1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

al istoriei. Ea se citeşte ca atare. unic prin personaje şi întâmplări. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. oameni. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. precum se ştie că sunt regii. cu umor uneori. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. Poate fi şi un roman. de întâmplare de mari proporţii. Comentariul din text. După atâtea spuse. întrupată într-o fiinţă. onest. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. zei. făcută cu talent şi cu putere de evocare. ce aparţine autorului.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. pentru o mai apropiată înţelegere. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. cu zei. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. de la început până la sfârşit. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. asta din urmă. Aşa fiind. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. decât pe oameni. cea mai depărtată a lumii ştiute. dă un farmec deosebit legendei. nu prea departe totuşi de noi. cel mai puţin. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice.

care se sparg mugind de ţărm. soţia lui Poseidon. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. fiicele lui Nereu. Hermes era protectorul negustorilor. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. un muritor. De aceea. În concepţia vechilor greci. Dar imaginaţia omului primitiv. o altă divinitate a mării.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. fiul lui Poseidon. Dar în mare. Triton. de pe vremea lui Pericle. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. . Luând ca pildă marea. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. Tetis. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. divinitate a mării. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. Hera proteja căsnicia. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. Ares era zeul războiului. aducându-le fericire sau nenorocire. Nereu. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Astfel. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. Nereidele. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. semizei. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. E . la huietul vijeliei care încovoaie copacii. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. . Mitologia grecilor este extrem de bogată. s-a căsătorit cu Peleu. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . a creat figurile mitice ale zeilor. eroi etc. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. la freamătul valurilor mării înfuriate.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica.ci se amestecau în viaţa lor .

Dar. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. care şi aşa era extrem de bogat. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. oricât de variate ar fi fost. forţele naturii au luat chipul unor animale. Cele expuse mai sus ne explică de ce.e. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. De aceea. înainte de Apolo. două centre importante din Grecia. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. pe când la Sparta zeiţa apărea. chipuri omeneşti. şefi de triburi. La început. în imaginaţia grecilor. zeul iubirii.. au făcut un drum lung.n. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. astăzi. Aşa cum am arătat. î. despre zeii . contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. Încetul cu încetul. în imaginaţia grecilor. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. De pildă. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. De pildă. în oraşul Thespiae. în Beoţia. Înainte de Homer. era închipuită de o piatră necioplită. De pildă. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. în timp ce la Homer . înarmată. Apoi. oamenii au început să cunoască natura. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. trona un zeu cu chip de lup. în toate amănuntele lui. Aşadar. ca forţe ale naturii. să-i înţeleagă unele fenomene. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. stăpâneau puternicii basilei. În prima parte a acestui volum. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. Olimpul homeric nu este altceva. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. concepţiile grecilor despre divinităţi. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. în secolele XIV-—X. care se povestesc despre acelaşi zeu. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. În Siciomia. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. căzut în valurile mării. odată instituit. La Delfi. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. numite fetişuri. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici.7 Miturile Olimpului. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. în special pietre şi lemne. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. din epoci diferite. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei.

Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. cum îl numeşte K. pe de alta. care se punea după alegerea miturilor de expus. Înainte de Zeus. zeii s-au născut ca şi oamenii. de pildă. pentru progres. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. ca şi Hesiod. diferitele mituri între ele. Întrebarea. a zeilor. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. pentru a explica în acest fel apariţia omului. Ea avea să reflecteze. la Hesiod. de haosul care domnea în mitologie. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. era aceea a ordinii cronologice. Aici autorul a urmat. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. Cronos etc. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. Uranus. atât cât este cu putinţă. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. şi ca orice mitograf. a introdus mitul lui Prometeu. deci. dar introducând şi unele elemente personale. în imaginaţia grecilor. poetul care a încercat să facă o „istorie”. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. Ceea sau Gheea. cu Haosul. printr-un fir logico-cronologic. pe Hesiod. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. după Hesiod.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. de fapt. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. conducându-se. în general. A dat-o. cât. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. de o deosebită însemnătate. După cum se vede şi din tabla de materii. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. căci. operă a mâinilor lui Prometeu. povestite de mituri. mai ales. Aşadar. ca să zicem aşa. în general. mai ales. desigur. când zeii şi oamenii nici nu existau. aşa cum. ceea ce corespunde. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . „naşterea zeilor”. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. de la început. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. înainte de ei. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. aşa cum am spus.

care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. şi anume acela al zeiţei Afrodita. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. îi zise. în care a prins-o alături de Ares. „dătătoare de viaţă” .Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . după cum am mai spus. războiul nu te priveşte pe tine. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. „fiică a lui Zeus”. În Iliada. amestecându-se în lupte. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. I şi urm . zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. Pentru poetul roman Lucreţiu.” Iata dar pe Afrodita. Nu toate mitologiile procedează aşa. Lucrul este cu atât mai important cu cât. ba chiar rănită de un muritor. vom da un singur exemplu. G. În cartea a VII-a a Odiseei. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. Deci. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. în hazul tuturor zeilor.Vers – 419 şi urm ( trad. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. Cântul V. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. mângâind-o. Afrodita este numită „nemuritoare”. Într-adevăr. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. zeiţa frumuseţii. făcând o plasă de aur invizibilă. sau zeiţa. pe care-l socotim cel mai caracteristic. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. se ajunge la inadvertenţe. esenţialul îl constituie conţinutul lor. sau eroul respectiv. Ajungând pe pământ. în alt fel. deoarece.

însă schilod. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Apoi. Afrodita-Venus a căpătat. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. Safo. veşmintele. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. dar Moira hotărâse altfel. La Virgiliu. Virgiliu.. ale căror lucrări le avem la îndemână. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. însoţitoarele. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. harnic. în sfârşit.” Mitologie greco-romană . a iubirii şi prosperităţii. Iată câteva exemple. sub pana poetului Lucreţiu. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. şi anume G. Îndurerată de suferinţele lui Enea. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. de originalitatea sa. La Popa-Lisseanu. logic. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. naşterea ei din spuma mării. Lucreţiu. Hefaistos. ea se duce la Jupiter şi. se trece la descrierea puterii ei. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita.. A. Kun. cel priceput. modest. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. A. I . În esenţă. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . S-a însoţit cu zeul faur. dar începuse s-o capete la Safo. şi ale muritorilor.10 Aşadar. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. Popa-Lisseanu şi N. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. şi ale zeilor. pag 52 . din multele care se pot da. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. cu ochii în lacrimi. Trecând. N.

11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. Pigmalion. cu uşoare modificări. Astfel. spre a ilustra. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. textul citat din Odiseea. 2. în care a apărut. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. . Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. Autorul a ales miturile. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. care face ca naraţia să fie înlocuită. n-a omis pe Prometeu. 4. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. 5. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. Filemon şi Baucis. precum şi diferitele explicaţii date în note. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. naturale şi sociale. Dar. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. Marsias. constituie un efort. spre deosebire de cei doi autori. Alexandru Mitru. la tot pasul. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. iar Lisseanu reproduce. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. În acest fel. În acest fel. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. printr-un exemplu cât mai concludent. economice şi sociale. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. Eros şi Psiheea etc. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. de dialog. 3. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. autorul „Legendelor Olimpului”. În felul acesta. unic la noi. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului.

În imaginaţia grecilor. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. adesea peste fire. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. de pildă. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. este reflectarea unei realităţi. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. desigur. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. . imaginaţia a pornit de la realitate. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. Agamemnon. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. apoi unor animale. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. pe când. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. Ahile. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. în crearea legendelor eroilor. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. de la oameni. Zeus n-a existat. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. Menelau. înfruntând mânia Herei. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. „eroi”. Există. în greceşte. despre Tezeu. care a dus viaţa greacă. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. personalitatea. în Atica. dar pe pământ eroul Heracle. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. a fost socotit vrednic de Olimp. dârzenia. Curajul. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete.

linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. şef. VIII 423). cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. În secolul al V-lea. la curtea paşnică a lui Alcinou. pe scurt. luptător (în general) (Odiseea. La Atena. în discutarea problemei eroilor antici. La Atena. este pentru că. comandant militar (Ildada. un om care cânta minunat era tot un „erou”. comandant militar. după uriaşele încleştări de la Troia. Dar tot în Odiseea. după război. „eroi” erau şefii de genosuri. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. muritor ridicat. Pindar (Nemeice. iar la Troia. şi între zei şi oameni. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. XX 110). ei erau comandanţi militari. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. semizeu. după moarte. sociale şi politice ale societăţii. nobil. combatant (în general). decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. de fratrii şi de triburi. unde se luptau crâncen. 5. stapân. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. 2. datorită faptelor sale. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. şef. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. Într-adevăr. în secolul al V-lea. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. stăpân. Aşadar. comandanţii şi vitejii. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. care reflectă vremuri de pace. la Troia. după moarte. Începând cu Hesiod. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. 3. talent. la sfârşit. nu numai şefii de genosuri. XVIII 423. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. cântăreţul Demodocos . lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. om care se distinge prin naştere. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. vitejie: 4. şi adesea admiraţiei geneţilor. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. I 101). 3. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. a însemnat un om care. 2. vorbind despre Heracle. om distins prin naştere.13 La Homer. prin curaj sau prin talent (Odiseea. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. 3. şefii de genosuri. este pus în rândul zeilor. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. după instaurarea sinoikismosului. În Iliada. Astfel. XIX 34. nobil.

înainte de războiul Troiei. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. la Roma. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. Menelau. şi. după încleştările de la Troia. „eroii” au existat întotdeauna la greci. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. Aşadar. Dar. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. legende create în Grecia. până la 1400 î. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale.e. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. unii eroi sau unele fapte. Nu toţi eroii au luptat la Troia. Celelalte legende. un mare număr de eroi au fost aduşi. în bătălie. uriaşe pentru vremea aceea. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î.. două secole mai târziu. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. care. în Grecia. Dar. care era revendicat de Teba şi de Argos. învingătorii la jocurile interhelenice. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. împăraţii. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. în patria mamă. Aşa cum s-a văzut mai sus. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. timp de trei secole. Aşadar. pe care să-i fi numit „eroi”. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. luptători pentru binele comunităţii. la Atena. Nestor. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. după şi sub influenţa legendelor . au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. în legătură cu anumite cetăţi. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. înainte de a lupta sub zidurile Troiei.e. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. întemeietorii de triburi. Astfel. legende create în Asia Mică. nimbaţi de legendă. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. Dar. a dus la războiul Troiei. în jurul diferiţilor „eroi”. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi.n. pe marii comandanţi. în legătură cu războiul Troiei. după instituirea imperiului. după terminarea războiului. pe Ahile.n. Ulise.14 sau crainicul Mulios.

Expediţia argonauţilor. Păţaniile lui Ulise. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. adesea contradictorii. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. în general.15 războiului Troiei. cât se poate de raţional. Dedal şi Icar. De aceea. la rândul său. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. Belerofon. Date fiind faptele menţionate mai sus. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. în discuţia cu privire la fiecare erou. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. într-o foarte mare măsură. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. Heracle. printr-un amănunt. era firesc să înceapă cu Perseu. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. Aceasta fiind situaţia. pus în legătură cu Heracle. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. Meleagru. fiind. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. Tezeu. În orice caz. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. savanţii exprimă păreri diferite. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. Orfeu şi Euridice. Din acest punct de vedere. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. Castor şi Polux. poate. Asclepio. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. În lucrarea sa. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . autorul a procedat. Astfel. Aventuroasa călătorie a lui Enea. întemeierea Tebei. Cronologic. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. De asemenea. Războiul Troiei. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Întoarcerea aheilor în Elada. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. Astfel.

şerpi. a glăsuit Virtutea. în bine pentru oameni. Astfel.. în cursul expunerii. În ceea ce priveşte faptele menţionate. cele douăsprezece munci. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. Deianeira. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. pe de altă parte. Dar. Heracle a fost. semnificaţia legendelor. . ţi-o repet. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. genosurile s-au asociat în fratrii. acolo unde se putea face. devenit şi el Hercule. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. Dar mai târziu. după dorinţa Herei. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. Ulise. Apoi. regina Omfala. A venit apoi războiul troian. şi fratriile în triburi. Roma a devenit o putere mediteraneană. a glăsuit Heracle. apoi de cetăţi. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. Heracle. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. mânia Herei. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. autorul a subliniat. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. citim următoarele replici: „— Şi eu. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. balauri. cel puţin în embrion. De pildă. în legenda lui Heracle. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. Acesta a fost embrionul legendei.. Zeii m-au osândit. şi au început lupte între ele. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. făcută fără voie. cu mult înainte de războiul troian. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. adică substanţa legendelor înseşi. este de observat că au fost alese cele mai importante. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică.16 plămădite. din Micena. hidre. Ulterior. deşi puternic. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. Troia. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste.

la câţiva stânjeni. despre Tezeu. pe care le arată. se folosea de o măciucă. de aceea era numit „măciucaşul”. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă.Barbu . drumeţule! i-a strigat Perifete. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. dar Theseus.. l-a ucis. 1960 . traducere . Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. Studiu introductiv . şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. L-au purtat spre Olimp. Plăcându-i măciuca. El oprea toţi drumeţii. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. am să fiu fericit. de altfel. adânc. pe drumul gloriei. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. notiţe istorice şi note de N. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. Vei fi mai mulţumit. adesea contradictorii. Am să mă lupt cu Hera. tatăl său. Plutarh. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. cap. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. Autorul a mai găsit. Heracle. Bucureşti . zeiţa biruinţei. Dar Tezeu s-a ferit. Vieţi Paralele . a spus din nou Virtutea. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni.I. de-aramă. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. în apoteoza lui Heracle. şi când o voi înfrânge. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. l-a-mbiat Desfrânarea. pe nume Perifete.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. — Eu te aştept. nu mă poţi amăgi!. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. drept armă de atac. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. — Ia stai. a luat-o şi a făcut-o armă. luându-se la luptă cu el. Editura ştiinţifică . c-abia plecat. s-a-nduplecat şi Hera.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. Din volumul Plutarh . Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. de care s-a folosit toată viaţa. ca să arate ce puternic animal doborâse el. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. Nike conducea carul. care. Atena şi Nike..

de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. orice contradicţie cu privire la legende. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. Şi. ideea morală pe care vrea s-o exprime. Plutarh. în expunere. cap. În acest fel. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. Theseus.. al cărui fiu. Citind cele două pasaje. Perifete. iraţional. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. până ce l-a răpus”.. triumful eforturilor biruitoare. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. Dimpotrivă. amintind şi de întemeierea Romei. Faptul. pe care nu i le punea la îndemână legenda. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. ca întotdeauna. fără sens. X). căruia se adresează cartea. aşa cum este expus la autorul român. S-a trântit la pământ. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. a lui Tezeu. de a releva încă o dată. se spun în această privinţă” (Plutarh. în acest fel. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. de la Troia până în Italia. prin Afrodita. a dat un răget groaznic. ar fi de-a dreptul descurajator. mai luminos decât expunerea abstractă. autorul a eliminat. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. chiar împotriva hotărârii zeilor. l-a tot împuns cu lancea. Iulus sau Ascaniu. Tezeu n-a pierdut vremea. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. Alexandru Mitru reliefează faptul. a întemeiat ginta Iuliilor. subliniază acţiunea eroică. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. în lumină. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. Însă Tezeu. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . În călătoria legendară a lui Enea. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. îl dramatizează. Şi. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. având în vedere cititorii cărora se adresează. I-a sărit de grumaz. pesimist. binefăcătoare pentru oameni. cu sete. care se bat cap in cap. mama lui Enea. din care au făcut parte Cezar şi August. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. În al doilea rând. dacă ţinem seama că ideea de bază. moralist-istoric.

şi predomină. „a începe”. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. din îmbinarea lor. „reci”. dramatism. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. cătau spre ele şi tăceau”. sub influenţa acestei culturi. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. îndeosebi. în acest fel. patos. evocaţi în note şi. deşi se întâlneşte destul de des. plin de durere. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. bine alese. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. mai demult. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. cu privire la cincisprezece eroi. dar. 2. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. plină de înţeles moral. putem afirma că: 1. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. „ape”. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. autorul expune legendele. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. care. pe care o simte cititorul. Civilizaţia miceniană. autorul continuă: „Şi regele. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. s-ar putea spune. şefii triburilor antice sunt. în acelaşi timp. „înspumate” n-au nimic extraordinar. Dar. cu mâhnire. cultura greacă i-a cucerit pe romani. rând pe rând. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. i-a povestit că. spre a le expune viaţa legendară. sub o formă mai vagă. în realitate. Cuvintele „năvală”. ceea ce conferă expunerii relief. basileii ahei. pregnante. dar mai ales în note. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. Fraza este adesea mijlocie. Iară bărbaţii.19 romanilor. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. Aşadar. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. Procedând în acest fel. evitându-se arhaismele. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. în expunerea legendelor. . De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. şi. Romanii au cucerit Grecia. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. forţă. şi totuşi. dialogul. căci. aşa cum se spunea chiar în antichitate. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. pe lângă încântarea. mai departe. de la Perseu la Enea.

punându-i în faţă modele de luptă dârză. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. Prof. Notele vin sa lămurească. prin explicaţii ştiinţifice. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. 7. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. Ca şi „Legendele zeilor”. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. * Din cele expuse. în care. în fond. BARBU . sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen.20 3. şi anume că. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. Zicem „mitologie”. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei.vocabularul. Prin toate aceste calităţi. NICOLAE I. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. dialogul. Dramatizarea acţiunii. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. altceva decât o mitologie. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. dacă nu cea mai izbutită. 5. 6. 4. multe din ciudăţeniile miturilor. pornind de la realităţi certe. create de antici.

Cel tînăr şi cu păr bălai. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Teogonia – renumit poem .21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Şi trîmbiţele vor suna. Mai stă încă la ţărm. bătrâne. Pana-mi. Şi poeţi. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. În fruntea lor e Hesiode. Cântându-şi lin „Teogonia” . Corabia. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. În călimara de argint. plină de vise Şi de legende. în care este povestită imaginara naştere a zeilor . „Binevenit să fii. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri... Mai sunt şi Pindar. din aripă de vultur. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi.

toată Elada. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . Poeţii vor suna din lire.. Vom fi-n tovărăşie bună. Urcaţi-vă … Şi . În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Pe valurile-i înspumate...22 Eschil. Ţărm după ţărm. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. Sofocle. să pornim!. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu.. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. dragi prieteni. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende. cel cu grai duios. ...

din haos s-a desprins pământul. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat.. în legendă. suflând repezi. fără hotare. Şi el Uranus. fără formă. La vremea sorocită. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. haos învârtejit şi negru. S .23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. luna. noaptea şi vânturile. Însă. acela care înconjura. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. cât o să fie lumea lume. Şi îl privea cu ochii limpezi. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. O dezmierda cu ploi şi vânturi. era cerul. c-un brâu de ape scânteietor. ai lacurilor de cleştar. Lumea întreagă era-n haos. pe care i-a numit titani.. cerul înalt şi plin de stele. Pămîntul nostru larg şi darnic. şi el era cel mai şiret. atâta timp cât era ziuă. întreg pământul. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. strălucitori şi azurii. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. plină de aştri lucitori. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. precum cântau poeţii. cel mai dibaci dintre titani. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. ziua. Ca să-i arate dragostea. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). Uranus.n-au fost întotdeauna astfel. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. Celui din urmă i-au zis Cronos.

Uranus.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. degrabă primejdia care-l pândea. Uranus. Şi tot atâta timp trecea. Uranus. hidoşi. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. Şi-nfricoşat . tunete grele. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Trei ziduri o împrejmuiau. plină de spaimă. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. de către unul din feciori. în prea întunecosul Tartar. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. şi trăsnete nimicitoare. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. ce izbeau urechile ca un ciocan. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. dă-le drumul! Nu N . îi cerea ea nemângâiată. Acum însă i-era destul. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. orbitoare. cu umilinţă şi cu lacrimi. Fii bun.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. nici măcar în soţia sa. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. Se mâniase-n sinea ei. Doar el. necruţători. Mai înainte vreme. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. enormi. Gheea vedea. avea cheia. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. zice legenda. Dar cum năştea un nou copil. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. din locul de stăpân ceresc. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . Peste un timp. — Îndură-te. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. fii bun. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi.

orişice . Dorea de mult să se răzbune. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. A pătruns apoi. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. se ruşinau să dea o luptă. titanii. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. tăişul ei scânteietor. Iar pe furiş. S-a strecurat prin întuneric. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. dacă vei fi mai milostiv. i-a răspuns.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. tot pe şoptite. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. în gându-i. până la fiii ei. şiret. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. Uranus era tatăl lor.. a luat în mână secera şi.. Fără să stea prea mult pe gânduri. dar el nu putea fi zărit.. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. când Uranus se odihnea.. Şi îl ura pe tatăl său.. Prin farmece necunoscute. A stat acolo până noaptea. zeul Uranus. fiii. plin de grijă. sfătuit de Gheea. şi Gheea n-a mai spus nimic. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. când îşi vedea soţia plângând. să pună mâna pe putere. s-a furişat pe porţi afară. pândind cu dinţii încleştaţi. zeul era puternic. ce erau tot de diamant. s-a ascuns după nişte stânci. titanii. pe furiş. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. A deschis porţile uriaşe. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . El era foarte îndrăzneţ şi. în depărtare. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. Ţinea la stăpânirea lui.. Nu se înduioşa deloc. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. Din acel loc putea să vadă. în acelaşi timp. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. pentru că-i zeu nemuritor. Pe urmă.. fruntea.. — Mă voi supune!. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. ascunzându-i. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. Însă. pentru că-l aruncase-n Tartar. Toţi au tăcut afar' de Cronos. prin vrăji numai de ea ştiute. tăcută. şi iată cel mai bun prilej. deşi era nevinovat. până în Tartarul adânc.

Dar tu eşti fratele cel mic. a spus Ocean. larg. Se bucurau că sunt stăpâni. Mai mult. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. ce se ivise tot din haos...26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem.A poruncit să se deschidă. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. plin de sânge. după multă vorbă. acuma.. ceilalţi titani .de tată şi de zeu. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. Deci. Ocean. N-avea de cine să se teamă. Şi-n sfârşit. cea mai frumoasă titanidă. să-i . noaptea.. porţile de diamant. Părea că o să-nceapă zarva. Era beat de bucurie şi de triumf . Şi-a ales-o pe mândra Reea6. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. ducând cu sine noaptea neagră.. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. El biruise. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. neapărat. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. adică noaptea întunecată. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. De mine doar ascultă toţi. Şi. Uranus a căzut în tină. Şi a făcut o nuntă mare. Deodată l-a zărit că vine. stăpânul aş fi eu. Nu mai putea să dea-napoi.. se coborâse pe pământ.. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. titanul l-a lovit în pântec4 . îl ajutau. şi nu ţi-o dau. Să facă tot ce-i va plăcea. din înalt. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. fecior nevrednic! Blestem .. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. cândva... Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. îţi doresc să ai parte. iată. Şi fraţii lui. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. Putea să cârmuiască-n voie. Rănit în pântec. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. trebuia. cătând-o pe soţia lui. Ocean se cam întunecase. mulţumit. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios.. Au râs şi au benchetuit. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. căci sunt mai mare şi-nţelept. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. Zeul Uranus. şi-l trăia.. tu vrei puterea ? Nu este drept. însângerat de Cronos. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. De drept. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. misterioasă. Şi-acum.. cu trufie. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar..

— Aş vrea să văd.. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. să te văd.27 pedepsească pe titani. înstelatul. tirane Cronos. O. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . Eris – discordia cea cruntă.. . care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. întunecat. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. zeule Cronos. cum îţi va fi domnia ta. strigase cu glas tare Nix. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. Nemesis – aspra răzbunare . benchetuind nepăsător. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa.

Notul – vântul de la miazăzi. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. cum se va vedea mai tîrziu. dată de mama sa. cel aducător de ploaie. 3. O. a cărei fiică era. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. Selene – luna şi Eos – aurora. te salut pe tine. pentru elini. Eurul – vântul prielnic din răsărit. numite oceanide. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil... avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. 7. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. 5. La rândul ei. de cele mai multe ori. în număr de trei mii. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. spuneau legendele eline. era numit de către elini : Fleghietonul. aurora. De aceea . Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. apele şi fiinţele vii. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. Zeul cerului înstelat a căzut jos. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. Gemând de durere. artistul a pictat pământul.la romani Tera. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. căsătorită cu Astreu. din legendă. În mijlocul tabloului. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. 4. lumina şi vânturile. pentru că vechii greci. soaţă a lui Uranus înstelatul. Gheea. . Din versurile lui s-au inspirat. El este tatăl tuturor fiinţelor. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". şi ai celor trei mii de nimfe. o clepsidră. mamă a zeilor. străvechea mamă a tuturor. mai mulţi pictori şi sculptori. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. Râul de foc şi smoală.28 Note: 1. tot pământul. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. În mână are." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. un băietan. Hiperion şi cu soţia sa. cu timpul care se scurge. în poemul său „Teogonia".. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. Teea. Dintre toate aceste opere de artă. cum. în concepţia elinilor. a născut toate stelele care lucesc pe boltă.. Iar Eos. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi.închipuia. Alt titan. 2. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. în decursul veacurilor. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). ca şi zeiţa Gheea. 6. Îndură-te. ce populau Olimpul şi întreaga lume. Cronos. au odrăslit pe Helios – soarele. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. într-o expresie rămasă celebră. elinii. care înconjura Tartarul. Cronos – la romani Saturn – se confundă. Reea. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. şi tot el le înghite.

născuţi de Reea. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. Fiicele nopţii : răzbunarea. destul de bine. nu-n Tartar. ce-a mai fost pe biata Reea!. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. Ştia el doar. Copiii lui. Gînduri ascunse-l frământau. înşelăciunea îi tot tulburau inima. Cronos a făurit un plan.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. N-a fost el însuşi zăvorât.. dar nu în temniţă. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă.. că temniţele se deschid. Uranus. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. nu se înşală niciodată. dar mulţumit tot nu era. sub ochii-ndureraţi ai mamei. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. La fel ca tatăl său. De câte ori venea pe lume un D . Cât a mai plâns! Însă zadarnic. Ştia că tatăl său. discordia. îşi va înlătura copiii. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. Uranus. O. atunci când face prevestiri.

Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea.30 nou copil. În peşteră vei naşte-n voie. S-a dus în peştera de piatră şi. în timpul cât o fi să nască. tu. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi.. neagră. o. grăbit. a alergat la buna Gheea. ca să îţi scapi din Tartar fiii. i-a grăit Gheea. Reea a şi născut un fiu. vom mai vedea. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. pe Hades şi pe Poseidon. în insula numită Creta. înalt. Este o peşteră acolo.. pe ultimul vlăstar al meu. Te voi călăuzi. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. încăpător şi sănătos. S . precum mi-ai poruncit. Cronos striga să i-l aducă. Demetra.. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. Şi s-a făcut că lăcrămează. răcoroasă . Cronos. a luat pietroiul cel învelit în scutece. călăuzită chiar de Gheea. de copil. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât... ţi-am adus ultimul vlăstar. sărmano. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. a socotit că-i fiul său. zeiţa Gheea. adâncă. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. mare Gheea.. Cronos.. să-l mănânce. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. la stână. şi-a dat-o soţului său. Hera. pânâ în pântecele-i negru. — Să nu mai plângi. îi înghiţea cât ai clipi. a glăsuit zeiţa Reea. şi s-a întors acasă iute.. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. şi ce va fi. şi trei fete : pe Hestia.. şi cum n-avea vederea bună.. Şi el. Creta. Gheea. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . Ajută-mă acum. pe care l-am născut azi-noapte. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. şi s-a înduioşat adânc. — Iată. mamă a zeilor cereşti!. de foamea cruntă a lui Cronos. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva.

