Caracterizare de personaj

,,Ultima noapte de dragoste, Intaia noapte de razboi”

de Camil Petrescu

1) Context
2) Prezentarea statutului social, psihologic, moral
3) Evidentierea unei trasaturi a personajului ales prin doua secvente commentate
4) Analiza a doua elemente de structura
a) Modalitati de caracterizare a personajului
b) Acțiune
c) Relația dintre incipit – final
d) Conflictul
e) Perspectiva narativa
f) Limbajul, stilul
5) Concluzie
 1) Reprezentant al literaturii de analiză interbelice, Camil Petrescu este un scriitor cu
gustul filosofiei înclinat să-și teoretizeze convingerile. b) Susținător al modernismului lovinescian,
el este preocupat de sincronizarea literaturii naționale cu modalitățile estetice europene, dar și cu
domenii conexe: fenomenologia lui Husserl și intuiționismul lui Bergson. În eseul ,,Noua structură
și opera lui Marcel Proust”, Camil Petrescu își exprimă aderența la paradigma modernă și la
romanul proustian. Considerând că arta are o funcție gnoseologică, el este un susținător al teoriei
autenticității și, pentru că singurul fapt adevărat este cel trăit, pledează pentru o confesiune
neliteraturizată propunând înlocuirea obiectivității cu subiectivitatea și realizarea scriiturii la
persoana I. Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers
epic, un nou tip de personaj, o conștiință lucid analitică, intelectualul, inadaptatul superior și o altă
perspectivă narativă.
Tema centrală a romanului este condiția intelectualului onest, inadaptat căutând absolutul
în dragoste. O a doua temă ce ar putea fi considerată este descrierea demitizată a Primului Război
Mondial prezentat ca experiență de cunoaștere.
Titlul este simbolic, anunțând atât structura cât și temele narațiunii. Cele doua parți ale
romanului; ,,Cartea întâi” - povestea de iubire dintre Stefan Gheorghidiu și Ela și ,,Cartea a II-a”
- experiența războiului, structurate în șase, respectiv șapte capitole, sunt unificate de perspectiva
unică a personajului – narator. Element de recurență, metafora ,,nopții” sugerează incertitudinea
pe care o trăiește protagonistul, întreținute de comportamentul ambiguu al soției sale.
2) Ștefan Gheorghidiu reprezintă o proiecție în planul ficțiunii autorului, un ,,alter ego”
căruia Camil Petrescu îi transferă o parte din trăsăturile sale. Spirit analitic și absolutizant, eroul
devine un eu – conștiința care intra in dialog cu o societate degradata.
Din punct de vedere moral, protagonistul se remarca prin intransigenta cu care se opune
lumii meschine, mediocre, refuzând orice forma de compromis social, orice complicitate la
frivolitatea si la superficialitatea societății.
La nivel psihologic, Gheorghidiu își demonstrează permanenta luciditate, atenția cu care
înregistrează experiențele de cunoaștere. Protagonistul se înscrie în seria intelectualilor inadaptați,
conștient de superioritatea lor și incapabil să coboare la nivelul lumii comune. Se dovedește a fi
un orgolios inflexibil, cu pretenția unicității, respinge cu fermitate orice idee care contravine
sistemului său axiologic.
Statutul social al personajului se definește prin acumularea mai multor ipostaze. Student
de condiție precară, devine asistent la Facultatea de Filozofie, dar situația financiare se schimbă
radical odată cu moștenirea primită de la unchiul Tache Gheorghidiu. Pentru o scurtă perioadă intră
în lumea afacerilor, dar eșuează lamentabil. Pe de o parte, drama acestui Don Quijote al idei de
luciditate se adâncește în climatul unei societăți conduse de forța banului, de interese meschine și
de preocupări frivole. Pe de altă parte, războiul devine momentul de cristalizare a unei filosofii
totale a vietii.
3) Introspectia dezvăluie un intelectual complicat sufletește, care pune permanent sub
semnul intrebarii datele pe care le are despre lume și despre persoana iubită, raportându-se la
parametri ce țin de absolut. El este caracterizat de o mare capacitate de analiză si sinteza, un tip
lucid, inadaptat, cu orgoliul rănit, îndrăgostit de absolut.
