ADELA REFERAT

Referat "Adela" de G. Ibraileanu Aparut in mai 1933, romanul "Adela" a fost premiat cu premiul national de proza. Rezervele noastre principiale privitor la aptitudinea minora sau n general ratata a criticilor de a scrie romane a fost intampinata cu ironii si revolte de acei care au ncercat sa-si romanteze fictiunile de substanta strict intima. Delimitarea teoretica dintre critic si creator epic s-a parut simplista criticilor nationali care n-au ezitat sa abordeze romanul. O lectura atenta a tuturor criticilor romancieri ne-a dus, n mod pragmatic, la formularea ndoielilor noastre principiale. Chiar daca sub aspectul prea dogmatic al convingerii fara sfiala afirmate am fi cazut ntr-o eroare, practica acelor confrati ce vor sa ne dezminta nu ne-a infirmat nca scepticismul; si dispozitia nsasi de nencredere n literatura criticilor e mai tare dect orice teorie, fiind o impresie justificata si de istoria literara, nu numai de temeiul sustinut principial ca n structura spirituala si tehnica expresiei critice exista un anume analism abstract, incompatibil cu esentiala conditie a romancierului de a da viabilitate, fie epica, fie introspectiva, plasmuirilor n fictiune artistica. O incapacitate de identificare pna la anularea inteligentii prea constiente de propriul control si nedeplina obiectivare prin contemplatie a materialului psihologic, indica limitele criticului n creatia romneasca. Dar punctul nostru de vedere nu nseamna nsasi interdictia absoluta, impusa criticilor, de a scrie romane, asa cum gresit cred unii confrati, cazuti n mod firesc n vanitatea subiectiva a oricarui autor, cnd socotesc implicit ca un roman facut, cu toate prevederile tehnice, adica de mecanism al compozitiei, este si o realizare fara dubiu. Este inclusiv cazul recent al lui G. Calinescu, al carui roman ratat, "Cartea nuntii", alcatuit cu un abil instinct de industrie literara, de care poate fi capabil si proaspatul sau mentor, M. Sevastos, na infirmat si rezerva noastra principiala n privinta criticilor romancieri. Mai melancolic e nsa ca G. Calinescu, printr-o superficialitate psihologica si o verbozitate lirica facila, n-a izbutit sa devina romancier nici in masura d-lui E. Lovinescu nici n acea a lui Ibraileanu; constiinta sa artistica s-a lasat ademenita de o usuratate improvizatoare prea comerciala, ea sa ne fi impus cel putin prin probitatea ncercarii de a debuta si n roman. Cu evocari poetice si o expresie de valoare necontestata, si o integrare afectiva n abulia etnica moldoveana, E. Lovinescu s-a mentinut ntr-o zona de superioara literatura; cu un psihologism uneori de o febra introspectiva reala, G. Ibraileanu s-a apropiat cu gravitate de tema din Adela, romanul unui intelectual specific al veacului trecut, cu suficiente elemente de a defini un tip si o drama interioara. Indiferent de gradul de realizare n fictiune a unui material sufletesc subiectiv, criticul iesean acumuleaza n acest roman o experienta si ne obliga la stima cuvenita orcarui efort cu seriozitate afirmat. Cu toata respingerea liminara a caracterului autobiografic al romanului, prezentat sub forma unui "fragment de jurnal" al doctorului Emil Codrescu, eroul si comentatorul analitic al propriilor oscilatii hamletiene, n dragostea cu evolutie strict platonica pentru Adela, este att de evidenta psihologia si structura ideologica a lui Ibraileanu n imaginata pasiune a personajului, nct valoarea lui de document uman este usor de identificat. De altfel, nsasi aceasta ideala zugravire a propriei psihologii da un farmec, n primul rnd memorialist, att lui Bizu de d. E. Lovinescu, ct si Adelei dlui Ibraileanu. Literatura criticilor face parte din acea specie de roman pe care Sainte-Beuve, el nsusi experimentator sincer al romanului autobiografic, ntr-o etapa