1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

unic prin personaje şi întâmplări. decât pe oameni. asta din urmă. Poate fi şi un roman. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. de întâmplare de mari proporţii. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. nu prea departe totuşi de noi. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. dă un farmec deosebit legendei. al istoriei. ce aparţine autorului. zei. cu zei. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. cea mai depărtată a lumii ştiute. cel mai puţin. pentru o mai apropiată înţelegere. Ea se citeşte ca atare. După atâtea spuse. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . de la început până la sfârşit. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. Aşa fiind. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. precum se ştie că sunt regii. onest.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. oameni. Comentariul din text. întrupată într-o fiinţă. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. făcută cu talent şi cu putere de evocare. cu umor uneori. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate.

Luând ca pildă marea.ci se amestecau în viaţa lor . Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. În concepţia vechilor greci. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. s-a căsătorit cu Peleu. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. Nereu. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Ares era zeul războiului. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. . a creat figurile mitice ale zeilor. aducându-le fericire sau nenorocire. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. Dar imaginaţia omului primitiv. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. Triton. fiicele lui Nereu. Mitologia grecilor este extrem de bogată. Astfel.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. care se sparg mugind de ţărm. semizei. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. eroi etc. . de pe vremea lui Pericle. E . soţia lui Poseidon. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. Dar în mare. Hera proteja căsnicia. Nereidele. fiul lui Poseidon.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. la freamătul valurilor mării înfuriate. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. De aceea. divinitate a mării. Hermes era protectorul negustorilor. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. un muritor. o altă divinitate a mării. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. Tetis. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile.

care şi aşa era extrem de bogat. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. trona un zeu cu chip de lup. înainte de Apolo. În prima parte a acestui volum. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. în special pietre şi lemne. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. forţele naturii au luat chipul unor animale. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. şefi de triburi. î. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. odată instituit. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. în secolele XIV-—X. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. Aşadar. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. numite fetişuri. în timp ce la Homer . Încetul cu încetul. ca forţe ale naturii. care se povestesc despre acelaşi zeu. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec.n. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. Dar. Olimpul homeric nu este altceva. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. De pildă. zeul iubirii. din epoci diferite. chipuri omeneşti. au făcut un drum lung. astăzi. oamenii au început să cunoască natura. în imaginaţia grecilor. oricât de variate ar fi fost. în toate amănuntele lui. De pildă. două centre importante din Grecia. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. stăpâneau puternicii basilei. în oraşul Thespiae. despre zeii . în Beoţia. pe când la Sparta zeiţa apărea. în imaginaţia grecilor. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat.e. concepţiile grecilor despre divinităţi. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. Cele expuse mai sus ne explică de ce. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. În Siciomia.7 Miturile Olimpului. De pildă. La început. să-i înţeleagă unele fenomene. înarmată. De aceea. Aşa cum am arătat. căzut în valurile mării.. Înainte de Homer. era închipuită de o piatră necioplită. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. Apoi. La Delfi. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii.

pe Hesiod. Uranus. Ceea sau Gheea. şi ca orice mitograf. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. după Hesiod. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. Cronos etc. poetul care a încercat să facă o „istorie”. povestite de mituri. atât cât este cu putinţă. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. desigur. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. în general. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. Întrebarea. diferitele mituri între ele. mai ales.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. pentru progres. de pildă. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. Înainte de Zeus. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. „naşterea zeilor”. pentru a explica în acest fel apariţia omului. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. de la început. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. aşa cum am spus. în general. înainte de ei. printr-un fir logico-cronologic. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. Aici autorul a urmat. conducându-se. căci. dar introducând şi unele elemente personale. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. când zeii şi oamenii nici nu existau. mai ales. la Hesiod. ca să zicem aşa. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. Aşadar. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. A dat-o. cu Haosul. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. zeii s-au născut ca şi oamenii. cum îl numeşte K. Ea avea să reflecteze. era aceea a ordinii cronologice. ceea ce corespunde. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. operă a mâinilor lui Prometeu. aşa cum. a zeilor. a introdus mitul lui Prometeu. în imaginaţia grecilor. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. de fapt. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . deci. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. După cum se vede şi din tabla de materii. ca şi Hesiod. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. pe de alta. de o deosebită însemnătate. de haosul care domnea în mitologie. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. cât. care se punea după alegerea miturilor de expus.

Pentru poetul roman Lucreţiu. pe care-l socotim cel mai caracteristic. se ajunge la inadvertenţe. esenţialul îl constituie conţinutul lor. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. făcând o plasă de aur invizibilă. în hazul tuturor zeilor. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. deoarece. G. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. ba chiar rănită de un muritor. sau eroul respectiv. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. în alt fel. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. vom da un singur exemplu. „fiică a lui Zeus”. după cum am mai spus. Afrodita este numită „nemuritoare”. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. şi anume acela al zeiţei Afrodita. În Iliada. I şi urm . Cântul V.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. sau zeiţa. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”.Vers – 419 şi urm ( trad. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. zeiţa frumuseţii.” Iata dar pe Afrodita. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. Nu toate mitologiile procedează aşa. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. războiul nu te priveşte pe tine. Lucrul este cu atât mai important cu cât. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . „cu tronul zugrăvit în multe culori”. Într-adevăr. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. Deci. „dătătoare de viaţă” . Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. mângâind-o. Ajungând pe pământ. în care a prins-o alături de Ares. În cartea a VII-a a Odiseei. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. amestecându-se în lupte. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. îi zise.

din multele care se pot da. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. Afrodita-Venus a căpătat. se trece la descrierea puterii ei. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. ea se duce la Jupiter şi. Îndurerată de suferinţele lui Enea. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. Hefaistos. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . harnic. A. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. însoţitoarele. La Popa-Lisseanu. cu ochii în lacrimi. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. I . însă schilod. ale căror lucrări le avem la îndemână. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. La Virgiliu. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. modest. şi ale zeilor.. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . N.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. dar Moira hotărâse altfel.” Mitologie greco-romană . de originalitatea sa. Virgiliu.10 Aşadar. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. şi anume G. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. A. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. S-a însoţit cu zeul faur. dar începuse s-o capete la Safo. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. şi ale muritorilor. logic. în sfârşit. pag 52 . Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. Kun. cel priceput. Iată câteva exemple. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Safo. sub pana poetului Lucreţiu. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice .. Apoi. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Popa-Lisseanu şi N. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. veşmintele. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. În esenţă. a iubirii şi prosperităţii. Lucreţiu. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. naşterea ei din spuma mării. Trecând.

reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. În felul acesta. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. Eros şi Psiheea etc. care face ca naraţia să fie înlocuită. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. Astfel. n-a omis pe Prometeu. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. iar Lisseanu reproduce. printr-un exemplu cât mai concludent. 4. 3. Dar. 2. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. Autorul a ales miturile. economice şi sociale. Pigmalion. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. Filemon şi Baucis. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. spre a ilustra. unic la noi. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. Alexandru Mitru. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. În acest fel. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. precum şi diferitele explicaţii date în note. . Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. 5. cu uşoare modificări.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. spre deosebire de cei doi autori. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. în care a apărut. În acest fel. de dialog. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. Marsias. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. naturale şi sociale. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. textul citat din Odiseea. autorul „Legendelor Olimpului”. constituie un efort. la tot pasul. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor.

pe când. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. În imaginaţia grecilor. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. a fost socotit vrednic de Olimp. care a dus viaţa greacă. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. Ahile. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. Curajul. în greceşte. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. este reflectarea unei realităţi. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. „eroi”. despre Tezeu. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. adesea peste fire. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. apoi unor animale. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. înfruntând mânia Herei. în crearea legendelor eroilor. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. dârzenia. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. de pildă. de la oameni. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. personalitatea. imaginaţia a pornit de la realitate. Agamemnon. Există. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. . Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. Zeus n-a existat. în Atica. Menelau. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. desigur. dar pe pământ eroul Heracle.

în discutarea problemei eroilor antici. om distins prin naştere. la Troia.13 La Homer. unde se luptau crâncen. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. este pentru că. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. vitejie: 4. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. şi adesea admiraţiei geneţilor. Aşadar. în secolul al V-lea. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. La Atena. XIX 34. care reflectă vremuri de pace. după moarte. la sfârşit. după război. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. ei erau comandanţi militari. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. nobil. luptător (în general) (Odiseea. La Atena. 3. vorbind despre Heracle. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. iar la Troia. de fratrii şi de triburi. talent. şi între zei şi oameni. comandanţii şi vitejii. este pus în rândul zeilor. „eroi” erau şefii de genosuri. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. XVIII 423. nu numai şefii de genosuri. Dar tot în Odiseea. datorită faptelor sale. 2. I 101). Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. şef. semizeu. un om care cânta minunat era tot un „erou”. şefii de genosuri. 5. sociale şi politice ale societăţii. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. În Iliada. În secolul al V-lea. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. 3. după moarte. stapân. muritor ridicat. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. VIII 423). comandant militar (Ildada. nobil. pe scurt. după uriaşele încleştări de la Troia. şef. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. 3. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. la curtea paşnică a lui Alcinou. după instaurarea sinoikismosului. cântăreţul Demodocos . Într-adevăr. Astfel. combatant (în general). 2. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. stăpân. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. Începând cu Hesiod. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. XX 110). comandant militar. Pindar (Nemeice. prin curaj sau prin talent (Odiseea. om care se distinge prin naştere. a însemnat un om care. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi.

până la 1400 î. luptători pentru binele comunităţii. pe marii comandanţi. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. „eroii” au existat întotdeauna la greci. în jurul diferiţilor „eroi”. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. Ulise. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. care era revendicat de Teba şi de Argos. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. Dar.14 sau crainicul Mulios. pe care să-i fi numit „eroi”. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. după instituirea imperiului. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. în patria mamă. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. Celelalte legende. învingătorii la jocurile interhelenice. la Atena. legende create în Grecia. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. în legătură cu anumite cetăţi. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. Dar. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. pe Ahile. Nu toţi eroii au luptat la Troia. a dus la războiul Troiei. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. Menelau. după şi sub influenţa legendelor . purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. în legătură cu războiul Troiei. în Grecia. legende create în Asia Mică.n. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. un mare număr de eroi au fost aduşi. Aşadar. după încleştările de la Troia. uriaşe pentru vremea aceea. Nestor. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. timp de trei secole. Aşadar.e.e. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. înainte de războiul Troiei. care. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. Aşa cum s-a văzut mai sus. împăraţii.. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. în bătălie. la Roma. unii eroi sau unele fapte. după terminarea războiului. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. întemeietorii de triburi. nimbaţi de legendă. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite.n. Dar. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. şi. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. două secole mai târziu. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. Astfel. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor.

Belerofon. De asemenea. pus în legătură cu Heracle. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. Date fiind faptele menţionate mai sus. De aceea. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. în general. la rândul său. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. În orice caz. fiind. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. Astfel. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. Orfeu şi Euridice. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. cât se poate de raţional. întemeierea Tebei. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. Castor şi Polux. Asclepio. într-o foarte mare măsură. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Cronologic.15 războiului Troiei. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. autorul a procedat. printr-un amănunt. Păţaniile lui Ulise. Meleagru. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. Dedal şi Icar. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . Heracle. În lucrarea sa. Tezeu. Expediţia argonauţilor. era firesc să înceapă cu Perseu. Din acest punct de vedere. savanţii exprimă păreri diferite. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. adesea contradictorii. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. Războiul Troiei. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. în discuţia cu privire la fiecare erou. Întoarcerea aheilor în Elada. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Aceasta fiind situaţia. poate. Aventuroasa călătorie a lui Enea. Astfel.

Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. a glăsuit Heracle.. A venit apoi războiul troian. devenit şi el Hercule. este de observat că au fost alese cele mai importante. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute.. în cursul expunerii. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. cele douăsprezece munci. Acesta a fost embrionul legendei. Deianeira. adică substanţa legendelor înseşi. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. . pe de altă parte. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. balauri. şi fratriile în triburi. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. semnificaţia legendelor. Heracle a fost. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. Troia. hidre. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. după dorinţa Herei. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. În ceea ce priveşte faptele menţionate. autorul a subliniat. mânia Herei. în bine pentru oameni. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. Dar mai târziu. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. făcută fără voie. Apoi. cel puţin în embrion. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. Astfel. regina Omfala. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. şi au început lupte între ele. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. citim următoarele replici: „— Şi eu. Heracle. Ulise. din Micena. ţi-o repet. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. genosurile s-au asociat în fratrii. Roma a devenit o putere mediteraneană. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. Zeii m-au osândit. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. deşi puternic. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. Ulterior. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. în legenda lui Heracle.16 plămădite. şerpi. De pildă. Dar. a glăsuit Virtutea. acolo unde se putea face. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. cu mult înainte de războiul troian. apoi de cetăţi.

în apoteoza lui Heracle. Autorul a mai găsit.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. Dar Tezeu s-a ferit. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. de-aramă. Am să mă lupt cu Hera. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. L-au purtat spre Olimp. despre Tezeu.. Plăcându-i măciuca. zeiţa biruinţei. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. l-a-mbiat Desfrânarea. Nike conducea carul. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. Heracle. ca să arate ce puternic animal doborâse el. se folosea de o măciucă. s-a-nduplecat şi Hera. Bucureşti . c-abia plecat. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. şi când o voi înfrânge. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. am să fiu fericit. Editura ştiinţifică . adesea contradictorii. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. traducere . — Ia stai. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. la câţiva stânjeni. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. de altfel. drumeţule! i-a strigat Perifete. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. cap.Barbu . pe care le arată. drept armă de atac. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. notiţe istorice şi note de N. de care s-a folosit toată viaţa. luându-se la luptă cu el. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. 1960 .I. adânc. pe drumul gloriei. Vieţi Paralele . Atena şi Nike. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. a spus din nou Virtutea. Plutarh. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. care.. nu mă poţi amăgi!. El oprea toţi drumeţii. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. dar Theseus. Studiu introductiv . tatăl său. de aceea era numit „măciucaşul”. l-a ucis. Vei fi mai mulţumit. pe nume Perifete. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. Din volumul Plutarh . — Eu te aştept. a luat-o şi a făcut-o armă.

având în vedere cititorii cărora se adresează. cu sete. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. în acest fel. până ce l-a răpus”. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. de la Troia până în Italia. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. Iulus sau Ascaniu. Şi.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. binefăcătoare pentru oameni. prin Afrodita. S-a trântit la pământ. de a releva încă o dată. În acest fel. pesimist. orice contradicţie cu privire la legende. subliniază acţiunea eroică. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. din care au făcut parte Cezar şi August. îl dramatizează. În călătoria legendară a lui Enea. autorul a eliminat. mai luminos decât expunerea abstractă. triumful eforturilor biruitoare. Plutarh. Însă Tezeu. al cărui fiu. Faptul. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. Perifete. a întemeiat ginta Iuliilor.. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. ideea morală pe care vrea s-o exprime. mama lui Enea. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. fără sens. a dat un răget groaznic. iraţional. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. se spun în această privinţă” (Plutarh. I-a sărit de grumaz. dacă ţinem seama că ideea de bază. Dimpotrivă. ca întotdeauna. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. chiar împotriva hotărârii zeilor. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . căruia se adresează cartea. Theseus. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. în expunere. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. Alexandru Mitru reliefează faptul. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. pe care nu i le punea la îndemână legenda. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. în lumină. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. În al doilea rând. ar fi de-a dreptul descurajator. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. Citind cele două pasaje. moralist-istoric. cap. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. Tezeu n-a pierdut vremea. a lui Tezeu.. aşa cum este expus la autorul român. X). care se bat cap in cap. Şi. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. l-a tot împuns cu lancea. amintind şi de întemeierea Romei.

cu privire la cincisprezece eroi. cătau spre ele şi tăceau”. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. pe lângă încântarea. bine alese. mai departe. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. aşa cum se spunea chiar în antichitate. patos. pregnante. pe care o simte cititorul. . şi predomină. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. dialogul. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. rând pe rând. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. căci. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. „înspumate” n-au nimic extraordinar. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. sub o formă mai vagă. Iară bărbaţii. în acelaşi timp. evocaţi în note şi. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. „ape”. din îmbinarea lor. Procedând în acest fel. în expunerea legendelor. s-ar putea spune. şi. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. 2. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile.19 romanilor. forţă. cu mâhnire. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. Cuvintele „năvală”. basileii ahei. evitându-se arhaismele. Dar. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. şi totuşi. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. sub influenţa acestei culturi. dar. dramatism. Romanii au cucerit Grecia. plină de înţeles moral. îndeosebi. cultura greacă i-a cucerit pe romani. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. ceea ce conferă expunerii relief. deşi se întâlneşte destul de des. spre a le expune viaţa legendară. care. dar mai ales în note. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. „a începe”. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. Aşadar. şefii triburilor antice sunt. Civilizaţia miceniană. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. de la Perseu la Enea. „reci”. în realitate. putem afirma că: 1. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. autorul expune legendele. în acest fel. autorul continuă: „Şi regele. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. i-a povestit că. Fraza este adesea mijlocie. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. mai demult. plin de durere.

Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări.vocabularul. dialogul. Ca şi „Legendele zeilor”. prin explicaţii ştiinţifice. 5. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. Prof. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. altceva decât o mitologie.20 3. NICOLAE I. Notele vin sa lămurească. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. Dramatizarea acţiunii. 4. BARBU . plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. create de antici. * Din cele expuse. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. punându-i în faţă modele de luptă dârză. 6. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. şi anume că. dacă nu cea mai izbutită. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. în fond. 7. pornind de la realităţi certe. multe din ciudăţeniile miturilor. Prin toate aceste calităţi. în care. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. Zicem „mitologie”. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen.

Pana-mi. Corabia.. din aripă de vultur.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Cel tînăr şi cu păr bălai. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. În călimara de argint. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. plină de vise Şi de legende. Cântându-şi lin „Teogonia” . mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. Mai stă încă la ţărm. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Teogonia – renumit poem . „Binevenit să fii. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. Mai sunt şi Pindar. bătrâne. în care este povestită imaginara naştere a zeilor .. În fruntea lor e Hesiode. Şi poeţi. Şi trîmbiţele vor suna.

.. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Pe valurile-i înspumate. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . Poeţii vor suna din lire.. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende. cel cu grai duios.. să pornim!. toată Elada.. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. Sofocle. Urcaţi-vă … Şi . Ţărm după ţărm.22 Eschil. dragi prieteni.. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. Vom fi-n tovărăşie bună..

Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. fără formă. din haos s-a desprins pământul. ai lacurilor de cleştar. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat.. Ca să-i arate dragostea. atâta timp cât era ziuă. Celui din urmă i-au zis Cronos. fără hotare. cel mai dibaci dintre titani. cerul înalt şi plin de stele. noaptea şi vânturile.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. Însă.. suflând repezi. O dezmierda cu ploi şi vânturi. strălucitori şi azurii. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. S . Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Uranus. precum cântau poeţii. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. pe care i-a numit titani. era cerul. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. plină de aştri lucitori. întreg pământul. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. acela care înconjura. luna. şi el era cel mai şiret. cât o să fie lumea lume. haos învârtejit şi negru. în legendă. La vremea sorocită. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. Lumea întreagă era-n haos. Şi el Uranus. Pămîntul nostru larg şi darnic. Şi îl privea cu ochii limpezi. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. c-un brâu de ape scânteietor. ziua.n-au fost întotdeauna astfel. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos).

Şi tot atâta timp trecea. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. Gheea vedea. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. Uranus. Mai înainte vreme. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. hidoşi. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . Doar el. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. Şi-nfricoşat . de către unul din feciori. zice legenda. Acum însă i-era destul. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. orbitoare. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Trei ziduri o împrejmuiau. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. îi cerea ea nemângâiată. Fii bun. avea cheia. din locul de stăpân ceresc. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. degrabă primejdia care-l pândea. fii bun. Uranus. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. cu umilinţă şi cu lacrimi. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. necruţători. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. Dar cum năştea un nou copil. Se mâniase-n sinea ei. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. nici măcar în soţia sa. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. plină de spaimă.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. tunete grele. şi trăsnete nimicitoare. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. dă-le drumul! Nu N . Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. Peste un timp. ce izbeau urechile ca un ciocan. enormi. Uranus. — Îndură-te. în prea întunecosul Tartar. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat.

Uranus era tatăl lor. Ţinea la stăpânirea lui. orişice . Şi îl ura pe tatăl său. plin de grijă. titanii. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. Iar pe furiş. zeul era puternic. în depărtare. deşi era nevinovat. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. pândind cu dinţii încleştaţi. dacă vei fi mai milostiv. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. — Mă voi supune!. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. se ruşinau să dea o luptă. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. s-a furişat pe porţi afară.. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. tot pe şoptite. A stat acolo până noaptea.. când îşi vedea soţia plângând. Dorea de mult să se răzbune. Nu se înduioşa deloc. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. până în Tartarul adânc. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat.. tăişul ei scânteietor... Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . tăcută..25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. dar el nu putea fi zărit. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. Din acel loc putea să vadă. în gându-i. A deschis porţile uriaşe. A pătruns apoi. fiii.. şi iată cel mai bun prilej. Pe urmă. titanii. ce erau tot de diamant. şiret. până la fiii ei. s-a ascuns după nişte stânci. ascunzându-i. El era foarte îndrăzneţ şi. Prin farmece necunoscute. Însă.. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. când Uranus se odihnea. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. prin vrăji numai de ea ştiute. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. zeul Uranus. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. i-a răspuns. S-a strecurat prin întuneric. Toţi au tăcut afar' de Cronos. în acelaşi timp. să pună mâna pe putere. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. pe furiş. a luat în mână secera şi. pentru că-i zeu nemuritor. fruntea. şi Gheea n-a mai spus nimic. sfătuit de Gheea. Fără să stea prea mult pe gânduri. pentru că-l aruncase-n Tartar.

.. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. a spus Ocean. misterioasă. fecior nevrednic! Blestem . se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. porţile de diamant. Şi-n sfârşit. acuma. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. din înalt. Mai mult. Nu mai putea să dea-napoi. şi-l trăia. ducând cu sine noaptea neagră. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă.. tu vrei puterea ? Nu este drept. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. şi nu ţi-o dau.. Zeul Uranus.A poruncit să se deschidă. ceilalţi titani . Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . căci sunt mai mare şi-nţelept.. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. însângerat de Cronos. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel.. Deodată l-a zărit că vine. Şi fraţii lui. N-avea de cine să se teamă. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. Părea că o să-nceapă zarva..... Deci. titanul l-a lovit în pântec4 . se coborâse pe pământ. larg. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. cea mai frumoasă titanidă. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. Uranus a căzut în tină. Şi-acum... Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. Ocean. Au râs şi au benchetuit. mulţumit. Să facă tot ce-i va plăcea. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. Dar tu eşti fratele cel mic. De mine doar ascultă toţi. îţi doresc să ai parte. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. Se bucurau că sunt stăpâni. stăpânul aş fi eu. îl ajutau. Putea să cârmuiască-n voie. plin de sânge. cătând-o pe soţia lui. Rănit în pântec.. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. El biruise. după multă vorbă. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. trebuia. să-i . cu trufie.de tată şi de zeu. neapărat. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . De drept. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. Ocean se cam întunecase. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. noaptea. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. adică noaptea întunecată. iată. Şi a făcut o nuntă mare. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. ce se ivise tot din haos.. Era beat de bucurie şi de triumf . cândva. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. Şi. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare.

Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. întunecat. să te văd.27 pedepsească pe titani. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase... ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. Eris – discordia cea cruntă. O. Nemesis – aspra răzbunare . benchetuind nepăsător. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. înstelatul. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. tirane Cronos. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . zeule Cronos. strigase cu glas tare Nix. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. . cum îţi va fi domnia ta. — Aş vrea să văd.

Cronos. a cărei fiică era. Gheea. era numit de către elini : Fleghietonul. În mână are. au odrăslit pe Helios – soarele. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. în poemul său „Teogonia". El este tatăl tuturor fiinţelor. mai mulţi pictori şi sculptori. în concepţia elinilor. şi ai celor trei mii de nimfe. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. o clepsidră. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. Teea. un băietan. şi tot el le înghite. . într-o expresie rămasă celebră. cum se va vedea mai tîrziu. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. mamă a zeilor. lumina şi vânturile. străvechea mamă a tuturor. Alt titan. 7. care înconjura Tartarul. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul.. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. din legendă. cel aducător de ploaie. De aceea . fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. 6. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". aurora. În mijlocul tabloului.închipuia. căsătorită cu Astreu. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. în decursul veacurilor. cum. numite oceanide. Eurul – vântul prielnic din răsărit. Selene – luna şi Eos – aurora. Cronos – la romani Saturn – se confundă." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant.la romani Tera. Reea. Îndură-te. ca şi zeiţa Gheea. apele şi fiinţele vii. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. Râul de foc şi smoală. în număr de trei mii. pentru elini. Notul – vântul de la miazăzi. Hiperion şi cu soţia sa. 4. elinii. tot pământul.. ce populau Olimpul şi întreaga lume. O.28 Note: 1. pentru că vechii greci. cu timpul care se scurge.. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ.. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. 2. Gemând de durere. Iar Eos. de cele mai multe ori. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. Din versurile lui s-au inspirat. 5. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. te salut pe tine. 3. Zeul cerului înstelat a căzut jos. spuneau legendele eline. artistul a pictat pământul. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. soaţă a lui Uranus înstelatul. dată de mama sa. La rândul ei. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. Dintre toate aceste opere de artă. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. Într-un imn atribuit bătrânului Homer.

N-a fost el însuşi zăvorât. O. Cât a mai plâns! Însă zadarnic.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. atunci când face prevestiri. că temniţele se deschid. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. Gînduri ascunse-l frământau. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. Ştia el doar. destul de bine. Ştia că tatăl său. discordia. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. Fiicele nopţii : răzbunarea. Cronos a făurit un plan. sub ochii-ndureraţi ai mamei. născuţi de Reea. Uranus. nu se înşală niciodată.. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. nu-n Tartar. dar nu în temniţă. ce-a mai fost pe biata Reea!. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. înşelăciunea îi tot tulburau inima. De câte ori venea pe lume un D .. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. Copiii lui. dar mulţumit tot nu era. îşi va înlătura copiii. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. La fel ca tatăl său. Uranus.

În peşteră vei naşte-n voie. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. Cronos.. Demetra. în timpul cât o fi să nască. Creta. şi s-a întors acasă iute. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii.. la stână.30 nou copil. Te voi călăuzi. în insula numită Creta. pe ultimul vlăstar al meu. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea.. ţi-am adus ultimul vlăstar. vom mai vedea. pânâ în pântecele-i negru.. Cronos striga să i-l aducă. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. şi ce va fi. neagră. a luat pietroiul cel învelit în scutece. să-l mănânce. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva. Şi el. şi s-a înduioşat adânc. Hera. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât.. tu. a glăsuit zeiţa Reea.. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. Gheea. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. o. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. pe Hades şi pe Poseidon. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil.. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. mamă a zeilor cereşti!.. i-a grăit Gheea. şi-a dat-o soţului său. călăuzită chiar de Gheea. a alergat la buna Gheea. adâncă. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . pe care l-am născut azi-noapte. răcoroasă . a socotit că-i fiul său. Ajută-mă acum. Reea a şi născut un fiu. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. înalt. încăpător şi sănătos. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. sărmano. şi cum n-avea vederea bună. — Iată. mare Gheea. îi înghiţea cât ai clipi. zeiţa Gheea. Şi s-a făcut că lăcrămează. de foamea cruntă a lui Cronos. Este o peşteră acolo.. S . ca să îţi scapi din Tartar fiii. de copil. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. precum mi-ai poruncit. S-a dus în peştera de piatră şi. grăbit. — Să nu mai plângi. Cronos.. şi trei fete : pe Hestia.

ce aveau nume de cureţi. un neam de semizei războinici. Trăia însă pe-atunci. Era o capră fermecată. De mic avea putere-n braţe. pere. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. colo-n Creta. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. ha. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. ha. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. atât de mare gălăgie. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. cât un bărbat din cei mai zdraveni.. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. jucându-se cu Amalteea. sfetnicii săi. Gheea le-a poruncit să vină şi. Crescând puţin mai mare. fiicele regelui din Creta. iată. Făcea.31 — Ha. Încât. Vestita capră Amalteea. în Creta.. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. precum se spune. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. zburda printre stejarii de pe munte. cât altu-n douăzeci şi cinci. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. şi Zeus se făcuse mare. cu săbiile şi lăncile. Reea. Zeus alerga peste tot. din prima clipă. voinic. care stătea la pândă. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. Iar dacă zeul afla taina. mere.. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. struguri şi alte bunătăţi de soi. nimfele au adus o capră. în peştera muntelui Ida. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. Pentru că. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. decât arar şi pe ascuns. şi Gheea. Cronos. . S-a mai dus unul. să bată-n scuturi. căci cornul se umplea la loc. de mic. născuţi tot de zeiţa Gheea. a râs cu poftă zeul Cronos. puteau s-audă zgomotul. Şi el se înălţa-ntr-un an. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. pe Ida şi pe Adrasteea. să facă danţuri zgomotoase. ha!. Nici nu trecuse bine anul. A mai chemat şi două nimfe. bătea din palme şi ţipa. încât era pericol mare. cu ea. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. Altă primejdie s-a stins!. Capra avea grai omenesc. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. fără de voia sa. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. la intrarea peşterii. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi.. Drept mângâiere Amalteei. cu putere.

cum povesteau legendele eline. socotindu-l aducător de noroc. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. sau pavăza. Elinii. lance sau săgeată. în amintirea copilăriei sale. După moarte. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. . Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. şi mai târziu romanii. Este constelaţia Caprei.32 Note: 1.

şi să vestească primăvara. pe un munte. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. Zeus le-a săvârşit pe urmă. Un vultur se-nălţa. în timpul nopţii. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. Dar nu era izvor cu apă. când a ajuns stăpân. pe ascuns. tot de zei. L-a pus chiar lângă tronul lui. era la vârsta bărbăţiei. ce se chema ambrozie. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. Mama sa. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei.. Şi-i aducea această băutură – numită. l-a luat cu dânsul în Olimp. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. Însă toate aceste fapte. ca să se adape. minunată. drept răsplată pentru vultur. Mâncând ambrozia cea dulce. Zeus s-a înălţat mai iute. sorbind nectarul fermecat. crescut în Creta. a dobândit puteri cereşti.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. Şi. când a ajuns şi el stăpân. ţâşnea din piatră un izvor. Reea. Zeus. prin gânguritul lor duios. F . de-asemeni. în zorii fiecărei zile. Ştia că nici bunica. Acolo. mândra zeiţă a iubirii. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. sub un stei uriaş. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. Gheea. nu mai ţinea cu zeul Cronos.. să-i stea necontenit de veghe. nectar – lui Zeus.