O scena semnificativa pentru construcția personajului este discuția dintre ofițeri (din
primul capitol al romanului: ,,La Piatra Craiului, in munte”); pe marginea unui articol de ziar
despre achitarea unui soț care si-a ucis soția si amantul din gelozie. Această dezbatere declanșează
în stil proustian, memoria involuntară, pentru că îi amintește de mariajul cu Ela. Fluxul conștiinței
îl aduce în pragul confesiunii despre o iubire eșuată. Surprins de gândirea superficială a colegilor,
Stefan Gheorghidiu se dovedește a fi un intelectual superior, inadaptat, spirit analitic. Conștiința
devine pentru el un fel de oglinda in care se reflecta. Ceea ce descoperă este inadvertența la o
societate conformistă, victimă a prejudecăților. Totodată, cazul analizat despre soțul înșelat devine
un pretext literar pentru ca Gheorghidiu să-și formuleze cu nervozitate, cu încordare, propria
concepție despre iubire: ,,- O iubire mare este mai curând un proces de autosugestie”.
O altă secvență reprezentativă este excursia de la Odobești care declanșează criza de
gelozie a personajului principal care pune sub semnul fidelității soției orice gest, provocând in
sufletul sau catastrofe chinuitoare. Compania insistentă a domnului G, așezarea Elei la masa lângă
el, gesturile familiare (mănâncă din farfuria lui) sunt tot atâtea prilejuri de observație chinuitoare,
de frământare interioară care provoacă eroului suferință nu numai din orgoliu, deziluzie și
neputință, dar si pentru ca se silește sa-si ascundă chinurile, se dedublează: ,,Mă chinuiam sa par
vesel si eu mă simțeam imbecil si ridicol”.
4) a) Modalitățile de caracterizare ce compun portretul moral al personajului: sunt directe
și indirecte. Prin autocaracterizare, se creionează un portret fizic sumar sugerând neglijență și
nepăsare: ,, aveam manșetele prea largi și cu colțurile în afară”, ,,nu îmi făceam decât un costum
de haine pe care îl purtam până când se uza”. Detestând ieșirile și evenimentele mondene, este
conștient de ,,neștiința sa la dans” sau de ,,neglijenta in îmbrăcăminte”.
Monologul interior și introspecția permite o sondare a stărilor de conștiință, o înțelegere
a evenimentelor din perspectiva personajului care își pune întrebări existențiale: ,,Sunt inferior
celorlalți de vârsta mea? In aceleași împrejurări, alții cum s-ar fi comportat?”
De asemenea, personajul este reflectat și prin replicile celorlalte personaje. Ela îl
ironizează numindu-l, filosof care pune in toate patima”, iar doamna cu parul argintiu pe care o
întâlnește la cursele de cai îl numește ,,omul cu sensibilitate năzdravană” atrăgându-i atenția ca
,,atâta luciditate este insuportabila”.
 Modalitățile indirecte de caracterizare le constituie discuțiile, scenele care au trezit
revelații în conștiința personajului, gândurile, atitudinile evidențiate prin tehnici moderne. Student
remarcabil, apoi absolvent al facultății de filosofie, Stefan Gheorghidiu moștenește de la tatăl său,
fost profesor universitar și gazetar de renume, gustul lecturii și spiritul idealist și interogativ. Este
un intelectual inadaptat social, hiperlucid, hipersensibil si hiperanalitic. Spirit interogativ și
dilematic, se individualizează la nivel stilistic, prin folosirea unui limbaj ostentativ neologic și a
unor fraze cu caracter filosofic. Participarea intensă la lumea ideilor se cuplează cu o diminuare a
interesului pentru problemele materiale. Reacția lui la primirea moștenirii lui Tache Gheorghidiu
este tipică unui individ lipsit de spirit pragmatic, arătându-se interesat numai în măsura în care îi
poate asigura un trai decent pentru a se putea consacra în liniște studiilor sale de filosofie.
Intelectual modern, Gheorghidiu prezintă războiul în toată absurditatea lui cu spaimă de moarte,
frigul, erorile, slaba pregătire a frontului, dar și solidaritatea umană.
b) Un alt element de structura îl reprezintă relația dintre incipit si final.
