Colegiul Național "Școala Centrală"

PERSONAJE TIPOLOGICE ÎN PIESELE DE

TEATRU ALE LUI CARAGIALE
Clasa a IX-a G:
 Vlad BELEGA;
 Mihai Partenie
 Theodor Roatru
 Petru Dragotă

- BUCUREȘTI -  Edoard Checherița

2019
 Introducere

Renumit dramaturg roman și mare personalitate a secolului XIX, Ion Luca Caragiale a fost și inca este o figura proeminenta in literatura
romana. George Calinescu il considera “cel mai mare dramaturg roman”, iar Octavian Goga a spus despre acesta: “Cu cat va trece vremea va
creste tot mai mult silueta si vom ramane vrajiti de farmecul celui mai luminat creier romanesc.”. A fost ales post-mortem membru al
Academiei Romane.

Personajele din teatrul lui Caragiale formeaza impreuna o lume aparent vesela, superficiala, profund ironica, o lume ce putea, poate si
va putea fi numita “actuala”, deoarece firea umana va ramane intotdeauna neschimbata.

Tipologiile prezentate, si totodata ironizate se repeata in piesele acestuia, unele fiind aproape nelipsite: Personajul, deseori incompetent
si/sau cu o capacitate intelectuala redusa apartinand unei anumite institutii a statului ce pastreaza ordinea (ex: Pristanda Ghita – “O scrisoare
pierduta”; Nae Ipingescu – “O noapte furtunoasa”), Dama “cu ochi lunecosi si inima zburdalnica” (ex: Zoe – “O scrisoare pierduta”; Veta – “O
noapte furtunoasa”; Mita Baston, Didina Mazu – “D’ale carnavalului”), amantul vesnic prezent (ex: Stefan Tipatescu – “O scrisoare pierduta”;
Chiriac – “O noapte furtunoasa”; Nae Girimea – “D’ale carnavalului”).

Caragiale le construieste pe toate acestea intr-o maniera complexa, fiind caracterizate in detaliu, de la ticuri verbale,comportamentale si
infatisare, pana la obceiuri, nume si atitudine.

In continuarea acestui proiect, vom incerca sa prezentam diferite tipologii din operele renumitului scriitor.
 D’ale carnavalului
(1885)
Nae Girimea

Incadrat in tipologia amantului si personaj principal in opera literara “D’ale carnavalului”, Nae Girimea este prezentat ca “frizer si
subchirurg”, detinand “un salon de frizarie de mahala”. Acesta, desi nu se poate spune ca este un personaj elevat din punct de vedere al starii
sociale, se dovedeste a fi foarte popular, mai ales in randul damelor. Astfel, prima scena incepe cu intrarea furioasa a unui domn pe numele sau
Iancu Pampon, care avea in mana doua obiecte gasite in odaia Didinei Mazu, dama cu care era inamorat: un bilet la salonul lui Nae Girimea si
o scrisoare de dragoste catre acesta, scrisa de Mita Baston, ce era amanta altui barbat, Mache Razachescu, supranumit “Cracanel”. Peste scurt
timp, Mita ajunge la salon si descopera fapta lui Nae, dar ii dezvaluie lui Pampon numai ca amantul ei este cel cu care Didina il “traduce”, nu ii
spune si numele acestuia. Actiunea se declanseaza cand Cracanel spune ca este amantul Mitei, fapt ce il indeamna pe Pampon sa creada ca el
este faptasul.

In piesa se poate observa ca Nae preia rolul unui pseudo-narator, incropindu-si propria poveste, manipuland evenimentele pentru a se
potrivi cu scenariul lui. Astfel, dubla naratiune incepe cu scrisoarea acestuia catre Didina: “<<...Trebuie sa ne vedem diseara ca sa-ti spui cum
merge in defavor toata intriga aupra romantului nostrum, sa juri ca devine ca la teatru...>>”. Desigur, si norocul intervine, planul putand sa
continue cu ajutorul confuziei generate de schimbarea costumelor in timpul carnavalului. Calfa sa, Iordache, il ajuta, chemand politia atunci
cand Pampon si Cracanel, recent deveniti aliati, crezand ca faptasul este in frizerie, au spart usa. Nae, gasindu-le pe cele doua dame certandu-se
in frizerie, profita de situatie si le spune o povestea inventata de el ca sa la impace.
 O scrisoare pierduta
(1884)
Stefan Tipatescu

Incadrat de asemenea in tipologia amantului, dar si in tipologia omului politic infatuat si orgolios, si, totodata, personaj principal in
opera “O scrisoare pierduta”, Stefan Tipatescu este prezentat ca “prefectul judetului”, stabilit in “capitala unui judet de munte”. Prima scena se
deschide cu o demonstratie a caracterului de politician orgolios, el fiind indignat de cele scrise de inamicul sau politic, Nae Catavencu,
numindu-l “Caraghioz”, “Misel”, “Murdar”. Tipatescu uita ca singurul motiv pentru care el are functia de prefect este relatia lui amoroasa cu
Zoe Trahanache, Sotia lui Zaharia Trahanache, prezidentul Comitetului permanent, care, reusind sa isi induplece sotul, a obtinut acea functie
pentru acesta. Tipatescu, perfid, il minte continuu pe Trahanache si isi da silinta ca relatia lui cu Zoe sa ramana ascunsa si pentru ca o
indrageste pe Zoe, dar mai ales pentru ca pozitia sa nu ii fie afectata.

Se observa, ca si in cazul lui Nae Girimea, inclinatia lui Tipatescu catre manipulare, in cazul acesta fiind dusa la superlativ, el vrand cu
orice pret sa isi atinga scopul, fara sa tina cont de potentialele efecte secundare. Acest fapt se regaseste in conflictul cu Catavencu asupra
scrisorii, Tipatescu mintind continuu despre relatia sa cu Zoe si acuzandu-l pe acesta ca este “plastograf”.

