ADOLESCENȚA

Adolescenţa reprezintă o perioadă de profunde schimbări în toate planurile personalităţii: fizice,

psihice si sociale (relaţionale). Şi cum orice schimbare este însoţită de tensiuni (teamă, uimire, surpriză,
nerăbdare etc.), cu atât mai mult, această perioadă de intense căutări, de experimentări noi şi inedite, de
asimilări informaţionale şi comportamentale dezirabile sau mai puţin dezirabile, provoacă nelinişte, stres şi
chiar serioase conflicte care îşi vor pune amprenta asupra întregii dezvoltări ulterioare.
Trecerea din lumea caldă şi sigură a copilăriei spre lumea maturităţii cu responsabilităţile sale se
realizează de cele mai multe ori cu dificultate, sub imperiul nesiguranţei, al confuziei, al sentimentului de
teamă care poate genera serioase conflicte şi probleme.
Când un adolescent ajunge la 14-16 ani, începe să simtă gustul libertăţii pe care treptat o vrea a fi
totală. Vrea să decidă singur. Vrea să-şi conducă singur viaţa, îi displace controlul parinţilor şi se
străduieşte să le dovedească că nu mai este copil.
Înţeleasă ca vârstă a maximelor aspiraţii şi a formării, adolescenţa s-a definit ca temă literară din
cele mai vechi timpuri şi ca urmare a necontenitelor încercări ale fiinţei umane de a se lămuri cu sine şi cu
lumea. Încă de la începutul mileniului al III-lea î.Hr., Epopeea lui Ghilgameş, cel mai vechi text sumero-
babilonian, oferă modelul unor eroi care descoperă în trecerea de la adolescenţă la maturitate, eterne valori
umane: prietenia, devotamentul, speranţa.
Raportată la individ, adolescenţa generează o întreagă literatură în care stau alături poezia, romanul
şi scrierea confesivă. Ionel Teodoreanu surprinde în La Medeleni vârsta-metaforă, legată de spaţiile
sufleteşti ale dezvoltării. Articulându-se pe imaginea individului în formare, romanul Fraţii Jderi urmăreşte
eroul în proiecţii epopeice, condiţionându-l social şi mitic. Acelaşi specific îl identificăm în Amintiri din
copilărie, cu deosebirea că dimensiunea eroică este substituită aici de modelul idilic al unei lumi în
petrecere, în care satul real se transfigurează în spaţiu ideal.
Mereu actuală, tema adolescenţei rămâne un punct de interes pentru scriitorii contemporani, care o
relaţionează cu dramele existenţiale ale eroilor contemporani, aşa cum se întâmplă cu personajele lui
Mircea Cărtărescu din Travesti și Nostalgia.
Romanul De veghe în lanul de secară de J D Salinger îl are ca erou pe Holden Caulfield, un
personaj nonconformist, aflat într-o luptă perpetuă cu minciuna și falsitatea societății. La 17 ani se opune
cu disperare maturizării, gestul său indicând teama că viața adultă este plină de griji. Holden este
reprezentantul generațiilor revoltate eliberate de prejudecăți inutile.
În secolul al XIX-lea, literatura orfanului se opune viziunii imagiste din La Medeleni, după cum
vom observa în Singur pe lume, de Hector Malot; în Mizerabilii, de Victor Hugo. Romanul Amintiri din
copilărie al lui Ion Creangă este un adevărat monument al paradisului regăsit.
Copilăria rămasă în urmă ca o ţară pustie este evocată de J. D. Salinger în romanul De veghe în
lanul de secară. Acesta conţine istoria unui tânăr nonconformist, în contrast cu tendinţa de uniformizare
mentală a societăţii americane. Pe de altă parte William Golding prezintă, în Împăratul muştelor (1954)
degenerarea copilăriei prin imitarea vârstei adulte, pe o insulă îndepărtată, ce poate fi o ţară simbol. Izolaţi
de lume printr-un naufragiu, vrând să întemeieze un stat propriu, copiii încep să se ucidă între ei, anulând
reţinerile moralei moderne prin primitivism, prin vopsirea feţelor şi ascunderea în spatele măştilor. Jack şi
copiii vor uita sentimentele de camaraderie de la început şi, întocmai ca adulţii, încep să caute o fiară
imaginară, ucigând totul în cale.
Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade a fost proiectat în câteva versiuni, sub titlul iniţial
Romanul unui om sucit, Romanul adolescentului miop și începe să fie scris în 1921. Tema va deveni esenţa
romanelor atât de populare de mai târziu, Elevul Dima dintr-a şaptea, de M. Drumeş, şi Cişmigiu et comp.,
de Gr. Bejenaru. Acesta a fost proiectat în mai multe versiuni și excelează prin autenticitate, dar și prin
imaginea unei adolescențe marcate de preocupări enciclopedice și în egală măsură de atmosfera școlii, de
oscilațiile sufletești ale vârstei. Paradoxală pentru un elev de liceu este trecerea cu ușurință de la o
tonalitate la alta, de la registrul grav la cel ironic, de la rafinate descrieri la pagini de analiză profundă.
Primul volum fascinează prin bogăția informațiilor despre epoca de formare, dar și prin maniera adaptărilor
stilistice în funcție de necesitatea fiecărui capitol. Sondarea lumii exterioare, analiza universului interior,
lectura și impresiile pe care ea le produce tânărului cititor se reflectă în pagini adeseori nostalgice. Spiritul
critic se îndreaptă către tarele instituției școlare și către slăbiciunea pedagogică a unor dascăli. Adolescentul
miop e chiar metafora adolescenței, iar miopia generatoare de complexe poate deveni o stare de spirit. Ca
1
orice adolescent, Mircea duce o luptă cu sine, fiind capabil de trăiri contradictorii, de iubire și ură, de
dorința de a clădi și a distruge.
Simona Popescu - Despre mine aş fi vrut să scriu despre tine face parte din volumul Juvetus,
acumulând în mesajul liric, deghizat într-o confesiune de esenţă narativă, ideea fundamentală în definirea
adolescenţei: pluritatea eurilor care tulbură drumul către sine, formulată astfel de Ioana Pârvulescu:
“Egotismul versurilor se estompează fiindcă eu nu se poate înţelege pe sine decât când e înconjurat de
nenumăraţi tu pe care să-i poată respinge”. Titlul prefigurează, de atfel, tema şi maniera tratării ei. Eu şi tu
sunt calificative ale fiinţei, aflate în raporturi contradictorii şi, în acelaşi timp, consecutive în plan temporal,
căci eul devine esenţă a propriei fiinţe, proiectată într-un alt timp, într-o altă vârstă.

