Dupa multi comentatori, dintre toate cartile pe care Antoine de Saint-Exupery le-a daruit oamenilor, Micul

Print ramane nu numai cea mai populara, ci, in acelasi timp, si cea mai admirabila, atat ca gandire, cat si ca realizare
artistica. Se infatiseaza ca o naratiune care, introducand elemente fantastice, ia, de multe ori, aspect de basm. Procedee
traditionale in arta basmului se intalnesc si aici: flori si animale care vorbesc, comica precizare arbitrara a cifrelor,
modificarea opticii obisnuite prin exagerarea sau, dimpotriva, micsorarea proportiilor etc. In tesatura acestei povesti se
recunosc influentele povestilor pline de talc ale Rasaritului, ale povestilor lui Perrault sau povestile filosofice ale lui
Voltaire. Dar apartinand aceleiasi mari familii a povestilor simbolice, Micul Print nu se constituie mai putin ca o
naratiune de o autentica originalitate, de un ton inimitabil. Intamplarile inventate sau relatate raman pretexte si suporturi
pentru meditatie. Epicul nu se dezvolta, ca in parabole, decat atat cat e necesar ca simbolul sa se cristalizeze, sa devina
pregnant. Pana in cele din urma, substanta epica a acestei carti se descopera putin importanta, si anume simplul mijloc
de reliefare a simbolului. Autorul nu ajunsese mai inainte niciodata la un asemenea echilibru intre povestire si reflectia
filozofica, intre metafora si continutul de idei, la o asemenea justete a analogiilor, la o asemenea adancime a simbolului.
O intelepciune autentica si profunda exprima aici direct, simplu si limpede. Tot ceea ce era inainte mai cu seama in
paginile cartii Citadela supralicitatie lirica si chiar retorism, a facut acum loc unei exprimari discrete, sigure,
precise. E stilul cuiva care, vorbind de la inima la inima, izbuteste sa condenseze in cuvinte o uimitoare sarcina
emotionala, poetica. Termeni familiari, cum folosesc copii sau cum folosim cu totii cand ne adresam acestora. Si un ton
naiv, proaspat, fermecator, tonul copilariei hranita de vise si cu portile larg deschise poeziei.
Acest efort spre simplitate plina de intelepciune este caracteristic unei carti a carei idee incoltise probabil in scriitor intr-
unul din ceasurile severe ale accidentului sau in desertul Libiei. In acest sens Vera Smirnova scrie: povestea micului
print s-a nascut in desert, unde omul, intr-o singuratate absoluta, ramane in fata lui insusi si, reconsiderandu-si viata,
intelege ceea ce e cu adevarat important in aceasta.
Dar mai exista o experienta care a stat la temelia genezei accestei carti si anume copilaria, niciodata uitata si
care, evocata, alunga intotdeauna primejdia unei impietriri sufletesti.
In multe imprejurari ale vietii si in multe dintre cartile sale, Saint-Exupery invocase copilaria ca pe o mare forta
salvatoare, in sensul in care avea, ca si apa vie din basmele populare, facultatea de a-l reintineri sufleteste. Cand eram
copil...urc departe in copilaria mea. Copilaria, acest vast teritoriu din care a iesit fiecare dintre noi! De unde sunt? Sunt
din copilaria mea. Sunt din copilaria mea la fel cum sunt dintr-o tara. Deci, cand eram copil.... Si in acest timp m-am
descoperit plin de vise. Venisera in mine pe tacute, ca apa izvoarelor, si la inceput nu am inteles dulceata care ma
invada. Nu era nici glas, nu erau nici imagini, ci doar sentimentul unei prezente, al unei prietenii foarte apropiate si de pe
acum pe jumatate ghicite. Pe urma am inteles si m-am abandonat, cu ochii inchisi, vrajilor memoriei mele. Exista
undeva un parc incarcat de brazi negri si de tei si o casa veche pe care o iubeam. Putin ma interesa daca era indepartata
sau aproape, sau ca ea nu-mi mai putea incalzi trupul, ca nu ma mai putea adaposti, redysa aici la rolul de vis; era de
ajuns ca exista, pentru a-mi umple noaptea cu prezenta ei. Nu mai era trupul acela naufragiat pe o plaja, ma orientam,
eram copilul acelei case, plin de amintirea miresmelor ei, plin de racoarea vestibulelor ei, plin de vocile care o
insufletisera.... Ah! Miraculosul unei care nu sta in aceea ca ea te adaposteste sau te incalzeste si nici in aceea ca esti
posesorul zidurilor ei, ci in faptul ca ea a depus, incetul, cu incetul, in noi, aceste provizii de dulceata, de tandrete. Ca a
format in strafundurile inimii acest tufis intunecat din care se nasc, la fel cu apele izvoarelor, visurile.
