1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

întrupată într-o fiinţă. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. cu zei. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . dă un farmec deosebit legendei.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. Ea se citeşte ca atare. făcută cu talent şi cu putere de evocare. de la început până la sfârşit. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. de întâmplare de mari proporţii. oameni. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. cel mai puţin. decât pe oameni. asta din urmă. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. ce aparţine autorului. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. pentru o mai apropiată înţelegere. După atâtea spuse. al istoriei. cu umor uneori. Aşa fiind. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. Comentariul din text. cea mai depărtată a lumii ştiute. onest. zei. nu prea departe totuşi de noi. Poate fi şi un roman. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. precum se ştie că sunt regii. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. unic prin personaje şi întâmplări.

a creat figurile mitice ale zeilor. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. Dar în mare. Hermes era protectorul negustorilor. Dar imaginaţia omului primitiv. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. o altă divinitate a mării. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. soţia lui Poseidon. semizei. E . Mitologia grecilor este extrem de bogată.ci se amestecau în viaţa lor . Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. fiul lui Poseidon. care se sparg mugind de ţărm. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. la freamătul valurilor mării înfuriate.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. Tetis. de pe vremea lui Pericle. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. De aceea. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. Luând ca pildă marea. Nereu. Ares era zeul războiului. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. Triton. un muritor. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. . fiicele lui Nereu. s-a căsătorit cu Peleu. aducându-le fericire sau nenorocire. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. Hera proteja căsnicia. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . În concepţia vechilor greci. . Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. Nereidele. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. divinitate a mării. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. eroi etc. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. Astfel.

. zeul iubirii. două centre importante din Grecia. concepţiile grecilor despre divinităţi. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. stăpâneau puternicii basilei. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. numite fetişuri. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. Aşa cum am arătat. în timp ce la Homer . chipuri omeneşti. înainte de Apolo. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. Apoi. şefi de triburi. înarmată. Înainte de Homer. De aceea. astăzi. Încetul cu încetul. era închipuită de o piatră necioplită. Aşadar. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii.e. în imaginaţia grecilor. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. în oraşul Thespiae. oricât de variate ar fi fost. În Siciomia. î. Cele expuse mai sus ne explică de ce. în Beoţia. ca forţe ale naturii. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. În prima parte a acestui volum. pe când la Sparta zeiţa apărea. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. De pildă. Dar. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. De pildă. trona un zeu cu chip de lup. în toate amănuntele lui. care se povestesc despre acelaşi zeu. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. din epoci diferite. în imaginaţia grecilor. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. să-i înţeleagă unele fenomene. au făcut un drum lung. despre zeii . La început. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. La Delfi.n. oamenii au început să cunoască natura. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. căzut în valurile mării. în special pietre şi lemne. odată instituit. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp.7 Miturile Olimpului. care şi aşa era extrem de bogat. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. De pildă. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. Olimpul homeric nu este altceva. în secolele XIV-—X. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. forţele naturii au luat chipul unor animale.

de la început. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. pentru a explica în acest fel apariţia omului. ca să zicem aşa. ca şi Hesiod. în general. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. aşa cum am spus. când zeii şi oamenii nici nu existau. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. Cronos etc. la Hesiod. După cum se vede şi din tabla de materii. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. de fapt. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. pe de alta. povestite de mituri. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. pentru progres. cu Haosul. Aici autorul a urmat. care se punea după alegerea miturilor de expus. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. mai ales. ceea ce corespunde. operă a mâinilor lui Prometeu. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. şi ca orice mitograf. printr-un fir logico-cronologic. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. Ceea sau Gheea. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. în imaginaţia grecilor. atât cât este cu putinţă. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. desigur. căci. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. cât. de haosul care domnea în mitologie. era aceea a ordinii cronologice. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. poetul care a încercat să facă o „istorie”. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. cum îl numeşte K. de o deosebită însemnătate. Ea avea să reflecteze. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. Uranus. în general. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. A dat-o. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. conducându-se. deci. Întrebarea. pe Hesiod. înainte de ei. zeii s-au născut ca şi oamenii. de pildă. Înainte de Zeus. Aşadar. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . a zeilor. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. a introdus mitul lui Prometeu. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. mai ales. diferitele mituri între ele. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. aşa cum. dar introducând şi unele elemente personale. după Hesiod. „naşterea zeilor”. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite.

Cântul V. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. făcând o plasă de aur invizibilă. după cum am mai spus. şi anume acela al zeiţei Afrodita. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. Afrodita este numită „nemuritoare”.” Iata dar pe Afrodita. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. sau zeiţa. sau eroul respectiv. vom da un singur exemplu. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. În Iliada. mângâind-o. Deci. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. Într-adevăr. Nu toate mitologiile procedează aşa.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) .9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. ba chiar rănită de un muritor. se ajunge la inadvertenţe. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. în hazul tuturor zeilor. în care a prins-o alături de Ares. amestecându-se în lupte. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. războiul nu te priveşte pe tine. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. esenţialul îl constituie conţinutul lor. „fiică a lui Zeus”. Ajungând pe pământ. Lucrul este cu atât mai important cu cât. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. „dătătoare de viaţă” . zeiţa frumuseţii.Vers – 419 şi urm ( trad. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. I şi urm . îi zise. Pentru poetul roman Lucreţiu. în alt fel. pe care-l socotim cel mai caracteristic. deoarece. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. În cartea a VII-a a Odiseei. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. G. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas.

Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. se trece la descrierea puterii ei. A. şi anume G. însă schilod. Iată câteva exemple. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. naşterea ei din spuma mării. din multele care se pot da. a iubirii şi prosperităţii. pag 52 . Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. cu ochii în lacrimi. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. dar începuse s-o capete la Safo. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. Îndurerată de suferinţele lui Enea. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. Popa-Lisseanu şi N. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. S-a însoţit cu zeul faur. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . însoţitoarele. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. în sfârşit. Kun. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării.. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. veşmintele. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. La Popa-Lisseanu. La Virgiliu. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni.” Mitologie greco-romană . trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. şi ale zeilor. A. logic. harnic.. cel priceput. Virgiliu. de originalitatea sa. Apoi. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . Trecând. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. sub pana poetului Lucreţiu. I . ale căror lucrări le avem la îndemână. Safo. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. N. şi ale muritorilor. Hefaistos. Afrodita-Venus a căpătat. ea se duce la Jupiter şi. dar Moira hotărâse altfel. modest. În esenţă. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. Lucreţiu. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer.10 Aşadar. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” .

cu uşoare modificări. Astfel. Dar. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. În felul acesta. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. printr-un exemplu cât mai concludent. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. spre deosebire de cei doi autori. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. economice şi sociale. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. 2. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. spre a ilustra. de dialog. În acest fel. Alexandru Mitru. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. n-a omis pe Prometeu. 5. Autorul a ales miturile. 4. 3. Filemon şi Baucis. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. constituie un efort. Eros şi Psiheea etc.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. autorul „Legendelor Olimpului”. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. iar Lisseanu reproduce. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. precum şi diferitele explicaţii date în note. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. la tot pasul. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. . în care a apărut. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. naturale şi sociale. În acest fel. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. Marsias. care face ca naraţia să fie înlocuită. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. unic la noi. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. Pigmalion. textul citat din Odiseea. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares.

este reflectarea unei realităţi. despre Tezeu. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. dar pe pământ eroul Heracle. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. pe când. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. desigur. în Atica. care a dus viaţa greacă. . dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. de la oameni. În imaginaţia grecilor. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. Ahile. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. dârzenia. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. Menelau. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. înfruntând mânia Herei. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. personalitatea. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. de pildă. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. adesea peste fire. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. Zeus n-a existat. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. în greceşte. „eroi”. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. apoi unor animale. Curajul. Există. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. în crearea legendelor eroilor. a fost socotit vrednic de Olimp. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. imaginaţia a pornit de la realitate. Agamemnon. multe elemente legendare în cele ce se povesteau.

Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. Începând cu Hesiod. nobil. În Iliada. 5. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. comandanţii şi vitejii. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. vitejie: 4. Într-adevăr. după uriaşele încleştări de la Troia. şef. a însemnat un om care. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. şef. în secolul al V-lea. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant.13 La Homer. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. stapân. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. comandant militar (Ildada. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. În secolul al V-lea. VIII 423). 3. 3. după moarte. semizeu. la curtea paşnică a lui Alcinou. este pus în rândul zeilor. după instaurarea sinoikismosului. Pindar (Nemeice. de fratrii şi de triburi. pe scurt. după moarte. vorbind despre Heracle. sociale şi politice ale societăţii. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. XIX 34. stăpân. este pentru că. cântăreţul Demodocos . lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. în discutarea problemei eroilor antici. şi între zei şi oameni. La Atena. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. care reflectă vremuri de pace. la Troia. un om care cânta minunat era tot un „erou”. luptător (în general) (Odiseea. XVIII 423. Astfel. după război. unde se luptau crâncen. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. muritor ridicat. La Atena. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. nu numai şefii de genosuri. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. I 101). şi adesea admiraţiei geneţilor. Aşadar. 3. talent. Dar tot în Odiseea. şefii de genosuri. la sfârşit. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. om care se distinge prin naştere. comandant militar. 2. XX 110). ei erau comandanţi militari. om distins prin naştere. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. prin curaj sau prin talent (Odiseea. nobil. iar la Troia. „eroi” erau şefii de genosuri. combatant (în general). 2. datorită faptelor sale. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi.

uriaşe pentru vremea aceea. înainte de războiul Troiei. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. Nu toţi eroii au luptat la Troia. după terminarea războiului. în patria mamă. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. până la 1400 î. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. Menelau. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. după instituirea imperiului. Nestor. Aşadar. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. în Grecia. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. Astfel. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. Dar. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. luptători pentru binele comunităţii..n. şi. în bătălie. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. pe care să-i fi numit „eroi”. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. care. două secole mai târziu. timp de trei secole. în legătură cu anumite cetăţi.n. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. legende create în Grecia. Dar. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea.e. la Roma.14 sau crainicul Mulios. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. învingătorii la jocurile interhelenice. a dus la războiul Troiei. pe marii comandanţi. în jurul diferiţilor „eroi”. Aşadar. „eroii” au existat întotdeauna la greci. în legătură cu războiul Troiei. după şi sub influenţa legendelor . întemeietorii de triburi. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. la Atena. Celelalte legende. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. nimbaţi de legendă. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. Aşa cum s-a văzut mai sus. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. împăraţii. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. după încleştările de la Troia. legende create în Asia Mică. Ulise. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. unii eroi sau unele fapte. Dar. pe Ahile. care era revendicat de Teba şi de Argos.e. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. un mare număr de eroi au fost aduşi. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î.

15 războiului Troiei. era firesc să înceapă cu Perseu. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. De asemenea. De aceea. Heracle. Belerofon. autorul a procedat. fiind. întemeierea Tebei. Din acest punct de vedere. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . Aventuroasa călătorie a lui Enea. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. pus în legătură cu Heracle. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. la rândul său. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. poate. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. Astfel. Dedal şi Icar. Asclepio. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Orfeu şi Euridice. Tezeu. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. în discuţia cu privire la fiecare erou. în general. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. savanţii exprimă păreri diferite. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. În orice caz. În lucrarea sa. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. adesea contradictorii. Aceasta fiind situaţia. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. Expediţia argonauţilor. Războiul Troiei. Păţaniile lui Ulise. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Castor şi Polux. Cronologic. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. Astfel. Meleagru. cât se poate de raţional. într-o foarte mare măsură. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Date fiind faptele menţionate mai sus. Întoarcerea aheilor în Elada. printr-un amănunt. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit.

regina Omfala. Astfel. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. deşi puternic. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. Heracle a fost. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. De pildă. adică substanţa legendelor înseşi. a glăsuit Heracle. Dar mai târziu. mânia Herei. Dar. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. genosurile s-au asociat în fratrii. cele douăsprezece munci. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. În ceea ce priveşte faptele menţionate. a glăsuit Virtutea. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. Roma a devenit o putere mediteraneană. în cursul expunerii.. Heracle. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. în bine pentru oameni. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. Ulise. ţi-o repet. .. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. apoi de cetăţi. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. cu mult înainte de războiul troian. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. Deianeira. acolo unde se putea face. Ulterior. după dorinţa Herei. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. devenit şi el Hercule. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. balauri. A venit apoi războiul troian. cel puţin în embrion. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. şi au început lupte între ele. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. pe de altă parte. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. hidre. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. din Micena. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. autorul a subliniat. Acesta a fost embrionul legendei. şi fratriile în triburi. este de observat că au fost alese cele mai importante. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. citim următoarele replici: „— Şi eu. semnificaţia legendelor. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. şerpi. făcută fără voie. Troia.16 plămădite. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. Zeii m-au osândit. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. în legenda lui Heracle. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. Apoi.

pe care le arată. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. zeiţa biruinţei. pe drumul gloriei. pe nume Perifete. El oprea toţi drumeţii.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu.. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. de care s-a folosit toată viaţa. l-a ucis. se folosea de o măciucă.Barbu . Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. adânc. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. cap. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. Atena şi Nike. Studiu introductiv . Heracle. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle.. Vei fi mai mulţumit. în apoteoza lui Heracle. Autorul a mai găsit. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. Din volumul Plutarh . a luat-o şi a făcut-o armă. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. a spus din nou Virtutea. drept armă de atac. Plăcându-i măciuca. luându-se la luptă cu el. de aceea era numit „măciucaşul”. am să fiu fericit. nu mă poţi amăgi!. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. 1960 . de altfel. Am să mă lupt cu Hera. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. — Eu te aştept. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. şi când o voi înfrânge. Nike conducea carul. drumeţule! i-a strigat Perifete. Vieţi Paralele . c-abia plecat. adesea contradictorii. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. Dar Tezeu s-a ferit. Editura ştiinţifică . la câţiva stânjeni.I. Bucureşti . ci şi în vieţile celorlalţi eroi. Plutarh. notiţe istorice şi note de N. — Ia stai. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. ca să arate ce puternic animal doborâse el.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. traducere . despre Tezeu. l-a-mbiat Desfrânarea. dar Theseus. L-au purtat spre Olimp. tatăl său. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. s-a-nduplecat şi Hera. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. care. de-aramă.

Plutarh. Citind cele două pasaje.. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. Alexandru Mitru reliefează faptul. a dat un răget groaznic. ar fi de-a dreptul descurajator. care se bat cap in cap. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. în lumină. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. Faptul. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. iraţional. subliniază acţiunea eroică. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. ideea morală pe care vrea s-o exprime.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. cu sete. autorul a eliminat. Dimpotrivă. pesimist. aşa cum este expus la autorul român. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. dacă ţinem seama că ideea de bază. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. X). În acest fel. Tezeu n-a pierdut vremea. Şi. orice contradicţie cu privire la legende. În al doilea rând. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. se spun în această privinţă” (Plutarh. triumful eforturilor biruitoare. de a releva încă o dată. Iulus sau Ascaniu. ca întotdeauna. În călătoria legendară a lui Enea. moralist-istoric. Însă Tezeu. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. l-a tot împuns cu lancea. căruia se adresează cartea. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. îl dramatizează. în acest fel. cap. al cărui fiu. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. în expunere. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. binefăcătoare pentru oameni. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. de la Troia până în Italia. a lui Tezeu. Perifete. fără sens. chiar împotriva hotărârii zeilor. mai luminos decât expunerea abstractă.. pe care nu i le punea la îndemână legenda. din care au făcut parte Cezar şi August. până ce l-a răpus”. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. S-a trântit la pământ. Theseus. a întemeiat ginta Iuliilor. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. având în vedere cititorii cărora se adresează. Şi. mama lui Enea. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. amintind şi de întemeierea Romei. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. I-a sărit de grumaz. prin Afrodita.

în realitate. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. cultura greacă i-a cucerit pe romani. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. s-ar putea spune. şi predomină. evitându-se arhaismele. i-a povestit că. Cuvintele „năvală”. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. Procedând în acest fel. „înspumate” n-au nimic extraordinar. căci. pregnante. îndeosebi. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. şi totuşi. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. cu privire la cincisprezece eroi. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. pe care o simte cititorul. 2. basileii ahei. spre a le expune viaţa legendară. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. „reci”. Dar. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. „ape”. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti.19 romanilor. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. Romanii au cucerit Grecia. Fraza este adesea mijlocie. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. care. Aşadar. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. plin de durere. în acelaşi timp. pe lângă încântarea. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. din îmbinarea lor. mai departe. sub o formă mai vagă. dar mai ales în note. . bine alese. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. mai demult. autorul continuă: „Şi regele. dialogul. Iară bărbaţii. şefii triburilor antice sunt. autorul expune legendele. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. în acest fel. „a începe”. patos. sub influenţa acestei culturi. deşi se întâlneşte destul de des. cu mâhnire. şi. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. Civilizaţia miceniană. dramatism. plină de înţeles moral. cătau spre ele şi tăceau”. evocaţi în note şi. aşa cum se spunea chiar în antichitate. putem afirma că: 1. forţă. dar. în expunerea legendelor. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. rând pe rând. de la Perseu la Enea. ceea ce conferă expunerii relief.

Dramatizarea acţiunii. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. şi anume că. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. Zicem „mitologie”. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. în care. 6. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. 7.vocabularul. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. Prin toate aceste calităţi. 4. Ca şi „Legendele zeilor”. NICOLAE I. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. dacă nu cea mai izbutită. punându-i în faţă modele de luptă dârză. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. pornind de la realităţi certe. 5. multe din ciudăţeniile miturilor. în fond. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. BARBU . create de antici. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. dialogul. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. prin explicaţii ştiinţifice. altceva decât o mitologie. Notele vin sa lămurească. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor.20 3. * Din cele expuse. Prof. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor.

Corabia. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. Pana-mi. în care este povestită imaginara naştere a zeilor . Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept..21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Cântându-şi lin „Teogonia” . Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Mai stă încă la ţărm.. Teogonia – renumit poem . „Binevenit să fii. plină de vise Şi de legende. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. Cel tînăr şi cu păr bălai. Mai sunt şi Pindar. În fruntea lor e Hesiode. bătrâne. din aripă de vultur. Şi poeţi. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. În călimara de argint. Şi trîmbiţele vor suna.

Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . să pornim!.. cel cu grai duios. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu. Pe valurile-i înspumate... Ţărm după ţărm.. . Sofocle. Poeţii vor suna din lire. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. toată Elada. Urcaţi-vă … Şi .. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. Vom fi-n tovărăşie bună. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende.22 Eschil.. dragi prieteni.

că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. luna. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. suflând repezi. Şi el Uranus. pe care i-a numit titani. ai lacurilor de cleştar. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Pămîntul nostru larg şi darnic. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. cât o să fie lumea lume. haos învârtejit şi negru. din haos s-a desprins pământul. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. cerul înalt şi plin de stele. ziua. întreg pământul. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi.n-au fost întotdeauna astfel. în legendă. precum cântau poeţii. c-un brâu de ape scânteietor. Şi îl privea cu ochii limpezi.. Lumea întreagă era-n haos.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). S . La vremea sorocită. plină de aştri lucitori. noaptea şi vânturile. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. şi el era cel mai şiret. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. Însă. cel mai dibaci dintre titani. fără hotare. acela care înconjura. Celui din urmă i-au zis Cronos.. fără formă. era cerul. atâta timp cât era ziuă. Uranus. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. strălucitori şi azurii. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Ca să-i arate dragostea. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. O dezmierda cu ploi şi vânturi.

să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . degrabă primejdia care-l pândea. fii bun. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. enormi. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. Şi tot atâta timp trecea. tunete grele. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. necruţători.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. cu umilinţă şi cu lacrimi. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . — Îndură-te. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Uranus. Mai înainte vreme. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. ce izbeau urechile ca un ciocan. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. şi trăsnete nimicitoare. hidoşi. Doar el. Trei ziduri o împrejmuiau. de către unul din feciori. din locul de stăpân ceresc. zice legenda. orbitoare. Peste un timp. avea cheia. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. Uranus. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. Acum însă i-era destul. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Se mâniase-n sinea ei. în prea întunecosul Tartar. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. Uranus. Gheea vedea. Fii bun. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. dă-le drumul! Nu N .se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. îi cerea ea nemângâiată. Dar cum năştea un nou copil. nici măcar în soţia sa. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. plină de spaimă. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. Şi-nfricoşat .

pe furiş. i-a răspuns.. dar el nu putea fi zărit. Toţi au tăcut afar' de Cronos. sfătuit de Gheea. se ruşinau să dea o luptă. Prin farmece necunoscute. A pătruns apoi. titanii.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. şi iată cel mai bun prilej. — Mă voi supune!. fruntea. tăcută. prin vrăji numai de ea ştiute. când îşi vedea soţia plângând. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. Nu se înduioşa deloc. Iar pe furiş. a luat în mână secera şi. şi Gheea n-a mai spus nimic... Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. în gându-i. şiret. zeul era puternic. titanii. Şi îl ura pe tatăl său. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. orişice . şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. zeul Uranus. deşi era nevinovat. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. Din acel loc putea să vadă. s-a furişat pe porţi afară. A deschis porţile uriaşe. Pe urmă. până la fiii ei. s-a ascuns după nişte stânci. A stat acolo până noaptea. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. când Uranus se odihnea. Uranus era tatăl lor. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. pentru că-l aruncase-n Tartar.. până în Tartarul adânc.. Însă. dacă vei fi mai milostiv. fiii.. plin de grijă. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. Dorea de mult să se răzbune. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. ascunzându-i... tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. ce erau tot de diamant. pândind cu dinţii încleştaţi. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. S-a strecurat prin întuneric. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. în acelaşi timp. tăişul ei scânteietor. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . El era foarte îndrăzneţ şi. Ţinea la stăpânirea lui. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. tot pe şoptite. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. Fără să stea prea mult pe gânduri. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. să pună mâna pe putere. pentru că-i zeu nemuritor. în depărtare.

trebuia.. titanul l-a lovit în pântec4 . Rănit în pântec. căci sunt mai mare şi-nţelept. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui.de tată şi de zeu. El biruise. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer.. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. se coborâse pe pământ. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. şi nu ţi-o dau. Şi-acum. plin de sânge. Putea să cârmuiască-n voie. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 .. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. Nu mai putea să dea-napoi. Şi-a ales-o pe mândra Reea6.. adică noaptea întunecată. ducând cu sine noaptea neagră. tu vrei puterea ? Nu este drept. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. Părea că o să-nceapă zarva. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer.. îl ajutau. noaptea. şi-l trăia. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. Uranus a căzut în tină.. acuma. Mai mult. mulţumit. fecior nevrednic! Blestem .. Zeul Uranus. Ocean. cătând-o pe soţia lui. Au râs şi au benchetuit. iată. misterioasă. a spus Ocean. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. Şi fraţii lui. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . Şi-n sfârşit. Se bucurau că sunt stăpâni.A poruncit să se deschidă.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. din înalt. cândva. De mine doar ascultă toţi... Deci. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. Şi a făcut o nuntă mare. Dar tu eşti fratele cel mic. ceilalţi titani .. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. ce se ivise tot din haos. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. De drept. Şi.. N-avea de cine să se teamă. însângerat de Cronos. după multă vorbă. larg. cea mai frumoasă titanidă. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. Deodată l-a zărit că vine. Ocean se cam întunecase. neapărat. îţi doresc să ai parte.. stăpânul aş fi eu. porţile de diamant. cu trufie. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. Să facă tot ce-i va plăcea. să-i .. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. Era beat de bucurie şi de triumf .. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul.

sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. zeule Cronos. cum îţi va fi domnia ta. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. O. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate .27 pedepsească pe titani. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . . Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. să te văd. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. întunecat. înstelatul. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. — Aş vrea să văd. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii.. Nemesis – aspra răzbunare . Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. strigase cu glas tare Nix.. benchetuind nepăsător. Eris – discordia cea cruntă. tirane Cronos.

cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. De aceea . Cronos – la romani Saturn – se confundă. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. Reea. artistul a pictat pământul. lumina şi vânturile. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. care înconjura Tartarul.la romani Tera. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. 2. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. şi tot el le înghite. în decursul veacurilor. Eurul – vântul prielnic din răsărit. cum. şi ai celor trei mii de nimfe. 7. mai mulţi pictori şi sculptori. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii.28 Note: 1. ca şi zeiţa Gheea. o clepsidră. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. O. Dintre toate aceste opere de artă. Hiperion şi cu soţia sa. Iar Eos. căsătorită cu Astreu. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. apele şi fiinţele vii. cum se va vedea mai tîrziu. în concepţia elinilor. pentru că vechii greci. Notul – vântul de la miazăzi. spuneau legendele eline. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. Selene – luna şi Eos – aurora. Îndură-te. 5. Din versurile lui s-au inspirat." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. În mijlocul tabloului. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. tot pământul.închipuia. în poemul său „Teogonia". cel aducător de ploaie. În mână are. numite oceanide. Zeul cerului înstelat a căzut jos. elinii. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. Râul de foc şi smoală. străvechea mamă a tuturor. te salut pe tine. un băietan. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. din legendă. ce populau Olimpul şi întreaga lume.. era numit de către elini : Fleghietonul.. cu timpul care se scurge. Alt titan. . Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. în număr de trei mii. Teea. Gemând de durere. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. mamă a zeilor. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. 6.. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". soaţă a lui Uranus înstelatul. dată de mama sa. aurora. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. La rândul ei. de cele mai multe ori. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. Gheea.. Cronos. într-o expresie rămasă celebră. El este tatăl tuturor fiinţelor. a cărei fiică era. au odrăslit pe Helios – soarele. pentru elini. 3. 4. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil.

născuţi de Reea. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. Copiii lui. înşelăciunea îi tot tulburau inima. atunci când face prevestiri. dar nu în temniţă. destul de bine. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. O. îşi va înlătura copiii. Fiicele nopţii : răzbunarea. Ştia că tatăl său. Cronos a făurit un plan. Uranus. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. Ştia el doar. ce-a mai fost pe biata Reea!. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. că temniţele se deschid. discordia. La fel ca tatăl său. nu-n Tartar.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. Gînduri ascunse-l frământau. Uranus. dar mulţumit tot nu era. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii... Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. De câte ori venea pe lume un D . sub ochii-ndureraţi ai mamei. nu se înşală niciodată. N-a fost el însuşi zăvorât. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă.

Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. pe ultimul vlăstar al meu. mare Gheea. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. şi s-a înduioşat adânc. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. Şi el. ţi-am adus ultimul vlăstar. mamă a zeilor cereşti!. a luat pietroiul cel învelit în scutece. — Să nu mai plângi. şi cum n-avea vederea bună. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. vom mai vedea. a glăsuit zeiţa Reea. pânâ în pântecele-i negru. a socotit că-i fiul său... Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. şi trei fete : pe Hestia.. să-l mănânce. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. ca să îţi scapi din Tartar fiii. în timpul cât o fi să nască. în insula numită Creta.. călăuzită chiar de Gheea. de copil. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. de foamea cruntă a lui Cronos. — Iată.. răcoroasă . Creta.. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. Te voi călăuzi.. Cronos striga să i-l aducă. adâncă. şi s-a întors acasă iute.. Hera. la stână. S . Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . i-a grăit Gheea. şi ce va fi. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. precum mi-ai poruncit. încăpător şi sănătos. sărmano. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. zeiţa Gheea.. şi-a dat-o soţului său. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. În peşteră vei naşte-n voie. Reea a şi născut un fiu. Gheea. Şi s-a făcut că lăcrămează. pe Hades şi pe Poseidon. pe care l-am născut azi-noapte. Ajută-mă acum. Este o peşteră acolo.30 nou copil. înalt. neagră. Demetra. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. Cronos. S-a dus în peştera de piatră şi. grăbit. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva. Cronos. îi înghiţea cât ai clipi. tu. o.. a alergat la buna Gheea.

care stătea la pândă.. şi Gheea. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus.. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. Nici nu trecuse bine anul. în Creta. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. precum se spune. de mic. pe Ida şi pe Adrasteea. decât arar şi pe ascuns. Altă primejdie s-a stins!. Iar dacă zeul afla taina. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. Făcea. pere. nimfele au adus o capră. cu săbiile şi lăncile. căci cornul se umplea la loc. zburda printre stejarii de pe munte.. mere. ce aveau nume de cureţi. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. Crescând puţin mai mare. Vestita capră Amalteea. bătea din palme şi ţipa. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. Capra avea grai omenesc. din prima clipă.31 — Ha. Zeus alerga peste tot. cu ea. ha!. colo-n Creta. S-a mai dus unul. Încât. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. ha. cât altu-n douăzeci şi cinci. puteau s-audă zgomotul. Era o capră fermecată. încât era pericol mare. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. A mai chemat şi două nimfe. fiicele regelui din Creta. născuţi tot de zeiţa Gheea. şi Zeus se făcuse mare. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. sfetnicii săi. jucându-se cu Amalteea. ha. voinic. fără de voia sa. . Trăia însă pe-atunci. să facă danţuri zgomotoase. iată. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. un neam de semizei războinici. Drept mângâiere Amalteei. Cronos. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. De mic avea putere-n braţe. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. Pentru că. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. în peştera muntelui Ida. cu putere. să bată-n scuturi. la intrarea peşterii. atât de mare gălăgie. struguri şi alte bunătăţi de soi. Gheea le-a poruncit să vină şi. Şi el se înălţa-ntr-un an.. cât un bărbat din cei mai zdraveni. a râs cu poftă zeul Cronos. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. Reea.

lance sau săgeată. socotindu-l aducător de noroc. Este constelaţia Caprei. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. şi mai târziu romanii. Elinii. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei.32 Note: 1. cum povesteau legendele eline. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. . în amintirea copilăriei sale. sau pavăza. După moarte. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie.

cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. să-i stea necontenit de veghe. ca să se adape. ţâşnea din piatră un izvor. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. pe un munte. nectar – lui Zeus. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. pe ascuns. minunată. Zeus le-a săvârşit pe urmă. şi să vestească primăvara. prin gânguritul lor duios. crescut în Creta. Ştia că nici bunica. Dar nu era izvor cu apă. Mâncând ambrozia cea dulce. în timpul nopţii. mândra zeiţă a iubirii. nu mai ţinea cu zeul Cronos. sub un stei uriaş. Însă toate aceste fapte. ce se chema ambrozie. Mama sa. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. era la vârsta bărbăţiei. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. F . a dobândit puteri cereşti. Gheea. Şi-i aducea această băutură – numită. în zorii fiecărei zile. Acolo.. L-a pus chiar lângă tronul lui. drept răsplată pentru vultur. de-asemeni. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. Un vultur se-nălţa..33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. când a ajuns şi el stăpân. Şi. Reea. Zeus s-a înălţat mai iute. l-a luat cu dânsul în Olimp. tot de zei. sorbind nectarul fermecat. când a ajuns stăpân. Zeus.

Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. se frământa voinicul Zeus.. Reea. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. pe malul fluviului Ocean. De-aici ea a cules o plantă. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. Este neîndoios că soarta. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. neînduplecată. Dar cine poate fi acela. O plantă verde şi spinoasă. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. În schimb. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. văzând pe Zeus că îi jură. sprijin în orice-mprejurare." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. pe Reea. să-l ajute.. Dar ştim că a vorbit cu ea. Moira1 . decât pe mama sa. atît de-nflăcărat. Dar Reea era mult prea slabă. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. Ei îi juraseră credinţă. pe malul fluviului Ocean2 .34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. că dânsul i-a strigat D . Asta-i uşor!. iubire. Cronos. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. Şi Zeus s-a gândit adânc.. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. N-avea alături. era singur. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos... a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. primul născut dintre titani. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. care părea a fi nectar. el. Fiica titanului Ocean. Zeus. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. a luat această băutură . — Atâta vrei ?.. şi-a pornit repede acasă. Metis. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine.

de nădejde. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. auzind vestea. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. fete şi băieţi. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. căci ei încă nu-l cunoşteau. — Fraţi şi surori! le-a rostit el.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. când deschisese poarta de diamant. Atunci. ajutat de frumoasa Metis. şi Hades şi Poseidon. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. îngrozit de cele ce se întâmplau. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. copiii: Hestia . zeul a luat în mână vasul plin. a şi simţit că-i vine rău. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. Ba mai pusese şi o strajă. ciclopii şi hecatonhirii. Hera. după ce s-au îmbrăţişat. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. pe monstrul hâd. Zeus l-a prins de gât pe monstru. eliberase numai pe fraţii săi. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus.. titanii. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. Într-adevăr. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. Nebănuind nimica. — Noi le vom da drumul îndată. numit Campe. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. a grăit Zeus fraţilor. Deci trebuie să fim uniţi. erau acolo. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . Deci.. ca lupta s-o sfârşim cu bine. Demetra . la loc. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. în timp ce Cronos. cu îndrăzneală. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul.. teferi. din timpul zeului Uranus. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. Zeus s-a veselit grozav. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. după ce totu-i izbutise. Cronos. pe cât se pare. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. s-au strâns în jurul blândei Reea. Şi fraţii şi surorile. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine.. Reea atât a aşteptat. haideţi să-i eliberăm!.

Ţineau puterea pe nedrept.. zeul se făcea nevăzut. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. şi cu Poseidon. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. cu trei dinţi. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. Titanii vor fi pedepsiţi. de îndată. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. tunete şi trăsnete.. au mai făurit şi lui Poseidon. P . Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. vor primi o răsplată dreaptă. zeii au spart porţile largi. ciclopii au şi făurit fulgere. Dacă izbea zeul cu furca. în luptă. mijlociul. şi priveghea toată Elada. noul lor stăpân. Egeea. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. ogoare şi livezi. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. S-au repezit apoi la porţi Hades. Proptindu-se cu umerii. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. Cum îşi punea casca pe cap. Olimpul3. mijlociul. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. Ca să-şi arate. fratele cel mai mare. pe care le-au încredinţat lui Zeus. se revărsau şi înecau păşuni. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. izbind cu pumnii şi genunchii. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. muntele semeţ. De-asemeni. o furcă mare. până ce monstrul a căzut. recunoştinţa către zei. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei.

în acest potop de foc. Şi Zeus. de sub pămînt. Cerul a dat parcă un geamăt. titanii ? Nu. Uranus i-a lovit din greu. Zeus. înainte verzi. Pădurile. întemniţându-i sub pământ.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. Toţi se plecau în faţa lui. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. mama zeilor. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. înspre mănunchiul de titani. Asta n-o pot îndura. prelung şi surd. La poartă.. se mâniase rău pe el. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. a dăinuit acest război. când zeii au intrat în luptă. acuma. câte o sută de pietroaie. ce-ntrecea orice-nchipuire. Zeus era noul stăpân. marea nesfârşită şi râurile de argint.. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. Hestia. Ciclopii ajutau şi ei.vitejeşte. Şi. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. unde-i ţinuse şi Uranus. se plângea Gheea zeilor. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. hecatonhirii aruncau. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. poate şi mai bine. azvârlind tunete cumplite. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. picioare.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. ce nu avea asemănare. zdrobindu-le umeri şi şolduri. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. cu forţă înspăimântătoare..Flacăra lui se ridica. Doar Gheea.. — Titanii sunt copiii mei. după poruncile lui Zeus. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. Focul se întinaea mereu. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. Pământul roditor ardea. şi ajunsese până-n haos..Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. Titanii au fost îmbrânciţi. El năvălea peste titani. mâniat. Zeus mi-o va plăti curînd. lovind într-una. în Tartarul întunecat. pe dâre albe de lumină.. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. R . Zece ani. Abia de i-am putut scăpa. Iar zeii Hades şi Poseidon. braţe şi grumazuri. când este stăpân.

ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. prin legi de neclintit. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. cunoscute de zei. piatra ce se rostogoleşte către el. cad în abisul negru. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. ivită pe lume înaintea lui. încovoindu-l. Oceanul. şi Atropos. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. 3. Ceilalţi. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. cu fulgerele în pumni. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. cum credeau elinii. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. . Această luptă fubuloasă – titanică. la elini. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. 2. care va dăinui cât zilele eterne. În jurul capului purta o cunună de stele. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. care desfăşura firul vieţii. în urma cărora se formau munţii şi mările. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire." 4. aerul cel mai pur îl împresoară . ursitoare sau parce : Cloto. aruncate asupra lor de hecatonhiri. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. ca într-un vis fantastic. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. nici jertfe. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. care trebuie să domine totul în lume. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. care tăia firul vieţii cu un foarfece. cu braţele. nici atins de zăpezi. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. ce le sunt hărăzite. Închipuie frământările din interiorul pământului. de aur. a fost. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. Mai târziu. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. Homer. fără hotare. înghiţind-o pe Metis. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. Hotărârile soartei. socotind totul zadarnic. La romani. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. Altul încearcă să întâmpine. cântând Olimpul. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. de pe pământul ars. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi.38 Note: 1. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. prin trei surori. Zeus. fiica lui Ocean. Lahesis. prima lui soţie. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. Astfel. Metis. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. Într-un loc munţii se ridicau.

Deci. Poruncea pe voia lui. Şi fraţii s-au înfăţişat. mările. Plin de mândrie privea el cerul albastru. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. Eu voi domni. ce şezuse altădată ascuns în Creta. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă.. împreună am învins şi împreună vom domni.. Totul. asemeni unui mare rege. domnea acuma în Olimp şi poruncea. Da. trona pe muntele Olimp. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. să-i pedepsim ne-ndurători. Însă am să vă dau şi . Suntem stăpâni. pământul roditor şi larg. cândva. să se răscoale în vreun chip. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. cu mare grabă . fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. Să vie Hades şi Poseidon. nesfârşit. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . totul era al lui. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. şi dacă îşi dorea ceva.39 ZEII OLIMPULUI eus. născutul din titani . El. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. ca şi mine.

de unde poţi cuprinde tot. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. Voi trageţi ce v-a mai rămas.. Deşi sunt mijlociu. ce sta sfioasă-n faţa lui. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. şi din această pricină nu are voie să se stingă. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. mări întinse. după cât se povesteşte. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. şi. Iată. mijlocia. focul. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. cu Tartarul întunecos.. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. pline de peşti săgetători. din miazănoapte-n asfinţit. sora lui cea mai mare. şi-a hotărât-o de soţie. Zeus s-a aplecat spre ea şi. din fluvii şi izvoare. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D .. Focul. Zeus i-a încredinţat Hestiei. să mi-l vegheaţi. şi de-alta tot ce-i sub pământ. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. întrebând ce porunci le dă. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. care-i fusese hărăzit.. să-l cârmuiţi. care înseamnă viaţa în oricare cămin.. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. din răsărit în miazăzi. iar lui Poseidon apele din mări. Cei trei şi-au împărţit puterea. dar Zeus a rămas stăpân. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. De o parte-i cerul luminos. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. de alta fluvii. Mai rămăsese numai Hera. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. mângâind-o blând pe păr. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. primul fecior născut de Reea..40 vouă câte-un ţinut. Eu sunt mai mare. eu îmi voi păstra cerul... — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei.

Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. Zeus a poftit-o la el pe Metis. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. deci. reîntors acasă. ce are soţul său de gând. a tresărit deodată Zeus. — Numai aşa puteam să fac. pe ea o voi numi întâi!. Şi-acum pe cine voi chema ?. Totul era orânduit. ba şi o serie de cortegii. i-a răspuns că soţia lui. şi Metis trebuia să nască. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. Şi se ţinuse de cuvînt. Totuşi. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. pe toţi. suntem puţini numai noi şase. Neştiind cum să-şi A . ci-n nişte-mprejurări ciudate.. Până să înţeleagă. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. pe Atena. zeiţa Metis. zei olimpieni. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. zei din cei mari. A înghiţit-o.41 pentru nuntă." Şi a chemat-o pe Atena. astfel. de-a doua mână. mai mulţumit ca înainte.. acesta a şi înghiţit-o. înstelatul. socotindu-l cu ei pe Cronos. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. urmând şi el pilda lui Cronos. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. Copilul era chiar Atena. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. copila mea cea mai iubită. fiica lui cea dragă. biata. care-şi mânca odraslele. «ochi de-azur» .. Zeus a tremurat de spaimă.. urma să nască pe Atena.. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. Zeul Uranus. destinul neînduplecat. cugeta Zeus. până-n ziua când Metis. A trecut timpul. auzind ce-i urzise Moira.. Şi. precum fusese voia lui... Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. pe Metis. Titanii au fost doisprezece. să ne-nsoţească pe noi toţi. va naşte-n primul rând o fată. a rostit el spre ceilalţi zei. Trecuse vremea cuvenită. A!. apoi va naşte un băiat. cu pruncuşorul ei cu tot. dac-ar fi trăit. să i se-nfăţişeze lui. nu se născuse ca oricare.

Zeus. cum spun legendele eline. a spus zeul stăpân. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. în muncă sau în bătălii. Înăbuşindu-şi în el frica. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. cu o secure ascuţită.. făuriţi parcă din azur. la porunca-ţi. Ba chiar şi Helios din cer. mai ales când se supăra. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. — Bine. Din creştetul nemuritor. Pământul s-a cutremurat. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu.. Cu Zeus nu era de glumă. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. mai ales.. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut.. Atena. nou-născută. era atât de frumoasă. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. Iară Atena. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. pe frunte coif. Marea. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. erau albaştri-verzi. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . să stea pe veci nemăritată. Hefaistos. de-asemeni. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. pe tine. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. cu tăiş bine ascuţit. purtând o platoşă de aur. şi de uimire. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. soarele cel strălucitor.42 potolească această mare suferinţă. cât era de mare. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 .. fiul titanului Hiperion. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. s-a ivit o zeiţă mândră. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. Ochii zeiţei. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. Despică-mi fruntea mai curând. iată. El era meşter priceput. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. avea o fierărie-n Lemnos3 . . Nu pot să rabd durerile. a vuit. cât a putut. Când a izbit securea ţeasta. neliniştit. Olimpul..

să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. bătută-n stele de argint. când băiatul se înălţase binişor. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. Doi dintre ei erau ai Herei. dar şi zeu peste meşteşuguri. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. s-a întors iarăşi în Olimp.. frânt. Poate mai mult ca o răsplată. când şi-a născut băiatul. altfel se sfărâma de tot. ologule ? i-a răcnit el. pe care Hera îl dăruise soţului. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. sub trupul lui voinic. înalt şi zvelt. l-a scăpat. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. Peste o vreme. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. dar Zeus se răstea grozav. Hera. era chipeşul tânăr Ares. povestea că într-o zi.. Apoi. cea cu picioare de argint. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei.. Zeul acesta era şchiop. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. L-a aruncat. l-a prins în braţe pe copil. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. nu ştiu cum. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. Copilul s-a lovit cam rău. Asta spunea zeiţa Hera. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. Cuvântul nu şi-l respecta. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. sub mări. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. însă încetinel la minte. Nu ştim ce pricină era. din mâini. iar celălalt frumos la chip. ca pe-un pietroi. Picioarele i se urneau cu greu. pe Atena. şi astfel a rămas beteag. Zeus s-a supărat mai rău. S-a ridicat încet. Mama sa. acolo-n fierărie. Trupu-l durea mai peste tot. după această întâmplare. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . Dar cum era de priceput. Era L . dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. văzându-l cât e de urât. Băiatul l-a rugat să tacă. Era acuma şi mai şchiop. Norocul lui a fost că Tetis. să-l înece. Celălalt fiu. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. pe un pitic numit Chedalion. Unul dintre băieţii Herei era urât. dar zvânturat şi cam neghiob.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă.. Era frumos. soţia marelui Ocean. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. când era mic.

călătoriilor pe mare şi pe uscat. bun de negoţ şi bun de gură. Zeus. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. când vă odihniţi. Zeus. Chiar tatăl său. o să-mi mai iau şi-alte soţii. Apoi alerg la el. Aşa stând lucrurile.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. curăţ palatele lui Zeus. Mă ostenesc peste puteri. Toţi te urăsc. şi mincinos. încât nici noaptea nu putea să doarmă. Crud precum eşti.. chiuind. s-a repezit cu suliţa către pământ . îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. şi Hera nu mai poate-avea. şi totuşi. şi-a luat curând şi-alte soţii. şi al născocitorilor. să caute sfadă şi măcel. se plângea Hermes celorlalţi zei. care aduce doar prăpăd. în Olimp. jos. i-a rostit Zeus fiului. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. hoţiei. De dimineaţă-n zori mă scol.. zeu al negoţului. stăpânul lumii. la zeul Hades. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. discordie şi bătălii.. îşi zise sieşi. Pentru aceste multe daruri. sub pământ. eu port umbrele celor morţi. altul neghiob. în ceruri.. zeiţă din Arcadia. Doresc să am odrasle multe. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă.. Unu-i urât.. precum spunea el însuşi. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. era veşnic pe lângă tatăl său. Găsindu-şi deci acest motiv. Şi ea i l-a născut pe Hermes. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. — Sunt zeul cel mai oropsit. zeul războiului hapsân. cu tot necazul Herei. Era. sânge vărsat şi lacrimi plânse. şi hoţ. de nu erai feciorul meu.. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. Una din ele a fost Maia. născocitor. săvârşit fără chibzuială.. ca şi pe pământ. privind în urma lui. cu care dânsul se născuse. Iar noaptea. . de mult te-aş fi gonit din cer. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. dar şi isteţ. atât de hărţuit. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri.

Nici iarba nu creştea pe ea. şi n-am păşuni. Când va vedea că sunt de piatră. din slăvi. atât erau. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. — Am auzit. Nemaiştiind ce poate face. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. insulă de piatră... Umbla pe drumuri grele Leto. decât pe propriii ei feciori.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. în dureri. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. cu ruşine. cum o numeau vechii elini. Leto s-a dus la un oracol. de când îi răpusese fiii. zvârlind flăcări asupra ei. Nebună de mînie. A cerut ajutorul Gheei. să-i ceară adăpost. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei... plângând cu jale. — N-ai teamă. atunci mă învoiesc!. care o urmărea pe Leto. părea că este nimicit... mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. a răspuns ea. Era o insulă pustie. — Bine. de Hera.. o Gheea. Insula s-a temut întâi. Şi Leto rătăcea întruna. după o clipă de gândire. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. şi-atuncea mă voi cufunda. a mai rostit zeiţa Leto. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. eu. Planul urzit. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. — Îndură-te. nici de ţărm. — Îmi juri tu asta. fără a fi prinsă de fundul mării. căci nu ştia să-noate-n mări. Leto. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. Totuşi Hera nu A . Gheea nici nu vroia s-audă. Nici Piton n-o putea ajunge. numit Piton. şi n-am livezi. pe care-i prevestea Uranus. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. adică-n insula de piatră. Să meargă deci în insulă. Şi amândouă-au uneltit.. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. şi te-oi slăvi. şi nicăieri nu putea naşte. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. mama zeului.. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. defel. giganţii cei îngrozitori.. Ba încă Hera trimisese şi un balaur.

dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. văluri albe. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. când va intra dânsu-n Olimp. să se ridice în picioare. iată. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. cele nouă muze. s-au adunat în jurul lui. Apolo şi Artemis. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. până atunci. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. s-a prins bine de fundul mării. care-i întuneca vederea. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. de piatră. Şi zeiţa a fost mişcată. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. Olimpul mai primise.. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă.. deci. ambrozie. alţi şase zei : Atena. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. insula a şi înverzit. foarte-nalţi. Fata s-a înălţat pe clipă. pe dată. Pe celălalt copil al Letei. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. Ştia să cânte minunat! Muzele. copiii. Şi ea. Ares. Hefaistos. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. . toată din aur. în sfârşit. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. Erau. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. la rându-i. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă.46 s-a lăsat. aflând de-atâta suferinţă. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. a dat sprijin măicuţei sale. nici în Olimp. dată de argintia lună. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. cerându-l oblăduitor. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. pe Artemis. Prin doi stâlpi. Când s-a născut zeul Apolo. Hermes. de nouă coţi. văzând pe Leto suferind. nectar şi flori. Iar Zeus l-a numit. să-l nască şi pe Apolo. Avea în jurul frunţii raze.

cum se numeau. în Olimp. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. Purtată de Zefir. cea jinduită deopotrivă de muritori. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. de-asemeni. însă schilod. Ba. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. danţau. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. zeii s-au ridicat cu toţii. mlădii. lăsând perdelele de nori. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. ca şi de zei. Acolo s-au născut giganţii. din aurul cel mai curat. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. Horele străjuiau Olimpul. s-au pogorât în jurul ei. harnic. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. ce se numeşte „în corimb". pe Uranus. într-o pieptănătură mândră. acuma. în sfârşit. S-a însoţit cu zeul faur. zeu. Charitele subţiri. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. Zeii Olimpului6 . Temis – copila lui Uranus. sau horele. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. să nu se vadă înăuntru. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . după cât se povesteşte. pline de graţie. Era Dionisos cel vesel. Selene – argintia lună . Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. în timp ce muzele îi D . Dar asta nu-l mai mulţumea. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. năuci de-atâta frumuseţe. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . Leto – zeiţa cea tăcută . Ele s-au prefăcut în spumă. Hefaistos cel priceput. zeiţa a tot plutit pe apa mării. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . şi graţie. cu multă grijă. dar Moira hotărâse altfel. Era divina Afrodita. şi gingăşie. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. ocrotitorul podgoriei. sângele i s-a scurs în ţărână. Iară zeiţele-anotimpuri. erau cu toţii doisprezece. modest.

sau pedepseau pe muritori. alcătuind cortegii mândre.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. când petreceau sau se luptau. . ce-i însoţeau pe olimpieni.

şi altul pentru întinsul mărilor. Erau nemuritori. făcându-se că le proslăveşte faptele. El cerea să fie slujit şi. beneficiind şi ei de toate bunurile. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. după cum spune legenda. mari poeme epice. să stăpânească. şi a poetului Hesiode de un altul. aceştia nu aveau voie să cârtească. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. deci. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. Ceilalţi zei olimpieni. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. afară de Zeus . fără a li se putea cere socoteală. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. Zeus se supăra pe necredinţa altora. în primul rând pentru că erau din neam ales. a marilor conducători de triburi. sămânţă de titani. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. Bunăoară. care se afla la curţile basileilor elini. unul pentru ţinuturile subterane. ca şi stăpânii lor. în cursul dezvoltării ulterioare.Hades şi Poseidon. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. consideraţi un fel de basilei. pe care el le putea însă călca oricînd. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. este o sublimă pildă. de basilei. La începuturile istoriei. trecând. că poate înşela fete şi femei pământene. se asemănau aristocraţiei gentilice. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. cei care.. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. fără a fi pedepsiţi. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. de asemeni. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". care făcea să rodească natura. alături de forţele naturii. scandându-le apoi. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". în parte. ca şi zeii. în dauna supuşilor. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. acompaniaţi de liră. . Cu amară ironie. rolul regilor de mai târziu. pe baza vechilor cântece şi legende. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. la diferite popoare.49 Note: 1. aveau dreptul. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. dar şi grindina nimicitoare. Dar curând intră în acţiune. pentru că ei erau neam de zei. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. care străbăteau toată Elada compunând. Homer. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. pentru că dezvăluiseră faptele rele. De pildă. şi forţe sociale. ca înseşi forţele naturii. Fiind deci de origine divină şi ei. să calce eventual legile şi morala. bătrînul aed orb. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. Zeus. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate.. Amândoi erau straşnic chinuiţi. prin personificări din ce în ce mai pestriţe.

Hermes-Mercur.L. cele două elemente de bază în viaţa omului. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. pe baza legilor naturii. tot el guverna lumina şi întunericul.) 5. Artemis-Diana. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. face loc în zori luminii solare. Atena-Minerva. noaptea trecătoare. 7. cât ai clipi. zeiţa Leto. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. El guverna anotimpurile. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. care sunt fiicele lui. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. Engels. întunericul originar al haosului. 2. ce i s-a adăugat Atenei. Afrodita-Venus. „Opere" voi. curată. aşa de repede. 417.. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. în legendele eline. Acest nume i s-a dat. Hestia-Vesta. fiu al regelui Troiei. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. astăzi stinşi. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Charitele – cele trei graţii. Buc. Ares-Marte. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. au trebuit să moară încă o dată. zeul luminii. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. 6. are înţelesul de fată . La vechii elini. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. 9. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. într-o insulă din mijlocul mării. Noaptea. la romani. Dionisos-Bachus. vara şi toamna. Poseidon-Neptun. E. pag. Tot astfel. Marx. Apolo-Apolo. Ganimede. Leto este numai o zeiţă a nopţii. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. Demetra-Ceres. sau să se înalţe în slăvi. (K. între altele. 8. Numele grecesc : Palas. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. fulgerele. în „Dialogurile" lui Lucian. I. în chip comic. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei.50 crivăţul aspru. cu mult haz de scriitorul antic Lucian.P. copii. Mai târziu. în chip tragic. 1957. tânâră. .P. Fr. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Hera-Junona. Hefaistos-Vulcan. 4. în spiritualele sale „dialoguri". 3. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. după cum vom vedea în alte poveşti. Hades-Pluton.

încă de pe atunci. plin de ruşine. titanii. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. luna să îşi acopere Z . curse din rana lui Uranus. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. dar nu erau nemuritori. giganţii. ce le cădeau până la glezne. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus.-n Tartar. făcuse tainic nişte vrăji. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. de-un muritor şi de un zeu. zeiţa Gheea. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. În urma vrăjilor zeiţei.-n acelaşi timp. decât dacă erau loviţi. dacă aveau această iarbă. Şi ei crescuseră cât munţii. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. cu armele. de aur. dorind să-i apere de moarte. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. Dar. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. Ea mai avea nişte feciori. giganţii. în loc de piele. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. din Olimp. Şi mama lor. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. solzi. Picioarele lor colosale aveau. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . fiindcă îi închisese pe fiii săi. Şi nu e nici o îndoială că ei. precum fuseseră titanii. Puteau să fie doborâţi. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Şi ei aveau puteri uriaşe. răpuşi cu armele. luând forme înspăimântătoare. ucişi. Mai mult.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. Fără să piardă vremea. giganţii nu cădeau învinşi.

înţelepciunii şi prudenţei. Heracle. Noroc că se găsea acolo. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. şi treceau dincolo de nori. nepătruns. să ajungă până în Olimp.. sclipitoare. Zeus. de-un zeu şi de un muritor. Să staţi şi voi lângă titani. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. ca pe nişte neputincioşi. Zeus îi înfrunta cu furie. Însă Alcioneu. viteaz şi neînfricoşat de moarte. apoi cu torţe mari. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. Atrage-l în tărâm străin. i-a rostit ea. Pe urmă. Alcioneu. tăioase. argintie. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. Numai şiretul stăpân. — Degeaba eşti uimit. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. El le-a găsit. în loc să cadă la pământ. cu lancea-n mână. Zeus era mai liniştit.. iată. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. în afund. gigantul. aruncând fulgere din cer. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. care-i ferea de lovituri. Izbeau cu suliţe. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. ca să-i învingă pe giganţi. şi Atena. Primejdia se spulberase. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. Dar. izbit de două ori în trupu-i. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. cu un urlet groaznic. un luptător voinic. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. împotriva farmecelor Gheei. îşi lumina drum pe pământ. până în Tartar. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. peste stânci. unul dintre dânşii.52 cununa-i mândră. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. cu un mănunchi de fulgere. Dar. Îl ocroteşte vraja Gheei. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. şi ai să-l nimiceşti L . aprinse. În astă vreme. cu un văl negru. căutând acele buruieni. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. Lăncile lor brăzdau văzduhul. Heracle2 . Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. albe. zeiţă a eroilor.

s-au repezit după erou. a trântit peste el un munte. Ele au ascultat porunca şi. şi vrând să-l scape pe Heracle. cu câteva săgeţi. n-a stat să piardă nici o clipă. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. plutind pe un nor de aur. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . Heracle s-a făcut că fuge . Zeus a poruncit să plece Hera. s-au prefăcut şi ei în munţi. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. vicleanul. a aruncat şi el un fulger.. prăvălindu-l într-o groapă. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus.53 curând. grămadă. — Alcioneu e doborât. Artemis. Dulcea zeiţă Afrodita. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . nouă giganţi. Heracle a ţintit de-asemeni. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. care erau gata să-l prindă pe Heracle. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. Legenda spune că giganţii. băgând de seamă asta.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. pe Heracle. în ei. din slavă. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. . l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . Zeus . sub lovitura lui Heracle. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. Zeus. Ares şi Hefaistos. sărind din muntele Olimp. Poseidon. pierind acolo. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. lângă mare. iubita lui soţie. cu ură mare. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. . unii din ei cerându-le chiar de soţii. să-l răzbunăm. Şi le-au mărturisit iubirea.În acest timp. au strigat ei. înstelatul. au ajuns repede în drumul giganţilor. stăpână peste dragoste. pristavul lui cel de credinţă. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . ducîndu-l în Sicilia şi. Zeus. Lovea mereu cu trăsnete. Hermes.. şi Afrodita cea gingaşă. Uitându-şi ura pe Heracle.

Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. 2. 4. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. Heracle va dobândi mai târziu. este poetul Apolodor din Atena.54 Note 1. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. ce se numea Alcmena. Heracle. nemurirea. în splendide basoreliefuri şi statui. La început muritor. prăbuşind deasupra lui un munte. în insula Sicilia. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. Cel care. ca şi pe amforele vechi. ca o răsplată a vitejiei sale. . deşi. îi descrie în versurile lui pe giganţi. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. căutând un sprijin. în marmură sau în ceramică. urmând pe Hesiode. să-l facă prizonier pe veşnicie. din toată încordarea trupului şi a feţei. cu o mare plasticitate de imagini. Gigantul. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. nu poate să se opună elanului zeiţei. 3. se vede că se luptă cu deznădejde. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. cu un genunchi la pământ si un picior întins. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ.

Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. O linişte înşelătoare. Iară pe capete. fierbinţi de-atâta pălălaie. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. Cu capul ajungea. iară pe alţii-i nimicise. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. orice li se ivea în cale. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar.55 TIFON n timp. Din boturile de balaur ţâşneau afară. până la stelele din cer. Deasupra umerilor largi. cu şuiere. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. Gâtlejurile lui adânci. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. Era atât de mare Tifon. îndată. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. după aceste lupte date de zeii olimpieni. se pare. se aşternuse linişte. şi alta – răsăritul rumen. Tot un gigant. apoi cu ceata de giganţi. cât jumătate de pământ. Picioarele nu-i oboseau. se ridicau. U . cum încă nu se mai văzuse. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. flăcări ce mistuiau. pe nume Tifon1 . întâi cu Cronos şi titanii. sau răgete de lei flămânzi. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. una – apusul argintiu. în şuvoi. Iar mâinile-i puteau s-atingă. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon.

Zeus căzuse prins . El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. căci el s-a ruşinat să fugă. ascunşi pe unde s-a putut. pe umeri . toţi s-au preschimbat. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. care se înălţau din coapsele gigantului. ascunşi în trupuri de dihănii. Unul în ţap. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. în animale fel de fel2 . în uliu. dac-ar avea. Hermes. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. Apoi l-a luat. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. Şerpii. S-au repezit care-ncotro. ceilalţi zei tremurau ca varga. Atât era de fioros. a fost fiul lui Zeus. Cel care şi-a venit oleacă în fire. Dar aici. l-a zvârlit într-o peşteră. Acolo.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. Fugind necontenit. Ba. a tot fugit până în ţara Siriei. fără măcar să mai respire. Atunci. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. L . Zeus. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. El nu a pregetat o clipă. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. să nu mai fie cunoscuţi. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. l-au prins pe Zeus curmeziş. cântând din liră-ncetinel. Atât erau de-nspăimântaţi. S-a războit cu vitejie. lupta cu monstruosul Tifon. ei au ajuns până-n Egipt. Şi au rămas tăcând chitic. Tifon. uşor. altu-n şacal. L-au strâns şi l-au înlănţuit. a-nceput. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. învins. pe cât se spune. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. şarpe şi broscoi. dup-atâta spaimă. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. Dar oricît a mai cercetat.

S-au tot luptat Tifon şi Zeus. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. trupul lui Tifon sângera. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. Tifon. Iar Zeus s-a şi ridicat. am să vă salt în sus. Vă voi lovi fără de milă. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. Şi monstrul. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. copleşiţi de . prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. Aici Zeus l-a prins din urmă. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. De vreţi. care iese din craterul vulcanului. puternici şi voioşi acum. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. S-au întins mese-mbelşugate4. Totuşi de atâtea lovituri. ce se numesc astăzi Balcani. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. cu glasul său fără pereche.. la pământ. urlând de supărare. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. orbitoare. Totuşi. după poveştile eline. a rostit Zeus într-o zi. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. mult slăbit. Nimica nu-i mai tulbura. Războiul a reînceput. tocmai sosea la peşteră. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. după o astfel de victorie. Când el se-ntoarce sub povară. Munţii s-au înroşit de 3. cu toţii. vă azvârl în Tartar. Iar când tăcea zeul Apolo. sau. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. drept coarde. neputincios. dacă m-oi necăji. să fugă în Sicilia. că vă voi pedepsi amarnic.. gemând mereu. şi mai rău. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. N-o să puteţi.Gigantu-i răspundeadea. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. prefăcându-se în vultur. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. tras de doi cai înaripaţi. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru.. Fumul fierbinte. însoţindu-se cu lira.57 la lira lui. Făcând un semn către Olimp. pân-au ajuns în nişte munţi. tare. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. Vă veţi căi atunci amarnic. cumva. dar o să fie prea târziu. nervii unui zeu. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. Dar eu. v-o spun de-acum. nu-i decât răsuflarea lui. spre cer. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni.. lin. cu-ntreg pământul şi cu marea. învins.

Zeus.. Pământul a vuit adânc. . Cerul senin s-a-nvineţit.. şi-a glăsuit. care-ncotro puteau. Vieţuitoarele-au fugit. cu ochi semeţi. Zeus.58 spaimă. nu – mă tem de tine! Eu. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. Numai o fiinţă a rămas. gemând. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. nu ştiu să mă tem!. privind în sus.

şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. adică munţii însângeraţi. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. Melpomene – muza tragediei. Talia – muza comediei. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. Euterpe – muza muzicii. aşa cum ni-l descriu poeţii. până în Egipt. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. zeiţa memoriei. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. între Tifon şi Zeus. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. erau adeseori înfăţişaţi zeii. Pe Partenon. . o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). 2.59 Note 1. Cerber – paznicul Infernului. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. când monstrul a smuls munţii din loc. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. Clio – muza istoriei. 5. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. din vremea când zeii au fugit din Olimp. după victoriile împotriva titanilor. Gigantul Tifon. 4. Erato – muza poeziei de dragoste . templul magnific din Atena. giganţilor şi a lui Tifon. De asemenea. clădit din marmură. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. În timpurile de odinioară. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. petrecând liniştiţi în Olimp. de frica lui Tifon. socotite sfinte. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. Terpsihore – muza dansului. 3.

acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec...60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. pe nume Meneceu. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. fusese aruncat în Tartar. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. avea. purta. Atlas. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său... Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. al Gheei şi-al cerului înalt. căci ba cârteau. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. pe-un titan. Z .. pe cât spune legenda. Încă de mic. nepăsător la întrebare. Iar Prometeu. Avea şi-aşa multe necazuri. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. Unul din ei. la rândul său. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. ca tată. Doar cei de jos. întotdeauna.-nţeleaptă. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. îi făceau uneori necazuri. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Uranus. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. fiul pământului. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . pe umăr. cum proroceşte Prometeu. cum vor ei. Nimic nu-i mai stătea în cale. Iapet. bolta înstelată. cutremure. de pe pământ. Iapet era. Celălalt..

omul a început să umble. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. C . care ţâşnea dintr-un izvor. Dar omul. Atena. Omul a căpătat şi cuget. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. Gândul lui a-nceput să zboare. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. să-i stea supus. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. A făurit. decât doi fii. ca orice fiinţă pe pământ. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. după cât se spune. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. Palas-Atena s-a-nvoit. îndatorat. să trăiască. ce semăna leit cu zeii. S-a apucat apoi de lucru. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor.61 Nu mai avea tatăl. vreo pasăre. nou creat din tină. să-şi caute hrana. un corp de om. şi-altul mai mic. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. de bărbat2. în stare să conducă bine. De-aceea. muncind cu grijă şi cu migală. ce se chema Epimeteu1. ce semăna leit cu zeii. Iapet. nu îi era deloc pe plac. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. şi să-l slăvească-ntotdeauna. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. pe Prometeu. ascultându-i glasul. titanul a luat în pumnii săi ţărînă.

Hermes.. la Mecona. prin sfetnicul său de credinţă. Altare mândre ne-or zidi. care se numea pe vremea de atunci Mecona.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. să se adune oamenii într-un loc... Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. a glăsuit măreţul Zeus. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. sau alţii-s mai isteţi ca el. dar nu prea multă. — Vom hotărî noi. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul.. Nu doar altare. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. Duceau cu ei un taur mare. pristavul din Olimp. stăpânii din Olimp. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. s-a încruntat de la-nceput. titanul. am să vă dau. În sine.. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. pentru că sunt bun şi drept. la sfârşit. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. Prometeu i-a chemat pe oameni. să se aşeze în grămezi. ca hrană.. pe loc. când vor ajunge la Mecona. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. aflând vestea asta. le-a rostit. Dar. plutind pe nori de aur. zeii. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. să vieţuiască pe pământ. cu milă. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. ci şi temple. Carnea. Se temea. într-o zi Zeus a poruncit. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. Venind şi ziua sorocită. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. este atoateştiutor. tăiată în bucăţi. au mers ei cale lungă. precum le poruncise Zeus. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . prin Hermes. dacă fiul lui Cronos. care le-ngăduie. Prometeu. mai ales. oamenii. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. — O să vedem acolo noi. Şi-au mers. au pornit grupuri spre Mecona.

râzând şi chiuind voioşi. într-un alai măreţ. Acum era clipa cea mare. El singur. a rostit. Era un taur mare.. să aibă. pe Zeus cel nemuritor. încruntat. era de râsul tuturor. desigur.. şi o grămadă pentru oameni. şi alta. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. pe Prometeu. El. gras. îşi spunea Zeus. grămada pentru sacrificii. Zeus. Mai repede decât se-aşteaptă. pentru zei. tigva cu coarne răsucite. bieţii. atins de lăcomie. taurul este înjunghiat.. care.. „Dar lasă. Nimeni nu va scăpa. Zeii.63 pentru oameni. acolo. Carnea e împărţită-n două. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. coarne răsucite şi nici un pic.. şi las-acolo. Ce pedeapsă-i va veni!.. copitele. a-ntins hulpav mâna spre ea. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. un pic de carne. Dar. Zeus putea să dovedească celor de faţă. Însă. . zei şi oameni.. stăpânul a nimerit numai ciolane. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. fiindcă-au hohotit. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. — O iau pe asta!. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne.. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. unde erau bucăţile bune de carne. bucăţile cele mai bune. neatinsă. copite. A înţeles că s-a-nşelat... îl va ajunge o pedeapsă. El a pus deoparte carnea.. nesilit de nimeni.. fierea şi stomacul. scormonind sub seu. Nimeni nu o să scape teafăr. şi-au plecat ochii ruşinaţi. şi oamenii-au pornit pe cale. Alege singur.. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. alesese acea grămadă... fiu de titan.. cu păr ca neaua de curat. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. ce mânca." În vremea asta. Nimeni. mică. lasă. a glăsuit titanul. s-au ridicat către Olimp.. Însă nu mai avea ce face. Zeus cel puternic.. că nu greşeşte niciodată.. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. O!. — Zeus. după voie.. va fi mare. pe norii lor de aur." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare.

Focul acesta e ceresc. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. Oamenii-n vale pot să piară. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. ar fi cerut grăbit iertare. auzind un zgomot. fiindcă m-ai îndârjit destul. zăvorit bine. mânios pentru ocara îndurată. însă atunci sub chip de trăsnet. că oamenii. în mâna stângă. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. A stat şi-a aşteptat o vreme. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. în toiul nopţii următoare. În fierărie. cel dintâi. şi dacă or avea şi focul. în Olimp. Avea cu el. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul.. scăldată toată în sudori. acum... îndură beznă. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. Dar Prometeu. Altul. pe pământ. căutând.. Deci du-te.. spumegând. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. cenuşă şi scântei. Prometeu. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. prea îndrăzneţ. s-a dus la el încă o dată. Acum. Apoi s-a repezit afară.. şi focul tot n-am să ţi-l dau. titanul a pornit la drum. nu era unul dintr-aceştia. repede. focul. N . — Eu una ştiu.. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. cu pâlpâiri albastre. până la urmă. cumva. Focul ardea domol pe vatră.. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. roşii. du-te. Şi-aşa. Sunt doar pescari şi vânători. Hefaistos sforăia dus. cu trupul greu şi obosit. să-l dea şi oamenilor săi. îndură frig. Eu vreau să-i văd meşteşugari. pe mâine şi poimâine. Prometeu s-a oprit puţin. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. Sălăşluiesc numai în peşteri.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. Eu nu-l trimit jos.. şi pentru asta au nevoie de focul tău. şi-a îngăimat ceva prin somn. l-a luat pe Prometeu la goană. ce se găseşte... Mănâncă fructe din copaci.. până n-apuc să te lovesc pe tine. Hefaistos s-a întors pe-o parte. după-ntîmplarea asta. măreţe Zeus. pe-un pat moale. Luase tulpina asta verde. de spaimă. în repetate rânduri. precum spune legenda. pentru stăpânul din Olimp. Deodată. tot or să capete acest foc. Dar Zeus. Zeus îl amâna cu vorba de azi.

dar chip să aibă de zeiţă. case. Prometeu a făcut bărbatul. ai să-mi faci. din apă şi ţărînă. vom mai vorbi noi amândoi. — Stăpâne. focul ardea vioi. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. o fată. să vadă el cum i-am lovit. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. cea dintâi fată L . Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. Pe urmă vine rândul său.. iar tu să-mi făureşti femeia. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. titanul care ne-a trădat.. care făcuse primul om. să chemi toţi zeii. Nu pricepea ce vrea stăpânul. însă. tot ce vor. Prometeu m-a furat în somn. arme. — Când îţi vei termina lucrarea. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. pe de-a rândul. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. aşa de tare... Apoi să mi-o înfăţişezi. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. prin păduri. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . Îşi fac unelte. alte mormane s-au aprins. S-a apucat însă de lucru. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. A tot fugit neobosit. Să spui că-i din porunca mea. Acolo s-a oprit din fugă. Surcelele au pâlpâit. Acuma. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. în uşa fierăriei. în Olimp.. precum îi poruncise Zeus. a zis fierarul. până ce-a ajuns în văi. cu negrăită bucurie. în peşteri. Dar cum s-a văzut arzând focul.. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. Hefaistos a dat din umeri. roate. corăbii.. Dar despre asta. nu-s de vină eu. cu cele mai alese daruri. Hefaistos... celui ce-i ocrotise iar. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. A chemat oamenii la el.. Cum ? Tot titanul Prometeu ?...65 Noaptea era adâncă.. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. Să fie fiinţă muritoare. Şi-acum. în barba-i deasă. Prometeu a fugit prin noapte. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. pe munte. că pământul s-a zguduit până-n străfund. Zeul meşteşugar făcuse.. luând pildă de la Prometeu. pe câmp. galben. neagră... Sînt învăţaţi de Prometeu. a mai rostit Zeus încet. — Mă duc numaidecât. mulţumit că scăpase aşa de uşor. căci vreau să-i fac şi eu un dar. Din grămăjoara asta mică. zâmbind viclean.. făurare..

câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu.. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. făcute chiar de mâna ei. — Când Zeus ne trimite daruri. Deşi era vrăjit de fată. a spus el către muritori.Iar Hermes. dar eu o vreau. a coborât pe pământ. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. Prometeu sta prevăzător. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. la rândul său. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . ca un fulg. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. frumoasă fată. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită.. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. unul a fost. zeul cel şiret. i-a dat şi vraja ochilor. — Te vei numi. Pandora. soţie. ascultându-l pe Prometeu. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. Ba da. zâmbind. Zeul pristav. după ce te-i căsători. cât mai ales. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. luând-o de mână. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. În acea clipă. Zeus. condu-o pe pământ. Ea . mângâietor şi subţirel. — Hermes. titanul. feriţi-vă de vicleşug!. ca răzbunare. şi-acela era titanul Prometeu. I-a ţesut astfel de veşminte. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. oricât sunt de ispititoare. s-a îndreptat către Epimeteu.. a mai rostit stăpânul. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. de gingăşia. a glăsuit Zeus.. Bărbaţii. i-a dat copilei glasul lui.. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. închisă bine c-un capac.66 muritoare. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân.. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. . frate bun al lui Prometeu. Numai Epimeteu. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. Eros a tras. cu straie şi cu alte daruri. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. Bărbaţii s-au ferit în lături.

pe care el. molimele negre.. Nu-i demn. pe pământ. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. foamea şi setea.. ar trebui să-i ocrotească. a răsărit şi crainicul. firavă şi cu aripi slabe. Dar prea târziu se deşteptase. să le-ncolţească-n cugete. s-au răspândit care-ncotro.. ca s-o aducă pe pământ : rele. S-au răspândit minciuna. Şi le-a adus. Năpastele se înălţaseră. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. nenorociri şi boale. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat... Credea că-s daruri preţioase. acesta este darul ce îl trimite. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. Toate cu-nfăţişări de spaimă. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. — Aduc cătuşele. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. — Hefaistos! a poruncit. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. lesne de înţeles. ba chiar şi moartea. în restrişti. în ceasuri grele." — Să vie Hermes!. — La poruncă!. a spus. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. ura. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu.67 — Iată. însă mute. hâda moarte. necazul. suferinţa.. stăpânul.. înaripate. Zeus. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. ba şi-un piron mai lung şi gros. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. ce-o adusese din Olimp. a şi trântit la loc capacul. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. — Aduc! s-a repezit fierarul. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. şi lumea le purta în cârcă. s-a-nfuriat înspăimîntător. văzând aceasta.. Zeus. din acea cutie s-au ridicat.. Când colo. A . zavistia. zburând în cete. în primul rând. care crease primul om. era şi supărat pe Prometeu. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. şi pironul. durerea. să ştii.. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. şi lanţurile. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp.. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. i-a strigat el neînfricat. Ce-i drept. prin mâna mea. grija.. Dar Prometeu.

mai sus. a spus pristavul deîndată. pe-o stâncă aspră. E mulţumit. Marea se tulbură şi fierbe. — Vei sta pe stâncă mii de ani.. — O. sus. Furtuna se dezlănţuie. Cât a durat osânda asta. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. cu cioc tăios. către mări. legat în lanţuri. pe stâncă. pe-un vârf de stâncă. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. Şi-ntr-adevăr. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit.. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. colţuroasă. stăpâne. în Caucaz. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. şi adăposturi şi veşminte. ars de dogori. iară cu ciocul îl sfâşie. se vede Zeus. cu fulgerele-n mâini.. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. Priveşte peste zări titanul. cu mult mai sus de nori. Sunt focurile. măreţ. în slăvi. cu Forţa şi cu Violenţa. din cer s-a auzit un glas. Vârâţi-i şi pironu-n piept. un glas puternic. Legaţi-l sus. smulgându-ţi. încovoiat. zeci de mii de flăcărui. Fii blestemat. slugile mele credincioase. Iară Hefaistos. Chemând pe cele două slugi. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi.. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare... blestemat să fii. stăpâne. cu ciocul său încovoiat. şi el o să-ţi sfâşie trupul. Aici. până pe Elbrus. fierarul. fiul lui Iapet. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu.. cu ajutorul focului. urlând. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. Oamenii au să vieţuiască şi peste .. Doar Zeus se mai zbuciumă. Cerul ca smoala se despică şi sus. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. Ştie că şi-a-mplinit menirea. Pământul. pe care le înghite lacom. cu aripile larg deschise. fără odihnă. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor.68 — Voi. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . Meşteşugarii se trudesc... către câmpiile întinse şi către fluvii. — Am înţeles totul. zi de zi. fără somn. fii blestemat. zguduit. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. din cer coboară vulturul înspăimântător. Prometeu. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. se crapă. n-a scos din piept nici un suspin. bătut de vânturi. titane! strigă de-acolo. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. de grindină şi de zăpezi.. Beznele nopţii-s risipite.. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. ficatul. Zâmbeşte-n el. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. smulgând bucăţile de carne. din Olimp. Hermes şi Hefaistos.

. ai să pieri!. Zeus.. Zeus.. . ai să pieri. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. însă. Tu. până în sate şi oraşe.69 mii şi mii de ani.. însă... Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu.

titan. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. speranţa.. El purta un arc. într-un basm dobrogean. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. ca şi alte popoare. care suferă pentru convingerile lor. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. te mai îndeamnă. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. ci din imboldul curat al inimii. fără nici o plăcere. Hermes şi Apolo. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. alcătuit de un autor necunoscut. cu spatele la zei. să se îndrăgostească de ea. în frunte cu însuşi Zeus. Astfel. însoţitoarea oamenilor la necazuri. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. Într-un imn elin. el însuşi este denumit. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. 4. îl dă drept pildă pe „titan" şi . Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau." 7. aflat în muzeul de la Neapole. ci şi în vorbirea curentă. mai ales orientale. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. Expresia aceasta este deseori folosită. În legenda elină. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. doar ea. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. 3. 5. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. gravată de o mână nu încă prea meşteră. bătută de talazuri. nu numai în literatură. 2. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. 6.. Eros era zeul dragostei.. 8. ci ajută la înlăturarea lui. intitulat „Palatul de argint". din secolul al VIII-lea. după cum spune o legendă. Unele săgeţi erau unse cu miere. dându-i viaţă. speranţa. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. pe care el a numit-o om. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. El stă lângă făptura cea nouă. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. în legendele eline. Karl Marx. privesc chipul noii făpturi de lut. referindu-se la cugetătorii progresişti. fratele lui Prometeu. Poseidon. Pe o piatră antică. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. care licăreşte şi-ţi luminează calea. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă.70 Note 1. de cele mai multe ori. Zeii olimpieni : Hera. variante ale acestei încântătoare legende. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. fiu al Afroditei. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. Avem şi noi. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. ca o steluţă mică şi albă.. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ.

care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. Salvator Rossa. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. de fapt. Eschil. parcă te văd. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. din zborul vibrant al unor aripi de oţel.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". te salut. făuritor al lumii care urcă!. ca : Goethe şi Shelley. Geo Bogza. vârful înalt. de pe muntele Elbrus. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. cât de măreţ se înalţă de la pământ. Fiu slăvit al unei mame slăvite. Cutezătorule Prometeu. Ribera... lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. în care. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. clipă memorabilă şi fără seamăn. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. Poeţi. de piatră. În literatura noastră. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. ... poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. privind cândva. cucerirea focului. cutezătorule Prometeu!. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. 9. cu fruntea ridicată spre cer. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. de mai târziu. alegoric. a exclamat înflăcărat.Te salut. Tizian. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. cutezătorule Prometeu." *Numele roman al lui Zeus . întruchipată prin figura lui Prometeu. mai sus de lumea albă a norilor. pentru că ea reprezintă. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. Gustave Moreau.. pictori ca : Michelangelo. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. intrate în marea poveste a lumii. ci neînfrânţii fii ai pământului. trec în zbor crestele Caucazului. însângerat şi mândru.. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele.

trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . deci . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . spunea porumbiţa . de la Mecona . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . cu pene negre ca tăciunii. pe-o cracă lungă . oamenii . care-i slujeau oracolul . primite prin preoţii săi . i-au ascultat poruncile . din acea zi . temple mari . au răspuns unii dintre ei. faceţi aicea un oracol. el a trimis .Vântul când va sufla prin frunze . — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . o porumbiţă fermecată . îl mânia. s-au pus la cale jocuri . Totuşi . D . precum dorea .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. pentru că se temeau de Zeus . Le-a poruncit . nici şopotul izvorului . În cinstea lui . vântul trimis de însuşi Zeus . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. durerea . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . într-o padure din Dodona . să-i ridice altare multe.Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . suferinţa şi alte rele fără număr . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . şi să-i aducă sacrificii. tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . Şi-n primul rând . Ea s-a lăsat într-un stejar1 .

cu puterea-i. I-a dat bucate să mănânce. a vrut să-l şi batjocorească. îi spune Hermes la ureche. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp... din carnea unui rob ucis. Z . ţesută de mâna Atenei. Acolo-a cerut adăpost. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. Ţinea . către Arcadia ferice3..73 lupte . concursuri şi serbări vestite . sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. fără milă . A străbătut’naltul Menala. Iar uneori – e drept că numai aşa. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. şi s-ar putea să fie-un zeu. fie c-a fost trădat. veşti nu prea îmbucurătoare. fulgerul său necruţător . Şi a dat semne tuturor că este el. pe ascuns. stăpânitorul. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. un munte potopit de fiare.. în Olimp . numite-apoi olimpiade2. Era deci Zeus mulţumit . către pământ . Zeus . pe-ncetul.. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. — Nemernice! i-a strigat el. Şi-a hotărât să îl lovească. Şi a pornit apoi prin lume. a prins de veste-nşelăciunea. cu toate astea . PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. am să pun la încercare puterea-ţi. văzându-şi templele . în timpul nopţii.. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. călătorule!". când . destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. gata să-l zvârle . Mai înainte. şi-a ajuns în Arcadia. Crima ta este fără margini. când duc ofrande templelor. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. Mantia lui sărbătorească. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. ca să râdă. Pedeapsa mea te va ajunge.. — Nu râd pe faţă muritorii. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. Acum. fie că Zeus. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. — Temeţi-vă! le spunea aspru.părea ceva mai mulţumit. şi-a lovit. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . când ţi se pleacă la altare..

Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. săltau. Caprele. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. Aici femeia mulgea lapte. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. Stăpâna pregătea mâncarea. Era acum însoţit şi de pristavul său. cu şindrilă. la fel de zdrenţuit. nesătule. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. mai la o parte. cu trepte largi şi-acoperită. cu părul alb. de carne friptă şi fierturi. Trupul i s-a-nvelit în blană. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. şi. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. tot neastâmpărate.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. de Hermes. O locuinţă arătoasă. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. o fiară cruntă. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. pe stâlpi groşi. zeii au intrat într-un sat. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. în chip temeinic. Licaon4 s-a făcut un lup. în lungi fuioare cenuşii. oameni buni. având toiagu-n mână. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. de bivoliţă. Iar regele. un lapte gros. Mirosuri calde. Hermes. Nu i s-a dat nici un răspuns. Zeus. N-au mers prea mult. D . Erau boi mari. Fumul se ridica alene. aţâţătoare. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. stăpânitorul din Olimp. până când a ajuns şi în Frigia5 . Prin curte mugeau vite grase. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. Mergeau prin praful drumului. orişice loc – pe prispe. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. gâdilau nările lui Zeus. iscoditori. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. au ajuns lângă-o locuinţă. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. prin ogrăzi. Mergând aşa-ntr-o bună zi. se prefăcea că-l sprijină. murgi şi roibi. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. să poată înnopta tihniţi. însă cu ochii cercetau. lăsând în urmă numai pete întunecate. Tot cercetând cu grijă satul. ca de obicei. Nemaiputând răbda ispita. ţinută bine. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. de rugină. Se arătau nepăsători. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară.

se numeau Filemon şi Baucis6. când iacătă o luminiţă.. Poftiţi în casa noastră. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. Uitându-se ceva mai bine. Am răsturnat. la-nsurătoare. pentru acea noapte... Erau săraci. şi învelită cu şovar. Şi tot aşa. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. când se măritau. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată.. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi.. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. cum este doar bătrâna Baucis. au rostit ei... Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. dacă nu. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. Un chip cuminte de bătrân. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică.. în anii tăi de căsnicie. Fetelor.. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. a răsturnat un vas cu lapte. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat.. poate. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. şi mai bine. cam coşcovită şi-aplecată. aşa de buni şi primitori.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. tăiat în două de-un pârâu. Alături de coliba lor era un petic de grădină. din cauza voastră.. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei.. Cei doi bătrâni. un şiştar. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. ce se afla pe câmp. Vedeţi-vă de altă casă. Băieţilor. Deşi erau atât de-n vârstă. şi-n urma lui o bătrânică. de unde vin şi cine sunt. În prag s-a arătat un chip. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. au înţeles că-i o colibă. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. Ridicând capul către Zeus. — Poftiţi!. Mai târziu. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul.

Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. săraci. cam învechit şi ros de timp. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. Pe urmă-a luat un covoraş. şi totuşi cel mai bun din casă. din lemn de fag. fără să cate nici la haine. suflând din răsputeri într-însul. A . primitoare. mai dornici să-i primească bine. În vremea asta. s-a repezit la vatră. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. dezvelind din cenuşă jarul . Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. nu prea groasă. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului.. fie cu roade din grădină.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. sârguincios. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. gazdele. S-a aplecat singur de şale. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă.. Cu feţe calde. nici la cuvinte sau la feţe. stăteau cu oaspeţii de vorbă. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. plin cu apă. bună. a pus pe jar frunze uscate. care stătea de mult în grindă. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. cicoare. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. napi. ca să-nşele vremea. poruncile. Ba. Din ea a retezat bătrânul o felioară. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. după datină. apoi. picioarele drumeţilor. flămânzi. cu firea lor deschisă. laviţa asta. să-i dea gust puţintel mai bun. Umblând grăbită. fie cu sfaturi înţelepte. Focul a pâlpâit pe-ncetul. şi smălţuită cu ceară albă de albine. fără teamă sau plânsete zadarnice. cât timp o să pregătim masa. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. să spele. iar când a ars cu vâlvătaie. păstrată pentru sărbători. care-aveau nevoie. şi i-a dat drumul în fiertură. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. prune ca nişte pietre scumpe. surcele şi un lemn mai gros. ca pe la alţii. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. destul de vechi şi aromat. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. ţesută chiar de mâna ei . Erau acolo nuci. Pentru că masa-ntârzia. curmale.

Au mers ce-au mers. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă.. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. S . s-au plecat zeilor cu teamă. un semn că este un preaputernic olimpian. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. Ba. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. Filemon a priceput semnul. Luându-şi câte-un toiag în mâini. Filemon. cum să-i îmbie. în înţelegere deplină. Le părea rău de casa lor.77 struguri cu boabe mari şi roşii. Chemând-o lângă el pe Baucis. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre.. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. ceilalţi erau nevinovaţi. ce să le dea. Şi Zeus. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. Dar nu aveau. smochine dulci şi. unde trăiseră o viaţă. n-o sacrificaţi. a rostit Zeus.. ce face. Este destul tot ce ne-aţi dat. bătrânul. precum se cuvenea. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. Picioarele le tremurau. pentru c-a fost recunoscut. Atunci Filemon a-ntors capul. Numai că ei erau bătrâni. Mai ales Filemon. cum o fi. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. mulţumit în sine. un fagure de miere albă. Da-n locurile cunoscute. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. vasul de lut rămânea plin. au pornit după cei doi zei. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. bieţii. la mijloc. Iar gâsca era sprintenă. care sclipea tăcut sub lună.. le turna vin neîncetat. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. Osânda noastră. — Taci. Numai pe voi vă vom cruţa . o gâscă. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. închizând taina-n apa sa7 . a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. Pentru nelegiuirea asta. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. ei au să fie pedepsiţi. este întotdeauna dreaptă. în acest fel. când zeii hotărăsc ceva. Au trebuit să se supună.

cu vorbă moale. într-o zi. — Voi o să locuiţi în templu. pe la tălpi. Puterea scade. Baucis simţea acelaşi lucru. Şi-aşa. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. şi se urca spre gât. dorind să stea-n aceleaşi locuri.-nchideau templul. în aceeaşi clipă. acolo-n munte. tremurătoare. Aurul mult se risipeşte. se ridicase-o insulă.. Fie pe voia voastră. Pe când vorbea aşa. Scoarţa creştea şi către mijloc. Amândoi zeii au pierit. căci m-ar îndurera prea tare. spre cap. Cei doi s-au gârbovit mai mult. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. — Bine. putere. nu vreau asta. sculptate. Filemon a privit spre Baucis. Şi Zeus a făcut un semn. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. n-au mai văzut-o. Poate vreţi aur.. şi vă voi da. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. a dat din cap bătrâna Baucis.. a glăsuit solemn stăpânul. cu înţeles. a spus uşor lui Filemon : Î . tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. nu mai vedeau nici la un pas. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. amândoi. Ochii li s-au înceţoşat . negreşit. Anii s-au scurs pe îndelete. în care vieţuiseră încă de când erau copii. Spuneţi o singură dorinţă. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. numai privindu-se în ochi. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. De-aceea. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur.. şedeau bătrânii. precum spune legenda. îngăduie să-nchidem ochii. a dat răspuns Filemon. Ea către el. pe trepte-n faţa templului. Porţi mari..78 UN STEJAR MÂNDRU . pentru că i-aţi cinstit pe zei. decât bătrânii.. Ei povesteau. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. Tinereţea trece cu anii. — Nu. S-au aşezat în tinda lui. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. N-au mai rămas. Vreau să vă dau şi o răsplată. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. mare Zeus.

.. dar multă. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. a sosit ceasul!. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare.. îţi spun adio. şi-a sărutat-o lin pe frunte. — Adio!.. dar gurile le-au amuţit. Baucis.79 — Soţul meu scump. bătut de vânturi . Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. alb.. Bătrânul nu mai era om. În preajmă s-a făcut tăcere. era un tei subţire. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . cu flori micuţe. în schimb. ci se făcuse-un stejar falnic. foarte multă vreme.. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic.. a grăit şi dânsul.. dar cu mireasmă-ameţitoare..

precum se ştie. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. bineînţeles sub altă formă. oraşe. numite olimpiade. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. supăraţi pe oameni. din patru în patru ani. De bucurie. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. care întruchipa Victoria. în limba elină. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. Mai târziu. 4. cei care au pus la cale. . 7. castele. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. Nu este însă vorba. Numele Licaon înseamnă. Apolo. împăratul Romei. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. 5. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. lacul Ursului de la Sovata. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. grădini. cum a fost numit. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. 6. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. făcută din aur şi fildeş. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. ca în legenda greacă. mult înnobilat. murmurul izvorului. până astăzi. şi au loc tot din patru în patru ani. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. care purta în vârf un vultur. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. lacul Sf. dealtfel. cum se punea pe frunţile învingătorilor. Pentru prima oară. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. Pe frunte. este frecvent în toată literatura populară. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. 2. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. În mâna stângă avea sceptrul. 3.. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. în amintirea unor concursuri. măslin sălbatic. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. biserici. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. vraci etc. încât ele dăinuiesc. să se alcătuiască concursuri. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. la renumitele olimpiade. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. lup. cel stins pe meleagurile ţării noastre. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. la care luaseră parte fiii săi : Apolo." Aceste concursuri. odinioară. şi în creaţiile noastre artistice populare. vrăjitoare. Urmele acestui templu. jocuri şi mari serbări.80 Note 1. În acest templu măreţ. au vrut să le dea mai multă greutate. „părintele istoriei". Şi în folclorul nostru.. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. În realitate. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. au căpătat atâta faimă în lumea antică. din urgia lui August. aceste jocuri vestite. de către duhuri. numite olimpiade. Era făcută din aur. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. din ţinutul Elidei. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. născocind legenda. Hermes şi Ares.

jocuri sau concursuri. şi repede-şi ieşea din fire.. Zeus. din aur şi aramă. Calea pe care veneau zeii. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. neîndoielnic. şi zeii au intrat grăbiţi. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate.. cu aripi la picioare. de îndată. zeii săreau.. Palatul marelui stăpân. Stăpânul... după poveştile eline. Zeus se şi găseşte-acolo!.. că oamenii nu îl iubesc. Se tem numai de el.. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. noi o numim Calea lactee... porneau în goană spre palat.. întorcându-se în Olimp.. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. Veniiiţi!. Cum auzeau porunca adusă de pristav. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. la umeri şi la pălărie. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. zeii! Vocea lui Zeus tremura. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. era cu porţile deschise. de zei mai mici. Veniţi în sala de ospeţe. clădit de fiul său. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. Hefaistos. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ... porunceşte să v-adunaţi. Hermes. şi-atât.. chiar de era un fiu al său. ce nu vesteau nimica bun. Z . Deci. Cât mai degrabă. nici nu-l respectă de ajuns. şi lăsând toate laoparte : petreceri. atunci când noaptea e senină .