Tipatescu, orb in dispretul lui si in ura acestuia fata de Catavencu, fapt ce arata indaratnicia sa, gaseste o polita falsificata de Catavencu,
si o foloseste pentru a-l obliga sa se retraga din alegeri. Totusi, aceste evenimente se termina cu pierderea scrisorii de catre Catavencu si de
gasirea ei de catre Zoe prin intermediul cetateanului turmentat, si cu alegerea lui Agamemnon Dandanache, “erou de la ’48” si “trimis de la
Bucuresti”, intamplare ce-l face pe Tipatescu sa-si regrete atitudinea sa orgolioasa si indaratnica si sa realizeze ca pana si Catavencu era o
alegere mai buna: “Unde esti... Catavencule, sa te vezi razbunat! Unde esti, sa-ti cer iertare ca ti-am preferit pe onestul d. Agamita”.

Tipatescu, personaj orgolios, infatuat si impulsiv este surprins in incheiere fericit ca toti ceilalti, fericit pentru ca toate s-au terminat cu
bine si toate au revenit la normal. Dandanache a fost ales, iar el poate sa isi continue relatia cu Zoe
 O noapte furtunoasă
(1879)
Chiriac

Incadrat si acesta in tipologia amantului si personaj secundar in opera “O noapte furtunoasa”, Chiriac este prezentat ca “tejghetar”,
“sergent in garda”, si , in mod ironic, “om de incredere a lui Dumitrache”. Amant secret al Vetei, cand Dumitrache ii spune “ma stii ca am
ambit, cand e vorba la o adica, tiu la onoarea mea de familist”, Chiriac ii raspunde cu perfidie “Lasa, jupane, ca doar nu ma cunosti de ieri de-
alaltaieri”. Jupan Dumitrache, in necunostinta de cauza, il incredinta pe Chiriac, de fiecare data cand pleca la rond, cu protejarea “onoarei mele
de familist”, si primea intotdeauna raspunsul parsiv “N-ai grije, jupane...”.

In timp ce jupan Dumitrache era la rond, Chiriac, profitand de naivitatea acestuia, ii pata “onoarea de familist”. O parte importanta a
actiunii se petrece din cauza relatiei lui cu Veta, ei fiind temporar despartiti din cauza unor neintelegeri, fapt ce duce la complicarea actiunii
cand Rica Venturiano, ce nimerise la adresa gresita, o confunda pe Veta cu sora acesteia, Zita.

Punctul culminant al actiunii se petrece tot din cauza lui Chiriac, care, din neatentie, grabindu-se pentru a-l prinde pe “coate-goale”, isi
uita pe patul Vetei “o legatura de gat”. Acesta, cu calm, profitand din nou de naivitatea lui jupan Dumitrache si a prietenului sau, Nae Ipingescu,
recunoaste ca este a lui, dar spune ca nu stie cum a ajuns acolo, iar, spre mirarea lui, jupan Dumitrache accepta scuza aceasta.

Chiriac, ca si Nae Girimea, reuseste sa manipuleze evenimentele pentru a-i fi pe plac, fapt ce se poate observa foarte usor in relatia lui
cu Veta. El o amageste, o ameninta ca se sinucide, o ameninta ca o paraseste, totul pentru a o obliga sa isi arate partea vulnerabila, sa isi
deschida sufletul pentru el, si sa declare ca se gandeste numai la el.

Cu un umor plin de ironie, dupa detensionarea situatiei in care Chiriac o obliga pe Veta prin amenintari sa isi recunoasca sentimentele
fata de acesta, jupan Dumitrache ii striga lui Chiriac peste gard “Chiriac, puiule, ia vezi de ce am vorbit, fii cu ochii-n patru, d-aproape de tot;
ma stii ca tiu cand e la o adica...”, iar el ii raspunde “Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist!...”
 TIPUL COCHETEI SI ADULTERINEI

 ZOE TRAHANACHE (“O scrisoare pierduta”)

 VETA (“O noapte furtunoasa”)

 ZIȚA (“O noapte furtunoasa”)

 MIȚA BASTON (“D’ale carnavalului”)

 DIDINA MAZU (“D’ale carnavalului”)

 ZOE TRAHANACHE- (“O scrisoare pierduta”)

 Soția lui Zaharia Trahanache (cel mai puternic om politic al județului) și amanta prefectului Tipătescu, ”cea mai distinsă prezență feminină” din opera dramatică
a lui Caragiale, este singurul personaj feminin al autorului care reprezintă societatea burgheză și nu lumea mahalalelor precum celelalte eroine. Prin ea, autorul a
creat unul dintre cele mai volubile și originale tipuri feminine din dramaturgia românească.
 Personaj central care servește pretextului dramatic în triunghiul amoros al comediei, având rolul soției amantă și împărțindu-și viața între soțul înșelat și amantul
amic al familiei, Zoe întruchipează tipul cochetei care fiind totodată inteligentă, autoritară, ambițioasă acționează pentru propria salvare, conduce din umbră și
toți îi recunosc poziția.
 Zoe își ghidează viața în conformitate cu interesele sociale: mariajul cu Trahanache îi asigură ascensiunea pe scara socială iar legătura cu Tipătescu îi conferă
siguranța unei relații comode. Importantă nu este iubirea ci dorința de a conduce, de a domina pe plan social.
 Este un personaj caricatural, autorul zugrăvind prin intermediul ei contradicția dintre esență și aparență: vrea să pară o doamnă distinsă, o soție fidelă și o
familistă autentică, însă esența caracterului său este minciuna, adulterul, perfidia.
 Zoe este cea care, din neglijență, pierde scrisoarea compromițătoare, toate resursele sale fiind puse în slujba recuperării acesteia, obsedată fiind să-și
redobândească liniștea și să scape de scandalul public, care i-ar afecta imaginea. Recurge astfel la tot arsenalul de arme feminine: rugăminți, lamentații și
leșinuri ”Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut la mine măcar un moment în viața ta, scapă-mă, scapă-mă de rușine”,”începând să se jelească și căzându-i leșinată
în brațe”, amenințarea cu sinuciderea ”Trebuie să-mi cedezi, ori nu și atuncea mor și dacă mă lași să mor, după ce-oi muri poate să se întâmple orice”,
amenințarea cu lupta deși joacă aparența femeii sensibile și neajutorate: ” Am să lupt cu tine, om ingrat și fără inimă”,
 Prinsă în jocul de culise și conștientă de influența pe care o are și de faptul că desemnarea deputatului nu depinde de alegători își permite să exclame: ”...îl sprijin
eu, îl aleg eu”(deși în epocă femeile nu aveau drept de vot) „..bărbatul meu cu toate voturile lui trebuie să fie cu Cațavencu...” , ”În sfârșit, cine luptă cu
Cațavencu, luptă cu mine”, impunându-și astfel punctul de vedere atunci când Cațavencu solicită deputăția în schimbul scrisorii.
 Pendulând între soț și amant cu inteligență și abilitate, conduce din umbră manevrele politice, toți fiind conștienți de puterea ei ; ”al dumneavoastră, coane
Fănică și al coanii Zoițica”(Pristanda). Exercită asupra bărbaților o seducție aparte, care o face înțelegătoare, generoasă, iertătoare cu Cațavencu atunci când își
recapătă scrisoarea, totodată își asigură cu abilitate devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor consolându-l că aceasta ”nu-i cea din urmă
Cameră”, acesta afirmând ”Madam Trahanache, ești un înger!”.Cetățeanul turmentat închină și el ”În cinstea coanii Joițichii că e damă bună!”
 VETA- (”O noapte furtunoasă”)