 Concretizarea temei în operele literare

- în literatura română: Ionel Teodoreanu – La Medeleni (Hotarul nestataornic, Drumuri, Între vânturi), Mihail
Sebastian – Oraşul cu salcâmi, Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop, Mircea cărtărescu – Travesti;
- în literatura universală: Hector Malot – Singur pe lume, Victor Hugo – Mizerabilii, J. D. Salinger – De veghe în
lanul de secară, Herman Hesse – Jocul cu mărgele de sticlă, Robert Musil – Rătăcirile elevului Torless

2
 FIȘĂ DE LUCRU – ADOLESCENȚA 1

13. VI. 1959

„Aş vrea să plâng, dacă lacrimile n-ar fi atât de sărate. Aş vrea să plâng nostalgia care-mi ninge azi sufletul.
Sunt fericită şi în acelaşi timp frământată de toate îndoielile inerente oricărui sfârşit de viaţă şcolărească. [...]
Trebuie să recunosc că despărţirea de colegele mele nu-nseamnă, cel puţin acum, nicio nenorocire pentru
mine. Se vede treaba că nu ele, ci altceva, ceva din soarele acestui început de viaţă şi mai cu seamă gândul că tot
ceea ce a fost până acum realitate trece de azi în amintire, mă face să regret şi m-a făcut dimineaţa să plâng ca o
nebună.
E împotriva firii să pui în calea înecată a timpului care şerpuieşte nesimţit spre „mai târziu, mai departe”,
bolovani.
Clipele în care înţelegi şi simţi desluşit ceea ce abia bănuiai până atunci te dor ca nişte răni, iar când
înmormântezi timpul sub cascade de flori şi de cântec simţi cu adevărat gustul amar al lacrimilor.
Am scris în zeci de caiete de amintiri, deşi le înţeleg inutilitatea. Credem acum că ele vor fi în ani târzii cheia
spre lumea de vis a copilăriei. Dar porţile fermecate nu se deschid decât cu un descântec. Păstrăm zadarnic cheia
pentru vremea când descântecul va fi de mult uitat. Am gravat pe pagini de album vorbe menite să fie mai târziu o
evocare a ceea ce ne-a fost astăzi drag, dar am uitat că tot ceea ce iubim azi va deveni odată „amintirea unei iubiri”.
Plângem acum pentru tot ceea ce ia cu ea clipa aceasta, pentru tot ceea ce am vrea să trăiască veşnic viu în noi şi ştim
că nu va mai avea nici o importanţă mai târziu.”
(Ioana Em. Petrescu, Jurnal)
1. Scrie antonimele neologice ale următoarelor cuvinte: etern, îndoială.
2. Alcătuieşte două enunţuri în care să evidenţiezi omonimia cuvântului poartă.
3. Numeşte funcţia limbajului dominantă în fragmentul dat şi justifică-i folosirea.
4. De ce despărțirea de colegele de clasă ar fi putut fi o nenocire pentru eroina jurnalului.
5. Identifică în text patru termeni din câmpul semantic al tristeţii.
6. Ce o determină dimineață să plângă?
7. Comentează enunțul subliniat.
8. Motivează prezenţa în text a verbelor la persoana I plural.
9. Cum percepe adolescenta trecerea timpului? Transcrieți două secvențe ce caracterizează aceast lucru.
10. Explică semnificaţia următorului enunţ din text: Aş vrea să plâng nostalgia care-mi ninge azi
sufletul.
11. Prezintă, într-un text de 6-8 rânduri, modul în care percepe adolescenta trecerea timpului şi graniţa
dintre lumea fermecată a copilăriei şi existenţa adultă.
12. Exprimă-ţi opinia, în cel mult 10 rânduri, în legătură cu inutilitatea caietelor de amintiri, pornind de
la afirmaţiile autoarei din ultimul paragraf al textului.
13. Redactează un eseu de 10 rânduri, în care să prezinţi asemănările şi/sau deosebirile dintre personajul
care face notaţiile de mai sus în jurnal şi un personaj literar ce aparţine unei opere din literatura română.

„Dacă există o experienţă la îndemână, aceea e recitirea propriului jurnal. Cu condiţia să fi trecut ceva timp, ai toate
şansele să faci descoperiri şi să ai surprize-decepţii mai ales. Sunt lucruri pe care le-ai uitat-altele, dimpotrivă, le ţii
minte precis, dar asupra cărora n-ai suflat o vorbă. Jurnalul intim aruncă asupra trecutului nostru o lumină neaşteptată.
El lasă la umbră ceea ce ai fi vrut să revezi şi pune sub lupă detalii ciudate, pe care nu le căutai.’’

a. Identifică, în fragmentul dat, avantajele pe care ţi le poate aduce scrierea unui jurnal.
b. Exprimă-ţi opinia despre necesitatea sau inutilitatea scrierii unui jurnal, pornind de la textul de mai sus.

