CURS 3

FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE: EREDITATEA ȘI MEDIUL

3.1 Delimitări conceptuale

Discuția „ereditate versus mediu” (engl. Nature versus Nurture) are o istorie îndelungată
și mulți oamenii de știință au încercată să găsească răspunsul la întrebarea: Care este factorul
decisiv în dezvoltarea umană? Ereditatea sau mediul? Ne naștem oare cu anumite abilități sau
trăsături de personalitate? Sau mediul în care trăim, educația pe care o primim pot determina
schimbări hotărâtoare cu privire la cine suntem?

Dezbaterea ereditate versus mediu se referă la măsura în care anumite aspecte ale
comportamentului sunt moștenite genetic sau sunt achiziționate prin influențele mediului.

EREDITATEA se referă la proprietatea tuturor organismelor vii de a transmite urmașilor

DE REȚINUT!

Caracteristicile ereditare sunt controlate de gene, iar mulțimea genelor din genomul unui
organism se numește genotip (Pearson, 2006).

Mulțimea tuturor caracteristicilor observabile din structura și comportamentul unui organism

se numește fenotip. Aceste caracteristici sunt rezultatul interacțiunilor dintre genotip și mediul
înconjurător (Visscher, Hill & Wray, 2008).

Drept rezultat, multe aspecte ale fenotipului unui organism nu sunt ereditare, cum ar fi pielea
bronzată. Culoarea bronzată a pielii nu se transmite urmașilor. Cu toate acestea, unii oameni se
bronzează mai ușor decât alții, datorită diferențelor dintre genotipuri. Un exemplu în acest sens îl
reprezintă oamenii albinoși, care nu se bronzează deloc și au pielea foarte sensibilă la razele
solare.

caracteristicile genetice specifice fiecărei specii (DEX).

MEDIUL reprezintă ansamblul influențelor bioclimatice, biofizice, socio-economice și

socio-culturale (Bonchiș, 2004). În mod obișnuit, când spunem „mediu”, ne referim la toate
influențele factorilor externi care acționează după concepție asupra ființei umane, în cazul nostru
(experiențele de viață, experiențele de învățare, educația primită, nutriția etc.).
1
 În această dispută (nature versus nurture), fiecare parte încearcă să stabilească măsura în
care își aduce contribuția la dezvoltarea comportamentului uman (de exemplu, cum afectează
ereditatea sau mediul dezvoltarea personalității, a diferitelor aspecte cognitive, temperamentale
sau psihopatologice).

3.2 Nativismul

Nativismul este curentul de opinie conform căruia ereditatea este factorul decisiv al
dezvoltării umane. De multă vreme este știut faptul că anumite caracteristici fizice sunt
determinate biologic prin moștenirea genetică. De exemplu, culoarea ochilor, grupa sanguină,
pigmentația pielii sau diferite boli (de exemplu, fenilcetonuria sau PKU) sunt determinate
genetic. Aceste fapte au determinat mulți oameni de știință să se întrebe dacă nu cumva și
anumite trăsături psihologice sunt determinate genetic, adică daca nu ne naștem cu ele.

Reprezentanții acestui curent de opinii extrem se numesc nativiști. Ideea lor fundamentală
este că toate caracteristicile ființei umane sunt produsul evoluției și că diferențele dintre oameni
se datorează exclusiv codului genetic unic. De exemplu, o poziție nativistă a fost observată în
teoria lui Sigmund Freud, atunci când acesta afirma că la baza agresivității umane se află un
instinct înnăscut și anume, Thanatosul.

Nativiștii consideră că acele trăsături care se manifestă devreme în viața individului sunt
puternic influențate de moștenirea genetică. Acele caracteristici și diferențe dintre indivizi care nu
sunt observabile la naștere dar care apar mai târziu în viață, sunt considerate de nativiști ca proces
al maturizării. Adică, fiecare dintre noi dispunem de un ceas biologic care pornește (sau oprește)
anumite comportamente pre-programate. De exemplu, schimbările fiziologice din perioada
pubertății sunt un exemplu de maturizare determinat genetic. Nativiștii postulează, de asemenea,
că maturizarea este procesul care se află și la baza formării atașamentului în copilărie, a
achiziționării limbajului și a dezvoltării cognitive.

Mituri despre gene!

1. Genele reprezintă cauza comportamentului uman.
2. Fiecare trăsătură psihologică este asociată cu operarea unei anumite gene.
3. Condițiile determinate genetic nu pot fi modificate.
4. Caracteristicile genetice se manifestă la fel la nivelul generațiilor succesive.
5. Influențele genetice se diminuează odată cu vârsta.

