1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

făcută cu talent şi cu putere de evocare. cea mai depărtată a lumii ştiute. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. ce aparţine autorului. de întâmplare de mari proporţii. asta din urmă. al istoriei. întrupată într-o fiinţă. oameni. unic prin personaje şi întâmplări. nu prea departe totuşi de noi. După atâtea spuse. Aşa fiind. Comentariul din text. Ea se citeşte ca atare. precum se ştie că sunt regii. decât pe oameni. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. cu umor uneori. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. dă un farmec deosebit legendei. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. onest. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. cel mai puţin. Poate fi şi un roman. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. zei. cu zei. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. de la început până la sfârşit. pentru o mai apropiată înţelegere. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 .

Luând ca pildă marea. semizei. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. un muritor. fiul lui Poseidon. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. E . divinitate a mării. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. de pe vremea lui Pericle. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. soţia lui Poseidon. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. Dar imaginaţia omului primitiv. De aceea. . la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. Mitologia grecilor este extrem de bogată. Tetis. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. În concepţia vechilor greci. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. Ares era zeul războiului. Hermes era protectorul negustorilor. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. Nereu. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. s-a căsătorit cu Peleu. la freamătul valurilor mării înfuriate. Astfel. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. aducându-le fericire sau nenorocire. fiicele lui Nereu. o altă divinitate a mării. Hera proteja căsnicia. . a creat figurile mitice ale zeilor.ci se amestecau în viaţa lor . Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . Triton. eroi etc. care se sparg mugind de ţărm. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. Nereidele. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. Dar în mare.

De pildă. Apoi. De aceea. numite fetişuri. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. în Beoţia. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. Dar. în special pietre şi lemne. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. Încetul cu încetul. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. să-i înţeleagă unele fenomene. De pildă. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. în timp ce la Homer .7 Miturile Olimpului. şefi de triburi. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. în toate amănuntele lui. în oraşul Thespiae. De pildă. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. înainte de Apolo. La Delfi. despre zeii . în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. La început. Aşadar. trona un zeu cu chip de lup. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. Olimpul homeric nu este altceva. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. astăzi. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. în imaginaţia grecilor. Cele expuse mai sus ne explică de ce. În prima parte a acestui volum. odată instituit. pe când la Sparta zeiţa apărea. Aşa cum am arătat. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. forţele naturii au luat chipul unor animale. zeul iubirii.. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. oamenii au început să cunoască natura. două centre importante din Grecia. care şi aşa era extrem de bogat. Înainte de Homer. au făcut un drum lung. oricât de variate ar fi fost. în secolele XIV-—X. era închipuită de o piatră necioplită. înarmată. chipuri omeneşti.n. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor.e. concepţiile grecilor despre divinităţi. care se povestesc despre acelaşi zeu. din epoci diferite. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. stăpâneau puternicii basilei. În Siciomia. căzut în valurile mării. ca forţe ale naturii. în imaginaţia grecilor. î.

deci. a zeilor. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. de o deosebită însemnătate. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. aşa cum. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. ceea ce corespunde. Ea avea să reflecteze. de fapt. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. ca şi Hesiod. Uranus. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. desigur. operă a mâinilor lui Prometeu. în general. cu Haosul. înainte de ei. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. dar introducând şi unele elemente personale. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. în imaginaţia grecilor. Aici autorul a urmat. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. „naşterea zeilor”. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. la Hesiod. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. poetul care a încercat să facă o „istorie”. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. pe de alta. căci. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. pentru progres. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. de la început. de pildă. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. zeii s-au născut ca şi oamenii. atât cât este cu putinţă. de haosul care domnea în mitologie. cât. Înainte de Zeus. în general. diferitele mituri între ele. pe Hesiod. după Hesiod. şi ca orice mitograf. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. ca să zicem aşa. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. era aceea a ordinii cronologice. Cronos etc. mai ales. Întrebarea. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. Aşadar. care se punea după alegerea miturilor de expus. conducându-se. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. A dat-o. când zeii şi oamenii nici nu existau. mai ales. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. După cum se vede şi din tabla de materii. a introdus mitul lui Prometeu. printr-un fir logico-cronologic.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. pentru a explica în acest fel apariţia omului. cum îl numeşte K. aşa cum am spus. povestite de mituri. Ceea sau Gheea. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp.

diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. mângâind-o. Nu toate mitologiile procedează aşa. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. în care a prins-o alături de Ares. ba chiar rănită de un muritor. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. în alt fel. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. sau zeiţa. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. Deci. I şi urm . În Iliada. pe care-l socotim cel mai caracteristic. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe.Vers – 419 şi urm ( trad. după cum am mai spus. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Cântul V. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. zeiţa frumuseţii. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. „dătătoare de viaţă” . Pentru poetul roman Lucreţiu. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. amestecându-se în lupte. îi zise. Ajungând pe pământ. „fiică a lui Zeus”. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. sau eroul respectiv. se ajunge la inadvertenţe. războiul nu te priveşte pe tine. şi anume acela al zeiţei Afrodita. în hazul tuturor zeilor.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . făcând o plasă de aur invizibilă. În cartea a VII-a a Odiseei. Lucrul este cu atât mai important cu cât. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. vom da un singur exemplu. G. Afrodita este numită „nemuritoare”. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. Într-adevăr. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. deoarece.” Iata dar pe Afrodita. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. esenţialul îl constituie conţinutul lor.

trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Trecând. La Popa-Lisseanu. Popa-Lisseanu şi N. a iubirii şi prosperităţii. N. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. A. În esenţă. şi anume G. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. şi ale muritorilor. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. ale căror lucrări le avem la îndemână. logic. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. Apoi. Afrodita-Venus a căpătat. S-a însoţit cu zeul faur. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. modest. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. cel priceput. veşmintele. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. însoţitoarele. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii.10 Aşadar. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei.. şi ale zeilor. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. dar Moira hotărâse altfel. Lucreţiu. se trece la descrierea puterii ei. Hefaistos.. Kun. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. pag 52 . Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. I . naşterea ei din spuma mării. Îndurerată de suferinţele lui Enea. harnic. de originalitatea sa. La Virgiliu. din multele care se pot da. în sfârşit. A. însă schilod.” Mitologie greco-romană . Virgiliu. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . sub pana poetului Lucreţiu. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. Safo. dar începuse s-o capete la Safo. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. Iată câteva exemple. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. cu ochii în lacrimi. ea se duce la Jupiter şi.

Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. în care a apărut. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. unic la noi. economice şi sociale. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. În acest fel. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. 5. Dar. spre a ilustra. precum şi diferitele explicaţii date în note. În felul acesta. printr-un exemplu cât mai concludent. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. textul citat din Odiseea. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. 2. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. iar Lisseanu reproduce. 3. la tot pasul. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. . Filemon şi Baucis. naturale şi sociale. Eros şi Psiheea etc. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. constituie un efort. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. spre deosebire de cei doi autori. care face ca naraţia să fie înlocuită. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. Astfel. Pigmalion. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. În acest fel.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. de dialog. Alexandru Mitru. Autorul a ales miturile. n-a omis pe Prometeu. autorul „Legendelor Olimpului”. Marsias. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. cu uşoare modificări. 4.

Zeus n-a existat. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. în crearea legendelor eroilor. de la oameni. Agamemnon. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. de pildă. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. în Atica. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. În imaginaţia grecilor. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. Există. pe când. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. .12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. desigur. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. este reflectarea unei realităţi. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. înfruntând mânia Herei. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. dârzenia. „eroi”. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. Ahile. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. care a dus viaţa greacă. Curajul. în greceşte. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. apoi unor animale. dar pe pământ eroul Heracle. a fost socotit vrednic de Olimp. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. personalitatea. adesea peste fire. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. imaginaţia a pornit de la realitate. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. Menelau. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. despre Tezeu.

Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. de fratrii şi de triburi. nobil. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. în secolul al V-lea. ei erau comandanţi militari. iar la Troia. vorbind despre Heracle. Într-adevăr. 3. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. XIX 34. după uriaşele încleştări de la Troia. după război. este pus în rândul zeilor. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. şefii de genosuri. XX 110). talent. Începând cu Hesiod. În secolul al V-lea. 5. şi adesea admiraţiei geneţilor. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. la curtea paşnică a lui Alcinou. nobil. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. comandant militar (Ildada. Astfel. om care se distinge prin naştere. şi între zei şi oameni. muritor ridicat. combatant (în general). calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. nu numai şefii de genosuri. stăpân. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. semizeu. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. prin curaj sau prin talent (Odiseea. XVIII 423. luptător (în general) (Odiseea. 3. În Iliada. sociale şi politice ale societăţii. Pindar (Nemeice. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. a însemnat un om care. şef. 3. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. un om care cânta minunat era tot un „erou”. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. vitejie: 4. comandant militar. VIII 423). datorită faptelor sale. comandanţii şi vitejii. I 101). La Atena. 2. la Troia. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. cântăreţul Demodocos . la sfârşit. stapân. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. Aşadar. în discutarea problemei eroilor antici.13 La Homer. „eroi” erau şefii de genosuri. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. unde se luptau crâncen. după instaurarea sinoikismosului. La Atena. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. după moarte. om distins prin naştere. pe scurt. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. după moarte. care reflectă vremuri de pace. este pentru că. şef. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. 2. Dar tot în Odiseea.

Aşadar. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. în legătură cu războiul Troiei. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle.n. Menelau. Celelalte legende. Nestor. şi. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. uriaşe pentru vremea aceea. la Roma. Dar. care era revendicat de Teba şi de Argos. împăraţii. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. a dus la războiul Troiei. „eroii” au existat întotdeauna la greci..14 sau crainicul Mulios. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. nimbaţi de legendă. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. întemeietorii de triburi. după şi sub influenţa legendelor . în jurul diferiţilor „eroi”. în legătură cu anumite cetăţi. pe care să-i fi numit „eroi”. Astfel. luptători pentru binele comunităţii. Dar. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri.n. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. până la 1400 î. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană.e. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. după instituirea imperiului. după încleştările de la Troia. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii.e. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. unii eroi sau unele fapte. la Atena. în bătălie. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. înainte de războiul Troiei. timp de trei secole. un mare număr de eroi au fost aduşi. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. două secole mai târziu. în patria mamă. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. Nu toţi eroii au luptat la Troia. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. Aşa cum s-a văzut mai sus. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. în Grecia. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. care. învingătorii la jocurile interhelenice. legende create în Asia Mică. pe marii comandanţi. după terminarea războiului. pe Ahile. Dar. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. Aşadar. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. legende create în Grecia. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. Ulise. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani.

de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Astfel. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. Cronologic. Orfeu şi Euridice. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada.15 războiului Troiei. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Meleagru. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. Războiul Troiei. cât se poate de raţional. pus în legătură cu Heracle. În lucrarea sa. adesea contradictorii. Aventuroasa călătorie a lui Enea. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . Întoarcerea aheilor în Elada. savanţii exprimă păreri diferite. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. Expediţia argonauţilor. fiind. Belerofon. Aceasta fiind situaţia. la rândul său. Date fiind faptele menţionate mai sus. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. într-o foarte mare măsură. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. întemeierea Tebei. De asemenea. Asclepio. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. De aceea. Heracle. în discuţia cu privire la fiecare erou. poate. Astfel. Castor şi Polux. autorul a procedat. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. În orice caz. Din acest punct de vedere. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. în general. printr-un amănunt. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. Păţaniile lui Ulise. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. Tezeu. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. Dedal şi Icar. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. era firesc să înceapă cu Perseu.

apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. în bine pentru oameni. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci.. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. apoi de cetăţi. Troia. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. şi fratriile în triburi. pe de altă parte. hidre. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. a glăsuit Heracle. regina Omfala. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. Ulterior. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. deşi puternic. din Micena. Apoi. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. Deianeira. Acesta a fost embrionul legendei. În ceea ce priveşte faptele menţionate. Dar. Heracle a fost. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. citim următoarele replici: „— Şi eu. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. făcută fără voie. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. cu mult înainte de războiul troian. A venit apoi războiul troian. .. cele douăsprezece munci. Roma a devenit o putere mediteraneană. şerpi. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. De pildă. în legenda lui Heracle. Heracle. este de observat că au fost alese cele mai importante. şi au început lupte între ele. după dorinţa Herei. Zeii m-au osândit. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. acolo unde se putea face. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. Astfel. ţi-o repet. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. genosurile s-au asociat în fratrii. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. Ulise. cel puţin în embrion. a glăsuit Virtutea.16 plămădite. mânia Herei. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. în cursul expunerii. devenit şi el Hercule. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. autorul a subliniat. semnificaţia legendelor. Dar mai târziu. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. balauri. adică substanţa legendelor înseşi. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o.

admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. de aceea era numit „măciucaşul”. a luat-o şi a făcut-o armă. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. tatăl său. 1960 . Nike conducea carul. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. şi când o voi înfrânge. Studiu introductiv . Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. pe nume Perifete. Heracle. drept armă de atac. L-au purtat spre Olimp. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. El oprea toţi drumeţii. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. de-aramă. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos.. c-abia plecat. Bucureşti . Din volumul Plutarh . drumeţule! i-a strigat Perifete. Editura ştiinţifică .. Dar Tezeu s-a ferit. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. — Eu te aştept. Vei fi mai mulţumit. de altfel. pe care le arată. se folosea de o măciucă.I. pe drumul gloriei. adesea contradictorii. ca să arate ce puternic animal doborâse el.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. l-a-mbiat Desfrânarea. Plutarh. despre Tezeu.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. luându-se la luptă cu el. Atena şi Nike. cap. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. s-a-nduplecat şi Hera. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. adânc. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. care. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. nu mă poţi amăgi!. Plăcându-i măciuca. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. dar Theseus. de care s-a folosit toată viaţa. zeiţa biruinţei. a spus din nou Virtutea. am să fiu fericit. Vieţi Paralele . — Ia stai. Am să mă lupt cu Hera. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. Autorul a mai găsit. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. notiţe istorice şi note de N.Barbu . la câţiva stânjeni. l-a ucis. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. în apoteoza lui Heracle. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. traducere .

ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. în acest fel. Theseus. Dimpotrivă. Iulus sau Ascaniu. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. care se bat cap in cap. ideea morală pe care vrea s-o exprime. de la Troia până în Italia. S-a trântit la pământ. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. mama lui Enea. l-a tot împuns cu lancea. căruia se adresează cartea. binefăcătoare pentru oameni. în expunere. triumful eforturilor biruitoare. Plutarh. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. În acest fel. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. Şi. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. îl dramatizează.. pesimist. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . cu sete. fără sens. din care au făcut parte Cezar şi August. dacă ţinem seama că ideea de bază. mai luminos decât expunerea abstractă. moralist-istoric. I-a sărit de grumaz. Şi. Tezeu n-a pierdut vremea. Faptul. până ce l-a răpus”. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. autorul a eliminat. Citind cele două pasaje. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. a lui Tezeu. al cărui fiu. ar fi de-a dreptul descurajator. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. a întemeiat ginta Iuliilor. Însă Tezeu. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. a dat un răget groaznic. subliniază acţiunea eroică. orice contradicţie cu privire la legende. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. În călătoria legendară a lui Enea. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. aşa cum este expus la autorul român. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. Perifete. de a releva încă o dată.. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. Alexandru Mitru reliefează faptul. cap. iraţional. pe care nu i le punea la îndemână legenda. În al doilea rând. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. X). ca întotdeauna. prin Afrodita. se spun în această privinţă” (Plutarh. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. în lumină. având în vedere cititorii cărora se adresează. amintind şi de întemeierea Romei. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. chiar împotriva hotărârii zeilor.

şi. Dar. şefii triburilor antice sunt. pregnante. evocaţi în note şi. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. cultura greacă i-a cucerit pe romani. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. mai demult. în acelaşi timp. cătau spre ele şi tăceau”. patos. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. cu privire la cincisprezece eroi. Civilizaţia miceniană. deşi se întâlneşte destul de des. evitându-se arhaismele. Iară bărbaţii. bine alese. forţă. putem afirma că: 1. rând pe rând. spre a le expune viaţa legendară. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. Romanii au cucerit Grecia. Aşadar. de la Perseu la Enea. s-ar putea spune. i-a povestit că. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. Procedând în acest fel. „ape”. basileii ahei. plină de înţeles moral. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. în realitate. „a începe”. pe care o simte cititorul. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. Fraza este adesea mijlocie. îndeosebi. ceea ce conferă expunerii relief. . Cuvintele „năvală”. pe lângă încântarea. plin de durere. aşa cum se spunea chiar în antichitate. cu mâhnire. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. „reci”. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. din îmbinarea lor. dar mai ales în note. dar. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. autorul expune legendele. care. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma.19 romanilor. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. „înspumate” n-au nimic extraordinar. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. în acest fel. autorul continuă: „Şi regele. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. dialogul. căci. dramatism. mai departe. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. sub influenţa acestei culturi. în expunerea legendelor. 2. şi predomină. şi totuşi. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. sub o formă mai vagă.

NICOLAE I. şi anume că. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. Ca şi „Legendele zeilor”.vocabularul. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. Dramatizarea acţiunii. Prof. Notele vin sa lămurească. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. BARBU . dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. pornind de la realităţi certe. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. * Din cele expuse. 7. prin explicaţii ştiinţifice. multe din ciudăţeniile miturilor. dacă nu cea mai izbutită. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. altceva decât o mitologie. 5. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. în fond. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. în care. Prin toate aceste calităţi. punându-i în faţă modele de luptă dârză. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. dialogul. 6. 4. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor.20 3. create de antici. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. Zicem „mitologie”. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii.

În călimara de argint. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Cântându-şi lin „Teogonia” . Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm.. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei.. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. bătrâne. „Binevenit să fii. plină de vise Şi de legende. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Şi trîmbiţele vor suna. Mai stă încă la ţărm. Pana-mi. Şi poeţi. din aripă de vultur. În fruntea lor e Hesiode.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. Corabia. Teogonia – renumit poem . Cel tînăr şi cu păr bălai. în care este povestită imaginara naştere a zeilor . Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. Mai sunt şi Pindar.

. Vom fi-n tovărăşie bună.. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu. Pe valurile-i înspumate. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. cel cu grai duios. dragi prieteni.. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . Urcaţi-vă … Şi .. Ţărm după ţărm.. Poeţii vor suna din lire. . Sofocle. toată Elada. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende..22 Eschil. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. să pornim!.

Uranus. Şi el Uranus. cât o să fie lumea lume. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori.. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. Şi îl privea cu ochii limpezi. fără hotare. luna. Pămîntul nostru larg şi darnic. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). c-un brâu de ape scânteietor. ziua. La vremea sorocită. şi el era cel mai şiret. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Lumea întreagă era-n haos. Celui din urmă i-au zis Cronos. Însă. O dezmierda cu ploi şi vânturi. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. plină de aştri lucitori. cel mai dibaci dintre titani.n-au fost întotdeauna astfel. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. pe care i-a numit titani. noaptea şi vânturile. fără formă. cerul înalt şi plin de stele. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. ai lacurilor de cleştar. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. precum cântau poeţii. haos învârtejit şi negru. în legendă. Ca să-i arate dragostea. era cerul..23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. suflând repezi. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. S . atâta timp cât era ziuă. din haos s-a desprins pământul. întreg pământul. strălucitori şi azurii. acela care înconjura.

— Îndură-te. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. Uranus. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. nici măcar în soţia sa. Peste un timp. Şi-nfricoşat . îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. Uranus. în prea întunecosul Tartar. avea cheia. Dar cum năştea un nou copil. tunete grele. Acum însă i-era destul. din locul de stăpân ceresc. hidoşi. dă-le drumul! Nu N . fii bun. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. Se mâniase-n sinea ei. Şi tot atâta timp trecea. degrabă primejdia care-l pândea. Mai înainte vreme. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. de către unul din feciori. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. îi cerea ea nemângâiată. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. necruţători. ce izbeau urechile ca un ciocan. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. Gheea vedea. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. zice legenda. şi trăsnete nimicitoare. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. Doar el. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. orbitoare.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. Uranus. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. enormi. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. Trei ziduri o împrejmuiau. Fii bun. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. plină de spaimă. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. cu umilinţă şi cu lacrimi.

A deschis porţile uriaşe. zeul era puternic. în depărtare. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat... Toţi au tăcut afar' de Cronos. dar el nu putea fi zărit.. şi Gheea n-a mai spus nimic. când îşi vedea soţia plângând. în acelaşi timp. Dorea de mult să se răzbune. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. când Uranus se odihnea.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. să pună mâna pe putere. se ruşinau să dea o luptă. titanii. pândind cu dinţii încleştaţi. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. Prin farmece necunoscute. El era foarte îndrăzneţ şi. ascunzându-i. Uranus era tatăl lor. plin de grijă. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. Însă. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. zeul Uranus. Ţinea la stăpânirea lui. dacă vei fi mai milostiv. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. până în Tartarul adânc. Iar pe furiş. orişice . Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. titanii. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. s-a furişat pe porţi afară. până la fiii ei. fruntea. şiret. tăişul ei scânteietor. — Mă voi supune!. ce erau tot de diamant.. S-a strecurat prin întuneric. prin vrăji numai de ea ştiute.. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . pentru că-l aruncase-n Tartar. A pătruns apoi. Din acel loc putea să vadă. tot pe şoptite.. deşi era nevinovat. i-a răspuns. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. pentru că-i zeu nemuritor. Şi îl ura pe tatăl său. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. a luat în mână secera şi.. şi iată cel mai bun prilej. A stat acolo până noaptea.. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. s-a ascuns după nişte stânci. pe furiş. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. Nu se înduioşa deloc. tăcută. Fără să stea prea mult pe gânduri. sfătuit de Gheea. Pe urmă. fiii. în gându-i.

Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . Deci. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. cu trufie. ce se ivise tot din haos. stăpânul aş fi eu. Ocean.de tată şi de zeu. N-avea de cine să se teamă. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. Rănit în pântec. fecior nevrednic! Blestem . Părea că o să-nceapă zarva. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. acuma. El biruise. iată.. se coborâse pe pământ. Şi fraţii lui. după multă vorbă. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. Ocean se cam întunecase. adică noaptea întunecată. Şi-n sfârşit. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. însângerat de Cronos. Ea îl văzuse pe Uranus lovit.. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. cătând-o pe soţia lui. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. tu vrei puterea ? Nu este drept. îţi doresc să ai parte. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor.. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . Dar tu eşti fratele cel mic. De drept. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. Să facă tot ce-i va plăcea. şi-l trăia. Şi a făcut o nuntă mare. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. a spus Ocean. misterioasă. noaptea. ceilalţi titani . De mine doar ascultă toţi. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. Şi. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. larg. căci sunt mai mare şi-nţelept. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui.. neapărat. Nu mai putea să dea-napoi.. plin de sânge. mulţumit.. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost.A poruncit să se deschidă. ducând cu sine noaptea neagră. şi nu ţi-o dau. Mai mult. porţile de diamant. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. Deodată l-a zărit că vine. Au râs şi au benchetuit.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. Uranus a căzut în tină. Era beat de bucurie şi de triumf . Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. Se bucurau că sunt stăpâni. Zeul Uranus. cândva. îl ajutau. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului... Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos.. din înalt.. cea mai frumoasă titanidă. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. Putea să cârmuiască-n voie. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. să-i . titanul l-a lovit în pântec4 ... Şi-acum... trebuia. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer.

— Aş vrea să văd. .. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . tirane Cronos. benchetuind nepăsător. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . să te văd. strigase cu glas tare Nix. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung.27 pedepsească pe titani. Nemesis – aspra răzbunare . întunecat. O. cum îţi va fi domnia ta. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus.. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. înstelatul. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. Eris – discordia cea cruntă. zeule Cronos.

Dintre toate aceste opere de artă. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. şi tot el le înghite. cu timpul care se scurge. De aceea . Râul de foc şi smoală. cum. Alt titan. pentru elini. un băietan. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. 6. 2. căsătorită cu Astreu. de cele mai multe ori. în număr de trei mii. artistul a pictat pământul. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. Reea.. aurora. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. străvechea mamă a tuturor. pentru că vechii greci. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. 3. Hiperion şi cu soţia sa. şi ai celor trei mii de nimfe. spuneau legendele eline. . secera cu care l-a doborât pe tatăl său. era numit de către elini : Fleghietonul. 7. Notul – vântul de la miazăzi. din legendă. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. Gheea. 4. El este tatăl tuturor fiinţelor. În mână are. Cronos. dată de mama sa.. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant.." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. într-o expresie rămasă celebră. Teea. elinii. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. La rândul ei. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. Eurul – vântul prielnic din răsărit. numite oceanide. a cărei fiică era. au odrăslit pe Helios – soarele. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. 5. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. în concepţia elinilor. O. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii.închipuia. Cronos – la romani Saturn – se confundă.la romani Tera. mai mulţi pictori şi sculptori. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. care înconjura Tartarul. mamă a zeilor.. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). te salut pe tine. în poemul său „Teogonia". Într-un imn atribuit bătrânului Homer. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. lumina şi vânturile. ce populau Olimpul şi întreaga lume. apele şi fiinţele vii. Gemând de durere. soaţă a lui Uranus înstelatul. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. cum se va vedea mai tîrziu. Iar Eos. în decursul veacurilor. Zeul cerului înstelat a căzut jos. Din versurile lui s-au inspirat. cel aducător de ploaie. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. În mijlocul tabloului. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil.28 Note: 1. Selene – luna şi Eos – aurora. Îndură-te. ca şi zeiţa Gheea. tot pământul. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. o clepsidră. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte.

Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. N-a fost el însuşi zăvorât. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. Cronos a făurit un plan. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos.. O. nu se înşală niciodată. Copiii lui. ce-a mai fost pe biata Reea!. destul de bine. Ştia el doar.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. dar nu în temniţă. Uranus. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. dar mulţumit tot nu era. îşi va înlătura copiii. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. înşelăciunea îi tot tulburau inima. că temniţele se deschid. De câte ori venea pe lume un D . şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. atunci când face prevestiri. Ştia că tatăl său. sub ochii-ndureraţi ai mamei. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. Fiicele nopţii : răzbunarea. născuţi de Reea.. Uranus. Gînduri ascunse-l frământau. La fel ca tatăl său. discordia. nu-n Tartar.

în timpul cât o fi să nască. şi cum n-avea vederea bună. adâncă. pânâ în pântecele-i negru. — Să nu mai plângi. şi s-a întors acasă iute. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . vom mai vedea.. şi ce va fi. neagră. sărmano. a socotit că-i fiul său. călăuzită chiar de Gheea. Gheea. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea.. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. ţi-am adus ultimul vlăstar. şi s-a înduioşat adânc. în insula numită Creta. Şi s-a făcut că lăcrămează. mamă a zeilor cereşti!. S . de copil. Creta.. încăpător şi sănătos. Hera. şi trei fete : pe Hestia. Demetra.. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva.. ca să îţi scapi din Tartar fiii. Reea a şi născut un fiu.. să-l mănânce. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. la stână. Cronos striga să i-l aducă. S-a dus în peştera de piatră şi. pe Hades şi pe Poseidon. de foamea cruntă a lui Cronos.. Cronos. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. i-a grăit Gheea. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. precum mi-ai poruncit. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. mare Gheea. răcoroasă . a luat pietroiul cel învelit în scutece.. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. Este o peşteră acolo. În peşteră vei naşte-n voie. îi înghiţea cât ai clipi. pe care l-am născut azi-noapte. pe ultimul vlăstar al meu. a glăsuit zeiţa Reea. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. a alergat la buna Gheea. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. tu. şi-a dat-o soţului său. — Iată. grăbit. Cronos. o. Te voi călăuzi. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii.. înalt. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept.30 nou copil. Şi el. zeiţa Gheea. Ajută-mă acum..

Trăia însă pe-atunci. să facă danţuri zgomotoase. un neam de semizei războinici. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. Nici nu trecuse bine anul. cât altu-n douăzeci şi cinci. bătea din palme şi ţipa. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. mere.31 — Ha. Gheea le-a poruncit să vină şi. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. puteau s-audă zgomotul. precum se spune. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. în Creta. fără de voia sa. de mic. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. Iar dacă zeul afla taina. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. S-a mai dus unul. iată. cu săbiile şi lăncile. ha. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. cu ea. Făcea. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. sfetnicii săi.. atât de mare gălăgie. . căci cornul se umplea la loc. Zeus alerga peste tot. care stătea la pândă. zburda printre stejarii de pe munte. Crescând puţin mai mare. şi Gheea. în peştera muntelui Ida. ce aveau nume de cureţi. fiicele regelui din Creta. Vestita capră Amalteea. Era o capră fermecată. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. colo-n Creta. Altă primejdie s-a stins!. încât era pericol mare. cu putere.. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. struguri şi alte bunătăţi de soi. pere.. De mic avea putere-n braţe. Încât. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. voinic. născuţi tot de zeiţa Gheea. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. nimfele au adus o capră.. Pentru că. Şi el se înălţa-ntr-un an. Reea. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. Capra avea grai omenesc. ha. şi Zeus se făcuse mare. A mai chemat şi două nimfe. cât un bărbat din cei mai zdraveni. Cronos. să bată-n scuturi. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. la intrarea peşterii. pe Ida şi pe Adrasteea. a râs cu poftă zeul Cronos. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. jucându-se cu Amalteea. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. Drept mângâiere Amalteei. decât arar şi pe ascuns. ha!. din prima clipă.

care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. lance sau săgeată. Este constelaţia Caprei. şi mai târziu romanii. sau pavăza. socotindu-l aducător de noroc. cum povesteau legendele eline. Elinii. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. . în amintirea copilăriei sale.32 Note: 1. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. După moarte. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida.