3
 Text nonficțional
FIȘĂ DE LUCRU – ADOLESCENȚA 2

„Adolescentul redescoperă lumea, datorită posibilităților sale de interpretare și este intens preocupat de
propriul său destin. Este etapa în care intervin îndelungate și intense meditații asupra valorilor. Se elaborează un sens
de viață și dobândește contururi concepția despre lume și viață. Conștiința de sine se adâncește mult, sporesc
eforturile de autocunoaștere și autoproiectare.
Adeziunea sinceră și necondiționată la idealuri poate să fie asociată cu manifestări de realism brutal și
extravagant.
Adolescentul este pus, frecvent, într-o situație echivocă întrucât el a depășit copilăria de care se desparte
demonstrativ, dispune de capacități similare cu cele ale adulților, dar încă nu este acceptat ca egal în cercul acestora.
În aceste condiții el se integrează în grupele de aceeași vârstă cu care are mari afinități. Grupele de adolescenți sunt
foarte coezive, cultivă toleranța reciprocă și exercită o puternică influență asupra personalității tinerilor.
Făcându-și apariția ca persoane deplin responsabile în mediul social, adolescenții sunt intens preocupați de
nota de originalitate pe care o prezintă individualizarea lor și prin care pot spori valoarea integrării lor sociale. H.
Wallon vorbește chiar de o criză a originalității juvenile constând din insatisfacția față de statutul comun și din
dispoziția către adoptarea unor pseudovalori ce generează comportamente numai formal originale, uneori chiar
negative, dar în orice caz frapante. Preocupările de originalitate ale tinerilor trebuie susținute prin valori autentice și
încurajate în sensul integrării celor mai înalte și noi forme de cultură. Integrarea personalității se realizează și se
desăvârșește prin integrarea socială care, la rândul ei, este mijlocită prin adaptarea socialăși calificarea profesională.”
(Dicționar de psihologie, Paul Popescu Neveanu)

1. Identifică sinonime contextuale pentru: idealuri, toleranță.

2. Transcrie două secvențe care credeți că sunt relevante pentru părerea voastră despre
adolescență.
3. Scrie două expresii/ locuțiuni care conțin cuvântul viață.
4. Transcrie un fragment în care apar preocupări ale adolescentului.
5. Prezentați motivația integrării adolescentului în grupul de prieteni.
6. Explicați în ce constă criza originalității juvenile în concepția lui H. Wallon.
7. Există o criză a originalității la tineri? Argumentează-ți răspunsul formulând două
argumente.

4
 Text nonficțional
FIȘĂ DE LUCRU 3
„Tinerii ar trebui să știe că apelând în mod excesiv la comunicarea virtuală se expun anumitor riscuri. Acestea
vizează atât formarea și dezvoltarea personalității acestora, cât și calitatea și valoarea comunicării.
În spatele monitorului, deși ne simțim securizați, relația cu celălalt pierde din autenticitate, oferind doar acele
aspecte sau informații pe care dorim ca celălalt să le perceapă. Așadar, de cele mai multe ori, comunicarea în mediul
virtual ne oferă informații trunchiate, incomplete și neadecvate realității la care ne raportăm. In același timp, în cazul
persoanelor care manifestă teamă de relaționare, de expunere și comunicare în public, deși aparent un astfel de mijloc
de comunicare facilitează relaționarea cu ceilalți, în esență, nu face altceva decât să adâncească și mai mult prăpastia
dintre persoana în cauză și mediul social.
Tinerii au nevoie să relaționeze în mod direct, să comunice deschis, dezvăluindu-și și modelându-și
pozitiv personalitatea, iar abordarea exclusiv în spațiul virtual nu face altceva decât să-i țină captivi în propriul
univers.
Pe Facebook o să vezi doar ce vrea celălat să vezi, nu realitatea!  
De asemenea, un alt neajuns al interacțiunii în spațiul virtual îl reprezintă riscul de a stabili relații cu persoane
care își ascund identitatea sau oferă drept paravan o falsă identitate, relația în sine sau comunicarea ajungând pe o
pistă falsă.
Este încă o dependenţă care curând va fi omologată DSM (manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor
mentale). Studii de specialitate au demonstrat că adolescenţii şi copiii care utilizează frecvent FB au rezultate mai
slabe la învăţătură, sunt mai bolnăvicioşi şi mai expuşi simptomelor şi afecţiunilor mentale.
Concluziile arată corelarea nu doar cu narcisismul, tulburarea de personalitate antisocială, tulburare bipolară,
tulburarea de personalitate borderline ci şi cu multe alte boli.”
1. Identifică ideea/ ideile centrale ale fragmentului.
2. Dați sinonime pentru trunchiate, facilitează, narcisism, excesiv.
3. Explică secvența Așadar, de cele mai multe ori, comunicarea în mediul virtual ne oferă informații
trunchiate, incomplete și neadecvate realității la care ne raportăm.
4. Identifică sintagma care face trimitere/ referire la deteriorarea comunicării.
5. Interpretați semnificația numărului de prieteni de la rubrica Friends a facebookului unei persoane.
6. Prezintă propria opinie despre faptul că unii oameni postează frecvent fotografii de tip potret, fără vreun
context special.
7. Ce părere ai despre faptul că unele comentarii sunt doar emoticoane?
8. Redactează un text, de 150-300 de cuvinte, în care să argumentezi dacă Facebook-ul facilitează comunicare
dintre oameni.