Prima parte a romanului se deschide prin capitolul ,,La Piatra Craiului, in munte”, un
incipit cu intrări multiple, care schițează viziunea asupra Primului Război Mondial in ultimele
momente de neutralitate a României, fixând acțiunea intr-un cronotop realist: ,,In primăvara anului
1916 ... intre Bușteni si Predeal”. La început, relativizarea perspectivei se face printr-o percepție
diferită a realității frontului. Imaginea oficială, consacrată in presa vremii este respinsă printr-o
atitudine ironică a personajului narator. Cel de-al doilea capitol ,,Diagonalele unui testament”
debutează abrupt prin ilustrarea stării de incertitudine a protagonistului: ,,Eram însurat de doi ani
si jumătate cu o colegă de la Universitate si bănuiam ca mă înșală”. Acum începe sa se deruleze
retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Subiectul romanului se organizează in jurul
dramei de conștiința a personajului principal, Tânărul se căsătorește din dragoste cu Ela, studentă
la Litere, orfană crescută de o mătușă. Echilibrul tinerei familii este tulburat de moștenirea pe care
Ștefan o primește la moartea unchiului sau avar, Tache. Ela este atrasa de viața mondenă la care
noul statut al familiei are acces. Cuplul evoluează spre o inevitabilă criza matrimonială, al cărei
moment culminant îl reprezintă excursia de la Odobești.
Cea de a doua parte a romanului ,,Întâia noapte de război” valorifică, într-o notă de mare
autenticitate, experiența de pe front a autorului, combatant în Primul Război Mondial. Războiul
oferă protagonistului prilejul meditației asupra sensului vieții, a relațiilor interumane, reacțiilor
acestuia în confruntarea cu moartea. Cruzimea frontului îl sustrage pe Gheorghidiu din ,,cercul
strâmt” al relațiilor sociale. În capitolul ,,Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”, viziunea
demitizantă asupra războiului izvorăște din atitudinea polemică a scriitorului. Războiul nu este un
prilej de exaltare a eroismului, ci o realitate dominată de haos, dezordine, absurditate. Cu
sinceritate si autenticitate, Camil Petrescu surprinde atât paroxismul confruntării cu moartea, cat
si dezumanizarea personajului, eroismul fiind înlocuit cu teroarea morții.
Finalul este specific romanului modern prin caracterul deschis. Venit de pe front într-o
permisie, Ștefan se întâlnește cu Ela cu totul schimbat. Primește o mulțime de scrisori de la prieteni
printre care se strecoară un bilet în care este anunțat că Ela îl înșală. Dacă altădată protagonistul ar
fi dat orice pentru confirmarea adulterului, acum această posibilitate îl lasă indiferent, pentru că
absurditatea morții aproapelui i-a provocat o suferință mult mai mare decât posibila trădare a ființei
iubite. Divorțează, lăsându-i soției ,,tot trecutul”.
c) În atmosfera dominată de incertitudine, Stefan Gheorghidiu trăiește revelații succesive,
acte de cunoaștere prin care se redefinește în raport cu lumea: conflictele generează inadaptarea
personajului: conflictul interior, al individului cu el însuși generat de discrepanța dintre imaginea
ideala a iubitei și realitatea imediată, dintre iluziile idealiste și viața cotidiană; conflictul exterior
cu ceilalți: cu Ela, cu familia, cu camarazii de la popotă, o lume pervertită de ambiții materiale;
conflictul principal al individului cu societatea dominată de mediocritate, superficialitate,
mondenitate, arivism, meschinărie.
d) Perspectiva narativă (autodiegeza) este realizată prin confesiune, subiectivitatea fiind
o trăsătură a literaturii lui Camil Petrescu și o condiție a autenticității, după o mărturie a autorului
care spunea că ,,nu poate vorbi onest decât la persoana întâi.”
Timpul ca durată interioară, pur subiectiv antrenează curgerea de gânduri, îndoieli,
năzuințe, amintiri involuntare al căror flux aduce digresiuni, reveniri și relativizări de perspectivă.
e) Modernitatea romanului este susținută și de stilul anticalofil care susține autenticitatea
limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de
limbajul cotidian.
In concluzie, Stefan Gheorghidiu este un cerebral capabil de o mare finețe a analizei,
nesigur însă pe el, mânat de o necontenită nevoie de a se verifica. Rămâne un intelectual profund
prin trăirea autentică a experienței cunoașterii și dramatismul interogațiilor lăuntrice.