în timpul nopţii.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. Un vultur se-nălţa. prin gânguritul lor duios.. pe un munte. F . drept răsplată pentru vultur. nectar – lui Zeus. nu mai ţinea cu zeul Cronos. ţâşnea din piatră un izvor. tot de zei. era la vârsta bărbăţiei. Însă toate aceste fapte. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. Mâncând ambrozia cea dulce. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. Mama sa. Şi. şi să vestească primăvara. Şi-i aducea această băutură – numită. l-a luat cu dânsul în Olimp. să-i stea necontenit de veghe. a dobândit puteri cereşti. L-a pus chiar lângă tronul lui. în zorii fiecărei zile. pe ascuns. mândra zeiţă a iubirii. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. ca să se adape. Ştia că nici bunica. crescut în Creta. de-asemeni. ce se chema ambrozie.. minunată. sub un stei uriaş. Zeus le-a săvârşit pe urmă. Zeus s-a înălţat mai iute. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. când a ajuns stăpân. când a ajuns şi el stăpân. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. Gheea. Zeus. sorbind nectarul fermecat. Reea. Dar nu era izvor cu apă. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. Acolo.

nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. a luat această băutură . sprijin în orice-mprejurare. se frământa voinicul Zeus. Este neîndoios că soarta.. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. era singur. Zeus. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. Fiica titanului Ocean. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. N-avea alături.. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. Moira1 . În schimb. pe malul fluviului Ocean2 . iubire. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. Metis. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. că dânsul i-a strigat D ." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. neînduplecată. văzând pe Zeus că îi jură. decât pe mama sa.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. De-aici ea a cules o plantă. el. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul... Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. Dar ştim că a vorbit cu ea. O plantă verde şi spinoasă. Asta-i uşor!. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. Dar cine poate fi acela. Şi Zeus s-a gândit adânc. atît de-nflăcărat. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. şi-a pornit repede acasă. să-l ajute. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. care părea a fi nectar. pe malul fluviului Ocean. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. primul născut dintre titani. Reea.. pe Reea. Cronos. Ei îi juraseră credinţă. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. Dar Reea era mult prea slabă. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. — Atâta vrei ?..

pe cât se pare. a şi simţit că-i vine rău. haideţi să-i eliberăm!. Atunci. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. căci ei încă nu-l cunoşteau. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. după ce totu-i izbutise. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. s-au strâns în jurul blândei Reea. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. ajutat de frumoasa Metis. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. Demetra . Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. fete şi băieţi. de nădejde. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. a grăit Zeus fraţilor.. erau acolo. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. când deschisese poarta de diamant. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. Hera. titanii. îngrozit de cele ce se întâmplau. eliberase numai pe fraţii săi. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. Deci trebuie să fim uniţi. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte.. cu îndrăzneală. Şi fraţii şi surorile. Reea atât a aşteptat. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. — Noi le vom da drumul îndată. Ba mai pusese şi o strajă. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. Cronos. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. după ce s-au îmbrăţişat. Zeus s-a veselit grozav. zeul a luat în mână vasul plin. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. şi Hades şi Poseidon... auzind vestea. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. Nebănuind nimica. din timpul zeului Uranus. la loc. teferi. Într-adevăr. copiii: Hestia . numit Campe. în timp ce Cronos. Deci. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. pe monstrul hâd. ciclopii şi hecatonhirii. ca lupta s-o sfârşim cu bine. Zeus l-a prins de gât pe monstru.

Cum îşi punea casca pe cap. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. cu trei dinţi. De-asemeni. Dacă izbea zeul cu furca. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. au mai făurit şi lui Poseidon. Proptindu-se cu umerii. S-au repezit apoi la porţi Hades. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. Ţineau puterea pe nedrept. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. recunoştinţa către zei. ciclopii au şi făurit fulgere. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. Egeea. pe care le-au încredinţat lui Zeus. în luptă. de îndată. vor primi o răsplată dreaptă. mijlociul. noul lor stăpân. zeul se făcea nevăzut. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. se revărsau şi înecau păşuni. până ce monstrul a căzut. Titanii vor fi pedepsiţi. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. fratele cel mai mare. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană.. Olimpul3. o furcă mare. mijlociul. ogoare şi livezi. zeii au spart porţile largi.. muntele semeţ. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. tunete şi trăsnete.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. P . şi cu Poseidon. Ca să-şi arate. izbind cu pumnii şi genunchii. şi priveghea toată Elada.

de sub pămînt.. Titanii au fost îmbrânciţi. a dăinuit acest război. după poruncile lui Zeus. Asta n-o pot îndura.. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. R . Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. marea nesfârşită şi râurile de argint. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. în acest potop de foc. în Tartarul întunecat. Zeus era noul stăpân. Toţi se plecau în faţa lui.vitejeşte. cel pe care l-am ajutat să se înalţe.. pe dâre albe de lumină. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. se plângea Gheea zeilor. Pădurile. braţe şi grumazuri. unde-i ţinuse şi Uranus. hecatonhirii aruncau.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. — Titanii sunt copiii mei. se mâniase rău pe el. Zece ani. câte o sută de pietroaie. Ciclopii ajutau şi ei. zdrobindu-le umeri şi şolduri. când este stăpân. ce-ntrecea orice-nchipuire. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. mâniat. Şi Zeus.Flacăra lui se ridica. înainte verzi. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. La poartă. lovind într-una.. Zeus. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. Abia de i-am putut scăpa. poate şi mai bine.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. picioare. El năvălea peste titani. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus.. Cerul a dat parcă un geamăt. cu forţă înspăimântătoare. şi ajunsese până-n haos. acuma. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. când zeii au intrat în luptă. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. Iar zeii Hades şi Poseidon. Focul se întinaea mereu. înspre mănunchiul de titani. Uranus i-a lovit din greu. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. prelung şi surd. azvârlind tunete cumplite. mama zeilor. întemniţându-i sub pământ.. ce nu avea asemănare. Doar Gheea. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. Pământul roditor ardea. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. Hestia. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. Şi.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. titanii ? Nu. Zeus mi-o va plăti curînd.

însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. ce le sunt hărăzite. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. 3. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. aruncate asupra lor de hecatonhiri. şi Atropos. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. nici jertfe. La romani.38 Note: 1. socotind totul zadarnic. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. prin trei surori. la elini. Închipuie frământările din interiorul pământului. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. care tăia firul vieţii cu un foarfece. Zeus. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. Altul încearcă să întâmpine. Hotărârile soartei. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. aerul cel mai pur îl împresoară . care trebuie să domine totul în lume. cad în abisul negru. fără hotare. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. Homer. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. În jurul capului purta o cunună de stele. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. Lahesis. în urma cărora se formau munţii şi mările. Astfel. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. nici atins de zăpezi. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. piatra ce se rostogoleşte către el. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. Mai târziu. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Oceanul. cu fulgerele în pumni." 4. Această luptă fubuloasă – titanică. cum credeau elinii. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. Într-un loc munţii se ridicau. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. prin legi de neclintit. de pe pământul ars. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. care desfăşura firul vieţii. Ceilalţi. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. care va dăinui cât zilele eterne. . înghiţind-o pe Metis. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. ca într-un vis fantastic. 2. cântând Olimpul. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. Metis. ivită pe lume înaintea lui. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. fiica lui Ocean. a fost. de aur. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. cunoscute de zei. prima lui soţie. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. ursitoare sau parce : Cloto. cu braţele. încovoindu-l.

pământul roditor şi larg. nesfârşit. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . iar Zeus a urmat aşa : — Voi. cândva. Da. totul era al lui. Să vie Hades şi Poseidon. trona pe muntele Olimp. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. cu mare grabă .. Plin de mândrie privea el cerul albastru. Şi fraţii s-au înfăţişat. El. mările. să-i pedepsim ne-ndurători. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. Deci. asemeni unui mare rege. ce şezuse altădată ascuns în Creta. Poruncea pe voia lui. domnea acuma în Olimp şi poruncea.. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. ca şi mine.39 ZEII OLIMPULUI eus. şi dacă îşi dorea ceva. Suntem stăpâni. Eu voi domni. Însă am să vă dau şi . Totul. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. împreună am învins şi împreună vom domni. să se răscoale în vreun chip. născutul din titani . m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă.

Cei trei şi-au împărţit puterea. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. şi. din miazănoapte-n asfinţit. întrebând ce porunci le dă. mijlocia. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos.. dar Zeus a rămas stăpân. Zeus s-a aplecat spre ea şi. şi de-alta tot ce-i sub pământ. primul fecior născut de Reea. sora lui cea mai mare. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. care înseamnă viaţa în oricare cămin. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. de alta fluvii. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. Voi trageţi ce v-a mai rămas. cu Tartarul întunecos. focul. să mi-l vegheaţi. şi-a hotărât-o de soţie. şi din această pricină nu are voie să se stingă. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon.. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. care-i fusese hărăzit. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. iar lui Poseidon apele din mări. Mai rămăsese numai Hera. să-l cârmuiţi. Focul. Eu sunt mai mare. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. după cât se povesteşte. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât.. pline de peşti săgetători.. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . eu îmi voi păstra cerul. mări întinse. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. Zeus i-a încredinţat Hestiei. de unde poţi cuprinde tot.40 vouă câte-un ţinut.. Iată. ce sta sfioasă-n faţa lui. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât.. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii.. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. mângâind-o blând pe păr. din răsărit în miazăzi. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades.. De o parte-i cerul luminos. Deşi sunt mijlociu. din fluvii şi izvoare. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane.

41 pentru nuntă. astfel. zeiţa Metis. ci-n nişte-mprejurări ciudate. Şi se ţinuse de cuvînt. va naşte-n primul rând o fată. zei din cei mari. — Numai aşa puteam să fac. cu pruncuşorul ei cu tot. cugeta Zeus. zei olimpieni. Zeus a tremurat de spaimă. Până să înţeleagă. fiica lui cea dragă. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. «ochi de-azur» . ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. care-şi mânca odraslele.. pe ea o voi numi întâi!. ce are soţul său de gând. Totuşi. precum fusese voia lui. a tresărit deodată Zeus. a rostit el spre ceilalţi zei. Trecuse vremea cuvenită. A trecut timpul. dac-ar fi trăit. să i se-nfăţişeze lui.. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. Titanii au fost doisprezece. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. destinul neînduplecat.. urmând şi el pilda lui Cronos. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. Zeul Uranus. biata. Zeus a poftit-o la el pe Metis.. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. pe Atena. şi Metis trebuia să nască. socotindu-l cu ei pe Cronos. mai mulţumit ca înainte. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie.. Şi. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. acesta a şi înghiţit-o. până-n ziua când Metis. nu se născuse ca oricare. pe toţi." Şi a chemat-o pe Atena. Copilul era chiar Atena. să ne-nsoţească pe noi toţi. urma să nască pe Atena. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron.. auzind ce-i urzise Moira. Totul era orânduit. A înghiţit-o. A!. înstelatul. de-a doua mână. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. ba şi o serie de cortegii... Şi-acum pe cine voi chema ?. reîntors acasă. i-a răspuns că soţia lui. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. deci. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. suntem puţini numai noi şase. copila mea cea mai iubită. apoi va naşte un băiat. Neştiind cum să-şi A . pe Metis. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare.

Hefaistos. făuriţi parcă din azur. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă.. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. Marea. nou-născută. şi de uimire. Când a izbit securea ţeasta. — Bine. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. mai ales. Din creştetul nemuritor. cât era de mare. El era meşter priceput. de-asemeni. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. avea o fierărie-n Lemnos3 . Ochii zeiţei.. Olimpul. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. mai ales când se supăra.. s-a ivit o zeiţă mândră. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ.. soarele cel strălucitor. Înăbuşindu-şi în el frica.. a vuit. să stea pe veci nemăritată. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. cum spun legendele eline. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. la porunca-ţi. Ba chiar şi Helios din cer. a spus zeul stăpân. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . cu tăiş bine ascuţit. fiul titanului Hiperion. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. pe tine. în muncă sau în bătălii. Iară Atena.42 potolească această mare suferinţă. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. iată. Cu Zeus nu era de glumă. cât a putut. neliniştit. cu o secure ascuţită. Despică-mi fruntea mai curând. Zeus.. . era atât de frumoasă. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. Pământul s-a cutremurat. pe frunte coif. erau albaştri-verzi. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. Atena. Nu pot să rabd durerile. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. purtând o platoşă de aur. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar.

era chipeşul tânăr Ares. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. Era L . înalt şi zvelt. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. văzându-l cât e de urât. Copilul s-a lovit cam rău. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. din mâini.. Celălalt fiu. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. l-a prins în braţe pe copil. pe un pitic numit Chedalion. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . Mama sa. Doi dintre ei erau ai Herei. s-a întors iarăşi în Olimp. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. sub mări.. pe Atena. acolo-n fierărie. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. dar şi zeu peste meşteşuguri. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. când băiatul se înălţase binişor. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. dar zvânturat şi cam neghiob. nu ştiu cum. Asta spunea zeiţa Hera. Zeul acesta era şchiop.. ologule ? i-a răcnit el.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. l-a scăpat.. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. Dar cum era de priceput. frânt. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. L-a aruncat. iar celălalt frumos la chip. Trupu-l durea mai peste tot. după această întâmplare. Era acuma şi mai şchiop. când era mic. Hera. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. bătută-n stele de argint. însă încetinel la minte. ca pe-un pietroi. cea cu picioare de argint. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. S-a ridicat încet. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. dar Zeus se răstea grozav. Unul dintre băieţii Herei era urât. Norocul lui a fost că Tetis. Cuvântul nu şi-l respecta. Băiatul l-a rugat să tacă. Apoi. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. altfel se sfărâma de tot. Zeus s-a supărat mai rău. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. Nu ştim ce pricină era. sub trupul lui voinic. soţia marelui Ocean. să-l înece. povestea că într-o zi. şi astfel a rămas beteag. pe care Hera îl dăruise soţului. când şi-a născut băiatul. Poate mai mult ca o răsplată. Era frumos. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. Picioarele i se urneau cu greu. Peste o vreme.

şi hoţ. zeu al negoţului. Crud precum eşti. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. precum spunea el însuşi. şi-a luat curând şi-alte soţii. eu port umbrele celor morţi. Unu-i urât. Găsindu-şi deci acest motiv.. stăpânul lumii. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. în ceruri.. ca şi pe pământ. chiuind. şi Hera nu mai poate-avea. atât de hărţuit. de mult te-aş fi gonit din cer. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . se plângea Hermes celorlalţi zei. la zeul Hades. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic.... născocitor.. era veşnic pe lângă tatăl său. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. Zeus. De dimineaţă-n zori mă scol. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. Chiar tatăl său. altul neghiob. Doresc să am odrasle multe. şi totuşi. călătoriilor pe mare şi pe uscat. Şi ea i l-a născut pe Hermes. .44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. Zeus. Era. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. în Olimp. cu care dânsul se născuse. s-a repezit cu suliţa către pământ . discordie şi bătălii. de nu erai feciorul meu. şi al născocitorilor.. Una din ele a fost Maia. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. — Sunt zeul cel mai oropsit. să caute sfadă şi măcel. bun de negoţ şi bun de gură. sânge vărsat şi lacrimi plânse. o să-mi mai iau şi-alte soţii. Iar noaptea. săvârşit fără chibzuială. Mă ostenesc peste puteri. Toţi te urăsc. i-a rostit Zeus fiului. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. zeiţă din Arcadia. jos. hoţiei. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. şi mincinos. zeul războiului hapsân. Apoi alerg la el. când vă odihniţi. curăţ palatele lui Zeus. cu tot necazul Herei. privind în urma lui. sub pământ. care aduce doar prăpăd. Aşa stând lucrurile. dar şi isteţ. îşi zise sieşi. Pentru aceste multe daruri.. încât nici noaptea nu putea să doarmă.

de când îi răpusese fiii. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. zvârlind flăcări asupra ei. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. defel... o Gheea. părea că este nimicit. nici de ţărm. Umbla pe drumuri grele Leto. Planul urzit.. atunci mă învoiesc!. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. cu ruşine. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. şi nicăieri nu putea naşte. plângând cu jale. eu. giganţii cei îngrozitori. şi n-am livezi. Nemaiştiind ce poate face. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. a răspuns ea. Când va vedea că sunt de piatră. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. pe care-i prevestea Uranus. insulă de piatră. Leto s-a dus la un oracol. să-i ceară adăpost. Nebună de mînie. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera... A cerut ajutorul Gheei. adică-n insula de piatră. după o clipă de gândire. care o urmărea pe Leto... Era o insulă pustie. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. Totuşi Hera nu A . din slăvi. Insula s-a temut întâi. atât erau. fără a fi prinsă de fundul mării. Să meargă deci în insulă.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. în dureri. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. Şi amândouă-au uneltit. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. Leto. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. mama zeului. şi-atuncea mă voi cufunda.. şi te-oi slăvi. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva.. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. Nici iarba nu creştea pe ea. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. — Am auzit. a mai rostit zeiţa Leto. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. de Hera. Gheea nici nu vroia s-audă. decât pe propriii ei feciori. — Îmi juri tu asta. numit Piton. cum o numeau vechii elini. — Bine. şi n-am păşuni. Şi Leto rătăcea întruna. Nici Piton n-o putea ajunge.. căci nu ştia să-noate-n mări. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. — N-ai teamă. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. — Îndură-te.

Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. Iar Zeus l-a numit. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. Olimpul mai primise. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. Când s-a născut zeul Apolo. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. cerându-l oblăduitor. Fata s-a înălţat pe clipă. copiii. văluri albe. de piatră. până atunci. Şi zeiţa a fost mişcată. Ştia să cânte minunat! Muzele. cele nouă muze. pe Artemis. s-au adunat în jurul lui. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. nici în Olimp. nectar şi flori. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. Hermes. alţi şase zei : Atena. Pe celălalt copil al Letei. care-i întuneca vederea. s-a prins bine de fundul mării. . afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. să-l nască şi pe Apolo. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. văzând pe Leto suferind. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit.. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. în sfârşit. să se ridice în picioare. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. Şi ea. dată de argintia lună.46 s-a lăsat. Ares. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. de nouă coţi. Apolo şi Artemis. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor.. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. iată. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. la rându-i. deci. a dat sprijin măicuţei sale. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. aflând de-atâta suferinţă. când va intra dânsu-n Olimp. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. ambrozie. insula a şi înverzit. Prin doi stâlpi. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. toată din aur. Erau. Avea în jurul frunţii raze. pe dată. Hefaistos. foarte-nalţi.

cum se numeau. Ele s-au prefăcut în spumă. în timp ce muzele îi D . acuma. dar Moira hotărâse altfel. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. şi graţie. pe Uranus. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. ce se numeşte „în corimb". în sfârşit. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. lăsând perdelele de nori. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. zeii s-au ridicat cu toţii. şi gingăşie. ca şi de zei. harnic. sângele i s-a scurs în ţărână. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. Purtată de Zefir. modest. Ba. să nu se vadă înăuntru. după cât se povesteşte. zeiţa a tot plutit pe apa mării. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. Horele străjuiau Olimpul. Era divina Afrodita. danţau. cu multă grijă. Leto – zeiţa cea tăcută . Dar asta nu-l mai mulţumea. pline de graţie. însă schilod. zeu. cea jinduită deopotrivă de muritori. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . în Olimp. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. mlădii. de-asemeni. Charitele subţiri. Zeii Olimpului6 . şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Selene – argintia lună . Iară zeiţele-anotimpuri. S-a însoţit cu zeul faur. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. Temis – copila lui Uranus. Era Dionisos cel vesel. erau cu toţii doisprezece.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. năuci de-atâta frumuseţe. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. într-o pieptănătură mândră. Hefaistos cel priceput. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. din aurul cel mai curat. ocrotitorul podgoriei. s-au pogorât în jurul ei. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . Acolo s-au născut giganţii. sau horele.

când petreceau sau se luptau. alcătuind cortegii mândre. . sau pedepseau pe muritori. ce-i însoţeau pe olimpieni. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare.

ca şi zeii. şi altul pentru întinsul mărilor. pe baza vechilor cântece şi legende. consideraţi un fel de basilei. după cum spune legenda. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. . puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. rolul regilor de mai târziu. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. în dauna supuşilor. pentru că ei erau neam de zei. pentru că dezvăluiseră faptele rele. Homer. să stăpânească. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. de asemeni. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. dar şi grindina nimicitoare. aveau dreptul. în primul rând pentru că erau din neam ales. fără a li se putea cere socoteală. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. ca înseşi forţele naturii. De pildă. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". a marilor conducători de triburi. pe care el le putea însă călca oricînd. sămânţă de titani. deci. la diferite popoare. bătrînul aed orb. şi a poetului Hesiode de un altul. Zeus se supăra pe necredinţa altora. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. este o sublimă pildă. Ceilalţi zei olimpieni. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. mari poeme epice. La începuturile istoriei. El cerea să fie slujit şi. ca şi stăpânii lor. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. aceştia nu aveau voie să cârtească. fără a fi pedepsiţi. cei care. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori.49 Note: 1. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi.. să calce eventual legile şi morala. care se afla la curţile basileilor elini. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. scandându-le apoi. Cu amară ironie. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu.. se asemănau aristocraţiei gentilice. unul pentru ţinuturile subterane. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. acompaniaţi de liră. şi forţe sociale. Zeus. Bunăoară. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. trecând. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". de basilei. beneficiind şi ei de toate bunurile. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. că poate înşela fete şi femei pământene. care străbăteau toată Elada compunând. care făcea să rodească natura. făcându-se că le proslăveşte faptele. afară de Zeus . în parte. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. Amândoi erau straşnic chinuiţi. în cursul dezvoltării ulterioare. Fiind deci de origine divină şi ei. Dar curând intră în acţiune.Hades şi Poseidon. alături de forţele naturii. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. Erau nemuritori. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi.

cât ai clipi. 3. E. cele două elemente de bază în viaţa omului. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. 9. ce i s-a adăugat Atenei. între altele. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. 2.. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. într-o insulă din mijlocul mării. după cum vom vedea în alte poveşti. Afrodita-Venus. fulgerele. sau să se înalţe în slăvi. în „Dialogurile" lui Lucian. El guverna anotimpurile. întunericul originar al haosului. zeul luminii. copii. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. 417.P. Artemis-Diana. 1957. Mai târziu. Hermes-Mercur. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Atena-Minerva. fiu al regelui Troiei. Engels. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. Charitele – cele trei graţii. aşa de repede. La vechii elini. 4. noaptea trecătoare. Marx. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. . Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Leto este numai o zeiţă a nopţii. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. Dionisos-Bachus. 8.50 crivăţul aspru. Tot astfel. în spiritualele sale „dialoguri". în chip comic. zeiţa Leto. Poseidon-Neptun. 6.L. tot el guverna lumina şi întunericul. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. pe baza legilor naturii. Numele grecesc : Palas. I. Buc.P. 7. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. la romani. Hades-Pluton. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. pag. Noaptea. Ares-Marte. în chip tragic. vara şi toamna. au trebuit să moară încă o dată.) 5. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. Hefaistos-Vulcan. curată. care sunt fiicele lui. Hestia-Vesta. Apolo-Apolo. Fr. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. Acest nume i s-a dat. în legendele eline. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. face loc în zori luminii solare. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. (K. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. astăzi stinşi. Demetra-Ceres. „Opere" voi. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. are înţelesul de fată . tânâră. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. Ganimede. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. Hera-Junona.

Picioarele lor colosale aveau. de-un muritor şi de un zeu. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. În urma vrăjilor zeiţei. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. făcuse tainic nişte vrăji. giganţii nu cădeau învinşi. giganţii. dar nu erau nemuritori. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. giganţii. Şi ei crescuseră cât munţii. Fără să piardă vremea. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. încă de pe atunci. răpuşi cu armele.-n acelaşi timp. Ea mai avea nişte feciori. curse din rana lui Uranus. Şi mama lor. Mai mult. fiindcă îi închisese pe fiii săi. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. Dar. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. Şi ei aveau puteri uriaşe. luna să îşi acopere Z . trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. plin de ruşine. dorind să-i apere de moarte. decât dacă erau loviţi. titanii. cu armele. Puteau să fie doborâţi. precum fuseseră titanii. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. Şi nu e nici o îndoială că ei. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. în loc de piele. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. de aur. zeiţa Gheea. ucişi. ce le cădeau până la glezne. dacă aveau această iarbă. din Olimp.-n Tartar. luând forme înspăimântătoare. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. solzi.

. în afund. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. cu lancea-n mână. Zeus îi înfrunta cu furie. Lăncile lor brăzdau văzduhul. — Degeaba eşti uimit. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. Izbeau cu suliţe. Zeus era mai liniştit. unul dintre dânşii. peste stânci. Să staţi şi voi lângă titani. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. cu un văl negru. nepătruns. de-un zeu şi de un muritor. iată. albe. îşi lumina drum pe pământ. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. aruncând fulgere din cer. izbit de două ori în trupu-i. Dar. până în Tartar. tăioase. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. Însă Alcioneu. sclipitoare. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. înţelepciunii şi prudenţei. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. i-a rostit ea. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. şi treceau dincolo de nori. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. Numai şiretul stăpân. viteaz şi neînfricoşat de moarte. El le-a găsit. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. gigantul. aprinse. Primejdia se spulberase. ca să-i învingă pe giganţi. Zeus. Dar. şi Atena. zeiţă a eroilor. care-i ferea de lovituri. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. Îl ocroteşte vraja Gheei. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. un luptător voinic. Heracle. cu un mănunchi de fulgere. În astă vreme. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi.. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. Alcioneu. împotriva farmecelor Gheei. argintie. cu un urlet groaznic. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. să ajungă până în Olimp. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. Heracle2 . Pe urmă. şi ai să-l nimiceşti L . apoi cu torţe mari.52 cununa-i mândră. în loc să cadă la pământ. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. ca pe nişte neputincioşi. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. căutând acele buruieni. Atrage-l în tărâm străin. Noroc că se găsea acolo.

a trântit peste el un munte. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. au ajuns repede în drumul giganţilor. din slavă. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni.În acest timp. prăvălindu-l într-o groapă. Ele au ascultat porunca şi. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. s-au repezit după erou.. şi vrând să-l scape pe Heracle. . unii din ei cerându-le chiar de soţii. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . grămadă. iubita lui soţie. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . şi Afrodita cea gingaşă. Legenda spune că giganţii. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . sărind din muntele Olimp. Zeus. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. a aruncat şi el un fulger. pe Heracle. Lovea mereu cu trăsnete. Uitându-şi ura pe Heracle. sub lovitura lui Heracle. cu ură mare. să-l răzbunăm. Zeus a poruncit să plece Hera.53 curând. nouă giganţi. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. vicleanul. . lângă mare. Zeus . care erau gata să-l prindă pe Heracle. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. înstelatul. stăpână peste dragoste. băgând de seamă asta.. Hermes. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . Dulcea zeiţă Afrodita.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. Artemis. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. ducîndu-l în Sicilia şi. în ei. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. Heracle s-a făcut că fuge . n-a stat să piardă nici o clipă. Ares şi Hefaistos. — Alcioneu e doborât. au strigat ei. pristavul lui cel de credinţă. Heracle a ţintit de-asemeni. plutind pe un nor de aur. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. s-au prefăcut şi ei în munţi. pierind acolo. cu câteva săgeţi. Zeus. Şi le-au mărturisit iubirea. Poseidon.

2. 3. prăbuşind deasupra lui un munte. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. în splendide basoreliefuri şi statui. urmând pe Hesiode. îi descrie în versurile lui pe giganţi. ce se numea Alcmena. din toată încordarea trupului şi a feţei. cu un genunchi la pământ si un picior întins. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. La început muritor. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. este poetul Apolodor din Atena. . Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. nu poate să se opună elanului zeiţei. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. Cel care. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. ca şi pe amforele vechi. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. se vede că se luptă cu deznădejde. Gigantul. căutând un sprijin. deşi. să-l facă prizonier pe veşnicie.54 Note 1. cu o mare plasticitate de imagini. ca o răsplată a vitejiei sale. în insula Sicilia. Heracle. Heracle va dobândi mai târziu. 4. în marmură sau în ceramică. nemurirea.

O linişte înşelătoare. pe nume Tifon1 . se aşternuse linişte. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. şi alta – răsăritul rumen. Tot un gigant.55 TIFON n timp. flăcări ce mistuiau. una – apusul argintiu. iară pe alţii-i nimicise. Gâtlejurile lui adânci. după aceste lupte date de zeii olimpieni. sau răgete de lei flămânzi. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. Cu capul ajungea. cu şuiere. cât jumătate de pământ. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. U . Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. Iară pe capete. se ridicau. apoi cu ceata de giganţi. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. Picioarele nu-i oboseau. întâi cu Cronos şi titanii. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. cum încă nu se mai văzuse. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. îndată. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. se pare. până la stelele din cer. Era atât de mare Tifon. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. fierbinţi de-atâta pălălaie. în şuvoi. Iar mâinile-i puteau s-atingă. orice li se ivea în cale. Deasupra umerilor largi. Din boturile de balaur ţâşneau afară. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri.

Tifon. Ba. uşor. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. L . S-au repezit care-ncotro. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. altu-n şacal. Dar oricît a mai cercetat. Dar aici. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. pe umeri . dac-ar avea. Şi au rămas tăcând chitic. fără măcar să mai respire. să nu mai fie cunoscuţi. ei au ajuns până-n Egipt. Fugind necontenit. l-a zvârlit într-o peşteră. dup-atâta spaimă. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. Atât era de fioros. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. Unul în ţap. Şerpii. căci el s-a ruşinat să fugă. l-au prins pe Zeus curmeziş. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. Acolo. a-nceput. toţi s-au preschimbat. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. Zeus căzuse prins . învins. în uliu. Hermes. Cel care şi-a venit oleacă în fire. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. ascunşi pe unde s-a putut. şarpe şi broscoi. care se înălţau din coapsele gigantului. L-au strâns şi l-au înlănţuit. a fost fiul lui Zeus. Atunci. ascunşi în trupuri de dihănii. Atât erau de-nspăimântaţi. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. a tot fugit până în ţara Siriei. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. Apoi l-a luat. ceilalţi zei tremurau ca varga. Zeus. lupta cu monstruosul Tifon. El nu a pregetat o clipă. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. în animale fel de fel2 . cântând din liră-ncetinel. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. pe cât se spune. S-a războit cu vitejie.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni.

. Făcând un semn către Olimp. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. Războiul a reînceput. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. care iese din craterul vulcanului. urlând de supărare.. şi mai rău. a rostit Zeus într-o zi. Când el se-ntoarce sub povară. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. tras de doi cai înaripaţi. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. drept coarde. prefăcându-se în vultur. tocmai sosea la peşteră. cu glasul său fără pereche. Şi monstrul. gemând mereu. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. Vă voi lovi fără de milă. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. Tifon. vă azvârl în Tartar. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. Iar când tăcea zeul Apolo. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. Totuşi de atâtea lovituri. orbitoare. sau. cu toţii. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat.. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. S-au întins mese-mbelşugate4. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur.57 la lira lui. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. ce se numesc astăzi Balcani. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. puternici şi voioşi acum. v-o spun de-acum. neputincios. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. nu-i decât răsuflarea lui. Vă veţi căi atunci amarnic. Totuşi. nervii unui zeu. după poveştile eline. însoţindu-se cu lira. Aici Zeus l-a prins din urmă. copleşiţi de . Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. pân-au ajuns în nişte munţi. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. să fugă în Sicilia. am să vă salt în sus. N-o să puteţi. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. De vreţi. Fumul fierbinte. tare.Gigantu-i răspundeadea. dacă m-oi necăji. cumva. Dar eu. lin. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. Iar Zeus s-a şi ridicat. cu-ntreg pământul şi cu marea. învins.. la pământ. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. Nimica nu-i mai tulbura. după o astfel de victorie. dar o să fie prea târziu. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. mult slăbit. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. spre cer. că vă voi pedepsi amarnic. trupul lui Tifon sângera. Munţii s-au înroşit de 3.

. Pământul a vuit adânc. privind în sus. Vieţuitoarele-au fugit. . care-ncotro puteau..58 spaimă. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. nu ştiu să mă tem!. Numai o fiinţă a rămas. gemând. nu – mă tem de tine! Eu. Cerul senin s-a-nvineţit. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. Zeus. Zeus. şi-a glăsuit. cu ochi semeţi.