5
 Text nonficțional
FIȘĂ DE LUCRU 4

Citește următorul fragment:

„Oare Facebook-ul contribuie la consolidarea stimei de sine sau această metodă populară de a ține legătura cu
prietenii ne face mai vulnerabili? Există opinii divergente în legătură cu această problemă.
Jeffrey Hancock, profesor de comunicare la universitatea Cornell a afirmat că Facebook-ul crește stima de
sine: „Spre deosebire de o oglindă, care ne arată cu precizie cum suntem și a cărei imagine ar putea avea un efect
negativ asupra stimei de sine dacă imaginea reflectată nu corespunde idealurilor noastre, Facebook ne arată o
versiune pozitivă a propriei persoane. Nu e neapărat o imagine falsă, dar e una pozitivă.”
Dar există și opinii contrare.
Cercetătorul Soraya Mehdizadeh, a investigat 100 de utilizatori de Facebook, măsurând frecvența cu care
postau fotografii și status update-uri și timpul petrecut pe site. De asemenea, cercetătoarea a măsurat nivelul
narcisismului și al stimei de sine a subiecților studiului. Concluziile au arătat că narcisiștii și cei cu stimă de sine
redusă petrec în general mai mult timp pe Facebook decât ceilalți. Tot ei au o tendință mai accentuată de a posta
fotografii și update-uri în care se laudă și caută să crească în propriii ochi.
Alex Jordan, de la Universitatea Stanford, a realizat un studiu pe 80 de utilizatori Facebook, investigându-le
opiniile în legătură cu experiențele pozitive sau negative pe care le au persoanele din rețeaua lor de prieteni.
Concluziile au arătat că utilizatorii de Facebook supraapreciază numărul de experiențe pozitive pe care le au
prietenii lor și subapreciază numărul de experiențe neplăcute.
De aceea a concluzionat că Facebook ar putea să accentueze tendința naturală pe care o au persoanele cu
stimă de sine scăzută, aceea de a considera că cei din jur o duc mai bine decât ei.
Deoarece pe Facebook sunt prezentate doar cele mai haioase și mai pozitive aspecte ale vieții utilizatorilor,
când vizualizăm profile de Facebook în mintea noastră au loc comparații în care ne vedem constant ca fiind
dezavantajați. Pentru cei cu o stimă de sine normală nu contează foarte mult acest lucru, dar la cei cu o imagine de
sine fragilă simptomele depresive se pot accentua în urma utilizării Facebook.”
http://www.infopsihologia.ro/2012/11/facebook-ul-si-stima-de-sine/

A. Scrie răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la text:

1.Explică sensul secvenței caută să crească în propriii ochi.
2.Indică numele a doi cercetători care susțin că Facebook accentuează scăderea stimei de sine, așa cum reiese
din fragmentul dat.
3.Explică de ce, conform viziunii lui Jeffrey Hancock, Facebook-ul crește stima de sine.
4.Precizează, valorificând textul dat, care sunt, potrivit cercetătorului Soraya Mehdizadeh, cele două categorii
de persoane care petrec mai mult timp pe Facebook.
5. Explicați relația care se stabilește între frecvența postărilor și stima de sine conform informațiilor din textul
citat.
6. Prezintă concluziile studiului realizat de Alex Jordan, valorificând informațiile din text.
B. Redactează un text, de 150-300 de cuvinte, în care să argumentezi dacă Facebook-ul crește sau nu
stima de sine a unei persoane, folosind informațiile din text, dar și experiența personală.

6
FIȘĂ DE LUCRU 5

Citește următorul fragment:

„Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii descopăr cel mult că se învaţă bine cu profesorul care
inspiră simpatie, dar se învaţă în cele din urmă bine şi cu cel rău, de frică…Mie îmi plăceau de pildă istoria şi
matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii erau personalităţi lipsite de har… Cel de matematică era un
îngâmfat şi pe deasupra de o solemnitate deplasată, de parcă ai fi zis că a intrat într-o biserică. Şi lui îi plăcea prea
mult materia. Ne vorbea mereu cu admiraţie de marii matematicieni ai antichităţii, dar şi de ai noştri, de pildă despre
Şerban Ţiţeica, pe care îl diviniza dându-ne să înţelegem că pe un om mare nu-l poate admira unul mic. Într-adevăr
făcea acest lucru strivindu-ne în acelaşi timp prin ironii muşcătoare şi calificative care ne înjoseau; că, de pildă,
niciodată vreunul dintre noi nu va ajunge nici un Euclid, nici un Şerban Ţiţeica. „Bine că ai ajuns tu !" îi răspundeam
eu în gând şi nu învăţam nimic. „O să te lase corigent!" îmi spuneau ceilalţi speriaţi. „Ei şi ? O să învăţ pe trimestrul
III şi o să fie silit să-mi dea zece şi îmi iese media de trecere. Şi n-o să-i fac eu lui pe plac…
Pe trimestrul trei am început însă să învăţ. Groaza de corigentă era mai mare decât repulsia faţă de
antipaticul profesor. Rămâneam seara singur în clasă şi învăţam elementele lui Euclid şi teorema lui Pitagora, care n-
aveau nici o logică: suma pătratului catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei! Pe această trudă a mea, ne-am
pomenit că ne anunţă să ne pregătim pentru teză. Când în ziua respectivă ne-a dictat cele trei probleme pe care
trebuia să le rezolvăm, o tăcere îngrozită s-a aşternut asupra clasei…
Am terminat cu o jumătate de oră mai înainte, am închis caietul şi m-am rezemat de bancă uitându-mă într-
adevăr provocator la profesor. Pe urmă, m-am ridicat, am depus caietul pe catedră şi am ieşit. După teză, nimeni nu
mă lua în seamă, nimeni nu discuta cu mine ce făcusem. Toţi arătau jalnic, foarte puţini rezolvaseră una sau două
probleme şi nu erau siguri că le-au rezolvat nici pe-alea și niciunul pe toate trei.Eu, le-am spus, eu le-am rezolvat.”

