1.

O NOAPTE FURTUNOASA
Contextul literar
Opera lui Caragiale, in ansamblul ei, ofera imagini accentuat satirice ale societatii romanesti
a timpului sau, fara a se indeparta insa de o analiza profunda si veridica a personalitatii
umane a tuturor timpurilor.
Comicul si tragicul reprezinta doua coordonate intre care se desfasoara spectacolul lumii
caragialiene. Universul tragic este ilustrat de nuvelistica O faclie de Paste, in vreme de
razboi, Pacat, Doua loturi de unele dintre schite, cum ar fi Inspectiune, dar si de singura
sa drama, Napasta.
Comediile O noapte furtunoasa, Conul Leunida fata cu Reactiunea, O scrisoare pierduta,
D-ale carnavalului si cea mai mare parte a schitelor alcatuiesc un univers comic atat de
original si de romanesc, incat a patruns adanc in constiinta noastra culturala; multe din
replicile si situatiile caragialiene ne apar spontan in minte, lucru ce dovedeste ca opera
marelui dramaturg a trecut testul timpului.
Viziunea sa clasica este proiectata intr-un spatiu concretizat istoric. Dialogul stralucit naste
comicul care subliniaza contrastul dintre esenta si aparenta omului, in incercarea lui de a se
afirma social, politic, cultural.
Fenomenul parvenitismului, mecanismele si tipurile umane specifice constituie substanta
comica a celor patru comedii.
-Tema. Elemente de structura si compozitie. Personajele.O noapte furtunoasa este o comedie in doua acte, publicata in anul 1879 si marcheaza
debutul dramaturgului. Avand ca fundal o intriga de mahala, provocata de confuzie Rica
Venturiano cauta pe Zita in casa lui Jupan Dumitrache Caragiale aduce sub luminile
rampei mizeriile si ridicolul unei lumi ce se vrea burgheza. Actiunea se deruleaza rapid,
intr-un spatiu limitat odaia -, exteriorul parand a nu exista.
Mesajul este cat se poate de clar: lumea din interior este o copie in miniatura, grotesca a
lumii de-afara.
Actul intai aduce in scena toate personajele, familiarizeaza pe cititor si spectator cu o lume
populata de negustori parveniti de tipul lui Jupan Dumitrache zis si Titirca- Inima-Rea,
cherestigiu si capitan in garda civica, de reprezentanti ai fortei publice, cum este Nae

Ipingescu, de amploaiati ca studentul gazetar Rica Venturiano, de dame bune ca

mahalagioaicele Veta si Zita, de oameni de incredere cum este Chiriac sau de slugi proaste
ca Spiridon.
Povestea de amor dintre Veta si Chiriac, cel care pazea onoarea de familist a stapanului
sau inselandu-l in propria-i casa, subliniaza grotescul acestei lumi.
Cel de-al doilea act il prezinta pe Rica Venturiano intr-o dubla postura comica: demagog
liberal si amorez. Acest june-prim indragostit de Zita, ii trimite acesteia un biletel de amor si
poezele erotice in care-i jura ca o iubeste la nemurire, declarandu-se Al tau pentru
eternitate si per toujours.
Prins de Jupan Dumitrache, care-l banuia ca i-a stirbit onoarea de familist, nu uita sa
debiteze tiradele democratice, mentinandu-se intr-o situatie comica ce putea deveni
tragica. Intelectualul in devenire pe scara sociala este bucuros ca aventura lui se incheie
prin casatoria cu cea pe care o cauta si iubea, Zita. Gaseste ca este momentul sa-si faca
cunoscute ideile liberal-democratice pretinzand ca nu are alta politica decat suveranitatea
poporului, pentru ca, motiveaza el, box populi, box dei, varianta proprie pentru vox
populi, vox dei (Vocea poporului este vocea zeilor); deviza lui civica este cat se poate de
liberala: Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!.
Comicul rezulta aici, ca de altfel in toate comediile lui Caragiale din contrastul dintre esenta
si aparenta, din grotescul situatiilor, din limbajul semidoct al eroilor.
Ambitul si onoarea de familist ale lui Jupan Dumitrache sunt grav compromise de omul
sau de incredere, Chiriac, amantul sotiei saie Veta, dar el isi poarta coarnele linistit dupa ce
s-a convins ca banuielile lui nu erau fondate.
Veta incearca prin postura de amanta sa recupereze deficientele unei casatorii formale.
Iubirea ei pasionala pentru Chiriac devine comica in scena limpezirii situatiei creata prin
confuzie de Rica Venturiano prin modul in care se straduieste sa-si dovedeasca fidelitatea
in fata amantuiui si nu a sotului.
-Limbaj. Tipuri de comic.Psihologia personajelor din O noapte furtunoasa e evidentiata de limbajul pitoresc al
mahalalei, care transforma situatiile tragice intr-un comic spumos.
Triunghiul conjugal format din Jupan Dumitrache -Veta Chiriac este imaginea celui de
mai tarziu din O scrisoare pierduta. Diferenta este data doar de stratul social pe care-l
vizeaza dramaturgul.
Comicul de nume este si el evident, mai ales in cazul bagabontului Rica Venturiano.
Numele lui are sonoritatea necesara unui june student la drept, jurnalist cu vederi liberale,

