Atestat Cotuna Daniel

Lucrare teoretică privind certificarea competențelor profesionale
Arta Actorului
Argument
Am ales piesa de teatru o scrisoare pierdută de I.L Caragiale, scrisă în anul 1884
deoarece este o comedie de moravuri și aparține curentului realist, o comedie in care toata
acțiunea are legătură cu acea scrisoare, iar aproape toate personaje sunt interesate de
conținutul scrisorii, aparent destul de interesant deoarece se ajunge și la amenințări cu aceasta.
Lucrarea de faţă este concepută în felul următor: Argument; I Încadrarea operei în
epocă - 1.1 Considerente generale despre contextul socio-cultural al secolului în care a trăit şi
creat dramaturgul, 2.2 Aspecte stilistice ale creaţiei din epoca respectivă, 2.3 Predecesorii
dramaturgului şi diferite influenţe oglindite asupra creaţiei lui, 2.4 Biografie a dramaturgului;
III Piesa de teatru - 3.1 Genul lucrării în care se încadrează titlul ales, 3.2 Istoricul piesei, 3.3
Povestirea pe acte şi scene, 3.4 Structură pe acte şi scene, 3.5 Context general; IV - Personajul
interpretat şi analize - 4.1 Fişa personajelor, 4.2 Relaţia actanţială 4.3 Biografia personajului,
4.4 Monologul interior; V Bibliografie.
Nu am intampinat probleme la lucrarea teoretica privind certificarea compententelor
profesionale la Arta Actorului atat scris cat si oral, datorita sfaturilor profesorului coordonator
Nicolae Mihai-Branzeu si cu aceasta ocazie as vrea sa ii multumesc foarte mult cu aceasta
ocazie.
1
Arta Actorului
1.1. Considerente generale despre contextul socio-cultural al

secolului în care a trăit şi creat dramaturgul
Contextul social, istoric, cultural şi artistic
Realismul este un curent literar care se manifestă în secolul XIX și are drept centru de
iradiere Franța. Mișcare, curent, atitudine în creația sau teoria literară și artistică având ca
principiu de bază reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective, caracteristice.
Concepție opusă idealismului, potrivit căreia lucrurile există independent de faptul că sunt
percepute sau nu.
Romanele realiste au următoarele caracteristici:
 1. Teme: parvenitismul, avariția, imoralitatea, etc.

 2. Motive: parvenitul, avarul
 3. Compoziție: obiectivă, narator omniscient și omniprezent
 4. Subiecte: inspirate din realitate
 5. Acțiune: pe mai multe planuri
 6. Conflicte: sociale, psihologice, politice, etc
 7. Personaje: întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate, reprezintă
tipuri umane
 8. Structura închisă
 9. Se utilizează tehnica detaliului
 10. Se accentuează relația dintre mediu și personaj
Reprezentanți români ai Realismului:
 Costache Negruzzi
 Nicolae Filimon
 Ion Luca Caragiale
 Liviu Rebreanu
2
Arta Actorului
 George Călinescu
1.2. Aspecte stilistice ale creaţiei din epoca respective
Realismul este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe relația

dintre artă și realitate. Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea atentă a
realității și reflectarea ei veridică, obiectivă în creație.
Realismul a avut un impact major în epocă, în special asupra romanului și în dramaturgie.

Una dintre trăsăturile caracteristice ale acestuia este interesul acordat de către scriitori
raporturilor dintre om și mediu, dintre individ și societate. Elementele unui stil realist pot fi
identificate în diferite culturi și epoci istorice.
În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, realismul capătă, pe plan european,
caracterul unui curent, al unei orientări estetice, teoretizate de către artiști și de către critici și
ilustrate prin numeroase creații. Autori celebri de romane realiste sunt considerați a fi Honoré
de Balzac, Stendhal și Gustave Flaubert în Franța, Charles Dickens și William Makepeace
Thackeray în Anglia, Lev Nikolaevici Tolstoi, Feodor Mihailovici Dostoievski și Ivan
Sergheevici Turgheniev în Rusia.
Caracteristici
 A apărut ca o reacție împotriva romantismului;

 Oglindirea realității contemporane, a omului în mediul său social, familia de zi cu zi;
 Observația, analiza psihologică și reflecția morală;
 Critică mediul și individul.
1.3. Predecesorii dramaturgului și diferite influențe oglindite

asupra creației lui
Vasile Alecsandri (1821 – 1890)
3
Arta Actorului
A fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator

al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România,
personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
În perioada 1878 - 1879, la conacul sau de la Mircești, scrie drama istorică

romantică Despot-Vodă. Premiera a avut loc în octombie 1879 pe scena Teatrului Național
din București. Piesa fusese citită în cenaclul Junimii din 8 mai 1879, printre auditori aflându-
se Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale. Pe data de 30 septembrie 1880, i s-a
jucat drama Despot Vodă. La Montpellier este premiat pentru poezia Cântecul gintei latine.
Scrie feeria națională Sânziana și Pepelea.
Începe să lucreze în 1882 la piesa Fantâna Blanduziei, pe care o va termina anul

următor. Sunt celebre epistolele pe care Ion Ghica i le trimite. În 1884 piesa Fântana
Blanduziei este reprezentată la Teatrul Național din București.
Scrie și citește în cenaclul Junimea drama Ovidiu. În 1885, Teatrul Național prezintă
drama Ovidiu a lui Vasile Alecsandri.
În 1886, Titu Maiorescu a publicat în Convorbiri literare articolul Poeți și critici;

acesta se încheie cu o privire sintetică asupra operei lui Alecsandri.
Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind
înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mircești.
Eugen Ionescu (1909 – 1994)
Cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei

franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului
absurdului și membru al Academiei Franceze. Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912,
ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea
marelui său precursor Ion Luca Caragiale.
Primele apariții ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în
revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară și o
încercare de epică umoristică, Hugoliada: Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo.
Volumul de debut e un volum de versuri și se numește Elegii pentru ființe mici. Cele mai de
4
Arta Actorului
seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu !, premiat
de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitați”. Desprindem deja o
formulă a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă
figurile majore ale literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu
Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi
creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine și susține că ar putea dovedi exact contrariul!
Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original și reușit de a

desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic și absurd al existenței, fatalitatea morții,
splendoarea și neantul condiției umane.
Paul Zarifopol (1874 – 1934)
A fost un istoric, critic literar care a desfășurat și o amplă activitate de publicist,

moralist, eseist politic și istoric al civilizației românești. A fost director al prestigioasei reviste
interbelice Revista Fundațiilor Regale Carol al II-lea.
Reflecțiile asupra artei - privită ca un fenomen diferențiat de morală, filozofie și

religie, într-un cuvânt despre autonomia esteticului, idee împrumutată de la Titu Maiorescu -
ocupă un loc central în cadrul volumului de față. De o extraordinară erudiție, Paul Zarifopol a
asigurat un suport filozofic analizelor sale, vorbind despre distincția dintre eul social,
condiționat istoric, și eul profund, dintre unitate și diversitate, recunoscând aici cu ușurință
amprenta intuiționismului bergsonian (prezent și în opera lui Marcel Proust, pentru care Paul
Zarifopol avea o adevărată venerație) și a freudismului.
Textele grupate în volumul „Din registrul ideilor gingașe” (1926) amintesc de stilul
moralistului Michel de Montaigne ori de cel al ironicului Ion Luca Caragiale, prezentându-se
tipurile umane contemporane epocii sale. Tot la acest capitol, vom descoperi și o altă fațetă a
autorului - aceea de comentator politic - atunci când analizează criza parlamentarismului,
autoritarismul birocratic și apelul la dictatură, cărora le opune liberalismul occidental,
modernizarea politică și calea industrială de dezvoltare. Un urmaș și totodată un exeget al său
a fost Alexandru Paleologu.
5
Arta Actorului
1.4. Biografia dramaturgului
A fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator

politic și ziarist român. George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și
unul dintre cei mai importanți scriitori români A fost ales membru post-mortem al Academiei
Române.
S-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale (care astăzi îi poartă numele), fiind
primul născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor
surse, familia sa ar fi fost de origine aromână. Tatăl său, Luca (1812 - 1870), și frații
acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar
angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa.
Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de

care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca
Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.
Primele studii le-a făcut în 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf.
Gheorghe din Ploiești, iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească
din Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu. Până în 1867 a urmat trei clase la
Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală
la București. Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a
numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”, orașul său natal. Singurul institutor de care
autorul Momentelor și-a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela
care în schița memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii.
Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a
fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă,
fixată la București sau ambulantă. În 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a
frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa
de declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu
familia la București, luându-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. În
același an a fost numit copist la Tribunalul Prahova.
6
Arta Actorului
La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu. fiul natural al Mariei Constantinescu,

funcționară la Regie, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile.
În 1871, Caragiale a fost numit sufleor și copist la Teatrul Național din București,
după propunerea lui Mihail Pascaly. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant
la Familia, era sufleor și copist în trupa lui Iorgu. Din 1873 până în 1875, Caragiale a
colaborat la Ghimpele cu versuri și proză, semnând cu inițialele Car și Policar (Șarla și
ciobanii, fabulă antidinastică).
La 7–8 ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano
Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889) și
Agatha (n. 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza tusei convulsive sau a
difteriei (la 15 iunie respectiv 24 martie 1891). La 3 iulie 1893 i se naște un fiu, Luca Ion.
În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul În

Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar
în 1892 și-a exprimat intenția de a se exila la Sibiu sau la Brașov. La 24 februarie 1903 a avut
o încercare de a se muta la Cluj, unde a fost găzduit de protopopul Elie Dăianu, însă în luna
noiembrie și-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. La 14 martie 1905 s-a stabilit definitiv
la Berlin.
În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin.
Opere: O noapte furtunoasă (1879) Conu Leonida față cu reacțiunea (1880), O scrisoare
pierdută (1884), D-ale carnavalului (1885), O soacră (farsă fantezistă într-un act),
Hatmanul Baltag (operă bufă), Începem (instantaneu într-un act). 1 Aprilie (monolog)
Moftangii. Națiunea română . Căldură mare. Justiție. Mitică. Art. 214 . Politică. Politică
înaltă. Un pedagog de școală nouă. D-l Goe.
II. PIESA DE TEATRU
2.1. Genul lucrării în care se încadrează titlul ales
7
Arta Actorului
Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, care satirizează
întâmplări, aspecte sociale, moravuri (conduită morală a unui popor, a unui grup social) prin
intermediul personajelor ridicole, între care se nasc conflicte puternice. Comedia are scopul
de a îndrepta acele tare (defecte) umane şi sociale prin râs, având, aşadar, rol moralizator.
Principalele modalităţi artistice de realizare a comicului sunt ironia, satira şi sarcasmul.
Folosite pentru a crea ridicolul sou grotescul, atât în ilustrarea aspectelor imorale (moravuri)
ce se petrec în societate, cât şi a caracterelor umane dominate de tare morale.
Principalul mijloc artistic este comicul. O categorie estetică ce include situaţii şi
personaje ridicole, vicii şi moravuri, fiind sancţionate prin râs şi urmărindu-se, astfel,
îndreptarea acestora. Comicul ilustrează contrastul dintre esenţa şi aparentă. Dintre serios şi
derizoriu, dintre iluzie şi realitate, dintre efort şi rezultatele lui, dintre scopuri şi mijloace etc.
Formele de manifestare ale comicului sunt foarte variate: comicul de situaţie, comicul
de caracter, comicul de limbaj, comicul de moravuri, comicul de intenţie, comicul de nume
etc.
În antichitate, comedia se definea prin contrastul cu tragedia, fiind concepută ca
"imitaţia unor oameni neciopliţi, nu însă o imitaţie a totalităţii aspectelor oferite de o natură
inferioară, ci a celor care fac din ridicol o parte a uratului. Ridicolul poate fi definit ca un
cusur şi o urâţenie de un anumit fel, ce nu aduce durere, nici vătămare; aşa cum masca
actorilor comici este urâtă şi frământată, dar nu până la suferinţă." (Aristotel). În funcţie de
aceste "imitaţii", comedia poate fi: comedie de caracter ("Avarul" de Moliere), comedie de
moravuri ("O scrisoare pierdută" de I. L.Caragiale), comedie de intrigă ("D'ale carnavalului"
de I. L.Caragiale).
Comedia a apărut, ca şi tragedia, în Grecia antică, manifestându-se ca o procesiune
veselă în finalul unei petreceri cu public, organizată în cinstea zeului Dionysos, în care
glumele acide, replicile satirice şi cântecele cu versuri ironice provocau râsul şi distracţia
necesare reînvierii zeului. Tragedia şi comedia sunt cele mai vechi manifestări teatrale,
deoarece ele au exprimat două dintre cele mai relevante reacţii specifice omului: plânsul şi
râsul. De altfel, mult mai târziu, Francois Rabelais va afirma că "râsul este propriu omului".
Părintele comediei antice este socotit Aristofan, creator de texte satirice, politice şi
bufe: "Viespile", "Broaştele", "Păsările". În Italia, comedia a fost influenţată de cea grecească,
iar primii comediografi, Plaut şi Terentiu, au constituit adevărate modele atât pentru perioada
Renaşterii, Machiavelli, Ariosto, cât şi pentru cea modernă, de talia lui Pirandello.
8
Arta Actorului
În literatura română, precursorii comediei au fost Costache Conachi şi Iordache

Golescu. Însă primul care a scris comedii cu valoare artistică deosebită a fost însă Vasile
Alecsandri apoi Ion Luca Caragiale dar şi Mihail Sebastian, Victor Ion Popa, Al. Kiriţescu,
Tudor Muşatescu, Teodor Mazilu.
Satira este o formă literară de critică a slăbiciunilor individuale, sociale său general
omenești, adesea într-un mod acuzator. Caracteristicile stilistice ale satirei sunt ironia,
exagerarea caricaturală a unor aspecte particulare și construirea unor relații neobișnuite de
aparență absurdă. Conținutul unei satire reflectă condițiile sociale ale momentului istoric și
variază cu acestea în forme diverse de exprimare. Etimologic, termenul provine din cuvântul
latin sătura, inițial cu sensul de "dezordine" sau "harababură", mai târziu desenând formă
literară curentă. Sintagma satura lanx desemna un taler conținând un amestec fructe și alte
alimente, oferite că ofrandă zeiței Ceres. Cu semnificația de "amestec", termenul este folosit
de Ennius, între secolele al III-lea și al II-lea a. Chr., ca titlu al culegerii sale de poeme variate
și în metri diferiți, "Saturae".
Piesa este scrisă cu umor, replici și situații amuzante se succed, rolurile sunt scrise
foarte bine chiar și cele secundare, un actor poate juca liniștit rolul bucătarului de pildă și să
smulgă aplauze la scenă deschisă oricând.
Deși comedie, piesa lui Molière are partea ei de amărăciune, la final avarul rămâne
singur cu lădița lui cu bani, o strânge și o mângâie spasmodic, și abia atunci ne dăm seama că
omul de care am râs tot spectacolul era în fond un om bolnav iar noi râdeam de o infirmitate și
atunci râsul spectatorului se transformă în rictus.
2.2. Istoricul operei
Gloria literară a lui Caragiale a fost consfințită în seara zilei de 26 octombrie 1884,
la Iași, la lectura piesei "O scrisoare pierdută", în casele lui Iacob Negruzzi. Piesa a fost jucată
în premieră, pe scena Teatrului Național din București, la 13 noiembrie 1884, înregistrând un
mare succes de public, prin seria de 11 reprezentații consecutive, în decurs de numai trei
săptămâni.
A fost reluată, până la sfârșitul anului, cu actorii Teatrului Național, la Iași, apoi
la Craiova, echivalând cu răspândirea ei în toată țară și cu receptarea unanimă a publicului
9
Arta Actorului
amator de teatru. Pentru autor, spectacolele de la teatrul ieșean au însemnat consacrarea, după
ce în 1879 primele două reprezentări ale comediei "O noapte furtunoasă" au provocat scandal
și l-au îndepărtat pentru un timp pe dramaturg de Teatrul Național și după ce, în 1880, "Conu
Leonida față cu reacțiunea" trecuse aproape neobservată, jucându-se pe o scenă de mâna a
doua, cum avea să consemneze Titu Maiorescu în studiul său din 1885, Comediile d-lui I.L.
Caragiale.
Pe cei prezenți la reprezentațiile din 1884, Scrisoarea pierdută i-a impresionat prin
acțiunea ei vie și prin forța extraordinară a satirei politice. Chiar detractorii lui Caragiale nu i-
au putut refuza cunoașterea meritelor indiscutabile și în acest sens a fost nevoit să scrie
în 1903, în "Causeris littèraires", Pompiliu Eliade, pentru care Scrisoarea pierdută era „cea
mai bună bucată literară care s-a scris vreodată în limba română“, capodopera de necontestat a
repertoriului nostru dramaturgic, o piesă clasică, în măsură să consacre nu numai un autor, ci
și o întreagă literatură.
2.3. Synopsis (Povestirea pe Acte și Scene)
Actul I
Scena I
Îi reprezintă pe Ghiță Pristanda, polițaiul orașului și pe Ștefan Tipătescu, prefectul
județului, care citește cu glas tare un articol din ziarul „Răcnetul Carpaților”, în care este
acuzat guvernul că a lăsat unul dintre cele mai frumoase județe ale țării în „Ghearele unui
vampir !” servil, Ghță imită indignarea prefectului
Pristanda
„Eu vampir, `ai ?”
Printr-un tic verbal, „curat” pe care-l alătura comentariilor acestuia : „curat caraghioz”,
„curat mișel”. Polițaiul îi relatează apoi prefectului despre misiunea pe care o avusese în
noaptea precedentă și anume aceea de a afla ce discutau inamicii politici, trăgând cu urechea
10
Arta Actorului
la ferestrele casei lui Nae Cațavencu. Cu acest prilej, Ghiță scoate în evidența dificila profesie
de polițai, care...
Pristanda
„Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face
omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie
mare, renumerație mică, după buget. ”
Ghiță se lamentează încercând să se explice prefectului precara situație financiară în

care se afla, deoarece statul este nepăsător la greutățiile oamenilor. Tipătescu îi reproșează, cu
simpatie și amuzament, afacerea pe care Pristanda o făcuse cu steagurile pe care le cumpărase
pentru pavoazarea orașului, în cinstea apropiatelor alegeri. Ghiță își insușise o sumă
importantă, deoarece nu achiziționase întreaga cantitate. Ca să se dezvinovățească, polițaiul
începe să numere cele 44 de steaguri pe care susține că le arborase pe clădirile importante din
oraș, dar nu îi ies la socoteală decât 14-15. El adună greșit și numără de mai multe ori aceleași
steaguri.
Pristanda
„Două la primărie, optșpe, patru la școli, douăzeci și patru, două la catrindala la Sf.
Niculae, treizeci.”
Fiind silit să recunoască în final, încântat, că „a tras frumușel condeiul”.

Revenind la misiunea de a spiona adversarii politici, Ghiță povestește prefectului că în
casa lui Nae Cațavencu se adunaseră membrii partidului independent, aflat in opoziție, din
care făceau parte intelectualii, „dăscălimea” orașului, între care Ionescu, Popescu, popa
Pripici, „toată gașca-n par”. Ceea ce află Pristanda va fi un fapt hotărâtor pentru subiectul
piesei, deoarece el îl auzise pe Cațavencu spunându-le celorlalți că se află în posesia unui
document foarte important și „scoate o scrisorică din portofel”. Din această cauză susținea,
Cațavencu entuziasmat, vor vota pentru el în alegerile apropiate toți cei aflați acum la putere.
11
Arta Actorului
Dar polițaiul nu putuse afla despre ce fel de document era vorba, deoarece popa Pripici
aruncase chibritul aprins pe fereastra sub care stătea Ghita și-l nimerise drept în ochi.
Tipătescu se întreabă despre ce fel de scrisoare vorbea Cațavencu, dar nu se îngrijorează, ci se
pregătește să se ducă la Zaharia Trahanache, unde era așteptat, ca de obicei, la dejun.
Scena II
Îl surprinde pe Ghiță Pristanda singur, meditând la statutul de polițai aflat în slujba
personală a celor de la putere. El o citează pe nevasta sa, care îl sfătuia aspura tacticii pe care
să o aplice în relația cu șefii
Prinstanda citând-o pe Zoe.

„Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând..."
Scena III
Intră în scenă Zaharia Trahanache agitat și, ignorând prezența lui Ghiță, vorbește tare,
comentând societatea coruptă și meschină, în care domină „enteresul și iar enteresul...”. La
rândul lui, citează dintr-o scrisoare a fiului său, student la București, care avea aceeași părere
Trahanache citându-l pe fiul său

„Unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are !”.
Atitudinea enervată a lui Trahanache este urmarea faptului că fusese chemat de Nae
Cațavencu pentru a-i arăta o scrisoare de amor a prefectului către Joițica, soția lui. Singura
grijă a lui nenea Zaharia este că nu cumva să afle Zoe, care însă venise și ea acasă la
Tipătescu, fără să fie văzută de nimeni și îl cheamă discret pe Pristanda, care iese pe furiș.
Scena IV
Discuția dintre Trahanache și Tipătescu privitoare la scrisoarea de amor pe care o avea
Cațavencu îl face pe prefect să se teama că va fi dezvăluita relația amoroasă dintre el și Zoe
Trahanache. Comicul de situație al acestei scene este monumental, deoarece Trahanache este
12
Arta Actorului
cel care îl consolează pe Tipătescu, susținând că scrisoarea este un fals, deși, amplifică el
spaima prefectului,
Trahanache
”Scrisul seamănă âtât de bine, încât să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri !”.
Trahanache, îi redă, din memorie, textul scrisorii, adăugând, aluziv, și explicațiile

împrejurărilor concrete, precise, identificând exact momentul întâlnirii amoroase dintre cei
doi. Deoarece Zaharia se arătase indignat și refuzase să creadă că scrisoarea este reală, Nae
Cațavencu îl amenințase că o va publica în ziarul „Răcnetul carpaților”, al cărui proprietar era
și va afișa originalul
Trahanache
„ În cercevea, ca s-o vază oricine-o pofti”.
Tipătescu este turbat de mânie, spre dezamăgirea lui Trahanache, care credea că acesta
„n-are cumpăt”, deoarece un om politic ar trebui să știe să se stăpânească și să nu-și dezvăluie
sentimentele, mai ales cand e vorba de adversarii politici. Ieșind din scenă, Trahanache afirmă
că
Trahanache
„Într-o societate fără moral și fără prințip ... trebuie să ai și puțintică diplomație !”,
deoarece în politică „ nu merge s-o iei cu iuțeala”.
Scena V
Intră Zoe, care se lamentează cu disperare, deoarece auzise discuția din camera
alăturată și este, la rândul ei, foarte înspăimântată de consecințele publicării scrisorii de către
Cațavencu, chiar dacă bărbatul ei nu crede că e adevărată. Ea îi mărturisește lui Tipătescu
faptul că pierduse scrisoarea în seara întâlnirii, atunci când plecase de la el. Zoe fusese și ea
chemată la redacția ziarului și Cațavencu îi promisese că îi va înapoia scrisoarea, dacă îi va
asigura alegerea în funcția de deputat. De aceea femeia îl trimisese pe Pristanda să cumpere
cu orice preț scrisoarea de la Nae Cațavencu.
13
Arta Actorului
Scena VI
Brânzovenescu și Farfuridi, doi membrii marcanți ai partidului de guvernământ, îi
bănuiesc pe fruntașii partidului de trădare, fiind de altfel de acord cu această atitudine, dar ar
dorii să participe și ei:
Farfuridi
„Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm si noi!”
Cei doi îi reproșează lui Tipătescu faptul că este ceva necurat în vizitele pe care
Trahanache, Zoe și Ghiță le fac de azi dimineață inamicului lor politic, Nae Cațavencu. Îi
arăta apoi prefectului un fluturaș tipărit, prin care se anunță că asigură alegerea lui Cațavencu
în funcția de deputat, pentru a reprezenta județul în Parlament. Farfuridi este îngrijorat de
faptul că cei de la conducerea partidului vor să-i înlăture pe ei, de aceea exprimă înca o dată
ideea că sunt gata să participe la orice manevră politică, oricăt ar fi de nedemnă, apoi, din
reflex demagogic, se avântă ridicol:
Farfuridi
„Eu totdeauna am repetat cu străbunii noștri, cu Mihai Bravul și Ștefan cel Mare: iubesc
trădarea, dar urăsc pe trădători.”
Scena VII
În scenă se află Tipătescu și Zoe, apoi intră Cetățeanul turmentat care, sughițând, le
spune că este alegător, că-l cunoaște „conul Zaharia de la 11 fevruarie” și a venit să întrebe
Cetățeanul Turmentat
„Eu alegător...eu...apropitar, eu pentru cine votez?”
Cetățeanul îi uimește pe cei doi atunci când mărturisește că a gasit o scrisoare, pe care
o citise din curiozitate, dar fusese surprins de „d.Nae”, care recunoscând scrisul prefectului.
Cațavencu îl invitase apoi „la o țuică” și cetățeanul se îmbătase, pentru ca
Cetățeanul Turmentat
„Dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere”
14
Arta Actorului
Și adormise. Constată acum, amuzat, că Nae Cațavencu îi furase scrisoarea.
Scenele VIII – XIX