Marin Preda, Imposibila întoarcere

1. Menționează sensul din text al expresiei „să-i fac eu pe plac”.

2. Indică, valorificând textul dat, cele două materii preferate ale elevului.
3. Explică de ce tânărului nu îi plăcea profesorul de matematică, utilizând informațiile din text.
4. Precizează atitudinea copilului,așa cum reies din secvența: „Ei și? O să învăț pe trimestrul III și o să fie silit
să îmi dea zece și îmi media de trecere. Și n-o să-i fac eu lui pe plac...”.
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, relația elev-profesor, așa cum se desprinde din primul paragraf al textului.
6. Identifică două idei principale ale fragmentului.
7. Alege o idee transmisă de text și comenteaz-o.
8. Redactează un text de 20 - 30 de rânduri, în care să argumentezi importanța exprimării corecte, având în
vedere și secvența: „Ortografia înseamnă respect față de tine însuți. Scriind și făcând greșeli de ortografie
poți fi desconsiderat înainte de a fi cunoscut, deoarece corectitudine scrisului este o calitate a omului cult.”
Rene Parisse

7
 FIȘĂ DE LUCRU – ADOLESCENȚA 6

M.P. Cum procedaţi cu autorii citiţi şi uitaţi? La care dintre ei mai reveniţi?
S.C.- Nu am ceea ce se cheamă o bună memorie literară. Nu mă număr printre fericiţii (pe care îi admir
sincer) care recită poeme întregi sau ştiu romane scenă cu scenă. Memoria mea păstrează versuri, scene sau pagini
disparate şi, mai ales, o anumită intensitate care se găseşte într-o carte, un anume mod în care aceasta m-a găzduit
(adăpostit?) în timpul lecturii. Aşa încât aş putea spune că peste multe dintre cărţile citite (nu şi peste autori, însă, aici
aş face o distincţie) se depune, în timp, un strat de uitare. În ceea ce priveşte revenirea, nu am o regulă. Exceptând
cărţile la care revin din motive didactice, m-am întors nu o dată la cele care îmi „crestează sufletul, se împlântă în el”
(cu o expresie a lui Marin Preda), la cele care, adică, mă confruntă cu propriile mele neputinţe şi angoase. Deşi, în
ultimul timp, am început să mă îndrept spre acele cărţi care îmi aduc tandreţe, alinare şi – cât de rar mi se întâmplă
asta – râsul.
M.P. -Lecturile ne servesc uneori şi pentru uitarea de sine. La ce bun avem nevoie de aceasta? Poate fi
literatura un „alibi” al existenţei, aşa încât, întrebaţi de ce nu ne-am trăit viaţa, de ce nu eram acasă când „a trecut”
realitatea pe lângă poarta noastră, să răspundem: am citit-o şi am trăit-o în cărţi?
S.C-- Sunt fascinată de o definiţie pe care o dă cărţii scriitorul Radu Petrescu: „un loc în care viaţa este mai
densă”. Prin urmare, se înţelege că nu cred nicidecum în antiteza dintre viaţă şi cărţi; pentru mine, acestea din urmă
se aşază în chiar miezul vieţii. Mai trebuie să adaug, poate, că deşi lucrez într-o universitate, nu sunt ceea ce se
cheamă un şoarece de bibliotecă sau o persoană închisă într-un turn de fildeş. Vieţii mele (din păcate sau din fericire)
nu i-a lipsit niciodată epicul. Preocuparea mea a fost, nu o dată, să fac cumva ori ceva pentru a mă sustrage unor
întâmplări prea solicitante şi să mă pot întoarce la cărţi şi la bibliotecă.
Prin intermediul cărţilor, am reuşit de mai multe ori să-mi înţeleg mai bine propriile trasee existenţiale, să-mi
limpezesc gândurile, să aduc la expresie stări sau emoţii care în mine doar bolborosesc. Aşa cum am avut prilejul s-o
mai spun (scriu), m-am ţinut de cărţi în situaţii de viaţă dificile, dar nu cu gândul că ele îmi vor aduce uitarea, ci cu
gândul că ele mă vor ajuta să înţeleg suferinţa şi că mă pot ajuta să trec, cumva, mai departe.”
MARIA PILCHIN în dialog cu SANDA CORDOȘ, Ce rost are să mai citim literatură, Contrafort , nr .7-8
iulie-august 2016

1.Menționează sensul din text al secvenței să aduc la expresie.

2.Indică definiția cărții în viziunea scriitorului Radu Popescu,așa cum reiese din textul dat.
3.Explică de ce peste unele dintre cărțile citite de Sanda Cordoș, s-a depus „în timp,un strat de uitare”,
valorificând informațiile transmise de text.
4.Precizează expresia pe care Sanda Cordoș o preia de la Marin Preda pentru a defini cărțile preferate,
folosind informațiile din textul dat.
5.Prezintă, în 30-50 de cuvinte, concepția Sandei Cordoș referitoare la relația literatură-viață, așa cum se
desprinde din ultimul paragraf al textului citat.