aflat in cautarea marii iubiri care sa-l propulseze ca dipotat, cum zice Ipingescu sau, in
varianta vizionarului Jupan Dumitrache, dupa Cum combate el, poate sa ajunga si
ministru.
Personajele feminine poarta nume care nu au nimic comic in sine. In cazul lor comicul este
al categoriei sociale pe care o reprezinta mahalaua Caragiale a reusit sa le treaca in
registrul comic imprimand realitatii conceptia lui, astfel incat Zita si Veta au capatat
rezonante comice.
Celelalte personaje poarta nume specifice ocupatiei lor: Jupan Dumitrache -negustor,
Chiriac un fel de administrator al casei si ajutor in le negustoriei iar Spiridon sluga,
ucenicul celor doi. Nu trebuie sa trecem cu vederea ca primul dintre personajele amintite
are si o porecla -Titirca-inima-rea. n acest caz comicul este creat prin inversarea raportului
dintre structura interioara a personajului si realitate.
-ConcluzieComediile lui Caragiale contin in substrat ideea ca lumea este un circ care nu-si incheie
niciodata reprezentatiile.
Dramaturgul se dovedeste inca de la debut, prin aceasta piesa, un fin cunoscator al
nuantelor limbii romane, al psihologiei umane si al artei teatrale. Caragiale reprezinta pentru
dramaturgia noastra ceea ce inseamna Eminescu pentru poezie.

2. O noapte furtunoasa de Ion Luca Caragiale - subiect i compoziie referat

Preliminarii

O noapte furtunoasa sau Numarul 9 este prima dintre capodoperele comice ale lui I.L.
Caragiale. Vede lumina rampei in 18 ianuarie 1879 la Teatrul National din Bucuresti.
Socotita imorala, cu aluzii politice, piesa este scoasa de pe afis. La a doua reprezentatie,
din 21 ianuarie, finalul este modificat fara consimtamantul autorului, ceea ce-l obliga sa-si
retraga piesa. Dupa 4 ani, in 1883, comedia a fost reluata intr-o noua distributie si regie.
Piesa a aparut in Convorbiri literare", nr. 7-8 din . Caragiale a publicat apoi piesa, cu
schimbari, in volumul Teatru (1889) la Editura Librariei Socec. Versiunea in doua acte, pe
care o cunoastem astazi, s-a jucat in stagiunea 1905 - 1906 la Teatrul National din
Bucuresti, sub directoratul lui Al. Davila.

Subiect si compozitie

Comedie de moravuri, O noapte furtunoasa porneste de la pretextul unei farse de

mahala" (Florin Manolescu, Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mm multe strategii). Printr-o
observatie lucida, autorul surprinde tipuri reprezentative si trece la definirea trasaturilor lor
caracteristice. Indicatiile scenice, vizand decorul, particularizeaza cadrul social si istoric:
Odaie de mahala. Usa infund, dand in sala de intrare: de amandoua partile usii din fund,
cate o fereastra. Mobile de lemn si paie. La stanga in planul intai si-n planul din fund, cate o
usa; in dreapta pe planul al doilea, alta usa. in dreapta infund, razemata defereasta, o
pusca de gardist cu spanga atarnata langa ea".
Actul I se prezinta ca o juxtapunere" de noua scene complementare. Primele doua scene il
pun la curent pe spectator / cititor cu situatia momentului. Jupan Dumitrache Titirca, zis
Inima-rea, personajul principal cherestegiu si capitan in garda civica, este dominat de
orgoliul sau de proprietar. Detesta functionarii, pe care ii numeste ,papugii, niste scartascarta pe hartie". inainte de a-si face rondul", ii marturiseste ipistatului Nae Ipin-gescu,
amicul politic, intamplarea cu bagabonduf. Aceasta istorie, pe de o parte, rezolva tehnic un
mod de a naste dramaticul din epic, de a separa dramaticul de epic" (Mircea Tomus, Opera
lui I.L. Caragiale), iar pe de alta parte, aduce in prim-plan viata personajului. Dumitrache
tine la onoarea de familist1, gelozia se nutreste tot din orgoliu si ii este pricinuita de un

prapadit de amploiat. Povestea relatata este interiorizata asemenea unei confesiuni:

,JUPAN DUMITRACHE: Stii dumneata ca la lasata secului am mers la gradina la Iunion;
eram eu, consoarta mea si cumnata-mea Zita. Ne punem la o masa, ca sa vedem si noi
comediile alea de le joaca Ionescu. Trece asa pret ca la un sfert de ceas, si numai ca ma
pomenesc cu un ala, cu un bagabont de amploiat. Orgoliul sau de proprietar il face sa nu se
dezvaluie in vazul lumii: ,JUPAN DUMITRACHE: () incep sa ma-ncruntez la bagabontul si
mai ca-mi venea sa-l carpesc, dar mi-era rusine de lume; eu de! negustor, sa ma pui in
poblic, cu un coate-goale nu vine bine" Naratia. ca mod de constructie a replicilor, esentiala
in definirea personajelor, este intrerupta de interventiile sfarsind in incoerenta ale lui Nae
Ipingescu (devenit aici personaj-confident) care aproba cu cate un rezon".
Tanarul atat de insistent, bagabontul", nu este altul decat Rica Venturiano, arhivar la o
judecatorie de ocol, student in drept si publicist, care se indragosteste de Zita. Aceasta ii
trimite un mesaj cu adresa exacta. Un mester binagiu", din greseala, a schimbat numerele
caselor: a batut numarul 6 d-a-ndoaselea".
in scena VII intra Veta, consoarta lui Jupan Dumitrache, care coase oaloanele la mondirul
lui Chiriac, amantul ei, tejghetar, om de incredere al lui Jupan Dumitrache, sergent in
garda", dupa cum il prezinta autorul in lista de personaje. O asculta cu neatentie pe Zita,
sora ei, careia ii comunica hotararea de a nu mai merge la Iunion". Pe ea o consuma
banuiala lui Chiriac, nicidecum a sotului.
in scena explicatiei cu Chiriac, intriga amoroasa dintre cei doi este de mahala: Veta ii
marturiseste acestuia ca nu este crezuta in sentimente, regreta ca nu se poate muri din
dragoste, dar totul se va incheia cu impacare, dublata de comicul situatiei. Jupan
Dumitrache, din strada, facandu-si rondul de noapte, ii striga lui Chiriac, imbratisat cu Veta,
sa vegheze la onoarea lui de familist.
in cele noua scene ale actului II sunt explicate relatiile de adversitate sau de solidaritate
dintre personaje, in centru aflandu-se parada sentimentala dar si patriotica" a lui
Venturiano.

in puterea noptii, Rica Venturiano nimereste in camera Vetei, sotia lui jupan Dumitrache. Din
cauza miopiei nu distinge persoana, cade in genunchi si-si debiteaza celebra declaratie de
amor. Titirca vede din strada profilul moftangiului"", cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap"
si da buzna in casa, insotit de ipistat si de Chiriac. Veta ii da drumul lui RiC pe fereastra
care da pe niste schele. in penultima scena, a VIH-a, din actul II, Rica reapare, speriat, plin
de var, deoarece s-a ascuns intr-un butoi. Imprudenta i-ar fi fost fatala, daca nu ar fi fost

recunoscut de Nae Ipingescu ca unul de-ai nostrf. Afland ca tanarul este autorul articolului
Republica si Reactiunea sau Venitorele si trecutul din ziarul Vocea patriotului nationale",
Dumitrache consimte la casatoria celor doi. Venindu-si in fire, Rica debiteaza fraze
sonore ,Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei", spre marele
entuziasm al jupanului cherestegiu, care vede in el un viitor diputaf sau ministru'1.

Motive esentiale

Regasim si in aceasta piesa, doua dintre motivele importante intalnite in teatrul lui
Caragiale. Ziarul este prezent la inceputul piesei. Vocea patriotului nationale" este citit dupa
un ritual, din moment ce Spiridon, baiat de pricopseala in casa lui Dumitrache, aduce
gazeta in fiecare seara. Ipistatul are rolul de a-l initia pe cherestegiu cu ce mai zice
politica"', este un fel de pedagog politic", desi desluseste cu greu slovele gazetei (Actul I,
scena 3). Interpretarile deformate ale lui Nae Ipingescu talmacesc in termeni ilogici teoriile
lui Rica Venturiano, iar lectura agramata a articolului este intrerupta de aprobarile jupanului
cu cate un bravos, da-i inainte'. Scrisoarea si biletul, alte motive importante, sunt semne
ale relatiei dintre personaje, incurcatura a inceput de la epistola versificata scrisa de Rica,
intr-un moment de inspir atiune", Zitei si de la raspunsul acesteia cu indicarea numarului
casei. De asemenea, Chiriac isi exercita atributiile de sergent in garda" tot prin bilete trimise
lui Tache pantofarul sau lui Ghita Tircadau pentru a fi scosi la izircit'.
Nevoia funciara a personajelor de a se insela este dublata de siretenie. Toti stiu de relatiile
dintre Chiriac, tejghetar, om de incredere al lui Dumitrache, chemat sa-i apere onoarea", si
Veta, dar se prefac a nu sti. Spiridon il pacaleste pe Rica pentru bacsis, Zita o ia cu vorba
pe Veta pentru a merge la "Iunion". Interogatia devine sireata. Chiriac o interogheaza pe
Veta in legatura cu intamplarea de la Iunion" in crescendo, de la tonul neutru pana la
inflamare, ca in final sa ispraveasca in juraminte (Actul I, scena 9).
Talentul de dramaturg al lui Caragiale construieste in piesa doua categorii de personaje:
unele care actioneaza pe scena si altele care nu apar, dar, evocate, contribuie la conturarea
acelora care actioneaza in fata spectatorilor. Astfel. Tache, pantofarul de la Sf. Lefterie,
adauga note la caracterizarea lui Jupan Dumitrache, Ipingescu, Chiriac; Ghita Tircadau
contureaza biografia Zitei.

Tipologii. Comicul din O noapte furtunoasa

Personajele care actioneaza pe scena se pot rezuma intr-o singura formula, cel mai
adesea bine aleasa, care se repeta mereu cu o staruinta ce-o si impune" (E. Lovinescu):
Jupan Dumitrache, personajul cel mai angajat in piesa, mahalagiu, brutal, fidel siesi in ce
priveste suficienta, tine la onoarea de familist", Nae Ipingescu, devotat, stupid, se rezuma
la a spune ,rezon fiind personajul cel mai lucid, deoarece nu este antrenat in nici un fel de
Joc". Chiriac, omul de incredere al stapanului, fara a avea sentimentul pacatului, este un
profitor al sotiei acestuia, Rica Venturiano, volubil, este tratat grotesc, Veta este multumita
cu mediul ei, Zita, mai evoluata, aspira la "intelectualul Venturiano".
Scriitorul cultiva comicul de situatie, de caracter, dar mai ales limbajul care individualizeaza
personajele.
BIBLIOGRAFIE:
Cioculescu, Serban, Viata lui I.L. Cargiale. Caragialiana, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1977;
Constantinescu, Pompiliu, Scrieri, voi. II, Editura Minerva, Bucuresti, 1967; Manolescu,
Florin, Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Ed. Cartea Romaneasca,
Bucuresti, 1983; Tomus, Mircea, Opera lui I.L. Caragiale, Ed. Minerva, Bucuresti, 1977