Balaurul - Hanu Ancutei - Povestire

in a treia povestire din "Hanu Ancutei", narator este mos Leonte zodierul, care, in
urma cu mult timp, cand era flacau de douazeci de ani, a vazut balaurul. Zodierul
este un vrajitor arhaic, cu puteri asupra elementelor naturii, putand ghici intamplarile
in mersul stelelor de pe cer si in semnele vremii. Povestea lui infatiseaza istoria unui
boier, Nastasa Bolomir, casatorit de mai multe ori, murindu-i insa toate sotiile, "de i
se dusese numele ca-i mor nevestele." Ultima fata cu care se casatoreste are insa o
alta soarta: ea se arata, pe zi ce trece, din ce in ce mai tanara si frumoasa, tovarasia
cu boierul priindu-i in mod neasteptat. Mai mult decat atat, boierul pare stors de
vlaga, dominat de o fiinta feminina care isi dezvaluie uneori trasaturi demonice.
Ritualul povestirii urmeaza si aici semne complicate, fara de care farmecul narativ
ar pierde din stralucire: mai intai mos Leonte Zodierul il invita pe Ionita comisul sa
spuna o alta intamplare, la fel ca prima data, insa firul narativ se incurca si hangita il
intreaba pe solomonar cum a fost atunci cand a vazut balaurul. Trecerea povestirii de
la un narator la altul marcheaza un complicat ritual al spunerii: ascultatorii
trebuie sa fie atenti tot timpul si sa retina cele intamplate, ei insisi putand fi instituiti
in rolul de narator. Deplasarea povestirii se face catre un orizont magic imperceptibil
in mod obisnuit: fiecare dintre povestitori se preocupa de focalizarea atentiei catre
un nucleu narativ aparte, decodat din aproape in aproape, pana la imersiunea intr-
un cadru fantastic. in aceasta povestire, insasi aparitia balaurului se face simtita
printr-un vartej si prin intunecarea partiala a cerului. d2p1815dz14nyg
Timpul povestirii se fixeaza in vremea tineretii personajului-narator, cand zodierul
avea numai douazeci de ani, si urmeaza aceeasi desfoliere concentrica a planurilor
temporale, pana la nucleul narativ incipient. Mos Leonte descrie mai intai spatiul
misterios in care se plaseaza actiunea, o zona neumblata, invaluita de negura, cu
paduri si munti incarcati de mister, amanunte ce ar parea, intr-un cadru real, de
neglijat, dar care inchid, in mutenia lor, mistere nedezlegate. Vremea evocata e
dominata de un rusticism plin de un "bon sense" al vietii, comparabil cu cel din
marile epopei, in care eroii petrec intre doua intamplari sangeroase. in spatiul
povestirii se asaza istoria boierului Nastasa Bolomir, om aprig, banuit de moartea
primelor doua sotii, care vine acum la Ifrim zodierul, tatal personajului-narator, mos
Leonte, pentru ca acesta sa-i desluseasca in cartea magica de zodii destinul si
drumurile Irinutei, tanara lui sotie, ratacita pe drumurile dragostei cu un anume
Alixandrel Vuza, fiu de vornic, caracterizat prin frumusete si indrazneala. Zodierul
descopera semnele inselaciunii chiar in stele,, fiind un adevarat solomonar; astfel,
casa nuntii boierului este Taurul, iar ceremonia nuptiala a avut loc in aprilie, iar casa
destinului este Cumpana, care sta sub semnul "mincinoaselor marturii". Zodierul
vede o alta fata a lumii: destinele imparatilor, ca si ale oamenilor de rand, stau,
toate, sub semnul unui ciclu astronomic real. De aceea, depistarea anomaliilor se
face din timp: destinul boierului sta sub un augur rau, astfel incat Ifrim zodierul
incearca sa inlature tulburarea boierului si sa evite crunta razbunare a acestuia
impotriva cuplului de indragostiti, care ar tulbura, cum se si intampla, ordinea
fireasca a naturii. impotriva adulterinilor boierul organizeaza o adevarata panda, pe
care Ifrim zodierul si Ancuta cea de demult, adevarata protectoare a indragostitilor,
ca si in povestirea "Cealalta Ancuta", se angajeaza sa o dezamorseze. De acum
incolo insa, dincolo de actiunile terestre ale oamenilor, intervin semnele naturii, ale
cerului. Mai intai, cand apar in spatiul narativ cei doi indragostiti, elementele naturii
stau sub semnul tulburarii erotice, amenintate de forte potrivnice: "Soarele se-
nvaluise in amiaza in mare fierbinteala si-n aburi, si de pe munte se suiau impotriva
lui nouri alburii. " Alixandrel, care venea dinspre Roman, impreuna cu Irinuta, este
avertizat sa nu treaca pe acolo, dar nu mai este timp pentru aparare, pentru ca
boierul a navalit in mare iures, cu slujitorii dupa el. in acelasi timp, se produce o
subtila miscare a elementelor: "A pornit dintrodata a juca un vant iute dinspre apa
Moldovei s-a manat pulberile pe miriste ca pe niste perdele." Semnele devin
amenintatoare cand solomonarul este amenintat sub cutit de moarte, iar jupaneasa
Irinuta isi scoate la vedere ghearele ce par semnele diavolesti. Dezlantuirea urgiilor
naturii se face parca la cuvintele magice ale zodierului Ifrim, care arunca asupra
boierului blestemul si mania lui Dumnezeu.
Scena are dramatismul, misterul si tulburarile specifice scrierilor fantastice: "Cand a
racnit astfel sub cutit batranul, s-a facut o clipa tacere. A scaparat s-a trasnit cu
sunet mare in munte. Si deodata am vazut cerul imbracat cu bolta joasa de nouri, si
vantul veni de la asfintit c-o izbitura, inchizand si detunand usile hanului. " Implozia
spatiului se produce intr-un moment de maxima tensiune, cu efecte devastatoare
asupra lumii reale, exterioare acestei perceptii fantastice a lucrurilor din partea
copilului, Leonte zodierul de mai tarziu, surprins aici in ipostaza de narator-martor,
care amplifica la limite supranaturale un fenomen meteorologic mai rar, un vartej
devastator.                                                                           
Toate aceste semne prevestesc o intruziune a fantasticului, supranaturalul ce
avea sa se produca, balaurul care vine ca un vartej, cu "coada subtire ca un sul
negru pipaia pamantiii, si trupul i se inalta in vazduh, iar gura i se deschidea ca o
leica in nouri. " O data cu aceasta, se amesteca nouri si clai de fan, copacii sunt
dezradacinati, iar pe boierul Bolomir balaurul "i-a cuprins, 1-a sucit si 1-a izbit
amestecandu-i barba cu vartejul, - pan ce 1-a lepadat aproape mort intr-o rapa mai
incolo", izbitura din care i se trage si moartea. in fata intamplarii fara putinta de
stavilit, slujitorii boierului se arunca la pamant, in timp ce drosca cu cai, cu jupanita
cu tot, o ia din loc pe unde venise. Retragerea puterilor fantastice se produce cu
aceeasi mare desfasurare de forte ca la inceput: mugetul fiarei se stinge si el, o data
cu disparitia balaurului, imaginat ca in folclor, "ca un stalp, pe urma ca un fum, pana
ce incet-incet s-au alinat cuprinsurile." Se remarca, in bogatia de sugestii expresive
si simbolice a povestirii, o subtila gradare a actiunii si b simetrica amplificare si
scadere a precipitarii fortelor; astfel, retragerea puterilor adancului are loc treptat,
in acelasi mod in care se produsese invazia irealului in real.
Balaurul pare aici o fantasma materializata brusc in lumea comuna, dintr-un spatiu
suprareal, fantasticul manifestandu-se tocmai prin aceasta falie in real, prin
capacitatea de a materializa o fiinta din epocile arhaice. Balaurul este o reminiscenta
a vremurilor antediluviene, cand pamantul era inca impanzit de fiinte uriesesti, cu
puteri extraordinare. Fabulosul povestirii este mentinut chiar de atitudinea narativa
discreta a lui mos Leonte Zodierul, finalul fiind deschis: lumea a sustinut multa
vreme ca "dihania furtunilor" a fost adusa de tatal sau, care, "solomonar cuminte", a
pastrat tot timpul tacerea asupra misterului intamplarilor. Singurul care cunoaste
adevarul este insa mos Leonte, dar si el il orienteaza catre supozitie si mister,
comunicand in final ca "de dracusorul cel balan nu s-a mai auzit nimic, si nimene nu
1-a mai vazut niciodata".