Sunteți pe pagina 1din 3

Caracterizarea unui personaj

X de Y este o operă...în care autorul pune în lumină...(tema, ideea centrală a textului).


Z este personajul principal/protagonistul al acestei opere literare/al acestui fragment, deoarece
autorul evidențiază comportamentul acestuia în raport cu celelalte personaje. Acesta este...(o frază
despre rolul personajului, meseria sa, starea civilă etc.).
Trăsăturile lui Z sunt redate atât prin caracterizarea directă, cât și prin caracterizarea indirectă, ce
reiese din limbaj, comportament, relațiile cu alte personaje și întâmplările la care participă. Aici, Z
este surprins în momentul în care...(rezumatul fragmentului în 2-3 rânduri, insistând pe faptele
personajului).
Portretul fizic al personajului este realizat în mod direct de câtre narator/de către celelalte personaje-
cu exemple, precizându-se figurile de stil folosite. (! Dacă portretul fizic lipsește: Nu sunt precizate
detalii de ordin fizic în ceea ce privește personajul X, deoarece autorul a vrut să evidențieze
trăsăturile sale morale/, deoarece personajul reprezintă un tip uman, generalizând o întreagă
categorie socială.).
Personajului i se conturează un portret moral complex, realizat prin mai multe mijloace de
caracterizare. În mod direct, Alte trăsături ale personajului sunt prezentate prin procedeele
indirecte. Comportamentul personajului reliefează... . Din limbajul acestuia reiese. Trăsătura
( se precizează o trăsătură dominantă) este scoasă în evidență de relațiile cu celelalte personaje:...
=Între procedeele de caracterizare indirectă un rol important îl ocupă și numele personajului Z, care
sugerează....
Protagonistul își dezvăluie personalitatea și prin situațiile conflictuale pe care le dezvoltă cu celelalte
personaje (există, de obicei, un conflict exterior-protagonist și un alt personaj – și un conflict
interior- personajul duce o luptă cu sine însuși- exemple de conflicte din text).
=De asemenea, atitudinea naratorului față de personaj oferă o perspectivă aparte asupra acestuia (pot
exista și mărci ale afectivității, în special în operele populare-găsiți exemple din care să reiasă
atitudinea autorului-ironie, compasiune, milă, respect, admirație etc. ).
În concluzie, consider că în acest fragment, autorul Y vrea să contureze un anumit tip de personaj/să
ilustreze o anumită trăsătură umană etc., portretizat (ă) în personajul Z.
Caracterizare de personaj, clasa a VIII-a, model

,,În toate duminecile și zilele de să rbă tori, dis-de-dimineață , cobora despre munte și intra
că lare în sat un voinic cură țel. Nimeni nu se întreba de unde vine și unde descalecă ; toată lumea
știa că este Miron oierul și nimeni mai mult nu dorea să știe.
Trecuse un an de zile de câ nd Miron venea mereu la joc; flă că ii îi erau prieteni, iar fetele se
adunau bucuros împregiurul lui ca să -i asculte poveștile, vorbele șă galnice și câ ntecele
frumoase. Din câ nd în câ nd, dar foarte arareori, Miron scotea din șerpar* un fluieraș, pe care
câ nta câ te o doină plină de duioșie, încâ t oprea ră suflarea celor ce-l ascultau. Din câ nd în câ nd,
numai arareori, scotea Miron fluierașul să u; îl scotea însă totdeauna câ nd Marta îl ruga; ba era
chiar destul ca ea să privească la șerpar, pentru ca Miron să puie mâ na pe piept, gata de a-i face
pe plac. Acesta e lucru știut de toți, ba chiar un lucru care de sine se înțelegea. Cine nu ar fi dorit
să asculte câ ntecele lui Miron și care fată nu ar fi dorit să -i fie în apropiere și să -i audă graiul
limpede? Marta era fiica Mihului Saftei și era un lucru firesc ca atunci câ nd ea roagă , să nu zică
ba, mai ales știind să -l roage atâ t de frumos cum avea obiceiul. Fetele dar, câ nd voiau să asculte,
rugau pe Marta; Marta însă mai totdeauna le ră spundea că Miron nu voiește, fiindcă nu e tocmai
în voia lui cea bună . Numai din câ nd în câ nd, foarte arareori, Marta ruga pe Miron să câ nte.
În horă Miron totdeauna e cumpă tat, încâ t parcă numai șuguiește* cu jocul. Dar ochii tuturora
se opresc asupra lui. Înalt și mlă dios, cu umerii lați și cu pieptul ieșit, el calcă lat și pe întreaga
talpă , încâ t la fiecare pas întregul trup i se scutură și se leagă nă câ nd la dreapta, câ nd la stâ nga.
Câ nd stă însă și-și ridică fruntea ieșită din față , fetele tresar sub privirea lui. Un cap bă lan* cu
pă rul lung pâ nă pe umeri, cu o față albă și stră bă tută ca de-o ră suflare de rumeneală , cu doi
ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față
ceva ce nu se mai gă sește în alte fețe, un fel de tristeță , un vă l de gâ nduri, iară în surâ sul de pe
buzele lui ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul.
E minunat flă cău Miron și nu e minune că toți îl caută și îl doresc. Înspre amurgul serii, câ nd
jocul se sparge, Marta pleacă spre casă […] însoțită de fete și de flă că i. Între flă că i este și Miron,
care, precum de la sine se înțelege, totdeauna merge ală turea cu dâ nsa.
Peste puțin, ei lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg pe o cale mai scurtă , pe
poteca dintre vii, pe la Fâ ntâ na Corbului, unde izvoră ște apa cea bună .
Pâ nă aici merge Miron. Mai departe nu. Aici apoi, câ teodată , fetele și flă că ii se opresc și Marta
roagă pe Miron să câ nte. […]
— Câ ntă mai departe, că ci grozav de frumoasă e doina! îi zise ea cu stă ruință .''
Ioan Slavici, Gura satului
Personajul este o instanță narativă definitorie pentru textul epic, o creație a autorului, menită a
exprima viziunea acestuia asupra unei teme literare, transmițâ nd-o cititorului prin fapte,
relații, limbaj și comportament specific naturii sale ficționale.
În fragmentul ,,Gura satului’’ de Ioan Slavici, Miron este personajul principal, deoarece autorul
evidențiază comportamentul acestuia în raport cu celelalte personaje. Acesta este un tâ nă r
aparte, care nu stâ rnește deranj oamenilor din jurul lui. Încă din incipitul textului, naratorul îi
prezintă statutul social: ,,oierul’’. Tră să turile lui sunt redate prin caracterizarea directă , câ t și
prin caracterizarea indirectă, ce reiese din faptele, gesturile, relațiile cu celelalte personaje și
întâ mplă rile la care participă. Aici, Miron este surprins în momentul în care este prezent mereu
la joc și este admirat de toată suflarea pentru poveștile, pentru vorbele și câ ntecele sale
frumoase. El adoptă atitudini diferite, în funcție de stă rile pe care le are, însă la insistențele
Martei, tâ nă rul acceptă să -i încâ nte pe cei din jurul lui.
Rezolvare:

Portretul fizic este o modalitate de caracterizare directă , iar naratorul obiectiv îi conturează
tră să turile sale fizice deosebite: ,,înalt și mlă dios, cu umerii lați și cu pieptul ieșit’’…, ,,Un cap
bă lan cu părul lung pâ nă pe umeri, cu o față albă …cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului…
buzele lui ascuțite’’, evidențiindu-se frumusețea deosebită a acestuia, dar și felul să u aparte pe
care-l avea în comunitate.
Miron este caracterizat tot de narator ca fiind ,,un voinic cură țel’’, sugestie a unei calită ți
morale, excepționale, fiind îngrijit, la care se adaugă felul să u cumpă tat ,,totdeauna e
cumpă tat’’ și
,,minunat’’, apă râ nd în fața celorlalți ca un om special.
Portretul moral este dominant și reiese din caracterizarea indirectă . Astfel, Miron este tă cut și
nu interacționează cu semenii lui ,,Nimeni nu se întreba de unde vine…nimeni…nu dorea să
știe’’, neavâ nd disponibilitatea de a socializa. Este apreciat de flă că i și de fete pentru talentul
să u deosebit, care împărtă șea ,,poveștile, vorbele să galnice și câ ntecele frumoase’’, dar și din
faptul că avea disponibilitatea de a impresiona și cu câ te ,,o doină plină de duioșie’’.
În relația cu Marta, el dă dovadă de îngă duință, îi respectă dorințele pe care le are ,,câ nd ea
roagă , să nu zică ba, mai ales știind să -l roage atâ t de frumos cum avea obiceiul’’.
În concluzie, Miron este un personaj ale că rui tră să turi morale și fizice sunt bine evidențiate în
fragment, iar portretul să u emblematic pentru categoria umană , reprezentată de tipul omului
educat și talentat.

S-ar putea să vă placă și