BALAURUL

In a treia povestire din "Hanu Ancutei", narator este mos Leonte zodierul, care, in urma
cu mult timp, cand era flacau de douazeci de ani, a vazut balaurul. Zodierul este un
vrajitor arhaic, cu puteri asupra elementelor naturii, putand ghici intamplarile in mersul
stelelor de pe cer si in semnele vremii. Povestea lui infatiseaza istoria unui boier, Nastasa
Bolomir, casatorit de mai multe ori, murindu-i insa toate sotiile, "de i se dusese numele
ca-i mor nevestele." Ultima fata cu care se casatoreste are insa o alta soarta: ea se arata,
pe zi ce trece, din ce in ce mai tanara si frumoasa, tovarasia cu boierul priindu-i in mod
neasteptat. Mai mult decat atat, boierul pare stors de vlaga, dominat de o fiinta feminina
care isi dezvaluie uneori trasaturi demonice.
Ritualul povestirii urmeaza si aici semne complicate, fara de care farmecul narativ ar
pierde din stralucire: mai intai mos Leonte Zodierul il invita pe Ionita comisul sa spuna o
alta intamplare, la fel ca prima data, insa firul narativ se incurca si hangita il intreaba pe
solomonar cum a fost atunci cand a vazut balaurul. Trecerea povestirii de la un narator la
altul marcheaza un complicat ritual al spunerii: ascultatorii trebuie sa fie atenti tot
timpul si sa retina cele intamplate, ei insisi putand fi instituiti in rolul de narator.
Deplasarea povestirii se face catre un orizont magic imperceptibil in mod obisnuit:
fiecare dintre povestitori se preocupa de focalizarea atentiei catre un nucleu narativ
aparte, decodat din aproape in aproape, pana la imersiunea intr-un cadru fantastic. in
aceasta povestire, insasi aparitia balaurului se face simtita printr-un vartej si prin
intunecarea partiala a cerului. d2p1815dz14nyg
Timpul povestirii se fixeaza in vremea tineretii personajului-narator, cand zodierul avea
numai douazeci de ani, si urmeaza aceeasi desfoliere concentrica a planurilor temporale,
pana la nucleul narativ incipient. Mos Leonte descrie mai intai spatiul misterios in care se
plaseaza actiunea, o zona neumblata, invaluita de negura, cu paduri si munti incarcati de
mister, amanunte ce ar parea, intr-un cadru real, de neglijat, dar care inchid, in mutenia
lor, mistere nedezlegate. Vremea evocata e dominata de un rusticism plin de un "bon
sense" al vietii, comparabil cu cel din marile epopei, in care eroii petrec intre doua
intamplari sangeroase. in spatiul povestirii se asaza istoria boierului Nastasa Bolomir, om
aprig, banuit de moartea primelor doua sotii, care vine acum la Ifrim zodierul, tatal
personajului-narator, mos Leonte, pentru ca acesta sa-i desluseasca in cartea magica de
zodii destinul si drumurile Irinutei, tanara lui sotie, ratacita pe drumurile dragostei cu un
anume Alixandrel Vuza, fiu de vornic, caracterizat prin frumusete si indrazneala. Zodierul
descopera semnele inselaciunii chiar in stele,, fiind un adevarat solomonar; astfel, casa
nuntii boierului este Taurul, iar ceremonia nuptiala a avut loc in aprilie, iar casa destinului
este Cumpana, care sta sub semnul "mincinoaselor marturii". Zodierul vede o alta fata a
lumii: destinele imparatilor, ca si ale oamenilor de rand, stau, toate, sub semnul unui ciclu
astronomic real. De aceea, depistarea anomaliilor se face din timp: destinul boierului sta
sub un augur rau, astfel incat Ifrim zodierul incearca sa inlature tulburarea boierului si sa
evite crunta razbunare a acestuia impotriva cuplului de indragostiti, care ar tulbura, cum
se si intampla, ordinea fireasca a naturii. impotriva adulterinilor boierul organizeaza o
adevarata panda, pe care Ifrim zodierul si Ancuta cea de demult, adevarata protectoare a
indragostitilor, ca si in povestirea "Cealalta Ancuta", se angajeaza sa o dezamorseze. De
acum incolo insa, dincolo de actiunile terestre ale oamenilor, intervin semnele naturii,
ale cerului. Mai intai, cand apar in spatiul narativ cei doi indragostiti, elementele naturii
stau sub semnul tulburarii erotice, amenintate de forte potrivnice: "Soarele se-nvaluise in
amiaza in mare fierbinteala si-n aburi, si de pe munte se suiau impotrivalui nouri alburii.
" Alixandrel, care venea dinspre Roman, impreuna cu Irinuta, este avertizat sa nu treaca
pe acolo, dar nu mai este timp pentru aparare, pentru ca boierul a navalit in mare iures, cu
slujitorii dupa el. in acelasi timp, se produce o subtila miscare a elementelor: "A pornit
dintrodata a juca un vant iute dinspre apa Moldovei s-a manat pulberile pe miriste ca pe
niste perdele." Semnele devin amenintatoare cand solomonaruleste amenintat sub cutit de
moarte, iar jupaneasa Irinuta isi scoate la vedere ghearele ce par semnele diavolesti.
Dezlantuirea urgiilor naturii se face parca la cuvintele magice ale zodierului Ifrim,care
arunca asupra boierului blestemul si mania lui Dumnezeu.
Scena are dramatismul, misterul si tulburarile specifice scrierilor fantastice: "Cand a
racnit astfel sub cutit batranul, s-a facut o clipa tacere. A scaparat s-a trasnit cu sunet mare
in munte. Si deodata am vazut cerul imbracat cu bolta joasa de nouri, si vantul venide la
asfintit c-o izbitura, inchizand si detunand usile hanului. " Implozia spatiului se produce
intr-un moment de maxima tensiune, cu efecte devastatoare asupra lumii reale, exterioare
acestei perceptii fantastice a lucrurilordin partea copilului, Leonte zodierul de mai tarziu,
surprins aici in ipostaza de narator-martor, care amplifica la limite supranaturale un
fenomen meteorologic mai rar, un vartej devastator.

Toate aceste semne prevestesc o intruziune a fantasticului, supranaturalul ce avea sa se

produca, balaurul care vine ca un vartej, cu "coada subtire ca un sul negru pipaia
pamantiii, si trupul i se inalta in vazduh, iar gura i se deschidea ca o leica in nouri. " O
data cu aceasta, se amesteca nouri si clai de fan, copacii sunt dezradacinati, iar pe boierul
Bolomir balaurul "i-a cuprins, 1-a sucit si 1-a izbit amestecandu-i barba cu vartejul, - pan
ce 1-a lepadat aproape mort intr-o rapamai incolo", izbitura din care i se trage si moartea.
in fata intamplarii fara putinta de stavilit, slujitorii boierului se arunca la pamant, in timp
ce drosca cu cai, cu jupanita cu tot, o iadin loc pe unde venise. Retragerea puterilor
fantastice se produce cu aceeasi mare desfasurare de forte ca la inceput: mugetul fiarei se
stinge si el, o data cu disparitia balaurului, imaginat ca in folclor, "ca un stalp, pe urma ca
un fum, pana ce incet-incet s-au alinat cuprinsurile." Se remarca, in bogatia de sugestii
expresive si simbolice a povestirii, o subtila gradare a actiunii si b simetrica amplificare
si scadere a precipitarii fortelor; astfel, retragerea puterilor adancului are loc treptat, in
acelasi mod in care se produsese invazia irealului in real.
Balaurul pare aici o fantasma materializata brusc in lumea comuna, dintr-un spatiu
suprareal, fantasticul manifestandu-se tocmai prin aceasta falie in real, prin capacitatea de
a materializa o fiinta din epocile arhaice. Balaurul este o reminiscenta a vremurilor
antediluviene, cand pamantul era inca impanzit de fiinte uriesesti, cu puteri extraordinare.
Fabulosul povestirii este mentinut chiar de atitudinea narativa discreta a lui mos Leonte
Zodierul, finalul fiind deschis: lumea a sustinut multa vreme ca "dihania furtunilor" a
fost adusa de tatal sau, care, "solomonar cuminte", a pastrat tot timpul tacerea asupra
misterului intamplarilor. Singurul care cunoaste adevarul este insa mos Leonte, dar si el il
orienteaza catre supozitie si mister, comunicand in final ca "de dracusorul cel balan nu s-a
mai auzit nimic, si nimene nu 1-a mai vazut niciodata".