. Euterpe – muza muzicii. 3. Gigantul Tifon. Terpsihore – muza dansului. până în Egipt. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. de frica lui Tifon. Talia – muza comediei. În timpurile de odinioară. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. erau adeseori înfăţişaţi zeii. giganţilor şi a lui Tifon. De asemenea. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). aşa cum ni-l descriu poeţii. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. zeiţa memoriei. templul magnific din Atena. din vremea când zeii au fugit din Olimp. Pe Partenon. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. 5. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. 2. socotite sfinte. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. Erato – muza poeziei de dragoste . adică munţii însângeraţi. Melpomene – muza tragediei. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. între Tifon şi Zeus. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. Clio – muza istoriei. petrecând liniştiţi în Olimp. 4. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. Cerber – paznicul Infernului. când monstrul a smuls munţii din loc. clădit din marmură.59 Note 1. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. după victoriile împotriva titanilor.

căci ba cârteau. Unul din ei. Nimic nu-i mai stătea în cale. cutremure. pe cât spune legenda.. Iapet era. Celălalt. pe nume Meneceu.. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. întotdeauna.. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. îi făceau uneori necazuri. cum vor ei. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. Uranus. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Doar cei de jos. Încă de mic. fusese aruncat în Tartar. pe-un titan. pe umăr.. al Gheei şi-al cerului înalt. bolta înstelată.. Iar Prometeu. avea. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. Iapet. Z . Atlas.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. fiul pământului.-nţeleaptă. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. purta. ca tată. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . Avea şi-aşa multe necazuri. la rândul său. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. nepăsător la întrebare.. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. de pe pământ. cum proroceşte Prometeu.

Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. şi-altul mai mic. după cât se spune. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. care ţâşnea dintr-un izvor. ce semăna leit cu zeii. de bărbat2. muncind cu grijă şi cu migală. ce se chema Epimeteu1. omul a început să umble. vreo pasăre. nou creat din tină. C . ca orice fiinţă pe pământ. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. Dar omul. De-aceea. pe Prometeu. S-a apucat apoi de lucru. îndatorat. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. Iapet. Omul a căpătat şi cuget. decât doi fii. Gândul lui a-nceput să zboare. să-i stea supus. în stare să conducă bine. Palas-Atena s-a-nvoit. A făurit. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet.61 Nu mai avea tatăl. ascultându-i glasul. să-şi caute hrana. Atena. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. nu îi era deloc pe plac. şi să-l slăvească-ntotdeauna. ce semăna leit cu zeii. să trăiască. un corp de om. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând.

Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. Venind şi ziua sorocită. a glăsuit măreţul Zeus. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . care le-ngăduie. pentru că sunt bun şi drept. le-a rostit. dacă fiul lui Cronos. să vieţuiască pe pământ. când vor ajunge la Mecona. Carnea. Altare mândre ne-or zidi.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. — Vom hotărî noi.. În sine. plutind pe nori de aur. să se adune oamenii într-un loc. ca hrană. care se numea pe vremea de atunci Mecona. Nu doar altare. aflând vestea asta. Se temea. Hermes. să se aşeze în grămezi.. stăpânii din Olimp. au mers ei cale lungă. la Mecona. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. s-a încruntat de la-nceput. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine.. — O să vedem acolo noi. prin sfetnicul său de credinţă. într-o zi Zeus a poruncit. prin Hermes.. Prometeu i-a chemat pe oameni. pristavul din Olimp. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. zeii. Duceau cu ei un taur mare. sau alţii-s mai isteţi ca el. titanul.. mai ales. tăiată în bucăţi. Dar. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. Prometeu. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. oamenii. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. ci şi temple. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. au pornit grupuri spre Mecona. la sfârşit. este atoateştiutor. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. am să vă dau. cu milă.. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. Şi-au mers. dar nu prea multă. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. pe loc. precum le poruncise Zeus.

Însă nu mai avea ce face.. şi o grămadă pentru oameni. gras. zei şi oameni. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime.63 pentru oameni. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. pentru zei... încruntat. acolo. O!. şi oamenii-au pornit pe cale. îl va ajunge o pedeapsă. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. şi alta. pe Prometeu... văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. coarne răsucite şi nici un pic. Nimeni nu o să scape teafăr. a-ntins hulpav mâna spre ea.. atins de lăcomie. Nimeni. să aibă. Acum era clipa cea mare. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. bieţii. alesese acea grămadă. scormonind sub seu. s-au ridicat către Olimp. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. va fi mare. — Zeus. şi las-acolo.. El singur. un pic de carne. Zeus. pe norii lor de aur. Alege singur. era de râsul tuturor." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare... Mai repede decât se-aşteaptă. Dar.. copite. şi-au plecat ochii ruşinaţi... ce mânca.. stăpânul a nimerit numai ciolane.. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. copitele. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. nesilit de nimeni. grămada pentru sacrificii. care. a rostit. lasă.. „Dar lasă. Zeus putea să dovedească celor de faţă. îşi spunea Zeus. Carnea e împărţită-n două. neatinsă. El. râzând şi chiuind voioşi. — O iau pe asta!. . că nu greşeşte niciodată. într-un alai măreţ. A înţeles că s-a-nşelat.. El a pus deoparte carnea. cu păr ca neaua de curat. Nimeni nu va scăpa. mică. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. Zeii. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. desigur. Ce pedeapsă-i va veni!. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne.. unde erau bucăţile bune de carne. tigva cu coarne răsucite. a glăsuit titanul. Însă. bucăţile cele mai bune. pe Zeus cel nemuritor. Zeus cel puternic. după voie." În vremea asta.. fiindcă-au hohotit... taurul este înjunghiat. Era un taur mare. fiu de titan. fierea şi stomacul.

să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic... Deci du-te. cu trupul greu şi obosit. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. în Olimp. şi pentru asta au nevoie de focul tău. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. Hefaistos s-a întors pe-o parte. până la urmă. că oamenii. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. Prometeu. să-l dea şi oamenilor săi. Deodată. ar fi cerut grăbit iertare. Hefaistos sforăia dus. nu era unul dintr-aceştia. roşii. s-a dus la el încă o dată. În fierărie. şi dacă or avea şi focul. Eu vreau să-i văd meşteşugari. prea îndrăzneţ. A stat şi-a aşteptat o vreme. l-a luat pe Prometeu la goană. cumva. de spaimă.. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. Eu nu-l trimit jos. — Eu una ştiu. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. spumegând. Dar Zeus. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. Sunt doar pescari şi vânători. zăvorit bine. Focul ardea domol pe vatră. du-te.. Acum. tot or să capete acest foc. măreţe Zeus. şi-a îngăimat ceva prin somn. şi focul tot n-am să ţi-l dau. în toiul nopţii următoare. cu pâlpâiri albastre. în mâna stângă.. Şi-aşa. Apoi s-a repezit afară.. Altul. Mănâncă fructe din copaci. mânios pentru ocara îndurată. Luase tulpina asta verde. fiindcă m-ai îndârjit destul. pe mâine şi poimâine.. pe-un pat moale. cel dintâi.. Sălăşluiesc numai în peşteri. focul. N . Prometeu s-a oprit puţin. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. pe pământ. auzind un zgomot. însă atunci sub chip de trăsnet. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. pentru stăpânul din Olimp. în repetate rânduri.. după-ntîmplarea asta.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. îndură beznă. repede. Dar Prometeu. Avea cu el.. până n-apuc să te lovesc pe tine. ce se găseşte. titanul a pornit la drum. acum. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. căutând. îndură frig. scăldată toată în sudori.. Oamenii-n vale pot să piară.. cenuşă şi scântei. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi.Focul acesta e ceresc. Zeus îl amâna cu vorba de azi. precum spune legenda.

case. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. în Olimp.. Îşi fac unelte.. cea dintâi fată L . Hefaistos a dat din umeri. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. Zeul meşteşugar făcuse. A chemat oamenii la el. Surcelele au pâlpâit. Să spui că-i din porunca mea. titanul care ne-a trădat.. o fată. cu negrăită bucurie. Dar despre asta. că pământul s-a zguduit până-n străfund. din apă şi ţărînă. pe de-a rândul. Prometeu a făcut bărbatul. Prometeu a fugit prin noapte. — Când îţi vei termina lucrarea. — Stăpâne.. A tot fugit neobosit. focul ardea vioi. luând pildă de la Prometeu.. alte mormane s-au aprins. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui.. Acolo s-a oprit din fugă. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. a mai rostit Zeus încet. — Mă duc numaidecât. Şi-acum.65 Noaptea era adâncă. pe câmp. mulţumit că scăpase aşa de uşor. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. în uşa fierăriei.. ai să-mi faci. Acuma. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. precum îi poruncise Zeus. Hefaistos.. Apoi să mi-o înfăţişezi. Din grămăjoara asta mică. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos... Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . arme. Pe urmă vine rândul său. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. însă. roate.. zâmbind viclean.. pe munte. Să fie fiinţă muritoare. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. care făcuse primul om. să vadă el cum i-am lovit. aşa de tare. celui ce-i ocrotise iar.. prin păduri. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. Nu pricepea ce vrea stăpânul... în peşteri. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. nu-s de vină eu. tot ce vor.. dar chip să aibă de zeiţă. în barba-i deasă. corăbii. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. vom mai vorbi noi amândoi. Dar cum s-a văzut arzând focul. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. iar tu să-mi făureşti femeia.. S-a apucat însă de lucru. Sînt învăţaţi de Prometeu. cu cele mai alese daruri. până ce-a ajuns în văi. neagră. a zis fierarul. galben. făurare. Prometeu m-a furat în somn. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. căci vreau să-i fac şi eu un dar. să chemi toţi zeii..

66 muritoare. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. Bărbaţii s-au ferit în lături. soţie. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. Pandora. mângâietor şi subţirel. la rândul său. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. şi-acela era titanul Prometeu. a spus el către muritori. Zeus. Bărbaţii. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. feriţi-vă de vicleşug!. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. ascultându-l pe Prometeu. dar eu o vreau. cu straie şi cu alte daruri. i-a dat şi vraja ochilor. — Când Zeus ne trimite daruri. Ba da. Deşi era vrăjit de fată. ca răzbunare. Palas-Atena – supărată pe Prometeu.Iar Hermes. Numai Epimeteu. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora.. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. Zeul pristav. de gingăşia. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit .. În acea clipă. s-a îndreptat către Epimeteu. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. închisă bine c-un capac. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. I-a ţesut astfel de veşminte. zeul cel şiret. oricât sunt de ispititoare. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. a coborât pe pământ. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri.. frumoasă fată. luând-o de mână. a mai rostit stăpânul. cât mai ales. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi... — Te vei numi. zâmbind. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. titanul. Eros a tras. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. Ea . mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. Prometeu sta prevăzător. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. frate bun al lui Prometeu. condu-o pe pământ. ca un fulg. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. i-a dat copilei glasul lui. după ce te-i căsători. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă.. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. . unul a fost. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. — Hermes. a glăsuit Zeus. făcute chiar de mâna ei.

grija.. molimele negre. care crease primul om. pe care el. era şi supărat pe Prometeu. foamea şi setea. Credea că-s daruri preţioase.. şi lumea le purta în cârcă. şi lanţurile.. ar trebui să-i ocrotească. lesne de înţeles. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă.. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. Zeus.. acesta este darul ce îl trimite. necazul. să le-ncolţească-n cugete.. Dar Prometeu. Ce-i drept. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. durerea. Zeus. i-a strigat el neînfricat. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. din acea cutie s-au ridicat. ca s-o aducă pe pământ : rele... Toate cu-nfăţişări de spaimă. s-au răspândit care-ncotro. S-au răspândit minciuna. a şi trântit la loc capacul. — Aduc cătuşele.. — Hefaistos! a poruncit. în primul rând. stăpânul. Năpastele se înălţaseră. pe pământ. Şi le-a adus. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. a spus. zavistia. Când colo. suferinţa. nenorociri şi boale. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni.. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa." — Să vie Hermes!. s-a-nfuriat înspăimîntător. în restrişti. ura. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. ba şi-un piron mai lung şi gros. înaripate. a răsărit şi crainicul. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. firavă şi cu aripi slabe.67 — Iată. Dar prea târziu se deşteptase. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. şi pironul. însă mute. să ştii.. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. A . în ceasuri grele. ba chiar şi moartea. ce-o adusese din Olimp. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. văzând aceasta. zburând în cete. hâda moarte. — Aduc! s-a repezit fierarul. — La poruncă!. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. Nu-i demn. prin mâna mea. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp..

Cât a durat osânda asta. E mulţumit. din cer coboară vulturul înspăimântător. Zâmbeşte-n el. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. — Vei sta pe stâncă mii de ani. Meşteşugarii se trudesc. — O. ficatul.. Marea se tulbură şi fierbe. Priveşte peste zări titanul.. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. Şi-ntr-adevăr. fiul lui Iapet. slugile mele credincioase. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. urlând. stăpâne. de grindină şi de zăpezi. şi adăposturi şi veşminte. în Caucaz.. n-a scos din piept nici un suspin. din cer s-a auzit un glas. Vârâţi-i şi pironu-n piept. zeci de mii de flăcărui. către mări. sus. fără somn. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. pe-o stâncă aspră. legat în lanţuri. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. blestemat să fii. un glas puternic. a spus pristavul deîndată. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. pe care le înghite lacom. Aici. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. mai sus.. în slăvi. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. fără odihnă. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. cu mult mai sus de nori.. Furtuna se dezlănţuie. încovoiat. cu aripile larg deschise. fierarul. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. Beznele nopţii-s risipite. stăpâne. smulgând bucăţile de carne. zguduit. iară cu ciocul îl sfâşie.. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. titane! strigă de-acolo. Ştie că şi-a-mplinit menirea. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. către câmpiile întinse şi către fluvii. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. cu ajutorul focului. Legaţi-l sus.. cu Forţa şi cu Violenţa. se crapă. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. pe stâncă. pe-un vârf de stâncă. Hermes şi Hefaistos.68 — Voi. cu cioc tăios. zi de zi. smulgându-ţi. Pământul. cu ciocul său încovoiat.. Fii blestemat. Sunt focurile. măreţ. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. până pe Elbrus. fii blestemat.. ars de dogori. din Olimp. Iară Hefaistos. bătut de vânturi. Cerul ca smoala se despică şi sus. — Am înţeles totul. Doar Zeus se mai zbuciumă. şi el o să-ţi sfâşie trupul. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. Oamenii au să vieţuiască şi peste . cu fulgerele-n mâini. se vede Zeus. Prometeu.. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. Chemând pe cele două slugi.. colţuroasă..

ai să pieri!.. ai să pieri.. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. Zeus... până în sate şi oraşe. însă. Zeus.. Tu. însă.69 mii şi mii de ani.. . Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu.

într-un basm dobrogean. 5. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. Pe o piatră antică. cu spatele la zei. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. Astfel. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. 6. 4. speranţa." 7. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. 3. să se îndrăgostească de ea. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. de cele mai multe ori. fără nici o plăcere. în legendele eline. în frunte cu însuşi Zeus. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. Karl Marx. te mai îndeamnă. ca şi alte popoare. Hermes şi Apolo.. Eros era zeul dragostei. 8. din secolul al VIII-lea.70 Note 1. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. speranţa. care licăreşte şi-ţi luminează calea. pe care el a numit-o om. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. Unele săgeţi erau unse cu miere. ci şi în vorbirea curentă. după cum spune o legendă. alcătuit de un autor necunoscut. ca o steluţă mică şi albă. însoţitoarea oamenilor la necazuri. dându-i viaţă. El purta un arc. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. bătută de talazuri. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. variante ale acestei încântătoare legende. titan. privesc chipul noii făpturi de lut. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. fiu al Afroditei. Într-un imn elin. îl dă drept pildă pe „titan" şi . El stă lângă făptura cea nouă.. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. mai ales orientale.. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. Expresia aceasta este deseori folosită. Zeii olimpieni : Hera. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. 2. doar ea. Poseidon. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere.. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. aflat în muzeul de la Neapole. ci din imboldul curat al inimii. referindu-se la cugetătorii progresişti. gravată de o mână nu încă prea meşteră. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. intitulat „Palatul de argint". Avem şi noi. fratele lui Prometeu. care suferă pentru convingerile lor. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. nu numai în literatură. el însuşi este denumit. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. ci ajută la înlăturarea lui. În legenda elină. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare.

Poeţi. Eschil. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. cât de măreţ se înalţă de la pământ. Salvator Rossa. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor.. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. vârful înalt.. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. cucerirea focului. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. clipă memorabilă şi fără seamăn. pictori ca : Michelangelo. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. Fiu slăvit al unei mame slăvite. făuritor al lumii care urcă!.. cu fruntea ridicată spre cer. Geo Bogza. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. te salut. 9. Ribera. ci neînfrânţii fii ai pământului. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. Cutezătorule Prometeu. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit"." *Numele roman al lui Zeus . întruchipată prin figura lui Prometeu. ca : Goethe şi Shelley. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor.Te salut. pentru că ea reprezintă. de mai târziu. de fapt. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. cutezătorule Prometeu!. trec în zbor crestele Caucazului. Tizian. în care. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului.. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. parcă te văd. de piatră.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". În literatura noastră. de pe muntele Elbrus. cutezătorule Prometeu. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. alegoric. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres.. însângerat şi mândru.. . privind cândva. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. Gustave Moreau. mai sus de lumea albă a norilor. intrate în marea poveste a lumii. a exclamat înflăcărat.

i-au ascultat poruncile . deci .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . suferinţa şi alte rele fără număr . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . Le-a poruncit . el a trimis . spunea porumbiţa . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . durerea . Totuşi . şi să-i aducă sacrificii. Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . precum dorea . au răspuns unii dintre ei. În cinstea lui . vântul trimis de însuşi Zeus . nici şopotul izvorului . primite prin preoţii săi . s-au pus la cale jocuri . din acea zi . temple mari . pentru că se temeau de Zeus .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . pe-o cracă lungă . tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . D . Şi-n primul rând . îl mânia. într-o padure din Dodona .Vântul când va sufla prin frunze .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . să-i ridice altare multe. care-i slujeau oracolul . oamenii . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. cu pene negre ca tăciunii. — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . de la Mecona . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. faceţi aicea un oracol. o porumbiţă fermecată .

a vrut să-l şi batjocorească. din carnea unui rob ucis.73 lupte . PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn.. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie.. fără milă . ţesută de mâna Atenei. pe ascuns. Iar uneori – e drept că numai aşa. Şi a pornit apoi prin lume.. Mantia lui sărbătorească. cu toate astea . Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. când . pe-ncetul. I-a dat bucate să mănânce. am să pun la încercare puterea-ţi. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. şi s-ar putea să fie-un zeu. în Olimp . concursuri şi serbări vestite . Era deci Zeus mulţumit .. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. gata să-l zvârle . numite-apoi olimpiade2. un munte potopit de fiare. ca să râdă. stăpânitorul. a prins de veste-nşelăciunea.. Şi-a hotărât să îl lovească.părea ceva mai mulţumit. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. cu puterea-i. când duc ofrande templelor. fulgerul său necruţător . şi-a ajuns în Arcadia. Pedeapsa mea te va ajunge. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. către pământ . călătorule!". Ţinea . veşti nu prea îmbucurătoare. fie că Zeus. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. Z . Şi a dat semne tuturor că este el. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. A străbătut’naltul Menala.. şi-a lovit. când ţi se pleacă la altare. Zeus . Mai înainte. văzându-şi templele . iată vine zeul Hermes şi îi aduce . îi spune Hermes la ureche. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. în timpul nopţii. către Arcadia ferice3.. — Nu râd pe faţă muritorii. — Nemernice! i-a strigat el. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon.. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. Acolo-a cerut adăpost. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. Acum. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. — Temeţi-vă! le spunea aspru. Crima ta este fără margini. fie c-a fost trădat.

până când a ajuns şi în Frigia5 . ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. şi. să poată înnopta tihniţi. O locuinţă arătoasă. Nu i s-a dat nici un răspuns. cu trepte largi şi-acoperită. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. Hermes. N-au mers prea mult. de carne friptă şi fierturi. Fumul se ridica alene. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. Nemaiputând răbda ispita. ca de obicei. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. orişice loc – pe prispe. cu şindrilă. Prin curte mugeau vite grase. o fiară cruntă. stăpânitorul din Olimp. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. în chip temeinic. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. Mergând aşa-ntr-o bună zi. iscoditori. Mergeau prin praful drumului. de Hermes. în lungi fuioare cenuşii. nesătule. se prefăcea că-l sprijină. gâdilau nările lui Zeus. tot neastâmpărate. lăsând în urmă numai pete întunecate. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. Stăpâna pregătea mâncarea. Era acum însoţit şi de pristavul său. pe stâlpi groşi. prin ogrăzi. la fel de zdrenţuit. de bivoliţă. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. un lapte gros. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. Aici femeia mulgea lapte. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. având toiagu-n mână. cu părul alb. Iar regele. zeii au intrat într-un sat. Tot cercetând cu grijă satul. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. săltau. Caprele. aţâţătoare.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. au ajuns lângă-o locuinţă. D . Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. Licaon4 s-a făcut un lup. de rugină. ţinută bine. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. Mirosuri calde. însă cu ochii cercetau. Trupul i s-a-nvelit în blană. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. Erau boi mari. oameni buni. murgi şi roibi. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. Se arătau nepăsători. mai la o parte. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. Zeus.

. În prag s-a arătat un chip. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. a răsturnat un vas cu lapte. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. cum este doar bătrâna Baucis. Băieţilor... au rostit ei. Am răsturnat.. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. Fetelor. se numeau Filemon şi Baucis6. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Erau săraci.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. cam coşcovită şi-aplecată.. şi-n urma lui o bătrânică. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. Ridicând capul către Zeus. Cei doi bătrâni. când se măritau. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. au înţeles că-i o colibă. un şiştar. aşa de buni şi primitori. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . Mai târziu. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. dacă nu. ce se afla pe câmp. la-nsurătoare. Alături de coliba lor era un petic de grădină.. Poftiţi în casa noastră. Şi tot aşa. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea... poate. pentru acea noapte. şi mai bine. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. Un chip cuminte de bătrân. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau.. de unde vin şi cine sunt. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. şi învelită cu şovar.. Vedeţi-vă de altă casă. — Poftiţi!. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. când iacătă o luminiţă. tăiat în două de-un pârâu. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept.. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. Deşi erau atât de-n vârstă. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară.. în anii tăi de căsnicie. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. din cauza voastră. Uitându-se ceva mai bine. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită.

apoi. după datină. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. flămânzi. cu firea lor deschisă. fără să cate nici la haine. Din ea a retezat bătrânul o felioară. cicoare. Pe urmă-a luat un covoraş. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. picioarele drumeţilor.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega.. din lemn de fag. S-a aplecat singur de şale. gazdele. stăteau cu oaspeţii de vorbă. suflând din răsputeri într-însul. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. mai dornici să-i primească bine. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete.. Cu feţe calde. bună. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. săraci. În vremea asta. fără teamă sau plânsete zadarnice. cât timp o să pregătim masa. fie cu roade din grădină. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. plin cu apă. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. curmale. prune ca nişte pietre scumpe. iar când a ars cu vâlvătaie. păstrată pentru sărbători. dezvelind din cenuşă jarul . Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. s-a repezit la vatră. napi. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. poruncile. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. Erau acolo nuci. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. Umblând grăbită. şi smălţuită cu ceară albă de albine. şi totuşi cel mai bun din casă. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. care stătea de mult în grindă. laviţa asta. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. să-i dea gust puţintel mai bun. surcele şi un lemn mai gros. nici la cuvinte sau la feţe. fie cu sfaturi înţelepte. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. ţesută chiar de mâna ei . ca pe la alţii. primitoare. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. A . cam învechit şi ros de timp. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. a pus pe jar frunze uscate. Ba. sârguincios. nu prea groasă. care-aveau nevoie. Focul a pâlpâit pe-ncetul. Pentru că masa-ntârzia. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. să spele. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. şi i-a dat drumul în fiertură. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. ca să-nşele vremea. destul de vechi şi aromat.

cum să-i îmbie. Da-n locurile cunoscute. — Taci. care sclipea tăcut sub lună. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. unde trăiseră o viaţă. în înţelegere deplină. S .. Atunci Filemon a-ntors capul. ei au să fie pedepsiţi. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui.. Picioarele le tremurau. Filemon a priceput semnul. cum o fi. Pentru nelegiuirea asta. Dar nu aveau. Le părea rău de casa lor. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. un fagure de miere albă.. mulţumit în sine. le turna vin neîncetat. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. bieţii. Filemon. Numai pe voi vă vom cruţa . a rostit Zeus. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. închizând taina-n apa sa7 . precum se cuvenea. Şi Zeus. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. Au mers ce-au mers. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. ce să le dea. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. Ba. au pornit după cei doi zei. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. Chemând-o lângă el pe Baucis. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. Luându-şi câte-un toiag în mâini. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. Mai ales Filemon. în acest fel. s-au plecat zeilor cu teamă. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. bătrânul. este întotdeauna dreaptă. o gâscă. pentru c-a fost recunoscut. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. la mijloc. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru.77 struguri cu boabe mari şi roşii. când zeii hotărăsc ceva. smochine dulci şi. Numai că ei erau bătrâni. Au trebuit să se supună. ce face. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. vasul de lut rămânea plin. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. n-o sacrificaţi. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. Osânda noastră.. un semn că este un preaputernic olimpian. Iar gâsca era sprintenă. ceilalţi erau nevinovaţi. Este destul tot ce ne-aţi dat. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor.

pentru că i-aţi cinstit pe zei. pe la tălpi. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. spre cap. Anii s-au scurs pe îndelete. şi vă voi da. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. îngăduie să-nchidem ochii. n-au mai văzut-o. Scoarţa creştea şi către mijloc. într-o zi. Şi-aşa. a dat răspuns Filemon. a glăsuit solemn stăpânul. mare Zeus. acolo-n munte. căci m-ar îndurera prea tare. Fie pe voia voastră. Spuneţi o singură dorinţă. Ei povesteau. Vreau să vă dau şi o răsplată. Pe când vorbea aşa.. Cei doi s-au gârbovit mai mult. în aceeaşi clipă. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. negreşit. a dat din cap bătrâna Baucis. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. — Bine. sculptate. Amândoi zeii au pierit. precum spune legenda. numai privindu-se în ochi. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. Filemon a privit spre Baucis. N-au mai rămas. Poate vreţi aur. tremurătoare.. cu vorbă moale.. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. decât bătrânii. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. Tinereţea trece cu anii. — Voi o să locuiţi în templu. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. nu mai vedeau nici la un pas. amândoi. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. S-au aşezat în tinda lui. şedeau bătrânii.. Ochii li s-au înceţoşat . Ea către el. dorind să stea-n aceleaşi locuri. Baucis simţea acelaşi lucru.78 UN STEJAR MÂNDRU . tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. şi se urca spre gât.. cu înţeles. se ridicase-o insulă. Şi Zeus a făcut un semn. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. Porţi mari..-nchideau templul. — Nu. pe trepte-n faţa templului. a spus uşor lui Filemon : Î . Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. Aurul mult se risipeşte. putere. De-aceea. Puterea scade. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. în care vieţuiseră încă de când erau copii. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. nu vreau asta.

ci se făcuse-un stejar falnic. foarte multă vreme. bătut de vânturi . Bătrânul nu mai era om. — Adio!.. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare..79 — Soţul meu scump. şi-a sărutat-o lin pe frunte.. dar multă.. alb.. în schimb.. dar cu mireasmă-ameţitoare. a grăit şi dânsul. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. îţi spun adio. cu flori micuţe. . Baucis. era un tei subţire. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . dar gurile le-au amuţit. a sosit ceasul!.. În preajmă s-a făcut tăcere..

elinii au început să socotească timpul după olimpiade. odinioară. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. din urgia lui August. până astăzi. vrăjitoare. este frecvent în toată literatura populară. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus." Aceste concursuri. lacul Ursului de la Sovata. numite olimpiade. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel.80 Note 1. 5. cei care au pus la cale. care întruchipa Victoria. 4. supăraţi pe oameni. „părintele istoriei". lacul Sf. 6. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. Şi în folclorul nostru. în amintirea unor concursuri. şi au loc tot din patru în patru ani. măslin sălbatic. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. vraci etc. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. 2. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. încât ele dăinuiesc.. Mai târziu. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. Apolo. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. Pentru prima oară. mult înnobilat. născocind legenda. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. să se alcătuiască concursuri. biserici. la renumitele olimpiade. castele. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. au vrut să le dea mai multă greutate. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. şi în creaţiile noastre artistice populare. în limba elină. oraşe. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. 7. din patru în patru ani. bineînţeles sub altă formă. făcută din aur şi fildeş.. dealtfel. precum se ştie. În mâna stângă avea sceptrul. cum se punea pe frunţile învingătorilor. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. care purta în vârf un vultur. Urmele acestui templu. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. ca în legenda greacă. . Numele Licaon înseamnă. cel stins pe meleagurile ţării noastre. au căpătat atâta faimă în lumea antică. murmurul izvorului. aceste jocuri vestite. În realitate. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. Pe frunte. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. jocuri şi mari serbări. În acest templu măreţ. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. de către duhuri. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. numite olimpiade. De bucurie. Era făcută din aur. din ţinutul Elidei. 3. Hermes şi Ares. împăratul Romei. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. cum a fost numit. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. lup. Nu este însă vorba. grădini.

este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. după poveştile eline.. noi o numim Calea lactee. întorcându-se în Olimp. atunci când noaptea e senină .81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul... cu aripi la picioare. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. Z . şi zeii au intrat grăbiţi. şi repede-şi ieşea din fire. Zeus se şi găseşte-acolo!.. şi-atât. neîndoielnic. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. că oamenii nu îl iubesc. porneau în goană spre palat. clădit de fiul său. era cu porţile deschise. Veniţi în sala de ospeţe.. Palatul marelui stăpân. de zei mai mici. Cât mai degrabă.... Zeus. zeii săreau. Deci. Veniiiţi!. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna.. ce nu vesteau nimica bun. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. Hefaistos. zeii! Vocea lui Zeus tremura. de îndată. chiar de era un fiu al său. porunceşte să v-adunaţi. Stăpânul. la umeri şi la pălărie. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. Calea pe care veneau zeii. jocuri sau concursuri... Se tem numai de el. Cum auzeau porunca adusă de pristav. nici nu-l respectă de ajuns.. din aur şi aramă... şi lăsând toate laoparte : petreceri. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. Hermes. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

până ce a ajuns la mal. până ce a ajuns acolo. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri.. Şi. s-au urcat amândoi în barcă. La pieptul său strângea pe Pira. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. pustiul verde-al apelor.. dornică de un adăpost. în Tesalia. Ascultând sfatul tatălui. Deucalion privea. care-avea darul prevestirii. avea el însuşi un fecior. pe Deucalion. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. Numai o barcă mai plutea. Era barca lui Deucalion7. ce purta numele de Pira. norii erau secătuiţi. a fost înlănţuit de Zeus. Iar Prometeu. şi doar cu dreapta a-notat. să-nfrunte apa şi furtuna. de cum s-a-napoiat acasă. şi cerul se mai limpezise. ce nu va fi cuprins de ape. ca şi bunicul său. Şi barca i s-a sfărâmat.. fiule. şi-a luat pe draga lui soţie. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. Ploaia mai încetase parcă. gata de drum către Parnas. Apele au crescut întruna. înfrigurată şi flămândă. Acel munte este Parnasul6. Iar cerul când s-o limpezi. ce era rege la Ftia. Deucalion şi-a pregătit barca. Uranus. când s-au pornit ploile. Elada s-a acoperit. oricât îi tot adăpa Iris. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. pe tot întinsul ei. P . că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. Planul lui nu va izbândi. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. Prometeu. încă înspăimântat.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. din plin. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. de lemn. După ce tatăl. Scăpat din valuri. de valuri. tatăl omenirii.. luptându-se din greu cu marea. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama.