Dar Saint-Exupery isi da seama ca nimeni, evocand amintirea copilariei, nu se poate intoarce complet la
aceasta. Ce ramane oare cand, devenit barbat, traiesti sub alte legi, din parcul plin de umbra copilariei, fermecat,
inghetat, fierbinte, de-a lungul carui mic zid de pietre cenusii te plimbi, acum cand te-ai intors si cand, privindu-l din
exterior cu un fel de deznadejde, te minunezi ca gasesti inchisa, intr-o incinta atat de ingusta, o provincie din care
facusesti un infinit si intelegi ca in acest infinit nu te vei mai intoarce niciodata, caci in joc si nu in parc ar trebui sa
intri. Ca Saint-Exupery nu recomanda evadarea in copilarie, ca Micul Print se afla la polul opus lui Peter Pan, copilul
care nu voia sa devina adult. Primul cauta societatea oamenilor mari, vrea sa isi faca intre ei prieteni, acumuleaza
experiente si invataminte si se angajeaza fara temeri pe drumul maturizarii, pe asprul drum al cunoasterii care e sinonim
cu maturizarea, dar pastrand intacte virtutile copilariei, capacitatea de a te minuna in fata lumii, puritatea inimii, forta
increderii, a dragostei si a daruirii. Caci, in ultima analiza, Micul Print povesteste, asa cum a remarcat Vera Smirnova,
o calatorie in inima, in cursul careia cititorii mici sau mari, sunt initiati in stiita de a distinge care sunt valorile morale
necesare vietii noastre.
Toti oamenii maturi au fost intai copii, dar putini isi mai reamintesc. S-ar parea ca, inca din dedicatia la
Micul Print, Exupery imparte lumea in doua mari categorii: de o parte copii si adultii care isi reamintesc, de alta
ceilalti adulti, care au pierdut toate virtutile copilariei. Cei din urma nu pot recunoaste, in desenul pe care scriitorul il
facuse in copilarie, un boa care inghite un elefant, ci, oprindu-se la suprafata lucrurilor, vad doar o simpla si vulgara
palarie. Asemenea oameni nu iau in considerare descoperirea asteroidului B612, facuta de un astronom turc, decat 11 ani
mai tarziu, cand acesta a inceput sa se imbrace dupa moda europeana. Pentru asemenea oameni, a cunoaste pe cineva se
reduce la a sti cati ani are, frati, kilograme, cat castiga tatal lui, etc, iar obiectele castiga frumusete pe masura ce au
costat mai multi bani. Este categoria de oameni tineri sau in varsta pe care Exupery i-a numit direct in Scrisoarea catre
generalul X si care n-au cunoscut ca forma de viata spirituala, decat matematicile - in acceptia aratata mai sus
automobilele Bugatti si barurile. Or, nu se mai poate trai din frigidere, din politica, din bilanturi si din cuvinte
incrucisate. Nu se mai poate. Nu se mai poate trai fara poezie, culoare si dragoste.
Cand Saint-Exupery se ridica impotriva celor pentru care totul se opreste la suprafata si se reduce la cantitate,
el nu se gandeste ca un dusman absurd al matematicienilor sau economistilor. Nu, Exupery se gandeste la omul unei
anumite mentalitati si deci al unei anumite orianduiri istorice - care e monstruoasa, atat prin absurdul, cat si prin
implicatiile ei morale. Caci una e sa numeri amurgurile, ca un poet, si alta sa numeri stelele, cu sentimentul si vointa
posesiunii, ca businessman-ul de pe planeta a patra.
Cand Exupery si-l imagineaza pe Micul Print trecand de pe un asteroid pe altul, el ne dezvaluie prin
intermediul eroului sau, partile lumii pe dos in care vietuise el insusi. Fiecare dintre planete, in afara de ultima
Pamantul - este planeta unei singure fiinte, adica planeta unei singuratati. Cu alte cuvinte, fiecare din cele sase personaje
s-a inchis, printr-un defecct care ii este propriu, in egoismul sau, a pierdut drumul spre celelalte cunostiinte. Si astfel
fiecare dintre acese fiinte este de fapt un astru mort, un pamant sterp, din care nu se inalta decat balaria nebuna a rutinei,
maniei, viciului, etc. Inima fiecaruia dintre personaje e ferecata,, iar capacitatea fiecaruia de a-si repezenta si altceva
decat prorpiul univers interior a fost de mult alterata, anulata. Astfel, nici unul nu poate imblanzi pe cineva, nu poate
crea legaturi.
Respectul si dragostea lui Exupery pentru viata, pentru om, pentru valorile spirituale il fac sa sustina lupta
impotriva dusmanilor acestora. In acest sens este revelator capitolul despre baobabi in care fraza Copii! Fiti atenti la
baobabi! are valoarea unui indemn la vigilenta si la lupta.
Dar Micul Print este mai presus de orice poem inchinat iubirii. Dragoste intre prieteni, dragoste intre barbat
si femeie, dragoste de patrie si de umanitate, iata temele acestei reflectii in acelasi timp lucida si pasionanta. Caci in
nicio alta carte a sa, meditatia nu a atins acest grad de luciditate, aceasta putere de cuprindere si patrundere a vietii
noastre sentimentale. Carticica aceasta desfasoara etapele unei educatii sentimentale, sau mai bine zis, ale unui itinerariu
spiritual.
In asteroidul B612 micul print iubea o floare, un trandafir. Incoltita dintr-o samnata venita aiurea, era singura
de acest fel din patria micului print. Era unica si frumoasa si micul print o iubea. Caci dragostea inseamna
individualizare. Oamenii nu sunt obiecte sau cantitati care sa se poata schimba intre ele, care sa se poata inlocui reciproc.
Cand intr-o constiinta s-a inradacinat puternic sentimentul valorii umane, aceasta constiinta, de acum inainte in stare sa
respecte demnitatea si libertatea celuilalt, s-a maturizat pentru dragoste. Venind pe Pamant, micul print va intalni multi
trandafiri asemanatori cu cel de acasa. Si totusi sentimentul unicitatii trandafirilui de pe asteroidul B612 va persista. Caci
prin faptul ca se simtise responsabil fata de acest trandafir din patria lui, trandafirul devenise, in economia vietii sale,
universul sau unic.
La inceput, floarea iubita e increzuta, capricioasa, usor tiranica si micul print incepe sa se indoiasca de dansa. Trebuia
ca, dincolo de bietele ei siretlicuri, sa-i presimt duiosia. Florile sunt atat de ciudate! Dar eram prea tanar, ca sa stiu cum
s-o iubesc.. Finalul frazei e revelatoriu pentru conceptia lui Exupery despre dragoste. Caci autorul nu exclude
luciditatea, ratiunea. Punand in slujba sentimentului puterea intelegerii, el ii atribuie acesteia rolul unei forte care
construieste, consolideaza, asigura continuitatea, dainuirea iubirii.
In nenumaratele prilejuri, Exupery a tinut sa arate ca dusmanul de moarte al prieteniei si al dragostei este dorinta de
posesiune, de proprietate. Acesta se opune daruirii - fara de care nu poate exista dragoste adevarata rapeste libertatea
celuilalt pe care nu-l mai considera de fapt o persoana cu drepturi egale, ci drept un obiect falsifica relatiile si
dezonoreaza ambele fiinte. Nu confunda iubirea cu delirul posesiunii care aduce cele mai crunte suferinte. Caci,
contrariu parerii comune, dragostea nu te face sa suferi. Ceea cce te face sa suferi e instinctul proprietatii care e
contrariul dragostei... Dragostea adevarata incepe acolo unde nu astepti nimic in schimb.. Prietenia o recunosc dupa
aceea ca nu poate fi dezamagita, si recunosc iubirea adevarata dupa aceea ca nu poate fi ranita.
Cand prietenii sau iubitii respecta fiecare libertatea celuilalt, diferentele care exista intre ei, departe de a genera
discordia, ii imbogatesc reciproc. Dincolo de cuvintele mele stangace, dincolo de rationamentele care ma pot amagi, tu
consideri in mine doar Omul. Cinstesti in mine ambasadorul unei credinte, obiceiuri si iubiri deosebite. Iar eu ma
deosebesc de tine, departe de a te pagubi, te imbogatesc. Iar tu ma intrebi, la fel cum este intrebat calatorul care se
intoarce acasa. A iubi inseamna a colabora cu cineva, a privi impreuna in aceeasi directie. Si le vei raspunde tuturor: a
fi iubit de altcineva inseamna, inainte de toate, ca acela sa colaboreze cu tine. Experienta ne arata ca a iubi nu
inseamna a ne privi unul pe altul, ci a privi impreuna in aceeasi directie.
Toate aceste idei sunt reluate in dialogul dintre vulpe si micul print. A iubi inseamna a alege, a imblanzi, a
crea legaturi, a fi responsabil de cineva, a te darui, excluzand chiar si tentatia contabilizarii a tot ce daruiesti
celuilalt. Prin dragoste, trandafirul sau vulpea, care mai inainte nu se deosebise de sutele de mii de trandafiri sau de vulpi
de pe fata Pmanatului, capata deodata un caracter de unicitate. Dragostea te face sa cunosti mai profund pe celalalt si sa
judeci, mai curand decat dupa cuvinte, care pot fi izvor de neintelegere, dupa fapte. Dragsotea face ca orele sa apara, in
succesiunea lor, cu culoarea si lumina sarbatorii, ca zilele sa se deosebeasca unele de altele, ca lumea sa apara mai
profunda, mai bogata, mai frumoasa si mai amicala. Legaturile care se tes intre cei doi incheaga o adevarata mitologie
comuna, in care culoarea graului ii va aduce intotdeauna aminte vulpii de parul micului print. Si astfel inteleasa,
dragostea, in loc sa limiteze, dinamiteaza egoismele si deschide larg portile iubirii de patrie, de viata, de oameni. Cand
scriitorul afirma, prin intermediul vulpii, ca limpede nu vezi decat cu inima si ca ochii nu pot sa patrunda miezul
lucrurilor, el nu face un elogiu al idealsimului sau al irationalului, ci ne sfatuieste sa nu ne oprim la suprafata si ne
indeamna la multa pasiune in slujirea dezinteresata a semenilor nostri.
Micul Print este opera unui om care, traind intr-o lume sfasiata de contradictii, a visat o viata in care oamenii vor fi
capabili sa traiasca si sa se dezvolte ca oameni. E opera celui care isi luase ca deviza: voi lupta pentru Om. Impotriva
dusmanilor lui. Dar si impotriva mea insumi. E opera celui pentru care nu se poate trai fara poezie, culoare si
dragoste, dar pentru care chiar si deserturile ascund fantani cu apa buna pentru suflet.