morala, o defineste ca posibila, prin nsasi natura ei de certa autenticitate: "Chaque esprit sensible, delicat et attentif, peut foire avec soi-meme, et moyennant le souvenir choisi et re.fle.chi de ses propres situations, un bon roman, mais un seul". Intre aceste spirite "sensibile si atente" intra si criticii romancieri care, utiliznd o experienta proprie de viata si o tehnica asimilata n cursul unei cariere de lector si comentator, pot scrie "un singur roman", cu deosebire ca va fi mai mult sau mai putin bun. Fiind autobiografice - cel putin n datele sensibilitatii si n fizionomia intelectuala, daca nu totdeauna si n situatii e firesc ca romanele criticilor sa fie, cu precadere, analitice si psihologice. In Bizu, E. Lovinescu a speculat sentimentul mortii si reactia temperamentala pasiva a lui Anton Klenze n etapele unei vieti urmarite din adolescenta, cu obsesiile ei erotice, pna la fixarea n maturitate: monografie sufleteasca fara un moment culminant, Bizu e un memorial travestit prin fictiune. G. Ibraileanu alege o singura fata mai proeminenta a lui Emil Codrescu:

reactiunea lui n iubire, complicnd aspectul de atitudine temperamentala cu drama virilitatii n declin. Cvadragenarul Codrescu, ndragostit de Adela, pe care o cunoscuse de copila, revaznd-o peste douazeci de ani, dupa ce fusese maritata si divortase, si agraveaza timiditatea si si stoarce mintea n labirintul ndoielilor nu numai dintr-o notorie abulie congenitala si o filozofie subiectiva, devenita atitudine reflexiva prin cultura, dar si din spaima unei improbabile fericiri, ntr-o casatorie att de inegala ca vrsta. Senzatia premergatoare mortii, imbatranirea, exaspereaza reticentele lui Codrescu, i multiplica, prin inutila cazuistica, indoielile, gelozia, incapacitatea organica de a voi si i ucide fapta prin reflexie otravitoare. Emil Codrescu este, indubitabil, un alter-ego allui Ibraileanu; lecturile preferate, analismul, ntortocherile interioare si de expresie, extazele romantice si scepticismul rece, nclinatia spre reflexie biologica, pe baza pesimismului schopenhauerian, comentariul sociologic, elaborarea introspectiva n maxime, cnd didactice, cnd pedante, cnd banale si de abuz al parantezelor, alternarea tandretii dusa pana la sentimentalism cu misoghinismul ursuz, rautacios, pendularea ntre materialism si idealism, gustul pentru stiintele naturale si credinta n determinismul pozitivist, neurastenia si efectele ei disociative mpinse pna la meticulozitate si falsa exagerare a maruntisurilor ntreaga fizionomie de intelectual al veacului trecut, consemnata si n filele de jurnal cerebral din "Privind viata", se substituie spectrului literarizat n fictiva aparitie a doctorului care-si alcatuieste o adevarata fise de temperatura morala. Este cu att mai surprinzator documentul psihologic fixat n figura lui Emil Codrescu, analist pna la absurd, cu ct G. Ibraileanu nu-si mai aminteste aci nimic din tendentionismul sau poporanist. O dulcegarie si o atmosfera morala vetusta apartinnd eminescianismului romantic de dupa 1880 si misticismului slav occidentalizat al lui Turgheniev sunt marturia unui timp intrat n istorie; dar tonul de cerebralitate al unui intelectual fara "datorii" pentru rurali, analismul psihologic, e drept fara contemporane subtilitati, didactismul onest al observatiilor, fara intuitii profunde, comentariul introspectiv prea teoretic adesea (semnul criticului prezent n roman) si o febra erotica, ventilata ntr-o cazuistica de spirit urban, l scot pe Ibraileanu din atmosfera platitudinii poporaniste, propagata cu o ncapatnare neexplicabila la un temperament hamletian. Tipul lui Emil Codrescu nu este numai simbolic pentru intelectualul celei de a doua jumatati a veacului trecut; el sintetizeaza attea mentalitati literare, de la teoria "cristalizarii" amoroase a lui Stendhal la psihologismul pedant (att de evident n Adela) al lui Bourget, la filozofia "vointii" lui Schopenhauer si speculatiile lui asupra iubirii, pna la sentimentalismul si poezia n penumbra a lui Turgheniev si abulia analizatoare a lui Amiel. In Ibraileanu se zbat doua fiinte: cititorul singuratec si nocturn al romanelor "occidentale", tipul pitoresc prin nsasi existenta lui, si teoreticianul de limitat dogmatism al poporanismului cu "datorii" si atitudini moralizatoare n arta, discipolul nveterat al lui Gherea, fostul socialist sentimental, transformat n apostolul unor catehisme cazute n desuetudine. Nimic din toate acestea n Adela; regasim, evident, si pe G. Ibraileanu, cu limitele si deficientele sale, cu didacticismul reflexiilor si unele insuficiente de expresie, cu abuzul de paranteze naive si comentariul infinitezimal inutil, cu unele procedee stilistice uzate, sau unele observatii banale nsa o probitate intelectuala si o tinuta artistica onesta dau romanului sau importanta unui viu document psihologic. Procedeul narativ al lui G. Ibraileanu este de unitar jurnal intim. O modestie care nu displace, fiindca este att de proprie cu modul liric, prin care-si defineste eroii. Compozitia Adelei este o alternare de reflexii abstracte si de evocari plastice. Intr-o expresie sobra, pna la limita formularilor seci, G. Ibraileanu analizeaza intoxicatia amoroasa a lui Codrescu, cu naivitatile lui sentimentale, cu extazele si gelozia imaginara, cu ridicolul lui plin de suspiciuni; partea cea mai vie o alcatuieste procesul de transfigurare a iubitei (ca n "metafizica iubirii" lui Schopenhauer), febra eare-l acapareaza pe erou. De la pagina 167 pna spre sfrsit, de unde ncepe agonia mirajului si pregatirea deznodamntului, ca si tragedia mbatrnirii lui Codrescu, stilul ia un ton bombastic adesea, cnd nu decade ntr-o serie de abstractiuni despre moarte si iubire, despre femeie si substratul biologic al iubirii. Criticul e prezent n acest fragment final al romanului; analistul e mai viu n precizarea psihologiei de adolescent ntrziat al lui Codrescu si n obsesia fizica exercitata asupra-i de Adela, n genere mai consistenta, n silueta ei de instinctiva si cocheta feminitate, Codrescu fiind nsusi portretul intelectual al autorului, se osifica n abstractie si se defineste prea direct, n sentinte didactice. Adela creste mai pura n fictiune, se materializeaza n contururi mai plastice, pe flacara scunda totusi a unui sentiment care-i da o substanta artistica. Sunt n romanul lui Ibraileanu si cteva portrete episodice, sobru zugravite si cu totul pe un plan

secund actiunii; mai adesea comentate direct, sunt si ilustratii biosociologice, pretext de teorii, unde reapare interpretul verist al personajelor din critica literara. Dar ceea ce e surprinzator n romanul Adelei este simtul peisagiului, comentat si el, intelectualizat si transpus n stare lirica, dupa formula Amiel: "le paysage c'est un etat d'ame". Trgul Baltatestilor si mprejurimile n care evolueaza pasiunea platonica a lui Codresau, angajat n excursii sentimentale cu Adela, ofera si un mediu de topica si poetica ncadrare a iubirii stinse n neantul abuliei reflexive si ucisa n dialectica mpleticita a timiditatii maladive. Romanul Adela este un document sugestiv asupra psihologiei si dispozitiilor intelectuale ale lui Ibraileanu, o ilustrare concreta a sensibilitatii unui intelectual din epoca eminescianismului si o indicatie precisa asupra repercusiunii lecturilor din veacul literar apus asupra criticului iesean. In masura n care am vazut ca G. Ibraileanu trece n fictiune sentimentul iubirii platonice, ramasa ideala prin deficientele temperamentale ale eroului - - Adela este si o onesta contributie romanesca n lotul romanului nostru analist.