Asta-i uşor!.. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. a luat această băutură .. se frământa voinicul Zeus. văzând pe Zeus că îi jură.. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. Fiica titanului Ocean. — Atâta vrei ?. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. primul născut dintre titani. N-avea alături. Zeus. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. Ei îi juraseră credinţă. care părea a fi nectar. că dânsul i-a strigat D .34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul... Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa.. era singur. decât pe mama sa. pe malul fluviului Ocean2 . Dar ştim că a vorbit cu ea. De-aici ea a cules o plantă. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. Cronos. pe Reea. pe malul fluviului Ocean." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. şi-a pornit repede acasă. Dar Reea era mult prea slabă. el. neînduplecată. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. O plantă verde şi spinoasă. sprijin în orice-mprejurare. Şi Zeus s-a gândit adânc. Reea. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. Moira1 . În schimb. iubire. atît de-nflăcărat. să-l ajute. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. Este neîndoios că soarta. Dar cine poate fi acela. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. Metis.

CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. ciclopii şi hecatonhirii. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. Deci trebuie să fim uniţi. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. Nebănuind nimica. pe monstrul hâd. după ce totu-i izbutise. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. în timp ce Cronos. Zeus l-a prins de gât pe monstru. a şi simţit că-i vine rău. Ba mai pusese şi o strajă. după ce s-au îmbrăţişat. — Noi le vom da drumul îndată.. ajutat de frumoasa Metis. eliberase numai pe fraţii săi. Într-adevăr. de nădejde. Cronos. Reea atât a aşteptat. erau acolo. îngrozit de cele ce se întâmplau. s-au strâns în jurul blândei Reea. şi Hades şi Poseidon. Şi fraţii şi surorile. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari.. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. auzind vestea. titanii. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. zeul a luat în mână vasul plin. a grăit Zeus fraţilor. când deschisese poarta de diamant.. Demetra . Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . numit Campe. Zeus s-a veselit grozav. copiii: Hestia . Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. din timpul zeului Uranus. Atunci.. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. Deci. fete şi băieţi. cu îndrăzneală.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. pe cât se pare. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. Hera. ca lupta s-o sfârşim cu bine. teferi. la loc. căci ei încă nu-l cunoşteau. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. haideţi să-i eliberăm!.

Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. tunete şi trăsnete. pe care le-au încredinţat lui Zeus. Olimpul3. Cum îşi punea casca pe cap. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. zeul se făcea nevăzut. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. Dacă izbea zeul cu furca. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. în luptă. mijlociul. izbind cu pumnii şi genunchii. de îndată. Titanii vor fi pedepsiţi. şi cu Poseidon. o furcă mare. De-asemeni. până ce monstrul a căzut. P . mijlociul. Ca să-şi arate. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. vor primi o răsplată dreaptă. Proptindu-se cu umerii. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei.. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. ogoare şi livezi. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp.. cu trei dinţi. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. ciclopii au şi făurit fulgere. Ţineau puterea pe nedrept. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. Egeea. fratele cel mai mare. au mai făurit şi lui Poseidon. şi priveghea toată Elada. recunoştinţa către zei. noul lor stăpân. zeii au spart porţile largi. muntele semeţ. S-au repezit apoi la porţi Hades. se revărsau şi înecau păşuni. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau.

strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. Şi.. Pământul roditor ardea. azvârlind tunete cumplite. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. în Tartarul întunecat. braţe şi grumazuri. înainte verzi. pe dâre albe de lumină. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. întemniţându-i sub pământ. poate şi mai bine. Toţi se plecau în faţa lui. Focul se întinaea mereu. hecatonhirii aruncau.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. Şi Zeus. în acest potop de foc. când zeii au intrat în luptă. titanii ? Nu. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. ce-ntrecea orice-nchipuire. când este stăpân. Titanii au fost îmbrânciţi. după poruncile lui Zeus. — Titanii sunt copiii mei. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. Cerul a dat parcă un geamăt.Flacăra lui se ridica. Zeus mi-o va plăti curînd. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. picioare. de sub pămînt.. se mâniase rău pe el. zdrobindu-le umeri şi şolduri. La poartă. Abia de i-am putut scăpa. şi ajunsese până-n haos.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. unde-i ţinuse şi Uranus. lovind într-una. marea nesfârşită şi râurile de argint. R . loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg.. El năvălea peste titani. se plângea Gheea zeilor. Doar Gheea. ce nu avea asemănare. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. Asta n-o pot îndura. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. a dăinuit acest război. Pădurile..vitejeşte. Iar zeii Hades şi Poseidon. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. Uranus i-a lovit din greu. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. Hestia. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. Zeus era noul stăpân.. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. Zece ani. cu forţă înspăimântătoare. prelung şi surd. şi Tartarul cel mohorât a bubuit.. mâniat. înspre mănunchiul de titani. câte o sută de pietroaie. Ciclopii ajutau şi ei. Zeus. acuma. mama zeilor.

Hotărârile soartei. cad în abisul negru. Închipuie frământările din interiorul pământului. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. prin legi de neclintit. Homer. . care împărţea bucuriile şi nenorocirile. Oceanul. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. şi Atropos. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. încovoindu-l. ca într-un vis fantastic. Zeus. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. Această luptă fubuloasă – titanică. La romani. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. care trebuie să domine totul în lume. de aur. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. aerul cel mai pur îl împresoară . prin trei surori. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. piatra ce se rostogoleşte către el. Ceilalţi. fiica lui Ocean. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. care va dăinui cât zilele eterne. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. Mai târziu. aruncate asupra lor de hecatonhiri. ivită pe lume înaintea lui. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. cu fulgerele în pumni. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. cântând Olimpul. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. În jurul capului purta o cunună de stele. cu braţele. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. 3. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. la elini. Metis. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. Astfel.38 Note: 1. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. cum credeau elinii. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. ursitoare sau parce : Cloto. de pe pământul ars. Altul încearcă să întâmpine. Într-un loc munţii se ridicau. Lahesis. nici atins de zăpezi. socotind totul zadarnic. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. a fost. cunoscute de zei. în urma cărora se formau munţii şi mările." 4. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. înghiţind-o pe Metis. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. fără hotare. 2. prima lui soţie. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. care tăia firul vieţii cu un foarfece. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. care desfăşura firul vieţii. ce le sunt hărăzite. nici jertfe. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde.

Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate.39 ZEII OLIMPULUI eus.. născutul din titani . Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. cu mare grabă . cândva. pământul roditor şi larg. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. Suntem stăpâni. trona pe muntele Olimp. totul era al lui. să-i pedepsim ne-ndurători. Da. împreună am învins şi împreună vom domni. ca şi mine. ce şezuse altădată ascuns în Creta. să se răscoale în vreun chip. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. Plin de mândrie privea el cerul albastru. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. mările. El. şi dacă îşi dorea ceva. domnea acuma în Olimp şi poruncea. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. Însă am să vă dau şi . Eu voi domni. asemeni unui mare rege. Poruncea pe voia lui. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . Să vie Hades şi Poseidon. Şi fraţii s-au înfăţişat. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. Deci. nesfârşit. Totul..

. cu Tartarul întunecos. dar Zeus a rămas stăpân. şi. Zeus i-a încredinţat Hestiei. eu îmi voi păstra cerul. din fluvii şi izvoare. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. mijlocia. şi-a hotărât-o de soţie. Focul. mări întinse. care înseamnă viaţa în oricare cămin. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. ce sta sfioasă-n faţa lui. care-i fusese hărăzit. mângâind-o blând pe păr. şi de-alta tot ce-i sub pământ. de alta fluvii. Deşi sunt mijlociu. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. De o parte-i cerul luminos. Zeus s-a aplecat spre ea şi. şi din această pricină nu are voie să se stingă. din miazănoapte-n asfinţit. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât.. să-l cârmuiţi.. iar lui Poseidon apele din mări. întrebând ce porunci le dă. Eu sunt mai mare. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. sora lui cea mai mare. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi.40 vouă câte-un ţinut.. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. Iată.. după cât se povesteşte. din răsărit în miazăzi. de unde poţi cuprinde tot. focul. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. Cei trei şi-au împărţit puterea. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. Mai rămăsese numai Hera.. să mi-l vegheaţi. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. pline de peşti săgetători. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii.. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. primul fecior născut de Reea.. Voi trageţi ce v-a mai rămas.

astfel. «ochi de-azur» . suntem puţini numai noi şase. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. fiica lui cea dragă. cu pruncuşorul ei cu tot. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. înstelatul.41 pentru nuntă. de-a doua mână. apoi va naşte un băiat. să ne-nsoţească pe noi toţi. zei olimpieni. ce are soţul său de gând. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. biata. zei din cei mari. Zeul Uranus. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Copilul era chiar Atena. precum fusese voia lui. Totul era orânduit. A înghiţit-o. va naşte-n primul rând o fată. copila mea cea mai iubită.. destinul neînduplecat. Şi. A trecut timpul. i-a răspuns că soţia lui. zeiţa Metis. ci-n nişte-mprejurări ciudate. cugeta Zeus. a tresărit deodată Zeus. Zeus a tremurat de spaimă. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. socotindu-l cu ei pe Cronos. auzind ce-i urzise Moira. nu se născuse ca oricare. urmând şi el pilda lui Cronos. Totuşi.. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. pe Metis. pe ea o voi numi întâi!. pe Atena. deci. ba şi o serie de cortegii.. Şi se ţinuse de cuvînt. pe toţi. Trecuse vremea cuvenită. până-n ziua când Metis." Şi a chemat-o pe Atena. să i se-nfăţişeze lui.. Zeus a poftit-o la el pe Metis. Şi-acum pe cine voi chema ?. a rostit el spre ceilalţi zei. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron.. — Numai aşa puteam să fac. şi Metis trebuia să nască. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. mai mulţumit ca înainte.. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. care-şi mânca odraslele. A!. urma să nască pe Atena. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici.. Neştiind cum să-şi A . reîntors acasă. acesta a şi înghiţit-o. dac-ar fi trăit. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. Până să înţeleagă. Titanii au fost doisprezece..

despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut.. a spus zeul stăpân. Nu pot să rabd durerile. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. mai ales. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. a vuit.. Hefaistos. purtând o platoşă de aur. să stea pe veci nemăritată. . avea o fierărie-n Lemnos3 . Zeus.. Când a izbit securea ţeasta. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . soarele cel strălucitor. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc.42 potolească această mare suferinţă. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. Olimpul... El era meşter priceput. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. cât era de mare. era atât de frumoasă. Pământul s-a cutremurat. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. cum spun legendele eline. de-asemeni.. — Bine. s-a ivit o zeiţă mândră. Ochii zeiţei. fiul titanului Hiperion. cu tăiş bine ascuţit. Atena. erau albaştri-verzi. neliniştit. şi de uimire. Marea. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. la porunca-ţi. Din creştetul nemuritor. Iară Atena. Cu Zeus nu era de glumă. Despică-mi fruntea mai curând. pe tine. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. făuriţi parcă din azur. pe frunte coif. iată. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. Ba chiar şi Helios din cer. cât a putut. în muncă sau în bătălii. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. mai ales când se supăra. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Înăbuşindu-şi în el frica. nou-născută. cu o secure ascuţită.

cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. nu ştiu cum. Zeul acesta era şchiop. era chipeşul tânăr Ares. acolo-n fierărie. dar Zeus se răstea grozav. iar celălalt frumos la chip. Unul dintre băieţii Herei era urât. Hera. Copilul s-a lovit cam rău. şi astfel a rămas beteag. ologule ? i-a răcnit el.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. Băiatul l-a rugat să tacă. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. când băiatul se înălţase binişor. Trupu-l durea mai peste tot. pe care Hera îl dăruise soţului. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. Era acuma şi mai şchiop. când şi-a născut băiatul. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . Mama sa. Asta spunea zeiţa Hera. S-a ridicat încet. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. după această întâmplare. sub trupul lui voinic. Apoi. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. din mâini. cea cu picioare de argint. sub mări. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. văzându-l cât e de urât. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. Poate mai mult ca o răsplată. soţia marelui Ocean. l-a prins în braţe pe copil. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp.. l-a scăpat. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. însă încetinel la minte. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. Nu ştim ce pricină era. ca pe-un pietroi. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica.. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. pe un pitic numit Chedalion. L-a aruncat. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. Peste o vreme. dar zvânturat şi cam neghiob. dar şi zeu peste meşteşuguri. Picioarele i se urneau cu greu.. altfel se sfărâma de tot. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. înalt şi zvelt. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. Cuvântul nu şi-l respecta. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. Era L . s-a întors iarăşi în Olimp. Zeus s-a supărat mai rău. frânt.. Era frumos. povestea că într-o zi. Doi dintre ei erau ai Herei. bătută-n stele de argint. Celălalt fiu. pe Atena. să-l înece. Dar cum era de priceput. când era mic. Norocul lui a fost că Tetis.

când vă odihniţi.. sub pământ. Zeus. în ceruri. i-a rostit Zeus fiului. de nu erai feciorul meu. . Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes.. se plângea Hermes celorlalţi zei.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. chiuind. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . dar şi isteţ. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. Una din ele a fost Maia. Mă ostenesc peste puteri. discordie şi bătălii... Şi ea i l-a născut pe Hermes. jos. — Sunt zeul cel mai oropsit. hoţiei. Doresc să am odrasle multe.. sânge vărsat şi lacrimi plânse. şi hoţ. eu port umbrele celor morţi. în Olimp. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. şi mincinos.. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. privind în urma lui. era veşnic pe lângă tatăl său. şi-a luat curând şi-alte soţii. săvârşit fără chibzuială.. zeul războiului hapsân. curăţ palatele lui Zeus. la zeul Hades. cu care dânsul se născuse. îşi zise sieşi. altul neghiob. Zeus. şi Hera nu mai poate-avea. Pentru aceste multe daruri. Chiar tatăl său. s-a repezit cu suliţa către pământ . încât nici noaptea nu putea să doarmă. precum spunea el însuşi. Era. călătoriilor pe mare şi pe uscat. cu tot necazul Herei. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. Crud precum eşti. de mult te-aş fi gonit din cer. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. născocitor. stăpânul lumii. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. bun de negoţ şi bun de gură. Unu-i urât. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. Toţi te urăsc. De dimineaţă-n zori mă scol. Iar noaptea. să caute sfadă şi măcel. zeiţă din Arcadia. zeu al negoţului.. o să-mi mai iau şi-alte soţii. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. Găsindu-şi deci acest motiv. Apoi alerg la el. atât de hărţuit. ca şi pe pământ. Aşa stând lucrurile. şi al născocitorilor. şi totuşi. care aduce doar prăpăd.

Nebună de mînie. Leto s-a dus la un oracol. a mai rostit zeiţa Leto... eu. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. care o urmărea pe Leto. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. Totuşi Hera nu A . să-i ceară adăpost. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. din slăvi. giganţii cei îngrozitori.. de Hera. decât pe propriii ei feciori. — Bine. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. Să meargă deci în insulă. Şi amândouă-au uneltit. — N-ai teamă. nici de ţărm. după o clipă de gândire. adică-n insula de piatră. Umbla pe drumuri grele Leto.. Era o insulă pustie. Leto. şi-atuncea mă voi cufunda... Insula s-a temut întâi. părea că este nimicit. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. defel.. — Îmi juri tu asta. — Am auzit. plângând cu jale. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. insulă de piatră. Când va vedea că sunt de piatră. mama zeului. a răspuns ea. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!.. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. Nemaiştiind ce poate face. Şi Leto rătăcea întruna. căci nu ştia să-noate-n mări. Gheea nici nu vroia s-audă. A cerut ajutorul Gheei. o Gheea. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. — Îndură-te. şi nicăieri nu putea naşte. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. Planul urzit. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. de când îi răpusese fiii. şi n-am livezi. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. cum o numeau vechii elini. Nici Piton n-o putea ajunge.. şi n-am păşuni. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. atunci mă învoiesc!. cu ruşine. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. atât erau.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. în dureri. zvârlind flăcări asupra ei. numit Piton. pe care-i prevestea Uranus. fără a fi prinsă de fundul mării. şi te-oi slăvi. Nici iarba nu creştea pe ea..

olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. Hefaistos. nectar şi flori. de nouă coţi. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. de piatră. Prin doi stâlpi. Ares. Şi ea. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. în sfârşit. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. . ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. să-l nască şi pe Apolo. aflând de-atâta suferinţă. deci. Iar Zeus l-a numit. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. Avea în jurul frunţii raze. pe dată. s-a prins bine de fundul mării. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu.. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. să se ridice în picioare. până atunci. toată din aur. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. insula a şi înverzit. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. alţi şase zei : Atena. care-i întuneca vederea. când va intra dânsu-n Olimp. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. Hermes. pe Artemis. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. Ştia să cânte minunat! Muzele. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. Fata s-a înălţat pe clipă.. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. dată de argintia lună. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. iată. foarte-nalţi. cerându-l oblăduitor. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. văluri albe. Apolo şi Artemis. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. ambrozie. cele nouă muze. s-au adunat în jurul lui. văzând pe Leto suferind. Pe celălalt copil al Letei. Olimpul mai primise. Erau. la rându-i. copiii. nici în Olimp.46 s-a lăsat. a dat sprijin măicuţei sale. Când s-a născut zeul Apolo. Şi zeiţa a fost mişcată. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite.

Era Dionisos cel vesel. Charitele subţiri. Ele s-au prefăcut în spumă. Selene – argintia lună . cea jinduită deopotrivă de muritori. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Purtată de Zefir. Horele străjuiau Olimpul. Acolo s-au născut giganţii. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. Leto – zeiţa cea tăcută . pline de graţie. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . lăsând perdelele de nori. Temis – copila lui Uranus. în timp ce muzele îi D . şi gingăşie. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. danţau. după cât se povesteşte. Iară zeiţele-anotimpuri. zeu. Dar asta nu-l mai mulţumea. sau horele. năuci de-atâta frumuseţe. însă schilod. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. şi graţie. dar Moira hotărâse altfel. acuma. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. în sfârşit. S-a însoţit cu zeul faur. cu multă grijă. Era divina Afrodita. Zeii Olimpului6 . să nu se vadă înăuntru. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . erau cu toţii doisprezece. Ba. ca şi de zei. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. sângele i s-a scurs în ţărână. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. în Olimp. s-au pogorât în jurul ei. din aurul cel mai curat. ce se numeşte „în corimb".47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. cum se numeau. harnic. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. ocrotitorul podgoriei. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . mlădii. pe Uranus. de-asemeni. Hefaistos cel priceput. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . modest. zeii s-au ridicat cu toţii. într-o pieptănătură mândră. zeiţa a tot plutit pe apa mării. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă.

48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. când petreceau sau se luptau. sau pedepseau pe muritori. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. ce-i însoţeau pe olimpieni. . alcătuind cortegii mândre.

în cursul dezvoltării ulterioare. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. unul pentru ţinuturile subterane. mari poeme epice. care făcea să rodească natura. scandându-le apoi. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite... Cu amară ironie. de basilei.49 Note: 1. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. sămânţă de titani. Zeus se supăra pe necredinţa altora. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. deci. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. acompaniaţi de liră. beneficiind şi ei de toate bunurile. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. La începuturile istoriei. pentru că ei erau neam de zei. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. pe baza vechilor cântece şi legende. se asemănau aristocraţiei gentilice. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. să stăpânească. bătrînul aed orb. care străbăteau toată Elada compunând. să calce eventual legile şi morala. după cum spune legenda. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. care se afla la curţile basileilor elini. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. El cerea să fie slujit şi. trecând. dar şi grindina nimicitoare. alături de forţele naturii. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. Bunăoară. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. ca şi stăpânii lor. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni.Hades şi Poseidon. Amândoi erau straşnic chinuiţi. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. de asemeni. în primul rând pentru că erau din neam ales. a marilor conducători de triburi. cei care. pe care el le putea însă călca oricînd. aceştia nu aveau voie să cârtească. . la diferite popoare. ca şi zeii. Fiind deci de origine divină şi ei. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. făcându-se că le proslăveşte faptele. în dauna supuşilor. este o sublimă pildă. Erau nemuritori. fără a li se putea cere socoteală. rolul regilor de mai târziu. afară de Zeus . Ceilalţi zei olimpieni. şi a poetului Hesiode de un altul. De pildă. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. Homer. ca înseşi forţele naturii. că poate înşela fete şi femei pământene. şi forţe sociale. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. pentru că dezvăluiseră faptele rele. Zeus. şi altul pentru întinsul mărilor. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. Dar curând intră în acţiune. fără a fi pedepsiţi. în parte. consideraţi un fel de basilei. aveau dreptul.

2.) 5. cele două elemente de bază în viaţa omului. după cum vom vedea în alte poveşti. 4. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. tot el guverna lumina şi întunericul. aşa de repede. în legendele eline. Hades-Pluton. sau să se înalţe în slăvi. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. Atena-Minerva. întunericul originar al haosului. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. în spiritualele sale „dialoguri". pag. 9. într-o insulă din mijlocul mării. Pe cînd Nix este noaptea însăşi.P. face loc în zori luminii solare. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. Charitele – cele trei graţii. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor.P. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. 417. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. tânâră. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. . Dionisos-Bachus. Noaptea. Demetra-Ceres. Ares-Marte. zeiţa Leto. noaptea trecătoare. are înţelesul de fată .L. Engels. I. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. Tot astfel. Poseidon-Neptun. 3. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. Hefaistos-Vulcan. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. care sunt fiicele lui. Leto este numai o zeiţă a nopţii. El guverna anotimpurile. Marx. La vechii elini. la romani. Hera-Junona. fiu al regelui Troiei. E. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. 6. cât ai clipi. Acest nume i s-a dat. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. vara şi toamna. (K. pe baza legilor naturii. au trebuit să moară încă o dată. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. „Opere" voi. ce i s-a adăugat Atenei. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. Hestia-Vesta. în chip comic. fulgerele. Mai târziu. 1957. în „Dialogurile" lui Lucian. Afrodita-Venus. Ganimede. 8. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. în chip tragic.. curată. 7. Buc. Fr. astăzi stinşi. Numele grecesc : Palas. Hermes-Mercur. copii. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. zeul luminii. Apolo-Apolo. Artemis-Diana. între altele.50 crivăţul aspru. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic.

dar nu erau nemuritori. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. în loc de piele. luna să îşi acopere Z . plin de ruşine. solzi. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. Mai mult. Şi ei crescuseră cât munţii. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. încă de pe atunci. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. Puteau să fie doborâţi. dorind să-i apere de moarte. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . giganţii. făcuse tainic nişte vrăji. zeiţa Gheea. Picioarele lor colosale aveau. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. luând forme înspăimântătoare. ucişi. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. Ea mai avea nişte feciori. curse din rana lui Uranus. dacă aveau această iarbă. Fără să piardă vremea. giganţii nu cădeau învinşi. răpuşi cu armele. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. Dar. Şi ei aveau puteri uriaşe. Purtau bărbi lungi şi plete dese. cu armele. Şi mama lor.-n Tartar. titanii. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant.-n acelaşi timp. ce le cădeau până la glezne. de aur. fiindcă îi închisese pe fiii săi. precum fuseseră titanii. de-un muritor şi de un zeu. din Olimp. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. giganţii. decât dacă erau loviţi. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. Şi nu e nici o îndoială că ei. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. În urma vrăjilor zeiţei.

şi treceau dincolo de nori. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. Primejdia se spulberase. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. peste stânci. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. Numai şiretul stăpân. gigantul. nepătruns. Izbeau cu suliţe. Heracle2 . argintie. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. până în Tartar. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. îşi lumina drum pe pământ. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. un luptător voinic. Îl ocroteşte vraja Gheei. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. zeiţă a eroilor. în afund. ca pe nişte neputincioşi. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. Heracle. cu un mănunchi de fulgere. care-i ferea de lovituri. Zeus îi înfrunta cu furie. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. împotriva farmecelor Gheei. tăioase. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. Însă Alcioneu. cu un urlet groaznic. Atrage-l în tărâm străin. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. — Degeaba eşti uimit. în loc să cadă la pământ. izbit de două ori în trupu-i. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. Alcioneu. Pe urmă. iată. aruncând fulgere din cer. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. cu un văl negru. Zeus era mai liniştit. şi Atena. ca să-i învingă pe giganţi. Dar. şi ai să-l nimiceşti L . să ajungă până în Olimp. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. sclipitoare. de-un zeu şi de un muritor. Noroc că se găsea acolo. i-a rostit ea. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. aprinse. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. căutând acele buruieni.52 cununa-i mândră. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. Să staţi şi voi lângă titani. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. Zeus.. înţelepciunii şi prudenţei. unul dintre dânşii. Lăncile lor brăzdau văzduhul. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. apoi cu torţe mari. viteaz şi neînfricoşat de moarte. În astă vreme. cu lancea-n mână.. Dar. El le-a găsit. albe.

Hermes. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. Zeus a poruncit să plece Hera. sub lovitura lui Heracle. sărind din muntele Olimp. Heracle s-a făcut că fuge . Zeus. stăpână peste dragoste. Lovea mereu cu trăsnete. nouă giganţi. Ele au ascultat porunca şi. Zeus. înstelatul.. băgând de seamă asta. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. Şi le-au mărturisit iubirea. din slavă. grămadă. Poseidon. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. plutind pe un nor de aur. unii din ei cerându-le chiar de soţii. Heracle a ţintit de-asemeni. n-a stat să piardă nici o clipă. Artemis.53 curând. cu câteva săgeţi. Zeus . lângă mare. au ajuns repede în drumul giganţilor. prăvălindu-l într-o groapă. ducîndu-l în Sicilia şi. vicleanul. a aruncat şi el un fulger. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. s-au repezit după erou. Dulcea zeiţă Afrodita. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. Legenda spune că giganţii. pristavul lui cel de credinţă. — Alcioneu e doborât.În acest timp. care erau gata să-l prindă pe Heracle. Ares şi Hefaistos. . să-l răzbunăm. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . s-au prefăcut şi ei în munţi. în ei. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . pe Heracle..Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. iubita lui soţie. au strigat ei. a trântit peste el un munte. . giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. cu ură mare. Uitându-şi ura pe Heracle. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . şi vrând să-l scape pe Heracle. şi Afrodita cea gingaşă. pierind acolo.

4. ce se numea Alcmena. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. La început muritor. urmând pe Hesiode. Cel care. ca şi pe amforele vechi.54 Note 1. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. cu o mare plasticitate de imagini. îi descrie în versurile lui pe giganţi. 2. Gigantul. Heracle. cu un genunchi la pământ si un picior întins. deşi. nu poate să se opună elanului zeiţei. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. nemurirea. 3. Heracle va dobândi mai târziu. să-l facă prizonier pe veşnicie. prăbuşind deasupra lui un munte. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. în marmură sau în ceramică. în insula Sicilia. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. . Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. căutând un sprijin. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. din toată încordarea trupului şi a feţei. se vede că se luptă cu deznădejde. în splendide basoreliefuri şi statui. ca o răsplată a vitejiei sale. este poetul Apolodor din Atena.

Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. apoi cu ceata de giganţi. Era atât de mare Tifon. Iar mâinile-i puteau s-atingă. şi alta – răsăritul rumen. Din boturile de balaur ţâşneau afară.55 TIFON n timp. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. se ridicau. Deasupra umerilor largi. în şuvoi. Picioarele nu-i oboseau. iară pe alţii-i nimicise. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. flăcări ce mistuiau. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. se aşternuse linişte. O linişte înşelătoare. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. Gâtlejurile lui adânci. orice li se ivea în cale. se pare. fierbinţi de-atâta pălălaie. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. îndată. Iară pe capete. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. U . cu şuiere. cum încă nu se mai văzuse. după aceste lupte date de zeii olimpieni. până la stelele din cer. pe nume Tifon1 . una – apusul argintiu. cât jumătate de pământ. Tot un gigant. sau răgete de lei flămânzi. întâi cu Cronos şi titanii. Cu capul ajungea.

Atunci. l-au prins pe Zeus curmeziş. L . Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. El nu a pregetat o clipă. căci el s-a ruşinat să fugă.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. în animale fel de fel2 . Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. S-a războit cu vitejie. Atât erau de-nspăimântaţi. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. a fost fiul lui Zeus. Acolo. Unul în ţap. Tifon. a tot fugit până în ţara Siriei. dup-atâta spaimă. care se înălţau din coapsele gigantului. S-au repezit care-ncotro. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. Şerpii. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. cântând din liră-ncetinel. ascunşi în trupuri de dihănii. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. pe cât se spune. lupta cu monstruosul Tifon. Fugind necontenit. Zeus. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. învins. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. Dar oricît a mai cercetat. Zeus căzuse prins . Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. toţi s-au preschimbat. Şi au rămas tăcând chitic. pe umeri . Atât era de fioros. în uliu. Apoi l-a luat. să nu mai fie cunoscuţi. dac-ar avea. ceilalţi zei tremurau ca varga. ei au ajuns până-n Egipt. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. ascunşi pe unde s-a putut. şarpe şi broscoi. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. Hermes. a-nceput. fără măcar să mai respire. uşor. altu-n şacal. L-au strâns şi l-au înlănţuit. Cel care şi-a venit oleacă în fire. Dar aici. Ba. l-a zvârlit într-o peşteră.

57 la lira lui. dar o să fie prea târziu. Totuşi.. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. Iar când tăcea zeul Apolo.. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. Munţii s-au înroşit de 3. De vreţi. pân-au ajuns în nişte munţi. ce se numesc astăzi Balcani. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. Nimica nu-i mai tulbura. care iese din craterul vulcanului. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. Făcând un semn către Olimp. Când el se-ntoarce sub povară. neputincios. Dar eu. după o astfel de victorie. nervii unui zeu. Tifon. că vă voi pedepsi amarnic. Vă veţi căi atunci amarnic. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. tare. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. după poveştile eline. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. Şi monstrul. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. gemând mereu.. prefăcându-se în vultur. trupul lui Tifon sângera. vă azvârl în Tartar. mult slăbit. Vă voi lovi fără de milă. drept coarde. Fumul fierbinte. Iar Zeus s-a şi ridicat. N-o să puteţi. tocmai sosea la peşteră. copleşiţi de . şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. dacă m-oi necăji. Războiul a reînceput. S-au întins mese-mbelşugate4. urlând de supărare. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. cu glasul său fără pereche. cu-ntreg pământul şi cu marea. la pământ. a rostit Zeus într-o zi. învins.. cumva. cu toţii. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. sau. puternici şi voioşi acum. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. tras de doi cai înaripaţi. spre cer. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. lin. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. Aici Zeus l-a prins din urmă.Gigantu-i răspundeadea. şi mai rău. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. nu-i decât răsuflarea lui. orbitoare. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. să fugă în Sicilia. Totuşi de atâtea lovituri. v-o spun de-acum. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. însoţindu-se cu lira. am să vă salt în sus. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun.

nu ştiu să mă tem!. nu – mă tem de tine! Eu. Vieţuitoarele-au fugit. şi-a glăsuit. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. . gemând. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit.58 spaimă.. Numai o fiinţă a rămas. cu ochi semeţi. Zeus. Cerul senin s-a-nvineţit. privind în sus. Zeus.. Pământul a vuit adânc. care-ncotro puteau.