8
 FIȘĂ DE LUCRU – ADOLESCENȚA 7

Citește următorul fragment:

E.S.: Au trecut 17 ani de când erai elev. Cum era viaţa de liceu din Neculce?
T.C.: Mie nu mi-a plăcut foarte mult în liceu. O spun tot timpul, sus şi tare şi nu cred că pentru mine liceul a
fost la fel de important pe cât a fost facultatea. Pasiunea mi-am descoperit-o în facultate, în primul an. Am avut în
liceu profesori care au însemnat ceva pentru mine, i-am menţionat şi astăzi. Am avut modele în profesorii mei şi am
avut ce învăţa de la o parte dintre ei. Recunosc, nu de la toţi, dar cred că ar fi şi imposibil.
E.S.: Cum erai pe vremea aceea?
T.C.: Eram timid și arogant, pentru că încercam să maschez o timiditate.
E.S.: Astăzi ai vorbit despre vise, despre pasiune. La 18 ani aveai vreun vis?
T.C.: Visul meu a fost tot timpul să devin actor. Nu era un vis foarte bine conturat, dar acest lucru s-a
întâmplat în anul I de facultate, atunci când a apărut şi pasiunea. Tot în anul I sau II, a apărut visul cu muzica. Iar în
anul IV mi l-am şi împlinit. Lucrurile s-au înlănţuit.
E.S.: Eşti un artist complet acum. Actor, cântăreţ. Ce le-ai transmite puştilor care vor să devină actori?
T.C.: Să încerce. Să nu deschidă ochii doar la piedici. Să deschidă ochii şi la speranţă. Şi le-aş spune că este o
meserie care merită făcută, dacă simţi că nu poţi să faci altceva. Este o meserie care nu se poate trăda.
E.S.: Ce n-ai învăţat în şcoală?
T.C.: N-am învăţat în şcoală să am răbdare. N-am învăţat în şcoală să fiu mai profund şi să mă preocupe
lucrurile mai importante. N-am învăţat în şcoală să mă preocup numai de treaba mea, să nu mă abată de la drum
lucruri colaterale, n-am învăţat în şcoală să nu mă uit în curtea altuia. N-am învăţat în şcoală o grămadă de lucruri
care ţin de un bun-simţ de viaţă, pe care de multe ori profesorii nu au avut timp să ni-l transmită. La 16 ani crezi că le
ştii pe toate. N-am învăţat în şcoală că nu le ştiu pe toate.

(Edward Stănescu – interviu cu Tudor Chirilă, în Viața de liceu, 29 august 2009)

A. Scrie răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la text:

1. Explică sensul secvenței au însemnat ceva pentru mine.
2. Precizează care au fost cele două pasiuni majore ale lui Tudor Chirilă, raportându-te la
răspunsurile oferite de acesta.
3. Explică în ce constă sfatul pe care Tudor Chirilă îl dă tinerilor liceeni care vor să devină
actori, așa cum se deduce din text.
4. Indică două trăsături de caracter pe care le avea artistul în liceu, valorificând textul dat.
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, atitudinea lui Tudor Chirilă față de școală, așa cum se
desprinde de ultimul paragraf al textului.
B. Redactează un text, de 150-200 de cuvinte, în care să argumentezi dacă pasiunile din liceu
pot sau nu pot fi definitorii pentru evoluția ulterioară a unui tânăr, folosind informațiile din fragmentul extras
din interviul lui Edward Stănescu cu Tudor Chirilă.

9
FIȘĂ DE LUCRU – ADOLESCENȚA

Citeşte cu atenţie textul următor pentru a răspunde cerinţelor formulate:

„Începusem Romanul adolescentului miop mai demult, dar de-abia în iarna 1923-1924 l-am «văzut» întreg, de la un capăt la
altul. De data aceasta, eram sigur că voi izbuti să-l termin, sigur mai ales că va fi o carte excepţională, care va face mult zgomot
şi prin care mă voi răzbuna împotriva profesorilor şi a premianţilor, a fetelor frumoase şi superficiale care nu ştiuseră să mă
descopere. Mă socoteam pregătit să scriu un roman. Publicasem vreo cincizeci de articole şi schiţe literare în diferite reviste,
colaboram regulat la revista liceului, «Vlăstarul», şi devenisem chiar redactorul responsabil: adunam materialul, îl duceam la
tipografie, rămâneam ceasuri întregi lângă culegător ca să mă conving că descifrează corect anumite manuscrise. Şi apoi,
dispuneam de un jurnal voluminos; mi se părea că, dacă voi şti cum să utilizez aceste materiale, romanul ar putea fi gata în
câteva luni.
Era mai mult decât un roman autobiografic. Voiam să fie, în acelaşi timp, un document exemplar al adolescenţei. Îmi
propusesem să nu inventez nimic, nici să nu înfrumuseţez-şi cred că m-am ţinut de cuvânt. Chiar scrisorile de dragoste ale fetelor
erau autentice; transcrisesem, pur şi simplu, câteva din scrisorile primite de Dinu Sighireanu.Capitolele în care desenam
societatea noastră «Muza», petrecerile la prieteni, dificultăţile cu Papadopol şi Banciu erau alcătuite urmând îndeaproape
jurnalul şi, uneori, transcriind pasaje întregi. Ţineam cu orice preţ ca dialogurile să fie «autentice», ca fiecare personaj să
folosească exclusiv vocabularul lui specific. Valoarea pe care o acordam eu Romanului adolescentului miop era, în primul rând,
documentară. îmi spuneam că pentru întâia oară un adolescent scria despre adolescenţă şi scria întemeiat pe «documente». Când,
câţiva ani după aceea, au început să apară în «Viaţa românească» fragmente din al doilea volum La Medeleni, am simţit că nu
mă înşelasem. Adolescenţii lui Ionel Teodoreanu nu erau cei pe care îi cunoscusem eu. Aparţineau unei alte lumi, care mă
fermeca şi mă înduioşa totodată, dar pe care o simţeam definitiv depăşită. Adolescenţii mei erau, într-adevăr, de-atunci şi de-
acolo, din Bucureştii primilor ani de după război, anii jazzului şi ai lui La Garçonne. în afară de inevitabila autoflatare (căci
scriam şi ca să mă răzbun), romanul era cât se poate de «realist». Nu mă sfiam să închin un lung capitol descoperirilor erotice, şi
aproape tot ce credeam eu şi colegii mei despre sex, dragoste, Dumnezeu, sensul existenţei şi toate celelalte probleme care ne
frământau se afla notat acolo, fără fard, aproape în stare brută.
Asta era, de altfel, marea mea ambiţie: să arăt că noi, adolescenţii de atunci, nu eram asemenea fantoşelor pe care le
întâlnisem sporadic în literatură; eram treji spiritualiceşte şi trupeşte, dar lumea în care ne-arfi plăcut să intrăm nu mai era lumea
părinţilor noştri. Voiam altceva, visam la altceva - deşi singurul care părea a şti ceva precis despre acel «altceva» era autorul
romanului."
(Mircea Eliade, Memorii 1907-1960)