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

de cum s-a-napoiat acasă. şi doar cu dreapta a-notat. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. tatăl omenirii. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. Planul lui nu va izbândi. pe tot întinsul ei.. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. până ce a ajuns la mal. norii erau secătuiţi. După aproape nouă zile de necurmată scurgere.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. încă înspăimântat. şi-a luat pe draga lui soţie. s-au urcat amândoi în barcă. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea.. Elada s-a acoperit. pe Deucalion. de valuri. Şi barca i s-a sfărâmat. Prometeu. fiule. Scăpat din valuri. Deucalion şi-a pregătit barca. care-avea darul prevestirii. din plin. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. ca şi bunicul său. ce purta numele de Pira. Acel munte este Parnasul6. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. când s-au pornit ploile. După ce tatăl. până ce a ajuns acolo.. Era barca lui Deucalion7. a fost înlănţuit de Zeus. avea el însuşi un fecior. şi cerul se mai limpezise. ce era rege la Ftia. Iar cerul când s-o limpezi. pustiul verde-al apelor. Apele au crescut întruna. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. dornică de un adăpost. Iar Prometeu. să-nfrunte apa şi furtuna. Ascultând sfatul tatălui. în Tesalia. gata de drum către Parnas. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. Uranus. de lemn. luptându-se din greu cu marea. La pieptul său strângea pe Pira. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. P . Ploaia mai încetase parcă. oricât îi tot adăpa Iris. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. Şi. ce nu va fi cuprins de ape. înfrigurată şi flămândă. Numai o barcă mai plutea. Deucalion privea..

a-nceput să vie către matca sa. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. în sfârşit. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. se află-n muntele Parnas. Temis s-a apropiat de Zeus. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă.. şi-n timp ce apele scădeau. şi într-un ceas sau poate două. După aceste nouă zile. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. din slavă. a . a risipit norii la mare depărtare. s-a îmblânzit.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus.. Din mii şi mii de oameni. El este rege tesalian. de undeva. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. L egenda spune că. Suflând voios. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. — Se cheamă Deucalion şi Pira. Pe urmă. dintr-un fund. Au suferit şi ei destul. Apa. ascultând-o pe Temis. s-a avântat în largul său. La Hades morţii vin şirag.. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul.. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. dreptate ţi-ai făcut destulă. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. Aflând că ploaia s-a oprit. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. Deci. Zeus. Norocul le-a surâs. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. titanida. supusă. Colinele au răsărit de sub povara undelor. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. pământul parcă se-nălţa.. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. în fluvii şi în lacuri. pentru numele dreptăţii. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. şi i-a dat drumul de îndată. ce te-au nemulţumit pe tine.. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor.. au mai rămas pe lume doi. împărţitoarea de dreptate. Boreu. şi nu se mai sfârşesc la poartă. un monstru-al apelor marine. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. cerul s-a-nseninat de tot. şi iată-i. La acest semn. câţi vieţuiau până acum..

Bine c-am scăpat amândoi. cum era datina străbună. Pira. Când. au curăţat zidul de muşchi. Rostind cuvintele acestea. cei doi soţi s-au culcat în templu.. Milostiveşte-te. haină şi turbată. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. alţi oameni ? Vorbind. venind lângă el. Pira. se coborau pe coasta muntelui Parnas. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea.. zeiţo. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. După ce s-au spălat pe trup. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. iubită Pira. cel puţin. şi şi-au stropit veşmintele.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10... Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. Focul n-avea deci cum să ardă. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. se năpustise peste ţărmuri.. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. tu. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul.. din apă şi pământ. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. Privind până departe-n zări. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. deşi suntem atât de singuri. Coborându-se apoi noaptea. pe plete. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. S . ascultă. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. Deucalion şi soţia-i. ai rămas în lume. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. tihnite. muşchiul cel verde. în voia lui. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. iacătă. urlând şi făptuind prăpăd. Pe zidul templului creştea. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . zăresc în cale apele râului Cefis. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. au pornit veseli iar pe cale. învaţă-ne ce putem face. sărutând marmura rece. singură cu mine. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. te-aş fi urmat. Preoţi nu mai erau acolo. — Semn bun! a glăsuit bărbatul.

mergând de-a lungul văilor. apoi. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume.. să zvârliţi oasele-i în urmă. oasele străbunicii voastre. zvârlind cu ele peste tot. vieţuind cu soţia lui în pace. după legendă.. s-a bucurat femeia. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. Acesta e.. vieţuitoare.89 — În zorii zilei. prin vis. azvârlite de mâna moale a soţiei.. le azvârleau în urma lor. pe care l-au numit Elen. a spus zeiţa Temis. Deucalion s-a trezit îndată. Iară în humă era viaţă. s-a luminat bărbatul. — Atunci. Din ele s-au născut pe urmă. mai mult decît la început. erau seminţe rodnice. — Dar stai!. Astfel. Mergând de-a lungul fluviilor. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu.. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. iar celelalte.. cum spun legendele străvechi. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi.. ele se prefăceau în oameni. E Gheea.. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. în timpul nopţii. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. şi oamenii vor răsări. Oasele ei sunt pietrele.. de plante şi de animale. mi s-a ivit bunica Temis. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. Unde cădeau aceste pietre. deveneau nişte fete mândre. respectat de toţi. S . zeiţa a pierit din vis.. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. Lumea s-a înmulţit din nou. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. totul e limpede. bărbatul. e pământul însuşi. i-a spus Temis. Deucalion şi-a făcut o casă. numiţi în vremurile vechi : elini. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. mii de spiţe. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. strămoşul grecilor.

Dealtfel. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". Sus de tot era eterul. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. jos pământul. dedesubt aerul obişnuit. ei sunt numiţi uneori fiii lui. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. Nereu. Ea zbura cu iuţeala vântului. de eterul cel subţire şi curat. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. Dând această complicată genealogie. el îi salvase din pântecul lui Cronos. având deci. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". pe zei şi pe oameni. origine acvatică. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. în culorile lui atât de minunate. despărţit de apă. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. Taumas era fiul Gheei. uscatul de apă. şi aerul. un alt zeu al mărilor. Adeseori. a Electrei. stăpân olimpian al tuturor apelor. Zeul Nereu. din căsătoria ei cu Pontul. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Hestia. prin legende pline de poezie. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. de la amândoi părinţii. Iris cea cu aripi de aur. căsătorit cu oceanida Doris. ca un adevărat părinte. 3. Hades. În sfârşit. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. pe care-l respiră oamenii. ce locuiau numai . dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. Pe ceilalţi : Poseidon. Iris era fiica lui Taumas.90 Note 1. Demetra şi Hera. 4. sau curcubeul. 2. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. 5. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. fiica lui Ocean. dându-le viaţă a doua oară. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului.. un zeu marin. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. adică plin de bunătate şi înţelegere. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. zeii mărilor erau mai mulţi. avusese cincizeci de fiice.

din care s-a salvat Noe cu arca lui. La elini. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus.91 într-o insulă a lor. locul lui Noe îl ţine Deucalion. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. de pildă. Interesant este însă faptul că Deucalion. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. să le facă focul. înalt de 2459 m. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. foarte depărtate. necazurile. ca în Egipt. . sfătuit de Prometeu. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. să se purifice. Deucalion şi Pira. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. tatăl său. de cele mai multe ori. Multe râuri. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. 10. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. semnul puterii. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. primind în schimb o răsplată. până în Africa şi America de Sud. unde apa lipseşte adesea. Muntele Parnas. să le cureţe casa şi grajdurile. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. La cei vechi. Locuri uscate au fost acoperite de ape. în lucrarea lui „Munci şi zile". ţinând la gură o scoică din care suna. soţia titanului Iapet. după unele legende. Poetul Ovidiu. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. 7. 8. 6. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. Coincidenţa este izbitoare. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. cărora trebuie să le aducă apă. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. Italia etc. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. au avut loc mari ploi torenţiale. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. Ele erau reprezentate. Spania. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. între Dorida şi Focida. 9. situat în vechea Grecie. cutremure şi scufundări. apele care fertilizează pâmântul. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. Sfânta Vineri. au balade şi legende legate de numele lor. ca : Oltul. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. elinii personificau şi râurile. sfătuit de Dumnezeu. Şi în folclorul nostru. dovadă că în timpuri foarte. aflată între Capri şi coastele Italiei. apele ocupă un loc deosebit. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. sfânta Vineri. Titanida Temis fusese. purtând şi coarne. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. Mureşul etc. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. ci şi relele. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. 11.

fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. O lume nouă se năştea. Şi Zeus.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. pe pământ. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. De-o parte se aflau elinii.. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică.. una mai mândră decât alta. Aş vrea să sorb. . chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. T recuse. căta nesăţios prin lume... în sfârşit. Am să fac. nectar divin. neam de titani1. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . Dar văd. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. Hermes. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. Zeus era iar mulţumit. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. acolo. pe Egina. dulce şi gros. din neam de zei. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. Mi-am luat zeiţe de soţii2 . împlinindu-şi vorba.. urgia potopului dezlănţuit. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ.. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. şi-alte nunţi. la nesfârşit.. nimfe3 şi fete pământene. Hermes..

Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Numai că zeul fluviu. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. de nişte oameni milostivi. ce purta numele Eac. crescut acolo-n insulă. cu prada lui. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. într-o clipă. Fluviul n-a mai avut ce face . a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. Lui Zeus nu i-a fost destul. Aflând atâta sărăcie. tatăl. Sisif i-a spus unde se află Zeus. ici-colo. A devenit soţia lui.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. Şi fata. Asopos a fugit s-o caute. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. Regele locului. când adormise-ntr-un umbrar. Precum a zis a şi făcut. pe malurile fluviului. Era atât de mânios. Asopos s-a înduioşat şi. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. — Dar fluviul are şi-alte fete. pe care a zvârlit-o-n mare5. să nu o mai găsească nimeni. care s-a coborât din cer.. să facă noi semănături. Cea mai frumoasă-i Antiopa. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. În ţara lui bântuia foamea. câte-o fructă. îi spunea el zeului Hermes. Copiii ei au fost doi gemeni. neavând ce face. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. Sisif. A mers. Drept mulţumire fluviului. într-un vârtej ameţitor. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. Fata a rămas insulă. Zetos şi Amfion. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. precum se povesteşte. Iarba a început să crească. era nespus de necăjit. Ţinutul s-a înveselit. o flacără strălucitoare. ascuns. micul Eac. a-nvăluit-o-n flacără şi. şi ea va fi soţia mea. Z .. s-a preschimbat în flacără. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. a mers. Atunci. El a furat-o pe Egina. a trebuit să se-nvoiască. răufăcătorul care-o furase pe Egina. Iar fiul ei. cu puterea lui de zeu. nu s-a lăsat batjocorit. a ajuns rege mai tîrziu. Oamenii au ieşit la câmp. scăldată de albastrul mării.

a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. Pe umeri ţinea. S-a chinuit aşa un timp. te-asigur. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. nebănuitoare. Făcând un semn. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. impunător. — Privirea ta e ageră. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. stăpâne ? zicea Hermes. Se ruga biata să o ierte. — Nu... Artemis se uita la nimfă. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. te înşeli. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. a trimis nimfele s-o cheme. Fără să dea nici un răspuns. mai mult ca dânsa. Artemis. spre inima pădurii. având o cută-ntre sprâncene. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. dacă îşi calcă jurământul. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. A . prin munţi. Gemând. Deodată... Calisto. băiete. i-a tăiat calea lui Calisto. Zeus. nu-i alta care să merite. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. la vânătoare. Zeus. oare. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. Într-adevăr. auzind ţipetele fetei. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. i-a spus pristavului stăpânul.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. Eşti gând din gândul meu. pe Arcas.. — Bine. Mergând cu pas uşor. că vor rămâne ne-ntinate. cinstea de-a-mi deveni soţie. Îi va fi teamă. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. ca şi dânsa.. ce fată crezi tu. plângând. Cu voce limpede. îmi pare mie. înlăcrimată. Hermes. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. deşi nu avea nici o vină. Iată ce fac. a râs cu hohote stăpânul. Fata a fost lovită-n piept. Artemis cea adevărată. de fată.. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. Şi. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale.. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată.

de asemenea. Zeus tăcea. storcându-şi cosiţele bălaie. pe Zeus.. se îndrepta spre ţărm. ce uda ţara Argolidei. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. Arcas. pe boltă. Sunt flori pe lume câte vrei..95 Sfârşindu-şi fata zilele. Zeiţa. după cum îi prevestise însuşi Zeus. era mai greu s-o prindă Zeus.. s-a repezit-naintea fetei. ce se numeşte Ursa mare. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. Hera a început să strige : — Stăpâne!. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. o preoteasă-n templul Herei. în Argos8. ce purta numele de Io. Pământul era luminat de soare. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. a-ntemeiat Arcadia. Io. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. Voia să se-întoarcă-n fluviu. îi răspundea şiretul Hermes. neostoitul Zeus. trupul său a fost pus pe rug. Fiul său.. glăsuia Zeus către Hermes. lungi. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. l-a rugat pe tatăl său ceresc. era alt fluviu zeu. Fecioara Io. ridicând braţele spre soare.. pe loc. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. Şi mai trăia pe-atunci. în întuneric. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. ca o petală de argint. Inahos.. ce o pândea din slava lui. Îţi poţi afla alte soţii. s-a coborât în Argolida. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. A fugit iute. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. pe şesul înroşit de soare. Din cer o urmărise lacom. ca o ciută. Egina-i insulă în mare. N-a răspuns nimeni. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. sperând că nu C . Ca să-i păstreze frumuseţea. se-nţelege. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. A vieţuit el multă vreme. Zeus. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. În acest timp. Tatăl acestei fete. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. însă. cam bănuitoare. Şi moartă ea era frumoasă. Zeus!. ca în orice zi. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. Unde eşti ?. La adăpostul tatălui. oraş vestit. Io s-a rătăcit prin beznă. să-l ducă lângă mama lui. ivind o nouă constelaţie. înfloritor. Io s-a-nspăimântat de moarte. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. după cum spun legendele.

Simt că mă sting. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. în ţara fluviului Inahos. Dar Hera. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. Hera o urgisea mai rău. un slujitor de-ncredere. Zeus. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul.. — De e aşa. într-o bună zi. prin lumea largă. vedea în toate părţile : sus. Atâta câ şiretul Zeus. Tu să mi-o duci cât mai departe. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. cum se cuvine aceluia ce suferă. Acolo să mi-o chinuieşti. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. să iei juninca asta. pesemne. mai îngheţate. numit Argus9 . o clipă fiecare . peste câmpii şi peste ape. — Nu ştiu. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. — Ţi-o dau. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. Inahos. pe copilă. ascuţit. frunze pălite şi amare.96 va fi zărit.. vedea şi-n bezne şi în apă. Monstrul acesta. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. altu-n spate. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. Eu bănuiesc că e o fată. Şi-n loc să dobândească milă. Vorbeau cu toţii despre ea. Io vărsa lacrimi amare. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. să n-o mai poată vedea Zeus. mai bătute de vânturile cele reci. cum nu! a răspuns Zeus. cât te-i pricepe tu mai bine. băgau de seamă orişice. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. bănuind. unul în faţă. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. înnămolite. Ştia că e nevinovată. din cer. ca să nu fie prins. Şi tot ducând-o monstrul Argus. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. lăsând-o pradă frigului. în părţi şi-n spate. pe rând. o oropsise. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. alături. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. jos. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. şi cu surorile-i iubite. să mi-o dai mie! a rostit Hera. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. putrede. nevinovat. că Zeus totuşi este-acolo. A ieşit din pământ. Noaptea. H . au ajuns. dar ceilalţi rămâneau de strajă.

.... hohotind : — E dusă mângâierea mea. Da.-n lături. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!. a rostit fluviul zeu. oblojeli!. Cât timp s-au petrecut acestea. Aduceţi iute!. Plângând cu ţipete.. A tras apoi tare de lanţ. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. — Aduceţi leacuri. bătrâne. Io scrie. Inahos. N-o mânia cumva pe Hera. a răcnit el... ea şi-a zgâriat.. pe ţărmul nisipos al apei... da. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii... sărmana ? se întrebau şi fetele.97 mă sting cu zile. Ştie să scrie cu copita.. Eu sunt Io a voastră. Păstorule nelegiuit. — Io!. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te. Duse îmi sunt orice nădejdi.... Şi noi... Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi... Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea.. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. Tatăl se aruncase jos.... . Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. zeii au să te pedepsească.cât vom trăi pe lume.. lovindu-şi fruntea. cu multă trudă. pe unde-o rătăci. vom lăcrima în urma ta. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. — Surioara noastră dulce. — Eu sunt. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. numele – Io – cu copita. da. Hai să citim şi noi ce-a scris. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. ce ocroteşte-acest ţinut. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată.. târând juninca-n urma lui. striga dânsul. care cânta din zori în noapte. blândă.

Lui Argus i se închid ochii. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. Hermes şi-a scos din sân un nai. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. măi ? i-a strigat el. El însă s-a urcat pe-un munte. mereu. i-a poruncit Zeus lui Hermes. Asta vrea... nişte păşuni cu iarbă arsă. umbrit de arbori rămuroşi. Iar mie-mi vei cânta din fluier. Şi-s izvoare. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic... . Urcă-te sus! E şi răcoare. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io.. Cum ? Te priveşte. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. a tot zburat. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. să-ţi tot adăpi căpriţele. N-a ascultat plânsetul lor. din nai. ia vino-ncoace!. să nu se-apropie nici un om.... a cugetat în sine Zeus. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. şi să-l ucidă. în drum. nevinovată precum e!. şi la umeri. Şi tu poţi să te odihneşti.. lângă Argus . — Cine eşti.. păcură. cântând din nai.. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. A .. aici e grasă. A început să-şi mâne turma.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. încât abia de-o vedea Zeus. A venit vremea s-o ajut. Acolo iarba e pălită. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. Argus l-a şi văzut pe Hermes... cântând mereu. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. Frumos mai ştii să cânţi. în bătălia dintre ei. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. Asta şi urmăreşte Hermes. A dus juninca mai departe. până ce a găsit. De-acolo priveghea în zare. cu lanţu-i greu. până la urmă se-nvoieşte. M-a blestemat fluviul Inahos." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. Sosind acolo. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş.. Dar vai. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus. Încet-încet îşi urcă turma.. — Sunt un sărman păstor de capre. Făcut din trestii ?. De pe-nălţimea unde sta. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. Cum a lovit cu caduceul. băiete!. fermecător. A tot zburat.. — Frumos mai cânţi.

câte unul. i-a prins de coada cea rotată. Muntele s-a-nroşit de sânge. Sforăie-n tihnă şi visează. dar a zărit jos. A strâns ochii monstrului Argus. cu glas domol. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. îi tot spune. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. şi a rostit către păun : Z . Coada păunului. ca-ntr-un mormânt. I-a strâns în poala ei pe toţi. numită nai. i-a plăcut mult zeiţei Hera. Puterea lui este sfârşită. in câmpie.. rotată. pe nume Pan. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. Vocea lui Hermes e ca vântul. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . scăpată de sub cumplita priveghere.. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. şi. ici-colo. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. trecând o pasăre : păunul. pentru cântat. Mai sunt de strajă. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. ca să-i arate ce-a făcut. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. căzuţi pe coaste. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. Argus a adormit de tot. Juninca liberă. adormitor. păstorule iubit. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. rostogolindu-se pe văi.porneşte-n goană către casă. care o priponea pe Io.. „E numai bună de-ncrustat coada păunului.. când suflă prin frunzişuri vara. Ea a luat ochii strânşi în poală. zeul Pan s-a-ndrăgostit. Nu încă toţi. şi-s risipiţi mai peste tot. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. ca nişte pietre nestemate. Capul s-a despărţit de trunchi. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. despre un zeu. rosteşte Argus moţăind. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. Şi-i spune Hermes.99 Monstrului i se închid ochii. sub cântecul duios din nai. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. Gândeam s-o urmăresc pe Io. Capul şi trunchiul se zdrobesc. ca s-adoarmă tot mai adânc. — Spune-mi. căzuţi pe văi. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului.

Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. Vorbeşte.. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. din acea clipă. Prometeu. fără puteri. ca rege în Egipt. Pe tron. coarnele i se rup din frunte . pentru că-i venise ceasul. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. şi peste dealuri. Strechea o-nţeapă pe junincă. Zeus. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. a fost urcat fiul lui Io. Io. înţepată necontenit de acea streche. încă înfricoşată. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. minune!. Pe ţărmul său aleargă Io. decât să îndure atâta. Se rătăceşte. Când a murit şi el. pe-o câmpie. însuşi stăpânul. se vede pielea mătăsoasă . numind-o pe regină : Isis. uluită. Sciţii o văd prin ţara lor. Acolo a născut un fiu lui Zeus. pe pământ. şi a-ntrecut orice măsură. o vede şi îi dă curaj. cu apa lui mâloasă. Şi.. Zeus coboară grabnic în Egipt.. Ea ocoleşte tot pământul. Osiris11. părul de animal îi cade. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. Totul era ca mai-nainte. preoţii le-au făcut altare. râde. Mai bine zeii să-i ia viaţa . Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. şi peste văi. Din cer.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. în valurile reci şi repezi. tu ai să fii pasărea mea. După ce ei s-au stins din viaţă. strigă. tatălui ceresc. cu coada lui strălucitoare.. fluviu] Inahos. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. Nilul. zicându-i Apis . umede. Cade-n genunchi. Şi fuge. Uită drumul. Io trece-n goană printr-o pădure. Şi-ntr-adevăr. de mii şi mii de ori era mai bine. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. Parcă o taie c-un cuţit. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. ochii ce m-au slujit pe mine. cosiţele i se revarsă. dânsa s-a tras lângă un mal. Mugeşte-adânc. înlănţuit de zei pe Elbrus.. Cu carul său de aur. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. într-un val de aur. De spaimă. cântă şi. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. Feciorul s-a numit Epaios. văzând-o pe frumoasa Io. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. dacă se îneca în valuri.. Numai că-ndată după-aceea. pe spate. Regele din Egipt. fuge. nevinovată. fiul de titan. cuprins de gânduri pătimaşe. Ridică fruntea către cer. se saltă repede din tină.

Europa. pornind cu paşii-i majestuoşi. vino să te miri.. mai către larg.. şi să ne plimbe. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa.. poruncise fiului său. parcă grăiesc. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. fără nici o chibzuială. la ţărmul mării. pentru altarul Afroditei. s-a mirat şi dânsa.. Ochii acestui animal par ochi de om. de bună seamă. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi.. Priviţi-l doară ce blând e. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . a răspuns dânsa. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor.. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. Era o tânără prinţesă. — Da. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. Hermes a mânat mai departe cireada. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete.. Zeus s-a apropiat. tot de aur. Se-amestecase-ntr-o cireada.. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. ochii ca bolta cea senină. Cum ? Tu. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. un rege care domnea-n Fenicia12 . Cântând voioase şi zburdând.. ba. iată-l. Prinţesa se juca-ntr-o zi. monstrul ne-ndurat.. mândra zeiţă-a dragostei. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene. fiica lui Agenor. staţi!. întâi încet. parcă. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare.. mireasmă de ambrozie.. către o pădure.. Şi. Asta vrea. Europa. Dar. pe-ncetul.. Zeus se preschimbase-n taur. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. şi înoată. Acesta se ridică-ndată. pristavul Hermes. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. Numai că nouă ne e frică. apoi în goană. Cu capul face semn spre noi. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător.. cu prietenele sale bune. care păştea pe malul mării. Părul lui e ca aurul. Însă.. N-ai mai văzut astfel de taur. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. când se vede-n valuri. da! au spus şi celelalte copile. mai către larg. schimbat în taurul de aur. apoi mai iute. Se-aruncă.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. — Aşa e. într-un singur glas. înoată. Ce vrea să spună nu-nţeleg. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. pe-o pajişte. mai-nainte.

Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei.. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare.. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată.. în oraşul unde domnesc. Taurul luneca pe ape. ce mă fac. Europa plânge. Fata era înspăimântată. Către ţărmul acesta. Tânărul vine lângă dânsa.) — Numele meu este Europa. repede. mugea. lipsită şi de orice prieteni. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!.102 — Vai. grăieşte el.. Dar taurul cu păr de aur. şopteşte încet ea. Plutiseră întreaga zi. Europa. Poseidon.. înconjurat de nereide. un tânăr. Sunt singură şi fără sprijin.. — Primesc. îi spune. Zeus. lângă stejar. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. . numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. sub copac. — Cine eşti tu ? întreabă el.. Sunt regele ţinutului... Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. zeul mărilor. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. înotând spre asfinţit. (Dar tînărul acela era tot Zeus.. Spune-mi tu. repede ca vântul. îşi luase altă înfăţişare. mugind cu glas de trâmbiţă. Apoi. preafrumoaso!. m-a dus în locurile astea. unde-i palatul meu regal.. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. răspunde ea. acolo. îmblânzea marea-n calea lor. dispare ca prin farmec. în depărtări.. şi-abia acuma. Numai că-n schimb. tinere voinic. Agenor. strigându-şi tare biruinţa. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. iar taurul. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. Nu trece mult şi se iveşte. dar mâine-am să te duc. în ochi c-un zâmbet victorios. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. pe-nserate. În noaptea asta vom dormi aici. care se află-n Asia şi. vedea un ţărm. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. Fără părinţi şi fără rude. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat.

apucând-o lin de mijloc.. spre dimineaţă. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. jalea mă doboară... Europa se şi ridicase. e tot el. iar celălalt. Zeiţa îi opreşte pasul. Unul va fi regele Cretei15.. draga mea. Mai bine vreau să pier din lume. Se-ntoarce iute şi zăreşte. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. va fi Europa tânără14 . — Nu plânge.. de părinţi. începe să o mistuie. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. Ruşinea.. Priveşte. îi spune. pe Afrodita. într-o lumină orbitoare..103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. iată. Dorul de casă. Şi tânărul ce te-a cerut. trezindu-se din somn. ce se afla nu prea departe-n insulă.. T . să-i fii soţie. De-acolo nu mai pot scăpa. la noi. judecător al umbrelor de sub pământ16. a dus-o către un oraş. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. Deodată. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. aşa precum îi este Hera. Numele tău o să rămână nemuritor. Uite. Inima ei e-ndurerată. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. iar apa fierbe dedesubt. aici este stejarul. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. târziu. în viitor. dându-i curaj. mai bine urc pe stâncă.-nspumată. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi... în muntele Olimp. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. sau nu. numele tău. pe lângă Asia bătrână. pe stânca înnegrită. care se pleacă peste apă. Deci bucură-te. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea.

Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. ca şi Zeus. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. ca nişte ţapi. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. care era fiul lui Cronos. regii elini voiau să fie şi mai nobili. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. izvoare. Astfel de oraşe au fost întemeiate. unde acostau corăbiile eline. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. Argos era capitala străvechii Argolida. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. nimfele sale. sămânţă bună din titani. deci. Nimfele erau zeităţi feminine. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. Insula Egina. obiecte preţioase şi sclavi. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. să cânte. câmpii. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. deci direct din titani. pe care îi vindeau în toată lumea. Calatis. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. să li se supună elinilor fără şovăire. 7.104 Note 1. fiul frumoasei Egina. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". Dacă întregul popor elin era atât de nobil. reprezentate prin nişte tinere fete. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. pe vechile legende. Astfel elinii se socoteau. 8. grâne. La ospeţele din palatele lor. Dând lupte îndârjite cu localnicii. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. de Eac. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. întemeiată. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. cea înşelată de Zeus. 6. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. copite de ţapi. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. Nimfele slujeau şi pe zei. De aceea. 5. Oraşul era întemeiat. păduri. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. ele se confundă cel mai ades cu zânele. bineînţeles. ca un lanţ. afirmând că prin Elen. între altele. fluvii. 4. în fântâni. dealuri şi munţi. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. în copaci. Băştinaşii trebuiau. Dionisos. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. pe aezi. trăgându-se din titani. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. Picioarele păroase aveau. Istria etc. 2. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. În basmele noastre. Africa şi Europa. jumătate animale. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. 3. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. ca şi olimpienii. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . Atunci îşi desfăşurau strălucita. mai ales sclavi. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. după imaginaţia vechilor greci. după legende. Artemis etc. dar imaginara lor origine. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. situată în golful cu acelaşi nume. se află între Peloponez şi Atica. care locuiau pe pâmânt. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. Afrodita. În acest scop. de asemenea. mai puţin importante.

În unele legende. Stelele par a veghea noaptea din înalt. 10. pe ascuns. 12. monstrul ei de credinţă. şi separat. Acesta este regele Minos. La fel. în Asia. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. are atâţia ochi. Herrnes. făcând să i se închidă ochii. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. după cum arată unele legende. între Siria şi Liban. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. În povestea despre Io. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. cu Apis. de fapt. stelele nopţii se sting şi ele în zori. ci ale Europei. De aceea. nu numai ale Greciei antice. Acest fluviu. 11. 14. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. 13. Aceasta era. animalul atât de venerat de vechii egipteni. era. Eac. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. 9. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. taie capul lui Argus. ca majoritatea zeităţilor. Regele Agenor. Furiile se puteau transforma şi ele. cerul. domnea în oraşul bogat – Sidon. înainte de a da lupta cu titanii. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. Radamante. cai.105 jurul golfului Argolic. oi. Epafos s-a confundat. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. Argus. Muşcate de această insectă. de Corint. animalele fug pe câmp. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. Hera reprezintă. Este vorba de insula Creta. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. 16. boul sfânt. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. . zeiţa-lună. după legendă. chiar întemeietorul oraşului. care simbolizează stelele. şi Isis. fiu al lui Ocean. 15. după legende. fără ţintă. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. la nord. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. printr-un alt şir de munţi.

Numai o nimfă. Când Hera pătrundea-n Olimp. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. hotărât la masă. batjocorindu-l pe stăpân.. auzind astfel de D . ca şi-a lui Zeus. mândra şi preafrumoasa Hera. glas de tunet. ca şi în ape.106 HERA Şl COPIII EI respect. Mânia ei stârnea furtună. pentru că Hera se-ncruntase. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. ba a mai râs chiar şi de miri. n-a vrut cu nici un chip să vină. Cheloneea. Şi de se frământa în jilţ. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Mai bine stau la mine-acasă. Toţi le-au adus daruri de preţ. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit.. în Olimp domnea o singură zeiţă. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. C u toate astea. mai mare ca oricare alta. Fusese-o nuntă în Olimp. Locul ei. care mişunau şi pe pământ. Zeus s-a mâniat cumplit. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. se vedea gol. soţia marelui stăpân. Olimpul se cutremura. ba şi genii şi nimfe.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

şi-un câine de argint. ce se mişcă şi îmi ascultă voia.. Eu doar atâta cer.. în Lemnos. Şi-un gigant de-aramă ... de strajă unui rege . Am făcut pe Pandora. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. — Dar eu muncesc.. divina. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii.. şontâc. aşa e. care-l vreau eu. de parcă ar fi vii. pe Zeus şi pe Hera..” Ei şi ? Ce e cu asta ?.. Ce dacă sunt aşa ?.. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări.. Toţi zeii-au rămas muţi.. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut... urmează şi mai tare Hefaistos. făcându-le cu ochiul. Dionisos..... Ce pofteşti ?.. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. de-mi cereţi. pesemne. Un preţ. Dar.. ce-asudă şi trudeşte.. încă puţin... Până ce făurarul s-a ameţit de tot.. noduroasă.. a rostit fierarul. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind.. murdar. Cum ? însăşi Afrodita. Glumeşti. şi arme pentru toţi. fata aceea vie. — Ce spui!. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja.. M-a aruncat din cer. în cer... — Ce preţ vrei ?... O cupă. încă una. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. Iar mie. I-a rostit vorbe bune. şi astfel l-a-mblânzit.. — Îi dau drumul. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?. l-a luat frumos de braţ. Zeus . şi mă ajută-n mers. Puţin. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. ea m-a oropsit... două fete de aur... căpătând chef de glumă. şi trebuie să plătească. — Ba nu glumesc deloc.... şi hai cu el.. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin... zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. Dar el se ţinea tare..111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. şontâc. M-a azvârlit chiar Hera în hău... Căci sunt schilod. când a văzut că S . le răspundea hazliu...

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

a-ncetat nechezatul. Noi nu-i lăsăm să plece. meşteşugari cu tihnă. războinici ? Sau doar agricultori. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. ca nişte nestemate topite în lumină. copile. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. Noi vrem să stea acasă. De mâine vom pleca!. nu numai la războaie. fecioară-nfumurată ?.. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. s-au adunat în pripă. urlând înverşunate.. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. îi vrem muncind în pace.. Copacul plin de fructe rotunde. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. Calul. prin aventuri pe mare.. Calul.. puterea.. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. Pe-Atena. ca prins de vrajă. Unu-i dă bogăţia. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. bogăţia. şi nu pândiţi de moarte. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . care a crescut iute. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. era domesticit. spre calul cel sălbatic. fără nici un cuvânt.....116 dai... făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. Ne dăruieşte lupta. laolaltă. Atena. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. prin lupte şi măceluri. ca vânturile mării.. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. plini de nesaţ. aromate. Îi vrem mai bine-acasă . Cecrops şi-a strâns supuşii. S-a apropiat de-Atena. în drepturi. pomul avea fructe verzui. printre frunze.. a ieşit un vlăstar. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. un căpăstru de piele. Şi. a fost numit măslinul. Cu ochii către mare. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. Da. a zis Atena. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. pe grumaz. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul.

. O. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. Atena!. Aici. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete.. treceau fecioare-n cete. Şi fiind ei mai puternici. ţarini şi livezi. Şi altele cu daruri.. Femeile-s de vină!. şi-ţi vom aprinde facle.. Zeus!. cu facle-aprinse-n mâini. precum dorise zeul. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii... şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. oraşul lui Cecrops. A făcut semn spre ape. un altar lui Poseidon. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. fecioară!.. cu vârful ţintuit către Atena. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei..117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica.. din piatră. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. în cetate. C . Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau.. s-a ivit dintre valuri. înţeleaptă. — Un alt potop ?. Ce bună eşti. în văluri albe. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. Atena.. la rându-i. numindu-l „al Uitării”. pe o colină-naltă.. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4.. puternicul Poseidon s-a potolit. strigau femei şi fete. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. Şi regele. — Atena!. şi-or merge şi la luptă. Vor fi plugari şi meşteri. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. Acropola3 . Treceau.. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. Şi. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. Puhoaiele de ape s-au mai retras . O. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. în vremea asta. au hotărât pe dată să le ia orice drept...

ca nimeni alta. Femeile eline. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. un vopsitor de lână. din apa mării. Idmon. zeiţa măiastră.. Apa s-a liniştit. albe. mai mult decât . purtând pe punţi eroii. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. pictura. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. Ştia copila asta să ţese. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. în ţara de baştină a lui Idmon. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp.118 Poseidon s-a-mpăcat. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. cerea închinăciuni. Căci nu vine izbânda. Nimfele de pe munte. În cântece se-arată că ea. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. supunere deplină. în purpură. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. în Lidia6 . Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. se răspândise faima acestei măiestrii. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. arta pe care le punea. arhitectura. din ţărm în ţărm. Şi el avea o fată. puterea şi arta la ţesut. şi nu se săturau privind graţia. Veneau şi zeităţi. copilă-a lui Idmon!. mistria. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. pe-ndepărtate ape. Ea. ca şi peste hotare. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. sau nu îi slăvea harul. pe nume Arahneea. într-un oraş. dar şi prudenţi. în lucrul migălos. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. ori nu i se pleca. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. altminteri nu se poate. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. oricâtă vitejie ai arăta în luptă.. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. îi sfătuia zeiţa. Dar ce spun eu că regii!. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. din văi. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. să brodeze pânze. când înceta războiul.. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. s-a întors spre ţărmuri. Palas-Atena.. fecioara lidiană. când îşi răsucea fusul. virtuţile.

. — Taci. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea.... am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea... de nu cumva mai bine. La drept vorbind... Pe Ares.. nimfele au fugit. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. chiar şi-n întreaga lume. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte.. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el.. Ascultă-mă ce-ţi spun!. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. Am venit!. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian. Voi înşivă-aţi văzut. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. l-a-nfrânt şi l-a rănit. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Şi ea. zeul luptei şi-al răzbunării crude. şi te umileşte în faţa-i. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi.... sunt gata să mă întrec cu dânsa. nimfelor!.. Chiar dacă tu nu ştii. fără glas. cu părul alb ca neaua. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare.. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!.. când ştiu că n-am greşit. în Olimp. Fata nu s-a lăsat.. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. Şi.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. eu o aştept să vie. ca o lamă de sabie. strigând în gura mare : — Vai!. ci tatăl meu. Idmon. Encelade. ce blestem!. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. Şi-apoi. le răspundea copila. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. Greşeală!. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. . Oricând ar vrea. uscată. de mai vorbeşti aşa. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. fără de teamă. Vai.. — Eşti gata ?. A vrut s-arunce lancea spre fată. Copila a primit-o. strigau nimfele-n cor. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. Vai!. — De ce să-i cer iertare. Dar... i-a cerut adăpost. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. gârbovită. tot dânsa te ajută. — Nu. fără un dinte-n gură... Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. cu o voce slabă. din vorbă-n vorbă. a socotit că-i bine să se răzbune altfel.. dar eu lucrez la fel. O fi ţesut veşminte . A ciocănit la uşă şi.. Eşti printre muritoare întâia la brodat. în piept. Lui îi dau mulţumire. s-o ucidă. zeiţei nu-i datorez nimic.. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi..... a spus răstit Atena. că ai grăit aşa.

Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. Să juri că-i simţi S . într-o zi. Este Areopagul8. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. Zeiţa-ntruchipează. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. o stâncă. Arahneea. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. În acest timp copila. zeiţa arată pe Cinira. sigură de sine. isteaţa Arahneea. în colţul al patrulea. în sfârşit. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. fiindcă a cutezat să spună. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. cu mult mai grăitoare. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. Cu lancea doar atinge pământul. Alături e Atena. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. dar. ca un stăpân al lumii. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. cu fire colorate. înconjurând pe Zeus. Şi tot pe-această stofă. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. alte lucruri. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. îşi ţese măiestrit. şi din el răsare viu măslinul. Şi. uneori. schimbată de Hera într-un cocor. Poseidon. Zeiţa Atena mai brodează. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. şi nişte rămurele vinete de măslin. atotputernic. drept în faţă. în stofă. El e schimbat în taur. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. odinioară oameni. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. În altu-i Antigona. unde s-au întrunit zeii odinioară. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. Doar fata. jur împrejurul stofei. o mamă urgisită. pe stofa ei. în cele patru colţuri. semeţ.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. cu fructele verzui. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. cum numai curcubeul mai are. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. loveşte cu tridentul o stâncă. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 .

cu licăriri de stele.. o jelesc. ca flacără.. Z . Poezia.. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. Suratele Europei o strigă. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. Mintea nu o culege. Şi-Atena. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Şi fata. Iar ea şi-o ţese iară. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. ori şoim. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. Şi totuşi. — Aşa vei sta. răpind neprihănite fecioare. ca vultur şi ca şarpe. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. Atâta că zeiţei. Inima n-o păstrează.. când prefăcuţi în struguri ispititori. pretutindeni. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. Taurul fuge-n tropot. Îl mai arată. îndârjită. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. ori peşte. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. pe Zeus. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini.. înşelând-o pe mândra Mnemosina . sau fiinţe ce zboară prin văzduh. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. pe grindă spânzurată. înşelând alte fete. ca păstor. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. a azvârlit spre ea un suc înveninat. Egina . furând-o pe sora ei. apoi. smaralde şi safire. copilă-a lui Idmon!. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. părându-i prea uşoară această ispăşire. În jurul ţesăturii. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. să-şi ia viaţa. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. Credeau că ea inspiră poeţii. ca satir. şi iară. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur.. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. când în păstori. pe coarde de viţă-nşelătoare. ori cal. pe Atena. Sunt arătaţi şi ei.. când berbece. cu multă chibzuinţă. Îndurerată. e rostită-n zadar.121 mireasma sărată şi amară. tremurândă. în veacuri. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei..

pe-Atena10. Cântau destoinicia..122 E ca un fum în vânt. Nu pe-Atena!. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită... Aşa cântau aezii. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. Cântau înţelepciunea. Şi tot dânsa.. ştiinţa. ce o purta zeiţa. în antica Eladă. Atena. . pe lângă arte.

legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. Lidia. Frigia şi marea Egee. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. 9. de obicei. Aici. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. precum arată Friedrich Engels. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. templele zeilor. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. într-un faimos amfiteatru de marmură. este justificat şi acesta.123 Note 1. Pe această stâncă. era situată între Misia. care conducea oraşul Atena. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. printr-o întâmplare legată de zei. 4. în Asia Mică. Tot aici erau construite. şi după el preluată de scriitorii moderni. în faţa insulei Eubeea. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. 7. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. 3. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. Odeonul. 10. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). 8. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. sfatul arhonţilor. 6. 2. o . La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. scientiarum et omnium artium". având capitala la Atena. Aici. În şcolile romane. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. în mitologia elinilor. Simbolul prudenţei e şarpele. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". a căpătat numele de Areopag. dar şi dansatorii. numită „Ars poetica". Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. Legendele eline. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. răsunau minunate cântări. Străvechea Atică se afla în Peloponez. Cresus. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. în vechile opere de artă. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. muzicanţii şi poeţii. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. ţară vestită în antichitate. Areopag înseamnă stânca lui Ares. din patru în patru ani. Mai târziu. 5.

. În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti.124 carte despre arta creaţiei poetice.

să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. ca nişte păsări roşii. purtate de şuvoaie către mare. „Tu eşti lumina.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei.. fără viaţă. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. ce ne-ncântară până azi pe noi.”. C . neobositul. zeiţa tinereţii. tatăl său.. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. ducând cu ele frunze vestejite.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. afară doar de Zeus. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. dând jocului îndată mai multă vioiciune. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. începând să danseze. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. păşise falnic în Olimp. zeii l-au aplaudat. Reaminteau. poezia şi-armoniile divine. Spre slava lui Apolo sau Febus. cu horele voioase şi cele trei charite. Cele nouă zeiţe. cântau ei. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. violentul. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. în primul rând. şi Ares. cum zeul. Zeus şi toţi nemuritorii. zeiţa nopţii înstelate. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. Iar Zeus. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. de Hera şi de Leto. cu un arc pe spate. parfumat cu esenţe. ţinând în braţe lira. Când s-a sfârşit cântarea. cum s-a mai numit zeul. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. Ridicaţi de pe jilţuri. care sunt cunoscute sub numele de muze. având în mâna stângă lira.

preaputernicul Zeus. Chinuit de dureri. şi să-i răpună viaţa. sunând din stâncă-n stâncă2 . A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. duhori înecăcioase. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. pentru că soţul său. care azvârleau flăcări. sărind peste pripoare. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. otrăvite. când va trece prin munte. mocirloasă. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. gâze. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. Dar n-a mai izbutit. Văzînd această horă. în putreda băltoacă. prin potopul orânduit de Zeus. stâncoase. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul..126 Apolo îi privea. în întuneric. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. tot umblând pe drumuri. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. păsări sau alte fiinţe. Hefaistos. Z . Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. dornică să-l ucidă. S-au cufundat pe-ncetul. mohorâte. Frunzişul ei şopteşte. căutându-şi loc de templu.. Ochii i s-au lăsat. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. de tot. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. cu mare meşteşug. schilodul. şi Zeus către dânsa. Şi. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. Aşa s-a prăpădit. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. dacă treceau pe acolo. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. Pădurea-i misterioasă. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. se stingeau. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. Dar zeul şi-a întins arcul. fiare. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. A tras prima săgeată. cu şuiere cumplite. Pasămite sosise în muntele Parnas. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. Iar trupul său.

iar eu să fiu slăvit. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . să se ascundă.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. şi dansuri5 ... Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. serbări.. Ci sunt îndrăgostit de tine. zărindu-l. şi-a plecat în căutarea nimfei. copila râului Peneu. dreptul de-a sta nemăritată. nimfa Dafne.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. şi-a hotărât s-ademenească. a fugit să se ascundă şi mai bine.. a fost silit să se dezbrace. nu o fată. El şi-a pus ochii pe o nimfă. de-asemeni. încât şi-a lăsat părul lung. a hotărât Apolo. jocuri. Apolo s-a veselit straşnic.. plângând amar. şi cântece. Dafne. s-a îmbrăcat în straie de fată şi.. chiar un prinţ.. să intre-n apa râului.. Apolo însă a aflat. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. i s-a uscat cu timpul. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. sub razele de soare . Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. înţeleaptă. de aur.. Pitia. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi.. a fugit.. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu.. Prin ea voi da răspunsuri... După aceea zeul. Ba. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. Prinţul cu plete lungi. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. se mulţumea s-o vadă zilnic. mohorâtul. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. ce duce până-n ţara lui Hades. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. de dragoste şi desfătare.. speriată. N-a căutat mult.. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. C . opreşte-te.. prin preoteasa mea. râul. văzând că prinţul a pierit. opreşte-te. Mai poruncesc. concursuri. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. Să fie veselie. într-o zi. era atât de-ndrăgostit. să aibă loc. în timp ce zeul o urma. Apolo a prins chef de viaţă. în cinstea luptei mele cu monstrul.. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. în micul râu Tempe. pe care dânsa îl izgonise deseori. pe-acest prinţ la scaldă. să-şi purifice trupul. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. Dafne. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge.

Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. Dar nimfa nu-i asculta vorba. Deschide-ţi apa să mă-nghită..6 .. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. pe malul râului Peneu. sau schimbă-această frumuseţe. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . tată. Părul i se preschimbă-n frunze. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. Vălul căzuse de pe fată.. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi.. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. vei fi de azi copacul meu. schimbată-n arbore. şi fiind sleită de puteri.. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. nici jurămintele fierbinţi. care-mi aduce nenoroc. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo.128 eu.. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt.. pe trupul delicat. Abia-şi sfârşeşte fata ruga. rosteşte zeul. Părea o biată ciocârlie. ca-n zbor. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. peste coline. Dafne. — Chiar dacă tu nu vrei. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. c-o toropeală o pătrunde. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. tremurătoare. după o goană-atât de lungă. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . cu scoarţa aspră de copac. o... pletele lungi până-n pământ. Fugea. Zeul sărută trunchiul rece.... Dar nici aşa. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. prefăcută-n trunchi.

vor trebui să se adape întâi de-aici. fecioraş!. până la moarte. Castalia. Iară poeţii. Era însă pe acea vreme o tânără.. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. Eu trag cu arcul.. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Vei fi a mea. de vor vrea să spună stihuri măiestrite.. la rând. cum nu putea să cânte alta. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. Castalia iubea pe altul. fiică a regelui din Delfi. apoi pe spate. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. zeul. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii.. să cânte imnuri zeilor. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând.. a rămas acolo timp îndelungat. ca un demn fiu al lui Zeus. Zeul. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi.... dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. zeul a şi tras o săgeată. pe toate. Zeul Apolo ştia totul. va căpăta numele tău. A sărit în adâncul apei. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. Eşti liberă.. ca să dea glas strunelor. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. văzând-o.. în viers vrăjit . spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. şi-a murit. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei.7 El însuşi.. Castalia. Apolo a plecat prin lume. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. Dar. amândoi. Dar ea n-a stat să se gândească. Zeul s-a apropiat de dânsa. Zeul n-a mai putut s-o scape . şi-apoi să pună mâna pe liră. tu cu lancea. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Păstorul a căzut în brânci.. Acum poţi fi soţia mea. L-am izbit cu săgeata-n piept. în Elada. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. le-a părăsit. Fata avea un har : cânta. Î .

odată. Răspunde!.. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. — Nu-i nimeni mai presus de mine. împovăraţi de arme şi de ură. Năvălitorii au fost luaţi de ape.... În clipele acelea. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. alcătuind o mare cu valuri crâncene. Urcându-se în carul său de aur. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre... Pentru că. — Bine-ai venit! strigau oştenii. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. D . Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. Nu eu. şi scuturile peste ele. iată. Şoapta lui e duioasă. să-şi mai revadă soţia şi copiii. s-a-ntunecat de supărare. nemilos. se năpustiseră duşmanii peste ţară... Marsias a cântat necontenit. Se povestea că-n Frigia. Nu era. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. glăsuia muzelor adesea.. zeul era tare mândru de lira lui. luaţi de apă. muzele au adus din Frigia o veste. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. freamătul vieţii contenea. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. fără de glas.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. şi ajungând acolo. a suflat cu putere într-însa. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic. — O. făcând zgomot. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. nebună.. s-a ivit Marsias în luptă. alinătoare. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. când părea că-i dusă ultima nădejde. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau.. cutezătorul. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. Nici unul nu s-a întors acasă. urlând turbate.. Lăncile le-au alunecat. Marsias! au grăit frigienii. Tânărul Marsias. Iar degetele îi jucau pe flaut. numită flaut. Sunete tânguioase au ţâşnit. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. Marsias le-a zâmbit. Nu-i nimeni ?. a făcut o unealtă nouă de cântat. Duşmanii şi-au contenit pasul. până-au pierit cu toţii.. a purces către Frigia. ce ne-ai scăpat de moarte. a spus flăcăul. parcă săltau nişte voinici în horă. făcând să izbucnească-o melodie. ca frunza şi ca iarba..

s-a-mpotrivit. însă. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. a grăit zeul. o taină. Asta e doar o viclenie. — Cu lira ta văd că se poate.. Î . al căror oblăduitor sunt eu. şi muzele s-au şi înfăţişat. Doresc să vie cele nouă muze. a rostit Marsias. cu vocea ameninţătoare. — Nu! Nu mă învoiesc. când sufli-n flaut. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. ştii foarte bine. — O.. care se furişa în suflet şi-l fermeca. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. atât de straniu. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa.. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta.131 — Tu crezi că lira.. — Primesc. bucuroase.. nimfele... — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. a spus flăcăul. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte.. Întrece lira lui Apolo. au spus că el e-nvingătorul. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. Şi cântul lui era divin. muzelor. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. — Ba nu. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel.. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa.. încât părea un vis.. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă.. doar între liră şi flaut... Şi-ndată a-nceput concursul. când dintr-o parte. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. satirii. Zeul a făcut apoi semn spre slavă.. Primeşti flăcăule ?. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. Atât de dulce suna lira. şi tu te foloseşti de gură. a rostit ultimul cuvânt Apolo. când dintr-alta. chiar mai mult. la fel ca tine. Să mai cântăm încă o dată.. de la-nceput. O. Să cânţi şi tu la fel.. a mai spus zeul. Muzele toate. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. Marsias! Ba. din flaut. pornind să-şi cânte melodia. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. Marsias.. şi eu – flautul.

Patru-i lăudau însă rivalul. viclene. şi nu mă tem deloc de tine. — Îţi ceri iertare ? îi striga. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. l-a jupuit de toată pielea.. viteazul.. se povesteşte.132 Concursul a-nceput din nou. dar nu m-ai întrecut. imnul cel aspru-al răzvrătirii. Oamenii. Flăcăul n-a cerut iertare . Sângele lui s-a scurs în tină. S-a prefăcut.. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. Astfel. nimfele. Un râu cu unda purpurie. Mai era una : Caliope. a colindat prin toată lumea şi. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. Legându-l pe Marsias de-un pin. să facă pace cu umbra celui ce pierise. într-un râu neobişnuit. . purtat de valuri. el cânta singur. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. satirii l-au plâns. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. după cum spune legenda. însângerându-l. roşu şi gâlgâind cu spume. Ea i-a dat votul zeului. cu mâna lui.. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. Atâta doară că Apolo. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. l-au plâns vreme-ndelungată. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn... peste ape. Flautul lui drag. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. muza poemelor. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . Şi şi-a dat sufletul. a cules flautul de pe ape.

Zeul zâmbeşte. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. Cântau în acest fel. El a cioplit o statuie. după noapte. tras de lebede ca neaua. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. cântă bucuros. când se iveşte ziua. în locuri numite de aceea hiperboreene. Hera. Călătorul din antichitate. şarpele învins de Apolo. bucurie şi cântece de păsări. într-un car de aur. dar fruntea lui rămâne senină. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. care usucă pământul după ploi îndelungate. cu toată încordarea prin care a trecut. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. şi Temis. în revărsări de aur. cuvânt care semnifică lumina. a luminii albe din trupul negru al nopţii. iar omul. zeiţa nopţii. sosind aici. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. Se întorceau primăvara. calde şi întunecate. Dealtfel. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. A prigonit-o pe Leto. la marginile lumii. în schimbul unor daruri bogate. zeiţa ordinei şi dreptăţii. frumos ca ziua scăldată în lumină. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. pietre scumpe. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. Numele ei pare că vine tot de la Piton. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. învăluit în pielea unui şarpe. monstru răpus de Apolo. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. Piton. Oracolele. în primul rând. întristate. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. obiecte. când are lumină în suflet. Iarna şi mai puţin. dar n-a izbutit. Nările sale freamătă de mânie. 4. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. În toată vremea asta. un mare artist grec – Calamis. vite. verdeaţă. i-a înfăţişat pe un talger. 2. ce trecea prin văzduh. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. lumina s-a ivit. Când vine primăvara. iar lira e cimbolul cântării. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. . umbrite. Vroia să ţină noaptea pe loc . în insula Delos (insula luminoasă). pentru că Apolo simboliza. era alegoria izbucnirii. când e vesel. în schimbul unor daruri : aur. numit de elini Delfi. era cuprins de groază. vântul de miazănoapte. rece şi dispreţuitor. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. După aceea dânşii. căci zeul s-a născut. Ameţită de gaze şi fum. micuţului Apolo. Oracolul acesta era celebru. Preoţii le orânduiau în aşa fel. 3.133 Note 1. lumina şi căldura soarelui. ca înţelesul lor să fie dublu. în zori. a iernii friguroase. Cum a gustat Apolo bucatele divine. în statuie. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. Locul acesta din muntele Parnas. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. soţia lui Zeus. Naşterea lui Apolo din Leto. olimpiană. este situat în aşa fel. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. în împrejurări grele. ce întruchipează cerul. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios.

Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. Pe vremuri. sorbind apa răcoroasă. 7. 5. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. . Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. În clipocitul apei din fântână. aezii poposeau de multe ori la această fântână. 6.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. cum se credea. Iar pentru poeţi. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti.

s-a-nfăţişat tatălui său. Doresc să mă urmeze. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. A . Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. zîmbind în barbă. arcul. N-ai să mă înarmezi chiar tu. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei... la vânat... şaizeci de fete de-ale lui Ocean. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. Aezii povesteau că ea. te rog. Dar ce spun eu ?. era zeiţa vânătoarei. Îţi împlinesc dorinţa ta. Mai dă-mi.. tată. ce nu va fi mai lungă de genunchi. căci eu arareori voi poposi într-însul. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. Voi locui mai mult în munţi. îndată după naştere. care-l vrei tu.135 ARTEMIS rtemis. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş... copilă!. Ca lui Apolo. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică.. să nu mă stânjenească la vânat. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. ca şi de câinii credincioşi.. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. în cortegiu.. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. apoi. Şi. sora lui Apolo.

Iar într-un loc. Da unei nimfe lancea. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. Nimfele îi dădeau dreptate. Artemis se întuneca. Săgeata ei pornea ca vântul. Întorcea capul spre zeiţă. înviorându-şi trupul feciorelnic. ca o-ntrebare. zeiţa Artemis pornea. a şi pornit prin munte. Fulgera fiara. oprindu-se în fugă.. şi cu cinci urne de aramă. care vâna tot ca şi dânsa. Îi cam plăcea să vadă sânge. nimica nu putea să-i scape. Gemea uşor. Întindea bărbăteşte arcul şi. săpată-n stei. terminând cu vânătoarea. I-l înnoda. Departe de-a se-nduioşa. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. spre o poiană minunată. arcul şi tolba plină cu săgeţi. şi luneca în ţara morţii. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. tot felul de sălbăticiuni. să stea şi să se scalde-n apa rece. umplute la izvor cu apă. zicea : — Nu poate fi. ce-mbălsămau împrejurimea. bântuite de vânturile reci. Şi. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. umplând pădurile de sânge. la vânat. după plăcuta trudă-a vânătoarei. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. din arcul bine înstrunat. să nu se ude. urmată de cortegiul de fecioare. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. zeiţa chicotea de bucurie şi.. urmată de alaiul ei. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. pe stâncile semeţe. în toată lumea. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. Din ea ţâşnea un izvoraş. zeiţa vâna.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. din zori şi până-n noapte. fără greş. Urcând pe culmile umbroase. era o boltă răcoroasă. Auzind vorbe ca acestea. când trăgea. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. pe nume-Acteon. I .

chicoteau nimfele. ce mă străpunge ca un bold.. Acteon a băut cu sete.. privea nedumerit în preajmă. A mers ce-a mers.. A . În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. Artemis.. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. dar alţii au temei să creadă că.. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. Vorbele-acestea s-or plăti!. frumos la chip.. Aici Acteon s-a oprit. goală. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. urmat de toţi ogarii săi. cu haita mea de câini... dar atingând corpul zeiţei. Sunt obosit. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc... Simt o chemare. prin munţi. doar cu ogarii lângă dânsul.. le-a spus el soţilor... Curând vă voi urma pe cale. Unii spun şi dintr-acestea. Şi tot cutreierând ţinutul. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . Mă simt trudit... fără rost. ca mii şi mii de diamante. într-o bună zi. Soţii i-au ascultat porunca şi. Şi-i mândru. prindeau pe dată scânteieri.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. s-au îndreptat către palat. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele.. căci fiul regelui. se pare c-ar fi spus zeiţa.Ce e cu mine oare ? se gândea. Ajunge goana. singur în pădure. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic.. Apa o fi avut vreo taină. . — Ciudat!. înalt şi zvelt.. Zeiţă.. zicea zeiţa. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. şi cincizeci de ogari. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei. a luat-o-ncet de-a lungul văii.. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. înciudată.. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme. Sunt vorbe goale. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa... nu te supăra. luându-şi armele şi prada. Căci ea vroia să-l dea pierzării. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. — Astea sunt lucruri fără noimă. O oboseală ne-nţeleasă. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. precum se povesteşte... se scălda. Spuneţi drept! — De. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind.. Acteon. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare.

tu. — Nemernice. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. Lătrând îl cheamă pe Acteon. fără de voia lor. nu privi!.-n faţă. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. cu ochii ţintă spre zeiţă. sau înfigând. glăsuia el ca ameţit... izbind cu piatra.. din botul său nu răsuna decât un muget surd. Mai lasă-mă să stau o clipă. Fugi. urmat de câini. Lor. de spaimă. zeiţo.. i-a spus zeiţa. Eu sunt stăpânul. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. Nu privi. fugi. Şi câinii lui îl încolţesc. Acteon. cu suliţa.. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. şi sta vrăjit. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea.... Dar ai să ispăşeşti cumplit. câinilor preacredincioşi. în noua lui înfăţişare. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul.. de câinii lui. — Eu sunt Acteon. până-n prăsele. plătesc cumplit. ce frumoasă eşti. fugi. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi.. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. Nimfele au alergat în grabă.. cuţitul scurt de vânătoare. Însă în loc de orice vorbă...138 — O. Acteon!. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine.. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. Câinii din nou se repezeau.. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei.. trăgând cu arcul. C . şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. vrea să spună greu osânditul prinţ. El a pornit în goana mare. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. Acteon s-a făcut un cerb.

şi împreună colindau. Cu toate astea. zis Sirius. atât de-nalt. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. odată. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. Dar tot nu s-a lăsat. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. în locul unde-i apa mai adâncă. Poseidon. Insula cea frumoasă. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. acest flăcău. pe nume Orion. peste mări şi ţări. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. să se scalde. În schimbul faptei sale. că fruntea lui trecea de scama norilor. cât era de lung. Avea şi-un câine fermecat. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. zeiţa nu avea timp de dragoste. care prăduiau ţinutul. la vremea când se-ncepe povestea noastră. dar. pe când el dormea adânc. a desluşit în depărtări un zgomot. la fel ca pe uscat. fusese năpădită de dihănii. Îi dăruise acest har fiindcă. Umblând mereu prin munţi. şi. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. departe. Chios. cu capul său pletos căzut în valuri. s-a-mpiedecat şi. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. pieptul îi rămânea afară. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. prin viclenie. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. de-i călcau această lege. sub haina lui regală. feciorul unui rege. Acest uriaş. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. o dată. chemat de regele din Chios2 . Fusese. le ucidea fără cruţare. Hefaistos. să se mărite şi. între altele. Orion făcuse destule fapte de ispravă. şi de intra în valurile mării. din timp. Zeul stăpân al mărilor. doar unul îndrăgise : vânătoarea. Hirieu. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. pe îndrăzneţul Orion şi. să-l ajute. ţintindu-le pe loc cu arcul. ar fi iubit pe un voinic . din câte meşteşuguri sunt pe lume. Băteau ciocane mari pe nicovală. bâjbâind fără să vadă. lăudate straşnic pe pământ. dar dragostea i-a fost nefericită. A . S-a ridicat. la vânătoare. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. Însă.

