-Întoarcerea lui Arpagic, 2008;

Lumea lui Arpagic este lumea în care tot ce e firesc e miracol.Aici animalele
citesc, păsările au emoţii, fluturii au idei şi legumele sentimente

-În bibliotecă, 2018

Naratoarea observă un șoarece intelectual în propria sa bibliotecă, acesta rozandu-I

diverse cărți, Convinsă că șoarecele știe citi după atâta ros de cărți,îi scrie o
scrisoare,prin care îi promite că Arpagic,motanul său,deși a rămas repetent la
grădiniță,îl va mânca imediat.;

- -Întâmplări din grădina mea, 1980;

Intr-o zi pe cand autoarea ingrijea un trandafir in gradina, a vazut strecurandu-se pe

sub uluci un pisoi mic cat o floare, cu ochi albastri  cu blanita dungata si coada
lunga. Era foarte jucaus, sarea dupa fluturi si se juca cu cateva ghemotoace.L-a
hranit cu lapte cald si cu smantana si i-a pus numele Arpagic.

- Istoria ca viitor, 2017

 Aceste texte reprezintă o reflecție asupra istoriei, asupra valorilor și asupra

societății în general, punând o serie de întrebări asupra lumii în care trăim. Cartea
este structurată în trei părți, fiecare alcătuită din mai multe capitol, abordând o
temă central( suferința, libertatea, rolul poeziei), precedate de nota autorului.

Povestiri fantastice, 2016

Volumul“ Povestiri fantastice”reunește nuvele din mai multe apariții editoriale:

“Cele patru anotimpuri”(1977), “Proiecte de trecut”(1982), “Povești de dragoste la
prima vedere”(2008 – volum colectiv) și “Cartea simțurilor”(2015 – volum
colectiv).
Cele 17 nuvele care compun volumul se remarcă printr-o varietate de exprimări ale
fantasticului

3.Analiza critica
Criticul Marian Popa subliniază că «situația dilematică este creată prin raportarea
normelor biologice la cele etic-sociale»; «conștiința trupului păcătos și precar
ajunge însă cu timpul sursa unei voluptăți reci, sarcastice, revendicând ultragiul»,
«mijloc de exteriorizare a vitalismului intens».
O interesantă conjugare lirică a temei somnului în poezia Anei Blandiana este
observată de criticul literar Eugen Simion: «somnul nu este cu necesitate o
prefigurare a morții; e întoarcerea pentru o clipă la ritmul pur al materiei, o zonă de
liniște și de plenitudine a pasiunii degajate de forța devastatoare a simțurilor;
iubirea își regăsește în acest spațiu chipu-i melancolic, suav, spiritualizat» (SSra, I,
336): Adorm, adormi, / Cum stăm cu ochii-nchiși / Părem întinși alături / Doi
tineri morți egali./ (...) / Nu te speria, / Pletele noastre vecine / Răsfirate în iarbă /
Au început să prindă rădăcini, / În curând frunzele ne vor înveli / În auriul omăt. /
Niciodată n-am semănat mai mult, / Aripile ți s-au afundat în țărână / Și nu se mai
văd. («Adorm, adormi»).
Alexandru Piru, în «Istoria literaturii române de la început până azi» (1981),
apreciază că «Poeta are o filozofie. În tentativa sa de a fi, omul se izbește
implacabil de un termen final, ceea ce constituie, cum se intitulează cel de-al doilea
volum, Călcâiul său vulnerabil (1966). Salvarea se află în aspirația spre puritate,
condiție etică, dar și în sublimarea vieții în artă, condiție estetică. Altfel spus,
nemurirea se obține prin identificarea cu universul, nu prin imitarea naturii, arta e
un fel de transsubstanțiere, o mutație ontologică (A treia taină, 1969). Mai departe
poeta caută hotarul dintre bine și rău, dintre înnorat și senin, dintre lumină și
noapte, exterior și interior, paradis și infern. Moartea e văzută ca un rit nupțial...»
(PIL, 502 sq.).

Ana Blandiana,, şi poate doar asta ar accepta să-i spunem, este o mare poetă. În ea
filonul metafizic al marii poezii ardeleneşti iradiază intens, încă de la debut (1964),sub
forma unei poezii subţire caligrafiată, melancolic existenţială, sacerdotal
luminoasă: Persoana întîia plural (1964), Călcîiul vulnerabil (1966), A treia taină (1969).
Să nu uităm că perioada istorică în care apar aceste cărţi este una ce vine imediat
după „obsedantul deceniu” (Marin Preda), după hiatusul, după marea pervertire literară
stalinistă din anii cincizeci-şaizeci. Reanimarea poeziei române după colapsul ei
stalinist s-a întîmplat nu doar prin Nichita Stănescu, prin Cezar Baltag ori Ion
Alexandru, ci şi prin Ana Blandiana. Cărţile de poezie ale Anei Blandiana de după 1989
(Soarele de apoi, Refluxul sensurilor, A fi sau a privi, Patria mea A4), consolidează imaginea
unei Ana Blandiana reflexivă, a cărei mare sensibilitate are întotdeauna un ecou
metafizic adîncind semantic poemul.