1. Precizează, aşa cum se desprinde din text, scopul pentru care autorul scrie Romanul adolescentului miop.
2. Explică, pe baza fragmentului dat, în ce constă autenticitatea Romanului adolescentului miop.
3. Explică de ce adolescentul Mircea Eliade nu se regăseşte în eroii romanulu: La Medeleni de Ionel Teodoreanu.
4. Având în vedere faptul că fragmentul de mai sus, a fost extras dintr-o carte de Memorii, argumentează apartenenţa lui la
unul dintre cele două tipuri ficţional/ nonficţional.
5. Precizează ce valoare acordă autorul, mai întâi de toate, Romanului adolescentului miop.
6. Având în vedere ultima frază a textului, precizează în ce măsură te identifici cu nemulţumirile adolescentului Mircea
Eliade.
7. Identifică mărci ale subiectivităţii în text.
8. Precizează câteva trăsături ale adolescentului Mircea Eliade, care se pot desprinde din textul dat.
9. Explică rolul expresiv al verbelor la imperfect, în fragmentul citat.

Dincolo de text
Argumentează-ţi opinia despre utilitatea lecturii, în paralel, a unui roman şi a unei cărţi de memorii, pentru înţelegerea
viziunii despre lumea scriitorului.

10
FIȘĂ DE LUCRU – ADOLESCENȚA

Citește cu atenție textele de mai jos, pentru a răspunde corect cerințelor:

A. „Eu am vieţuit viaţa lui Papini. Şi am lăcrimat, şi mi-am lovit trupul, şi am strigat în singurătate, şi m-am
bucurat de sălbatică bucurie citind Omul sfârşit. Acela eram eu. Dar nu eram sfârşit. Nu puteam fi sfârşit… Am să-
mi făuresc un suflet nou şi am să-mi poruncesc drumuri noi. Nu vreau să mai fiu eu însumi. Nu vreau să fiu Giovanni
Papini. Astăzi, înainte de apusul soarelui, am murit…
În curând, voi fi altul. Voi arăta celorlalţi că fluviul sufletului meu se poate revăsra şi în altă matcă. Voi rodi
pretutindeni roade noi. Voi lumina alte întunericuri şi voi urca, sângerat, alte trepte. Ce-mi pasă de năzuinţele mele,
de bucuriile mele, de durerile, de răzbunările mele?
Papini m-a învăţat să păşesc cu paşi grei în faţa Lumii şi să strig: iată, acesta sunt Eu. De acum nu mai îmi e
teamă de ceilalţi. Orice îndoială ce-mi mustea în suflet s-a risipit. Voi ţine întotdeauna fruntea răsturnată şi îmi voi
scuipa râsul şi veninul deasupra mulţimilor…”

B. „ERA PREA TIRZIU CA SĂ TELEFONEZ DUPĂ UN TAXI AŞA C-A trebuit s-o intind pe jos pină la
gară. Nu era prea departe, dar se lăsase frig al naibii şi se mergea greu prin zăpadă, iar valizele mă tot pocneau peste
picioare. Mă bucuram totuşi că sint afară la aer curat şi aşa mai departe. Singura nenorocire era că, din cauza frigului,
incepuseră să mă doară nasul şi locul acela de sub buza de sus unde mă atinsese Stradlater. Imi strivise buza de dinţi
şi mă cam durea. În schimb, la urechi miera cald şi bine. Şapca pe care-o cumpărasem avea clape pentru urechi, aşa
că le-am dat drumul ― nu-mi mai păsa cum arătam. Oricum, tot nu mă vedea nimeni, că toţi erau in cârpe. Când am
ajuns la gară, am avut noroc că n-a trebuit să aştept trenul decit vreo zece minute. În timp ce aşteptam, am luat puţină
zăpadă cu mina şi m-am spălat cu ea pe faţă. Eram încă plin de sînge.”

Cerințe:
1. Argumentează în 5 rânduri apartenenţa celui de-al doilea fragment la unul dintre cele două tipuri: ficţional/
nonficţional.
2. Recunoaște personajul din primul fragment și modelul la care acesta se raportează.
3. Identifică personajul din al doilea fragment și motivul pentru care s-a bătut cu colegul său de cameră.
4. Prezintă în 6-10 rânduri experiențele cu caracter inițiatic prin care trece personajul din primul fragment.
5. Precizează motivele pentru care personajul din al doilea fragment pleacă de la școală.
6. Recunoaște și explică în cinci rânduri un simbol prezent în cel de-al doilea fragment.
7. Recunoaște ce funcții ale comunicării pot fi identificate în primul fragment.
8. Indică tipul de comunicare din al doilea fragment având în vedere criteriile de clasificare învățate.
9. Precizează instanțele comunicării extratextuale pentru unul din cele două texte.
10. Realizează în 10-15 rânduri un scurt portret unuia din cei doi adolescenți (din primul sau al doilea fragment)