 Soția lui jupân Dumitrache Titircă și amanta lui Chiriac, unul dintre cele două personaje feminine ale comediei, întruchipează adulterina
de mahala.
 Personaj secundar ce marchează triunghiul conjugal, de vârstă matură și cu o înfățișare placidă, de țață, Veta nu apare ca o amantă
atrăgătoare fiind mai degrabă penibilă în acest rol, așa cum afirma G. Ibrăileanu ”Veta nu numai că nu e ridicolă, dar nu e nici comică
măcar, ca Zița”.
 Personaj caricatural ce definește contradicția dintre esență și aparență, Veta este o femeie matură de mahala, care vrea să pară o persoană
onorabilă, demnă de respect și fidelă soțului dar, în fapt, este o desfrânată și o fățarnică, înșelându-și soțul cu dezinvoltură, fără nici un pic
de remușcare, reproșându-i amantului că în loc să țină cont de declarațiile ei amoroase ia în serios ”prostiile și bănuielile lui bărbatu-
meu”.
 Veta este deprimată, suferă îngrozitor și are gânduri morbite atunci când se ceartă cu amantul gelos iar relația lor pare terminată. Când
amantul amenință că se sinucide devine disperată, capătă brusc energie și se luptă cu el pentru a împiedica nenorocirea, devenind patetică:
”Dacă vrei să te omori, omoară-mă întâi pe mine!” Ca să-l convingă apelează la jurăminte înduioșătoare, într-un limbaj de mahala ”să n-
am parte de ochii mei, să n-am parte de viața ta, să nu mai apuc nici măcar o zi fericită cu tine- na! Ce mai vrei?”
 Lipsa de educație este marcată prin apariția superstițiilor, Veta fiind sigură că se va întâmpla ceva , ”un necaz mare”, deoarece se
răsturnase candela și i se bătea și ochiul drept atunci când plecaseră de acasă.
 Caracterul imoral al femeii apare și atunci când îi reproșează Ziței că din cauza ei s-au dus la ”Iunion”, că ea ”i-a dat nas amploiatului să
se țină după noi” provocând astfel certurile cu Chiriac.Nici nu poate fi vorba de vreun sentiment de vinovăție că și-a înșelat soțul .
 ZIȚA - (”O noapte furtunoasă”)

 Personaj secundar, unul dintre cele două personaje feminine ale comediei ”O noapte furtunoasă”, soră cu Veta și cumnata lui jupân
Dumitrache, întruchipează tipul mahalagioaicei cochete, vioaie, energice și pline de viață.
 Zița pare o persoană educată, delicată și docilă, în esență are un limbaj de mahala (monșerul meu!mi-l omoară!”), apucături vulgare
(”Mitocane!pastramagiule!la polițiune!”) și un comportament viclean întrucât schimbă, pe ascuns, bilețele cu Venturiano pe caqre îl cheamă
la ea acasă, iar la final, rușinoasă, primește ”să compătimească” împreună cu tânărul ziarist, numai cu binecuvântarea cumnatului său.
 ”Fată frumoasă, modistă și învățată”(jupân Dumitrache), dezghețată, cu pretenții de mondenitate, citește romanele la modă ”Dramele
Parisului care au ieșit până acuma le-a citit de trei ori”, îi plac spectacolele de revistă și își dorește o viață socială intensă. Deoarece nu putuse
suporta traiul cu soțul Ghiță Țircădău, care o tratase ”cu insulte și bătaie”, îl convinge pe cumnat să o ajute să ”dezvorțeze” de mitocan.
 Zița se autocaracterizează considerând că are calități alese care îi dau dreptul la fericire mai ales că scăpase de soț:”sunt liberă, trăiesc cum
îmi place, cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: jună sunt, de nimini nu depand... Eu sunt o persoană delicată”
 Cu educație și cultură superficiale, Zița ține morțiș să vadă comediile de la Iunion deși nu înțelege nimic din ele :”Ce pentru comediile alea
mergem noi?Mergem să mai vedem și noi lumea”. Incultura Ziței rezultă din comicul de limbaj, expresiile specifice mahalalei sunt
amestecate cu franțuzisme și neologisme, de cele mai multe ori deformate: ”bonsoar-bonsoar”, ”ambetată”, ”sansfaso”etc
 Zița este personajul care provoacă toată agitația și încurcăturile piesei, ea declanșează comicul de situație care constituie și subiectul aceteia:
Într-o seară aflată la Iunion cu sora și cumnatul ei, face schimb de bilețele cu un tânăr care se uita insistent la masa lor și îl invită acasă.
Acesta nimerește în casa vetei pe care nu o recunoaște din cauza întunericului, fapt ce stârnește o agitație de nedescris deoarece jupân
Dumitrache consideră că i s-a ”necinstit onoarea de familist”.
 Când toate neînțelegerile se clarifică, Zița își ia o figură de mironosiță, de îndrăgostită timidă și rușinoasă care consimte ”să compătimească
împreună” cu Rică numai cu binecuvântarea cumnatului pe care îl vede ca pe ”un frate mai mare”.
 MIȚA BASTON - ( ”D-ale Carnavalului”)

 Personaj secundar, unul dintre cele două personaje feminine ale comediei ”D-ale Carnavalului”, întruchipează tipul adulterinei de mahala, al
amantei pasionale, care se simte ”nenorocită” deoarece amantul ei ”o traduce la sigur”.
 Concubină oficială a lui Mache Razachescu (Crăcănel/Mangafaua) și amanta galantului frizer şi subchirurg Nae Girimea (Bibicul), Mita Baston
se autocaracterizează ”fiică din popor”, „violentă”, ”republicană, ”ploieșteancă”. Ea este doritoare de divertisment („vino negresit, am pofta să-i
tragem un chef"); își domină cu autoritate partenerul, sugestivă fiind în privința aceasta scena finală în care îl judeca și „îl zguduie" pe bietul
Crăcănel.Totodată Mita, cu impulsurile ei de „cremenală", vrea să se răzbune, cu „vitrion englezesc", pe infidelul barbier căruia i-a fost „fidea" și,
totodata, pe Didina, adică pe „infama" care i-a răpit iubitul de taină.
 Există în încrâncenarea Miţei Baston de a se răzbuna pe amantul infidel, căruia i-a fost întotdeauna „fidea”, o credinţă în dreptatea cauzei sale şi
o perseverenţă în urmărirea idealului ei justiţiar care pot scoate întreaga istorie de sub incidenţa comicului.
 Miţa, din care dramaturgul se străduieşte să facă o mahalagioaică isterică şi dornică de scandal public, la prima întâlnire cu Nae de după
declanşarea furiei răzbunătoare, totuși dorește discreţie: îl roagă pe Bibicu să-l expedieze în odaia de alături pe Iordache, deşi calfa cunoștea
relaţia celor doi, iar mai apoi se debarasează ea însăşi de intrus. Aşadar, Miţa nu vrea să facă din răzbunarea sa o circotecă publică şi doar
duplicitatea laşă a lui Nae o obligă la exhibiţie.
 Personajul comportă și o dimensiune dramatică: tânăra femeie îşi asumă condiţia de întreţinută a lui Mache Razachescu, alias Crăcănel, nu din
vocaţie de curtezană, ci ca soluţie tranzitorie: „Miţa (tristă): - Ah, l-aş lăsa pe Mangafaua pentru tine... dar nu pot: trebuie mai întâi să-mi fac o
carieră...”, fostă negustoreasă, probabil falită, ea îşi caută o ocupaţiune onorabilă („- Am fost să intru la telegraf...”), fiind, după aprecierile mele,
printre primele femei din literatura română care aspiră la statutul de slujbaş al statului într-o epocă în care sexul slab era predestinat condiţiei
domestice: împrejurarea că n-are „încă vârsta” reprezintă un handicap.
 In pofida gesticulaţiei excesive, lipsei de educație, a limbajului ridicol şi compromiţător („- Ai uitat că sunt fiică din popor şi sunt violentă: ai
uitat că sunt republicană, că-n vinele mele curge sângele martirilor de la 11 februarie (...): ai uitat că sunt ploieşteancă - da, ploieşteancă! - Naică,
şi am să-ţi torn o revoluţie, da’ o revoluţie... să mă pomeneşti!...”: „fidea”: „vermult”: „- Jur pe tot ce mi-a rămas mai scump, jur pe statuia
Libertăţii de la Ploieşti c-o să fie o istorie!...”: „a ta adorantă Miţa” etc.) şi a aparentei superficialităţi a trăirilor sentimentale, Miţa Baston este
unul dintre personajele cele mai consistente din ”D’ale carnavalului”.
 DIDINA MAZU- (” D’ale carnavalului”)

 Didina Mazu, unul dintre cele două personaje feminine ale comediei ”D-ale Carnavalului”, este pupila lui
Iancu Pampon şi rivala Miţei Baston la graţiile masculine ale lui Nae Girimea.
 preumele Didina trimite la mediul de proveniență, mahalaua, iar numele Mazu face trimitere la un termen din
argoul jucătorilor de cărți, mediu în care l-a întâlnit pe Pampon.
 În tot ce face, Didina are aerul unei amante profesioniste, stăpână pe tehnicile de seducţie, acaparare şi
menţinere în mreje a bărbaţilor, nu se încurcă în sentimentalisme desuete şi, în plus, îşi cunoaşte foarte bine
interesele.
 Personaj mult mai şters decât apriga republicană cu care îl dispută pe frizerul galant şi infidel, ea este mai
puţin implicată sentimental în relaţia cu Nae (ca, de altfel, şi în aceea cu Pampon) conștientă de statutul de
favorită, motiv pentru care nici nu manifestă gelozii inutile vizavi de Miţa de a cărei existenţă în calitate de
amantă a lui Girimea ştie (reciproca nefiind valabilă!). O tratează, prin urmare, de sus, cu superioritate astfel
că în păruiala din scena a V-a (III), Didina îşi apăra nu dragostea, ca Miţa, ci întâietatea. Spre deosebire de
ploieşteanca supusă voinţei şi capriciilor lui Nae Girimea, ea îşi gestionează mai bine atuurile şi în relaţia cu
acesta, şi în legătura cu Pampon pe care îl domină precum doreşte („- Să poftească pe urmă d. Pampon acasă
în costum de bal... să-l judec eu...”).
 Didina are oroare de publicitate negativă, nedorind să se expună unui scandal public arătându-se extrem de
grijulie cu „viitorul ei”: „Ce scandal! O să mijlocească proces, poliţie, procuror, şi pe urmă la juraţi... O să ne
dea pân gazete! (...) Sunt compromentată... Mi-ai omorât viitorul, d-le Nae. (...) Dacă ştiai cu ce republicană
apilpisită de Ploieşti ai de-a face, nu trebuia să mă-ncurci pe mine.”
 ZAHARIA TRAHANACH- (“O scrisoare pierduta”)

 El este încornoratul simpatic, deoarece refuza să creadă  din convingere sau din “enteres” si diplomatie  în autenticitatea scrisorii de
amor şi în adulterul sotiei. Dupa cum precizeaza autorul, Trahanache este “ prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral,
Comitiului agricol si alaltor comitete si "comitii”, el fiind unul dintre stalpii locali ai partidului aflat la putere, alaturi de Farfuridi şi
Branzovenescu, asa cum el insusi pretinde. Trasatura dominanta este “ticaiala” (incetineala) ilustrată atat de remarcabila formulă rostita
si în rarele momente de energie (“Aveti putintica rabdare!”), cat si de numele Trahanache,provenit de la “trahana” – o coca moale - , şi
Zaharia, care ne duce cu gandul la zahariseala. “Venerabilul” este calm, linistit, imperturabil, cu o gandire plata si cu un temperament
formal, dar este viclean, de o viclenie rudimentară şi în acelasi timp periculoasă pentru că stie să disimuleze si sa manevreze cu
abilitate intrigi politice. Astfel, cand el şi ai săi sunt santajaţi nu se agitZaharia Trahanache, este tipul incornoratului dar şi al ticaitului
(după trasatura dominanta). ă, ci, abil, răspunde cu un contraşantaj descoprind o poliţa falsificată de Caţavencu.   Cu aceeaşi abilitate
politică îi combate şi pe Farfuridi şi pe Brânzovenescu care îl bănuiesc pe prefect de trădare şi care ajung apoi să creadă despre
Trahanache: “E tare…tare de tot…Solid bărbat”.  Recunoaşte imoralitatea şi corupţia la nivelul societăţii, dar practică înşelăciunea şi
frauda falsificând listele de alegători şi promiţându-i lui Dandanache unanimitate în alegeri. El nu admite însă imoralitatea în sânul
familiei şi, de aceea, nu crede în autenticitatea scrisorii pe care o consideră plastografie. Credulitatea lui poate fi pusă pe seama unei
convingeri ferme sau poate fi considerată un act de diplomaţie, prin care vrea să păstreze onoarea familiei şi să nu-şi strice relaţiile cu
prefectul.
 JUPAN DUMITRACHE- (”O noapte furtunoasă”)

 Personajul principal al piesei O noapte furtunoasă ,de I.L Caragiale este Jupan DumitracheTitircă, poreclit Inimă-Rea. El are un statut
social onorabil de care se simte foarte mândru, fiind„cherestigiu” (persoană care produce sau vinde cherestea) şi „căpitan în garda
civică”. Jupan Dumitrache întruchipează în dramaturgia lui Caragiale tipul încornoratului, alături de Iancu Pampon, Mache Razachescu
zis Crăcănel (D’ale carnavalului) şi Zaharia Trahanache (O scrisoare)e pierdută) Prin comical de caracter , Caragiale evidenţiază
trăsăturile care compun un personaj ridicol şi caraghios. Încă din prima scenă a piesei, este evidentă gelozia soţului, izvorâtădin
orgoliuce se manifestă atât în dimensiunea socială, cât şi în cea conjugală.Ca bărbat căsătorit şi ca cetăţean onorabil, Jupan Dumitrache
are „ambiţul” de a nu ii fi înşelată„onoarea de familist” şi „ambiţul” de a nu se face de râs în faţa lumii.Trufia conjugală reiese din
episodul petrecut la grădina „Iunion”, unde se dusese cu soţia sa, Veta şi cu sora acesteia, Ziţa.Pe când se uitau la comedii, a observat
că „un ăla... un bagabont de amploiat” arunca privirigaleşe cocoanelor, apoi îi urmărise până aproape de casă. În seara precedentă,
mergând din noula „Iunion”, acelaşi „coate goale”, „moftangiul”, „maţe fripte” se luase după ei.Dumitrache este foarte îngrijorat,
deoarece „am ambiţ, domnule, când e vorba la o adică deonoarea mea de familist”, iar comportarea „bagabontului” lovise puternic
orgoliul său conjugaCealaltă dimensiune a orgoliulu cea de pe planul social,reiese din acelaşi episod, prin faptul căDumitrache nu
putuse reacţiona aşa cum ar fi vrut, se abţinuse săi zică „Ce pofteşti, mă musiu”,apoi săl „umfle”, întrucât avea „ambiţ” şi în plan social
şi nu voia să sefaca de rasîn public „cuun bagabont ca ăla, nu face...” pentru un negustor. Furia carel cuprinsese era atât de
puternică,încât „mai cămi venea să-l cârpesc, dar mi-era ruşine de lume; eu de! negustor, să mă pui înpublic cu un coate-goale nu vine
bine”.Gestul de a-şi mângâia favoriţii, menţionat de Caragiale în didascalii, este tot o manifestare ainfumurariişi accentuează părerea
foarte bună pe care Dumitrache o are despre persoana sa, ceeace denotă dorinta sa de a face impresie„Cum ma văzut,că trebuie să fi
fost schimbat la faţă,cum sunt eu când mă necăjesc (îşi mângâie favoritele)- cum m-a văzut, a sfeclito...”. Acelaşi gest ilustrează
totodată laşitatea şi îngâmfarea personajului, care se laudă cu ce ar fi făcut dacă ar fi reuşit să pună mâna pe „bagabont”
 NEA GIRIMEA- (” D’ale carnavalului”)

 Nae Girimea din comedia D'ate carnavalului, de I.L. Caragiale, este un ,,frizer și subchirurg", don Juan de cartier, Bibicul care
le ,,1ncurca" pe cele doua femei, Mita Baston și Didina Mazu, lntr-o relatie de amantlac simultan sta la originea intrigii comediei. Nu se
stie care sunt calitatlle ce îi asigura succesul la sexul slab -în piesa nu depistam nici un indiciu convingator în acest sens.
 Dimpotriva: textul biletului expediat Didinei, prin care Ii cere imperativ sa nu lipseasca de la carnaval, de și amintest vag de limbajul lui
Rica Venturtano (,,Prea iubita mea angela" trimite numaidscat cu gandul la ,,Angel radios!") este lngalat și ostil sintaxei, divulgand limite
intelectuale jenante; afirmatia lui Cracanel privitoare la galanteria comportamentului sau (,,nu ca esti frizer, dar esti galant...") n-are
acoperire: insul este duplicitar 1n amor nu din fervoare sentimentala (fie ea și in.garna caricaturala) pentru Didina, ci din donjuanism
inertial și statistic. Pe scurt, persoana este 1n totul cornuna și n-are nici rnacar haz.
 Girimea este o aparitle palida, fara consistenta și fara relief - comic sau altminteri. Mai curand odios prin lipsa de scrupule cu care ba vrea
sa se debaraseze de Mita care ii iubeste cu adevarat, fiind gata de gesturi necugetate cand se simte tradata (,,- Cum sa scap de nebuna
asta? Cum sa ma cotorosesc de republicana?"), ba prelungests fara motiv și fara noima dubla relatie. Nae Girimea nu comite nici un gest
memorabil pe tot parcursul celor trei acte ale comediei, contributia sa la dezvoltarea actiunii fiind anemica.
 Este monoton și previzibil: de la bun început nu face altceva decat sa incerce s-o evite pe Mita, apeland ln acest sens la subterfugii
comune, fuga reprezentand cea mai la Indernana dintre solutil. E adevarat, Napoleon Bonaparte spunea ca singura sansa de victorie a unui
barbat în fata unei femei este fuga. dar asta este o butada, necum o eventuala scuza pentru dam' Nae Girimea, ins cam saracut cu duhul,
intre noi fie vorba !
 In scena explicatisi cu Mita, se cornporta banal, ba chiar prostesta, dandu-sa repede de gol apropo de legatura cu Didina îi aratandu-se
mediocru îi lipsit de inventivitate In a-și ascunde vinovatia. Ti subtilizeaza sticluta cu ,,vitrion englezesc" 1n modul eel mai primitiv cu
putinta și incropeste o .potrivcala" trasa de par pentru a lini~ti spiritele aprinse ,n final, livrandu-le celor doi 1ncornorati detalii dintr-o
poveste cusuta cu ata alba. Casa le potoleasca pe Mita și Didina, nu ezita sa recurga la șantaj, atragandu-le la punctul el mai vulnerabil:
dependenta materiala de Cracanel și Pampon.
 Mai mult funqie teatrala decat personaj, Nae Girimea roste~te o singura replica ,,umana", capabila sa-1 scoata din platitudine: atunci
cand le surprinde pe cele doua rivale încleștate ,într-o disputa fizica apriga, exclamatia sa de un pragmatism deconcertant, chiar daca
acuza o meschinarie feroce (,,- Sa nu dati la oglinzi, ca sunt cu chirie!"), naște un efect umoristic spontan și irezistibil. Cam putin, totusi.
 RICA VENTURIANO- (”O noapte furtunoasă”)

 In toate personajele sale Caragiale prezinta ceva comic.in special ,n Rica Venturiano ,n care prezinta tipul de gazetar tipic ,n epoca sa
,Rica Venturia no este un exemplu de gazetar demagog,din cind in cind agit1nd faze fara sens cu ticuri latinizante .
 . Puterea de caracterizare a personajului de catre puncte diferite de vedere este foarte mare 1n opera lui Caragiale,Rica Venturia no este
puternic caracterizat de catre Jupinul Dumitrache :un vagabont ,un scirta scirta pe hirtie.coate goale,moftangiu,
 papugiu,mate fripte,pungas etc.
 Tn aparenta personajul naiv Jupin Dumitrache,personajul central al piesei,care tine foarte mult la onoarea de familist si care este inselat
chiar de catre mina lui dreapta Chiriac.
 Tntre Rica Venturiano si Zita este o dragoste la prima vedere,de neanteles de pe urma careia are de suferit destul. Rica Venturia no o
confunda pe Zita cu Veta sora ei,careia ii face o declaratie de dragoste.
 Rica este inebunit dupa Zita side amorul ei "Sunt nebun de amor;da,fruntea mea i-mi arde .tamplele-mi se bat.sufer peste poate.parca sunt
turbat".el este nefericit si iubeste la nemurire. Veta rarnane uimita si speriata.arnenintand-ul pe Rica Venturiano ca va striga,dar intr-un
final Veta lsi da seama ca defapt Rica o confundase cu Zita sora ei si nu dorea sa se afle.
 Rica Venturiano vede in ochii iubitei sale ca nutreste aceleasi sentimente ca si el desi a avut multe de indurat pana sa ajunga la inima ei.
 Din seara de la '"I union .. el devine nebun dupa Zita si se ia dupa ea pana la Stabilirnen, unde era pe aproape de a deschide un
conflict.Dar in urmatoarea seara iubirea ii inspira curaj si se tine dupa Zita.Veta si Jupin Dumitrache pana in suburbie unde Ii taie calea
niste caini.
 Rica Venturiano este atit deindragostit de Zita incat risca sa fie ornorat de catre Jupan Dumitrache si Chiriac cand este surprins in casa
Vetei.dar este salvat de catre Zita.
 Cand Veta ii povesteste Zitei aceasta se sperie mai ales cand ii spune ca la trimis pe "monserulei pe portita dinspre maidan care era inchisa
si avea ulucile foarte inalte.
 Rica Venturiano lsi compara iubita cu un "angel radios.cu luceafarul .care straluceste sublim in noaptea tenebroasa a existentei sale ...
 Declaratia de dragoste a Jui Rica Venturiano contine multe epitete si metafore cu ajutorul carora isi exprima sentimentele de iubire fata de
iubita sa.
 ȘTEFAN TIPĂTESCU- (“O scrisoare pierduta”)

 Stefan Tipatescu este unul dintre personajele principale ale operei alaturi de Nae Catavencu, Zaharia si Zoe Trahanache si face parte din
galeria primului amorez, impreuna cu Nae Girimea, Chiriac si Rica, alte personaje din comediile lui caragiale. Numele sau, Tipatescu,
face aluzie la cuvantul “tip”, adica june-prim, un om rafinat, dar cu o fire aventuriera. Pentru construirea personajului sau, I.L.Caragiale a
conceput un demers narativ in care succesiunea evenimetelor dezvaluie treptata trasaturile morale ale lui Stefan Tipatescu. Arta
creatorului consta aici in diversitatea mijloacelor de caracterizare utilizate cu mult rafinament. El foloseste procedee variate ale
caracterizarii directe, dar si indirecte. De asemenea, evidentierea trasaturilor acestui personaj se realizeaza prin diverse modalitati de
expunere: dialog, monolog, descriere si naratiune.
 Piesa debuteaza cu o prezentare directa facuta de autor. Prin intermediul descrierii, in indicatiile scenice, aflam ca Stefan Tipatescu este
imbracat in haine da odaie si, putin agitat, se plimba cu “Racnetul Carpatilor” in mana. Citind articolul din ziar devine indignat de
portretul facut de reprezentatiile opozitiei, Catavencu, deoarece acesta il prezinta ca pe un vampir care suge sangele poporului. Intr-una
dintre confruntarile pe care le are cu directorul ziarului  ne este evidentiat tot direct, caracterul sau impulsiv, chiar violent: “cu aerul
incruntat si pumnii inclestati, nervos, agitat.”
 Tot direct este caracterizat si de celelalte personaje. In discutia pe care o poarta cu Nae Catavencu, tensiunea creste treptat, iar Tipatescu
isi pierde cumpatul si incepe sa-l ameninte.
 Acesta se considera o victima a prefectului si tipa: “prefectul asasin! Ajutor!”.
 Orgoliul si impulsivitatea personajului sunt evidentiate si de Trahanche tot in mod direct: “E iute! N-are cumpat. Altminteri, bun baiat.”
 In cadrul caracterizarii directe intalnim si autocaracterizarea folosita in momentul in care marturiseste ca lui ii place ca angajatul sa-l
serveasca bine si de aceea il trimite pe politistul Pristanda sa adune informatii despre adversarii sai politici. In schimb trece cu vederea
micile “gainarii” ale acestuia acceptand jocul lui Pristanda cu numaratul steagurilor, astfel incat politistul sa simta cine este stapanul.
 AGAMITA DANDANACHE- (“O scrisoare pierduta”)

Dandanache apare în piesă abia în ultimul act şi se conturează prin acumularea tuturor defectelor personajelor de până atunci. Trăsăturile
dominante sunt caricaturale, dar comice, ramolismentul şi degradarea fiind evidente încă de la sosirea „cu birza ţinti postii hodoronc-tronc,
zdronca-zdronca [...] si clopoţei... îmi ţiuie urechile”.
Personajul este ridicol, principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului de caracter, care defineşte contradicţia
dintre esenţă şi aparenţă. Agamiţă vrea să dea impresia unui politician abil, convins că soluţia şantajului este inteligentă şi se mândreşte cu
faptul că i-a venit în gând această idee („Aminteri dacă nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam”) însă, în esenţă, personajul este o canalie
senilă, decrepit şi peltic, de o josnicie fără seamăn.
Printr-un comic de situaţie magistral construit, Caragiale creează un personaj grotesc: şantajul exercitat de Caţavencu pare nevinovat în
comparaţie cu gestul abject al lui Dandanache, de a nu înapoia scrisoarea de amor. El fusese respins de comitetul central pentru orice fel de
candidatură, deoarece, spune el indignat, se considera că nu este „marcant”.
Într-o seară, cineva, „persoană însemnată... da’ becher” (becher - celibatar, necăsătorit), jucase cărţi acasă la Dandanache şi îşi uitase
paltonul. Căutându-l în buzunare, el găsise o scrisorică de amor adresată becherului din partea soţiei unui politician influent („către becherul
meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui ţine... persoană însemnată”).
Dandanache îl şantajase pe „becher” cu scrisoarea găsită, ameninţându-l că dacă nu-i asigură alegerea în Camera Deputaţilor, o s-o publice
în ziarul de scandal „Războiul”. Cu toate că „becherul” îi asigurase postul de deputat, Dandanache nu-i înapoiază scrisoarea, ci o păstrează,
pentru că „mai trebuie s-aldată... La un caz iar... pac! la „Răsboiul”. Caracterizarea directă făcută de Tipătescu evidenţiază ticăloşia lui
Dandanache, prefectul gândindu-se că ar trebui să-i ceară iertare lui Caţavencu, deoarece Agamiţă este un şantajist mult mai perfid, păstrând
scrisoarea de amor, şi un politician mult mai abject, fiind foarte mândru pentru ideea care o avusese pentru a fi ales.
Dandanache, inconştient de josnicia gestului său, repetă mereu întâmplarea: „Când i-am pus piţorul în prag - ori coledzi, ori «Războiul», mă-
nţeledzi - tranc! depeşa aiţi...”. Dacă Nae Caţavencu exercitase şantajul cu discreţie, Dandanache este mândru de ideea care-i venise: „Asa e,
puicusorule, c-am întors-o cu politica? Aud? ţe era de făcut? Aminteri dacă nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam... si nu merdzea deloc,
neicusorule”.
 Singurul argument pe care-l aduce în sprijinul meritelor sale politice este ridicol: „familia mea de la patuzsopt ...şi eu în toate Camerele, cu toate
partidele, ca rumânul imparţial... şi să rămân fără coledzi!”. Prost, demagog, peltic, amnezic şi senil, încurcă mereu pe prefect cu Trahanache,
spunându-i lui Tipătescu: „Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-tale...”, spre disperarea Zoei, care-l caracterizează direct: „A!
Idiot!”.
 Povesteşte mereu „istoria cu scrisoarea”, deşi Zoe îl rugase să nu o facă publică, pentru că ar face impresie proastă alegătorilor. Spiritul său
machiavelic, mişelia sunt relevate printr-o replică ce conturează magistral personajul, dramaturgul scriind în paranteză „(aparte)”, sugerând astfel
imbecilitatea lui: „E slab de tot prefectul, îi spui de două ori o istorie şi tot nu priţepe”, referindu-se, bineînţeles, la Trahanache.
 Personajul este grotesc, îngroşat, trăsăturile fiind amplificate cu ostentaţie. După „închiderea urnelor”, la festivitatea închinată candidatului şi condusă
de Caţavencu, Dandanache, îndemnat de Zoe şi Tipătescu să rostească discursul politic prin care să se adreseze alegătorilor, este incapabil să rostească
ceva inteligibil, fluent sau logic, uitând chiar motivul pentru care se afla aici şi pentru care luptase - „si dă-i si luptă, si luptă si dă-i”- cu atâta sârg.
 Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: „În sănătatea alegătorilor... care au probat patriotism şi mi-au acordat (nu nemereşte)... asta...cum să zic,
de!...zi-i pe nume, de!...a! sufradzele lor; eu care, familia mea, de la patuzsopt în Cameră, şi eu ca rumânul imparţial, care va să zică...cum am ziţc, în
sfârşit să trăiască!”.
 Magistral construit, discursul lui Dandanache este, poate, cea mai convingătoare şi sugestivă ilustrare a incompetenţei şi demagogiei oamenilor politici,
din toate comediile lui Caragiale. „Agamiţă Dandanache e mai mult un bâlbâit şi un mărginit mintal, simbol trist al necesităţilor electorale şi lamentabil
exponent de clasă.” (George Călinescu). Comicul de nume este un mijloc de caracterizare indirectă şi constă în alăturarea absurdă a numelui viteazului
războinic grec, conducător de oşti şi strateg abil - Agamemnon - cu Dandanache, care sugerează încurcătură, dandana, belea.
 Caracterizarea lui Dandanache se face atât în mod indirect, prin vorbele, faptele şi gândurile lui, precum şi direct de către celelalte personaje. Pe lângă
dialog şi monolog, o modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse în didascalii (parantezele autorului), ca indicaţii scenice, prin care
autorul îşi „mişcă” personajele, le dă viaţă. Didascaliile sunt, la Caragiale, adevărate fişe de caracterizare directă. Dandanache este foarte precis
caracterizat prin didascalii: „(vorbeşte peltic şi sâsâit)”, „(aducându-şi în sfârşit aminte)”, „(Dandanache face gestul cu clopoţeii)”.
 În comediile sale, I.L. Caragiale rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare
prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia şi fariseismul; „Niciodată gândirea n-are alt vrăjmaş mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-
i vorbă supusă şi credincioasă, nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca râsul”.
 NUMELE PROPRII IN OPERELE COMICE ALE LUI CARAGIALE

