Caracterizarea Elei din ultima noapte de dragoste întâia noapte de război

Romanul lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a
propulsat literatura interbelică românească spre scrierea modernă, cu puternice influențe
franceze (la acea vreme); a fost publicat pentru prima dată în anul 1930.Camil Petrescu
aparține perioada interbelica .

Opere care a scris Camil Petrescu sunt : Romane “Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război” (1930); “Patul lui Procust” (1933); “Un om între oameni” (1953 – 1957,
neterminat). Nuvele “Turnul de fildeș” (1950); “Moartea pescărușului” (1950); “Mănușile”
(1950); “Cei care plătesc cu viața” (1950); “Un episod” (1957). Poezie “Versuri. Ideea. Ciclul
morții” (1923); “Un luminiș pentru Kicsikem” (1925); “Transcendentalia” (1931); “Din
versurile lui Ladima” (1932). Dramaturgie “Jocul ielelor” (1918); “Act venețian” (1918-
1946); “Suflete tari” (1921); “Danton” (1924-1925); “Mioara” (1926); “Mitică Popescu”
(1925-1926); “Dona Diana”, comedie în gustul Renașterii în zece tablouri după Moreto
(1938); “Iată femeia pe care o iubesc” (1943); “Prof. dr. Omu vindecă de dragoste” (1946);
“Bălcescu” (1948); “Caragiale în vremea lu”i (1955).

Scriitorul se axează pe două teme majore: iubirea și războiul – ambele tratate subiectiv
(scris la persoana întâi), prin prisma lui Ștefan Gheorghidiu, un intelectual idealist,
măcinat de conflicte interioare.
Opera aparține genului epic pentru că este un roman.