Şi dintre toate. s-a lecuit de suferinţă.. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. în revărsat de zori.. până la sfârşit. Şi chiar în ziua ce urma. să-i vină-n ajutor .. în zorii fiecărei dimineţi.. Pe urmă să vâneze fiare. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. călăuzindu-se întruna după zgomot. şi-o să se vindece cu vremea. Uriaşul a pornit prin mare. Şi-n gelozia ei pe Eos.. şi au pornit M . Acolo. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea.. — Dar cum ?. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră.. şi un paloş. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. Şi cine se va-ncumeta ?. poate. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită.. era să săvârşească. ca printr-o sită. Dar cum ?. Dânsul i-a ascultat povaţa. dacă vom sta nepăsători. glăsuia Zeus către ceilalţi. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. dintr-un ţărm îndepărtat. arcul şi tolba. Şi-a mai strigat şi câinele. Ochii-i au început să vadă. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. Hefaistos. E sora mea şi sunt dator s-o apăr.. s-a rugat de zeul cel şchiop. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări.. Orion şi-a şi luat măciuca. pe Sirius. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea.. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. şi zeul s-a milostivit.140 lucra de zor cu un pitic.. până ce a ajuns în Lemnos. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. încet. întreba Hera. o faptă cam necugetată. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. Apolo l-a şi chemat pe Orion. încet.. cum era de-nalt. întâi uşor şi slab. zeiţă olimpiană. Printr-un oracol. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. Atâta doară că.. apoi din ce în ce mai bine.

copleşită de durere. Orion. fără să-i răspundă. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul.. vino iute-ncoace!. Să nu ating astfel de ţintă ?.. după legendă. ca să nu piară cu desăvârşire. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. zilnic.. pesemne... şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine.... De-ar fi mai mică – o părere . S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. — Îl văd. s-a avântat pe-un nor de aur. care-i gata. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. A pus în strună o săgeată. Ea se S . De-o fi cumva să izbuteşti. pe Orion. pierdut în zare. E constelaţia ce se numeşte. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre.. surioară.. de-ar fi departe. să poată ea să-l vadă. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. cu voce blândă. — Ia uită-te acolo! Vezi. prefăcută : — Surioară. s-a-nvoit. cât un punct mic. Apolo! a zis zeiţa. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos.. Care-i ţinta ?. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. Te învoieşti ? — De bună seamă.. Privirea-i aspră scânteia. Să-mi iau doar arcul.. I-o pasăre. mi-ai ucis iubitul!. Şi. văzând atâta întristare. Abia se mai vedea deasupra mării.141 numaidecât la vânătoare.. să dispară ?.. stăpânul. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. pe Artemis. Priveşte-aicea!. un punct micuţ şi palid.. aproape gata. — Poţi s-o ţinteşti ?. frate. cu voce ascuţită : — Artemis. tot o lovesc. sigură de dânsa. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul.. şi să trag cu grijă. pe dragul ei. Apolo îl privea cum pleacă. Zeus. peste lume. — Glumeşti.. Ochind.. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă.. Artemis.

precum se cântă în poeme. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. nesocoteşte o zeiţă. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. din Teba. spunea adesea Niobeea. zeul săgeţilor de aur. Soţul său. ce se zăreşte bine vara. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. Astă regină.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . — Nu-i nimenea. Lacrimi vărsate de zeiţe. Nu vreau... în lumea asta.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. Niobeea. Aşa se face că e-n cer şi Sirius.. când prind să cadă ploile pe mare. Zeus. Niobeea. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. Cu el avea. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo.. — De ce să mă închin eu Letei. în timpul vieţii. pe câinele ce-l însoţise. lângă el. mai fericit decât sunt eu. stea sclipitoare. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. era un bărbat bun şi vrednic.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. era nespus de fericită. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. Niobeea. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină.. în constelaţia Câinele mare... Artemis. Aceste ploi sunt poate lacrimi. Auzind vorbe ca acestea. mâniată. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. în căsnicie. la vânat. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. o muritoare. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Amfion. Soţul său. Artemis pururea fecioară. Acum priveşte: o femeie. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte.. l-a vestit iute pe Apolo. şi pe zeiţa vânătoarei. pe mama A .

Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. vârându-şi paloşul în piept. Şi ridica pumnii spre cer. şi pe noi doi. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?... mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite... care s-a prăbuşit. văzând această crimă fără seamăn.. că îşi rupsese firul vieţii. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. Fetele se aflau cernite. Asta-i dreptate olimpiană!. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât.143 noastră. — Aceasta-i numai începutul.. — Şi eu copilele. Niobeea. a spus Apolo. ce era de faţă... O să priveşti tu. şi este cea mai mititică. Artemis. hohotind. Soţul ei. Mulţimea suspina pe lături. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat.... în genunchi. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. Regina. Mai erau trei. a glăsuit Artemis cruntă.. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. murmura ea. Zeul Apolo şi-a luat arcul. S-a dat cu fruntea de pământ şi. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. mi-o lasă. Artemis. şi cele care vor urma. Amfion. Atât mai am pe astă lume. Fii bună. A tras în cea dintâi copilă. de care e atît de mîndră.. Au fost şi dânşii săgetaţi. Alte trei au pierit la rând... Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. D . în şiroaie.. zeiţa : — Artemis... striga spre toţi: — Iacătă zeii. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. Sângele lor uda ţărâna. Alţi doi se aflau la palestre4 . se-ndurerase-atât de mult.. Fii bună. peste unul din fraţii săi. Te-ndură.. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. Şi-a zgâriat faţa. gemând. A doua îşi mângâia mama. Priviţi-i cum ne asupresc... ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. având pe faţă lacrimi amare. când nu ne umilim destul. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. Cât ai clipi au fost străpunşi.

sălta în fruntea celor trei charite. parcă plângea. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii... Spre seară. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. se sătura câte-odată de măceluri. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. Cu toate astea. Ce va urma ?. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. de Amfion. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. în ţara ei. parcă spunea ceva. Cornul de vânătoare suna straniu. O întîmpina Apolo şi. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. Lipsită de băieţi. Ochii-i rămân. Atâta chin o împietreşte. în ţara unde se născuse6 .. după moartea iubitului său Orion. de soţul său. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. se ivea luna. dusă de-o mână nevăzută. Stele clipeau nerăbdătoare. Hăituiau fiarele prin munţi. Lăncile. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. ca o făclie de argint. scurtându-i zilele puţine5 . Apoi cânta cu cele nouă muze. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. pe cer. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase.. Şi sus. de asemeni. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos... care se scurg ca un izvor. pentru c-a fost prea fericită. Şi aşteptau. Totuşi. Chema pe vânători pe lângă focuri. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Faţa-i îşi pierde strălucirea. Artemis se ducea la Delfi. pierită. Urmau şi imnuri şi serbări. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea.. Urma povestea nelipsită. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. Picioarele-s înţepenite. Mama n-a mai putut să plângă.. Atunci. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. pe acel munte.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. îmbrăcată graţios. de fete. într-un danţ plin de voioşie. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. Aici e aruncată pe un munte . Nu vor mai duce trupul niciodată. vânând necontenit sălbăticiuni. dar şi acolo mama tot mai plânge. încă umede.. zeiţa vânătoarei. Pune săgeata şi ţinteşte. zeiţa Artemis cea castă. vânătorii-ncetau goana. sora măreţului Apolo. Şi vânătorii cântau veseli. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară.. chiar Artemis.

mândra Artemis.... .145 zeiţei.7 Numai în clipe ca acestea Artemis. ce-i ocrotea pe vânători .. putea uita pe Orion. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou.

Ea. era tot o zeiţă a luminii. Băieţii nu scoteau un geamăt. de asemeni. 3. i se mai zicea şi Febe. Lidia. Aici. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. În artele plastice. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. Băieţii care îndurau tot chinul. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. deşi regina domnea în Teba. după legendă. care ducea în mână şi o făclie de argint. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. printr-o ceremonie a flagelării. şi nu leşinau. la romani). ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. vreme când unii câini capătă această boală. 4. şi exerciţiile înseşi. se spune că. răniţi de moarte. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. adică a biciuirii. pentru unii chiar o artă. şi slujitorii loveau mai tare. Unii mureau sub flagelare.. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei).. semnificând lumina soarelui. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. purtând în mână o măciucă. tocmai în Asia Mică. Astfel. sorei lui Apolo. De aceea. erau glorificaţi. Artemis (sau Diana. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. după cum am văzut. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. vestită prin vinurile ei. Ţara de baştină a Niobeei era. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. Chios este o insulă din Arhipelag. Sirius. Homer. De asemeni. 6. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. Băieţi spartani. Alături de Apolo. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. într-adevăr. unde îndurase nenorocirea. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei.146 Note: 1. este o stea strălucitoare. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. 7. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. de vârstă fragedă. pe muntele Sipilus (cum se numea. în toiul căldurilor. în fiecare an. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. Orion. 2. cumva. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. 5. de fapt. chiar de-ar fi fost. din ochii căreia curgeau lacrimi. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

ce copil! Ce pocitanie! E un blestem.151 După un timp... E un copil ciudat.. să locuieşti jos... a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. Zeii Olimpului râdeau. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. jucându-se ca un ieduţ. Mai bine l-ai zvârli şi tu.. negre... Nu behăie cum credeţi voi. a rostit Hermes. Pruncul bărbos. Dar ce mai prunc!. către trufaşii olimpieni... râzând.. ruşinată.. Zău. nimfa Driops ?. cânta... Prinzând pe loc un iepure. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. urmărindu-i jocul. păroase. da.. Punându-şi mâinile pe ochi. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut. Un prunc cum nu se mai văzuse!. cumva. Ia zi-i. Nu-l azvârl... şi e urât. l-a jupuit de blana moale. avea ş-o barbă deasă. L-a luat cu sine în Olimp.. S-a dus pe unde s-o fi dus. cu copite. Ia cântă. fiule!... e drept...... venind cu el. cu chipul său urât. fiule. eu îi dau numele de Pan3 . Cum.. A luat copilul şi a râs. se jelea nimfa... cum vrei ? Să stai aicea.. Pe drum. Iar zeii... O să vedeţi.. Da.. Şi e isteţ. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. cânta şi dănţuia prin cer.. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune.. E şi firesc!.. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. M-au pedepsit pesemne zeii.. cine l-a născut ?.. Pe cap avea un păr zburlit. — Nu. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. În blană l-a-nvelit pe prunc. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. Purta pe frunte nişte coarne tăioase. lăsând pe bietul copil singur. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. încornorat şi cu picioarele de ţap. însă să ştiţi că e drăguţ. Avea picioarele de ţap. deşi era doar un copil. Hermes. Când l-a văzut. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. E caraghios. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . Aşa copil. azvârlit jos şi de pripas.. Şi-a fugit ?.. a fugit. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit.

Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. Dar. Mai sunt doi paşi. şăgalnic. — O.152 — Nu mă simt bine în Olimp. tată. Auzi zgomot pe aproape. în faţa nimfelor speriate. în salturi sprintene de ţap. a şi ajuns. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. Privi în jur. Şi nimfele o auzeau. nimfe. şi-un tril de pasăre tăcu. Eu. a răspuns Hermes. Am să fiu veşnic râsul tuturor. zei. Pan o porni pe urma ei. şi-o va cuprinde. Dar uneori le fugărea.. danţând. Şi. pe oricine. cât ai clipi. în soarele amiezii. ţipând de groază. tot cerul. cum gonea. în munţii unde m-am născut. îi plăceau nimfele sprinţare. Ladon. copila unui fluviu. sub ciocul aprigului uliu. Copitele băteau pământul. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. Nimfa sări-n picioare iute. Dar nimfa. în munţii-Arcadiei. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. se ivi un uliu. Şi totuşi. Sirinx fugea. Nimfa Sirinx.. Nu vreau să fiu soţia P . Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. Doresc mai bine să cobor. care hălăduiesc prin munţi. rândunici. în cântece. Se clătina de oboseală. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. cântând. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. — În munţii ei am să mă duc! Şi. cum dădea cu ochii de el. înţeleg că sînt urât. azvârlindu-se-n văzduh.. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. râzând voios.. precum era şi tatăl său. Pan o privea încremenit. era şi el focos din fire. cu ochii-n flăcări. Deodată. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ.. pe negândite. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. Sirinx se deşteptă din vis. iată. şi plânsul ei umplea dumbrava. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. . Îi simte-n ceafă răsuflarea. nu mă lăsaţi!. Sărea într-un picior pe pajişti. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. pluteau cinteze. tăind. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. — Arcadia e ţara ta!. Iar zeul – uite-l! – e aici. ca o săgeată prin văzduh. şi se ivea. înspăimântată. surioare. O nimfă tare drăgălaşă. Striga pe nimfe. Copita lui e-n mâlul apei. văzu o apă : râul Ladon.

cu joaca ei neostenită. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. pierdut în frunze. Şi Pan. La început din milă numai. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. Tot ascultând într-una naiul. dar trestiile-şi foşneau frunza. Sub cântul lui. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. O murmurare ca de ape. Lăsase nimfele în pace. atât de straniu şi de hâd.. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. pe care ţi-l păstrez în trestii. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. rupse. Când Pan porneşte trist spre munte. căci dânsul născocise naiul5 . tu.. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. Vin din desişuri. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. — Sirinx a mea!. Zeul se aplecă spre ea. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. în pâlcuri nimfele-l urmează. totuşi vei fi mereu cu mine. şi foşnetul părea o şoaptă.153 zeului cornut. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. Un zvon de vânt. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. Un freamăt dulce de suspine. frumoasa Pitis e în Z . nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. Cânta necontenit din nai. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul.. ca altădată. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. trestiile. ca prin farmec. în cântec. oprindu-se din plâns. Dar.. furişate. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx.. degrabă. cu nimfa Sirinx. prin crânguri.. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. O trestie pe malul apei4 . neuitată Sirinx! zicea zeul. Şi-aşa mi-oi alina durerea.

ori să sfârşesc cu ea odată. Dar asta ştiu că nu se poate. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. şi el. Pitis. pierind în negrele genune. vântul turbat de miazănoapte. pământul. Încet. cine să-l audă pe bietul Pan. mâhnit peste măsură. tată. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis.. Ajută-mi dragostea. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. Sărind din piatră-n piatră. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă.154 frunte. cu Pan. Pan se uita cu ochii tulburi. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. fermecată. Soţie scumpă. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Gheea!. o. pe cel mai semeţ pisc de piatră. se spune. Privea şi nu-i venea să creadă. strămoaşa tuturor. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. pe o piatră. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde.. Sunt zeu.. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. Dar uneori rămâne singură. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. cântând din nai. ai milă de gingaşa Pitis.. izbindu-se din stâncă-n stâncă.. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele.. În acea zi. Dar cine. i-ar fi zărit.. cu furie.. Boreu râvnea de multă vreme.. Pan se urcase sus. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. Încrâncenat de gelozie. cu rămurele verzi în plete.. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. un pin6 . pe Pitis de soţie. O. Boreu s-a năpustit.. dar nici a lui nu vei rămâne. dragă fată! Iubita mea.. El o zăreşte şi îşi lasă alături. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. urmat de un alai de nimfe. Şi Pitis râde-nveselită. o. răsuna noaptea prin păduri. O. Nimfa-l ascultă-nfiorată. Pe urmă a fugit spre vale. spune legenda. răcnind năprasnic peste culme. Pitis. plecă pe vale. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. Cântecul lui. Atunci... După aceea-i cântă ei. Şi-aşa... Să pieri pe stânci.. necredincioaso!.. mai degrabă. — N-ai vrut să fii a mea.... Vijelios urla Boreu.. te rog pe tine. îndureratul ?.. — De ce-s nemuritor ?. Pitis. pe Cilene. Ce născocise. Apoi. zeul Boreu. l-aude. Cum cânta el duios din nai. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. din acea vreme. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. şi nu pot să-mi dau moartea. Nimfa s-a prăvălit. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . naiul. Gheea. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din .

. tot mai departe.. Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate. până la marele Ocean. Duceau şi ei la gură naiul.. Durerea lui suna spre zare.. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe.155 Arcadia...... mai departe. Atâta doar mai avea Pan!.

Ca să-l cinstească pe Hermes. după numele închipuitei nimfe. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. în acelaşi timp. libaţiuni s-au numit şi beţiile. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. cu foşnetul lor misterios. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. Mai târziu. înfăţişat cu aripi la picioare. prin care îşi explicau. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. Iar Hermes. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. 4. mai ales în Ardeal. El era un arbore funerar. Legenda spune că. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. În schimb. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. stă în repaus doar o clipă. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. 3. Panică înseamnă teamă. în care Hermes. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. Cu vremea. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. sau chiar în lemn. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare.156 Note: 1. pe drumuri. fugă dezordonată. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. în marmură. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. Ei au născocit această legendă. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. 2. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. 6. cum sunt astăzi. . aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. jertfite. O altă operă vestită e o statuie de bronz.. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. în amintirea legendarei Pitis. într-un chip poetic. numite herme. Trestiile de pe malul apelor. după cum socoteau ei. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. cu chip surâzător. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini.. sculptorii l-au dăltuit în piatră. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. atât de popular astăzi la noi – naiul. El nu avea temple multe în Elada. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. care aveau în vârf chipul lui Hermes. La noi chiar. Pan pe greceşte înseamnă tot. în care să facă negoţ şi să adune aur. Se turna vin sau apă. şi uneori lapte. provocând panică între perşi. 5.

năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. făcând să încolţească într-însele iubirea. o fi avut şi ea vreo taină. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. şi mii de păsărele. cât e Zeus de mare şi puternic... Le dăruieşti iubirea. aproape fiecare avea un dor anume. greu ferecat în lanţuri. se umple de lumină. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. şi totuşi. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate.. frumuseţea şi viaţa. mare taină. Ba. zeiţă..157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări.. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. Doar Hestia. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. L-a făcut şi pe dânsul. Artemis. În mare şi în munte. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. tu vrăjeşti orice inimi. era să se mărite c-un uriaş. stăpân atotputernic.. şi-n iarba din livadă. pân-atuncea ascuns şi amorţit.. pesemne. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. ce împânzesc văzduhul. Zefirul... se depărtează norii şi vânturile fug. să-şi părăsească V . Iar Hestia. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. cerul se-nseninează. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. Chiar Zeus.. Zeiţa vânătoarei. era zeiţa Afrodita. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. Orion. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Afrodita i-a tulburat simţirea. orice vieţuitoare. care zăcea acum pe Elbrus.

zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. un simplu muritor. de-a râs o lume-ntreagă. după cât se pare. şi de un copil. de hore şi charite. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. Căci zeii se temeau. căci eu însumi greşit-am. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. Şi. Şi-acest voinic.. cuc sau alte animale. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . În acest chip. Iar zeul. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. Eros. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. Enea. ea nu se bucura de înrudirea asta. cu vârfu-rile negre. eu unisem pe zei cu fete pământene. — Din vina ta. c-o mână de viteji. Simţirea mea zeiască a fost.. s-a despărţit de tânăr. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise.. pentru că. E . Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. preschimbat în taur.158 tronul şi. vultur. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. Plecă prin lumea largă. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. din Olimp. troianule Anhise. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. îl părăsi pe-Anhise. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. vreodată. Dar. bun de joacă. şi chiar mai mult ca ei. mai înainte vreme. ca să se răzbune. ameţit s-alerge. purtat de porumbiţe. spunea ea troianului Anhise.. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. Zeiţa. Zeiţa. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. urmată de cortegii. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. de ce puneam la cale. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. târâtă de-o oarbă rătăcire. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. iar altele de plumb. rând pe rând.. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. mânjite cu otravă. după voia cerescului său tată.. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. eu îndur umilinţe. căindu-se de faptă. la fel. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere.

. spinulele de aur. cerceii. cu colţii ascuţiţi. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. căci Eros era mic. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. Adonis poruncea. Pe Zeus îl ţintise. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri.. Fii curajos cu iepurii. Eşti muritor. cu ghearele-i grozave. de asemeni. de-astă dată. agrafele. brăţările rotunde. un peplon sau un hiton. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. stropită mult cu lacrimi. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. brâul cel fermecat. ce se ivea din tolbă. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. un vesel vânător. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 .. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. Şi l-a urmat pe-Adonis. Cum s-a plecat zeiţa. s-a-ndrăgostit de dânsa. cumva. şi jertfele aduse de pământeni. Ea. te poate sfâşia. Lui nu-i plăcea găteala. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. tot la fel. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. şi fiara. Iubirea-i pătrunsese în inimă. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. Nici de părinţii lui. Numai că. fericită . străbătută de un fior ciudat. puţin de tot. a atins sânul mamei. Adonis. Ba. fierbinte. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. vânătorul : — Iubitule. A-nchis o clipă ochii. Şi chiar pe Afrodita. L . Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. Şi tot. Pe Ares. Puţin. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. cu numele Adonis. cu fiere – în dureri. fără de nici un murmur. nu ştiu cum o săgeată.. zeul cel mai frumos.. uneori.. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. să nu i se întâmple. Mai ştii ? – ţintit de Eros. pe dată. şi când şi i-a deschis. Tot ce avea lăsase. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot.. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi.. vreo vătămare.

Un porc mistreţ. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge.. Nu te vârî-n primejdii. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. Era gelos pe-Adonis. cel ce nu ai milă!. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. Nu te lupta cu leii. Fugind. Deodat-aude vuiet. Fii blestemat de-a pururi. blestemat fii. Cu colţii lui năprasnici. Aude cum răcneşte Adonis. şi-n stânga.. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. dar uită de durere. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. tu.. — O. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei.. nu pot să-ţi scape viaţa. în pădure. se jeluia zeiţa şi se lovea A . Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. Apucă doar să vadă..160 cu cerbii. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. cu urşii sau mistreţii. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. Porneşte prin pădure. la luptă. voinicia de care e în stare.unde se-afla zeiţa. Afrodita. Isprava-i izbândise şi îi era destul. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. grohăind. iubite. — Sărmanul meu Adonis. CRIMA LUI ARES donis însă râde. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. Mistreţul. departe mult de locul. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. rânjind cu mulţumire. Vroia să-l nimicească.. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. Ba. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. Da. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. zeiţa Afrodita.. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. ţi-e stinsă tinereţea. şi sângele-i ţâşneşte. lunga-i lance. tu. unde îl ucisese. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. Ares! ţipa. Din văzduh vede locul.... pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. Oprindu-se din goană. îl rupe-n bucăţele.. Cam mare e mistreţul!. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. Te roagă Afrodita.. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei.. Adonis s-avântă după el. Nici vârsta ta. Fereşte-te. haine. puterea. pornise în Olimp. Coboară ca săgeata. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic.. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei.

rămase din trecut. trecând pe uliţi. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. precum spune legenda. Vei dăinui de-a pururi. Dar Pigmalion. s-au prefăcut în flori. Serbări numite-adonii5 . în fiecare an. în tristeţe. erau tot mai uitate. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. Era şi parfumată. adesea ocrotea pe cei tineri. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. căci nu avea soţie. Într-adevăr. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. într-un oraş din Cipru6 . Adonis. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. ca vie amintire a suferinţei mele!. Fetele. deşi. Avea o casă mare. şi straie deşucheate. Nici nu voia să aibă. S . altădată harnice. fugind către Adonis. Şi rămânea tot rece. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. Acum era şi roză. şi lacrimile sale. iubitoare de casă şi modeste. Nu se poate. din piatră sau din lemn. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. în flori de anemone. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. Graţia se pierduse. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. gingaşă. N-am să te las să pieri. i-a curs sânge din rană. se spulberau pe rând. devotată. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. Adonis!. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. mai mult de două zile. tot singur.. Până în acea ziuă. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. Dar el trăia sihastru. cu câţiva sclavi ai săi. se spune. pe vremuri. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. şi visurile sale despre o fiinţă pură. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir.. şi roşie ca macul. a hotărât zeiţa serbări mari. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. şi-n cinstea lui. din marmură şi fildeş. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis.. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. picurate-n poiană. vreme de două zile. floarea de trandafir fusese numai albă.161 cu pumnii tremurători în frunte. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. fastuoase. şi danturi zgomotoase..

artistul se-ncorda. C . zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. în fildeş sau în lemn. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. iubite. Aduse din grădină flori roşii. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. şi fata îi surâdea sfios. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. şi corpul de zăpadă. artistul se închise la în atelier şi. cu gura tăiată fin în fildeş. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. Iar când lucra. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios.. aşa cum şi-o visase7 . Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?... spunându-i frumoasa Galateea. îmbălsămate. Veneau la uşă prieteni. Lucra fără-ncetare. Pigmalion. le răspundea artistul. cum nu se mai văzuse. Era cu Galateea. făcând din noapte zi. Şi..162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. mereu închis în casă ?. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. Şi nu deschidea uşa. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. se-apucă să cioplească. neîntrecutul sculptor.. artişti tot ca şi dânsul. Pigmalion... Îi luă şi giuvaere. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. de parcă-l pricepea. luând în mână dalta. şi-l întrebau : — Ce tot faci. ascultând răspunsul. din fildeş. Sfârşind apoi cu munca.. Şi nu mai era singur. el însuşi. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. o fecioară. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui.. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. Gura-i părea o floare..

Se află tot pe soclu. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. Dar el o ia în braţe. Se-nghesuie-n mulţime. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. Îţi mulţumesc. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. cuprins de-o presimţire. toţi sculptorii Eladei. V .. puterea suverană ce face să-ncolţească. muzicanţii. Începe să alerge. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. Iezii săreau zburdalnici. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă.. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. Tobele băteau tare. Tu-ntruchipezi iubirea.. Acolo-i Galateea. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. viaţa.. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. la fel de nemişcată. Şi iată-l! – în mulţime. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. şi dintr-o piatră.. Sosind..163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. zeiţo!. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. Pe urmă. A fost o nuntă mare. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion.. În timp ce-i spune astfel. poeţii.. şi eu i-o voi aprinde. Azvârle-i o scânteie.. în ghirlande. Îţi mulţumesc. cu feciorul său Eros. să ardă-n vâlvătăi. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. cuprins de-nflăcărare. iubire. iubite!.. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. asurzitor. împleteau. îi spune Galateei.. şi flautul se pornise să sune tânguios. A fost şi Afrodita. s-a prăznuit şi nunta.. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. Îşi spuse rugămintea... deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Iar fetele. Chiar au danţat la nuntă. — Zeiţă! zice el. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. se-nţelege.

frumoasa Afrodita. ce şi-o păstrau cu grijă. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. şi-n piatră8 ... I-a ocrotit zeiţa. I-a ocrotit iubirea. .. ce poartă-acelaşi nume. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. Cât ? Nu mai ştie nimeni.. Şi-au trăit împreună ani lungi. dup-aceea. Artiştii. în danţ. El a clădit oraşul. au slăvit pe-Afrodita.. în cânt. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. ce-a stăpânit în Cipru.164 A fost o veselie cum nu se poate spune. Feciorul Galateei a fost regele Pafos.. Aşa zice legenda. zile ferice. iubirea creatoare.

după legendă. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. 3. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. adică din a doua dinastie. arăta că romanii. aduce pustiirea în arbori. războiul. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. şi August. livada şi grădina. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. se trăgea. serbările în cinstea lui Adonis. se trag direct din Uranus. în urma loviturii date de fiul său. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. scurs în apa mării. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. 6. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. cel dintâi zeu al cerului. scurtă până la genunchi. După versurile poetului latin Lucreţiu. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. 7. iar hitonul. şi neamul elinilor. fusese purtată Afrodita de Zefir. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. Elada. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. fără mâneci. Prin Adonis. unde. care îl răpune sălbatic pe Adonis. şi Romei. şi jalea Afroditei. aveau loc în Asia. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea.165 Note: 1.feminină. părintele tuturor zeilor. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. Tot dintr-un titan. atunci când se născuse. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. se trag din titani (olimpienii din Cronos. în frunte cu Zeus. Ele se prăznuiau primăvara. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. cu mare însufleţire. adică al cerului. erau din neamul lui Cronos. din care făcea parte şi Cezar.. Căci Ares este feciorul Herei. natura roditoare. din ordinul împăraţilor romani. şi elinii din Iapet). şi mai târziu la Roma. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. la rândul său. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. aceea a titanilor. Deci. dealtminteri. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. ca şi olimpienii. Înţelegeau belşugul de roade felurite. Mai mult. Ea se născuse din spuma mării. 5. ei pretindeau că fiul lui Enea. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. pe când olimpienii. Adoniile. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. cu secera de diamant. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. .. nepot al Afroditei. după legendă. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. însemna. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. când înfloreşte glia. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). prinsă cu o agrafă pe umeri. titanul Cronos. 4. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. prin Afrodita. Ares. vreme de două zile. care îndestulau ogorul. Peplonul era o tunică. o haină de lână albă. 2.

Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. spre slava Afroditei. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. aceea care întruchipa. . Se pare.166 8. pentru elini. Scopos. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. Praxitele. a dăltuit adevărate poeme în piatră. o insulă din roiul de Ciclade. dragostea şi frumuseţea. pe când îşi săpa ogorul. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. Aflată astăzi la Luvru. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo.

un cântec. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. Psiheea. Tu eşti mult mai frumoasă. Obrajii-i erau rumeni. frumoaso. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. lăudându-i frumuseţea. în Creta. mai galeşi. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. Aşa grăiau poeţii. le întrecea cu mult. în vreme ce poeţii se adunau acolo.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. tu ne vei fi zeiţă. ele-ar păli de ciudă. Noi nu mai vrem pe alta”. Iar graiul ei.. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. în botişor de ciută. Şi buzele!. De-aceea.. plin de parfumuri. De-o rumeneală dulce. ce suge-ntâia oară. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. smulse de pe coloane. din temple şi sanctuare. cea mai mică. o. Ce buze!. copilă. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul.. un rege şi-o regină care aveau trei fete. Podoabele de aur.. căci tu le-ntreci. nedumeriţi... că poate să existe o astfel de minune.. cum are trandafirul involt. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. din proaspătă mulsoare. Î .. de mult. Dar orişicâte haruri aveau primele două.. Din pricina Psiheei.. din dumbrăvile sfinte. ca un ceresc balsam. Ca rodiile coapte. Şi dinţii : stropi de lapte. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa... fireşte. pe toate laolaltă.

s-a cam zgâriat la deget. Dar dibuind prin tolbă.. cam bătrâni. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni.. — Da.168 Când a aflat zeiţa. un osândit de soartă. O vei găsi uşor. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . sau un an. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. copilul năzdrăvan.... suspinând. se strâng s-o tot admire.. nu-i vorbă. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută... gândind : . căci fiinţa mi-e robită de chipul tău.. la fecioara Psiheea. ce-avea aripi de aur. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată.. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. Îmi împlineşti voinţa.. Lăsându-şi tolba-ncolo. totuşi. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu.. în palatul din Creta. găsiseră miri vrednici. pe genele ei lungi.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. odată cu-nserarea. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă.. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi.. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă... ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. căci celelalte fete. După treaba asta. Eros. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 .. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. Parcă vedeau o piatră.. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. căci oamenii. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi.. jertfe. chiar în iatacul fetei. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă.. şi. o lună. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?.. înfuriată groaznic... Psiheea!" Şi.. acum o priveau reci. mamă!.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. surorile mai mari. c-a îndrăgit un monstru şi. De-o fată muritoare ?. S . sau cine crezi cu cale. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape. flori. Tiptil-tiptil. astfel. De. o privea pe Psiheea nesăţios. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. — Atâta ţi-e porunca ?. — Nu. Era-n Olimp. Afrodita ? Şi. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. precum făgăduise zeiţei Afrodita. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. dar gândul îi rămăsese-acolo. pe care o iubea. precum hărăzise zeul iubirii... fără viaţă şi fără de simţire.. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. ştrengarul s-a strecurat în taină. copilul meu iubit ?. nătângi.

erau turnate-n aur. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. tu.. te-aşteaptă o baie minunată. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. un om. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. împodobeau pereţii. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi.. naramze îi sunt întinse-n faţă. Rămasă singurică. bătrânul rege s-a dus la un oracol. şi nu-ncerca. cu vaiete cumplite. Ce bine e în apa fierbinte. într-un cortegiu jalnic – de moarte. mărgăritare albe. Poţi spune orice voie. căci vei fi osândit. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. Coloanele înalte. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. veşminte şi podoabe. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. pătrunde în palat. o luase pe copilă pe aripile lui. bătrâne. şi se cufundă-n baie. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. Vântul de-apus. păşind tot mai departe. Aici au părăsit-o. Atunci.. şi-n aramă. să ştii că e al tău. chitre. să te împotriveşti poruncii zeilor. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. dulciuri. de care însuşi Zeus se teme uneori. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii.. poftim. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. cum poruncise zeul. O fiinţă nevăzută. rege. în locuri neştiute de oameni până-atunci. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. O fiinţă fără seamăn. frumoasa mea stăpână. cu luciu stins.. Şi-n ziua hotărâtă. Fata privea uimită.. pe scări monumentale. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. un monstru rău şi crud. vinuri întăritoare. s-o ducă peste piscuri. ca monstrul să-şi ia prada.. pietre scumpe. focoase diamante şi alte multe pietre.. Apolo i-a răspuns. va fi bărbatul fetei. ce zboară prin văzduhuri. . Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. tăcută. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. care o susţineau...169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. De vrei. Zefirul. Poţi da orice poruncă. ca ginere. prin încăperi. fructe gustoase : rodii.. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. Păşind fata cu frică. rubine. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. şi-n fildeş. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. şi s-au întors acasă.. După ce se-ospătează. călăuzindu-i paşii. pe o potecă-ngustă. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut.

Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. Să nu ai nici o teamă.. pe cele două fete. Sunt ele. aşa precum doreşti. tatăl nostru. — Dormi fără nici o grijă. fugind printr-o pădure.. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea.. unde eşti ? Regele. — Am să-ţi împlinesc voia. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte.. stăruieşte. A mai trecut o zi. să te căutăm. să nu-ncerci să mă vezi. în palat. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. surioară. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. ea plânge şi-l dezmiardă. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. Vorbea numai cu umbre. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . Neobosită. surorile mai mari. da!.170 primitoare. Mai ales nu uita că. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. căutând-o pe Psiheea. se-nduplecă. Nu ştia cum arată. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. prin poiene. În timpul zilei.. nu ştia cum îl cheamă. Cine să fie oare ? A!. Şi altele pe urmă. în fine. şi-l roagă... a auzit din vale nişte voci cunoscute. care umblau prin munte. Dar într-o zi. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. A stat puţin pe gânduri. ori cobora-n poiană.. şi totul se-mplinea.. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. Până ce el. I-e blândă sărutarea. trimisu-ne-a pe noi. căci te pândesc primejdii. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. Nu le da ascultare. Dar să nu-ncerci să-l vezi.. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu.. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. O strigă şi o caută : — Psiheea. cu aşternuturi moi. Toate vor fi. stăpâne. orice-ar fi pe lume. copilă dragă.. îi spune iar o voce. cu pat curat şi alb.... de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. Coruri. O vorbă să nu spună.. ca-nainte. Se hârjonea cu ele. A stfel s-a scurs şi noaptea.

În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. o fi vreo zeitate... Ha.. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. grădinile.. Le-aduce la palat. Atunci.. pe când el doarme. îşi şoptesc amândouă.. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. — Ce zici ?. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. pesemne. cercuri de aur. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. cercei sau pietre scumpe. Psiheea. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. Ba.. Acesta-i un balaur. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. Bărbatul său. dintr-o dată. să nu-ncerce să-l vadă. o Î . Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. cu soţii noştri bătrâni. Neruşinata!. când nu-i de faţă dânsa. când soţul doarme dus. pe vârfuri. Şi noi. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. iar sora cea mai mică rămâne la palat. Aşa. Mă rog. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. şi braţe nevăzute aduc bucate. coşuri cu flori. Ba. Şi. târziu. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. Noi o credeam pierdută.. când o să aibă poftă. iară în zori se-ntoarce.. O fi voinic şi chipeş. mingii. cu-obrajii ca bujorul. Ea îi atinge arcul şi tolba. E straşnic planul. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . haine. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. Şi scorpiile pleacă. s-aprindă o lămpiţă noaptea.... Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. şi-o săgeată o zgârie la un deget.. şi să-i privească faţa. orice poftesc l Surorile Psiheei. când doarme el. Ca să se-n-credinţeze. Tocmai ei ? Cea mai mică ?.. uşurel. hăt. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. Şi ea ? Ce bogăţie. neghiobi şi şubrezi. colane. pe perne. surioara noastră va pierde din trufie. în noapte. ascultă şi promite să le urmeze sfatul.. ha. vede pe cele două surori ale Psiheei. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. pe aripile sale.. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci.. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. ne mâncăm tinereţea. dar nu au timp prea mult.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. E-naripatul Eros. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea.. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. şi cum el i-a cerut. dornică să-l sărute. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. cu aspru jurământ.-nfricoşată. Zefirul se porneşte pe văi şi. de parc-ar fi regină. se-apropie de el şi-i luminează chipul.

mama lui Eros. merge. — Nu.... dă-mi şi tolba. pentru asta te voi închide-n casă. căci dânsa ocrotea familia. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. îi răspundeau mai toţi. De ură-nverşunată. Îl atinge pe zeu.... Viclean!. căci te iubesc.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă.. Dar nimeni n-o ascultă. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. S-a dus pe totdeauna... o.... acuma m-ai pierdut.. Şi. nu vreau. şi frig. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. şi plângea : — Ce-am să mă fac. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. Dar după-atâta trudă. şi te iubesc atât. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. aleargă-n templul Herei. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros....... sete şi piedici cu duiumul. soţul meu... Psiheea nu se lasă. căci n-o să-l mai revezi. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?.. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i . şi foame.. zeiţă. Eros ?. şi…Eros.. Numai că el zburase şi n-o mai auzea. merge. pe cât eşti de frumoasă.. Palatele de aur. Dă-mi arcul... — Tu eşti o muritoare. dispar.... Psiheea şi pornise pe munte.. făclia. Nu mai eşti zeu. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti.. nu-i ia durerea-n seamă. mâhnită. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. Unde te pot găsi ?.. El. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine. rostindu-i printre dinţi : P .. Fii bună deci. O roagă pe zeiţă. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă... pădurea. îndură suferinţe... aripile.. grădinile... zeiţă. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. Sunt singură. căminul. Silit de legi divine.. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. se trezeşte. Afrodita.. Eros. strigă fata. tot.. Şi plecă.. voi avea un prunc.. năzuind un sprijin. izvorul. însemnele puterii. Imploră şi pe-alţi zei. tot fata-i mai frumoasă. eu.. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. făcându-i o arsură pe pielea delicată. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el.. zeiţa se încruntă.. şi dânsul e un zeu..

. Îi sfâşie veşmântul. în cutioara asta. căci plec la un ospăţ. O-nvineţiră toată. linte.. grâu. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. Şi cum. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. pe unde treceau morţii.. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. îi spune Afrodita..) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. de câinele lui Hades. Când se sfârşi cu munca. Luaţi-o şi biciuiţi-o. Dar dragostea. poate mai mult ca mine ?. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. strămoaşa tuturora.173 — Vrei să mă faci bunică... şi cere-i Persefonei. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. necum. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. şi pleacă iar N . gingaşa lui soţie. Se spune despre Gheea.. Cată să vii degrabă. Străbate peste fluviul. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. cel cu trei capete. Dar ştiţi. păzit cu străşnicie de sute de balauri. şi luă ea însăşi biciul. pe mine. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. zeiţo. şi să-i aducă lână.. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. Porneşte iarăşi fata..... frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. (Lâna era de aur. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. poate mai mult ca zeii. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. Şi trece chiar de Cerber. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. mama soţului meu.. Apoi. îi porunci să plece într-o pădure deasă. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. grămezi. balsamul ce ţi-l cere. sub pământ. Afrodita. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. Erau acolo boabe de mac. pe soiuri. Şi-o roagă : — Dă-mi. fasole. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. o puse şi la muncă.. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. însângerată.

Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru.. Zeus. ce văzuse prin vrajă toate astea. cum este Eros. Mama mea.. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. eu am s-o fac zeiţă.. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O.174 Psiheea. binişor. se frământa Psiheea. să-l ducă Afroditei. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc... Balsamul din cutie e numai pentru zei. Psiheea-ntredeschide capacul. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă.. Nu te mâhni. şi fata cade jos. Eu plec către Olimp. Afrodita. Să vină şi Psiheea.. Zeiţa. văzându-mi chipul.. şi-un zeu. Nu-ngădui. Psiheea dragă. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa.” Şi tot gândind în sine... Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. O. nu. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. mânată de iubire. de-atâta vreme de când ne-am despărţit.. călătorind pe drumuri.... Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. dar nu-i timp de pierdut. „E pentru zei. şi cerceta cutia. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare.. pe zei şi pe zeiţe... strigă din urmă zeiţa Afrodita. este pe urma noastră. Cât de puţin. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. — Şi eu. să mă-ndrăgească iarăşi.. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros..... Tu eşti oare!. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. frumoaso.. Mai stai. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. răspunse Zeus. la plecare. care-a făcut şi face atâtea nebunii. Mai stai. să te privesc. rosteşte zeul Eros. aproape fără voie. cum este Eros. şi-ncearcă să surâzi. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Tu du-te cu balsamul. E vremea să-l însori. în sala de consiliu.. Ajunge la Psiheea.. — Nu. nu mai aşteaptă mult. — Ba da. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. Deci m-ai iertat ?. Iar el. îndură-te de mine şi de iubita mea. ştiu bine..

175 divine : ambrozie şi nectar... le glăsuieşte dânsul. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. Iar voi. — Rămâneţi împreună necontenit de azi... rămânând amândoi fericiţi în Olimp. Vă porunceşte Zeus!.. zei şi zeiţe.5 .. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta.

Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. 2. la început era. zeul luptelor nesăbuite. săvârşită de un artist necunoscut. ca s-o urce în Olimp. Întruneau astfel în dragoste. în opera sa „Măgarul de aur”. după ce el îi ţintea cu săgeţile. dându-i drept părinţi pe Afrodita. a pătruns în folclorul multor popoare. se tâlcuieşte prin suflet. pentru grecii vechi. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. poate muiată în miere şi foc. ţinând în mână o liră. Aici Eros. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. Într-un frumos tablou. prin Eros. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. a fost răpită de romani din Elada. înaripatul. un giuvaer de piatră. şi anume că dragostea nu poate dăinui. dragostea. cel dintâi zeu. cu Uranus. şi pe Ares. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. Opera. Fără îndoială că această operă. numai forţa universală. 4. zeiţa dragostei. cum credeau elinii. pe care o gustau numai zeii. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. care se găseşte la Luvru. reprezentate prin liră. poetizând legenda. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. făcându-le să se înmulţească. care uneşte fiinţele perechi. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. poate în otravă şi venin. şi ajunge în Olimp. El are un arc. Eros. este înfăţişată această poetică alegorie. în limba greacă. cea dintâi zeiţă. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. sub diferite variante. cuprinde pe Psiheea. perechi. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. Această alegorie are un tâlc. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. a inspirat nu numai pe poeţi. 3. . Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. Psiheea. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor.176 Note: 1. Arătau în acest fel că simţămintele. El a unit-o pe Gheea. pictat de artistul Louis Gérard. 5. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. în chip poetic. Eros. pe draga lui soţie. Mai târziu. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat.

Nimfele nereide. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. P . Nereu. care-şi avea palatul în apele Egeei. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. se ridica-n Egeea3 . numită Amfitrita. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. zeul care purta în mâna lui triena2 -. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. în număr de cincizeci. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. despre delfin.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . erau nişte copile de-o bunătate rară. se avântau cu toate să scape corăbierii. Mama lor era Doris. alt zeu bătrân al mării. şi tatăl lor. pe când zeul se preumbla pe mare. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. Dar şi mai mult iubea delfinul. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. Odată. cumva... lunecând prin valuri. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. îl îndrăgea nespus. o nimfă oceanidă. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur.

Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita.178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. izbind-o neîncetat de stânci. ce-i aduceau.. Dar zeul din Egeea. vrăjit de melodia ce o cântau în cor. scoici. Nici nu vreau să-l văd.. fata a fugit într-o peşteră albă. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu.. „Ce cântec!.. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. între valuri. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd.. Şi caii lui la fel. căci stăpânul e supărat cumplit. . îmi întăresc domnia. o căuta şi. tăioşi cum e oţelul. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva. Şi-o zguduie. însă.. Poseidon. ca danii. de marmură.. vrâstată cu vine de argint... Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. puzderii de corăbii.. Pesemne. şi zeul se oprise. Aici veneau noroade de vietăţi marine. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră. şi-a spus în sine zeul.. Nu.. blândă din fire. în palatul de aur din Egeea!. Nici prin gând nu-mi trece. ce este atât de mânios.. căci îi cunosc puterea... a trimis peţitori. şi sfarmă.. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. A ... puse doi delfini........ deodată.. Ce visare!. Copilele danţau într-o insulă Naxos.. şi asta va fi bine!” Şi.. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. Iar ea. la mine. Căci nimfele... când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează.” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri... ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi.. Ia stai s-o mai privesc. De mă însor cu dânsa. Şi ca să scape. Răspundeţi. au contenit din danţ şi au sărit în mare.. ca să-i dea de urmă. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. Nu. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat...

au şi pornit înot.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică.. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. ca să-şi pieptene părul albastru. A ridicat tridentul. Încât zeul Poseidon venise în zadar. P . noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. vrâstată cu vine de argint. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. s-a-nveselit nespus. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. Ba chiar s-o şi peţească. Atunci.. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. credincioşi. un peşte. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi.. Abia târziu. În zadar o căuta. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. şi s-a ascuns mai bine. sub furia lui. într-un cotlon al mării. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. şi apa acoperise ţărmul. Poseidon. încâlcit. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. nici de data asta neizbutind s-o afle.. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. corăbii. Poseidon. o meduză. aşa-şi trântea tridentul. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost.. careva. căci nu dădea de dânsa. a scufundat din nou. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. unde domneşte Hades. aflând vestea. Delfinii. Jivinele din apă. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. cineva a vorbit – un şarpe. să aducă iute ştirea. de mânie.. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. în noapte. insule şi maluri.

copilă. desigur – când ne-ai trimis în S . purtată tot de-un monstru. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. de salturile repezi ce le făceau delfinii. cântând cu toate-n cor. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. şi fă cu dânsul nunta. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. de tumbele ghiduşe. Era. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. — Mărite. frumoasa nereidă. unde s-a făcut nunta. aflate în Egeea.. după stăpânul Zeus. Nedumerită încă. În jurul lor săltau nimfele nereide.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. precum se spune. a strâns în mână frâul. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . Jucându-se. de spaimă pentru dânsa. Poseidon. Ascultă-l deci. Ea ridicase capul. şi ţărmuri şi numai tu. Blestemele-or să cadă asupra ta. un mărgăritar mare. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. c-o strălucire vie.. Sfârşindu-se cu nunta. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. cleştar şi diamante. Puterea lui e mare.. fecioară.. preafrumoasă nimfă. De nu primeşti. cel mai bogat din lume. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. stăpânul nostru este. Privind astfel spre dânşii. Căci el te vrea soţie. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. şi monştrii au pornit. ţinând în braţe lire.. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. cu glasul tunător. plin de fală şi plin de mulţumire. Palatele de aur. îndurerat. în iarbă. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. să ştii. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. sfă-râmă şi insule. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. Poseidon. au munţi de avuţii.. în cinstea Amfitritei. au spus dânşii – în limba lor.

Triton era ca zeii. ce geme mânioasă. slăvite. în palatul de aur. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. lovindu-se de ţărmuri. ce-i A .. ţintuindu-i pe boltă. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. elinii vedeau însăşi furtuna. marea dezlănţuită. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. după nuntă. Căci uită-te. cleştar şi diamante. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. suflând în scoică. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. ca Apolo şi ca atâţia alţii. ce parcă scânteia.181 lume. eroi şi-alteori nişte monştri. furtuna se potolea pe loc. Din încuscrirea asta s-au născut regi. alteori. mărite. Poseidon.. Fireşte. Acum o aşteptăm. Dacă intra în mare. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. mireasa-i lângă tine. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. — Cuvântul mi-l voi ţine. El era. Dacă sufla în scoică. sau.. din creştet până-n brâu. apa îi ajungea abia la mijloc. Răsplata o veţi primi pe loc. Şi şi-a întins tridentul. dintre zeiţe. De-aceea locuia. a glăsuit Poseidon. când s-a sfârşit potopul. ca toţi zeii. marea se-nvolbura. În acest zeu. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. din apele Egeei. pe nimfa Amfitrita. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. ce se numea Triton. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. Era urât ca moartea. Ca Zeus. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. urla înverşunată. alături de-Amfitrita şi tatăl său. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat.. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. Poseidon. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. ce se numea Toosa. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. Triton a fost acela care. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei.

. De vrei să-mi fii soţie. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. o socotea în mare.. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. Galateea! Nu mă dispreţui. nici frig în toiul iernii. pe-un tânăr.. Dar tot tu. pe Acis. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Mai moale decât puful de lebădă. ascunsă undeva. Şi-n locurile-acestea. silindu-se să-i placă. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. Vroia să pară chipeş. Din sân îşi scoate naiul. dacă m-ai cunoaşte mai bine. aproape să le frângă. şi turmele.. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. Ah. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. Dar fiul lui Poseidon. un păstor. şi se ferea de monstru. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea.. şi marea. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. Legenda ne arată că fata. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. parc-ar fi o pădure. Avea numai o lege : poftele lui. poate.. Mai proaspătă ca gheaţa.. într-o zi... Vuiau în zare munţii.. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul .. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. vor fi tot ale tale.. Mai dulce ca un strugur. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. lăsând naiul.182 slujea de măciucă.. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. Numai că. Mai zveltă ca aninul. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase. de mult. Nici Zeus n-are. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. zbuciumată. cu mâna ta. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Tu însăţi vei culege. care îmi cad pe umeri. Eu mă cunosc mai bine. şi începe să cânte. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă... îndrăgostit de nimfă.. să o ademenească pe mândra Galateea. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Mai surdă decât marea. ce intră până-n mare. Vedeau şi-auzeau totul. Galateea. Şi-şi retezase barba murdară. Ridică-ţi dară capul din valuri. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. fierbea de-atâta larmă. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. şi-atât!. o fiică-a lui Nereu. nu-ţi va lipsi nimica. la poalele colinei. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. Polifem se coboară din munte pe colină. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. De-aceea.. ai pricepe că ai greşit. fecioară. de crudul Polifem6 .. fugind din calea mea mereu. Atât că Galateea iubea.

... legenda spune c-a ţâşnit cu putere. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute. şi fii soţia mea!.. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. Galateea!. Acis strigă cu groază : — Ajutor. . ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm.183 ar fi o urâciune.... Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!.. Acuma s-a sfârşit!.. fierbinte. să-l ajute. Am doar un ochi în frunte. voi. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?.. Şi-atunci. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu.. de pe ţărm.. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. Deodată. un râu cu apă rece. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge.. Ce-a plâns sărmana nimfă.. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem. Nimfa se zvârle-n apă. sfârşindu-şi vorba. printre pietre. uriaşul ?. nici calul fără coamă. un izvor...... Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. dacă vei fi soţia lui Polifem. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă... din stâncă.. Şi-a implorat pe zei. râdeaţi de mine. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare... El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus.. Ascultă-mi rugămintea. îi vede pe cei doi.. De-acolo. Apoi. şi-n jur au crescut trestii. numit de nimfă : Acis. dar el îmi e destul...

când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. Calul simbolizează.184 Note: 1. spre aventuri şi fapte glorioase. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. pe îndelete. . se aseamănă cu valul. Marea. parcă le îmbrăţişa. 4. De aceea. peste aria mării. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. care poate construi tărâmuri noi. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. Această forţă a mării trebuia înduplecată. se va mai vorbi. cu forţa ei nemărginită. născocind pe zeul Poseidon. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. nu era alta mai teribilă decât a mării. în legenda lui Odiseu sau Ulise. Desigur. Despre Polifem. elinii au personificat-o. 6. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. împotriva stăpânului Olimpului. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. se afla marea. el fiind şi zeul cutremurelor. nu numai să dărâme. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. care înseamnă stăpânul apelor. Coama lui răvăşită de vânt. prelungind coastele. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. 2. 3. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. acest fiu al lui Poseidon. pe vreme de furtună. zbătându-se între maluri. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. Însă acolo. se afla Zeus. parcă în tropot. prin saltul său. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. în goană. sus. În urma răzvrătirii lui Poseidon. urlând. care se alăturase Herei. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. lăngă ei. cândva. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. Ea îi purta pe valurile sale. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. după credinţa lor. Dealtfel. Amfitrita. Troia. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. 5. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. în cer. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. prin depunerea de nisipuri. fără îndoială.

Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. sub . cântau şi dănţuiau în râs şi glume. În timp ce zeii. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. ţinutul misterios al morţii. să-şi capete osânda necurmată. numite şi Câmpiile-Elizee. din marele-i regat subpământean. în Olimpul lor. L egende nu sunt multe despre Hades. Zeus. păstrându-şi pentru dânsul cerul. Hades. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . îi dăruise marea lui Poseidon. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. Chiar numele i-l pronunţau în silă. Oamenii nu-l iubeau deloc. De-aceea.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. în neguri. poate. numit Infernul1. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. ale norocului şi păcii.

cum sunt văzduhurile-n zări. şi-i pedepsea pe muritori. Pe acest drum se aflau genii tăcute. El smulgea umbra celui dus. nevăzut. să iasă. luntraş bătrân. cât timp sta Hermes în Infern. Atuncea se ivea Tanatos. lângă poartă. ba şi mai bine. bătrâneţea. Căutau pe criminali. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. un ban de aur. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades.. şi zeul. ca într-un ghem.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. Şi. C . Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi... teama. în veci. Dar umbrele nu puteau trece. Tanatos era moartea însăşi5. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. ce-aduceau lumii jalea. decât dacă plăteau lui Haron. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. pe muritori. purtând o mantie ca smoala. mai trecea şi peste râul Aheron8. trecând de locul străjuit de Cerber. sperjuri. şi războiul. se-afla Cerber. Pe capete se foiau şerpi. înconjurat de râul Stix7 . Ceilalţi. Zeii nu se temeau de genii. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. În calea lui. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. Iar umbra o lua zeul Hermes.. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. boala. de nouă ori. răutăcioase. sau de argint sau de aramă. duşi de nevoie prin Elada. crainicul tatălui ceresc6 . Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. putea să-şi împlinească voia. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. până ce-i nimiceau cu totul... venea în faţa judecăţii. solzoase. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. către palatul zeului Hades. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. monstrul cel cu trei capete. şi-i urmăreau cu multe rele. nenorociri şi griji şi boale. grijile. Dar Hermes nu întârzia. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. de cum treceau de apă. Morţii-şi ţineau în gură banul. larg deschisă . Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. nu mai putea să-l vadă nimeni. foamea şi chinul. hâde. sărăcia. pe trădătorii din războaie. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul.

înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. Ca să răzbune nedreptatea. străvechiul rege sta în apă. bătut cu bicele de genii. cu barba colilie. toţi pomii îi piereau din faţă.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. apa se retrăgea spre maluri. doar cât privea puţin spre stâncă. aşa ca ei să se ferească. ce nu putea fi sfărâmată.. erau pe loc zvârliţi în Tartar. încruntat pe tronu-i. pe muntele Olimp. Să simt-aroma că-l îmbată. să-şi potolească puţin foamea. .. până la brâu. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. cât e din cer pân'la pământ. Aici. aflându-se odată la un ospăţ. Să-i crească foamea fără margini. batjocorit şi zi. nici nu se ostenea s-audă. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. mere. Călăii l-au vârât în apă. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. făurită din diamantul cel mai tare. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. se mâniase. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. Acolo se găsea Tantal9. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. Să vadă apa şi să-i fie sete. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. sus. şi mai ales ale lui Zeus. să ia o fructă de pe ramuri. dându-le muritorilor. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. şi smochine. un rege care. zgâriat cu gheare ascuţite. sub întreita suferinţă. gemeau în chinuri osândiţii. Bătrân. închişi cu-o poartă. Iar ei cădeau de-a rostogolul. Ramuri cu rodii şi naramze. pe-o cale tot atât de lungă.. într-un lac limpede şi rece. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. Pentru toate aceste fapte. de veacuri lungi neostoită. şi noapte.. Dar cum se apleca spre apă. Şi cum căta să-ntindă mâna. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. în Olimp. şi frica-i măcina puterea. şi pere.

şi pentru tine. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. cu numele de Ixion. cu umilinţă şi cu teamă. un om de rând. ce îndurau pedepse crunte. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. pe care îi avea Hades în Infern. da'ndată ce-ajungea pe culme. hotărâte de către Zeus. legile aspre. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. Hades îi răsplătea anume. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. ţipa şi se zbătea de groază. — De ce ? îi întrebase Ixion. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. nespus de-nalt. în timp ce Ixion.. Iar roata se-nvârtea întruna. sărmanul. cu şerpi oribili. Abia putea să mai respire. i-au răspuns zeii. din trupul vlăguit de trudă. De ciudă şi mânie. Cei trei judecători. că este dat de gol. ca şi cei drepţi.. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii.. viteji şi vrednici. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. să caţi spre slavă.. o eumenidă se ivea. Zeus. aflând. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. şi pentru ea. Voi. încinsă bine-n flăcări. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. pentru toţi. cum hotărau judecătorii.. şi l-au legat.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. Sângele îi curgea şiroaie. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. Şi însuşi Zeus. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. dar nu-ndrăznea să se oprească.. — A!... cât e el de mare. n-a înşelat atâtea pământene ?. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. S . zeii. era o cinste şi o fală. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. ale norocului şi păcii. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. regele din Corint. sub ochiul ager al lui Hades. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. Dar tu.. — O cutezanţă nemaipomenită!. în loc de lanţuri. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. Trupul îi tremura ca varga.. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit.

desigur... Se cheamă Cora şi-i frumoasă. Ştia prea bine că Demetra. La fire este potolită. Demetra11 .. împrospătând mereu văzduhul. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. era o ţară-ncântătoare. chipul lui Hades : bărbos. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. zeiţa holdelor. Durerea nu se cunoştea.. Zeii la fel. Şi s-ar cădea. Numai de poţi s-o iei.. auzind vorbele lui Hades.. zeiţa holdei însorite.. Şi fiind el zeu atât de mare. Abia de respira Zefirul. ar fi având o fiică minunată.. sub apriga domnie a lui Hades. nu bătea vântul. Aici. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. pe lângă ea. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. — N-ai grijă în privinţa asta. pe care-l stăpânea... o fi grăit iar zeul Hades. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. tatăl ei. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. o fi spus Hades. Însă degeaba!... Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus... Şi. nici cald.. D .... De-aceea nu-mi găsesc soţie. în care oamenii nu vin cu bucurie.. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. la marginea lumii. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. Zeus o fi zâmbit pesemne. Este cuminte. născută din iubirea cu Demetra. pe pajiştile-nmiresmate. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. cu fală. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. Nu era frig. care era părintele fecioarei. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. să-mi dai un ajutor. A aşteptat un timp. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. înţeleaptă. posomorât şi rece. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?.. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. Hades. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. la o nevoie.

flămânde. a spus Demetra. şi pomii îşi pierdeau belşugul . Pierise carul ca năluca. Se petrecuse totul iute. A fost însă furată Cora... păduri umbroase. Deodată. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. a şi plecat în lumea largă. iar turmele piereau. Apoi un geamăt lung de groază. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. pământul s-a deschis în faţă-i. pământul n-o să mai rodească!. ca-ntr-un cleşte.... păşuni.. Copila ta gingaşă. întreaga mare şi chiar cerul. îndârjită. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. a fost răpită.. uimită de narcisul atât de neobişnuit. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi.. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. a prins-o.. Văzând că nu e glumă. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra.. ocolind livada.. neclintită. Cora... zicea zeiţa. aprinşi cu vâlvătăi în Etna. Şi ţipete. o plantă mândră. cu-nfăţişare uimitoare. . Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. Iar Zeus se ferea s-o spună... Şi carul. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. Săriţi voi.. scumpa copilă a Demetrei. — Nimica n-o să mai rodească. pe oameni.. Blânda fată. În deznădejdea ei. livezi. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. s-a mâniat atât de tare. s-a îndreptat spre el. Hades. şi tot ce se afla-n grădină. câmpii cu grâne... Pământu-şi închisese bolta. Însă n-a dat de urma Corei. doar-doar o va găsi pe Cora.190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. luând toiagul drumeţiei.” N-aveau de unde să mai afle. şi chiar păşunea vestejise.. că năpădise tot pământul. nimeni!.. Din car. Cora mai zăreşte şi un narcis. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. cât scăpărarea unui fulger. Cora. cu braţele-i vânjoase. târând un car măreţ de aur. să-l rupă. a pierit iarăşi în adâncuri. flori de şofran şi violete. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri.. Dar nimeni nu aflase taina. plâns cu suspine. în insule. Să vadă ce e de făcut. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. nici sacrificii.... — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. roze. Îţi dăm o veste dureroasă.. zei sau oameni!.. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. Oamenii vor muri de foame. prin grote şi pe creste sure... cum s-o împace pe zeiţă.. Cădeau şi grânele uscate.. I-a întrebat pe zei. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. Iar Zeus s-a temut..

DAR… rodii12..... la nările lui Zeus. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. la Hades. Zeus olimpianul. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. să se întoarcă la Demetra.. a trebuit să se supună.. În temple s-au aprins iar focuri.. Şi Hades n-a avut ce face. Călăuzită deci de Hermes. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. în stâlpi tremurători şi palizi. şi totul a-nverzit ca-n farmec. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. privea zâmbind către Demetra.. şi toate fiinţele-or să piară... Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus. ogoare şi livezi. zeiţă. simţind fumul din jertfe. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. şi cere-i să-i dea drumul Corei. I-era ruşine.. numai o parte... Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. cu noi toţi. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. Şi el. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. Restul – două treimi din an – va fi cu tine. Nu te mânia.. Hermes. rugându-l s-o lase liberă pe Cora. Eşti stăpân drept şi tare vrednic. Mama şi-a strâns copila-n braţe. purtând miresmele plăcute în cer. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. după-ndelungata ajunare. Să zbori până la Hades. să n-o piardă în nici un chip. I-era teamă.191 — Rămânem fără sacrificii. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult.. — Va sta alăturea de mine două treimi din an.. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. Mâncând-o.. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades... ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă.. sus pe pământ. Grăia din slavă însuşi Zeus... s-a auzit atunci o voce. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei .. copila mea ?. şi-a înflorit. — Nu!. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. o treime din timpul cât durează anul. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. să ardă jertfele aduse. stăpâne ?. nici jertfe şi nici preoţi. dar până la sfârşit a spus. a dat şi roadă. dar.. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii.