 Numele din opera comică a lui Caragiale ne dau impresia ca fac parte din personajele pe care le denumesc.Criticul literar G. Ibraileanu
scria in lucrarea sa de ”Studii Literare” referitor la personajele lui Caragiale faptul ca în ”piesele de teatru este necesara acasta
corespondenta, caci o piesa de teatru e scurta si nu e timp cand sa se faca acea sudare între nume și personagiu,- ceea ce e posibil într-
un lung roman , care , la rigoare poate imita viata și în privința aceasta”. Arta folosita de Caragiale este artificiul (acumuleaza si
aranjeaza in vederea efectului). Artistul comic uzeaza de dreptul de a exagera, de a șarja la denumirea personajelor sale, adica pe tot
registrul creației.
 ZHARIAN TRAHANACHE- si prin nume si mai ales si prin pronume , respective combinarea numelui cu a pronumelui sugereaza
batranețea si tot ce are greoi venerabilul președinte. Nume cu semnificatie greceasca, simbolic, numele de greci din ”O scrisoare pierduta”
(FARFURIDE, DANDANACHE,TRAHANACHE) ilustreaza teoria lui M. Eminescu privitoare la ”extractia greceasca a partidului vechi
liberal”.
 RICA VENTURIANO- evoca dezinvoltura prin nume si prin pronume tineretea poate aventura (prin pronume) si, prin sonoritatea numelui
si a pronumelui ca si prin combinatia lor e comic.
 Nume VETA, ZITA , MITA, DIDINA- nu au nimic comic acustic , dar au comicul categoriei sociale, aceste nume fiind mai mult nume de
mahala.
 STEFAN TIPATESCU- personaj cu nume mai serios (cu o usoara nuanța de comic caci e plasat intr-o comedie).
 ZOE- nume romanesc pentru ”o dama mare în politica din provincie”
 JUPAN DUMITRACHE- considerat tot un personaj cu nume serios, reprezinta negustorul adica un om intr-o afacere serioasa de negoț
 AGAMITA DANDANACHE- rimeaza cu ”ramolismentul comic”, prin diminutivul caraghios al vestitului nume AGAMEMNON, pe
care Trahanache îl pronunta ”GAGAMIȚĂ” si, care reda caderea in copilarie a acestui ramolit: prin continutul cuvantului ”Dandanache”,
prin sonoritatea acestui cuvant, prin sufixul ”ache” comun si numelui lui ”TRAHANACHE” si prin suma tuturor acestora. Iar cuvantul
”dandana” se potriveste cu rolul lui din piesa: schimbarea intempestivă a candidatului la deputatie, discperarea Zoei din cauza scrisorii
amoroase, plus dandanaua mai veche cu ”pac!la Razboiul”. Caragiale il face pe eroul sau sa vorbrasca peltic si sîsîit: ”neicusorule”,
”puicusorule”, ”patuzopt” pentru a sugera grecismul lui Dandanache.