Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea Elei din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu

Fiind un roman modern, romanul camilpetrescian are ca prima trasatura subiectivitatea, ilustrata prin naratiunea la persoana I. Aceasta alegere a autorului are anumite consecinte atat la nivelul tehnicii, cat si la nivelul continutului. Daca la nivelul tehnicii se remarca prezenta unor procedee psihologice tipice precum confesiunea, introspectia, monologul interior, fluxul constiintei, memoria involuntara si a unor verbe si pronume la persoanele I si II, singular si plural, la nivelul continutului se observa concentrarea, focusarea pe personajul principal, Stefan Gheorghidiu, care devine un personaj reflector pentru tot ceea ce se desfasoara in jurul sau. Practic, este imposibil de vorbit despre societate, despre familia sau sau despre Ela fara a trece prin filtrul viziunii lui Stefan. Astfel, personajul Elei nu poate beneficia din start de o caracterizare obiectiva, bazata atat pe marturiile sale proprii, cat si pe cele ale celor din jur, intrucat imaginea sa este fragmentata de discursul si gandirea eroului. Ca tipologie de personaj, Ela Gheorghidiu este in primul rand personajul feminin din acest roman, femeia in jurul careia se invart ideile protagonistului si care reprezinta in multe din actiunile sale scopul ultim. In conceptia lui Stefan, ea este tipul femeii ideale, pe care o plaseaza deasupra tuturor, ridicand-o pe un piedestal, fiind si tipul femeii infidele datorita banuielilor si indoielilor pe care le resimte sotul sau pe parcursul romanului. Reprezentanta a Realiei, Ela este tipul omului banal, cu profunde efuziuni sentimentale, care incearca sa tinda la ceva superior, in acest caz Stefan Gheorghidiu, de care se indragosteste si la a carui lume incearca zadarnic sa se adapteze. Femeie frumoasa, ea reprezinta si tipul femeii indragostite, dispusa sa faca sacrificii si compromisuri pentru a fi cu cel pe care il iubeste. Statutul social o prezinta initial ca o studenta admirata si indragita (era adorata de toti camarazii, caci infrumuseta toata viata sutdenteasca. Facea totul cu pasiune), care se indragosteste de Stefan Gheorghidiu, student la filozofie si cu care se casatoreste, magulit de aceasta admiratie si invidie (Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente). Pe parcursul relatiei lor, ea intra in contact atat cu rudele sotului sau, cat si cu alte persoane din societate, simtindu-se atrasa de partea mondena a vietii. De asemenea, Ela ajunge sa fie apropiata de Anisoara si de domnul G., dansatorul cu care Stefan banuieste ca il insala. Portetul fizic este destul de amplu constituit, avand in vedere lipsa de insemnatate a aspectului fizic pentru protagonist. Astfel, Stefan remarca la ea frumusetea care o facea sa fie una din cele mai frumoase studente, afirmand ca era atata tinerete, atata frangere, atata nesocotinta in trupul balai, si atata generozitate in ochii inlacrimati albastri. Descrierea idilica pe care i-o face acesteia reda idealizarea ei, Ela devenind femeia perfecta, frumoasa prin dezavarsire : Cu ochii mari, albastri, vii, ca niste intrebari de clestar, cu neastamparul trupului tanar, cu gura necontenit umedia si frageda, cu o inteligenta care irumpea, izvorata tot atat de mult din inima cat de sub frunte, era de altfel un spectacol minunat. Sintagma ochii mari ilustreaza bunatatea infinita a femeii, ochii find un simbol al sufletului in terminologie simbolica. Inclinarea spre detaliu a tanarului student la filozofie favorizeaza aparitia unor pasaje descriptive poetice de detaliu, care accentueaza frumusetea ireala a femeii : si iar isi arata amenintatoare dintii albi dintre care cei doi din fata de sub buza rosie de sus, putin mai lati ca doua minuscule petale, imbietoare, de floare de cires. Portretul moral reiese din caracterizarea facuta de Stefan Gheorghidiu, in mod direct sau din gesturile si actiunile femeii, in mod indirect. Ela primeste aprecieri contradictorii, in functie de moment si de context. Ea este cand mereu copilaroasa, ca o cadana, cand ceva uscat, fara viata. La inceputul relatiei, imaginea sa este perfecta, fiind nu doar foarte frumoasa, ci si mereu impaciuitoare si intelegatoare. Desi avea oroare de matematici, este indragostita de Stefan Gheorghidiu si este dispusa sa faca nenumarate sacrificii pentru el, alaturandu-i-se la cursurile de filozofie din care nu intelegea nimic si ascultandu-l ore in sir filozofand pe diferite teme doar pentru a fi cu el. Din acest punct de vedere, ea este o femeie patimasa si dedicata, fiindu-i alaturi in orice clipa. Ea nu este numai frumoasa si devotata, ci si inteligenta: cu o inteligenta care irumpea. Avand o 1

personalitate puternica, bine conturata, ea incearca sa se implice in probleme financiare si sociale pe care Stefan nu le stapanea prea bine, fapt care ii lezeaza sotului ei orgoliul si egoul masculin: ar fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare. Imaginea ei incepe sa se clatine in momentul in care Stefan observa inclinatia ei spre problemele financiare si sociale, spre mondenitati, care o atrageau si o faceau sa isi doreasca lucruri incompatibile cu universul lor restrans: zi de zi, femeia mea se instraina in preocuparile ei si administratiile ei de mine. Treptat, figura ei emblematica pentru ipostaza de femeie ideala se denatureaza, ajungand dintr-un camarad al eroului in lupta cu societatea si cu trasaturile acesteia un inamic, un reprezentant al mondenitatii, aparentei, superficialitatii. Ela parcurge un drum al transformarii, al schimbarii, al regresiunii de la prototip, de la femeia unica, la intruchiparea prototipului, la acea femeie anonima, imperfecta si banala, de la superioritate si unicitate la mediocritate. Prezentata din prisma constiintei lui Stefan, Ela este un personaj care poate fi definita numai in raport cu acesta. Modul in care acesta i se adreseaza sau in care o prezinta este astfel extrem de relevant pentru statutul sau in viziunea eroului, reliefand pozitia pe care o ocupa in universul perfect centrat al sotului sau. Daca la inceput ea este numita femeia mea, nevasta-mea, fata asta, ea, apelative care indica atat un grad ridicat de posesivitate, dar si preferinta tanarului spre un anonimat usor de inteles din prisma idealizarii acesteia, pe parcursul procesului de degradare a imaginii Elei ea primeste nume, lucru care indica decaderea de la figura de femeie unica, matrice a tuturor femeilor. Numirea inseamna oferirea unei identitati, acordarea unor trasaturi definitorii, atat pozitive, cat si negative, care au ca urmare indepartarea de acel ideal primordial atat de dorit de Stefan. De aceea, Ela este un personaj complex, subiectiv construit, a carei reprezentare se bazeaza in totalitate pe viziunea interioara a protagonistului, sotul si ordonatorul lumii in care ea a fost plasata la inceputul relatiei lor. De aceea, este imposibil a spune daca Ela a fost sau nu vinovata de a-l fi inselat pe Stefan, intrucat viata ei este o simpla proiectie, bazata pe imaginatie si/sau fapte reale, din mintea lui.