Vine Pristanda, care reușește să-l scoată afară pe cetățeanul obsedat de întrebarea „eu
pentru cine votez?” și spune că Nae Cațavencu ceruse în schimbul scrisorii ori „o mie de poli”
ori mandatul de deputat. Trahanache intră triumfător în scenă și anunță pe Tipătescu și pe Zoe
că l-a prins pe Nae Cațavencu „cu altă mai boacănă”, adică descoperise un fals în actele
fundației, prin care acesta își însușise ilegal banii societății. Zoe leșină instantaneu când își
vede bărbatul, ca să-i înlăture bănuielile, iar acesta exclamă indignat, referindu-se la
Cațavencu : „Ce plastograf!”. Ghiță îl aprobă în mod automat, „curat plastograf”
Actul II
Scena I
Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu cercetează listele electorale și calculează
voturile pe care le vor obține în apropiatele alegeri. Ei însemnează numele fiecărui alegător în
parte cu o anumită culoare: roșu pentru cei care votează pentru partidul lndependent, iar
albastru pentru ceilalți, știind toate detaliile privitoare la situația actuală a averii acestora, care
le dădea sau nu drept de vot. Pentru simpatizanți, ei iau în considerare „dreptul de vot”, chiar
dacă persoanele respective nu mai au aceleași posesiuni și ar trebui șterși de pe listele de
alegători. Ticul verbal a lui Trahanache, „ai puțintică răbdare”, exprimă reacția acestuia în
orice situație, inclusiv atunci când Farfuridi îl acuză că trădează interesele partidului.
Trahanache le ține un discurs moralizator despre stâlpii puterii, despre disciplina de partid,
deoarece cu toții trebuie să fie conștienți că
Trahanache
„De la partidul întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă binele nostru.”
De aceea, datoria lor este să voteze acel candidat „pe care-l pune pe tapet partidul
întreg...”. Numele candidatului nu le este cunoscut încă, dar va sosi din moment în moment
„pe sârmă”, prin „telegraf”. Farfuridi și Brânzovenescu îl învinuiesc în continuare pe
Trahanache că-și dă coatele cu Cațavencu și că prefectul face aranjamente cu opoziția, iar lor
15
Arta Actorului
le e teamă că astfel se trădează partidul. Trahanache se enervează din ce în ce mai tare și le

spune cu indignare că sunt incapabili să înțeleagă politica și că Tipătescu este om de nădejde,
loial partidului, ba, mai mult
Trahanache
„..A făcut servicii partidului, județului, țării...și mie, ca amic mi-a făcut și-mi face servicii,
da!...”
Revolta lui atinge apogeul atunci când îl citează din nou pe fiul său de la facultate
Trahanache citând pe fiul său

„Unde nu e moral, acolo e corupție si o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are”.
Scena II
Farfuridi şi Brânzovenescu rămân impresionaţi de personalitatea puternică a lui neică
Zaharia, dar înfricoşaţi de eventuala trădare, se hotărăsc să trimită o telegramă la Bucureşti
prin care să informeze despre prefectul trădător. Ei nu-şi asumă responsabilitatea să semneze
telegrama, de teamă să nu paţească ceva dacă cumva ar afla Trahanache, de aceea se hotărăsc
să o iscălească şi să o dea anonimă, considerându-se foarte curajoşi.
Scena III
Pristanda vine acasă la prefect şi, printr-un monolog relatează cum îl arestase pe
Caţavencu şi cum îi precheziţionase casa prin toate colţişoarele, dar tot nu găsise scrisoarea de
amor a lui Fănică, aşadar tot nu putuse recupera obiectul şantajului. Caţavencu protestase în
numele constituţiei că îi se violează domiciliul şi Ghiţă răspunsese prompt
Pristanda
„Curat violare de domiciuliu! da`umflaţi-l!”
Scena IV
16
Arta Actorului
Zoe Trahanache este foarte agitată şi enervată la culme pentru arestarea lui Caţavencu
de catre Pristanda, care avusese ordin verbal de la conul Fănică. Ghiţă îi spune că singurul om
cu care accepta să stea de vorbă Caţavencu este ea, Zoe, aşa că Pristanda pleacă degrabă să-l
aducă din arestul poliţiei.
Scena V
Zoe citeşte cu glas tare ştirea publicată în gazeta „Răcnetul Carpaţilor”, prin care
cititorii sunt anunţaţi că în numărul de a doua zi se va reproduce „o interesantă scrisoare
sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influenţă” şi ca
originalul va fi pus la dispoziţia curioşilor în biroul redacţiei. Ca urmare, Zoe este agitată şi
rosteşte un monolog prin care-şi motivează hotărârea de a ceda alegerii lui Caţavencu,
deoarece cu un mişel ca el lupta ar fi o copilărie, o nebunie.
Scena VI
Se petrece între Tipătescu şi Zoe, ilustrând tot zbuciumul şi tulburarea de care sunt
cuprinşi cei doi, de teamă publicării în gazetă a scrisorii de amor ce se află tot în posesia lui
Caţavencu, deşi acesta fusese percheziţionat şi arestat. Tipătescu este îngrijorat o dată, în plus,
deoarece găsise la telegraf anonima pe care o trimiseseră Farfuridi şi Brânzovenescu şi o
oprise, dar daca mai erau şi altele?! Zoe propune ca soluţie alegerea lui Caţavencu pentru
funcţia de deputat, fiind singura cale prin care poate căpăta înapoi preţioasa scrisoare. Pentru
a-l convinge pe Fănică să-i dea voturile lui Cațavencu, ea recurge la toate tertipurile feminine:
plânge, leșină, apoi devine energică, amenințătoare. Este hotărâtă să facă orice pentru a
recupera scrisoarea, mergând pănă la afirmația
Zoe
„Îl sprijin eu! Îl aleg eu!”
Deși femeile nu aveau atunci drept de vot, dar se bazează pe influența hotărâtoare
asupra soțului său, care era președintele partidului în județul respectiv.
17
Arta Actorului
Scena VII
Pristanda îl aduce pe Cațavencu direct în arest și se comportă cu umilință, întrucât se
gândește să se pună bine cu el în cazul în care acestuia i-ar izbuti șantajul și ar câștiga
alegerile. Îl lingușește, mărturisindu-i că el îl stimează sincer pe Cațavencu și că citește ziarul
„Răcnetul Carpaților” ca pe evanghelie, dar trebuie să-și facă datoria pentru că
Pristanda
„...De! N-ai ce face, famelie mare, renumeratie dupa buget mica.”
Scena VIII
Într-un monolog care ilustrează parvenitismul personajului, Cațavencu își exprimă
deviza dupa care se conduce în viață, „scopul scuză mijloacele”, pe care incult fiind o pune în
seamă „nemuritorului Gambetta”, om politic francez din acea vreme, pe când sloganul
respectiv aparține lui Niccolo Machiavelli, exprimat în cartea „Principele”.
Scena IX
Ilustrează încleștarea dintre Cațavencu și Tipătescu în lupta lor politică. Cațavencu
refuză să înapoieze scrisoarea și cere în schimbul ei numai și numai postul de deputat, deși
prefectul îi oferă diferite funcții: un loc în Comitetul permanent, postul de epitropefor al
bisericii Sf. Nicolae. El respinge însă toate ofertele, nu acceptă nimic altceva decât
multravenita candidatură la deputație. Cațavencu își susține șantajul cu hotărâre. Conflictul
politic atinge apogeul și degenerează în violență, Tipatescu „se repede turbat” cu un baston la
Cațavencu, iar acesta începe să răcnească
Cațavencu
„Ajutor! Săriți! Mă omoară vampirul ! prefectul asasin! ajutor!”.
Scena X
Zoe temperează situația conflictuală și, cu un calm aparent, îi promite lui Cațavencu
mandatul de deputat în schimbul scrisorii
Zoe
18
Arta Actorului
„Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea.”
Tipătescu cedeaza și el
Tipătescu
„Ești candidatul Zoii, ești candidatul lui nenea Zaharia, prin urmare ești și al meu”
Și-i promite că poimâine este deputat, dar se ascund speriați, pentru că tocmai venea nenea
Trahanache.
Scena XI
Conu’ Zaharia rosteșește un monolog ce constă în scrierea și citirea cu glas tare,
totodată, a unui bilet pe care îl lăsa lui Fanica si prin care îl roagă să se întâlnească neapărat
înainte de întrunirea electorală, îl sfătuiește să nu intre în panică, ci să aibă „puțintică
răbdare”.
Scena XII
Revin în scenă Zoe, Tipatescu și Cațavencu, peste care dă buzna Cetățeanul turmentat,
care îl recunoaște pe Cațavencu și îi reproșează acestuia furtul scrisorii. Dezgustat de mirosul
de alcool al cetățeanului, Tipătescu încearcă să-l dea afară, dar acesta insistă să i se răspundă
la întrebarea „eu cu cine votez?”. Prefectul îi răspunde, sarcastic.
Tipătescu
„Dă-i votul lui onorabilul d.Cațavencu... Pentru așa alegător, mai bun ales nici că
se putea.”
Scena XIII
Sosesc pe neașteptate Farfuridi și Brânzovenescu, apoi Trahanache. Primii doi,

găsindu-l pe Cațavencu în casa prefectului, amenință că vor demasca trădarea la ziar, la
19
Arta Actorului
București, la Comitetul electoral central. Cațavencu, în entuziasmul promisiunilor, îi aduce un

elogiu lui Tipătescu,
Cațavencu
„Prefectul cel mai onest! (...) cel mai inntegru! (...) Cel mai credincios!...”,
Uitând cu desăvârșire că-i spusese până nu demult „vampir” și „prefectul asasin”.
Scena XIV
Ghiță Pristanda intră în fugă, ținând în mână o depresă „fe-fe urgentă” sosită prin
telegraf, pe care i-o dă prefectului. Acesta o deschide nervos și citește cu glas tare textul
telegramei
Tipătescu
„Cu orice preț, dar cu orice preț, colegul dumneavoastră al II-lea trebuie să aleagă
pe d. Agamemnon Dandanache. Se face din această pentru d-voastră o înaltă și ultima
chestie de încredere”.
Toți cei prezenți rămân încremeniți, Zoe și Cațavencu se revoltă, găsind ca unica
soluție să pornească lupta contra guvernului.
Actul III
Scena I
Scena 1 are loc în centru, cuvântarea electorală a candidatului Tache Farfuridi, care
este reprezentantul partidului de guvernământ. Discursul lui este întrerupt cu tot felul de
comentarii ironice de către opoziție, care este foarte zgomotoasă, mai ales că oratorul este
plictisitor prin ideile total neinteresante pe care le prezintă, întrucât parcurge evenimente
istorice vechi, într-o înșiruire confuză, înceată și monotonă. Discursul lui Farfuridi este
penibil, incoerent și confuz.
20
Arta Actorului
Scena II
Pristanda îl cheamă pe Trahanache în cabinetul de alături, unde iî așteptau Zoe și
Tipătescu pentru a-i spune ceva urgent, de aceea prezidentul întrerupe adunarea electorală cu
o pauză de 5 minute.
Scena III
Conflictul dintre opoziție și membrii partidului de guvernământ se amplifică prin
dialogul agitat dintre cele două grupuri reprezentate de Cațavencu, și respectiv, de Farfuridi.
Acesta din urma îl acuză pe Cațavencu de afaceri necinstite, ceea ce stârnește o reacție
violentă din partea tuturor participanților, care sar la bătaie și se produce o învălmășeală de
nedescris.
Scena IV
Zoe și Tipătescu îl imploră pe Trahanache să anunțe candidatura lui Cațavencu și
astfel să capete înapoi scrisorica de amor, dar el refuză cu încăpățânare, deoarece descoperise
o poliță falsificată, prin care Cațavencu își însușise cinci mii lei de la Societatea „Aurora
Economică Română”, pe care o conducea. În acest fel, ei răspund șantajului cu șantaj și
hotărăsc că Trahanache să anunțe candidatura lui Agamița Dandanache.
Scena V
După pauză, adunarea electorală continuă cu discursul lui Nae Cațavencu, în calitate
de candidat din partea opoziției. El rostește o cuvântare fals emoțională
Cațavencu
„Emoțiunea mă apucă, mă gândesc la țărișoara mea... la România.... la fericirea ei!”.
Anunță apoi, cu importanță, înființarea societății enciclopedice-cooperative „Aurora

Economică Română”.
Scena VI
21
Arta Actorului
Ghiță Pristanda intră în sală însoțit de Cetățeanul turmentat, care se amestecă

zgomotos în discursul lui Cațavencu. Pristanda îi șoptește lui Trahanache să anunțe numele
candidatului numai la semnalul său, apoi să iasă repede, ca dupa aceea este treaba lui de
polițai.
Scena VII
Dupa ce Ghiță tușește cu putere de 3 ori și Trahanache anunță drept candidat pe
domnul Agamiță Dandanache, în sală se iscă o încăierare cu strigăte, huiduieli și fluierături
între reprezentanții celor două grupuri politice, peste care Cațavencu răcnește din toate
puterile, încercând să facă publică relația amoroasă dintre prefect și Zoe Trahanache și
aducând că dovadă scrisorica de amor. Dar este îmbrâncit și târât afară de către Ghiță,
Farfuridi și Brânzovenescu. În învălmășeala creeată, Cațavencu își pierde pălăria și o dată cu
ea, scrisorica de amor, deoarece o avea pusă în căptușeală, de aceea nu reușise nimeni să o
găsească.
Actul IV
Scena I
Zoe și Tipătescu sunt foarte agitați și îngrijorați că Nae Cațavencu dispăruse încă din
seara adunării electorale, trecuseră două zile și ei bănuiau că pune la cale un plan diabloic
pentru a face publică scrisoarea de amor și a-i distruge. Tipătescu este preocupat și de
primirea pe care trebuia să i-o facă lui Agamiță Dandanache, ce urma să sosească dintr-un
moment în altul.
Scena II
Candidatul de la Centru, Agamiță Dandanache, vine însoțit protocolar de Zaharia
Trahanache. Dandanache vorbește „peltic si sâsâit” și, deși face cunoștință cu toți trei, ii
confundă tot timpul referindu-se mereu la Zoe ca la nevasta prefectului, fiind incapabil să țină
minte cine este fiecare dintre ei, deși i se explică de nenumarate ori. Trahanache îl asigură pe
Dandanache de câștigarea alegerilor, deși acestea nu se finalizaseră.
22
Arta Actorului
Scena III
Dandanache le relatează lui Tipătescu și Zoei împrejurarea prin care a ajuns candidat
in județul lor și întreaga lui poveste deasemenea legată de o scrisoare.
Scena IV
Tipătescu monologhează, siderat și cu ironie amară, despre ticăloșenia lui Dandanache
și se gândește că ar trebui să-i ceară iertare lui Cațavencu, deoarece Agamiță este un șantajist
mult mai perfid, păstrând scrisoarea de amor, fiind totodata si foarte mândru de ideea care o
avusese pentru a fi ales.
Scena V
Zoe, Tipătescu și Pristanda se sfătuiesc cum să-l găseasca pe Cațavencu, deoarece
acesta parcă a intrat în pământ. Pristanda îl minte pe Tipătescu spunându-i că este chemat la
telegraf de către toți miniștrii, pentru a putea rămâne singur cu Zoe.
Scena VII
Ghiță îi cere permisiunea Zoei să-l aducă la ea pe Nae Cațavencu, pentru că acesta
voia să vorbească numai cu ea.
Scena VII
Cațavencu, umil și spășit, îi mărturisește Zoei că a pierdut scrisoarea în încăierarea de
la întrunirea electorală, când cineva i-a smuls pălăria, iar scrisoarea se află în căptușeala
acesteia. Zoe este disperată, pentru ca nu știe în mână cui va ajunge acum documentul
compromițător și-l amenință că va da în vileag falsificarea poliței.
Scena VIII
Intră Cetățeanul turmentat, care are pe cap pălăria lui Cațavencu și-i spune Zoei că a
găsit o scrisoare, pe care o adusese acum „adrisantului”, pentru că el înainte fusese poștaș.
Cetățeanul povestește cum găsise o pălărie și, findu-i mică, a vrut să-i scoată căptușeala, ca
23
Arta Actorului
să-i intre pe cap. în căptușeală găsise scrisoarea, pe care i-o dă Zoei, pentru că este adrisantul
cu domiciliul cunoscut. Zoe este emoționată și fericită, iar la întrebarea Cetățeanului „Eu
pentru cine votez ?”, îl pune pe Cațavencu să scrie pe buletinul de vot numele lui Agamiță
Dandanache.
Scena IX
Cațavencu este servil și lingușitor, acceptă cu supusenie să organizeze și să conducă
banchetul popular în cinstea alegerii lui Agamiță Dandanache, să țină un discurs în numele
alegătorilor, prin care să-l felicite pe deputatul ales si pe prefect. Zoe îl consolează, apoi,
spunându-i cu subînțeles că asta nu-i cea din urmă camera, însemnând că vor mai fi alegeri la
care să candideze în viitor.
Scena X
Zoe are o izbucnire emoțională, citește și sărută scrisoarea de mai multe ori, plânge
nervos, apoi zâmbește și pleacă fericită să-i spună bucuria lui Fănică.
Scena XI
Tipătescu intră enervat că Ghiță îl trimisese la telegraf degeaba și se întreabă dacă nu
cumva polițaiul înnebunise și-i făcea farse.
Scena XII
Trahanache discută cu Agamiță, încercând să-i explice acestuia mârșăvenia șantajului
folosit de Cațavencu în scopul obținerii postului de deputat, acuzându-l pe acesta de
plastografie.
Scena XIII
24
Arta Actorului
Celor doi li se alătură Zoe și Tipătescu, foarte veseli acum. Dandanache le relatează că
prefectul îi povestea istoria cu scrisoarea, susținând cu seninătate că la el fusese chiar
adevărat.
Scena XIV
Toate personajele piesei se află în scenă, participând la festivitatea organizată în
cinstea alegerilor, care, în urma numărării voturilor proclamase câștigător pentru postul de
deputat pe Agamiță Dandanache. După toate neînțelegerile și încleștările anterioare,
personajele fraternizează uitându-și că prin minune micile pasiuni și animozități, pecetluindu-
și împăcarea printr-o lungă serie de îmbrățișări și pupături, sărbătorind zgomotos alegerea
unanimă a lui Dandanache în acest regim "curat constituțional".
2.4. Structura pe acte şi scene
Actul I
Scena I
Pristanda, Tipătescu
Scena II
Pristanda
Scena III
Zaharia Trahanache, Ghiță Pristanda, apoi Tipătescu și Zoe
Scena IV
Tipătescu, Trahanache
Scena V
Tipătescu, apoi Zoe
Scena VI
Farfuridi, Brânzovenescu, apoi Tipătescu
Scena VII
Tipătescu, Zoe, apoi Cetățeanul Turmentat
25
Arta Actorului
Scena VIII
Aceiași — Ghiță Pristanda
Scena IX
Zoe, Tipătescu, apoi Ghiță Pristanda și Trahanache
Actul II
Scena I
Trahanache, Farfuridi Și Brânzovenescu
Scena II
Farfuridi, Brânzovenescu
Scena III
Ghiță Pristanda singur
Scena IV
Pristanda și Zoe
Scena V
Zoe singură
Scena VI
Zoe și Tipătescu
Scena VII
Ghiță Pristanda și Cațavencu
Scena VIII
Cațavencu singur
Scena IX
Cațavencu, Tipătescu
Scena X
Aceiași — Zoe
Scena XI
Trahanache singur
Scena XII
Tipătescu, Cațavencu, Zoe, apoi Cetățeanul Turmentat
Scena XIII
Aceiași - Farfuridi, Brânzovenescu și Trahanache
26
Arta Actorului
Scena XIV
Aceiași — Ghiță Pristanda
Actul III
Scena I
Trahanache, Cațavencu, Brânzovenescu, Farfuridi, Ionescu, Popescu, Cetățeni, Alegători,
Public.
Scena II
Aceiași — Pristanda
Scena III
Aceiași — fără Trahanache și Pristanda
Scena IV
Trahanache, Tipătescu, Zoe
Scena V
Trahanache, Cațavencu, Popescu, Ionescu, Alegători, Publicul
Scena VI
Aceiași — Ghiță Pristanda și Cetățeanul
Scena VII
Aceiași — Farfuridi, Brânzovenescu și alți alegători și Cetățeanul Turmentat, apoi Zoe și
Tipătescu
Actul IV
Scena I
Zoe și Tipătescu
Scena II
Aceiași - Trahanache și Agamiță Dandanache
Scena III
Zoe, Tipătescu, Dandanache,
Scena IV
Tipătescu singur
Scena V
Tipătescu, Zoe, apoi Pristanda
Scena VI
27
Arta Actorului
Zoe, Pristanda
Scena VII
Zoe, Cațavencu
Scena VIII
Aceiași — Cetățeanul Turmentat
Scena IX
Zoe, Cațavencu
Scena X
Zoe singură
Scena XI
Tipătescu singur
Scean XII
TRAHANACHE Și DANDANACHE
Scena XIII
Aceiași — Zoe, Tipătescu
Scena XIV
Aceiași - Farfuridi, Brânzovenescu, Cațavencu, Cetățeanul Turmentat, Ghiță Pristanda,
Ionescu, Popescu, Alegători, Cetățeni, Public
2.5 Tema piesei (Dincolo de text)
În piesa de teatru „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale ne este prezentată lumea

