Stilul motivational, afectiv si de comunicare

Conceptul de stil este folosit pentru desemnarea diferentelor individuale in ceea ce

priveste structurile motivationale, afective sau cele maifestate in exercitarea autocontrolului,
in comunicare sau in conducere.
In functie de patternurile motivationale (care sustin comportamentul) avem: stilul
motivational functional si stilul motivational disfunctional.
In functie de modul in care individul isi gestioneaza resursele personale avem: stilul
motivational adaptativ si stilul motivational maladaptativ.
Stilul motivational functional si adaptativ presupune utilizarea unor strategii motivationale
eficiente, autcontrol al motivatiei, capacitate de automotivare.
Persoanele cu stil motivational disfunctional au o serie de dificultati in mentinerea controlului
asupra motivatiei. Au o dificultate in stabilirea scopurilor si prioritatilor; sunt predispuse la
reactii emotionale inadecvate in cazul unor diferente majore intre asteptari si rezultate. In
activitatea academica acest stil se manifesta prin dificultati de stabilire a unor scopuri,
prioritati in invatare, prin asteptari nerealiste cu privire la rezultate, prin atribuirea rezultatelor
obtinute altor factori decat cei adevarati (datorita norocului).
Elevii/studentii cu stil motivational maladaptativ se supramotiveaza sau se submotiveaza
inadecvat in raport cu dificultatea sau complxitatea sarcinilor de invatare, raspund afeciv
intens la rezultatele obtinute (se bucura excesiv pentru un succes obtinut in sarcini simple sau
sufera excesiv pentru un esec minor).
Apter descrie stilul motivational pe baza teoriei reversibilitatii asupra personalitatii.
Aceasta teorie subliniaza dinamica reversibilitatii starilor motivationale, descriind viata
mentala in termenii schimbarilor produse in cadrul a patru domenii: 1) mijloace-scopuri;
2) reguli; 3) tranzactii; 4) relatii. In reaport cu aceste 4 domenii, Apter diferentiaza 4 stiluri
motivationale caracteizate printr-o dimensiune bipolara. In functie de mijloace-scopuri:
seriozitate si focalizarea ptr succes verus caracterul ludic si focalizarea pe amuzament. In
functie de reguli se diferentiaza conformismul versus libertatea si nonconformismul. In
functie de relatii se diferentiaza orientarea spre sine versus orientarea spre altii.
Trecerea de la seriozitate si munca directionata de scop la joc si recreere asigura
posibilitatea satisfacerii oricarei nevoi. Ficare stil motivational este asiociat cu multe reactii
fizice si emotii tranzactionale.
Un alt stil este cel referitor la controlul activitatii care are doua orientari: 1) stil orintat spre
actiune-caracterizat prin initiativa si perseverenta; 2) stil orientat spre stare-caracterizat prin
comportament rigid si inhibitii ale vointei si initiativei.
Stilul de comunicare al individului cuprinde: stilul de comunicare pasiv, stil de comunicare
agresiv, stil de comunicare asertiv.
Stilul pasiv in comunicare exprima centrarea individului pe nevoile celorlalti;

Stilul agresiv de comunicare exprima tendinta de a pune propriile nevoi pe primul loc, de a
neglija nevoile celorlalti;
Stilul asertiv de comunicare este cel mai productiv, subordonat principiului eu castig tu
pierzi, presupune comportamente precum constientizarea si exprimarea propriilor nevoie, de
a vorbi despre sine, de a fi propriul aparator si sustinator, de a obtine ceea ce vrei.
S. Marcus face o distinctie intre stilul apreciativ si stilul cognitiv interpersonal. Stilul
apreciativ este definit ca o maniera personala de abordare, evaluare si interpetare a realitatii.
Iar stilul cognitiv ca modalitatea in care subiectul percepe si construieste persoanele din jur.
Pe baza implicarii afective si a nivelului identificarii cu celalalt, ale individului, autorul citat
diferentiaza 4 stiluri apreciative:
1) stilul apreciativ empatic- consta in recursul la experienta afectiva personala si la nivel al
identificarii cu celalalt;
2) stilul apreciativ analogic care consta in identificarea de nivel mediu-superior cu celalalt
3) stilul apreciativ reflexiv bazat pe afectivitate dar fara identificare cu celalalt
4) stilul apreciativ detasat fara posibilitatea transpunerii in situatia celuilalt si a implicarii
afective.