Şi după nouă zile şi nouă nopţi. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. Pe urmă. în fluvii şi în lacuri. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. Din mii şi mii de oameni. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. L egenda spune că. pentru numele dreptăţii. s-a avântat în largul său. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. şi-n timp ce apele scădeau. Au suferit şi ei destul.. un monstru-al apelor marine. de undeva. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. a-nceput să vie către matca sa. El este rege tesalian. în sfârşit. La acest semn... te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. Colinele au răsărit de sub povara undelor. se află-n muntele Parnas. şi iată-i. pământul parcă se-nălţa.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. Norocul le-a surâs. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu.. Temis s-a apropiat de Zeus. ce te-au nemulţumit pe tine. din slavă. supusă. dreptate ţi-ai făcut destulă. s-a îmblânzit. a risipit norii la mare depărtare. Aflând că ploaia s-a oprit. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. — Se cheamă Deucalion şi Pira. au mai rămas pe lume doi.. Zeus.. După aceste nouă zile. titanida. a .. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. şi nu se mai sfârşesc la poartă. dintr-un fund. şi într-un ceas sau poate două.. şi i-a dat drumul de îndată. Suflând voios. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. ascultând-o pe Temis. cerul s-a-nseninat de tot. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. câţi vieţuiau până acum. împărţitoarea de dreptate. Apa. Boreu. Deci. La Hades morţii vin şirag.

Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. Privind până departe-n zări. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. Rostind cuvintele acestea. în voia lui. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. învaţă-ne ce putem face. Când. cum era datina străbună. sărutând marmura rece. S . din apă şi pământ. Bine c-am scăpat amândoi.. muşchiul cel verde. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. Deucalion şi soţia-i.. pe plete. După ce s-au spălat pe trup. Pira. deşi suntem atât de singuri.. iubită Pira. urlând şi făptuind prăpăd. cel puţin. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. Focul n-avea deci cum să ardă. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. alţi oameni ? Vorbind. singură cu mine. zeiţo. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10.. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. iacătă. Pira. Preoţi nu mai erau acolo. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. haină şi turbată. se năpustise peste ţărmuri.. se coborau pe coasta muntelui Parnas. Coborându-se apoi noaptea. tihnite. au curăţat zidul de muşchi. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. tu. Pe zidul templului creştea. ai rămas în lume. zăresc în cale apele râului Cefis. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân.. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. Milostiveşte-te. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. ascultă. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. şi şi-au stropit veşmintele. cei doi soţi s-au culcat în templu. au pornit veseli iar pe cale. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. venind lângă el. te-aş fi urmat. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume.

. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. Deucalion s-a trezit îndată.. Oasele ei sunt pietrele. deveneau nişte fete mândre. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească.89 — În zorii zilei. le azvârleau în urma lor.. numiţi în vremurile vechi : elini. prin vis.. după legendă. pe care l-au numit Elen. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. cum spun legendele străvechi. — Dar stai!. a spus zeiţa Temis. Deucalion şi-a făcut o casă. i-a spus Temis. Iară în humă era viaţă. Unde cădeau aceste pietre. şi oamenii vor răsări. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea.. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. Mergând de-a lungul fluviilor. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. erau seminţe rodnice. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. mii de spiţe.. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase.. respectat de toţi. de plante şi de animale. iar celelalte. apoi. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. vieţuind cu soţia lui în pace. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. E Gheea. mergând de-a lungul văilor. zeiţa a pierit din vis. — Atunci. strămoşul grecilor. e pământul însuşi.. totul e limpede. azvârlite de mâna moale a soţiei. mai mult decît la început.. să zvârliţi oasele-i în urmă. s-a luminat bărbatul. Astfel. Lumea s-a înmulţit din nou. mi s-a ivit bunica Temis. în timpul nopţii. zvârlind cu ele peste tot. s-a bucurat femeia. ele se prefăceau în oameni. Din ele s-au născut pe urmă.. vieţuitoare. bărbatul. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. Acesta e. S . oasele străbunicii voastre.

Dând această complicată genealogie. Taumas era fiul Gheei. origine acvatică. pe care-l respiră oamenii. Iris cea cu aripi de aur. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". ce locuiau numai . stăpân olimpian al tuturor apelor. dedesubt aerul obişnuit. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. a Electrei. Iris era fiica lui Taumas. adică plin de bunătate şi înţelegere. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Pe ceilalţi : Poseidon. 4.. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. jos pământul. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. căsătorit cu oceanida Doris. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". dându-le viaţă a doua oară. de eterul cel subţire şi curat. Hestia. În sfârşit. Sus de tot era eterul.90 Note 1. pe zei şi pe oameni. Zeul Nereu. din căsătoria ei cu Pontul. Adeseori. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. avusese cincizeci de fiice. Dealtfel. Demetra şi Hera. ca un adevărat părinte. Hades. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. şi aerul. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. uscatul de apă. ei sunt numiţi uneori fiii lui. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. Nereu. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. de la amândoi părinţii. un alt zeu al mărilor. 2. fiica lui Ocean. 5. Ea zbura cu iuţeala vântului. el îi salvase din pântecul lui Cronos. în culorile lui atât de minunate. un zeu marin. având deci. sau curcubeul. prin legende pline de poezie. zeii mărilor erau mai mulţi. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. 3. despărţit de apă.

făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. 9. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. locul lui Noe îl ţine Deucalion. Muntele Parnas. soţia titanului Iapet. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. situat în vechea Grecie. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. 7. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. Spania. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. La elini. Titanida Temis fusese. sfânta Vineri. până în Africa şi America de Sud. purtând şi coarne. ca : Oltul. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. Sfânta Vineri. cutremure şi scufundări. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. aflată între Capri şi coastele Italiei. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. foarte depărtate. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. sfătuit de Dumnezeu. 10. semnul puterii. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. . păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. 6. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. La cei vechi. Coincidenţa este izbitoare.91 într-o insulă a lor. elinii personificau şi râurile. Locuri uscate au fost acoperite de ape. între Dorida şi Focida. tatăl său. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. ci şi relele. ca în Egipt. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. cărora trebuie să le aducă apă. de pildă. 8. dovadă că în timpuri foarte. să se purifice. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Şi în folclorul nostru. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. primind în schimb o răsplată. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. Italia etc. 11. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. să le cureţe casa şi grajdurile. Multe râuri. apele care fertilizează pâmântul. în lucrarea lui „Munci şi zile". Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. de cele mai multe ori. Interesant este însă faptul că Deucalion. Mureşul etc. sfătuit de Prometeu. înalt de 2459 m. au balade şi legende legate de numele lor. Poetul Ovidiu. din care s-a salvat Noe cu arca lui. au avut loc mari ploi torenţiale. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. apele ocupă un loc deosebit. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. să le facă focul. necazurile. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. Deucalion şi Pira. ţinând la gură o scoică din care suna. unde apa lipseşte adesea. Ele erau reprezentate. după unele legende. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii.

ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. T recuse. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său.. neam de titani1. căta nesăţios prin lume. Mi-am luat zeiţe de soţii2 . nectar divin. Hermes. Şi Zeus. la nesfârşit. pe pământ.. De-o parte se aflau elinii. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. împlinindu-şi vorba. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. Aş vrea să sorb.. . şi-alte nunţi.. Am să fac. în sfârşit. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. acolo. O lume nouă se năştea.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. dulce şi gros. una mai mândră decât alta.. Hermes. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. Dar văd. nimfe3 şi fete pământene. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. Zeus era iar mulţumit.. pe Egina. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . urgia potopului dezlănţuit... din neam de zei.

cu prada lui. când adormise-ntr-un umbrar. Şi fata. A devenit soţia lui. Asopos a fugit s-o caute. Asopos s-a înduioşat şi. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. cu puterea lui de zeu. Precum a zis a şi făcut. tatăl. Iar fiul ei. crescut acolo-n insulă. ce purta numele Eac. micul Eac. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. într-un vârtej ameţitor. într-o clipă. scăldată de albastrul mării. era nespus de necăjit. a mers. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. Zetos şi Amfion. câte-o fructă. A mers. a ajuns rege mai tîrziu. îi spunea el zeului Hermes. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Ţinutul s-a înveselit. Fluviul n-a mai avut ce face . Regele locului. a trebuit să se-nvoiască. El a furat-o pe Egina. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. Iarba a început să crească. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. care s-a coborât din cer. neavând ce face. Copiii ei au fost doi gemeni. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. — Dar fluviul are şi-alte fete. Z . ascuns. Era atât de mânios. o flacără strălucitoare. Sisif. de nişte oameni milostivi. pe malurile fluviului. pe care a zvârlit-o-n mare5. şi ea va fi soţia mea. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. Cea mai frumoasă-i Antiopa. În ţara lui bântuia foamea. nu s-a lăsat batjocorit. Sisif i-a spus unde se află Zeus. răufăcătorul care-o furase pe Egina. Oamenii au ieşit la câmp. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. Lui Zeus nu i-a fost destul. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. să facă noi semănături. Atunci. Numai că zeul fluviu. Fata a rămas insulă. precum se povesteşte. să nu o mai găsească nimeni. ici-colo.. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. a-nvăluit-o-n flacără şi. s-a preschimbat în flacără. Drept mulţumire fluviului.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. Aflând atâta sărăcie..

a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. a trimis nimfele s-o cheme. Mergând cu pas uşor. dacă îşi calcă jurământul. Deodată. Făcând un semn. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. cinstea de-a-mi deveni soţie. te-asigur. prin munţi. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. Gemând. că vor rămâne ne-ntinate. Fără să dea nici un răspuns. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu.... dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. nu-i alta care să merite. ca şi dânsa. Zeus. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. oare. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. Artemis. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. a râs cu hohote stăpânul. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. plângând. A . nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . Cu voce limpede. Calisto. Zeus. Eşti gând din gândul meu. spre inima pădurii. Iată ce fac. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă.. la vânătoare. Fata a fost lovită-n piept. Artemis cea adevărată. îmi pare mie. deşi nu avea nici o vină. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. nebănuitoare. ce fată crezi tu. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. Într-adevăr. de fată. Şi. i-a tăiat calea lui Calisto. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. te înşeli... se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. Îi va fi teamă. Pe umeri ţinea. Hermes. impunător. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. auzind ţipetele fetei. având o cută-ntre sprâncene. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. — Bine. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. Artemis se uita la nimfă.. pe Arcas. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes.. i-a spus pristavului stăpânul. S-a chinuit aşa un timp. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. stăpâne ? zicea Hermes. băiete. — Nu. mai mult ca dânsa. înlăcrimată. — Privirea ta e ageră. Se ruga biata să o ierte. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta.

oraş vestit... s-a repezit-naintea fetei. Fecioara Io. Îţi poţi afla alte soţii. însă. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. Fiul său. Şi mai trăia pe-atunci. l-a rugat pe tatăl său ceresc. s-a coborât în Argolida. pe şesul înroşit de soare. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. Din cer o urmărise lacom. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. A fugit iute.. ivind o nouă constelaţie. sperând că nu C . Ca să-i păstreze frumuseţea. Zeus. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. Io s-a-nspăimântat de moarte. după cum spun legendele. Inahos. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi... Ajunsă tocmai lîngă fluviu. după cum îi prevestise însuşi Zeus. pe Zeus.. în Argos8. Sunt flori pe lume câte vrei. Pământul era luminat de soare. Zeiţa.95 Sfârşindu-şi fata zilele. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. ce se numeşte Ursa mare. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. ca în orice zi. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. să-l ducă lângă mama lui. trupul său a fost pus pe rug. ce uda ţara Argolidei. Şi moartă ea era frumoasă. se-nţelege. ca o petală de argint. Io. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. În acest timp. Egina-i insulă în mare. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. storcându-şi cosiţele bălaie. La adăpostul tatălui. înfloritor. glăsuia Zeus către Hermes. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. se îndrepta spre ţărm. era alt fluviu zeu. ce o pândea din slava lui. Arcas. Zeus!. o preoteasă-n templul Herei. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. Zeus tăcea. neostoitul Zeus. ridicând braţele spre soare. în întuneric. cam bănuitoare. era mai greu s-o prindă Zeus. ca o ciută. Io s-a rătăcit prin beznă. A vieţuit el multă vreme. pe loc. Voia să se-întoarcă-n fluviu. a-ntemeiat Arcadia. lungi. îi răspundea şiretul Hermes. Unde eşti ?. Tatăl acestei fete. de asemenea. pe boltă. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. ce purta numele de Io. N-a răspuns nimeni. Hera a început să strige : — Stăpâne!. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus.

ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. o clipă fiecare . — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera.. numit Argus9 . şi cu surorile-i iubite. Tu să mi-o duci cât mai departe. într-o bună zi. Zeus. în ţara fluviului Inahos. ca să nu fie prins. cât te-i pricepe tu mai bine. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. prin lumea largă. Vorbeau cu toţii despre ea. peste câmpii şi peste ape. frunze pălite şi amare. să mi-o dai mie! a rostit Hera. în părţi şi-n spate. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. mai îngheţate. cum nu! a răspuns Zeus. să iei juninca asta. cum se cuvine aceluia ce suferă. — Ţi-o dau. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. au ajuns. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. Şi tot ducând-o monstrul Argus. Acolo să mi-o chinuieşti. Monstrul acesta. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. Eu bănuiesc că e o fată. putrede. A ieşit din pământ. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. — Nu ştiu.96 va fi zărit. bănuind. dar ceilalţi rămâneau de strajă. altu-n spate. H . Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. pe copilă. Inahos. băgau de seamă orişice. un slujitor de-ncredere. nevinovat. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. ascuţit. Atâta câ şiretul Zeus. Ştia că e nevinovată. lăsând-o pradă frigului. o oropsise. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. din cer. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. alături. că Zeus totuşi este-acolo. jos. Noaptea. înnămolite. mai bătute de vânturile cele reci. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. Simt că mă sting. Io vărsa lacrimi amare. vedea în toate părţile : sus. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. vedea şi-n bezne şi în apă. Dar Hera. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. să n-o mai poată vedea Zeus. — De e aşa. unul în faţă. pe rând. Hera o urgisea mai rău. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. pesemne.. Şi-n loc să dobândească milă.

.. Plângând cu ţipete. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. Duse îmi sunt orice nădejdi..cât vom trăi pe lume.. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. oblojeli!... Eu sunt Io a voastră. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea.. Io scrie. A tras apoi tare de lanţ. a rostit fluviul zeu.. Şi noi. Păstorule nelegiuit. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. Hai să citim şi noi ce-a scris. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. ea şi-a zgâriat... ce ocroteşte-acest ţinut. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!.-n lături.. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. N-o mânia cumva pe Hera. blândă. Aduceţi iute!.97 mă sting cu zile.. Da.... — Eu sunt... pe ţărmul nisipos al apei. lovindu-şi fruntea. pe unde-o rătăci.. . — Surioara noastră dulce. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te. bătrâne.. striga dânsul... târând juninca-n urma lui. care cânta din zori în noapte. — Aduceţi leacuri. Inahos. da.. Ştie să scrie cu copita. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul.. Cât timp s-au petrecut acestea. da.. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. — Io!.. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. vom lăcrima în urma ta. cu multă trudă. Tatăl se aruncase jos. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel.. zeii au să te pedepsească. sărmana ? se întrebau şi fetele. hohotind : — E dusă mângâierea mea. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. a răcnit el. numele – Io – cu copita.

Urcă-te sus! E şi răcoare. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. Argus l-a şi văzut pe Hermes. umbrit de arbori rămuroşi. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. nişte păşuni cu iarbă arsă. M-a blestemat fluviul Inahos.. Cum ? Te priveşte.. Lui Argus i se închid ochii. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. De-acolo priveghea în zare. Încet-încet îşi urcă turma. De pe-nălţimea unde sta. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. Şi-s izvoare.. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. cântând mereu.. i-a poruncit Zeus lui Hermes.. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. Frumos mai ştii să cânţi. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. lângă Argus .. Cum a lovit cu caduceul." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. Acolo iarba e pălită. nevinovată precum e!. N-a ascultat plânsetul lor... Iar mie-mi vei cânta din fluier. a cugetat în sine Zeus. aici e grasă. El însă s-a urcat pe-un munte.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. până ce a găsit.. A venit vremea s-o ajut. Asta şi urmăreşte Hermes. — Sunt un sărman păstor de capre. băiete!. a tot zburat. A început să-şi mâne turma. fermecător. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte... ia vino-ncoace!. cu lanţu-i greu.. încât abia de-o vedea Zeus. Şi tu poţi să te odihneşti.. Dar vai.. . măi ? i-a strigat el. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. să-ţi tot adăpi căpriţele. A . în drum. Făcut din trestii ?.. până la urmă se-nvoieşte. — Cine eşti. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. A tot zburat. cântând din nai. Sosind acolo. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. păcură. şi să-l ucidă. Hermes şi-a scos din sân un nai. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. mereu. să nu se-apropie nici un om. din nai. A dus juninca mai departe. Asta vrea.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. — Frumos mai cânţi.. şi la umeri. în bătălia dintre ei.. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus.

porneşte-n goană către casă. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. ca-ntr-un mormânt. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. căzuţi pe văi. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. Sforăie-n tihnă şi visează. trecând o pasăre : păunul. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. i-a plăcut mult zeiţei Hera. i-a prins de coada cea rotată. cu glas domol. numită nai. căzuţi pe coaste. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera.99 Monstrului i se închid ochii. Capul şi trunchiul se zdrobesc. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei.. scăpată de sub cumplita priveghere. şi. rotată. pe nume Pan.. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. îi tot spune. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. Argus a adormit de tot. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. rostogolindu-se pe văi. Vocea lui Hermes e ca vântul. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. I-a strâns în poala ei pe toţi. in câmpie. ca s-adoarmă tot mai adânc. când suflă prin frunzişuri vara. adormitor. şi-s risipiţi mai peste tot. Mai sunt de strajă. Coada păunului. dar a zărit jos. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. Capul s-a despărţit de trunchi. Juninca liberă.. — Spune-mi. şi a rostit către păun : Z . — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . Puterea lui este sfârşită. Şi-i spune Hermes. rosteşte Argus moţăind. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. Gândeam s-o urmăresc pe Io. Nu încă toţi. sub cântecul duios din nai. păstorule iubit.. zeul Pan s-a-ndrăgostit. câte unul. Muntele s-a-nroşit de sânge. despre un zeu. ca nişte pietre nestemate. care o priponea pe Io. Ea a luat ochii strânşi în poală. pentru cântat. ici-colo. ca să-i arate ce-a făcut. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. A strâns ochii monstrului Argus. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită.

se saltă repede din tină. fiul de titan. de mii şi mii de ori era mai bine. Din cer. ca rege în Egipt. pe spate. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. Şi-ntr-adevăr. înţepată necontenit de acea streche. Uită drumul. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. ochii ce m-au slujit pe mine. dacă se îneca în valuri.. râde. preoţii le-au făcut altare. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. Numai că-ndată după-aceea... După ce ei s-au stins din viaţă. coarnele i se rup din frunte . Io. Pe ţărmul său aleargă Io. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. Mai bine zeii să-i ia viaţa . Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal.. uluită. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. strigă. Regele din Egipt. înlănţuit de zei pe Elbrus. Se rătăceşte. însuşi stăpânul. Totul era ca mai-nainte. Acolo a născut un fiu lui Zeus. Ea ocoleşte tot pământul. în valurile reci şi repezi. umede. a fost urcat fiul lui Io. şi peste dealuri. văzând-o pe frumoasa Io. Feciorul s-a numit Epaios. părul de animal îi cade. Nilul. cu apa lui mâloasă. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. încă înfricoşată. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. fluviu] Inahos. Pe tron. Prometeu. Parcă o taie c-un cuţit. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare.. Când a murit şi el. fără puteri. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. decât să îndure atâta. într-un val de aur. pe pământ. cântă şi. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. cuprins de gânduri pătimaşe. şi peste văi. cu coada lui strălucitoare. pentru că-i venise ceasul. o vede şi îi dă curaj. Şi. Ridică fruntea către cer. Şi fuge. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. Strechea o-nţeapă pe junincă. numind-o pe regină : Isis. tatălui ceresc. Sciţii o văd prin ţara lor. Zeus coboară grabnic în Egipt. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. zicându-i Apis . fuge. tu ai să fii pasărea mea.. Mugeşte-adânc. nevinovată. se vede pielea mătăsoasă .100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. Vorbeşte. cosiţele i se revarsă. dânsa s-a tras lângă un mal. Osiris11. Zeus. din acea clipă. Cade-n genunchi. Cu carul său de aur. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. pe-o câmpie. şi a-ntrecut orice măsură. minune!. Io trece-n goană printr-o pădure. De spaimă.

Asta vrea. schimbat în taurul de aur. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. Numai că nouă ne e frică. întâi încet.. când se vede-n valuri. Europa. mândra zeiţă-a dragostei. înoată.. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. Se-aruncă. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene.. Şi. a răspuns dânsa.. cu prietenele sale bune... către o pădure. staţi!. într-un singur glas. fără nici o chibzuială. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. şi să ne plimbe... la ţărmul mării. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. — Da. — Aşa e. fiica lui Agenor.. monstrul ne-ndurat... ochii ca bolta cea senină. Cum ? Tu. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. pornind cu paşii-i majestuoşi. Cântând voioase şi zburdând. Era o tânără prinţesă. parcă grăiesc. iată-l. Ochii acestui animal par ochi de om. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. mireasmă de ambrozie. vino să te miri. parcă. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . care păştea pe malul mării. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. Ce vrea să spună nu-nţeleg. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. pentru altarul Afroditei. pe-ncetul. Însă. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. Acesta se ridică-ndată.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic.. de bună seamă. apoi mai iute. Se-amestecase-ntr-o cireada. Europa. Cu capul face semn spre noi. un rege care domnea-n Fenicia12 .. Hermes a mânat mai departe cireada. da! au spus şi celelalte copile. pe-o pajişte. poruncise fiului său. Zeus s-a apropiat. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. şi înoată. Zeus se preschimbase-n taur. Dar. apoi în goană. mai către larg. Priviţi-l doară ce blând e. mai către larg. mai-nainte.. pristavul Hermes. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. N-ai mai văzut astfel de taur. s-a mirat şi dânsa.. ba. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. tot de aur. Părul lui e ca aurul.. Prinţesa se juca-ntr-o zi.

Numai că-n schimb. lipsită şi de orice prieteni. ce mă fac... Europa plânge. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. unde-i palatul meu regal. strigându-şi tare biruinţa. în depărtări. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. pe-nserate. repede ca vântul. tinere voinic. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. Zeus. sub copac. în ochi c-un zâmbet victorios. îmblânzea marea-n calea lor. Sunt singură şi fără sprijin. repede. şi-abia acuma. Poseidon. Europa. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. dispare ca prin farmec. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. preafrumoaso!.. Dar taurul cu păr de aur. Fără părinţi şi fără rude. Fata era înspăimântată. — Cine eşti tu ? întreabă el. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte.. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. Agenor. Tânărul vine lângă dânsa. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar.....) — Numele meu este Europa. grăieşte el. vedea un ţărm. (Dar tînărul acela era tot Zeus. zeul mărilor. — Primesc. Sunt regele ţinutului. în oraşul unde domnesc. Apoi. înconjurat de nereide. . iar taurul. Taurul luneca pe ape. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. îi spune. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat.. dar mâine-am să te duc. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur.. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. Plutiseră întreaga zi. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. şopteşte încet ea. Către ţărmul acesta.. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. acolo. îşi luase altă înfăţişare. înotând spre asfinţit. În noaptea asta vom dormi aici. mugind cu glas de trâmbiţă. un tânăr. mugea. care se află-n Asia şi. lângă stejar. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. m-a dus în locurile astea. Nu trece mult şi se iveşte. Spune-mi tu..102 — Vai. răspunde ea.

ce se afla nu prea departe-n insulă.. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. Europa se şi ridicase. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. pe lângă Asia bătrână. Inima ei e-ndurerată. va fi Europa tânără14 . Ruşinea. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. mai bine urc pe stâncă.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. aici este stejarul. pe Afrodita. îi spune. Şi tânărul ce te-a cerut. Deci bucură-te. Mai bine vreau să pier din lume. care se pleacă peste apă. spre dimineaţă. T . draga mea. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. apucând-o lin de mijloc. aşa precum îi este Hera. Zeiţa îi opreşte pasul. jalea mă doboară. să-i fii soţie. De-acolo nu mai pot scăpa. în viitor. a dus-o către un oraş. într-o lumină orbitoare. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. numele tău. e tot el. Unul va fi regele Cretei15. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. Numele tău o să rămână nemuritor. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. în muntele Olimp.. iar apa fierbe dedesubt.. Priveşte. de părinţi. Se-ntoarce iute şi zăreşte. dându-i curaj. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege.. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. pe stânca înnegrită. începe să o mistuie.-nspumată. Uite.. la noi. — Nu plânge. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. iată. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. Dorul de casă. târziu.. trezindu-se din somn. iar celălalt.. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. judecător al umbrelor de sub pământ16.. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. sau nu. Deodată...

de Eac. Artemis etc. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. Dionisos. reprezentate prin nişte tinere fete. nimfele sale. ca şi Zeus. ca un lanţ. 2. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. fiul frumoasei Egina. 8. care locuiau pe pâmânt. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. trăgându-se din titani. de asemenea. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. care era fiul lui Cronos. Nimfele erau zeităţi feminine. pe vechile legende. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. 3. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. Africa şi Europa. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. între altele. În acest scop. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. pe care îi vindeau în toată lumea. câmpii. dar imaginara lor origine. Afrodita. unde acostau corăbiile eline. în copaci. deci. Astfel de oraşe au fost întemeiate.104 Note 1. pe aezi. fluvii. La ospeţele din palatele lor. De aceea. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. afirmând că prin Elen. ca nişte ţapi. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. 6. ele se confundă cel mai ades cu zânele. Picioarele păroase aveau. după legende. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. în fântâni. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. Astfel elinii se socoteau. grâne. situată în golful cu acelaşi nume. mai ales sclavi. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. jumătate animale. 5. păduri. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. să li se supună elinilor fără şovăire. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. cea înşelată de Zeus. Băştinaşii trebuiau. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. Insula Egina. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. Nimfele slujeau şi pe zei. 7. Oraşul era întemeiat. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. 4. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. Istria etc. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. dealuri şi munţi. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". deci direct din titani. Atunci îşi desfăşurau strălucita. se află între Peloponez şi Atica. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. Calatis. regii elini voiau să fie şi mai nobili. întemeiată. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. după imaginaţia vechilor greci. copite de ţapi. bineînţeles. În basmele noastre. ca şi olimpienii. mai puţin importante. Argos era capitala străvechii Argolida. sămânţă bună din titani. izvoare. să cânte. Dând lupte îndârjite cu localnicii. obiecte preţioase şi sclavi. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în .

era. de Corint. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. 12. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. făcând să i se închidă ochii. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. între Siria şi Liban. 9. boul sfânt. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. În unele legende. chiar întemeietorul oraşului. Epafos s-a confundat. ca majoritatea zeităţilor. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. Acesta este regele Minos. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. Aceasta era. în Asia. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. Stelele par a veghea noaptea din înalt. zeiţa-lună. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. De aceea. oi.105 jurul golfului Argolic. Acest fluviu. pe ascuns. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. fiu al lui Ocean. de fapt. nu numai ale Greciei antice. Radamante. animalele fug pe câmp. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. şi separat. cai. după cum arată unele legende. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. . 13. 15. 10. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. Argus. Hera reprezintă. fără ţintă. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. ci ale Europei. monstrul ei de credinţă. 16. Eac. cu Apis. domnea în oraşul bogat – Sidon. are atâţia ochi. Herrnes. stelele nopţii se sting şi ele în zori. după legende. Muşcate de această insectă. În povestea despre Io. şi Isis. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. 14. cerul. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. 11. taie capul lui Argus. animalul atât de venerat de vechii egipteni. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. Este vorba de insula Creta. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. la nord. înainte de a da lupta cu titanii. printr-un alt şir de munţi. care simbolizează stelele. Furiile se puteau transforma şi ele. La fel. Regele Agenor. după legendă.

ba şi genii şi nimfe. Şi de se frământa în jilţ. n-a vrut cu nici un chip să vină.. pentru că Hera se-ncruntase. se vedea gol. soţia marelui stăpân. mai mare ca oricare alta. C u toate astea. Mânia ei stârnea furtună. care mişunau şi pe pământ. Olimpul se cutremura. glas de tunet. hotărât la masă. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. batjocorindu-l pe stăpân. auzind astfel de D . Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. în Olimp domnea o singură zeiţă.106 HERA Şl COPIII EI respect. Toţi le-au adus daruri de preţ.. Mai bine stau la mine-acasă. Cheloneea. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. ba a mai râs chiar şi de miri. Zeus s-a mâniat cumplit. Locul ei. mândra şi preafrumoasa Hera. Fusese-o nuntă în Olimp. ca şi în ape. ca şi-a lui Zeus. Numai o nimfă. Când Hera pătrundea-n Olimp.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

. de parcă ar fi vii. Am făcut pe Pandora. Dar.. pe Zeus şi pe Hera. care-l vreau eu. Puţin. Un preţ... şi hai cu el.. fata aceea vie.... şi astfel l-a-mblânzit.. a rostit fierarul. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut.... pe care o iubeau mai toţi nemuritorii. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. noduroasă. Dionisos. ea m-a oropsit.. căpătând chef de glumă. — Dar eu muncesc.. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. când a văzut că S ...... ce-asudă şi trudeşte. l-a luat frumos de braţ.. Zeus . Iar mie. — Ce preţ vrei ?. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ... I-a dat după aceea să soarbă puţin vin... şi-un câine de argint. şontâc. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. şi trebuie să plătească... Şi-un gigant de-aramă . Glumeşti. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?. de-mi cereţi.. încă una.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. Căci sunt schilod. două fete de aur. de strajă unui rege .. pesemne. Ce pofteşti ?.... în Lemnos.” Ei şi ? Ce e cu asta ?. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind.. Eu doar atâta cer. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru... — Ce spui!.. făcându-le cu ochiul. Toţi zeii-au rămas muţi. încă puţin. Ce dacă sunt aşa ?. şi mă ajută-n mers.. Cum ? însăşi Afrodita. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita.. urmează şi mai tare Hefaistos. şontâc. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. M-a aruncat din cer.. aşa e. Dar el se ţinea tare... zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. în cer. le răspundea hazliu. M-a azvârlit chiar Hera în hău.... divina. murdar. şi arme pentru toţi. I-a rostit vorbe bune. — Ba nu glumesc deloc.. Până ce făurarul s-a ameţit de tot.. — Îi dau drumul. O cupă. ce se mişcă şi îmi ascultă voia. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja..

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

.. a ieşit un vlăstar. S-a apropiat de-Atena. Cecrops şi-a strâns supuşii. Da. care a crescut iute. Copacul plin de fructe rotunde. Calul. ca nişte nestemate topite în lumină. Noi vrem să stea acasă. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. fecioară-nfumurată ?. spre calul cel sălbatic. era domesticit.. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!.. prin lupte şi măceluri. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. plini de nesaţ. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. Şi. prin aventuri pe mare. fără nici un cuvânt. aromate. Cu ochii către mare. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. şi nu pândiţi de moarte. a zis Atena. Unu-i dă bogăţia.... Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. îi vrem muncind în pace. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. Pe-Atena. în drepturi. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. Atena. urlând înverşunate.116 dai. Ne dăruieşte lupta. războinici ? Sau doar agricultori. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. Calul. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. nu numai la războaie. ca prins de vrajă.. De mâine vom pleca!. a-ncetat nechezatul. a fost numit măslinul. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . printre frunze.. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. laolaltă. s-au adunat în pripă. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. puterea. Noi nu-i lăsăm să plece.. bogăţia. ca vânturile mării. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii... copile. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. pomul avea fructe verzui. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. meşteşugari cu tihnă. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. Îi vrem mai bine-acasă .. un căpăstru de piele. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. pe grumaz..

Vor fi plugari şi meşteri. C . Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. s-a ivit dintre valuri. Zeus!. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă... dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii.. Aici. Atena. Şi. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. înţeleaptă. Femeile-s de vină!.. oraşul lui Cecrops. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută.. strigau femei şi fete. numindu-l „al Uitării”. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine... Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus.. ţarini şi livezi.. Atena!. pe o colină-naltă. cu facle-aprinse-n mâini. Ce bună eşti. cu vârful ţintuit către Atena. în cetate. şi-ţi vom aprinde facle. — Un alt potop ?. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei. O. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. în vremea asta. Treceau. un altar lui Poseidon. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau. la rându-i.. A făcut semn spre ape. puternicul Poseidon s-a potolit. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric... O. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă.. fecioară!. Şi altele cu daruri. Acropola3 . treceau fecioare-n cete.. în văluri albe. au hotărât pe dată să le ia orice drept. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia.. Şi regele.. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. precum dorise zeul. Şi fiind ei mai puternici. Puhoaiele de ape s-au mai retras . din piatră. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. — Atena!. şi-or merge şi la luptă.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii.

Femeile eline. fecioara lidiană. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. în purpură. altminteri nu se poate. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. într-un oraş. s-a întors spre ţărmuri. în lucrul migălos. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. puterea şi arta la ţesut. sau nu îi slăvea harul. Apa s-a liniştit. virtuţile. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri... supunere deplină. Ea. în Lidia6 . se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. Ştia copila asta să ţese. Şi el avea o fată. pictura. ca şi peste hotare. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . mai mult decât . un vopsitor de lână. albe. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. Nimfele de pe munte. zeiţa măiastră. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. dar şi prudenţi. din apa mării. În cântece se-arată că ea. ca nimeni alta. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. pe nume Arahneea. cerea închinăciuni. purtând pe punţi eroii. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. Veneau şi zeităţi. mistria. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul.118 Poseidon s-a-mpăcat. Căci nu vine izbânda. se răspândise faima acestei măiestrii. din ţărm în ţărm. Palas-Atena. Dar ce spun eu că regii!. ori nu i se pleca.. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin.. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. când îşi răsucea fusul. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. să brodeze pânze. arta pe care le punea. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. copilă-a lui Idmon!. când înceta războiul. arhitectura. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. din văi. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. în ţara de baştină a lui Idmon. şi nu se săturau privind graţia. Idmon. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. pe-ndepărtate ape. îi sfătuia zeiţa.

— Eşti gata ?. Idmon. A ciocănit la uşă şi.. O fi ţesut veşminte . dar eu lucrez la fel. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. de mai vorbeşti aşa. fără un dinte-n gură.. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. La drept vorbind. Pe Ares. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate... ce blestem!. Chiar dacă tu nu ştii.. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte.. strigând în gura mare : — Vai!... că ai grăit aşa. Encelade. — Nu. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. le răspundea copila. Şi-apoi. strigau nimfele-n cor. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. Dar. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. din vorbă-n vorbă. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi.. de nu cumva mai bine.. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă... Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. Greşeală!. fără glas. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele.. a socotit că-i bine să se răzbune altfel. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. zeiţei nu-i datorez nimic. sunt gata să mă întrec cu dânsa. Şi. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. — Taci... — De ce să-i cer iertare. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. cu părul alb ca neaua. . Că pot lucra şi eu – nu-i crimă... Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă.. când ştiu că n-am greşit. chiar şi-n întreaga lume. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul.. cu o voce slabă.. Am venit!. fără de teamă. Vai!.. gârbovită. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. nimfelor!. a spus răstit Atena.. zeul luptei şi-al răzbunării crude. ca o lamă de sabie. în piept. A vrut s-arunce lancea spre fată. Fata nu s-a lăsat.. Oricând ar vrea. Şi ea. s-o ucidă. tot dânsa te ajută. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. nimfele au fugit. i-a cerut adăpost. Copila a primit-o. ci tatăl meu..119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har.. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian. l-a-nfrânt şi l-a rănit. şi te umileşte în faţa-i.. eu o aştept să vie. Eşti printre muritoare întâia la brodat. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. în Olimp. uscată.. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena.. Ascultă-mă ce-ţi spun!. Voi înşivă-aţi văzut.. Lui îi dau mulţumire. Vai. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant..

O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. alte lucruri. cu fire colorate. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. Este Areopagul8. fiindcă a cutezat să spună. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. şi din el răsare viu măslinul. loveşte cu tridentul o stâncă. într-o zi. semeţ. uneori. Doar fata. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. În altu-i Antigona. în sfârşit. drept în faţă. atotputernic. Cu lancea doar atinge pământul. în colţul al patrulea. în cele patru colţuri. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. ca un stăpân al lumii. isteaţa Arahneea. Arahneea. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. Zeiţa Atena mai brodează. pe stofa ei. şi nişte rămurele vinete de măslin. unde s-au întrunit zeii odinioară. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. Şi tot pe-această stofă. dar. cum numai curcubeul mai are. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . sigură de sine. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. jur împrejurul stofei. Zeiţa-ntruchipează. Poseidon. El e schimbat în taur. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. odinioară oameni. Alături e Atena. Să juri că-i simţi S . căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. cu fructele verzui. o mamă urgisită. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. înconjurând pe Zeus. Şi. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. îşi ţese măiestrit. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. o stâncă. în stofă. zeiţa arată pe Cinira. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. În acest timp copila. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. cu mult mai grăitoare. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. schimbată de Hera într-un cocor.

Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. cu multă chibzuinţă. Mintea nu o culege. ori cal. şi iară. ca flacără. Îndurerată. e rostită-n zadar.. apoi. răpind neprihănite fecioare. smaralde şi safire. — Aşa vei sta. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. pe coarde de viţă-nşelătoare. când prefăcuţi în struguri ispititori. a azvârlit spre ea un suc înveninat. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. ca vultur şi ca şarpe. părându-i prea uşoară această ispăşire.. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. Îl mai arată. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. Iar ea şi-o ţese iară. înşelând-o pe mândra Mnemosina . Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. când în păstori. Inima n-o păstrează. în veacuri. pe Atena. când berbece. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune.. Poezia. Sunt arătaţi şi ei. copilă-a lui Idmon!. Suratele Europei o strigă. pretutindeni. pe grindă spânzurată. cu licăriri de stele.121 mireasma sărată şi amară. înşelând alte fete. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. ori şoim. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele.. Taurul fuge-n tropot. Atâta că zeiţei.. ca satir. Şi-Atena.. să-şi ia viaţa. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. Z . ca păstor. o jelesc. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. Credeau că ea inspiră poeţii. îndârjită. ori peşte. furând-o pe sora ei. Egina . tremurândă. În jurul ţesăturii. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. pe Zeus. Şi fata. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă.. Şi totuşi. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură..

Atena.. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. pe lângă arte. pe-Atena10. ştiinţa. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită. . Nu pe-Atena!..122 E ca un fum în vânt. în antica Eladă.. Şi tot dânsa. ce o purta zeiţa. Cântau înţelepciunea. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă.. Cântau destoinicia. Aşa cântau aezii.

Tot aici erau construite. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări.123 Note 1. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". Simbolul prudenţei e şarpele. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. Mai târziu. având capitala la Atena. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. răsunau minunate cântări. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. într-un faimos amfiteatru de marmură. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. Aici. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. Cresus. 5. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". Areopag înseamnă stânca lui Ares. 6. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. 3. Pe această stâncă. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. ţară vestită în antichitate. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. în Asia Mică. a căpătat numele de Areopag. de obicei. 4. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. Aici. templele zeilor. muzicanţii şi poeţii. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. în faţa insulei Eubeea. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. Frigia şi marea Egee. din patru în patru ani. Lidia. numită „Ars poetica". Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. Legendele eline. era situată între Misia. în mitologia elinilor. În şcolile romane. şi după el preluată de scriitorii moderni. 7. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. care conducea oraşul Atena. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. precum arată Friedrich Engels. 9. 2. Odeonul. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. 8. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. printr-o întâmplare legată de zei. în vechile opere de artă. sfatul arhonţilor. o . 10. scientiarum et omnium artium". În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. Străvechea Atică se afla în Peloponez. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). dar şi dansatorii. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. este justificat şi acesta.

În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”. . cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti.124 carte despre arta creaţiei poetice.

cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. Zeus şi toţi nemuritorii. Ridicaţi de pe jilţuri. cu un arc pe spate. parfumat cu esenţe. zeiţa tinereţii. C . de Hera şi de Leto. purtate de şuvoaie către mare. având în mâna stângă lira. care sunt cunoscute sub numele de muze. în primul rând. începând să danseze. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. fără viaţă. afară doar de Zeus. cum s-a mai numit zeul. neobositul.”. ca nişte păsări roşii. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. cântau ei. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. Spre slava lui Apolo sau Febus. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. ducând cu ele frunze vestejite. zeiţa nopţii înstelate. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. Iar Zeus. dând jocului îndată mai multă vioiciune. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. păşise falnic în Olimp. i-a oferit o cupă umplută cu nectar.. tatăl său. ce ne-ncântară până azi pe noi.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. ţinând în braţe lira. Reaminteau. violentul. şi Ares. Când s-a sfârşit cântarea.. cum zeul. „Tu eşti lumina. Cele nouă zeiţe.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. zeii l-au aplaudat. poezia şi-armoniile divine. cu horele voioase şi cele trei charite.

pentru că soţul său. Pasămite sosise în muntele Parnas. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. de tot. A tras prima săgeată. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. schilodul. Şi. în întuneric. tot umblând pe drumuri. dacă treceau pe acolo. în putreda băltoacă. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. prin potopul orânduit de Zeus. fiare. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. gâze. Frunzişul ei şopteşte. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. când va trece prin munte.. Z . Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. cu şuiere cumplite. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. şi Zeus către dânsa.126 Apolo îi privea. Văzînd această horă. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. duhori înecăcioase. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. preaputernicul Zeus. Dar zeul şi-a întins arcul. Iar trupul său. se stingeau. Dar n-a mai izbutit. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. cu mare meşteşug. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. mocirloasă. care azvârleau flăcări. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. stâncoase.. S-au cufundat pe-ncetul. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. Chinuit de dureri. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. dornică să-l ucidă. otrăvite. căutându-şi loc de templu. păsări sau alte fiinţe. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. mohorâte. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. Aşa s-a prăpădit. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. şi să-i răpună viaţa. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. sărind peste pripoare. Pădurea-i misterioasă. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. Ochii i s-au lăsat. Hefaistos. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. sunând din stâncă-n stâncă2 . Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei.

NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. opreşte-te. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. să-şi purifice trupul. a fugit. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. într-o zi. a fost silit să se dezbrace. zărindu-l. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. Prin ea voi da răspunsuri. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . se mulţumea s-o vadă zilnic..127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. să se ascundă. să intre-n apa râului.. i s-a uscat cu timpul.. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. opreşte-te. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. de dragoste şi desfătare.. chiar un prinţ. şi dansuri5 ... văzând că prinţul a pierit. a fugit să se ascundă şi mai bine. Dafne. Ci sunt îndrăgostit de tine. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. Prinţul cu plete lungi.. mohorâtul. copila râului Peneu. încât şi-a lăsat părul lung. Apolo s-a veselit straşnic. prin preoteasa mea. serbări. Apolo a prins chef de viaţă. dreptul de-a sta nemăritată.. Ba. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi.. de-asemeni. sub razele de soare . El şi-a pus ochii pe o nimfă.. în micul râu Tempe. plângând amar. şi-a plecat în căutarea nimfei. în cinstea luptei mele cu monstrul. a hotărât Apolo. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu.. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. iar eu să fiu slăvit. înţeleaptă. După aceea zeul.. râul. speriată. pe care dânsa îl izgonise deseori. N-a căutat mult. în timp ce zeul o urma.. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol... Dafne. Mai poruncesc.. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. şi cântece. jocuri. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări.. C . era atât de-ndrăgostit. să aibă loc. Apolo însă a aflat. ce duce până-n ţara lui Hades. nu o fată. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. nimfa Dafne.. concursuri. Să fie veselie. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. şi-a hotărât s-ademenească. pe-acest prinţ la scaldă. de aur. Pitia.

sub adierea liniştită a vântului de miazăzi.6 . tată. Părea o biată ciocârlie.. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. Deschide-ţi apa să mă-nghită. sau schimbă-această frumuseţe. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. Dafne. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . Dar nimfa nu-i asculta vorba. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. rosteşte zeul. care-mi aduce nenoroc. c-o toropeală o pătrunde.. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. Dar nici aşa. prefăcută-n trunchi. pe malul râului Peneu. ca-n zbor... Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. Abia-şi sfârşeşte fata ruga. o. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo.. schimbată-n arbore. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . tremurătoare.. peste coline.. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. cu scoarţa aspră de copac. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului.. pe trupul delicat.128 eu. după o goană-atât de lungă. Fugea.. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. nici jurămintele fierbinţi. Vălul căzuse de pe fată. Părul i se preschimbă-n frunze. — Chiar dacă tu nu vrei.. vei fi de azi copacul meu. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. pletele lungi până-n pământ. şi fiind sleită de puteri.. Zeul sărută trunchiul rece..

Fiii lor au întemeiat multe oraşe..129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. A sărit în adâncul apei. Castalia iubea pe altul.7 El însuşi.. şi-apoi să pună mâna pe liră. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. ca un demn fiu al lui Zeus. Castalia. fecioraş!. Dar ea n-a stat să se gândească. Fata avea un har : cânta... Zeul s-a apropiat de dânsa. până la moarte. şi-a murit. la rând. Apolo a plecat prin lume. L-am izbit cu săgeata-n piept. tu cu lancea. ca să dea glas strunelor. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând. Castalia. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine.. amândoi. zeul a şi tras o săgeată. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. în Elada. Era însă pe acea vreme o tânără. Vei fi a mea. apoi pe spate. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. Dar. a rămas acolo timp îndelungat. zeul. Iară poeţii. Acum poţi fi soţia mea.. văzând-o. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. Zeul Apolo ştia totul.. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. pe toate. cum nu putea să cânte alta. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii... Zeul. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. Î . Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede.. Păstorul a căzut în brânci. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. Zeul n-a mai putut s-o scape .. Eu trag cu arcul. vor trebui să se adape întâi de-aici. va căpăta numele tău. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi.. Eşti liberă. să cânte imnuri zeilor. fiică a regelui din Delfi. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. în viers vrăjit . le-a părăsit.

. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. fără de glas. Duşmanii şi-au contenit pasul. — Nu-i nimeni mai presus de mine.. a suflat cu putere într-însa. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. Şoapta lui e duioasă. — Bine-ai venit! strigau oştenii. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. Lăncile le-au alunecat. ce ne-ai scăpat de moarte. să-şi mai revadă soţia şi copiii. a spus flăcăul. când părea că-i dusă ultima nădejde. Marsias a cântat necontenit. făcând să izbucnească-o melodie. Nici unul nu s-a întors acasă. Nu era. zeul era tare mândru de lira lui. — O. şi ajungând acolo. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. s-a ivit Marsias în luptă. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. glăsuia muzelor adesea.. odată. Sunete tânguioase au ţâşnit.. Nu-i nimeni ?. şi scuturile peste ele.. făcând zgomot. freamătul vieţii contenea. Tânărul Marsias. parcă săltau nişte voinici în horă. Nu eu.. În clipele acelea. urlând turbate. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic... alcătuind o mare cu valuri crâncene.. s-a-ntunecat de supărare. muzele au adus din Frigia o veste. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. iată... Marsias le-a zâmbit. alinătoare. se năpustiseră duşmanii peste ţară.. împovăraţi de arme şi de ură. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. Iar degetele îi jucau pe flaut. Năvălitorii au fost luaţi de ape. luaţi de apă. numită flaut... a făcut o unealtă nouă de cântat. Pentru că. nemilos. cutezătorul. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. Răspunde!. nebună. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. a purces către Frigia. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. D . ca frunza şi ca iarba.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. Se povestea că-n Frigia. până-au pierit cu toţii. Marsias! au grăit frigienii. Urcându-se în carul său de aur. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau.

Î . şi eu – flautul. chiar mai mult. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. şi tu te foloseşti de gură. şi muzele s-au şi înfăţişat.. nimfele. a grăit zeul. când dintr-o parte. când dintr-alta. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă... s-a-mpotrivit.. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. muzelor. Zeul a făcut apoi semn spre slavă.. Întrece lira lui Apolo. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. ştii foarte bine. — Cu lira ta văd că se poate. a spus flăcăul.131 — Tu crezi că lira. din flaut. Doresc să vie cele nouă muze... Atât de dulce suna lira. a rostit Marsias. cu vocea ameninţătoare. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!.. bucuroase. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. o taină.. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa.. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa.. — Primesc. care se furişa în suflet şi-l fermeca. Să mai cântăm încă o dată. atât de straniu.. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. O. încât părea un vis.. pornind să-şi cânte melodia.. când sufli-n flaut. Deci pot să cânt şi eu cum vreau.. de la-nceput. Şi cântul lui era divin. însă. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. Asta e doar o viclenie. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. satirii... Primeşti flăcăule ?. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald.. doar între liră şi flaut. Marsias. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. Muzele toate. la fel ca tine. Să cânţi şi tu la fel. a rostit ultimul cuvânt Apolo. Marsias! Ba. — Ba nu. — Nu! Nu mă învoiesc. au spus că el e-nvingătorul. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. al căror oblăduitor sunt eu. Şi-ndată a-nceput concursul. — O. a mai spus zeul.

iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. roşu şi gâlgâind cu spume. Atâta doară că Apolo. Sângele lui s-a scurs în tină. a cules flautul de pe ape. l-a jupuit de toată pielea.. Legându-l pe Marsias de-un pin. Mai era una : Caliope. satirii l-au plâns. S-a prefăcut. — Îţi ceri iertare ? îi striga. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. viteazul. Flăcăul n-a cerut iertare . să facă pace cu umbra celui ce pierise. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . l-au plâns vreme-ndelungată. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. a colindat prin toată lumea şi. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. dar nu m-ai întrecut. Patru-i lăudau însă rivalul. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. şi nu mă tem deloc de tine. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. peste ape. după cum spune legenda. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. imnul cel aspru-al răzvrătirii. Şi şi-a dat sufletul.. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană.. Flautul lui drag.132 Concursul a-nceput din nou. .. însângerându-l. Astfel. nimfele. viclene. purtat de valuri. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. cu mâna lui. într-un râu neobişnuit.. se povesteşte. Oamenii.. muza poemelor. Ea i-a dat votul zeului. el cânta singur. Un râu cu unda purpurie. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea.

iar omul. sosind aici. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. Ameţită de gaze şi fum. lumina şi căldura soarelui. în schimbul unor daruri bogate. Locul acesta din muntele Parnas. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. i-a înfăţişat pe un talger. căci zeul s-a născut. era alegoria izbucnirii. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. când se iveşte ziua. olimpiană. în zori. ca înţelesul lor să fie dublu. în locuri numite de aceea hiperboreene. dar n-a izbutit. când e vesel. pietre scumpe. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. Preoţii le orânduiau în aşa fel. Zeul zâmbeşte. Piton. învăluit în pielea unui şarpe. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. vântul de miazănoapte. Cântau în acest fel. vite. obiecte. ce întruchipează cerul. A prigonit-o pe Leto. Călătorul din antichitate. cântă bucuros. zeiţa nopţii. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. Oracolele. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. cuvânt care semnifică lumina. Cum a gustat Apolo bucatele divine. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul.133 Note 1. Numele ei pare că vine tot de la Piton. după noapte. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. ce trecea prin văzduh. monstru răpus de Apolo. Vroia să ţină noaptea pe loc . De aceea Apolo se mai numea şi Febus. 4. Dealtfel. în împrejurări grele. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. în primul rând. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. Nările sale freamătă de mânie. zeiţa ordinei şi dreptăţii. Hera. rece şi dispreţuitor. frumos ca ziua scăldată în lumină. . şarpele învins de Apolo. a iernii friguroase. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. tras de lebede ca neaua. un mare artist grec – Calamis. În toată vremea asta. cu toată încordarea prin care a trecut. este situat în aşa fel. soţia lui Zeus. 3. El a cioplit o statuie. Când vine primăvara. dar fruntea lui rămâne senină. iar lira e cimbolul cântării. pentru că Apolo simboliza. în insula Delos (insula luminoasă). aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. verdeaţă. Se întorceau primăvara. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. După aceea dânşii. numit de elini Delfi. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. lumina s-a ivit. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. care usucă pământul după ploi îndelungate. bucurie şi cântece de păsări. calde şi întunecate. în statuie. în schimbul unor daruri : aur. Oracolul acesta era celebru. Iarna şi mai puţin. a luminii albe din trupul negru al nopţii. micuţului Apolo. umbrite. 2. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. când are lumină în suflet. la marginile lumii. şi Temis. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. întristate. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. era cuprins de groază. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. într-un car de aur. în revărsări de aur. Naşterea lui Apolo din Leto.

Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. cum se credea. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. 7.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. aezii poposeau de multe ori la această fântână. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. 6. . Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. sorbind apa răcoroasă. Iar pentru poeţi. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. În clipocitul apei din fântână. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. Pe vremuri. 5.

Mai dă-mi. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . Voi locui mai mult în munţi. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. la vânat. Dar ce spun eu ?.. zîmbind în barbă. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. în cortegiu. ca şi de câinii credincioşi.. copilă!. care-l vrei tu. îndată după naştere... dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. să nu mă stânjenească la vânat. Ca lui Apolo.. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. căci eu arareori voi poposi într-însul. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau.. s-a-nfăţişat tatălui său. Doresc să mă urmeze. te rog.. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi.135 ARTEMIS rtemis. Aezii povesteau că ea. tată. Îţi împlinesc dorinţa ta. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei.. ce nu va fi mai lungă de genunchi. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. Şi. A . arcul.. N-ai să mă înarmezi chiar tu. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. apoi.. era zeiţa vânătoarei. sora lui Apolo.

Săgeata ei pornea ca vântul. bântuite de vânturile reci. terminând cu vânătoarea. arcul şi tolba plină cu săgeţi. Auzind vorbe ca acestea. în toată lumea. pe stâncile semeţe. care vâna tot ca şi dânsa. spre o poiană minunată. Iar într-un loc. Urcând pe culmile umbroase. I-l înnoda. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. Întorcea capul spre zeiţă. să stea şi să se scalde-n apa rece. şi cu cinci urne de aramă. Departe de-a se-nduioşa. zeiţa vâna. Şi. umplute la izvor cu apă. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. săpată-n stei. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. după plăcuta trudă-a vânătoarei. ca o-ntrebare. urmată de cortegiul de fecioare. Artemis se întuneca. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. tot felul de sălbăticiuni. fără greş. urmată de alaiul ei. ce-mbălsămau împrejurimea. oprindu-se în fugă. înviorându-şi trupul feciorelnic. Întindea bărbăteşte arcul şi. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. când trăgea. zeiţa Artemis pornea. Fulgera fiara. Nimfele îi dădeau dreptate. era o boltă răcoroasă. şi luneca în ţara morţii. Din ea ţâşnea un izvoraş. din zori şi până-n noapte. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. să nu se ude. umplând pădurile de sânge. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. Da unei nimfe lancea. Îi cam plăcea să vadă sânge. zeiţa chicotea de bucurie şi.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis.. nimica nu putea să-i scape. din arcul bine înstrunat. la vânat. pe nume-Acteon. zicea : — Nu poate fi. a şi pornit prin munte. I . să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii.. Gemea uşor. Creşteau acolo chiparoşi şi pini.

Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic. ca mii şi mii de diamante.. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme. frumos la chip. într-o bună zi. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. fără rost. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine.. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. Apa o fi avut vreo taină.. Sunt vorbe goale. ce mă străpunge ca un bold. privea nedumerit în preajmă. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . s-au îndreptat către palat.. precum se povesteşte. înciudată.. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. se scălda.. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. Acteon a băut cu sete.. dar alţii au temei să creadă că. şi cincizeci de ogari. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa.. Vorbele-acestea s-or plăti!. chicoteau nimfele. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. A mers ce-a mers. doar cu ogarii lângă dânsul. zicea zeiţa. nu te supăra. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. dar atingând corpul zeiţei.. Acteon. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. prindeau pe dată scânteieri. Şi-i mândru. Spuneţi drept! — De. O oboseală ne-nţeleasă.. le-a spus el soţilor.. — Astea sunt lucruri fără noimă. se pare c-ar fi spus zeiţa. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi... cu haita mea de câini... Simt o chemare. Sunt obosit. Ajunge goana.. Şi tot cutreierând ţinutul. singur în pădure.. . neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei. a luat-o-ncet de-a lungul văii... urmat de toţi ogarii săi... Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. Zeiţă.. Artemis. înalt şi zvelt. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. — Ciudat!. Unii spun şi dintr-acestea.... Mă simt trudit.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele. prin munţi. căci fiul regelui. Aici Acteon s-a oprit. goală.Ce e cu mine oare ? se gândea. luându-şi armele şi prada. Soţii i-au ascultat porunca şi. Curând vă voi urma pe cale. Căci ea vroia să-l dea pierzării. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind. A ..

Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. fără de voia lor. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată.. ce frumoasă eşti.. vrea să spună greu osânditul prinţ. până-n prăsele... izbind cu piatra. nu privi!. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei.. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. din botul său nu răsuna decât un muget surd. de câinii lui.. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul.. Acteon. — Nemernice. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. Nu privi.. zeiţo. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. fugi. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. câinilor preacredincioşi. urmat de câini. Dar ai să ispăşeşti cumplit.. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. Acteon s-a făcut un cerb. Nimfele au alergat în grabă. Acteon!. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. şi sta vrăjit. Eu sunt stăpânul.. Fugi. în noua lui înfăţişare. glăsuia el ca ameţit. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. fugi. sau înfigând. i-a spus zeiţa.. C .... de spaimă. Însă în loc de orice vorbă. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt.138 — O. cu ochii ţintă spre zeiţă. Lor. Câinii din nou se repezeau. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. trăgând cu arcul. cu suliţa.. Mai lasă-mă să stau o clipă. cuţitul scurt de vânătoare. plătesc cumplit. — Eu sunt Acteon.. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. tu. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul.-n faţă. Lătrând îl cheamă pe Acteon. Şi câinii lui îl încolţesc. El a pornit în goana mare.

care prăduiau ţinutul. să se scalde. o dată. cât era de lung. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. le ucidea fără cruţare. dar. din timp. În schimbul faptei sale. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. feciorul unui rege. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. Îi dăruise acest har fiindcă. S-a ridicat. departe. doar unul îndrăgise : vânătoarea. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. Poseidon. şi împreună colindau. pe când el dormea adânc. unii povesteau că şi zeiţa Artemis.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. Dar tot nu s-a lăsat. în locul unde-i apa mai adâncă. peste mări şi ţări. să se mărite şi. să-l ajute. Zeul stăpân al mărilor. din câte meşteşuguri sunt pe lume. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. Fusese. şi. Hefaistos. pe nume Orion. că fruntea lui trecea de scama norilor. Avea şi-un câine fermecat. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. la fel ca pe uscat. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. ar fi iubit pe un voinic . acest flăcău. şi de intra în valurile mării. Umblând mereu prin munţi. prin viclenie. ţintindu-le pe loc cu arcul. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. atât de-nalt. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. s-a-mpiedecat şi. chemat de regele din Chios2 . sub haina lui regală. Chios. odată. pe îndrăzneţul Orion şi. bâjbâind fără să vadă. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. de-i călcau această lege. la vânătoare. pieptul îi rămânea afară. Orion făcuse destule fapte de ispravă. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. A . Cu toate astea. Băteau ciocane mari pe nicovală. la vremea când se-ncepe povestea noastră. între altele. dar dragostea i-a fost nefericită. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. lăudate straşnic pe pământ. Insula cea frumoasă. zis Sirius. fusese năpădită de dihănii. cu capul său pletos căzut în valuri. Hirieu. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. Însă. zeiţa nu avea timp de dragoste. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. a desluşit în depărtări un zgomot. Acest uriaş.

. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. — Dar cum ?. Orion şi-a şi luat măciuca. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. până ce a ajuns în Lemnos. dintr-un ţărm îndepărtat. zeiţă olimpiană. să-i vină-n ajutor . o faptă cam necugetată. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. în zorii fiecărei dimineţi.. Dar cum ?. era să săvârşească.. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. Pe urmă să vâneze fiare. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. în revărsat de zori. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. Şi-a mai strigat şi câinele.. şi au pornit M . s-a lecuit de suferinţă. cum era de-nalt... poate.. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. încet. Uriaşul a pornit prin mare. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. Şi-n gelozia ei pe Eos. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. Acolo. Apolo l-a şi chemat pe Orion. şi un paloş.. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. până la sfârşit.. glăsuia Zeus către ceilalţi. călăuzindu-se întruna după zgomot. arcul şi tolba. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic... încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer.. Hefaistos. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. apoi din ce în ce mai bine. întreba Hera.. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. şi-o să se vindece cu vremea. întâi uşor şi slab. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. ca printr-o sită. Printr-un oracol. Ochii-i au început să vadă. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. Şi chiar în ziua ce urma.. Şi cine se va-ncumeta ?. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. dacă vom sta nepăsători. şi zeul s-a milostivit. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. Şi dintre toate. pe Sirius. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. încet.140 lucra de zor cu un pitic. Dânsul i-a ascultat povaţa. Atâta doară că. s-a rugat de zeul cel şchiop.

Zeus. Şi. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă.. de-ar fi departe... cu voce ascuţită : — Artemis.. Privirea-i aspră scânteia. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii.. un punct micuţ şi palid. zilnic. frate. pe Orion. tot o lovesc. pe Artemis. aproape gata.. prefăcută : — Surioară. I-o pasăre. pierdut în zare. fără să-i răspundă. stăpânul. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. surioară. şi să trag cu grijă.. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre.. Abia se mai vedea deasupra mării. cât un punct mic. — Poţi s-o ţinteşti ?. sigură de dânsa. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. peste lume. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. Să nu ating astfel de ţintă ?. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. Orion.. pe dragul ei. s-a-nvoit.. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. văzând atâta întristare... Priveşte-aicea!. De-ar fi mai mică – o părere .... Apolo! a zis zeiţa.. — Îl văd. Ochind. să poată ea să-l vadă. — Ia uită-te acolo! Vezi. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. ca să nu piară cu desăvârşire. s-a avântat pe-un nor de aur. De-o fi cumva să izbuteşti.. pesemne. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. mi-ai ucis iubitul!. Să-mi iau doar arcul.141 numaidecât la vânătoare.. să dispară ?.. E constelaţia ce se numeşte. A pus în strună o săgeată. — Glumeşti. Care-i ţinta ?.. după legendă. vino iute-ncoace!. Artemis. Te învoieşti ? — De bună seamă. copleşită de durere. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. Apolo îl privea cum pleacă. cu voce blândă. care-i gata. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. Ea se S . Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă.

— Nu-i nimenea. nesocoteşte o zeiţă. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini.. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. Acum priveşte: o femeie. era un bărbat bun şi vrednic. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. spunea adesea Niobeea. în constelaţia Câinele mare. Ca să nu fie singur Orion pe boltă.. în căsnicie.. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau .142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. Niobeea. Niobeea. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. stea sclipitoare. Aceste ploi sunt poate lacrimi.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. zeul săgeţilor de aur. Artemis pururea fecioară. mai fericit decât sunt eu.. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. Soţul său. Lacrimi vărsate de zeiţe. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. Zeus. pe câinele ce-l însoţise. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. Auzind vorbe ca acestea. la vânat.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. Niobeea. şi pe zeiţa vânătoarei. — De ce să mă închin eu Letei. pe mama A . De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. în timpul vieţii. o muritoare. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele.. mâniată. Soţul său. în lumea asta. când prind să cadă ploile pe mare. din Teba..care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme.. Artemis. Amfion. Nu vreau. l-a vestit iute pe Apolo. Astă regină. lângă el. precum se cântă în poeme. ce se zăreşte bine vara. Cu el avea.. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. era nespus de fericită. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat.

Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele.. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite. când nu ne umilim destul. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea.. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. Mai erau trei.. Priviţi-i cum ne asupresc. că îşi rupsese firul vieţii. Alţi doi se aflau la palestre4 . hohotind. care s-a prăbuşit. Regina.. a glăsuit Artemis cruntă.. A doua îşi mângâia mama. O să priveşti tu. Amfion. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. ce era de faţă. gemând. având pe faţă lacrimi amare. — Şi eu copilele. Artemis. Fii bună. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. Au fost şi dânşii săgetaţi. Fetele se aflau cernite... Asta-i dreptate olimpiană!.. văzând această crimă fără seamăn. Atât mai am pe astă lume. şi cele care vor urma. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Mulţimea suspina pe lături. Fii bună. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică.. Te-ndură. Niobeea. Şi ridica pumnii spre cer. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. Cât ai clipi au fost străpunşi. zeiţa : — Artemis.. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin.143 noastră. Sângele lor uda ţărâna.. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. peste unul din fraţii săi.. şi este cea mai mititică.. mi-o lasă. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului.. vârându-şi paloşul în piept. Zeul Apolo şi-a luat arcul. Soţul ei. a spus Apolo.. murmura ea. Alte trei au pierit la rând. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel.. S-a dat cu fruntea de pământ şi. Şi-a zgâriat faţa.. — Aceasta-i numai începutul. în şiroaie.. Artemis. striga spre toţi: — Iacătă zeii. în genunchi. se-ndurerase-atât de mult. D ... A tras în cea dintâi copilă. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât... de care e atît de mîndră. şi pe noi doi.

vânătorii-ncetau goana. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. Urma povestea nelipsită.. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. Cu toate astea. Atâta chin o împietreşte. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. parcă spunea ceva. Şi vânătorii cântau veseli. Cornul de vânătoare suna straniu. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . Lipsită de băieţi. Stele clipeau nerăbdătoare. zeiţa vânătoarei. care se scurg ca un izvor. scurtându-i zilele puţine5 . Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor.. pierită. Ochii-i rămân. Ce va urma ?. Urmau şi imnuri şi serbări. Şi sus. de asemeni. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă... Aici e aruncată pe un munte .. se ivea luna. pe cer. O întîmpina Apolo şi. chiar Artemis. într-un danţ plin de voioşie. zeiţa Artemis cea castă. ca o făclie de argint. în ţara unde se născuse6 . Spre seară. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Picioarele-s înţepenite. dusă de-o mână nevăzută. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. dar şi acolo mama tot mai plânge. Hăituiau fiarele prin munţi. se sătura câte-odată de măceluri. Faţa-i îşi pierde strălucirea. Şi aşteptau. Mama n-a mai putut să plângă. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. vânând necontenit sălbăticiuni. Nu vor mai duce trupul niciodată. în ţara ei. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. parcă plângea. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. încă umede. Atunci.. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. de Amfion. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. de soţul său... Apoi cânta cu cele nouă muze. Totuşi. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. Artemis se ducea la Delfi. sora măreţului Apolo.. pentru c-a fost prea fericită. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. Lăncile. după moartea iubitului său Orion. sălta în fruntea celor trei charite. pe acel munte. Pune săgeata şi ţinteşte. de fete. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti.. îmbrăcată graţios. Chema pe vânători pe lângă focuri.

putea uita pe Orion..145 zeiţei.. mândra Artemis. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou...7 Numai în clipe ca acestea Artemis. . ce-i ocrotea pe vânători .

era tot o zeiţă a luminii. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. semnificând lumina soarelui. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. răniţi de moarte. la romani). erau glorificaţi. Băieţii care îndurau tot chinul. Sirius. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. şi slujitorii loveau mai tare. de fapt. printr-o ceremonie a flagelării. deşi regina domnea în Teba. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. sorei lui Apolo.. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. Lidia. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. Alături de Apolo. Aici. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. de vârstă fragedă. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. chiar de-ar fi fost. vreme când unii câini capătă această boală. se spune că. purtând în mână o măciucă. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. 4. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. vestită prin vinurile ei. şi nu leşinau. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. 3. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. Ea. Homer. De asemeni.146 Note: 1. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. 7. unde îndurase nenorocirea. din ochii căreia curgeau lacrimi. Băieţi spartani. tocmai în Asia Mică. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. în toiul căldurilor. Unii mureau sub flagelare. şi exerciţiile înseşi. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. pe muntele Sipilus (cum se numea. pentru unii chiar o artă. Astfel. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. Artemis (sau Diana. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). în fiecare an. după cum am văzut. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . 6.. 2. cumva. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. este o stea strălucitoare. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. Orion. În artele plastice. Chios este o insulă din Arhipelag. după legendă. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. i se mai zicea şi Febe. Băieţii nu scoteau un geamăt. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. adică a biciuirii. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. într-adevăr. Ţara de baştină a Niobeei era. care ducea în mână şi o făclie de argint. De aceea. de asemeni. 5.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

Prinzând pe loc un iepure.. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune.. O să vedeţi. Nu-l azvârl.. Ia zi-i.. L-a luat cu sine în Olimp. Avea picioarele de ţap. cânta.151 După un timp.. Aşa copil..... venind cu el. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. şi e urât.. se jelea nimfa. cânta şi dănţuia prin cer.. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi.. A luat copilul şi a râs.. cumva. — Nu. avea ş-o barbă deasă. Purta pe frunte nişte coarne tăioase. M-au pedepsit pesemne zeii.. cum vrei ? Să stai aicea.. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. da. cu chipul său urât. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. a rostit Hermes. fiule!... Zău... către trufaşii olimpieni... să locuieşti jos.. eu îi dau numele de Pan3 .. Când l-a văzut. urmărindu-i jocul. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem. Şi-a fugit ?. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . lăsând pe bietul copil singur.. În blană l-a-nvelit pe prunc... fiule. S-a dus pe unde s-o fi dus.. Cum. cine l-a născut ?. ruşinată. a fugit. l-a jupuit de blana moale. Mai bine l-ai zvârli şi tu. jucându-se ca un ieduţ. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit.. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. însă să ştiţi că e drăguţ. azvârlit jos şi de pripas.. Punându-şi mâinile pe ochi.. deşi era doar un copil.. Iar zeii. Pe cap avea un păr zburlit. păroase. negre.. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. încornorat şi cu picioarele de ţap... nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. râzând. Ia cântă. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. Zeii Olimpului râdeau. E şi firesc!. e drept. E un copil ciudat. Dar ce mai prunc!. Un prunc cum nu se mai văzuse!... Pruncul bărbos. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. cu copite. Hermes. Pe drum. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut.. E caraghios. Şi e isteţ. nimfa Driops ?. Nu behăie cum credeţi voi. Da... — E fiul meu şi-al nimfei Driops..

— O. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. Doresc mai bine să cobor. care hălăduiesc prin munţi. era şi el focos din fire. ca o săgeată prin văzduh. tăind. Nu vreau să fiu soţia P . Nimfa sări-n picioare iute. tată. iată. O nimfă tare drăgălaşă. Pan o privea încremenit. . Iar zeul – uite-l! – e aici. pluteau cinteze. Se clătina de oboseală. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Striga pe nimfe. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. a răspuns Hermes. înţeleg că sînt urât. Eu. a şi ajuns. sub ciocul aprigului uliu. ţipând de groază. înspăimântată. Auzi zgomot pe aproape. cu ochii-n flăcări. Mai sunt doi paşi. Dar nimfa. Deodată.. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. cum gonea. şi-o va cuprinde. Dar uneori le fugărea. Sirinx fugea. surioare. Nimfa Sirinx.. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. în soarele amiezii. azvârlindu-se-n văzduh. nimfe. cântând. în munţii unde m-am născut. râzând voios. Dar. şi se ivea. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. şi-un tril de pasăre tăcu. copila unui fluviu. Pan o porni pe urma ei. Îi simte-n ceafă răsuflarea. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. cum dădea cu ochii de el. în cântece. cât ai clipi. pe negândite. şi plânsul ei umplea dumbrava. danţând. nu mă lăsaţi!. — Arcadia e ţara ta!. precum era şi tatăl său. Privi în jur. Ladon.152 — Nu mă simt bine în Olimp. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. în munţii-Arcadiei. Copita lui e-n mâlul apei. Şi nimfele o auzeau. — În munţii ei am să mă duc! Şi.. în salturi sprintene de ţap. pe oricine. Am să fiu veşnic râsul tuturor. îi plăceau nimfele sprinţare. şăgalnic. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. zei. Copitele băteau pământul. Şi. tot cerul. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. se ivi un uliu. în faţa nimfelor speriate. văzu o apă : râul Ladon. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri.. rândunici. Şi totuşi. Sirinx se deşteptă din vis. Sărea într-un picior pe pajişti. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus..

trestiile.. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. prin crânguri. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. Un freamăt dulce de suspine. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. O murmurare ca de ape. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. Şi Pan. tu. în pâlcuri nimfele-l urmează. neuitată Sirinx! zicea zeul. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. Vin din desişuri. ca altădată.. Şi-aşa mi-oi alina durerea.. totuşi vei fi mereu cu mine. cu nimfa Sirinx. Un zvon de vânt. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. — Sirinx a mea!. în cântec. Cânta necontenit din nai. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. rupse.. cu joaca ei neostenită. căci dânsul născocise naiul5 .153 zeului cornut. La început din milă numai. pierdut în frunze. Zeul se aplecă spre ea. dar trestiile-şi foşneau frunza. oprindu-se din plâns. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. pe care ţi-l păstrez în trestii. Tot ascultând într-una naiul. degrabă. furişate. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. O trestie pe malul apei4 . Dar. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. ca prin farmec.. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. Când Pan porneşte trist spre munte. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. Lăsase nimfele în pace. Sub cântul lui. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. şi foşnetul părea o şoaptă. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. atât de straniu şi de hâd.. frumoasa Pitis e în Z .

nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. spune legenda. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. cântând din nai. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. În acea zi.. pe Cilene. Nimfa-l ascultă-nfiorată. izbindu-se din stâncă-n stâncă. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. Să pieri pe stânci. Ajută-mi dragostea. Soţie scumpă. Pitis. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Privea şi nu-i venea să creadă.. Atunci. Şi-aşa.. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri.. Boreu râvnea de multă vreme. ai milă de gingaşa Pitis. Cântecul lui. pe cel mai semeţ pisc de piatră. Boreu s-a năpustit. pe Pitis de soţie.. Pitis. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. Gheea!. Sunt zeu. Vijelios urla Boreu. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. îndureratul ?. o. mâhnit peste măsură. Nimfa s-a prăvălit. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . Încrâncenat de gelozie.. cu Pan. pe o piatră.. El o zăreşte şi îşi lasă alături.. Ce născocise.. urmat de un alai de nimfe. ori să sfârşesc cu ea odată. plecă pe vale.. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. din acea vreme. fermecată.... dragă fată! Iubita mea. şi nu pot să-mi dau moartea.. Dar uneori rămâne singură. te rog pe tine. Apoi.. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. Pe urmă a fugit spre vale. dar nici a lui nu vei rămâne. Pan se urcase sus. O.. l-aude. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă.. tată. Pan se uita cu ochii tulburi. O... Gheea. necredincioaso!. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. naiul. cu rămurele verzi în plete. strămoaşa tuturor. zeul Boreu. şi el. Încet. i-ar fi zărit. — N-ai vrut să fii a mea. se spune. Şi Pitis râde-nveselită.. După aceea-i cântă ei.. cu furie. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. Dar asta ştiu că nu se poate. Pitis. — De ce-s nemuritor ?. pierind în negrele genune. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. o. Dar cine. Cum cânta el duios din nai. cine să-l audă pe bietul Pan. răcnind năprasnic peste culme. Sărind din piatră-n piatră. mai degrabă. un pin6 .154 frunte.. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. pământul. vântul turbat de miazănoapte.. răsuna noaptea prin păduri.

155 Arcadia... Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe.. Duceau şi ei la gură naiul.. Atâta doar mai avea Pan!.. mai departe.. tot mai departe.. Durerea lui suna spre zare. până la marele Ocean. ..

Legenda spune că. şi uneori lapte. O altă operă vestită e o statuie de bronz. atât de popular astăzi la noi – naiul. Iar Hermes. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. În schimb. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. Se turna vin sau apă. numite herme. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare.. în amintirea legendarei Pitis. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri.156 Note: 1. jertfite. La noi chiar. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. 3. 2. mai ales în Ardeal. care aveau în vârf chipul lui Hermes. El nu avea temple multe în Elada. fugă dezordonată. stă în repaus doar o clipă. în care să facă negoţ şi să adune aur. sculptorii l-au dăltuit în piatră. cu foşnetul lor misterios. Panică înseamnă teamă. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. cu chip surâzător. . Ei au născocit această legendă. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. 4. Mai târziu. după cum socoteau ei. Ca să-l cinstească pe Hermes. Pan pe greceşte înseamnă tot. într-un chip poetic. în acelaşi timp. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. provocând panică între perşi. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. cum sunt astăzi. după numele închipuitei nimfe. Cu vremea. în care Hermes. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. 5. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. în marmură. El era un arbore funerar. înfăţişat cu aripi la picioare. sau chiar în lemn. 6. pe drumuri. prin care îşi explicau. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe.. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. Trestiile de pe malul apelor. libaţiuni s-au numit şi beţiile. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros.

... Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe.. zeiţă. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. cerul se-nseninează. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. greu ferecat în lanţuri.. şi-n iarba din livadă. Le dăruieşti iubirea. pesemne. orice vieţuitoare. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. Chiar Zeus. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. Iar Hestia. Artemis. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. Ba.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită.. şi totuşi. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. L-a făcut şi pe dânsul.. aproape fiecare avea un dor anume. În mare şi în munte. pân-atuncea ascuns şi amorţit. mare taină. ce împânzesc văzduhul. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. tu vrăjeşti orice inimi. Zefirul. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. o fi avut şi ea vreo taină. Afrodita i-a tulburat simţirea. era zeiţa Afrodita. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. cât e Zeus de mare şi puternic. era să se mărite c-un uriaş. stăpân atotputernic. să-şi părăsească V .1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. şi mii de păsărele. se depărtează norii şi vânturile fug. se umple de lumină. Zeiţa vânătoarei. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea.. care zăcea acum pe Elbrus. Doar Hestia. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare.. frumuseţea şi viaţa. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. Orion.. făcând să încolţească într-însele iubirea.

eu unisem pe zei cu fete pământene. pentru că. Şi-acest voinic.. cu vârfu-rile negre. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. preschimbat în taur. de ce puneam la cale. vreodată. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. ameţit s-alerge. troianule Anhise. Plecă prin lumea largă. Enea. de hore şi charite. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. ca să se răzbune. purtat de porumbiţe. c-o mână de viteji. mânjite cu otravă. Căci zeii se temeau. ea nu se bucura de înrudirea asta.. şi de un copil. E . El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!.. Zeiţa. Iar zeul. mai înainte vreme. din Olimp. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. căindu-se de faptă.. rând pe rând. Simţirea mea zeiască a fost. spunea ea troianului Anhise. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. târâtă de-o oarbă rătăcire. de-a râs o lume-ntreagă. În acest chip. bun de joacă. Eros. — Din vina ta.158 tronul şi. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. vultur. iar altele de plumb. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. un simplu muritor. îl părăsi pe-Anhise. şi chiar mai mult ca ei. Şi. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. căci eu însumi greşit-am. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor.. Dar. cuc sau alte animale. eu îndur umilinţe.. după cât se pare. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. la fel. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. Zeiţa. după voia cerescului său tată. urmată de cortegii. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. s-a despărţit de tânăr.

Eşti muritor. uneori. Nici de părinţii lui.. Adonis. Lui nu-i plăcea găteala. a atins sânul mamei. de-astă dată. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. să nu i se întâmple. cu numele Adonis. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. Şi l-a urmat pe-Adonis. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. spinulele de aur. cu ghearele-i grozave. Pe Ares. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. Ea. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. Ba. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. şi când şi i-a deschis. căci Eros era mic. un vesel vânător. Numai că. Adonis poruncea.. fericită . L . te poate sfâşia. puţin de tot. Tot ce avea lăsase. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. tot la fel.. Cum s-a plecat zeiţa.. cu colţii ascuţiţi. zeul cel mai frumos. Fii curajos cu iepurii. agrafele. Şi chiar pe Afrodita. de asemeni. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. Şi tot. brâul cel fermecat. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . s-a-ndrăgostit de dânsa.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere.. şi jertfele aduse de pământeni. un peplon sau un hiton. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. vreo vătămare. brăţările rotunde.. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. Iubirea-i pătrunsese în inimă. cu fiere – în dureri. nu ştiu cum o săgeată. fierbinte. pe dată. cerceii. cumva. stropită mult cu lacrimi. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . vânătorul : — Iubitule. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. şi fiara. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. ce se ivea din tolbă. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă.. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. străbătută de un fior ciudat. Mai ştii ? – ţintit de Eros. fără de nici un murmur. Puţin. Pe Zeus îl ţintise. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ.. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. A-nchis o clipă ochii.

tu.. Oprindu-se din goană. voinicia de care e în stare. Te roagă Afrodita. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. Ares! ţipa. zeiţa Afrodita.. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. rânjind cu mulţumire. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. haine. pornise în Olimp. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. Cam mare e mistreţul!. Fugind.. ţi-e stinsă tinereţea. Nici vârsta ta. Porneşte prin pădure. se jeluia zeiţa şi se lovea A . unde îl ucisese. Adonis s-avântă după el. Deodat-aude vuiet... se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. Vroia să-l nimicească. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă.. grohăind. şi sângele-i ţâşneşte. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi.. cu urşii sau mistreţii.. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. Un porc mistreţ. Nu te vârî-n primejdii. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis.. în pădure. nu pot să-ţi scape viaţa. iubite. Fereşte-te. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. Apucă doar să vadă. departe mult de locul. Din văzduh vede locul. tu. Ba. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. la luptă. — Sărmanul meu Adonis. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. Nu te lupta cu leii.. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. blestemat fii. — O. Da.. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. Cu colţii lui năprasnici. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. CRIMA LUI ARES donis însă râde. şi-n stânga. Mistreţul. dar uită de durere.. lunga-i lance. Afrodita. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. Isprava-i izbândise şi îi era destul. Fii blestemat de-a pururi. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. îl rupe-n bucăţele. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur.unde se-afla zeiţa. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos.160 cu cerbii. Aude cum răcneşte Adonis. Era gelos pe-Adonis. Coboară ca săgeata. cel ce nu ai milă!.. puterea.. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei.

. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. şi straie deşucheate. şi danturi zgomotoase. tot singur. trecând pe uliţi. Dar Pigmalion. Până în acea ziuă. căci nu avea soţie. deşi. adesea ocrotea pe cei tineri. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. N-am să te las să pieri. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. gingaşă. în flori de anemone. se spulberau pe rând. Şi rămânea tot rece. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. precum spune legenda. din marmură şi fildeş. picurate-n poiană. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. Serbări numite-adonii5 . cu câţiva sclavi ai săi. şi-n cinstea lui. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. a hotărât zeiţa serbări mari. rămase din trecut.. şi visurile sale despre o fiinţă pură. mai mult de două zile. într-un oraş din Cipru6 . iubitoare de casă şi modeste. Era şi parfumată.. în fiecare an. S . erau tot mai uitate. şi lacrimile sale. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. fastuoase. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. ca vie amintire a suferinţei mele!. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. Graţia se pierduse. Adonis!. Dar el trăia sihastru. fugind către Adonis. altădată harnice.. Nici nu voia să aibă. Acum era şi roză. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. vreme de două zile. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. floarea de trandafir fusese numai albă. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. Adonis. s-au prefăcut în flori. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. i-a curs sânge din rană. în tristeţe.161 cu pumnii tremurători în frunte. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. devotată. şi roşie ca macul. Avea o casă mare. Nu se poate. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. se spune. pe vremuri. Într-adevăr. Vei dăinui de-a pururi. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. Fetele. din piatră sau din lemn.

ascultând răspunsul. făcând din noapte zi. Îi luă şi giuvaere.. o fecioară. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. în fildeş sau în lemn. mereu închis în casă ?. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. neîntrecutul sculptor.. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. Aduse din grădină flori roşii. spunându-i frumoasa Galateea. din fildeş. cu gura tăiată fin în fildeş. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. aşa cum şi-o visase7 . artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie.. el însuşi. cum nu se mai văzuse. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. şi fata îi surâdea sfios. Şi.. Gura-i părea o floare. Şi nu deschidea uşa. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. artistul se închise la în atelier şi. şi corpul de zăpadă. iubite. artistul se-ncorda. Veneau la uşă prieteni. Sfârşind apoi cu munca. Lucra fără-ncetare.. C . Iar când lucra.. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. Era cu Galateea. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă... le răspundea artistul. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. Pigmalion. Şi nu mai era singur.. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. artişti tot ca şi dânsul. şi-l întrebau : — Ce tot faci. se-apucă să cioplească. luând în mână dalta. îmbălsămate. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră.. de parcă-l pricepea. Pigmalion.

Îşi spuse rugămintea.. A fost o nuntă mare. Şi iată-l! – în mulţime. împleteau. se-nţelege. Iezii săreau zburdalnici. A fost şi Afrodita. Acolo-i Galateea.. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. asurzitor. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita... puterea suverană ce face să-ncolţească. în ghirlande. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. şi flautul se pornise să sune tânguios. poeţii. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. să ardă-n vâlvătăi. şi eu i-o voi aprinde. Se află tot pe soclu. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. Tu-ntruchipezi iubirea. Azvârle-i o scânteie. Pe urmă.. cuprins de-o presimţire. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. Începe să alerge. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. iubite!. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!.. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. V .163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. şi dintr-o piatră. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea... deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. cu feciorul său Eros. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. Dar el o ia în braţe.. toţi sculptorii Eladei. muzicanţii. iubire.. Îţi mulţumesc.. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. Îţi mulţumesc. Sosind.. s-a prăznuit şi nunta. zeiţo!.. Iar fetele. — Zeiţă! zice el. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. În timp ce-i spune astfel. Chiar au danţat la nuntă. Tobele băteau tare. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. îi spune Galateei. viaţa. cuprins de-nflăcărare. Se-nghesuie-n mulţime.. la fel de nemişcată.

. Aşa zice legenda. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita.. ce-a stăpânit în Cipru. I-a ocrotit zeiţa. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi.. ce şi-o păstrau cu grijă.. iubirea creatoare. Şi-au trăit împreună ani lungi... ce poartă-acelaşi nume. şi-n piatră8 . dup-aceea. în cânt. frumoasa Afrodita. au slăvit pe-Afrodita. . Cât ? Nu mai ştie nimeni. în danţ. I-a ocrotit iubirea.164 A fost o veselie cum nu se poate spune. zile ferice. Artiştii. El a clădit oraşul.

când înfloreşte glia. dealtminteri. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. Deci. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. Ares. care îndestulau ogorul. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. nepot al Afroditei. După versurile poetului latin Lucreţiu. natura roditoare. scurtă până la genunchi. ei pretindeau că fiul lui Enea. Ea se născuse din spuma mării. atunci când se născuse. care îl răpune sălbatic pe Adonis. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. livada şi grădina. adică al cerului. Căci Ares este feciorul Herei. cu mare însufleţire. fusese purtată Afrodita de Zefir. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. se trăgea. . şi mai târziu la Roma. războiul. şi Romei. Ele se prăznuiau primăvara. o haină de lână albă. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus.. arăta că romanii. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. vreme de două zile. Elada. din care făcea parte şi Cezar. Prin Adonis. aveau loc în Asia. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei.. se trag din titani (olimpienii din Cronos. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. şi August. scurs în apa mării. şi neamul elinilor. titanul Cronos. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. se trag direct din Uranus. ca şi olimpienii. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. 5. 2. aduce pustiirea în arbori. la rândul său. Peplonul era o tunică. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. însemna. şi jalea Afroditei. 3. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. în frunte cu Zeus. după legendă. iar hitonul. Tot dintr-un titan. cu secera de diamant. aceea a titanilor. pe când olimpienii. 6. după legendă. Înţelegeau belşugul de roade felurite. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. unde. prin Afrodita. în urma loviturii date de fiul său. 7. prinsă cu o agrafă pe umeri. 4. Adoniile. cel dintâi zeu al cerului. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat.feminină. din ordinul împăraţilor romani. fără mâneci.165 Note: 1. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. Mai mult. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. părintele tuturor zeilor. adică din a doua dinastie. şi elinii din Iapet). Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. serbările în cinstea lui Adonis. erau din neamul lui Cronos. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion).

Aflată astăzi la Luvru. Se pare. pe când îşi săpa ogorul. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. a dăltuit adevărate poeme în piatră. pentru elini. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. spre slava Afroditei. o insulă din roiul de Ciclade. dragostea şi frumuseţea. Scopos. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. . unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii.166 8. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. Praxitele. aceea care întruchipa.

ce suge-ntâia oară.. cea mai mică. Î . o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. Şi dinţii : stropi de lapte. frumoaso. Aşa grăiau poeţii. din proaspătă mulsoare. lăudându-i frumuseţea. ele-ar păli de ciudă. un cântec. De-aceea. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. în Creta.. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe.. le întrecea cu mult.. în vreme ce poeţii se adunau acolo. Podoabele de aur. Obrajii-i erau rumeni. din dumbrăvile sfinte. o. pe toate laolaltă.. De-o rumeneală dulce. nedumeriţi.. fireşte. Din pricina Psiheei.. Tu eşti mult mai frumoasă.. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. Iar graiul ei. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. Dar orişicâte haruri aveau primele două. din temple şi sanctuare. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul.. în botişor de ciută.. un rege şi-o regină care aveau trei fete. Şi buzele!. de mult. Noi nu mai vrem pe alta”. Ce buze!. căci tu le-ntreci. smulse de pe coloane. tu ne vei fi zeiţă. Psiheea. că poate să existe o astfel de minune. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. plin de parfumuri.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. Ca rodiile coapte. mai galeşi. copilă. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. cum are trandafirul involt... ca un ceresc balsam.

zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi.. mamă!. Parcă vedeau o piatră.. pe care o iubea. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. De. Dar dibuind prin tolbă.... un osândit de soartă. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu.. — Nu... ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. precum făgăduise zeiţei Afrodita. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. Eros.. — Atâta ţi-e porunca ?... fără viaţă şi fără de simţire. ştrengarul s-a strecurat în taină.. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. Îmi împlineşti voinţa. De-o fată muritoare ?. se strâng s-o tot admire. pe genele ei lungi.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. dar gândul îi rămăsese-acolo. o lună. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape. la fecioara Psiheea. odată cu-nserarea. o privea pe Psiheea nesăţios. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă.. găsiseră miri vrednici. copilul meu iubit ?. Era-n Olimp. flori. şi.. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 . copilul năzdrăvan. Psiheea!" Şi.. acum o priveau reci. nătângi. sau un an. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?. s-a cam zgâriat la deget.. ce-avea aripi de aur. gândind : .. sau cine crezi cu cale. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. totuşi. înfuriată groaznic. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă... astfel.. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. în palatul din Creta. căci oamenii. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni... nu-i vorbă. chiar în iatacul fetei. căci celelalte fete. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui.. Tiptil-tiptil. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. cam bătrâni.. — Da. După treaba asta. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros... precum hărăzise zeul iubirii. Lăsându-şi tolba-ncolo.168 Când a aflat zeiţa. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. S . suspinând. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. c-a îndrăgit un monstru şi. O vei găsi uşor.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp.. Afrodita ? Şi. surorile mai mari. jertfe.

ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. Poţi da orice poruncă. O fiinţă nevăzută. tăcută. fructe gustoase : rodii. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. un om. vinuri întăritoare. Rămasă singurică. va fi bărbatul fetei. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. în locuri neştiute de oameni până-atunci. Coloanele înalte. şi nu-ncerca. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. pătrunde în palat. bătrânul rege s-a dus la un oracol. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. într-un cortegiu jalnic – de moarte. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. şi s-au întors acasă. Apolo i-a răspuns. frumoasa mea stăpână. călăuzindu-i paşii.. tu. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. să ştii că e al tău. să te împotriveşti poruncii zeilor. şi se cufundă-n baie. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. naramze îi sunt întinse-n faţă. pe scări monumentale. ce zboară prin văzduhuri.. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. chitre. te-aşteaptă o baie minunată. Fata privea uimită. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. bătrâne. ca monstrul să-şi ia prada. veşminte şi podoabe. ca ginere. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. şi-n aramă. De vrei. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. de care însuşi Zeus se teme uneori. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. rubine. s-o ducă peste piscuri. Şi-n ziua hotărâtă. cu luciu stins. dulciuri.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. mărgăritare albe. erau turnate-n aur... Atunci.. un monstru rău şi crud. pe o potecă-ngustă. prin încăperi. rege. poftim. Vântul de-apus. Poţi spune orice voie. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. şi-n fildeş. Aici au părăsit-o. căci vei fi osândit. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate.. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru.. O fiinţă fără seamăn.. focoase diamante şi alte multe pietre. Zefirul. o luase pe copilă pe aripile lui. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. Păşind fata cu frică. păşind tot mai departe. împodobeau pereţii.. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. După ce se-ospătează.. care o susţineau.. Ce bine e în apa fierbinte. . cum poruncise zeul. pietre scumpe.. cu vaiete cumplite. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. prin preoţii din templu : — Nu mai spera.

... Nu le da ascultare. prin poiene. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. şi totul se-mplinea. O vorbă să nu spună.170 primitoare.. Să nu ai nici o teamă. căci te pândesc primejdii. A stfel s-a scurs şi noaptea. În timpul zilei. tatăl nostru. ea plânge şi-l dezmiardă.. ori cobora-n poiană. Cine să fie oare ? A!. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . vremea curgea pe nevăzute făgaşe.. Coruri.. orice-ar fi pe lume. copilă dragă. cu pat curat şi alb.. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea.. I-e blândă sărutarea. nu ştia cum îl cheamă. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . fugind printr-o pădure. a auzit din vale nişte voci cunoscute. da!.. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. şi-l roagă. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică... — Am să-ţi împlinesc voia. Sunt ele. pe cele două fete. se-nduplecă. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. stăpâne. O strigă şi o caută : — Psiheea. trimisu-ne-a pe noi. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. Mai ales nu uita că. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. ca-nainte. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. Se hârjonea cu ele.. îi spune iar o voce. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. — Dormi fără nici o grijă. să te căutăm.. unde eşti ? Regele. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. Dar să nu-ncerci să-l vezi. Şi altele pe urmă. să nu-ncerci să mă vezi. Dar într-o zi. cu aşternuturi moi. A stat puţin pe gânduri. stăruieşte. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. căutând-o pe Psiheea. A mai trecut o zi. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. care umblau prin munte. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. surorile mai mari. Vorbea numai cu umbre. Nu ştia cum arată. Toate vor fi. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. Până ce el. Neobosită. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo.. în palat. în fine.. aşa precum doreşti. surioară.

încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. Şi ea ? Ce bogăţie. cu aspru jurământ. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. Mă rog. grădinile. cu-obrajii ca bujorul. pe aripile sale.. Şi scorpiile pleacă.. Noi o credeam pierdută.. în noapte. Şi. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. colane. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. când o să aibă poftă. Le-aduce la palat. Zefirul se porneşte pe văi şi. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. Ea îi atinge arcul şi tolba. o Î . Acel ce s-odihneşte-naintea ei. Ca să se-n-credinţeze. Ba. Aşa. şi să-i privească faţa. cu soţii noştri bătrâni. când nu-i de faţă dânsa. de parc-ar fi regină. E-naripatul Eros.. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea.. pe perne. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. şi-o săgeată o zgârie la un deget. vede pe cele două surori ale Psiheei.. Ha. se-apropie de el şi-i luminează chipul. pe vârfuri. coşuri cu flori. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele.. mingii. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. Ba. dornică să-l sărute. ne mâncăm tinereţea. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. şi cum el i-a cerut. O fi voinic şi chipeş.. dintr-o dată. îşi şoptesc amândouă. Bărbatul său.. când doarme el. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. Psiheea. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. Acesta-i un balaur. E straşnic planul. ha. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul ..171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare.-nfricoşată. — Ce zici ?. surioara noastră va pierde din trufie. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. pe când el doarme.. târziu. orice poftesc l Surorile Psiheei.. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. cercei sau pietre scumpe. Atunci. Neruşinata!. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. să nu-ncerce să-l vadă. uşurel. dar nu au timp prea mult.. neghiobi şi şubrezi. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. când soţul doarme dus. şi braţe nevăzute aduc bucate. cercuri de aur. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească.. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi.. haine.. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. iar sora cea mai mică rămâne la palat. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. iară în zori se-ntoarce. o fi vreo zeitate. s-aprindă o lămpiţă noaptea. Şi noi. hăt. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă... pesemne.

. Dar după-atâta trudă. şi…Eros. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i . voi avea un prunc. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă.. zeiţa se încruntă. nu vreau. sete şi piedici cu duiumul. căci dânsa ocrotea familia. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. Imploră şi pe-alţi zei.. îi răspundeau mai toţi. făclia. dispar. dă-mi şi tolba. Silit de legi divine... şi dânsul e un zeu.. aleargă-n templul Herei.. Viclean!. acuma m-ai pierdut. aripile.. însemnele puterii. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. îndură suferinţe. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el.... rostindu-i printre dinţi : P . zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!.. zeiţă.. izvorul.. şi frig. S-a dus pe totdeauna. merge. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros.. Fii bună deci. Sunt singură. O roagă pe zeiţă. eu.. Nu mai eşti zeu. Eros ?. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi... Dar nimeni n-o ascultă. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine. Psiheea nu se lasă.. pe cât eşti de frumoasă. Eros. El. zeiţă.. şi te iubesc atât. Numai că el zburase şi n-o mai auzea. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. făcându-i o arsură pe pielea delicată.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. căminul. căci te iubesc... Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. Dă-mi arcul... mama lui Eros. — Tu eşti o muritoare..... Afrodita. tot. şi foame.. năzuind un sprijin... grădinile... pentru asta te voi închide-n casă.. De ură-nverşunată. Îl atinge pe zeu.. — Nu. o. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. Şi. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. nu-i ia durerea-n seamă. şi plângea : — Ce-am să mă fac. strigă fata. tot fata-i mai frumoasă. căci n-o să-l mai revezi. mâhnită... merge. Palatele de aur.. Unde te pot găsi ?... pădurea. Şi plecă.... Psiheea şi pornise pe munte.. se trezeşte.... soţul meu... Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea..

. şi cere-i Persefonei.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi... gingaşa lui soţie. căci plec la un ospăţ. în cutioara asta.. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. Dar ştiţi. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. Şi trece chiar de Cerber. Şi-o roagă : — Dă-mi.173 — Vrei să mă faci bunică. Se spune despre Gheea. poate mai mult ca zeii.. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. Erau acolo boabe de mac. necum. şi să-i aducă lână.. Îi sfâşie veşmântul. strămoaşa tuturora. fasole. balsamul ce ţi-l cere. de câinele lui Hades... îi spune Afrodita. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. cel cu trei capete. Afrodita. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. Când se sfârşi cu munca. şi luă ea însăşi biciul. pe mine.. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. însângerată. Dar dragostea... Îi dete o movilă înaltă de seminţe. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. şi pleacă iar N . grâu. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. Apoi. Cată să vii degrabă. (Lâna era de aur. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. pe unde treceau morţii. o puse şi la muncă. grămezi. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. pe soiuri. Şi cum. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. sub pământ. zeiţo. poate mai mult ca mine ?. Porneşte iarăşi fata. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. O-nvineţiră toată.. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar.. îi porunci să plece într-o pădure deasă. păzit cu străşnicie de sute de balauri. linte. Luaţi-o şi biciuiţi-o. Străbate peste fluviul. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică.. mama soţului meu.

la plecare. Mama mea.. şi fata cade jos.. — Ba da. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O.. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa... Zeus.. văzându-mi chipul... Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc. binişor. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă.. călătorind pe drumuri. se frământa Psiheea.. dar nu-i timp de pierdut. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. Tu eşti oare!. să-l ducă Afroditei... mânată de iubire. Mai stai.. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. Afrodita. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. — Nu. Psiheea-ntredeschide capacul. eu am s-o fac zeiţă. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el.. Deci m-ai iertat ?. Cât de puţin. răspunse Zeus... Ajunge la Psiheea. să mă-ndrăgească iarăşi. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. E vremea să-l însori. „E pentru zei. Să vină şi Psiheea. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară.... şi-ncearcă să surâzi. Nu-ngădui. şi cerceta cutia. este pe urma noastră.. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . Zeiţa.. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. O. Balsamul din cutie e numai pentru zei.. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. nu.. cum este Eros. ce văzuse prin vrajă toate astea. strigă din urmă zeiţa Afrodita. Iar el. îndură-te de mine şi de iubita mea. — Şi eu. şi-un zeu. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. Nu te mâhni. Psiheea dragă.. Tu du-te cu balsamul. în sala de consiliu. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. cum este Eros. ştiu bine. aproape fără voie.174 Psiheea. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare.. să te privesc. pe zei şi pe zeiţe. Eu plec către Olimp. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. nu mai aşteaptă mult.. frumoaso. care-a făcut şi face atâtea nebunii. rosteşte zeul Eros. Mai stai.” Şi tot gândind în sine.

rămânând amândoi fericiţi în Olimp. Vă porunceşte Zeus!. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta.... Iar voi. — Rămâneţi împreună necontenit de azi..5 .. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. zei şi zeiţe. le glăsuieşte dânsul.175 divine : ambrozie şi nectar..

perechi. dragostea. săvârşită de un artist necunoscut. care uneşte fiinţele perechi. poate muiată în miere şi foc. făcându-le să se înmulţească. Întruneau astfel în dragoste. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. El are un arc. reprezentate prin liră. Arătau în acest fel că simţămintele. la început era. ţinând în mână o liră. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. a fost răpită de romani din Elada. poetizând legenda. dându-i drept părinţi pe Afrodita. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. El a unit-o pe Gheea. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. care se găseşte la Luvru. prin Eros. cuprinde pe Psiheea. înaripatul. . Mai târziu. după ce el îi ţintea cu săgeţile. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. şi anume că dragostea nu poate dăinui. şi ajunge în Olimp. 3. cu Uranus. Aici Eros. zeul luptelor nesăbuite. a inspirat nu numai pe poeţi. în chip poetic. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. sub diferite variante. Fără îndoială că această operă. este înfăţişată această poetică alegorie. 2. Într-un frumos tablou. pe draga lui soţie. un giuvaer de piatră. Psiheea. Eros. în limba greacă. cum credeau elinii. pentru grecii vechi. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. poate în otravă şi venin. în opera sa „Măgarul de aur”. Această alegorie are un tâlc. 5. Eros. pictat de artistul Louis Gérard. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. se tâlcuieşte prin suflet. Opera. zeiţa dragostei. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. cea dintâi zeiţă. 4. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. ca s-o urce în Olimp. cel dintâi zeu. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. a pătruns în folclorul multor popoare. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. numai forţa universală. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma.176 Note: 1. pe care o gustau numai zeii. şi pe Ares.

De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. numită Amfitrita. în număr de cincizeci. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. o nimfă oceanidă. îl îndrăgea nespus. şi tatăl lor. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. cumva. P . zeul care purta în mâna lui triena2 -.. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . alt zeu bătrân al mării. Dar şi mai mult iubea delfinul. Nimfele nereide. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. lunecând prin valuri. se avântau cu toate să scape corăbierii.. pe când zeul se preumbla pe mare. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. Nereu. despre delfin. care-şi avea palatul în apele Egeei. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. Odată. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. Mama lor era Doris. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. se ridica-n Egeea3 . Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. erau nişte copile de-o bunătate rară.

la mine. şi sfarmă. îmi întăresc domnia. între valuri. de marmură. deodată. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. Copilele danţau într-o insulă Naxos. vrăjit de melodia ce o cântau în cor... Şi caii lui la fel. căci îi cunosc puterea.. Nici prin gând nu-mi trece. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd. blândă din fire. Şi-o zguduie.. a trimis peţitori.. Nu. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. Ia stai s-o mai privesc.. Şi ca să scape......... o căuta şi. fata a fugit într-o peşteră albă.” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri..... ce-i aduceau.. Dar zeul din Egeea. Poseidon. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră. Pesemne. Nici nu vreau să-l văd. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează.. scoici. însă... Căci nimfele. Nu.. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu.. A . în palatul de aur din Egeea!. şi-a spus în sine zeul. şi asta va fi bine!” Şi.178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei.. puzderii de corăbii. tăioşi cum e oţelul.... Ce visare!. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi. De mă însor cu dânsa... ca să-i dea de urmă. Aici veneau noroade de vietăţi marine... şi zeul se oprise. ca danii. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva.. puse doi delfini... izbind-o neîncetat de stânci. ce este atât de mânios.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. . le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. vrâstată cu vine de argint. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. „Ce cântec!. au contenit din danţ şi au sărit în mare. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita. căci stăpânul e supărat cumplit. Iar ea. Răspundeţi..

. şi apa acoperise ţărmul. au şi pornit înot. să aducă iute ştirea. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. aflând vestea. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. P . Delfinii. în noapte. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana.. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. În zadar o căuta. şi s-a ascuns mai bine. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. s-a-nveselit nespus. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. Poseidon. careva. sub furia lui. Încât zeul Poseidon venise în zadar.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. a scufundat din nou. o meduză. nici de data asta neizbutind s-o afle. într-un cotlon al mării.. încâlcit. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip.. cineva a vorbit – un şarpe. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. A ridicat tridentul. Ba chiar s-o şi peţească. insule şi maluri. de mânie. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. ca să-şi pieptene părul albastru. vrâstată cu vine de argint. un peşte. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. Poseidon. Jivinele din apă.. credincioşi. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. Atunci. unde domneşte Hades. Abia târziu.. aşa-şi trântea tridentul. căci nu dădea de dânsa. corăbii.

sfă-râmă şi insule. după stăpânul Zeus. — Mărite. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. Era. în iarbă. unde s-a făcut nunta. şi monştrii au pornit. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. stăpânul nostru este. În jurul lor săltau nimfele nereide. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. Nedumerită încă. Ascultă-l deci. Palatele de aur. desigur – când ne-ai trimis în S .180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. ţinând în braţe lire. cel mai bogat din lume. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui.. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. purtată tot de-un monstru. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. Sfârşindu-se cu nunta. precum se spune. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. Căci el te vrea soţie.. Jucându-se. să ştii. c-o strălucire vie. îndurerat. preafrumoasă nimfă. în cinstea Amfitritei. frumoasa nereidă. Poseidon. Blestemele-or să cadă asupra ta. De nu primeşti. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine.. şi fă cu dânsul nunta. un mărgăritar mare. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. copilă. cântând cu toate-n cor. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. de spaimă pentru dânsa. Puterea lui e mare. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. fecioară. şi ţărmuri şi numai tu. a strâns în mână frâul. cu glasul tunător. cleştar şi diamante. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. au spus dânşii – în limba lor. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. Poseidon. de salturile repezi ce le făceau delfinii. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 .. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat.. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. aflate în Egeea. de tumbele ghiduşe.. Ea ridicase capul. Privind astfel spre dânşii. plin de fală şi plin de mulţumire. au munţi de avuţii. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara.

Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. în palatul de aur. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. suflând în scoică. Dacă intra în mare. — Cuvântul mi-l voi ţine. Triton era ca zeii. marea dezlănţuită.. slăvite. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. când s-a sfârşit potopul. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. din apele Egeei. ca Apolo şi ca atâţia alţii. Acum o aşteptăm. din creştet până-n brâu. Din încuscrirea asta s-au născut regi. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. El era. Răsplata o veţi primi pe loc. Căci uită-te.181 lume. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. ţintuindu-i pe boltă. lovindu-se de ţărmuri. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. marea se-nvolbura. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. Triton a fost acela care. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. Ca Zeus. Poseidon. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. ce-i A .. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. urla înverşunată. Fireşte. sau. În acest zeu. mireasa-i lângă tine. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. Era urât ca moartea. Şi şi-a întins tridentul. dintre zeiţe. alteori. ce parcă scânteia.. cleştar şi diamante. Poseidon. Dacă sufla în scoică. a glăsuit Poseidon. ce se numea Triton. De-aceea locuia. apa îi ajungea abia la mijloc. ca toţi zeii. mărite. pe nimfa Amfitrita. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. după nuntă.. ce geme mânioasă. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. ce se numea Toosa. alături de-Amfitrita şi tatăl său. elinii vedeau însăşi furtuna. eroi şi-alteori nişte monştri. furtuna se potolea pe loc.

într-o zi. Vedeau şi-auzeau totul. pe Acis. Dar tot tu. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. îndrăgostit de nimfă. un păstor... Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. Din sân îşi scoate naiul. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Atât că Galateea iubea. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. Mai moale decât puful de lebădă. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. Vuiau în zare munţii. Ah. Tu însăţi vei culege. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni.. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase.... pe-un tânăr. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. Mai zveltă ca aninul. Polifem se coboară din munte pe colină. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. la poalele colinei. Galateea. şi-atât!. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . Nici Zeus n-are. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. fugind din calea mea mereu. zbuciumată. şi turmele. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. poate. fierbea de-atâta larmă. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. nici frig în toiul iernii.. Mai proaspătă ca gheaţa. cu mâna ta.. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii... Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni..182 slujea de măciucă. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. ai pricepe că ai greşit. ascunsă undeva. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. să o ademenească pe mândra Galateea. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. o fiică-a lui Nereu. de crudul Polifem6 . În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. fecioară. De vrei să-mi fii soţie. De-aceea. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită.. o socotea în mare. dacă m-ai cunoaşte mai bine. Şi-şi retezase barba murdară. vor fi tot ale tale. ce intră până-n mare. Legenda ne arată că fata. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. aproape să le frângă.. silindu-se să-i placă. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem.. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. Vroia să pară chipeş. Galateea! Nu mă dispreţui. nu-ţi va lipsi nimica. Dar fiul lui Poseidon. parc-ar fi o pădure. Mai dulce ca un strugur. lăsând naiul.. Numai că. şi marea. Avea numai o lege : poftele lui. Mai surdă decât marea.. şi începe să cânte. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. Şi-n locurile-acestea. care îmi cad pe umeri.. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. de mult. Eu mă cunosc mai bine. Ridică-ţi dară capul din valuri. şi se ferea de monstru..

şi fii soţia mea!. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă.. de pe ţărm. sfârşindu-şi vorba. Acuma s-a sfârşit!. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. Apoi. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus.. un izvor.. printre pietre. voi.. dar el îmi e destul.183 ar fi o urâciune........ De-acolo. legenda spune c-a ţâşnit cu putere. fierbinte... Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?.. Galateea!.. dacă vei fi soţia lui Polifem.. numit de nimfă : Acis. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. Ce-a plâns sărmana nimfă.. Şi-atunci. uriaşul ?.. Nimfa se zvârle-n apă. Am doar un ochi în frunte. Şi-a implorat pe zei.. un râu cu apă rece..... îi vede pe cei doi. din stâncă. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!... Acis strigă cu groază : — Ajutor. râdeaţi de mine.. şi-n jur au crescut trestii. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge.. Deodată.. să-l ajute. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute. Ascultă-mi rugămintea. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. . nici calul fără coamă.

Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. nu numai să dărâme. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. parcă în tropot. În urma răzvrătirii lui Poseidon. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. lăngă ei. 6. se aseamănă cu valul. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. peste aria mării. se va mai vorbi. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. care poate construi tărâmuri noi. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. în cer. 3. sus. . după credinţa lor. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. Ea îi purta pe valurile sale. parcă le îmbrăţişa. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. cândva. zbătându-se între maluri. el fiind şi zeul cutremurelor. Amfitrita. prelungind coastele. spre aventuri şi fapte glorioase. prin depunerea de nisipuri. care înseamnă stăpânul apelor. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. Calul simbolizează. urlând. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. pe îndelete. Despre Polifem. născocind pe zeul Poseidon. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. 2. în legenda lui Odiseu sau Ulise. Troia. se afla Zeus. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. pe vreme de furtună.184 Note: 1. Însă acolo. Dealtfel. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. Această forţă a mării trebuia înduplecată. nu era alta mai teribilă decât a mării. care se alăturase Herei. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. De aceea. fără îndoială. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. Marea. 4. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. acest fiu al lui Poseidon. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. 5. împotriva stăpânului Olimpului. cu forţa ei nemărginită. în goană. se afla marea. Coama lui răvăşită de vânt. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. elinii au personificat-o. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. Desigur. prin saltul său.

numit Infernul1. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. îi dăruise marea lui Poseidon. din marele-i regat subpământean. Chiar numele i-l pronunţau în silă. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . Oamenii nu-l iubeau deloc. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. Hades. În timp ce zeii. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. în neguri. ale norocului şi păcii. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. păstrându-şi pentru dânsul cerul. ţinutul misterios al morţii. De-aceea. să-şi capete osânda necurmată. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. L egende nu sunt multe despre Hades. numite şi Câmpiile-Elizee. poate. sub . Zeus. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. în Olimpul lor.

. ba şi mai bine. Iar umbra o lua zeul Hermes. în veci. Zeii nu se temeau de genii. crainicul tatălui ceresc6 . ce-aduceau lumii jalea. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. Morţii-şi ţineau în gură banul. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. larg deschisă . Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. către palatul zeului Hades. şi-i urmăreau cu multe rele. Dar umbrele nu puteau trece. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. El smulgea umbra celui dus. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători.. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. grijile. decât dacă plăteau lui Haron. se-afla Cerber. C . luntraş bătrân. să iasă. cât timp sta Hermes în Infern. trecând de locul străjuit de Cerber. nu mai putea să-l vadă nimeni. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. purtând o mantie ca smoala. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. Atuncea se ivea Tanatos. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. nevăzut. Tanatos era moartea însăşi5. teama. foamea şi chinul. şi zeul. sperjuri... Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. Şi. duşi de nevoie prin Elada. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. sau de argint sau de aramă. venea în faţa judecăţii. Pe capete se foiau şerpi. nenorociri şi griji şi boale. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. pe muritori. şi războiul. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. hâde. Ceilalţi. pe trădătorii din războaie. ca într-un ghem. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. de nouă ori. boala.. cum sunt văzduhurile-n zări. un ban de aur. Dar Hermes nu întârzia. de cum treceau de apă. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. lângă poartă. sărăcia. bătrâneţea. În calea lui. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. monstrul cel cu trei capete. Pe acest drum se aflau genii tăcute. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. răutăcioase.. putea să-şi împlinească voia. solzoase. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. Căutau pe criminali. până ce-i nimiceau cu totul. mai trecea şi peste râul Aheron8.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. înconjurat de râul Stix7 . şi-i pedepsea pe muritori.

făurită din diamantul cel mai tare. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. să ia o fructă de pe ramuri. un rege care. doar cât privea puţin spre stâncă. sub întreita suferinţă. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. încruntat pe tronu-i. mere. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. cu barba colilie. pe muntele Olimp. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian.. Să vadă apa şi să-i fie sete. aşa ca ei să se ferească. şi smochine. într-un lac limpede şi rece. Să simt-aroma că-l îmbată. erau pe loc zvârliţi în Tartar. în Olimp. pe-o cale tot atât de lungă. zgâriat cu gheare ascuţite. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. Călăii l-au vârât în apă. şi noapte. Să-i crească foamea fără margini.. se mâniase. Şi cum căta să-ntindă mâna. sus. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. Acolo se găsea Tantal9. Dar cum se apleca spre apă. Bătrân. şi pere. toţi pomii îi piereau din faţă. Pentru toate aceste fapte. apa se retrăgea spre maluri. şi mai ales ale lui Zeus. . aflându-se odată la un ospăţ. Iar ei cădeau de-a rostogolul. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. închişi cu-o poartă. batjocorit şi zi. Aici. nici nu se ostenea s-audă. gata să cadă şi să-l strivească sub povară.. gemeau în chinuri osândiţii. Ramuri cu rodii şi naramze. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. străvechiul rege sta în apă. de veacuri lungi neostoită. să-şi potolească puţin foamea. ce nu putea fi sfărâmată. bătut cu bicele de genii. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Ca să răzbune nedreptatea. cât e din cer pân'la pământ. până la brâu.. dându-le muritorilor. şi frica-i măcina puterea.

pentru toţi. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. Dar tu. i-au răspuns zeii.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. Sângele îi curgea şiroaie. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. că este dat de gol.. să caţi spre slavă. încinsă bine-n flăcări. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. ca şi cei drepţi. — A!. din trupul vlăguit de trudă. nespus de-nalt. şi l-au legat. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii.. legile aspre. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. Voi. Şi însuşi Zeus. zeii. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt.. sub ochiul ager al lui Hades. ce îndurau pedepse crunte. cum hotărau judecătorii. în timp ce Ixion.. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. şi pentru ea. cu numele de Ixion. un om de rând. l-au ţintuit pe-o roată de aramă.. Iar roata se-nvârtea întruna. Hades îi răsplătea anume. pe care îi avea Hades în Infern. viteji şi vrednici. — De ce ? îi întrebase Ixion. dar nu-ndrăznea să se oprească. — O cutezanţă nemaipomenită!. hotărâte de către Zeus. ţipa şi se zbătea de groază. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. Zeus. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite.. era o cinste şi o fală. Trupul îi tremura ca varga... reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. ale norocului şi păcii. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. sărmanul.. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. în loc de lanţuri. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . n-a înşelat atâtea pământene ?. regele din Corint. cu şerpi oribili. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. şi pentru tine. da'ndată ce-ajungea pe culme. De ciudă şi mânie. Abia putea să mai respire. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. Cei trei judecători.. S . cu umilinţă şi cu teamă. cât e el de mare. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. o eumenidă se ivea. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. aflând. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte.

HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades.. o fi spus Hades. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. Însă degeaba!. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. Şi s-ar cădea. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. posomorât şi rece. la marginea lumii. Aici. Durerea nu se cunoştea. zeiţa holdelor.. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. tatăl ei. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. De-aceea nu-mi găsesc soţie. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic.. era o ţară-ncântătoare. în care oamenii nu vin cu bucurie. Şi. La fire este potolită. născută din iubirea cu Demetra. zeiţa holdei însorite. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie.. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. împrospătând mereu văzduhul. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. ar fi având o fiică minunată. cu fală. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. o fi grăit iar zeul Hades. Este cuminte. pe care-l stăpânea. nici cald. — N-ai grijă în privinţa asta.. să-mi dai un ajutor... Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte... desigur. Nu era frig.. Ştia prea bine că Demetra.. Demetra11 .. sub apriga domnie a lui Hades.... Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. Zeus o fi zâmbit pesemne. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. A aşteptat un timp. Abia de respira Zefirul. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. D . Zeii la fel. Şi fiind el zeu atât de mare.. chipul lui Hades : bărbos. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. înţeleaptă... N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. Hades. care era părintele fecioarei. pe lângă ea. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică.. Numai de poţi s-o iei.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. pe pajiştile-nmiresmate. la o nevoie.. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. auzind vorbele lui Hades. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. nu bătea vântul.

şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. şi pomii îşi pierdeau belşugul . aprinşi cu vâlvătăi în Etna. ocolind livada. Îţi dăm o veste dureroasă. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. pământul s-a deschis în faţă-i. În deznădejdea ei.. cu-nfăţişare uimitoare. păşuni. nimeni!. câmpii cu grâne. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. şi chiar păşunea vestejise.. păduri umbroase. Blânda fată.. prin grote şi pe creste sure. Dar nimeni nu aflase taina. Să vadă ce e de făcut. a prins-o.” N-aveau de unde să mai afle. A fost însă furată Cora.. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. scumpa copilă a Demetrei. şi tot ce se afla-n grădină. Oamenii vor muri de foame. Se petrecuse totul iute... Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. că năpădise tot pământul... ca-ntr-un cleşte. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată.. Şi carul... nici sacrificii. pământul n-o să mai rodească!... Însă n-a dat de urma Corei. . Pierise carul ca năluca. o plantă mândră... Copila ta gingaşă. să-l rupă. a şi plecat în lumea largă.. zicea zeiţa.. Săriţi voi. a spus Demetra. cum s-o împace pe zeiţă. pe oameni.190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. flămânde. în insule. Din car. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei.. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. flori de şofran şi violete... luând toiagul drumeţiei. Şi ţipete. doar-doar o va găsi pe Cora. — Nimica n-o să mai rodească. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. Văzând că nu e glumă.. târând un car măreţ de aur. uimită de narcisul atât de neobişnuit. cu braţele-i vânjoase. Cora. Hades. Cădeau şi grânele uscate. Cora mai zăreşte şi un narcis. s-a mâniat atât de tare. De cine ? Unde ? Nu se ştie!.. a fost răpită. Iar Zeus se ferea s-o spună. roze. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. îndârjită. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. a pierit iarăşi în adâncuri.. Pământu-şi închisese bolta. plâns cu suspine. zei sau oameni!. Deodată. întreaga mare şi chiar cerul. s-a îndreptat spre el.... Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!.. livezi... cât scăpărarea unui fulger. neclintită.. Iar Zeus s-a temut. Cora.. I-a întrebat pe zei. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. iar turmele piereau. Apoi un geamăt lung de groază.. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare.

Zeus olimpianul. Restul – două treimi din an – va fi cu tine.. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. dar până la sfârşit a spus. Nu te mânia.. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc... Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . şi cere-i să-i dea drumul Corei. DAR… rodii12... simţind fumul din jertfe... după-ndelungata ajunare. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. şi totul a-nverzit ca-n farmec. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. numai o parte. stăpâne ?. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. să n-o piardă în nici un chip. ogoare şi livezi. a trebuit să se supună. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. să ardă jertfele aduse. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. privea zâmbind către Demetra.. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. Şi el. o treime din timpul cât durează anul. Eşti stăpân drept şi tare vrednic.. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . — Nu!. sus pe pământ. Călăuzită deci de Hermes. purtând miresmele plăcute în cer.. I-era ruşine. Mama şi-a strâns copila-n braţe. la nările lui Zeus. în stâlpi tremurători şi palizi. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută.. În temple s-au aprins iar focuri. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus.. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. Grăia din slavă însuşi Zeus. I-era teamă. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. şi-a înflorit.. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni.. s-a auzit atunci o voce. zeiţă... să se întoarcă la Demetra.. Hermes. copila mea ?. Şi Hades n-a avut ce face.. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. şi toate fiinţele-or să piară. cu noi toţi. Mâncând-o... Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde.. a dat şi roadă. dar. la Hades.. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. nici jertfe şi nici preoţi. Să zbori până la Hades. rugându-l s-o lase liberă pe Cora. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa.191 — Rămânem fără sacrificii..

Şi-astfel. la fel ca zeii din Olimp. adică zeul cel bogat. în fiecare an. Iară lui Hades i s-a spus. de-atunci. cum hotărâse Zeus. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. . avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an.. de primăvara până toamna. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. Era bogat. era acum la rând cu toţi. ci şi Pluto15 . Legendele nu povestesc.. Era bogat şi mulţumit. având pe Cora.. şi iarna cobora la Hades13. El. Cora stătea pe lângă mamă. După această întâmplare. nu numai Hades. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 .. zeul morţilor şi-al groazei.

