1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

cel mai puţin. precum se ştie că sunt regii. cu zei. pentru o mai apropiată înţelegere. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. al istoriei. oameni. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. asta din urmă. ce aparţine autorului. onest. cea mai depărtată a lumii ştiute. Ea se citeşte ca atare. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. întrupată într-o fiinţă. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. zei. Poate fi şi un roman. decât pe oameni. făcută cu talent şi cu putere de evocare. de la început până la sfârşit. După atâtea spuse. dă un farmec deosebit legendei. de întâmplare de mari proporţii. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. Comentariul din text. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. cu umor uneori. nu prea departe totuşi de noi. unic prin personaje şi întâmplări. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. Aşa fiind. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . cu eroi şi sângeroase conflicte între ei.

fiicele lui Nereu. Astfel. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. semizei. fiul lui Poseidon. un muritor. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . divinitate a mării. Dar în mare. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. Hera proteja căsnicia. Dar imaginaţia omului primitiv. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. Tetis.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. Nereidele. E . Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. Hermes era protectorul negustorilor. la freamătul valurilor mării înfuriate. a creat figurile mitice ale zeilor. Triton. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. soţia lui Poseidon. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. de pe vremea lui Pericle. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. care se sparg mugind de ţărm. o altă divinitate a mării.ci se amestecau în viaţa lor . în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. s-a căsătorit cu Peleu. . Mitologia grecilor este extrem de bogată. De aceea. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. aducându-le fericire sau nenorocire. Nereu. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. Luând ca pildă marea. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. eroi etc. În concepţia vechilor greci. .atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. Ares era zeul războiului. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada.

de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. De pildă.e. În prima parte a acestui volum. chipuri omeneşti. Înainte de Homer. era închipuită de o piatră necioplită. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. despre zeii . în imaginaţia grecilor. zeul iubirii. De pildă. odată instituit. Aşa cum am arătat. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. numite fetişuri. au făcut un drum lung. înarmată. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. în oraşul Thespiae. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. înainte de Apolo. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. în special pietre şi lemne. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. în imaginaţia grecilor. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. oamenii au început să cunoască natura. La Delfi. care se povestesc despre acelaşi zeu. oricât de variate ar fi fost. căzut în valurile mării. î. De pildă.7 Miturile Olimpului. să-i înţeleagă unele fenomene. în timp ce la Homer . Aşadar. În Siciomia. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. care şi aşa era extrem de bogat. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. şefi de triburi. ca forţe ale naturii. din epoci diferite. Olimpul homeric nu este altceva. în toate amănuntele lui. Încetul cu încetul. stăpâneau puternicii basilei. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. în secolele XIV-—X. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. De aceea. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. pe când la Sparta zeiţa apărea. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. trona un zeu cu chip de lup. Cele expuse mai sus ne explică de ce. La început. două centre importante din Grecia.n. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. astăzi. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. în Beoţia. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. Apoi. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. concepţiile grecilor despre divinităţi. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. Dar. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor.. forţele naturii au luat chipul unor animale. forţa atribuită mai târziu zeului Eros.

aşa cum. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. mai ales. atât cât este cu putinţă. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. desigur. pentru a explica în acest fel apariţia omului. dar introducând şi unele elemente personale. înainte de ei. printr-un fir logico-cronologic. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. A dat-o. cu Haosul. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. Întrebarea. de la început. în general. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. pentru progres. diferitele mituri între ele. a introdus mitul lui Prometeu. era aceea a ordinii cronologice. a zeilor. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. deci. Ea avea să reflecteze. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . zeii s-au născut ca şi oamenii. operă a mâinilor lui Prometeu. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. După cum se vede şi din tabla de materii. mai ales. poetul care a încercat să facă o „istorie”. care se punea după alegerea miturilor de expus. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. Ceea sau Gheea. aşa cum am spus. în general. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. de haosul care domnea în mitologie. cât. de pildă. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. Cronos etc. şi ca orice mitograf. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. când zeii şi oamenii nici nu existau. Înainte de Zeus.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. după Hesiod. la Hesiod. povestite de mituri. cum îl numeşte K. Uranus. „naşterea zeilor”. căci. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. în imaginaţia grecilor. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. Aici autorul a urmat. conducându-se. pe de alta. pe Hesiod. Aşadar. ca şi Hesiod. de o deosebită însemnătate. de fapt. ceea ce corespunde. ca să zicem aşa. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia.

Afrodita este numită „nemuritoare”. „dătătoare de viaţă” . vom da un singur exemplu. Pentru poetul roman Lucreţiu. esenţialul îl constituie conţinutul lor. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. ba chiar rănită de un muritor. după cum am mai spus. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Cântul V. sau eroul respectiv. În cartea a VII-a a Odiseei. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. Lucrul este cu atât mai important cu cât. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. G.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . se ajunge la inadvertenţe. I şi urm . Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. În Iliada. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. pe care-l socotim cel mai caracteristic. amestecându-se în lupte. Ajungând pe pământ. „fiică a lui Zeus”. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. îi zise. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. Într-adevăr. în alt fel. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. în care a prins-o alături de Ares. mângâind-o.” Iata dar pe Afrodita. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. războiul nu te priveşte pe tine. făcând o plasă de aur invizibilă. Nu toate mitologiile procedează aşa. Deci. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. zeiţa frumuseţii. şi anume acela al zeiţei Afrodita. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. sau zeiţa. deoarece. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. în hazul tuturor zeilor.Vers – 419 şi urm ( trad.

harnic. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. ale căror lucrări le avem la îndemână. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. cel priceput.. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . Iată câteva exemple. Safo. pag 52 . autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. S-a însoţit cu zeul faur. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. modest. a iubirii şi prosperităţii. A. naşterea ei din spuma mării. A. Virgiliu. Kun. dar începuse s-o capete la Safo. însoţitoarele. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. în sfârşit.” Mitologie greco-romană . Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. şi anume G. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. În esenţă. N. La Popa-Lisseanu. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. La Virgiliu. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. Îndurerată de suferinţele lui Enea. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. I . logic. sub pana poetului Lucreţiu. dar Moira hotărâse altfel. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . veşmintele. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. Popa-Lisseanu şi N. Lucreţiu. şi ale muritorilor. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. cu ochii în lacrimi.. Hefaistos. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. Afrodita-Venus a căpătat. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. din multele care se pot da. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. Apoi. şi ale zeilor. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. ea se duce la Jupiter şi. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său.10 Aşadar. se trece la descrierea puterii ei. de originalitatea sa. însă schilod. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. Trecând.

autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. Eros şi Psiheea etc. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. Marsias. 3. Autorul a ales miturile. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. economice şi sociale. unic la noi. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. de dialog. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. Dar. spre a ilustra. naturale şi sociale. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. spre deosebire de cei doi autori. Alexandru Mitru. Astfel. . în care a apărut. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. n-a omis pe Prometeu. constituie un efort. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. 2. iar Lisseanu reproduce. În acest fel. În acest fel. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. 5. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. În felul acesta. printr-un exemplu cât mai concludent. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. autorul „Legendelor Olimpului”. Filemon şi Baucis. textul citat din Odiseea. Pigmalion. precum şi diferitele explicaţii date în note. 4. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. care face ca naraţia să fie înlocuită. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. la tot pasul. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. cu uşoare modificări.

adesea peste fire. în Atica. imaginaţia a pornit de la realitate. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. care a dus viaţa greacă. Menelau. dar pe pământ eroul Heracle. a fost socotit vrednic de Olimp. pe când. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. Zeus n-a existat. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. În imaginaţia grecilor. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. „eroi”.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. apoi unor animale. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. înfruntând mânia Herei. . despre Tezeu. Curajul. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. dârzenia. desigur. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. în crearea legendelor eroilor. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. Există. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. de pildă. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. Agamemnon. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. în greceşte. este reflectarea unei realităţi. de la oameni. Ahile. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. personalitatea. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor.

calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. datorită faptelor sale. 3. pe scurt. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. La Atena. în discutarea problemei eroilor antici. care reflectă vremuri de pace. VIII 423). comandant militar (Ildada. şef. de fratrii şi de triburi. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. la curtea paşnică a lui Alcinou. La Atena. după instaurarea sinoikismosului. este pentru că. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. nu numai şefii de genosuri. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. unde se luptau crâncen. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. stăpân. iar la Troia. 3. 2. după uriaşele încleştări de la Troia. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. a însemnat un om care. Dar tot în Odiseea. vorbind despre Heracle. semizeu. sociale şi politice ale societăţii. la sfârşit. ei erau comandanţi militari. Într-adevăr. 5. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. şef. după moarte. 2. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. „eroi” erau şefii de genosuri. luptător (în general) (Odiseea. om care se distinge prin naştere. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. şi între zei şi oameni. XX 110). În Iliada. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. talent. muritor ridicat. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. XVIII 423. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. în secolul al V-lea. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. om distins prin naştere.13 La Homer. comandanţii şi vitejii. vitejie: 4. XIX 34. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. un om care cânta minunat era tot un „erou”. şi adesea admiraţiei geneţilor. la Troia. Aşadar. Astfel. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. după moarte. cântăreţul Demodocos . nobil. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. I 101). este pus în rândul zeilor. comandant militar. prin curaj sau prin talent (Odiseea. şefii de genosuri. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. Pindar (Nemeice. nobil. stapân. combatant (în general). erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. În secolul al V-lea. Începând cu Hesiod. 3. după război.

Aşadar. după încleştările de la Troia. în Grecia. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană.n. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. un mare număr de eroi au fost aduşi. a dus la războiul Troiei. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. după şi sub influenţa legendelor . au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene.e. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. Ulise. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. împăraţii. pe care să-i fi numit „eroi”.. nimbaţi de legendă. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. Dar. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. legende create în Asia Mică. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. care. Dar. Nestor. care era revendicat de Teba şi de Argos. „eroii” au existat întotdeauna la greci. în jurul diferiţilor „eroi”. timp de trei secole. luptători pentru binele comunităţii. două secole mai târziu. Nu toţi eroii au luptat la Troia. Astfel. Menelau. după instituirea imperiului. la Atena. în legătură cu războiul Troiei. în patria mamă. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. pe marii comandanţi. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei.e. până la 1400 î. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. Aşa cum s-a văzut mai sus. în bătălie. pe Ahile. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. şi. unii eroi sau unele fapte. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. legende create în Grecia. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. înainte de războiul Troiei. învingătorii la jocurile interhelenice. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. după terminarea războiului. în legătură cu anumite cetăţi. Dar. Celelalte legende. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. uriaşe pentru vremea aceea.14 sau crainicul Mulios. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia.n. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. întemeietorii de triburi. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. Aşadar. la Roma. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea.

Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. Războiul Troiei. Asclepio. Tezeu. De asemenea. Astfel.15 războiului Troiei. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. De aceea. cât se poate de raţional. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. Orfeu şi Euridice. Aventuroasa călătorie a lui Enea. într-o foarte mare măsură. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Astfel. Date fiind faptele menţionate mai sus. la rândul său. Castor şi Polux. era firesc să înceapă cu Perseu. Cronologic. savanţii exprimă păreri diferite. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. în discuţia cu privire la fiecare erou. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Belerofon. pus în legătură cu Heracle. Heracle. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. poate. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. Dedal şi Icar. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. adesea contradictorii. Păţaniile lui Ulise. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. Din acest punct de vedere. În lucrarea sa. În orice caz. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. Meleagru. printr-un amănunt. întemeierea Tebei. Aceasta fiind situaţia. Întoarcerea aheilor în Elada. fiind. Expediţia argonauţilor. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. în general. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . autorul a procedat. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene.

şi au început lupte între ele. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. Apoi. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. Zeii m-au osândit. Astfel. În ceea ce priveşte faptele menţionate. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. Heracle. în bine pentru oameni. Deianeira. semnificaţia legendelor. Ulterior. Troia. apoi de cetăţi. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului.. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. hidre. Ulise. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. deşi puternic. şerpi. din Micena. citim următoarele replici: „— Şi eu. balauri. cel puţin în embrion. genosurile s-au asociat în fratrii. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. adică substanţa legendelor înseşi. devenit şi el Hercule. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. Dar. a glăsuit Heracle. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. acolo unde se putea face. Roma a devenit o putere mediteraneană. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc.. cele douăsprezece munci. ţi-o repet. . a glăsuit Virtutea. şi fratriile în triburi. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. regina Omfala. în cursul expunerii. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. făcută fără voie. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică.16 plămădite. A venit apoi războiul troian. este de observat că au fost alese cele mai importante. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. mânia Herei. după dorinţa Herei. autorul a subliniat. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. cu mult înainte de războiul troian. în legenda lui Heracle. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. De pildă. pe de altă parte. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. Acesta a fost embrionul legendei. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. Heracle a fost. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. Dar mai târziu.

.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. în apoteoza lui Heracle. a spus din nou Virtutea.Barbu . Heracle. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. de altfel. Nike conducea carul. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. — Ia stai. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. traducere .” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. pe care le arată. s-a-nduplecat şi Hera. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. l-a-mbiat Desfrânarea. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. c-abia plecat. adesea contradictorii. zeiţa biruinţei. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. ca să arate ce puternic animal doborâse el. nu mă poţi amăgi!. — Eu te aştept. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. drept armă de atac. Bucureşti . ci şi în vieţile celorlalţi eroi. Autorul a mai găsit. cap. drumeţule! i-a strigat Perifete. adânc. pe nume Perifete.. dar Theseus. Studiu introductiv . Am să mă lupt cu Hera. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. Vieţi Paralele . de care s-a folosit toată viaţa. tatăl său. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. se folosea de o măciucă. la câţiva stânjeni. l-a ucis. de aceea era numit „măciucaşul”. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. şi când o voi înfrânge. Plăcându-i măciuca. Vei fi mai mulţumit. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. notiţe istorice şi note de N.I. Dar Tezeu s-a ferit. care. L-au purtat spre Olimp. Editura ştiinţifică . Atena şi Nike. despre Tezeu. 1960 . pe drumul gloriei. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. luându-se la luptă cu el. Din volumul Plutarh . El oprea toţi drumeţii. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. am să fiu fericit. Plutarh. a luat-o şi a făcut-o armă. de-aramă.

constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. mai luminos decât expunerea abstractă. Plutarh. chiar împotriva hotărârii zeilor.. iraţional. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . până ce l-a răpus”. fără sens. în expunere. X). Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. În acest fel. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. aşa cum este expus la autorul român.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. binefăcătoare pentru oameni. al cărui fiu. Perifete. având în vedere cititorii cărora se adresează. În călătoria legendară a lui Enea. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. ca întotdeauna. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. amintind şi de întemeierea Romei. prin Afrodita. În al doilea rând. orice contradicţie cu privire la legende. se spun în această privinţă” (Plutarh. cu sete. Dimpotrivă. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. Iulus sau Ascaniu. Citind cele două pasaje. de la Troia până în Italia. triumful eforturilor biruitoare. ar fi de-a dreptul descurajator. Tezeu n-a pierdut vremea. de a releva încă o dată. moralist-istoric. Însă Tezeu. a întemeiat ginta Iuliilor. pesimist. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. în acest fel. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. în lumină. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. subliniază acţiunea eroică. autorul a eliminat. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. mama lui Enea. Alexandru Mitru reliefează faptul. căruia se adresează cartea. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. a lui Tezeu. Şi. dacă ţinem seama că ideea de bază. care se bat cap in cap. ideea morală pe care vrea s-o exprime. Faptul. Şi. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. pe care nu i le punea la îndemână legenda. cap. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. l-a tot împuns cu lancea. Theseus. îl dramatizează. din care au făcut parte Cezar şi August. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. I-a sărit de grumaz.. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. a dat un răget groaznic. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. S-a trântit la pământ. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi.

mai departe. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. în acest fel. plină de înţeles moral. cultura greacă i-a cucerit pe romani. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. i-a povestit că. „reci”. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. dar mai ales în note. ceea ce conferă expunerii relief. Civilizaţia miceniană. Iară bărbaţii. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. şi. dramatism. spre a le expune viaţa legendară. Procedând în acest fel. în acelaşi timp. evocaţi în note şi. autorul expune legendele. Romanii au cucerit Grecia. aşa cum se spunea chiar în antichitate. Cuvintele „năvală”. „a începe”. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. 2. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. cătau spre ele şi tăceau”. şi predomină. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. sub influenţa acestei culturi. autorul continuă: „Şi regele. deşi se întâlneşte destul de des. putem afirma că: 1. rând pe rând. în realitate. . „ape”. cu privire la cincisprezece eroi. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. s-ar putea spune. pe lângă încântarea. Dar. evitându-se arhaismele. care poartă caracteristicile geniului lor propriu.19 romanilor. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. sub o formă mai vagă. în expunerea legendelor. îndeosebi. pe care o simte cititorul. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. „înspumate” n-au nimic extraordinar. pregnante. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. bine alese. patos. cu mâhnire. Aşadar. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. şi totuşi. care. forţă. dialogul. mai demult. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. şefii triburilor antice sunt. de la Perseu la Enea. Fraza este adesea mijlocie. basileii ahei. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. dar. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. căci. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. din îmbinarea lor. plin de durere. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti.

4. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. în care. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. punându-i în faţă modele de luptă dârză. 6. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. BARBU . ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. dialogul. şi anume că. * Din cele expuse. Prof. pornind de la realităţi certe.vocabularul. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. Prin toate aceste calităţi. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. Notele vin sa lămurească. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. 7. NICOLAE I. altceva decât o mitologie. prin explicaţii ştiinţifice. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. dacă nu cea mai izbutită. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. create de antici. multe din ciudăţeniile miturilor. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. Ca şi „Legendele zeilor”. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. Dramatizarea acţiunii. în fond. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie.20 3. Zicem „mitologie”. 5.

Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. Mai sunt şi Pindar.. În fruntea lor e Hesiode. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. Pana-mi. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare.. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Şi trîmbiţele vor suna. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. bătrâne. Teogonia – renumit poem . plină de vise Şi de legende. Cel tînăr şi cu păr bălai. în care este povestită imaginara naştere a zeilor . În călimara de argint. din aripă de vultur. Corabia. Cântându-şi lin „Teogonia” . Şi poeţi. „Binevenit să fii. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. Mai stă încă la ţărm.

Ţărm după ţărm.. cel cu grai duios. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. dragi prieteni.22 Eschil. Urcaţi-vă … Şi .. . Urcaţi-vă deci toţi pe punte. toată Elada. să pornim!. Pe valurile-i înspumate. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . Poeţii vor suna din lire.. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu.. Sofocle. Vom fi-n tovărăşie bună. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau... Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende.

Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). ai lacurilor de cleştar. era cerul. precum cântau poeţii. plină de aştri lucitori. acela care înconjura. Şi îl privea cu ochii limpezi. c-un brâu de ape scânteietor. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. suflând repezi. fără formă. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. în legendă. pe care i-a numit titani. Şi el Uranus. cerul înalt şi plin de stele. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. Celui din urmă i-au zis Cronos.n-au fost întotdeauna astfel. întreg pământul. atâta timp cât era ziuă. ziua. luna. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. noaptea şi vânturile. Uranus. haos învârtejit şi negru. S . Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. cel mai dibaci dintre titani. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. Însă. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. O dezmierda cu ploi şi vânturi. şi el era cel mai şiret. cât o să fie lumea lume... din haos s-a desprins pământul. Ca să-i arate dragostea. Lumea întreagă era-n haos. strălucitori şi azurii. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. La vremea sorocită. Pămîntul nostru larg şi darnic. fără hotare. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete.

Uranus. şi trăsnete nimicitoare. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund .se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. Peste un timp. Trei ziduri o împrejmuiau. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. Mai înainte vreme. necruţători. Gheea vedea. degrabă primejdia care-l pândea. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. Se mâniase-n sinea ei. fii bun. Fii bun. îi cerea ea nemângâiată. în prea întunecosul Tartar. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. tunete grele. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. Dar cum năştea un nou copil. Uranus. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. din locul de stăpân ceresc. Acum însă i-era destul. enormi. nici măcar în soţia sa. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. dă-le drumul! Nu N . Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. — Îndură-te. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . Doar el. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. hidoşi. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. cu umilinţă şi cu lacrimi. ce izbeau urechile ca un ciocan. plină de spaimă. avea cheia. orbitoare. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. Uranus. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. Şi tot atâta timp trecea. zice legenda. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. de către unul din feciori. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. Şi-nfricoşat .

. sfătuit de Gheea. Şi îl ura pe tatăl său. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. în depărtare. în acelaşi timp.. zeul era puternic. deşi era nevinovat.. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. A deschis porţile uriaşe. pentru că-l aruncase-n Tartar. zeul Uranus. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. S-a strecurat prin întuneric. ce erau tot de diamant.. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . Pe urmă. tăcută. prin vrăji numai de ea ştiute. fiii. titanii. orişice . Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. şi Gheea n-a mai spus nimic. când îşi vedea soţia plângând. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. dacă vei fi mai milostiv. să pună mâna pe putere. A stat acolo până noaptea. A pătruns apoi. Însă. Uranus era tatăl lor. pe furiş. până la fiii ei. tăişul ei scânteietor. fruntea. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. — Mă voi supune!. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. şi iată cel mai bun prilej. a luat în mână secera şi. Ţinea la stăpânirea lui. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. în gându-i. Din acel loc putea să vadă. plin de grijă..25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. El era foarte îndrăzneţ şi. când Uranus se odihnea. tot pe şoptite. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. şiret. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. ascunzându-i. pândind cu dinţii încleştaţi. Iar pe furiş. dar el nu putea fi zărit.. Prin farmece necunoscute. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi.. titanii. s-a furişat pe porţi afară.. Nu se înduioşa deloc. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. s-a ascuns după nişte stânci. Toţi au tăcut afar' de Cronos. i-a răspuns. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. se ruşinau să dea o luptă. până în Tartarul adânc. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. pentru că-i zeu nemuritor. Fără să stea prea mult pe gânduri. Dorea de mult să se răzbune. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător.

îl ajutau. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. De drept. Şi. N-avea de cine să se teamă. ceilalţi titani . Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă.de tată şi de zeu. însângerat de Cronos. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. şi nu ţi-o dau.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei.. din înalt. Ocean se cam întunecase. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer.. adică noaptea întunecată. stăpânul aş fi eu... El biruise. plin de sânge. şi-l trăia. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. Rănit în pântec. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. Nu mai putea să dea-napoi. se coborâse pe pământ. larg. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. Să facă tot ce-i va plăcea. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. titanul l-a lovit în pântec4 . şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. acuma. Mai mult. căci sunt mai mare şi-nţelept. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. Ocean. îţi doresc să ai parte. cu trufie. Uranus a căzut în tină... spunându-i c-o să-l facă sfetnic. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. cătând-o pe soţia lui. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. Deci. tu vrei puterea ? Nu este drept. porţile de diamant.. ducând cu sine noaptea neagră. Zeul Uranus. a spus Ocean. Putea să cârmuiască-n voie. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. Era beat de bucurie şi de triumf . misterioasă. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. cea mai frumoasă titanidă. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. Deodată l-a zărit că vine.A poruncit să se deschidă.. Dar tu eşti fratele cel mic. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. Şi a făcut o nuntă mare. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă.. noaptea. mulţumit. Şi-acum. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. după multă vorbă. Părea că o să-nceapă zarva. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. neapărat. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. De mine doar ascultă toţi.... Au râs şi au benchetuit.. să-i . ce se ivise tot din haos. trebuia. Şi fraţii lui. fecior nevrednic! Blestem . s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor.. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. Se bucurau că sunt stăpâni. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. Şi-n sfârşit. cândva. iată.

benchetuind nepăsător. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. O. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. să te văd. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . întunecat.. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. tirane Cronos. strigase cu glas tare Nix.27 pedepsească pe titani. Nemesis – aspra răzbunare . Eris – discordia cea cruntă. — Aş vrea să văd. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. cum îţi va fi domnia ta. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung.. zeule Cronos. . Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. înstelatul.

dată de mama sa. Eurul – vântul prielnic din răsărit. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. şi tot el le înghite. Notul – vântul de la miazăzi. O. în concepţia elinilor. soaţă a lui Uranus înstelatul. 5. Dintre toate aceste opere de artă. Teea. La rândul ei. cum. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. Gheea. care înconjura Tartarul. numite oceanide. Iar Eos. era numit de către elini : Fleghietonul. 2. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. cum se va vedea mai tîrziu. un băietan. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. Selene – luna şi Eos – aurora.la romani Tera. mamă a zeilor. Din versurile lui s-au inspirat. au odrăslit pe Helios – soarele." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. 3. Râul de foc şi smoală. În mijlocul tabloului. în decursul veacurilor. spuneau legendele eline. Cronos – la romani Saturn – se confundă. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. ca şi zeiţa Gheea. Hiperion şi cu soţia sa. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. El este tatăl tuturor fiinţelor. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. În mână are. de cele mai multe ori. 6. Alt titan. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". te salut pe tine. tot pământul. Zeul cerului înstelat a căzut jos. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. într-o expresie rămasă celebră. a cărei fiică era. aurora. pentru elini. elinii. în poemul său „Teogonia". cu timpul care se scurge. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. Gemând de durere. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor.. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. Cronos. pentru că vechii greci. cel aducător de ploaie.. şi ai celor trei mii de nimfe. mai mulţi pictori şi sculptori. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. apele şi fiinţele vii.. Reea. 4. artistul a pictat pământul. Îndură-te. lumina şi vânturile. 7. în număr de trei mii. din legendă.închipuia. De aceea .28 Note: 1. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. ce populau Olimpul şi întreaga lume. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. .. străvechea mamă a tuturor. căsătorită cu Astreu. o clepsidră.

sub ochii-ndureraţi ai mamei. La fel ca tatăl său. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. îşi va înlătura copiii. nu se înşală niciodată.. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. De câte ori venea pe lume un D . Cronos a făurit un plan. atunci când face prevestiri. dar nu în temniţă. Ştia el doar. dar mulţumit tot nu era.. O. ce-a mai fost pe biata Reea!. Fiicele nopţii : răzbunarea. destul de bine. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. Ştia că tatăl său. Copiii lui. că temniţele se deschid. Uranus. Cât a mai plâns! Însă zadarnic.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. discordia. înşelăciunea îi tot tulburau inima. nu-n Tartar. N-a fost el însuşi zăvorât. Gînduri ascunse-l frământau. Uranus. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. născuţi de Reea.

pe Hades şi pe Poseidon. şi ce va fi. pânâ în pântecele-i negru. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . Cronos. Gheea. adâncă. pe care l-am născut azi-noapte. călăuzită chiar de Gheea. S . în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. o. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. Hera. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. zeiţa Gheea.. Şi s-a făcut că lăcrămează. Te voi călăuzi.30 nou copil. şi cum n-avea vederea bună. în timpul cât o fi să nască. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. şi s-a întors acasă iute. şi trei fete : pe Hestia. de foamea cruntă a lui Cronos. neagră. sărmano. — Să nu mai plângi.. a socotit că-i fiul său. Este o peşteră acolo. Ajută-mă acum. ţi-am adus ultimul vlăstar. a glăsuit zeiţa Reea. Creta. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. încăpător şi sănătos. i-a grăit Gheea.. mamă a zeilor cereşti!. a alergat la buna Gheea. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. ca să îţi scapi din Tartar fiii. răcoroasă . şi s-a înduioşat adânc. îi înghiţea cât ai clipi. Reea a şi născut un fiu. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. În peşteră vei naşte-n voie.. Cronos. la stână. de copil. S-a dus în peştera de piatră şi.. Cronos striga să i-l aducă. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor.. — Iată. Demetra.. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. pe ultimul vlăstar al meu. a luat pietroiul cel învelit în scutece. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. în insula numită Creta. Şi el.. vom mai vedea.. înalt. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. precum mi-ai poruncit. grăbit. tu. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. să-l mănânce. şi-a dat-o soţului său. mare Gheea..

Zeus alerga peste tot. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. fiicele regelui din Creta.. cât altu-n douăzeci şi cinci. Capra avea grai omenesc. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. în peştera muntelui Ida. Cronos. cu ea. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. ha. născuţi tot de zeiţa Gheea. căci cornul se umplea la loc. din prima clipă. ha!. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. a râs cu poftă zeul Cronos. bătea din palme şi ţipa. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus.. . şi Gheea. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. struguri şi alte bunătăţi de soi. să facă danţuri zgomotoase. Iar dacă zeul afla taina. atât de mare gălăgie. Şi el se înălţa-ntr-un an. în Creta. cu săbiile şi lăncile. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău.. iată.. pere. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. jucându-se cu Amalteea. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. cât un bărbat din cei mai zdraveni. puteau s-audă zgomotul. Crescând puţin mai mare. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. ha. mere. Încât. colo-n Creta. să bată-n scuturi. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. voinic. ce aveau nume de cureţi. Pentru că. Nici nu trecuse bine anul. De mic avea putere-n braţe. şi Zeus se făcuse mare. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. cu putere. un neam de semizei războinici. nimfele au adus o capră. Reea. zburda printre stejarii de pe munte. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. Drept mângâiere Amalteei. care stătea la pândă. precum se spune. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. Vestita capră Amalteea. încât era pericol mare. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi.31 — Ha. A mai chemat şi două nimfe. sfetnicii săi. Altă primejdie s-a stins!. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. la intrarea peşterii. Făcea. de mic. fără de voia sa. Trăia însă pe-atunci. S-a mai dus unul. pe Ida şi pe Adrasteea. decât arar şi pe ascuns. Era o capră fermecată. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. Gheea le-a poruncit să vină şi.

îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. socotindu-l aducător de noroc. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. . şi mai târziu romanii. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. Elinii. După moarte. cum povesteau legendele eline. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. Este constelaţia Caprei. lance sau săgeată.32 Note: 1. sau pavăza. în amintirea copilăriei sale.

Dar nu era izvor cu apă. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. Reea. Zeus. Zeus s-a înălţat mai iute. Zeus le-a săvârşit pe urmă. Şi-i aducea această băutură – numită. drept răsplată pentru vultur. să-i stea necontenit de veghe. pe ascuns. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. pe un munte. F . ţâşnea din piatră un izvor. nu mai ţinea cu zeul Cronos.. ce se chema ambrozie. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. tot de zei. Mâncând ambrozia cea dulce. Ştia că nici bunica. Mama sa.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. a dobândit puteri cereşti. nectar – lui Zeus. crescut în Creta. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. mândra zeiţă a iubirii. prin gânguritul lor duios. când a ajuns şi el stăpân. l-a luat cu dânsul în Olimp. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. de-asemeni. în zorii fiecărei zile. Însă toate aceste fapte. sub un stei uriaş. Gheea.. Acolo. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. Un vultur se-nălţa. în timpul nopţii. minunată. Şi. sorbind nectarul fermecat. ca să se adape. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. când a ajuns stăpân. şi să vestească primăvara. L-a pus chiar lângă tronul lui. era la vârsta bărbăţiei. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii.

neînduplecată. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. văzând pe Zeus că îi jură. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. şi-a pornit repede acasă. Cronos. Asta-i uşor!. Zeus. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. decât pe mama sa. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine.. Dar cine poate fi acela.. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. Este neîndoios că soarta.. N-avea alături. sprijin în orice-mprejurare.. Dar ştim că a vorbit cu ea. Şi Zeus s-a gândit adânc. iubire. În schimb. să-l ajute. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. primul născut dintre titani. că dânsul i-a strigat D . Reea. era singur. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. — Atâta vrei ?. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. Ei îi juraseră credinţă. care părea a fi nectar.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. pe Reea. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său.. el. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. Moira1 . — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. Dar Reea era mult prea slabă. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. atît de-nflăcărat. pe malul fluviului Ocean. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată.. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. pe malul fluviului Ocean2 . — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. De-aici ea a cules o plantă." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. a luat această băutură . Metis. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. O plantă verde şi spinoasă. se frământa voinicul Zeus. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. Fiica titanului Ocean.

CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. teferi. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. a şi simţit că-i vine rău. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. Deci. eliberase numai pe fraţii săi. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. Deci trebuie să fim uniţi. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. a grăit Zeus fraţilor. Ba mai pusese şi o strajă. zeul a luat în mână vasul plin. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. fete şi băieţi. Zeus l-a prins de gât pe monstru. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. ca lupta s-o sfârşim cu bine. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. ajutat de frumoasa Metis. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. îngrozit de cele ce se întâmplau. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . de nădejde. erau acolo. pe monstrul hâd. copiii: Hestia . s-au grăbit să-l vadă pe Zeus.. numit Campe. Reea atât a aşteptat.. auzind vestea. după ce s-au îmbrăţişat. Cronos.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. titanii. când deschisese poarta de diamant. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. Zeus s-a veselit grozav. haideţi să-i eliberăm!. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. din timpul zeului Uranus.. Nebănuind nimica. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. Hera. căci ei încă nu-l cunoşteau. ciclopii şi hecatonhirii. Într-adevăr. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. cu îndrăzneală. în timp ce Cronos. — Noi le vom da drumul îndată. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. Şi fraţii şi surorile. şi Hades şi Poseidon. pe cât se pare. Demetra .. la loc. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. după ce totu-i izbutise. s-au strâns în jurul blândei Reea. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. Atunci.

muntele semeţ.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. în luptă. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. Ca să-şi arate. şi priveghea toată Elada. recunoştinţa către zei. se revărsau şi înecau păşuni.. fratele cel mai mare. Egeea. cu trei dinţi. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. izbind cu pumnii şi genunchii. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. tunete şi trăsnete. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. pe care le-au încredinţat lui Zeus. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. ogoare şi livezi. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. şi cu Poseidon. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. vor primi o răsplată dreaptă. de îndată. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. au mai făurit şi lui Poseidon. Olimpul3. noul lor stăpân. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. De-asemeni. mijlociul. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. ciclopii au şi făurit fulgere. până ce monstrul a căzut. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. Proptindu-se cu umerii. S-au repezit apoi la porţi Hades. Titanii vor fi pedepsiţi. Ţineau puterea pe nedrept. o furcă mare. mijlociul. P . Cum îşi punea casca pe cap. Dacă izbea zeul cu furca. zeii au spart porţile largi. zeul se făcea nevăzut..

. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. hecatonhirii aruncau. azvârlind tunete cumplite. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. prelung şi surd. când zeii au intrat în luptă. după poruncile lui Zeus. Toţi se plecau în faţa lui. Pământul roditor ardea. Uranus i-a lovit din greu. Hestia. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. Zeus. înainte verzi. braţe şi grumazuri.. cu forţă înspăimântătoare. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. pe dâre albe de lumină.. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. lovind într-una. câte o sută de pietroaie. Şi. Titanii au fost îmbrânciţi. Iar zeii Hades şi Poseidon. Ciclopii ajutau şi ei. Zeus mi-o va plăti curînd. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. Doar Gheea. acuma. întemniţându-i sub pământ. picioare.vitejeşte. ce-ntrecea orice-nchipuire. mâniat. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. când este stăpân.. Focul se întinaea mereu. — Titanii sunt copiii mei. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. La poartă. în acest potop de foc. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. Zeus era noul stăpân. în Tartarul întunecat. de sub pămînt.Flacăra lui se ridica. Abia de i-am putut scăpa. mama zeilor. El năvălea peste titani. zdrobindu-le umeri şi şolduri. înspre mănunchiul de titani.. şi ajunsese până-n haos. titanii ? Nu. Asta n-o pot îndura. se plângea Gheea zeilor. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. ce nu avea asemănare. Pădurile. unde-i ţinuse şi Uranus. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. se mâniase rău pe el. Şi Zeus.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. R . cel pe care l-am ajutat să se înalţe.. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. Zece ani. Cerul a dat parcă un geamăt. poate şi mai bine. marea nesfârşită şi râurile de argint. a dăinuit acest război.

care va dăinui cât zilele eterne. cântând Olimpul. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. aruncate asupra lor de hecatonhiri. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. ivită pe lume înaintea lui. fără hotare. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. În jurul capului purta o cunună de stele. ce le sunt hărăzite." 4. ca într-un vis fantastic. Astfel. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. prima lui soţie. fiica lui Ocean. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. cad în abisul negru. socotind totul zadarnic. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. prin legi de neclintit. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. Mai târziu. care desfăşura firul vieţii. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. 2. de pe pământul ars. Lahesis. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. Metis. cum credeau elinii. de aur. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. ursitoare sau parce : Cloto. încovoindu-l. cunoscute de zei. 3. prin trei surori. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. nici atins de zăpezi. şi Atropos. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. Oceanul. piatra ce se rostogoleşte către el. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. aerul cel mai pur îl împresoară . după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. înghiţind-o pe Metis. în urma cărora se formau munţii şi mările. Închipuie frământările din interiorul pământului. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. Într-un loc munţii se ridicau. la elini. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. Această luptă fubuloasă – titanică. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. cu fulgerele în pumni. care trebuie să domine totul în lume.38 Note: 1. Homer. Altul încearcă să întâmpine. cu braţele. Ceilalţi. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. Hotărârile soartei. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. . Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. care tăia firul vieţii cu un foarfece. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. La romani. nici jertfe. a fost. Zeus.

să se răscoale în vreun chip.. cu mare grabă . Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. ce şezuse altădată ascuns în Creta. şi dacă îşi dorea ceva. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos.. Suntem stăpâni. trona pe muntele Olimp. Totul. domnea acuma în Olimp şi poruncea. născutul din titani . m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. Plin de mândrie privea el cerul albastru. cândva. Eu voi domni. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. împreună am învins şi împreună vom domni. Da. Deci. Însă am să vă dau şi . nesfârşit. El. asemeni unui mare rege. pământul roditor şi larg. Poruncea pe voia lui. totul era al lui. Şi fraţii s-au înfăţişat. să-i pedepsim ne-ndurători. Să vie Hades şi Poseidon. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. mările.39 ZEII OLIMPULUI eus. ca şi mine.

Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. să-l cârmuiţi. şi de-alta tot ce-i sub pământ. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. întrebând ce porunci le dă. cu Tartarul întunecos. dar Zeus a rămas stăpân.. Iată. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. Eu sunt mai mare. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi.. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. şi.. iar lui Poseidon apele din mări. Mai rămăsese numai Hera. să mi-l vegheaţi. Deşi sunt mijlociu. De o parte-i cerul luminos. Zeus i-a încredinţat Hestiei. eu îmi voi păstra cerul.40 vouă câte-un ţinut. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. Cei trei şi-au împărţit puterea. Focul. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. sora lui cea mai mare. Zeus s-a aplecat spre ea şi. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . mângâind-o blând pe păr. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. mări întinse. din fluvii şi izvoare.. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. mijlocia.. de unde poţi cuprinde tot. focul. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. după cât se povesteşte. Voi trageţi ce v-a mai rămas.. care înseamnă viaţa în oricare cămin. pline de peşti săgetători.. care-i fusese hărăzit. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. şi-a hotărât-o de soţie. primul fecior născut de Reea. din răsărit în miazăzi. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. ce sta sfioasă-n faţa lui. de alta fluvii. şi din această pricină nu are voie să se stingă. din miazănoapte-n asfinţit..

Titanii au fost doisprezece. zei olimpieni. pe Atena. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. zeiţa Metis. Trecuse vremea cuvenită. socotindu-l cu ei pe Cronos.. pe Metis. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. Zeus a tremurat de spaimă. nu se născuse ca oricare.. mai mulţumit ca înainte. va naşte-n primul rând o fată. reîntors acasă. înstelatul. Totuşi. să ne-nsoţească pe noi toţi. deci. apoi va naşte un băiat.. cu pruncuşorul ei cu tot. până-n ziua când Metis. cugeta Zeus. auzind ce-i urzise Moira. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. a rostit el spre ceilalţi zei. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. suntem puţini numai noi şase. astfel." Şi a chemat-o pe Atena. pe toţi. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. copila mea cea mai iubită.. «ochi de-azur» . ci-n nişte-mprejurări ciudate. Zeul Uranus. fiica lui cea dragă. pe ea o voi numi întâi!. zei din cei mari. care-şi mânca odraslele. Neştiind cum să-şi A . Totul era orânduit. de-a doua mână. Şi. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. i-a răspuns că soţia lui. A!. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. precum fusese voia lui. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. urma să nască pe Atena. şi Metis trebuia să nască..41 pentru nuntă.. acesta a şi înghiţit-o. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. — Numai aşa puteam să fac. A trecut timpul. dac-ar fi trăit. Şi-acum pe cine voi chema ?. Copilul era chiar Atena. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea.. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. A înghiţit-o. destinul neînduplecat. să i se-nfăţişeze lui.. biata. urmând şi el pilda lui Cronos. a tresărit deodată Zeus. ba şi o serie de cortegii. Şi se ţinuse de cuvînt. ce are soţul său de gând. Zeus a poftit-o la el pe Metis. Până să înţeleagă.

era atât de frumoasă. iată. mai ales când se supăra. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. nou-născută. cât era de mare. a spus zeul stăpân. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui.42 potolească această mare suferinţă.. Pământul s-a cutremurat. fiul titanului Hiperion. Marea. Înăbuşindu-şi în el frica. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. de-asemeni. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. cu o secure ascuţită. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. Cu Zeus nu era de glumă. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. pe tine.. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. cât a putut. Zeus. în muncă sau în bătălii. Olimpul. Nu pot să rabd durerile. mai ales.. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 .. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. purtând o platoşă de aur. Ochii zeiţei. şi de uimire. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . soarele cel strălucitor. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. Iară Atena. cu tăiş bine ascuţit. Hefaistos. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. avea o fierărie-n Lemnos3 . . Când a izbit securea ţeasta. a vuit. El era meşter priceput. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. erau albaştri-verzi. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. Din creştetul nemuritor... — Bine. cum spun legendele eline. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. să stea pe veci nemăritată. Despică-mi fruntea mai curând. la porunca-ţi. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. pe frunte coif. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. Ba chiar şi Helios din cer. Atena. s-a ivit o zeiţă mândră. neliniştit. făuriţi parcă din azur.

acolo-n fierărie. din mâini. Picioarele i se urneau cu greu. Era frumos. şi astfel a rămas beteag. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. cea cu picioare de argint. povestea că într-o zi. Trupu-l durea mai peste tot. pe un pitic numit Chedalion. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. când era mic. l-a scăpat. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. văzându-l cât e de urât. sub mări. soţia marelui Ocean. când şi-a născut băiatul. Băiatul l-a rugat să tacă. l-a prins în braţe pe copil.. Hera. să-l înece. Era acuma şi mai şchiop. când băiatul se înălţase binişor. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Mama sa. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. Doi dintre ei erau ai Herei. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. Dar cum era de priceput. ologule ? i-a răcnit el. iar celălalt frumos la chip. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. Copilul s-a lovit cam rău. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. Asta spunea zeiţa Hera. nu ştiu cum. s-a întors iarăşi în Olimp. Zeul acesta era şchiop. Norocul lui a fost că Tetis. bătută-n stele de argint. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. Apoi. după această întâmplare. era chipeşul tânăr Ares. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. Celălalt fiu. Cuvântul nu şi-l respecta. sub trupul lui voinic. S-a ridicat încet. înalt şi zvelt. Poate mai mult ca o răsplată. L-a aruncat. Nu ştim ce pricină era. ca pe-un pietroi. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit.. altfel se sfărâma de tot. Zeus s-a supărat mai rău. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei.. pe care Hera îl dăruise soţului. dar zvânturat şi cam neghiob. frânt. Unul dintre băieţii Herei era urât. Peste o vreme. pe Atena. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . dar iscusit în meşteşugul fierăriei. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. Era L . dar şi zeu peste meşteşuguri. însă încetinel la minte. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. dar Zeus se răstea grozav..

în ceruri. se plângea Hermes celorlalţi zei.. atât de hărţuit. stăpânul lumii. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. îşi zise sieşi. şi-a luat curând şi-alte soţii. născocitor. şi Hera nu mai poate-avea.. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. să caute sfadă şi măcel. o să-mi mai iau şi-alte soţii. Toţi te urăsc. Şi ea i l-a născut pe Hermes. săvârşit fără chibzuială. Zeus. călătoriilor pe mare şi pe uscat. cu care dânsul se născuse. şi al născocitorilor. Pentru aceste multe daruri.. Zeus. i-a rostit Zeus fiului. hoţiei. eu port umbrele celor morţi. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. jos. Unu-i urât.. Apoi alerg la el. încât nici noaptea nu putea să doarmă. . chiuind.. s-a repezit cu suliţa către pământ . bun de negoţ şi bun de gură. sânge vărsat şi lacrimi plânse. Găsindu-şi deci acest motiv. şi mincinos. era veşnic pe lângă tatăl său. care aduce doar prăpăd. curăţ palatele lui Zeus. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. de nu erai feciorul meu. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. Doresc să am odrasle multe.. discordie şi bătălii. ca şi pe pământ. în Olimp. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. dar şi isteţ. cu tot necazul Herei. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. şi totuşi. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. la zeul Hades. sub pământ. — Sunt zeul cel mai oropsit. Crud precum eşti. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. Era. Mă ostenesc peste puteri. precum spunea el însuşi. privind în urma lui. zeul războiului hapsân. zeiţă din Arcadia. şi hoţ. zeu al negoţului. de mult te-aş fi gonit din cer. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. Iar noaptea.. când vă odihniţi. Aşa stând lucrurile.. Una din ele a fost Maia. Chiar tatăl său. De dimineaţă-n zori mă scol. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. altul neghiob.

Era o insulă pustie. nici de ţărm. adică-n insula de piatră. Şi amândouă-au uneltit.. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. insulă de piatră. din slăvi. Totuşi Hera nu A . atunci mă învoiesc!. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. şi nicăieri nu putea naşte. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. Şi Leto rătăcea întruna. Insula s-a temut întâi. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. mama zeului. Leto s-a dus la un oracol. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. şi n-am păşuni.. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. căci nu ştia să-noate-n mări. în dureri. decât pe propriii ei feciori.. atât erau. — Bine. — Îmi juri tu asta. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei... o Gheea. de când îi răpusese fiii. Nebună de mînie. plângând cu jale. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu.. eu. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. să-i ceară adăpost. Să meargă deci în insulă.. — N-ai teamă.. — Am auzit. Nemaiştiind ce poate face. numit Piton. Nici iarba nu creştea pe ea. A cerut ajutorul Gheei. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. defel. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. zvârlind flăcări asupra ei. a răspuns ea. părea că este nimicit. Când va vedea că sunt de piatră. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. a mai rostit zeiţa Leto.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. care o urmărea pe Leto. fără a fi prinsă de fundul mării. de Hera. Leto.. giganţii cei îngrozitori. cum o numeau vechii elini. după o clipă de gândire.. Umbla pe drumuri grele Leto. Gheea nici nu vroia s-audă. Planul urzit. şi n-am livezi. şi te-oi slăvi. şi-atuncea mă voi cufunda. cu ruşine. Nici Piton n-o putea ajunge. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. — Îndură-te. pe care-i prevestea Uranus.

ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. Şi ea. nectar şi flori. Olimpul mai primise. cele nouă muze. Ares. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. foarte-nalţi. văzând pe Leto suferind. să se ridice în picioare. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. să-l nască şi pe Apolo. Apolo şi Artemis. Şi zeiţa a fost mişcată. Avea în jurul frunţii raze. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. insula a şi înverzit. Ştia să cânte minunat! Muzele. deci. văluri albe. dată de argintia lună. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. alţi şase zei : Atena.. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. aflând de-atâta suferinţă. Hefaistos. Erau. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. la rându-i.46 s-a lăsat. cerându-l oblăduitor. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. de piatră. s-a prins bine de fundul mării. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. care-i întuneca vederea. Prin doi stâlpi. Iar Zeus l-a numit. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. când va intra dânsu-n Olimp. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. nici în Olimp. pe Artemis. ambrozie. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. iată.. în sfârşit. copiii. până atunci. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. de nouă coţi. Pe celălalt copil al Letei. Fata s-a înălţat pe clipă. Când s-a născut zeul Apolo. pe dată. Hermes. a dat sprijin măicuţei sale. toată din aur. . Toţi zeii s-au mirat privindu-l. s-au adunat în jurul lui.

Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. însă schilod. cum se numeau. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. Temis – copila lui Uranus. în timp ce muzele îi D . Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . într-o pieptănătură mândră. pline de graţie. Hefaistos cel priceput. zeii s-au ridicat cu toţii. din aurul cel mai curat. ocrotitorul podgoriei. de-asemeni. modest. mlădii. danţau. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. năuci de-atâta frumuseţe. în Olimp. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. acuma. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . Leto – zeiţa cea tăcută . să nu se vadă înăuntru. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. dar Moira hotărâse altfel. zeiţa a tot plutit pe apa mării. Era Dionisos cel vesel. pe Uranus. Zeii Olimpului6 . Dar asta nu-l mai mulţumea. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. S-a însoţit cu zeul faur. Ba. şi graţie. şi gingăşie. sângele i s-a scurs în ţărână. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . lăsând perdelele de nori. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. Era divina Afrodita. Horele străjuiau Olimpul. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Ele s-au prefăcut în spumă. cu multă grijă. în sfârşit. Purtată de Zefir. Acolo s-au născut giganţii. ca şi de zei. după cât se povesteşte. Charitele subţiri. harnic. Iară zeiţele-anotimpuri. cea jinduită deopotrivă de muritori. Selene – argintia lună . Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. ce se numeşte „în corimb".47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. sau horele. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. zeu. erau cu toţii doisprezece. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. s-au pogorât în jurul ei. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii.

sau pedepseau pe muritori. alcătuind cortegii mândre.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. ce-i însoţeau pe olimpieni. . când petreceau sau se luptau. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp.

dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. care se afla la curţile basileilor elini. a marilor conducători de triburi. care făcea să rodească natura. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni.. Erau nemuritori. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. pe baza vechilor cântece şi legende.49 Note: 1. Zeus se supăra pe necredinţa altora. cei care. pentru că ei erau neam de zei. El cerea să fie slujit şi. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. ca şi stăpânii lor. Fiind deci de origine divină şi ei. Homer. beneficiind şi ei de toate bunurile. că poate înşela fete şi femei pământene. fără a li se putea cere socoteală. de basilei. fără a fi pedepsiţi. scandându-le apoi. rolul regilor de mai târziu. ca înseşi forţele naturii. se asemănau aristocraţiei gentilice. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori.. dar şi grindina nimicitoare. după cum spune legenda. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. şi a poetului Hesiode de un altul. Amândoi erau straşnic chinuiţi. în cursul dezvoltării ulterioare. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. De pildă. bătrînul aed orb. trecând. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii.Hades şi Poseidon. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. sămânţă de titani. Cu amară ironie. acompaniaţi de liră. Bunăoară. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. de asemeni. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. mari poeme epice. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. consideraţi un fel de basilei. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". în primul rând pentru că erau din neam ales. aceştia nu aveau voie să cârtească. făcându-se că le proslăveşte faptele. ca şi zeii. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. în parte. pe care el le putea însă călca oricînd. şi forţe sociale. afară de Zeus . unul pentru ţinuturile subterane. să calce eventual legile şi morala. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. Ceilalţi zei olimpieni. şi altul pentru întinsul mărilor. deci. . este o sublimă pildă. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. să stăpânească. în dauna supuşilor. alături de forţele naturii. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. La începuturile istoriei. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. Dar curând intră în acţiune. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. pentru că dezvăluiseră faptele rele. la diferite popoare. aveau dreptul. Zeus. care străbăteau toată Elada compunând. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi.

2. (K. în „Dialogurile" lui Lucian. cât ai clipi. între altele. Mai târziu. în chip tragic. tot el guverna lumina şi întunericul. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. curată. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. astăzi stinşi. pag. Acest nume i s-a dat. Poseidon-Neptun. Leto este numai o zeiţă a nopţii. „Opere" voi. aşa de repede. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. au trebuit să moară încă o dată. sau să se înalţe în slăvi. ce i s-a adăugat Atenei. Buc. Ganimede. Hades-Pluton. I. Numele grecesc : Palas. într-o insulă din mijlocul mării. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. E. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. 3. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. Tot astfel. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. are înţelesul de fată . fulgerele. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. face loc în zori luminii solare. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. Hermes-Mercur. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. El guverna anotimpurile. Fr. tânâră. fiu al regelui Troiei. 1957. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. Ares-Marte. copii. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite.P. Noaptea. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. în legendele eline. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. Demetra-Ceres. care sunt fiicele lui.50 crivăţul aspru. 9. 7. Hera-Junona.P. în chip comic. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei.. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. Hestia-Vesta. 8. întunericul originar al haosului. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. Apolo-Apolo. 417. vara şi toamna. la romani. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. Dionisos-Bachus. Engels. zeiţa Leto. Atena-Minerva. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. Hefaistos-Vulcan. Charitele – cele trei graţii. noaptea trecătoare.) 5. zeul luminii. .L. cele două elemente de bază în viaţa omului. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. 6. după cum vom vedea în alte poveşti. 4. Marx. La vechii elini. în spiritualele sale „dialoguri". în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Afrodita-Venus. Artemis-Diana. pe baza legilor naturii.

Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . Dar. Picioarele lor colosale aveau. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. Şi ei crescuseră cât munţii. zeiţa Gheea. Şi ei aveau puteri uriaşe. decât dacă erau loviţi. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. Şi nu e nici o îndoială că ei. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. Mai mult. luna să îşi acopere Z . de aur. solzi. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. În urma vrăjilor zeiţei. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. încă de pe atunci. dorind să-i apere de moarte. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. fiindcă îi închisese pe fiii săi. cu armele. Puteau să fie doborâţi. Ea mai avea nişte feciori. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. precum fuseseră titanii. plin de ruşine. în loc de piele. ucişi. dacă aveau această iarbă. Fără să piardă vremea.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. luând forme înspăimântătoare. giganţii nu cădeau învinşi. curse din rana lui Uranus. din Olimp.-n acelaşi timp. răpuşi cu armele. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. titanii. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. ce le cădeau până la glezne. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. de-un muritor şi de un zeu. giganţii. dar nu erau nemuritori. giganţii. Şi mama lor. făcuse tainic nişte vrăji.-n Tartar. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra.

Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. cu un mănunchi de fulgere. îşi lumina drum pe pământ. şi Atena. Să staţi şi voi lângă titani. Heracle. Însă Alcioneu. Pe urmă.. cu lancea-n mână. până în Tartar. nepătruns. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. un luptător voinic. Dar. Zeus era mai liniştit. căutând acele buruieni. înţelepciunii şi prudenţei. i-a rostit ea. Primejdia se spulberase. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. peste stânci. şi ai să-l nimiceşti L . iată. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. Izbeau cu suliţe. care-i ferea de lovituri. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. să ajungă până în Olimp. zeiţă a eroilor. Heracle2 . El le-a găsit. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. viteaz şi neînfricoşat de moarte. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. sclipitoare. Zeus. aruncând fulgere din cer. împotriva farmecelor Gheei. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. — Degeaba eşti uimit. Îl ocroteşte vraja Gheei. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. tăioase. Zeus îi înfrunta cu furie. gigantul. în afund. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. Alcioneu. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. Lăncile lor brăzdau văzduhul. aprinse. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. unul dintre dânşii. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. ca pe nişte neputincioşi. ca să-i învingă pe giganţi. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. În astă vreme.52 cununa-i mândră. Noroc că se găsea acolo. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. de-un zeu şi de un muritor.. cu un urlet groaznic. în loc să cadă la pământ. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. Atrage-l în tărâm străin. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. albe. Numai şiretul stăpân. şi treceau dincolo de nori. izbit de două ori în trupu-i. apoi cu torţe mari. argintie. cu un văl negru. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. Dar.

Lovea mereu cu trăsnete. care erau gata să-l prindă pe Heracle. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. iubita lui soţie. ducîndu-l în Sicilia şi. s-au repezit după erou. nouă giganţi. băgând de seamă asta. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. unii din ei cerându-le chiar de soţii. Artemis. sărind din muntele Olimp. grămadă. — Alcioneu e doborât.53 curând. Ares şi Hefaistos. şi vrând să-l scape pe Heracle. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. cu ură mare. pierind acolo. au ajuns repede în drumul giganţilor. şi Afrodita cea gingaşă. Zeus a poruncit să plece Hera. n-a stat să piardă nici o clipă. Zeus. cu câteva săgeţi. Uitându-şi ura pe Heracle.. Zeus . a aruncat şi el un fulger. . a trântit peste el un munte. stăpână peste dragoste. Hermes. Şi le-au mărturisit iubirea. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . .Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. Legenda spune că giganţii. sub lovitura lui Heracle. din slavă. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. s-au prefăcut şi ei în munţi. lângă mare. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. Heracle s-a făcut că fuge . Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . vicleanul. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. prăvălindu-l într-o groapă.În acest timp. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. Poseidon. Ele au ascultat porunca şi. plutind pe un nor de aur. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. au strigat ei. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. pristavul lui cel de credinţă. să-l răzbunăm. înstelatul. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . Heracle a ţintit de-asemeni. pe Heracle. Zeus. în ei. Dulcea zeiţă Afrodita.. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător .

Heracle. nu poate să se opună elanului zeiţei. . urmând pe Hesiode. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. 2. Gigantul. deşi. în splendide basoreliefuri şi statui. este poetul Apolodor din Atena. ce se numea Alcmena. se vede că se luptă cu deznădejde. La început muritor. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. căutând un sprijin. nemurirea. în insula Sicilia. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. Cel care. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. cu o mare plasticitate de imagini. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. ca o răsplată a vitejiei sale. să-l facă prizonier pe veşnicie. 4. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. îi descrie în versurile lui pe giganţi. 3. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. ca şi pe amforele vechi.54 Note 1. Heracle va dobândi mai târziu. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. prăbuşind deasupra lui un munte. în marmură sau în ceramică. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. din toată încordarea trupului şi a feţei. cu un genunchi la pământ si un picior întins.

Deasupra umerilor largi. se ridicau. O linişte înşelătoare. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. după aceste lupte date de zeii olimpieni. fierbinţi de-atâta pălălaie. una – apusul argintiu. se pare. până la stelele din cer. cum încă nu se mai văzuse. apoi cu ceata de giganţi. pe nume Tifon1 . Tot un gigant. iară pe alţii-i nimicise. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. Din boturile de balaur ţâşneau afară. Cu capul ajungea. şi alta – răsăritul rumen. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. Iar mâinile-i puteau s-atingă. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. cu şuiere. în şuvoi. U . Gâtlejurile lui adânci. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. sau răgete de lei flămânzi. Era atât de mare Tifon. întâi cu Cronos şi titanii. se aşternuse linişte. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. flăcări ce mistuiau. Iară pe capete. Picioarele nu-i oboseau. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. cât jumătate de pământ. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. orice li se ivea în cale. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon.55 TIFON n timp. îndată.

lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. altu-n şacal. pe cât se spune. Dar aici. Zeus căzuse prins . S-au repezit care-ncotro. Unul în ţap. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. Dar oricît a mai cercetat. care se înălţau din coapsele gigantului. a-nceput. toţi s-au preschimbat. Atunci. învins. Ba. ei au ajuns până-n Egipt. Fugind necontenit. Hermes. în animale fel de fel2 . cântând din liră-ncetinel. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. Tifon. să nu mai fie cunoscuţi. în uliu. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. a tot fugit până în ţara Siriei. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. El nu a pregetat o clipă. Acolo. Atât era de fioros. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. fără măcar să mai respire. ascunşi în trupuri de dihănii. pe umeri . dac-ar avea. l-au prins pe Zeus curmeziş. Şi au rămas tăcând chitic. căci el s-a ruşinat să fugă. l-a zvârlit într-o peşteră. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. lupta cu monstruosul Tifon. L-au strâns şi l-au înlănţuit. L . S-a războit cu vitejie. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. uşor. şarpe şi broscoi. Apoi l-a luat. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. Zeus. a fost fiul lui Zeus. ceilalţi zei tremurau ca varga. Atât erau de-nspăimântaţi. Şerpii. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. ascunşi pe unde s-a putut. Cel care şi-a venit oleacă în fire. dup-atâta spaimă. gigantul i-a smucit şi secera de diamant.

după poveştile eline. puternici şi voioşi acum. Războiul a reînceput. Când el se-ntoarce sub povară. N-o să puteţi. Iar Zeus s-a şi ridicat. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. ce se numesc astăzi Balcani. însoţindu-se cu lira. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. Dar eu. dacă m-oi necăji. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. v-o spun de-acum. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. nu-i decât răsuflarea lui. că vă voi pedepsi amarnic. gemând mereu. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. la pământ. vă azvârl în Tartar. drept coarde. nervii unui zeu.. am să vă salt în sus. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. urlând de supărare. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. să fugă în Sicilia. copleşiţi de . Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. tras de doi cai înaripaţi. prefăcându-se în vultur. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. învins.57 la lira lui.. pân-au ajuns în nişte munţi. Tifon. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. Vă veţi căi atunci amarnic.Gigantu-i răspundeadea. a rostit Zeus într-o zi. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri.. spre cer. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. Munţii s-au înroşit de 3. care iese din craterul vulcanului.. trupul lui Tifon sângera. Şi monstrul. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. cu toţii. Nimica nu-i mai tulbura. lin. Iar când tăcea zeul Apolo. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. mult slăbit. sau. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. şi mai rău. Totuşi. cumva. după o astfel de victorie. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. cu-ntreg pământul şi cu marea. Fumul fierbinte. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. tare. Făcând un semn către Olimp. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. Vă voi lovi fără de milă. S-au întins mese-mbelşugate4. Totuşi de atâtea lovituri. dar o să fie prea târziu. De vreţi. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. Aici Zeus l-a prins din urmă. tocmai sosea la peşteră. neputincios. cu glasul său fără pereche. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. orbitoare.

gemând. cu ochi semeţi. nu – mă tem de tine! Eu... Zeus. Pământul a vuit adânc. şi-a glăsuit. Zeus. care-ncotro puteau. Numai o fiinţă a rămas.58 spaimă. Vieţuitoarele-au fugit. nu ştiu să mă tem!. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. Cerul senin s-a-nvineţit. . în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. privind în sus.

Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. zeiţa memoriei. Melpomene – muza tragediei. 3. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. erau adeseori înfăţişaţi zeii. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. de frica lui Tifon. după victoriile împotriva titanilor. . ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. Talia – muza comediei. petrecând liniştiţi în Olimp. adică munţii însângeraţi. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. În timpurile de odinioară. Cerber – paznicul Infernului. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. templul magnific din Atena. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. giganţilor şi a lui Tifon. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. când monstrul a smuls munţii din loc. Terpsihore – muza dansului. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. Gigantul Tifon. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. De asemenea. din vremea când zeii au fugit din Olimp. până în Egipt.59 Note 1. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. aşa cum ni-l descriu poeţii. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). Clio – muza istoriei. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. 5. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. Erato – muza poeziei de dragoste . socotite sfinte. Euterpe – muza muzicii. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. între Tifon şi Zeus. 4. clădit din marmură. 2. Pe Partenon. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna.

Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. al Gheei şi-al cerului înalt. purta.-nţeleaptă. Iapet. Nimic nu-i mai stătea în cale. căci ba cârteau. ca tată. Atlas.. îi făceau uneori necazuri. Doar cei de jos. pe umăr. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica.. cutremure. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. Iapet era. cum proroceşte Prometeu. Uranus. pe-un titan. de pe pământ. Z . Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. pe nume Meneceu. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. Iar Prometeu. Unul din ei. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată.. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor.. Avea şi-aşa multe necazuri.. Încă de mic.. fusese aruncat în Tartar. la rândul său. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. avea. pe cât spune legenda. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . fiul pământului. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. bolta înstelată. nepăsător la întrebare. întotdeauna. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. Celălalt. cum vor ei.

Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. Gândul lui a-nceput să zboare. după cât se spune. S-a apucat apoi de lucru. şi-altul mai mic. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. omul a început să umble. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. Iapet. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. să-şi caute hrana. C . Dar omul. vreo pasăre. ascultându-i glasul. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. ce semăna leit cu zeii. Atena. nou creat din tină. de bărbat2. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. ce se chema Epimeteu1. A făurit. De-aceea. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. în stare să conducă bine. pe Prometeu. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. îndatorat. muncind cu grijă şi cu migală. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. nu îi era deloc pe plac. Palas-Atena s-a-nvoit. Omul a căpătat şi cuget. decât doi fii. ca orice fiinţă pe pământ. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. să-i stea supus. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. să trăiască. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. un corp de om.61 Nu mai avea tatăl. care ţâşnea dintr-un izvor. şi să-l slăvească-ntotdeauna. ce semăna leit cu zeii.

Hermes. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. a glăsuit măreţul Zeus. În sine. ci şi temple.. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii.. Şi-au mers.. stăpânii din Olimp. Se temea.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. Duceau cu ei un taur mare. pe loc. zeii. Dar.. care se numea pe vremea de atunci Mecona. cu milă. la sfârşit. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. sau alţii-s mai isteţi ca el. — O să vedem acolo noi. au pornit grupuri spre Mecona. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. s-a încruntat de la-nceput. Prometeu i-a chemat pe oameni. pentru că sunt bun şi drept.. titanul. Venind şi ziua sorocită. tăiată în bucăţi. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. Prometeu. care le-ngăduie. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . au mers ei cale lungă. Altare mândre ne-or zidi. plutind pe nori de aur. aflând vestea asta. să se adune oamenii într-un loc. Nu doar altare. să se aşeze în grămezi. prin sfetnicul său de credinţă. mai ales. am să vă dau. — Vom hotărî noi. când vor ajunge la Mecona. precum le poruncise Zeus.. ca hrană. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. le-a rostit. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. dar nu prea multă. dacă fiul lui Cronos. oamenii. pristavul din Olimp. într-o zi Zeus a poruncit. prin Hermes. este atoateştiutor. Carnea. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. să vieţuiască pe pământ. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. la Mecona. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi.

. Mai repede decât se-aşteaptă. Alege singur. într-un alai măreţ. pentru zei. fiindcă-au hohotit. şi alta. Zeii. şi oamenii-au pornit pe cale. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. „Dar lasă. cu păr ca neaua de curat. încruntat.. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. tigva cu coarne răsucite. s-au ridicat către Olimp. O!. El a pus deoparte carnea. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. Nimeni.... Era un taur mare. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. El singur. pe Zeus cel nemuritor.. coarne răsucite şi nici un pic. lasă. scormonind sub seu. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. atins de lăcomie.. copite. să aibă... după voie. Dar. Însă.. Nimeni nu o să scape teafăr. a rostit. neatinsă. a-ntins hulpav mâna spre ea.... un pic de carne.. stăpânul a nimerit numai ciolane. râzând şi chiuind voioşi. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. bucăţile cele mai bune. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. că nu greşeşte niciodată.. El. îşi spunea Zeus. Ce pedeapsă-i va veni!. era de râsul tuturor. Zeus cel puternic. — Zeus. Zeus. pe Prometeu. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. mică. va fi mare. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. a glăsuit titanul. bieţii. A înţeles că s-a-nşelat. şi las-acolo. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. grămada pentru sacrificii." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. îl va ajunge o pedeapsă. unde erau bucăţile bune de carne. fiu de titan.. fierea şi stomacul. acolo... nesilit de nimeni. copitele. desigur. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. şi-au plecat ochii ruşinaţi. gras. Zeus putea să dovedească celor de faţă. zei şi oameni. şi o grămadă pentru oameni. ce mânca. — O iau pe asta!. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. . Acum era clipa cea mare.. alesese acea grămadă. care. pe norii lor de aur.63 pentru oameni." În vremea asta. Însă nu mai avea ce face. Nimeni nu va scăpa. taurul este înjunghiat. Carnea e împărţită-n două..

după-ntîmplarea asta. precum spune legenda. pentru stăpânul din Olimp. şi dacă or avea şi focul. Hefaistos sforăia dus. l-a luat pe Prometeu la goană. cumva. ar fi cerut grăbit iertare. scăldată toată în sudori. acum. Apoi s-a repezit afară. până n-apuc să te lovesc pe tine. tot or să capete acest foc. pe-un pat moale. să-l dea şi oamenilor săi. s-a dus la el încă o dată. măreţe Zeus. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. Eu nu-l trimit jos. şi-a îngăimat ceva prin somn. îndură beznă. până la urmă. Şi-aşa. că oamenii.. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. spumegând. Sălăşluiesc numai în peşteri. Avea cu el. în Olimp. auzind un zgomot. repede. Hefaistos s-a întors pe-o parte. Sunt doar pescari şi vânători. Zeus îl amâna cu vorba de azi. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. du-te. Luase tulpina asta verde. Mănâncă fructe din copaci. mânios pentru ocara îndurată. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. A stat şi-a aşteptat o vreme. N . Altul.. Deci du-te. cel dintâi.. în mâna stângă. cu trupul greu şi obosit. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare.. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. Dar Prometeu. nu era unul dintr-aceştia. în toiul nopţii următoare... prea îndrăzneţ. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. Prometeu s-a oprit puţin. însă atunci sub chip de trăsnet.. căutând.. — Eu una ştiu. în repetate rânduri. pe pământ. şi pentru asta au nevoie de focul tău.. de spaimă. fiindcă m-ai îndârjit destul. Prometeu. Focul ardea domol pe vatră. şi focul tot n-am să ţi-l dau. roşii... îndură frig. Eu vreau să-i văd meşteşugari. ce se găseşte.Focul acesta e ceresc. Acum. cu pâlpâiri albastre. titanul a pornit la drum. focul. Dar Zeus. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. zăvorit bine. Oamenii-n vale pot să piară. În fierărie. pe mâine şi poimâine. Deodată. cenuşă şi scântei..

dar chip să aibă de zeiţă. Hefaistos. celui ce-i ocrotise iar. care făcuse primul om. Hefaistos a dat din umeri. Din grămăjoara asta mică. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. alte mormane s-au aprins. Prometeu a fugit prin noapte... M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. Zeul meşteşugar făcuse. să vadă el cum i-am lovit.. iar tu să-mi făureşti femeia. tot ce vor. precum îi poruncise Zeus. în Olimp. până ce-a ajuns în văi. roate. Apoi să mi-o înfăţişezi.. însă. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. titanul care ne-a trădat. făurare. — Mă duc numaidecât. pe câmp.. — Când îţi vei termina lucrarea. să chemi toţi zeii. corăbii. nu-s de vină eu. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh... Îşi fac unelte.. Să spui că-i din porunca mea. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 .. prin păduri. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. focul ardea vioi. S-a apucat însă de lucru. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni.. căci vreau să-i fac şi eu un dar.. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. Dar despre asta.. A chemat oamenii la el. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. pe munte. Sînt învăţaţi de Prometeu. case. Surcelele au pâlpâit. Prometeu m-a furat în somn. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. în peşteri. cu cele mai alese daruri.. cu negrăită bucurie. A tot fugit neobosit. aşa de tare. din apă şi ţărînă. luând pildă de la Prometeu. Prometeu a făcut bărbatul. ai să-mi faci. galben.65 Noaptea era adâncă.. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri.. în barba-i deasă.. a zis fierarul. arme. pe de-a rândul. o fată. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. Acuma. cea dintâi fată L .. Dar cum s-a văzut arzând focul. zâmbind viclean. în uşa fierăriei. Nu pricepea ce vrea stăpânul. vom mai vorbi noi amândoi. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. Acolo s-a oprit din fugă. Şi-acum. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele.. Să fie fiinţă muritoare. că pământul s-a zguduit până-n străfund. mulţumit că scăpase aşa de uşor. — Stăpâne. neagră. a mai rostit Zeus încet. Pe urmă vine rândul său.

frumoasă fată. Pandora. Bărbaţii. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. şi-acela era titanul Prometeu. zâmbind. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. s-a îndreptat către Epimeteu. închisă bine c-un capac.. mângâietor şi subţirel. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. I-a ţesut astfel de veşminte. a glăsuit Zeus. unul a fost.. de gingăşia. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. condu-o pe pământ. Numai Epimeteu. Zeus. În acea clipă. Bărbaţii s-au ferit în lături.. cât mai ales. făcute chiar de mâna ei. ascultându-l pe Prometeu. zeul cel şiret. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. Prometeu sta prevăzător. — Te vei numi. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. Ba da. frate bun al lui Prometeu. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. Ea .Iar Hermes. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . feriţi-vă de vicleşug!. cu straie şi cu alte daruri.. luând-o de mână. după ce te-i căsători. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. ca răzbunare. Deşi era vrăjit de fată. oricât sunt de ispititoare. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. ca un fulg. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. dar eu o vreau.. soţie. Zeul pristav. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. la rândul său. . titanul. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. i-a dat copilei glasul lui. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. a mai rostit stăpânul.66 muritoare.. a spus el către muritori. a coborât pe pământ. — Hermes. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. i-a dat şi vraja ochilor. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. — Când Zeus ne trimite daruri. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. Eros a tras. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau.

necazul... pe pământ. — Hefaistos! a poruncit. şi pironul. văzând aceasta. a răsărit şi crainicul. Când colo.. zavistia. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. — Aduc! s-a repezit fierarul. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. pe care el. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. Credea că-s daruri preţioase. ba şi-un piron mai lung şi gros. să le-ncolţească-n cugete. ba chiar şi moartea. foamea şi setea. suferinţa.. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. s-au răspândit care-ncotro. a spus. era şi supărat pe Prometeu. — La poruncă!.. lesne de înţeles. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. Dar prea târziu se deşteptase. grija. Ce-i drept. i-a strigat el neînfricat. firavă şi cu aripi slabe. durerea. zburând în cete. şi lumea le purta în cârcă. Nu-i demn. a şi trântit la loc capacul. molimele negre. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. Năpastele se înălţaseră.. Toate cu-nfăţişări de spaimă. înaripate. Dar Prometeu. însă mute. S-au răspândit minciuna. şi lanţurile. Şi le-a adus. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. acesta este darul ce îl trimite." — Să vie Hermes!. să ştii. ura. prin mâna mea.. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. în restrişti. — Aduc cătuşele. ca s-o aducă pe pământ : rele. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!.. hâda moarte. ar trebui să-i ocrotească. în primul rând. ce-o adusese din Olimp... s-a-nfuriat înspăimîntător. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . în ceasuri grele. Zeus. din acea cutie s-au ridicat. A .. nenorociri şi boale.67 — Iată. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp.. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. care crease primul om. Zeus. stăpânul.

pe-un vârf de stâncă. titane! strigă de-acolo. urlând. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. din Olimp. de grindină şi de zăpezi. fii blestemat. Prometeu. fără somn.. Cât a durat osânda asta. ars de dogori. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. fiul lui Iapet. către mări. smulgând bucăţile de carne.. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. se vede Zeus. către câmpiile întinse şi către fluvii.. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. Cerul ca smoala se despică şi sus. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. cu mult mai sus de nori.68 — Voi. în Caucaz. n-a scos din piept nici un suspin. — Am înţeles totul.. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. se crapă. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele.. un glas puternic. cu cioc tăios. Şi-ntr-adevăr. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. cu aripile larg deschise. slugile mele credincioase. mai sus. stăpâne. bătut de vânturi. — Vei sta pe stâncă mii de ani. Legaţi-l sus.. măreţ. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. Hermes şi Hefaistos. şi adăposturi şi veşminte. zeci de mii de flăcărui.. zi de zi. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. până pe Elbrus. legat în lanţuri. cu ciocul său încovoiat. pe stâncă. încovoiat. Doar Zeus se mai zbuciumă. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc.. fierarul. pe care le înghite lacom. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. şi el o să-ţi sfâşie trupul. Beznele nopţii-s risipite. ficatul. iară cu ciocul îl sfâşie. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. — O. blestemat să fii. sus. Ştie că şi-a-mplinit menirea. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe.. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. Iară Hefaistos. stăpâne. Oamenii au să vieţuiască şi peste .. cu fulgerele-n mâini. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. cu ajutorul focului. Priveşte peste zări titanul. E mulţumit. cu Forţa şi cu Violenţa. Marea se tulbură şi fierbe. Meşteşugarii se trudesc.. Sunt focurile. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. Chemând pe cele două slugi. din cer s-a auzit un glas. zguduit. Fii blestemat. pe-o stâncă aspră.. Furtuna se dezlănţuie. a spus pristavul deîndată. din cer coboară vulturul înspăimântător. fără odihnă. colţuroasă. Pământul. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. Zâmbeşte-n el. Aici. în slăvi. smulgându-ţi. Vârâţi-i şi pironu-n piept.

Zeus.... ai să pieri!... ai să pieri. . însă. însă. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu. până în sate şi oraşe. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. Zeus.. Tu.69 mii şi mii de ani.

cu spatele la zei. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu.. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. 4. bătută de talazuri. ci şi în vorbirea curentă. îl dă drept pildă pe „titan" şi . 6. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită.70 Note 1." 7. aflat în muzeul de la Neapole. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. pe care el a numit-o om.. El stă lângă făptura cea nouă. referindu-se la cugetătorii progresişti. în frunte cu însuşi Zeus. fratele lui Prometeu. El purta un arc. Karl Marx. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul.. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. fiu al Afroditei. el însuşi este denumit. ca şi alte popoare. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. 3. doar ea. speranţa. Astfel. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. ci ajută la înlăturarea lui. Eros era zeul dragostei. privesc chipul noii făpturi de lut. Zeii olimpieni : Hera. Hermes şi Apolo. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. În legenda elină. titan. Avem şi noi. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. 2. într-un basm dobrogean. de cele mai multe ori. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. te mai îndeamnă. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. gravată de o mână nu încă prea meşteră. nu numai în literatură. Poseidon. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. care licăreşte şi-ţi luminează calea. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. din secolul al VIII-lea. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. Pe o piatră antică. Expresia aceasta este deseori folosită. să se îndrăgostească de ea. dându-i viaţă. variante ale acestei încântătoare legende. în legendele eline. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. 8. care suferă pentru convingerile lor. alcătuit de un autor necunoscut. fără nici o plăcere. mai ales orientale. după cum spune o legendă. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. ci din imboldul curat al inimii. 5. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. intitulat „Palatul de argint". Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare.. însoţitoarea oamenilor la necazuri. Într-un imn elin. Unele săgeţi erau unse cu miere. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. ca o steluţă mică şi albă. speranţa. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase.

te salut.. ci neînfrânţii fii ai pământului. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. Fiu slăvit al unei mame slăvite. Ribera. alegoric. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. pentru că ea reprezintă. 9. clipă memorabilă şi fără seamăn. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. cutezătorule Prometeu. Salvator Rossa. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. Geo Bogza. Gustave Moreau. ca : Goethe şi Shelley. în care." *Numele roman al lui Zeus . Poeţi. pictori ca : Michelangelo. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. parcă te văd. însângerat şi mândru. făuritor al lumii care urcă!. Eschil. . de pe muntele Elbrus. cu fruntea ridicată spre cer. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. cucerirea focului.. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta.. intrate în marea poveste a lumii. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. trec în zbor crestele Caucazului. de mai târziu. privind cândva. întruchipată prin figura lui Prometeu. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". Cutezătorule Prometeu. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor.. cutezătorule Prometeu!. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. vârful înalt. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. Tizian. de fapt.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". a exclamat înflăcărat. mai sus de lumea albă a norilor.. cât de măreţ se înalţă de la pământ. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale..Te salut. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. de piatră. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. În literatura noastră.

— Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . În cinstea lui . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . el a trimis . suferinţa şi alte rele fără număr . o porumbiţă fermecată . îl mânia.Vorbea cu voce de femeie : — Voi . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . Le-a poruncit . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . şi să-i aducă sacrificii.Vântul când va sufla prin frunze . durerea . precum dorea . nici şopotul izvorului . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. au răspuns unii dintre ei. trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . primite prin preoţii săi . de la Mecona .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. pe-o cracă lungă . faceţi aicea un oracol. D . să-i ridice altare multe. pentru că se temeau de Zeus . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . spunea porumbiţa . cu pene negre ca tăciunii.72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . vântul trimis de însuşi Zeus . Totuşi . care-i slujeau oracolul . i-au ascultat poruncile . Şi-n primul rând . într-o padure din Dodona .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . deci . oamenii . din acea zi . s-au pus la cale jocuri . temple mari .

. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. Acolo-a cerut adăpost. gata să-l zvârle . Crima ta este fără margini. — Nemernice! i-a strigat el. îi spune Hermes la ureche. Era deci Zeus mulţumit . când duc ofrande templelor. către pământ . A străbătut’naltul Menala. concursuri şi serbări vestite . veşti nu prea îmbucurătoare... pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. cu toate astea .. I-a dat bucate să mănânce. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. Pedeapsa mea te va ajunge. Şi a dat semne tuturor că este el. — Temeţi-vă! le spunea aspru. Şi-a hotărât să îl lovească.. în timpul nopţii. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. Z . numite-apoi olimpiade2. când . fie c-a fost trădat. şi s-ar putea să fie-un zeu. pe-ncetul. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. în Olimp . către Arcadia ferice3. ca să râdă. Şi a pornit apoi prin lume. Mai înainte. Ţinea . fulgerul său necruţător . Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. cu puterea-i. un munte potopit de fiare. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. Zeus . Mantia lui sărbătorească. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi.părea ceva mai mulţumit. am să pun la încercare puterea-ţi. fără milă . călătorule!". şi-a ajuns în Arcadia. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. stăpânitorul. a prins de veste-nşelăciunea. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus.. când ţi se pleacă la altare.. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi.73 lupte . — Nu râd pe faţă muritorii. fie că Zeus. Iar uneori – e drept că numai aşa.. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. Acum. ţesută de mâna Atenei. văzându-şi templele . PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. a vrut să-l şi batjocorească. pe ascuns. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . din carnea unui rob ucis. şi-a lovit.

la fel de zdrenţuit. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. prin ogrăzi. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. stăpânitorul din Olimp. aţâţătoare. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. Mergând aşa-ntr-o bună zi. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. murgi şi roibi. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. Zeus. ţinută bine. O locuinţă arătoasă. până când a ajuns şi în Frigia5 .74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. Prin curte mugeau vite grase. Mergeau prin praful drumului. de bivoliţă. Aici femeia mulgea lapte. cu şindrilă. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. Iar regele. iscoditori. de rugină. să poată înnopta tihniţi. Caprele. Erau boi mari. cu părul alb. având toiagu-n mână. ca de obicei. Mirosuri calde. însă cu ochii cercetau. Tot cercetând cu grijă satul. oameni buni. D . Era acum însoţit şi de pristavul său. de Hermes. Nu i s-a dat nici un răspuns. Licaon4 s-a făcut un lup. zeii au intrat într-un sat. Stăpâna pregătea mâncarea. Se arătau nepăsători. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. gâdilau nările lui Zeus. în chip temeinic. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. săltau. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. de carne friptă şi fierturi. Nemaiputând răbda ispita. au ajuns lângă-o locuinţă. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. nesătule. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. cu trepte largi şi-acoperită. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. se prefăcea că-l sprijină. tot neastâmpărate. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. o fiară cruntă. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. Fumul se ridica alene. pe stâlpi groşi. şi. Hermes. lăsând în urmă numai pete întunecate. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. un lapte gros. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. Trupul i s-a-nvelit în blană. mai la o parte. în lungi fuioare cenuşii. orişice loc – pe prispe. N-au mers prea mult.

Erau săraci. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat... nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară.. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. ce se afla pe câmp. Uitându-se ceva mai bine. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. În prag s-a arătat un chip. în anii tăi de căsnicie. şi învelită cu şovar. poate.. Deşi erau atât de-n vârstă. — Poftiţi!. pentru acea noapte. a răsturnat un vas cu lapte. Alături de coliba lor era un petic de grădină. au rostit ei. dacă nu. Ridicând capul către Zeus. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. Băieţilor. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. Cei doi bătrâni. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. şi mai bine. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Am răsturnat.. cum este doar bătrâna Baucis. cam coşcovită şi-aplecată... părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . Vedeţi-vă de altă casă. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. Mai târziu. Un chip cuminte de bătrân. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor.. Poftiţi în casa noastră. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. tăiat în două de-un pârâu.. din cauza voastră. se numeau Filemon şi Baucis6. şi-n urma lui o bătrânică. Fetelor. când iacătă o luminiţă. Şi tot aşa.. de unde vin şi cine sunt. la-nsurătoare. aşa de buni şi primitori. au înţeles că-i o colibă. un şiştar..75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. când se măritau. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!..

Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. primitoare. Umblând grăbită. fie cu roade din grădină. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. nici la cuvinte sau la feţe. În vremea asta. săraci. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. curmale. Pentru că masa-ntârzia. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. şi totuşi cel mai bun din casă. poruncile. cu firea lor deschisă. după datină. destul de vechi şi aromat. cât timp o să pregătim masa. Ba. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. Erau acolo nuci. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. să spele. surcele şi un lemn mai gros. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. S-a aplecat singur de şale. care stătea de mult în grindă. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. iar când a ars cu vâlvătaie. s-a repezit la vatră. laviţa asta. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei.. flămânzi. Din ea a retezat bătrânul o felioară. apoi. cicoare. Focul a pâlpâit pe-ncetul. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. sârguincios. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. fără să cate nici la haine. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. Cu feţe calde. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. ca pe la alţii. napi. bună. nu prea groasă. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. stăteau cu oaspeţii de vorbă. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. dezvelind din cenuşă jarul . gazdele. cam învechit şi ros de timp. păstrată pentru sărbători. ca să-nşele vremea. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. şi i-a dat drumul în fiertură. mai dornici să-i primească bine.. fără teamă sau plânsete zadarnice.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. fie cu sfaturi înţelepte. care-aveau nevoie. să-i dea gust puţintel mai bun. din lemn de fag. prune ca nişte pietre scumpe. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. şi smălţuită cu ceară albă de albine. picioarele drumeţilor. plin cu apă. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. a pus pe jar frunze uscate. A . Pe urmă-a luat un covoraş. suflând din răsputeri într-însul. ţesută chiar de mâna ei .

Şi Zeus. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. în înţelegere deplină. Chemând-o lângă el pe Baucis. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. un fagure de miere albă.. s-au plecat zeilor cu teamă. când zeii hotărăsc ceva. Luându-şi câte-un toiag în mâini. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. un semn că este un preaputernic olimpian. bieţii. Mai ales Filemon.. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. ce să le dea. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. Filemon a priceput semnul. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi.77 struguri cu boabe mari şi roşii. vasul de lut rămânea plin. smochine dulci şi. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. Dar nu aveau. Ba. la mijloc. — Taci. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. o gâscă. Le părea rău de casa lor. precum se cuvenea. Este destul tot ce ne-aţi dat.. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. ei au să fie pedepsiţi. pentru c-a fost recunoscut. Au mers ce-au mers. cum o fi. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. închizând taina-n apa sa7 . Picioarele le tremurau. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. ceilalţi erau nevinovaţi. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. Numai că ei erau bătrâni. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. unde trăiseră o viaţă. Numai pe voi vă vom cruţa . Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. mulţumit în sine. cum să-i îmbie.. Osânda noastră. n-o sacrificaţi. le turna vin neîncetat. a rostit Zeus. au pornit după cei doi zei. Iar gâsca era sprintenă. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. Da-n locurile cunoscute. ce face. Au trebuit să se supună. Atunci Filemon a-ntors capul. este întotdeauna dreaptă. S . Pentru nelegiuirea asta. Filemon. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. în acest fel. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. care sclipea tăcut sub lună. bătrânul. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi.

Porţi mari. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat.-nchideau templul. decât bătrânii. Ei povesteau. Pe când vorbea aşa. N-au mai rămas. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. Spuneţi o singură dorinţă. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. se ridicase-o insulă. acolo-n munte. — Nu. Amândoi zeii au pierit. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. a spus uşor lui Filemon : Î . şi vă voi da. şi se urca spre gât. Ea către el. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. pe trepte-n faţa templului. Tinereţea trece cu anii. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd.78 UN STEJAR MÂNDRU . numai privindu-se în ochi. dorind să stea-n aceleaşi locuri. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. amândoi. nu mai vedeau nici la un pas. Scoarţa creştea şi către mijloc. Şi Zeus a făcut un semn. şedeau bătrânii. — Voi o să locuiţi în templu. tremurătoare.. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. De-aceea. îngăduie să-nchidem ochii. Cei doi s-au gârbovit mai mult. spre cap.. Puterea scade. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. Ochii li s-au înceţoşat . Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. Vreau să vă dau şi o răsplată. Poate vreţi aur. Aurul mult se risipeşte.. mare Zeus. într-o zi. putere. n-au mai văzut-o. cu înţeles. Baucis simţea acelaşi lucru... precum spune legenda. Şi-aşa. Anii s-au scurs pe îndelete. S-au aşezat în tinda lui. cu vorbă moale. nu vreau asta. pentru că i-aţi cinstit pe zei. Fie pe voia voastră. în aceeaşi clipă. căci m-ar îndurera prea tare. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. a dat din cap bătrâna Baucis. Filemon a privit spre Baucis. negreşit. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar.. a dat răspuns Filemon. sculptate. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. în care vieţuiseră încă de când erau copii. — Bine. a glăsuit solemn stăpânul. pe la tălpi. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită.

. îţi spun adio.. ci se făcuse-un stejar falnic. . dar gurile le-au amuţit. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. dar cu mireasmă-ameţitoare. Bătrânul nu mai era om. cu flori micuţe. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. — Adio!. a sosit ceasul!.. alb. dar multă. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi.. foarte multă vreme. era un tei subţire.. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere ... bătut de vânturi . Baucis.79 — Soţul meu scump. a grăit şi dânsul. în schimb.. În preajmă s-a făcut tăcere. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. şi-a sărutat-o lin pe frunte.

Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. vrăjitoare. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. vraci etc. Era făcută din aur. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. . de către duhuri. din patru în patru ani.. Numele Licaon înseamnă. au vrut să le dea mai multă greutate. castele. În realitate. să se alcătuiască concursuri. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. lacul Ursului de la Sovata. Şi în folclorul nostru. biserici. numite olimpiade. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. dealtfel. născocind legenda. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. este frecvent în toată literatura populară. precum se ştie. încât ele dăinuiesc. De bucurie. Hermes şi Ares.80 Note 1. grădini. odinioară. au căpătat atâta faimă în lumea antică. mult înnobilat. la renumitele olimpiade. 2. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. şi în creaţiile noastre artistice populare. ca în legenda greacă. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. bineînţeles sub altă formă. „părintele istoriei". 6. Urmele acestui templu. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. 5. din urgia lui August. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. Pe frunte. lup. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. până astăzi. în amintirea unor concursuri. jocuri şi mari serbări. 4. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare.. măslin sălbatic. împăratul Romei. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. cei care au pus la cale. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. cel stins pe meleagurile ţării noastre. numite olimpiade. care purta în vârf un vultur. lacul Sf. cum se punea pe frunţile învingătorilor. 3. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. aceste jocuri vestite. şi au loc tot din patru în patru ani. În acest templu măreţ. făcută din aur şi fildeş. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. care întruchipa Victoria. În mâna stângă avea sceptrul. supăraţi pe oameni. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. din ţinutul Elidei. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. Mai târziu. în limba elină. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. Pentru prima oară. Nu este însă vorba. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. cum a fost numit." Aceste concursuri. 7. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. Apolo. oraşe. murmurul izvorului. s-a petrecut cutare şi cutare lucru.