4. 3. zeiţa memoriei. Pe Partenon. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. Clio – muza istoriei. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. aşa cum ni-l descriu poeţii. În timpurile de odinioară. Terpsihore – muza dansului. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. erau adeseori înfăţişaţi zeii. 2. Melpomene – muza tragediei. Cerber – paznicul Infernului. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. petrecând liniştiţi în Olimp. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. după victoriile împotriva titanilor. Euterpe – muza muzicii. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. când monstrul a smuls munţii din loc. 5. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. Gigantul Tifon. din vremea când zeii au fugit din Olimp. giganţilor şi a lui Tifon. templul magnific din Atena. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna.59 Note 1. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. De asemenea. Erato – muza poeziei de dragoste . socotite sfinte. adică munţii însângeraţi. . se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. clădit din marmură. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. Talia – muza comediei. până în Egipt. între Tifon şi Zeus. de frica lui Tifon. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului.

ca tată. Unul din ei.-nţeleaptă. Avea şi-aşa multe necazuri.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. Doar cei de jos. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica.. la rândul său. Iar Prometeu. pe umăr. cum vor ei.. căci ba cârteau. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. fusese aruncat în Tartar. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. Iapet.. Iapet era. îi făceau uneori necazuri. Încă de mic. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. de pe pământ. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. Uranus. întotdeauna. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră .. Atlas.. pe nume Meneceu. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. cum proroceşte Prometeu. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. Celălalt. avea. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. nepăsător la întrebare.. purta. Z . Nimic nu-i mai stătea în cale. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. al Gheei şi-al cerului înalt. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. fiul pământului. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. pe-un titan. cutremure. pe cât spune legenda. bolta înstelată.

vreo pasăre. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. omul a început să umble. Palas-Atena s-a-nvoit. nu îi era deloc pe plac. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. Omul a căpătat şi cuget. după cât se spune. şi-altul mai mic. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. De-aceea. un corp de om. îndatorat. Atena. pe Prometeu.61 Nu mai avea tatăl. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. ce se chema Epimeteu1. A făurit. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. ascultându-i glasul. să-şi caute hrana. să trăiască. decât doi fii. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. care ţâşnea dintr-un izvor. ca orice fiinţă pe pământ. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. să-i stea supus. ce semăna leit cu zeii. şi să-l slăvească-ntotdeauna. S-a apucat apoi de lucru. Gândul lui a-nceput să zboare. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. Iapet. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. C . de bărbat2. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. muncind cu grijă şi cu migală. nou creat din tină. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. ce semăna leit cu zeii. în stare să conducă bine. Dar omul.

să vieţuiască pe pământ. a glăsuit măreţul Zeus. În sine. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. Nu doar altare. am să vă dau. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. oamenii. le-a rostit. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . Hermes. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. care se numea pe vremea de atunci Mecona. Venind şi ziua sorocită. Altare mândre ne-or zidi. ca hrană. la Mecona. Se temea.. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. zeii. Prometeu. Duceau cu ei un taur mare. sau alţii-s mai isteţi ca el. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. într-o zi Zeus a poruncit. — Vom hotărî noi.. pe loc. — O să vedem acolo noi. aflând vestea asta. tăiată în bucăţi.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. Şi-au mers. să se adune oamenii într-un loc. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. mai ales. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. Carnea... prin Hermes. dacă fiul lui Cronos.. au pornit grupuri spre Mecona. ci şi temple. la sfârşit. s-a încruntat de la-nceput.. au mers ei cale lungă. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. dar nu prea multă. Dar. precum le poruncise Zeus. Prometeu i-a chemat pe oameni. să se aşeze în grămezi. stăpânii din Olimp. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. care le-ngăduie. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. prin sfetnicul său de credinţă. plutind pe nori de aur. titanul. cu milă. este atoateştiutor. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. pentru că sunt bun şi drept. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. când vor ajunge la Mecona. pristavul din Olimp.

care. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. stăpânul a nimerit numai ciolane. Dar. fiindcă-au hohotit. taurul este înjunghiat. El singur. unde erau bucăţile bune de carne. Însă nu mai avea ce face. Zeus putea să dovedească celor de faţă. pe Zeus cel nemuritor. pe norii lor de aur. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. şi o grămadă pentru oameni. — Zeus. Zeus. râzând şi chiuind voioşi. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. un pic de carne. A înţeles că s-a-nşelat. şi las-acolo.. Zeii. El. lasă. ce mânca. Era un taur mare. zei şi oameni. gras. şi alta. alesese acea grămadă. copite. a rostit.. . după voie. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. îl va ajunge o pedeapsă.. pe Prometeu. Nimeni. pentru zei. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. Ce pedeapsă-i va veni!. bucăţile cele mai bune. Carnea e împărţită-n două. Zeus cel puternic.. s-au ridicat către Olimp. era de râsul tuturor.63 pentru oameni.. fierea şi stomacul. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. tigva cu coarne răsucite.. Nimeni nu o să scape teafăr. Nimeni nu va scăpa. încruntat. coarne răsucite şi nici un pic... „Dar lasă.. îşi spunea Zeus.. acolo.. Acum era clipa cea mare. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. O!. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne.. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. mică. nesilit de nimeni. a glăsuit titanul. Mai repede decât se-aşteaptă. grămada pentru sacrificii.. va fi mare.. bieţii.. fiu de titan. scormonind sub seu.. desigur. să aibă. Alege singur.. neatinsă." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. şi-au plecat ochii ruşinaţi. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră." În vremea asta. că nu greşeşte niciodată. într-un alai măreţ. a-ntins hulpav mâna spre ea. El a pus deoparte carnea. copitele. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. atins de lăcomie.. cu păr ca neaua de curat... Însă. — O iau pe asta!. şi oamenii-au pornit pe cale.

îndură frig.Focul acesta e ceresc. şi pentru asta au nevoie de focul tău. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. zăvorit bine. Şi-aşa. cenuşă şi scântei.. Sunt doar pescari şi vânători. Deci du-te. ce se găseşte. Focul ardea domol pe vatră.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. repede. pe pământ. îndură beznă. prea îndrăzneţ. Dar Prometeu. roşii. precum spune legenda. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. în toiul nopţii următoare. că oamenii. Apoi s-a repezit afară. Mănâncă fructe din copaci. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. În fierărie. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. mânios pentru ocara îndurată. Oamenii-n vale pot să piară. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. A stat şi-a aşteptat o vreme. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. s-a dus la el încă o dată. N . în Olimp.. în mâna stângă. acum. şi-a îngăimat ceva prin somn. l-a luat pe Prometeu la goană. până la urmă. nu era unul dintr-aceştia. Acum.. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. Eu vreau să-i văd meşteşugari. Prometeu. pentru stăpânul din Olimp.. să-l dea şi oamenilor săi. până n-apuc să te lovesc pe tine. şi dacă or avea şi focul. scăldată toată în sudori. cu trupul greu şi obosit. cu pâlpâiri albastre. ar fi cerut grăbit iertare. pe-un pat moale. Deodată. fiindcă m-ai îndârjit destul. — Eu una ştiu. şi focul tot n-am să ţi-l dau. titanul a pornit la drum. măreţe Zeus. Avea cu el.. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. tot or să capete acest foc. focul. cumva. spumegând. Sălăşluiesc numai în peşteri. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. căutând.. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. pe mâine şi poimâine. du-te. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite.. Dar Zeus. Prometeu s-a oprit puţin. auzind un zgomot. Hefaistos s-a întors pe-o parte. în repetate rânduri. Hefaistos sforăia dus. însă atunci sub chip de trăsnet... Zeus îl amâna cu vorba de azi. Altul. Luase tulpina asta verde. cel dintâi.. de spaimă.. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. după-ntîmplarea asta.. Eu nu-l trimit jos.

A tot fugit neobosit. Şi-acum. Hefaistos.. Prometeu a făcut bărbatul. o fată. alte mormane s-au aprins. a zis fierarul. Dar despre asta. în Olimp. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. făurare. Să fie fiinţă muritoare. cea dintâi fată L . nu-s de vină eu. — Mă duc numaidecât. — Stăpâne. care făcuse primul om. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. în peşteri... — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. Surcelele au pâlpâit. — Când îţi vei termina lucrarea.. ai să-mi faci. cu negrăită bucurie. iar tu să-mi făureşti femeia. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. din apă şi ţărînă. aşa de tare. Pe urmă vine rândul său. dar chip să aibă de zeiţă. zâmbind viclean. Zeul meşteşugar făcuse. că pământul s-a zguduit până-n străfund. Apoi să mi-o înfăţişezi. a mai rostit Zeus încet. Prometeu m-a furat în somn. focul ardea vioi. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă.. până ce-a ajuns în văi. roate. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. A chemat oamenii la el. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. în barba-i deasă. Acuma. să vadă el cum i-am lovit. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar.. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. Să spui că-i din porunca mea.. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. prin păduri.. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos... Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi... tot ce vor. pe câmp. însă. case. Cum ? Tot titanul Prometeu ?.. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. Prometeu a fugit prin noapte. galben. S-a apucat însă de lucru. cu cele mai alese daruri.. vom mai vorbi noi amândoi..65 Noaptea era adâncă. Dar cum s-a văzut arzând focul. Nu pricepea ce vrea stăpânul. precum îi poruncise Zeus. mulţumit că scăpase aşa de uşor. căci vreau să-i fac şi eu un dar. pe de-a rândul. titanul care ne-a trădat. Acolo s-a oprit din fugă. Din grămăjoara asta mică. neagră. pe munte.. în uşa fierăriei. arme. Hefaistos a dat din umeri. Îşi fac unelte. celui ce-i ocrotise iar... să chemi toţi zeii. Sînt învăţaţi de Prometeu. corăbii. luând pildă de la Prometeu.

şi-acela era titanul Prometeu. Eros a tras. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. la rândul său. a glăsuit Zeus. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. cât mai ales. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. ca un fulg.. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. Ba da.Iar Hermes.. făcute chiar de mâna ei. a mai rostit stăpânul. dar eu o vreau. ca răzbunare. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. Ea . condu-o pe pământ. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. luând-o de mână.. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa.66 muritoare.. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. s-a îndreptat către Epimeteu. cu straie şi cu alte daruri. frate bun al lui Prometeu. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. soţie. Deşi era vrăjit de fată. unul a fost. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. — Când Zeus ne trimite daruri. oricât sunt de ispititoare. Prometeu sta prevăzător. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. . în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. a coborât pe pământ. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. frumoasă fată. i-a dat şi vraja ochilor. Pandora. mângâietor şi subţirel. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. titanul. ascultându-l pe Prometeu. — Te vei numi. În acea clipă. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. de gingăşia. Bărbaţii. după ce te-i căsători. Zeus.. zeul cel şiret. feriţi-vă de vicleşug!. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. I-a ţesut astfel de veşminte.. Numai Epimeteu. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. a spus el către muritori. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. închisă bine c-un capac. Zeul pristav. Bărbaţii s-au ferit în lături. — Hermes. zâmbind. i-a dat copilei glasul lui.

. Năpastele se înălţaseră. nenorociri şi boale. molimele negre. Toate cu-nfăţişări de spaimă. s-au răspândit care-ncotro. ca s-o aducă pe pământ : rele. în primul rând. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. s-a-nfuriat înspăimîntător...67 — Iată. ura. pe care el. S-au răspândit minciuna. pe pământ. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii.. Zeus. acesta este darul ce îl trimite. şi lanţurile. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. care crease primul om." — Să vie Hermes!. Şi le-a adus. ba şi-un piron mai lung şi gros. a răsărit şi crainicul. văzând aceasta. hâda moarte.. era şi supărat pe Prometeu. Credea că-s daruri preţioase. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat.. ar trebui să-i ocrotească. din acea cutie s-au ridicat. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. a spus. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. firavă şi cu aripi slabe. să ştii. zavistia. şi lumea le purta în cârcă. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. grija. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. — Hefaistos! a poruncit.. Când colo. Dar Prometeu. Nu-i demn. stăpânul. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. Dar prea târziu se deşteptase. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. foamea şi setea.. Ce-i drept.. A . ce-o adusese din Olimp. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. durerea. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. i-a strigat el neînfricat. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. ba chiar şi moartea. zburând în cete. — La poruncă!. — Aduc! s-a repezit fierarul. înaripate. lesne de înţeles. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. însă mute. şi pironul.. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 .. în ceasuri grele. în restrişti. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. să le-ncolţească-n cugete. necazul. prin mâna mea. — Aduc cătuşele.. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. suferinţa. Zeus. a şi trântit la loc capacul. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp.

. Oamenii au să vieţuiască şi peste . zeci de mii de flăcărui. urlând. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. fără somn. Cât a durat osânda asta. Meşteşugarii se trudesc. — O. Hermes şi Hefaistos. în Caucaz. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. cu Forţa şi cu Violenţa. Pământul. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. slugile mele credincioase. încovoiat. cu aripile larg deschise. pe stâncă. blestemat să fii. un glas puternic. Aici. zi de zi. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. colţuroasă. Doar Zeus se mai zbuciumă. Şi-ntr-adevăr. legat în lanţuri. mai sus. cu cioc tăios. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. fii blestemat. smulgându-ţi. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. măreţ. până pe Elbrus. Legaţi-l sus. E mulţumit. pe-o stâncă aspră. Vârâţi-i şi pironu-n piept. iară cu ciocul îl sfâşie. fierarul. Iară Hefaistos. Priveşte peste zări titanul. ficatul. smulgând bucăţile de carne. stăpâne. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. pe-un vârf de stâncă. bătut de vânturi. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit... de grindină şi de zăpezi. către mări. titane! strigă de-acolo.68 — Voi. se vede Zeus.. din Olimp. fără odihnă. Marea se tulbură şi fierbe. Beznele nopţii-s risipite.. fiul lui Iapet. zguduit. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. Cerul ca smoala se despică şi sus. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. — Am înţeles totul. către câmpiile întinse şi către fluvii. sus. Zâmbeşte-n el. n-a scos din piept nici un suspin. Fii blestemat. Sunt focurile.. cu ciocul său încovoiat. şi el o să-ţi sfâşie trupul. a spus pristavul deîndată.. Chemând pe cele două slugi. ars de dogori. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă.. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . cu mult mai sus de nori. cu ajutorul focului. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. Ştie că şi-a-mplinit menirea. cu fulgerele-n mâini.. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. — Vei sta pe stâncă mii de ani. Prometeu. pe care le înghite lacom. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. se crapă.. şi adăposturi şi veşminte. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. din cer coboară vulturul înspăimântător.. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. stăpâne. din cer s-a auzit un glas. Furtuna se dezlănţuie. în slăvi.. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus.

. Tu. ai să pieri!. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu. Zeus.. până în sate şi oraşe.69 mii şi mii de ani. însă. Zeus... .. ai să pieri. însă..

fără nici o plăcere." 7. 5. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. care licăreşte şi-ţi luminează calea. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. din secolul al VIII-lea. să se îndrăgostească de ea. gravată de o mână nu încă prea meşteră. bătută de talazuri. Karl Marx. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. doar ea. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. pe care el a numit-o om. ci şi în vorbirea curentă. care suferă pentru convingerile lor. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. Poseidon. ci din imboldul curat al inimii. Eros era zeul dragostei. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. mai ales orientale. 3. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. cu spatele la zei. Unele săgeţi erau unse cu miere. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. variante ale acestei încântătoare legende. el însuşi este denumit. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. fratele lui Prometeu.. în legendele eline. Zeii olimpieni : Hera. fiu al Afroditei. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. Hermes şi Apolo. după cum spune o legendă.. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor.70 Note 1. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. ca o steluţă mică şi albă. Avem şi noi. Într-un imn elin. alcătuit de un autor necunoscut. îl dă drept pildă pe „titan" şi . ci ajută la înlăturarea lui. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. de cele mai multe ori. dându-i viaţă. El stă lângă făptura cea nouă. Expresia aceasta este deseori folosită.. în frunte cu însuşi Zeus. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. speranţa.. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. referindu-se la cugetătorii progresişti. 2. 8. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. nu numai în literatură. într-un basm dobrogean. În legenda elină. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. Pe o piatră antică. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. speranţa. privesc chipul noii făpturi de lut. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. 4. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. titan. te mai îndeamnă. ca şi alte popoare. El purta un arc. intitulat „Palatul de argint". când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. aflat în muzeul de la Neapole. 6. Astfel. însoţitoarea oamenilor la necazuri.

vârful înalt. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. cucerirea focului. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. de piatră. cu fruntea ridicată spre cer. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. Eschil. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. Tizian. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. pictori ca : Michelangelo. făuritor al lumii care urcă!. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. Geo Bogza. Cutezătorule Prometeu. trec în zbor crestele Caucazului. privind cândva. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". alegoric. însângerat şi mândru.. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor.. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. clipă memorabilă şi fără seamăn. Poeţi. cutezătorule Prometeu. în care. cât de măreţ se înalţă de la pământ. ca : Goethe şi Shelley. Salvator Rossa. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. intrate în marea poveste a lumii. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". parcă te văd. de fapt. În literatura noastră. 9. cutezătorule Prometeu!. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. a exclamat înflăcărat. de pe muntele Elbrus. Fiu slăvit al unei mame slăvite." *Numele roman al lui Zeus .Te salut. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani.. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale.. de mai târziu. Ribera.. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare.. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. întruchipată prin figura lui Prometeu. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. ci neînfrânţii fii ai pământului. Gustave Moreau. pentru că ea reprezintă. mai sus de lumea albă a norilor. te salut. .

temple mari . În cinstea lui . — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . durerea . Le-a poruncit . deci .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. să-i ridice altare multe. mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . el a trimis . precum dorea . pentru că se temeau de Zeus . trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . Totuşi . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . s-au pus la cale jocuri . suferinţa şi alte rele fără număr . spunea porumbiţa . tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . din acea zi . de la Mecona . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . vântul trimis de însuşi Zeus .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . o porumbiţă fermecată .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. faceţi aicea un oracol. nici şopotul izvorului . care-i slujeau oracolul . Şi-n primul rând . D . pe-o cracă lungă . au răspuns unii dintre ei. şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . cu pene negre ca tăciunii. oamenii . îl mânia.Vântul când va sufla prin frunze . primite prin preoţii săi . într-o padure din Dodona . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . i-au ascultat poruncile . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. şi să-i aducă sacrificii.

veşti nu prea îmbucurătoare. în Olimp .. şi-a lovit. călătorule!". a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. I-a dat bucate să mănânce. şi-a ajuns în Arcadia. — Nemernice! i-a strigat el. gata să-l zvârle . de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. a prins de veste-nşelăciunea. fără milă . însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine.părea ceva mai mulţumit. concursuri şi serbări vestite . când duc ofrande templelor. — Nu râd pe faţă muritorii. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. din carnea unui rob ucis. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate.. în timpul nopţii. Ţinea . a vrut să-l şi batjocorească. Z . Pedeapsa mea te va ajunge. am să pun la încercare puterea-ţi. Iar uneori – e drept că numai aşa. când . pe-ncetul. Şi-a hotărât să îl lovească. văzându-şi templele . Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. şi s-ar putea să fie-un zeu. Acolo-a cerut adăpost. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. când ţi se pleacă la altare. — Temeţi-vă! le spunea aspru. fie c-a fost trădat. ţesută de mâna Atenei. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn... Şi a pornit apoi prin lume.73 lupte . Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. Crima ta este fără margini. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. un munte potopit de fiare. către Arcadia ferice3. stăpânitorul. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. ca să râdă. cu toate astea .. Şi a dat semne tuturor că este el. Mantia lui sărbătorească.. fulgerul său necruţător . către pământ . iată vine zeul Hermes şi îi aduce . îi spune Hermes la ureche. A străbătut’naltul Menala. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. numite-apoi olimpiade2. Acum. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ.. Mai înainte.. Era deci Zeus mulţumit . sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. Zeus . fie că Zeus. cu puterea-i. pe ascuns. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă.

aţâţătoare. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. iscoditori. însă cu ochii cercetau. Stăpâna pregătea mâncarea. un lapte gros. Fumul se ridica alene. murgi şi roibi. lăsând în urmă numai pete întunecate. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. cu părul alb. Erau boi mari. tot neastâmpărate. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. Iar regele. până când a ajuns şi în Frigia5 . stăpânitorul din Olimp. săltau. o fiară cruntă. Mergeau prin praful drumului. Hermes. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. Trupul i s-a-nvelit în blană. orişice loc – pe prispe. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. să poată înnopta tihniţi. cu trepte largi şi-acoperită. Mergând aşa-ntr-o bună zi. oameni buni. Se arătau nepăsători. Prin curte mugeau vite grase. de bivoliţă. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. la fel de zdrenţuit. ţinută bine. Zeus. având toiagu-n mână. au ajuns lângă-o locuinţă. O locuinţă arătoasă. Caprele. în chip temeinic. prin ogrăzi. Nemaiputând răbda ispita. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. Licaon4 s-a făcut un lup. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. de carne friptă şi fierturi. se prefăcea că-l sprijină. pe stâlpi groşi. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. Era acum însoţit şi de pristavul său. Tot cercetând cu grijă satul. D . de rugină. Nu i s-a dat nici un răspuns. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. mai la o parte. în lungi fuioare cenuşii. de Hermes. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. zeii au intrat într-un sat. ca de obicei. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. şi. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. Aici femeia mulgea lapte. cu şindrilă. N-au mers prea mult. nesătule.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. Mirosuri calde. gâdilau nările lui Zeus.

Alături de coliba lor era un petic de grădină. când se măritau.. de unde vin şi cine sunt. pentru acea noapte. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind.. Fetelor.. În prag s-a arătat un chip. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. Vedeţi-vă de altă casă. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. în anii tăi de căsnicie. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. — Poftiţi!. Cei doi bătrâni. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. Poftiţi în casa noastră. Mai târziu. şi învelită cu şovar. Băieţilor.. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti... ce se afla pe câmp. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. cam coşcovită şi-aplecată. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. Am răsturnat. Erau săraci. Şi tot aşa. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate.. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. Ridicând capul către Zeus. şi mai bine. dacă nu. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. aşa de buni şi primitori. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. Uitându-se ceva mai bine. se numeau Filemon şi Baucis6. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. a răsturnat un vas cu lapte. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. au înţeles că-i o colibă. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică... Deşi erau atât de-n vârstă... din cauza voastră. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. când iacătă o luminiţă. la-nsurătoare. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. au rostit ei. Un chip cuminte de bătrân. şi-n urma lui o bătrânică.. tăiat în două de-un pârâu. poate. cum este doar bătrâna Baucis. un şiştar. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T .

pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. cât timp o să pregătim masa. ca să-nşele vremea. după datină. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. picioarele drumeţilor. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. nu prea groasă. Focul a pâlpâit pe-ncetul. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. A . surcele şi un lemn mai gros. napi.. laviţa asta. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. fie cu roade din grădină. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. poruncile. flămânzi. curmale. primitoare. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. destul de vechi şi aromat. care-aveau nevoie. din lemn de fag. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. fie cu sfaturi înţelepte. şi smălţuită cu ceară albă de albine. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. cam învechit şi ros de timp. ca pe la alţii. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. nici la cuvinte sau la feţe. Erau acolo nuci. fără teamă sau plânsete zadarnice. plin cu apă. bună. prune ca nişte pietre scumpe. şi i-a dat drumul în fiertură. şi totuşi cel mai bun din casă. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. Umblând grăbită. să spele. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. fără să cate nici la haine. s-a repezit la vatră. Pe urmă-a luat un covoraş. gazdele. care stătea de mult în grindă. sârguincios. Din ea a retezat bătrânul o felioară. săraci. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. suflând din răsputeri într-însul. mai dornici să-i primească bine. Pentru că masa-ntârzia. dezvelind din cenuşă jarul . Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. apoi. a pus pe jar frunze uscate. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. Cu feţe calde.. S-a aplecat singur de şale.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. cicoare. cu firea lor deschisă. iar când a ars cu vâlvătaie. În vremea asta. ţesută chiar de mâna ei . Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. păstrată pentru sărbători. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. Ba. să-i dea gust puţintel mai bun. stăteau cu oaspeţii de vorbă. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă.

Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. n-o sacrificaţi. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. au pornit după cei doi zei. precum se cuvenea.. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. Numai că ei erau bătrâni. Şi Zeus. închizând taina-n apa sa7 . a rostit Zeus. o gâscă. smochine dulci şi. cum o fi. Dar nu aveau. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. un fagure de miere albă. Chemând-o lângă el pe Baucis. Ba. Au mers ce-au mers. Picioarele le tremurau. le turna vin neîncetat. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus.. în acest fel. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. ceilalţi erau nevinovaţi. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. s-au plecat zeilor cu teamă. care sclipea tăcut sub lună. când zeii hotărăsc ceva..77 struguri cu boabe mari şi roşii. Iar gâsca era sprintenă. bătrânul. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. S . parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. Osânda noastră. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. Luându-şi câte-un toiag în mâini. mulţumit în sine.. un semn că este un preaputernic olimpian. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. Filemon. ce să le dea. Atunci Filemon a-ntors capul. la mijloc. Au trebuit să se supună. Numai pe voi vă vom cruţa . unde trăiseră o viaţă. Le părea rău de casa lor. cum să-i îmbie. în înţelegere deplină. este întotdeauna dreaptă. ei au să fie pedepsiţi. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Filemon a priceput semnul. bieţii. vasul de lut rămânea plin. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Da-n locurile cunoscute. Mai ales Filemon. pentru c-a fost recunoscut. — Taci. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. Este destul tot ce ne-aţi dat. Pentru nelegiuirea asta. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. ce face.

Filemon a privit spre Baucis. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus.. Aurul mult se risipeşte.. n-au mai văzut-o. Vreau să vă dau şi o răsplată. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. Spuneţi o singură dorinţă. acolo-n munte. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. a dat răspuns Filemon. într-o zi. Ea către el. Anii s-au scurs pe îndelete. putere. precum spune legenda. Pe când vorbea aşa. şi se urca spre gât. De-aceea. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. Ochii li s-au înceţoşat . — Voi o să locuiţi în templu. pentru că i-aţi cinstit pe zei. şi vă voi da. Scoarţa creştea şi către mijloc. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. şedeau bătrânii.78 UN STEJAR MÂNDRU . slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. N-au mai rămas. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr.. Puterea scade. mare Zeus. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. în care vieţuiseră încă de când erau copii. numai privindu-se în ochi. nu mai vedeau nici la un pas. în aceeaşi clipă. Cei doi s-au gârbovit mai mult. decât bătrânii. Şi Zeus a făcut un semn. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. a glăsuit solemn stăpânul. Baucis simţea acelaşi lucru. îngăduie să-nchidem ochii. Fie pe voia voastră. pe trepte-n faţa templului. spre cap.. — Bine. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. cu vorbă moale. sculptate. Amândoi zeii au pierit. a dat din cap bătrâna Baucis.-nchideau templul. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. negreşit. a spus uşor lui Filemon : Î . nu vreau asta. dorind să stea-n aceleaşi locuri. Poate vreţi aur. Ei povesteau. Porţi mari. — Nu. pe la tălpi. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche.. cu înţeles. căci m-ar îndurera prea tare. Tinereţea trece cu anii. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit.. Şi-aşa. tremurătoare. se ridicase-o insulă. amândoi. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. S-au aşezat în tinda lui. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul.

. bătut de vânturi . dar multă. dar cu mireasmă-ameţitoare...79 — Soţul meu scump.. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . . Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. în schimb. a sosit ceasul!. a grăit şi dânsul. cu flori micuţe. îţi spun adio. era un tei subţire.. şi-a sărutat-o lin pe frunte. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. — Adio!. dar gurile le-au amuţit. În preajmă s-a făcut tăcere. ci se făcuse-un stejar falnic. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. Bătrânul nu mai era om. alb.... ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. foarte multă vreme. Baucis.

. vraci etc. Apolo. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. au căpătat atâta faimă în lumea antică. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. În realitate. 2. în amintirea unor concursuri. cel stins pe meleagurile ţării noastre. lacul Sf. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. . Mai târziu. numite olimpiade. oraşe. împăratul Romei. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. din ţinutul Elidei. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. 3. grădini. din patru în patru ani. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. încât ele dăinuiesc. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. jocuri şi mari serbări. În acest templu măreţ. Hermes şi Ares.. lacul Ursului de la Sovata. castele. aceste jocuri vestite. Urmele acestui templu. au vrut să le dea mai multă greutate. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. precum se ştie. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. cum a fost numit. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. „părintele istoriei". care purta în vârf un vultur. dealtfel. care întruchipa Victoria. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. până astăzi. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit." Aceste concursuri. de către duhuri. murmurul izvorului. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. Era făcută din aur. 4. născocind legenda.80 Note 1. din urgia lui August. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. mult înnobilat. este frecvent în toată literatura populară. lup. Şi în folclorul nostru. făcută din aur şi fildeş. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Nu este însă vorba. supăraţi pe oameni. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. să se alcătuiască concursuri. măslin sălbatic. Numele Licaon înseamnă. 5. 7. vrăjitoare. În mâna stângă avea sceptrul. şi au loc tot din patru în patru ani. odinioară. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. bineînţeles sub altă formă. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. cum se punea pe frunţile învingătorilor. numite olimpiade. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. De bucurie. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. în limba elină. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. şi în creaţiile noastre artistice populare. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. la renumitele olimpiade. cei care au pus la cale. ca în legenda greacă. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. 6. Pentru prima oară. biserici. Pe frunte.

Cum auzeau porunca adusă de pristav. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. cu aripi la picioare. nici nu-l respectă de ajuns.. şi zeii au intrat grăbiţi.. întorcându-se în Olimp. şi-atât. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. Hermes. era cu porţile deschise. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. şi repede-şi ieşea din fire. zeii! Vocea lui Zeus tremura. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. Veniţi în sala de ospeţe. clădit de fiul său. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. porneau în goană spre palat... Palatul marelui stăpân. că oamenii nu îl iubesc.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. noi o numim Calea lactee.. la umeri şi la pălărie. Stăpânul. Se tem numai de el. din aur şi aramă. chiar de era un fiu al său. Hefaistos. după poveştile eline. de îndată. ce nu vesteau nimica bun.. Calea pe care veneau zeii. porunceşte să v-adunaţi. Veniiiţi!... zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. Z . privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. atunci când noaptea e senină .. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. neîndoielnic. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi.. Cât mai degrabă.. Zeus se şi găseşte-acolo!. zeii săreau.. şi lăsând toate laoparte : petreceri. Deci. jocuri sau concursuri. de zei mai mici... Zeus.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

a fost înlănţuit de Zeus. Şi barca i s-a sfărâmat. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. încă înspăimântat. Ascultând sfatul tatălui. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. pustiul verde-al apelor. norii erau secătuiţi. care-avea darul prevestirii. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. Era barca lui Deucalion7. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. până ce a ajuns la mal. gata de drum către Parnas. dornică de un adăpost. şi doar cu dreapta a-notat. şi cerul se mai limpezise. Elada s-a acoperit. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. Apele au crescut întruna. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. fiule. avea el însuşi un fecior. Numai o barcă mai plutea. Planul lui nu va izbândi. Deucalion şi-a pregătit barca. Deucalion privea. Iar Prometeu. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. s-au urcat amândoi în barcă. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. Acel munte este Parnasul6.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. După ce tatăl.. ca şi bunicul său. Uranus. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. oricât îi tot adăpa Iris. când s-au pornit ploile. de lemn. Prometeu.. din plin. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. pe tot întinsul ei. luptându-se din greu cu marea. Şi.. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. Iar cerul când s-o limpezi. de cum s-a-napoiat acasă. în Tesalia.. P . Ploaia mai încetase parcă. ce era rege la Ftia. până ce a ajuns acolo. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. ce nu va fi cuprins de ape. să-nfrunte apa şi furtuna. pe Deucalion. şi-a luat pe draga lui soţie. La pieptul său strângea pe Pira. înfrigurată şi flămândă. ce purta numele de Pira. de valuri. tatăl omenirii. Scăpat din valuri.