11
 Fișă de lucru – Mansarda – metaforă a adolescenței

Citește cu atenție textul de mai jos:

„Mansarda era de acum numai a mea, plină numai cu lucrurile mele între pat şi masa de lucru, o
măsuţă pe care păstram colecţiile de reviste — „Ziarul ştiinţelor populare", „Revista muzicală",
„Orizonturi" şi altele. Ca să nu le ia vântul când ţineam ferestrele deschise, pusesem deasupra lor ca mai
frumoase piese din colecţia mea geologică: o bucată pirită, un granit, fragmente de stalactite. Deasupra
măsuţei, prinsesem în perete, cu pioneze, copii după fresce tomba egiptene executate cu diferite cerneluri;
urme ale entuziasmlui cu care citisem cărţile lui Maspero şi Alexandre Moret. Sub măsuţă, o lădiţă cafenie
în care îmi păstram corespodenţa cu prietenii, caietele deja scrise şi, la fund de tot, camuflat, ca să nu-l
descopere tata, Jurnalul.” (Memorii – Mircea Eliade)
1. Descrie mansarda așa cum e prezentată în fragmentul din Memorii.
2. Indică ce trăsături ale viitorul scriitor sunt sugerate prin enumerarea făcută.

„Mi-este greu să-mi imaginez ce-aş fi devenit, ceea ce sunt deja astăzi, fără aceste două cămăruţe cu pereţii daţi cu
var, cu ferestrele minuscule (una dintre ele era rotundă asemenea unui hublou), şi fără soba de faianţă ciudată; când
uşa se deschidea într-o cameră rămâneai în cealaltă. Este pentru mine o mare fericire să fi putut petrece acolo
doisprezece ani, cei mai fericiţi ai adolescenţei şi tinereţii mele şi, mai ales, să fi putut să stau singur în timpul
ultimilor cinci ani." (Memorii – Mircea Eliade)

Recitește cu atenție textul de mai jos:

„Aş vrea să cuprind acum sufletul mansardei, pe care îl simt, care mi se apropie în singurătate numai mie…
Şi ce fericit sunt că voi scrie despre sufletul mansardei mele. Cum să nu-l cunosc şi să nu-l îndrăgesc, când
am lăcrămat în atâtea amurguri aproape de el? Mi se descoperă numai mie. Îl ghicesc în fiecare carte, în
fiecare cadră, în fiecare amintire. E întipărit pe ziduri, pe rafturi…”
1. Motivează fericirea generată de ideea de a scrie despre sufletul mansardei.
2. Definește succint rolul mansardei în existența adolescentului Mircea.
3. Argumentează transformarea acestui spațiu într-o metaforă a vârstei.
4. Citește informațiile de mai jos extrase din Dicționarul de simboluri al Doinei Ruști și precizează
semnificația simbolică a mansardei:
CAMERA (SECRETĂ) = De obicei închisă, adăpostind un secret înfricoşător, la care nu are acces decât fiinţa iniţiată, camera
este un microcosmos care reeditează personalitatea fiecăruia. Camera tainică e casa mică în cea mare, un loc de retragere,
venit din intuiţia originilor, a liniştii de dinainte de Geneză. La Eliade camera are un sens special pentru că se leagă de o
experienţă personală, pe care el o numeşte descoperireamisterului, şi care se înscrie între primele sale amintiri; este vorba
despre camera musafirilor din casa copilăriei, de la Râmnicu-Sărat, în care el îşi aminteşte cum intră pe furiş: "...storurile erau
lăsate şi perdelele grele, de catifea verde, erau trase. În odaie plutea o lumină verde, irizată, ireală, parcă m-aş fi aflat dintr-o
dată închis într-un bob uriaş de strugure." (Memorii, I,9) Sentimentul intrării într-un paradis interzis îl va urmări multă vreme,
iar rememorarea capătă valoarea unui exerciţiu de recuperare a momentuluiepifanic. Această proiecţie intuitivă a sfârşitului se
reduce la imaginea neasemuitei lumini, imagine a morţii, în toate operele sale. Experienţa aceasta trăită în copilărie, apare
transfigurată în romanul NS, în care personajul principal, Ştefan Viziru rămâne cu obsesia unei camere secrete, din cauza unei
întâmplări din copilărie, când, aflat într-un hotel, aude cuvântul Sambô şi crede că este vorba despre o taină ascunsă în spatele
unei uşi închise; camera secretă, numită Sambô, este descrisă astfel: "... altminteri, camera era plină de fel de fel de mobile şi
lăzi şi coşuri cu hârtii şi jurnale vechi. Dar mie mi se părea că e verde. Şi atunci, în clipa aceea, am înţeles ce este Sambô. Am
înţeles că există aici pe pământ, lângă noi la îndemâna noastră, şi totuşi invizibil celorlalţi, inaccesibil celor neiniţiaţi - există
un spaţiu privilegiat, un loc paradiziac, pe care, dacă ai avut norocul să-l cunoşti, nu-l mai poţi uita toată viaţa. Căci în Sambô
simţeam ca trăiesc aşa cum nu mai trăisem până atunci; trăiam altfel, într-o continuă, inexprimabilă fericire. Nu ştiu de unde
izvora beatitudinea fără nume. Mai târziu, amintindu-mi de Sambô, am fost sigur că acolo mă aştepta Dumnezeu şi mă lua în
braţe îndată ce-i călcam pragul. N-am mai simţit, apoi, nicăieri şi niciodată o asemenea fericire, în nici o biserică, în nici un
muzeu; nicăieri şi niciodată." (I,91)

12
13