Cronos. ha. să bată-n scuturi. cu ea. Altă primejdie s-a stins!. ha. precum se spune.31 — Ha. născuţi tot de zeiţa Gheea. Şi el se înălţa-ntr-un an. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. Drept mângâiere Amalteei. Nici nu trecuse bine anul. iată. bătea din palme şi ţipa. A mai chemat şi două nimfe. a râs cu poftă zeul Cronos. Pentru că. în peştera muntelui Ida. colo-n Creta. de mic. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. S-a mai dus unul. care stătea la pândă. ha!. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. Făcea. căci cornul se umplea la loc. Reea. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. pere. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. struguri şi alte bunătăţi de soi. atât de mare gălăgie. Încât. cât altu-n douăzeci şi cinci. Zeus alerga peste tot. pe Ida şi pe Adrasteea. Vestita capră Amalteea. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. cu săbiile şi lăncile. în Creta. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. cu putere. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. Crescând puţin mai mare. şi Gheea. decât arar şi pe ascuns. voinic.. Capra avea grai omenesc. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. nimfele au adus o capră. jucându-se cu Amalteea. mere. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. fără de voia sa. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. fiicele regelui din Creta. ce aveau nume de cureţi. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei.. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. să facă danţuri zgomotoase. De mic avea putere-n braţe. zburda printre stejarii de pe munte. Gheea le-a poruncit să vină şi. şi Zeus se făcuse mare. Trăia însă pe-atunci. din prima clipă. cât un bărbat din cei mai zdraveni.. puteau s-audă zgomotul. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. un neam de semizei războinici. Iar dacă zeul afla taina. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. . la intrarea peşterii. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. Era o capră fermecată. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. sfetnicii săi. încât era pericol mare..

Este constelaţia Caprei. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. . Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. socotindu-l aducător de noroc. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. Elinii. cum povesteau legendele eline.32 Note: 1. în amintirea copilăriei sale. După moarte. şi mai târziu romanii. lance sau săgeată. sau pavăza. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească.

Şi-i aducea această băutură – numită. sub un stei uriaş. Însă toate aceste fapte. L-a pus chiar lângă tronul lui. Mama sa. în timpul nopţii. pe ascuns. mândra zeiţă a iubirii. ce se chema ambrozie. când a ajuns stăpân.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. era la vârsta bărbăţiei. Ştia că nici bunica. sorbind nectarul fermecat. şi să vestească primăvara. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. a dobândit puteri cereşti.. Gheea. tot de zei. drept răsplată pentru vultur. Zeus le-a săvârşit pe urmă. minunată. Zeus s-a înălţat mai iute. când a ajuns şi el stăpân. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. l-a luat cu dânsul în Olimp. să-i stea necontenit de veghe. prin gânguritul lor duios. nectar – lui Zeus. în zorii fiecărei zile. Acolo. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. Reea. Zeus. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. pe un munte. F . îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. crescut în Creta.. ca să se adape. Mâncând ambrozia cea dulce. de-asemeni. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. Un vultur se-nălţa. ţâşnea din piatră un izvor. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. Şi. Dar nu era izvor cu apă. nu mai ţinea cu zeul Cronos. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei.

Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. Ei îi juraseră credinţă... Moira1 .. se frământa voinicul Zeus. decât pe mama sa. Dar cine poate fi acela. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. care părea a fi nectar. el. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos.. Reea. şi-a pornit repede acasă. pe Reea. Zeus. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. a luat această băutură . dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. atît de-nflăcărat. N-avea alături. neînduplecată. pe malul fluviului Ocean. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. Este neîndoios că soarta. sprijin în orice-mprejurare. Metis. De-aici ea a cules o plantă. să-l ajute. că dânsul i-a strigat D . văzând pe Zeus că îi jură. Cronos. era singur. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. Asta-i uşor!. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. pe malul fluviului Ocean2 . Şi Zeus s-a gândit adânc.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. Fiica titanului Ocean. În schimb. primul născut dintre titani." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii.. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. — Atâta vrei ?.. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. O plantă verde şi spinoasă. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. Dar Reea era mult prea slabă. iubire. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. Dar ştim că a vorbit cu ea. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă.

Zeus s-a veselit grozav. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. pe monstrul hâd. din timpul zeului Uranus. titanii. Reea atât a aşteptat. zeul a luat în mână vasul plin. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. s-au strâns în jurul blândei Reea. Deci. după ce s-au îmbrăţişat. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. — Noi le vom da drumul îndată. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. Atunci.. Şi fraţii şi surorile. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus.. la loc. fete şi băieţi. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. Nebănuind nimica. haideţi să-i eliberăm!. a şi simţit că-i vine rău. ajutat de frumoasa Metis. cu îndrăzneală. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . Demetra . ca lupta s-o sfârşim cu bine. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. Într-adevăr. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. pe cât se pare. şi Hades şi Poseidon.. îngrozit de cele ce se întâmplau. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. Hera. Deci trebuie să fim uniţi. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. căci ei încă nu-l cunoşteau. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis.. de nădejde. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. eliberase numai pe fraţii săi. când deschisese poarta de diamant. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. în timp ce Cronos. auzind vestea. teferi. după ce totu-i izbutise. Ba mai pusese şi o strajă. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. copiii: Hestia . ciclopii şi hecatonhirii. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. Zeus l-a prins de gât pe monstru. a grăit Zeus fraţilor. Cronos.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. erau acolo. numit Campe.

au mai făurit şi lui Poseidon. cu trei dinţi. izbind cu pumnii şi genunchii. şi priveghea toată Elada. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. Titanii vor fi pedepsiţi. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. De-asemeni. de îndată. Olimpul3. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. zeul se făcea nevăzut. muntele semeţ. Dacă izbea zeul cu furca. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. mijlociul. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. S-au repezit apoi la porţi Hades. vor primi o răsplată dreaptă. Proptindu-se cu umerii. se revărsau şi înecau păşuni. în luptă. noul lor stăpân. Cum îşi punea casca pe cap. fratele cel mai mare. şi cu Poseidon.. ciclopii au şi făurit fulgere. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. P . Ţineau puterea pe nedrept. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii.. mijlociul. ogoare şi livezi. o furcă mare. recunoştinţa către zei. zeii au spart porţile largi. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. Ca să-şi arate. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. pe care le-au încredinţat lui Zeus. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. tunete şi trăsnete. Egeea. până ce monstrul a căzut.

37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. Pământul roditor ardea. zdrobindu-le umeri şi şolduri. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. Zeus.. Zece ani. Şi. — Titanii sunt copiii mei. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. R . lovind într-una. Pădurile. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. de sub pămînt. înainte verzi. când zeii au intrat în luptă. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. azvârlind tunete cumplite. câte o sută de pietroaie. ce nu avea asemănare. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. cu forţă înspăimântătoare.. Zeus era noul stăpân. Şi Zeus. El năvălea peste titani. titanii ? Nu. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. se mâniase rău pe el. Abia de i-am putut scăpa. mâniat. înspre mănunchiul de titani. ce-ntrecea orice-nchipuire.Flacăra lui se ridica. mama zeilor. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. picioare. în Tartarul întunecat. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. în acest potop de foc.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. după poruncile lui Zeus. pe dâre albe de lumină. a dăinuit acest război. Uranus i-a lovit din greu. poate şi mai bine. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. Toţi se plecau în faţa lui.. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu.. hecatonhirii aruncau. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. Cerul a dat parcă un geamăt. acuma. când este stăpân. şi ajunsese până-n haos. unde-i ţinuse şi Uranus. braţe şi grumazuri. Doar Gheea. Iar zeii Hades şi Poseidon. Zeus mi-o va plăti curînd. întemniţându-i sub pământ. La poartă. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. Şi totul clocotea în jur : Oceanul.. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. marea nesfârşită şi râurile de argint. Ciclopii ajutau şi ei. prelung şi surd. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă..vitejeşte. Titanii au fost îmbrânciţi. se plângea Gheea zeilor. Asta n-o pot îndura. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. Hestia. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. Focul se întinaea mereu.

Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. . Altul încearcă să întâmpine. cad în abisul negru.38 Note: 1. 3. La romani. de pe pământul ars. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. în urma cărora se formau munţii şi mările. care tăia firul vieţii cu un foarfece. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. Astfel. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. ivită pe lume înaintea lui. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Această luptă fubuloasă – titanică. prin trei surori. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. Hotărârile soartei. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. Homer. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. nici atins de zăpezi. socotind totul zadarnic. În jurul capului purta o cunună de stele. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. de aur. ursitoare sau parce : Cloto. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. Ceilalţi. fără hotare. înghiţind-o pe Metis. ce le sunt hărăzite. Lahesis. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. şi Atropos. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. cântând Olimpul. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. Într-un loc munţii se ridicau. care trebuie să domine totul în lume. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. piatra ce se rostogoleşte către el. 2. care desfăşura firul vieţii. cunoscute de zei. a fost. Metis. cu fulgerele în pumni. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. care va dăinui cât zilele eterne. prima lui soţie. fiica lui Ocean. aerul cel mai pur îl împresoară . Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. prin legi de neclintit. Mai târziu. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. Închipuie frământările din interiorul pământului. Oceanul. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători." 4. la elini. ca într-un vis fantastic. Zeus. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. nici jertfe. cu braţele. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. aruncate asupra lor de hecatonhiri. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. cum credeau elinii. încovoindu-l.

. cu mare grabă . domnea acuma în Olimp şi poruncea. Şi fraţii s-au înfăţişat. să-i pedepsim ne-ndurători. Eu voi domni. născutul din titani . fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. Plin de mândrie privea el cerul albastru.. Deci. ca şi mine. împreună am învins şi împreună vom domni. nesfârşit. Să vie Hades şi Poseidon. totul era al lui. Însă am să vă dau şi . m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. mările. El. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. să se răscoale în vreun chip. Da. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . asemeni unui mare rege. şi dacă îşi dorea ceva. trona pe muntele Olimp. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. pământul roditor şi larg. Suntem stăpâni.39 ZEII OLIMPULUI eus. cândva. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. Poruncea pe voia lui. ce şezuse altădată ascuns în Creta. Totul. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii.

. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. şi-a hotărât-o de soţie. care înseamnă viaţa în oricare cămin. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. Iată. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. întrebând ce porunci le dă. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. după cât se povesteşte. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. sora lui cea mai mare. Zeus i-a încredinţat Hestiei. mângâind-o blând pe păr.. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului.. să mi-l vegheaţi. Cei trei şi-au împărţit puterea. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. din fluvii şi izvoare. dar Zeus a rămas stăpân.40 vouă câte-un ţinut. Mai rămăsese numai Hera.. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. Zeus s-a aplecat spre ea şi. Voi trageţi ce v-a mai rămas. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. eu îmi voi păstra cerul. din miazănoapte-n asfinţit. mijlocia. mări întinse. de unde poţi cuprinde tot. pline de peşti săgetători. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . şi. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp.. şi de-alta tot ce-i sub pământ. primul fecior născut de Reea. Eu sunt mai mare.. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui.. Focul. focul. cu Tartarul întunecos. iar lui Poseidon apele din mări. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. care-i fusese hărăzit. să-l cârmuiţi.. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. din răsărit în miazăzi. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. De o parte-i cerul luminos. ce sta sfioasă-n faţa lui. şi din această pricină nu are voie să se stingă. Deşi sunt mijlociu. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. de alta fluvii. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei.

A trecut timpul. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. — Numai aşa puteam să fac.. cu pruncuşorul ei cu tot. a tresărit deodată Zeus. precum fusese voia lui. pe ea o voi numi întâi!. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. va naşte-n primul rând o fată. i-a răspuns că soţia lui." Şi a chemat-o pe Atena. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. Neştiind cum să-şi A . astfel. suntem puţini numai noi şase. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. ce are soţul său de gând. deci. Totuşi. până-n ziua când Metis. să ne-nsoţească pe noi toţi. Totul era orânduit. cugeta Zeus. ci-n nişte-mprejurări ciudate.. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. reîntors acasă. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. Titanii au fost doisprezece. A înghiţit-o. «ochi de-azur» . socotindu-l cu ei pe Cronos. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. auzind ce-i urzise Moira. Până să înţeleagă. Şi. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. urma să nască pe Atena. zei olimpieni. şi Metis trebuia să nască.41 pentru nuntă. Zeus a tremurat de spaimă.. apoi va naşte un băiat. urmând şi el pilda lui Cronos. Trecuse vremea cuvenită. pe Metis. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. de-a doua mână... Şi-acum pe cine voi chema ?.. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. Copilul era chiar Atena. care-şi mânca odraslele. Zeus a poftit-o la el pe Metis. Zeul Uranus. pe Atena.. înstelatul. zeiţa Metis. Şi se ţinuse de cuvînt. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. să i se-nfăţişeze lui. ba şi o serie de cortegii. zei din cei mari. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. copila mea cea mai iubită. fiica lui cea dragă. acesta a şi înghiţit-o. A!. pe toţi. destinul neînduplecat. a rostit el spre ceilalţi zei. mai mulţumit ca înainte. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. biata. dac-ar fi trăit. nu se născuse ca oricare..

iată.. mai ales. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. Din creştetul nemuritor. a spus zeul stăpân. Când a izbit securea ţeasta. să stea pe veci nemăritată. pe tine. fiul titanului Hiperion. cu o secure ascuţită. în muncă sau în bătălii.. purtând o platoşă de aur. El era meşter priceput. Olimpul. la porunca-ţi. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. Atena. era atât de frumoasă.. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc.. făuriţi parcă din azur. a vuit. avea o fierărie-n Lemnos3 . şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. erau albaştri-verzi. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. Hefaistos. cât a putut. Înăbuşindu-şi în el frica. cu tăiş bine ascuţit. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. Despică-mi fruntea mai curând. pe frunte coif. Cu Zeus nu era de glumă. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. cum spun legendele eline. Iară Atena. Zeus. de-asemeni.. cât era de mare. neliniştit. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. şi de uimire. . Ochii zeiţei. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. — Bine.42 potolească această mare suferinţă. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. Pământul s-a cutremurat. Nu pot să rabd durerile. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ.. Ba chiar şi Helios din cer. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . nou-născută. soarele cel strălucitor. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. mai ales când se supăra. Marea. s-a ivit o zeiţă mândră. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut.

. înalt şi zvelt. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. dar Zeus se răstea grozav. Poate mai mult ca o răsplată. s-a întors iarăşi în Olimp. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. Era acuma şi mai şchiop. l-a prins în braţe pe copil. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . cea cu picioare de argint. după această întâmplare. sub mări. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. Era frumos. Hera. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. Nu ştim ce pricină era. l-a scăpat. pe un pitic numit Chedalion. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. şi astfel a rămas beteag. Era L . avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. dar şi zeu peste meşteşuguri. altfel se sfărâma de tot. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. soţia marelui Ocean. dar zvânturat şi cam neghiob. Zeul acesta era şchiop. iar celălalt frumos la chip. Norocul lui a fost că Tetis.. S-a ridicat încet. când băiatul se înălţase binişor. să-l înece. acolo-n fierărie. Mama sa. Unul dintre băieţii Herei era urât. bătută-n stele de argint. Asta spunea zeiţa Hera.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. când era mic. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei.. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. Celălalt fiu. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. când şi-a născut băiatul. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. povestea că într-o zi. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. văzându-l cât e de urât. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. frânt. Copilul s-a lovit cam rău. L-a aruncat. din mâini. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. Zeus s-a supărat mai rău. ologule ? i-a răcnit el. nu ştiu cum. pe care Hera îl dăruise soţului. Doi dintre ei erau ai Herei. însă încetinel la minte. Băiatul l-a rugat să tacă. ca pe-un pietroi. Dar cum era de priceput. Picioarele i se urneau cu greu. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. Apoi. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp.. era chipeşul tânăr Ares. Cuvântul nu şi-l respecta. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. Trupu-l durea mai peste tot. sub trupul lui voinic. pe Atena. Peste o vreme.

în Olimp. Chiar tatăl său. şi Hera nu mai poate-avea. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. Era. sub pământ.. Apoi alerg la el. se plângea Hermes celorlalţi zei.. dar şi isteţ. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. o să-mi mai iau şi-alte soţii. era veşnic pe lângă tatăl său. Aşa stând lucrurile. cu tot necazul Herei. de nu erai feciorul meu. privind în urma lui. . hoţiei. Crud precum eşti. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . zeu al negoţului. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. s-a repezit cu suliţa către pământ . curăţ palatele lui Zeus. bun de negoţ şi bun de gură. zeul războiului hapsân.. Una din ele a fost Maia. care aduce doar prăpăd. Zeus. şi totuşi. Mă ostenesc peste puteri. discordie şi bătălii. — Sunt zeul cel mai oropsit. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. precum spunea el însuşi. Zeus. născocitor. şi hoţ. şi mincinos. Unu-i urât. sânge vărsat şi lacrimi plânse. în ceruri. Şi ea i l-a născut pe Hermes. şi-a luat curând şi-alte soţii. cu care dânsul se născuse. Găsindu-şi deci acest motiv. atât de hărţuit.. Doresc să am odrasle multe.. săvârşit fără chibzuială. să caute sfadă şi măcel. ca şi pe pământ. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. şi al născocitorilor. când vă odihniţi. altul neghiob. de mult te-aş fi gonit din cer.. zeiţă din Arcadia. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. călătoriilor pe mare şi pe uscat.. chiuind. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. stăpânul lumii. jos. Pentru aceste multe daruri. la zeul Hades. Toţi te urăsc. încât nici noaptea nu putea să doarmă. i-a rostit Zeus fiului. Iar noaptea.. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. eu port umbrele celor morţi. De dimineaţă-n zori mă scol. îşi zise sieşi.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce.

atunci mă învoiesc!. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. Insula s-a temut întâi. din slăvi. Să meargă deci în insulă. A cerut ajutorul Gheei. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. numit Piton.. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. cu ruşine. Nebună de mînie. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. — N-ai teamă. să-i ceară adăpost. părea că este nimicit. — Îndură-te. şi nicăieri nu putea naşte. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. decât pe propriii ei feciori. — Bine. zvârlind flăcări asupra ei. Era o insulă pustie.. şi n-am livezi. Umbla pe drumuri grele Leto. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ.. şi-atuncea mă voi cufunda. a răspuns ea.. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. Nici iarba nu creştea pe ea.. defel. mama zeului. de Hera. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. eu. după o clipă de gândire. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. insulă de piatră. a mai rostit zeiţa Leto. Şi amândouă-au uneltit. pe care-i prevestea Uranus. — Am auzit. adică-n insula de piatră. o Gheea. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. fără a fi prinsă de fundul mării. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva... cum o numeau vechii elini.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. căci nu ştia să-noate-n mări. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. Gheea nici nu vroia s-audă. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. şi n-am păşuni. nici de ţărm. giganţii cei îngrozitori. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. care o urmărea pe Leto. Nemaiştiind ce poate face. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii.. Nici Piton n-o putea ajunge. Planul urzit. în dureri. atât erau.. plângând cu jale. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. Leto. Totuşi Hera nu A . Când va vedea că sunt de piatră. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. Leto s-a dus la un oracol. şi te-oi slăvi. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. de când îi răpusese fiii. Şi Leto rătăcea întruna. — Îmi juri tu asta..

la rându-i. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. Olimpul mai primise. Iar Zeus l-a numit. să-l nască şi pe Apolo. când va intra dânsu-n Olimp. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. iată.. Şi zeiţa a fost mişcată. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. aflând de-atâta suferinţă. Prin doi stâlpi. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. de nouă coţi. în sfârşit. să se ridice în picioare. Când s-a născut zeul Apolo. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. nectar şi flori. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. dată de argintia lună. Hefaistos. Ares. alţi şase zei : Atena. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. Hermes. cerându-l oblăduitor. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. toată din aur. Erau. Avea în jurul frunţii raze. Ştia să cânte minunat! Muzele. insula a şi înverzit. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor.. foarte-nalţi. s-a prins bine de fundul mării. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. s-au adunat în jurul lui. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. care-i întuneca vederea. copiii. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. cele nouă muze. Apolo şi Artemis. văzând pe Leto suferind. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. deci. nici în Olimp. Şi ea. văluri albe. Toţi zeii s-au mirat privindu-l.46 s-a lăsat. de piatră. ambrozie. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. până atunci. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. . Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. a dat sprijin măicuţei sale. Fata s-a înălţat pe clipă. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. pe Artemis. pe dată. Pe celălalt copil al Letei.

Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. cea jinduită deopotrivă de muritori. în sfârşit. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . acuma. din aurul cel mai curat. Leto – zeiţa cea tăcută . Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . şi gingăşie. s-au pogorât în jurul ei. în timp ce muzele îi D .47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. Charitele subţiri. cu multă grijă. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. Hefaistos cel priceput. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. pline de graţie. Zeii Olimpului6 . Temis – copila lui Uranus. erau cu toţii doisprezece. însă schilod. modest. mlădii. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . cum se numeau. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. într-o pieptănătură mândră. de-asemeni. harnic. zeii s-au ridicat cu toţii. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. să nu se vadă înăuntru. lăsând perdelele de nori. şi graţie. ce se numeşte „în corimb". Purtată de Zefir. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. danţau. dar Moira hotărâse altfel. Selene – argintia lună . Era Dionisos cel vesel. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . Acolo s-au născut giganţii. după cât se povesteşte. sângele i s-a scurs în ţărână. Horele străjuiau Olimpul. Dar asta nu-l mai mulţumea. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. în Olimp. ca şi de zei. zeu. Era divina Afrodita. ocrotitorul podgoriei. zeiţa a tot plutit pe apa mării. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. Ba. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Ele s-au prefăcut în spumă. năuci de-atâta frumuseţe. Iară zeiţele-anotimpuri. pe Uranus. S-a însoţit cu zeul faur. sau horele.

alcătuind cortegii mândre. ce-i însoţeau pe olimpieni.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. sau pedepseau pe muritori. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. când petreceau sau se luptau. .

acompaniaţi de liră. La începuturile istoriei. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. făcându-se că le proslăveşte faptele. aceştia nu aveau voie să cârtească. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. Homer. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. după cum spune legenda. în primul rând pentru că erau din neam ales. Erau nemuritori. consideraţi un fel de basilei. rolul regilor de mai târziu. dar şi grindina nimicitoare.49 Note: 1. Amândoi erau straşnic chinuiţi. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. pentru că dezvăluiseră faptele rele. unul pentru ţinuturile subterane. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. ca şi zeii. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. şi altul pentru întinsul mărilor. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. pe baza vechilor cântece şi legende. că poate înşela fete şi femei pământene. Cu amară ironie. de asemeni. în parte. şi a poetului Hesiode de un altul. afară de Zeus . pe care el le putea însă călca oricînd. de basilei. se asemănau aristocraţiei gentilice. ca înseşi forţele naturii. Ceilalţi zei olimpieni. în dauna supuşilor. Zeus. beneficiind şi ei de toate bunurile. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. şi forţe sociale. trecând. a marilor conducători de triburi. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. sămânţă de titani. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. care străbăteau toată Elada compunând. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. Fiind deci de origine divină şi ei. bătrînul aed orb. să calce eventual legile şi morala. alături de forţele naturii. Zeus se supăra pe necredinţa altora. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. Dar curând intră în acţiune. Bunăoară.Hades şi Poseidon. De pildă.. fără a li se putea cere socoteală.. deci. care se afla la curţile basileilor elini. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. la diferite popoare. este o sublimă pildă. pentru că ei erau neam de zei. mari poeme epice. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. aveau dreptul. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". să stăpânească. fără a fi pedepsiţi. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. El cerea să fie slujit şi. scandându-le apoi. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. care făcea să rodească natura. ca şi stăpânii lor. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. cei care. . în cursul dezvoltării ulterioare.

2. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. . Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. pe baza legilor naturii. El guverna anotimpurile.. Mai târziu. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. 6. sau să se înalţe în slăvi. Atena-Minerva. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. în spiritualele sale „dialoguri". care sunt fiicele lui. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. 7. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. fulgerele. Hades-Pluton. I. Demetra-Ceres. Dionisos-Bachus. Poseidon-Neptun. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. noaptea trecătoare. zeiţa Leto. în chip tragic. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. au trebuit să moară încă o dată. Ares-Marte. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. după cum vom vedea în alte poveşti. 1957. în „Dialogurile" lui Lucian. pag. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării.L. Noaptea. zeul luminii. 417. Artemis-Diana. Tot astfel. curată. Buc.P. Hera-Junona. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. Afrodita-Venus. fiu al regelui Troiei. Hestia-Vesta. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. „Opere" voi. Acest nume i s-a dat.) 5.50 crivăţul aspru. la romani. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. ce i s-a adăugat Atenei. cele două elemente de bază în viaţa omului. vara şi toamna. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. între altele. face loc în zori luminii solare. E. 8. (K. în legendele eline. are înţelesul de fată . tânâră. 3. întunericul originar al haosului. Ganimede. Hermes-Mercur. cât ai clipi. Engels. Charitele – cele trei graţii. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. Fr. Hefaistos-Vulcan. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. Apolo-Apolo. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. 4.P. 9. astăzi stinşi. Numele grecesc : Palas. copii. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. tot el guverna lumina şi întunericul. Leto este numai o zeiţă a nopţii. în chip comic. La vechii elini. Marx. aşa de repede. într-o insulă din mijlocul mării.

giganţii. făcuse tainic nişte vrăji. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. dacă aveau această iarbă. giganţii nu cădeau învinşi. luând forme înspăimântătoare. de-un muritor şi de un zeu. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. ce le cădeau până la glezne. În urma vrăjilor zeiţei. Mai mult. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. fiindcă îi închisese pe fiii săi. decât dacă erau loviţi. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase.-n acelaşi timp. de aur. titanii. dorind să-i apere de moarte. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 .51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. Şi mama lor.-n Tartar. Puteau să fie doborâţi. răpuşi cu armele. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. Picioarele lor colosale aveau. în loc de piele. ucişi. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Şi ei aveau puteri uriaşe. Şi nu e nici o îndoială că ei. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. giganţii. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. zeiţa Gheea. cu armele. Şi ei crescuseră cât munţii. din Olimp. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. solzi. Ea mai avea nişte feciori. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. încă de pe atunci. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. curse din rana lui Uranus. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. Fără să piardă vremea. Dar. luna să îşi acopere Z . precum fuseseră titanii. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. plin de ruşine. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. dar nu erau nemuritori.

zeiţă a eroilor. iată. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. argintie. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. Lăncile lor brăzdau văzduhul. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. Îl ocroteşte vraja Gheei. — Degeaba eşti uimit. şi treceau dincolo de nori. Numai şiretul stăpân. care-i ferea de lovituri. un luptător voinic. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. Atrage-l în tărâm străin. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. Zeus îi înfrunta cu furie. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. cu un mănunchi de fulgere. împotriva farmecelor Gheei.. Noroc că se găsea acolo. viteaz şi neînfricoşat de moarte. ca pe nişte neputincioşi. în afund. până în Tartar. de-un zeu şi de un muritor. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. cu lancea-n mână. şi Atena.. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. În astă vreme. Izbeau cu suliţe. Să staţi şi voi lângă titani. Heracle. Primejdia se spulberase. Zeus. Pe urmă. cu un urlet groaznic. să ajungă până în Olimp. i-a rostit ea. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. El le-a găsit. Dar. în loc să cadă la pământ. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. Zeus era mai liniştit. ca să-i învingă pe giganţi. nepătruns. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. unul dintre dânşii. Însă Alcioneu. gigantul. şi ai să-l nimiceşti L . albe. Heracle2 . Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple.52 cununa-i mândră. izbit de două ori în trupu-i. aprinse. apoi cu torţe mari. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. aruncând fulgere din cer. înţelepciunii şi prudenţei. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. sclipitoare. Alcioneu. Dar. cu un văl negru. căutând acele buruieni. peste stânci. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. îşi lumina drum pe pământ. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. tăioase. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept.