coruptă și proastă a secolului XIX, prin acest fapt putem adăuga scena steagurilor în care
Pristanda trebuia să cumpere 44 de steaguri iar în schimb a luat 14,15 iar bani și-a înșușit lui,
o altă scenă ar fi pierderea scrisori și scandalul de după ea, comedia își face apariția și în
vorbele și personalor, cum ar fi ticul verbal a lui Trahanache „Ai puțintică răbdare” sau ”Eu
cu cine votez?„ sau adăugarea adverbului „Curat” după fiecare cuvânt. „Curat Caraghioz”,
”Curat murdar„.
III. PERSONAJUL INTERPRETAT ȘI ANALIZE
28
Arta Actorului
3.1. Fișa Personajelor din Respectiva Operă.
Ștefan Tipătescu - Prefectul județului. Este personaj tipic pentru cei cu funcție administrativă
conduce județul ca pe propria lui moșie. Funcția de prefect îi dă putere, bani și confort.
Personajul Tipatescu este caracterizat direct de către Pristanda: „Moșia, moșie, foncția,
foncție, coana Joițica, coana Joițica” (trai, neneaco, pe banii babachii) dar și de Trahanache:
„Bun băiat, dar iute”, deci nepotrivit pentru funcția cea mai importantă din județ.
Agamemnon Dandanache - Vechi luptător de la 48. Caracterizat de dramaturg ca fiind "mai

prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu", Dandanache este tipul politicianului
lipsit de orice scrupule (fiind, de fapt, ultimul posesor al scrisoricii pierdute) trimis
de partidul de guvernământ în "provincie", adică de la "centru", pentru a culege laurii victoriei
aranjate a unor alegeri locale falsificate.
Zaharia Trahanache - Prezidentul Comitetului permanent. Comitetului electoral,

Comitetului școlar, Comițiului agricol și al altor comitete și comiții - Deși în aparență,
Zaharia Trahanache, care este sensibil mai în vârstă comparativ cu Zoe și prefectul județului,
amantul Zoei, Tipătescu, este mai încet în gândire și mai ușor de dus de nas, conform clișeului
său verbal folosit foarte frecvent, „Ai puṭintica rǎbdare, stimabile!”, care pare a-l caracteriza,
în realitate este un individ abil și oportunist care acceptă situația de adulter a soției sale în
favoarea propriului său interes.
Tache Farfuridi - Avocat, membru al acestor comitete și comiții. Farfuridi este o marioneta,
consecinta si victima, in fapt, a unui sistem social-politic in interiorul caruia orice aberatie
este posibila.
Iordache Brânzovenescu - Asemenea lui Tache Farfuridi. Prin aluzia culinara, acest nume
sugereaza inferioritate, vulgaritate, lichenism. Este amic inseparabil cu Tache Farfuridi, cu
care alcatuieste un cuplu cu mare efect comic, datorita contrastului temperamenta. El este
avocat, membru al partidului guvernamental, un om stupid, placid, las, temandu-se ca i se
29
Arta Actorului
poate cunoaste slova la telegraf. El este un fel de umbra a lui Farfuridi, pe care il tempereaza
mereu
Nae Cațavencu - Avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaților, prezident-

fundator al Societății enciclopedice-cooperative "Aurora economică română", este unul dintre
cele mai cunoscute personaje din piesa de teatru "O scrisoare pierdută" a lui Ion Luca
Caragiale, un reprezentant tipic al demagogiei politice. Potrivit clasificării lui Pompiliu
Constantinescu, Nae Cațavencu reprezintă tipul politic și al demagogului.
Ionescu - Institutor, colaborator la acel ziar și membru al acestei societăți
Popescu – La fel ca și la Ionescu
Ghiță Pristanda - Polițaiul orașului. El este polițistul orașului provincial unde se desfășoară
acțiunea piesei, Pristanda este în realitate omul bun la toate al prefectului Ștefan Tipătescu,
care îl folosește adesea ca un fel de slugă personală.
Un Cetățean Turmentat - În ciuda aparenței prezentări nemăgulitoare, Cetățenul

turmentat reprezintă, dintre toate personajele piesei, singurul care se apropie de omul obișnuit
de pe stradă, ale cărui nedumeriri simple, dar pline de bun simț, reflectă deziluzia și chiar
consternarea oamenilor normali în fața murdăriei proceselor electorale ale
unei democrații aparent participativă, dar falsă și orchestrată în realitate. Cea mai mare
nelămurire a sa o reprezintă candidatul pe care să îl aleagă: "Dar eu cu cine votez?"
Zoe Trahanache - soția lui Zaharia Trahanache - „cocheta adulterină”, așa cum a fost
etichetată de criticul interbelic Pompiliu Constantinescu.
Un Fecior
Alegători, Cetățeni, Public
30
Arta Actorului
3.2. Relaţia actanţială
Propp defineşte povestirea tip ca pe o povestire cu şapte actanţi, aparţinând unui

număr de şapte sfere de acţiune:
Vladimir Propp a declarat în studiul său, "Morfologia basmului" 1965 că toate
basmele seamană între ele, după ce a ajuns la concluzia ca există 32 de tipuri de basme, cu
structura tipică (schema basmică):
a) Situație inițială de echilibru care este periclitată de un element al răului;
b) Se realizează o acțiune reparatorie printr-o aventură eroică;
c) Armonia se restabilește și eroul este răsplatit.
Această schemă se poate aplica în orice tip de piesă de teatru, basm, nuvelă sau poveste.
Din păcate în piesa de teatru ”O scrisoare pierdută„ nu se poate face o relație actanțială.
3.3. Biografia Personajului.

Zaharia Trahnche face parte dintre
personajele comediei O scrisoare pierdută , de I.
L. Caragiale, fiind realizat prin modalitățile de
caracterizare specifice personajului dramatic și
prin mijloacele comicului utilizate de autor în
piesă.
Ceea ce îl singularizează în lumea eroilor caragialeni
este percepția contradictorie a personajului: încornoratul
ridicol, naiv și ticăit sau tipul abil, care , sub masca
naivității si a ramolismentului, acceptă din enteres adulterl
soției cu prefectul pentru a-și păstra puterea în județ.
Trahanache este tipul încornoratului pentru că
refuză să creadă din enteres sau diplomație în autenticitatea scrisorii de amor și în adulterul soției sale.
El este prezidentul mai multor „comitete și comiții” din județ, fiind unul dintre „stâlpii” locali ai
partidului la putere.
31
Arta Actorului
Pricipala sa caracteristică este ticăiala, fapt sugerat de formula stereotipică „Aveți puțintică răbdare”,
rostită în rarele momente de enervare și de prenumele Zaharia (zahariseală, ramolismentul) .
Venerabilul este calm, imperturbabil, de o viclenie rudimentară, dar eficientă. Știe să disimuleze și să
manevreze intrigi politice. Cand este șantajat, nu se agită, ci răspunde cu un contrașantaj (tehnica supralicitării),
descoperind polița falsificată de Cațavencu.
Cu aceeasi abilitate îi combate și pe Farfuridi și Brânzovenescu care îl suspectau pe prefect de trădare.
Recunoaște existența corupției la nivelul societății, „o societate fără moral și fără prințip va să zică că nu
le are” , dar practică frauda, falsificând listele de alegeri. Nu acceptă imoralitatea în familie (sau se preface a nu
crede în ea), susținând senin că scrisoarea de amor este o plastografie. Credulitatea exagerată poate fi pusă pe
seama unei convingeri ferme sau poate fi considerată un act de „diplomație”, prin care să păstreze onoarea
familiei și bunele relații cu prefectul.
Caracterizarea directă, realizată de alte personaje (Brânzovenescu), exprimă abilitatea și „enigma”
personajului: „E tare ...tare de tot...Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului.”. Este respectat chiar de
adversarul politic, Cațavencu numindu-l venerabilul. Prin autocaracterizare, se evidențiază disimularea și
convingerea că diplomația înseamnă viclenie: „Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu
machiavelicuri[...]. N-am umblat în viața mea cu diplomație[...].”. Unele indicații scenice au rol în
caracterizarea directă, precizându-i atitudinea: serios, binevoitor, placid, râzând, clopotând.
Caracterizarea indirectă se realizează pentru un personaj dramatic, în primul rând prin replici și
particularități de limbaj.
Divizia politică este: „Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg... Pentru că de
la partidul întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă binele nostru”. Această poziție este determinată
de o „soțietate fără moral și fără prințip”, „binele nostru” înseamnă binele venerabilului și alor săi.
Fraza care îi rezumă principiul de viață și îi motivează falsa miopie/naivitate este: „Într-o soțietate fără
moral și fără prințip...trebuie să ai și puțintică diplomație! ”.
În aparte (adresându-se publicului), își exprimă opinia sinceră despre Tipătescu: „E iute! N-are cumpăt.
Aminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect.”. Indirect consideră ca un deținător al
puterii trebuie să fie stăpânit, calm, asa cum este el însuși. Insă lui Farfuridi îi vorbește laudativ despre amicul
Tipătescu: „De opt ani trăim împreună ca frații” , adverbul împreună sugerând acceptarea tactică a triunghiului
conjugal (comicul de situație).
Didascaliile din scena IV, actul I, (discuția cu Tipătescu despre scrisoarea citită la Cațavencu) sugerează
mai degrabă disimularea decat naivitatea neverosimilă.
Personaj principal, Trahanache face parte din triunghiul conjugal (comic de moravuri și de situație), unde
are un joc ambiguu (mai degrabă încornoratul voluntar, pentru că naivitatea conjugală nu este plauzibilă pentru
32
Arta Actorului
acest viclean), iar sub aparența bonomiei senile își ascunde atitudinea coruptă în viața politică, fiind implicat în
contrașantaj și în falsificarea listelor electorale (comicul de moravuri).
Prin comicul de caracter sunt ironizate cele două comportamente incompatibile ale caracterului său: soțul
inselat este in acelasi timp un politicean abil. Nu face parte din categoria arivistilor; spre deosebire de candidații
la mandat, el este unul dintre stâlpii puterii locale.
Comicul de situație este evidențiat în scena IV din actul I, în care Trahanache vine la Tipătescu,
aducându-i vestea șantajului. Comica este convingerea lui Trahanache că scrisoarea de amor deținută de
Cațavancu este o plastografie si teama ca Zoe să nu afle de acuzațiile avocatului, pentru ca este „simțitoare”.
Zaharia Trahanache este viclean și abil, singurul barbat politic „tare” din județ, iar pe plan familial este
încornoratul simpatic. Caragiale îl ironizeaza puternic pe Zaharia Trahanache, personaj care înfațișează un tip
uman caracteristic vremii: corupt, ticăit și viclean.
3.4. Monolog Interior
Monolog Monolog interior
Nimeni?... și dobitocul de fecior mi-a spus că Fănică și Zoe

sunt aici... (merge la ușa din dreapta și bate cu discreție)  Nimeni? Chiar nu e nimeni aici?
Nimeni! (asemenea în stânga) Nimeni! (vrea să plece prin

fund și ca și când și-ar aduce aminte de ceva) A! era să uit!  Înainte să plec, ia să-i las eu lui
(șade la masa de scris, ia condei și hârtie și scrie, citind) Fănică o scrisoare să-i amintesc
„Dragă Fănică, te-am căutat! Mă întorc peste o jumătate de faptul că trebuie să mergem la
ceas. Trebuie să ne vedem înainte de întrunire. Așteaptă-mă întrunire
negreșit; nu ieși: ai puțintică răbdare... Trahanache..." (pune
scrisoarea la vedere pe masă)
 Ia să-l căutăm noi acum pe
Acuma să dăm de căpătâiele firelor iubitului nostru d. Cațavencu
Cațavencu. (iese prin fund repede. Un moment scena goală;
apoi ușile din dreapta și din stânga se deschid binișor. Din
stânga iese Zoe, din dreapta Tipătescu și Cațavencu)
33
Arta Actorului
V. BIBLIOGRAFIE
 Maiorescu, Titu (1885). Comediile domnului Caragiale

 Cioculescu, Șerban (1935). Corespondența dintre I. L. Caragiale și Paul Zarifopol
 Cioculescu, Șerban (1940). Viața lui Ion Luca Caragiale
 Cioculescu, Șerban (1967). Ion Luca Caragiale
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale
 https://ro.wikisource.org/wiki/O_scrisoare_pierdută
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Curente_literare
34

Atestat Cotuna Daniel

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Atestat Cotuna Daniel

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare teoretică privind certificarea competențelor profesionale

1.1. Considerente generale despre contextul socio-cultural al

Contextul social, istoric, cultural şi artistic

Romanele realiste au următoarele caracteristici:

 1. Teme: parvenitismul, avariția, imoralitatea, etc.

Reprezentanți români ai Realismului:

1.2. Aspecte stilistice ale creaţiei din epoca respective

Realismul este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe relația

Realismul a avut un impact major în epocă, în special asupra romanului și în dramaturgie.

 A apărut ca o reacție împotriva romantismului;

1.3. Predecesorii dramaturgului și diferite influențe oglindite

Vasile Alecsandri (1821 – 1890)

A fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator

În perioada 1878 - 1879, la conacul sau de la Mircești, scrie drama istorică

Începe să lucreze în 1882 la piesa Fantâna Blanduziei, pe care o va termina anul

În 1886, Titu Maiorescu a publicat în Convorbiri literare articolul Poeți și critici;

Eugen Ionescu (1909 – 1994)

Cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei

Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original și reușit de a

Paul Zarifopol (1874 – 1934)

A fost un istoric, critic literar care a desfășurat și o amplă activitate de publicist,

Reflecțiile asupra artei - privită ca un fenomen diferențiat de morală, filozofie și

1.4. Biografia dramaturgului

A fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de

La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu. fiul natural al Mariei Constantinescu,

În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul În

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin.

II. PIESA DE TEATRU

2.1. Genul lucrării în care se încadrează titlul ales

În literatura română, precursorii comediei au fost Costache Conachi şi Iordache

2.2. Istoricul operei

2.3. Synopsis (Povestirea pe Acte și Scene)

Ghiță se lamentează încercând să se explice prefectului precara situație financiară în

Fiind silit să recunoască în final, încântat, că „a tras frumușel condeiul”.

Prinstanda citând-o pe Zoe.

Trahanache citându-l pe fiul său

Trahanache, îi redă, din memorie, textul scrisorii, adăugând, aluziv, și explicațiile

Și adormise. Constată acum, amuzat, că Nae Cațavencu îi furase scrisoarea.

Scenele VIII – XIX

le e teamă că astfel se trădează partidul. Trahanache se enervează din ce în ce mai tare și le

Trahanache citând pe fiul său

„Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea.”

Sosesc pe neașteptate Farfuridi și Brânzovenescu, apoi Trahanache. Primii doi,

București, la Comitetul electoral central. Cațavencu, în entuziasmul promisiunilor, îi aduce un

Uitând cu desăvârșire că-i spusese până nu demult „vampir” și „prefectul asasin”.

Anunță apoi, cu importanță, înființarea societății enciclopedice-cooperative „Aurora

Ghiță Pristanda intră în sală însoțit de Cetățeanul turmentat, care se amestecă

2.4. Structura pe acte şi scene

Zaharia Trahanache, Ghiță Pristanda, apoi Tipătescu și Zoe

Farfuridi, Brânzovenescu, apoi Tipătescu

Tipătescu, Cațavencu, Zoe, apoi Cetățeanul Turmentat

2.5 Tema piesei (Dincolo de text)

În piesa de teatru „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale ne este prezentată lumea

III. PERSONAJUL INTERPRETAT ȘI ANALIZE

3.1. Fișa Personajelor din Respectiva Operă.

Agamemnon Dandanache - Vechi luptător de la 48. Caracterizat de dramaturg ca fiind "mai

Zaharia Trahanache - Prezidentul Comitetului permanent. Comitetului electoral,

Nae Cațavencu - Avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaților, prezident-

Ionescu - Institutor, colaborator la acel ziar și membru al acestei societăți

Popescu – La fel ca și la Ionescu

Un Cetățean Turmentat - În ciuda aparenței prezentări nemăgulitoare, Cetățenul

Alegători, Cetățeni, Public