. Calea pe care veneau zeii. Cât mai degrabă. noi o numim Calea lactee. Hefaistos. neîndoielnic. Palatul marelui stăpân.... atunci când noaptea e senină . porunceşte să v-adunaţi. jocuri sau concursuri.. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. după poveştile eline. porneau în goană spre palat. chiar de era un fiu al său. Veniiiţi!. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. Cum auzeau porunca adusă de pristav. şi-atât.. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. clădit de fiul său. că oamenii nu îl iubesc.. era cu porţile deschise. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. de îndată. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise.. Zeus. Se tem numai de el. şi zeii au intrat grăbiţi. zeii săreau. Hermes...81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ.. întorcându-se în Olimp. nici nu-l respectă de ajuns. Veniţi în sala de ospeţe. zeii! Vocea lui Zeus tremura. şi lăsând toate laoparte : petreceri. Stăpânul. ce nu vesteau nimica bun.. Z . din aur şi aramă. Deci. Zeus se şi găseşte-acolo!.. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. de zei mai mici.. şi repede-şi ieşea din fire. cu aripi la picioare. la umeri şi la pălărie.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

şi-a luat pe draga lui soţie. de lemn. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. Iar Prometeu. pustiul verde-al apelor. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. oricât îi tot adăpa Iris. Uranus. de cum s-a-napoiat acasă. dornică de un adăpost. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. După ce tatăl. Planul lui nu va izbândi.. Prometeu. Era barca lui Deucalion7. înfrigurată şi flămândă. Şi. Ploaia mai încetase parcă.. Deucalion şi-a pregătit barca. Elada s-a acoperit. şi cerul se mai limpezise. Deucalion privea. La pieptul său strângea pe Pira. Apele au crescut întruna. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. pe tot întinsul ei. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. încă înspăimântat. care-avea darul prevestirii. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. ca şi bunicul său. până ce a ajuns la mal. a fost înlănţuit de Zeus. gata de drum către Parnas.. Iar cerul când s-o limpezi. Şi barca i s-a sfărâmat. pe Deucalion. Ascultând sfatul tatălui. s-au urcat amândoi în barcă. până ce a ajuns acolo. şi doar cu dreapta a-notat. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. să-nfrunte apa şi furtuna. ce nu va fi cuprins de ape. ce purta numele de Pira. avea el însuşi un fecior.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. tatăl omenirii. Acel munte este Parnasul6. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. din plin. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. Scăpat din valuri. fiule. când s-au pornit ploile. Numai o barcă mai plutea. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri.. luptându-se din greu cu marea. P . în Tesalia. de valuri. norii erau secătuiţi. ce era rege la Ftia.

de undeva. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. un monstru-al apelor marine. şi-n timp ce apele scădeau. La acest semn. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. în sfârşit. dreptate ţi-ai făcut destulă. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. Zeus. Deci. ascultând-o pe Temis. cerul s-a-nseninat de tot. şi iată-i. şi într-un ceas sau poate două. — Se cheamă Deucalion şi Pira. a risipit norii la mare depărtare. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. a-nceput să vie către matca sa. Apa. s-a avântat în largul său.. ce te-au nemulţumit pe tine. titanida.. dintr-un fund. din slavă.. şi nu se mai sfârşesc la poartă. au mai rămas pe lume doi. L egenda spune că.. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. s-a îmblânzit. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. supusă. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. a .87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. pământul parcă se-nălţa.. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. şi i-a dat drumul de îndată. se află-n muntele Parnas. După aceste nouă zile. Boreu. împărţitoarea de dreptate. El este rege tesalian.. Au suferit şi ei destul. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. câţi vieţuiau până acum. Pe urmă. Din mii şi mii de oameni. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. Temis s-a apropiat de Zeus. La Hades morţii vin şirag. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. Norocul le-a surâs. Suflând voios.. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. pentru numele dreptăţii. în fluvii şi în lacuri. Aflând că ploaia s-a oprit.. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. Colinele au răsărit de sub povara undelor.

singură cu mine. Focul n-avea deci cum să ardă. După ce s-au spălat pe trup. Preoţi nu mai erau acolo. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. ascultă. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece.. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. S . au curăţat zidul de muşchi. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. Când. urlând şi făptuind prăpăd. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ.. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut.. învaţă-ne ce putem face. Milostiveşte-te. zăresc în cale apele râului Cefis. se năpustise peste ţărmuri. Rostind cuvintele acestea. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. venind lângă el. muşchiul cel verde. tihnite. iacătă. Pe zidul templului creştea. zeiţo. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. cum era datina străbună. Pira. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. Bine c-am scăpat amândoi. ai rămas în lume. din apă şi pământ. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. Coborându-se apoi noaptea. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. cel puţin. Deucalion şi soţia-i. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. Pira. deşi suntem atât de singuri. te-aş fi urmat. în voia lui. sărutând marmura rece. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. haină şi turbată. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . alţi oameni ? Vorbind. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. Privind până departe-n zări. şi şi-au stropit veşmintele. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. se coborau pe coasta muntelui Parnas. iubită Pira.. pe plete. au pornit veseli iar pe cale. tu. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume.. cei doi soţi s-au culcat în templu. — Semn bun! a glăsuit bărbatul..88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea.

s-a bucurat femeia. Iară în humă era viaţă. de plante şi de animale. azvârlite de mâna moale a soţiei. oasele străbunicii voastre. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. zeiţa a pierit din vis. vieţuind cu soţia lui în pace. în timpul nopţii. a spus zeiţa Temis. pe care l-au numit Elen. Lumea s-a înmulţit din nou. mai mult decît la început. erau seminţe rodnice. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. zvârlind cu ele peste tot. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. e pământul însuşi. ele se prefăceau în oameni. Deucalion s-a trezit îndată. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. deveneau nişte fete mândre. — Atunci. apoi.. numiţi în vremurile vechi : elini. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. totul e limpede. iar celelalte. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. respectat de toţi. Din ele s-au născut pe urmă.. cum spun legendele străvechi. mergând de-a lungul văilor. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea.. Astfel. s-a luminat bărbatul.89 — În zorii zilei.. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat.. E Gheea. — Dar stai!. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. după legendă. Deucalion şi-a făcut o casă. strămoşul grecilor. Unde cădeau aceste pietre. le azvârleau în urma lor. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. S . bărbatul. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. i-a spus Temis. Mergând de-a lungul fluviilor.. Acesta e. vieţuitoare.. mi s-a ivit bunica Temis. şi oamenii vor răsări.. prin vis. mii de spiţe. Oasele ei sunt pietrele.. să zvârliţi oasele-i în urmă..

avusese cincizeci de fiice. Hades. Dealtfel. Demetra şi Hera. având deci. Hestia. un alt zeu al mărilor. Taumas era fiul Gheei. adică plin de bunătate şi înţelegere. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. stăpân olimpian al tuturor apelor. căsătorit cu oceanida Doris. Sus de tot era eterul. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. ca un adevărat părinte. 4. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. sau curcubeul. el îi salvase din pântecul lui Cronos. dedesubt aerul obişnuit. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. în culorile lui atât de minunate. uscatul de apă. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. de la amândoi părinţii. Adeseori. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. zeii mărilor erau mai mulţi. ce locuiau numai . fiica lui Ocean. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. dându-le viaţă a doua oară.90 Note 1. Zeul Nereu. Ea zbura cu iuţeala vântului. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. Dând această complicată genealogie. Nereu. Iris cea cu aripi de aur. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. jos pământul. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. origine acvatică. din căsătoria ei cu Pontul. ei sunt numiţi uneori fiii lui.. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. pe care-l respiră oamenii. Iris era fiica lui Taumas. 5. 3. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. În sfârşit. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". de eterul cel subţire şi curat. a Electrei. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. Pe ceilalţi : Poseidon. un zeu marin. şi aerul. 2. pe zei şi pe oameni. despărţit de apă. prin legende pline de poezie.

să se purifice. sfătuit de Prometeu. aflată între Capri şi coastele Italiei. locul lui Noe îl ţine Deucalion. Poetul Ovidiu. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. prin nişte oameni cu trupuri de tauri.91 într-o insulă a lor. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. La elini. apele ocupă un loc deosebit. primind în schimb o răsplată. 6. ca : Oltul. din care s-a salvat Noe cu arca lui. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. semnul puterii. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. Italia etc. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. înalt de 2459 m. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. în lucrarea lui „Munci şi zile". nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. soţia titanului Iapet. au avut loc mari ploi torenţiale. dovadă că în timpuri foarte. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. sfânta Vineri. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. Muntele Parnas. situat în vechea Grecie. Mureşul etc. de cele mai multe ori. până în Africa şi America de Sud. Şi în folclorul nostru. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. 9. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. Spania. au balade şi legende legate de numele lor. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. 11. între Dorida şi Focida. Sfânta Vineri. elinii personificau şi râurile. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. 7. apele care fertilizează pâmântul. Ele erau reprezentate. Multe râuri. ci şi relele. să le facă focul. necazurile. tatăl său. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. unde apa lipseşte adesea. Coincidenţa este izbitoare. după unele legende. Interesant este însă faptul că Deucalion. 10. Deucalion şi Pira. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. purtând şi coarne. cărora trebuie să le aducă apă. ca în Egipt. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. . 8. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. de pildă. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. ţinând la gură o scoică din care suna. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. La cei vechi. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. să le cureţe casa şi grajdurile. foarte depărtate. Locuri uscate au fost acoperite de ape. Titanida Temis fusese. cutremure şi scufundări. sfătuit de Dumnezeu. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus.

fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. nimfe3 şi fete pământene.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. una mai mândră decât alta. căta nesăţios prin lume. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. neam de titani1. pe Egina. Zeus era iar mulţumit.. Mi-am luat zeiţe de soţii2 .. împlinindu-şi vorba. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. acolo.. în sfârşit. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. dulce şi gros. la nesfârşit. şi-alte nunţi. urgia potopului dezlănţuit. De-o parte se aflau elinii. Hermes. Am să fac. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. Hermes. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. Şi Zeus. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din .. Aş vrea să sorb. din neam de zei. pe pământ.. O lume nouă se năştea. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. . T recuse. Dar văd... nectar divin.. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau.

într-un vârtej ameţitor. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. de nişte oameni milostivi. Sisif. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. şi ea va fi soţia mea. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. Sisif i-a spus unde se află Zeus. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. Regele locului. ascuns. Iar fiul ei. a mers. s-a preschimbat în flacără. a trebuit să se-nvoiască. crescut acolo-n insulă. cu prada lui. El a furat-o pe Egina. Lui Zeus nu i-a fost destul. îi spunea el zeului Hermes. a-nvăluit-o-n flacără şi. Atunci. Cea mai frumoasă-i Antiopa. A devenit soţia lui. — Dar fluviul are şi-alte fete. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. era nespus de necăjit. ici-colo. Şi fata. Era atât de mânios. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. câte-o fructă. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Asopos s-a înduioşat şi. răufăcătorul care-o furase pe Egina.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. A mers. când adormise-ntr-un umbrar. Iarba a început să crească. precum se povesteşte. nu s-a lăsat batjocorit. Precum a zis a şi făcut. pe malurile fluviului. într-o clipă. Numai că zeul fluviu. Ţinutul s-a înveselit. o flacără strălucitoare. Drept mulţumire fluviului. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. să facă noi semănături. micul Eac. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. ce purta numele Eac. Asopos a fugit s-o caute. cu puterea lui de zeu. Copiii ei au fost doi gemeni. Oamenii au ieşit la câmp. Fluviul n-a mai avut ce face . a ajuns rege mai tîrziu. Zetos şi Amfion. Aflând atâta sărăcie. pe care a zvârlit-o-n mare5. neavând ce face.. Z . Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. În ţara lui bântuia foamea. Fata a rămas insulă. care s-a coborât din cer. să nu o mai găsească nimeni. tatăl. scăldată de albastrul mării..

într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . Calisto. A . nebănuitoare. ce fată crezi tu. ca şi dânsa. i-a tăiat calea lui Calisto.. pe Arcas.. la vânătoare. mai mult ca dânsa. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. Eşti gând din gândul meu.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. — Bine. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu.. Fata a fost lovită-n piept. având o cută-ntre sprâncene. Gemând. Artemis se uita la nimfă. prin munţi. îmi pare mie. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. Artemis cea adevărată. Zeus. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. S-a chinuit aşa un timp. Iată ce fac. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. nu-i alta care să merite. Pe umeri ţinea. dacă îşi calcă jurământul. băiete. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. Fără să dea nici un răspuns. de fată. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. Mergând cu pas uşor. stăpâne ? zicea Hermes. Făcând un semn. auzind ţipetele fetei. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. impunător. Hermes. Zeus.. a râs cu hohote stăpânul. — Nu. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. deşi nu avea nici o vină. cinstea de-a-mi deveni soţie. plângând. te-asigur. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. — Privirea ta e ageră. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. Şi. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. Îi va fi teamă. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. a trimis nimfele s-o cheme. i-a spus pristavului stăpânul. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. înlăcrimată. Se ruga biata să o ierte. că vor rămâne ne-ntinate. spre inima pădurii.. Deodată... şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. te înşeli. Cu voce limpede. oare. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. Într-adevăr.. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. Artemis.

Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. Zeiţa.95 Sfârşindu-şi fata zilele. de asemenea. Şi mai trăia pe-atunci. Zeus tăcea. Fecioara Io. Io s-a rătăcit prin beznă. Voia să se-întoarcă-n fluviu. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. înfloritor.. oraş vestit. lungi. se îndrepta spre ţărm. neostoitul Zeus. era mai greu s-o prindă Zeus. era alt fluviu zeu. Io. Arcas. Ca să-i păstreze frumuseţea. însă. sperând că nu C . Sunt flori pe lume câte vrei. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. Unde eşti ?. s-a repezit-naintea fetei. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. Inahos. l-a rugat pe tatăl său ceresc. ce se numeşte Ursa mare. a-ntemeiat Arcadia. Egina-i insulă în mare. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. să-l ducă lângă mama lui. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp.. A vieţuit el multă vreme. ce purta numele de Io. La adăpostul tatălui. o preoteasă-n templul Herei. cam bănuitoare. glăsuia Zeus către Hermes. ivind o nouă constelaţie. Tatăl acestei fete. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. Şi moartă ea era frumoasă. după cum spun legendele. Zeus. îi răspundea şiretul Hermes. Zeus!. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. Fiul său. s-a coborât în Argolida. N-a răspuns nimeni. ca o ciută. storcându-şi cosiţele bălaie. ca o petală de argint. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. ce o pândea din slava lui. A fugit iute.. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. pe Zeus. se-nţelege.. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. trupul său a fost pus pe rug. Îţi poţi afla alte soţii.. Din cer o urmărise lacom. ce uda ţara Argolidei. pe boltă. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. după cum îi prevestise însuşi Zeus. în întuneric. pe şesul înroşit de soare. Io s-a-nspăimântat de moarte. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. ridicând braţele spre soare. pe loc.. Pământul era luminat de soare. în Argos8. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. ca în orice zi. Hera a început să strige : — Stăpâne!. În acest timp. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă.

altu-n spate. pe copilă. ascuţit. bănuind. Inahos. vedea în toate părţile : sus. că Zeus totuşi este-acolo. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. cum nu! a răspuns Zeus. alături. o clipă fiecare . schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. şi cu surorile-i iubite. unul în faţă. un slujitor de-ncredere. H . lăsând-o pradă frigului. Simt că mă sting. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. mai îngheţate. cât te-i pricepe tu mai bine. Monstrul acesta. Zeus. — Ţi-o dau. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. să n-o mai poată vedea Zeus. pesemne. Şi-n loc să dobândească milă. Acolo să mi-o chinuieşti. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. Hera o urgisea mai rău. băgau de seamă orişice.. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. Dar Hera. peste câmpii şi peste ape. au ajuns. înnămolite. Şi tot ducând-o monstrul Argus. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. putrede. Io vărsa lacrimi amare. jos. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. numit Argus9 . A ieşit din pământ. frunze pălite şi amare. în părţi şi-n spate. — De e aşa. cum se cuvine aceluia ce suferă.. prin lumea largă. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. — Nu ştiu. nevinovat. Tu să mi-o duci cât mai departe. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. Atâta câ şiretul Zeus. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. într-o bună zi. Eu bănuiesc că e o fată. pe rând.96 va fi zărit. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. să iei juninca asta. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. ca să nu fie prins. Vorbeau cu toţii despre ea. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. o oropsise. dar ceilalţi rămâneau de strajă. vedea şi-n bezne şi în apă. mai bătute de vânturile cele reci. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. în ţara fluviului Inahos. Noaptea. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. Ştia că e nevinovată. să mi-o dai mie! a rostit Hera. din cer.

.97 mă sting cu zile.. — Surioara noastră dulce... Hai să citim şi noi ce-a scris.. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. oblojeli!. zeii au să te pedepsească.. cu multă trudă.. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!. hohotind : — E dusă mângâierea mea. pe ţărmul nisipos al apei. . numele – Io – cu copita..-n lături. ea şi-a zgâriat. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. sărmana ? se întrebau şi fetele. Inahos. care cânta din zori în noapte.. Plângând cu ţipete. bătrâne.. — Aduceţi leacuri. Ştie să scrie cu copita. Şi noi. lovindu-şi fruntea... — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele.. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. a rostit fluviul zeu.. da. târând juninca-n urma lui. Cât timp s-au petrecut acestea. ce ocroteşte-acest ţinut...... vom lăcrima în urma ta.. N-o mânia cumva pe Hera. Duse îmi sunt orice nădejdi. a răcnit el. da.. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te. A tras apoi tare de lanţ. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel... monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul.cât vom trăi pe lume.. striga dânsul. Io scrie. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. Eu sunt Io a voastră.. blândă. — Io!. pe unde-o rătăci.. — Eu sunt. Păstorule nelegiuit. Da. Tatăl se aruncase jos. Aduceţi iute!.

Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea... ce fluier e acela ? N-am mai văzut... A venit vremea s-o ajut. Sosind acolo.. şi să-l ucidă. cu lanţu-i greu. Asta vrea. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. băiete!. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc..E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. să nu se-apropie nici un om. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. nevinovată precum e!. A tot zburat. fermecător. Urcă-te sus! E şi răcoare. A dus juninca mai departe. N-a ascultat plânsetul lor. .." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. A început să-şi mâne turma.. — Cine eşti. în bătălia dintre ei. încât abia de-o vedea Zeus. Acolo iarba e pălită. până ce a găsit. cântând mereu. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. — Frumos mai cânţi. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. aici e grasă. măi ? i-a strigat el. A . De pe-nălţimea unde sta. Dar vai. Cum a lovit cu caduceul. De-acolo priveghea în zare. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. Iar mie-mi vei cânta din fluier. să-ţi tot adăpi căpriţele. El însă s-a urcat pe-un munte. păcură.. din nai. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. până la urmă se-nvoieşte. cântând din nai. Făcut din trestii ?. nişte păşuni cu iarbă arsă.. Hermes şi-a scos din sân un nai... lângă Argus .. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos.. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. Lui Argus i se închid ochii. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. Cum ? Te priveşte. Şi tu poţi să te odihneşti.. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. Asta şi urmăreşte Hermes. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. în drum. şi la umeri. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. — Sunt un sărman păstor de capre.. Încet-încet îşi urcă turma. Frumos mai ştii să cânţi. Şi-s izvoare. umbrit de arbori rămuroşi. ia vino-ncoace!. M-a blestemat fluviul Inahos. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus.. i-a poruncit Zeus lui Hermes. a tot zburat. a cugetat în sine Zeus. Argus l-a şi văzut pe Hermes. mereu.

Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă.porneşte-n goană către casă. Ea a luat ochii strânşi în poală. câte unul. Şi-i spune Hermes. Capul s-a despărţit de trunchi.. in câmpie. ca s-adoarmă tot mai adânc. rotată. Puterea lui este sfârşită. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. — Spune-mi. rostogolindu-se pe văi. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. Muntele s-a-nroşit de sânge. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. Sforăie-n tihnă şi visează. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. şi-s risipiţi mai peste tot. i-a prins de coada cea rotată. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. rosteşte Argus moţăind. cu glas domol. căzuţi pe coaste. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. Vocea lui Hermes e ca vântul. I-a strâns în poala ei pe toţi. ca să-i arate ce-a făcut. păstorule iubit. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. care o priponea pe Io. Gândeam s-o urmăresc pe Io. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. pe nume Pan. şi.. dar a zărit jos. Mai sunt de strajă. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. A strâns ochii monstrului Argus. ici-colo. ca-ntr-un mormânt. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. Coada păunului. Nu încă toţi. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . sub cântecul duios din nai. Argus a adormit de tot. ca nişte pietre nestemate. căzuţi pe văi. Capul şi trunchiul se zdrobesc. scăpată de sub cumplita priveghere. adormitor... îi tot spune. pentru cântat. trecând o pasăre : păunul. Juninca liberă. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. zeul Pan s-a-ndrăgostit. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş.99 Monstrului i se închid ochii. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. i-a plăcut mult zeiţei Hera. numită nai. despre un zeu. când suflă prin frunzişuri vara. şi a rostit către păun : Z . Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis.

în valurile reci şi repezi. dânsa s-a tras lângă un mal. înţepată necontenit de acea streche. tu ai să fii pasărea mea. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea.. şi peste văi. cu apa lui mâloasă. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. Ridică fruntea către cer.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. Mugeşte-adânc. într-un val de aur. încă înfricoşată. Parcă o taie c-un cuţit. Io. Şi. o vede şi îi dă curaj. Cade-n genunchi.. Se rătăceşte. pe spate. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. Ea ocoleşte tot pământul. Numai că-ndată după-aceea. După ce ei s-au stins din viaţă. Feciorul s-a numit Epaios. coarnele i se rup din frunte . se saltă repede din tină. Uită drumul. fuge. şi peste dealuri. pentru că-i venise ceasul. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. înlănţuit de zei pe Elbrus. Osiris11. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. Sciţii o văd prin ţara lor. a fost urcat fiul lui Io. cântă şi. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. numind-o pe regină : Isis. fără puteri. de mii şi mii de ori era mai bine. văzând-o pe frumoasa Io. pe pământ. se vede pielea mătăsoasă . tatălui ceresc. Zeus coboară grabnic în Egipt.. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. preoţii le-au făcut altare. cosiţele i se revarsă. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. şi a-ntrecut orice măsură. Totul era ca mai-nainte. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. strigă. ca rege în Egipt. Prometeu. Vorbeşte. râde.. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. fluviu] Inahos. ochii ce m-au slujit pe mine. părul de animal îi cade.. nevinovată. minune!. însuşi stăpânul.. uluită. cuprins de gânduri pătimaşe. dacă se îneca în valuri. Nilul. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. Pe ţărmul său aleargă Io. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. Mai bine zeii să-i ia viaţa . Din cer. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. cu coada lui strălucitoare. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. pe-o câmpie. Regele din Egipt. Când a murit şi el. Zeus. Strechea o-nţeapă pe junincă. Şi fuge. Acolo a născut un fiu lui Zeus. din acea clipă. zicându-i Apis . Cu carul său de aur. decât să îndure atâta. Pe tron. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. De spaimă. Io trece-n goană printr-o pădure. fiul de titan. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. umede. Şi-ntr-adevăr.

într-un singur glas. N-ai mai văzut astfel de taur. Acesta se ridică-ndată. către o pădure. Ce vrea să spună nu-nţeleg. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare.. mai către larg. a răspuns dânsa. care păştea pe malul mării. Însă... — Da. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. Cu capul face semn spre noi. Ochii acestui animal par ochi de om. vino să te miri. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . pentru altarul Afroditei. Europa. pe-ncetul. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. Dar. Europa. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei.. mai către larg. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. da! au spus şi celelalte copile. Priviţi-l doară ce blând e. Numai că nouă ne e frică. tot de aur.. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene... cu prietenele sale bune. la ţărmul mării... ba. Se-amestecase-ntr-o cireada. întâi încet. înoată. Părul lui e ca aurul. un rege care domnea-n Fenicia12 . mai-nainte. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp.. monstrul ne-ndurat. şi să ne plimbe. apoi mai iute. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. Era o tânără prinţesă. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. fiica lui Agenor. Zeus s-a apropiat. fără nici o chibzuială. poruncise fiului său. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. pornind cu paşii-i majestuoşi. ochii ca bolta cea senină.. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. pristavul Hermes.. staţi!. când se vede-n valuri. Asta vrea.. Zeus se preschimbase-n taur. Cântând voioase şi zburdând. Hermes a mânat mai departe cireada. Prinţesa se juca-ntr-o zi. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. mândra zeiţă-a dragostei. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa.. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. de bună seamă. Cum ? Tu. iată-l. parcă grăiesc. s-a mirat şi dânsa. mireasmă de ambrozie. — Aşa e.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. şi înoată. schimbat în taurul de aur. apoi în goană. parcă... pe-o pajişte. Se-aruncă. Şi.

Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat.. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată..102 — Vai. Nu trece mult şi se iveşte. mugind cu glas de trâmbiţă. Sunt singură şi fără sprijin.) — Numele meu este Europa. repede ca vântul. unde-i palatul meu regal. Dar taurul cu păr de aur.. preafrumoaso!. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. lipsită şi de orice prieteni. mugea. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. Sunt regele ţinutului. În noaptea asta vom dormi aici. îmblânzea marea-n calea lor. Tânărul vine lângă dânsa. Europa plânge. care se află-n Asia şi. sub copac.. îşi luase altă înfăţişare. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. Taurul luneca pe ape. pe-nserate... şopteşte încet ea. iar taurul. (Dar tînărul acela era tot Zeus. Spune-mi tu. şi-abia acuma. tinere voinic. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. dispare ca prin farmec. repede. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. înconjurat de nereide. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare.. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. ce mă fac. — Primesc. Numai că-n schimb. Plutiseră întreaga zi. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. Poseidon. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. — Cine eşti tu ? întreabă el. Apoi. în ochi c-un zâmbet victorios. un tânăr.. Fără părinţi şi fără rude. îi spune. acolo. vedea un ţărm.. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. răspunde ea. strigându-şi tare biruinţa. înotând spre asfinţit. Agenor. Europa. Fata era înspăimântată. zeul mărilor. în depărtări. Către ţărmul acesta... dar mâine-am să te duc. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. . în oraşul unde domnesc. m-a dus în locurile astea. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. Zeus. lângă stejar. grăieşte el.. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană.

103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. Dorul de casă. de părinţi. apucând-o lin de mijloc. va fi Europa tânără14 . să-i fii soţie. în muntele Olimp.. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă.. trezindu-se din somn.. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. jalea mă doboară. îi spune.-nspumată. pe stânca înnegrită. târziu. — Nu plânge. Ruşinea. Zeiţa îi opreşte pasul... e tot el. care se pleacă peste apă.. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. Deodată. în viitor. ce se afla nu prea departe-n insulă. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. aşa precum îi este Hera. Priveşte. pe lângă Asia bătrână.. mai bine urc pe stâncă.. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. De-acolo nu mai pot scăpa. Inima ei e-ndurerată. numele tău. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. la noi. iar apa fierbe dedesubt. Europa se şi ridicase. draga mea.. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. Mai bine vreau să pier din lume. aici este stejarul. Deci bucură-te.. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. pe Afrodita. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. judecător al umbrelor de sub pământ16. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. Unul va fi regele Cretei15. Uite. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. a dus-o către un oraş. T . iar celălalt. dându-i curaj. iată. Şi tânărul ce te-a cerut. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. Numele tău o să rămână nemuritor. într-o lumină orbitoare. spre dimineaţă. începe să o mistuie. Se-ntoarce iute şi zăreşte. sau nu. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării.

Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. obiecte preţioase şi sclavi. de Eac. 6. ca şi Zeus. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. De aceea. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. 3. Istria etc. copite de ţapi. Băştinaşii trebuiau. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. Atunci îşi desfăşurau strălucita. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. Calatis. câmpii. întemeiată. Oraşul era întemeiat. Dionisos. grâne. mai ales sclavi. La ospeţele din palatele lor. Dând lupte îndârjite cu localnicii. Africa şi Europa. Nimfele slujeau şi pe zei. în copaci. unde acostau corăbiile eline. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. 2. În acest scop. pe vechile legende. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. Picioarele păroase aveau. se află între Peloponez şi Atica. 5. ca un lanţ. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa".104 Note 1. care locuiau pe pâmânt. jumătate animale. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. de asemenea. dealuri şi munţi. În basmele noastre. fluvii. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. 4. izvoare. să li se supună elinilor fără şovăire. între altele. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. după legende. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. cea înşelată de Zeus. nimfele sale. Astfel elinii se socoteau. Insula Egina. 7. regii elini voiau să fie şi mai nobili. să cânte. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. 8. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. reprezentate prin nişte tinere fete. care era fiul lui Cronos. în fântâni. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. ca şi olimpienii. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. ca nişte ţapi. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. mai puţin importante. Argos era capitala străvechii Argolida. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . pe aezi. trăgându-se din titani. situată în golful cu acelaşi nume. pe care îi vindeau în toată lumea. după imaginaţia vechilor greci. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. Artemis etc. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. dar imaginara lor origine. păduri. bineînţeles. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. Nimfele erau zeităţi feminine. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. Afrodita. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. fiul frumoasei Egina. deci direct din titani. Astfel de oraşe au fost întemeiate. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. ele se confundă cel mai ades cu zânele. sămânţă bună din titani. afirmând că prin Elen. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. deci.

nu numai ale Greciei antice. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. Regele Agenor. În unele legende. Radamante. stelele nopţii se sting şi ele în zori. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. 10. 11. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. Aceasta era. chiar întemeietorul oraşului. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. cu Apis. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. 13. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus .105 jurul golfului Argolic. 15. zeiţa-lună. pe ascuns. fără ţintă. Muşcate de această insectă. după legendă. domnea în oraşul bogat – Sidon. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. fiu al lui Ocean. Herrnes. ci ale Europei. 16. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. era. Eac. Stelele par a veghea noaptea din înalt. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. cai. făcând să i se închidă ochii. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. Furiile se puteau transforma şi ele. în Asia. 14. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. are atâţia ochi. În povestea despre Io. taie capul lui Argus. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. Argus. printr-un alt şir de munţi. înainte de a da lupta cu titanii. Este vorba de insula Creta. ca majoritatea zeităţilor. după cum arată unele legende. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. şi separat. Acesta este regele Minos. monstrul ei de credinţă. animalele fug pe câmp. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. între Siria şi Liban. La fel. de Corint. după legende. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. . Epafos s-a confundat. de fapt. care simbolizează stelele. şi Isis. la nord. oi. cerul. Hera reprezintă. 9. Acest fluviu. De aceea. boul sfânt. 12. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. animalul atât de venerat de vechii egipteni.

mai mare ca oricare alta. ca şi în ape.. pentru că Hera se-ncruntase. Fusese-o nuntă în Olimp. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Toţi le-au adus daruri de preţ. ba a mai râs chiar şi de miri. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. Cheloneea. auzind astfel de D . în Olimp domnea o singură zeiţă.. hotărât la masă. Mai bine stau la mine-acasă. ca şi-a lui Zeus. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. Şi de se frământa în jilţ. Numai o nimfă. care mişunau şi pe pământ. mândra şi preafrumoasa Hera. n-a vrut cu nici un chip să vină. batjocorindu-l pe stăpân.106 HERA Şl COPIII EI respect. glas de tunet. ba şi genii şi nimfe. se vedea gol. C u toate astea. Zeus s-a mâniat cumplit. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. Când Hera pătrundea-n Olimp. Locul ei. soţia marelui stăpân. Olimpul se cutremura. Mânia ei stârnea furtună.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

a rostit fierarul. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind. căpătând chef de glumă. Iar mie... Toţi zeii-au rămas muţi.... ce se mişcă şi îmi ascultă voia. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru.. fata aceea vie. O cupă. şi arme pentru toţi.. pesemne.. — Ba nu glumesc deloc. Dar... şi mă ajută-n mers. făcându-le cu ochiul. care-l vreau eu. le răspundea hazliu.. încă puţin.. Puţin.. Căci sunt schilod. noduroasă..... Dar el se ţinea tare. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. şi trebuie să plătească.... Cum ? însăşi Afrodita... Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. — Ce spui!. pe Zeus şi pe Hera.” Ei şi ? Ce e cu asta ?... de parcă ar fi vii. ea m-a oropsit. şi hai cu el. în cer. aşa e.. Un preţ. când a văzut că S . — Ce preţ vrei ?.. Am făcut pe Pandora..111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. divina. Dionisos. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!... Şi-un gigant de-aramă . Până ce făurarul s-a ameţit de tot. şontâc. Eu doar atâta cer. ce-asudă şi trudeşte. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. încă una... l-a luat frumos de braţ. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. şi astfel l-a-mblânzit.. — Îi dau drumul. de strajă unui rege .. şi-un câine de argint. şontâc. în Lemnos. M-a aruncat din cer. două fete de aur... — Dar eu muncesc.. I-a rostit vorbe bune.. murdar. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei.. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja.. urmează şi mai tare Hefaistos. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. Glumeşti. Ce dacă sunt aşa ?.. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii... M-a azvârlit chiar Hera în hău. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?.. Zeus . de-mi cereţi.... Ce pofteşti ?.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

Îi vrem mai bine-acasă ... Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. fără nici un cuvânt. războinici ? Sau doar agricultori. care a crescut iute. un căpăstru de piele. Unu-i dă bogăţia.. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. Pe-Atena. aromate.. s-au adunat în pripă. Cecrops şi-a strâns supuşii. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. a zis Atena. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. urlând înverşunate.116 dai.. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. printre frunze.. Noi vrem să stea acasă. era domesticit. Şi. pe grumaz. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace.. ca prins de vrajă... bogăţia. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. prin aventuri pe mare. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. fecioară-nfumurată ?. Da. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. Cu ochii către mare. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. De mâine vom pleca!. laolaltă. Calul. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. a fost numit măslinul.. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. a-ncetat nechezatul. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. Noi nu-i lăsăm să plece. îi vrem muncind în pace.. puterea. a ieşit un vlăstar. S-a apropiat de-Atena... prin lupte şi măceluri. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. spre calul cel sălbatic. Ne dăruieşte lupta. copile. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. Copacul plin de fructe rotunde. ca nişte nestemate topite în lumină. nu numai la războaie. ca vânturile mării. pomul avea fructe verzui. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. şi nu pândiţi de moarte. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. Atena. meşteşugari cu tihnă.. plini de nesaţ. în drepturi. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . Calul.

Femeile-s de vină!. puternicul Poseidon s-a potolit.... Treceau. Şi fiind ei mai puternici. treceau fecioare-n cete.. O. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. Atena. în văluri albe. din piatră. un altar lui Poseidon. — Atena!. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. şi-ţi vom aprinde facle. C . şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica.. Şi regele. în vremea asta. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. Ce bună eşti. Acropola3 . Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4.. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. O. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. strigau femei şi fete. au hotărât pe dată să le ia orice drept. oraşul lui Cecrops.. şi-or merge şi la luptă. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. Zeus!. Vor fi plugari şi meşteri. Puhoaiele de ape s-au mai retras ... fecioară!. Atena!. ţarini şi livezi.. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi.. Aici. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. A făcut semn spre ape.. la rându-i. cu facle-aprinse-n mâini. cu vârful ţintuit către Atena. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei.. înţeleaptă. numindu-l „al Uitării”. precum dorise zeul. în cetate. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. Şi. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. s-a ivit dintre valuri. pe o colină-naltă. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută... Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. — Un alt potop ?. Şi altele cu daruri..

fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. în purpură. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. mai mult decât . Nimfele de pe munte. În cântece se-arată că ea. şi nu se săturau privind graţia. pe-ndepărtate ape.118 Poseidon s-a-mpăcat. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. zeiţa măiastră. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. arta pe care le punea. albe.. în lucrul migălos. Idmon. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. din apa mării. ca nimeni alta. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . când îşi răsucea fusul. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. în Lidia6 . într-un oraş. îi sfătuia zeiţa. Ştia copila asta să ţese. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. Căci nu vine izbânda. când înceta războiul. altminteri nu se poate. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. Ea. Veneau şi zeităţi. copilă-a lui Idmon!. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. purtând pe punţi eroii. să brodeze pânze. ca şi peste hotare. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. ori nu i se pleca. supunere deplină. arhitectura. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. pe nume Arahneea.. puterea şi arta la ţesut. Dar ce spun eu că regii!. în ţara de baştină a lui Idmon. se răspândise faima acestei măiestrii. un vopsitor de lână. Şi el avea o fată. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. sau nu îi slăvea harul. din văi. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. cerea închinăciuni. pictura. virtuţile.. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. Femeile eline. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. dar şi prudenţi. mistria. s-a întors spre ţărmuri. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. fecioara lidiană. din ţărm în ţărm.. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. Apa s-a liniştit. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. Palas-Atena. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă.

că ai grăit aşa.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. Dar. — Taci... zeul luptei şi-al răzbunării crude. Şi. Encelade. strigau nimfele-n cor. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei.. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. eu o aştept să vie.. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. Greşeală!. Voi înşivă-aţi văzut. strigând în gura mare : — Vai!.. fără un dinte-n gură. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian.. Copila a primit-o. Pe Ares. fără glas. A vrut s-arunce lancea spre fată. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ.. ce blestem!. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. Şi ea. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă... Vai. ca o lamă de sabie. . cu o voce slabă. nimfele au fugit. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. s-o ucidă. zeiţei nu-i datorez nimic. uscată. în Olimp. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. l-a-nfrânt şi l-a rănit. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. Chiar dacă tu nu ştii. Am venit!.. Idmon. a spus răstit Atena. fără de teamă. şi te umileşte în faţa-i. de nu cumva mai bine. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. ci tatăl meu. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. Fata nu s-a lăsat.. dar eu lucrez la fel. Ascultă-mă ce-ţi spun!.. nimfelor!. Oricând ar vrea... tot dânsa te ajută. La drept vorbind. Lui îi dau mulţumire..... Şi-apoi. sunt gata să mă întrec cu dânsa. când ştiu că n-am greşit.. i-a cerut adăpost. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. Eşti printre muritoare întâia la brodat.. Vai!.. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. de mai vorbeşti aşa. gârbovită. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă.... — Nu.. din vorbă-n vorbă. în piept. — Eşti gata ?.. cu părul alb ca neaua. O fi ţesut veşminte . taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. — De ce să-i cer iertare. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. a socotit că-i bine să se răzbune altfel... le răspundea copila... Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. chiar şi-n întreaga lume. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. A ciocănit la uşă şi.

semeţ. şi nişte rămurele vinete de măslin. drept în faţă. Cu lancea doar atinge pământul. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. pe stofa ei. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. În acest timp copila. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. alte lucruri. Arahneea. schimbată de Hera într-un cocor. dar. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. îşi ţese măiestrit. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. isteaţa Arahneea. şi din el răsare viu măslinul. Alături e Atena. Zeiţa Atena mai brodează. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. în colţul al patrulea. odinioară oameni. în sfârşit. în stofă. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. Este Areopagul8. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. ca un stăpân al lumii. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. o mamă urgisită. Poseidon. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. În altu-i Antigona. loveşte cu tridentul o stâncă. cu fructele verzui. o stâncă. sigură de sine. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. Şi. fiindcă a cutezat să spună. unde s-au întrunit zeii odinioară. cu mult mai grăitoare. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. El e schimbat în taur. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. Să juri că-i simţi S . Zeiţa-ntruchipează. Doar fata. zeiţa arată pe Cinira. în cele patru colţuri. atotputernic. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. cum numai curcubeul mai are. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . jur împrejurul stofei. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. înconjurând pe Zeus. cu fire colorate. într-o zi. uneori. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. Şi tot pe-această stofă.

— Aşa vei sta. ori cal. pe grindă spânzurată.121 mireasma sărată şi amară. Şi totuşi... când berbece. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. Şi-Atena. Z . fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. când prefăcuţi în struguri ispititori. apoi.. ca flacără. cu licăriri de stele.. când în păstori. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. Taurul fuge-n tropot. a azvârlit spre ea un suc înveninat. în veacuri. copilă-a lui Idmon!. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa... abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. În jurul ţesăturii. Atâta că zeiţei. ca vultur şi ca şarpe. Inima n-o păstrează. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. Egina . ori peşte. Sunt arătaţi şi ei. răpind neprihănite fecioare. smaralde şi safire.. şi iară. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. pe coarde de viţă-nşelătoare. să-şi ia viaţa. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. părându-i prea uşoară această ispăşire.. ca păstor. pretutindeni. Suratele Europei o strigă. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. ca satir. tremurândă. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. înşelând-o pe mândra Mnemosina . cu multă chibzuinţă. Îndurerată. Iar ea şi-o ţese iară. îndârjită. pe Zeus. Poezia. Mintea nu o culege. Credeau că ea inspiră poeţii. ori şoim. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. înşelând alte fete. Şi fata. pe Atena. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. furând-o pe sora ei. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. e rostită-n zadar. o jelesc. Îl mai arată.

Nu pe-Atena!. Cântau destoinicia. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. Cântau înţelepciunea. ... Atena. pe-Atena10. ce o purta zeiţa..122 E ca un fum în vânt. Şi tot dânsa. Aşa cântau aezii. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. ştiinţa.. pe lângă arte. în antica Eladă.

La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. 7. Odeonul. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. templele zeilor. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. sfatul arhonţilor. de obicei. în faţa insulei Eubeea. Aici. în Asia Mică. răsunau minunate cântări. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". 8. Aici. Lidia. în mitologia elinilor. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. Areopag înseamnă stânca lui Ares. scientiarum et omnium artium". adică : „Minerva este zeiţa literaturii. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. 10. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. 3. Mai târziu. numită „Ars poetica". Legendele eline. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. în vechile opere de artă. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. 4. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. este justificat şi acesta. o . 5. Tot aici erau construite. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. Simbolul prudenţei e şarpele. dar şi dansatorii. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. era situată între Misia. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. a căpătat numele de Areopag. ţară vestită în antichitate. precum arată Friedrich Engels. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal.123 Note 1. muzicanţii şi poeţii. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. Frigia şi marea Egee. În şcolile romane. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. 6. 2. Cresus. într-un faimos amfiteatru de marmură. având capitala la Atena. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. 9. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). Străvechea Atică se afla în Peloponez. printr-o întâmplare legată de zei. Pe această stâncă. care conducea oraşul Atena. şi după el preluată de scriitorii moderni. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. din patru în patru ani.

. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”. În ea grăieşte astfel către poeţii vremii.124 carte despre arta creaţiei poetice.

poezia şi-armoniile divine. violentul. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă.. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. cu un arc pe spate. afară doar de Zeus. ţinând în braţe lira. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. începând să danseze. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. care sunt cunoscute sub numele de muze. neobositul. cum zeul.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. ce ne-ncântară până azi pe noi.”. cu horele voioase şi cele trei charite. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. Cele nouă zeiţe. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. şi Ares. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. cum s-a mai numit zeul.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. C . cântau ei. fără viaţă. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. parfumat cu esenţe. ducând cu ele frunze vestejite. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. purtate de şuvoaie către mare. ca nişte păsări roşii. Când s-a sfârşit cântarea. „Tu eşti lumina. păşise falnic în Olimp. având în mâna stângă lira. de Hera şi de Leto. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. Spre slava lui Apolo sau Febus. tatăl său. în primul rând. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. zeiţa nopţii înstelate. Zeus şi toţi nemuritorii. zeii l-au aplaudat. Reaminteau. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. Ridicaţi de pe jilţuri. Iar Zeus. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. zeiţa tinereţii. dând jocului îndată mai multă vioiciune..

Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. sunând din stâncă-n stâncă2 . Ochii i s-au lăsat. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. Frunzişul ei şopteşte. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. A tras prima săgeată. Z . Dar zeul şi-a întins arcul. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. în putreda băltoacă. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. fiare. mohorâte. Iar trupul său. Erau doar patru zile de când văzuse lumea.. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. preaputernicul Zeus. duhori înecăcioase. Hefaistos. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. Chinuit de dureri. Văzînd această horă. păsări sau alte fiinţe. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate.. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. stâncoase.126 Apolo îi privea. când va trece prin munte. otrăvite. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. Şi. Pasămite sosise în muntele Parnas. care azvârleau flăcări. Aşa s-a prăpădit. în întuneric. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. tot umblând pe drumuri. căutându-şi loc de templu. şi Zeus către dânsa. Dar n-a mai izbutit. dacă treceau pe acolo. mocirloasă. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. cu şuiere cumplite. sărind peste pripoare. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. de tot. dornică să-l ucidă. pentru că soţul său. cu mare meşteşug. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. schilodul. gâze. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. S-au cufundat pe-ncetul. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. şi să-i răpună viaţa. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. se stingeau. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. Pădurea-i misterioasă. prin potopul orânduit de Zeus.

de dragoste şi desfătare.. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr.. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. să intre-n apa râului. pe care dânsa îl izgonise deseori. N-a căutat mult. să se ascundă. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. încât şi-a lăsat părul lung. şi dansuri5 . El şi-a pus ochii pe o nimfă. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge.. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. Să fie veselie. nu o fată. Apolo s-a veselit straşnic. serbări. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. i s-a uscat cu timpul.. şi-a plecat în căutarea nimfei. ce duce până-n ţara lui Hades. zărindu-l. în timp ce zeul o urma. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ... Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. opreşte-te.. nimfa Dafne.. să-şi purifice trupul. Pitia. Apolo însă a aflat. s-a îmbrăcat în straie de fată şi.. Prin ea voi da răspunsuri. era atât de-ndrăgostit. Ci sunt îndrăgostit de tine. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. de-asemeni. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. a fost silit să se dezbrace.. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. în cinstea luptei mele cu monstrul. a fugit. a fugit să se ascundă şi mai bine. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. opreşte-te. într-o zi. chiar un prinţ.... în micul râu Tempe. Dafne. pe-acest prinţ la scaldă. şi cântece. Apolo a prins chef de viaţă.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. de aur. se mulţumea s-o vadă zilnic. După aceea zeul. înţeleaptă.. râul. Dafne. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . jocuri..3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi.. să aibă loc. prin preoteasa mea. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. plângând amar. concursuri. şi-a hotărât s-ademenească. Mai poruncesc. văzând că prinţul a pierit. C . a hotărât Apolo.. iar eu să fiu slăvit. mohorâtul. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. Prinţul cu plete lungi. speriată. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol.. sub razele de soare . copila râului Peneu. Ba. dreptul de-a sta nemăritată.

ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. Părea o biată ciocârlie. prefăcută-n trunchi. rosteşte zeul. pe malul râului Peneu... dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului.... Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân.. tată. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. peste coline.. c-o toropeală o pătrunde. tremurătoare. Vălul căzuse de pe fată.. nici jurămintele fierbinţi.6 . schimbată-n arbore.. Deschide-ţi apa să mă-nghită. Părul i se preschimbă-n frunze. Dafne. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. — Chiar dacă tu nu vrei. Fugea. care-mi aduce nenoroc. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. cu scoarţa aspră de copac. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. după o goană-atât de lungă. Abia-şi sfârşeşte fata ruga. sau schimbă-această frumuseţe.128 eu. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. Dar nici aşa. vei fi de azi copacul meu. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei.. Dar nimfa nu-i asculta vorba... dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. şi fiind sleită de puteri. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . ca-n zbor. pletele lungi până-n pământ. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. o. pe trupul delicat. Zeul sărută trunchiul rece. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte.

zeul. în Elada. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. fecioraş!. Fata avea un har : cânta.. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. Apolo a plecat prin lume. L-am izbit cu săgeata-n piept.. Zeul Apolo ştia totul. amândoi. Păstorul a căzut în brânci. vor trebui să se adape întâi de-aici. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. va căpăta numele tău.7 El însuşi. Zeul n-a mai putut s-o scape .. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. le-a părăsit. A sărit în adâncul apei. fiică a regelui din Delfi. Vei fi a mea. şi-a murit. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Î . văzând-o... Iară poeţii. Castalia. la rând. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. Zeul. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. Eu trag cu arcul. în viers vrăjit . să cânte imnuri zeilor. Dar ea n-a stat să se gândească. cum nu putea să cânte alta.. Dar. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata.. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. pe toate. ca un demn fiu al lui Zeus. şi-apoi să pună mâna pe liră.. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete.. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Castalia. Era însă pe acea vreme o tânără.. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. Eşti liberă. Acum poţi fi soţia mea. a rămas acolo timp îndelungat. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. apoi pe spate. până la moarte. Zeul s-a apropiat de dânsa. zeul a şi tras o săgeată. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei.. tu cu lancea. ca să dea glas strunelor.. Castalia iubea pe altul. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea.

Marsias le-a zâmbit. Sunete tânguioase au ţâşnit. împovăraţi de arme şi de ură.. a suflat cu putere într-însa. până-au pierit cu toţii. iată. urlând turbate. Duşmanii şi-au contenit pasul. freamătul vieţii contenea. şi ajungând acolo. alinătoare. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic. nebună. zeul era tare mândru de lira lui. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. a făcut o unealtă nouă de cântat.. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. glăsuia muzelor adesea.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. Nu eu. să-şi mai revadă soţia şi copiii. — O. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite.. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau.... ce ne-ai scăpat de moarte. a spus flăcăul. luaţi de apă. Tânărul Marsias. Nu-i nimeni ?. s-a-ntunecat de supărare. cutezătorul. a purces către Frigia. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie.. numită flaut. alcătuind o mare cu valuri crâncene. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. Pentru că.. făcând zgomot. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. Marsias! au grăit frigienii. Lăncile le-au alunecat. Iar degetele îi jucau pe flaut. parcă săltau nişte voinici în horă. şi scuturile peste ele. În clipele acelea. — Nu-i nimeni mai presus de mine. ca frunza şi ca iarba. Nu era. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. când părea că-i dusă ultima nădejde.. Răspunde!. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. Şoapta lui e duioasă. Urcându-se în carul său de aur. s-a ivit Marsias în luptă.. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau.. făcând să izbucnească-o melodie. Năvălitorii au fost luaţi de ape. muzele au adus din Frigia o veste. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. — Bine-ai venit! strigau oştenii. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. Nici unul nu s-a întors acasă. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. Se povestea că-n Frigia.. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. Marsias a cântat necontenit. nemilos. odată.. se năpustiseră duşmanii peste ţară. fără de glas.. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. D .

... Zeul a făcut apoi semn spre slavă. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. Muzele toate. s-a-mpotrivit.. când sufli-n flaut. ştii foarte bine. de la-nceput. Şi-ndată a-nceput concursul. şi tu te foloseşti de gură. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa... — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. o taină. încât părea un vis. — Cu lira ta văd că se poate. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel.. Să cânţi şi tu la fel. a grăit zeul. cu vocea ameninţătoare. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului.. şi muzele s-au şi înfăţişat.. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. — Nu! Nu mă învoiesc. Atât de dulce suna lira.131 — Tu crezi că lira.. Şi cântul lui era divin. — Ba nu. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. când dintr-o parte. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. care se furişa în suflet şi-l fermeca. al căror oblăduitor sunt eu. Doresc să vie cele nouă muze. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură.. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. a rostit Marsias... dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. la fel ca tine. Marsias. chiar mai mult. Să mai cântăm încă o dată. a mai spus zeul. muzelor. când dintr-alta. bucuroase. din flaut. satirii. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa. însă. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. au spus că el e-nvingătorul. Primeşti flăcăule ?. Întrece lira lui Apolo. atât de straniu. — O.. a rostit ultimul cuvânt Apolo. nimfele. doar între liră şi flaut.. pornind să-şi cânte melodia. O.. a spus flăcăul.. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. Î . şi eu – flautul.. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. — Primesc. Marsias! Ba. Asta e doar o viclenie. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte.

l-au plâns vreme-ndelungată. Flăcăul n-a cerut iertare . Legându-l pe Marsias de-un pin. Astfel. şi nu mă tem deloc de tine. nimfele. Ea i-a dat votul zeului. Flautul lui drag. Patru-i lăudau însă rivalul. muza poemelor. el cânta singur. se povesteşte. Mai era una : Caliope. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. peste ape. satirii l-au plâns. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. a colindat prin toată lumea şi. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. după cum spune legenda. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. viteazul. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei .. roşu şi gâlgâind cu spume. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. a cules flautul de pe ape. — Îţi ceri iertare ? îi striga. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. l-a jupuit de toată pielea... Şi şi-a dat sufletul.. imnul cel aspru-al răzvrătirii. viclene. cu mâna lui. într-un râu neobişnuit. să facă pace cu umbra celui ce pierise. S-a prefăcut. purtat de valuri. Oamenii..132 Concursul a-nceput din nou. însângerându-l. dar nu m-ai întrecut. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni.. Un râu cu unda purpurie. . Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. Sângele lui s-a scurs în tină. Atâta doară că Apolo.

rece şi dispreţuitor. Nările sale freamătă de mânie. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. a luminii albe din trupul negru al nopţii. iar lira e cimbolul cântării. cu toată încordarea prin care a trecut. monstru răpus de Apolo. în statuie. verdeaţă. Hera. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. A prigonit-o pe Leto. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. bucurie şi cântece de păsări. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. Piton. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. era cuprins de groază. tras de lebede ca neaua. dar fruntea lui rămâne senină. în zori. căci zeul s-a născut. Cântau în acest fel. întristate. 3. numit de elini Delfi. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. sosind aici. în revărsări de aur. care usucă pământul după ploi îndelungate. soţia lui Zeus. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. calde şi întunecate. iar omul. olimpiană. în schimbul unor daruri bogate. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. obiecte. ce întruchipează cerul. lumina s-a ivit. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. ca înţelesul lor să fie dublu. era alegoria izbucnirii. Oracolul acesta era celebru. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. umbrite. când se iveşte ziua. Zeul zâmbeşte. Cum a gustat Apolo bucatele divine. în primul rând. cuvânt care semnifică lumina. Călătorul din antichitate. Ameţită de gaze şi fum. 4. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. . Numele ei pare că vine tot de la Piton. Se întorceau primăvara. vite. Iarna şi mai puţin. când are lumină în suflet. este situat în aşa fel. în împrejurări grele. la marginile lumii. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. Dealtfel. Locul acesta din muntele Parnas. După aceea dânşii. ce trecea prin văzduh. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. şi Temis. după noapte. în locuri numite de aceea hiperboreene. într-un car de aur.133 Note 1. dar n-a izbutit. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. micuţului Apolo. Preoţii le orânduiau în aşa fel. El a cioplit o statuie. Oracolele. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. în insula Delos (insula luminoasă). Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. Când vine primăvara. 2. cântă bucuros. Naşterea lui Apolo din Leto. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. i-a înfăţişat pe un talger. zeiţa nopţii. învăluit în pielea unui şarpe. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. vântul de miazănoapte. un mare artist grec – Calamis. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. frumos ca ziua scăldată în lumină. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. pentru că Apolo simboliza. zeiţa ordinei şi dreptăţii. lumina şi căldura soarelui. şarpele învins de Apolo. în schimbul unor daruri : aur. În toată vremea asta. pietre scumpe. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. a iernii friguroase. Vroia să ţină noaptea pe loc . Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. când e vesel.

134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. sorbind apa răcoroasă. În clipocitul apei din fântână. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. aezii poposeau de multe ori la această fântână. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. 5. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. 6. Iar pentru poeţi. . Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. 7. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. Pe vremuri. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. cum se credea. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei.

după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei.135 ARTEMIS rtemis. apoi. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. la vânat. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei.. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. arcul. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. ca şi de câinii credincioşi. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. zîmbind în barbă. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. tată. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. sora lui Apolo.. copilă!. Dar ce spun eu ?. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. te rog. Îţi împlinesc dorinţa ta. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. Voi locui mai mult în munţi. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. Aezii povesteau că ea. Ca lui Apolo. Doresc să mă urmeze.. în cortegiu..... era zeiţa vânătoarei.. Şi.. A . N-ai să mă înarmezi chiar tu. ce nu va fi mai lungă de genunchi. căci eu arareori voi poposi într-însul. s-a-nfăţişat tatălui său.. care-l vrei tu. îndată după naştere. Mai dă-mi. să nu mă stânjenească la vânat. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe.

În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. Departe de-a se-nduioşa. şi luneca în ţara morţii. zeiţa chicotea de bucurie şi. terminând cu vânătoarea. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. Îi cam plăcea să vadă sânge. zeiţa Artemis pornea. era o boltă răcoroasă. ca o-ntrebare. Şi. care vâna tot ca şi dânsa. arcul şi tolba plină cu săgeţi. nimica nu putea să-i scape. Din ea ţâşnea un izvoraş.. Iar într-un loc. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. după plăcuta trudă-a vânătoarei. când trăgea. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. pe stâncile semeţe. Nimfele îi dădeau dreptate. oprindu-se în fugă. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. Urcând pe culmile umbroase. I . Artemis se întuneca. Întindea bărbăteşte arcul şi. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. urmată de alaiul ei. Gemea uşor. fără greş. umplute la izvor cu apă. I-l înnoda.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. din arcul bine înstrunat. în toată lumea. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. urmată de cortegiul de fecioare. să stea şi să se scalde-n apa rece.. zeiţa vâna. săpată-n stei. umplând pădurile de sânge. a şi pornit prin munte. pe nume-Acteon. Săgeata ei pornea ca vântul. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. şi cu cinci urne de aramă. Fulgera fiara. zicea : — Nu poate fi. ce-mbălsămau împrejurimea. la vânat. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. bântuite de vânturile reci. înviorându-şi trupul feciorelnic. spre o poiană minunată. tot felul de sălbăticiuni. Auzind vorbe ca acestea. din zori şi până-n noapte. Întorcea capul spre zeiţă. să nu se ude. Da unei nimfe lancea.

Eu singur mai rămân pe-aici o vreme.. Zeiţă. . chicoteau nimfele. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. Soţii i-au ascultat porunca şi. urmat de toţi ogarii săi. le-a spus el soţilor. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii.. dar alţii au temei să creadă că. Apa o fi avut vreo taină. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic... — Astea sunt lucruri fără noimă. Ajunge goana.. cu haita mea de câini..... goală... Aici Acteon s-a oprit.. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. Acteon. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. se scălda. frumos la chip. fără rost. Spuneţi drept! — De.. Mă simt trudit. Curând vă voi urma pe cale. ca mii şi mii de diamante. singur în pădure. — Ciudat!.. Căci ea vroia să-l dea pierzării. doar cu ogarii lângă dânsul. nu te supăra. căci fiul regelui. ce mă străpunge ca un bold. Şi-i mândru. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. Vorbele-acestea s-or plăti!. A mers ce-a mers. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui.. într-o bună zi.. O oboseală ne-nţeleasă. Sunt obosit. precum se povesteşte.. înalt şi zvelt. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. şi cincizeci de ogari.. zicea zeiţa.... A . Unii spun şi dintr-acestea. luându-şi armele şi prada. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei.. Sunt vorbe goale.Ce e cu mine oare ? se gândea.. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. Artemis. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. Şi tot cutreierând ţinutul. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . prindeau pe dată scânteieri. privea nedumerit în preajmă. înciudată. Simt o chemare. Acteon a băut cu sete. a luat-o-ncet de-a lungul văii. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. prin munţi.. dar atingând corpul zeiţei. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. se pare c-ar fi spus zeiţa... ca tras de-un fir de aţă nevăzută. s-au îndreptat către palat. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele.

ce frumoasă eşti. din botul său nu răsuna decât un muget surd.. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. zeiţo. fugi.. Lătrând îl cheamă pe Acteon... Eu sunt stăpânul. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. sau înfigând. Acteon!. C . Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă... şi sta vrăjit. cu suliţa. Câinii din nou se repezeau. Acteon. Lor. trăgând cu arcul. Acteon s-a făcut un cerb. Acteon însă nu lua seama la vorba lor.. Nimfele au alergat în grabă. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. El a pornit în goana mare. — Nemernice. Şi câinii lui îl încolţesc.-n faţă. fugi. până-n prăsele. cuţitul scurt de vânătoare... de spaimă. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. Fugi. de câinii lui. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi.. plătesc cumplit. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. Nu privi. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. izbind cu piatra. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. vrea să spună greu osânditul prinţ. Mai lasă-mă să stau o clipă. în noua lui înfăţişare. glăsuia el ca ameţit..138 — O. i-a spus zeiţa.. Însă în loc de orice vorbă.. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. Dar ai să ispăşeşti cumplit. nu privi!. tu. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. fără de voia lor. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei.. — Eu sunt Acteon. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. cu ochii ţintă spre zeiţă.. urmat de câini. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară.. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. câinilor preacredincioşi.

dar. În schimbul faptei sale. zeiţa nu avea timp de dragoste. peste mări şi ţări. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. departe. Umblând mereu prin munţi. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. şi. Chios. pieptul îi rămânea afară. la vremea când se-ncepe povestea noastră. o dată. care prăduiau ţinutul. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. să se scalde. Orion făcuse destule fapte de ispravă. sub haina lui regală. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. ar fi iubit pe un voinic . Poseidon. Zeul stăpân al mărilor. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. între altele. doar unul îndrăgise : vânătoarea. Îi dăruise acest har fiindcă. la vânătoare. fusese năpădită de dihănii. chemat de regele din Chios2 . cu capul său pletos căzut în valuri. şi de intra în valurile mării. Însă. Cu toate astea. la fel ca pe uscat. le ucidea fără cruţare. Fusese. Hirieu. prin viclenie. din timp. S-a ridicat. Hefaistos. Insula cea frumoasă. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. dar dragostea i-a fost nefericită. de-i călcau această lege. odată. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. din câte meşteşuguri sunt pe lume. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. pe îndrăzneţul Orion şi. Acest uriaş. Avea şi-un câine fermecat. să-l ajute.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. în locul unde-i apa mai adâncă. că fruntea lui trecea de scama norilor. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. lăudate straşnic pe pământ. cât era de lung. şi împreună colindau. zis Sirius. s-a-mpiedecat şi. ţintindu-le pe loc cu arcul. atât de-nalt. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. A . şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. acest flăcău. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. Băteau ciocane mari pe nicovală. să se mărite şi. bâjbâind fără să vadă. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. Dar tot nu s-a lăsat. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. feciorul unui rege. pe nume Orion. a desluşit în depărtări un zgomot. pe când el dormea adânc.

. Şi-n gelozia ei pe Eos. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. o faptă cam necugetată. în revărsat de zori. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. glăsuia Zeus către ceilalţi. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. era să săvârşească.. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer.. Dânsul i-a ascultat povaţa. Uriaşul a pornit prin mare. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit.. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion.. încet. Şi-a mai strigat şi câinele.. s-a lecuit de suferinţă. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. Ochii-i au început să vadă. şi au pornit M . în zorii fiecărei dimineţi. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. apoi din ce în ce mai bine. şi-o să se vindece cu vremea. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. arcul şi tolba. şi un paloş. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. Apolo l-a şi chemat pe Orion. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. dacă vom sta nepăsători. Şi cine se va-ncumeta ?.. Dar cum ?. întâi uşor şi slab. Hefaistos. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi.. Şi dintre toate. zeiţă olimpiană. Şi chiar în ziua ce urma. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. cum era de-nalt. Pe urmă să vâneze fiare.. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. dintr-un ţărm îndepărtat. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări... să-i vină-n ajutor . Orion şi-a şi luat măciuca. călăuzindu-se întruna după zgomot. Printr-un oracol.140 lucra de zor cu un pitic. până la sfârşit. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. pe Sirius.... — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. întreba Hera. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. — Dar cum ?. s-a rugat de zeul cel şchiop. poate. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. ca printr-o sită. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. Acolo. şi zeul s-a milostivit. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. Atâta doară că. încet. până ce a ajuns în Lemnos.

— Îl văd.. Ochind. Te învoieşti ? — De bună seamă... un punct micuţ şi palid. s-a-nvoit. pe Orion. pe dragul ei. E constelaţia ce se numeşte. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. să poată ea să-l vadă. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. copleşită de durere.. mi-ai ucis iubitul!. frate. — Poţi s-o ţinteşti ?. care-i gata. Privirea-i aspră scânteia. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. Ea se S . vino iute-ncoace!. I-o pasăre.. zilnic. cât un punct mic. sigură de dânsa.. Şi... A pus în strună o săgeată. fără să-i răspundă. după legendă. — Ia uită-te acolo! Vezi. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. ca să nu piară cu desăvârşire. pierdut în zare. Apolo! a zis zeiţa..141 numaidecât la vânătoare. prefăcută : — Surioară. peste lume. Să-mi iau doar arcul.. cu voce ascuţită : — Artemis. Abia se mai vedea deasupra mării. pesemne. văzând atâta întristare. surioară. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. s-a avântat pe-un nor de aur.. De-o fi cumva să izbuteşti. pe Artemis. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. Care-i ţinta ?. cu voce blândă. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. De-ar fi mai mică – o părere . aproape gata. Artemis. stăpânul. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. Apolo îl privea cum pleacă. Orion... să dispară ?. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă... Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul.. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre. Priveşte-aicea!. Să nu ating astfel de ţintă ?. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. tot o lovesc. Zeus. şi să trag cu grijă. de-ar fi departe. — Glumeşti.. şi l-a urcat pe vânător pe boltă....

pe câinele ce-l însoţise.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. Niobeea. când prind să cadă ploile pe mare. Aceste ploi sunt poate lacrimi. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. în lumea asta. era nespus de fericită. Artemis. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. la vânat. stea sclipitoare. Niobeea. Soţul său. în constelaţia Câinele mare. mai fericit decât sunt eu.. — De ce să mă închin eu Letei. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. precum se cântă în poeme. pe mama A . l-a vestit iute pe Apolo. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. mâniată.. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. în timpul vieţii. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. Amfion. Niobeea... Artemis pururea fecioară. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. Nu vreau. din Teba. Astă regină.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. Lacrimi vărsate de zeiţe. Acum priveşte: o femeie. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. zeul săgeţilor de aur.. o muritoare.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. spunea adesea Niobeea. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. Soţul său. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi.. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. Auzind vorbe ca acestea. nesocoteşte o zeiţă. şi pe zeiţa vânătoarei.. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor.. — Nu-i nimenea.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. Cu el avea. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. ce se zăreşte bine vara. lângă el. Zeus. era un bărbat bun şi vrednic. în căsnicie.

Priviţi-i cum ne asupresc. Zeul Apolo şi-a luat arcul. a spus Apolo. gemând. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. Cât ai clipi au fost străpunşi. — Şi eu copilele.. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. în genunchi. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel.. O să priveşti tu. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. Atât mai am pe astă lume. Regina. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. având pe faţă lacrimi amare. Alte trei au pierit la rând. vârându-şi paloşul în piept. Sângele lor uda ţărâna. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. Te-ndură... Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. şi pe noi doi. peste unul din fraţii săi. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. Soţul ei.... Fii bună. Artemis. Fetele se aflau cernite.. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. când nu ne umilim destul. hohotind.. că îşi rupsese firul vieţii. D .. A doua îşi mângâia mama. Artemis... şi este cea mai mititică. se-ndurerase-atât de mult.143 noastră. S-a dat cu fruntea de pământ şi... ce era de faţă.. murmura ea. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. Au fost şi dânşii săgetaţi.. văzând această crimă fără seamăn. Fii bună. de care e atît de mîndră. Mai erau trei. — Aceasta-i numai începutul. striga spre toţi: — Iacătă zeii. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele.. Niobeea. în şiroaie. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite. Alţi doi se aflau la palestre4 .. zeiţa : — Artemis... A tras în cea dintâi copilă. mi-o lasă. Amfion.. a glăsuit Artemis cruntă. Şi-a zgâriat faţa.. Mulţimea suspina pe lături. Şi ridica pumnii spre cer. care s-a prăbuşit. şi cele care vor urma. Asta-i dreptate olimpiană!.

vânând necontenit sălbăticiuni. Artemis se ducea la Delfi. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. vânătorii-ncetau goana. dusă de-o mână nevăzută. pe cer. Nu vor mai duce trupul niciodată. Lăncile. într-un danţ plin de voioşie. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. încă umede.. sora măreţului Apolo. pierită. O întîmpina Apolo şi. Spre seară. care se scurg ca un izvor.. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. de soţul său. îmbrăcată graţios. chiar Artemis. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. Şi aşteptau. pentru c-a fost prea fericită. Urma povestea nelipsită.. Ochii-i rămân. dar şi acolo mama tot mai plânge.. zeiţa vânătoarei. de Amfion. pe acel munte. Mama n-a mai putut să plângă. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. Totuşi. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. Şi vânătorii cântau veseli. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. Aici e aruncată pe un munte . cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. Cornul de vânătoare suna straniu. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. Picioarele-s înţepenite. Atunci. după moartea iubitului său Orion. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea.. Ce va urma ?. zeiţa Artemis cea castă. scurtându-i zilele puţine5 . Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. de asemeni. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. se ivea luna. sălta în fruntea celor trei charite.. Atâta chin o împietreşte. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. parcă plângea.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă.. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. Căci ea s-a prefăcut în stană rece.. Urmau şi imnuri şi serbări. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . ca o făclie de argint. Stele clipeau nerăbdătoare. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. Faţa-i îşi pierde strălucirea. Lipsită de băieţi.. în ţara ei. Apoi cânta cu cele nouă muze. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. în ţara unde se născuse6 . Şi sus. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. de fete. Pune săgeata şi ţinteşte. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. Hăituiau fiarele prin munţi. Chema pe vânători pe lângă focuri. se sătura câte-odată de măceluri.. Cu toate astea. parcă spunea ceva.

ce-i ocrotea pe vânători ..145 zeiţei.7 Numai în clipe ca acestea Artemis. mândra Artemis... şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou. . putea uita pe Orion..

Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. după legendă. de vârstă fragedă. vreme când unii câini capătă această boală. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. tocmai în Asia Mică. era tot o zeiţă a luminii. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. pentru unii chiar o artă. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. de asemeni. Sirius.. care ducea în mână şi o făclie de argint. 3. vestită prin vinurile ei. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. Lidia. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. De asemeni. Ţara de baştină a Niobeei era. în toiul căldurilor. în fiecare an. chiar de-ar fi fost. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. Astfel. din ochii căreia curgeau lacrimi. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. erau glorificaţi. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. Orion. 7. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. Artemis (sau Diana. pe muntele Sipilus (cum se numea. unde îndurase nenorocirea.146 Note: 1. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. Unii mureau sub flagelare. Homer. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. De aceea. deşi regina domnea în Teba. sorei lui Apolo. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. Alături de Apolo. În artele plastice. la romani). unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). semnificând lumina soarelui. Băieţii care îndurau tot chinul. după cum am văzut. adică a biciuirii. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. este o stea strălucitoare. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. într-adevăr.. Chios este o insulă din Arhipelag. şi exerciţiile înseşi. se spune că. printr-o ceremonie a flagelării. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. 6. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. Băieţi spartani. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. şi nu leşinau. 4. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. de fapt. cumva. purtând în mână o măciucă. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. Băieţii nu scoteau un geamăt. şi slujitorii loveau mai tare. Ea. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. Aici. răniţi de moarte. i se mai zicea şi Febe. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. 2. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. 5.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

. către trufaşii olimpieni.. cânta şi dănţuia prin cer.... Ia cântă.. eu îi dau numele de Pan3 . mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. nimfa Driops ?.... a fugit.. E şi firesc!. venind cu el. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. lăsând pe bietul copil singur. Pe drum. avea ş-o barbă deasă. râzând.. În blană l-a-nvelit pe prunc. încornorat şi cu picioarele de ţap. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. Iar zeii. Pruncul bărbos. Şi-a fugit ?. cu chipul său urât... Hermes.151 După un timp.. Aşa copil.. fiule. azvârlit jos şi de pripas. Când l-a văzut. Zău.. L-a luat cu sine în Olimp.... Nu behăie cum credeţi voi. S-a dus pe unde s-o fi dus. fiule!. Da. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai.. ruşinată. E caraghios.. cânta. cum vrei ? Să stai aicea... Pe cap avea un păr zburlit. da. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc... Cum. Avea picioarele de ţap.. Ia zi-i. Nu-l azvârl. să locuieşti jos. Zeii Olimpului râdeau.. negre.. Şi e isteţ... însă să ştiţi că e drăguţ.. păroase. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune. cumva. — Nu. şi e urât. cine l-a născut ?. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. Prinzând pe loc un iepure... l-a jupuit de blana moale. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . O să vedeţi. Punându-şi mâinile pe ochi. se jelea nimfa. deşi era doar un copil. Mai bine l-ai zvârli şi tu. — E fiul meu şi-al nimfei Driops.. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi.. A luat copilul şi a râs. Un prunc cum nu se mai văzuse!. a rostit Hermes. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. jucându-se ca un ieduţ.. Purta pe frunte nişte coarne tăioase.. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem. e drept. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut.. cu copite... E un copil ciudat. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit. M-au pedepsit pesemne zeii. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. Dar ce mai prunc!. urmărindu-i jocul.

Şi nimfele o auzeau.. care hălăduiesc prin munţi. Sărea într-un picior pe pajişti. Copitele băteau pământul. a şi ajuns. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. tot cerul. Pan o porni pe urma ei. Copita lui e-n mâlul apei.152 — Nu mă simt bine în Olimp. Dar. — În munţii ei am să mă duc! Şi. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. cu ochii-n flăcări. rândunici. pe negândite. înspăimântată. — Arcadia e ţara ta!. Eu. Nu vreau să fiu soţia P . Iar zeul – uite-l! – e aici. danţând. înţeleg că sînt urât. şi plânsul ei umplea dumbrava. în salturi sprintene de ţap. Dar nimfa. nimfe. Dar uneori le fugărea. pe oricine. Sirinx fugea. Doresc mai bine să cobor. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. cum gonea. în soarele amiezii. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. în munţii-Arcadiei. în cântece. copila unui fluviu. se ivi un uliu. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. cum dădea cu ochii de el. nu mă lăsaţi!. Pan o privea încremenit. ca o săgeată prin văzduh. era şi el focos din fire. surioare. a răspuns Hermes. tată. cât ai clipi. Nimfa sări-n picioare iute. Deodată. Îi simte-n ceafă răsuflarea. în faţa nimfelor speriate. . şăgalnic. azvârlindu-se-n văzduh. ţipând de groază. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. iată. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. Mai sunt doi paşi. şi-o va cuprinde.. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. — O. precum era şi tatăl său.. Am să fiu veşnic râsul tuturor. Auzi zgomot pe aproape. Se clătina de oboseală. Şi. Ladon. râzând voios.. Striga pe nimfe. pluteau cinteze. cântând. Privi în jur. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. zei. Şi totuşi. şi-un tril de pasăre tăcu. tăind. văzu o apă : râul Ladon. Sirinx se deşteptă din vis. O nimfă tare drăgălaşă. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. şi se ivea. sub ciocul aprigului uliu. Nimfa Sirinx. îi plăceau nimfele sprinţare.. în munţii unde m-am născut.

Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. La început din milă numai. trestiile. degrabă. şi foşnetul părea o şoaptă. dar trestiile-şi foşneau frunza. căci dânsul născocise naiul5 . şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. Zeul se aplecă spre ea... O trestie pe malul apei4 . ca prin farmec. rupse.. Un freamăt dulce de suspine.. tu. cu nimfa Sirinx. în cântec. — Sirinx a mea!. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. în pâlcuri nimfele-l urmează. oprindu-se din plâns.153 zeului cornut. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. Dar. Când Pan porneşte trist spre munte. prin crânguri. atât de straniu şi de hâd. Sub cântul lui. Tot ascultând într-una naiul. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. Un zvon de vânt. O murmurare ca de ape. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. furişate. Şi-aşa mi-oi alina durerea. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. Şi Pan. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. totuşi vei fi mereu cu mine. neuitată Sirinx! zicea zeul. ca altădată. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. Lăsase nimfele în pace. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. pe care ţi-l păstrez în trestii. Cânta necontenit din nai. pierdut în frunze. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. Vin din desişuri. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează.. frumoasa Pitis e în Z .. cu joaca ei neostenită.

Să pieri pe stânci. un pin6 . Se hotărâse chiar să-i spună această taină. Nimfa-l ascultă-nfiorată. cu Pan. Gheea!.. pierind în negrele genune. Pitis... O.. o. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. l-aude. răcnind năprasnic peste culme. — N-ai vrut să fii a mea. Pitis. urmat de un alai de nimfe. Dar asta ştiu că nu se poate. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. cine să-l audă pe bietul Pan. Dar uneori rămâne singură. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi... necredincioaso!. ai milă de gingaşa Pitis. se spune.. dragă fată! Iubita mea. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. În acea zi. plecă pe vale. Ajută-mi dragostea. Cântecul lui.. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. pământul.. cântând din nai.. Soţie scumpă. Pan se uita cu ochii tulburi. Gheea.. Vijelios urla Boreu. cu rămurele verzi în plete. tată. mâhnit peste măsură. i-ar fi zărit. Cum cânta el duios din nai... mai degrabă. şi el. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . pe Cilene. pe cel mai semeţ pisc de piatră. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. Pe urmă a fugit spre vale. Încrâncenat de gelozie. zeul Boreu. răsuna noaptea prin păduri. Privea şi nu-i venea să creadă.. din acea vreme. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. Boreu râvnea de multă vreme. strămoaşa tuturor. cu furie. Şi Pitis râde-nveselită. Încet.. Pitis. şi nu pot să-mi dau moartea.. În timp ce-o mai ruga pe Gheea.154 frunte. te rog pe tine. Nimfa s-a prăvălit. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. ori să sfârşesc cu ea odată. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. dar nici a lui nu vei rămâne. El o zăreşte şi îşi lasă alături. Atunci. Apoi. O. naiul. izbindu-se din stâncă-n stâncă. o. Boreu s-a năpustit.. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din .. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. vântul turbat de miazănoapte. pe o piatră. spune legenda. După aceea-i cântă ei. Sărind din piatră-n piatră. Şi-aşa. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. Dar cine. fermecată. pe Pitis de soţie. Pan se urcase sus.... Ce născocise... Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. îndureratul ?. Sunt zeu. — De ce-s nemuritor ?.

. . tot mai departe. mai departe.. Duceau şi ei la gură naiul.. Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate.155 Arcadia... şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe. Durerea lui suna spre zare.. Atâta doar mai avea Pan!. până la marele Ocean...

sau chiar în lemn. El era un arbore funerar. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. Ca să-l cinstească pe Hermes. . provocând panică între perşi. 2. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. În schimb. Ei au născocit această legendă. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. 5. 6. stă în repaus doar o clipă. atât de popular astăzi la noi – naiul. numite herme. El nu avea temple multe în Elada. 4. într-un chip poetic. fugă dezordonată. Pan pe greceşte înseamnă tot. în care să facă negoţ şi să adune aur. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. Iar Hermes. cu chip surâzător. sculptorii l-au dăltuit în piatră. mai ales în Ardeal. La noi chiar. cu foşnetul lor misterios. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. O altă operă vestită e o statuie de bronz. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. cum sunt astăzi. prin care îşi explicau. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. Se turna vin sau apă. Cu vremea. Panică înseamnă teamă. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. jertfite. şi uneori lapte.. în acelaşi timp. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. Trestiile de pe malul apelor. în amintirea legendarei Pitis. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. după numele închipuitei nimfe. Mai târziu. 3. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. după cum socoteau ei. în care Hermes.. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. Legenda spune că. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. care aveau în vârf chipul lui Hermes. înfăţişat cu aripi la picioare. pe drumuri. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. în marmură. libaţiuni s-au numit şi beţiile. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor.156 Note: 1.

zeiţă. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. Le dăruieşti iubirea. greu ferecat în lanţuri. În mare şi în munte. se depărtează norii şi vânturile fug. care zăcea acum pe Elbrus.. frumuseţea şi viaţa.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. era zeiţa Afrodita.. Zefirul. mare taină.. o fi avut şi ea vreo taină. Artemis. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. era să se mărite c-un uriaş. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. Iar Hestia. pesemne. pân-atuncea ascuns şi amorţit. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. şi-n iarba din livadă... Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. tu vrăjeşti orice inimi. se umple de lumină. Chiar Zeus. să-şi părăsească V . Ba. L-a făcut şi pe dânsul. cât e Zeus de mare şi puternic. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. şi mii de păsărele. orice vieţuitoare. stăpân atotputernic. cerul se-nseninează. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. aproape fiecare avea un dor anume. Afrodita i-a tulburat simţirea..1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi... în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. făcând să încolţească într-însele iubirea. şi totuşi. Orion. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. Doar Hestia. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. Zeiţa vânătoarei.. ce împânzesc văzduhul.. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă.

158 tronul şi. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. Simţirea mea zeiască a fost. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. mai înainte vreme. după cât se pare. de-a râs o lume-ntreagă. cuc sau alte animale. spunea ea troianului Anhise. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. la fel. Copilul se născuse din dragostea cu Ares.. Căci zeii se temeau. Iar zeul. căindu-se de faptă.. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. iar altele de plumb. Zeiţa.. rând pe rând. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. Eros. preschimbat în taur. îl părăsi pe-Anhise. E . de ce puneam la cale. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . În acest chip. târâtă de-o oarbă rătăcire. — Din vina ta. ca să se răzbune. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. mânjite cu otravă. ameţit s-alerge. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. din Olimp. Şi. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea.. de hore şi charite. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. Dar. vreodată. c-o mână de viteji. Plecă prin lumea largă. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. vultur. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. purtat de porumbiţe. bun de joacă. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. şi de un copil. pentru că.. Enea. după voia cerescului său tată. s-a despărţit de tânăr. căci eu însumi greşit-am. Şi-acest voinic. eu unisem pe zei cu fete pământene. un simplu muritor.. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. şi chiar mai mult ca ei. cu vârfu-rile negre. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. urmată de cortegii. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. Zeiţa. ea nu se bucura de înrudirea asta. troianule Anhise. eu îndur umilinţe.

ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. L . ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. Cum s-a plecat zeiţa. cumva. Numai că. vânătorul : — Iubitule. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. Adonis. puţin de tot. cerceii. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. un vesel vânător. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. Iubirea-i pătrunsese în inimă.. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. Mai ştii ? – ţintit de Eros. Lui nu-i plăcea găteala.. uneori. Şi l-a urmat pe-Adonis. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. nu ştiu cum o săgeată. şi jertfele aduse de pământeni. de asemeni. Şi chiar pe Afrodita... Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. şi fiara. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. Eşti muritor. tot la fel. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. A-nchis o clipă ochii. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. stropită mult cu lacrimi. străbătută de un fior ciudat. agrafele. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . căci Eros era mic. a atins sânul mamei. Nici de părinţii lui. fericită . Fii curajos cu iepurii. cu numele Adonis. brâul cel fermecat. pe dată. spinulele de aur. Pe Zeus îl ţintise. te poate sfâşia. Şi tot. Adonis poruncea.. s-a-ndrăgostit de dânsa. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. ce se ivea din tolbă. un peplon sau un hiton. Ea. zeul cel mai frumos. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . Ba. Puţin.. cu fiere – în dureri. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. Tot ce avea lăsase. Pe Ares. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş.. să nu i se întâmple.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. brăţările rotunde. de-astă dată. fără de nici un murmur. vreo vătămare. fierbinte. şi când şi i-a deschis.. cu ghearele-i grozave. cu colţii ascuţiţi. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis.

unde îl ucisese.. în pădure. Oprindu-se din goană.. Afrodita. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. nu pot să-ţi scape viaţa. Vroia să-l nimicească. Era gelos pe-Adonis. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. puterea. Ba.. iubite. Ares! ţipa. Te roagă Afrodita. Da. — O. ţi-e stinsă tinereţea. rânjind cu mulţumire. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi.. Cam mare e mistreţul!.. şi sângele-i ţâşneşte. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. se jeluia zeiţa şi se lovea A . Coboară ca săgeata. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. voinicia de care e în stare. îl rupe-n bucăţele. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios.unde se-afla zeiţa. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. cu urşii sau mistreţii. haine. Cu colţii lui năprasnici. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte.. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. pornise în Olimp. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. şi-n stânga. Isprava-i izbândise şi îi era destul. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. dar uită de durere.160 cu cerbii. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. Fugind. Aude cum răcneşte Adonis. Un porc mistreţ. — Sărmanul meu Adonis. tu. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. CRIMA LUI ARES donis însă râde... ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. Nici vârsta ta. blestemat fii. Nu te lupta cu leii. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. la luptă. Apucă doar să vadă. Deodat-aude vuiet. departe mult de locul. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. Porneşte prin pădure. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. grohăind. Din văzduh vede locul. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares.. lunga-i lance. zeiţa Afrodita. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. Fereşte-te.. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă.. tu. Fii blestemat de-a pururi... Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. Adonis s-avântă după el. Nu te vârî-n primejdii. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos.. Mistreţul. cel ce nu ai milă!.

S . i-a curs sânge din rană. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor.. s-au prefăcut în flori. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. din marmură şi fildeş. în fiecare an. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. adesea ocrotea pe cei tineri.. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. se spulberau pe rând. erau tot mai uitate. fastuoase. Într-adevăr. şi danturi zgomotoase. Nici nu voia să aibă. Adonis. altădată harnice. cu câţiva sclavi ai săi. Avea o casă mare. floarea de trandafir fusese numai albă. vreme de două zile. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. mai mult de două zile. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. gingaşă.. fugind către Adonis. Nu se poate. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. ca vie amintire a suferinţei mele!. şi straie deşucheate. Şi rămânea tot rece. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. deşi. Adonis!. Serbări numite-adonii5 . aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. Dar el trăia sihastru. N-am să te las să pieri. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. Graţia se pierduse.. precum spune legenda. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. a hotărât zeiţa serbări mari. Fetele. rămase din trecut. şi visurile sale despre o fiinţă pură. Dar Pigmalion. tot singur. pe vremuri. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. şi roşie ca macul. Până în acea ziuă. picurate-n poiană. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. şi-n cinstea lui.161 cu pumnii tremurători în frunte. Era şi parfumată. devotată. Acum era şi roză. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. Vei dăinui de-a pururi. într-un oraş din Cipru6 . iubitoare de casă şi modeste. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. în flori de anemone. căci nu avea soţie. trecând pe uliţi. se spune. şi lacrimile sale. din piatră sau din lemn. în tristeţe. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. grădini pline de roade şi flori înmiresmate.

cu gura tăiată fin în fildeş. Iar când lucra. Îi luă şi giuvaere. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. luând în mână dalta. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. îmbălsămate. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. Sfârşind apoi cu munca. Veneau la uşă prieteni. Era cu Galateea.. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. mereu închis în casă ?.. Lucra fără-ncetare. artişti tot ca şi dânsul. de parcă-l pricepea. Aduse din grădină flori roşii. şi fata îi surâdea sfios. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?.. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. şi corpul de zăpadă. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. artistul se-ncorda. aşa cum şi-o visase7 .... spunându-i frumoasa Galateea.. le răspundea artistul. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. Şi. Gura-i părea o floare. Pigmalion. din fildeş. o fecioară. C . Pigmalion.. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. se-apucă să cioplească.. Şi nu mai era singur. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. făcând din noapte zi. cum nu se mai văzuse.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. şi-l întrebau : — Ce tot faci. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. ascultând răspunsul. în fildeş sau în lemn. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. neîntrecutul sculptor. Şi nu deschidea uşa. iubite. artistul se închise la în atelier şi. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. el însuşi. Ei îi spunea acuma tot ce gândea.. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător.

şi dintr-o piatră. Iar fetele. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion.. poeţii. puterea suverană ce face să-ncolţească. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru.. toţi sculptorii Eladei. îi spune Galateei. Se află tot pe soclu.. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. Şi iată-l! – în mulţime. Acolo-i Galateea. Sosind. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita.. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare.. Dar el o ia în braţe. Chiar au danţat la nuntă.. Tobele băteau tare. Se-nghesuie-n mulţime. Îţi mulţumesc.. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea.. A fost o nuntă mare. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. — Zeiţă! zice el. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. cu feciorul său Eros. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. se-nţelege. Tu-ntruchipezi iubirea. A fost şi Afrodita. muzicanţii. Îţi mulţumesc. împleteau. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. zeiţo!. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării.. Pe urmă. Azvârle-i o scânteie. cuprins de-nflăcărare. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. să ardă-n vâlvătăi. s-a prăznuit şi nunta. Iezii săreau zburdalnici. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit.. iubite!.. şi flautul se pornise să sune tânguios.. asurzitor. şi eu i-o voi aprinde. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. În timp ce-i spune astfel. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. V . la fel de nemişcată. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. iubire. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. în ghirlande.. Începe să alerge. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. viaţa. cuprins de-o presimţire. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. Îşi spuse rugămintea..

Cât ? Nu mai ştie nimeni. frumoasa Afrodita. El a clădit oraşul.. Aşa zice legenda. ce şi-o păstrau cu grijă. I-a ocrotit iubirea.... I-a ocrotit zeiţa. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. ce-a stăpânit în Cipru. Şi-au trăit împreună ani lungi. şi-n piatră8 . . iubirea creatoare.. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. în cânt. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. în danţ. au slăvit pe-Afrodita. Artiştii. dup-aceea.164 A fost o veselie cum nu se poate spune. ce poartă-acelaşi nume. zile ferice..

se trag din titani (olimpienii din Cronos. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. 5. arăta că romanii. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. care îndestulau ogorul. după legendă. care îl răpune sălbatic pe Adonis. când înfloreşte glia.. după legendă. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. 2. adică al cerului. aveau loc în Asia.. nepot al Afroditei. aduce pustiirea în arbori. fără mâneci. şi jalea Afroditei. Înţelegeau belşugul de roade felurite. din ordinul împăraţilor romani. Prin Adonis. cel dintâi zeu al cerului. 3. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. se trag direct din Uranus. Tot dintr-un titan. 7. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. o haină de lână albă. livada şi grădina. 4. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. erau din neamul lui Cronos. însemna. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). fusese purtată Afrodita de Zefir. După versurile poetului latin Lucreţiu. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. natura roditoare. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. Adoniile. aceea a titanilor. titanul Cronos. Ares. Deci. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. şi Romei. ei pretindeau că fiul lui Enea. scurtă până la genunchi. la rândul său. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. prin Afrodita.feminină. iar hitonul. pe când olimpienii. adică din a doua dinastie. Elada. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. vreme de două zile. şi elinii din Iapet). scurs în apa mării. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. dealtminteri. cu mare însufleţire. şi mai târziu la Roma. războiul. prinsă cu o agrafă pe umeri. se trăgea. 6. Peplonul era o tunică. Mai mult. părintele tuturor zeilor. şi neamul elinilor. în urma loviturii date de fiul său. unde. . şi August. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. din care făcea parte şi Cezar. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. ca şi olimpienii. Ele se prăznuiau primăvara. Căci Ares este feciorul Herei. atunci când se născuse. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. în frunte cu Zeus. serbările în cinstea lui Adonis. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. Ea se născuse din spuma mării. cu secera de diamant.165 Note: 1. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă.

. Se pare. aceea care întruchipa. Scopos. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. a dăltuit adevărate poeme în piatră. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. pentru elini. Praxitele. spre slava Afroditei. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată.166 8. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. o insulă din roiul de Ciclade. Aflată astăzi la Luvru. pe când îşi săpa ogorul. dragostea şi frumuseţea.

.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. Dar orişicâte haruri aveau primele două. Tu eşti mult mai frumoasă. Aşa grăiau poeţii. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. în botişor de ciută. De-o rumeneală dulce. căci tu le-ntreci. de mult. în vreme ce poeţii se adunau acolo. cum are trandafirul involt. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. mai galeşi... lăudându-i frumuseţea. în Creta. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. copilă. din proaspătă mulsoare. tu ne vei fi zeiţă. frumoaso. ele-ar păli de ciudă. De-aceea. Podoabele de aur. Noi nu mai vrem pe alta”. Şi dinţii : stropi de lapte.. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul.. că poate să existe o astfel de minune. pe toate laolaltă. smulse de pe coloane..... Psiheea. cea mai mică. ce suge-ntâia oară. plin de parfumuri. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. din temple şi sanctuare. un cântec. un rege şi-o regină care aveau trei fete. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. Şi buzele!. Ca rodiile coapte. fireşte. Î . din dumbrăvile sfinte. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. nedumeriţi. Din pricina Psiheei... Iar graiul ei. ca un ceresc balsam. o. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. le întrecea cu mult.. Ce buze!. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. Obrajii-i erau rumeni.

un osândit de soartă. sau cine crezi cu cale. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi.. Parcă vedeau o piatră. S . o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. căci oamenii. c-a îndrăgit un monstru şi. ce-avea aripi de aur. copilul meu iubit ?.. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape.. Dar dibuind prin tolbă. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni.. Psiheea!" Şi. De-o fată muritoare ?. nu-i vorbă. pe care o iubea. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. Afrodita ? Şi. Lăsându-şi tolba-ncolo... O vei găsi uşor. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. acum o priveau reci. copilul năzdrăvan. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. s-a cam zgâriat la deget. Eros.. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. — Atâta ţi-e porunca ?. la fecioara Psiheea. fără viaţă şi fără de simţire. găsiseră miri vrednici. în palatul din Creta. astfel.. şi. sau un an. flori. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. surorile mai mari. După treaba asta. Era-n Olimp. totuşi. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 .4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. cam bătrâni. chiar în iatacul fetei. ştrengarul s-a strecurat în taină.. — Nu. mamă!. o privea pe Psiheea nesăţios.. pe genele ei lungi. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?... o lună.. nătângi. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine.168 Când a aflat zeiţa. gândind : . precum hărăzise zeul iubirii.. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros.... răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. odată cu-nserarea. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire.. dar gândul îi rămăsese-acolo. precum făgăduise zeiţei Afrodita. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega.. Tiptil-tiptil. înfuriată groaznic... copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. Îmi împlineşti voinţa. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută.. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi.. suspinând. — Da. De.. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. căci celelalte fete. jertfe. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea... se strâng s-o tot admire..

împodobeau pereţii.. şi-n aramă. poftim. După ce se-ospătează. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. Păşind fata cu frică... Zefirul.. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate.. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. Poţi da orice poruncă. cu luciu stins. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. de care însuşi Zeus se teme uneori. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată.. o luase pe copilă pe aripile lui. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. rege. O fiinţă nevăzută. De vrei. focoase diamante şi alte multe pietre. Atunci. ca monstrul să-şi ia prada. un monstru rău şi crud.. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. într-un cortegiu jalnic – de moarte. bătrânul rege s-a dus la un oracol. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. O fiinţă fără seamăn. Fata privea uimită. cu vaiete cumplite. Şi-n ziua hotărâtă. şi s-au întors acasă. pe scări monumentale. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. tu. frumoasa mea stăpână. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. să te împotriveşti poruncii zeilor. Coloanele înalte. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. păşind tot mai departe. Aici au părăsit-o. Apolo i-a răspuns.. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. pietre scumpe.. ce zboară prin văzduhuri. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. şi nu-ncerca.. mărgăritare albe. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. erau turnate-n aur. în locuri neştiute de oameni până-atunci. prin încăperi. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. bătrâne. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. care o susţineau. naramze îi sunt întinse-n faţă. veşminte şi podoabe. pătrunde în palat. călăuzindu-i paşii. pe o potecă-ngustă. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. să ştii că e al tău.. s-o ducă peste piscuri. Ce bine e în apa fierbinte. şi-n fildeş. fructe gustoase : rodii. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. Rămasă singurică. dulciuri. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe.. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. . un om. cum poruncise zeul. căci vei fi osândit. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. Vântul de-apus. va fi bărbatul fetei. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. tăcută. te-aşteaptă o baie minunată. Poţi spune orice voie. rubine. vinuri întăritoare. chitre. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. ca ginere. şi se cufundă-n baie.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii.

care umblau prin munte.. surioară. în fine. — Dormi fără nici o grijă. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. Şi altele pe urmă. A stfel s-a scurs şi noaptea. fugind printr-o pădure. stăpâne. Până ce el. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. cu pat curat şi alb. surorile mai mari.. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. căutând-o pe Psiheea. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. şi-l roagă.. aşa precum doreşti. Cine să fie oare ? A!. îi spune iar o voce. Se hârjonea cu ele.. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. ori cobora-n poiană. orice-ar fi pe lume. a auzit din vale nişte voci cunoscute. şi totul se-mplinea. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. Coruri. trimisu-ne-a pe noi. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. A mai trecut o zi. copilă dragă. Vorbea numai cu umbre. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. În timpul zilei. Să nu ai nici o teamă.. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. nu ştia cum îl cheamă. în palat. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. unde eşti ? Regele. A stat puţin pe gânduri. I-e blândă sărutarea. să te căutăm. Mai ales nu uita că. se-nduplecă.. Dar să nu-ncerci să-l vezi. ca-nainte. căci te pândesc primejdii... Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . să nu-ncerci să mă vezi. Toate vor fi. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. — Am să-ţi împlinesc voia... da!.. pe cele două fete. stăruieşte. Nu le da ascultare. Dar într-o zi. O vorbă să nu spună. ea plânge şi-l dezmiardă. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. Nu ştia cum arată. cu aşternuturi moi. O strigă şi o caută : — Psiheea... prin poiene.. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. tatăl nostru.. Neobosită.170 primitoare. Sunt ele. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă.. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei.

când doarme el. şi să-i privească faţa. uşurel. Noi o credeam pierdută. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. Psiheea. Ba. Acesta-i un balaur... Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. iară în zori se-ntoarce. Ea îi atinge arcul şi tolba. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. cu-obrajii ca bujorul. Şi scorpiile pleacă. să nu-ncerce să-l vadă.. ne mâncăm tinereţea. îşi şoptesc amândouă.. Neruşinata!. iar sora cea mai mică rămâne la palat. cu aspru jurământ. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave..171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. pe vârfuri. Bărbatul său.. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată.. Ba. şi braţe nevăzute aduc bucate.-nfricoşată. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. când nu-i de faţă dânsa... dar nu au timp prea mult. grădinile. Aşa. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc.. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. haine. mingii. dornică să-l sărute.. E straşnic planul. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa.. Mă rog. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. Ha. ha. se-apropie de el şi-i luminează chipul. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. pesemne. şi cum el i-a cerut. o Î . pe când el doarme. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. cercei sau pietre scumpe. târziu. Ca să se-n-credinţeze. Atunci. cu soţii noştri bătrâni. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. Şi ea ? Ce bogăţie. când soţul doarme dus. cercuri de aur. pe perne. neghiobi şi şubrezi. surioara noastră va pierde din trufie.. când o să aibă poftă. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră... Şi noi. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. dintr-o dată. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . o fi vreo zeitate. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. E-naripatul Eros. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. în noapte. Şi. colane. pe aripile sale. coşuri cu flori. de parc-ar fi regină. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. — Ce zici ?.. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. s-aprindă o lămpiţă noaptea.. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. vede pe cele două surori ale Psiheei. O fi voinic şi chipeş. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. hăt. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. Le-aduce la palat. orice poftesc l Surorile Psiheei.. şi-o săgeată o zgârie la un deget. Zefirul se porneşte pe văi şi.

. Eros ?. S-a dus pe totdeauna. Şi plecă. Psiheea şi pornise pe munte. pe cât eşti de frumoasă. însemnele puterii. căci n-o să-l mai revezi. merge. şi plângea : — Ce-am să mă fac. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. îndură suferinţe.. Dă-mi arcul. Sunt singură.. Palatele de aur.. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. grădinile. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi..... merge. Şi. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. şi frig. pădurea. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă.. O roagă pe zeiţă.... Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ.. sete şi piedici cu duiumul. se trezeşte.. soţul meu.. — Nu. căminul. şi dânsul e un zeu. acuma m-ai pierdut. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. Fii bună deci.. Eros. dispar. Dar după-atâta trudă.. tot fata-i mai frumoasă. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. Silit de legi divine..... Dar nimeni n-o ascultă. o.. năzuind un sprijin. Psiheea nu se lasă.. căci te iubesc... îi răspundeau mai toţi. El. aripile. făclia. aleargă-n templul Herei. Unde te pot găsi ?. strigă fata. şi…Eros. Imploră şi pe-alţi zei. Viclean!. şi te iubesc atât..... zeiţa se încruntă. voi avea un prunc.. mâhnită.. nu vreau... Afrodita.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. dă-mi şi tolba. zeiţă. Numai că el zburase şi n-o mai auzea.. pentru asta te voi închide-n casă... Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. izvorul. — Tu eşti o muritoare.... Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti.... rostindu-i printre dinţi : P . O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i . Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el.. şi foame. Nu mai eşti zeu. Îl atinge pe zeu. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?.. eu. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros.... căci dânsa ocrotea familia. nu-i ia durerea-n seamă. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. mama lui Eros. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă... De ură-nverşunată. tot. zeiţă.. făcându-i o arsură pe pielea delicată.

poate mai mult ca zeii. Se spune despre Gheea. zeiţo. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică.. îi porunci să plece într-o pădure deasă. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi.. în cutioara asta. balsamul ce ţi-l cere... ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. şi să-i aducă lână. pe unde treceau morţii. linte. sub pământ. Când se sfârşi cu munca.. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii.173 — Vrei să mă faci bunică. însângerată. poate mai mult ca mine ?. Erau acolo boabe de mac. mama soţului meu. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. Dar dragostea. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. şi pleacă iar N . gingaşa lui soţie. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. pe soiuri. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic... — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. îi spune Afrodita. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. O-nvineţiră toată. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. strămoaşa tuturora.. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. Porneşte iarăşi fata. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. grămezi. Luaţi-o şi biciuiţi-o. Afrodita. necum... Şi cum. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades... Apoi. căci plec la un ospăţ.. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. (Lâna era de aur. pe mine. fasole. Şi trece chiar de Cerber. Şi-o roagă : — Dă-mi. Străbate peste fluviul. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. păzit cu străşnicie de sute de balauri. cel cu trei capete. Îi sfâşie veşmântul. o puse şi la muncă. Cată să vii degrabă.. grâu. Dar ştiţi. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. şi cere-i Persefonei. de câinele lui Hades. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. şi luă ea însăşi biciul. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni.

eu am s-o fac zeiţă. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic. care-a făcut şi face atâtea nebunii. la plecare. O. Tu du-te cu balsamul. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O.. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. Afrodita. să te privesc. Iar el.. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare. şi-ncearcă să surâzi. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . pe zei şi pe zeiţe. călătorind pe drumuri. E vremea să-l însori. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. ştiu bine. — Nu.. Eu plec către Olimp... Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa.. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir.” Şi tot gândind în sine. să mă-ndrăgească iarăşi.. Nu te mâhni. îndură-te de mine şi de iubita mea. aproape fără voie. cum este Eros. se frământa Psiheea. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. „E pentru zei. — Ba da. Tu eşti oare!.. în sala de consiliu.174 Psiheea. Ajunge la Psiheea. şi fata cade jos... nu. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. dar nu-i timp de pierdut. Balsamul din cutie e numai pentru zei.. văzându-mi chipul. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. Mama mea. binişor. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. cum este Eros. — Şi eu.. Mai stai. Deci m-ai iertat ?.. şi cerceta cutia.. Zeus. nu mai aşteaptă mult. ce văzuse prin vrajă toate astea. rosteşte zeul Eros. Psiheea dragă. este pe urma noastră. să-l ducă Afroditei... le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară.. frumoaso.. Mai stai. Să vină şi Psiheea... Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. Zeiţa. Psiheea-ntredeschide capacul.. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. mânată de iubire.. Cât de puţin. strigă din urmă zeiţa Afrodita. Nu-ngădui.... răspunse Zeus. şi-un zeu.. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul.

.. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi.175 divine : ambrozie şi nectar.. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta.5 . rămânând amândoi fericiţi în Olimp. Iar voi.. — Rămâneţi împreună necontenit de azi. zei şi zeiţe. Vă porunceşte Zeus!... le glăsuieşte dânsul.

cuprinde pe Psiheea. făcându-le să se înmulţească. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. în limba greacă. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. se tâlcuieşte prin suflet. poetizând legenda. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. Eros. a inspirat nu numai pe poeţi. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. la început era. săvârşită de un artist necunoscut. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. . poate muiată în miere şi foc. dragostea. care se găseşte la Luvru. dându-i drept părinţi pe Afrodita. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. zeiţa dragostei. cu Uranus. perechi. în chip poetic. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. şi ajunge în Olimp. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. pe draga lui soţie. 2. înaripatul. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. în opera sa „Măgarul de aur”. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. este înfăţişată această poetică alegorie. a fost răpită de romani din Elada. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. reprezentate prin liră. 5. Într-un frumos tablou. Această alegorie are un tâlc. zeul luptelor nesăbuite. şi anume că dragostea nu poate dăinui. El a unit-o pe Gheea. El are un arc. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. 3. pictat de artistul Louis Gérard. care uneşte fiinţele perechi. numai forţa universală. Psiheea. un giuvaer de piatră. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. prin Eros. pe care o gustau numai zeii. ţinând în mână o liră. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. 4. Arătau în acest fel că simţămintele. cel dintâi zeu. ca s-o urce în Olimp. Fără îndoială că această operă. şi pe Ares. cea dintâi zeiţă. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. a pătruns în folclorul multor popoare. Eros. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. cum credeau elinii. sub diferite variante. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. pentru grecii vechi. Mai târziu. Întruneau astfel în dragoste. Aici Eros. după ce el îi ţintea cu săgeţile. Opera. poate în otravă şi venin.176 Note: 1.

Nimfele nereide. şi tatăl lor. Odată. pe când zeul se preumbla pe mare. o nimfă oceanidă.. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. numită Amfitrita. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. care-şi avea palatul în apele Egeei. se ridica-n Egeea3 . Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. se avântau cu toate să scape corăbierii. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. Nereu. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. despre delfin. erau nişte copile de-o bunătate rară. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. cumva. în număr de cincizeci. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. îl îndrăgea nespus. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. Mama lor era Doris. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. zeul care purta în mâna lui triena2 -.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . alt zeu bătrân al mării.. Dar şi mai mult iubea delfinul. P . delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. lunecând prin valuri.

. ca danii. izbind-o neîncetat de stânci. Nici nu vreau să-l văd.. . ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi. De mă însor cu dânsa. blândă din fire...” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri. în palatul de aur din Egeea!. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră. „Ce cântec!. ce-i aduceau.. Ce visare!.. puzderii de corăbii.. ca să-i dea de urmă.. Iar ea. vrâstată cu vine de argint.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină.. Nici prin gând nu-mi trece. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu.. Nu. de marmură.. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd. Copilele danţau într-o insulă Naxos.. căci îi cunosc puterea. Căci nimfele. Şi-o zguduie. şi zeul se oprise. au contenit din danţ şi au sărit în mare... cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. însă. o căuta şi.. Ia stai s-o mai privesc. deodată. şi-a spus în sine zeul. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. Dar zeul din Egeea.178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei.. la mine.. ce este atât de mânios. Nu. Pesemne.. şi sfarmă..... barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva.. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita. căci stăpânul e supărat cumplit. tăioşi cum e oţelul.. A . alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. vrăjit de melodia ce o cântau în cor. a trimis peţitori.. Şi caii lui la fel. Şi ca să scape.. şi asta va fi bine!” Şi. între valuri.. Poseidon. îmi întăresc domnia... Răspundeţi. puse doi delfini. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. Aici veneau noroade de vietăţi marine. scoici... le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări.... fata a fugit într-o peşteră albă...

Poseidon. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. încâlcit. ca să-şi pieptene părul albastru. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. În zadar o căuta. unde domneşte Hades. Atunci. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. Poseidon. Ba chiar s-o şi peţească. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. un peşte. aflând vestea. a scufundat din nou. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. A ridicat tridentul. sub furia lui. insule şi maluri. şi s-a ascuns mai bine.. şi apa acoperise ţărmul.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. căci nu dădea de dânsa. corăbii. Delfinii. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru... şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. credincioşi. P . o meduză. într-un cotlon al mării. să aducă iute ştirea.. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. nici de data asta neizbutind s-o afle. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip.. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. aşa-şi trântea tridentul. în noapte. de mânie. s-a-nveselit nespus. au şi pornit înot. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. Jivinele din apă. vrâstată cu vine de argint. careva. Încât zeul Poseidon venise în zadar. cineva a vorbit – un şarpe. Abia târziu..

Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. desigur – când ne-ai trimis în S . a strâns în mână frâul. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. şi ţărmuri şi numai tu. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin.. stăpânul nostru este. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume.. Puterea lui e mare. şi monştrii au pornit. plin de fală şi plin de mulţumire. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. cântând cu toate-n cor. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. cel mai bogat din lume. Ascultă-l deci. Poseidon. Ea ridicase capul. cleştar şi diamante. copilă. frumoasa nereidă. sfă-râmă şi insule. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. Privind astfel spre dânşii.. purtată tot de-un monstru. precum se spune. În jurul lor săltau nimfele nereide. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. în cinstea Amfitritei.. — Mărite. un mărgăritar mare. fecioară. Sfârşindu-se cu nunta.. îndurerat. ţinând în braţe lire. şi fă cu dânsul nunta.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. Era. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. unde s-a făcut nunta. Jucându-se. De nu primeşti. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. preafrumoasă nimfă.. c-o strălucire vie. să ştii. Palatele de aur. Blestemele-or să cadă asupra ta. cu glasul tunător. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. Nedumerită încă. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. de tumbele ghiduşe. Căci el te vrea soţie. au munţi de avuţii. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. aflate în Egeea. în iarbă. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. de spaimă pentru dânsa. au spus dânşii – în limba lor. după stăpânul Zeus. Poseidon. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. de salturile repezi ce le făceau delfinii. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 .

. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. Poseidon. Poseidon. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. marea se-nvolbura. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. Răsplata o veţi primi pe loc.. mireasa-i lângă tine. mărite. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. În acest zeu. suflând în scoică. sau. cleştar şi diamante. apa îi ajungea abia la mijloc. Căci uită-te. ţintuindu-i pe boltă. furtuna se potolea pe loc. — Cuvântul mi-l voi ţine. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. Din încuscrirea asta s-au născut regi. ce se numea Toosa. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. ca toţi zeii. Triton a fost acela care. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. Dacă intra în mare. pe nimfa Amfitrita. slăvite.. ca Apolo şi ca atâţia alţii. Era urât ca moartea. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. marea dezlănţuită. El era. Ca Zeus. elinii vedeau însăşi furtuna. ce geme mânioasă. după nuntă. lovindu-se de ţărmuri. urla înverşunată. ce se numea Triton. alături de-Amfitrita şi tatăl său. când s-a sfârşit potopul. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. Dacă sufla în scoică. De-aceea locuia. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita.181 lume. Fireşte. ce-i A . alteori. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. Triton era ca zeii. Şi şi-a întins tridentul. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. din apele Egeei. eroi şi-alteori nişte monştri. dintre zeiţe. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. a glăsuit Poseidon.. Acum o aşteptăm. ce parcă scânteia. în palatul de aur. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. din creştet până-n brâu.

Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Numai că. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă.... Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. şi marea. Avea numai o lege : poftele lui. şi începe să cânte. Mai zveltă ca aninul.. Şi-şi retezase barba murdară. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. Mai dulce ca un strugur. şi turmele. un păstor. lăsând naiul. care îmi cad pe umeri. cu mâna ta. Atât că Galateea iubea. Polifem se coboară din munte pe colină. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis.... vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci..182 slujea de măciucă.. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Şi-n locurile-acestea. Galateea! Nu mă dispreţui. nu-ţi va lipsi nimica. Dar tot tu. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. Mai surdă decât marea. Mai proaspătă ca gheaţa. pe Acis. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase. îndrăgostit de nimfă. vor fi tot ale tale. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. fugind din calea mea mereu. Vuiau în zare munţii. Vedeau şi-auzeau totul. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. Mai moale decât puful de lebădă. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. silindu-se să-i placă.. Dar fiul lui Poseidon. De vrei să-mi fii soţie. la poalele colinei.. pe-un tânăr. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea.. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. Îşi pune la o parte toiagul său enorm.. poate.. nici frig în toiul iernii. Din sân îşi scoate naiul. Ah. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. ai pricepe că ai greşit. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. fecioară. Vroia să pară chipeş. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. Tu însăţi vei culege. dacă m-ai cunoaşte mai bine. şi-atât!. zbuciumată.. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . Eu mă cunosc mai bine. să o ademenească pe mândra Galateea. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. şi se ferea de monstru. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. parc-ar fi o pădure. o socotea în mare. Ridică-ţi dară capul din valuri. de mult. de crudul Polifem6 . De-aceea. o fiică-a lui Nereu.. într-o zi. Galateea. fierbea de-atâta larmă. Legenda ne arată că fata. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. ce intră până-n mare.. aproape să le frângă.. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. Nici Zeus n-are. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. ascunsă undeva.

. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. dacă vei fi soţia lui Polifem. un izvor.. din stâncă. Acuma s-a sfârşit!. De-acolo... Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge. Nimfa se zvârle-n apă. printre pietre.. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. Ce-a plâns sărmana nimfă. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus.. Galateea!.. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!.... Am doar un ochi în frunte.. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. Şi-a implorat pe zei. uriaşul ?. Deodată.. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. dar el îmi e destul..183 ar fi o urâciune. un râu cu apă rece. îi vede pe cei doi. de pe ţărm... fierbinte. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. Acis strigă cu groază : — Ajutor. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. Şi-atunci... să-l ajute.. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. legenda spune c-a ţâşnit cu putere.. Apoi. sfârşindu-şi vorba. Ascultă-mi rugămintea. nici calul fără coamă. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute.. şi-n jur au crescut trestii.. şi fii soţia mea!.... şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem... voi. numit de nimfă : Acis... râdeaţi de mine. .

peste aria mării.184 Note: 1. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. în goană. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. se aseamănă cu valul. Această forţă a mării trebuia înduplecată. Coama lui răvăşită de vânt. De aceea. după credinţa lor. pe vreme de furtună. se va mai vorbi. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. cândva. 4. Calul simbolizează. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. născocind pe zeul Poseidon. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. cu forţa ei nemărginită. zbătându-se între maluri. Ea îi purta pe valurile sale. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. el fiind şi zeul cutremurelor. se afla Zeus. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. urlând. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. spre aventuri şi fapte glorioase. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. fără îndoială. Marea. Desigur. Dealtfel. 5. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. care poate construi tărâmuri noi. 2. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. Despre Polifem. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. care înseamnă stăpânul apelor. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. prelungind coastele. Amfitrita. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. parcă în tropot. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. lăngă ei. acest fiu al lui Poseidon. nu era alta mai teribilă decât a mării. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. 6. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. În urma răzvrătirii lui Poseidon. parcă le îmbrăţişa. prin saltul său. . i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. Troia. sus. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. prin depunerea de nisipuri. Însă acolo. nu numai să dărâme. care se alăturase Herei. împotriva stăpânului Olimpului. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. pe îndelete. 3. se afla marea. elinii au personificat-o. în cer. în legenda lui Odiseu sau Ulise. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute.

L egende nu sunt multe despre Hades. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. poate. De-aceea. numite şi Câmpiile-Elizee. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. ale norocului şi păcii. sub . Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. numit Infernul1. ţinutul misterios al morţii. Chiar numele i-l pronunţau în silă. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. păstrându-şi pentru dânsul cerul. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. să-şi capete osânda necurmată. Hades. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. Zeus. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. În timp ce zeii. Oamenii nu-l iubeau deloc. în neguri. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. îi dăruise marea lui Poseidon. din marele-i regat subpământean. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. în Olimpul lor.

solzoase. purtând o mantie ca smoala. foamea şi chinul. în veci. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. duşi de nevoie prin Elada. luntraş bătrân.. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. lângă poartă. Pe acest drum se aflau genii tăcute. nevăzut. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. şi războiul.. nu mai putea să-l vadă nimeni. de cum treceau de apă. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. cât timp sta Hermes în Infern. C . înconjurat de râul Stix7 . şi-i pedepsea pe muritori. monstrul cel cu trei capete. În calea lui.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. Iar umbra o lua zeul Hermes. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate.. decât dacă plăteau lui Haron. crainicul tatălui ceresc6 . Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. Ceilalţi. Morţii-şi ţineau în gură banul. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. de nouă ori. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. venea în faţa judecăţii. să iasă.. Pe capete se foiau şerpi. sărăcia. trecând de locul străjuit de Cerber. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie.. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. pe muritori. grijile. către palatul zeului Hades. cum sunt văzduhurile-n zări. boala. dar cine pătrundea acolo nu mai putea.. până ce-i nimiceau cu totul. bătrâneţea. răutăcioase. ca într-un ghem. se-afla Cerber. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. larg deschisă . putea să-şi împlinească voia. Şi. sau de argint sau de aramă. Atuncea se ivea Tanatos. sperjuri. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. El smulgea umbra celui dus. Căutau pe criminali. ce-aduceau lumii jalea. Tanatos era moartea însăşi5. hâde. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. şi-i urmăreau cu multe rele. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. ba şi mai bine. şi zeul. mai trecea şi peste râul Aheron8. Dar Hermes nu întârzia. pe trădătorii din războaie. nenorociri şi griji şi boale. un ban de aur. Dar umbrele nu puteau trece. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. Zeii nu se temeau de genii. teama.

apa se retrăgea spre maluri. Acolo se găsea Tantal9. un rege care. zgâriat cu gheare ascuţite. cu barba colilie. doar cât privea puţin spre stâncă. în Olimp. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. Să vadă apa şi să-i fie sete. Să simt-aroma că-l îmbată. de veacuri lungi neostoită. şi noapte.. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. gemeau în chinuri osândiţii. toţi pomii îi piereau din faţă. străvechiul rege sta în apă. batjocorit şi zi. erau pe loc zvârliţi în Tartar.. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. bătut cu bicele de genii. într-un lac limpede şi rece.. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. . să ia o fructă de pe ramuri. încruntat pe tronu-i. şi frica-i măcina puterea. şi smochine. Dar cum se apleca spre apă. şi pere. Pentru toate aceste fapte. Iar ei cădeau de-a rostogolul. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. şi mai ales ale lui Zeus. pe muntele Olimp. făurită din diamantul cel mai tare. Să-i crească foamea fără margini. aşa ca ei să se ferească. se mâniase. Şi cum căta să-ntindă mâna. închişi cu-o poartă. pe-o cale tot atât de lungă. Ca să răzbune nedreptatea. aflându-se odată la un ospăţ. Călăii l-au vârât în apă. sus. până la brâu.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. mere. nici nu se ostenea s-audă. Ramuri cu rodii şi naramze. sub întreita suferinţă. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. cât e din cer pân'la pământ. Bătrân. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. să-şi potolească puţin foamea. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. ce nu putea fi sfărâmată. Aici. dându-le muritorilor. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat..

cu şerpi oribili. S . Zeus. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. nespus de-nalt. — De ce ? îi întrebase Ixion. da'ndată ce-ajungea pe culme. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. cu numele de Ixion. Dar tu. cât e el de mare. ca şi cei drepţi. şi pentru ea. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. în loc de lanţuri.. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. să caţi spre slavă. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. Şi însuşi Zeus.. Iar roata se-nvârtea întruna.. legile aspre... El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. în timp ce Ixion. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. dar nu-ndrăznea să se oprească. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. un om de rând. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. viteji şi vrednici. Abia putea să mai respire.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. — A!. şi pentru tine. era o cinste şi o fală. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. cum hotărau judecătorii. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. regele din Corint.. Hades îi răsplătea anume. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . hotărâte de către Zeus. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. ce îndurau pedepse crunte. pentru toţi. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. n-a înşelat atâtea pământene ?. Trupul îi tremura ca varga. De ciudă şi mânie. cu umilinţă şi cu teamă. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. sub ochiul ager al lui Hades.. — O cutezanţă nemaipomenită!. Voi.. şi l-au legat. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte.. Sângele îi curgea şiroaie.. o eumenidă se ivea. din trupul vlăguit de trudă. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. pe care îi avea Hades în Infern. ale norocului şi păcii. aflând. că este dat de gol. zeii. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. sărmanul. i-au răspuns zeii. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. încinsă bine-n flăcări. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. ţipa şi se zbătea de groază. Cei trei judecători.

. A aşteptat un timp. Ştia prea bine că Demetra. să-mi dai un ajutor. zeiţa holdelor.. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. Abia de respira Zefirul. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare... şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. era o ţară-ncântătoare. Aici. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. cu fală. De-aceea nu-mi găsesc soţie. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. Durerea nu se cunoştea. zeiţa holdei însorite. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. împrospătând mereu văzduhul. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. Zeii la fel. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat. o fi spus Hades. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. născută din iubirea cu Demetra. ar fi având o fiică minunată. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades.. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. auzind vorbele lui Hades. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. nu bătea vântul. pe lângă ea. — N-ai grijă în privinţa asta. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme.. înţeleaptă. Şi s-ar cădea. Demetra11 . Zeus o fi zâmbit pesemne. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. la marginea lumii. desigur. la o nevoie. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul.. în care oamenii nu vin cu bucurie. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. Şi fiind el zeu atât de mare..189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. D . Este cuminte.... pe care-l stăpânea. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. Şi. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. o fi grăit iar zeul Hades. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. Hades. nici cald... Destul că nu-mi stai împotrivă tu. Numai de poţi s-o iei.... Însă degeaba!. sub apriga domnie a lui Hades. posomorât şi rece.. chipul lui Hades : bărbos. care era părintele fecioarei. tatăl ei. La fire este potolită... Nu era frig. pe pajiştile-nmiresmate.. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus.

Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. Hades. Oamenii vor muri de foame. să-l rupă. Să vadă ce e de făcut. neclintită. a şi plecat în lumea largă. Cora. ca-ntr-un cleşte. pământul n-o să mai rodească!..190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară.. Şi carul.. Cora.. târând un car măreţ de aur.. Apoi un geamăt lung de groază.. Văzând că nu e glumă.. Săriţi voi. zei sau oameni!. cum s-o împace pe zeiţă. scumpa copilă a Demetrei. flori de şofran şi violete. A fost însă furată Cora. pământul s-a deschis în faţă-i.. cât scăpărarea unui fulger. În deznădejdea ei. câmpii cu grâne. nimeni!. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. pe oameni.. ocolind livada. a fost răpită.. Blânda fată. iar turmele piereau... Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. a pierit iarăşi în adâncuri. prin grote şi pe creste sure.... Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. roze. Pământu-şi închisese bolta. s-a îndreptat spre el.. Cora mai zăreşte şi un narcis.” N-aveau de unde să mai afle... aprinşi cu vâlvătăi în Etna.. şi pomii îşi pierdeau belşugul .. Dar nimeni nu aflase taina.. doar-doar o va găsi pe Cora. Îţi dăm o veste dureroasă. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. că năpădise tot pământul. Însă n-a dat de urma Corei. în insule.. şi chiar păşunea vestejise. a prins-o. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. întreaga mare şi chiar cerul. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. şi tot ce se afla-n grădină. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi.. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi... Şi ţipete. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?... — Nimica n-o să mai rodească. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. Din car. nici sacrificii. zicea zeiţa. I-a întrebat pe zei. cu-nfăţişare uimitoare. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi.. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. plâns cu suspine. a spus Demetra. . păduri umbroase. flămânde. Pierise carul ca năluca. Cădeau şi grânele uscate. Deodată. cu braţele-i vânjoase. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. păşuni. s-a mâniat atât de tare. îndârjită... luând toiagul drumeţiei.. uimită de narcisul atât de neobişnuit. livezi. Se petrecuse totul iute. Copila ta gingaşă. Iar Zeus s-a temut. o plantă mândră. Iar Zeus se ferea s-o spună..

nici jertfe şi nici preoţi. Şi el.. I-era ruşine. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. DAR… rodii12. Să zbori până la Hades.. Hermes.. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni.. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . să n-o piardă în nici un chip. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. I-era teamă. privea zâmbind către Demetra. sus pe pământ. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. Mâncând-o. ogoare şi livezi. Călăuzită deci de Hermes.. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. şi toate fiinţele-or să piară. să se întoarcă la Demetra.. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc.. zeiţă. Restul – două treimi din an – va fi cu tine. o treime din timpul cât durează anul. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său.... CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . să ardă jertfele aduse.. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. Şi Hades n-a avut ce face... a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii.. dar până la sfârşit a spus...191 — Rămânem fără sacrificii. copila mea ?. stăpâne ?. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades.. dar. rugându-l s-o lase liberă pe Cora. după-ndelungata ajunare. a dat şi roadă.. Mama şi-a strâns copila-n braţe. Grăia din slavă însuşi Zeus. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească... numai o parte.. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus. Nu te mânia. la nările lui Zeus.. la Hades. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. cu noi toţi. purtând miresmele plăcute în cer.. — Nu!. în stâlpi tremurători şi palizi. Eşti stăpân drept şi tare vrednic. şi totul a-nverzit ca-n farmec. simţind fumul din jertfe. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. Zeus olimpianul. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. a trebuit să se supună.. şi cere-i să-i dea drumul Corei. şi-a înflorit. s-a auzit atunci o voce. În temple s-au aprins iar focuri. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult.

Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . de primăvara până toamna. şi iarna cobora la Hades13. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul.. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. Iară lui Hades i s-a spus. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an.. . Era bogat şi mulţumit. Cora stătea pe lângă mamă. Era bogat. După această întâmplare. El. în fiecare an. adică zeul cel bogat. cum hotărâse Zeus. ci şi Pluto15 . de-atunci. având pe Cora... nu numai Hades. Legendele nu povestesc. zeul morţilor şi-al groazei. Şi-astfel. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. la fel ca zeii din Olimp. era acum la rând cu toţi.

se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. eriniile şi eumenidele hidoase. în care geniile infernale au fost transformate. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. Când grecii l-au născocit pe Hades. albăstruie. pietros. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. este de origine latină. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. totuşi o folosim în povestirea noastră. 4. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. au vrut. este un râu obişnuit care. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. despre care se vorbeşte în legendele noastre. De aceea elinii. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. ca un schelet. într-o stare asemeni morţilor. asemeni unui şuvoi negru. după cum se ştie. purtând. 3. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. cu barbă. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. 2. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. de bună seamă. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. Şi au numit pe acest zeu : Hades. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. 7. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. Pe rîul Stix se jurau zeii. dată ţinutului lui Hades. 6. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. 8. provenind din trei izvoare. în loc de sabie. cu o mantie neagră pe spate. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. şi bice-n mâini. fiind mult prea cunoscută. . cu fantezia lor bogată. ameninţătoare. misterios şi înfricoşător (astăzi. un an întreg. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. şi Cocitul – râul plânsetelor. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. în legendele noastre şi ale altor popoare. Tartarul este asemeni iadului. De fapt râul Stix. într-un fel de gură ca de vulcan. trebuia să stea.193 Note: 1. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. Geniile Infernului erau : harpiile. Piriflegetonul – râul de foc. Hades însemna : nevăzutul. 5. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. în draci. Râul curgea printr-un ţinut arid. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. de bună seamă. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. sub influenţa religiei. Deşi denumirea de Infern. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. cel mai adesea. Legendele noastre populare. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. Atunci. numit mai târziu Mavronero. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. sau. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. „Oreste”de Euripide etc. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. în schimb. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii.

După strângerea recoltei. care primea morţii. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. pe nume. 13. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. Şi telegarii şi-i mână în goană. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. sămânţa este vârâtă în pământ. înseamnă bogătaşul. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi.. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. Demetra se chema la romani Ceres. şi zeul calcă brutal pe ele. latine şi chiar germanice. 12. un pictor din antichitate. Zeus.” Mai cunoaştem un grup de marmură. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. pe timpul iernii. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. Aşa cum este aici înfăţişată. 14. strigându-i pe fiecare. 10. adică suferinţe fără seamăn. zugrăvită de Nicomahos. până primăvara. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. 11. Romanii i-au spus Proserpina. de unde nu mai ieşeau niciodată. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. împrumutat şi de latini. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. locul groazei. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. căldura şi lumina. sub diferite variante. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. . De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. El găzduia şi plantele. Rodia era fructul iubirii. strigându-şi în ajutor nimfele surate. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă.194 unde umbrele îndurau suferinţe. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. Într-o pictură veche. sculptat de Girardon. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. de o negrăită frumuseţe. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. 9. din Lidia – Asia Mică. iarna. sub formă de seminţe. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. după cum socoteau elinii. când va încolţi din nou. mai bine decât orice. de pe un vas. ea exprimă. în care caii cei negri. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. Elinii au poetizat acest fenomen.. 15. par vii. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. adică în tărâmul lui Hades. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. înhămaţi la carul lui Hades. Numele Pluto. mai ales la popoarele slave. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. pe mama sa şi pe tatăl său. Este timpul când Cora stă la soţul său. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”.

Şi. Iară Hestia1 păzea focul. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. ci focul caldelor cămine. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. Nu focul slăvilor înalte. osteniţi de muncă. Focul. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. şopteau cu toţii. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. cântând-o pe Hestia. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. deşi Poseidon. pentru-această puritate. între ei. Hestia. ţâşnind în fulgere spre oameni. sau focul ce urma să ardă jertfa. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. în D . Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. Hestia. vărsând câteva picături pe vatră. şi-n fiecare casă din Elada. focul pe care ardeau jertfe. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. arzând pământul în adâncuri. şi mai târziu zeul Apolo. Nici focul clocotelor surde. fiind eliberată. sau măcar apă. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. Păstrează-ne uniţi. Îndată după doborârea zeului Cronos. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. — Ţie ne închinăm. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. ar fi dorit-o de soţie. ulei. în care focul pâlpâia voios.

Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. eu mi-am pierdut copila.196 fericire. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . a spus zeiţa. dar nu s-au mai gândit Î . Aveau şi ei o suferinţă. după poruncile zeiţei. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. dar unde. neagră. cu inimi bune. Ea a rămas neprihănită. voi depăna povestea despre Demetra3... Acolo vieţuia. Tu bucură-te.. Dar eu. auzind întâmplarea asta. De Triptolem. — Ia stai. n-aş putea s-arăt.. când un fecior se însura.. zeiţa soră mijlocie. să nu se afle că-i zeiţă. S-a folosit însă de-un om... precum jurase-n prima zi... Erau miloşi. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. — Mă duc în lume. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. mânând din urmă două capre. Pe lângă el mergea o fată. să n-o cunoască nimeni. căutând pe scumpa ei copilă.. un om bătrân numit Celeu.. pe vremuri. Zeiţa îşi schimbase chipul. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. Şi-aşa umblând. Părintele ţi-e lângă tine. fata lui cea mai mărişoară. vestit de harnic şi cinstit. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci.. dar necăjit peste măsură. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul.. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. Şi-a dat să plece mai departe. că poţi rosti cuvântul : tată. măicuţă dragă ? Uite. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea... feriţi de boale şi alte rele. fată dragă. pe când se îndrepta spre casă.. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu.. Fata la fel. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure.. Demetra i-a răspuns în dodii. ducând în spate nişte vreascuri. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . Iar când se-nfiripa o casă nouă. Pe vremea când zeiţa umbla. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul.

— Poate nu e pierdută de tot copila ta. L-a sărutat domol pe buze.. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. zeiţa. Copilul cel bolnav. şi fata lor săltau în juru-i. cu voie bună. la poalele unei coline. şi înţeleg că va să moară. Demetra i-a dat lapte cald.. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. — Mi-e foame. Mergând astfel. vino.. fructe şi miere. Mişcată de atâta jale. Ce pot să fac ?. Dar cum băiatul.. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. zicea Celeu. Cum a intrat aici. către coliba lui Celeu.. Pofteşte în coliba noastră. Ai casei au mâncat cu poftă.. mamă. o miere dulce ca nectarul. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină.. o alinare cât de slabă.. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. de care îi povestea pe drum Celeu.. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. tot povestindu-şi. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. Zeiţa ar fi vrut să plece. poate. a zis bătrânul. — Leac nu-i găsesc.. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. cerea mâncare.... a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii.. plin de vigoare. N-avea putere să mai plângă. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. Şi toţi. din patul său de suferinţă. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. Triptolem. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. şi ce pot spune ?... Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. şi mi-e sete!. sărmano!. Aşa doreşte poate Hades. Vreau să mă joc!. Oricum ar fi. Celeu şi Metanira. zicea băiatul.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. i-era foame. de-o vreme. În acea clipă. s-au pomenit lângă colibă. . Odihna ţi-o aduce.

. a grăit zeiţa către Celeu. grija ta de mamă. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. — Mă iartă. cu spaimă. şi pentru oameni!.. făcându-se din nou zeiţă. iată. pe colină. Bătrâna. n-am ştiut! a rostit mama.. — Bătrâne. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. Şi vă voi iniţia. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. zgomot. Pentru că. de-o frumuseţe uimitoare. cum e spicul cel auriu din miezul verii. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. luna. Vârând pe Triptolem în flăcări. bătrâno ? a strigat tare Metanira. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul.. Acuma totul se sfârşeşte. S-au culcat cu toţii... V . Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. Şi. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. A auzit. cheamă poporul. am vrut să îl purific. tot ea. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. în nişte taine sau mistere. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. zeiţa s-a sculat în taină. L-a luat pe Triptolem în braţe.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. L-a smuls pe Triptolem. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. Eu sunt Demetra. care-l vindecase pe Triptolem. cum sunt mamele. iar purtătoarea de făclie. nu au avut urmare bună. a glăsuit din nou Demetra. Şi. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. Iar părul galben. cât ai răsufla o dată. — Şi totuşi. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. i-a grăit Demetra. — Copilul meu!. mii de stele scânteiau pe boltă. Ce faci. pesemne. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. cu grijă. La miezul nopţii.. l-a mângâiat uşor pe frunte. Clădiţi acolo. îl afunda. este vremea să aflaţi toţi. drept preoţi. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. A mai şoptit cuvinte..... cea încărcată de foloase şi pentru zei. mama a şi fost lângă vatră. Mii. un templu mare. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. Iubirea.. eu am să fac din fiul tău. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. cu glasul tremurător. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. — Sărmano.

templul vestit din Eleusis. hohotind sălbatic. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. Celeu a şi chemat poporul. Aici domnea un rege aspru. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. secară.. s-a năpustit. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. S-a făcut că-l primeşte bine. a dat să-mpungă pe flăcău. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. nebun. mei. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. din ură şi din invidie pe tânăr. a pus la cale să-l ucidă. Triptolem6 s-a făcut flăcău. Odată. T . El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. Cu ţipătul său. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită... pe când dormea flăcăul. Dar Lincos. şi-au construit un templu mare. părăsind Sciţia.199 Şi cum a poruncit zeiţa... Acuma-vei pieri!. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. un meşteşug atât de spornic. Era un car tras de balauri. flăcăul a pornit spre casă. Şi Triptolem. totuşi. Dar linxul. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. o ţară unde fusese rău primit8. îşi spunea regele în barbă. şi-i îndruma cu-nţelepciune.. cu o suliţă. pe care şi-o pregătise de cu seară. Demetra cea cu păr bălai. să-i spună ce gânduri l-au adus. ha!. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. ce purta numele de Lincos. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. s-a îndreptat către palatul regelui. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. Noaptea.. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. serbările eleusine9 . în tainele agriculturii. Demetra însă. ce-l veghease pe ocrotitul său. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei.. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. om hain. al cărei ţipăt parcă-i hohot. pe uşă şi a pierit către pădure. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. Triptolem se pogorâse-n Sciţia.

Nu mai da. îmi dai poruncă ?.. Ajunge. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. în trunchiul lui. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton.. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. tăiat de tine.. sclav. Şi oamenii.. tot îl dobor. în trunchiul lui trăia o nimfă. cu furie. în temple. Tu.. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. tirane. s-a auzit o voce blândă. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. le-a poruncit dânsul. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală.. Numaidecât. Astfel se spune că.... În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. vei suferi şi tu. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. odată. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. Cununa lui. pentru-această faptă.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. a prins în mână o secure. prea darnică. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte.... va săruta curând pământul. a zis Erisihton. Primeşte dar ce ţi se cade. O nimfă dragă a zeiţei. tu. — Tăiaţi-l!. ce se numea Erisihton. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură.. Un stejar falnic. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. Căzând. a cutezat un sclav să-l roage. A clătinat C . — Stăpâne!. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. veneau ades lângă copac.. Şi de-ar fi dânsa în persoană. rămuros. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. Află însă că. — Zeiţă. Atunci Erisihton.. o supăra rău pe zeiţă. — Ce-ai spus ?... atât de largă. Şi a lovit cu-nverşunare. cu ciudă.. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar. S-a prăbuşit în tină trunchiul.. un bătrân rege tesalian. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. plăcut zeiţei..

pornind înspre Tesalia mănoasă. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului.. tot mai multe. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. bănuindu-i gândul. fără multă vorbă.. a pătruns în palat. care săvârşise fapta. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. cu aripile sale negre.. din toate felurile.. Merinde care-ndestulau. Mănâncă tot ce se găseşte. şi sărăceşte tot regatul. copila lui cea mai frumoasă. şi-mi cumpăr iar bucate multe. Atunci pune ochii pe Metra. — O vând ca sclavă. ce i-a pătruns în măruntaie.. nici fructe nu mai dădeau pomii.. însă. şi l-a-nvelit. nu mai are ce să mănânce.. i-era mai foame. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. părul zburlit şi pielea aspră. ca să-şi mai capete bucate.. cu buze vinete. dinţii mâncaţi ca de rugină. şi tot mai multe. Acolo nu mai creşteau grâne. să-mi potolească focul gurii. la rege. Şi-n Sciţia se afla Foamea. şi a suflat asupra-i fiere.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. De ce mânca. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. Cu timpul. Mănâncă avuţia ţării. dormea adânc în acel ceas. zice dânsul. Slugile s-au pornit în fugă. cu gura lui nesăţioasă. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . unde domnise crudul Lincos. Dar Metra. înfloritor mai înainte.. uscate. carne fiartă. — Să vie Foamea. Regele. mai înainte.. să cheme Foamea. a spus Demetra mâniată. ce să vândă. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe.. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. ca într-un giulgiu. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa.. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. Multe.. Cerea mereu alte bucate.. toată ţara.

Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Dar hrana. Şi-atunci. în orice animal din lume. zeule atât de mare. Fugind de la stăpân. astfel dobândită. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. Metra se schimbă-atunci în câine. .202 — Tu. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. cel mai puternic după Zeus. împuţinându-şi astfel trupul. ajută-mă să nu fiu sclavă. Se face cal.. scapă-mă de-aşa ruşine. să se hrănească. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. nu-i mai ajunge regelui. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. Până la urmă a pierit. ce-o vinde iarăşi. după voie. Erisihton îl vinde iute. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare... Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 .. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. se-ntoarce la tatăl său.

uneori. După legendă. cu falduri-lungi. înşelăciuni sau duşmănie. de cei dintâi plugari. Cum este flacăra de pură. 3. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. semănatul şi secerişul. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul.203 Note: 1. râs. în chip poetic. pe care ei îşi găteau hrana. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. 5. Astfel justificau. o vedem pe Hestia sau Vesta. Poate din pricina aceasta. prin acest gest. Această dăinuire a focului însemna. 7. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. emblemă a suveranităţii. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. cum este statuia intitulată Giustiniani. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. cum se numea. Cuvântul Triptolem înseamnă. cu văl pe plete şi pe umeri. sunt seminţele de mac. hohotea de bucuria izbânzii. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. Seminţele aşa-zise fermecate. după unii mitologi. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. În opere vestite. De aceea. Focul cel blând din vetre. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. chiar viaţa. 2. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. plin de curăţenie!”. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. ţinând în mână sceptrul. înveşmântată într-un dublu hiton. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. Demetra. 8. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. 4. zeiţa este reprezentată. La fel. când se duceau la luptă. Demetra sau Ceres. elinii. 6. dealtfel. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. de oarecare siguranţă în colectivitate. acest foc era păzit de nişte preotese. . unde să ardă focul sacru. un pritaneu. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. cu putere adormitoare. aflată într-un muzeu de la Roma. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. numite vestale. însuşi Lincos. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. La romani. Cu indexul arată către slăvile înalte. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. pe care poporul nostru o numeşte. Focul purificator de molimi. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. Hestia. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. dealtfel.

şi Dionisos. zeul viţei de vie. zeii naturii îmbelşugate. Când este astfel reprezentată. grădina sau pădurea. fără vreun scop şi fără milă. cum se purtau în Eleusis. cuprindeau şi o serie de practici religioase. am putea spune noi. plantele. se risipeşte în nisipuri şi praf. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. având numai o bentiţă peste păr. flori de mac şi alte ornamente vegetale. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. de fapt.204 9. marea cu furtunile sale nimicitoare. cum erau Demetra. Nu mai pot vieţui nici animalele. cu fulgerele şi trăsnetele lui. Elinii. fără podoabe. adică zei pământeni. în general. demnă. În operele plastice. se sfărâmă. Alteori ea are o ţinută simplă. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. pe câmpia Rariei. mai ales orz. . ogoarele sau păşunile. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. adică duşmănos zeiţei. care întruchipează abundenţa. cu Hestia. Aici. ce imitau. numită Raria. soarele însuşi. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. pe cât se pare. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. părintele agriculturii. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. Prin fapta lui Erisihton. care distrugeau copacii. pe care-l duce vântul. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. când era prea arzător. Erisihton. uscat. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. care asigura belşugul de roade. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. Serbările din Eleusis. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. 10. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi.

desigur. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică.. aflând această nouă necredinţă! Şi. după aceea. sau cum a amăgit-o. copila regelui din Teba. către palatele din Teba.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. să i s-aducă-un nor de aur.. nu se ştie. mângâioasă : . Aşa socot c-ai păţit tu.. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. luând chipul doicei lui Semele. Mulţi se pretind că-s zei. Şi totuşi. ca să înşele fetele prostuţe. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii.. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. pătrund prin case. Hera. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. s-a prefăcut într-o bătrână. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. — Îl rogi. precum spune. de-i Zeus. Cum a silit-o să-i devină soaţă.. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă.. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. pe cât se crede. prinţesa-l roagă.. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. Şi a pornit pe el zeiţa. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. De-atâtea ori se supărase Hera. dornică să se răzbune. Şi-a sfătuit-o.. dar nunta s-a făcut. A poruncit. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. Cadmos.

şi focul. Semele.. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. să mi te-arăţi. printr-o taină cunoscută numai de el. slăvite. rosteşte Zeus. O iederă plină de sevă. şi el. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. din coapsă. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. Taci!... a vrut să spună Zeus. Şi. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. — Taci!. l-a scos frumos. De fapt. pruncul ăsta. la fel ca-n sânul unei mame. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. chiar în clipita următoare. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. şi chiar la vremea cuvenită. totuşi. şi se pogoară iar în Teba. ce-a-năbuşit şi a stins focul.. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. Au râs puţin de dânsul zeii. cu fulgerele-n pumni şi faţa. căci băieţaş era copilul. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări.. Îşi pune hainele de aur.. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. cum urzise Hera.206 — De eşti tu Zeus. şi nu altul... o-ncinge iute pe copilă. din flăcări. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene.. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori.. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele.. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei... la Teba cea cu şapte porţi. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. — Îţi jur pe Stix. peste podele şi-n tot locul. în strălucire şi putere. Însă abia deschide gura. tatăl lui. tu ai să vieţuieşti. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. pristave. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer.. Socrul S . cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. ţi-ai pierdut mama. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. peste ziduri. la care-ar fi născut Semele. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci.

ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. e soră bună cu Semele. Soţia sa. care s-alunge umbra nopţii. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. urlând turbate : Ura cea neagră. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. spaimă şi nelegiuiri. în sânge. Cadmos. soră cu Semele. geniile rele-ale lui Hades. urmată de un cortegiu fără seamăn. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. chiar ei să şi-i ucidă. dionisiace. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. pe Hera. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană.. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult.. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. Tisifone. Crima şi Jalea şi Teroarea. cumva. prin iscodiri şi vicleşuguri. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase.. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. Tu. dar Atamas e-n locul lui. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. A născocit apoi tiasul. voi genii. şi Hera. Să nu mi-l afle. şi ea născuse un copilaş. eşti mai cruntă!. a aflat că trăia copilul. pe Melicerte. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. foc. regina Ino.. Hera. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă.. un danţ frenetic... de vipere lucioase. una dintre voi.. ferită de lumina zilei. De cum a dat porunci zeiţa. ce purta numele de Mistis4. Se nimerise numai bine..207 meu.. şi glasul ei vuia în Tartar.. pe Melicerte şi Learh. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos. ca ginere şi ca urmaş. cumva. Şi a pornit în zbor. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. pe Melicerte şi pe Learh. a murit... şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. Iar Ino. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. zgomotoase. deci. Abia de-o zi. Porniţi.. Răzbunaţi-mă.. — O!. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. Ea i-a dat zeului şi tirsul. toiag şi armă totodată. Erau acolo nişte furii. De îngrijit. şi varsă peste ei otravă. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. Zburau cu ea. şi alte genii N . tot la fel.. Mai mult. Nebunia. a glăsuit zeiţa Hera.

a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. pierzându-şi mintea. dată de şarpele care-l muşca. Soarele.208 nemiloase. ea şi-a smuls. Learh... Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. din braţele măicuţei sale. S . să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. Plină de ură. ce încă gângurea. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. ca piatra dintr-o praştie. căutându-i pe Ino şi pe prunc. şezând pe jilţul ei de aur. Porţile grele de aramă s-au zguduit. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. Dar Hera.. văzând-o pe soţia lui. cum spun legendele eline. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. ce privea din ceruri. şi-l aruncase într-un zid. care trăiau pe lângă Ino. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. Cum au ajuns. altul spre regele-Atamas.. în pescăruşi. mulţumită că-şi atinsese ţelul. şi pruncii săi – pui de leoaică. Nimfe şi prietene şi slugi. căzând în lături. Şi-n timp ce furia. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. Ino – neştiind nici ea ce face. se şi grăbiseră s-o scape. cu mâna-i neagră şi ciumată.. zbura din nou vârtej spre Tartar... prea drăgălaşul Melicerte. zice legenda că s-a cutremurat palatul. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas.. s-a depărtat. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. făcuse semn. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. Săriţi!. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. care-şi ţinea la sân copiii. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!.

. A zburat el. fiul Semelei şi-al lui Zeus. din slava lui. Nisa5 . dai cu-o beţie inspirată. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. Şi toţi făceau atâta larmă. Pe un măgar venea. — Să îngrijeşti de acest zeu. vinul curgea gârlă. i-a poruncit pristavul nimfei... Umbla-ntr-un car tras de pantere. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. Umbla întotdeauna beat. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. de lei. prin muntele cel 'nalt. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. Iar de cânta-n păduri satirul. El colinda din ţară-n ţară. în jurul lui Dionisos. de tigri şi-alte fiare7 . l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. Silen. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. în încăperea-ntunecată. Codrul îşi clătina frunzişul. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. în Nisa.. neobosite. şi altele sunau din flaut Iar vinul. urmat de un cortegiu vesel.. băteau din tobe şi ţimbale. până şi fiarele jucau. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. prietenul său. Şi crescând el mai mărişor. danţând cuprinşi de veselie. — Voi îngriji. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. alături.. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. în timpul nopţii următoare. beţivul.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. C . mai mult decât de fiinţa ta. format din nimfe şi satiri. Aici.. Olimp.. a răspuns Nisa.

iar printre ele se găseau : Agave. . Acolo se afla pe tron un rege nou. Le porunceşte să alerge în goana mare. ca o femeie. Agave.. Aşteaptă. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. Deodată iese din palat regele Tebei.. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. să râdem amândoi cu poftă. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. O. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. fie... gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. bine. ca-ntr-un vârtej. Priviţi-acest mistreţ oribil.. însă prin luptă glorioasă. Eu vreau ca prima să-l lovesc. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. pe care ne-o aduce zeul. să găsească pe noul zeu. Aşa se povestea. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. Mulţi dintre oameni. ce-l socotise un mistreţ. lipsit de vlagă. Silen!. grăieşte dânsa către bacantele din munte. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. ce nu cunoaşte nici armele. Ares ? Voi. Îl aclamau pe acest zeu. nu ştie că e fiul ei.. numit Penteu. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. cu flori în plete. spre ţara unde se născuse. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. surorile şi alte rude. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. colindând pământul.. Dar ca să nu se piardă vremea. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. de pildă. nici vitejia. care stă uimit privind la mama lui. lovind cu tirsul în Penteu. propria lui mamă. Zvârliţi încolo tirsurile. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. mai mult spre mama lui Penteu. a grăit zeul.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit.. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. că zeul.. se grămădeau să-i iasă-n cale. nu vă istoviţi puterea. Şi ea se-ntoarce mânioasă. aflând vestea că s-apropia Dionisos. puneţi-vă pe creştet coifuri. — Surorilor. strigînd tare : — Staţi!. nu foi de viţă şi ghirlande. Sub vraja lui Dionisos. din cele care îl urmează. Ci-l socoteşte un mistreţ. să-l lege-n ştreanguri.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. am să fac o glumă. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. a început să râdă-n hohot. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. Bătrânilor. — Rege nebun. sorbind licoarea blestemată... ajuns pe pajiştile noastre. el însuşi urcă pe Citeron. Şi-şi cheamă slugile Penteu.. ca o nimfă.

.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. în timp ce lăncile-l lovesc. Şi-ar mai fi spus. În acest fel. râde şi Silen.. bună-i gluma ? — E bună. înfierbântate. Penteu pricepe însă totul. bătrâne.. mă învingi. zeu viclean. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. îl strigă dânsul. — Dionisos... . Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima.. dar nimfele. bietul Penteu. căzu atunci zeului pradă. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 .

unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. întăritor. 6. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. vinul devine ucigaş. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. şi vinul aducea veselie. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). în blănuri de ţapi. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. 5. neînţeles. acela care face larmă. sub privegherea lui Silen. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. 8. în cinstea zeului Dionisos. mai ales în centrele viticole. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. duşmana de moarte a lui Dionisos. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. Ea organizase serbările noaptea. htonic. ferite de lumina zilei. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi.. şi oda cântec). Dar când ai întrecut măsura. săvârşit de fiinţe supranaturale. să nu poată fi observate de Hera. un zeu al belşugului de roade. de aceea era plăcut elinilor. şi se făcuse un zeu puternic. cu talentele ei vrăjitoreşti. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. un caracter comic. le turna foc în vine. când era copil. Se spune că Dionisos. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. De aici s-a născut comedia. La petreceri se sorbea vin. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. 7. le aprindea chiote în gâtle). Dionisos era tot un zeu pământean. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. striga : „Evoe”. cu puteri vrăjitoreşti. Băut cu cumpătare. le aţâţa picioarele la danţ. În el se află ascunsă crima. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. se cântau nişte imnuri : ditirambii. La micile dionisii. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. care erau organizate în sate. vinul e bun. fiul nelegitim al lui Zeus.. plăcut. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. văzând puterea băuturii. pentru ca. . Pe lângă aceasta. de cele mai multe ori. ritualurile săvârşite la serbările zeului. aceste cântece şi danţuri aveau. 4. muzică sau danţ. adică un lucru misterios.212 Note: 1. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. din Arhipelag. Satirul Silen întruchipează butoiul. cu acest prilej. 3. Când se oprea din supt. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. 2. sugea laptele cu multă poftă. ca şi Demetra.

de latini. şi bachanale. înfăşurat în blană moale de panteră. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. prearenumite tragedii. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. drame satirice şi comedii. tânăr. Molatic. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. . puternic. în dialog. Agave şi alţii. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. Se făceau procesiuni. În cinstea zeului acesta ciudat. de viţă. versuri vesele sau triste. cu trupul zvelt. iederă şi flori. din legendele antice. sprijinit de tirs. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. despre care nu s-a mai vorbit aici. De-aici şi multele aluzii. strânsă cam neglijent pe bust. Din ele se vor naşte. şi-l dăltuiau frumos. aşa cum s-a mai spus. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino.213 Beţivul este grosolan. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. adică însuşi teatrul grec. Atamas. cântându-se legende de demult.

.......................................................... 25 ZEUS ................................. 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ........................................................................................................................... 39 ZEUS ........................... POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA.......................................................................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA .......................................................................................................................................................................................................................................................................... 74 FILEMON ŞI BAUCIS........214 Cuprinsul Prefaţă .................................................................................. 73 ÎN FRIGIA .................................................................................................................................................................................................................. 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ............................................................................................... 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ........................................................................ 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ..................................... 21 ZEIŢA GHEEA ........................................... 45 FIICA ZEULUI URANUS ......................................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ...................................... 3 STUDIU INTRODUCTIV ..................................................................................................................................................................................... 52 TIFON ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ..................... 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT .................................................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ............................................................................................ 72 PLECAREA SPRE ARCADIA............................................................. 37 ZEII OLIMPULUI ........ 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR..................... 56 PROMETEU .. 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ............ 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI.... 61 ADUNAREA DE LA MECONA ............................................................................. 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ..................................... 51 NĂVALA SPRE OLIMP .................................................................................................................................. 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT ................................................................................... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ............................................................................................................................................................................................................. 76 ................................................. 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP .............................................................................. 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL .................................. 47 LUPTELE CU GIGANŢII ................................................................................................................................................................................................ 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES .................. 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ......................... 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ............................................................................................................................................................ 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ........................................................................................................... 64 CUTIA PANDOREI ..

................................................................................................................................... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS .............................................................................................................................................. 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC ................................................................. 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ...................................................................................................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI .............................................................................................................................................................. 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII......................................................... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ......................... 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ................................ 77 UN STEJAR MÂNDRU . 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ........................................... CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ......................................................... 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU .... 78 POTOPUL......... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ............................................................................................................ 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS .................................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT .......................................................................................................................................................................................... 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII ............................................................................................................................................................................................................ 109 UN DAR AMĂGITOR ............................................................. 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ......................................................................................................................................... 99 RĂPIREA EUROPEI ........................................ 135 .............. 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE .......................................................................................................... 121 STRĂLUCITORUL APOLO ....................................................................................................... 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ................. 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ....................................................................... 131 ARTEMIS ....................................................................................................................... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR..................................................................................................................................................... 111 TICĂLOŞIA LUI ARES ..... 106 PEDEPSIREA CHELONEEI................. 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON .......................................... 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ...................................... 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ........................................................................ 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN ................................................................................................................. 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ........... 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ............................ 113 PALAS ATENA ....................................................................... 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ .. 103 HERA Şl COPIII EI .................................................................................................................................. 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ........................................................................................................... 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ ......................... 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA .....................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ................................. 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE .......................................................................................................

......................... 152 NIMFA PITIS ........................................................................................................................................................ 153 AFRODITA ................................................................... 195 DEMETRA LA ELEUSIS ......................... 143 HERMES..................... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ..................................................................................................................... 163 EROS Şl PSIHEEA.......................................................... 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ..................................................................................................................................................................................... 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ .................................................................................. 199 ...................................................................................................................................................... DAR….................................................................................................................................................................................................................................................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ........... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ........................................ 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ............................................ 159 CRIMA LUI ARES .................................................... 167 PALATUL FERMECAT ................................................................................................................................................................... 148 UN MIC TÂLHAR ...................................... 177 URMĂRIREA NIMFEI ........ 150 PAN ................................. 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL ................................................................................ 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ........................................................................................................... 160 SCULPTORUL SIHASTRU................................................................................................................. 191 HESTIA Şl DEMETRA .................................................................................................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ..................................................................................................................... 186 IXION ŞI SISIF ............................................................................................................................................................................................................................................................................ 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ................................................................ 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI........................................................................................................ 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ....................................................................................................................................... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ........................... 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ................ 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ........................................................................................................................... 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ....................................................................................................................... 158 ADONIS.............................................................................................................................................................. 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE .......................................... 180 CICLOPUL POLIFEM ..........................................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ....................................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ........................................................................................................ 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ......... 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ ..... 181 HADES Şl PERSEFONA .......................................................................................... 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ ............................................................................ 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ........................................ 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ... 138 URIAŞUL ORION .......................... 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ .......................

.......................................................................................................................................................................... 209 PENTEU .............. 201 VESELUL DIONISOS .............................. 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ........................................................................................................................... 209 ...................... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE ........................................................................................................... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ... 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ................................................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ............................................ 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU .......

218 .