Râul curgea printr-un ţinut arid. Tartarul este asemeni iadului. într-o stare asemeni morţilor. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. un an întreg. Pe rîul Stix se jurau zeii. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. într-un fel de gură ca de vulcan. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. de bună seamă. în draci. provenind din trei izvoare. Şi au numit pe acest zeu : Hades. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. fiind mult prea cunoscută. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. cu fantezia lor bogată. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. De fapt râul Stix. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. în care geniile infernale au fost transformate. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. dată ţinutului lui Hades. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. sau. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. în legendele noastre şi ale altor popoare. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat.193 Note: 1. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. totuşi o folosim în povestirea noastră. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. cu o mantie neagră pe spate. De aceea elinii. 6. şi Cocitul – râul plânsetelor. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. Piriflegetonul – râul de foc. „Oreste”de Euripide etc. . în loc de sabie. este de origine latină. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. 5. Legendele noastre populare. misterios şi înfricoşător (astăzi. eriniile şi eumenidele hidoase. asemeni unui şuvoi negru. trebuia să stea. cel mai adesea. după cum se ştie. ca un schelet. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. numit mai târziu Mavronero. sub influenţa religiei. 3. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. ameninţătoare. Deşi denumirea de Infern. purtând. pietros. 8. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. Când grecii l-au născocit pe Hades. în schimb. cu barbă. 4. Hades însemna : nevăzutul. 2. au vrut. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. despre care se vorbeşte în legendele noastre. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. de bună seamă. şi bice-n mâini. Geniile Infernului erau : harpiile. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. 7. este un râu obişnuit care. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. albăstruie. Atunci.

Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. de unde nu mai ieşeau niciodată. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. Zeus. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. împrumutat şi de latini. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. strigându-i pe fiecare. par vii. din Lidia – Asia Mică. un pictor din antichitate. Este timpul când Cora stă la soţul său. înseamnă bogătaşul.” Mai cunoaştem un grup de marmură. până primăvara. Numele Pluto. când va încolţi din nou. de o negrăită frumuseţe. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. . pe timpul iernii.. adică suferinţe fără seamăn. 14. după cum socoteau elinii. sub formă de seminţe. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. 9. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. căldura şi lumina. 11. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. Demetra se chema la romani Ceres. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. 15. Elinii au poetizat acest fenomen. După strângerea recoltei. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. sămânţa este vârâtă în pământ. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. zugrăvită de Nicomahos. iarna. în care caii cei negri. Rodia era fructul iubirii. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. înhămaţi la carul lui Hades. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian.. Aşa cum este aici înfăţişată. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. 12. 13. ea exprimă. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. sculptat de Girardon. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. Romanii i-au spus Proserpina. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. Şi telegarii şi-i mână în goană. de pe un vas. latine şi chiar germanice. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. pe nume. strigându-şi în ajutor nimfele surate. 10. mai ales la popoarele slave. El găzduia şi plantele. mai bine decât orice. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii.194 unde umbrele îndurau suferinţe. adică în tărâmul lui Hades. şi zeul calcă brutal pe ele. locul groazei. care primea morţii. sub diferite variante. pe mama sa şi pe tatăl său. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. Într-o pictură veche. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice.

ulei. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. Hestia. Nici focul clocotelor surde. Nu focul slăvilor înalte. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. Focul. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. Şi. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. între ei. deşi Poseidon. Hestia.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. Iară Hestia1 păzea focul. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. ci focul caldelor cămine. în care focul pâlpâia voios. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. vărsând câteva picături pe vatră. fiind eliberată. Îndată după doborârea zeului Cronos. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. sau măcar apă. cântând-o pe Hestia. focul pe care ardeau jertfe. şi mai târziu zeul Apolo. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. Păstrează-ne uniţi. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. şopteau cu toţii. sau focul ce urma să ardă jertfa. arzând pământul în adâncuri. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. pentru-această puritate. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. şi-n fiecare casă din Elada. în D . şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. osteniţi de muncă. ar fi dorit-o de soţie. — Ţie ne închinăm. ţâşnind în fulgere spre oameni.

.. vestit de harnic şi cinstit. Dar eu. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. fată dragă. — Ia stai. un om bătrân numit Celeu.. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. pe când se îndrepta spre casă. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. dar necăjit peste măsură. n-aş putea s-arăt.. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. Pe vremea când zeiţa umbla. Şi-aşa umblând.. când un fecior se însura. măicuţă dragă ? Uite. Aveau şi ei o suferinţă.196 fericire. după poruncile zeiţei. căutând pe scumpa ei copilă. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. voi depăna povestea despre Demetra3.. precum jurase-n prima zi. — Mă duc în lume... N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. dar unde. Ea a rămas neprihănită. Părintele ţi-e lângă tine. auzind întâmplarea asta. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche.... Iar când se-nfiripa o casă nouă. Zeiţa îşi schimbase chipul. fata lui cea mai mărişoară.. S-a folosit însă de-un om. De Triptolem. a spus zeiţa.. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. eu mi-am pierdut copila. cu inimi bune. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 .. Demetra i-a răspuns în dodii. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . pe vremuri. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. feriţi de boale şi alte rele.. Pe lângă el mergea o fată. dar nu s-au mai gândit Î . neagră. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. Fata la fel. Şi-a dat să plece mai departe. zeiţa soră mijlocie. să n-o cunoască nimeni. Tu bucură-te. că poţi rosti cuvântul : tată. ducând în spate nişte vreascuri. mânând din urmă două capre.. Acolo vieţuia. Erau miloşi. să nu se afle că-i zeiţă. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea...

către coliba lui Celeu. zicea băiatul. Zeiţa ar fi vrut să plece. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. Oricum ar fi..197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. şi înţeleg că va să moară. a zis bătrânul. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească.. de care îi povestea pe drum Celeu. Mergând astfel. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise.. cerea mâncare. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. — Leac nu-i găsesc. tot povestindu-şi. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale.. Aşa doreşte poate Hades.. Celeu şi Metanira.. Triptolem. şi fata lor săltau în juru-i. o alinare cât de slabă. de-o vreme.. şi mi-e sete!. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. Ai casei au mâncat cu poftă.. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. şi ce pot spune ?. Vreau să mă joc!.. s-au pomenit lângă colibă. Dar cum băiatul. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . Pofteşte în coliba noastră. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. zeiţa. Mişcată de atâta jale. poate.. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. — Mi-e foame. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. fructe şi miere. Odihna ţi-o aduce. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit.. din patul său de suferinţă.. o miere dulce ca nectarul. vino.. Ce pot să fac ?. Copilul cel bolnav. Cum a intrat aici... N-avea putere să mai plângă. Demetra i-a dat lapte cald. plin de vigoare. Şi toţi. — Poate nu e pierdută de tot copila ta. cu voie bună. mamă. În acea clipă. zicea Celeu. L-a sărutat domol pe buze. sărmano!. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. . care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. la poalele unei coline.. i-era foame.

Clădiţi acolo. V . a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. Iubirea. cu glasul tremurător. drept preoţi. cheamă poporul. A mai şoptit cuvinte. pesemne. în nişte taine sau mistere. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira.. bătrâno ? a strigat tare Metanira. mii de stele scânteiau pe boltă. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. n-am ştiut! a rostit mama. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. cât ai răsufla o dată. am vrut să îl purific. făcându-se din nou zeiţă. a grăit zeiţa către Celeu. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. a glăsuit din nou Demetra. este vremea să aflaţi toţi.. de-o frumuseţe uimitoare. Pentru că.. cu grijă. iar purtătoarea de făclie. Acuma totul se sfârşeşte. cu spaimă. l-a mângâiat uşor pe frunte. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut.. cum sunt mamele. şi pentru oameni!. Şi. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. cea încărcată de foloase şi pentru zei. i-a grăit Demetra. Şi. luna. Mii. Şi vă voi iniţia. un templu mare. eu am să fac din fiul tău. care se vor numi-n Elada misterele eleusine.. — Şi totuşi. A auzit. — Bătrâne. pe colină. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. tot ea. zeiţa s-a sculat în taină.. Ce faci. S-au culcat cu toţii. — Copilul meu!.. Iar părul galben. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. zgomot. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. L-a smuls pe Triptolem. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. Vârând pe Triptolem în flăcări. nu au avut urmare bună... — Sărmano. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. mama a şi fost lângă vatră. cum e spicul cel auriu din miezul verii. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. Eu sunt Demetra. L-a luat pe Triptolem în braţe.. — Mă iartă. Bătrâna.. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare.. îl afunda. iată. care-l vindecase pe Triptolem. grija ta de mamă. La miezul nopţii.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea.

Dar Lincos. Aici domnea un rege aspru. secară. părăsind Sciţia. Triptolem6 s-a făcut flăcău. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. serbările eleusine9 . Şi Triptolem. Noaptea.. mei. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. ce-l veghease pe ocrotitul său. De cum a poposit flăcăul în ţara asta.. pe care şi-o pregătise de cu seară. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. nebun.. în tainele agriculturii.. ha!.. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. a pus la cale să-l ucidă. Cu ţipătul său. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. om hain. Demetra însă. totuşi. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară.. o ţară unde fusese rău primit8. Demetra cea cu păr bălai.. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. un meşteşug atât de spornic. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. Odată. cu o suliţă.. S-a făcut că-l primeşte bine. ce purta numele de Lincos. Dar linxul. a dat să-mpungă pe flăcău. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. şi-au construit un templu mare. T . s-a năpustit. templul vestit din Eleusis. Acuma-vei pieri!. să-i spună ce gânduri l-au adus. şi-i îndruma cu-nţelepciune. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. Triptolem se pogorâse-n Sciţia.199 Şi cum a poruncit zeiţa. Celeu a şi chemat poporul. al cărei ţipăt parcă-i hohot. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. flăcăul a pornit spre casă. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. pe când dormea flăcăul. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. s-a îndreptat către palatul regelui. hohotind sălbatic. Era un car tras de balauri. din ură şi din invidie pe tânăr. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. pe uşă şi a pierit către pădure. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. îşi spunea regele în barbă.

Cununa lui. un bătrân rege tesalian. cu furie. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. tirane.... tăiat de tine. Şi de-ar fi dânsa în persoană. Şi oamenii. o supăra rău pe zeiţă.. Primeşte dar ce ţi se cade. s-a auzit o voce blândă. veneau ades lângă copac. Un stejar falnic. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar.. în trunchiul lui.. sclav.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. cu ciudă. a zis Erisihton. Astfel se spune că. A clătinat C .. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge.. în temple. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. vei suferi şi tu. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea... — Zeiţă. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. — Ce-ai spus ?. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură.. Şi a lovit cu-nverşunare. pentru-această faptă. tot îl dobor. în trunchiul lui trăia o nimfă... Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. Ajunge.. odată. va săruta curând pământul.. Nu mai da. tu. Numaidecât. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi... rămuros. O nimfă dragă a zeiţei.. Află însă că. Căzând. plăcut zeiţei. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. S-a prăbuşit în tină trunchiul. ce se numea Erisihton. — Stăpâne!. a cutezat un sclav să-l roage. atât de largă. Atunci Erisihton. — Tăiaţi-l!. a prins în mână o secure. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. îmi dai poruncă ?. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. le-a poruncit dânsul... ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. Tu. prea darnică.

ce să vândă. şi l-a-nvelit. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. Mănâncă tot ce se găseşte.. Multe. zice dânsul. dinţii mâncaţi ca de rugină. Acolo nu mai creşteau grâne. mai înainte. din toate felurile. Cerea mereu alte bucate. nu mai are ce să mănânce. i-era mai foame. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia... regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. copila lui cea mai frumoasă. — O vând ca sclavă. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea.. însă. înfloritor mai înainte. pornind înspre Tesalia mănoasă. Atunci pune ochii pe Metra. Cu timpul. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie.. şi sărăceşte tot regatul. Regele. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. a spus Demetra mâniată.. să-mi potolească focul gurii. şi-mi cumpăr iar bucate multe. care săvârşise fapta. ca într-un giulgiu. să cheme Foamea. — Să vie Foamea.. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. carne fiartă.. cu aripile sale negre.. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. unde domnise crudul Lincos. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri.. a pătruns în palat. cu buze vinete. Dar Metra.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. toată ţara. tot mai multe. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. bănuindu-i gândul.. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . uscate. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. cu gura lui nesăţioasă. Mănâncă avuţia ţării. la rege. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. Şi-n Sciţia se afla Foamea. şi a suflat asupra-i fiere. Slugile s-au pornit în fugă. părul zburlit şi pielea aspră. dormea adânc în acel ceas. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. Merinde care-ndestulau.. fără multă vorbă.. nici fructe nu mai dădeau pomii. şi tot mai multe. De ce mânca.. ce i-a pătruns în măruntaie. ca să-şi mai capete bucate.

cel mai puternic după Zeus. scapă-mă de-aşa ruşine. nu-i mai ajunge regelui. Metra se schimbă-atunci în câine. ajută-mă să nu fiu sclavă. se-ntoarce la tatăl său. împuţinându-şi astfel trupul. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. să se hrănească. Dar hrana.. Erisihton îl vinde iute.. Se face cal. Fugind de la stăpân.202 — Tu. ce-o vinde iarăşi. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. astfel dobândită.. după voie. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. zeule atât de mare. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare.. Până la urmă a pierit. în orice animal din lume. . Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . Şi-atunci.

Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. cu văl pe plete şi pe umeri. 4. dealtfel. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. La fel. chiar viaţa. Focul purificator de molimi. Cu indexul arată către slăvile înalte. Poate din pricina aceasta. pe care poporul nostru o numeşte. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. Focul cel blând din vetre. aflată într-un muzeu de la Roma. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. când se duceau la luptă. La romani. unde să ardă focul sacru. . Seminţele aşa-zise fermecate. semănatul şi secerişul. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. însuşi Lincos. 5. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. 8. după unii mitologi. 7. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. elinii. uneori. Cuvântul Triptolem înseamnă. acest foc era păzit de nişte preotese. de oarecare siguranţă în colectivitate. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. plin de curăţenie!”. numite vestale. Demetra. înşelăciuni sau duşmănie. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi.203 Note: 1. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. râs. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. zeiţa este reprezentată. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. Cum este flacăra de pură. ţinând în mână sceptrul. sunt seminţele de mac. cu falduri-lungi. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. pe care ei îşi găteau hrana. Demetra sau Ceres. Astfel justificau. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. înveşmântată într-un dublu hiton. în chip poetic. După legendă. un pritaneu. dealtfel. Hestia. o vedem pe Hestia sau Vesta. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. cu putere adormitoare. Această dăinuire a focului însemna. cum este statuia intitulată Giustiniani. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. prin acest gest. 6. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. 3. hohotea de bucuria izbânzii. În opere vestite. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. 2. emblemă a suveranităţii. de cei dintâi plugari. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. De aceea. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. cum se numea.

flori de mac şi alte ornamente vegetale. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. cum se purtau în Eleusis. se sfărâmă. mai ales orz. am putea spune noi. având numai o bentiţă peste păr. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. de fapt. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. ogoarele sau păşunile. Prin fapta lui Erisihton. 10. grădina sau pădurea. cu Hestia. În operele plastice. fără podoabe. plantele. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. demnă. în general. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. când era prea arzător. şi Dionisos. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare.204 9. Erisihton. adică duşmănos zeiţei. pe cât se pare. uscat. cu fulgerele şi trăsnetele lui. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. adică zei pământeni. Când este astfel reprezentată. se risipeşte în nisipuri şi praf. marea cu furtunile sale nimicitoare. zeii naturii îmbelşugate. ce imitau. Elinii. care asigura belşugul de roade. . numită Raria. Alteori ea are o ţinută simplă. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. fără vreun scop şi fără milă. soarele însuşi. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. care întruchipează abundenţa. Aici. părintele agriculturii. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. Nu mai pot vieţui nici animalele. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. zeul viţei de vie. pe câmpia Rariei. cuprindeau şi o serie de practici religioase. pe care-l duce vântul. care distrugeau copacii. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. cum erau Demetra. Serbările din Eleusis.

s-a prefăcut într-o bătrână. A poruncit. luând chipul doicei lui Semele. nu se ştie.. Şi-a sfătuit-o. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace.. dar nunta s-a făcut. — Îl rogi. după aceea. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. Cadmos. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. ca să înşele fetele prostuţe. către palatele din Teba. pe cât se crede... Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. mângâioasă : . parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă.. Şi a pornit pe el zeiţa.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. sau cum a amăgit-o. să i s-aducă-un nor de aur. de-i Zeus. Şi totuşi. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. Cum a silit-o să-i devină soaţă.. prinţesa-l roagă. precum spune. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer.. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. Aşa socot c-ai păţit tu. desigur. copila regelui din Teba. pătrund prin case. Mulţi se pretind că-s zei. dornică să se răzbune.. Hera. aflând această nouă necredinţă! Şi. De-atâtea ori se supărase Hera.

Taci!. De fapt. Îşi pune hainele de aur. şi focul... l-a scos frumos. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare.. o-ncinge iute pe copilă. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. şi se pogoară iar în Teba. — Taci!. cu fulgerele-n pumni şi faţa. Socrul S . Dar Zeus şi-a văzut de treabă. să mi te-arăţi. ţi-ai pierdut mama. O iederă plină de sevă.. peste ziduri. Semele. tatăl lui. Au râs puţin de dânsul zeii. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori.. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. cum urzise Hera. şi el. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. slăvite. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. peste podele şi-n tot locul. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. în strălucire şi putere. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. Însă abia deschide gura. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei... la Teba cea cu şapte porţi. tu ai să vieţuieşti. rosteşte Zeus. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. şi nu altul. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera.206 — De eşti tu Zeus... Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. pruncul ăsta. şi chiar la vremea cuvenită. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora.. totuşi. la fel ca-n sânul unei mame. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. printr-o taină cunoscută numai de el.. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. ce-a-năbuşit şi a stins focul.. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori.. chiar în clipita următoare. din flăcări. pristave. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. căci băieţaş era copilul. din coapsă. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. — Îţi jur pe Stix. Şi.. la care-ar fi născut Semele. a vrut să spună Zeus.

ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. chiar ei să şi-i ucidă. în sânge.. ce purta numele de Mistis4. pe Melicerte şi pe Learh. soră cu Semele. dar Atamas e-n locul lui.207 meu. Soţia sa... Răzbunaţi-mă. voi genii. zgomotoase.. cumva. e soră bună cu Semele.. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. De îngrijit. a glăsuit zeiţa Hera. Hera. urmată de un cortegiu fără seamăn.. spaimă şi nelegiuiri. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. dionisiace. şi alte genii N . Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3.. prin iscodiri şi vicleşuguri. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. foc. a aflat că trăia copilul. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. şi varsă peste ei otravă. un danţ frenetic. una dintre voi. Zburau cu ea. Să nu mi-l afle.. pe Melicerte. Crima şi Jalea şi Teroarea. Se nimerise numai bine. deci. Tu. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. Cadmos. Erau acolo nişte furii. şi ea născuse un copilaş. pe Hera. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă... toiag şi armă totodată. A născocit apoi tiasul. Mai mult. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos... a murit. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. şi Hera. — O!. ca ginere şi ca urmaş. De cum a dat porunci zeiţa. Porniţi. pe Melicerte şi Learh. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. care s-alunge umbra nopţii. de vipere lucioase. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. cumva. eşti mai cruntă!.. urlând turbate : Ura cea neagră. regina Ino. Abia de-o zi.. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. geniile rele-ale lui Hades. Iar Ino.. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. Şi a pornit în zbor.. Ea i-a dat zeului şi tirsul. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. Nebunia. tot la fel. şi glasul ei vuia în Tartar. ferită de lumina zilei. Tisifone. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă.

s-a depărtat. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete.. S . şi-o stârpiţi! În nebunia-i. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. ca piatra dintr-o praştie. dată de şarpele care-l muşca. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. Soarele. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. şi pruncii săi – pui de leoaică. Săriţi!. din braţele măicuţei sale. Ino – neştiind nici ea ce face. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. Porţile grele de aramă s-au zguduit. căzând în lături. Cum au ajuns. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. zice legenda că s-a cutremurat palatul. Şi-n timp ce furia. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. Dar Hera. zbura din nou vârtej spre Tartar. şi-l aruncase într-un zid... doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. cu mâna-i neagră şi ciumată. şezând pe jilţul ei de aur. care-şi ţinea la sân copiii. altul spre regele-Atamas. care trăiau pe lângă Ino. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. Nimfe şi prietene şi slugi. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. făcuse semn. Learh. pierzându-şi mintea. căutându-i pe Ino şi pe prunc. prea drăgălaşul Melicerte. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară.. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. mulţumită că-şi atinsese ţelul. se şi grăbiseră s-o scape. ce încă gângurea.. cum spun legendele eline. ea şi-a smuls. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. în pescăruşi. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei... văzând-o pe soţia lui.208 nemiloase. Plină de ură.. ce privea din ceruri.

Silen. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. El colinda din ţară-n ţară. în Nisa. i-a poruncit pristavul nimfei. din slava lui. urmat de un cortegiu vesel.. alături. beţivul. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. şi altele sunau din flaut Iar vinul. dai cu-o beţie inspirată. în timpul nopţii următoare. Olimp.. până şi fiarele jucau. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. Nisa5 . Pe un măgar venea. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. în jurul lui Dionisos.. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. Codrul îşi clătina frunzişul. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu.. Şi toţi făceau atâta larmă. de lei.. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. mai mult decât de fiinţa ta. de tigri şi-alte fiare7 . Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. Şi crescând el mai mărişor. Aici. neobosite. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. C . a răspuns Nisa.. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis.. Iar de cânta-n păduri satirul. băteau din tobe şi ţimbale. prin muntele cel 'nalt. A zburat el. Umbla-ntr-un car tras de pantere. fiul Semelei şi-al lui Zeus. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. danţând cuprinşi de veselie. în încăperea-ntunecată. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. format din nimfe şi satiri. — Să îngrijeşti de acest zeu. — Voi îngriji. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. Umbla întotdeauna beat. vinul curgea gârlă. prietenul său..

Aşteaptă. Dar ca să nu se piardă vremea. ca o nimfă. se grămădeau să-i iasă-n cale. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba.. — Surorilor. lipsit de vlagă. bine. Şi ea se-ntoarce mânioasă. Agave. Zvârliţi încolo tirsurile. care stă uimit privind la mama lui. ca o femeie. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos.... Mulţi dintre oameni. numit Penteu. el însuşi urcă pe Citeron. . care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. iar printre ele se găseau : Agave. ajuns pe pajiştile noastre. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. fie. nu vă istoviţi puterea. să găsească pe noul zeu.. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. ce-l socotise un mistreţ. aflând vestea că s-apropia Dionisos. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. din cele care îl urmează. colindând pământul. însă prin luptă glorioasă. spre ţara unde se născuse.. să râdem amândoi cu poftă. puneţi-vă pe creştet coifuri. propria lui mamă. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. Îl aclamau pe acest zeu. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. surorile şi alte rude. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. pe care ne-o aduce zeul. Eu vreau ca prima să-l lovesc... Silen!. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. a grăit zeul. Acolo se afla pe tron un rege nou. grăieşte dânsa către bacantele din munte. O. să-l lege-n ştreanguri. a început să râdă-n hohot. Ares ? Voi. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. Priviţi-acest mistreţ oribil. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. cu flori în plete. nu ştie că e fiul ei. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. Şi-şi cheamă slugile Penteu. sorbind licoarea blestemată. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. de pildă.. Aşa se povestea. nu foi de viţă şi ghirlande. — Rege nebun.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. am să fac o glumă. Deodată iese din palat regele Tebei. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic.. nici vitejia. strigînd tare : — Staţi!. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. Ci-l socoteşte un mistreţ. Sub vraja lui Dionisos.. ca-ntr-un vârtej.. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. Le porunceşte să alerge în goana mare. Bătrânilor. ce nu cunoaşte nici armele. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. mai mult spre mama lui Penteu. lovind cu tirsul în Penteu. că zeul.

. bietul Penteu. înfierbântate. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. bătrâne. dar nimfele.. bună-i gluma ? — E bună. Penteu pricepe însă totul. îl strigă dânsul. . ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . căzu atunci zeului pradă. În acest fel. — Dionisos. Şi-ar mai fi spus.. în timp ce lăncile-l lovesc. râde şi Silen. zeu viclean. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale...211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici.. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. mă învingi.

În el se află ascunsă crima. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. Se spune că Dionisos. de cele mai multe ori. Satirul Silen întruchipează butoiul. 2. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. 7. adică un lucru misterios. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. ritualurile săvârşite la serbările zeului. La petreceri se sorbea vin. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. fiul nelegitim al lui Zeus.. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. Dar când ai întrecut măsura. vinul devine ucigaş. muzică sau danţ. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. le turna foc în vine. 6.212 Note: 1. plăcut. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. văzând puterea băuturii. vinul e bun. sugea laptele cu multă poftă. în blănuri de ţapi. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. acela care face larmă. şi se făcuse un zeu puternic. când era copil. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). să nu poată fi observate de Hera. 5. de aceea era plăcut elinilor. aceste cântece şi danţuri aveau. întăritor. Pe lângă aceasta. cu puteri vrăjitoreşti. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. duşmana de moarte a lui Dionisos. Ea organizase serbările noaptea. cu acest prilej. neînţeles. 4. se cântau nişte imnuri : ditirambii. care erau organizate în sate. şi oda cântec). le aprindea chiote în gâtle). . Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. cu talentele ei vrăjitoreşti. 8. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. sub privegherea lui Silen. De aici s-a născut comedia. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. un zeu al belşugului de roade. Dionisos era tot un zeu pământean. săvârşit de fiinţe supranaturale. din Arhipelag. un caracter comic.. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. striga : „Evoe”. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. şi vinul aducea veselie. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. 3. în cinstea zeului Dionisos. pentru ca. ca şi Demetra. le aţâţa picioarele la danţ. mai ales în centrele viticole. Băut cu cumpătare. Când se oprea din supt. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. ferite de lumina zilei. La micile dionisii. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. htonic. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri.

Se făceau procesiuni. Atamas. iederă şi flori. puternic. despre care nu s-a mai vorbit aici. din legendele antice. . în dialog. Din ele se vor naşte.213 Beţivul este grosolan. de latini. şi bachanale. În cinstea zeului acesta ciudat. aşa cum s-a mai spus. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. înfăşurat în blană moale de panteră. drame satirice şi comedii. adică însuşi teatrul grec. strânsă cam neglijent pe bust. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. sprijinit de tirs. prearenumite tragedii. versuri vesele sau triste. de viţă. Molatic. tânăr. şi-l dăltuiau frumos. cântându-se legende de demult. De-aici şi multele aluzii. cu trupul zvelt. Agave şi alţii. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui.

..... 39 ZEUS .................................... 37 ZEII OLIMPULUI ......................................................................................................................................................................................................................................................... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ........................................................................ 45 FIICA ZEULUI URANUS ............................. 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ..................................................................214 Cuprinsul Prefaţă ...................................................... 56 PROMETEU ................................... 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ......... 64 CUTIA PANDOREI .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ............................................................................... 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ............................................................................................................................. 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ............................................................................................................................................................................................. 3 STUDIU INTRODUCTIV ............................................................................ 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT ................................................................................................................................................................ 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ........................................... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ................. 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ................................................................................. 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ......................... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI............... 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ............ 51 NĂVALA SPRE OLIMP ................................................................................................................................................................................................................................................. 52 TIFON ........................................................................................................................................................................ 21 ZEIŢA GHEEA .................................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ................................................................................................................................................................................................................................................................ POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA............................................................................................................................................................................................................................................................................................ 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL .. 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ... 25 ZEUS ................ 72 PLECAREA SPRE ARCADIA................................................................................. 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ...................................................................... 47 LUPTELE CU GIGANŢII ......................................................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ................................................................. 76 ...................................................................................................................................................................................... 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP .................................................................. 61 ADUNAREA DE LA MECONA ........................................................ 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ...................................... 73 ÎN FRIGIA ........................................... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR........................................................ 74 FILEMON ŞI BAUCIS......... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ...............................................................................................................

........................................... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR........................................................................................ 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ........................ 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS .................................................................... 131 ARTEMIS .............................................................................................................................................................................................................................................................................................. 127 FÂNTÂNA CASTALIEI .......................................................................................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI .................................................................................................................................................................................................................................................................... 106 PEDEPSIREA CHELONEEI...... 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE .. 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ............................................ 78 POTOPUL........ 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII......................................... 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ................................................................................................................................. 103 HERA Şl COPIII EI ............................................................................. 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON .......................................................................... 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ...............................................................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ......................................................................................... 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ .................................................................................................................................................... 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS .............................. 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ................................... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ............................ 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE .......................................................................................................... 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ......... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ........................................................................................................................................................................................................................................... 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE ............................................................................ 135 .............................................................. 77 UN STEJAR MÂNDRU ................................................ 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ............................................................................. 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN .................................................. 111 TICĂLOŞIA LUI ARES ........ 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC ................................................... 113 PALAS ATENA ................................................................................................................................................................ 99 RĂPIREA EUROPEI .... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ..................................................................................................................................................... 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ................................................................................................................................................... 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL .............. 121 STRĂLUCITORUL APOLO ..................................................................................................................................................................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ........................... 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ........................................................................................................................ CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ................................................................................................................................. 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ................................. 109 UN DAR AMĂGITOR ....... 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII ................................................................................ 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ......................................................

..................................................................... 191 HESTIA Şl DEMETRA ................. 181 HADES Şl PERSEFONA ........................................................................ 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA .......................................................................................................................................................................................... 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ .............................................................................................................. 143 HERMES..................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL ............................................................................................................................................................................ 159 CRIMA LUI ARES ................................................... 180 CICLOPUL POLIFEM ............................................................................................................................................................................................................................................. 152 NIMFA PITIS ......... 158 ADONIS............................................................................................................................................................. 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ............................................................... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ............................. 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ..... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ........................................... 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ............................................................................................. DAR…........... 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI............................................................................................................................................ 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR .................................................. 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ................................................................................................................................................................................................................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ......... 160 SCULPTORUL SIHASTRU.................................. 177 URMĂRIREA NIMFEI ............................................................................. 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ....................................... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ............................................................................................................................ 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ........................................................................................................... 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ ..................................................................................................................................................................... 163 EROS Şl PSIHEEA................................................................................................................................................................................................................................................. 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI .. 167 PALATUL FERMECAT ................................................................................................................................. 148 UN MIC TÂLHAR ................................................. 186 IXION ŞI SISIF ....................... 199 .............................. 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ......................................................................................................................... 195 DEMETRA LA ELEUSIS ......................................................................................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ............................................................................................................................................................................ 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE ................. 153 AFRODITA ..................................... 150 PAN ........................................................ 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ........................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ................................................................................. 138 URIAŞUL ORION ............ 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ............................. 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ................... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS .......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ..............................................................................

.................................... 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ....... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE ................................................... 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ................................................................... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ............................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ................. 209 PENTEU ...................................................................... 209 ............... 201 VESELUL DIONISOS ................................................................................................................................. 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ....................................................................................................................................................................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful