Gellu Naum (n.

1915) este un poet si traducator contemporan care a scris si literatura pentru copii: "Asa-i Sanda" (1956),
"Cel mai mare Gulliver" (1958), "Cartea cu Apolodor" (1959), "A doua carte cu Apolodor" (1964), "Cartile cu Apolodor"
(1979), creatii în care "imaginatia sa se poate desfasura în deplina libertate", ele fiind "opere de delectare pentru orice
vârsta" 
Volumul "Cartile cu Apolodor" include, cu mici modificari, cele doua opere literare anterioare care îl au ca personaj pe
Apolodor.
Prima parte a volumului "Cartile cu Apolodor", dupa ce ne prezinta personajul principal, înfatiseaza "odiseea " lui, o
adevarata cronica rimata într-un ritm alert, vioi, de la plecarea eroului din Bucuresti, pâna în momentul revenirii sale.
Plecat în cautarea fratilor lui din Labrador, Apolodor trece printr-o multime de peripetii, care de care mai palpitante,
integrându-se unor medii si spatii geografice diferite, calatorind pe uscat, pe apa, prin aer, ca în final, dupa ce-si regaseste
neamurile, sa hotarasca sa se înapoieze la Bucuresti, sfâsiat de dorul prietenilor de la circ.
Cea de-a doua parte a "Cartilor cu Apolodor" ni-l prezinta pe erou în compania a doi prieteni nedespartiti si fideli — cangurul
Ilie si leul Amedeu — în diferite ipostaze si împrejurari: la carnaval, la schi, la plaja etc. Aproape toate întâmplarile sunt
povestite cu haz si constituie un minunat prilej pentru poet de a ilustra anumite învataminte sau norme de conduita.
Fragmentele din manual sunt extrase atât din prima parte (1, 2), cât si din a doua (11) si înfatiseaza viata lui Apolodor la circ
si apoi în tovarasia prietenilor sai — cangurul Ilie si leul Amedeu.
Un prim cadru plaseaza actiunea "la circ, în târgul Mosilor", unde "Pe gheata unui racitor,/ Traia voios si zâmbitor/Un pinguin
din Labrador.", ca apoi sa aflam numele si ocupatia eroului: "— Cum se numea? — Apolodor./ — Si ce facea? — Cânta la
cor./ [...] (Era tenor.)". Un scurt portret completeaza "fisa" personajului: "Grasut, curat, atragator/ în fracul lui stralucitor."
si-l încadreaza, prin personificare, universului uman.

Desi la circ era fericit— "traia voios si zâmbitor" — pinguinul, dezradacinat din mediul sau si departe de ai sai, traieste intens
dorul de a-si revedea fratii din Labrador, exprimându-si sfâsietor si impresionant aceasta dorinta: "«Sunt foarte trist! [...]/
Mi-e dor, mi-e dor/ De fratii mei din Labrador.../ O, de-as putea un ceas macar/ Sa stau cu ei pe un ghetar...»/Apoi a plâns
Apolodor..."

Dupa multe peripetii, dupa o calatorie lunga, obositoare si aventuroasa, Apolodor ajunge la pol, si dupa ce îsi revede
neamurile, se înapoiaza la Bucuresti, de data aceasta sfâsiat de dorul prietenilor de la circ.

El îsi face însa alti prieteni — cangurul Ilie si leul Amedeu — împreuna cu care traieste întâmplari, descopera alte aspecte si
sensuri ale lumii înconjuratoare. Ultima parte a fragmentului ni-i înfatiseaza pe plaja. Nemaisuportând caldura, Apolodor se
arunca în mare si înoata în adâncurile ei "printre scoicile tacute,/ Printre navele pierdute/ Care dorm acolo, jos,/ înecate
printre stânci,/ Pe sub apele adânci".

Usurinta cu care Apolodor înoata, faptul ca se bucura de racoarea adâncurilor, stârnesc admiratia invidioasa a prietenilor sai
care se resemneaza însa cu datul sortii: "— De, asa a fost sa fie!/ Eu sunt cangur, tu esti leu;/ Rezistam foarte putin/ Si ne-
am îneca usor".

Cadrul în care se petrec întâmplarile se schimba permanent, pentru ca si actiunea are o deosebita mobilitate în spatiu: la
circ, pe gheata unui racitor, pe plaja, în valurile marii etc. Unele dintre substantivele care contureaza cadrul sunt însotite de
atribute ("scoicile tacute", "navele pierdute", "apele adânci", "locul cel mai racoros", "târgul Mosilor", "gheata unui racitor"),
fie ca e vorba de lumea de sub ape, fie de cea de deasupra apelor.
Lumea animalelor înfatisata de Gellu Naum capata trasaturi ale universului uman. Apolodor, în varianta lui umana, este
"grasut, atragator/ în fracul lui stralucitor", traieste si se comporta asemenea oamenilor: la circ se simte bine, e "voios si
zâmbitor", dar îl cuprinde dorul de fratii lui si atunci devine trist si plânge, ca apoi veselia si zburdalnicia sa-i revina când se
arunca în mare unde se simte în largul sau.

Personificati sunt si cangurul si leul care sunt prietenii credinciosi ai lui Apolodor. Ei stau pe plaja, vorbesc, îsi admira
prietenul care le stârneste admiratia si apoi se resemneaza.
Se remarca folosirea unui vocabular simplu, sugerând universul jocului ("circ", "racitor", "scamator", "acrobat", "dansator",
"plaja", "nisip" etc.) precum si tonalitatea vesela si jucausa a versurilor realizata prin masura, ritmul si rima lor, prin
enumeratii ("nici scamator, nici acrobat, nici dansator", "grasut, curat, atragator", "printre scoici,... printre nave" etc.) si
repetitii ("mi-e dor", "plutesti, plutesti, plutesti", "înoti, înoti, înoti" s.a.m.d.).

Din felul în care autorul înfatiseaza faptele si "eroii" se desprinde si atitudinea sa de simpatie, de întelegere fata de acestia,
admiratia lui, dar si imaginatia uluitoare de care dispune.

Insa daca avem în vedere numai a doua parte a "Cartilor cu Apolodor", vom observa si faptul ca prin intermediul
întâmplarilor, narate cu dezinvoltura, scriitorul "inoculeaza cu degajare norme igienice si de comportare, tonul fiind usor
cinic" în adevarate scenete relativ autonome.