2
 3.3 Environmentalismul

La polul opus se află environmentalismul – adepții căruia sunt cunoscuți și ca empiriști (a

nu se confunda cu abordarea empirică, științifică a cercetării). Environmentaliștii consideră că la
naștere mintea umană este tabula rasa și că pe măsură ce interacționează cu mediu, aceasta se
dezvoltă.

Din această perspectivă, caracteristicile psihologice și comportamentale ale oamenilor

care apar și se manifestă de la naștere și în copilărie sunt rezultatul învățării și al experiențelor de
viață. Felul în care un copil este crescut, educat și stimulat determină dezvoltarea sa psihologică,
iar maturizarea se referă doar la aspectul biologic, conform adepților acestei poziții.

De exemplu, teoria învățării sociale a lui Albert Bandura (1977) postulează că

agresivitatea este o trăsătură învățată, dobândită de copii prin observație și imitare. Bandura a
derulat un experiment foarte interesant numit „păpușa Bobo” prin care a demonstrat cum preiau

AFLĂ MAI MULTE!

Despre faimosul experiment a lui Bandura – păpușa Bobo – poți afla mai multe aici:

https://www.scientia.ro/blogurile-scientia/blogul-scientia/1025-albert-bandura-si-experimentul-
bobo-doll-papusa.html

și aici:

https://en.wikipedia.org/wiki/Bobo_doll_experiment

copiii anumite comportamente prin observație.

Deși anterior îl dădeam pe Sigmund Freud ca exemplu în categoria oamenilor care adoptă
o poziție nativistă, tot el afirma că evenimentele din copilărie au o influență covârșitoarea asupra
viitorului adult și în formarea personalității. Astfel, relația cu părinții și educația primită (mai ales
în primii ani de viață) are o influență majoră asupra dezvoltării copilului.

3
 3.4 Interacțiunea dintre ereditate și mediu

Astăzi știm că nu putem fi de acord nici cu nativiștii, nici cu environmentaliștii. Pur și

simplu sunt prea multe dovezi care ne arată influența puternică a fiecărui factor asupra dezvoltării
umane. Așadar, de la întrebare inițială Care factor influențează dezvoltarea umană? Ereditate
sau mediul? s-a ajuns la varianta mai nuanțată Care dintre factori este mai important?

Această întrebare a fost ridicată pentru prima data de către Francis Galton la finalul
secolului al XIX-lea. Francis Galton a fost verișorul lui Charles Darwin și era convins ca
abilitățile intelectuale sunt moștenite. A efectuat o multitudine de observații asupra familiilor care
aveau copiii supradotați și constatat că „genialitatea” se moștenește, adică acolo unde avem copii

EUGENIA sau EUGENISM

Galton a fost inițiatorului unei mișcări controversate – eugenia. În anul 1883 aceasta a
sugerat faptul că societatea umană poate fi îmbunătățită printr-o mai bună „reproducere”.

De exemplu, Galton propunea ca oamenii inteligenți să fie încurajați să facă cât mai mulți
copii, în timp ce oamenii mai puțin inteligenți sau cu probleme mentale să fie descurajați să se
reproducă. În anul 1920, Societatea Americană de Eugenie a militat pentru sterilizarea bărbaților și a
femeilor care sufereau de boli psihice.

Mai multe informații despre mișcarea eugenică găsești aici:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugenism

inteligenți, avem și părinți pe măsură.

În ultimii ani, însă, cercetătorii au început să realizeze că și întrebarea Care dintre factorii
dezvoltării este mai important? este o întrebare greșită. Dacă luăm ca exemplu inteligența, putem
observa că și în cazul ei, ca și în cazul multor comportamente umane, este un comportament
complex și multifațetat, care se manifestă în moduri variate (vezi tipurile diferite de inteligență
descrise de Howard Gardner!). Este clar că există predispoziții genetice pentru un anumit tip de
inteligență, dar acesta se poate manifesta și dezvolta doar într-un mediul educațional propice.

Întrebarea de tipul cât de mult influențează ereditatea sau mediul comportamentul?

presupune că trăsăturile psihologice pot fi exprimate numeric și că problema poate fi rezolvată în

4
mod cantitativ. Studiile recente de genetică comportamentală nu ne pot oferi astfel de cifre, nu ne
pot spune cât la sută dintr-un comportament este determinat genetic și cât la sută este rezultatelor
influențelor de mediu. Ambele categorii de factori se intercondiționează și interacționează oferind
trăsături psihologice în combinații diferite.

Actualmente, cercetătorii se focalizează pe descoperirea modului în care ereditatea și

mediul interacționează. De exemplu, în psihopatologie se arată că atât predispozițiile genetice
cât și factorii de mediu (educaționali) sunt necesari pentru a declanșa apariția unei tulburări
mentale. Așadar, ceea ce au descoperit oamenii de știință este că interacțiunea dintre ereditate
și mediu este cel mai important factor al dezvoltării.

Haideți să luăm ca exemplu în acest sens auzul absolut. Ce este auzul absolut? Poate că ați
mai auzit acest termen. Auzul absolut se referă la capacitatea unei persoane de-a recunoaște sau
reproduce o notă muzicală fără ajutorul unei referințe exterioare (instrument, diapazon). Oamenii
de știință au descoperit că această abilitate tinde să apară în cazul oamenilor din aceeași familie și
că există o anumită genă responsabilă pentru aceasta. Totuși, conform cercetărilor în domeniu, se
pare că nu este de ajuns doar să deții acea genă anume pentru a-ți putea dezvolta auzul absolut. Se
pare că acei copii care sunt expuși de mici la muzică, care sunt stimulați pentru a recunoaște
diferite note muzicale și care practică un instrument sunt cei care la vârsta adultă ajung să aibă
auz absolut.

3.5 Genetica comportamentală

Abia în ultimii ani ne-am îndepărtat de la presupuneri și păreri către cercetare riguroasă și
date științifice atunci când vine vorba de influența mediului și a eredității asupra dezvoltării
umane. Acest lucru se datorează în mare parte geneticii comportamentale care are ca scop
investigarea factorilor genetici și de mediu, precum și a modului în care aceștia interacționează.

De marcat faptul că studiile de genetică comportamentală pot să explice doar diferențele

dintre indivizi (de ce o persoană este mai inteligentă decât alta sau mai prietenoasă), dar nu pot
răspunde la întrebări despre cauze. Genetica comportamentală se focalizează doar pe
variabilitatea individuală și pe motivele unicității umane (Schaffer, 2005).

5
 Care sunt modalitățile principale de cercetare în cazul geneticii comportamentale?

a. Studiile de adopție: oferă o formă de experiment natural pentru a separa influența

mediului de cea a eredității. Comparația se realizează între copii și părinți adoptivi în opoziție cu
cei biologici. Copiii adoptați au demonstrat asemănări mai mari cu părinții biologici decât cu
părinții adoptivi;

b. Studiile gemelare: presupun compararea gemenilor monozigoți cu cei dizigoți. Studiile

au arătat că trăsăturile psihologice sunt transmisibile genetic. Gemenii monozigoți crescuți
separat se aseamănă mai mult din perspective trăsăturilor psihologice decât gemenii dizigoți
crescuți împreună.

Studiile de genetică comportamentală au ajuns la două concluzii majore:

1. Caracteristicile psihologice prezintă o influență genetică, dar mărimea influenței

variază de la o caracteristică la alta (de exemplu, inteligența generală, abilitatea spațială, dislexia
se moștenesc într-o mai mare măsură decât trăsăturile de personalitate);

2. Factorii genetici nu sunt răspunzători decât pentru o parte din variabilitatea individuală.
Importanța factorilor de mediu este evidentă și în cazul unor trăsături puternic influențate genetic
precum inteligența sau schizofrenia.

Cele două seturi de influența nu sunt în opoziție ci dimpotrivă, ele interacționează

aproape întotdeauna și determină efecte împreună. Așadar, nu se mai pune problema
factorului înnăscut sau dobândit, ci a factorului înnăscut și dobândit.

BIBLIOGRAFIE:

 Bonchiș, E. (2004). Psihologia copilului. Oradea: Editura Universității din Oradea

 McLoud, S. (2018). Nature versus Nurture in Psychology. Retrieved from

https://www.simplypsychology.org/naturevsnurture.html

 Pearson, H. (2006). Genetics: what is a gene? Nature. 441 (7092): 398–401

 Schaffer, R. (2005). Introducere în psihologia copilului. Cluj-Napoca: Editura ASCR

 Visscher, P.M.; Hill, W,G. & Wray, N.R. (2008). Heritability in the genomics era – concepts and
misconceptions. Nature Reviews. Genetics. 9 (4): 255–266

6
7