La acest semn. împărţitoarea de dreptate. pentru numele dreptăţii. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. Boreu. cerul s-a-nseninat de tot. titanida. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung.. ce te-au nemulţumit pe tine. ascultând-o pe Temis.. Deci. au mai rămas pe lume doi. La Hades morţii vin şirag. dintr-un fund. şi iată-i. Colinele au răsărit de sub povara undelor. a-nceput să vie către matca sa. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. supusă. un monstru-al apelor marine.. şi nu se mai sfârşesc la poartă. După aceste nouă zile. L egenda spune că. dreptate ţi-ai făcut destulă. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. Din mii şi mii de oameni.. Au suferit şi ei destul. în sfârşit. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. şi i-a dat drumul de îndată. pământul parcă se-nălţa. s-a îmblânzit. El este rege tesalian.. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. — Se cheamă Deucalion şi Pira. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. din slavă. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. a risipit norii la mare depărtare. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. a . Suflând voios. Pe urmă. şi-n timp ce apele scădeau. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9.. în fluvii şi în lacuri. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. Aflând că ploaia s-a oprit. Zeus.. se află-n muntele Parnas. câţi vieţuiau până acum. de undeva.. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. Temis s-a apropiat de Zeus. şi într-un ceas sau poate două. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. s-a avântat în largul său. Apa. Norocul le-a surâs.

au curăţat zidul de muşchi. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. sărutând marmura rece. se năpustise peste ţărmuri. Coborându-se apoi noaptea. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. Pira. Milostiveşte-te. haină şi turbată. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. singură cu mine. Pe zidul templului creştea. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. Rostind cuvintele acestea. iubită Pira.. te-aş fi urmat. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor... Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. în voia lui. se coborau pe coasta muntelui Parnas. ai rămas în lume. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. cum era datina străbună. pe plete. Preoţi nu mai erau acolo. Privind până departe-n zări.. alţi oameni ? Vorbind. şi şi-au stropit veşmintele. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. După ce s-au spălat pe trup. S . Deucalion şi soţia-i. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. cei doi soţi s-au culcat în templu.. Când. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. tihnite. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. învaţă-ne ce putem face. Focul n-avea deci cum să ardă. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. tu. venind lângă el. Bine c-am scăpat amândoi. zăresc în cale apele râului Cefis. deşi suntem atât de singuri. urlând şi făptuind prăpăd. iacătă. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân.. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. din apă şi pământ. cel puţin. au pornit veseli iar pe cale. muşchiul cel verde. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. ascultă. zeiţo. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. Pira. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea.

— Atunci. Din ele s-au născut pe urmă. Astfel. după legendă. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. numiţi în vremurile vechi : elini. S . Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. Iară în humă era viaţă. pe care l-au numit Elen. Mergând de-a lungul fluviilor. bărbatul. şi oamenii vor răsări. în timpul nopţii.. iar celelalte. ele se prefăceau în oameni. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. s-a luminat bărbatul. E Gheea.. totul e limpede. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. erau seminţe rodnice. cum spun legendele străvechi. a spus zeiţa Temis.. prin vis. mergând de-a lungul văilor. vieţuitoare. Lumea s-a înmulţit din nou...89 — În zorii zilei. Deucalion şi-a făcut o casă. i-a spus Temis. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. e pământul însuşi. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. Unde cădeau aceste pietre. de plante şi de animale. — Dar stai!. deveneau nişte fete mândre. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. s-a bucurat femeia.. să zvârliţi oasele-i în urmă. vieţuind cu soţia lui în pace. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu.. mi s-a ivit bunica Temis. azvârlite de mâna moale a soţiei.. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. Oasele ei sunt pietrele. mai mult decît la început.. le azvârleau în urma lor. zvârlind cu ele peste tot. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. mii de spiţe. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. oasele străbunicii voastre. Acesta e. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. zeiţa a pierit din vis.. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. strămoşul grecilor. respectat de toţi. apoi. Deucalion s-a trezit îndată.

avusese cincizeci de fiice. de eterul cel subţire şi curat. căsătorit cu oceanida Doris. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". Sus de tot era eterul. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". pe care-l respiră oamenii. din căsătoria ei cu Pontul. având deci. şi aerul. fiica lui Ocean. un zeu marin. în culorile lui atât de minunate. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. Dealtfel. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. a Electrei. Ea zbura cu iuţeala vântului. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. uscatul de apă.. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. adică plin de bunătate şi înţelegere. ce locuiau numai . despărţit de apă. dându-le viaţă a doua oară. 5. Hestia. Zeul Nereu. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. Iris cea cu aripi de aur. el îi salvase din pântecul lui Cronos. Adeseori. pe zei şi pe oameni. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. 4. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. Nereu. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. prin legende pline de poezie. un alt zeu al mărilor. 3. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. Taumas era fiul Gheei. de la amândoi părinţii. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Iris era fiica lui Taumas.90 Note 1. jos pământul. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. dedesubt aerul obişnuit. Hades. Demetra şi Hera. ca un adevărat părinte. 2. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. zeii mărilor erau mai mulţi. Dând această complicată genealogie. ei sunt numiţi uneori fiii lui. În sfârşit. Pe ceilalţi : Poseidon. stăpân olimpian al tuturor apelor. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. sau curcubeul. origine acvatică.

ca : Oltul. purtând şi coarne. au avut loc mari ploi torenţiale. foarte depărtate. Muntele Parnas. 10. Spania. Coincidenţa este izbitoare. să le cureţe casa şi grajdurile. cutremure şi scufundări. necazurile. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. de pildă. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. La elini. Italia etc. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. 9. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. din care s-a salvat Noe cu arca lui. locul lui Noe îl ţine Deucalion. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. Locuri uscate au fost acoperite de ape. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. . Interesant este însă faptul că Deucalion. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. sfătuit de Prometeu. 11. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. să se purifice. 6. primind în schimb o răsplată. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. apele ocupă un loc deosebit. înalt de 2459 m. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. ţinând la gură o scoică din care suna. 7. dovadă că în timpuri foarte. Titanida Temis fusese.91 într-o insulă a lor. Deucalion şi Pira. ca în Egipt. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. Mureşul etc. au balade şi legende legate de numele lor. Multe râuri. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. Ele erau reprezentate. cărora trebuie să le aducă apă. situat în vechea Grecie. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. tatăl său. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. să le facă focul. Poetul Ovidiu. în lucrarea lui „Munci şi zile". după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. unde apa lipseşte adesea. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. Şi în folclorul nostru. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. de cele mai multe ori. elinii personificau şi râurile. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. semnul puterii. Sfânta Vineri. între Dorida şi Focida. soţia titanului Iapet. sfătuit de Dumnezeu. aflată între Capri şi coastele Italiei. 8. sfânta Vineri. până în Africa şi America de Sud. La cei vechi. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. apele care fertilizează pâmântul. după unele legende. ci şi relele. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze.

. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. pe pământ.. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti.. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. nimfe3 şi fete pământene. Am să fac. pe Egina. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi.. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. la nesfârşit.. Şi Zeus. în sfârşit... Mi-am luat zeiţe de soţii2 . dulce şi gros. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . şi-alte nunţi. T recuse. împlinindu-şi vorba. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. Hermes. urgia potopului dezlănţuit. Aş vrea să sorb. O lume nouă se năştea. din neam de zei. acolo. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. nectar divin. căta nesăţios prin lume. Zeus era iar mulţumit. .92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. una mai mândră decât alta. neam de titani1. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. Hermes. De-o parte se aflau elinii. Dar văd..

pe malurile fluviului. Iar fiul ei. când adormise-ntr-un umbrar. cu puterea lui de zeu. ici-colo. Fluviul n-a mai avut ce face . era nespus de necăjit. nu s-a lăsat batjocorit. crescut acolo-n insulă. Precum a zis a şi făcut. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. Ţinutul s-a înveselit. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. A mers. a trebuit să se-nvoiască. Sisif. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. câte-o fructă. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. o flacără strălucitoare. pe care a zvârlit-o-n mare5. Drept mulţumire fluviului. Iarba a început să crească. răufăcătorul care-o furase pe Egina. El a furat-o pe Egina. îi spunea el zeului Hermes. Cea mai frumoasă-i Antiopa. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil... Oamenii au ieşit la câmp. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. Era atât de mânios. Z . scăldată de albastrul mării. Asopos s-a înduioşat şi. să nu o mai găsească nimeni. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. — Dar fluviul are şi-alte fete. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. A devenit soţia lui. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. micul Eac. neavând ce face. să facă noi semănături. Lui Zeus nu i-a fost destul. Zetos şi Amfion.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. În ţara lui bântuia foamea. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. precum se povesteşte. a ajuns rege mai tîrziu. şi ea va fi soţia mea. a mers. Atunci. cu prada lui. Asopos a fugit s-o caute. Regele locului. Copiii ei au fost doi gemeni. Sisif i-a spus unde se află Zeus. într-o clipă. ce purta numele Eac. tatăl. într-un vârtej ameţitor. care s-a coborât din cer. s-a preschimbat în flacără. de nişte oameni milostivi. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. Aflând atâta sărăcie. ascuns. Fata a rămas insulă. Şi fata. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. a-nvăluit-o-n flacără şi. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. Numai că zeul fluviu.

oare. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. deşi nu avea nici o vină. stăpâne ? zicea Hermes. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. Deodată. Mergând cu pas uşor. Într-adevăr. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. plângând... — Privirea ta e ageră. Artemis... cinstea de-a-mi deveni soţie. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. Făcând un semn. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. Artemis se uita la nimfă. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. Fără să dea nici un răspuns. dacă îşi calcă jurământul. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. Îi va fi teamă. i-a spus pristavului stăpânul. Artemis cea adevărată. de fată. nu-i alta care să merite. — Nu. Şi. S-a chinuit aşa un timp. prin munţi. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale.. Zeus. nebănuitoare. impunător. ce fată crezi tu. Fata a fost lovită-n piept.. Iată ce fac. Gemând. Calisto. a râs cu hohote stăpânul. pe Arcas. la vânătoare. auzind ţipetele fetei. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. băiete. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. ca şi dânsa. având o cută-ntre sprâncene. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. i-a tăiat calea lui Calisto. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. Cu voce limpede.. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. te înşeli.. înlăcrimată. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. Hermes. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. spre inima pădurii. te-asigur. — Bine. că vor rămâne ne-ntinate. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. Pe umeri ţinea. Zeus. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. Eşti gând din gândul meu. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. îmi pare mie. mai mult ca dânsa. a trimis nimfele s-o cheme. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . A . că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. Se ruga biata să o ierte.

ivind o nouă constelaţie. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. s-a repezit-naintea fetei. Arcas. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. ca o petală de argint. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. Pământul era luminat de soare.95 Sfârşindu-şi fata zilele. Fecioara Io. Tatăl acestei fete. A fugit iute. Voia să se-întoarcă-n fluviu. să-l ducă lângă mama lui. sperând că nu C . A vieţuit el multă vreme. a-ntemeiat Arcadia. Zeus!. după cum îi prevestise însuşi Zeus. Sunt flori pe lume câte vrei. îi răspundea şiretul Hermes. glăsuia Zeus către Hermes. o preoteasă-n templul Herei. Din cer o urmărise lacom. Egina-i insulă în mare. trupul său a fost pus pe rug. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus.. de asemenea. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. oraş vestit. era mai greu s-o prindă Zeus. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. ce se numeşte Ursa mare. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. ca o ciută. Hera a început să strige : — Stăpâne!. pe boltă. neostoitul Zeus. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. Fiul său. ce purta numele de Io. s-a coborât în Argolida. era alt fluviu zeu. Unde eşti ?. Îţi poţi afla alte soţii. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. ca în orice zi. cam bănuitoare.. l-a rugat pe tatăl său ceresc. înfloritor. Şi mai trăia pe-atunci. ridicând braţele spre soare.. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. pe Zeus. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. Zeiţa. Zeus. Ca să-i păstreze frumuseţea. ce o pândea din slava lui. Zeus tăcea. Io s-a rătăcit prin beznă. Inahos. în Argos8. În acest timp. Şi moartă ea era frumoasă. după cum spun legendele. se îndrepta spre ţărm. pe loc. se-nţelege. însă.. N-a răspuns nimeni. lungi. în întuneric.. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. pe şesul înroşit de soare. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. Io. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. storcându-şi cosiţele bălaie. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. Io s-a-nspăimântat de moarte.. ce uda ţara Argolidei. La adăpostul tatălui. simţind că i se-apropie ceasul din urmă.

şi cu surorile-i iubite. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. ascuţit. — Nu ştiu. Inahos. dar ceilalţi rămâneau de strajă. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. altu-n spate. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. Simt că mă sting. pe rând. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. Tu să mi-o duci cât mai departe. H . unul în faţă. înnămolite. Ştia că e nevinovată. în ţara fluviului Inahos. Dar Hera.. Io vărsa lacrimi amare. Eu bănuiesc că e o fată. Atâta câ şiretul Zeus. Noaptea. cum nu! a răspuns Zeus. un slujitor de-ncredere. cum se cuvine aceluia ce suferă. să n-o mai poată vedea Zeus. peste câmpii şi peste ape. Acolo să mi-o chinuieşti. într-o bună zi. în părţi şi-n spate. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. să iei juninca asta. alături. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă.. să mi-o dai mie! a rostit Hera. o oropsise. că Zeus totuşi este-acolo. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. vedea şi-n bezne şi în apă. nevinovat. o clipă fiecare .96 va fi zărit. Zeus. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. frunze pălite şi amare. Şi tot ducând-o monstrul Argus. — Ţi-o dau. mai îngheţate. Hera o urgisea mai rău. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. vedea în toate părţile : sus. lăsând-o pradă frigului. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. Şi-n loc să dobândească milă. din cer. ca să nu fie prins. cât te-i pricepe tu mai bine. pe copilă. — De e aşa. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. Monstrul acesta. numit Argus9 . băgau de seamă orişice. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. au ajuns. bănuind. pesemne. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. A ieşit din pământ. putrede. prin lumea largă. jos. Vorbeau cu toţii despre ea. mai bătute de vânturile cele reci.

. da..... Da. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă.. care cânta din zori în noapte. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea. zeii au să te pedepsească. pe unde-o rătăci.. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. oblojeli!.. Io scrie. a rostit fluviul zeu.. Şi noi. numele – Io – cu copita. Cât timp s-au petrecut acestea. Aduceţi iute!. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. A tras apoi tare de lanţ. Ştie să scrie cu copita. vom lăcrima în urma ta. da. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. sărmana ? se întrebau şi fetele... Duse îmi sunt orice nădejdi. — Eu sunt..97 mă sting cu zile. blândă. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!. lovindu-şi fruntea.. pe ţărmul nisipos al apei. a răcnit el.. Plângând cu ţipete. . ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. ea şi-a zgâriat.. hohotind : — E dusă mângâierea mea. — Io!. Eu sunt Io a voastră. târând juninca-n urma lui. striga dânsul.. cu multă trudă. N-o mânia cumva pe Hera.. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. Tatăl se aruncase jos. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă.cât vom trăi pe lume. ce ocroteşte-acest ţinut.. — Aduceţi leacuri. bătrâne.. Inahos... monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul... Păstorule nelegiuit. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată.. — Surioara noastră dulce... — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te. Hai să citim şi noi ce-a scris.-n lături.

în drum.. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. A dus juninca mai departe.. până la urmă se-nvoieşte. nişte păşuni cu iarbă arsă. A început să-şi mâne turma. mereu.. a tot zburat. nevinovată precum e!. N-a ascultat plânsetul lor. M-a blestemat fluviul Inahos. Lui Argus i se închid ochii. Asta vrea. De pe-nălţimea unde sta. Hermes şi-a scos din sân un nai. fermecător. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. Şi tu poţi să te odihneşti.. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. să nu se-apropie nici un om. şi să-l ucidă. Sosind acolo. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. păcură. cântând mereu. Asta şi urmăreşte Hermes. cu lanţu-i greu.. ia vino-ncoace!.. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos.. Urcă-te sus! E şi răcoare. încât abia de-o vedea Zeus. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. măi ? i-a strigat el. ce fluier e acela ? N-am mai văzut.. A . i-a poruncit Zeus lui Hermes. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. Cum ? Te priveşte. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. El însă s-a urcat pe-un munte.. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. Şi-s izvoare. — Frumos mai cânţi. să-ţi tot adăpi căpriţele.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus. şi la umeri. lângă Argus . De-acolo priveghea în zare. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. Încet-încet îşi urcă turma. Cum a lovit cu caduceul. . Frumos mai ştii să cânţi. — Sunt un sărman păstor de capre. aici e grasă.." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. din nai. până ce a găsit. Acolo iarba e pălită.. băiete!. în bătălia dintre ei. cântând din nai. — Cine eşti.. Iar mie-mi vei cânta din fluier. având pe lângă ei un ţap cu părul negru.. A venit vremea s-o ajut. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte.. umbrit de arbori rămuroşi.. a cugetat în sine Zeus. A tot zburat.. Dar vai. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej.. Făcut din trestii ?. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. Argus l-a şi văzut pe Hermes.

A strâns ochii monstrului Argus. Muntele s-a-nroşit de sânge. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. pe nume Pan. i-a plăcut mult zeiţei Hera. ca să-i arate ce-a făcut. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. in câmpie. Nu încă toţi. adormitor. Puterea lui este sfârşită. despre un zeu. numită nai. sub cântecul duios din nai. Şi-i spune Hermes. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. — Spune-mi. Gândeam s-o urmăresc pe Io..99 Monstrului i se închid ochii. ca-ntr-un mormânt.. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului.. Ea a luat ochii strânşi în poală. căzuţi pe văi. ca nişte pietre nestemate. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. păstorule iubit. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. trecând o pasăre : păunul. rostogolindu-se pe văi.porneşte-n goană către casă. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. I-a strâns în poala ei pe toţi. Argus a adormit de tot. ici-colo. Mai sunt de strajă. Vocea lui Hermes e ca vântul. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. Sforăie-n tihnă şi visează. scăpată de sub cumplita priveghere.. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. îi tot spune. zeul Pan s-a-ndrăgostit. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. rosteşte Argus moţăind. şi. ca s-adoarmă tot mai adânc. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. i-a prins de coada cea rotată. când suflă prin frunzişuri vara. pentru cântat. căzuţi pe coaste. Juninca liberă. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. câte unul. şi a rostit către păun : Z . dar a zărit jos. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. care o priponea pe Io. cu glas domol. Capul s-a despărţit de trunchi. Capul şi trunchiul se zdrobesc. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. şi-s risipiţi mai peste tot. Coada păunului. rotată. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei.

pe pământ. din acea clipă. Sciţii o văd prin ţara lor. înlănţuit de zei pe Elbrus. Totul era ca mai-nainte. Ea ocoleşte tot pământul. umede. dacă se îneca în valuri. Regele din Egipt. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. ochii ce m-au slujit pe mine. Vorbeşte. cosiţele i se revarsă. de mii şi mii de ori era mai bine. se vede pielea mătăsoasă . fuge. Şi-ntr-adevăr. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. Ridică fruntea către cer. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. ca rege în Egipt. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea.. însuşi stăpânul.. tatălui ceresc. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. numind-o pe regină : Isis. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. Nilul. şi peste dealuri. Mugeşte-adânc. Cade-n genunchi. Prometeu. Zeus coboară grabnic în Egipt. se saltă repede din tină. încă înfricoşată. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. a fost urcat fiul lui Io. minune!. fiul de titan. Feciorul s-a numit Epaios. cântă şi. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. tu ai să fii pasărea mea. De spaimă. părul de animal îi cade. fluviu] Inahos. Numai că-ndată după-aceea.. Strechea o-nţeapă pe junincă. După ce ei s-au stins din viaţă. Şi fuge. preoţii le-au făcut altare. dânsa s-a tras lângă un mal. Osiris11. văzând-o pe frumoasa Io. râde. în valurile reci şi repezi. şi a-ntrecut orice măsură. o vede şi îi dă curaj. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. Mai bine zeii să-i ia viaţa . Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. nevinovată. coarnele i se rup din frunte . Din cer. într-un val de aur.. cu apa lui mâloasă. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. şi peste văi. Pe ţărmul său aleargă Io. Io trece-n goană printr-o pădure. Parcă o taie c-un cuţit. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. Zeus. Io. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. decât să îndure atâta. cuprins de gânduri pătimaşe. pe-o câmpie. zicându-i Apis .. fără puteri. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. Se rătăceşte. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. Acolo a născut un fiu lui Zeus. uluită. Şi. cu coada lui strălucitoare. Uită drumul. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. pentru că-i venise ceasul.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus.. înţepată necontenit de acea streche. Cu carul său de aur. Când a murit şi el. strigă. pe spate. Pe tron.

Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. Zeus s-a apropiat. de bună seamă. Zeus se preschimbase-n taur.. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. Din botul lui se-mprăştie miros de flori.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. Dar. Asta vrea. tot de aur. a răspuns dânsa.. Părul lui e ca aurul. pristavul Hermes. Hermes a mânat mai departe cireada. N-ai mai văzut astfel de taur. Priviţi-l doară ce blând e. pornind cu paşii-i majestuoşi.. într-un singur glas. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. Era o tânără prinţesă. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. pe-ncetul. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . fără nici o chibzuială. Însă. monstrul ne-ndurat. Cum ? Tu. staţi!. vino să te miri. mireasmă de ambrozie. un rege care domnea-n Fenicia12 ... întâi încet. Cu capul face semn spre noi. mai către larg.. iată-l. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. Europa.. şi să ne plimbe.. înoată. pe-o pajişte.. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene.. ochii ca bolta cea senină. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. schimbat în taurul de aur.. — Aşa e. Europa. da! au spus şi celelalte copile. Şi. ba. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. Acesta se ridică-ndată. parcă grăiesc. apoi în goană. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. Se-amestecase-ntr-o cireada. parcă. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. — Da. când se vede-n valuri. către o pădure. Numai că nouă ne e frică. pentru altarul Afroditei.. Ochii acestui animal par ochi de om. fiica lui Agenor.. Ce vrea să spună nu-nţeleg... care păştea pe malul mării.. cu prietenele sale bune. apoi mai iute. şi înoată. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. Prinţesa se juca-ntr-o zi. mai către larg. s-a mirat şi dânsa. mai-nainte. la ţărmul mării. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. Cântând voioase şi zburdând. Se-aruncă. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. poruncise fiului său. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. mândra zeiţă-a dragostei. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană.

Plutiseră întreaga zi. lângă stejar. (Dar tînărul acela era tot Zeus. m-a dus în locurile astea.. — Cine eşti tu ? întreabă el. Taurul luneca pe ape. preafrumoaso!. Numai că-n schimb. — Primesc. Nu trece mult şi se iveşte.. Poseidon. Spune-mi tu. şopteşte încet ea. înotând spre asfinţit. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare.. un tânăr. Tânărul vine lângă dânsa. Fără părinţi şi fără rude. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. iar taurul. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. în oraşul unde domnesc. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. care se află-n Asia şi. vedea un ţărm. repede. îşi luase altă înfăţişare. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar.. în depărtări. În noaptea asta vom dormi aici. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. pe-nserate... sub copac. şi-abia acuma. Dar taurul cu păr de aur. Europa plânge.) — Numele meu este Europa. mugea. strigându-şi tare biruinţa. Zeus. acolo. tinere voinic.102 — Vai.. Agenor.. îi spune. grăieşte el. dar mâine-am să te duc.. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. ce mă fac. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. Sunt singură şi fără sprijin. îmblânzea marea-n calea lor. . Apoi.. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. zeul mărilor. unde-i palatul meu regal. în ochi c-un zâmbet victorios. repede ca vântul. Către ţărmul acesta. lipsită şi de orice prieteni. mugind cu glas de trâmbiţă. Europa.. Sunt regele ţinutului. dispare ca prin farmec. răspunde ea. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. înconjurat de nereide.. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. Fata era înspăimântată. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu.

numele tău. a dus-o către un oraş. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. apucând-o lin de mijloc. judecător al umbrelor de sub pământ16. iar celălalt. pe Afrodita. pe stânca înnegrită. Numele tău o să rămână nemuritor... Se-ntoarce iute şi zăreşte. Dorul de casă. iar apa fierbe dedesubt.. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei.. spre dimineaţă. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. în muntele Olimp. De-acolo nu mai pot scăpa. de părinţi. într-o lumină orbitoare..103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. draga mea. târziu. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. jalea mă doboară. T . Mai bine vreau să pier din lume. va fi Europa tânără14 . dându-i curaj. Uite. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. îi spune.. trezindu-se din somn.. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. Deodată.. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. începe să o mistuie. la noi. Şi tânărul ce te-a cerut. sau nu. Deci bucură-te. Zeiţa îi opreşte pasul. aşa precum îi este Hera.. Unul va fi regele Cretei15. Ruşinea. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. — Nu plânge. Europa se şi ridicase. Priveşte. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. care se pleacă peste apă. iată. pe lângă Asia bătrână. să-i fii soţie.-nspumată. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. aici este stejarul.. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. în viitor. mai bine urc pe stâncă. Inima ei e-ndurerată. e tot el. ce se afla nu prea departe-n insulă. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege.

Picioarele păroase aveau. Argos era capitala străvechii Argolida. 7. pe aezi. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. 3. pe care îi vindeau în toată lumea. La ospeţele din palatele lor. regii elini voiau să fie şi mai nobili. ca un lanţ. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. ca nişte ţapi.104 Note 1. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. pe vechile legende. 6. cea înşelată de Zeus. fluvii. obiecte preţioase şi sclavi. Insula Egina. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. situată în golful cu acelaşi nume. 4. grâne. mai puţin importante. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. Băştinaşii trebuiau. ca şi Zeus. Artemis etc. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. să li se supună elinilor fără şovăire. ele se confundă cel mai ades cu zânele. Dând lupte îndârjite cu localnicii. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. Nimfele erau zeităţi feminine. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". să cânte. unde acostau corăbiile eline. afirmând că prin Elen. în fântâni. Istria etc. copite de ţapi. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. sămânţă bună din titani. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. deci. întemeiată. de asemenea. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. Dionisos. jumătate animale. Atunci îşi desfăşurau strălucita. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. după imaginaţia vechilor greci. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. câmpii. păduri. dealuri şi munţi. Astfel de oraşe au fost întemeiate. mai ales sclavi. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. nimfele sale. dar imaginara lor origine. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. ca şi olimpienii. Calatis. deci direct din titani. bineînţeles. de Eac. Nimfele slujeau şi pe zei. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. 2. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. fiul frumoasei Egina. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. În basmele noastre. Oraşul era întemeiat. în copaci. trăgându-se din titani. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. 8. între altele. De aceea. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. care locuiau pe pâmânt. 5. Astfel elinii se socoteau. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. care era fiul lui Cronos. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. Africa şi Europa. izvoare. se află între Peloponez şi Atica. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. Afrodita. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. reprezentate prin nişte tinere fete. după legende. În acest scop.

şi separat. 9. 16. 14. În unele legende. ci ale Europei. nu numai ale Greciei antice. are atâţia ochi. animalele fug pe câmp. zeiţa-lună. Hera reprezintă. Argus. 11. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. animalul atât de venerat de vechii egipteni. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. domnea în oraşul bogat – Sidon. Muşcate de această insectă. după cum arată unele legende. fără ţintă. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. De aceea. fiu al lui Ocean. care simbolizează stelele. de Corint. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. după legende. şi Isis. Eac. Regele Agenor. după legendă. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. Herrnes. . a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. oi. Acest fluviu. Furiile se puteau transforma şi ele. între Siria şi Liban. chiar întemeietorul oraşului.105 jurul golfului Argolic. înainte de a da lupta cu titanii. cai. Stelele par a veghea noaptea din înalt. ca majoritatea zeităţilor. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. stelele nopţii se sting şi ele în zori. taie capul lui Argus. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. de fapt. printr-un alt şir de munţi. în Asia. Este vorba de insula Creta. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. monstrul ei de credinţă. era. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. În povestea despre Io. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. Radamante. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. la nord. 13. boul sfânt. pe ascuns. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. cerul. Epafos s-a confundat. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. 10. La fel. cu Apis. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . Aceasta era. făcând să i se închidă ochii. Acesta este regele Minos. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. 12. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. 15.

— Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. mândra şi preafrumoasa Hera. hotărât la masă. C u toate astea. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. Cheloneea. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. se vedea gol. ba şi genii şi nimfe. n-a vrut cu nici un chip să vină. Numai o nimfă. Toţi le-au adus daruri de preţ. ba a mai râs chiar şi de miri. Zeus s-a mâniat cumplit. soţia marelui stăpân. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. glas de tunet. batjocorindu-l pe stăpân. Fusese-o nuntă în Olimp.. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. în Olimp domnea o singură zeiţă. Mai bine stau la mine-acasă. mai mare ca oricare alta.. pentru că Hera se-ncruntase. Locul ei. Olimpul se cutremura. ca şi în ape. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Când Hera pătrundea-n Olimp. Şi de se frământa în jilţ. care mişunau şi pe pământ. auzind astfel de D . ca şi-a lui Zeus. Mânia ei stârnea furtună.106 HERA Şl COPIII EI respect.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

Dar. care-l vreau eu.. Toţi zeii-au rămas muţi.. şontâc. Şi-un gigant de-aramă ... ea m-a oropsit.. — Îi dau drumul. Iar mie... încă puţin. M-a aruncat din cer... Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja. şontâc. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind. Până ce făurarul s-a ameţit de tot. M-a azvârlit chiar Hera în hău. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii.. Eu doar atâta cer. Un preţ. căpătând chef de glumă.. le răspundea hazliu. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. ce se mişcă şi îmi ascultă voia. divina. două fete de aur. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări.. Dionisos. — Dar eu muncesc.. şi hai cu el.. urmează şi mai tare Hefaistos. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. murdar.. Ce pofteşti ?. şi arme pentru toţi... Am făcut pe Pandora. aşa e. Ce dacă sunt aşa ?.. fata aceea vie. pesemne.. pe Zeus şi pe Hera... de strajă unui rege .. în cer... şi trebuie să plătească..... I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. Zeus . făcându-le cu ochiul.” Ei şi ? Ce e cu asta ?.. şi-un câine de argint. noduroasă. O cupă. ce-asudă şi trudeşte.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru.. Dar el se ţinea tare. de-mi cereţi. când a văzut că S .. Puţin. l-a luat frumos de braţ. Cum ? însăşi Afrodita. încă una. şi mă ajută-n mers...... Glumeşti.. — Ce preţ vrei ?.. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut.... şi astfel l-a-mblânzit... Căci sunt schilod.. a rostit fierarul. în Lemnos. — Ce spui!.. de parcă ar fi vii. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. I-a rostit vorbe bune.. — Ba nu glumesc deloc. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

116 dai. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. Noi vrem să stea acasă.. urlând înverşunate. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. a ieşit un vlăstar... Copacul plin de fructe rotunde. plini de nesaţ. ca vânturile mării. S-a apropiat de-Atena. şi nu pândiţi de moarte. Şi.. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. ca nişte nestemate topite în lumină. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. Calul.. Cu ochii către mare.. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. Noi nu-i lăsăm să plece. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. laolaltă. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. prin lupte şi măceluri. pomul avea fructe verzui. războinici ? Sau doar agricultori. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. puterea.. fecioară-nfumurată ?. îi vrem muncind în pace. Da. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . meşteşugari cu tihnă. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. ca prins de vrajă. Cecrops şi-a strâns supuşii.. Pe-Atena. Atena.. Ne dăruieşte lupta. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. spre calul cel sălbatic.. bogăţia. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. De mâine vom pleca!. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. pe grumaz. era domesticit. Îi vrem mai bine-acasă . ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. un căpăstru de piele. fără nici un cuvânt. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. Calul. care a crescut iute.. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. printre frunze.. a-ncetat nechezatul.. a fost numit măslinul. nu numai la războaie. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. s-au adunat în pripă. Unu-i dă bogăţia. prin aventuri pe mare. aromate. copile. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. în drepturi.. a zis Atena. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops.

— Atena!..... Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. Treceau. treceau fecioare-n cete. Şi regele. Puhoaiele de ape s-au mai retras .. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească... a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. au hotărât pe dată să le ia orice drept. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. Aici.. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. Şi fiind ei mai puternici. pe o colină-naltă. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. C . — Un alt potop ?. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei. un altar lui Poseidon. s-a ivit dintre valuri... în văluri albe. ţarini şi livezi. O. Şi. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau... O. şi-ţi vom aprinde facle. şi-or merge şi la luptă. cu vârful ţintuit către Atena. din piatră. în cetate. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus... Ce bună eşti. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. Şi altele cu daruri. Femeile-s de vină!. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. cu facle-aprinse-n mâini. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. puternicul Poseidon s-a potolit. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. oraşul lui Cecrops. Atena..117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. A făcut semn spre ape. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. strigau femei şi fete. la rându-i. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. fecioară!. înţeleaptă. numindu-l „al Uitării”. Acropola3 . Atena!. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. Vor fi plugari şi meşteri. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. Zeus!.. în vremea asta. precum dorise zeul.

se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. sau nu îi slăvea harul. Şi el avea o fată. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. îi sfătuia zeiţa. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. în ţara de baştină a lui Idmon. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus.. arta pe care le punea. Palas-Atena. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. în Lidia6 . fecioara lidiană. într-un oraş.. Veneau şi zeităţi. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. pe-ndepărtate ape. altminteri nu se poate. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. Dar ce spun eu că regii!.. albe. mistria. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. supunere deplină. în lucrul migălos. dar şi prudenţi. din ţărm în ţărm. în purpură. s-a întors spre ţărmuri. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. Nimfele de pe munte. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. să brodeze pânze. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. din văi. pe nume Arahneea. ca şi peste hotare. pictura. virtuţile. mai mult decât . când înceta războiul. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. În cântece se-arată că ea. Ea. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. ori nu i se pleca. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. se răspândise faima acestei măiestrii. ca nimeni alta. Apa s-a liniştit. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp.118 Poseidon s-a-mpăcat. şi nu se săturau privind graţia. puterea şi arta la ţesut. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . Ştia copila asta să ţese. arhitectura. Femeile eline.. Căci nu vine izbânda. un vopsitor de lână. copilă-a lui Idmon!. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. când îşi răsucea fusul. purtând pe punţi eroii. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. Idmon. cerea închinăciuni. zeiţa măiastră. din apa mării.

. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. gârbovită. — De ce să-i cer iertare. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. de mai vorbeşti aşa.. în piept. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă.. Oricând ar vrea.. că ai grăit aşa. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. Idmon. Dar... tot dânsa te ajută. — Nu. strigau nimfele-n cor. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. cu părul alb ca neaua. Greşeală!. fără glas. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian. zeul luptei şi-al răzbunării crude. ... Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. în Olimp. O fi ţesut veşminte . Şi.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte.. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. nimfelor!... — Eşti gata ?.. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. Ascultă-mă ce-ţi spun!. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul.. Lui îi dau mulţumire.. strigând în gura mare : — Vai!. Şi ea.. Fata nu s-a lăsat.. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. zeiţei nu-i datorez nimic. eu o aştept să vie. fără un dinte-n gură. fără de teamă. i-a cerut adăpost.. din vorbă-n vorbă.. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. de nu cumva mai bine.. Vai. Şi-apoi. ci tatăl meu. A vrut s-arunce lancea spre fată. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. Eşti printre muritoare întâia la brodat. sunt gata să mă întrec cu dânsa. şi te umileşte în faţa-i. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. l-a-nfrânt şi l-a rănit. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. Voi înşivă-aţi văzut... nimfele au fugit. A ciocănit la uşă şi.. ce blestem!. — Taci. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă... Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. Encelade. dar eu lucrez la fel. La drept vorbind. a socotit că-i bine să se răzbune altfel. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. le răspundea copila. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. ca o lamă de sabie. Chiar dacă tu nu ştii. Copila a primit-o.. când ştiu că n-am greşit. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. cu o voce slabă. chiar şi-n întreaga lume. Pe Ares.. s-o ucidă... uscată.. Am venit!.. a spus răstit Atena. Vai!.

În altu-i Antigona. Zeiţa Atena mai brodează. Arahneea. cu fructele verzui. Să juri că-i simţi S . căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. Alături e Atena. cum numai curcubeul mai are. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. loveşte cu tridentul o stâncă. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. în colţul al patrulea. şi din el răsare viu măslinul. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . ca raza aurorii-n faptul dimineţii. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. în stofă. Şi tot pe-această stofă. Cu lancea doar atinge pământul. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. sigură de sine. drept în faţă. Şi. ca un stăpân al lumii. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. alte lucruri. o stâncă. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. fiindcă a cutezat să spună. o mamă urgisită. atotputernic. odinioară oameni. unde s-au întrunit zeii odinioară. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. El e schimbat în taur. într-o zi. schimbată de Hera într-un cocor. Este Areopagul8. jur împrejurul stofei. semeţ. cu fire colorate. isteaţa Arahneea. îşi ţese măiestrit. şi nişte rămurele vinete de măslin. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. uneori. cu mult mai grăitoare. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. zeiţa arată pe Cinira. pe stofa ei. În acest timp copila. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. Poseidon. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. în cele patru colţuri. înconjurând pe Zeus. Doar fata. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. Zeiţa-ntruchipează. dar. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. în sfârşit.

Sunt arătaţi şi ei. Mintea nu o culege. Inima n-o păstrează. apoi. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. Suratele Europei o strigă. cu licăriri de stele. pe coarde de viţă-nşelătoare. Îl mai arată. furând-o pe sora ei. pe Zeus. cu multă chibzuinţă. Îndurerată. Şi-Atena. Şi totuşi. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. o jelesc. În jurul ţesăturii. copilă-a lui Idmon!. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur.. Credeau că ea inspiră poeţii. Egina . n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. tremurândă. pe grindă spânzurată. ori peşte.. Poezia. — Aşa vei sta. îndârjită. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. ca vultur şi ca şarpe. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. când prefăcuţi în struguri ispititori. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare.. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. înşelând-o pe mândra Mnemosina . a azvârlit spre ea un suc înveninat. şi iară. smaralde şi safire. ca satir. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. răpind neprihănite fecioare. ca flacără. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei.. Şi fata. pretutindeni.. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. ori cal. să-şi ia viaţa. înşelând alte fete.. ca păstor..121 mireasma sărată şi amară. când în păstori. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. Atâta că zeiţei. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. când berbece. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. ori şoim. e rostită-n zadar. în veacuri. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. pe Atena. Z . Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri.. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. Iar ea şi-o ţese iară. părându-i prea uşoară această ispăşire. Taurul fuge-n tropot. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură.

pe lângă arte. ştiinţa. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită...122 E ca un fum în vânt. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa.. Cântau destoinicia. ce o purta zeiţa.. pe-Atena10. Aşa cântau aezii. în antica Eladă. Nu pe-Atena!. . Şi tot dânsa. Atena. Cântau înţelepciunea.

păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. Pe această stâncă. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. Mai târziu. Aici. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. şi după el preluată de scriitorii moderni. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. 8. printr-o întâmplare legată de zei. în Asia Mică. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. Aici. răsunau minunate cântări. 2. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. 3. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. în faţa insulei Eubeea. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". precum arată Friedrich Engels. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. era situată între Misia. într-un faimos amfiteatru de marmură. Tot aici erau construite. 10. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. 5. a căpătat numele de Areopag. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. numită „Ars poetica". 7. 4. Odeonul. este justificat şi acesta. Areopag înseamnă stânca lui Ares. templele zeilor. În şcolile romane. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". Frigia şi marea Egee. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. Lidia. având capitala la Atena. o . legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei.123 Note 1. în vechile opere de artă. sfatul arhonţilor. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. care conducea oraşul Atena. 6. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. scientiarum et omnium artium". ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. Cresus. din patru în patru ani. Simbolul prudenţei e şarpele. Străvechea Atică se afla în Peloponez. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. în mitologia elinilor. 9. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. de obicei. ţară vestită în antichitate. dar şi dansatorii. Legendele eline. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. muzicanţii şi poeţii.

124 carte despre arta creaţiei poetice. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”. . În ea grăieşte astfel către poeţii vremii.

zeiţa nopţii înstelate. Cele nouă zeiţe. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. Spre slava lui Apolo sau Febus. cu horele voioase şi cele trei charite.”. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. şi Ares. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. Zeus şi toţi nemuritorii. zeii l-au aplaudat. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. de Hera şi de Leto. păşise falnic în Olimp.. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. neobositul. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. cum zeul. ce ne-ncântară până azi pe noi. în primul rând. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. cum s-a mai numit zeul. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. parfumat cu esenţe. care sunt cunoscute sub numele de muze. zeiţa tinereţii. Reaminteau. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. ţinând în braţe lira. C .. tatăl său. dând jocului îndată mai multă vioiciune. fără viaţă. ducând cu ele frunze vestejite. cântau ei. ca nişte păsări roşii. Iar Zeus. violentul. începând să danseze. poezia şi-armoniile divine. „Tu eşti lumina. având în mâna stângă lira. cu un arc pe spate. afară doar de Zeus. purtate de şuvoaie către mare. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. Ridicaţi de pe jilţuri. Când s-a sfârşit cântarea.

cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. preaputernicul Zeus. Ochii i s-au lăsat. S-au cufundat pe-ncetul. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. se stingeau. Chinuit de dureri. Pasămite sosise în muntele Parnas. A tras prima săgeată. Hefaistos. fiare. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. dacă treceau pe acolo. când va trece prin munte.. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. Aşa s-a prăpădit. Văzînd această horă. mocirloasă. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. Z . cu şuiere cumplite. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. în întuneric. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. căutându-şi loc de templu. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. tot umblând pe drumuri. dornică să-l ucidă. mohorâte. sunând din stâncă-n stâncă2 . stâncoase. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. Dar zeul şi-a întins arcul. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. duhori înecăcioase. gâze.126 Apolo îi privea. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară.. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. Frunzişul ei şopteşte. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. care azvârleau flăcări. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. otrăvite. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. cu mare meşteşug. de tot. pentru că soţul său. şi să-i răpună viaţa. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. Iar trupul său. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. schilodul. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Pădurea-i misterioasă. Şi. prin potopul orânduit de Zeus. păsări sau alte fiinţe. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. în putreda băltoacă. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. sărind peste pripoare. şi Zeus către dânsa. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. Dar n-a mai izbutit. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii.

După aceea zeul.. mohorâtul. serbări.. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. opreşte-te. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. pe-acest prinţ la scaldă. de aur. Să fie veselie.. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. N-a căutat mult. Apolo s-a veselit straşnic. într-o zi. Ba.. Mai poruncesc. Prinţul cu plete lungi. speriată. jocuri. se mulţumea s-o vadă zilnic. şi dansuri5 . Apolo însă a aflat. să se ascundă.. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. Apolo a prins chef de viaţă... dreptul de-a sta nemăritată.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. iar eu să fiu slăvit. în micul râu Tempe. a hotărât Apolo.. i s-a uscat cu timpul. încât şi-a lăsat părul lung. zărindu-l.. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. plângând amar.. în cinstea luptei mele cu monstrul. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. opreşte-te.. chiar un prinţ. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. şi-a hotărât s-ademenească... copila râului Peneu.. de dragoste şi desfătare. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. râul. să-şi purifice trupul. a fost silit să se dezbrace. sub razele de soare . Dafne. pe care dânsa îl izgonise deseori. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. nu o fată. şi cântece.. prin preoteasa mea. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. Prin ea voi da răspunsuri. nimfa Dafne. El şi-a pus ochii pe o nimfă. să aibă loc. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni.. Ci sunt îndrăgostit de tine.. a fugit să se ascundă şi mai bine. văzând că prinţul a pierit. C . să intre-n apa râului. ce duce până-n ţara lui Hades. a fugit. şi-a plecat în căutarea nimfei. înţeleaptă. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. Dafne. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. Pitia. de-asemeni. deasupra unei grote adânci şi fumegânde.. concursuri. în timp ce zeul o urma. era atât de-ndrăgostit. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu.

o.. peste coline. Zeul sărută trunchiul rece. schimbată-n arbore.. pletele lungi până-n pământ. Dar nimfa nu-i asculta vorba. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo.6 .. vei fi de azi copacul meu. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. şi fiind sleită de puteri. c-o toropeală o pătrunde. Dar nici aşa. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. Fugea. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. care-mi aduce nenoroc. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. cu scoarţa aspră de copac.. pe malul râului Peneu. Părea o biată ciocârlie. Deschide-ţi apa să mă-nghită. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele.. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . după o goană-atât de lungă.. Dafne. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. Părul i se preschimbă-n frunze. Abia-şi sfârşeşte fata ruga. — Chiar dacă tu nu vrei. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte.128 eu. sau schimbă-această frumuseţe. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. ca-n zbor.. nici jurămintele fierbinţi. tată. rosteşte zeul. prefăcută-n trunchi... Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. Vălul căzuse de pe fată.. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu .. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. pe trupul delicat. tremurătoare..

L-am izbit cu săgeata-n piept. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. Zeul s-a apropiat de dânsa. cum nu putea să cânte alta. le-a părăsit. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. Păstorul a căzut în brânci.. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi.7 El însuşi. Dar. a rămas acolo timp îndelungat. Zeul n-a mai putut s-o scape . Castalia iubea pe altul. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii... Era însă pe acea vreme o tânără. şi-a murit. fecioraş!. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. apoi pe spate.. Î . în Elada. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. Eşti liberă. amândoi. Vei fi a mea. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. A sărit în adâncul apei.. până la moarte. să cânte imnuri zeilor. ca să dea glas strunelor. vor trebui să se adape întâi de-aici. Acum poţi fi soţia mea. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. zeul... Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. pe toate. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. fiică a regelui din Delfi.. Castalia. Castalia.. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. Dar ea n-a stat să se gândească. zeul a şi tras o săgeată. tu cu lancea. Fata avea un har : cânta... Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând. Zeul Apolo ştia totul. în viers vrăjit . Zeul. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe.. văzând-o. va căpăta numele tău. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. ca un demn fiu al lui Zeus. la rând. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Apolo a plecat prin lume. şi-apoi să pună mâna pe liră. Iară poeţii. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. Eu trag cu arcul.

freamătul vieţii contenea. Pentru că. muzele au adus din Frigia o veste. alcătuind o mare cu valuri crâncene. şi scuturile peste ele. Lăncile le-au alunecat. iată. — O.. Marsias le-a zâmbit. — Nu-i nimeni mai presus de mine.. Nu-i nimeni ?. s-a ivit Marsias în luptă. până-au pierit cu toţii. Duşmanii şi-au contenit pasul. Nu eu.. Tânărul Marsias.. parcă săltau nişte voinici în horă. ca frunza şi ca iarba. Marsias! au grăit frigienii. făcând zgomot. împovăraţi de arme şi de ură. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic.. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. ce ne-ai scăpat de moarte. D .. a făcut o unealtă nouă de cântat. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. glăsuia muzelor adesea. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. s-a-ntunecat de supărare.. când părea că-i dusă ultima nădejde. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. Sunete tânguioase au ţâşnit.. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. Nici unul nu s-a întors acasă. cutezătorul. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. Marsias a cântat necontenit. nemilos.. odată. a purces către Frigia. să-şi mai revadă soţia şi copiii.. Şoapta lui e duioasă. Urcându-se în carul său de aur. alinătoare. a spus flăcăul. zeul era tare mândru de lira lui. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. nebună. În clipele acelea. luaţi de apă. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. Iar degetele îi jucau pe flaut. şi ajungând acolo. Se povestea că-n Frigia. se năpustiseră duşmanii peste ţară. Răspunde!.. făcând să izbucnească-o melodie. fără de glas. Nu era.. a suflat cu putere într-însa. urlând turbate. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. — Bine-ai venit! strigau oştenii.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri.. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. Năvălitorii au fost luaţi de ape. numită flaut. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă.. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea.

.. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură.. au spus că el e-nvingătorul. însă. încât părea un vis.. la fel ca tine.. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. a rostit ultimul cuvânt Apolo. Muzele toate. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald.. bucuroase. al căror oblăduitor sunt eu.. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. cu vocea ameninţătoare. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. a grăit zeul.. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. O. Deci pot să cânt şi eu cum vreau.. — Ba nu. — Primesc. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. a spus flăcăul. când sufli-n flaut. Asta e doar o viclenie. a mai spus zeul. Şi cântul lui era divin. şi muzele s-au şi înfăţişat. atât de straniu. nimfele. şi tu te foloseşti de gură. Marsias. Şi-ndată a-nceput concursul. pornind să-şi cânte melodia. — Nu! Nu mă învoiesc. când dintr-alta. ştii foarte bine. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. — Cu lira ta văd că se poate. chiar mai mult. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo... — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte.. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa.. Doresc să vie cele nouă muze.. Atât de dulce suna lira. — O..131 — Tu crezi că lira. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. când dintr-o parte. s-a-mpotrivit. Î . doar între liră şi flaut. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta.. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. a rostit Marsias. de la-nceput.. muzelor. care se furişa în suflet şi-l fermeca. satirii. Întrece lira lui Apolo. Marsias! Ba. Să cânţi şi tu la fel.. Să mai cântăm încă o dată. şi eu – flautul. o taină. Primeşti flăcăule ?. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. din flaut. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa.

Atâta doară că Apolo. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis.. imnul cel aspru-al răzvrătirii.. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. Patru-i lăudau însă rivalul. purtat de valuri. Astfel.. roşu şi gâlgâind cu spume. să facă pace cu umbra celui ce pierise. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. S-a prefăcut. cu mâna lui. satirii l-au plâns. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias.. el cânta singur. Un râu cu unda purpurie. a colindat prin toată lumea şi. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. Flautul lui drag. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană.. muza poemelor. dar nu m-ai întrecut. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. nimfele. Flăcăul n-a cerut iertare . însângerându-l. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. viteazul. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. Oamenii. şi nu mă tem deloc de tine. peste ape. Ea i-a dat votul zeului. Sângele lui s-a scurs în tină. Mai era una : Caliope. viclene. a cules flautul de pe ape. se povesteşte..132 Concursul a-nceput din nou. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. Şi şi-a dat sufletul. într-un râu neobişnuit. . l-au plâns vreme-ndelungată. după cum spune legenda. Legându-l pe Marsias de-un pin. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. l-a jupuit de toată pielea. — Îţi ceri iertare ? îi striga.

Hera. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. micuţului Apolo. După aceea dânşii. în împrejurări grele. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. Vroia să ţină noaptea pe loc . Se întorceau primăvara. care usucă pământul după ploi îndelungate. zeiţa nopţii. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. numit de elini Delfi. frumos ca ziua scăldată în lumină. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. Călătorul din antichitate. Preoţii le orânduiau în aşa fel. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. dar fruntea lui rămâne senină. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. Piton. A prigonit-o pe Leto. când se iveşte ziua. Cântau în acest fel. învăluit în pielea unui şarpe. . Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. când are lumină în suflet. lumina s-a ivit. şarpele învins de Apolo. soţia lui Zeus. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. Iarna şi mai puţin. era cuprins de groază. lumina şi căldura soarelui. întristate. şi Temis. în zori. la marginile lumii. zeiţa ordinei şi dreptăţii. cu toată încordarea prin care a trecut. obiecte. Oracolul acesta era celebru. Ameţită de gaze şi fum. sosind aici. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. Locul acesta din muntele Parnas. Oracolele. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. a luminii albe din trupul negru al nopţii. 4. în schimbul unor daruri : aur. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat.133 Note 1. monstru răpus de Apolo. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. Naşterea lui Apolo din Leto. umbrite. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. iar lira e cimbolul cântării. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. într-un car de aur. verdeaţă. pentru că Apolo simboliza. în revărsări de aur. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. El a cioplit o statuie. Zeul zâmbeşte. căci zeul s-a născut. pietre scumpe. Cum a gustat Apolo bucatele divine. 3. Numele ei pare că vine tot de la Piton. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. i-a înfăţişat pe un talger. tras de lebede ca neaua. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. ce trecea prin văzduh. În toată vremea asta. în statuie. dar n-a izbutit. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. vite. după noapte. Dealtfel. în insula Delos (insula luminoasă). aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. în schimbul unor daruri bogate. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. olimpiană. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. cuvânt care semnifică lumina. este situat în aşa fel. când e vesel. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. bucurie şi cântece de păsări. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. cântă bucuros. Nările sale freamătă de mânie. un mare artist grec – Calamis. ca înţelesul lor să fie dublu. vântul de miazănoapte. rece şi dispreţuitor. Când vine primăvara. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. era alegoria izbucnirii. în locuri numite de aceea hiperboreene. 2. iar omul. a iernii friguroase. ce întruchipează cerul. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. în primul rând. calde şi întunecate.

6. Iar pentru poeţi. Pe vremuri. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. . aezii poposeau de multe ori la această fântână. 7. sorbind apa răcoroasă.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. 5. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. În clipocitul apei din fântână. cum se credea. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti.

tată. Dar ce spun eu ?. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. căci eu arareori voi poposi într-însul. copilă!. Ca lui Apolo. s-a-nfăţişat tatălui său. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 .135 ARTEMIS rtemis. Aezii povesteau că ea. N-ai să mă înarmezi chiar tu. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. Doresc să mă urmeze. ce nu va fi mai lungă de genunchi. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. zîmbind în barbă. Mai dă-mi.. te rog. îndată după naştere. Voi locui mai mult în munţi. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. Şi..... Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. arcul. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. A . dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară.. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. apoi. în cortegiu.. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. la vânat. să nu mă stânjenească la vânat.. Îţi împlinesc dorinţa ta.. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. sora lui Apolo. care-l vrei tu.. era zeiţa vânătoarei. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. ca şi de câinii credincioşi.

tot felul de sălbăticiuni. Săgeata ei pornea ca vântul. a şi pornit prin munte. zeiţa vâna. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. Din ea ţâşnea un izvoraş. Şi. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. Îi cam plăcea să vadă sânge. după plăcuta trudă-a vânătoarei. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. ce-mbălsămau împrejurimea. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. şi luneca în ţara morţii. era o boltă răcoroasă. să nu se ude. Întindea bărbăteşte arcul şi. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. terminând cu vânătoarea. Nimfele îi dădeau dreptate. fără greş. Da unei nimfe lancea. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. pe stâncile semeţe. care vâna tot ca şi dânsa. înviorându-şi trupul feciorelnic. şi cu cinci urne de aramă. la vânat. urmată de cortegiul de fecioare. Gemea uşor. să stea şi să se scalde-n apa rece. umplute la izvor cu apă. urmată de alaiul ei. Artemis se întuneca. din arcul bine înstrunat.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. bântuite de vânturile reci. nimica nu putea să-i scape. Departe de-a se-nduioşa. I . Întorcea capul spre zeiţă. zeiţa Artemis pornea. zeiţa chicotea de bucurie şi. din zori şi până-n noapte. Iar într-un loc. Urcând pe culmile umbroase. pe nume-Acteon. umplând pădurile de sânge. săpată-n stei. Fulgera fiara.. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. în toată lumea. spre o poiană minunată.. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. oprindu-se în fugă. zicea : — Nu poate fi. Auzind vorbe ca acestea. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. arcul şi tolba plină cu săgeţi. când trăgea. ca o-ntrebare. I-l înnoda. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege.

. urmat de toţi ogarii săi. Vorbele-acestea s-or plăti!. Apa o fi avut vreo taină. singur în pădure. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. căci fiul regelui.. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. Şi tot cutreierând ţinutul. înciudată. Acteon a băut cu sete. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. Unii spun şi dintr-acestea.. ca tras de-un fir de aţă nevăzută.. Sunt obosit. Curând vă voi urma pe cale. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală... dar alţii au temei să creadă că. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. înalt şi zvelt. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. chicoteau nimfele. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine... însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. precum se povesteşte. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind. Sunt vorbe goale. prindeau pe dată scânteieri. se scălda. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare .. se pare c-ar fi spus zeiţa. şi cincizeci de ogari. A mers ce-a mers. ca mii şi mii de diamante. fără rost.. Zeiţă... nu te supăra. Căci ea vroia să-l dea pierzării. dar atingând corpul zeiţei. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei.. Ajunge goana.. doar cu ogarii lângă dânsul. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. Acteon.. frumos la chip. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme. a luat-o-ncet de-a lungul văii.. le-a spus el soţilor..Ce e cu mine oare ? se gândea. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic.. s-au îndreptat către palat.. într-o bună zi. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. Artemis. Mă simt trudit. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui.. Simt o chemare.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. — Ciudat!. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. ce mă străpunge ca un bold. prin munţi. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi.. Aici Acteon s-a oprit. privea nedumerit în preajmă. zicea zeiţa. Şi-i mândru... . O oboseală ne-nţeleasă. Spuneţi drept! — De. A ... Soţii i-au ascultat porunca şi. goală. cu haita mea de câini. luându-şi armele şi prada. — Astea sunt lucruri fără noimă..

Şi câinii lui îl încolţesc. zeiţo. glăsuia el ca ameţit.. cuţitul scurt de vânătoare. Lătrând îl cheamă pe Acteon. şi sta vrăjit.138 — O. fără de voia lor. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. Nimfele au alergat în grabă. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. sau înfigând. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. cu ochii ţintă spre zeiţă. fugi. Fugi.. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. Lor. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. plătesc cumplit.. în noua lui înfăţişare.. i-a spus zeiţa. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. fugi.. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. Acteon.. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. Mai lasă-mă să stau o clipă. C .. — Eu sunt Acteon. cu suliţa. Câinii din nou se repezeau. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. de câinii lui.... Dar ai să ispăşeşti cumplit. ce frumoasă eşti. izbind cu piatra. urmat de câini. Acteon!. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. până-n prăsele. câinilor preacredincioşi. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege.. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. El a pornit în goana mare. de spaimă. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul..-n faţă. Nu privi. Eu sunt stăpânul. trăgând cu arcul. Însă în loc de orice vorbă. tu. vrea să spună greu osânditul prinţ. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul.. nu privi!. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi.. — Nemernice.. Acteon s-a făcut un cerb. din botul său nu răsuna decât un muget surd. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi..

şi de intra în valurile mării. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. Fusese. zis Sirius. între altele. în locul unde-i apa mai adâncă. În schimbul faptei sale. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. bâjbâind fără să vadă. Băteau ciocane mari pe nicovală. Insula cea frumoasă. s-a-mpiedecat şi. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. departe. cât era de lung. Însă. o dată. Orion făcuse destule fapte de ispravă. că fruntea lui trecea de scama norilor. dar dragostea i-a fost nefericită. Cu toate astea. Zeul stăpân al mărilor. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. să-l ajute. din câte meşteşuguri sunt pe lume. şi împreună colindau. ar fi iubit pe un voinic . Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. să se mărite şi. A . pieptul îi rămânea afară. la fel ca pe uscat. care prăduiau ţinutul. Hefaistos. Hirieu. să se scalde. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. pe când el dormea adânc. prin viclenie. şi. lăudate straşnic pe pământ. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. S-a ridicat. fusese năpădită de dihănii. peste mări şi ţări. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. Chios. chemat de regele din Chios2 . sub haina lui regală. Acest uriaş. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. a desluşit în depărtări un zgomot. Avea şi-un câine fermecat. acest flăcău. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. la vremea când se-ncepe povestea noastră. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. Îi dăruise acest har fiindcă. le ucidea fără cruţare. Poseidon. ţintindu-le pe loc cu arcul. cu capul său pletos căzut în valuri. dar. la vânătoare. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. Dar tot nu s-a lăsat. pe nume Orion. pe îndrăzneţul Orion şi. zeiţa nu avea timp de dragoste. de-i călcau această lege. din timp. odată. atât de-nalt. feciorul unui rege. Umblând mereu prin munţi. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. doar unul îndrăgise : vânătoarea.

încet. era să săvârşească. s-a lecuit de suferinţă. Hefaistos. Uriaşul a pornit prin mare.. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. până la sfârşit. Şi cine se va-ncumeta ?. călăuzindu-se întruna după zgomot.. Apolo l-a şi chemat pe Orion. Şi chiar în ziua ce urma. cum era de-nalt.. Acolo. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo.. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. şi au pornit M . vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. Atâta doară că. — Dar cum ?. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. şi-o să se vindece cu vremea.. dintr-un ţărm îndepărtat. Şi-a mai strigat şi câinele. s-a rugat de zeul cel şchiop. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. Dar cum ?. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. poate. în revărsat de zori. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. apoi din ce în ce mai bine.. şi un paloş. întreba Hera. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. Şi-n gelozia ei pe Eos. în zorii fiecărei dimineţi. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. ca printr-o sită. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. Pe urmă să vâneze fiare. Şi dintre toate. glăsuia Zeus către ceilalţi. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. o faptă cam necugetată.. Printr-un oracol. încet. zeiţă olimpiană. Ochii-i au început să vadă... arcul şi tolba. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. să-i vină-n ajutor . întâi uşor şi slab. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. până ce a ajuns în Lemnos. dacă vom sta nepăsători. Dânsul i-a ascultat povaţa. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion...140 lucra de zor cu un pitic. pe Sirius. şi zeul s-a milostivit. Orion şi-a şi luat măciuca. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea.. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea.. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit..

după legendă... sigură de dânsa. frate. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea.141 numaidecât la vânătoare. Apolo! a zis zeiţa. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. stăpânul. De-ar fi mai mică – o părere . ca să nu piară cu desăvârşire.. Ochind. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. surioară. pe Artemis.. Care-i ţinta ?. văzând atâta întristare. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită.. A pus în strună o săgeată. s-a-nvoit. cu voce ascuţită : — Artemis. — Îl văd. şi să trag cu grijă. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. care-i gata.. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. aproape gata. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă.. Artemis. Orion.. Privirea-i aspră scânteia. — Ia uită-te acolo! Vezi. Ea se S . mi-ai ucis iubitul!. pe Orion. copleşită de durere. cu voce blândă. I-o pasăre. pe dragul ei.. să dispară ?. s-a avântat pe-un nor de aur. să poată ea să-l vadă.. Priveşte-aicea!.. fără să-i răspundă. Să nu ating astfel de ţintă ?.... De-o fi cumva să izbuteşti. Zeus. Şi.. Apolo îl privea cum pleacă... Te învoieşti ? — De bună seamă. peste lume. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit.. tot o lovesc. Abia se mai vedea deasupra mării. pierdut în zare. Să-mi iau doar arcul. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre. de-ar fi departe. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. cât un punct mic. — Poţi s-o ţinteşti ?. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa.. prefăcută : — Surioară. E constelaţia ce se numeşte. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. vino iute-ncoace!. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. — Glumeşti.. zilnic. pesemne. un punct micuţ şi palid.

spunea adesea Niobeea. l-a vestit iute pe Apolo. Soţul său. Niobeea. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . pe câinele ce-l însoţise. în constelaţia Câinele mare. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. stea sclipitoare. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. Artemis pururea fecioară. în lumea asta. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi.. Auzind vorbe ca acestea.. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. — Nu-i nimenea. în căsnicie. Ca să nu fie singur Orion pe boltă.. zeul săgeţilor de aur. când prind să cadă ploile pe mare. Amfion.. o muritoare. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. Astă regină...a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. Aceste ploi sunt poate lacrimi. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. Nu vreau. Artemis. Acum priveşte: o femeie.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme.. Niobeea. precum se cântă în poeme. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. Cu el avea. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea.. mai fericit decât sunt eu. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. pe mama A . din Teba. lângă el. în timpul vieţii. Zeus. — De ce să mă închin eu Letei. Niobeea. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. era nespus de fericită. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. nesocoteşte o zeiţă. la vânat. era un bărbat bun şi vrednic. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. Lacrimi vărsate de zeiţe. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. şi pe zeiţa vânătoarei. mâniată. ce se zăreşte bine vara. Soţul său. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte.

. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel.. peste unul din fraţii săi. Au fost şi dânşii săgetaţi. Atât mai am pe astă lume. Priviţi-i cum ne asupresc. Soţul ei.. Artemis. Zeul Apolo şi-a luat arcul.. se-ndurerase-atât de mult. Niobeea.. în genunchi. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite. ce era de faţă.. având pe faţă lacrimi amare. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. Mai erau trei. Cât ai clipi au fost străpunşi. Şi-a zgâriat faţa. Alţi doi se aflau la palestre4 . S-a dat cu fruntea de pământ şi. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. Alte trei au pierit la rând.. Fii bună.. Fii bună. Artemis... şi este cea mai mititică. murmura ea.. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. în şiroaie.. A tras în cea dintâi copilă. — Aceasta-i numai începutul.. şi cele care vor urma.. când nu ne umilim destul.. — Şi eu copilele. zeiţa : — Artemis.... a glăsuit Artemis cruntă. striga spre toţi: — Iacătă zeii. gemând. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică.. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. a spus Apolo. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. mi-o lasă.... vârându-şi paloşul în piept. D . ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. Asta-i dreptate olimpiană!. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Sângele lor uda ţărâna. Fetele se aflau cernite. Regina. O să priveşti tu. Amfion. A doua îşi mângâia mama. văzând această crimă fără seamăn. că îşi rupsese firul vieţii. care s-a prăbuşit. şi pe noi doi. hohotind.143 noastră. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. Mulţimea suspina pe lături. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. Şi ridica pumnii spre cer. de care e atît de mîndră. Te-ndură. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele.

Pune săgeata şi ţinteşte. Urma povestea nelipsită. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. Hăituiau fiarele prin munţi. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. de soţul său. Ce va urma ?. chiar Artemis.. în ţara unde se născuse6 . încă umede..144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. îmbrăcată graţios. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei.. Cornul de vânătoare suna straniu. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. Şi vânătorii cântau veseli. într-un danţ plin de voioşie. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . Artemis se ducea la Delfi. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. de Amfion. Apoi cânta cu cele nouă muze. Spre seară. Căci ea s-a prefăcut în stană rece.. ca o făclie de argint. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. Picioarele-s înţepenite. Totuşi. zeiţa Artemis cea castă. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. zeiţa vânătoarei. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. de fete.. Faţa-i îşi pierde strălucirea.. Lăncile. se ivea luna. Atunci. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. parcă plângea. Mama n-a mai putut să plângă. Lipsită de băieţi. pe acel munte. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. în ţara ei. pierită. după moartea iubitului său Orion.. Nu vor mai duce trupul niciodată. vânătorii-ncetau goana. Şi sus. Aici e aruncată pe un munte . parcă spunea ceva. Ochii-i rămân. vânând necontenit sălbăticiuni.. sălta în fruntea celor trei charite. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. pentru c-a fost prea fericită. scurtându-i zilele puţine5 . dar şi acolo mama tot mai plânge. dusă de-o mână nevăzută. Şi aşteptau.. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. sora măreţului Apolo. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. care se scurg ca un izvor. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. O întîmpina Apolo şi. de asemeni. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. Cu toate astea. Stele clipeau nerăbdătoare. Urmau şi imnuri şi serbări. Chema pe vânători pe lângă focuri. se sătura câte-odată de măceluri. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. pe cer.. Atâta chin o împietreşte.

7 Numai în clipe ca acestea Artemis.. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou.. ce-i ocrotea pe vânători ..145 zeiţei. putea uita pe Orion.. . mândra Artemis.

pe muntele Sipilus (cum se numea. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei)..146 Note: 1. semnificând lumina soarelui. Chios este o insulă din Arhipelag. se spune că. după legendă. 3. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. erau glorificaţi. şi exerciţiile înseşi. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. unde îndurase nenorocirea. i se mai zicea şi Febe. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. Unii mureau sub flagelare. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. 7. 5. este o stea strălucitoare. care ducea în mână şi o făclie de argint. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. Ea. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. Băieţi spartani. vreme când unii câini capătă această boală. pentru unii chiar o artă. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. De asemeni. Lidia. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. De aceea. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Artemis (sau Diana. chiar de-ar fi fost. 6. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. într-adevăr. Ţara de baştină a Niobeei era. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. deşi regina domnea în Teba. sorei lui Apolo. Alături de Apolo. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. Băieţii care îndurau tot chinul. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. purtând în mână o măciucă. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. în toiul căldurilor. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. În artele plastice. şi nu leşinau. de vârstă fragedă. 4.. Astfel. răniţi de moarte. era tot o zeiţă a luminii. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. adică a biciuirii. de fapt. printr-o ceremonie a flagelării. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. după cum am văzut. şi slujitorii loveau mai tare. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. Sirius. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. vestită prin vinurile ei. tocmai în Asia Mică. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. Orion. la romani). Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. 2. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. în fiecare an. Aici. din ochii căreia curgeau lacrimi. Băieţii nu scoteau un geamăt. de asemeni. cumva. Homer.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

Pe cap avea un păr zburlit. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. eu îi dau numele de Pan3 . azvârlit jos şi de pripas.. Când l-a văzut.. Da. da. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap.. S-a dus pe unde s-o fi dus. — Nu. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. O să vedeţi. şi e urât. Dar ce mai prunc!. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi.. păroase.. Zău. cânta şi dănţuia prin cer. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem.. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. negre. Nu-l azvârl. fiule!. Iar zeii... L-a luat cu sine în Olimp.. Şi e isteţ. ruşinată. Mai bine l-ai zvârli şi tu.. către trufaşii olimpieni. Pruncul bărbos.. să locuieşti jos. cine l-a născut ?. E şi firesc!. a fugit.... M-au pedepsit pesemne zeii.. Prinzând pe loc un iepure. însă să ştiţi că e drăguţ. A luat copilul şi a râs. Cum..... a rostit Hermes. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . cumva. Purta pe frunte nişte coarne tăioase. Nu behăie cum credeţi voi.151 După un timp.. e drept. E un copil ciudat. E caraghios. se jelea nimfa.. fiule. Avea picioarele de ţap. Pe drum.. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. Ia cântă.. venind cu el.. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut.. nimfa Driops ?.. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune.. cu chipul său urât.. Aşa copil. deşi era doar un copil. Ia zi-i. cu copite. râzând. cum vrei ? Să stai aicea... jucându-se ca un ieduţ. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc.. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. l-a jupuit de blana moale. Punându-şi mâinile pe ochi. avea ş-o barbă deasă. În blană l-a-nvelit pe prunc.. Şi-a fugit ?. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. Zeii Olimpului râdeau... cânta... Hermes. lăsând pe bietul copil singur... încornorat şi cu picioarele de ţap. urmărindu-i jocul. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit.. Un prunc cum nu se mai văzuse!..

Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. — O. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. Deodată. Mai sunt doi paşi. şi-un tril de pasăre tăcu. azvârlindu-se-n văzduh. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. înspăimântată. Striga pe nimfe. şi se ivea. ca o săgeată prin văzduh. ţipând de groază. Copitele băteau pământul. cum dădea cu ochii de el. şi plânsul ei umplea dumbrava. îi plăceau nimfele sprinţare. tăind. văzu o apă : râul Ladon. înţeleg că sînt urât. era şi el focos din fire. în munţii unde m-am născut. Sărea într-un picior pe pajişti. Şi totuşi. o şi pornea la fugă şi-l ocolea.. şăgalnic. pe oricine. . în munţii-Arcadiei.. — În munţii ei am să mă duc! Şi. sub ciocul aprigului uliu. Sirinx fugea. O nimfă tare drăgălaşă. Şi nimfele o auzeau. — Arcadia e ţara ta!.. Iar zeul – uite-l! – e aici. Ladon.. pe negândite. zei. Nu vreau să fiu soţia P . râzând voios. iată. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. cântând. Şi. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. Dar uneori le fugărea. care hălăduiesc prin munţi. în soarele amiezii. Nimfa sări-n picioare iute. precum era şi tatăl său. se ivi un uliu. cu ochii-n flăcări. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. danţând. cât ai clipi. rândunici. în cântece. Privi în jur. surioare. Dar nimfa. copila unui fluviu. Dar. cum gonea. în salturi sprintene de ţap. Copita lui e-n mâlul apei. şi-o va cuprinde. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. nu mă lăsaţi!.. Pan o porni pe urma ei. Îi simte-n ceafă răsuflarea. Nimfa Sirinx. în faţa nimfelor speriate. Doresc mai bine să cobor. a şi ajuns. nimfe. tot cerul. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. Auzi zgomot pe aproape.152 — Nu mă simt bine în Olimp. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. Am să fiu veşnic râsul tuturor. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. tată. a răspuns Hermes. Se clătina de oboseală. Sirinx se deşteptă din vis. Eu. pluteau cinteze. Pan o privea încremenit.

tu. pe care ţi-l păstrez în trestii. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. Lăsase nimfele în pace. cu joaca ei neostenită. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. trestiile. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. O trestie pe malul apei4 .. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. Când Pan porneşte trist spre munte. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. căci dânsul născocise naiul5 . în cântec. Şi Pan. şi foşnetul părea o şoaptă.. totuşi vei fi mereu cu mine. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii.. rupse. ca prin farmec. dar trestiile-şi foşneau frunza. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. O murmurare ca de ape. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!.. prin crânguri. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. Dar. frumoasa Pitis e în Z .. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. cu nimfa Sirinx.153 zeului cornut. în pâlcuri nimfele-l urmează. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. Cânta necontenit din nai. atât de straniu şi de hâd. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. Zeul se aplecă spre ea. furişate. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. Vin din desişuri. oprindu-se din plâns. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. Sub cântul lui. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. pierdut în frunze. Un freamăt dulce de suspine. Un zvon de vânt. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. degrabă. neuitată Sirinx! zicea zeul. — Sirinx a mea!. Tot ascultând într-una naiul. ca altădată. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. Şi-aşa mi-oi alina durerea.. La început din milă numai.

. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. te rog pe tine. pierind în negrele genune. ai milă de gingaşa Pitis. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. Încet.. El o zăreşte şi îşi lasă alături. Gheea!. Pan se urcase sus.. o. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis... un pin6 . Încrâncenat de gelozie.. cine să-l audă pe bietul Pan.. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. Dar uneori rămâne singură. cântând din nai. dragă fată! Iubita mea. Pe urmă a fugit spre vale. pe o piatră.. Ce născocise. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . răsuna noaptea prin păduri. — N-ai vrut să fii a mea. Soţie scumpă. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. Vijelios urla Boreu. În acea zi. O.. O. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. plecă pe vale. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Şi-aşa. Gheea. Dar asta ştiu că nu se poate.. cu furie. cu Pan. Pan se uita cu ochii tulburi. se spune. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. Nimfa s-a prăvălit. Ajută-mi dragostea. Cântecul lui. Pitis. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic.. l-aude. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. Privea şi nu-i venea să creadă. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. Pitis. necredincioaso!. dar nici a lui nu vei rămâne. ori să sfârşesc cu ea odată. pe cel mai semeţ pisc de piatră. pământul. Pitis.. cu rămurele verzi în plete. mâhnit peste măsură. strămoaşa tuturor. Dar cine. naiul. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă.. Cum cânta el duios din nai. şi el. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. pe Cilene. Atunci.. şi nu pot să-mi dau moartea. urmat de un alai de nimfe. fermecată. — De ce-s nemuritor ?. Boreu râvnea de multă vreme.. i-ar fi zărit. Nimfa-l ascultă-nfiorată. mai degrabă.... Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. Să pieri pe stânci. pe Pitis de soţie. Sunt zeu. o. zeul Boreu. îndureratul ?.. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . răcnind năprasnic peste culme.154 frunte. tată. spune legenda. Sărind din piatră-n piatră. Boreu s-a năpustit.. izbindu-se din stâncă-n stâncă. prin locurile necălcate şi singuratice din munte.. vântul turbat de miazănoapte.. Şi Pitis râde-nveselită.. După aceea-i cântă ei. Apoi. din acea vreme.

Duceau şi ei la gură naiul. Durerea lui suna spre zare. tot mai departe. mai departe..155 Arcadia.. Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate..... până la marele Ocean.. Atâta doar mai avea Pan!.. . şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe.

Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare.. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. după cum socoteau ei. cum sunt astăzi. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. Ei au născocit această legendă. atât de popular astăzi la noi – naiul. în amintirea legendarei Pitis. El nu avea temple multe în Elada. Ca să-l cinstească pe Hermes. stă în repaus doar o clipă. Cu vremea. 6. cu chip surâzător. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. cu foşnetul lor misterios. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. care aveau în vârf chipul lui Hermes. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. în acelaşi timp. pe drumuri. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. În schimb. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. în care să facă negoţ şi să adune aur. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. El era un arbore funerar. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. prin care îşi explicau. fugă dezordonată. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. sau chiar în lemn. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. provocând panică între perşi. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. 4. jertfite. numite herme. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. Panică înseamnă teamă. Trestiile de pe malul apelor. 2. libaţiuni s-au numit şi beţiile. Legenda spune că. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. Iar Hermes. sculptorii l-au dăltuit în piatră. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. în care Hermes. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. mai ales în Ardeal. în marmură. Pan pe greceşte înseamnă tot. într-un chip poetic. înfăţişat cu aripi la picioare. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. după numele închipuitei nimfe. 5. 3. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. şi uneori lapte.156 Note: 1. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. Se turna vin sau apă. O altă operă vestită e o statuie de bronz. Mai târziu. .. La noi chiar. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor.

făcând să încolţească într-însele iubirea. era zeiţa Afrodita. Doar Hestia.. ce împânzesc văzduhul. Ba. şi mii de păsărele. greu ferecat în lanţuri. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. era să se mărite c-un uriaş.. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. zeiţă. să-şi părăsească V . Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. şi-n iarba din livadă. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă.. Le dăruieşti iubirea.. Orion. aproape fiecare avea un dor anume. o fi avut şi ea vreo taină. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. Afrodita i-a tulburat simţirea. pesemne. L-a făcut şi pe dânsul. mare taină. cerul se-nseninează. frumuseţea şi viaţa. pân-atuncea ascuns şi amorţit. Artemis. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. care zăcea acum pe Elbrus.. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. Iar Hestia. orice vieţuitoare. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea.. stăpân atotputernic.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită.. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă.. se umple de lumină. În mare şi în munte. tu vrăjeşti orice inimi. se depărtează norii şi vânturile fug.. Chiar Zeus. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. cât e Zeus de mare şi puternic. şi totuşi. Zefirul. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere.. Zeiţa vânătoarei.

poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. căci eu însumi greşit-am. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. târâtă de-o oarbă rătăcire. Copilul se născuse din dragostea cu Ares.158 tronul şi.. ea nu se bucura de înrudirea asta. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. vultur. s-a despărţit de tânăr. — Din vina ta. urmată de cortegii. din Olimp. preschimbat în taur. cu vârfu-rile negre. troianule Anhise. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. În acest chip. Plecă prin lumea largă. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. îl părăsi pe-Anhise. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . după voia cerescului său tată. Zeiţa. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. spunea ea troianului Anhise. eu îndur umilinţe. Simţirea mea zeiască a fost. Iar zeul. Dar.. eu unisem pe zei cu fete pământene. Enea. de-a râs o lume-ntreagă. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. cuc sau alte animale. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor... un simplu muritor. iar altele de plumb. bun de joacă. E . mai înainte vreme. şi chiar mai mult ca ei. pentru că.. şi de un copil. Şi-acest voinic. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. de ce puneam la cale. mânjite cu otravă. c-o mână de viteji. la fel. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. de hore şi charite. rând pe rând. după cât se pare. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. ca să se răzbune. purtat de porumbiţe. Căci zeii se temeau. Eros. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. căindu-se de faptă. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. Şi. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri.. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. ameţit s-alerge. Zeiţa. vreodată.

Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. fericită . i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. să nu i se întâmple. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. căci Eros era mic. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. Şi tot. cu colţii ascuţiţi. cerceii. Lui nu-i plăcea găteala. Adonis. Pe Zeus îl ţintise. s-a-ndrăgostit de dânsa. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. Şi l-a urmat pe-Adonis. spinulele de aur. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei... L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. ce se ivea din tolbă. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. cumva. Adonis poruncea. Mai ştii ? – ţintit de Eros.. agrafele. Puţin. străbătută de un fior ciudat.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. A-nchis o clipă ochii. Tot ce avea lăsase. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. fierbinte. stropită mult cu lacrimi. cu numele Adonis. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. cu ghearele-i grozave.. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ.. un vesel vânător. nu ştiu cum o săgeată. Pe Ares. tot la fel. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. Iubirea-i pătrunsese în inimă.. de-astă dată. şi când şi i-a deschis. de asemeni. brăţările rotunde. vânătorul : — Iubitule. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. Nici de părinţii lui. şi fiara. vreo vătămare. a atins sânul mamei. te poate sfâşia. cu fiere – în dureri. Şi chiar pe Afrodita.. Numai că. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. un peplon sau un hiton. Fii curajos cu iepurii. Ea. Eşti muritor. Ba. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. şi jertfele aduse de pământeni.. L . puţin de tot. fără de nici un murmur. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. uneori. brâul cel fermecat. Cum s-a plecat zeiţa. pe dată. zeul cel mai frumos.

Afrodita. voinicia de care e în stare. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis.. Un porc mistreţ. pornise în Olimp. Oprindu-se din goană.. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. lunga-i lance. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. — Sărmanul meu Adonis. zeiţa Afrodita. dar uită de durere. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. se jeluia zeiţa şi se lovea A .. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. Porneşte prin pădure. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. Cam mare e mistreţul!.. tu. şi-n stânga. Fii blestemat de-a pururi. Isprava-i izbândise şi îi era destul. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. grohăind. îl rupe-n bucăţele. Nu te vârî-n primejdii. Ba. — O. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. şi sângele-i ţâşneşte. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. în pădure. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă.unde se-afla zeiţa. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. blestemat fii. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. Nici vârsta ta.. Fereşte-te. haine.. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. departe mult de locul.160 cu cerbii. CRIMA LUI ARES donis însă râde. unde îl ucisese. la luptă.. ţi-e stinsă tinereţea. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. Cu colţii lui năprasnici. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. cel ce nu ai milă!. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis.. puterea. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. nu pot să-ţi scape viaţa. tu. Adonis s-avântă după el. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. Din văzduh vede locul.. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. Fugind. rânjind cu mulţumire.. Deodat-aude vuiet. Apucă doar să vadă. Coboară ca săgeata. Da. Aude cum răcneşte Adonis. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. Nu te lupta cu leii. Era gelos pe-Adonis. iubite. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. Te roagă Afrodita. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. Mistreţul... Ares! ţipa. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. cu urşii sau mistreţii... Vroia să-l nimicească.

erau tot mai uitate. se spulberau pe rând. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. iubitoare de casă şi modeste. fastuoase. se spune. fugind către Adonis. cu câţiva sclavi ai săi. şi-n cinstea lui. din piatră sau din lemn. Adonis!. şi lacrimile sale. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. Adonis. şi roşie ca macul. N-am să te las să pieri. şi visurile sale despre o fiinţă pură. i-a curs sânge din rană. floarea de trandafir fusese numai albă. şi danturi zgomotoase. vreme de două zile. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. Până în acea ziuă. mai mult de două zile. altădată harnice. rămase din trecut. deşi. Avea o casă mare. grădini pline de roade şi flori înmiresmate.. pe vremuri. şi straie deşucheate. într-un oraş din Cipru6 . căutau acum ospeţe cam nelalocul lor.161 cu pumnii tremurători în frunte. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. din marmură şi fildeş. în flori de anemone. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. Nu se poate. ca vie amintire a suferinţei mele!. în tristeţe. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă.. Serbări numite-adonii5 . Dar el trăia sihastru. Acum era şi roză. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. tot singur. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. Dar Pigmalion. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri.. gingaşă.. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. precum spune legenda. Vei dăinui de-a pururi. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. adesea ocrotea pe cei tineri. căci nu avea soţie. s-au prefăcut în flori. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. picurate-n poiană. Fetele. trecând pe uliţi. Graţia se pierduse. în fiecare an. S . Într-adevăr. Nici nu voia să aibă. Era şi parfumată. Şi rămânea tot rece. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. a hotărât zeiţa serbări mari. devotată.

Pigmalion. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. ascultând răspunsul. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. C . artistul se închise la în atelier şi.. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. Pigmalion. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui.. făcând din noapte zi. spunându-i frumoasa Galateea. Gura-i părea o floare.. Lucra fără-ncetare. artistul se-ncorda... Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. aşa cum şi-o visase7 . Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. Sfârşind apoi cu munca. Aduse din grădină flori roşii. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. Îi luă şi giuvaere. luând în mână dalta. o fecioară. din fildeş. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător. artişti tot ca şi dânsul. iubite.. Iar când lucra. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. cum nu se mai văzuse. Şi nu deschidea uşa... Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. cu gura tăiată fin în fildeş. mereu închis în casă ?. în fildeş sau în lemn.. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. Era cu Galateea. şi-l întrebau : — Ce tot faci.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. Veneau la uşă prieteni. Şi nu mai era singur. se-apucă să cioplească. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. neîntrecutul sculptor. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. el însuşi. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. Şi. de parcă-l pricepea. îmbălsămate.. le răspundea artistul. şi corpul de zăpadă. şi fata îi surâdea sfios. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie.

Iezii săreau zburdalnici. îi spune Galateei. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. şi dintr-o piatră. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. viaţa. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor.. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. s-a prăznuit şi nunta. Tu-ntruchipezi iubirea. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. împleteau. Sosind. iubire. Iar fetele. A fost o nuntă mare. cuprins de-nflăcărare. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. Tobele băteau tare.. se-nţelege. În timp ce-i spune astfel.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara.. Se-nghesuie-n mulţime. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. şi flautul se pornise să sune tânguios.. — Zeiţă! zice el... Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. şi eu i-o voi aprinde.. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. A fost şi Afrodita. Îţi mulţumesc. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. muzicanţii. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. Şi iată-l! – în mulţime. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate.. Se află tot pe soclu.. să ardă-n vâlvătăi. în ghirlande. Îţi mulţumesc. Începe să alerge. Chiar au danţat la nuntă. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. zeiţo!. Azvârle-i o scânteie. Acolo-i Galateea. V . asurzitor. cuprins de-o presimţire. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. Dar el o ia în braţe. toţi sculptorii Eladei. cu feciorul său Eros. la fel de nemişcată. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. Pe urmă. iubite!. Îşi spuse rugămintea. puterea suverană ce face să-ncolţească. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr.. poeţii.. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui....

frumoasa Afrodita. Cât ? Nu mai ştie nimeni.. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. I-a ocrotit zeiţa. în cânt. Aşa zice legenda. în danţ. ce poartă-acelaşi nume.. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. zile ferice... şi-n piatră8 . Şi-au trăit împreună ani lungi. au slăvit pe-Afrodita. Artiştii. dup-aceea.164 A fost o veselie cum nu se poate spune. iubirea creatoare. ce şi-o păstrau cu grijă... . ce-a stăpânit în Cipru. El a clădit oraşul. I-a ocrotit iubirea. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita.

Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. însemna.. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. arăta că romanii. Elada. aceea a titanilor. fusese purtată Afrodita de Zefir. pe când olimpienii. erau din neamul lui Cronos. după legendă. scurtă până la genunchi. Înţelegeau belşugul de roade felurite. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. Ele se prăznuiau primăvara. care îndestulau ogorul. Deci. 4. şi elinii din Iapet). prin Afrodita. se trag direct din Uranus. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. aveau loc în Asia. şi August. iar hitonul. în frunte cu Zeus. Prin Adonis.. serbările în cinstea lui Adonis. şi neamul elinilor. Căci Ares este feciorul Herei. în urma loviturii date de fiul său. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. scurs în apa mării. nepot al Afroditei. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. 5. dealtminteri. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. cu secera de diamant. războiul. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. natura roditoare. . Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. din ordinul împăraţilor romani. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. din care făcea parte şi Cezar. Tot dintr-un titan. 6. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. 2. Ea se născuse din spuma mării.feminină. 3. şi Romei. Adoniile. atunci când se născuse. 7. adică din a doua dinastie. ca şi olimpienii. care îl răpune sălbatic pe Adonis. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. Ares.165 Note: 1. unde. cu mare însufleţire. Peplonul era o tunică. şi mai târziu la Roma. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. cel dintâi zeu al cerului. când înfloreşte glia. vreme de două zile. o haină de lână albă. titanul Cronos. livada şi grădina. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. adică al cerului. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. ei pretindeau că fiul lui Enea. aduce pustiirea în arbori. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. prinsă cu o agrafă pe umeri. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. se trăgea. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. se trag din titani (olimpienii din Cronos. după legendă. fără mâneci. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. la rândul său. părintele tuturor zeilor. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. După versurile poetului latin Lucreţiu. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). Mai mult. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. şi jalea Afroditei.

pentru elini. o insulă din roiul de Ciclade. Praxitele. dragostea şi frumuseţea.166 8. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. a dăltuit adevărate poeme în piatră. Aflată astăzi la Luvru. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. Se pare. aceea care întruchipa. spre slava Afroditei. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. pe când îşi săpa ogorul. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. . Scopos. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată.

că poate să existe o astfel de minune. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci... din proaspătă mulsoare. cum are trandafirul involt. din temple şi sanctuare. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. copilă. Tu eşti mult mai frumoasă. ele-ar păli de ciudă. în botişor de ciută. Aşa grăiau poeţii. pe toate laolaltă. nedumeriţi. Î . Psiheea. Dar orişicâte haruri aveau primele două... lăudându-i frumuseţea. Şi buzele!. din dumbrăvile sfinte. mai galeşi. Din pricina Psiheei... de mult. un cântec. smulse de pe coloane. plin de parfumuri. le întrecea cu mult. Noi nu mai vrem pe alta”. Podoabele de aur. De-aceea. ca un ceresc balsam. în vreme ce poeţii se adunau acolo. Iar graiul ei. Şi dinţii : stropi de lapte. De-o rumeneală dulce. Ca rodiile coapte. ce suge-ntâia oară. Ce buze!. fireşte. căci tu le-ntreci.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult... ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. Obrajii-i erau rumeni.. un rege şi-o regină care aveau trei fete.. frumoaso. cea mai mică.. o. în Creta.. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. tu ne vei fi zeiţă.

fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. jertfe. suspinând. sau un an. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. mamă!. chiar în iatacul fetei.. O vei găsi uşor. Afrodita ? Şi. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape.. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire.. Eros. surorile mai mari. totuşi.168 Când a aflat zeiţa. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. Psiheea!" Şi.. Tiptil-tiptil. odată cu-nserarea. precum făgăduise zeiţei Afrodita. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. c-a îndrăgit un monstru şi. în palatul din Creta.. dar gândul îi rămăsese-acolo... gândind : .. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. înfuriată groaznic. ştrengarul s-a strecurat în taină. De-o fată muritoare ?. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. Îmi împlineşti voinţa. sau cine crezi cu cale.. o lună. După treaba asta. flori. Parcă vedeau o piatră.. Dar dibuind prin tolbă. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?. la fecioara Psiheea. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. un osândit de soartă. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. nătângi. s-a cam zgâriat la deget. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. pe care o iubea. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 .4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână... Lăsându-şi tolba-ncolo. Era-n Olimp. ce-avea aripi de aur... căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. nu-i vorbă.. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp.. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. pe genele ei lungi.. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . De.. S . şi. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. găsiseră miri vrednici.. cam bătrâni. — Atâta ţi-e porunca ?. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. astfel. acum o priveau reci. o privea pe Psiheea nesăţios. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea... copilul meu iubit ?. — Da. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. se strâng s-o tot admire. precum hărăzise zeul iubirii. căci oamenii. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega.. fără viaţă şi fără de simţire.. să caute o săgeată cu care s-o ţintească.. copilul năzdrăvan. — Nu.. căci celelalte fete...

prin încăperi. naramze îi sunt întinse-n faţă. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. şi s-au întors acasă. şi-n fildeş. să te împotriveşti poruncii zeilor.. Şi-n ziua hotărâtă. bătrânul rege s-a dus la un oracol. . Vă-nchipuiţi ce-adâncă.. s-o ducă peste piscuri. Vântul de-apus. erau turnate-n aur. de care însuşi Zeus se teme uneori. cu luciu stins. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. rege. călăuzindu-i paşii. dulciuri. Rămasă singurică. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată.. păşind tot mai departe. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. rubine. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut.. Aici au părăsit-o. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. Apolo i-a răspuns. un monstru rău şi crud. Păşind fata cu frică.. o luase pe copilă pe aripile lui.. mărgăritare albe. De vrei. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. pe scări monumentale... Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. căci vei fi osândit.. fructe gustoase : rodii. poftim. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. Poţi da orice poruncă. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. ca ginere. şi se cufundă-n baie. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. Zefirul. bătrâne. O fiinţă fără seamăn. tăcută. într-un cortegiu jalnic – de moarte. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. ce zboară prin văzduhuri. va fi bărbatul fetei. chitre. ca monstrul să-şi ia prada. Poţi spune orice voie. care o susţineau. te-aşteaptă o baie minunată. şi-n aramă. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. vinuri întăritoare. pietre scumpe. Atunci. cum poruncise zeul. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. tu.. şi nu-ncerca. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. veşminte şi podoabe. Ce bine e în apa fierbinte. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte.. frumoasa mea stăpână. O fiinţă nevăzută. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. Fata privea uimită. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. pe o potecă-ngustă. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere.. să ştii că e al tău. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. împodobeau pereţii. în locuri neştiute de oameni până-atunci. cu vaiete cumplite. După ce se-ospătează. focoase diamante şi alte multe pietre. Coloanele înalte. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. pătrunde în palat. un om.

. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. pe cele două fete. aşa precum doreşti. Vorbea numai cu umbre.. ca-nainte. prin poiene. Se hârjonea cu ele.170 primitoare. Nu ştia cum arată. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. — Dormi fără nici o grijă. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. A stfel s-a scurs şi noaptea. Să nu ai nici o teamă. Toate vor fi. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. Neobosită. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă.. cu aşternuturi moi. în fine. Coruri.. Sunt ele. se-nduplecă. şi-l roagă.. orice-ar fi pe lume.. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. trimisu-ne-a pe noi. a auzit din vale nişte voci cunoscute. şi totul se-mplinea. surorile mai mari. Şi altele pe urmă. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . cu pat curat şi alb. tatăl nostru. copilă dragă. stăpâne.. unde eşti ? Regele. fugind printr-o pădure.. îi spune iar o voce. nu ştia cum îl cheamă. ea plânge şi-l dezmiardă. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. Mai ales nu uita că.. căci te pândesc primejdii. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. să te căutăm.. ori cobora-n poiană. să nu-ncerci să mă vezi. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. În timpul zilei. căutând-o pe Psiheea. în palat. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. A mai trecut o zi. O vorbă să nu spună.. — Am să-ţi împlinesc voia. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte.. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea... dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă.. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. I-e blândă sărutarea. surioară.. Dar într-o zi. Până ce el. care umblau prin munte. O strigă şi o caută : — Psiheea. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. stăruieşte. Nu le da ascultare. Cine să fie oare ? A!. da!. A stat puţin pe gânduri. Dar să nu-ncerci să-l vezi.

Noi o credeam pierdută. dintr-o dată. cu soţii noştri bătrâni. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. E straşnic planul. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul .. surioara noastră va pierde din trufie. Acesta-i un balaur.. Ba. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. şi cum el i-a cerut. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. îşi şoptesc amândouă. dornică să-l sărute. când nu-i de faţă dânsa.. vede pe cele două surori ale Psiheei. să nu-ncerce să-l vadă. Atunci. — Ce zici ?. ha. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată.. Şi ea ? Ce bogăţie. în noapte. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea.. coşuri cu flori.-nfricoşată. mingii.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. haine. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. Psiheea. dar nu au timp prea mult.. şi braţe nevăzute aduc bucate.. Ha. cu aspru jurământ. orice poftesc l Surorile Psiheei. de parc-ar fi regină. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. o fi vreo zeitate. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. pe vârfuri. cercei sau pietre scumpe.. iară în zori se-ntoarce. Aşa.. Şi. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. pe când el doarme. când soţul doarme dus. cu-obrajii ca bujorul. pe perne. Ca să se-n-credinţeze. cercuri de aur. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. Ba. Şi scorpiile pleacă. şi să-i privească faţa. s-aprindă o lămpiţă noaptea. pe aripile sale.. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. când doarme el. se-apropie de el şi-i luminează chipul. ne mâncăm tinereţea. iar sora cea mai mică rămâne la palat. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. colane. Mă rog. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. şi-o săgeată o zgârie la un deget.. Bărbatul său. Şi noi. Le-aduce la palat. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea.. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. hăt. Neruşinata!. uşurel.. E-naripatul Eros...... pesemne. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. Zefirul se porneşte pe văi şi. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. o Î . Surorile se miră şi vor s-o iscodească. târziu. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. grădinile. O fi voinic şi chipeş. când o să aibă poftă. Ea îi atinge arcul şi tolba. neghiobi şi şubrezi. Tocmai ei ? Cea mai mică ?.

mama lui Eros. Eros.. tot fata-i mai frumoasă. El. rostindu-i printre dinţi : P . îndură suferinţe. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea......... Nu mai eşti zeu. Dă-mi arcul. zeiţa se încruntă. dispar. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. izvorul. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?.. Psiheea şi pornise pe munte. zeiţă... strigă fata. nu-i ia durerea-n seamă.... Dar nimeni n-o ascultă. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă... Numai că el zburase şi n-o mai auzea... care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă... mâhnită. Unde te pot găsi ?.. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. şi dânsul e un zeu... tot.. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el. pentru asta te voi închide-n casă.. O roagă pe zeiţă. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă.. Sunt singură.. dă-mi şi tolba. pădurea. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. îi răspundeau mai toţi. Şi. căci n-o să-l mai revezi. pe cât eşti de frumoasă. merge.. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră.. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. Psiheea nu se lasă.. Fii bună deci. zeiţă.... eu.. căminul. Viclean!. Imploră şi pe-alţi zei. Îl atinge pe zeu. şi foame. — Tu eşti o muritoare. o.... grădinile.. făclia. şi plângea : — Ce-am să mă fac... e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. De ură-nverşunată. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!... Afrodita. acuma m-ai pierdut.. Palatele de aur. Silit de legi divine. şi frig. Eros ?. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i ... — Nu. Dar după-atâta trudă. nu vreau. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. făcându-i o arsură pe pielea delicată. căci dânsa ocrotea familia.. şi te iubesc atât. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine.. voi avea un prunc. aleargă-n templul Herei. Şi plecă. însemnele puterii. merge. sete şi piedici cu duiumul.. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. S-a dus pe totdeauna. soţul meu. se trezeşte. aripile. căci te iubesc.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. năzuind un sprijin. şi…Eros..

să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. şi cere-i Persefonei. însângerată. Când se sfârşi cu munca. Şi-o roagă : — Dă-mi. şi luă ea însăşi biciul. balsamul ce ţi-l cere. Şi trece chiar de Cerber. Dar dragostea. strămoaşa tuturora. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. (Lâna era de aur. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. pe unde treceau morţii. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. linte. Cată să vii degrabă. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. grâu. păzit cu străşnicie de sute de balauri. Străbate peste fluviul. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. fasole. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. Apoi. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic.. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. cel cu trei capete. îi porunci să plece într-o pădure deasă. Se spune despre Gheea. necum. mama soţului meu. căci plec la un ospăţ. Erau acolo boabe de mac. poate mai mult ca mine ?. de câinele lui Hades. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. Porneşte iarăşi fata. o puse şi la muncă.. grămezi. gingaşa lui soţie. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii.. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. în cutioara asta. pe soiuri. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar.. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. pe mine.. Dar ştiţi.. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi.. Şi cum.. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. şi să-i aducă lână.. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. Îi sfâşie veşmântul. şi pleacă iar N .. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge.. îi spune Afrodita. zeiţo.. O-nvineţiră toată. poate mai mult ca zeii. Afrodita. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă..173 — Vrei să mă faci bunică. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. Luaţi-o şi biciuiţi-o.. sub pământ.

Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. Iar el. Nu te mâhni.. Zeiţa.. este pe urma noastră. răspunse Zeus.. să-l ducă Afroditei. la plecare. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. Mai stai. — Nu. Să vină şi Psiheea. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. eu am s-o fac zeiţă. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. Tu du-te cu balsamul. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O.” Şi tot gândind în sine. Deci m-ai iertat ?.. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. O. să mă-ndrăgească iarăşi... nu mai aşteaptă mult.. Psiheea dragă.. văzându-mi chipul. „E pentru zei. cum este Eros. şi cerceta cutia. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. binişor. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă..174 Psiheea. aproape fără voie.... — Ba da. Nu-ngădui. Zeus. îndură-te de mine şi de iubita mea. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. Ajunge la Psiheea. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. Eu plec către Olimp. — Şi eu. Afrodita... cum este Eros. se frământa Psiheea. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa.. E vremea să-l însori. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. strigă din urmă zeiţa Afrodita. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. călătorind pe drumuri. Balsamul din cutie e numai pentru zei. ştiu bine. Cât de puţin. şi-ncearcă să surâzi. dar nu-i timp de pierdut.. nu. ce văzuse prin vrajă toate astea.. Mai stai.. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. rosteşte zeul Eros.. şi fata cade jos. Tu eşti oare!. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . tu ce lumea o cârmuieşti din slavă.. Psiheea-ntredeschide capacul. în sala de consiliu.. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc. pe zei şi pe zeiţe.. care-a făcut şi face atâtea nebunii.. să te privesc.. mânată de iubire. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir.. Mama mea. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic. frumoaso.. şi-un zeu.

.. — Rămâneţi împreună necontenit de azi. zei şi zeiţe. rămânând amândoi fericiţi în Olimp. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta. le glăsuieşte dânsul. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi.....175 divine : ambrozie şi nectar.5 . Iar voi. Vă porunceşte Zeus!.

săvârşită de un artist necunoscut. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. Întruneau astfel în dragoste. zeul luptelor nesăbuite. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. prin Eros. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. Într-un frumos tablou. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. înaripatul. ţinând în mână o liră. cum credeau elinii. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. care se găseşte la Luvru. după ce el îi ţintea cu săgeţile. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. poate în otravă şi venin. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. a pătruns în folclorul multor popoare. ca s-o urce în Olimp. poetizând legenda. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. în opera sa „Măgarul de aur”. sub diferite variante. Psiheea. un giuvaer de piatră. pentru grecii vechi. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. în chip poetic. cel dintâi zeu. Aici Eros. este înfăţişată această poetică alegorie. pictat de artistul Louis Gérard. şi anume că dragostea nu poate dăinui. şi pe Ares. care uneşte fiinţele perechi. 3. Eros. a fost răpită de romani din Elada. se tâlcuieşte prin suflet. cu Uranus. El a unit-o pe Gheea. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. dându-i drept părinţi pe Afrodita. pe draga lui soţie. 2. în limba greacă. Fără îndoială că această operă. . la început era.176 Note: 1. Eros. poate muiată în miere şi foc. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. Această alegorie are un tâlc. cuprinde pe Psiheea. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. cea dintâi zeiţă. 5. Opera. perechi. reprezentate prin liră. Arătau în acest fel că simţămintele. 4. numai forţa universală. pe care o gustau numai zeii. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. a inspirat nu numai pe poeţi. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. El are un arc. dragostea. Mai târziu. făcându-le să se înmulţească. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. şi ajunge în Olimp. zeiţa dragostei. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele.

se avântau cu toate să scape corăbierii. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. alt zeu bătrân al mării. se ridica-n Egeea3 . Dar şi mai mult iubea delfinul. zeul care purta în mâna lui triena2 -.. îl îndrăgea nespus. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. P . cumva. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. lunecând prin valuri. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. Nereu.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . pe când zeul se preumbla pe mare. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. care-şi avea palatul în apele Egeei. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. numită Amfitrita.. erau nişte copile de-o bunătate rară. despre delfin. Odată. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. şi tatăl lor. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. în număr de cincizeci. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. Mama lor era Doris. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. o nimfă oceanidă. Nimfele nereide.

. ca să-i dea de urmă.. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. blândă din fire. Şi-o zguduie. Şi caii lui la fel.. îmi întăresc domnia. la mine.. Ia stai s-o mai privesc. fata a fugit într-o peşteră albă. ce-i aduceau. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd.. şi sfarmă..178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei... Căci nimfele. vrăjit de melodia ce o cântau în cor. ce este atât de mânios. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi.. au contenit din danţ şi au sărit în mare.. Nici prin gând nu-mi trece.. Nici nu vreau să-l văd. între valuri.. Pesemne. Ce visare!. De mă însor cu dânsa. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. Nu. în palatul de aur din Egeea!..... şi zeul se oprise... Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita.. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva..Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. Poseidon. tăioşi cum e oţelul.. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat.. vrâstată cu vine de argint. şi asta va fi bine!” Şi. şi-a spus în sine zeul. a trimis peţitori... Iar ea. căci îi cunosc puterea... Copilele danţau într-o insulă Naxos.. Nu. o căuta şi. puzderii de corăbii.. „Ce cântec!.. A .. deodată. scoici. Aici veneau noroade de vietăţi marine. puse doi delfini. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. Şi ca să scape.. căci stăpânul e supărat cumplit. Răspundeţi.. izbind-o neîncetat de stânci. Dar zeul din Egeea.. însă...” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri. ca danii. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. .. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră. de marmură.

179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică.. cineva a vorbit – un şarpe... aşa-şi trântea tridentul. s-a-nveselit nespus. Delfinii. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. careva. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. corăbii. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. încâlcit. în noapte. Abia târziu. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. şi apa acoperise ţărmul. aflând vestea. Încât zeul Poseidon venise în zadar. nici de data asta neizbutind s-o afle. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. de mânie. să aducă iute ştirea. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. într-un cotlon al mării. căci nu dădea de dânsa. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. credincioşi. Poseidon. un peşte. a scufundat din nou. au şi pornit înot. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. Jivinele din apă. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. Atunci. P .. o meduză. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. unde domneşte Hades. Poseidon. A ridicat tridentul. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru.. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. vrâstată cu vine de argint. insule şi maluri. Ba chiar s-o şi peţească. ca să-şi pieptene părul albastru.. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. În zadar o căuta. sub furia lui. şi s-a ascuns mai bine.

cântând cu toate-n cor. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. plin de fală şi plin de mulţumire. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. De nu primeşti. aflate în Egeea.. Jucându-se. precum se spune. cu glasul tunător. şi fă cu dânsul nunta. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. cel mai bogat din lume. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. Era. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . Poseidon. Nedumerită încă. frumoasa nereidă. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. Sfârşindu-se cu nunta. unde s-a făcut nunta. îndurerat. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. a strâns în mână frâul. după stăpânul Zeus. Blestemele-or să cadă asupra ta. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. sfă-râmă şi insule. Ascultă-l deci. în iarbă... stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. în cinstea Amfitritei. copilă. şi monştrii au pornit. şi ţărmuri şi numai tu. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. cleştar şi diamante. Palatele de aur. desigur – când ne-ai trimis în S . c-o strălucire vie. preafrumoasă nimfă.. de spaimă pentru dânsa.. În jurul lor săltau nimfele nereide. — Mărite. Ea ridicase capul. stăpânul nostru este. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. Căci el te vrea soţie. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi.. Poseidon. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. să ştii. au munţi de avuţii. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. au spus dânşii – în limba lor. ţinând în braţe lire. purtată tot de-un monstru. un mărgăritar mare. Privind astfel spre dânşii. de salturile repezi ce le făceau delfinii.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. fecioară. Puterea lui e mare. de tumbele ghiduşe. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic.

ce parcă scânteia. dintre zeiţe. a glăsuit Poseidon. Poseidon. Acum o aşteptăm. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. Ca Zeus. ce se numea Toosa. elinii vedeau însăşi furtuna. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. din creştet până-n brâu. eroi şi-alteori nişte monştri. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. Dacă sufla în scoică. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. mireasa-i lângă tine. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. ce geme mânioasă. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. cleştar şi diamante. Triton a fost acela care. pe nimfa Amfitrita. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. urla înverşunată. alteori. Şi şi-a întins tridentul. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. ca toţi zeii. ce-i A . Din încuscrirea asta s-au născut regi. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. ce se numea Triton. marea se-nvolbura. când s-a sfârşit potopul. în palatul de aur. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. după nuntă. El era. Dacă intra în mare. marea dezlănţuită. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. Răsplata o veţi primi pe loc. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. furtuna se potolea pe loc. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. Poseidon.. sau. Fireşte. Triton era ca zeii. alături de-Amfitrita şi tatăl său. Căci uită-te. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. În acest zeu. lovindu-se de ţărmuri.181 lume.. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. — Cuvântul mi-l voi ţine. suflând în scoică. De-aceea locuia. mărite. ca Apolo şi ca atâţia alţii.. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu.. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. apa îi ajungea abia la mijloc. slăvite. Era urât ca moartea. ţintuindu-i pe boltă. din apele Egeei.

. cu mâna ta. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti... De vrei să-mi fii soţie. parc-ar fi o pădure. ascunsă undeva. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. Cu-a-ceasta-şi mâna turma.. Vedeau şi-auzeau totul. Ridică-ţi dară capul din valuri.. Mai zveltă ca aninul. care îmi cad pe umeri.. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. silindu-se să-i placă. Vroia să pară chipeş. Mai proaspătă ca gheaţa. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri.. într-o zi. şi turmele. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . De-aceea. Galateea! Nu mă dispreţui. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. Atât că Galateea iubea. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. Avea numai o lege : poftele lui. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă.... Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori.. vor fi tot ale tale. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. de mult. Dar fiul lui Poseidon. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Nici Zeus n-are. zbuciumată. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. ai pricepe că ai greşit. Legenda ne arată că fata.. Mai moale decât puful de lebădă. de crudul Polifem6 . Din sân îşi scoate naiul. şi-atât!. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. fierbea de-atâta larmă. şi începe să cânte. Dar tot tu.. Şi-n locurile-acestea. pe Acis. la poalele colinei. Eu mă cunosc mai bine. Polifem se coboară din munte pe colină.. nu-ţi va lipsi nimica. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni.. Vuiau în zare munţii. poate. ce intră până-n mare. dacă m-ai cunoaşte mai bine. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase. Ah. pe-un tânăr.182 slujea de măciucă. Mai surdă decât marea. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. o socotea în mare. să o ademenească pe mândra Galateea. îndrăgostit de nimfă. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. fecioară. Mai dulce ca un strugur. aproape să le frângă. şi se ferea de monstru. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Numai că. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. Tu însăţi vei culege. o fiică-a lui Nereu... Galateea. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. fugind din calea mea mereu. nici frig în toiul iernii. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii.. Şi-şi retezase barba murdară. şi marea. un păstor. lăsând naiul. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine.

. sfârşindu-şi vorba. Dar e ultima oară când vă găsiţi alături.. şi fii soţia mea!. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. Şi-a implorat pe zei. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem. dar el îmi e destul... râdeaţi de mine. Am doar un ochi în frunte.. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. fierbinte. Ascultă-mi rugămintea. Deodată... să-l ajute. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. .. uriaşul ?. de pe ţărm. un izvor. nici calul fără coamă. voi... un râu cu apă rece. Galateea!... Nimfa se zvârle-n apă. legenda spune c-a ţâşnit cu putere.183 ar fi o urâciune....... De-acolo. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie.. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?.. îi vede pe cei doi. Ce-a plâns sărmana nimfă. Acuma s-a sfârşit!... Acis strigă cu groază : — Ajutor. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!... şi-n jur au crescut trestii.. Şi-atunci.. dacă vei fi soţia lui Polifem.. din stâncă. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute. numit de nimfă : Acis. printre pietre. Apoi..

pe îndelete. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. se afla Zeus. care înseamnă stăpânul apelor. 4. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. fără îndoială.184 Note: 1. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. spre aventuri şi fapte glorioase. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. prelungind coastele. în cer. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. acest fiu al lui Poseidon. Troia. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. 2. . elinii au personificat-o. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. parcă în tropot. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. el fiind şi zeul cutremurelor. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. prin depunerea de nisipuri. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. prin saltul său. în legenda lui Odiseu sau Ulise. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. Despre Polifem. după credinţa lor. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. nu era alta mai teribilă decât a mării. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. De aceea. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. sus. care poate construi tărâmuri noi. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. cândva. peste aria mării. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. se va mai vorbi. Amfitrita. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. se afla marea. Ea îi purta pe valurile sale. urlând. nu numai să dărâme. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. parcă le îmbrăţişa. Coama lui răvăşită de vânt. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. 3. se aseamănă cu valul. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. Această forţă a mării trebuia înduplecată. cu forţa ei nemărginită. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. În urma răzvrătirii lui Poseidon. Desigur. care se alăturase Herei. împotriva stăpânului Olimpului. 5. Însă acolo. zbătându-se între maluri. lăngă ei. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. născocind pe zeul Poseidon. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. Marea. Calul simbolizează. Dealtfel. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. pe vreme de furtună. 6. în goană.

Zeus. sub . ţinutul misterios al morţii. Oamenii nu-l iubeau deloc. În timp ce zeii. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . în Olimpul lor. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. poate. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. din marele-i regat subpământean. păstrându-şi pentru dânsul cerul. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. Chiar numele i-l pronunţau în silă. îi dăruise marea lui Poseidon. ale norocului şi păcii. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. în neguri. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. De-aceea. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. L egende nu sunt multe despre Hades.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. numite şi Câmpiile-Elizee. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. Hades. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. numit Infernul1. să-şi capete osânda necurmată.

Pe acest drum se aflau genii tăcute. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. crainicul tatălui ceresc6 . bătrâneţea. pe muritori. venea în faţa judecăţii. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. către palatul zeului Hades. foamea şi chinul. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. Pe capete se foiau şerpi.. de cum treceau de apă. pe trădătorii din războaie. şi zeul. se-afla Cerber. Dar umbrele nu puteau trece. Iar umbra o lua zeul Hermes. înconjurat de râul Stix7 . Morţii-şi ţineau în gură banul. decât dacă plăteau lui Haron. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. şi-i urmăreau cu multe rele. teama. C . boala. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. sperjuri.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. În calea lui.. lângă poartă. hâde. ca într-un ghem. putea să-şi împlinească voia. de nouă ori. un ban de aur. monstrul cel cu trei capete. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. sau de argint sau de aramă. purtând o mantie ca smoala. nenorociri şi griji şi boale. Zeii nu se temeau de genii. Căutau pe criminali. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. ba şi mai bine. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru.. Atuncea se ivea Tanatos. în veci.. duşi de nevoie prin Elada. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. Dar Hermes nu întârzia. nevăzut. Şi.. El smulgea umbra celui dus. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. cât timp sta Hermes în Infern. larg deschisă . pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. mai trecea şi peste râul Aheron8. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul.. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. cum sunt văzduhurile-n zări. trecând de locul străjuit de Cerber. răutăcioase. Tanatos era moartea însăşi5. ce-aduceau lumii jalea. şi-i pedepsea pe muritori. luntraş bătrân. grijile. solzoase. sărăcia. până ce-i nimiceau cu totul. nu mai putea să-l vadă nimeni. şi războiul. Ceilalţi. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. să iasă.

până la brâu. Să simt-aroma că-l îmbată. să ia o fructă de pe ramuri. aflându-se odată la un ospăţ. toţi pomii îi piereau din faţă. pe muntele Olimp. de veacuri lungi neostoită. aşa ca ei să se ferească. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. gemeau în chinuri osândiţii. ce nu putea fi sfărâmată. Ramuri cu rodii şi naramze. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. nici nu se ostenea s-audă.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. zgâriat cu gheare ascuţite. Ca să răzbune nedreptatea.. în Olimp. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. Să-i crească foamea fără margini. erau pe loc zvârliţi în Tartar. făurită din diamantul cel mai tare. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus.. Acolo se găsea Tantal9. cât e din cer pân'la pământ. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. şi pere. batjocorit şi zi. Dar cum se apleca spre apă. Şi cum căta să-ntindă mâna. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. şi mai ales ale lui Zeus. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. Pentru toate aceste fapte. într-un lac limpede şi rece. închişi cu-o poartă. şi frica-i măcina puterea. străvechiul rege sta în apă.. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. se mâniase. să-şi potolească puţin foamea. pe-o cale tot atât de lungă. . încruntat pe tronu-i. Aici. sus. sub întreita suferinţă. mere. Iar ei cădeau de-a rostogolul. cu barba colilie. doar cât privea puţin spre stâncă.. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Călăii l-au vârât în apă. şi noapte. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. dându-le muritorilor. Să vadă apa şi să-i fie sete. bătut cu bicele de genii. Bătrân. apa se retrăgea spre maluri. un rege care. şi smochine. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri.

De ciudă şi mânie. Sângele îi curgea şiroaie. viteji şi vrednici. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. şi l-au legat. era o cinste şi o fală.. în loc de lanţuri. zeii. din trupul vlăguit de trudă. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. S . sărmanul.. aflând. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. Cei trei judecători. da'ndată ce-ajungea pe culme. Iar roata se-nvârtea întruna. cât e el de mare. Şi însuşi Zeus. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. Abia putea să mai respire. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades.. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. să caţi spre slavă.. în timp ce Ixion. ţipa şi se zbătea de groază. sub ochiul ager al lui Hades. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. Voi. n-a înşelat atâtea pământene ?. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. i-au răspuns zeii. dar nu-ndrăznea să se oprească. cu numele de Ixion. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei.. şi pentru tine. — O cutezanţă nemaipomenită!. pe care îi avea Hades în Infern. ce îndurau pedepse crunte. Zeus. l-au ţintuit pe-o roată de aramă.. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. — De ce ? îi întrebase Ixion. cu şerpi oribili... regele din Corint. încinsă bine-n flăcări. ca şi cei drepţi. Dar tu. şi pentru ea. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. o eumenidă se ivea. Trupul îi tremura ca varga. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. nespus de-nalt. hotărâte de către Zeus.. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte.. ale norocului şi păcii. cu umilinţă şi cu teamă. legile aspre. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. cum hotărau judecătorii. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. Hades îi răsplătea anume. pentru toţi.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. că este dat de gol. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . un om de rând. — A!. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice.

înţeleaptă.. Se cheamă Cora şi-i frumoasă... Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat.. zeiţa holdei însorite. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri.. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. Zeii la fel. Numai de poţi s-o iei. A aşteptat un timp. De-aceea nu-mi găsesc soţie. nu bătea vântul. pe pajiştile-nmiresmate. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. să-mi dai un ajutor. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. Ştia prea bine că Demetra. Durerea nu se cunoştea.. în care oamenii nu vin cu bucurie. nici cald. D . E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. Zeus o fi zâmbit pesemne. pe lângă ea. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. tatăl ei.. Abia de respira Zefirul.. posomorât şi rece. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie.. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul.. născută din iubirea cu Demetra.. Şi s-ar cădea..189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. Şi fiind el zeu atât de mare.. Nu era frig. pe care-l stăpânea. Aici. ar fi având o fiică minunată. desigur. Este cuminte. Şi. zeiţa holdelor. auzind vorbele lui Hades. Însă degeaba!. Hades. Demetra11 . chipul lui Hades : bărbos. care era părintele fecioarei. era o ţară-ncântătoare.. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. o fi spus Hades. — N-ai grijă în privinţa asta. sub apriga domnie a lui Hades. împrospătând mereu văzduhul... HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. la marginea lumii. La fire este potolită. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare.. cu fală.... — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. o fi grăit iar zeul Hades. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. la o nevoie.

păşuni.. cum s-o împace pe zeiţă. doar-doar o va găsi pe Cora. Însă n-a dat de urma Corei. s-a îndreptat spre el. Văzând că nu e glumă. s-a mâniat atât de tare.. ca-ntr-un cleşte. Şi carul.. câmpii cu grâne.. Săriţi voi.. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. zei sau oameni!.. Din car. păduri umbroase. pământul n-o să mai rodească!. nici sacrificii. A fost însă furată Cora.. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. Cora mai zăreşte şi un narcis. târând un car măreţ de aur. a spus Demetra. întreaga mare şi chiar cerul. aprinşi cu vâlvătăi în Etna.. şi chiar păşunea vestejise. cât scăpărarea unui fulger. că năpădise tot pământul. roze. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades..190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară.. I-a întrebat pe zei. ocolind livada.. ..... flămânde. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. Îţi dăm o veste dureroasă. zicea zeiţa. uimită de narcisul atât de neobişnuit. Cora. Pierise carul ca năluca.. luând toiagul drumeţiei.. Cora. scumpa copilă a Demetrei.. o plantă mândră. Să vadă ce e de făcut. a pierit iarăşi în adâncuri.. îndârjită. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?.. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. Blânda fată.. Hades. flori de şofran şi violete. În deznădejdea ei. iar turmele piereau. Oamenii vor muri de foame. Cădeau şi grânele uscate. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. Iar Zeus se ferea s-o spună. cu-nfăţişare uimitoare. Se petrecuse totul iute. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. neclintită.. Apoi un geamăt lung de groază... a prins-o. în insule. pe oameni. nimeni!. cu braţele-i vânjoase. şi pomii îşi pierdeau belşugul . plâns cu suspine.. să-l rupă.. a şi plecat în lumea largă. livezi. Deodată. Pământu-şi închisese bolta. — Nimica n-o să mai rodească.... Şi ţipete. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. şi tot ce se afla-n grădină.” N-aveau de unde să mai afle. pământul s-a deschis în faţă-i.. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!.. Dar nimeni nu aflase taina. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an.. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. a fost răpită. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. prin grote şi pe creste sure. Copila ta gingaşă. Iar Zeus s-a temut.

Grăia din slavă însuşi Zeus. Mâncând-o. I-era ruşine. — Nu!. În temple s-au aprins iar focuri... N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. dar până la sfârşit a spus..191 — Rămânem fără sacrificii. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc... după-ndelungata ajunare.. copila mea ?. rugându-l s-o lase liberă pe Cora. şi cere-i să-i dea drumul Corei..... bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. Şi el..... să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. în stâlpi tremurători şi palizi. sus pe pământ. privea zâmbind către Demetra. şi-a înflorit. Nu te mânia. Eşti stăpân drept şi tare vrednic. purtând miresmele plăcute în cer. nici jertfe şi nici preoţi. Călăuzită deci de Hermes. să n-o piardă în nici un chip. să ardă jertfele aduse. şi toate fiinţele-or să piară.. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA .. DAR… rodii12. numai o parte... Zeus olimpianul. zeiţă. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus. stăpâne ?. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . şi totul a-nverzit ca-n farmec. Mama şi-a strâns copila-n braţe. Şi Hades n-a avut ce face... De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. simţind fumul din jertfe. dar. a trebuit să se supună. Restul – două treimi din an – va fi cu tine. la nările lui Zeus. Să zbori până la Hades. să se întoarcă la Demetra. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi.. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. ogoare şi livezi. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească... Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. la Hades. a dat şi roadă. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. Hermes. I-era teamă. s-a auzit atunci o voce. cu noi toţi. o treime din timpul cât durează anul. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor.. şi fumul s-a-nălţat spre slavă.

de primăvara până toamna.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. nu numai Hades. Iară lui Hades i s-a spus. la fel ca zeii din Olimp. de-atunci. El.. cum hotărâse Zeus.. Cora stătea pe lângă mamă.. era acum la rând cu toţi. Era bogat şi mulţumit. şi iarna cobora la Hades13. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. Era bogat. adică zeul cel bogat. După această întâmplare.. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. Legendele nu povestesc. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . având pe Cora. în fiecare an. ci şi Pluto15 . Şi-astfel. . El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. zeul morţilor şi-al groazei.

să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. de bună seamă. 6. . purtând. în loc de sabie. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. Deşi denumirea de Infern. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Râul curgea printr-un ţinut arid. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. în schimb. despre care se vorbeşte în legendele noastre. misterios şi înfricoşător (astăzi. dată ţinutului lui Hades. trebuia să stea. Tartarul este asemeni iadului. 3. sub influenţa religiei. asemeni unui şuvoi negru. Geniile Infernului erau : harpiile. au vrut. eriniile şi eumenidele hidoase. „Oreste”de Euripide etc. pietros. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. de bună seamă. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. într-o stare asemeni morţilor. într-un fel de gură ca de vulcan. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. cu barbă. provenind din trei izvoare. cu fantezia lor bogată. este un râu obişnuit care. ameninţătoare. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. Când grecii l-au născocit pe Hades. cel mai adesea. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. Şi au numit pe acest zeu : Hades. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. 2. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. în draci. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. 7. numit mai târziu Mavronero. un an întreg. De aceea elinii. 5. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. şi Cocitul – râul plânsetelor. este de origine latină. în legendele noastre şi ale altor popoare. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. albăstruie.193 Note: 1. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. ca un schelet. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. totuşi o folosim în povestirea noastră. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. De fapt râul Stix. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. 4. Legendele noastre populare. Atunci. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. în care geniile infernale au fost transformate. Hades însemna : nevăzutul. sau. fiind mult prea cunoscută. cu o mantie neagră pe spate. Pe rîul Stix se jurau zeii. după cum se ştie. 8. Piriflegetonul – râul de foc. şi bice-n mâini.

9. un pictor din antichitate. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. 14. pe nume. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. care primea morţii. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. strigându-şi în ajutor nimfele surate. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ.194 unde umbrele îndurau suferinţe. căldura şi lumina. din Lidia – Asia Mică. mai bine decât orice. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. El găzduia şi plantele. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. Zeus. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. 12. Numele Pluto. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. par vii. ea exprimă. după cum socoteau elinii. până primăvara. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă.” Mai cunoaştem un grup de marmură. sub diferite variante. Rodia era fructul iubirii. 11. de pe un vas. Aşa cum este aici înfăţişată. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. locul groazei. de o negrăită frumuseţe. Romanii i-au spus Proserpina. Şi telegarii şi-i mână în goană. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. pe mama sa şi pe tatăl său. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. 10. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. 13. După strângerea recoltei. adică suferinţe fără seamăn. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice.. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. 15. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. sub formă de seminţe. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. pe timpul iernii. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. sculptat de Girardon. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. Demetra se chema la romani Ceres. înhămaţi la carul lui Hades. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. zugrăvită de Nicomahos. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. adică în tărâmul lui Hades. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. Este timpul când Cora stă la soţul său. şi zeul calcă brutal pe ele. . latine şi chiar germanice. mai ales la popoarele slave. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. înseamnă bogătaşul. împrumutat şi de latini. sămânţa este vârâtă în pământ. iarna. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. de unde nu mai ieşeau niciodată. Elinii au poetizat acest fenomen. când va încolţi din nou.. Într-o pictură veche. în care caii cei negri. strigându-i pe fiecare.

credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. Nu focul slăvilor înalte. deşi Poseidon. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. ulei. Îndată după doborârea zeului Cronos. în care focul pâlpâia voios. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. vărsând câteva picături pe vatră. şopteau cu toţii. şi-n fiecare casă din Elada. osteniţi de muncă. Păstrează-ne uniţi. ar fi dorit-o de soţie. Iară Hestia1 păzea focul. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. Focul. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. Hestia. cântând-o pe Hestia. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. în D . ţâşnind în fulgere spre oameni. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. fiind eliberată. arzând pământul în adâncuri. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. pentru-această puritate. focul pe care ardeau jertfe. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. ci focul caldelor cămine. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. sau măcar apă. între ei. Şi. Nici focul clocotelor surde. sau focul ce urma să ardă jertfa.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. — Ţie ne închinăm. şi mai târziu zeul Apolo. Hestia.

. cu inimi bune. a spus zeiţa. măicuţă dragă ? Uite. Şi-aşa umblând. vestit de harnic şi cinstit.. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. Ea a rămas neprihănită. dar unde.. auzind întâmplarea asta... S-a folosit însă de-un om. Dar eu. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . precum jurase-n prima zi. feriţi de boale şi alte rele. că poţi rosti cuvântul : tată. Pe vremea când zeiţa umbla. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. fata lui cea mai mărişoară. De Triptolem. Şi-a dat să plece mai departe. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 .. zeiţa soră mijlocie.. dar nu s-au mai gândit Î .. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure... un om bătrân numit Celeu. ducând în spate nişte vreascuri. Părintele ţi-e lângă tine. Demetra i-a răspuns în dodii. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească.. Tu bucură-te. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. voi depăna povestea despre Demetra3. fată dragă. Fata la fel. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. Zeiţa îşi schimbase chipul. Acolo vieţuia.. după poruncile zeiţei. dar necăjit peste măsură. n-aş putea s-arăt...196 fericire. Aveau şi ei o suferinţă. Iar când se-nfiripa o casă nouă. — Mă duc în lume. mânând din urmă două capre. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. când un fecior se însura. pe când se îndrepta spre casă. Erau miloşi. eu mi-am pierdut copila. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. Şi se plecau smeriţi spre flăcări.. să nu se afle că-i zeiţă.. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. să n-o cunoască nimeni. pe vremuri. Pe lângă el mergea o fată. neagră. — Ia stai... căutând pe scumpa ei copilă. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul.

Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă.. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. plin de vigoare. o miere dulce ca nectarul. Ce pot să fac ?.. Celeu şi Metanira.. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii.. Pofteşte în coliba noastră.. Aşa doreşte poate Hades. fructe şi miere. mamă. Mişcată de atâta jale. Triptolem. zicea băiatul. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. Vreau să mă joc!. Cum a intrat aici. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. o alinare cât de slabă. zicea Celeu.. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. şi fata lor săltau în juru-i.. şi înţeleg că va să moară. — Leac nu-i găsesc. Odihna ţi-o aduce. de care îi povestea pe drum Celeu. zeiţa. vino. sărmano!.. Dar cum băiatul. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină... poate. N-avea putere să mai plângă. cerea mâncare. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. de-o vreme.. din patul său de suferinţă. Zeiţa ar fi vrut să plece. — Mi-e foame. Mergând astfel.. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. Şi toţi. şi mi-e sete!.. s-au pomenit lângă colibă. În acea clipă. către coliba lui Celeu.. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. Copilul cel bolnav. la poalele unei coline. L-a sărutat domol pe buze. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. i-era foame. Ai casei au mâncat cu poftă. şi ce pot spune ?. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. cu voie bună.. — Poate nu e pierdută de tot copila ta. Oricum ar fi. tot povestindu-şi. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. Demetra i-a dat lapte cald. .. a zis bătrânul.

din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. cu spaimă. făcându-se din nou zeiţă. n-am ştiut! a rostit mama. iar purtătoarea de făclie. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. — Sărmano. A mai şoptit cuvinte. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. un templu mare. — Bătrâne.. V . am vrut să îl purific.. nu au avut urmare bună. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. A auzit. luna. cu grijă. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. în nişte taine sau mistere. Eu sunt Demetra. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. Şi.. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. i-a grăit Demetra. cum sunt mamele.. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. bătrâno ? a strigat tare Metanira. şi pentru oameni!. tot ea.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. Clădiţi acolo. îl afunda. a glăsuit din nou Demetra. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. care-l vindecase pe Triptolem. a grăit zeiţa către Celeu.. cât ai răsufla o dată. — Şi totuşi. cheamă poporul. cea încărcată de foloase şi pentru zei... mama a şi fost lângă vatră. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. eu am să fac din fiul tău. Iubirea. cu glasul tremurător.. drept preoţi.. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. zeiţa s-a sculat în taină. Acuma totul se sfârşeşte. Mii. cum e spicul cel auriu din miezul verii. este vremea să aflaţi toţi. Ce faci. grija ta de mamă. L-a luat pe Triptolem în braţe. mii de stele scânteiau pe boltă. pe colină. Iar părul galben. zgomot. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. — Mă iartă. l-a mângâiat uşor pe frunte. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. de-o frumuseţe uimitoare. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. Şi. S-au culcat cu toţii. La miezul nopţii. iată. Şi vă voi iniţia. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. Vârând pe Triptolem în flăcări. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. Bătrâna.. pesemne. Şi şi-a schimbat înfăţişarea.. L-a smuls pe Triptolem. Pentru că.. — Copilul meu!.

Dar Lincos. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. Dar linxul. părăsind Sciţia. ha!. secară. totuşi. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus.. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. hohotind sălbatic. T . prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. a dat să-mpungă pe flăcău. a pus la cale să-l ucidă. Noaptea. Era un car tras de balauri. S-a făcut că-l primeşte bine. serbările eleusine9 . Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. Triptolem6 s-a făcut flăcău. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. templul vestit din Eleusis. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. şi-au construit un templu mare. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. să-i spună ce gânduri l-au adus.. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha.. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. îşi spunea regele în barbă. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată.. cu o suliţă. s-a năpustit. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară.. Odată. s-a îndreptat către palatul regelui.. Acuma-vei pieri!.199 Şi cum a poruncit zeiţa. Demetra însă. un meşteşug atât de spornic. om hain. ce purta numele de Lincos. pe care şi-o pregătise de cu seară. al cărei ţipăt parcă-i hohot. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. în tainele agriculturii. Aici domnea un rege aspru. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. mei. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. şi-i îndruma cu-nţelepciune. din ură şi din invidie pe tânăr. Demetra cea cu păr bălai. nebun. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. pe când dormea flăcăul.. ce-l veghease pe ocrotitul său.. o ţară unde fusese rău primit8. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. flăcăul a pornit spre casă. pe uşă şi a pierit către pădure. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. Şi Triptolem. Celeu a şi chemat poporul. Cu ţipătul său.

Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar. plăcut zeiţei... prea darnică. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul.. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. atât de largă. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. vei suferi şi tu. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. a zis Erisihton. a cutezat un sclav să-l roage. Cununa lui. Află însă că. Astfel se spune că. le-a poruncit dânsul. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. Şi a lovit cu-nverşunare. Tu.. Un stejar falnic. o supăra rău pe zeiţă. în trunchiul lui.. Nu mai da. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. — Tăiaţi-l!. tăiat de tine.. tu.. — Ce-ai spus ?. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. S-a prăbuşit în tină trunchiul.. Şi de-ar fi dânsa în persoană. pentru-această faptă.. sclav. — Zeiţă. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite.. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. Primeşte dar ce ţi se cade.. s-a auzit o voce blândă. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală.. Ajunge.. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. ce se numea Erisihton. odată. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. rămuros. un bătrân rege tesalian. cu furie. veneau ades lângă copac.. Căzând. va săruta curând pământul. Şi oamenii. tot îl dobor. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. A clătinat C . Atunci Erisihton. — Stăpâne!. în trunchiul lui trăia o nimfă. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri.... în temple. O nimfă dragă a zeiţei. cu ciudă.. tirane. a prins în mână o secure. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure.. Numaidecât.. îmi dai poruncă ?.

Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. nu mai are ce să mănânce.. cu aripile sale negre. ca într-un giulgiu. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie.. Cerea mereu alte bucate. a pătruns în palat. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. ca să-şi mai capete bucate. a spus Demetra mâniată. ce i-a pătruns în măruntaie. nici fructe nu mai dădeau pomii. Multe... ce să vândă.. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. Mănâncă tot ce se găseşte. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. Atunci pune ochii pe Metra. tot mai multe. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. uscate.. şi a suflat asupra-i fiere. copila lui cea mai frumoasă. înfloritor mai înainte. părul zburlit şi pielea aspră.. cu buze vinete. şi l-a-nvelit. unde domnise crudul Lincos. să cheme Foamea. toată ţara. Acolo nu mai creşteau grâne.. Merinde care-ndestulau. i-era mai foame. De ce mânca... Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. cu gura lui nesăţioasă... din toate felurile.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. şi sărăceşte tot regatul. bănuindu-i gândul. Dar Metra. Şi-n Sciţia se afla Foamea. dormea adânc în acel ceas. însă.. şi tot mai multe. carne fiartă. dinţii mâncaţi ca de rugină. Slugile s-au pornit în fugă. zice dânsul. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. — Să vie Foamea. Regele. Cu timpul. care săvârşise fapta. la rege. pornind înspre Tesalia mănoasă. fără multă vorbă. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. Mănâncă avuţia ţării. să-mi potolească focul gurii. şi-mi cumpăr iar bucate multe. — O vând ca sclavă. mai înainte. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C .. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie.

Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. după voie.. Se face cal. ce-o vinde iarăşi. Dar hrana... Şi-atunci. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. scapă-mă de-aşa ruşine. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. Metra se schimbă-atunci în câine.202 — Tu. împuţinându-şi astfel trupul. ajută-mă să nu fiu sclavă. în orice animal din lume. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . Fugind de la stăpân. . nu-i mai ajunge regelui. zeule atât de mare. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. Până la urmă a pierit.. se-ntoarce la tatăl său. să se hrănească. astfel dobândită. cel mai puternic după Zeus. Erisihton îl vinde iute.

de cei dintâi plugari. zeiţa este reprezentată. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. 3. pe care poporul nostru o numeşte.203 Note: 1. 7. Seminţele aşa-zise fermecate. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. când se duceau la luptă. acest foc era păzit de nişte preotese. Demetra sau Ceres. de oarecare siguranţă în colectivitate. La fel. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. Poate din pricina aceasta. după unii mitologi. cu falduri-lungi. Focul cel blând din vetre. un pritaneu. În opere vestite. ţinând în mână sceptrul. înveşmântată într-un dublu hiton. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. însuşi Lincos. Astfel justificau. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. prin acest gest. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. 2. Cuvântul Triptolem înseamnă. râs. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. dealtfel. 4. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. hohotea de bucuria izbânzii. Focul purificator de molimi. 6. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. aflată într-un muzeu de la Roma. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. De aceea. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. o vedem pe Hestia sau Vesta. 5. cu putere adormitoare. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. cum se numea. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. numite vestale. cu văl pe plete şi pe umeri. în chip poetic. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. Cu indexul arată către slăvile înalte. dealtfel. pe care ei îşi găteau hrana. cum este statuia intitulată Giustiniani. După legendă. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. uneori. Hestia. Cum este flacăra de pură. . 8. înşelăciuni sau duşmănie. elinii. semănatul şi secerişul. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. Demetra. Această dăinuire a focului însemna. sunt seminţele de mac. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. La romani. chiar viaţa. emblemă a suveranităţii. plin de curăţenie!”. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. unde să ardă focul sacru.

grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. în general. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. cu Hestia. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. am putea spune noi. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. grădina sau pădurea. pe câmpia Rariei. adică zei pământeni. se risipeşte în nisipuri şi praf. Când este astfel reprezentată. Aici. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. cum erau Demetra. În operele plastice. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. marea cu furtunile sale nimicitoare. zeii naturii îmbelşugate. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. fără vreun scop şi fără milă. pe cât se pare.204 9. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. care asigura belşugul de roade. flori de mac şi alte ornamente vegetale. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. 10. Erisihton. Alteori ea are o ţinută simplă. care distrugeau copacii. fără podoabe. numită Raria. părintele agriculturii. Nu mai pot vieţui nici animalele. de fapt. cum se purtau în Eleusis. când era prea arzător. având numai o bentiţă peste păr. plantele. Serbările din Eleusis. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. care întruchipează abundenţa. demnă. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. pe care-l duce vântul. se sfărâmă. Elinii. ogoarele sau păşunile. mai ales orz. cu fulgerele şi trăsnetele lui. . zeul viţei de vie. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. adică duşmănos zeiţei. şi Dionisos. ce imitau. Prin fapta lui Erisihton. soarele însuşi. cuprindeau şi o serie de practici religioase. uscat.

copila regelui din Teba. precum spune. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. Şi totuşi. Cum a silit-o să-i devină soaţă. după aceea..205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. dar nunta s-a făcut. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă.. dornică să se răzbune. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. să i s-aducă-un nor de aur. Hera. Aşa socot c-ai păţit tu. A poruncit. Şi-a sfătuit-o. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. Cadmos. ca să înşele fetele prostuţe. luând chipul doicei lui Semele. Mulţi se pretind că-s zei. mângâioasă : .. sau cum a amăgit-o.. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. — Îl rogi. nu se ştie. către palatele din Teba. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. s-a prefăcut într-o bătrână.. Şi a pornit pe el zeiţa.. aflând această nouă necredinţă! Şi. pătrund prin case. De-atâtea ori se supărase Hera. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. de-i Zeus. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. desigur. prinţesa-l roagă. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr.. pe cât se crede..

o-ncinge iute pe copilă.. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. în strălucire şi putere. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. a vrut să spună Zeus. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. la care-ar fi născut Semele. chiar în clipita următoare. şi se pogoară iar în Teba. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. peste podele şi-n tot locul. Semele. De fapt. tu ai să vieţuieşti. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare.. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. cum urzise Hera. Taci!. aş vrea să-mi împlineşti o vrere.. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări... Socrul S . la fel ca-n sânul unei mame.. tatăl lui. l-a scos frumos. şi focul... cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. ţi-ai pierdut mama. Şi. căci băieţaş era copilul. rosteşte Zeus. O iederă plină de sevă. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. şi chiar la vremea cuvenită. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. şi nu altul.. totuşi. pruncul ăsta.206 — De eşti tu Zeus. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera.. Au râs puţin de dânsul zeii.. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. pristave. cu fulgerele-n pumni şi faţa. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. — Taci!. ce-a-năbuşit şi a stins focul. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori.. peste ziduri. să mi te-arăţi.. şi el. din coapsă. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare.. la Teba cea cu şapte porţi. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. slăvite. — Îţi jur pe Stix. printr-o taină cunoscută numai de el. Însă abia deschide gura. Îşi pune hainele de aur. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. din flăcări.

. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. urmată de un cortegiu fără seamăn. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. regina Ino. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. eşti mai cruntă!.. pe Hera. Tu. soră cu Semele. pe Melicerte. Abia de-o zi. Ea i-a dat zeului şi tirsul. Răzbunaţi-mă. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. A născocit apoi tiasul. dar Atamas e-n locul lui.. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. şi glasul ei vuia în Tartar.. De îngrijit.... Crima şi Jalea şi Teroarea. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. spaimă şi nelegiuiri. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. pe Melicerte şi Learh. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. Tisifone. a aflat că trăia copilul. e soră bună cu Semele. Zburau cu ea.. Soţia sa. de vipere lucioase.. zgomotoase.. De cum a dat porunci zeiţa. un danţ frenetic. ferită de lumina zilei. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. şi Hera. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos. Să nu mi-l afle. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. pe Melicerte şi pe Learh. a murit.. geniile rele-ale lui Hades. voi genii.. Şi a pornit în zbor. în sânge.. Iar Ino. ca ginere şi ca urmaş. Cadmos. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. urlând turbate : Ura cea neagră.. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. una dintre voi. ce purta numele de Mistis4. Nebunia. deci. Hera. a glăsuit zeiţa Hera. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. Porniţi. care s-alunge umbra nopţii. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. — O!.. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. toiag şi armă totodată. tot la fel. şi ea născuse un copilaş. chiar ei să şi-i ucidă. prin iscodiri şi vicleşuguri. cumva. dionisiace.. foc. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. Erau acolo nişte furii. cumva. Se nimerise numai bine. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba.207 meu. şi alte genii N . şi varsă peste ei otravă. Mai mult.

. s-a depărtat.. ca piatra dintr-o praştie. ce privea din ceruri. care-şi ţinea la sân copiii. Ino – neştiind nici ea ce face. ea şi-a smuls. şi pruncii săi – pui de leoaică. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori.. care trăiau pe lângă Ino. cu mâna-i neagră şi ciumată. căutându-i pe Ino şi pe prunc. zice legenda că s-a cutremurat palatul. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. Săriţi!.. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. şezând pe jilţul ei de aur. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. făcuse semn. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. în pescăruşi. căzând în lături. S .208 nemiloase.. Porţile grele de aramă s-au zguduit. se şi grăbiseră s-o scape. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. Dar Hera. Learh. cum spun legendele eline. zbura din nou vârtej spre Tartar. pierzându-şi mintea. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. Nimfe şi prietene şi slugi. din braţele măicuţei sale. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. Şi-n timp ce furia.. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. Plină de ură.. prea drăgălaşul Melicerte. şi-l aruncase într-un zid. altul spre regele-Atamas. Cum au ajuns.. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. Soarele. dată de şarpele care-l muşca. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. mulţumită că-şi atinsese ţelul. văzând-o pe soţia lui. ce încă gângurea.

de tigri şi-alte fiare7 .. Şi toţi făceau atâta larmă. a răspuns Nisa. format din nimfe şi satiri. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. Iar de cânta-n păduri satirul. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul.. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. Şi crescând el mai mărişor. Aici. vinul curgea gârlă. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. în timpul nopţii următoare. — Voi îngriji. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. Pe un măgar venea. C . Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi.. neobosite. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. din slava lui. Umbla-ntr-un car tras de pantere. în încăperea-ntunecată.. în Nisa. băteau din tobe şi ţimbale. Codrul îşi clătina frunzişul. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. A zburat el.. prietenul său. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. mai mult decât de fiinţa ta. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. în jurul lui Dionisos. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. El colinda din ţară-n ţară. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. dai cu-o beţie inspirată. Silen. de lei. alături. danţând cuprinşi de veselie. până şi fiarele jucau... a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. i-a poruncit pristavul nimfei. Olimp. fiul Semelei şi-al lui Zeus. şi altele sunau din flaut Iar vinul. prin muntele cel 'nalt. urmat de un cortegiu vesel.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. Nisa5 . beţivul.. Umbla întotdeauna beat. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. — Să îngrijeşti de acest zeu.

ce nu cunoaşte nici armele. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. lipsit de vlagă. Eu vreau ca prima să-l lovesc. fie. aflând vestea că s-apropia Dionisos. — Surorilor. se grămădeau să-i iasă-n cale. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. ca o nimfă. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. grăieşte dânsa către bacantele din munte. să râdem amândoi cu poftă. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba.. am să fac o glumă. strigînd tare : — Staţi!. numit Penteu. mai mult spre mama lui Penteu. . ce-l socotise un mistreţ. că zeul. lovind cu tirsul în Penteu. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. de pildă. Sub vraja lui Dionisos. Zvârliţi încolo tirsurile. Agave. cu flori în plete. Bătrânilor. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. ca-ntr-un vârtej... ajuns pe pajiştile noastre. a grăit zeul.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. Mulţi dintre oameni. spre ţara unde se născuse. Le porunceşte să alerge în goana mare. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. Dar ca să nu se piardă vremea.. bine. surorile şi alte rude. Aşteaptă.. nu ştie că e fiul ei. iar printre ele se găseau : Agave. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. nu vă istoviţi puterea. sorbind licoarea blestemată. colindând pământul.. Şi ea se-ntoarce mânioasă. Silen!. Ci-l socoteşte un mistreţ. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. propria lui mamă. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. ca o femeie. Ares ? Voi. puneţi-vă pe creştet coifuri. să găsească pe noul zeu. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. care stă uimit privind la mama lui. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic.. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. să-l lege-n ştreanguri. Şi-şi cheamă slugile Penteu. însă prin luptă glorioasă. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. pe care ne-o aduce zeul. el însuşi urcă pe Citeron. Deodată iese din palat regele Tebei... nu foi de viţă şi ghirlande. O.. Priviţi-acest mistreţ oribil.. — Rege nebun. Îl aclamau pe acest zeu. nici vitejia.. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. din cele care îl urmează. Acolo se afla pe tron un rege nou. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. a început să râdă-n hohot. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. Aşa se povestea.

bună-i gluma ? — E bună. căzu atunci zeului pradă. Şi-ar mai fi spus. zeu viclean.. . Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. râde şi Silen. dar nimfele. în timp ce lăncile-l lovesc. bătrâne. bietul Penteu.. înfierbântate... — Dionisos. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. În acest fel. Penteu pricepe însă totul. mă învingi. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. îl strigă dânsul..211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici.. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 .

La micile dionisii.. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. Băut cu cumpătare. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. şi oda cântec). 7. se cântau nişte imnuri : ditirambii. mai ales în centrele viticole. Ea organizase serbările noaptea. 4. Dar când ai întrecut măsura. Satirul Silen întruchipează butoiul. săvârşit de fiinţe supranaturale. cu puteri vrăjitoreşti. să nu poată fi observate de Hera. le aprindea chiote în gâtle). s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. un caracter comic. 2. 8. . muzică sau danţ. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos.. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. le turna foc în vine. htonic. La petreceri se sorbea vin. întăritor. de aceea era plăcut elinilor. Pe lângă aceasta. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. când era copil. vinul devine ucigaş. şi vinul aducea veselie. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. Când se oprea din supt. În el se află ascunsă crima. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. văzând puterea băuturii. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. 3. vinul e bun. din Arhipelag. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). ca şi Demetra. de cele mai multe ori. neînţeles. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. sub privegherea lui Silen. 5. în cinstea zeului Dionisos. ritualurile săvârşite la serbările zeului.212 Note: 1. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. adică un lucru misterios. un zeu al belşugului de roade. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. acela care face larmă. sugea laptele cu multă poftă. ferite de lumina zilei. fiul nelegitim al lui Zeus. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. în blănuri de ţapi. aceste cântece şi danţuri aveau. cu acest prilej. care erau organizate în sate. şi se făcuse un zeu puternic. Se spune că Dionisos. pentru ca. cu talentele ei vrăjitoreşti. 6. plăcut. duşmana de moarte a lui Dionisos. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. De aici s-a născut comedia. Dionisos era tot un zeu pământean. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. le aţâţa picioarele la danţ. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. striga : „Evoe”.

strânsă cam neglijent pe bust. . despre care nu s-a mai vorbit aici. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. cântându-se legende de demult. de viţă. De-aici şi multele aluzii. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. versuri vesele sau triste. sprijinit de tirs. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. Molatic. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. tânăr. iederă şi flori. Atamas.213 Beţivul este grosolan. puternic. aşa cum s-a mai spus. Se făceau procesiuni. şi-l dăltuiau frumos. din legendele antice. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. Din ele se vor naşte. drame satirice şi comedii. adică însuşi teatrul grec. şi bachanale. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. în dialog. În cinstea zeului acesta ciudat. înfăşurat în blană moale de panteră. Agave şi alţii. prearenumite tragedii. cu trupul zvelt. de latini.

....... 72 PLECAREA SPRE ARCADIA............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA...... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI.................................................................................................................. 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ...... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA .................. 52 TIFON ........... 47 LUPTELE CU GIGANŢII ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................214 Cuprinsul Prefaţă ............. 45 FIICA ZEULUI URANUS ........ 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ........................................................................................... 61 ADUNAREA DE LA MECONA ........................... 73 ÎN FRIGIA ..................... 76 ................................................................................................................................................................ 21 ZEIŢA GHEEA ..................................................... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR..................................................................................................... 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ............................................................................................................................................. 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ........................................................................................................... 39 ZEUS ........................................................................................................................................................... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR .......................... 51 NĂVALA SPRE OLIMP ......................................... 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP .............................................................. 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ........................................................................................................................................................................................ 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ................................................... 64 CUTIA PANDOREI .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN .......................................................................................................................................................................................................................................................................................... 56 PROMETEU ................. 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT .......................................................... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ....................................................................................................................................................................... 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ................................................................................................................ 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ................................................................. 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ........... 3 STUDIU INTRODUCTIV ........................................................................................ 37 ZEII OLIMPULUI ........ 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ..... 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ......................................................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO .................... 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ........................................................... 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ....................................................................................................................................... 25 ZEUS ..................... 74 FILEMON ŞI BAUCIS.....................

.......... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR.......................... 135 ................................................................................................................................................................... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ............ 106 PEDEPSIREA CHELONEEI................................................................................................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ............... 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ ............................................................................................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ................................................................................................................................................ 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ............... 99 RĂPIREA EUROPEI .................................... 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE .......................................................................................................... CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE .............. 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ..................................................................................... 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL .............. 127 FÂNTÂNA CASTALIEI .................................. 78 POTOPUL....................................................................................................................................................... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ................................ 77 UN STEJAR MÂNDRU ............................................................................. 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ............................. 131 ARTEMIS ........................................................................................................ 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR .............................................................................................................................................................. 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ....................................................................................................................................................................... 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ..........215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ............................................................................................................................................................................................................................................................................ 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ........................................................................................................................ 121 STRĂLUCITORUL APOLO ......................................................................................................... 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ..................................................................................................................... 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON .................................................................................. 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII .................................................................. 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE .................. 103 HERA Şl COPIII EI ..................... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ..................................................................................... 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ................ 111 TICĂLOŞIA LUI ARES ................................................................................................................................................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN .............................................................................................................................................................................................. 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII........... 113 PALAS ATENA .................................... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ......... 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ....................................................................... 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ................................................................................................................................................................. 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE ....... 109 UN DAR AMĂGITOR ............................................................................................................................. 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC ......................................................................................................................................................................................... 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ........................

....................... 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ........................ 143 HERMES.......... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI .. 177 URMĂRIREA NIMFEI ........................................... 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ................................................... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE .................................................................................................................................................................................................. 199 ................. 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ............................................................................................................................................................. 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ...................................... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ................................................................................................ 138 URIAŞUL ORION ........................................................................................................................................................................... 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ .......................................................................................................... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS .................................................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL ............................. DAR…...................................................................... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE .................................................................................................................................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ............................................................................................................................... 159 CRIMA LUI ARES ....................................... 150 PAN .............................................................................................................................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ........ 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ ................................................................................................... 152 NIMFA PITIS ................ 158 ADONIS...................................................................... 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ................................................................................. 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ....................... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ................................................................................. 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI .................................................................................................................................................................................................................................................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ..... 160 SCULPTORUL SIHASTRU................................................................................................................ 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ............................. 148 UN MIC TÂLHAR ........................................................................................ 181 HADES Şl PERSEFONA ......................................................................... 195 DEMETRA LA ELEUSIS ....................... 180 CICLOPUL POLIFEM ..................................................... 167 PALATUL FERMECAT ................................................................................................................................................................................................................................. 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ......................................................................................... 153 AFRODITA ............................................................................................................................................................................................. 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI....................................................................................................................................................................... 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI .... 191 HESTIA Şl DEMETRA ........................................................................................................... 186 IXION ŞI SISIF ............................................................ 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ............................ 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ .......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 163 EROS Şl PSIHEEA.......................................................... 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ........................................................................................................

............................. 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ...................................................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ................................. 201 VESELUL DIONISOS .............................................................................. 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE .................................................... 209 PENTEU ....................................................... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ... 209 .............................................................................................................. 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ..........................................................................................................................................................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful