Ion Barbu

Riga Crypto și lapona Enigel

OBIECTIVELE LECȚ IEI
• - identificarea contextului apariției operei literare;
• -încadrarea operei în curentul literar;
• -evidențierea semnificației titlului;
• -identificarea temei;
• -precizarea tipului de lirism;
• -evidențierea formulei compoziționale și a structurii textului;
• -interpretarea secvențelor poetice;
• -reliefarea particularităților limbajului poetic;
• -prezentarea particularităților prozodice
1.Context si aparitie
Ion Barbu (pseudonim al matematicianului Dan Barbilian) este considerat,în
contextul literaturii române, un poet fără precursori și fără urmași, statut dobândit în urma
realizării unei sinteze inedite între poezie și geometrie. I. Barbu ilustrează, în perioada
interbelică, alături de T. Arghezi, L. Blaga sau Bacovia, direcția modernistă în poezie.
Numele său se leagă de ermetism și de ”poezia pură”, prin care se înțelege tendința
încifrării la maximum a mesajului poetic în simboluri. I. Barbu este reprezentantul
autohton al poeticii promovate la nivel european de Mallarmé sau Paul Valéry.
Publicată în 1924, integrată apoi în volumul ”Joc secund” (1930), poezia ”Riga
Crypto și lapona Enigel” face parte din a doua etapă de creație barbiană, fiind o
capodoperă a ciclului baladic-oriental. Subintitulată ”Baladă”, creația barbiană răstoarnă
conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaștere
și poem alegoric, o poveste de iubire din lumea vegetală. Autorul păstrează din specia
tradițională schema epică și personajele antagonice, dar evenimentele narate sunt de
natură fantastică (dialogul în vis dintre rigă și laponă) și alegorică.
2.Încadrare în curent
Opera este încadrabilă modernismului interbelic
prin:
-încălcarea convențiilor constitutive ale genurilor și ale speciilor literare
(balada preia o formulă specifică epicului în proză, aceea de povestire în cadru,
dar păstrează intacte resursele filonului liric);
-ambiguitate (balada poate fi citită – la un prim nivel – ca legendă despre
nașterea ciupercilor otrăvitoare, dar se deschide spre un nivel superior de
interpretare, ca o alegorie a ființei);
-intelectualizarea emoției;
-imaginar poetic inedit;
-înnoiri prozodice.
3.Titlul operei
Un prim element de modernitate îl reprezintă titlul: compus după un model clasic ce exprimă motivul
cuplului, el conține două nume, anticipând astfel ideea întâlnirii a două entități ce apațin unor lumi
incompatibile.
Numele Crypto are dublă semnificație: cel tăinuit, ”inimă ascunsă”, provenind din adjectivul ”criptic”
(ascuns, tăinuit), dar sugerează, în egală măsură, apartenența sa la familia ciupercilor, numite științific
”criptogame”.
Numele cu sonoritate nordică, Enigel sugerează aspirația spre depășirea condiției, prin semnificația
cuvântului din limba suedeză care se traduce prin ”înger” (provenit din latinescul angelus), dar este și „un
nume tătăresc al râului Ingul, afluent al Bugului, rusesc” (Tudor Vianu). Precizarea statutului social, care
precedă numele personajelor, pune în lumină o altă serie de incompatibilități.
Exponentul lumii vegetale are statut regal, crăiesc (rigă), în timp ce personajul uman este definit prin
proveniența din regiunile extrem-nordice ale Europei, din ținuturile înghețate ale Laponiei.

Subtitlul (Baladă) reprezintă, de asemenea, un element de modernitate, căci pe de o parte trimite la

elementele de romantism ale poeziei (filonul fantastic, inspirația din folclor, antiteza dintre două ființe), pe
de altă parte conferă aventurii de cunoaștere a cărei protagonistă este lapona o valoare de exemplaritate,
recontextualizând astfel specii cu tradiție în literatura populară și cultă.
4.Tema

Tema o reprezintă iubirea ca modalitate de

cunoaștere a lumii. Poemul prezintă drama cunoașterii și a
incompatibilității dintre două lumi (drama omului de geniu
în opoziție cu trăirea instinctuală a omului mediocru).
Povestea fantastică, asemenea celei din Luceafărul lui
Eminescu, se derulează în visul fetei, numai că în această
poezie ea este fiinţa superioară, iar el este cea inferioară, de
aceea critica literară a numit poemul barbian un „luceafăr
întors”.
5.Tipul de lirism

Tipul de lirism este cel obiectiv prin prezența unui vag fir
narativ, a dialogului ca modalitate de expunere, a măștilor lirice
(personajele au semnificație simbolică). Epicul devine un suport
al liricului, al semnificațiilor profunde.
6.Formula compozitionala
Formula compozițională este aceea a povestirii în
ramă, a poveștii în poveste, a nunții în nuntă.
Primele patru strofe - în care este redat dialogul dintre
un menestrel și ”nuntașul fruntaș” - reprezintă prologul și
constituie rama viitoarei povești, în care este conturată
atmosfera de la finalul unei nunți trăite.
Grija poetului merge spre relifarea unei stări de spirit;
atmosfera este lumească, de ”chef” cu cântece de lume care
zic despre tainele inimii.
7.Structura (prima secvență )
Partea a doua, istorisirea propriu-zisă, este compusă dintr-o serie de secvențe
poetice, care relevă multe similitudini cu Luceafărul.
Prima dintre acestea, cuprinzând trei strofe, reprezintă un portret al lui Crypto,
exponentul lumii vegetale, surprins în mediul său (”în pat de râu și-n humă unsă”, alături
de vegetalul reprezentat de mânătarcă, ”răi ghioci și toporași”), sugestiv pentru materia
fragilă, dar lipsită de spiritualitate. În acest univers, Crypto are o poziție privilegiată:
sintagmele ”des cercetat de pădureți”, ”crai Crypto” ce ”împărățea peste bureți” exprimă
condiția sa de ales; epitetul ”nărăvaș” îi este atribuit pentru că refuză statutul dat, vrea să
îl depășească, ceea ce explică și calificarea ”sterp”. Suspectat de un pact secret cu
vrăjitoarea mânătarcă, riga are o proastă relație în lumea lui, mai ales din cauza refuzului
de a înflori, semn al încercării disperate de a se sustrage timpului și, implicit, condiției
sale. Numele său (raportat la adjectivul criptic) accentuează ideea că aspirațiile sale sunt
enigmatice, de neînțeles pentru ceilalți.
A doua secvență

Următoarele două strofe cuprind portretul laponei,

semnificativ pentru conturarea temei poeziei. Ea este o
reprezentantă a regnului uman și se definește prin motivul
transhumanței, resemantizat: călătoria de la polul înghețat, simbol
al cunoașterii aflate sub semnul rece al intelectului (Mercur), spre
sud (nostalgia Sudului este un motiv barbian) reprezintă aspirația
spre cunoașterea aflată sub semnul soarelui, o cunoaștere totală,
dar din această desăvârșire a ființei nu poate lipsi o etapă,
respectiv cea a cunoașterii afective.
Ființă superioară ce se definește prin două atribute, rațiunea și
afectul, lapona poposește pe ”mușchiul crud”, simbol al ispitei pe
care aleșii trebuie să o depășească. Întâlnirea nu este posibilă
decât la nivel oniric, în visul laponei, ea fiind cea care
problematizează.
Chemările lui Crypto
• Crypto rosteşte o chemare ademenitoare, încărcată de dorinţe, ca aceea a fetei
din poemul eminescian.
• Fiecare dintre cele două strofe ale tiradei rostite de Crypto începe patetic,
printr-o repetiţie ce sugerează pasiune – „Enigel, Enigel”-, sentimente calde şi
emoţionante contrare firii reci a regelui-ciupercă şi o cheamă pe tânără în
lumea lui rece şi întunecoasă, îndemnând-o să uite soarele, ideal spre care ea
aspiră cu toată energia spirituală: „Lasă-l, uită-l, Enigel, / În somn fraged şi
răcoare”.
• Lapona îl refuză cu delicateţe, a treia oară mărturisindu-i ostilitatea faţă de
umezeală şi frig, mediu propice numai regelui-ciupercă, în timp ce „Eu de
umbră mult mă tem, // Că dacă-n iarnă sunt făcută / […] Mă-nchin la soarele-
nţelept”. Se manifestă aici motivul soare-umbră, sugerând cele două lumi
incompatibile cărora le aparţin cele două fiinţe care nu pot comunica ideatic şi
sentimental. Soarele este simbol al vieţii spirituale, al luminii sufleteşti, ce
sugerează capacitatea fiinţei superioare de a aspira către absolut. Umbra,
întunericul şi umezeala simbolizează condiţia omului obişnuit, neputinţa lui de
a se înălţa către idealuri.
Crypto-ființă inferioară
• Ca orice fiinţă inferioară, Crypto nu poate înţelege lumea omului
superior, care năzuieşte cu întreaga fiinţă pentru împlinirea idealului,
sugerat aici de lumina solară, pe care nu oricine o poate suporta,
sufletul fiind asemănat sugestiv cu o fântână, simbol al aspiraţiei
spre cunoaştere: „Mă-nchin la soarele-nţelept,/ Că sufletu-i fântână-n
piept/ Şi roata albă mi-e stăpână / Ce zace-n sufletul-fântână”.
• Omul obişnuit, muritorul dezinteresat de lumea abstractă, nu se poate
înălţa spre absolutul cunoaşterii, care-i poate fi fatal: „Că-i greu mult
soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure, / Că sufletul nu e fântână
/ Decât la om, fiară bătrână, / Iar la făptură mai firavă / Pahar e
gândul, cu otravă”. Regele Crypto este victima propriei neputinţe şi
cutezanţei de a-şi depăşi limitele, de a încerca să intre într-o lume pe
care n-o înţelege şi cu care nu se potriveşte: „Şi sucul dulce
înăcreşte! / Ascunsa-i inimă plesneşte”.
Finalul
• Riga Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu
„măsălariţa mireasă”, o fiinţă din lumea lui, o plantă medicinală
toxică potrivită lui, întrucât fac parte din acelaşi regn. Referirea la
„Laurul-Balaurul” sugerează aceeaşi idee a „nuntirii” posibile
numai între două fiinţe aparţinând aceleiaşi lumi, deoarece „laur”
este o plantă veninoasă, cu miros neplăcut, cu fructul ţepos: „Cu
Laurul-Balaurul / Să toarne-n lume aurul, / Să-l toace, gol la drum
să iasă, / Cu măsălariţa-mireasă, / Să-i ţie de împărăteasă”.
Limbajul şi expresivitatea
textului poetic
• Sugestia modernă a textului liric este susţinută de inversiuni sintactice
(„mult-îndărătnic”, „zice-l-aş”, „rogu-te”, „des cercetat”, „răi ghioci”), de
vocative („nuntaş fruntaş”, „Enigel, Enigel”, „Rigă spân”) şi de epitete
metaforice („menestrel trist”, „vinul vechi”, „cântec larg”, „lapona mică,
liniştită”, „inimă ascunsă”), ca principale modalităţi de reliefare a
personajelor în ipostaza de măşti lirice.
• Expresivitatea poeziei este realizată la nivel morfosintactic prin opoziţia
trecut/prezent a verbelor la persoana a III-a singular, mărci care atestă
structura epică a poemului şi absenţa eului liric: „trăia”, „poposi”, „a rămas”,
„a fript”, „împărăţea”, „făceau”, „vorbi”, „se desface”, „înăcreşte”,
„plesneşte”, „nu e”. În ceea ce priveşte modurile de expunere, pe lângă
naraţiune şi descriere, balada Riga Crypto şi lapona Enigel excelează prin
dialog, ceea ce explică utilizarea verbelor/pronumelor la persoana I şi a II-a
singular: „zi-mi”, „mi-a fript”, „ţi-am adus”, „rogu-te”, „mă duc”, „ai înfipt”,
„eu”, „mine”, „mă-nchin” etc.
Elementele-simbol
• Elementele-simbol, exprimate într-un limbaj oral, familiar,
narativ, conferă poemului modernitate, caracter alegoric şi
filosofic, trimiţând la filonul folcloric prin utilizarea unor
cuvinte/expresii populare: „bârfeau”, „iacă”, „puiacă”,
„adăsta”, „poposi”. Un procedeu artistic aparte este anafora
(bicolon = două reluări) din strofa: „Dar soarele aprins inel, /
Se oglindi adânc în el; / De zece ori, fără sfială / Se oglindi în
pielea-i cheală”.
9.Elemente de prozodie
Alcătuirea strofică pare destul de riguroasă inițial, într-o succesiune
catrene, dar nu este respectată până la final, căci meandrele poveștii cer
mereu alte structuri, adaptate mesajului. În consecință, măsura
versurilor (predominant de 8-9 silabe, ca în poezia trubadurilor
medievali) nu are constanță continuă, ci urmărește ritmuri mai lente sau
mai accelerate.
O atenție specială merită complicatul sistem de rime. Rimei
încrucișate, dominantă în text, i se adaugă rima interioară, din cântecele
ritualice (”De la iernat, la pășunat”) și rima redublată, care constă în
repetarea în cadrul versului a cuvântului rimă (”Rigă Crypto, rigă
Crypto”).
10.Concluzie
•  Urmărind toate caracteristicile menționate anterior, prin
intermediul operei Riga Crypto si lapona Enigel, Barbu
neagă o întreagă tradiție literară, înlocuind ideea impusă
că dragostea este un miracol, poetul prezintă legea
nemiloasă a iubirii- supraviețuiește cel puternic, iar cel
slab este sacrificat.
•  Riga Crypto si lapona Enigel este una dintre cele mai
reuşite balade alegorice barbiene, impresionand prin
fondul de idei, dar şi prin originalitatea limbajului.