Afirmația „Cel mai important lucru în comunicare este să auzi ceea ce nu este

spus”
(Peter F. Drucker)

Comentarea afirmație:
Citatul, care impresionează prin dezvăluirea celor mai profunde semnificații, are menirea
de a aduce în prim-plan ideea ca, in momentul in care vorbesti cu cineva, trebuie sa ai
capacitatea necesara de a percepe si ceea ce acea persoana doar gandeste, dar poate nu are
curajul sa o spună.Cel mai important aspect, în comunicare, este să asculţi ceea ce nu se
spune” Din acest punct de vedere, a asculta, seamănă mai mult cu a vedea sau cu a întelege
dincolo de cuvinte... Ascultarea presupune două etape, două procese care, luate împreună, dau
sens acţiunii.
A auzi este un proces fiziologic, o activitate auditivă prin care sunetul ajunge la creier. A
asculta este un proces psihologic, prin care sunetul sau semnalul receptat trece printr-un
proces de interpretare, de decodificare. Astfel, informaţia primită este încărcată cu sens, cu
semnificaţie. Cea mai mare parte a relaţiilor umane este determinată de abilitatea de a asculta.
Sensul comunicării este dat de acestă ascultare, de înțelegerea și însuşirea mesajului primit de
la interlocutor. Dincolo de substratul informaţional, ascultarea iți mai relevă și alte detalii ce,
puse laolaltă cu indiciile nonverbale, fac potretul interlocutorului. Comunicarea paraverbală,
responsabilă cu felul în care se spune ceea ce se spune oferă detalii despre starea afectivă a
interlocutorului, depre tipurile de exprimare şi despre disponibilitatea de a comunica. Să
asculţi, activ, implică o atitudine de empatie faţă de cel cu care comunici, de înțelegere nu
doara sensului comunicării, ci şi a stării afective a interlocutorului. Mai înseamnă facilitarea
sau întreţinerea actului de comunicare prin gesturi care încurajează procesul, prin oferirea de
feed-back, verbaladresarea de întrebări ajutătoare sau reformularea enunțurilor, or nonverbal,
de genul aplecarea corpului spre cel ce vorbește, contact vizual, mișcări aprobatoare cu capul,
zâmbet sau alte expresii faciale ce denotă înţelegere, acceptare, bunăvoință.
Procesul de comunicare implică alternarea rolurilor de emiţător şi receptor. Ascultarea își
arată beneficiile atunci când devii emițător, deoarece tot ce ai receptat te ajută să modifici sau
să-ţi adaptezi discursul la starea interlocutorului şi să te racordezi la „frecvenţa” acestuia.
Oglindirea este un proces de sincronizare din punct de vedere mental şi fizic, în timpul actului
de comunicare. Presupune preluarea unor elemente specifice intorlocutorului și folosirea lor
în timpul discursului. Acestea pot fi verbale precum cuvinte sau expresii utilizate frecvent,
paraverbale de genul ritmul vorbirii, tonul vocii sau nonverbale, cum ar fi poziția corpului,
gesturi sauexpresii faciale. Folosite cu discreţie și bun-simţ, ele au rolul de a crea un climat de
familiaritate, de detensionare și de încredere, propice comunicării