Portetul fizic este destul de amplu constituit, avand in vedere lipsa de insemnatate a aspectuluifizic
pentru protagonist. Astfel, Stefan remarca la ea frumusetea care o facea sa fie „
una din cele mai frumoase studente”
, afirmand ca „
era atata tinerete, atata frangere, atata nesocotinta in trupul balai, si atata
generozitate in ochii inlacrimati albastri”
. Descrierea idilica pe care i-o face acesteia redaidealizarea ei, Ela devenind femeia
perfecta, frumoasa prin dezavarsire : „
Cu ochii mari, albastri, vii,ca niste intrebari de clestar, cu neastamparul trupului tanar, cu
gura necontenit umedia si frageda,cu o inteligenta care irumpea, izvorata tot atat de
mult din inima cat de sub frunte, era de altfel un spectacol minunat”
. Sintagma „
ochii mari
” ilustreaza bunatatea infinita a femeii, ochii find un
simbola l s u f l e t u l u i i n t e r m i n o l o g i e s i m b o l i c a . I n c l i n a r e a s p r e d e t a l i u a
t a n a r u l u i s t u d e n t l a f i l o z o f i e favorizeaza aparitia unor pasaje descriptive poetice
de detaliu, care accentueaza frumusetea ireala afemeii : „
si iar isi arata amenintatoare dintii albi dintre care cei doi din fata de sub buza rosie
de sus, putin mai lati ca doua minuscule petale, imbietoare, de floare de cires”.
Portretul moral reiese din caracterizarea facuta de Stefan Gheorghidiu, in mod direct sau
dingesturile si actiunile femeii, in mod indirect. Ela primeste aprecieri contra
dictorii, in functie demoment si de context. Ea este cand „
mereu copilaroasa, ca o cadana
”, cand „
ceva uscat, fara viata
”.L a i n c e p u t u l r e l a t i e i , i m a g i n e a s a e s t e p e r f e c t a , f i i n d n u d o a r f o a r t e
f r u m o a s a , c i s i „ m e r e u impaciuitoare si intelegatoare”. Desi „
avea oroare de matematici”,
este indragostita de StefanGheorghidiu si este dispusa sa faca nenumarate sacrificii
pentru el, alaturandu-i-se la cursurile defilozofie din care nu intelegea nimic si ascultandu-l ore in
sir filozofand pe diferite teme doar pentru afi cu el. Din acest punct de vedere, ea este o femeie patimasa
si dedicata, fiindu-i alaturi in orice clipa.Ea nu este numai frumoasa si devotata, ci si
inteligenta: „
cu o inteligenta care irumpea
”. Avand opersonalitate puternica, bine conturata, ea incearca sa se implice in probleme
financiare si sociale pecare Stefan nu le stapanea prea bine, fapt care ii lezeaza sotului ei
orgoliul si egoul masculin: „
ar fivrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare
”. Imaginea ei incepe sa se clatine inmomentul in care Stefan observa inclinatia
ei spre problemele financiare si sociale, spre mondenitati,care o atrageau si o faceau sa isi
doreasca lucruri incompatibile cu universul lor restrans: „
zi de zi, femeia mea se instraina in preocuparile ei si administratiile ei de mine
” . T r e p t a t , f i g u r a e i emblematica pentru ipostaza de femeie ideala se denatureaza, ajungand
dintr-un camarad al eroului inlupta cu societatea si cu trasaturile acesteia un inamic, un
reprezentant al mondenitatii, aparentei,superficialitatii. Ela parcurge un drum al
transformarii, al schimbarii, al regresiunii de la prototip, dela femeia unica, la
intruchiparea prototipului, la acea femeie anonima, imperfecta si banala, de
lasuperioritate si unicitate la mediocritate.Prezentata din prisma constiintei lui Stefan, Ela este
un personaj care poate fi definita numaiin raport cu acesta. Modul in care acesta i se
adreseaza sau in care o prezinta este astfel extrem derelevant pentru statutul sau in
viziunea eroului, reliefand pozitia pe care o ocupa in universul perfectcentrat al sotului sau.
Daca la inceput ea este numita „
femeia mea
”, „
nevasta-mea
”, „
fata asta
”, „
ea
”,apelative care indica atat un grad ridicat de posesivitate, dar si preferinta tanarului spre
un anonimatusor de inteles din prisma idealizarii acesteia, pe parcursul procesului de
degradare a imaginii Elei ea primeste nume, lucru care indica decaderea de la figura de
femeie unica, matrice
a tuturor femeilor. Numirea inseamna oferirea unei identitati, acordarea unor trasaturi d
efinitorii, atat pozitive, cat sinegative, care au ca urmare indepartarea de acel ideal primordial atat
de dorit de Stefan.De aceea, Ela este un personaj complex, subiectiv construit, a
carei reprezentare se bazeaza intotalitate pe viziunea interioara a protagonistului, sotul
si ordonatorul lumii in care ea a fost plasata lainceputul relatiei lor. De aceea, este
imposibil a spune daca Ela a fost sau nu vinovata de a-l fi inselat pe Stefan, intrucat viata
ei este o simpla proiectie, bazata pe imaginatie si/sau fapte reale, din mintealui.

Ela este caracterizată în mod direct, atât de către personajul-narator, cât și de către alte
personaje. Autocaracterizarea apare și ea, însă rareori, întrucât Ela este percepută mai
ales prin ochii altora, și nu prin ea însăși.
Ștefan recunoaște faptul că se însurase cu ea din orgoliu, întrucât Ela era „cea mai
frumoasă studentă”, iar el era mândru s-o aibă alături de el. A proiectat asupra ei
trăsături pe care și-ar fi dorit ca ea să le aibă, necunoscând-o vreodată cu adevărat și fiind
gata să se separe de fiecare dată când Ela nu-i acorda atenție deplină și nu se comporta în
conformitate cu idealul creat de el. În discuțiile lor despre filosofie, Ștefan remarcă, la un
moment dar, ironic: „-Zău că nu ești chiar așa de proastă”.

Anișoara, verișoara lui Ștefan și soția unui moșier înstărit, o primește pe Ela în cercul ei
și o introduce în lumea Bucureștiului interbelic. Îi vorbește lui Ștefan despre ea,
remarcând: „Zău, e încântătoare... Ia uite ce drăguță”