia,
întreaga asociere de contrarii prin care se descrie eul liric în dialog cu sinele. Trecerea
prin vârste ţine de firescul evoluţiei şi autoarea înţelege cronologia ca pe un dat: "Tu –
cerând iertare în toate părţile şi-o ureche care să te asculte. Sub privirea atâtor fiinţe
străvechi care te compun, sub privirea celor din jur, sub privirea duhurilor strămoşilor tăi,
sub privirea celui ce-ţi va cântări sufletul la sfârşit. (…) Ce se va întâmpla oare cu cel
care-ţi va vinde sufletul pe nimic, an de an, unuia mai mare brusc cu un an decât el şi
căruia nu încetează şă-i spună EU: cel de 14 celui de 15, cel de 15 celui de 16 şi tot aşa şi
tot aşa în speranţa că unul îţi va aduce liniştea, că va veni timpul să te lepezi”. Drumul
invers, din afară către sine – reprezentând sfidarea specifică vârstei, pe care poeta o
propune ca o opţiune dificilă, dar posibilă – , rămâne singura salvare de sub teroarea
maturizării.

            Primul volum al Romanul adolescentului miop urmăreşte o acţiune contemporană

adolescenţei scriitorului, de aceia imaginea adolescentului cu spaţiile lui existenţiale, cu
febrila căutare de sine ocupă un loc semnifivativ în compoziţia cărţii, în vreme ce al
doilea volum, scris într-un timp mult mai concentrat, este mai aproape de adevărata
literatură de ficţiune, cu o artă literară superioară celui dintâi, semn al maturizării
creatorului, şi cu o unitate stilistică evidentă. Sondarea lumii exterioare, analiza
universului interior, atât de tensionat, lectura şi impresiile pe care ea le produce tânărului
cititor se reflectă în pagini de jurnal, adeseori nostalgic, cu o încărcătură metaforică
sensibilă: "Am sfârşit Uliţa copilăriei înainte de a sfârşi La lutte universelle a lui Dante?
Şi nu mi-e ruşine de mine însumi? Nu mi-e ruşine de numele meu şi de durerea mea şi de
vrerile mele? … Zadarnic. Eu am rămas tot trist şi tot îndrăgostit de Sonia …”. Lumea
adolescenţei se constitue dintr-o galerie de portrete, prefigurate de mărturisirea iniţială a
autorului de jurnal: "Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudaţi. Sufletele lor vor fi
liniare”. Adolescenţii se însufleţesc treptat prin descriere şi analiză, prin dialog şi
naraţiune, oscilând între imaginea reală şi proiecţia ei subectivizată în paginile jurnalului.
Fiecare erou aduce cu sine un model care să genereze personaliatea întreagă a
adolescentului miop.

"Romanul adolescentului miop e un jurnal deghizat, autorul mimând că aceste notaţii

sunt doar materie primă ce urmează, ulterior, să fie prelucrată. Intenţionat, însă,
transformarea n-a mai avut loc. Mircea Eliade ne prezintă astfel prima formulare a
conceptului de autenticitate, teore-tizat ulterior în eseurile sale şi perfecţionat
în Maitreyi şi Şantier” (Mircea Handoca)