El.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul.. Era bogat şi mulţumit.. . şi iarna cobora la Hades13. zeul morţilor şi-al groazei. După această întâmplare. ci şi Pluto15 . având pe Cora. Cora stătea pe lângă mamă. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. în fiecare an... Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . de primăvara până toamna. la fel ca zeii din Olimp. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. nu numai Hades. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. adică zeul cel bogat. Şi-astfel. cum hotărâse Zeus. Iară lui Hades i s-a spus. Legendele nu povestesc. era acum la rând cu toţi. de-atunci. Era bogat. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades.

trebuia să stea. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. provenind din trei izvoare. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. cu barbă. „Oreste”de Euripide etc. 2. cel mai adesea. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. şi Cocitul – râul plânsetelor. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. Tartarul este asemeni iadului. 3. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. în schimb. cu fantezia lor bogată. Deşi denumirea de Infern. De aceea elinii.193 Note: 1. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. Atunci. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. numit mai târziu Mavronero. fiind mult prea cunoscută. Legendele noastre populare. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. ameninţătoare. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Geniile Infernului erau : harpiile. totuşi o folosim în povestirea noastră. Când grecii l-au născocit pe Hades. într-o stare asemeni morţilor. într-un fel de gură ca de vulcan. Piriflegetonul – râul de foc. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. este de origine latină. sub influenţa religiei. un an întreg. 5. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. 7. de bună seamă. 6. pietros. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. de bună seamă. în legendele noastre şi ale altor popoare. şi bice-n mâini. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. în care geniile infernale au fost transformate. Hades însemna : nevăzutul. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. ca un schelet. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. albăstruie. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. au vrut. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. după cum se ştie. misterios şi înfricoşător (astăzi. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. purtând. în loc de sabie. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. asemeni unui şuvoi negru. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. sau. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. 4. 8. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. Râul curgea printr-un ţinut arid. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. eriniile şi eumenidele hidoase. este un râu obişnuit care. dată ţinutului lui Hades. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. Pe rîul Stix se jurau zeii. . în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. Şi au numit pe acest zeu : Hades. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. despre care se vorbeşte în legendele noastre. cu o mantie neagră pe spate. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. în draci. De fapt râul Stix. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix.

Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. de unde nu mai ieşeau niciodată. din Lidia – Asia Mică. El găzduia şi plantele. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. înhămaţi la carul lui Hades. un pictor din antichitate. Romanii i-au spus Proserpina. adică suferinţe fără seamăn. Rodia era fructul iubirii. sub formă de seminţe. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. strigându-i pe fiecare. 10. zugrăvită de Nicomahos. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. de pe un vas. strigându-şi în ajutor nimfele surate. . simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei.194 unde umbrele îndurau suferinţe. latine şi chiar germanice. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. par vii.. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice.” Mai cunoaştem un grup de marmură. iarna. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. Zeus. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. Demetra se chema la romani Ceres. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. Este timpul când Cora stă la soţul său. sculptat de Girardon. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. Numele Pluto. pe mama sa şi pe tatăl său. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. care primea morţii. pe timpul iernii. 15. sub diferite variante. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. când va încolţi din nou. 11. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. 13. mai bine decât orice. căldura şi lumina. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. mai ales la popoarele slave. adică în tărâmul lui Hades. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. Elinii au poetizat acest fenomen. până primăvara. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. 9.. Aşa cum este aici înfăţişată. şi zeul calcă brutal pe ele. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. pe nume. locul groazei. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. sămânţa este vârâtă în pământ. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. 14. Şi telegarii şi-i mână în goană. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. După strângerea recoltei. ea exprimă. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. după cum socoteau elinii. împrumutat şi de latini. înseamnă bogătaşul. de o negrăită frumuseţe. Într-o pictură veche. 12. în care caii cei negri. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi.

Nici focul clocotelor surde. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. sau focul ce urma să ardă jertfa. ţâşnind în fulgere spre oameni. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. şi mai târziu zeul Apolo. Hestia.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. vărsând câteva picături pe vatră. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. Focul. sau măcar apă. între ei. Nu focul slăvilor înalte. arzând pământul în adâncuri. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. Şi. şopteau cu toţii. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. Iară Hestia1 păzea focul. ar fi dorit-o de soţie. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. ci focul caldelor cămine. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. şi-n fiecare casă din Elada. focul pe care ardeau jertfe. osteniţi de muncă. în care focul pâlpâia voios. Îndată după doborârea zeului Cronos. fiind eliberată. Păstrează-ne uniţi. — Ţie ne închinăm. ulei. pentru-această puritate. deşi Poseidon. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. Hestia. în D . cântând-o pe Hestia.

să n-o cunoască nimeni. S-a folosit însă de-un om. dar nu s-au mai gândit Î . DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . Tu bucură-te. precum jurase-n prima zi. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. măicuţă dragă ? Uite. a spus zeiţa.. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea.. Ea a rămas neprihănită.. dar necăjit peste măsură.. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute.. după poruncile zeiţei.. voi depăna povestea despre Demetra3.. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc.. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. vestit de harnic şi cinstit. căutând pe scumpa ei copilă. — Ia stai. Părintele ţi-e lângă tine.. când un fecior se însura. Fata la fel. auzind întâmplarea asta. Pe vremea când zeiţa umbla. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. Şi-a dat să plece mai departe. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. Dar eu. Iar când se-nfiripa o casă nouă.. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. Acolo vieţuia. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea.196 fericire. Zeiţa îşi schimbase chipul. feriţi de boale şi alte rele. neagră.. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. că poţi rosti cuvântul : tată... Şi-aşa umblând. ducând în spate nişte vreascuri. fată dragă. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. De Triptolem. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. cu inimi bune. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. mânând din urmă două capre. să nu se afle că-i zeiţă. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . Erau miloşi. eu mi-am pierdut copila.. un om bătrân numit Celeu. n-aş putea s-arăt. zeiţa soră mijlocie.. Pe lângă el mergea o fată. fata lui cea mai mărişoară.. pe când se îndrepta spre casă. pe vremuri.. Aveau şi ei o suferinţă. Demetra i-a răspuns în dodii.. — Mă duc în lume. dar unde.

Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. cerea mâncare. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare.. o alinare cât de slabă.. În acea clipă. Demetra i-a dat lapte cald. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. şi mi-e sete!. Şi toţi. a zis bătrânul.. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. i-era foame. de-o vreme. o miere dulce ca nectarul. Copilul cel bolnav. la poalele unei coline. plin de vigoare.. Ai casei au mâncat cu poftă... Vreau să mă joc!.. Odihna ţi-o aduce. vino. — Mi-e foame. cu voie bună. tot povestindu-şi. zicea Celeu. şi ce pot spune ?. Mergând astfel. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat.... de care îi povestea pe drum Celeu. — Leac nu-i găsesc. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . mamă. . zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. Pofteşte în coliba noastră. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. şi fata lor săltau în juru-i.. fructe şi miere. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. poate. — Poate nu e pierdută de tot copila ta.. zeiţa. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. Aşa doreşte poate Hades. Celeu şi Metanira. zicea băiatul.. Zeiţa ar fi vrut să plece. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. s-au pomenit lângă colibă. Triptolem. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit.. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. Oricum ar fi. şi înţeleg că va să moară. N-avea putere să mai plângă... Ce pot să fac ?. Cum a intrat aici. către coliba lui Celeu. Mişcată de atâta jale. Dar cum băiatul. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. din patul său de suferinţă. L-a sărutat domol pe buze. sărmano!.

tot ea. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. A auzit. drept preoţi.. La miezul nopţii. i-a grăit Demetra. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. l-a mângâiat uşor pe frunte. iar purtătoarea de făclie.. de-o frumuseţe uimitoare. am vrut să îl purific. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. cu glasul tremurător. este vremea să aflaţi toţi. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. Acuma totul se sfârşeşte. cu grijă. S-au culcat cu toţii. — Şi totuşi. cât ai răsufla o dată. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. — Bătrâne.. — Sărmano. care-l vindecase pe Triptolem. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. eu am să fac din fiul tău. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. Şi vă voi iniţia. cum sunt mamele.... Şi.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. Iubirea. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. Clădiţi acolo. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. a glăsuit din nou Demetra.. — Mă iartă. luna. bătrâno ? a strigat tare Metanira.. un templu mare. Bătrâna. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. Mii. Iar părul galben. cum e spicul cel auriu din miezul verii. îl afunda. Pentru că. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. zgomot. pesemne. grija ta de mamă... cu spaimă. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. A mai şoptit cuvinte. cheamă poporul. L-a smuls pe Triptolem. nu au avut urmare bună. Şi. n-am ştiut! a rostit mama. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. făcându-se din nou zeiţă. Ce faci. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. Eu sunt Demetra. în nişte taine sau mistere.. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. mama a şi fost lângă vatră. mii de stele scânteiau pe boltă. pe colină.. L-a luat pe Triptolem în braţe. şi pentru oameni!. V . pe când somnul şi liniştea domneau în casă. zeiţa s-a sculat în taină. cea încărcată de foloase şi pentru zei. iată. Vârând pe Triptolem în flăcări. — Copilul meu!. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. a grăit zeiţa către Celeu. care se vor numi-n Elada misterele eleusine.

L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. Era un car tras de balauri. şi-i îndruma cu-nţelepciune.. pe când dormea flăcăul. Odată. a dat să-mpungă pe flăcău. om hain. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. Celeu a şi chemat poporul. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. ce-l veghease pe ocrotitul său. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. îşi spunea regele în barbă. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. Aici domnea un rege aspru. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. mei. să-i spună ce gânduri l-au adus. cu o suliţă. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. secară. Triptolem6 s-a făcut flăcău. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. a pus la cale să-l ucidă. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. Noaptea. serbările eleusine9 . templul vestit din Eleusis. în tainele agriculturii.199 Şi cum a poruncit zeiţa. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. al cărei ţipăt parcă-i hohot. o ţară unde fusese rău primit8. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. ha!.. s-a năpustit. s-a îndreptat către palatul regelui. Demetra însă. flăcăul a pornit spre casă. hohotind sălbatic. şi-au construit un templu mare. părăsind Sciţia. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem.. nebun.. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha.. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. Demetra cea cu păr bălai. pe care şi-o pregătise de cu seară. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. Dar Lincos. din ură şi din invidie pe tânăr. Acuma-vei pieri!.. Dar linxul. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. totuşi. pe uşă şi a pierit către pădure. T . Cu ţipătul său. Şi Triptolem. S-a făcut că-l primeşte bine. un meşteşug atât de spornic. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta.. ce purta numele de Lincos..

Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar. — Zeiţă. Şi de-ar fi dânsa în persoană... veneau ades lângă copac. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. Numaidecât... Nu mai da. tirane. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. ce se numea Erisihton.. rămuros. atât de largă. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. Şi oamenii. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. Căzând. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. va săruta curând pământul. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. pentru-această faptă. Astfel se spune că. Cununa lui. îmi dai poruncă ?.. — Stăpâne!. vei suferi şi tu. Atunci Erisihton. tăiat de tine. Un stejar falnic. Şi a lovit cu-nverşunare. a cutezat un sclav să-l roage. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea.. sclav. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ... Tu. a zis Erisihton. în temple. în trunchiul lui trăia o nimfă. cu ciudă. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. în trunchiul lui.. s-a auzit o voce blândă.. tu.... — Tăiaţi-l!. cu furie. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge... N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. un bătrân rege tesalian. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. a prins în mână o secure.. Ajunge. O nimfă dragă a zeiţei. tot îl dobor. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. plăcut zeiţei. A clătinat C . o supăra rău pe zeiţă. prea darnică.. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. Află însă că. le-a poruncit dânsul. — Ce-ai spus ?.. odată. Primeşte dar ce ţi se cade.. S-a prăbuşit în tină trunchiul. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi.

ce i-a pătruns în măruntaie. şi a suflat asupra-i fiere.. înfloritor mai înainte. dinţii mâncaţi ca de rugină. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. De ce mânca. toată ţara. şi sărăceşte tot regatul. ca să-şi mai capete bucate. Merinde care-ndestulau. uscate. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava.... pornind înspre Tesalia mănoasă. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. cu gura lui nesăţioasă. şi-mi cumpăr iar bucate multe. din toate felurile. să cheme Foamea. să-mi potolească focul gurii. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. la rege... zice dânsul. Slugile s-au pornit în fugă. dormea adânc în acel ceas. nu mai are ce să mănânce.. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. nici fructe nu mai dădeau pomii. Şi-n Sciţia se afla Foamea. Atunci pune ochii pe Metra. Mănâncă tot ce se găseşte. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. Cu timpul. Multe. Regele. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. carne fiartă.. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. — Să vie Foamea.. a spus Demetra mâniată. Cerea mereu alte bucate.. — O vând ca sclavă. fără multă vorbă. şi l-a-nvelit. tot mai multe. Dar Metra. cu buze vinete.. a pătruns în palat. ce să vândă. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. şi tot mai multe. cu aripile sale negre. însă. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. ca într-un giulgiu... unde domnise crudul Lincos. mai înainte. Acolo nu mai creşteau grâne. părul zburlit şi pielea aspră. copila lui cea mai frumoasă. bănuindu-i gândul..201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. Mănâncă avuţia ţării. i-era mai foame. care săvârşise fapta.

Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. ajută-mă să nu fiu sclavă. se-ntoarce la tatăl său. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . să se hrănească. Fugind de la stăpân. după voie. nu-i mai ajunge regelui. astfel dobândită.. zeule atât de mare. ce-o vinde iarăşi. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Şi-atunci. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. în orice animal din lume. . Se face cal.. scapă-mă de-aşa ruşine.. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare.202 — Tu. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. Metra se schimbă-atunci în câine. Până la urmă a pierit. Dar hrana. Erisihton îl vinde iute. împuţinându-şi astfel trupul. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare.. cel mai puternic după Zeus.

. prin acest gest. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. Cu indexul arată către slăvile înalte. Cuvântul Triptolem înseamnă. 3. După legendă. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. 5. chiar viaţa. unde să ardă focul sacru. semănatul şi secerişul. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. uneori. cum se numea. În opere vestite. elinii. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. când se duceau la luptă. Seminţele aşa-zise fermecate. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. 6. râs. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. Demetra sau Ceres. Demetra. în chip poetic. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. De aceea. ţinând în mână sceptrul. dealtfel. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. 2. emblemă a suveranităţii. înveşmântată într-un dublu hiton. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. plin de curăţenie!”. cu putere adormitoare. 4. La romani. aflată într-un muzeu de la Roma. înşelăciuni sau duşmănie. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. 7. Cum este flacăra de pură. de cei dintâi plugari. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. după unii mitologi. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. zeiţa este reprezentată. cu falduri-lungi. Poate din pricina aceasta. pe care ei îşi găteau hrana. dealtfel. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. Hestia. cu văl pe plete şi pe umeri. sunt seminţele de mac. Această dăinuire a focului însemna. Astfel justificau. 8. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. Focul purificator de molimi. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. hohotea de bucuria izbânzii. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. La fel. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. cum este statuia intitulată Giustiniani. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. numite vestale. Focul cel blând din vetre. pe care poporul nostru o numeşte. de oarecare siguranţă în colectivitate. un pritaneu. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei.203 Note: 1. o vedem pe Hestia sau Vesta. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. acest foc era păzit de nişte preotese. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. însuşi Lincos.

numită Raria. şi Dionisos. demnă. cum erau Demetra. am putea spune noi. În operele plastice. Aici. cu fulgerele şi trăsnetele lui. Elinii. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. zeii naturii îmbelşugate. având numai o bentiţă peste păr. ce imitau. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. care întruchipează abundenţa. Când este astfel reprezentată. părintele agriculturii. fără podoabe. se sfărâmă. soarele însuşi. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. ogoarele sau păşunile. cum se purtau în Eleusis. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul.204 9. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. cu Hestia. pe care-l duce vântul. care asigura belşugul de roade. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. Nu mai pot vieţui nici animalele. adică duşmănos zeiţei. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. adică zei pământeni. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. cuprindeau şi o serie de practici religioase. Erisihton. când era prea arzător. flori de mac şi alte ornamente vegetale. Alteori ea are o ţinută simplă. pe câmpia Rariei. fără vreun scop şi fără milă. se risipeşte în nisipuri şi praf. marea cu furtunile sale nimicitoare. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. pe cât se pare. plantele. de fapt. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. . zeul viţei de vie. mai ales orz. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. grădina sau pădurea. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. 10. Serbările din Eleusis. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. în general. care distrugeau copacii. uscat. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. Prin fapta lui Erisihton.

. Hera. desigur. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace.. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă.. dar nunta s-a făcut. s-a prefăcut într-o bătrână. mângâioasă : . parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii.. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. Aşa socot c-ai păţit tu. Mulţi se pretind că-s zei. către palatele din Teba.. Şi a pornit pe el zeiţa. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. prinţesa-l roagă. Cum a silit-o să-i devină soaţă. dornică să se răzbune. Şi totuşi. precum spune.. să i s-aducă-un nor de aur. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. sau cum a amăgit-o. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. Şi-a sfătuit-o. Cadmos. ca să înşele fetele prostuţe. de-i Zeus. pătrund prin case... aflând această nouă necredinţă! Şi. după aceea. copila regelui din Teba. pe cât se crede. A poruncit. luând chipul doicei lui Semele. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. — Îl rogi. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. nu se ştie. De-atâtea ori se supărase Hera.

din flăcări. a vrut să spună Zeus. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. pruncul ăsta. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. peste ziduri. în strălucire şi putere. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele.. Îşi pune hainele de aur. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori.. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. Şi. şi chiar la vremea cuvenită. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. la Teba cea cu şapte porţi.. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. tatăl lui. totuşi. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare.. să mi te-arăţi. şi nu altul. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări.. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. chiar în clipita următoare. Au râs puţin de dânsul zeii. peste podele şi-n tot locul. ţi-ai pierdut mama.. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. căci băieţaş era copilul. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia.. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus.. o-ncinge iute pe copilă. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. pristave. la fel ca-n sânul unei mame.. şi focul. l-a scos frumos. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. şi se pogoară iar în Teba... cum urzise Hera. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. tu ai să vieţuieşti.. — Taci!. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. ce-a-năbuşit şi a stins focul.. De fapt. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. şi el. O iederă plină de sevă. slăvite. Taci!..206 — De eşti tu Zeus. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. rosteşte Zeus. Semele. printr-o taină cunoscută numai de el. — Îţi jur pe Stix. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. cu fulgerele-n pumni şi faţa. Socrul S . cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. Însă abia deschide gura. la care-ar fi născut Semele. din coapsă.

Se nimerise numai bine. ferită de lumina zilei.. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. Tisifone. chiar ei să şi-i ucidă. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase... a murit.. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. geniile rele-ale lui Hades. Să nu mi-l afle. regina Ino... şi varsă peste ei otravă. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. dionisiace. pe Melicerte şi Learh. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă... Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. a glăsuit zeiţa Hera. deci. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. şi ea născuse un copilaş. care s-alunge umbra nopţii. ca ginere şi ca urmaş. Mai mult. şi Hera. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. Răzbunaţi-mă. e soră bună cu Semele. Nebunia. soră cu Semele. tot la fel. urlând turbate : Ura cea neagră. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos. de vipere lucioase. De îngrijit. Şi a pornit în zbor. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. zgomotoase. Abia de-o zi. Iar Ino. prin iscodiri şi vicleşuguri. Ea i-a dat zeului şi tirsul. Crima şi Jalea şi Teroarea.207 meu. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. pe Melicerte şi pe Learh. Hera. spaimă şi nelegiuiri. Tu. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. Cadmos.. De cum a dat porunci zeiţa. una dintre voi. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. urmată de un cortegiu fără seamăn.. toiag şi armă totodată. în sânge. ce purta numele de Mistis4.. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi.. foc. Erau acolo nişte furii. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. Porniţi.. un danţ frenetic. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. eşti mai cruntă!.. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. pe Melicerte. şi alte genii N . — O!. dar Atamas e-n locul lui. A născocit apoi tiasul. a aflat că trăia copilul. pe Hera. Soţia sa... voi genii. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. cumva. şi glasul ei vuia în Tartar. Zburau cu ea. cumva.

ea şi-a smuls. S . care-şi ţinea la sân copiii. şi-o stârpiţi! În nebunia-i.. căutându-i pe Ino şi pe prunc. Nimfe şi prietene şi slugi. în pescăruşi. Şi-n timp ce furia. Săriţi!.. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. pierzându-şi mintea. făcuse semn. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. zbura din nou vârtej spre Tartar. ce privea din ceruri. s-a depărtat. Soarele.. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. Plină de ură. dată de şarpele care-l muşca. prea drăgălaşul Melicerte. altul spre regele-Atamas. văzând-o pe soţia lui.. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. ce încă gângurea. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. care trăiau pe lângă Ino.. Porţile grele de aramă s-au zguduit.. ca piatra dintr-o praştie. cu mâna-i neagră şi ciumată. se şi grăbiseră s-o scape. din braţele măicuţei sale. şi pruncii săi – pui de leoaică. Cum au ajuns.. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. zice legenda că s-a cutremurat palatul. cum spun legendele eline. Dar Hera.. şi-l aruncase într-un zid.208 nemiloase. Learh. căzând în lături. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. şezând pe jilţul ei de aur. mulţumită că-şi atinsese ţelul. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. Ino – neştiind nici ea ce face.

din slava lui. urmat de un cortegiu vesel.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. El colinda din ţară-n ţară.. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. neobosite. de lei. C .. alături. — Voi îngriji. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. de tigri şi-alte fiare7 . Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. format din nimfe şi satiri. i-a poruncit pristavul nimfei. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu.. A zburat el. Pe un măgar venea. Şi toţi făceau atâta larmă. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. Silen. Aici. Umbla-ntr-un car tras de pantere. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii... aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. fiul Semelei şi-al lui Zeus. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel.. prin muntele cel 'nalt. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. Olimp. mai mult decât de fiinţa ta. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. Nisa5 . în încăperea-ntunecată. Şi crescând el mai mărişor. a răspuns Nisa. până şi fiarele jucau. Umbla întotdeauna beat. — Să îngrijeşti de acest zeu. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. Iar de cânta-n păduri satirul. în timpul nopţii următoare. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. vinul curgea gârlă. în jurul lui Dionisos. dai cu-o beţie inspirată. beţivul. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi.. prietenul său. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. şi altele sunau din flaut Iar vinul.. Codrul îşi clătina frunzişul. băteau din tobe şi ţimbale. în Nisa. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. danţând cuprinşi de veselie.

. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. lipsit de vlagă. Ares ? Voi. bine. grăieşte dânsa către bacantele din munte. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. Silen!. Priviţi-acest mistreţ oribil.. care stă uimit privind la mama lui. fie. a grăit zeul.. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. Le porunceşte să alerge în goana mare. Deodată iese din palat regele Tebei. nu foi de viţă şi ghirlande. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. a început să râdă-n hohot. Bătrânilor. să găsească pe noul zeu. Aşteaptă. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. Aşa se povestea. Îl aclamau pe acest zeu. propria lui mamă. am să fac o glumă. nu vă istoviţi puterea. iar printre ele se găseau : Agave. O. ca-ntr-un vârtej. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. Şi ea se-ntoarce mânioasă. Ci-l socoteşte un mistreţ. Sub vraja lui Dionisos. nu ştie că e fiul ei. ca o femeie. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. Mulţi dintre oameni. de pildă.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. numit Penteu. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. Dar ca să nu se piardă vremea.. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. aflând vestea că s-apropia Dionisos. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. Acolo se afla pe tron un rege nou. Eu vreau ca prima să-l lovesc. Zvârliţi încolo tirsurile.. Şi-şi cheamă slugile Penteu. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante.. ca o nimfă. se grămădeau să-i iasă-n cale. ce-l socotise un mistreţ.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. însă prin luptă glorioasă. el însuşi urcă pe Citeron.. sorbind licoarea blestemată. lovind cu tirsul în Penteu. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. — Surorilor. că zeul. Agave. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. strigînd tare : — Staţi!. spre ţara unde se născuse.. puneţi-vă pe creştet coifuri. mai mult spre mama lui Penteu. cu flori în plete. să râdem amândoi cu poftă. ce nu cunoaşte nici armele. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat.. pe care ne-o aduce zeul. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. să-l lege-n ştreanguri. nici vitejia. din cele care îl urmează... Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. surorile şi alte rude. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. colindând pământul. ajuns pe pajiştile noastre. .. — Rege nebun.

îl strigă dânsul. zeu viclean. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima.... Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. Şi-ar mai fi spus. mă învingi.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. înfierbântate. râde şi Silen.. . s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. bătrâne. bună-i gluma ? — E bună. În acest fel. bietul Penteu.. dar nimfele. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . — Dionisos. în timp ce lăncile-l lovesc.. Penteu pricepe însă totul. căzu atunci zeului pradă. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu.

un caracter comic. când era copil. şi se făcuse un zeu puternic. 4. duşmana de moarte a lui Dionisos. le turna foc în vine. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. 7. fiul nelegitim al lui Zeus. Dar când ai întrecut măsura. În el se află ascunsă crima. vinul devine ucigaş. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. acela care face larmă. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. care erau organizate în sate. sub privegherea lui Silen. Pe lângă aceasta. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. şi oda cântec). Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. Dionisos era tot un zeu pământean. cu talentele ei vrăjitoreşti. de aceea era plăcut elinilor. ca şi Demetra. Băut cu cumpătare. Ea organizase serbările noaptea. Când se oprea din supt. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare.. 2. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. 8. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. vinul e bun. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. din Arhipelag. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. ritualurile săvârşite la serbările zeului. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. cu acest prilej. muzică sau danţ. întăritor. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. cu puteri vrăjitoreşti. le aprindea chiote în gâtle).212 Note: 1. de cele mai multe ori. Se spune că Dionisos. 6. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. De aici s-a născut comedia. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. se cântau nişte imnuri : ditirambii. şi vinul aducea veselie.. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. . 5. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. ferite de lumina zilei. plăcut. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. htonic. Satirul Silen întruchipează butoiul. săvârşit de fiinţe supranaturale. La petreceri se sorbea vin. în cinstea zeului Dionisos. neînţeles. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. le aţâţa picioarele la danţ. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. un zeu al belşugului de roade. să nu poată fi observate de Hera. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. sugea laptele cu multă poftă. 3. mai ales în centrele viticole. în blănuri de ţapi. aceste cântece şi danţuri aveau. văzând puterea băuturii. pentru ca. striga : „Evoe”. La micile dionisii. adică un lucru misterios.

aşa cum s-a mai spus. Se făceau procesiuni. din legendele antice. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. . de viţă. iederă şi flori. adică însuşi teatrul grec. Agave şi alţii. prearenumite tragedii.213 Beţivul este grosolan. De-aici şi multele aluzii. despre care nu s-a mai vorbit aici. puternic. drame satirice şi comedii. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. cântându-se legende de demult. Din ele se vor naşte. şi bachanale. cu trupul zvelt. Molatic. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. înfăşurat în blană moale de panteră. În cinstea zeului acesta ciudat. sprijinit de tirs. strânsă cam neglijent pe bust. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. de latini. tânăr. versuri vesele sau triste. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. şi-l dăltuiau frumos. Atamas. în dialog.

................ 64 CUTIA PANDOREI ........................................ 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ..................................................... 47 LUPTELE CU GIGANŢII .... 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ........... 21 ZEIŢA GHEEA .................................................................................... 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ .............................................. 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN .................... 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT ............. 52 TIFON ........................................................................................... 45 FIICA ZEULUI URANUS ............. 76 .................................................................................................................................................................................................................... 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP . 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP .................................... 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ..................................... 51 NĂVALA SPRE OLIMP ................................................................................................................................................................. 72 PLECAREA SPRE ARCADIA........................................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ................................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS .......................................................................................................................... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI.................................................... 56 PROMETEU ...................................................................................................................................... 25 ZEUS ..... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ........................ 73 ÎN FRIGIA ............................................................................................................................................................................................ 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 37 ZEII OLIMPULUI ................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ............. 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ............................................... 39 ZEUS ............................................................................................................................................................................................... 74 FILEMON ŞI BAUCIS. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA.......................................... 61 ADUNAREA DE LA MECONA ................................................................................................................................................................................... 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL .................................................................................................................................................................214 Cuprinsul Prefaţă .............. 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES . 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ... 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI .......................................................................................... 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ................................................................................................................................................................. 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR................................. 3 STUDIU INTRODUCTIV .................................................................................................................................

.. 78 POTOPUL............................................................................................................. 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ........................................................................................................................ 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS .........................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ..................................... 135 ........ 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ............................................................................................................. 109 UN DAR AMĂGITOR ................................................ 77 UN STEJAR MÂNDRU ............................................................................................................ 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ............................................................... 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ................... 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE .................... 111 TICĂLOŞIA LUI ARES .............................................................. 121 STRĂLUCITORUL APOLO ................................................................................................................................................................................................................................................................... 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII ................ 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ .... 127 FÂNTÂNA CASTALIEI .................................................................................. 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ....................................................................................................................................................... 131 ARTEMIS ...................................................................... 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA .............................................................................................................. 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ............................................................................................................................................... 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ............................................................................................. 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ................................................................................................................................................................. 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ......................................... 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ........................................................... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ....................................................... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ................................................... 103 HERA Şl COPIII EI ..................................................................................................................................................................................................................................................................................... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ............... 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ...................................................................................................................................................................................................................................................................................... 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ......................................................................................................... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR............................................................................. 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ............................................................................................. 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC .................................................................................................... CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ............................................. 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ............ 106 PEDEPSIREA CHELONEEI................................................................................... 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII.......................................................................... 113 PALAS ATENA ............................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ..................................................................................................................................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN ................................................ 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ .......................... 99 RĂPIREA EUROPEI ....................... 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ...............................

...................................... 177 URMĂRIREA NIMFEI .................... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE ......................................................... 181 HADES Şl PERSEFONA ............... 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ..................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI .................................................................. 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ................................................................ 138 URIAŞUL ORION ................................................................................................................................... 199 .................................................................................................. 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ................. 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI................................................................................................................................ 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ........................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL .................................................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ .......................................................................................... 160 SCULPTORUL SIHASTRU........................................ 150 PAN ........................ 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA .............................................................. 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ ............................... 186 IXION ŞI SISIF ............................................................................................................................................................................................................................ 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ................. 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ................................................................................................ 163 EROS Şl PSIHEEA........................................................................................................... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ........... 152 NIMFA PITIS ........................................................... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ............................................................... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ........................... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ...................................................................... 167 PALATUL FERMECAT ...... 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ......................................................................................................................................................................................... 191 HESTIA Şl DEMETRA ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 159 CRIMA LUI ARES ......................................................... 195 DEMETRA LA ELEUSIS ..................................................... 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ................................................... 153 AFRODITA .......................... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ...... 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ .............................................................................................................................................................................................................. 148 UN MIC TÂLHAR ..................................................................................................... DAR…........................................................... 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI .......................................................................................... 158 ADONIS..................................................... 143 HERMES................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 180 CICLOPUL POLIFEM ........................ 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ............................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ................ 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ................................................................................... 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

.......................................... 209 PENTEU ..... 201 VESELUL DIONISOS ............................... 209 ....217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI . 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ....................................... 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ....... 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU .................................................... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE .......

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful