Riga Crypto şi lapona Enigel

de Ion Barbu
Comentariu
Ion Barbu este un poet singular în literatura română, creator al unui univers liric inedit, profund şi
tulburător.
Poezia „Riga Crypto şi lapona Enigel‟ a apărut în volumul „Joc secund‟ (1930) şi face parte din ciclul
„Uvedenrode‟.
A fost subintitulată de poet „baladă‟.

Poezia este un cântec bătrânesc de nuntă, o alegorie simbolică, în care personajele sunt măşti lirice,
purtătoare de idei.
Aparţine genului epic şi liric, deopotrivă.
Firul epic îl reprezintă povestea stranie de dragoste, cu aspect de cântec medieval, zis de un menestrel
(trubadur, cântăreţ popular în Evul Mediu) „la spartul nunţii, în cămară‟.
Poezia este structurată în 27 de strofe, cele mai multe – catrene.
Există şi strofe de 5-6-7 versuri.
Titlul poeziei reiterează (repetă) un vechi model tradiţional, specific celebrelor cupluri din literatura
universală („Romeo şi Julieta‟).
Modernismul poemului barbian se manifestă prin numele şi ipostaza partenerilor.
Riga Crypto simbolizează un rege cu suflet închis („crai Crypto, inimă ascunsă‟), căruia statutul de
ciupercă îi conferă fragilitate şi dramatism.
Enigel este o locuitoare de la Polul Nord, care poartă „un nume tătăresc al râului Ingul, afluent al
Bugului rusesc‟, ne informează criticul Tudor Vianu, prietenul lui Ion Barbu. Numele trimite şi la ideea de
înger.
Tema baladei exprimă o iubire imposibilă, deoarece fiinţele care alcătuiesc cuplul erotic aparţin unor
lumi diferite, incompatibile.
Enigel aparţine regnului animal, pe când Crypto celui vegetal.
Ca şi în „Luceafăul‟ de Mihai Eminescu, povestea fantastică se derulează în visul fetei.
Ȋn această poezie însă, fata este fiinţa superioară, iar ciuperca – fiinţa inferioară.
Din acest motiv, critica literară (Nicolae Manolescu) a spus despre poemul barbian că este un „Luceafăr
întors‟.

1
 Tehnica literară este a poveştii în poveste sau a poveştii în ramă, narată de un „menestrel‟, la
rugămintea unui „nuntaş fruntaş‟.
Cele patru catrene de început constituie rama: „Mult îndărătnic menestrel,/ Un cântec vechi tot mai
încearcă/ Zi-mi de lapona Enigel/ Şi Crypto, regele ciupearcă!‟.
Povestea propriu-zisă începe cu prezentarea regelui-ciupercă: „Ȋmpărăţea peste bureţi/ Crai Crypto,
inimă ascunsă‟.
Caracteristica acestuia este inadaptarea, criptarea.
De aceea, supuşii îl „bârfeau‟ cu dispreţ: „Sterp îl făceau şi nărăvaş/ Că nu voia să înflorească‟.
Ȋn antiteză, lapona Enigel este prezentată cu tandreţe, sugerând fragilitate şi gingăşie: „Lapona mică,
liniştită,/ Cu piei: pre nume Enigel‟.
Plecată din ţinuturile arctice aspre, geroase spre soare, spre sud, spre lumină, lapona poposeşte ca să se
odihnească şi să-şi adape renii la „Crypto, mirele poienii‟.
Cei doi, regele-ciupercă şi lapona, se întâlnesc în visul fetei, ca şi în „Luceafărul‟ eminescian.
Crypto rosteşte o chemare ademenitoare, plină de dorinţe, întocmai ca fata de împărat din poemul
eminescian.
Fiecare dintre cele două strofe ale tiradei rostite de Crypto începe cu o repetiţie: „Enigel, Enigel‟. Acest
lucru sugerează pasiune, sentimente calde, contrare firii lui reci.
Riga o cheamă pe Enigel în lumea lui neprietenoasă, îndemnând-o să uite soarele, idealul spre care fata
aspiră: „Lasă-l, uită-l, Enigel, / Ȋn somn fraged şi răcoare‟.
Lapona îl refuză de fiecare dată, a treia oară mărturisindu-i ostilitatea faţă de umezeală şi frig: „Eu de
umbră mult mă tem,// Că dacă-n iarnă sunt făcută/Şi ursul alb mi-e vărul drept,/ Din umbra deasă, desfăcută,/
Mă-nchin la soarele-nţelept‟.
Observăm motivul soare-umbră ce sugerează două lumi incompatibile, cărora le aparţin şi cele două
personaje ale poveştii, care nu pot comunica ideatic şi sentimental.
Dacă soarele este simbolul vieţii spirituale, al luminii sufleteşti, sugerând capacitatea fiinţei spirituale de
a aspira către absolut, umbra, întunericul şi umezeala simbolizează neputinţa omului obişnuit de a se înălţa spre
idealuri.
Ca orice fiinţă inferioară, Crypto nu poate înţelege aspiraţiile omului superior, care năzuieşte spre
împlinirea idealului, sugerat de lumina solară, sufletul fiind asemănat cu o fântână, simbol al aspiraţiei spre
cunoaştere: „Mă-nchin la soarele-nţelept,/ Că sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata albă mi-e stăpână/ Ce zace-n
sufletul-fântână‟.

2
 Pentru omul de rând, aspiraţia spre un ideal prea înalt poate deveni fatală: „Că-i greu mult soare să
îndure/ Ciupearcă crudă de pădure/ Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână/ Iar la făptură mai firavă/
Pahar e gândul, cu otravă‟.
Regele Crypto este victima propriei neputinţe şi cutezanţe de a-şi depăşi limitele: „Şi sucul dulce
înăcreşte,/ Ascunsa-i inimă plesneşte‟.
Riga devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu „măselariţa mireasă‟, o plantă medicinală toxică
potrivită lui, fiindcă fac parte din acelaşi regn.
„Laurul-Balaurul‟ sugerează aceeaşi idee a „nuntirii‟ posibile între două fiinţe care aparţin aceleeaşi
lumi.
„Laurul‟ este o plantă veninoasă, cu miros neplăcut şi fruct ţepos: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toarne-n
lume aurul/ Să-l toace, gol la drum să iasă/ Cu măselariţa-mireasă,/ Să-i ţie de împărăteasă‟.
Deşi tema şi structura narativă ar încadra poezia în romantism, subtilitatea estetică a baladei este de
factură modernă. Aceasta exprimă o concepţie nouă a poetului Ion Barbu despre cunoaştere, prin trei căi
esenţiale: senzuală (eros), raţiune şi contemplaţie poetică.
Sugestia modernă a textului liric este susţinută de inversiuni sintactice: „mult-îndărătnic‟, „zice-l-aş‟,
„des cercetat‟; de vocative: „nuntaş fruntaş‟, „Enigel, Enigel‟, „Rigă spân‟ şi de epitete metaforice: „menestrel
trist‟, „vinul vechi‟, „inimă ascunsă‟.
Acestea sunt tot atâtea modalităţi de reliefare a personajelor în ipostaza de măşti lirice.
Limbajul oral, familiar, narativ conferă textului modernitate, caracter alegoric şi filosofic, trimiţând la
filonul folcloric: „bârfeau‟, „iacă‟, „puiacă‟.
Un procedeu aparte este anafora (procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul
mai multor versuri pentru accentuarea unei idei) din strofa: „Dar soarele, adânc inel,/ Se oglindi adânc în el/ De
zece ori, fără sfială/ Se oglindi în pielea-i cheală‟.
Se observă absenţa eului liric şi folosirea din abundenţă a dialogului, pe lângă descriere şi naraţiune.
Prozodia este modernă: versurile au măsură variabilă, de la 5 la 9 silabe, iar rima este o îmbinare între
rima încrucişată, îmbrăţişată şi monorimă. Stofele sunt inegale, având între patru şi şapte versuri.
Ȋn concluzie, în poezia „Riga Crypto şi lapona Enigel‟, realitatea concretă este transfigurată într-o
viziune fantastică inedită, care implică drama cunoaşterii şi imposibilitatea împlinirii sentimentului de iubire
între două fiinţe aparţinând unor lumi diferite.