Ele au ascultat porunca şi. Artemis. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. sărind din muntele Olimp. Uitându-şi ura pe Heracle. stăpână peste dragoste. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. pierind acolo. Poseidon. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . în ei. din slavă. cu câteva săgeţi.. Legenda spune că giganţii. plutind pe un nor de aur. pristavul lui cel de credinţă. Ares şi Hefaistos. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . şi vrând să-l scape pe Heracle. au strigat ei. unii din ei cerându-le chiar de soţii. Zeus. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. Zeus . Zeus. cu ură mare. şi Afrodita cea gingaşă. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. a aruncat şi el un fulger. să-l răzbunăm. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. au ajuns repede în drumul giganţilor. Hermes. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. a trântit peste el un munte. lângă mare. iubita lui soţie. pe Heracle. băgând de seamă asta. care erau gata să-l prindă pe Heracle. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. Lovea mereu cu trăsnete. Zeus a poruncit să plece Hera. s-au prefăcut şi ei în munţi. nouă giganţi. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. grămadă. Heracle a ţintit de-asemeni. — Alcioneu e doborât. ducîndu-l în Sicilia şi. înstelatul. Şi le-au mărturisit iubirea. prăvălindu-l într-o groapă.53 curând. .. s-au repezit după erou. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. n-a stat să piardă nici o clipă. Dulcea zeiţă Afrodita. Heracle s-a făcut că fuge . .În acest timp. vicleanul. sub lovitura lui Heracle.

Heracle. din toată încordarea trupului şi a feţei. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. Heracle va dobândi mai târziu. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. 3. . ca şi pe amforele vechi. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. cu un genunchi la pământ si un picior întins. căutând un sprijin. prăbuşind deasupra lui un munte. să-l facă prizonier pe veşnicie. ce se numea Alcmena. 2. în splendide basoreliefuri şi statui. ca o răsplată a vitejiei sale. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. Cel care. Gigantul. este poetul Apolodor din Atena.54 Note 1. îi descrie în versurile lui pe giganţi. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. se vede că se luptă cu deznădejde. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. cu o mare plasticitate de imagini. urmând pe Hesiode. deşi. nu poate să se opună elanului zeiţei. 4. în insula Sicilia. în marmură sau în ceramică. nemurirea. La început muritor. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ.

după aceste lupte date de zeii olimpieni. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. Era atât de mare Tifon. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. în şuvoi. fierbinţi de-atâta pălălaie. cu şuiere. una – apusul argintiu. se ridicau. U . Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. iară pe alţii-i nimicise. pe nume Tifon1 .55 TIFON n timp. întâi cu Cronos şi titanii. apoi cu ceata de giganţi. O linişte înşelătoare. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. Tot un gigant. se pare. orice li se ivea în cale. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Deasupra umerilor largi. Iară pe capete. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. cât jumătate de pământ. Iar mâinile-i puteau s-atingă. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. până la stelele din cer. cum încă nu se mai văzuse. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. Din boturile de balaur ţâşneau afară. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. Picioarele nu-i oboseau. flăcări ce mistuiau. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. Cu capul ajungea. Gâtlejurile lui adânci. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. şi alta – răsăritul rumen. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. îndată. sau răgete de lei flămânzi. se aşternuse linişte.

El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. cântând din liră-ncetinel. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. fără măcar să mai respire. Zeus.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. toţi s-au preschimbat. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. să nu mai fie cunoscuţi. dup-atâta spaimă. Ba. a fost fiul lui Zeus. L . a tot fugit până în ţara Siriei. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. l-a zvârlit într-o peşteră. ascunşi pe unde s-a putut. căci el s-a ruşinat să fugă. Dar oricît a mai cercetat. pe umeri . Şerpii. Atât erau de-nspăimântaţi. Dar aici. în uliu. Tifon. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. S-au repezit care-ncotro. S-a războit cu vitejie. pe cât se spune. Zeus căzuse prins . şarpe şi broscoi. l-au prins pe Zeus curmeziş. în animale fel de fel2 . lupta cu monstruosul Tifon. Hermes. învins. Cel care şi-a venit oleacă în fire. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. Atunci. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. Fugind necontenit. Apoi l-a luat. dac-ar avea. El nu a pregetat o clipă. care se înălţau din coapsele gigantului. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. Unul în ţap. L-au strâns şi l-au înlănţuit. Atât era de fioros. ascunşi în trupuri de dihănii. Acolo. Şi au rămas tăcând chitic. uşor. a-nceput. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. ei au ajuns până-n Egipt. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. altu-n şacal. ceilalţi zei tremurau ca varga. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos.

cumva. nu-i decât răsuflarea lui. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. copleşiţi de . De vreţi. dar o să fie prea târziu. tare. Vă voi lovi fără de milă. cu glasul său fără pereche. tras de doi cai înaripaţi. Totuşi de atâtea lovituri... A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi.57 la lira lui.. Vă veţi căi atunci amarnic. după poveştile eline. să fugă în Sicilia. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. puternici şi voioşi acum. vă azvârl în Tartar. prefăcându-se în vultur. Fumul fierbinte. v-o spun de-acum. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. Munţii s-au înroşit de 3. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. Şi monstrul. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. cu-ntreg pământul şi cu marea. Războiul a reînceput. Dar eu. care iese din craterul vulcanului. urlând de supărare. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. Tifon. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. drept coarde. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. Iar Zeus s-a şi ridicat. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. cu toţii. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. Făcând un semn către Olimp. că vă voi pedepsi amarnic. N-o să puteţi. Iar când tăcea zeul Apolo. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. pân-au ajuns în nişte munţi. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. Totuşi. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. orbitoare. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. nervii unui zeu.. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. lin. învins. la pământ. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. mult slăbit. spre cer. ce se numesc astăzi Balcani. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. dacă m-oi necăji. a rostit Zeus într-o zi. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri.Gigantu-i răspundeadea. trupul lui Tifon sângera. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. neputincios. şi mai rău. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. Când el se-ntoarce sub povară. gemând mereu. Nimica nu-i mai tulbura. am să vă salt în sus. însoţindu-se cu lira. după o astfel de victorie. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. sau. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. S-au întins mese-mbelşugate4. Aici Zeus l-a prins din urmă. tocmai sosea la peşteră.

care-ncotro puteau. Pământul a vuit adânc.. cu ochi semeţi. nu – mă tem de tine! Eu. . Numai o fiinţă a rămas. Zeus. şi-a glăsuit. privind în sus. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. Vieţuitoarele-au fugit. Cerul senin s-a-nvineţit.58 spaimă. gemând. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit.. Zeus. nu ştiu să mă tem!.

şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . socotite sfinte. între Tifon şi Zeus. În timpurile de odinioară. de frica lui Tifon. când monstrul a smuls munţii din loc. până în Egipt. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. Cerber – paznicul Infernului. 4. clădit din marmură. adică munţii însângeraţi. Erato – muza poeziei de dragoste . Melpomene – muza tragediei. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. aşa cum ni-l descriu poeţii. zeiţa memoriei. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. petrecând liniştiţi în Olimp. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. erau adeseori înfăţişaţi zeii. 5. De asemenea. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. Euterpe – muza muzicii. Gigantul Tifon. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. Terpsihore – muza dansului. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. . o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). Pe Partenon. Talia – muza comediei. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. după victoriile împotriva titanilor. 2. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. templul magnific din Atena. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. 3.59 Note 1. giganţilor şi a lui Tifon. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. din vremea când zeii au fugit din Olimp. Clio – muza istoriei.

Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. Iapet era. al Gheei şi-al cerului înalt. pe-un titan. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată.. Iar Prometeu. pe umăr. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. Z . pe cât spune legenda. cutremure.-nţeleaptă. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. Uranus... numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. Doar cei de jos. fusese aruncat în Tartar. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. Nimic nu-i mai stătea în cale. cum proroceşte Prometeu. întotdeauna. Celălalt. nepăsător la întrebare. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . la rândul său. avea. ca tată.. Încă de mic. Iapet. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec.. îi făceau uneori necazuri. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. fiul pământului. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. căci ba cârteau. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. pe nume Meneceu. purta. cum vor ei.. Unul din ei. Atlas. bolta înstelată. Avea şi-aşa multe necazuri. de pe pământ.

avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. Omul a căpătat şi cuget. să-şi caute hrana. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. Dar omul. C . muncind cu grijă şi cu migală. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. Iapet. şi-altul mai mic. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. De-aceea. îndatorat. nou creat din tină. A făurit.61 Nu mai avea tatăl. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. ce se chema Epimeteu1. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. Gândul lui a-nceput să zboare. ce semăna leit cu zeii. să-i stea supus. pe Prometeu. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. nu îi era deloc pe plac. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. omul a început să umble. care ţâşnea dintr-un izvor. ce semăna leit cu zeii. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. ascultându-i glasul. în stare să conducă bine. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. Atena. de bărbat2. şi să-l slăvească-ntotdeauna. vreo pasăre. ca orice fiinţă pe pământ. după cât se spune. decât doi fii. un corp de om. să trăiască. S-a apucat apoi de lucru. Palas-Atena s-a-nvoit.

că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . este atoateştiutor. au mers ei cale lungă.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. — Vom hotărî noi. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. Nu doar altare. zeii. În sine. să se adune oamenii într-un loc. plutind pe nori de aur. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. când vor ajunge la Mecona. pentru că sunt bun şi drept. prin Hermes. titanul. care se numea pe vremea de atunci Mecona. oamenii. la Mecona. aflând vestea asta. Şi-au mers. dacă fiul lui Cronos. care le-ngăduie. Se temea. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. prin sfetnicul său de credinţă. să vieţuiască pe pământ.. ci şi temple. stăpânii din Olimp. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. la sfârşit. sau alţii-s mai isteţi ca el. să se aşeze în grămezi.. Dar. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. Duceau cu ei un taur mare. dar nu prea multă. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. pristavul din Olimp. s-a încruntat de la-nceput. tăiată în bucăţi. precum le poruncise Zeus. pe loc. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit.. am să vă dau.. Prometeu.. Hermes. Carnea. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. Prometeu i-a chemat pe oameni. au pornit grupuri spre Mecona. — O să vedem acolo noi. cu milă. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. ca hrană. le-a rostit. într-o zi Zeus a poruncit. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. Altare mândre ne-or zidi. Venind şi ziua sorocită. mai ales.. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. a glăsuit măreţul Zeus.

Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. bieţii. Însă. zei şi oameni. tigva cu coarne răsucite. Acum era clipa cea mare. copitele. într-un alai măreţ. după voie." În vremea asta. ce mânca. era de râsul tuturor. va fi mare. şi o grămadă pentru oameni. şi alta. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. pe Prometeu. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. stăpânul a nimerit numai ciolane. fiu de titan. El singur. pe norii lor de aur. Zeus cel puternic. îl va ajunge o pedeapsă. alesese acea grămadă. Nimeni. grămada pentru sacrificii. . Dar. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. desigur. nesilit de nimeni. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. râzând şi chiuind voioşi. O!. Zeus putea să dovedească celor de faţă.. — Zeus. Ce pedeapsă-i va veni!.. şi las-acolo. a rostit. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. a-ntins hulpav mâna spre ea. pe Zeus cel nemuritor. să aibă. Nimeni nu o să scape teafăr. un pic de carne.. Alege singur. Mai repede decât se-aşteaptă. Nimeni nu va scăpa. „Dar lasă. neatinsă..63 pentru oameni. scormonind sub seu. A înţeles că s-a-nşelat. care. coarne răsucite şi nici un pic. bucăţile cele mai bune. unde erau bucăţile bune de carne... copite. pentru zei. mică. Zeii.... acolo. — O iau pe asta!. Carnea e împărţită-n două. îşi spunea Zeus. lasă. gras. şi-au plecat ochii ruşinaţi. El. şi oamenii-au pornit pe cale... cu păr ca neaua de curat. Însă nu mai avea ce face.. Era un taur mare. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata.." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. a glăsuit titanul.. fiindcă-au hohotit.. s-au ridicat către Olimp. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime.. atins de lăcomie... El a pus deoparte carnea... ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. încruntat. fierea şi stomacul. taurul este înjunghiat. Zeus. că nu greşeşte niciodată. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt.

Acum. cenuşă şi scântei.. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu... cel dintâi. Mănâncă fructe din copaci. măreţe Zeus. şi pentru asta au nevoie de focul tău. şi-a îngăimat ceva prin somn. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. Zeus îl amâna cu vorba de azi.Focul acesta e ceresc.. Focul ardea domol pe vatră. Şi-aşa. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. roşii. Avea cu el. Sunt doar pescari şi vânători. în repetate rânduri. îndură beznă... repede. Deodată.. Eu nu-l trimit jos.. Deci du-te. şi focul tot n-am să ţi-l dau. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. ar fi cerut grăbit iertare.. Luase tulpina asta verde. Hefaistos sforăia dus.. în Olimp. Oamenii-n vale pot să piară. Dar Prometeu. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. cu trupul greu şi obosit. Prometeu. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. că oamenii. Altul. s-a dus la el încă o dată. precum spune legenda. în mâna stângă. de spaimă. prea îndrăzneţ. În fierărie. după-ntîmplarea asta. cumva. acum. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. pe mâine şi poimâine. Apoi s-a repezit afară. cu pâlpâiri albastre. şi dacă or avea şi focul. pe pământ. spumegând. zăvorit bine. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. până n-apuc să te lovesc pe tine. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. focul. nu era unul dintr-aceştia. însă atunci sub chip de trăsnet. îndură frig. pe-un pat moale. A stat şi-a aşteptat o vreme. du-te. titanul a pornit la drum. pentru stăpânul din Olimp. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. fiindcă m-ai îndârjit destul. — Eu una ştiu. auzind un zgomot. căutând. scăldată toată în sudori.. până la urmă. Sălăşluiesc numai în peşteri. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. ce se găseşte.. Eu vreau să-i văd meşteşugari. l-a luat pe Prometeu la goană. N . tot or să capete acest foc. în toiul nopţii următoare. să-l dea şi oamenilor săi. mânios pentru ocara îndurată. Hefaistos s-a întors pe-o parte. Prometeu s-a oprit puţin. Dar Zeus.

O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. a mai rostit Zeus încet. case... corăbii. galben. celui ce-i ocrotise iar. Acuma. Dar cum s-a văzut arzând focul. pe de-a rândul. cu negrăită bucurie. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau.. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. o fată.. S-a apucat însă de lucru. arme. în barba-i deasă. Dar despre asta. în uşa fierăriei. care făcuse primul om.. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. cu cele mai alese daruri. Surcelele au pâlpâit. pe munte. Sînt învăţaţi de Prometeu.. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. Prometeu a fugit prin noapte. precum îi poruncise Zeus. — Mă duc numaidecât. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg... Să fie fiinţă muritoare. aşa de tare.. — Stăpâne. A chemat oamenii la el.. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. Pe urmă vine rândul său. Nu pricepea ce vrea stăpânul. Prometeu a făcut bărbatul.. mulţumit că scăpase aşa de uşor. în Olimp. din apă şi ţărînă. nu-s de vină eu. Hefaistos. Îşi fac unelte.. Prometeu m-a furat în somn. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. ai să-mi faci. Şi-acum. că pământul s-a zguduit până-n străfund. însă. — Când îţi vei termina lucrarea. făurare. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. cea dintâi fată L . Acolo s-a oprit din fugă. iar tu să-mi făureşti femeia. Hefaistos a dat din umeri. roate. luând pildă de la Prometeu. să chemi toţi zeii. în peşteri..65 Noaptea era adâncă.. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. a zis fierarul. Apoi să mi-o înfăţişezi. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos.. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. zâmbind viclean. prin păduri. până ce-a ajuns în văi. Din grămăjoara asta mică.. focul ardea vioi. Să spui că-i din porunca mea. să vadă el cum i-am lovit. vom mai vorbi noi amândoi. A tot fugit neobosit. pe câmp. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. dar chip să aibă de zeiţă. tot ce vor. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 .. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele.. titanul care ne-a trădat. alte mormane s-au aprins. neagră. Zeul meşteşugar făcuse. căci vreau să-i fac şi eu un dar.

Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. soţie. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. de gingăşia. — Când Zeus ne trimite daruri. după ce te-i căsători. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. . a mai rostit stăpânul. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. i-a dat şi vraja ochilor. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. condu-o pe pământ. mângâietor şi subţirel. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. În acea clipă. ascultându-l pe Prometeu.. Pandora. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. Eros a tras.66 muritoare. cu straie şi cu alte daruri. Bărbaţii s-au ferit în lături. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. luând-o de mână. şi-acela era titanul Prometeu. Ea . — Hermes. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. la rândul său. Zeul pristav. Numai Epimeteu. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. frumoasă fată. unul a fost. ca răzbunare. făcute chiar de mâna ei.. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată.. dar eu o vreau. oricât sunt de ispititoare. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit .. Bărbaţii. a coborât pe pământ. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. feriţi-vă de vicleşug!. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic.. zâmbind. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. ca un fulg. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. Deşi era vrăjit de fată.. — Te vei numi. cât mai ales. frate bun al lui Prometeu. a spus el către muritori. a glăsuit Zeus.Iar Hermes. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. Zeus. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. i-a dat copilei glasul lui. închisă bine c-un capac. Ba da. Prometeu sta prevăzător. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. I-a ţesut astfel de veşminte. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. titanul. zeul cel şiret. s-a îndreptat către Epimeteu. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită.

" — Să vie Hermes!. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. necazul. firavă şi cu aripi slabe. Nu-i demn. zavistia. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. ce-o adusese din Olimp. A . umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . ca s-o aducă pe pământ : rele. în ceasuri grele. — Aduc! s-a repezit fierarul. ba chiar şi moartea. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele.. Toate cu-nfăţişări de spaimă. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. a spus.. era şi supărat pe Prometeu.. Şi le-a adus. hâda moarte. — Aduc cătuşele.. nenorociri şi boale. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. să le-ncolţească-n cugete. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. Dar prea târziu se deşteptase. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. Zeus. acesta este darul ce îl trimite. Năpastele se înălţaseră. — La poruncă!.. în primul rând. a răsărit şi crainicul. ba şi-un piron mai lung şi gros. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. ura. şi lanţurile. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu.. a şi trântit la loc capacul..67 — Iată. văzând aceasta. Zeus.. stăpânul. i-a strigat el neînfricat. pe care el.. durerea. Dar Prometeu. înaripate. din acea cutie s-au ridicat. ar trebui să-i ocrotească. în restrişti. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. suferinţa. lesne de înţeles. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. şi pironul. molimele negre. să ştii. şi lumea le purta în cârcă. prin mâna mea. grija. pe pământ. s-a-nfuriat înspăimîntător. S-au răspândit minciuna.. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp. — Hefaistos! a poruncit. s-au răspândit care-ncotro. care crease primul om. Ce-i drept. Când colo. însă mute. Credea că-s daruri preţioase. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii.. foamea şi setea. zburând în cete.. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu.

Copiii lumii se-ncălzese la vetre. E mulţumit. pe care le înghite lacom.. sus. cu mult mai sus de nori.68 — Voi. Prometeu. zguduit. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. n-a scos din piept nici un suspin. se crapă. până pe Elbrus. mai sus.. se vede Zeus. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. către câmpiile întinse şi către fluvii. — Vei sta pe stâncă mii de ani. fii blestemat. Hermes şi Hefaistos. în Caucaz. stăpâne. un glas puternic. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. Doar Zeus se mai zbuciumă. pe-un vârf de stâncă.. fiul lui Iapet.. Zâmbeşte-n el. cu ajutorul focului. cu Forţa şi cu Violenţa. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. din Olimp. bătut de vânturi. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. Furtuna se dezlănţuie.. fără odihnă. Priveşte peste zări titanul. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. Chemând pe cele două slugi. cu fulgerele-n mâini. ars de dogori. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. Marea se tulbură şi fierbe. titane! strigă de-acolo. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. Oamenii au să vieţuiască şi peste . slugile mele credincioase. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. zi de zi. Beznele nopţii-s risipite.. smulgându-ţi. pe-o stâncă aspră. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. colţuroasă. cu aripile larg deschise. încovoiat. din cer coboară vulturul înspăimântător. Meşteşugarii se trudesc. Aici. fără somn. în slăvi. Cât a durat osânda asta. Fii blestemat. Iară Hefaistos. Pământul. Legaţi-l sus. smulgând bucăţile de carne... — O. stăpâne. măreţ. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. Sunt focurile. de grindină şi de zăpezi. cu ciocul său încovoiat. Zăreşte-n sate şi oraşe mii.. către mări. din cer s-a auzit un glas.. şi el o să-ţi sfâşie trupul. iară cu ciocul îl sfâşie. Şi-ntr-adevăr.. cu cioc tăios. blestemat să fii. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . pe stâncă. urlând. zeci de mii de flăcărui. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete.. ficatul. Vârâţi-i şi pironu-n piept. legat în lanţuri. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. Ştie că şi-a-mplinit menirea. — Am înţeles totul. Cerul ca smoala se despică şi sus. fierarul. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. a spus pristavul deîndată. şi adăposturi şi veşminte.

ai să pieri. Tu. ai să pieri!.. Zeus.... Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă.. însă.69 mii şi mii de ani. Zeus. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu. . însă.. până în sate şi oraşe.

Unele săgeţi erau unse cu miere.." 7. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. variante ale acestei încântătoare legende. în frunte cu însuşi Zeus. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. fratele lui Prometeu. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. referindu-se la cugetătorii progresişti. dându-i viaţă. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. Poseidon. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. 8. privesc chipul noii făpturi de lut. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. din secolul al VIII-lea. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. în legendele eline. Astfel.. te mai îndeamnă.70 Note 1. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. speranţa. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. ci din imboldul curat al inimii. mai ales orientale. 3. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. Karl Marx. gravată de o mână nu încă prea meşteră. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. bătută de talazuri. alcătuit de un autor necunoscut. el însuşi este denumit. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. El stă lângă făptura cea nouă. doar ea. care licăreşte şi-ţi luminează calea. Eros era zeul dragostei. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. îl dă drept pildă pe „titan" şi . Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. însoţitoarea oamenilor la necazuri. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis.. Expresia aceasta este deseori folosită. ci ajută la înlăturarea lui. Avem şi noi. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. 4. ca o steluţă mică şi albă. de cele mai multe ori. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. El purta un arc. într-un basm dobrogean. 6. 2. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. cu spatele la zei. intitulat „Palatul de argint". ca şi alte popoare.. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. după cum spune o legendă. titan. 5. nu numai în literatură. să se îndrăgostească de ea. Hermes şi Apolo. aflat în muzeul de la Neapole. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. Într-un imn elin. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. fiu al Afroditei. Pe o piatră antică. care suferă pentru convingerile lor. fără nici o plăcere. speranţa. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. pe care el a numit-o om. Zeii olimpieni : Hera. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. ci şi în vorbirea curentă. În legenda elină.

Geo Bogza. clipă memorabilă şi fără seamăn. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele.. Tizian. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. de pe muntele Elbrus. Poeţi. în care. cucerirea focului. alegoric.. de piatră. 9. ca : Goethe şi Shelley. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". Fiu slăvit al unei mame slăvite. În literatura noastră. cutezătorule Prometeu!. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. cu fruntea ridicată spre cer. Cutezătorule Prometeu. de mai târziu.. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. . Eschil. ci neînfrânţii fii ai pământului. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. pentru că ea reprezintă. privind cândva. vârful înalt. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. Ribera.Te salut. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. Gustave Moreau. parcă te văd. de fapt. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. Salvator Rossa.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". trec în zbor crestele Caucazului." *Numele roman al lui Zeus . din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici.. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. intrate în marea poveste a lumii. a exclamat înflăcărat. cutezătorule Prometeu. te salut.. pictori ca : Michelangelo. făuritor al lumii care urcă!. întruchipată prin figura lui Prometeu. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. cât de măreţ se înalţă de la pământ.. însângerat şi mândru. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. mai sus de lumea albă a norilor. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres.

— Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . Şi-n primul rând . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . temple mari . faceţi aicea un oracol. cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . Le-a poruncit . de la Mecona . cu pene negre ca tăciunii. şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . primite prin preoţii săi .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . el a trimis .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . şi să-i aducă sacrificii. pentru că se temeau de Zeus . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . Totuşi . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. vântul trimis de însuşi Zeus . într-o padure din Dodona .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . i-au ascultat poruncile . tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . nici şopotul izvorului . deci . În cinstea lui .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. durerea . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . o porumbiţă fermecată . D . care-i slujeau oracolul . să-i ridice altare multe. i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. din acea zi . spunea porumbiţa .Vântul când va sufla prin frunze . s-au pus la cale jocuri . precum dorea . suferinţa şi alte rele fără număr . îl mânia. pe-o cracă lungă . oamenii . au răspuns unii dintre ei.

Zeus .. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. către Arcadia ferice3.. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . Mai înainte.. Iar uneori – e drept că numai aşa. ca să râdă. am să pun la încercare puterea-ţi. cu puterea-i. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. Ţinea . Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. în timpul nopţii. Acum.73 lupte . fie c-a fost trădat. a prins de veste-nşelăciunea. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. Şi-a hotărât să îl lovească. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. către pământ . cu toate astea . Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. numite-apoi olimpiade2. un munte potopit de fiare. Pedeapsa mea te va ajunge. şi s-ar putea să fie-un zeu. A străbătut’naltul Menala. şi-a ajuns în Arcadia. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. Z ... când duc ofrande templelor. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. I-a dat bucate să mănânce. — Nu râd pe faţă muritorii. Era deci Zeus mulţumit . fie că Zeus. Mantia lui sărbătorească. când . Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. în Olimp . fără milă . pe ascuns.. şi-a lovit. fulgerul său necruţător . Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. Acolo-a cerut adăpost. din carnea unui rob ucis. concursuri şi serbări vestite . Şi a pornit apoi prin lume. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. Şi a dat semne tuturor că este el.. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. a vrut să-l şi batjocorească. gata să-l zvârle . când ţi se pleacă la altare. — Temeţi-vă! le spunea aspru.părea ceva mai mulţumit. pe-ncetul. ţesută de mâna Atenei. văzându-şi templele . călătorule!". — Nemernice! i-a strigat el. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. îi spune Hermes la ureche.. stăpânitorul. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. veşti nu prea îmbucurătoare. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. Crima ta este fără margini. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp.

aţâţătoare. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. Fumul se ridica alene. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. la fel de zdrenţuit. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. de carne friptă şi fierturi. Hermes. Era acum însoţit şi de pristavul său. Caprele. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. o fiară cruntă. săltau. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. de Hermes. murgi şi roibi. ţinută bine. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. Stăpâna pregătea mâncarea. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. O locuinţă arătoasă. lăsând în urmă numai pete întunecate. N-au mers prea mult. cu părul alb. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. au ajuns lângă-o locuinţă. cu trepte largi şi-acoperită. oameni buni. Mergeau prin praful drumului. Nemaiputând răbda ispita. Nu i s-a dat nici un răspuns. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. Prin curte mugeau vite grase. să poată înnopta tihniţi. Licaon4 s-a făcut un lup. în chip temeinic. gâdilau nările lui Zeus. stăpânitorul din Olimp. însă cu ochii cercetau. de rugină. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. Mergând aşa-ntr-o bună zi. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. până când a ajuns şi în Frigia5 . prin ogrăzi. Tot cercetând cu grijă satul. mai la o parte. şi. Iar regele. având toiagu-n mână. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. D . de bivoliţă. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. tot neastâmpărate. ca de obicei. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. iscoditori. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. zeii au intrat într-un sat. ce-a fugit să se ascundă prin păduri.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. se prefăcea că-l sprijină. pe stâlpi groşi. cu şindrilă. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. Erau boi mari. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. orişice loc – pe prispe. un lapte gros. Zeus. Aici femeia mulgea lapte. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. Mirosuri calde. Trupul i s-a-nvelit în blană. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. în lungi fuioare cenuşii. Se arătau nepăsători. nesătule.

Uitându-se ceva mai bine. şi-n urma lui o bătrânică. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară.. şi mai bine. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. Alături de coliba lor era un petic de grădină. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. când iacătă o luminiţă. se numeau Filemon şi Baucis6. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Băieţilor. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. Vedeţi-vă de altă casă. Poftiţi în casa noastră... cum este doar bătrâna Baucis. un şiştar. Un chip cuminte de bătrân. Şi tot aşa. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. tăiat în două de-un pârâu... dacă nu. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau.. aşa de buni şi primitori. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. Mai târziu. pentru acea noapte. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. Ridicând capul către Zeus. au rostit ei. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. au înţeles că-i o colibă. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii.. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. de unde vin şi cine sunt. Cei doi bătrâni.. Fetelor. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. poate.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. cam coşcovită şi-aplecată. — Poftiţi!. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. în anii tăi de căsnicie. Deşi erau atât de-n vârstă. În prag s-a arătat un chip. din cauza voastră. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. când se măritau. la-nsurătoare. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon.. ce se afla pe câmp. Erau săraci.. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa... a răsturnat un vas cu lapte. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. Am răsturnat. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. şi învelită cu şovar.

s-a repezit la vatră. suflând din răsputeri într-însul. napi. poruncile. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. Umblând grăbită. curmale. ca să-nşele vremea. iar când a ars cu vâlvătaie. după datină. Cu feţe calde. fără să cate nici la haine. S-a aplecat singur de şale. Ba. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. ţesută chiar de mâna ei . nu prea groasă. destul de vechi şi aromat. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. În vremea asta. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. A . Din ea a retezat bătrânul o felioară. nici la cuvinte sau la feţe. primitoare. Erau acolo nuci. flămânzi. şi i-a dat drumul în fiertură. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. laviţa asta. să spele. ca pe la alţii. gazdele. cam învechit şi ros de timp. fără teamă sau plânsete zadarnice. plin cu apă.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. mai dornici să-i primească bine.. care stătea de mult în grindă. stăteau cu oaspeţii de vorbă. picioarele drumeţilor. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. sârguincios. şi totuşi cel mai bun din casă. Focul a pâlpâit pe-ncetul. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. să-i dea gust puţintel mai bun. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. surcele şi un lemn mai gros. fie cu sfaturi înţelepte. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. Pe urmă-a luat un covoraş.. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. prune ca nişte pietre scumpe. apoi. din lemn de fag. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. Pentru că masa-ntârzia. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. cât timp o să pregătim masa. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. cicoare. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. cu firea lor deschisă. care-aveau nevoie. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. săraci. bună. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. a pus pe jar frunze uscate. fie cu roade din grădină. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. dezvelind din cenuşă jarul . şi smălţuită cu ceară albă de albine. păstrată pentru sărbători.

Pentru nelegiuirea asta.. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. Au mers ce-au mers. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. precum se cuvenea. în înţelegere deplină. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. care sclipea tăcut sub lună. Filemon. s-au plecat zeilor cu teamă. cum o fi. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. bătrânul. mulţumit în sine. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. cum să-i îmbie. când zeii hotărăsc ceva. este întotdeauna dreaptă.. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. Luându-şi câte-un toiag în mâini. Chemând-o lângă el pe Baucis. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. Da-n locurile cunoscute. n-o sacrificaţi. au pornit după cei doi zei. a rostit Zeus. pentru c-a fost recunoscut.. Iar gâsca era sprintenă. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. bieţii. smochine dulci şi. vasul de lut rămânea plin. Au trebuit să se supună. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Filemon a priceput semnul. Şi Zeus. un semn că este un preaputernic olimpian. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. — Taci. Atunci Filemon a-ntors capul. la mijloc. le turna vin neîncetat. Este destul tot ce ne-aţi dat. Mai ales Filemon. în acest fel. ceilalţi erau nevinovaţi. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune.77 struguri cu boabe mari şi roşii. un fagure de miere albă. ce să le dea. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. Numai că ei erau bătrâni. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. unde trăiseră o viaţă. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi.. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. Dar nu aveau. Osânda noastră. Le părea rău de casa lor. S . Numai pe voi vă vom cruţa . închizând taina-n apa sa7 . şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. o gâscă. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. Picioarele le tremurau. ce face. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. ei au să fie pedepsiţi. Ba.

amândoi. numai privindu-se în ochi. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. căci m-ar îndurera prea tare. Puterea scade. sculptate. tremurătoare. Şi-aşa. dorind să stea-n aceleaşi locuri. precum spune legenda. N-au mai rămas.. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. cu înţeles. — Bine. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. Aurul mult se risipeşte. Amândoi zeii au pierit. se ridicase-o insulă. Şi Zeus a făcut un semn. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. Ei povesteau. în care vieţuiseră încă de când erau copii. Scoarţa creştea şi către mijloc.78 UN STEJAR MÂNDRU . a spus uşor lui Filemon : Î . Pe când vorbea aşa. în aceeaşi clipă. Vreau să vă dau şi o răsplată. spre cap.. Baucis simţea acelaşi lucru. nu mai vedeau nici la un pas. Porţi mari. cu vorbă moale. Fie pe voia voastră. pe la tălpi. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. negreşit. a dat din cap bătrâna Baucis. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. Cei doi s-au gârbovit mai mult. Tinereţea trece cu anii. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. De-aceea. Spuneţi o singură dorinţă.. acolo-n munte. Poate vreţi aur. putere. Ochii li s-au înceţoşat . Însă pe locul unde fusese ea-nainte. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. mare Zeus. S-au aşezat în tinda lui. nu vreau asta. îngăduie să-nchidem ochii.. pentru că i-aţi cinstit pe zei.-nchideau templul. — Nu. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. a glăsuit solemn stăpânul. — Voi o să locuiţi în templu. şi vă voi da.. şi se urca spre gât. într-o zi. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit.. Filemon a privit spre Baucis. şedeau bătrânii. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. a dat răspuns Filemon. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. Ea către el. n-au mai văzut-o. Anii s-au scurs pe îndelete. decât bătrânii. pe trepte-n faţa templului.

dar multă. dar gurile le-au amuţit. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat.. a grăit şi dânsul.. ci se făcuse-un stejar falnic.. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. foarte multă vreme. era un tei subţire. dar cu mireasmă-ameţitoare. — Adio!.. îţi spun adio. . Bătrânul nu mai era om. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. cu flori micuţe. alb... În preajmă s-a făcut tăcere.. Baucis. a sosit ceasul!. şi-a sărutat-o lin pe frunte. bătut de vânturi . în schimb.79 — Soţul meu scump. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare..

şi au loc tot din patru în patru ani. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. Nu este însă vorba. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. dealtfel. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. împăratul Romei. cum se punea pe frunţile învingătorilor. au vrut să le dea mai multă greutate. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. murmurul izvorului. lacul Ursului de la Sovata. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. Hermes şi Ares. „părintele istoriei". Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. din urgia lui August. vrăjitoare. 5. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. încât ele dăinuiesc. mult înnobilat. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. Şi în folclorul nostru. lup. cei care au pus la cale. În mâna stângă avea sceptrul. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. 3. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. la renumitele olimpiade. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. măslin sălbatic. de către duhuri. castele. Pe frunte. În acest templu măreţ. precum se ştie. în limba elină. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. aceste jocuri vestite. Urmele acestui templu. făcută din aur şi fildeş. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. 6. să se alcătuiască concursuri. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. jocuri şi mari serbări. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. este frecvent în toată literatura populară. ca în legenda greacă. cel stins pe meleagurile ţării noastre. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată.. care întruchipa Victoria. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. născocind legenda. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. Pentru prima oară. bineînţeles sub altă formă. . Numele Licaon înseamnă. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. grădini. Apolo. odinioară. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. supăraţi pe oameni. în amintirea unor concursuri. numite olimpiade. din patru în patru ani. oraşe. Era făcută din aur. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. şi în creaţiile noastre artistice populare. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. 2. din ţinutul Elidei. biserici. În realitate. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus.. 7." Aceste concursuri. cum a fost numit.80 Note 1. vraci etc. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. numite olimpiade. care purta în vârf un vultur. până astăzi. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. lacul Sf. 4. au căpătat atâta faimă în lumea antică. Mai târziu. De bucurie. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. la care luaseră parte fiii săi : Apolo.

că oamenii nu îl iubesc. după poveştile eline.. zeii! Vocea lui Zeus tremura. Cât mai degrabă. din aur şi aramă.. Veniţi în sala de ospeţe.. şi lăsând toate laoparte : petreceri. ce nu vesteau nimica bun.. Cum auzeau porunca adusă de pristav. Zeus se şi găseşte-acolo!. jocuri sau concursuri. neîndoielnic. de zei mai mici. de îndată. Stăpânul. cu aripi la picioare.. Calea pe care veneau zeii. Veniiiţi!. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. era cu porţile deschise. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise... la umeri şi la pălărie.. noi o numim Calea lactee. şi zeii au intrat grăbiţi. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. Deci.. atunci când noaptea e senină . porunceşte să v-adunaţi.. Z . Hermes. nici nu-l respectă de ajuns. Se tem numai de el.. şi repede-şi ieşea din fire. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. porneau în goană spre palat.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. întorcându-se în Olimp.. Atunci nu mai cruţa pe nimeni.. chiar de era un fiu al său. zeii săreau. Palatul marelui stăpân. clădit de fiul său. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. Zeus. şi-atât.. Hefaistos.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

Iar Prometeu. până ce a ajuns acolo. încă înspăimântat. Deucalion privea.. ce nu va fi cuprins de ape. pe Deucalion. pustiul verde-al apelor. Ascultând sfatul tatălui.. ca şi bunicul său.. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. Apele au crescut întruna. Uranus. şi cerul se mai limpezise. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. s-au urcat amândoi în barcă. Prometeu. Acel munte este Parnasul6. de valuri. Şi. Planul lui nu va izbândi. norii erau secătuiţi. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. Scăpat din valuri. luptându-se din greu cu marea. dornică de un adăpost. a fost înlănţuit de Zeus. Ploaia mai încetase parcă. înfrigurată şi flămândă. Elada s-a acoperit. de lemn.. din plin. fiule. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. Şi barca i s-a sfărâmat. P . să-nfrunte apa şi furtuna. Era barca lui Deucalion7. când s-au pornit ploile. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. ce era rege la Ftia. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. Iar cerul când s-o limpezi. avea el însuşi un fecior. tatăl omenirii. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. ce purta numele de Pira. până ce a ajuns la mal. în Tesalia. După ce tatăl. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. La pieptul său strângea pe Pira. care-avea darul prevestirii. şi-a luat pe draga lui soţie. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. Deucalion şi-a pregătit barca. pe tot întinsul ei. oricât îi tot adăpa Iris. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. gata de drum către Parnas. şi doar cu dreapta a-notat. de cum s-a-napoiat acasă. Numai o barcă mai plutea.

Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. câţi vieţuiau până acum.. Deci. Apa. Norocul le-a surâs. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. şi într-un ceas sau poate două. Din mii şi mii de oameni. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. a . titanida. în sfârşit. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. La acest semn. Şi după nouă zile şi nouă nopţi.. — Se cheamă Deucalion şi Pira. Zeus. ce te-au nemulţumit pe tine. şi-n timp ce apele scădeau. pentru numele dreptăţii. împărţitoarea de dreptate. ascultând-o pe Temis. de undeva. în fluvii şi în lacuri. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. şi nu se mai sfârşesc la poartă. Suflând voios. Boreu. au mai rămas pe lume doi. a-nceput să vie către matca sa.. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. a risipit norii la mare depărtare. dreptate ţi-ai făcut destulă. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. Au suferit şi ei destul. un monstru-al apelor marine. şi iată-i. La Hades morţii vin şirag. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. Pe urmă. supusă... plătit-au mult prea mulţi şi-aşa.. L egenda spune că. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. Temis s-a apropiat de Zeus. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. s-a avântat în largul său. s-a îmblânzit. După aceste nouă zile.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. pământul parcă se-nălţa. Colinele au răsărit de sub povara undelor. dintr-un fund. Aflând că ploaia s-a oprit. cerul s-a-nseninat de tot.. din slavă.. şi i-a dat drumul de îndată. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. se află-n muntele Parnas. El este rege tesalian.

învaţă-ne ce putem face. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu.. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . se năpustise peste ţărmuri. Privind până departe-n zări. cei doi soţi s-au culcat în templu. Bine c-am scăpat amândoi. pe plete. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. Pe zidul templului creştea. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10.. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. cum era datina străbună. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. Coborându-se apoi noaptea. Rostind cuvintele acestea. singură cu mine. ai rămas în lume.. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. muşchiul cel verde. te-aş fi urmat. din apă şi pământ. alţi oameni ? Vorbind. Focul n-avea deci cum să ardă. iacătă. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. urlând şi făptuind prăpăd. ascultă. cel puţin. tihnite. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi.. Pira. au curăţat zidul de muşchi. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. haină şi turbată. zăresc în cale apele râului Cefis. Când. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. Deucalion şi soţia-i. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ.. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. Pira. deşi suntem atât de singuri. S . Milostiveşte-te. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân.. în voia lui. iubită Pira. Preoţi nu mai erau acolo. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. se coborau pe coasta muntelui Parnas. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. venind lângă el. După ce s-au spălat pe trup. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. tu. au pornit veseli iar pe cale. zeiţo. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. şi şi-au stropit veşmintele. sărutând marmura rece.

. Acesta e. de plante şi de animale. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici... vieţuitoare. mii de spiţe. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. mergând de-a lungul văilor. mai mult decît la început. Din ele s-au născut pe urmă. S . — Dar stai!.. prin vis. oasele străbunicii voastre. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. a spus zeiţa Temis. Deucalion s-a trezit îndată. s-a bucurat femeia. după legendă. le azvârleau în urma lor. Deucalion şi-a făcut o casă.. Mergând de-a lungul fluviilor. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. Unde cădeau aceste pietre.. şi oamenii vor răsări. mi s-a ivit bunica Temis.89 — În zorii zilei. strămoşul grecilor. vieţuind cu soţia lui în pace. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. — Atunci.. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. apoi. ele se prefăceau în oameni. numiţi în vremurile vechi : elini. în timpul nopţii. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. s-a luminat bărbatul. Astfel. deveneau nişte fete mândre. zeiţa a pierit din vis. totul e limpede. Oasele ei sunt pietrele.. zvârlind cu ele peste tot. erau seminţe rodnice. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. Lumea s-a înmulţit din nou. bărbatul. pe care l-au numit Elen. iar celelalte. E Gheea. să zvârliţi oasele-i în urmă. i-a spus Temis. azvârlite de mâna moale a soţiei. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. e pământul însuşi. Iară în humă era viaţă.. respectat de toţi. cum spun legendele străvechi..

Adeseori. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. căsătorit cu oceanida Doris. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". 5. despărţit de apă. Zeul Nereu. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. stăpân olimpian al tuturor apelor. pe zei şi pe oameni. un zeu marin. 2. Hestia. Demetra şi Hera. origine acvatică. sau curcubeul. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. 3. de eterul cel subţire şi curat. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. din căsătoria ei cu Pontul. ei sunt numiţi uneori fiii lui. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. zeii mărilor erau mai mulţi. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. ce locuiau numai . Hades. jos pământul. În sfârşit. avusese cincizeci de fiice. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. 4. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. Sus de tot era eterul. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". Pe ceilalţi : Poseidon. Nereu. pe care-l respiră oamenii. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. un alt zeu al mărilor. uscatul de apă. Ea zbura cu iuţeala vântului. în culorile lui atât de minunate. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. dedesubt aerul obişnuit. Taumas era fiul Gheei. şi aerul. având deci. ca un adevărat părinte. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. Iris cea cu aripi de aur. a Electrei. Dealtfel..90 Note 1. prin legende pline de poezie. el îi salvase din pântecul lui Cronos. adică plin de bunătate şi înţelegere. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. fiica lui Ocean. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. de la amândoi părinţii. dându-le viaţă a doua oară. Iris era fiica lui Taumas. Dând această complicată genealogie. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi.

ca în Egipt. Coincidenţa este izbitoare. cărora trebuie să le aducă apă. au balade şi legende legate de numele lor. soţia titanului Iapet. Deucalion şi Pira. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. 10. sfânta Vineri. 9. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. Ele erau reprezentate. ca : Oltul. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. sfătuit de Prometeu. 6. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. . au avut loc mari ploi torenţiale. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. primind în schimb o răsplată. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. Interesant este însă faptul că Deucalion. Mureşul etc. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. La elini. 8. de pildă. înalt de 2459 m. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. semnul puterii. Titanida Temis fusese. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. dovadă că în timpuri foarte. apele ocupă un loc deosebit. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. cutremure şi scufundări. purtând şi coarne. 7. Italia etc. în lucrarea lui „Munci şi zile". locul lui Noe îl ţine Deucalion. să se purifice. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. Şi în folclorul nostru. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. tatăl său. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. Poetul Ovidiu. sfătuit de Dumnezeu. apele care fertilizează pâmântul. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. Muntele Parnas. 11. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. din care s-a salvat Noe cu arca lui. până în Africa şi America de Sud. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. La cei vechi. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Locuri uscate au fost acoperite de ape. Spania. între Dorida şi Focida. elinii personificau şi râurile. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita.91 într-o insulă a lor. ţinând la gură o scoică din care suna. necazurile. după unele legende. ci şi relele. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. Multe râuri. Sfânta Vineri. situat în vechea Grecie. să le cureţe casa şi grajdurile. de cele mai multe ori. unde apa lipseşte adesea. să le facă focul. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. foarte depărtate. aflată între Capri şi coastele Italiei. Biblia narează şi ea legenda despre un potop.

. pe Egina. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. urgia potopului dezlănţuit. la nesfârşit. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din .. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau.. una mai mândră decât alta. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. şi-alte nunţi.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre.. căta nesăţios prin lume. Am să fac. pe pământ. Zeus era iar mulţumit. dulce şi gros. Dar văd. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. neam de titani1. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. Mi-am luat zeiţe de soţii2 .. împlinindu-şi vorba. în sfârşit. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. nectar divin.. Şi Zeus. T recuse.. Hermes. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat... O lume nouă se năştea. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. Hermes. De-o parte se aflau elinii. Aş vrea să sorb. nimfe3 şi fete pământene. din neam de zei. acolo. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete.

pân-a ajuns într-un regat numit Corint. În ţara lui bântuia foamea. A mers. era nespus de necăjit. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. tatăl. de nişte oameni milostivi. A devenit soţia lui. scăldată de albastrul mării. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. — Dar fluviul are şi-alte fete. când adormise-ntr-un umbrar. Z . să nu o mai găsească nimeni. Numai că zeul fluviu. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. câte-o fructă. Drept mulţumire fluviului. Copiii ei au fost doi gemeni. ce purta numele Eac.. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. ascuns. s-a preschimbat în flacără. a ajuns rege mai tîrziu. într-o clipă. Era atât de mânios. Ţinutul s-a înveselit. pe malurile fluviului. a trebuit să se-nvoiască. Zetos şi Amfion. a-nvăluit-o-n flacără şi. într-un vârtej ameţitor. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. care s-a coborât din cer. Asopos a fugit s-o caute. precum se povesteşte. îi spunea el zeului Hermes. neavând ce face. Şi fata. micul Eac. cu puterea lui de zeu. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. Oamenii au ieşit la câmp. Regele locului. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. Fata a rămas insulă. Atunci. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Cea mai frumoasă-i Antiopa. răufăcătorul care-o furase pe Egina. cu prada lui. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. a mers. Fluviul n-a mai avut ce face . crescut acolo-n insulă. să facă noi semănături. Sisif. Lui Zeus nu i-a fost destul. o flacără strălucitoare. Asopos s-a înduioşat şi. ici-colo. El a furat-o pe Egina. pe care a zvârlit-o-n mare5. Sisif i-a spus unde se află Zeus. nu s-a lăsat batjocorit.. Iar fiul ei. Aflând atâta sărăcie. Iarba a început să crească. Precum a zis a şi făcut. şi ea va fi soţia mea.

Îi va fi teamă. ca şi dânsa. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu.. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. pe Arcas. S-a chinuit aşa un timp. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. Într-adevăr.. nebănuitoare. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. Făcând un semn. — Nu. cinstea de-a-mi deveni soţie. — Privirea ta e ageră. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. dacă îşi calcă jurământul. i-a tăiat calea lui Calisto. Cu voce limpede. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. A . te-asigur. Gemând. — Bine. Şi. Artemis cea adevărată. îmi pare mie. oare. te înşeli. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac.. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. plângând. stăpâne ? zicea Hermes. Artemis se uita la nimfă. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. Deodată. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. deşi nu avea nici o vină... a râs cu hohote stăpânul. de fată. Artemis. Fără să dea nici un răspuns. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. Zeus. băiete. Fata a fost lovită-n piept. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. înlăcrimată. Mergând cu pas uşor. mai mult ca dânsa. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. Iată ce fac.. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. nu-i alta care să merite. i-a spus pristavului stăpânul.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . prin munţi. Eşti gând din gândul meu. ce fată crezi tu. având o cută-ntre sprâncene. a trimis nimfele s-o cheme.. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. spre inima pădurii. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. Hermes. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. că vor rămâne ne-ntinate. impunător.. la vânătoare. Calisto. auzind ţipetele fetei. Zeus. Se ruga biata să o ierte. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. Pe umeri ţinea. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte.

însă. Zeus. ridicând braţele spre soare. trupul său a fost pus pe rug. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. În acest timp. după cum spun legendele. Fiul său. A fugit iute. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. Hera a început să strige : — Stăpâne!. Îţi poţi afla alte soţii. Io s-a-nspăimântat de moarte. de asemenea. Egina-i insulă în mare. sperând că nu C . Inahos. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. storcându-şi cosiţele bălaie. era mai greu s-o prindă Zeus. se îndrepta spre ţărm. simţind că i se-apropie ceasul din urmă.. Arcas. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. ca o petală de argint. era alt fluviu zeu.. ivind o nouă constelaţie. Fecioara Io. Ca să-i păstreze frumuseţea. Tatăl acestei fete. Zeus tăcea. La adăpostul tatălui. pe şesul înroşit de soare. înfloritor. oraş vestit.. o preoteasă-n templul Herei.95 Sfârşindu-şi fata zilele. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. a-ntemeiat Arcadia. în Argos8. neostoitul Zeus. ce o pândea din slava lui. Io. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. Zeus!. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. A vieţuit el multă vreme.. N-a răspuns nimeni. în întuneric. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. ce uda ţara Argolidei. pe loc. Io s-a rătăcit prin beznă. ca o ciută. ce purta numele de Io. lungi. după cum îi prevestise însuşi Zeus. Şi mai trăia pe-atunci. Sunt flori pe lume câte vrei. Voia să se-întoarcă-n fluviu. Pământul era luminat de soare. l-a rugat pe tatăl său ceresc. cam bănuitoare.. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. se-nţelege. îi răspundea şiretul Hermes. Şi moartă ea era frumoasă. ca în orice zi. Din cer o urmărise lacom.. pe boltă. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. pe Zeus. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. Unde eşti ?. Zeiţa. s-a coborât în Argolida. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. să-l ducă lângă mama lui. ce se numeşte Ursa mare. s-a repezit-naintea fetei. glăsuia Zeus către Hermes.

alături. Noaptea. vedea şi-n bezne şi în apă. Hera o urgisea mai rău. Atâta câ şiretul Zeus. unul în faţă. pe rând. bănuind. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. peste câmpii şi peste ape. ca să nu fie prins.96 va fi zărit. o oropsise. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. şi cu surorile-i iubite. Ştia că e nevinovată. înnămolite. jos. pe copilă. — De e aşa. într-o bună zi. frunze pălite şi amare. Acolo să mi-o chinuieşti. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta.. o clipă fiecare . I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. au ajuns. Io vărsa lacrimi amare. să n-o mai poată vedea Zeus. Vorbeau cu toţii despre ea. Eu bănuiesc că e o fată. băgau de seamă orişice. mai bătute de vânturile cele reci. putrede. în părţi şi-n spate. să mi-o dai mie! a rostit Hera. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. Simt că mă sting. un slujitor de-ncredere. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. lăsând-o pradă frigului. altu-n spate. Inahos. în ţara fluviului Inahos. cum nu! a răspuns Zeus. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. numit Argus9 . din cer.. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. să iei juninca asta. Tu să mi-o duci cât mai departe. Zeus. — Nu ştiu. vedea în toate părţile : sus. dar ceilalţi rămâneau de strajă. — Ţi-o dau. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. Dar Hera. pesemne. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. ascuţit. H . cum se cuvine aceluia ce suferă. A ieşit din pământ. Şi tot ducând-o monstrul Argus. nevinovat. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. Monstrul acesta. prin lumea largă. cât te-i pricepe tu mai bine. Şi-n loc să dobândească milă. că Zeus totuşi este-acolo. mai îngheţate. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul.

.. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea.. vom lăcrima în urma ta. da.. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi.. A tras apoi tare de lanţ.cât vom trăi pe lume. pe unde-o rătăci.. Cât timp s-au petrecut acestea. Inahos. târând juninca-n urma lui. — Io!. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată... ce ocroteşte-acest ţinut. — Eu sunt. Da. oblojeli!. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. Şi noi.... Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!. blândă. Eu sunt Io a voastră. Io scrie. — Aduceţi leacuri. da. hohotind : — E dusă mângâierea mea.. ea şi-a zgâriat.. Păstorule nelegiuit. Duse îmi sunt orice nădejdi. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă.-n lături. a răcnit el... cu multă trudă. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. Tatăl se aruncase jos.. care cânta din zori în noapte... zeii au să te pedepsească.. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. striga dânsul. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te. bătrâne. Aduceţi iute!. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. — Surioara noastră dulce. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată... Plângând cu ţipete. Hai să citim şi noi ce-a scris.. pe ţărmul nisipos al apei.. a rostit fluviul zeu. Ştie să scrie cu copita.97 mă sting cu zile.. . sărmana ? se întrebau şi fetele. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. numele – Io – cu copita.. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. lovindu-şi fruntea.. N-o mânia cumva pe Hera.

Iar mie-mi vei cânta din fluier.. A început să-şi mâne turma. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. fermecător. Hermes şi-a scos din sân un nai. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. Sosind acolo. — Sunt un sărman păstor de capre. din nai. Şi-s izvoare.. băiete!. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. umbrit de arbori rămuroşi.. Făcut din trestii ?. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. încât abia de-o vedea Zeus. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. până ce a găsit.. De-acolo priveghea în zare. Dar vai.. până la urmă se-nvoieşte. şi să-l ucidă.. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie.. A tot zburat. ia vino-ncoace!. în drum. păcură. Argus l-a şi văzut pe Hermes. Cum a lovit cu caduceul. A dus juninca mai departe." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. măi ? i-a strigat el. Încet-încet îşi urcă turma.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io..98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. cântând din nai. Acolo iarba e pălită. El însă s-a urcat pe-un munte.. — Frumos mai cânţi. a tot zburat. mereu. N-a ascultat plânsetul lor. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. nevinovată precum e!. Urcă-te sus! E şi răcoare. Cum ? Te priveşte. Şi tu poţi să te odihneşti. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. în bătălia dintre ei. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. M-a blestemat fluviul Inahos.. având pe lângă ei un ţap cu părul negru.. lângă Argus . aici e grasă. să-ţi tot adăpi căpriţele. A venit vremea s-o ajut. De pe-nălţimea unde sta. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. Asta vrea.. să nu se-apropie nici un om.. şi la umeri. — Cine eşti.. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. Frumos mai ştii să cânţi. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea.. . cântând mereu. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. a cugetat în sine Zeus. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. Asta şi urmăreşte Hermes. nişte păşuni cu iarbă arsă.. cu lanţu-i greu. i-a poruncit Zeus lui Hermes. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus.. A . ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. Lui Argus i se închid ochii. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc.

De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. căzuţi pe văi. numită nai. şi-s risipiţi mai peste tot. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. trecând o pasăre : păunul. zeul Pan s-a-ndrăgostit. când suflă prin frunzişuri vara. in câmpie. căzuţi pe coaste. scăpată de sub cumplita priveghere. dar a zărit jos. ici-colo. care o priponea pe Io. Şi-i spune Hermes. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. — Spune-mi. ca-ntr-un mormânt. Nu încă toţi.porneşte-n goană către casă.. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. ca s-adoarmă tot mai adânc. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. rosteşte Argus moţăind.. i-a prins de coada cea rotată. pe nume Pan. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. păstorule iubit. i-a plăcut mult zeiţei Hera. ca nişte pietre nestemate. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. Mai sunt de strajă. sub cântecul duios din nai. şi. rostogolindu-se pe văi. Capul s-a despărţit de trunchi. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. Coada păunului. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . Gândeam s-o urmăresc pe Io. Puterea lui este sfârşită. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. Argus a adormit de tot. ca să-i arate ce-a făcut. şi a rostit către păun : Z .. Juninca liberă. cu glas domol. adormitor. îi tot spune. câte unul. A strâns ochii monstrului Argus. despre un zeu. Capul şi trunchiul se zdrobesc.99 Monstrului i se închid ochii.. Muntele s-a-nroşit de sânge. Ea a luat ochii strânşi în poală. pentru cântat. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. I-a strâns în poala ei pe toţi. Sforăie-n tihnă şi visează. Vocea lui Hermes e ca vântul. rotată. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei.

Pe ţărmul său aleargă Io. fuge. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. coarnele i se rup din frunte .. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. După ce ei s-au stins din viaţă. Vorbeşte.. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. Ea ocoleşte tot pământul. fără puteri. înlănţuit de zei pe Elbrus. minune!. râde. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. pe-o câmpie. se vede pielea mătăsoasă . Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. cosiţele i se revarsă. pentru că-i venise ceasul. Nilul. şi peste dealuri. umede. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. Se rătăceşte. însuşi stăpânul. Când a murit şi el. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. uluită. Din cer.. într-un val de aur. Totul era ca mai-nainte. Acolo a născut un fiu lui Zeus. numind-o pe regină : Isis.. Sciţii o văd prin ţara lor. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. şi a-ntrecut orice măsură. fluviu] Inahos. strigă. în valurile reci şi repezi. cântă şi. Cu carul său de aur. Regele din Egipt. Zeus coboară grabnic în Egipt. din acea clipă. încă înfricoşată. preoţii le-au făcut altare.. Pe tron. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. Numai că-ndată după-aceea. cu apa lui mâloasă. Prometeu. nevinovată. şi peste văi. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. De spaimă.. Parcă o taie c-un cuţit. pe spate. dacă se îneca în valuri. Şi. de mii şi mii de ori era mai bine. cu coada lui strălucitoare. părul de animal îi cade. Uită drumul. ochii ce m-au slujit pe mine. Mai bine zeii să-i ia viaţa . tatălui ceresc. o vede şi îi dă curaj. fiul de titan. Strechea o-nţeapă pe junincă. Mugeşte-adânc. Şi-ntr-adevăr. Osiris11. decât să îndure atâta. zicându-i Apis . Zeus. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. Io trece-n goană printr-o pădure. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. se saltă repede din tină. ca rege în Egipt. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. cuprins de gânduri pătimaşe. tu ai să fii pasărea mea. Şi fuge. a fost urcat fiul lui Io. Ridică fruntea către cer.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. dânsa s-a tras lângă un mal. Cade-n genunchi. pe pământ. înţepată necontenit de acea streche. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. Feciorul s-a numit Epaios. Io. văzând-o pe frumoasa Io.

— Aşa e. Hermes a mânat mai departe cireada. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. Cântând voioase şi zburdând. Numai că nouă ne e frică. apoi mai iute.. iată-l. — Da. de bună seamă. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. monstrul ne-ndurat.. N-ai mai văzut astfel de taur. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. Părul lui e ca aurul. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. Zeus se preschimbase-n taur.. Ce vrea să spună nu-nţeleg. staţi!. către o pădure. pristavul Hermes. mai-nainte. Şi. Cum ? Tu. schimbat în taurul de aur.. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. apoi în goană. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. parcă grăiesc. mai către larg. Acesta se ridică-ndată. Zeus s-a apropiat. pentru altarul Afroditei. Era o tânără prinţesă. da! au spus şi celelalte copile. fără nici o chibzuială. Din botul lui se-mprăştie miros de flori.. cu prietenele sale bune. înoată. s-a mirat şi dânsa. Dar.. ba.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. Europa.. a răspuns dânsa. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. şi să ne plimbe. care păştea pe malul mării. pornind cu paşii-i majestuoşi. când se vede-n valuri. vino să te miri. Ochii acestui animal par ochi de om. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î .. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. mai către larg. Priviţi-l doară ce blând e. pe-o pajişte. Prinţesa se juca-ntr-o zi. Însă. la ţărmul mării. poruncise fiului său.. şi înoată. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. mândra zeiţă-a dragostei. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene.. Asta vrea. într-un singur glas. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic... şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi.. tot de aur. Europa. Se-aruncă. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei.. pe-ncetul. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. fiica lui Agenor. parcă. Se-amestecase-ntr-o cireada.. mireasmă de ambrozie. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. întâi încet. ochii ca bolta cea senină. Cu capul face semn spre noi. un rege care domnea-n Fenicia12 . Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp.. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc.

— Cine eşti tu ? întreabă el. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. repede. care se află-n Asia şi.102 — Vai. Zeus. Agenor. Fără părinţi şi fără rude.. grăieşte el. în depărtări. iar taurul. îşi luase altă înfăţişare. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. mugea. Dar taurul cu păr de aur. mugind cu glas de trâmbiţă. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. unde-i palatul meu regal. acolo. Fata era înspăimântată. îi spune. Sunt regele ţinutului. Europa. Taurul luneca pe ape. — Primesc. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. tinere voinic. dispare ca prin farmec. sub copac.) — Numele meu este Europa. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană.. .. Nu trece mult şi se iveşte. dar mâine-am să te duc.. strigându-şi tare biruinţa.... răspunde ea. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. înconjurat de nereide. Tânărul vine lângă dânsa.. zeul mărilor. m-a dus în locurile astea. ce mă fac. Apoi. în oraşul unde domnesc. Spune-mi tu. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. Către ţărmul acesta. şi-abia acuma. Plutiseră întreaga zi. Sunt singură şi fără sprijin. repede ca vântul. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. În noaptea asta vom dormi aici. lângă stejar.. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei.. un tânăr. înotând spre asfinţit. Europa plânge. vedea un ţărm. şopteşte încet ea. preafrumoaso!. îmblânzea marea-n calea lor. Poseidon. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată.. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. lipsită şi de orice prieteni. Numai că-n schimb. pe-nserate. în ochi c-un zâmbet victorios.. (Dar tînărul acela era tot Zeus.

târziu. pe Afrodita. Europa se şi ridicase. spre dimineaţă. Zeiţa îi opreşte pasul. pe lângă Asia bătrână... Priveşte. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. Ruşinea. aşa precum îi este Hera. De-acolo nu mai pot scăpa. sau nu. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. Inima ei e-ndurerată. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. în viitor. Deodată. judecător al umbrelor de sub pământ16. iar apa fierbe dedesubt. iată. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. de părinţi. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. mai bine urc pe stâncă.. trezindu-se din somn. jalea mă doboară. Şi tânărul ce te-a cerut. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. Uite. în muntele Olimp. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. aici este stejarul. Deci bucură-te. T . Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege..-nspumată. iar celălalt. să-i fii soţie. va fi Europa tânără14 ... îi spune. — Nu plânge.. pe stânca înnegrită. ce se afla nu prea departe-n insulă.. draga mea. apucând-o lin de mijloc. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. a dus-o către un oraş. e tot el. care se pleacă peste apă. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. Mai bine vreau să pier din lume. Unul va fi regele Cretei15. la noi. începe să o mistuie.. numele tău.. Dorul de casă. Se-ntoarce iute şi zăreşte. într-o lumină orbitoare. Numele tău o să rămână nemuritor. dându-i curaj. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu.

regii elini voiau să fie şi mai nobili. situată în golful cu acelaşi nume. câmpii. Istria etc. cea înşelată de Zeus. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. Calatis. după legende. dar imaginara lor origine. În basmele noastre. 6. să cânte. Nimfele erau zeităţi feminine. unde acostau corăbiile eline. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. 2. între altele. Argos era capitala străvechii Argolida. în fântâni. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. 7. fiul frumoasei Egina. Atunci îşi desfăşurau strălucita. care locuiau pe pâmânt. 3. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. afirmând că prin Elen. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. întemeiată. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. reprezentate prin nişte tinere fete. Oraşul era întemeiat. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . pe vechile legende. mai puţin importante. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. deci. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. să li se supună elinilor fără şovăire. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. 8. 4. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. Africa şi Europa. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. de asemenea. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare.104 Note 1. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. deci direct din titani. copite de ţapi. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. ele se confundă cel mai ades cu zânele. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. ca nişte ţapi. pe aezi. izvoare. Nimfele slujeau şi pe zei. Astfel elinii se socoteau. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". De aceea. ca şi olimpienii. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. În acest scop. Artemis etc. în copaci. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. ca un lanţ. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. grâne. mai ales sclavi. de Eac. Afrodita. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. Picioarele păroase aveau. Dionisos. sămânţă bună din titani. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. pe care îi vindeau în toată lumea. nimfele sale. Băştinaşii trebuiau. fluvii. ca şi Zeus. bineînţeles. păduri. 5. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. Insula Egina. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. dealuri şi munţi. obiecte preţioase şi sclavi. care era fiul lui Cronos. se află între Peloponez şi Atica. trăgându-se din titani. Astfel de oraşe au fost întemeiate. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. La ospeţele din palatele lor. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. Dând lupte îndârjite cu localnicii. după imaginaţia vechilor greci. jumătate animale.

Argus. În unele legende. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . 16. 14. boul sfânt. animalul atât de venerat de vechii egipteni. după cum arată unele legende. era. animalele fug pe câmp. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. taie capul lui Argus. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. Este vorba de insula Creta. pe ascuns. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. cai. Muşcate de această insectă. după legendă. 12. care simbolizează stelele. La fel. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. În povestea despre Io. 9. la nord. de fapt. ci ale Europei. chiar întemeietorul oraşului. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. Furiile se puteau transforma şi ele. 10. Regele Agenor. 15. are atâţia ochi. şi separat. după legende. în Asia. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. printr-un alt şir de munţi. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. nu numai ale Greciei antice. stelele nopţii se sting şi ele în zori. ca majoritatea zeităţilor. Hera reprezintă. Epafos s-a confundat. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. cu Apis. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. Acest fluviu. Aceasta era. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. făcând să i se închidă ochii. fiu al lui Ocean. 13. De aceea. oi. între Siria şi Liban. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. fără ţintă. domnea în oraşul bogat – Sidon. cerul. Stelele par a veghea noaptea din înalt. Acesta este regele Minos. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. monstrul ei de credinţă. 11. Eac. .105 jurul golfului Argolic. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. şi Isis. Radamante. de Corint. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Herrnes. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. înainte de a da lupta cu titanii. zeiţa-lună.

C u toate astea. ca şi în ape. soţia marelui stăpân. Zeus s-a mâniat cumplit. ca şi-a lui Zeus. Numai o nimfă. Fusese-o nuntă în Olimp.. Cheloneea. auzind astfel de D . Dar nimfa tot n-a vrut să vină. ba a mai râs chiar şi de miri. Mânia ei stârnea furtună. ba şi genii şi nimfe. glas de tunet. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. Locul ei. Şi de se frământa în jilţ. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. care mişunau şi pe pământ.. mândra şi preafrumoasa Hera. mai mare ca oricare alta. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. hotărât la masă. batjocorindu-l pe stăpân. Când Hera pătrundea-n Olimp. Toţi le-au adus daruri de preţ. în Olimp domnea o singură zeiţă. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor.106 HERA Şl COPIII EI respect. n-a vrut cu nici un chip să vină. se vedea gol. Mai bine stau la mine-acasă. pentru că Hera se-ncruntase. Olimpul se cutremura.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

Zeus ... Dar el se ţinea tare. şi astfel l-a-mblânzit.... Până ce făurarul s-a ameţit de tot. încă puţin.. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. M-a azvârlit chiar Hera în hău. şi arme pentru toţi.. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră.. le răspundea hazliu.... şi hai cu el. — Dar eu muncesc. I-a rostit vorbe bune.. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!... de strajă unui rege .... zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. ea m-a oropsit. Şi-un gigant de-aramă . pe care o iubeau mai toţi nemuritorii. — Ba nu glumesc deloc.. l-a luat frumos de braţ. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja. şontâc.. — Ce preţ vrei ?. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată.. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind.. pe Zeus şi pe Hera.. Iar mie. Un preţ. Dionisos. Ce pofteşti ?. pesemne... să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. ce-asudă şi trudeşte.. în Lemnos. de-mi cereţi. şi-un câine de argint.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. a rostit fierarul. Ce dacă sunt aşa ?. urmează şi mai tare Hefaistos.. ce se mişcă şi îmi ascultă voia.. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?. fata aceea vie. aşa e.. Glumeşti. căpătând chef de glumă. Am făcut pe Pandora. M-a aruncat din cer.. de parcă ar fi vii. — Îi dau drumul. Puţin. Dar. Toţi zeii-au rămas muţi...” Ei şi ? Ce e cu asta ?..... şi trebuie să plătească. în cer. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. făcându-le cu ochiul.. noduroasă... încă una. Căci sunt schilod.. Eu doar atâta cer. — Ce spui!. când a văzut că S .... care-l vreau eu. Cum ? însăşi Afrodita.. două fete de aur. şi mă ajută-n mers... O cupă. murdar. şontâc. divina..

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

aromate. şi nu pândiţi de moarte. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. îi vrem muncind în pace... pe grumaz. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. fecioară-nfumurată ?. era domesticit. prin lupte şi măceluri.. laolaltă.. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori.. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. Atena. nu numai la războaie. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. Noi nu-i lăsăm să plece. a zis Atena. copile. un căpăstru de piele. Da. care a crescut iute.. Îi vrem mai bine-acasă . bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . Copacul plin de fructe rotunde. fără nici un cuvânt. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. S-a apropiat de-Atena.. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. ca nişte nestemate topite în lumină.116 dai. Şi. puterea. Unu-i dă bogăţia... ca prins de vrajă.. în drepturi. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. bogăţia. Noi vrem să stea acasă. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. a fost numit măslinul.. ca vânturile mării. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. printre frunze. Ne dăruieşte lupta. De mâine vom pleca!. a ieşit un vlăstar. Pe-Atena. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. plini de nesaţ. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. Cecrops şi-a strâns supuşii.. Calul. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. a-ncetat nechezatul. Calul.. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. Cu ochii către mare.. pomul avea fructe verzui. spre calul cel sălbatic. prin aventuri pe mare. urlând înverşunate. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. meşteşugari cu tihnă. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. războinici ? Sau doar agricultori. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. s-au adunat în pripă.

. au hotărât pe dată să le ia orice drept. O. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei.. Atena!. — Un alt potop ?. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. treceau fecioare-n cete. strigau femei şi fete.. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. Atena. Puhoaiele de ape s-au mai retras . Vor fi plugari şi meşteri. în văluri albe. fecioară!.. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. Zeus!. şi-ţi vom aprinde facle. Şi fiind ei mai puternici. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi.. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric.. numindu-l „al Uitării”. puternicul Poseidon s-a potolit. A făcut semn spre ape. Şi altele cu daruri. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns.. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. pe o colină-naltă. cu facle-aprinse-n mâini. Acropola3 . — Atena!. în vremea asta. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau. ţarini şi livezi. la rându-i. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. din piatră. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. Şi regele. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. Treceau. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. în cetate. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută.. înţeleaptă. C . precum dorise zeul. Ce bună eşti. O. cu vârful ţintuit către Atena. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. Aici. Şi. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii... Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară.. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească.. s-a ivit dintre valuri. un altar lui Poseidon. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. şi-or merge şi la luptă. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. oraşul lui Cecrops..117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. Femeile-s de vină!... dar şi năieri spre larguri bogate în ispite.. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica.

măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. în Lidia6 . din apa mării. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. Şi el avea o fată. sau nu îi slăvea harul.. copilă-a lui Idmon!. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. arta pe care le punea. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. mistria.. cerea închinăciuni. când înceta războiul. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . mai mult decât . albe. zeiţa măiastră. Femeile eline. se răspândise faima acestei măiestrii. Dar ce spun eu că regii!. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. supunere deplină. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. pictura. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. în lucrul migălos. ca şi peste hotare. din văi. îi sfătuia zeiţa. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. şi nu se săturau privind graţia. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. un vopsitor de lână. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. s-a întors spre ţărmuri. În cântece se-arată că ea. Veneau şi zeităţi. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. să brodeze pânze. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe.. în ţara de baştină a lui Idmon. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. Idmon.118 Poseidon s-a-mpăcat. dar şi prudenţi. arhitectura. din ţărm în ţărm. Ştia copila asta să ţese. pe-ndepărtate ape.. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. ori nu i se pleca. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. Nimfele de pe munte. într-un oraş. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. fecioara lidiană. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. Apa s-a liniştit. Palas-Atena. ca nimeni alta. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. virtuţile. Ea. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. pe nume Arahneea. în purpură. puterea şi arta la ţesut. când îşi răsucea fusul. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. purtând pe punţi eroii. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. altminteri nu se poate. Căci nu vine izbânda.

. Idmon. Fata nu s-a lăsat. le răspundea copila. zeul luptei şi-al răzbunării crude. fără un dinte-n gură.. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. — Eşti gata ?.. şi te umileşte în faţa-i. din vorbă-n vorbă. în piept. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă... zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia.. chiar în oraşul unde locuia Arahneea.. Eşti printre muritoare întâia la brodat. de nu cumva mai bine.. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne.. eu o aştept să vie. că ai grăit aşa.. Copila a primit-o. ca o lamă de sabie... Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită.. ce blestem!. cu o voce slabă.. Lui îi dau mulţumire. chiar şi-n întreaga lume. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. s-o ucidă. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!.. fără glas.. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. zeiţei nu-i datorez nimic.... — Nu. uscată. A ciocănit la uşă şi. Encelade. O fi ţesut veşminte .. nimfelor!.. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. dar eu lucrez la fel. A vrut s-arunce lancea spre fată. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. Voi înşivă-aţi văzut. Pe Ares. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. Am venit!. Şi. Dar. Ascultă-mă ce-ţi spun!. .. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. gârbovită. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut.. tot dânsa te ajută. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare.. strigând în gura mare : — Vai!. strigau nimfele-n cor. ci tatăl meu. l-a-nfrânt şi l-a rănit... a spus răstit Atena. nimfele au fugit. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. La drept vorbind.. Greşeală!. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. când ştiu că n-am greşit. — De ce să-i cer iertare. Şi-apoi. — Taci. Vai. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. i-a cerut adăpost. sunt gata să mă întrec cu dânsa. a socotit că-i bine să se răzbune altfel. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian.. în Olimp. Chiar dacă tu nu ştii.. Vai!. Şi ea. cu părul alb ca neaua. Oricând ar vrea.. de mai vorbeşti aşa. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. fără de teamă. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte.

şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. cu mult mai grăitoare. zeiţa arată pe Cinira. ca un stăpân al lumii. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. sigură de sine. o mamă urgisită. unde s-au întrunit zeii odinioară. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. schimbată de Hera într-un cocor. cu fructele verzui. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. drept în faţă. o stâncă. pe stofa ei. Şi.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. în sfârşit. Zeiţa Atena mai brodează. în colţul al patrulea. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . Este Areopagul8. În altu-i Antigona. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. fiindcă a cutezat să spună. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. şi nişte rămurele vinete de măslin. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. Cu lancea doar atinge pământul. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. uneori. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. Zeiţa-ntruchipează. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. cum numai curcubeul mai are. loveşte cu tridentul o stâncă. îşi ţese măiestrit. odinioară oameni. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. În acest timp copila. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. în cele patru colţuri. El e schimbat în taur. într-o zi. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. Poseidon. înconjurând pe Zeus. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. semeţ. Doar fata. Arahneea. atotputernic. în stofă. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. dar. Alături e Atena. Să juri că-i simţi S . alte lucruri. Şi tot pe-această stofă. şi din el răsare viu măslinul. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. cu fire colorate. jur împrejurul stofei. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. isteaţa Arahneea.

e rostită-n zadar. Mintea nu o culege. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. În jurul ţesăturii. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. înşelând-o pe mândra Mnemosina . Atâta că zeiţei. Îndurerată. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. părându-i prea uşoară această ispăşire.. pe Zeus. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. Credeau că ea inspiră poeţii. apoi. ca flacără. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. îndârjită. înşelând alte fete. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. Inima n-o păstrează. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. cu multă chibzuinţă. furând-o pe sora ei. Z .. Poezia.. când prefăcuţi în struguri ispititori.. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. pe coarde de viţă-nşelătoare. Taurul fuge-n tropot. pe grindă spânzurată. ca vultur şi ca şarpe.. pe Atena. pretutindeni. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. când în păstori. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. tremurândă. Iar ea şi-o ţese iară.. să-şi ia viaţa. ori şoim. a azvârlit spre ea un suc înveninat. — Aşa vei sta. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. în veacuri. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare.. ori peşte.. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. răpind neprihănite fecioare. şi iară. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. o jelesc. Sunt arătaţi şi ei. copilă-a lui Idmon!. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. ca satir. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. Şi-Atena. Îl mai arată. ori cal. cu licăriri de stele. ca păstor. Suratele Europei o strigă. Şi fata. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. Şi totuşi. Egina . Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură.121 mireasma sărată şi amară. smaralde şi safire. când berbece.

Cântau destoinicia.. Atena.. pe lângă arte. în antica Eladă. Şi tot dânsa.. Nu pe-Atena!. Aşa cântau aezii. . ştiinţa. Cântau înţelepciunea. pe-Atena10. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. ce o purta zeiţa.122 E ca un fum în vânt.. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită.

5. templele zeilor. dar şi dansatorii. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. Areopag înseamnă stânca lui Ares. Străvechea Atică se afla în Peloponez. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". este justificat şi acesta. 7. Legendele eline. şi după el preluată de scriitorii moderni. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. 9. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor).123 Note 1. a căpătat numele de Areopag. în mitologia elinilor. într-un faimos amfiteatru de marmură. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. Mai târziu. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. 6. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. Lidia. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". din patru în patru ani. Odeonul. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. muzicanţii şi poeţii. 10. 3. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. Tot aici erau construite. având capitala la Atena. în vechile opere de artă. Pe această stâncă. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. o . răsunau minunate cântări. Cresus. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. printr-o întâmplare legată de zei. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. în Asia Mică. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. Aici. 2. în faţa insulei Eubeea. de obicei. Frigia şi marea Egee. 8. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. 4. era situată între Misia. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. care conducea oraşul Atena. scientiarum et omnium artium". ţară vestită în antichitate. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. Simbolul prudenţei e şarpele. sfatul arhonţilor. numită „Ars poetica". Aici. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. În şcolile romane. precum arată Friedrich Engels. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal.

124 carte despre arta creaţiei poetice. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”. . În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti.

. zeii l-au aplaudat.”. cum s-a mai numit zeul. Cele nouă zeiţe. C . afară doar de Zeus. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe.. ducând cu ele frunze vestejite. cu horele voioase şi cele trei charite. Zeus şi toţi nemuritorii. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. Spre slava lui Apolo sau Febus. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. purtate de şuvoaie către mare. Iar Zeus. în primul rând. poezia şi-armoniile divine. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. violentul. cântau ei.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. păşise falnic în Olimp. Ridicaţi de pe jilţuri. Reaminteau. cu un arc pe spate. ţinând în braţe lira. începând să danseze. tatăl său. ce ne-ncântară până azi pe noi. de Hera şi de Leto.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. şi Ares. parfumat cu esenţe. fără viaţă. având în mâna stângă lira. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. care sunt cunoscute sub numele de muze. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. „Tu eşti lumina. zeiţa tinereţii. Când s-a sfârşit cântarea. ca nişte păsări roşii. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. zeiţa nopţii înstelate. cum zeul. dând jocului îndată mai multă vioiciune. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. neobositul. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene.

A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. Aşa s-a prăpădit. căutându-şi loc de templu. care azvârleau flăcări. în întuneric. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. fiare. Iar trupul său. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. otrăvite. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. Văzînd această horă. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. gâze. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. duhori înecăcioase. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. Erau doar patru zile de când văzuse lumea.. sunând din stâncă-n stâncă2 . stâncoase. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. schilodul.. Pădurea-i misterioasă. Hefaistos. preaputernicul Zeus. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. de tot. S-au cufundat pe-ncetul. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. cu mare meşteşug. A tras prima săgeată. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. Pasămite sosise în muntele Parnas. Dar n-a mai izbutit. pentru că soţul său. Şi. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. dacă treceau pe acolo. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. când va trece prin munte. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. sărind peste pripoare. se stingeau. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. păsări sau alte fiinţe. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. cu şuiere cumplite. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. în putreda băltoacă. mocirloasă. Z . tot umblând pe drumuri. Frunzişul ei şopteşte. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. şi Zeus către dânsa. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. mohorâte. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. prin potopul orânduit de Zeus. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. Chinuit de dureri. Dar zeul şi-a întins arcul.126 Apolo îi privea. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. dornică să-l ucidă. şi să-i răpună viaţa. Ochii i s-au lăsat.

înţeleaptă. serbări. opreşte-te. El şi-a pus ochii pe o nimfă.. şi cântece. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. Dafne. de-asemeni. opreşte-te. prin preoteasa mea. nimfa Dafne. Ba. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge.. şi dansuri5 .... să intre-n apa râului. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. Apolo a prins chef de viaţă. se mulţumea s-o vadă zilnic. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. După aceea zeul. în cinstea luptei mele cu monstrul. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. iar eu să fiu slăvit.. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol.. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. pe-acest prinţ la scaldă.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. a fugit să se ascundă şi mai bine.. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său.. să aibă loc.. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. Ci sunt îndrăgostit de tine. încât şi-a lăsat părul lung. concursuri. C . a fugit. nu o fată.. Mai poruncesc.. zărindu-l.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi... şi-a plecat în căutarea nimfei. în timp ce zeul o urma. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. i s-a uscat cu timpul. copila râului Peneu. să se ascundă. a fost silit să se dezbrace. de dragoste şi desfătare. Apolo însă a aflat. mohorâtul. în micul râu Tempe. N-a căutat mult. ce duce până-n ţara lui Hades. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. să-şi purifice trupul. şi-a hotărât s-ademenească. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. dreptul de-a sta nemăritată. speriată. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . a hotărât Apolo. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ.. plângând amar. sub razele de soare . Ea se va aşeza pe un trepied de aur. Prin ea voi da răspunsuri. Dafne. pe care dânsa îl izgonise deseori. Prinţul cu plete lungi. de aur.. jocuri. era atât de-ndrăgostit. văzând că prinţul a pierit. Apolo s-a veselit straşnic. într-o zi. râul. Pitia.. Să fie veselie.. chiar un prinţ.

Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. rosteşte zeul.6 . dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. cu scoarţa aspră de copac. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. Dar nimfa nu-i asculta vorba.. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . Fugea. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. vei fi de azi copacul meu. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu .. Părul i se preschimbă-n frunze. peste coline.. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt.. Părea o biată ciocârlie. tremurătoare. schimbată-n arbore.. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. c-o toropeală o pătrunde.. o. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. Deschide-ţi apa să mă-nghită. care-mi aduce nenoroc. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul.. pe trupul delicat. pletele lungi până-n pământ. Dafne.. ca-n zbor. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. prefăcută-n trunchi.. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi.. — Chiar dacă tu nu vrei. nici jurămintele fierbinţi. după o goană-atât de lungă. şi fiind sleită de puteri. pe malul râului Peneu. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. Zeul sărută trunchiul rece. Vălul căzuse de pe fată.. tată. sau schimbă-această frumuseţe.. Dar nici aşa.128 eu. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. Abia-şi sfârşeşte fata ruga.

. Castalia.7 El însuşi. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. vor trebui să se adape întâi de-aici. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. Dar ea n-a stat să se gândească. L-am izbit cu săgeata-n piept. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. Apolo a plecat prin lume.. apoi pe spate. până la moarte. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. Păstorul a căzut în brânci. le-a părăsit. şi-apoi să pună mâna pe liră. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. Zeul n-a mai putut s-o scape . Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. zeul. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. zeul a şi tras o săgeată. văzând-o. la rând. Zeul. Zeul s-a apropiat de dânsa. ca să dea glas strunelor. în viers vrăjit .. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. Dar. Era însă pe acea vreme o tânără. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână.. pe toate. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. Castalia iubea pe altul. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. fecioraş!.. cum nu putea să cânte alta. Iară poeţii.. Î . a rămas acolo timp îndelungat. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Fiii lor au întemeiat multe oraşe... Vei fi a mea. Zeul Apolo ştia totul. Castalia. să cânte imnuri zeilor. Eu trag cu arcul. Fata avea un har : cânta.. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. tu cu lancea. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. fiică a regelui din Delfi. va căpăta numele tău. Eşti liberă.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. amândoi. în Elada. A sărit în adâncul apei. ca un demn fiu al lui Zeus. Acum poţi fi soţia mea... şi-a murit. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând..

luaţi de apă... Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. În clipele acelea. urlând turbate. făcând să izbucnească-o melodie. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. numită flaut. Marsias! au grăit frigienii. Iar degetele îi jucau pe flaut. Sunete tânguioase au ţâşnit. Urcându-se în carul său de aur. alcătuind o mare cu valuri crâncene. Tânărul Marsias. când părea că-i dusă ultima nădejde. Nici unul nu s-a întors acasă. — Nu-i nimeni mai presus de mine. Pentru că. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. împovăraţi de arme şi de ură. Se povestea că-n Frigia. se năpustiseră duşmanii peste ţară. Şoapta lui e duioasă. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. Nu era.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri.. ca frunza şi ca iarba. freamătul vieţii contenea. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. cutezătorul. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic. — O.. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie.. a spus flăcăul. Nu-i nimeni ?. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze.. Lăncile le-au alunecat.. D . — Bine-ai venit! strigau oştenii. s-a-ntunecat de supărare.... până-au pierit cu toţii. parcă săltau nişte voinici în horă. şi scuturile peste ele. nemilos. Duşmanii şi-au contenit pasul. a făcut o unealtă nouă de cântat.. iată. fără de glas. Năvălitorii au fost luaţi de ape.. nebună. Nu eu. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. odată. Marsias le-a zâmbit.. s-a ivit Marsias în luptă. zeul era tare mândru de lira lui. să-şi mai revadă soţia şi copiii.. a purces către Frigia. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. ce ne-ai scăpat de moarte. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. muzele au adus din Frigia o veste. Răspunde!. a suflat cu putere într-însa. şi ajungând acolo. făcând zgomot. glăsuia muzelor adesea. Marsias a cântat necontenit. alinătoare. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau.

Să mai cântăm încă o dată. Doresc să vie cele nouă muze. Toţi sunt nepricepuţi ca tine.. când dintr-o parte.. şi muzele s-au şi înfăţişat. de la-nceput. Marsias.. muzelor. din flaut.. a spus flăcăul. o taină. cu vocea ameninţătoare. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. încât părea un vis. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. pornind să-şi cânte melodia. al căror oblăduitor sunt eu. Asta e doar o viclenie. a mai spus zeul. O. Primeşti flăcăule ?. care se furişa în suflet şi-l fermeca... s-a-mpotrivit. — Ba nu. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. chiar mai mult.. satirii. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul.. Î . Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa. Atât de dulce suna lira. şi eu – flautul. ştii foarte bine. a rostit Marsias.131 — Tu crezi că lira. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă.. — Primesc. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!.. a grăit zeul. Şi cântul lui era divin. şi tu te foloseşti de gură. — O. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa.. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo.. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. bucuroase. când sufli-n flaut. nimfele.. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. — Cu lira ta văd că se poate. însă. la fel ca tine. când dintr-alta... Marsias! Ba. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. doar între liră şi flaut.. atât de straniu. au spus că el e-nvingătorul. Întrece lira lui Apolo.. Şi-ndată a-nceput concursul. Să cânţi şi tu la fel. — Nu! Nu mă învoiesc. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. Muzele toate.. a rostit ultimul cuvânt Apolo. Zeul a făcut apoi semn spre slavă.

de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. Mai era una : Caliope. Patru-i lăudau însă rivalul.. se povesteşte.. nimfele. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. Legându-l pe Marsias de-un pin. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. el cânta singur. Astfel. a colindat prin toată lumea şi. viclene. . şi nu mă tem deloc de tine. imnul cel aspru-al răzvrătirii. Ea i-a dat votul zeului. roşu şi gâlgâind cu spume. Atâta doară că Apolo. dar nu m-ai întrecut. însângerându-l. Un râu cu unda purpurie.. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei .. Sângele lui s-a scurs în tină. S-a prefăcut. — Îţi ceri iertare ? îi striga. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. l-au plâns vreme-ndelungată. Şi şi-a dat sufletul. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. muza poemelor. să facă pace cu umbra celui ce pierise.. Oamenii. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. cu mâna lui. a cules flautul de pe ape. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. Flautul lui drag. Flăcăul n-a cerut iertare . l-a jupuit de toată pielea. viteazul.132 Concursul a-nceput din nou. după cum spune legenda. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. satirii l-au plâns. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă.. într-un râu neobişnuit. peste ape. purtat de valuri. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope.

Preoţii le orânduiau în aşa fel. Naşterea lui Apolo din Leto. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. dar fruntea lui rămâne senină. când e vesel. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. un mare artist grec – Calamis. A prigonit-o pe Leto. rece şi dispreţuitor. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. când se iveşte ziua. ce trecea prin văzduh. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. vite. Zeul zâmbeşte. Cântau în acest fel. Locul acesta din muntele Parnas. i-a înfăţişat pe un talger. Ameţită de gaze şi fum. căci zeul s-a născut. este situat în aşa fel. soţia lui Zeus. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. lumina s-a ivit. Vroia să ţină noaptea pe loc . în primul rând. în schimbul unor daruri bogate. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. pietre scumpe. ca înţelesul lor să fie dublu. Hera. la marginile lumii. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. a iernii friguroase. care usucă pământul după ploi îndelungate. olimpiană. lumina şi căldura soarelui. era cuprins de groază. în zori. era alegoria izbucnirii. După aceea dânşii. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. umbrite. Când vine primăvara. Călătorul din antichitate. În toată vremea asta. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. Cum a gustat Apolo bucatele divine. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. micuţului Apolo. 2. numit de elini Delfi. Oracolul acesta era celebru. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. şarpele învins de Apolo. cuvânt care semnifică lumina. obiecte. cu toată încordarea prin care a trecut. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. după noapte. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. Piton. când are lumină în suflet. cântă bucuros. în împrejurări grele. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. monstru răpus de Apolo. 3. vântul de miazănoapte. Nările sale freamătă de mânie. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. dar n-a izbutit. învăluit în pielea unui şarpe. a luminii albe din trupul negru al nopţii. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. pentru că Apolo simboliza. în insula Delos (insula luminoasă). în locuri numite de aceea hiperboreene. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. întristate. sosind aici. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. şi Temis. calde şi întunecate. iar lira e cimbolul cântării. zeiţa nopţii. în revărsări de aur. 4. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. zeiţa ordinei şi dreptăţii. în schimbul unor daruri : aur.133 Note 1. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. El a cioplit o statuie. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. într-un car de aur. verdeaţă. Oracolele. iar omul. Dealtfel. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. bucurie şi cântece de păsări. ce întruchipează cerul. în statuie. frumos ca ziua scăldată în lumină. Iarna şi mai puţin. Se întorceau primăvara. Numele ei pare că vine tot de la Piton. . Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. tras de lebede ca neaua.

În clipocitul apei din fântână. cum se credea. 6. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. Pe vremuri. 7.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. 5. sorbind apa răcoroasă. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. aezii poposeau de multe ori la această fântână. . Iar pentru poeţi. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi.

Voi locui mai mult în munţi. să nu mă stânjenească la vânat. Aezii povesteau că ea. îndată după naştere. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş.. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. tată. şaizeci de fete de-ale lui Ocean... la vânat. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i.. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică.. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. sora lui Apolo.. căci eu arareori voi poposi într-însul. N-ai să mă înarmezi chiar tu. apoi. era zeiţa vânătoarei. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. zîmbind în barbă. s-a-nfăţişat tatălui său. copilă!.. Dar ce spun eu ?. Ca lui Apolo. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau.. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. arcul. Îţi împlinesc dorinţa ta. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi.135 ARTEMIS rtemis. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. Mai dă-mi.. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. A . în cortegiu. te rog. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei.. ca şi de câinii credincioşi. care-l vrei tu. Şi. ce nu va fi mai lungă de genunchi. Doresc să mă urmeze.

alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. şi luneca în ţara morţii. pe stâncile semeţe. bântuite de vânturile reci. zeiţa Artemis pornea.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. şi cu cinci urne de aramă. urmată de alaiul ei. Gemea uşor. zicea : — Nu poate fi. a şi pornit prin munte. Auzind vorbe ca acestea. ca o-ntrebare.. la vânat. Da unei nimfe lancea. Săgeata ei pornea ca vântul. în toată lumea. umplute la izvor cu apă. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. zeiţa chicotea de bucurie şi. Departe de-a se-nduioşa. Fulgera fiara. săpată-n stei. oprindu-se în fugă. urmată de cortegiul de fecioare. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. Întindea bărbăteşte arcul şi. înviorându-şi trupul feciorelnic. zeiţa vâna. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. după plăcuta trudă-a vânătoarei. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. să nu se ude. pe nume-Acteon. terminând cu vânătoarea. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. arcul şi tolba plină cu săgeţi. Nimfele îi dădeau dreptate. Din ea ţâşnea un izvoraş. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. I . Îi cam plăcea să vadă sânge. Şi. tot felul de sălbăticiuni. era o boltă răcoroasă. din arcul bine înstrunat. Urcând pe culmile umbroase. Întorcea capul spre zeiţă. spre o poiană minunată. fără greş. din zori şi până-n noapte. I-l înnoda. nimica nu putea să-i scape. să stea şi să se scalde-n apa rece. Artemis se întuneca. când trăgea. umplând pădurile de sânge.. Iar într-un loc. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. care vâna tot ca şi dânsa. ce-mbălsămau împrejurimea. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea.

înalt şi zvelt.. O oboseală ne-nţeleasă. singur în pădure. Zeiţă. prindeau pe dată scânteieri. şi cincizeci de ogari. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. Spuneţi drept! — De. cu haita mea de câini. A .. fără rost. nu te supăra... şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele.. zicea zeiţa.. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. Sunt vorbe goale.. Unii spun şi dintr-acestea. Vorbele-acestea s-or plăti!.. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. se scălda. Mă simt trudit. ce mă străpunge ca un bold. — Astea sunt lucruri fără noimă. precum se povesteşte. privea nedumerit în preajmă. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind. prin munţi. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. luându-şi armele şi prada. Şi tot cutreierând ţinutul.. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. s-au îndreptat către palat. într-o bună zi. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei. Sunt obosit. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine.. goală. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. Căci ea vroia să-l dea pierzării. Ajunge goana... ca mii şi mii de diamante. Apa o fi avut vreo taină.. dar alţii au temei să creadă că. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . Curând vă voi urma pe cale. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală.. se pare c-ar fi spus zeiţa... Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. chicoteau nimfele... Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. Şi-i mândru. Simt o chemare.. căci fiul regelui. a luat-o-ncet de-a lungul văii.. A mers ce-a mers.. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. frumos la chip. doar cu ogarii lângă dânsul. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme.. Aici Acteon s-a oprit. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. dar atingând corpul zeiţei. înciudată. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. Acteon. Soţii i-au ascultat porunca şi. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui..... — Ciudat!.Ce e cu mine oare ? se gândea. le-a spus el soţilor. Artemis. Acteon a băut cu sete. . urmat de toţi ogarii săi. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic.

. Dar ai să ispăşeşti cumplit.. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. zeiţo. Acteon. Eu sunt stăpânul. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. vrea să spună greu osânditul prinţ. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. Lătrând îl cheamă pe Acteon... Fugi.. Acteon s-a făcut un cerb. fugi. trăgând cu arcul.. cu suliţa. izbind cu piatra. în noua lui înfăţişare.. Nu privi. cuţitul scurt de vânătoare. din botul său nu răsuna decât un muget surd. glăsuia el ca ameţit. Şi câinii lui îl încolţesc. Nimfele au alergat în grabă. — Eu sunt Acteon. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. — Nemernice. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. Acteon!. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. Mai lasă-mă să stau o clipă. fără de voia lor. Câinii din nou se repezeau. ce frumoasă eşti. Însă în loc de orice vorbă..... Acteon însă nu lua seama la vorba lor. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. Lor. de câinii lui. plătesc cumplit... nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. până-n prăsele. tu. câinilor preacredincioşi. i-a spus zeiţa.... urmat de câini. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. de spaimă. El a pornit în goana mare. C . nu privi!. cu ochii ţintă spre zeiţă. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată.-n faţă. şi sta vrăjit. sau înfigând.138 — O. fugi.

îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. să se mărite şi. Chios. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. cu capul său pletos căzut în valuri. şi. între altele. ţintindu-le pe loc cu arcul. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. să-l ajute. dar dragostea i-a fost nefericită. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. atât de-nalt. Poseidon. la vremea când se-ncepe povestea noastră. zis Sirius. sub haina lui regală. o dată. Dar tot nu s-a lăsat. din timp. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. A . Băteau ciocane mari pe nicovală. în locul unde-i apa mai adâncă. dar. zeiţa nu avea timp de dragoste. pe când el dormea adânc. Îi dăruise acest har fiindcă. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. Avea şi-un câine fermecat. ar fi iubit pe un voinic . la vânătoare. că fruntea lui trecea de scama norilor. odată. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. Hefaistos. le ucidea fără cruţare. În schimbul faptei sale. Umblând mereu prin munţi. peste mări şi ţări. fusese năpădită de dihănii. care prăduiau ţinutul. Cu toate astea. din câte meşteşuguri sunt pe lume. de-i călcau această lege. Acest uriaş. şi de intra în valurile mării. bâjbâind fără să vadă. Orion făcuse destule fapte de ispravă. pieptul îi rămânea afară. Zeul stăpân al mărilor. prin viclenie. departe. doar unul îndrăgise : vânătoarea. acest flăcău. să se scalde. ascultând mai bine ce se-ntâmplă.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. feciorul unui rege. pe îndrăzneţul Orion şi. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. s-a-mpiedecat şi. chemat de regele din Chios2 . lăudate straşnic pe pământ. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. şi împreună colindau. Însă. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. Hirieu. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. cât era de lung. Fusese. la fel ca pe uscat. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. Insula cea frumoasă. S-a ridicat. a desluşit în depărtări un zgomot. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. pe nume Orion.

vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. Printr-un oracol. Uriaşul a pornit prin mare. întreba Hera. şi au pornit M . Atâta doară că. glăsuia Zeus către ceilalţi. ca printr-o sită. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. zeiţă olimpiană.. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el.. să-i vină-n ajutor . Şi chiar în ziua ce urma. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. — Dar cum ?. dintr-un ţărm îndepărtat. pe Sirius.. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic.. cum era de-nalt. întâi uşor şi slab. Hefaistos. Şi-n gelozia ei pe Eos. arcul şi tolba. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. în revărsat de zori.. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp.140 lucra de zor cu un pitic. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. Ochii-i au început să vadă. s-a lecuit de suferinţă. Pe urmă să vâneze fiare. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. Şi cine se va-ncumeta ?. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. până ce a ajuns în Lemnos. încet. Dar cum ?. poate.. Dânsul i-a ascultat povaţa. apoi din ce în ce mai bine. călăuzindu-se întruna după zgomot.. Şi-a mai strigat şi câinele.. Orion şi-a şi luat măciuca. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. în zorii fiecărei dimineţi. Acolo... S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. şi zeul s-a milostivit. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. o faptă cam necugetată. s-a rugat de zeul cel şchiop.. Şi dintre toate. şi un paloş.. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon.. era să săvârşească.. încet. şi-o să se vindece cu vremea. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. până la sfârşit. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. Apolo l-a şi chemat pe Orion. dacă vom sta nepăsători.

.. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. Care-i ţinta ?... Privirea-i aspră scânteia. să poată ea să-l vadă.. pe Artemis. un punct micuţ şi palid. Ochind. E constelaţia ce se numeşte. Să-mi iau doar arcul. s-a-nvoit. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită.. mi-ai ucis iubitul!. s-a avântat pe-un nor de aur. prefăcută : — Surioară. Priveşte-aicea!.. pierdut în zare. fără să-i răspundă. după legendă. văzând atâta întristare. Te învoieşti ? — De bună seamă.. — Ia uită-te acolo! Vezi. pesemne. — Glumeşti. — Îl văd. surioară. Orion. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. pe dragul ei. să dispară ?.. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. vino iute-ncoace!.. sigură de dânsa. A pus în strună o săgeată. tot o lovesc. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. Şi. Abia se mai vedea deasupra mării.. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. Apolo îl privea cum pleacă.. copleşită de durere... stăpânul. cu voce blândă. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. Ea se S . I-o pasăre. zilnic. Să nu ating astfel de ţintă ?. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine.. frate. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre. ca să nu piară cu desăvârşire. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. pe Orion.. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea... Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. aproape gata. Zeus. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă.141 numaidecât la vânătoare. Apolo! a zis zeiţa. cât un punct mic. De-ar fi mai mică – o părere . de-ar fi departe. peste lume. şi să trag cu grijă. care-i gata.. — Poţi s-o ţinteşti ?. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. cu voce ascuţită : — Artemis. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. Artemis.. De-o fi cumva să izbuteşti.

mâniată. mai fericit decât sunt eu...142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. Astă regină. Niobeea. Amfion. în constelaţia Câinele mare. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele... Artemis pururea fecioară. l-a vestit iute pe Apolo. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. era un bărbat bun şi vrednic. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. — Nu-i nimenea. Soţul său. era nespus de fericită. în căsnicie. Cu el avea. Soţul său.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. Auzind vorbe ca acestea. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. lângă el. din Teba. Zeus. când prind să cadă ploile pe mare. în lumea asta. la vânat. Lacrimi vărsate de zeiţe. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. o muritoare. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo.. în timpul vieţii. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. ce se zăreşte bine vara. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. Niobeea. şi pe zeiţa vânătoarei. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. Aceste ploi sunt poate lacrimi.. spunea adesea Niobeea. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş.. — De ce să mă închin eu Letei. pe mama A . nu îi este şi n-o să-i fie credincios. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. precum se cântă în poeme. nesocoteşte o zeiţă. zeul săgeţilor de aur.. stea sclipitoare. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . Niobeea. Artemis. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. Acum priveşte: o femeie. Nu vreau. pe câinele ce-l însoţise.

. a spus Apolo. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. Te-ndură.. în genunchi. Amfion. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat.. O să priveşti tu.143 noastră. Alţi doi se aflau la palestre4 . Asta-i dreptate olimpiană!. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. în şiroaie. Alte trei au pierit la rând. Atât mai am pe astă lume. a glăsuit Artemis cruntă.. Şi ridica pumnii spre cer. Artemis. A tras în cea dintâi copilă. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât.. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. Soţul ei.. că îşi rupsese firul vieţii.. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. A doua îşi mângâia mama.. Regina.. — Aceasta-i numai începutul. Zeul Apolo şi-a luat arcul.. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. se-ndurerase-atât de mult. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă.. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. peste unul din fraţii săi. şi cele care vor urma.. Artemis. şi este cea mai mititică. zeiţa : — Artemis. Mulţimea suspina pe lături. Au fost şi dânşii săgetaţi. vârându-şi paloşul în piept. Şi-a zgâriat faţa. Fii bună. văzând această crimă fără seamăn.. — Şi eu copilele. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică.. Sângele lor uda ţărâna. hohotind. ce era de faţă. murmura ea. care s-a prăbuşit.. când nu ne umilim destul.. Mai erau trei. Fetele se aflau cernite.. Priviţi-i cum ne asupresc. D . având pe faţă lacrimi amare. gemând. Fii bună.. S-a dat cu fruntea de pământ şi. striga spre toţi: — Iacătă zeii. şi pe noi doi. Cât ai clipi au fost străpunşi.. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă.. de care e atît de mîndră.. Niobeea.. mi-o lasă.

zeiţa Artemis cea castă. Lăncile. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. pentru c-a fost prea fericită. Urma povestea nelipsită. Ochii-i rămân. pierită. se ivea luna. vânând necontenit sălbăticiuni. Urmau şi imnuri şi serbări. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. Atâta chin o împietreşte.. îmbrăcată graţios. vânătorii-ncetau goana.. după moartea iubitului său Orion. în ţara unde se născuse6 .. Totuşi. încă umede. Spre seară. se sătura câte-odată de măceluri. Cornul de vânătoare suna straniu. Şi vânătorii cântau veseli. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus.. Apoi cânta cu cele nouă muze.. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. care se scurg ca un izvor.. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. Pune săgeata şi ţinteşte. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. Faţa-i îşi pierde strălucirea.. Mama n-a mai putut să plângă. Ce va urma ?. de Amfion. dusă de-o mână nevăzută. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. parcă spunea ceva. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală.. parcă plângea. de soţul său. Stele clipeau nerăbdătoare. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. ca o făclie de argint. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. Aici e aruncată pe un munte . dar şi acolo mama tot mai plânge. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare.. Şi sus. sălta în fruntea celor trei charite. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. zeiţa vânătoarei. scurtându-i zilele puţine5 . Hăituiau fiarele prin munţi. pe acel munte. Cu toate astea. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. Atunci. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . de fete. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. Şi aşteptau. de asemeni. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. Artemis se ducea la Delfi. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Picioarele-s înţepenite. Lipsită de băieţi. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei.. O întîmpina Apolo şi. Nu vor mai duce trupul niciodată. sora măreţului Apolo. pe cer. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. în ţara ei. chiar Artemis. Chema pe vânători pe lângă focuri. într-un danţ plin de voioşie.

.. putea uita pe Orion.. ce-i ocrotea pe vânători ..7 Numai în clipe ca acestea Artemis.. mândra Artemis. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou.145 zeiţei.

Homer. Alături de Apolo. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. purtând în mână o măciucă. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. De aceea. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. Ea. Chios este o insulă din Arhipelag. vreme când unii câini capătă această boală. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. de fapt. 3. şi exerciţiile înseşi. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. Orion. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). adică a biciuirii. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. unde îndurase nenorocirea. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini.146 Note: 1. Unii mureau sub flagelare. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. printr-o ceremonie a flagelării. semnificând lumina soarelui. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . Artemis (sau Diana. deşi regina domnea în Teba. şi slujitorii loveau mai tare. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. Băieţi spartani. în toiul căldurilor. într-adevăr. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. i se mai zicea şi Febe. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. de asemeni. chiar de-ar fi fost. este o stea strălucitoare. De asemeni. erau glorificaţi. 6. Băieţii care îndurau tot chinul. Băieţii nu scoteau un geamăt. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. din ochii căreia curgeau lacrimi. Aici. pe muntele Sipilus (cum se numea. Lidia. răniţi de moarte. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. în fiecare an. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. era tot o zeiţă a luminii. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată.. de vârstă fragedă. 5. cumva. care ducea în mână şi o făclie de argint. 2. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. după legendă. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe.. 7. 4. Sirius. se spune că. Ţara de baştină a Niobeei era. sorei lui Apolo. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. vestită prin vinurile ei. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. şi nu leşinau. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. pentru unii chiar o artă. Astfel. În artele plastice. tocmai în Asia Mică. la romani). după cum am văzut.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

. Şi-a fugit ?. cum vrei ? Să stai aicea. deşi era doar un copil. Prinzând pe loc un iepure. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi.. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut. nimfa Driops ?... către trufaşii olimpieni.. — Nu. cumva...... Dar ce mai prunc!. Ia cântă. Da. Zeii Olimpului râdeau.. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. Ia zi-i..... lăsând pe bietul copil singur. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem... E caraghios. jucându-se ca un ieduţ. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. fiule!. l-a jupuit de blana moale.. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. însă să ştiţi că e drăguţ. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. M-au pedepsit pesemne zeii. avea ş-o barbă deasă. eu îi dau numele de Pan3 . păroase. În blană l-a-nvelit pe prunc.. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit.... Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. Zău.. ruşinată.. Avea picioarele de ţap. Şi e isteţ.. O să vedeţi. Cum. fiule. Mai bine l-ai zvârli şi tu. urmărindu-i jocul.. Nu behăie cum credeţi voi. şi e urât. venind cu el. cu copite. încornorat şi cu picioarele de ţap.. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C .. da. cânta.. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai.. e drept. râzând.. azvârlit jos şi de pripas..151 După un timp. a rostit Hermes.. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. Purta pe frunte nişte coarne tăioase.. Când l-a văzut. Aşa copil. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. Pe drum.. Punându-şi mâinile pe ochi. L-a luat cu sine în Olimp. cu chipul său urât. S-a dus pe unde s-o fi dus. Iar zeii. E un copil ciudat. negre. E şi firesc!. Pe cap avea un păr zburlit.. se jelea nimfa. să locuieşti jos.. cânta şi dănţuia prin cer. Un prunc cum nu se mai văzuse!. cine l-a născut ?. Hermes... A luat copilul şi a râs. Nu-l azvârl. a fugit.. Pruncul bărbos.

Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. — O. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. Îi simte-n ceafă răsuflarea. tot cerul. în soarele amiezii. O nimfă tare drăgălaşă. cântând. — În munţii ei am să mă duc! Şi. era şi el focos din fire. copila unui fluviu. înspăimântată. cât ai clipi. se ivi un uliu.152 — Nu mă simt bine în Olimp. şi se ivea. iată. văzu o apă : râul Ladon. Striga pe nimfe. Şi totuşi. Nimfa Sirinx.. azvârlindu-se-n văzduh. râzând voios. Sirinx fugea. Copitele băteau pământul. — Arcadia e ţara ta!. . Se clătina de oboseală. în salturi sprintene de ţap. rândunici. nu mă lăsaţi!. pe negândite. cum gonea. Mai sunt doi paşi. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. şi-un tril de pasăre tăcu. Pan o porni pe urma ei. Deodată. a răspuns Hermes. Pan o privea încremenit. ţipând de groază. a şi ajuns. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. în munţii unde m-am născut. zei. Sirinx se deşteptă din vis. Copita lui e-n mâlul apei. ca o săgeată prin văzduh. tăind. Şi nimfele o auzeau. Dar nimfa. în cântece. în munţii-Arcadiei. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. Auzi zgomot pe aproape.. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. Şi. precum era şi tatăl său. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. pluteau cinteze. înţeleg că sînt urât. Dar uneori le fugărea. Dar. Sărea într-un picior pe pajişti. şăgalnic. Eu. Iar zeul – uite-l! – e aici. şi plânsul ei umplea dumbrava. Doresc mai bine să cobor. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri.. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. Nu vreau să fiu soţia P . îi plăceau nimfele sprinţare. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. surioare. pe oricine. Ladon. Privi în jur. sub ciocul aprigului uliu.. tată. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. în faţa nimfelor speriate. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. cu ochii-n flăcări. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Am să fiu veşnic râsul tuturor. danţând. care hălăduiesc prin munţi. şi-o va cuprinde. cum dădea cu ochii de el. Nimfa sări-n picioare iute.. nimfe.

atât de straniu şi de hâd. Un freamăt dulce de suspine. La început din milă numai. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. Zeul se aplecă spre ea. dar trestiile-şi foşneau frunza. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. totuşi vei fi mereu cu mine. ca prin farmec. în cântec. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. furişate.. Şi-aşa mi-oi alina durerea. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. prin crânguri. cu joaca ei neostenită.153 zeului cornut. pe care ţi-l păstrez în trestii.. O trestie pe malul apei4 . cu nimfa Sirinx. degrabă. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. — Sirinx a mea!. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. Lăsase nimfele în pace. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. căci dânsul născocise naiul5 . Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară.. tu. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. Sub cântul lui. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. Vin din desişuri. oprindu-se din plâns. rupse. Tot ascultând într-una naiul. în pâlcuri nimfele-l urmează. ca altădată. Dar. Când Pan porneşte trist spre munte. frumoasa Pitis e în Z . Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. Cânta necontenit din nai. O murmurare ca de ape. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. trestiile. Un zvon de vânt. Şi Pan. neuitată Sirinx! zicea zeul. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă.. şi foşnetul părea o şoaptă. I se părea că stă de vorbă cu draga lui.. pierdut în frunze.. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!.

Pan se uita cu ochii tulburi. După aceea-i cântă ei. Apoi. Pitis. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. O. Pan se urcase sus.. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele... naiul. mai degrabă. Sunt zeu. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. răsuna noaptea prin păduri.. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic.. şi nu pot să-mi dau moartea. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. Încrâncenat de gelozie. cântând din nai. Privea şi nu-i venea să creadă. Ajută-mi dragostea. un pin6 . ai milă de gingaşa Pitis. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. se spune. izbindu-se din stâncă-n stâncă. Încet.. Boreu râvnea de multă vreme. tată. cu rămurele verzi în plete. dragă fată! Iubita mea. pierind în negrele genune. vântul turbat de miazănoapte.. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. Dar asta ştiu că nu se poate. Cântecul lui. îndureratul ?. i-ar fi zărit. ce furase şi câte treburi mai făcuse! .. l-aude. Dar uneori rămâne singură.. răcnind năprasnic peste culme... Pe urmă a fugit spre vale.. Dar cine. mâhnit peste măsură. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. strămoaşa tuturor. Pitis. Gheea. cine să-l audă pe bietul Pan. urmat de un alai de nimfe. Ce născocise. o.. şi el. pe cel mai semeţ pisc de piatră. pe Cilene. pe o piatră. — De ce-s nemuritor ?. ori să sfârşesc cu ea odată... Pitis. Şi Pitis râde-nveselită. zeul Boreu.. plecă pe vale.. Şi-aşa. necredincioaso!... fermecată. Vijelios urla Boreu. Sărind din piatră-n piatră. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. cu Pan.. pământul.. Atunci. dar nici a lui nu vei rămâne. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. Nimfa s-a prăvălit. — N-ai vrut să fii a mea. Să pieri pe stânci. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!.154 frunte. din acea vreme. te rog pe tine. În acea zi.. Cum cânta el duios din nai.. o. pe Pitis de soţie. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. Gheea!. Boreu s-a năpustit. O. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. spune legenda. Soţie scumpă. Nimfa-l ascultă-nfiorată. El o zăreşte şi îşi lasă alături. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. cu furie. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite.

. Duceau şi ei la gură naiul. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe... Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate.. până la marele Ocean...155 Arcadia. Atâta doar mai avea Pan!.. mai departe. tot mai departe.. . Durerea lui suna spre zare.

mai ales pentru că era zeul călătoriilor. stă în repaus doar o clipă. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. 4. sculptorii l-au dăltuit în piatră. Pan pe greceşte înseamnă tot. jertfite. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. Legenda spune că. Panică înseamnă teamă. în acelaşi timp. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. Cu vremea. în amintirea legendarei Pitis. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. într-un chip poetic. 5. după numele închipuitei nimfe. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. În schimb. şi uneori lapte. Se turna vin sau apă. Ca să-l cinstească pe Hermes. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. atât de popular astăzi la noi – naiul. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. Iar Hermes. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. La noi chiar. cum sunt astăzi. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. El era un arbore funerar. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. 6. numite herme. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. Mai târziu. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. cu foşnetul lor misterios. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. sau chiar în lemn. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. după cum socoteau ei. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. în marmură. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri.. cu chip surâzător. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. pe drumuri. libaţiuni s-au numit şi beţiile. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. El nu avea temple multe în Elada. provocând panică între perşi. 2. . 3. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. Ei au născocit această legendă. mai ales în Ardeal.. prin care îşi explicau. O altă operă vestită e o statuie de bronz. Trestiile de pe malul apelor. fugă dezordonată. în care Hermes. înfăţişat cu aripi la picioare. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor.156 Note: 1. în care să facă negoţ şi să adune aur. care aveau în vârf chipul lui Hermes.

să-şi părăsească V . tu vrăjeşti orice inimi. pân-atuncea ascuns şi amorţit. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. pesemne.. şi-n iarba din livadă. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. o fi avut şi ea vreo taină. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. se umple de lumină. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. era zeiţa Afrodita. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu.. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. stăpân atotputernic... aproape fiecare avea un dor anume. ce împânzesc văzduhul. L-a făcut şi pe dânsul. Zeiţa vânătoarei. Afrodita i-a tulburat simţirea. Le dăruieşti iubirea. zeiţă. În mare şi în munte. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. se depărtează norii şi vânturile fug. Ba. făcând să încolţească într-însele iubirea.. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. cât e Zeus de mare şi puternic. Doar Hestia.. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. Iar Hestia. orice vieţuitoare. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă.. şi mii de păsărele. greu ferecat în lanţuri... Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. care zăcea acum pe Elbrus.. frumuseţea şi viaţa. cerul se-nseninează. Chiar Zeus. Artemis. era să se mărite c-un uriaş. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. mare taină.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Orion. şi totuşi. Zefirul.

înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. târâtă de-o oarbă rătăcire. Eros. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. şi de un copil. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. În acest chip. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. mai înainte vreme. vreodată. de-a râs o lume-ntreagă. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. pentru că. mânjite cu otravă. vultur.. iar altele de plumb. Enea.. cuc sau alte animale. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. căindu-se de faptă.. Şi. un simplu muritor. ca să se răzbune. îl părăsi pe-Anhise. c-o mână de viteji.. Plecă prin lumea largă. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. cu vârfu-rile negre. căci eu însumi greşit-am. şi chiar mai mult ca ei. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. Şi-acest voinic. după cât se pare. urmată de cortegii. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. eu unisem pe zei cu fete pământene. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. după voia cerescului său tată. din Olimp. Dar. Simţirea mea zeiască a fost. Căci zeii se temeau. purtat de porumbiţe.158 tronul şi. troianule Anhise. spunea ea troianului Anhise. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. Zeiţa. eu îndur umilinţe. Iar zeul.. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. la fel. Zeiţa. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. de ce puneam la cale. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. bun de joacă. preschimbat în taur.. — Din vina ta. ameţit s-alerge. de hore şi charite. ea nu se bucura de înrudirea asta. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. rând pe rând. s-a despărţit de tânăr. E .

de-astă dată. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. cu ghearele-i grozave. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. a atins sânul mamei. s-a-ndrăgostit de dânsa. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . L . şi fiara. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. stropită mult cu lacrimi.. vânătorul : — Iubitule. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. pe dată. şi jertfele aduse de pământeni. vreo vătămare. zeul cel mai frumos. Ea.. de asemeni. A-nchis o clipă ochii. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. Numai că. nu ştiu cum o săgeată. un vesel vânător. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. uneori.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. fierbinte. Ba. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. tot la fel. Şi l-a urmat pe-Adonis. Adonis poruncea. puţin de tot. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă.. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. Pe Ares. cumva. ce se ivea din tolbă. brăţările rotunde. căci Eros era mic. spinulele de aur.. Puţin. şi când şi i-a deschis.. Şi tot. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă.. agrafele. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. fără de nici un murmur. Tot ce avea lăsase. cu fiere – în dureri. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. Eşti muritor. un peplon sau un hiton. cerceii. Cum s-a plecat zeiţa. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. Nici de părinţii lui. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis.. Mai ştii ? – ţintit de Eros. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. să nu i se întâmple. Lui nu-i plăcea găteala. străbătută de un fior ciudat. fericită . Adonis. Şi chiar pe Afrodita. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . cu colţii ascuţiţi.. Fii curajos cu iepurii. cu numele Adonis. brâul cel fermecat. Pe Zeus îl ţintise. te poate sfâşia. Iubirea-i pătrunsese în inimă.

Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. Fugind. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. Din văzduh vede locul. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă... însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares.. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. Ba. Aude cum răcneşte Adonis. Cam mare e mistreţul!. şi-n stânga. Coboară ca săgeata.. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. nu pot să-ţi scape viaţa. Fii blestemat de-a pururi.... Isprava-i izbândise şi îi era destul. Cu colţii lui năprasnici. se jeluia zeiţa şi se lovea A . cel ce nu ai milă!.. zeiţa Afrodita. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. Adonis s-avântă după el. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. lunga-i lance. grohăind.. cu urşii sau mistreţii. Te roagă Afrodita. departe mult de locul. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. ţi-e stinsă tinereţea. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. unde îl ucisese. haine.160 cu cerbii. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. Vroia să-l nimicească. Nici vârsta ta. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge.unde se-afla zeiţa. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. Afrodita. în pădure. şi sângele-i ţâşneşte. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. Nu te vârî-n primejdii. voinicia de care e în stare. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. blestemat fii. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. dar uită de durere. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. la luptă. Deodat-aude vuiet. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. îl rupe-n bucăţele. tu. Oprindu-se din goană. Nu te lupta cu leii. — Sărmanul meu Adonis. tu. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. Porneşte prin pădure. Ares! ţipa. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine.. pornise în Olimp. rânjind cu mulţumire... se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic.. Un porc mistreţ.. Mistreţul. iubite. — O. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. CRIMA LUI ARES donis însă râde. Fereşte-te. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. Apucă doar să vadă. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. Era gelos pe-Adonis. puterea. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. Da.

din marmură şi fildeş. altădată harnice. Acum era şi roză. devotată. adesea ocrotea pe cei tineri.. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. căci nu avea soţie. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. S . şi visurile sale despre o fiinţă pură. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. Serbări numite-adonii5 . trecând pe uliţi. iubitoare de casă şi modeste. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. Şi rămânea tot rece. şi lacrimile sale. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. în tristeţe. Nu se poate. N-am să te las să pieri. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. Avea o casă mare. floarea de trandafir fusese numai albă. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. a hotărât zeiţa serbări mari. şi straie deşucheate. Fetele. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. tot singur. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. se spulberau pe rând. Dar el trăia sihastru. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. i-a curs sânge din rană. gingaşă. mai mult de două zile. Dar Pigmalion.. cu câţiva sclavi ai săi. Într-adevăr... Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. într-un oraş din Cipru6 . picurate-n poiană.161 cu pumnii tremurători în frunte. Era şi parfumată. Adonis. şi danturi zgomotoase. Graţia se pierduse. în flori de anemone. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. precum spune legenda. şi roşie ca macul. s-au prefăcut în flori. Până în acea ziuă. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. din piatră sau din lemn. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. şi-n cinstea lui. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. Adonis!. Nici nu voia să aibă. rămase din trecut. vreme de două zile. în fiecare an. ca vie amintire a suferinţei mele!. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. se spune. erau tot mai uitate. fugind către Adonis. Vei dăinui de-a pururi. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. fastuoase. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. pe vremuri. deşi.

făcând din noapte zi. le răspundea artistul. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise... neîntrecutul sculptor. artistul se-ncorda. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche.. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. Aduse din grădină flori roşii.. el însuşi. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. se-apucă să cioplească. Pigmalion. luând în mână dalta. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător. C . Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. Şi. din fildeş. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. Şi nu mai era singur. în fildeş sau în lemn. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. artişti tot ca şi dânsul. spunându-i frumoasa Galateea. îmbălsămate. cu gura tăiată fin în fildeş. Veneau la uşă prieteni. Iar când lucra. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui... şi fata îi surâdea sfios. şi corpul de zăpadă. şi-l întrebau : — Ce tot faci. de parcă-l pricepea. mereu închis în casă ?.. Gura-i părea o floare.. ascultând răspunsul. Sfârşind apoi cu munca. iubite. Şi nu deschidea uşa. artistul se închise la în atelier şi. Îi luă şi giuvaere. cum nu se mai văzuse. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. o fecioară. Era cu Galateea. aşa cum şi-o visase7 . Lucra fără-ncetare.. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. Pigmalion..

muzicanţii. A fost şi Afrodita... deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor.. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. cuprins de-o presimţire. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. cu feciorul său Eros.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. împleteau. şi dintr-o piatră. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş.. s-a prăznuit şi nunta. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. iubite!. să ardă-n vâlvătăi. Iar fetele.. Îţi mulţumesc.. În timp ce-i spune astfel. se-nţelege. asurzitor. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. Îşi spuse rugămintea. poeţii. Chiar au danţat la nuntă. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. Îţi mulţumesc.. Începe să alerge. A fost o nuntă mare.. V .. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. Acolo-i Galateea. Tu-ntruchipezi iubirea. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. în ghirlande. Sosind. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece.. Şi iată-l! – în mulţime. îi spune Galateei.. Dar el o ia în braţe. şi flautul se pornise să sune tânguios. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. viaţa. toţi sculptorii Eladei.. cuprins de-nflăcărare.. Tobele băteau tare. Se află tot pe soclu. iubire. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr.. Se-nghesuie-n mulţime. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. şi eu i-o voi aprinde. zeiţo!. — Zeiţă! zice el. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. Azvârle-i o scânteie. la fel de nemişcată. puterea suverană ce face să-ncolţească. Pe urmă. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. Iezii săreau zburdalnici. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita.

în cânt. zile ferice. Artiştii.. El a clădit oraşul. Cât ? Nu mai ştie nimeni. ce-a stăpânit în Cipru.. ce şi-o păstrau cu grijă. frumoasa Afrodita. în danţ. ce poartă-acelaşi nume. Şi-au trăit împreună ani lungi. I-a ocrotit iubirea. .. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. I-a ocrotit zeiţa. iubirea creatoare..164 A fost o veselie cum nu se poate spune.. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. au slăvit pe-Afrodita. şi-n piatră8 . şi-unde se află templul frumoasei Afrodita.. Aşa zice legenda. dup-aceea.

Adoniile. nepot al Afroditei. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. o haină de lână albă. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi.. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. războiul. când înfloreşte glia. şi jalea Afroditei. Deci. în urma loviturii date de fiul său. Prin Adonis. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei.feminină. care îl răpune sălbatic pe Adonis. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. dealtminteri.. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. erau din neamul lui Cronos. Căci Ares este feciorul Herei. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. din care făcea parte şi Cezar. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. . dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea.165 Note: 1. fusese purtată Afrodita de Zefir. 7. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. Peplonul era o tunică. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. 5. vreme de două zile. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. aveau loc în Asia. cu secera de diamant. Ele se prăznuiau primăvara. se trag direct din Uranus. 3. pe când olimpienii. unde. adică din a doua dinastie. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. natura roditoare. şi August. După versurile poetului latin Lucreţiu. şi mai târziu la Roma. Înţelegeau belşugul de roade felurite. aduce pustiirea în arbori. iar hitonul. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. serbările în cinstea lui Adonis. atunci când se născuse. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). cu mare însufleţire. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. ei pretindeau că fiul lui Enea. scurs în apa mării. după legendă. după legendă. şi elinii din Iapet). scurtă până la genunchi. şi Romei. Tot dintr-un titan. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. se trăgea. însemna. părintele tuturor zeilor. Elada. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. 4. Ea se născuse din spuma mării. arăta că romanii. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. livada şi grădina. cel dintâi zeu al cerului. din ordinul împăraţilor romani. se trag din titani (olimpienii din Cronos. 2. la rândul său. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. Mai mult. aceea a titanilor. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. Ares. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. prinsă cu o agrafă pe umeri. şi neamul elinilor. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. prin Afrodita. care îndestulau ogorul. titanul Cronos. 6. în frunte cu Zeus. adică al cerului. fără mâneci. ca şi olimpienii.

spre slava Afroditei. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. a dăltuit adevărate poeme în piatră. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. Scopos.166 8. Praxitele. aceea care întruchipa. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. dragostea şi frumuseţea. Se pare. . Aflată astăzi la Luvru. o insulă din roiul de Ciclade. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. pe când îşi săpa ogorul. pentru elini.

nedumeriţi. Şi dinţii : stropi de lapte. Din pricina Psiheei. Ce buze!.. un cântec. că poate să existe o astfel de minune. din proaspătă mulsoare. lăudându-i frumuseţea. tu ne vei fi zeiţă. De-aceea. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. Podoabele de aur.. le întrecea cu mult. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. Iar graiul ei..167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. Noi nu mai vrem pe alta”.. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Ca rodiile coapte. pe toate laolaltă. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul... din temple şi sanctuare. Obrajii-i erau rumeni. copilă. Tu eşti mult mai frumoasă. De-o rumeneală dulce. fireşte. Şi buzele!.. din dumbrăvile sfinte. frumoaso.. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. căci tu le-ntreci. Î .. mai galeşi. ce suge-ntâia oară.. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. Psiheea. Dar orişicâte haruri aveau primele două. de mult. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. o. un rege şi-o regină care aveau trei fete. în botişor de ciută.. Aşa grăiau poeţii. cum are trandafirul involt. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. în Creta.. plin de parfumuri. în vreme ce poeţii se adunau acolo. smulse de pe coloane. ele-ar păli de ciudă. cea mai mică. ca un ceresc balsam.

înfuriată groaznic. dar gândul îi rămăsese-acolo. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. c-a îndrăgit un monstru şi.. găsiseră miri vrednici. mamă!. Îmi împlineşti voinţa. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?.168 Când a aflat zeiţa. O vei găsi uşor. totuşi... flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă... s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?. nu-i vorbă. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. După treaba asta. pe care o iubea. căci celelalte fete.. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 . sau un an. odată cu-nserarea. o privea pe Psiheea nesăţios. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. o lună... flori.. Tiptil-tiptil.. acum o priveau reci. ştrengarul s-a strecurat în taină. se strâng s-o tot admire. De-o fată muritoare ?... copilul năzdrăvan. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp... Era-n Olimp.. nătângi. Psiheea!" Şi. De. surorile mai mari. jertfe. S .. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. Lăsându-şi tolba-ncolo. fără viaţă şi fără de simţire. sau cine crezi cu cale. în palatul din Creta. chiar în iatacul fetei. pe genele ei lungi. gândind : . zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . suspinând. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi.. ce-avea aripi de aur. — Nu. Eros. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea.. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. un osândit de soartă. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. s-a cam zgâriat la deget.. Dar dibuind prin tolbă. Parcă vedeau o piatră. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. precum făgăduise zeiţei Afrodita. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. cam bătrâni.. copilul meu iubit ?.. Afrodita ? Şi. căci oamenii.... la fecioara Psiheea. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. astfel. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape.. şi.. precum hărăzise zeul iubirii. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. — Da.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână.. — Atâta ţi-e porunca ?.

. rege. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. s-o ducă peste piscuri. O fiinţă fără seamăn. dulciuri. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii.. care o susţineau. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. Şi-n ziua hotărâtă. Deodată dânsa simte că bate-o adiere.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. naramze îi sunt întinse-n faţă. căci vei fi osândit. şi-n fildeş. un monstru rău şi crud. veşminte şi podoabe.. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. Zefirul. vinuri întăritoare. va fi bărbatul fetei. şi s-au întors acasă. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. călăuzindu-i paşii. ca monstrul să-şi ia prada.. Aici au părăsit-o. Atunci. pietre scumpe. mărgăritare albe.. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. După ce se-ospătează. tăcută.. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. să te împotriveşti poruncii zeilor.. şi-n aramă. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. poftim. Rămasă singurică. păşind tot mai departe. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. un om. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. te-aşteaptă o baie minunată. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. în locuri neştiute de oameni până-atunci. frumoasa mea stăpână. pătrunde în palat. erau turnate-n aur. Ce bine e în apa fierbinte. pe scări monumentale. Coloanele înalte. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. chitre. ca ginere. bătrânul rege s-a dus la un oracol. şi nu-ncerca. Poţi spune orice voie. rubine.. Păşind fata cu frică. fructe gustoase : rodii. tu. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. Vântul de-apus. împodobeau pereţii.. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. Fata privea uimită. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. bătrâne. pe o potecă-ngustă. cu luciu stins. cum poruncise zeul. şi se cufundă-n baie. de care însuşi Zeus se teme uneori. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. Poţi da orice poruncă.. într-un cortegiu jalnic – de moarte. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. O fiinţă nevăzută. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost.. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. să ştii că e al tău. cu vaiete cumplite. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. . ce zboară prin văzduhuri. Apolo i-a răspuns. prin încăperi.. o luase pe copilă pe aripile lui. De vrei. focoase diamante şi alte multe pietre.

trimisu-ne-a pe noi. da!. Neobosită. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. Se hârjonea cu ele. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. nu ştia cum îl cheamă. unde eşti ? Regele.. Sunt ele. Toate vor fi.. căutând-o pe Psiheea. A stat puţin pe gânduri. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. Dar să nu-ncerci să-l vezi.. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. Mai ales nu uita că. cu aşternuturi moi. Coruri. fugind printr-o pădure... să nu-ncerci să mă vezi. Cine să fie oare ? A!. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo.. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . Nu le da ascultare. A stfel s-a scurs şi noaptea. copilă dragă.. orice-ar fi pe lume.. ca-nainte. se-nduplecă. aşa precum doreşti. vremea curgea pe nevăzute făgaşe.. îi spune iar o voce. O vorbă să nu spună. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. stăpâne.. să te căutăm. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. în palat. surioară. Până ce el.170 primitoare. a auzit din vale nişte voci cunoscute. Vorbea numai cu umbre. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. care umblau prin munte. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. Să nu ai nici o teamă. ea plânge şi-l dezmiardă. I-e blândă sărutarea. ori cobora-n poiană. Dar într-o zi. stăruieşte. pe cele două fete. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. şi-l roagă... — Dormi fără nici o grijă. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. cu pat curat şi alb. Nu ştia cum arată. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. A mai trecut o zi. Şi altele pe urmă.. căci te pândesc primejdii. — Am să-ţi împlinesc voia. şi totul se-mplinea.. tatăl nostru. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. prin poiene.. În timpul zilei.. O strigă şi o caută : — Psiheea. surorile mai mari. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. în fine.

Aşa. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. pe vârfuri. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume.. când soţul doarme dus. E straşnic planul. cercuri de aur. o Î .171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. pesemne.. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. haine. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. pe perne.. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. colane. şi să-i privească faţa. şi braţe nevăzute aduc bucate. Acesta-i un balaur. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. Neruşinata!.. Bărbatul său. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. Atunci. cercei sau pietre scumpe. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . şi-o săgeată o zgârie la un deget. pe aripile sale. ne mâncăm tinereţea. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. Şi.. surioara noastră va pierde din trufie. Acel ce s-odihneşte-naintea ei.. îşi şoptesc amândouă.. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. hăt. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. şi cum el i-a cerut. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave.. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. târziu. dornică să-l sărute. Noi o credeam pierdută. Ba. Ea îi atinge arcul şi tolba. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. ha. pe când el doarme. să nu-ncerce să-l vadă. neghiobi şi şubrezi. — Ce zici ?. o fi vreo zeitate. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros.. cu aspru jurământ. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. O fi voinic şi chipeş. de parc-ar fi regină. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. în noapte. Ca să se-n-credinţeze.. când doarme el. Psiheea. iar sora cea mai mică rămâne la palat. mingii. grădinile. când o să aibă poftă. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. cu-obrajii ca bujorul. vede pe cele două surori ale Psiheei. dintr-o dată.. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. Şi noi. E-naripatul Eros..... Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. Ba. coşuri cu flori.. Zefirul se porneşte pe văi şi. dar nu au timp prea mult. Mă rog. s-aprindă o lămpiţă noaptea. uşurel. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. se-apropie de el şi-i luminează chipul. Ha. cu soţii noştri bătrâni. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă.-nfricoşată.. Le-aduce la palat. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. orice poftesc l Surorile Psiheei. când nu-i de faţă dânsa. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. Şi scorpiile pleacă. iară în zori se-ntoarce.. Şi ea ? Ce bogăţie.

El. De ură-nverşunată.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă... Palatele de aur... izvorul. căminul.. făclia. făcându-i o arsură pe pielea delicată. îndură suferinţe.. O roagă pe zeiţă. sete şi piedici cu duiumul. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine. — Nu.. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. grădinile. tot. Psiheea nu se lasă. voi avea un prunc... zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. mama lui Eros. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. — Tu eşti o muritoare... merge. acuma m-ai pierdut.. şi foame... se trezeşte. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. Dar după-atâta trudă. soţul meu. Numai că el zburase şi n-o mai auzea. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. Şi plecă.... şi plângea : — Ce-am să mă fac. dă-mi şi tolba. căci n-o să-l mai revezi. Silit de legi divine. Sunt singură.. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. Viclean!. tot fata-i mai frumoasă.. pentru asta te voi închide-n casă. căci dânsa ocrotea familia.. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare..... Îl atinge pe zeu. nu vreau. o. însemnele puterii... mâhnită. Dă-mi arcul. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea.... care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. Psiheea şi pornise pe munte. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă.... Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el.. şi frig.. Unde te pot găsi ?. Dar nimeni n-o ascultă.. strigă fata. şi te iubesc atât. năzuind un sprijin. rostindu-i printre dinţi : P .. îi răspundeau mai toţi. Eros ?. aleargă-n templul Herei. Nu mai eşti zeu. zeiţa se încruntă. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti... Fii bună deci. S-a dus pe totdeauna. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i . Eros. şi dânsul e un zeu. Afrodita. Imploră şi pe-alţi zei. zeiţă..... Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. Şi. aripile. şi…Eros. eu. merge. căci te iubesc... pe cât eşti de frumoasă. zeiţă. dispar... nu-i ia durerea-n seamă... pădurea... ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii.

necum. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. Şi-o roagă : — Dă-mi. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. sub pământ. grâu... zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. Când se sfârşi cu munca... să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. zeiţo. pe soiuri. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. de câinele lui Hades. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. Şi cum. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. Porneşte iarăşi fata. căci plec la un ospăţ. pe unde treceau morţii. pe mine. gingaşa lui soţie. Şi trece chiar de Cerber. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. Dar dragostea. poate mai mult ca zeii. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. strămoaşa tuturora. mama soţului meu. fasole. Îi sfâşie veşmântul. îi spune Afrodita.. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. balsamul ce ţi-l cere.. Apoi. linte. cel cu trei capete. îi porunci să plece într-o pădure deasă. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă.. însângerată. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. în cutioara asta... şi să-i aducă lână. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar.. Dar ştiţi. păzit cu străşnicie de sute de balauri. Erau acolo boabe de mac. Se spune despre Gheea. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. poate mai mult ca mine ?. grămezi.173 — Vrei să mă faci bunică. şi pleacă iar N . (Lâna era de aur. Afrodita. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii..) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. Cată să vii degrabă. Străbate peste fluviul. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge.. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. o puse şi la muncă. Luaţi-o şi biciuiţi-o. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. O-nvineţiră toată.. şi luă ea însăşi biciul.. şi cere-i Persefonei. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut.

nu mai aşteaptă mult. Să vină şi Psiheea. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. nu. Tu eşti oare!. Afrodita. strigă din urmă zeiţa Afrodita.. O. Eu plec către Olimp.. eu am s-o fac zeiţă. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. văzându-mi chipul. binişor... cum este Eros. Psiheea-ntredeschide capacul. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. ce văzuse prin vrajă toate astea. în sala de consiliu. Zeus. este pe urma noastră. şi cerceta cutia. Iar el. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul.... ştiu bine. Nu-ngădui. îndură-te de mine şi de iubita mea. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. să te privesc. — Nu. se frământa Psiheea.. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . „E pentru zei. aproape fără voie. — Şi eu. rosteşte zeul Eros. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. şi-ncearcă să surâzi.... Mai stai.. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. E vremea să-l însori. călătorind pe drumuri.... de-atâta vreme de când ne-am despărţit. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O. să mă-ndrăgească iarăşi. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare. răspunse Zeus.. la plecare.. şi-un zeu. cum este Eros. mânată de iubire. Psiheea dragă.. Nu te mâhni. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Mai stai.174 Psiheea. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc.. Deci m-ai iertat ?. frumoaso.. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. care-a făcut şi face atâtea nebunii.. şi fata cade jos. dar nu-i timp de pierdut. Balsamul din cutie e numai pentru zei. Zeiţa.. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. Mama mea. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune... Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic... Ajunge la Psiheea. să-l ducă Afroditei. Tu du-te cu balsamul. Cât de puţin. — Ba da. pe zei şi pe zeiţe.” Şi tot gândind în sine.

5 .175 divine : ambrozie şi nectar. Vă porunceşte Zeus!. Iar voi. zei şi zeiţe.... rămânând amândoi fericiţi în Olimp... Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta. — Rămâneţi împreună necontenit de azi. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. le glăsuieşte dânsul..

El a unit-o pe Gheea. dându-i drept părinţi pe Afrodita. Fără îndoială că această operă. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. Psiheea. făcându-le să se înmulţească. în limba greacă. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. Aici Eros. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. Într-un frumos tablou. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. Întruneau astfel în dragoste. Eros. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. zeiţa dragostei. cu Uranus. după ce el îi ţintea cu săgeţile. este înfăţişată această poetică alegorie. cel dintâi zeu. ca s-o urce în Olimp. 2. dragostea. pe care o gustau numai zeii. a fost răpită de romani din Elada. 5.176 Note: 1. Această alegorie are un tâlc. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. se tâlcuieşte prin suflet. perechi. Mai târziu. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. poate muiată în miere şi foc. şi ajunge în Olimp. zeul luptelor nesăbuite. a pătruns în folclorul multor popoare. cum credeau elinii. El are un arc. reprezentate prin liră. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. cuprinde pe Psiheea. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. . cea dintâi zeiţă. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. 4. Opera. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. pictat de artistul Louis Gérard. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. care se găseşte la Luvru. în opera sa „Măgarul de aur”. pe draga lui soţie. un giuvaer de piatră. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. 3. Eros. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. şi anume că dragostea nu poate dăinui. ţinând în mână o liră. săvârşită de un artist necunoscut. şi pe Ares. Arătau în acest fel că simţămintele. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. sub diferite variante. poetizând legenda. poate în otravă şi venin. la început era. în chip poetic. care uneşte fiinţele perechi. pentru grecii vechi. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. înaripatul. a inspirat nu numai pe poeţi. numai forţa universală. prin Eros.

Nereu. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. numită Amfitrita. se avântau cu toate să scape corăbierii.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . Odată. lunecând prin valuri. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. Dar şi mai mult iubea delfinul. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. Nimfele nereide. alt zeu bătrân al mării. cumva. care-şi avea palatul în apele Egeei. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. se ridica-n Egeea3 . îl îndrăgea nespus. Mama lor era Doris. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării.. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. în număr de cincizeci. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. şi tatăl lor. zeul care purta în mâna lui triena2 -. o nimfă oceanidă. despre delfin. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici.. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. pe când zeul se preumbla pe mare. erau nişte copile de-o bunătate rară. P .

Şi ca să scape. deodată.... îmi întăresc domnia. fata a fugit într-o peşteră albă.. la mine. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi.. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. Nici prin gând nu-mi trece. Nici nu vreau să-l văd. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. A . căci îi cunosc puterea. De mă însor cu dânsa. puzderii de corăbii. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd.. în palatul de aur din Egeea!.. Nu..” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?.. Pesemne.. Iar ea. însă.. Ia stai s-o mai privesc. ca să-i dea de urmă. între valuri. Copilele danţau într-o insulă Naxos.. vrâstată cu vine de argint. Poseidon. Aici veneau noroade de vietăţi marine. tăioşi cum e oţelul.. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă..178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei..... „Ce cântec!.. o căuta şi. Căci nimfele. Şi caii lui la fel.. puse doi delfini... şi sfarmă... când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. .. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. şi asta va fi bine!” Şi. căci stăpânul e supărat cumplit. şi-a spus în sine zeul. izbind-o neîncetat de stânci.. de marmură. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră. ca danii. au contenit din danţ şi au sărit în mare. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva. Nu... blândă din fire. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu. şi zeul se oprise. Răspundeţi.. ce-i aduceau. ce este atât de mânios. vrăjit de melodia ce o cântau în cor. scoici..... Dar zeul din Egeea.. Şi-o zguduie. a trimis peţitori.. Ce visare!..

încâlcit. unde domneşte Hades..179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. au şi pornit înot.. Încât zeul Poseidon venise în zadar. de mânie. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. şi apa acoperise ţărmul. Ba chiar s-o şi peţească. în noapte. s-a-nveselit nespus. aflând vestea. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. credincioşi. insule şi maluri. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. corăbii. nici de data asta neizbutind s-o afle. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. a scufundat din nou. Delfinii. Poseidon. căci nu dădea de dânsa. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare.. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. Jivinele din apă. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru.. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. o meduză.. un peşte. Atunci.. şi s-a ascuns mai bine. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. În zadar o căuta. A ridicat tridentul. Abia târziu. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. într-un cotlon al mării. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. ca să-şi pieptene părul albastru. aşa-şi trântea tridentul. sub furia lui. P . Poseidon. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. să aducă iute ştirea. cineva a vorbit – un şarpe. vrâstată cu vine de argint. careva.

— Mărite. cântând cu toate-n cor. sfă-râmă şi insule. preafrumoasă nimfă. Sfârşindu-se cu nunta. În jurul lor săltau nimfele nereide. Puterea lui e mare. aflate în Egeea. Jucându-se. Ea ridicase capul. a strâns în mână frâul. de spaimă pentru dânsa. şi fă cu dânsul nunta. copilă. de salturile repezi ce le făceau delfinii. unde s-a făcut nunta. stăpânul nostru este. Căci el te vrea soţie. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. Poseidon. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin.. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. frumoasa nereidă. cleştar şi diamante. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. De nu primeşti. au spus dânşii – în limba lor.. şi ţărmuri şi numai tu. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi.. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. după stăpânul Zeus. Nedumerită încă. desigur – când ne-ai trimis în S . Privind astfel spre dânşii. Poseidon. fecioară. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. Palatele de aur. în iarbă. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. cel mai bogat din lume. îndurerat. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. plin de fală şi plin de mulţumire. ţinând în braţe lire.. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. Ascultă-l deci. de tumbele ghiduşe. şi monştrii au pornit. au munţi de avuţii. purtată tot de-un monstru.. c-o strălucire vie. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. Era.. să ştii. un mărgăritar mare. în cinstea Amfitritei. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. cu glasul tunător. Blestemele-or să cadă asupra ta. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. precum se spune.

din creştet până-n brâu. Şi şi-a întins tridentul..181 lume. alături de-Amfitrita şi tatăl său. — Cuvântul mi-l voi ţine. marea dezlănţuită. cleştar şi diamante. Căci uită-te. Poseidon. ca toţi zeii. furtuna se potolea pe loc. urla înverşunată. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. Era urât ca moartea. în palatul de aur. Din încuscrirea asta s-au născut regi. ce parcă scânteia. eroi şi-alteori nişte monştri.. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. Dacă sufla în scoică. alteori. ce se numea Triton. după nuntă. slăvite.. ţintuindu-i pe boltă. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. a glăsuit Poseidon. ca Apolo şi ca atâţia alţii. ce-i A . dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. În acest zeu. dintre zeiţe. Poseidon. Fireşte.. suflând în scoică. ce se numea Toosa. sau. când s-a sfârşit potopul. mărite. Triton era ca zeii. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. Acum o aşteptăm. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. Răsplata o veţi primi pe loc. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. ce geme mânioasă. din apele Egeei. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. elinii vedeau însăşi furtuna. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. lovindu-se de ţărmuri. mireasa-i lângă tine. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. Dacă intra în mare. De-aceea locuia. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. apa îi ajungea abia la mijloc. Triton a fost acela care. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. El era. pe nimfa Amfitrita. marea se-nvolbura. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. Ca Zeus. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita.

Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Ridică-ţi dară capul din valuri. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. silindu-se să-i placă... vor fi tot ale tale. Mai dulce ca un strugur. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. Dar tot tu. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. Vedeau şi-auzeau totul. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. pe Acis.. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Numai că.. Şi-n locurile-acestea. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. un păstor. fecioară.. Polifem se coboară din munte pe colină. Vuiau în zare munţii. o fiică-a lui Nereu. De-aceea.. Şi-şi retezase barba murdară. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni.182 slujea de măciucă. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. Atât că Galateea iubea. şi începe să cânte. Ah. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. de crudul Polifem6 .. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase.. Tu însăţi vei culege. o socotea în mare. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. fierbea de-atâta larmă.. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. Galateea! Nu mă dispreţui.. Nici Zeus n-are. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. nu-ţi va lipsi nimica.. Avea numai o lege : poftele lui. Galateea. Din sân îşi scoate naiul. De vrei să-mi fii soţie. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. nici frig în toiul iernii. pe-un tânăr. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. ascunsă undeva. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti.. şi-atât!. cu mâna ta. poate. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. aproape să le frângă. Mai proaspătă ca gheaţa.. Mai moale decât puful de lebădă. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. care îmi cad pe umeri. de mult. Legenda ne arată că fata. ai pricepe că ai greşit. Dar fiul lui Poseidon. Eu mă cunosc mai bine.. parc-ar fi o pădure. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. Mai zveltă ca aninul.. Mai surdă decât marea. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . ce intră până-n mare.. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. într-o zi. fugind din calea mea mereu. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. zbuciumată. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. dacă m-ai cunoaşte mai bine.. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. să o ademenească pe mândra Galateea. îndrăgostit de nimfă. la poalele colinei. şi marea. lăsând naiul. Vroia să pară chipeş. şi se ferea de monstru.. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. şi turmele.

..183 ar fi o urâciune. sfârşindu-şi vorba. Galateea!. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. de pe ţărm. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute.. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. Şi-atunci. fierbinte. nici calul fără coamă. printre pietre. De-acolo.. un izvor... Apoi. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem.. dar el îmi e destul. .. să-l ajute. Nimfa se zvârle-n apă. Deodată... Ce-a plâns sărmana nimfă.... Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. numit de nimfă : Acis. dacă vei fi soţia lui Polifem. şi-n jur au crescut trestii.. Am doar un ochi în frunte... Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare.... El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. Dar e ultima oară când vă găsiţi alături.. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. îi vede pe cei doi. din stâncă. şi fii soţia mea!. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!. voi. legenda spune c-a ţâşnit cu putere.. Ascultă-mi rugămintea. un râu cu apă rece. Acis strigă cu groază : — Ajutor. uriaşul ?.. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge. Acuma s-a sfârşit!. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm.. Şi-a implorat pe zei.. râdeaţi de mine.....

cu apa ei albastră sau verde-vineţie. spre aventuri şi fapte glorioase. cu forţa ei nemărginită. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii.184 Note: 1. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. care înseamnă stăpânul apelor. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. Amfitrita. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. De aceea. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. sus. prin saltul său. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. Desigur. se va mai vorbi. se afla marea. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. peste aria mării. 3. în goană. 2. parcă le îmbrăţişa. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Această forţă a mării trebuia înduplecată. În urma răzvrătirii lui Poseidon. după credinţa lor. parcă în tropot. Marea. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. elinii au personificat-o. Însă acolo. 5. Calul simbolizează. care se alăturase Herei. fără îndoială. 4. în cer. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. lăngă ei. acest fiu al lui Poseidon. nu era alta mai teribilă decât a mării. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. prelungind coastele. pe vreme de furtună. Troia. zbătându-se între maluri. care poate construi tărâmuri noi. se afla Zeus. se aseamănă cu valul. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. Dealtfel. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. născocind pe zeul Poseidon. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. . dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. Coama lui răvăşită de vânt. nu numai să dărâme. în legenda lui Odiseu sau Ulise. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. pe îndelete. Ea îi purta pe valurile sale. cândva. împotriva stăpânului Olimpului. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. prin depunerea de nisipuri. Despre Polifem. 6. urlând. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. el fiind şi zeul cutremurelor.

sub . în neguri. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. ale norocului şi păcii. în Olimpul lor. De-aceea. ţinutul misterios al morţii. numit Infernul1. păstrându-şi pentru dânsul cerul. numite şi Câmpiile-Elizee. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. din marele-i regat subpământean. îi dăruise marea lui Poseidon. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. L egende nu sunt multe despre Hades. poate. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . Hades. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. Zeus. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. cântau şi dănţuiau în râs şi glume.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. În timp ce zeii. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. Chiar numele i-l pronunţau în silă. Oamenii nu-l iubeau deloc. să-şi capete osânda necurmată.

ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. Tanatos era moartea însăşi5. şi-i pedepsea pe muritori. luntraş bătrân. pe muritori. crainicul tatălui ceresc6 . nevăzut. de nouă ori.. Pe acest drum se aflau genii tăcute. Şi. purtând o mantie ca smoala. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. mai trecea şi peste râul Aheron8. Căutau pe criminali. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. putea să-şi împlinească voia. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort... ba şi mai bine. ca într-un ghem. se-afla Cerber. decât dacă plăteau lui Haron. foamea şi chinul. să iasă. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. de cum treceau de apă. sau de argint sau de aramă. venea în faţa judecăţii. un ban de aur. boala. înconjurat de râul Stix7 . zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades.. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. Morţii-şi ţineau în gură banul. cum sunt văzduhurile-n zări. până ce-i nimiceau cu totul. Pe capete se foiau şerpi. către palatul zeului Hades. Iar umbra o lua zeul Hermes. cât timp sta Hermes în Infern. Dar umbrele nu puteau trece. solzoase. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. trecând de locul străjuit de Cerber. Zeii nu se temeau de genii. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. răutăcioase. hâde. larg deschisă . Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. ce-aduceau lumii jalea. duşi de nevoie prin Elada. bătrâneţea. lângă poartă. Ceilalţi. Atuncea se ivea Tanatos.. în veci. sperjuri. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. nenorociri şi griji şi boale. Dar Hermes nu întârzia. pe trădătorii din războaie. În calea lui. nu mai putea să-l vadă nimeni. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. grijile. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. şi zeul. sărăcia. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. El smulgea umbra celui dus.. monstrul cel cu trei capete. şi-i urmăreau cu multe rele.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. C . şi războiul. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. teama.

gemeau în chinuri osândiţii.. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. pe-o cale tot atât de lungă. sus. Bătrân. Acolo se găsea Tantal9. Călăii l-au vârât în apă. pe muntele Olimp. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. toţi pomii îi piereau din faţă. şi noapte. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. Şi cum căta să-ntindă mâna. sub întreita suferinţă. . până la brâu. nici nu se ostenea s-audă. un rege care. bătut cu bicele de genii. batjocorit şi zi. aşa ca ei să se ferească. să ia o fructă de pe ramuri. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. ce nu putea fi sfărâmată. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. şi mai ales ale lui Zeus. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. încruntat pe tronu-i. dându-le muritorilor. zgâriat cu gheare ascuţite. Pentru toate aceste fapte. se mâniase. şi pere. Ramuri cu rodii şi naramze. făurită din diamantul cel mai tare. doar cât privea puţin spre stâncă. în Olimp.. Să simt-aroma că-l îmbată. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. mere.. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. şi smochine.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. erau pe loc zvârliţi în Tartar. Iar ei cădeau de-a rostogolul. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. să-şi potolească puţin foamea. Aici. cât e din cer pân'la pământ. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat.. şi frica-i măcina puterea. Să vadă apa şi să-i fie sete. străvechiul rege sta în apă. aflându-se odată la un ospăţ. într-un lac limpede şi rece. Dar cum se apleca spre apă. cu barba colilie. Ca să răzbune nedreptatea. apa se retrăgea spre maluri. de veacuri lungi neostoită. Să-i crească foamea fără margini. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. închişi cu-o poartă.

dar nu-ndrăznea să se oprească. pe care îi avea Hades în Infern. cât e el de mare. în timp ce Ixion. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. Abia putea să mai respire.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. viteji şi vrednici. ca şi cei drepţi. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. — De ce ? îi întrebase Ixion. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. Iar roata se-nvârtea întruna. Voi. sărmanul.. Cei trei judecători.. un om de rând. nespus de-nalt. De ciudă şi mânie. da'ndată ce-ajungea pe culme. Şi însuşi Zeus. cu şerpi oribili. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. încinsă bine-n flăcări. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii.. legile aspre. sub ochiul ager al lui Hades. ce îndurau pedepse crunte. — O cutezanţă nemaipomenită!. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. zeii. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. hotărâte de către Zeus. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. şi l-au legat. în loc de lanţuri. Zeus. i-au răspuns zeii. — A!. Hades îi răsplătea anume. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. Dar tu. să caţi spre slavă. S . n-a înşelat atâtea pământene ?.. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. aflând. că este dat de gol.. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. ale norocului şi păcii. Sângele îi curgea şiroaie. Trupul îi tremura ca varga. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus .. din trupul vlăguit de trudă. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. pentru toţi. regele din Corint.. şi pentru ea. cu numele de Ixion. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. cu umilinţă şi cu teamă... ţipa şi se zbătea de groază. cum hotărau judecătorii.. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. şi pentru tine. o eumenidă se ivea. era o cinste şi o fală.

. pe lângă ea. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă... o fi grăit iar zeul Hades. sub apriga domnie a lui Hades. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat. la marginea lumii. născută din iubirea cu Demetra. Abia de respira Zefirul. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. o fi spus Hades. la o nevoie.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. Hades. desigur. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. împrospătând mereu văzduhul. nu bătea vântul... Şi. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic.. să-mi dai un ajutor. Ştia prea bine că Demetra. Demetra11 . Însă degeaba!. De-aceea nu-mi găsesc soţie. Numai de poţi s-o iei. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. pe care-l stăpânea.... D . frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie.. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau... care era părintele fecioarei. zeiţa holdelor. Durerea nu se cunoştea. în care oamenii nu vin cu bucurie. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu.. Şi fiind el zeu atât de mare. chipul lui Hades : bărbos. pe pajiştile-nmiresmate. era o ţară-ncântătoare. Destul că nu-mi stai împotrivă tu.. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. Şi s-ar cădea. cu fală. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul.. nici cald. Aici. — N-ai grijă în privinţa asta... înţeleaptă.. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. posomorât şi rece.. Zeii la fel. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. auzind vorbele lui Hades. Zeus o fi zâmbit pesemne. La fire este potolită.. zeiţa holdei însorite. A aşteptat un timp. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. Este cuminte. ar fi având o fiică minunată. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. Nu era frig. tatăl ei. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri.

.. Blânda fată. prin grote şi pe creste sure.. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. să-l rupă. Hades. pe oameni. cât scăpărarea unui fulger. în insule. zei sau oameni!.. Văzând că nu e glumă. târând un car măreţ de aur. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. Apoi un geamăt lung de groază. Îţi dăm o veste dureroasă. iar turmele piereau.. păşuni. câmpii cu grâne. păduri umbroase. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. Iar Zeus s-a temut. Să vadă ce e de făcut... Din car. că năpădise tot pământul. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. plâns cu suspine. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. Cora.. Iar Zeus se ferea s-o spună. şi tot ce se afla-n grădină.. Pământu-şi închisese bolta.” N-aveau de unde să mai afle.. Dar nimeni nu aflase taina.. a prins-o.. Oamenii vor muri de foame. Însă n-a dat de urma Corei. . a pierit iarăşi în adâncuri. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. Şi carul. I-a întrebat pe zei. doar-doar o va găsi pe Cora... roze. A fost însă furată Cora.. îndârjită. Pierise carul ca năluca. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei... Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. întreaga mare şi chiar cerul. pământul n-o să mai rodească!. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. aprinşi cu vâlvătăi în Etna. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. Cora mai zăreşte şi un narcis... şi pomii îşi pierdeau belşugul .. Se petrecuse totul iute. pământul s-a deschis în faţă-i..190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară.. nimeni!. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. o plantă mândră. Şi ţipete.... — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. cum s-o împace pe zeiţă.. Deodată. nici sacrificii. În deznădejdea ei. ca-ntr-un cleşte. Cora. a şi plecat în lumea largă. flămânde. Săriţi voi. uimită de narcisul atât de neobişnuit. cu braţele-i vânjoase. şi chiar păşunea vestejise.. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra.. De cine ? Unde ? Nu se ştie!.. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. livezi. neclintită.. flori de şofran şi violete. luând toiagul drumeţiei. s-a îndreptat spre el. scumpa copilă a Demetrei. a spus Demetra. zicea zeiţa.. Cădeau şi grânele uscate. s-a mâniat atât de tare. cu-nfăţişare uimitoare. — Nimica n-o să mai rodească. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. a fost răpită.. ocolind livada. Copila ta gingaşă.

Eşti stăpân drept şi tare vrednic. nici jertfe şi nici preoţi.. la Hades. Mama şi-a strâns copila-n braţe. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. cu noi toţi. stăpâne ?.. şi toate fiinţele-or să piară.. să n-o piardă în nici un chip. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa... să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. şi-a înflorit. şi totul a-nverzit ca-n farmec. privea zâmbind către Demetra.. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. În temple s-au aprins iar focuri.. sus pe pământ. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună.. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. Grăia din slavă însuşi Zeus. rugându-l s-o lase liberă pe Cora... i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. dar până la sfârşit a spus. în stâlpi tremurători şi palizi.. I-era ruşine. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. a trebuit să se supună. s-a auzit atunci o voce. — Nu!. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa.. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. şi fumul s-a-nălţat spre slavă... să se întoarcă la Demetra. I-era teamă. zeiţă..191 — Rămânem fără sacrificii. la nările lui Zeus. Să zbori până la Hades. o treime din timpul cât durează anul. Restul – două treimi din an – va fi cu tine... Şi el. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. Zeus olimpianul. Nu te mânia. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. copila mea ?.. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. şi cere-i să-i dea drumul Corei. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. purtând miresmele plăcute în cer. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ... Mâncând-o. simţind fumul din jertfe. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. numai o parte. Călăuzită deci de Hermes. după-ndelungata ajunare. Hermes. să ardă jertfele aduse. a dat şi roadă. DAR… rodii12... Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus.. Şi Hades n-a avut ce face. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. dar. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă.. ogoare şi livezi. — Va sta alăturea de mine două treimi din an.

După această întâmplare. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 .... căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. nu numai Hades. era acum la rând cu toţi. Legendele nu povestesc. având pe Cora. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades.. cum hotărâse Zeus. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. în fiecare an. de-atunci. adică zeul cel bogat. Iară lui Hades i s-a spus. El. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. Şi-astfel. Cora stătea pe lângă mamă. la fel ca zeii din Olimp.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. . zeul morţilor şi-al groazei. Era bogat şi mulţumit. Era bogat. ci şi Pluto15 . şi iarna cobora la Hades13. de primăvara până toamna.

cu barbă. şi Cocitul – râul plânsetelor. într-o stare asemeni morţilor. de bună seamă. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. în draci. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. Şi au numit pe acest zeu : Hades. cu o mantie neagră pe spate. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. după cum se ştie. Când grecii l-au născocit pe Hades. nici să ia parte la consilii sau ospeţe.193 Note: 1. un an întreg. Deşi denumirea de Infern. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. pietros. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. totuşi o folosim în povestirea noastră. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. Râul curgea printr-un ţinut arid. provenind din trei izvoare. Pe rîul Stix se jurau zeii. de bună seamă. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. cel mai adesea. cu fantezia lor bogată. şi bice-n mâini. Atunci. Tartarul este asemeni iadului. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. albăstruie. ameninţătoare. . 5. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. într-un fel de gură ca de vulcan. trebuia să stea. este de origine latină. în care geniile infernale au fost transformate. purtând. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. sub influenţa religiei. De aceea elinii. ca un schelet. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. sau. în schimb. în loc de sabie. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. 3. asemeni unui şuvoi negru. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. misterios şi înfricoşător (astăzi. 6. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. De fapt râul Stix. fiind mult prea cunoscută. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. despre care se vorbeşte în legendele noastre. numit mai târziu Mavronero. Legendele noastre populare. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. 7. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. „Oreste”de Euripide etc. 4. Piriflegetonul – râul de foc. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. în legendele noastre şi ale altor popoare. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. Geniile Infernului erau : harpiile. este un râu obişnuit care. eriniile şi eumenidele hidoase. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. 8. Hades însemna : nevăzutul. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. au vrut. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. 2. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. dată ţinutului lui Hades.

Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. sub diferite variante. de unde nu mai ieşeau niciodată. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. iarna. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. adică suferinţe fără seamăn. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. Şi telegarii şi-i mână în goană.. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. strigându-i pe fiecare. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. de o negrăită frumuseţe. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. 12. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. şi zeul calcă brutal pe ele. El găzduia şi plantele. mai bine decât orice.” Mai cunoaştem un grup de marmură. pe timpul iernii. 13. După strângerea recoltei. împrumutat şi de latini. până primăvara. zugrăvită de Nicomahos. un pictor din antichitate. locul groazei. sculptat de Girardon. 10. ea exprimă. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. după cum socoteau elinii. Demetra se chema la romani Ceres. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. mai ales la popoarele slave. Într-o pictură veche. Rodia era fructul iubirii. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. Romanii i-au spus Proserpina. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. Numele Pluto. pe nume. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. Este timpul când Cora stă la soţul său. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. sămânţa este vârâtă în pământ. căldura şi lumina. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. latine şi chiar germanice. 11. pe mama sa şi pe tatăl său. 9. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. de pe un vas. par vii. . Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. în care caii cei negri. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie.. Zeus. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. 15. sub formă de seminţe. din Lidia – Asia Mică. înhămaţi la carul lui Hades. înseamnă bogătaşul. Aşa cum este aici înfăţişată. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. 14. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. când va încolţi din nou. care primea morţii. adică în tărâmul lui Hades. strigându-şi în ajutor nimfele surate. Elinii au poetizat acest fenomen.194 unde umbrele îndurau suferinţe. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”.

Hestia. Păstrează-ne uniţi. vărsând câteva picături pe vatră. focul pe care ardeau jertfe. şopteau cu toţii. Nici focul clocotelor surde. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. ulei.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. între ei. Iară Hestia1 păzea focul. — Ţie ne închinăm. ci focul caldelor cămine. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. şi mai târziu zeul Apolo. ar fi dorit-o de soţie. cântând-o pe Hestia. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. fiind eliberată. Hestia. deşi Poseidon. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. arzând pământul în adâncuri. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. Nu focul slăvilor înalte. pentru-această puritate. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. sau focul ce urma să ardă jertfa. şi-n fiecare casă din Elada. în care focul pâlpâia voios. în D . Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. Îndată după doborârea zeului Cronos. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. sau măcar apă. ţâşnind în fulgere spre oameni. Focul. osteniţi de muncă. Şi.

Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. auzind întâmplarea asta. Tu bucură-te. Zeiţa îşi schimbase chipul. Ea a rămas neprihănită. pe când se îndrepta spre casă. Iar când se-nfiripa o casă nouă... voi depăna povestea despre Demetra3. — Ia stai. Dar eu. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure.196 fericire. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci.. fată dragă. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. un om bătrân numit Celeu. Aveau şi ei o suferinţă... Acolo vieţuia.. dar unde.. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. ducând în spate nişte vreascuri. pe vremuri. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii.. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche.. dar nu s-au mai gândit Î ... Fata la fel.. zeiţa soră mijlocie. Şi-a dat să plece mai departe. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. S-a folosit însă de-un om. că poţi rosti cuvântul : tată. Erau miloşi. căutând pe scumpa ei copilă. cu inimi bune. De Triptolem. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. să nu se afle că-i zeiţă. vestit de harnic şi cinstit.. eu mi-am pierdut copila. Părintele ţi-e lângă tine. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc.. dar necăjit peste măsură. neagră. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. să n-o cunoască nimeni. mânând din urmă două capre. Pe vremea când zeiţa umbla. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea... se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 .. precum jurase-n prima zi. când un fecior se însura. feriţi de boale şi alte rele. Şi-aşa umblând. după poruncile zeiţei. a spus zeiţa. Demetra i-a răspuns în dodii.. — Mă duc în lume. măicuţă dragă ? Uite. Pe lângă el mergea o fată. n-aş putea s-arăt. fata lui cea mai mărişoară.

Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. cu voie bună. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească... cerea mâncare. Copilul cel bolnav. Vreau să mă joc!.. fructe şi miere. i-era foame. Zeiţa ar fi vrut să plece. mamă.. de care îi povestea pe drum Celeu. Oricum ar fi. zeiţa. o miere dulce ca nectarul. o alinare cât de slabă. poate.. de-o vreme. — Mi-e foame. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. din patul său de suferinţă.. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate.. a zis bătrânul. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii... vino. Şi toţi. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. În acea clipă.. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. .. şi înţeleg că va să moară. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . Cum a intrat aici. şi fata lor săltau în juru-i. către coliba lui Celeu. s-au pomenit lângă colibă. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. Triptolem. şi ce pot spune ?. Dar cum băiatul. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. — Poate nu e pierdută de tot copila ta. tot povestindu-şi. sărmano!. Demetra i-a dat lapte cald. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. Aşa doreşte poate Hades. — Leac nu-i găsesc. plin de vigoare. Mişcată de atâta jale. zicea băiatul. Odihna ţi-o aduce. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. Ce pot să fac ?. L-a sărutat domol pe buze. Mergând astfel.. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. Celeu şi Metanira.. la poalele unei coline. zicea Celeu.... Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. N-avea putere să mai plângă. şi mi-e sete!. Pofteşte în coliba noastră.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. Ai casei au mâncat cu poftă. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat.

drept preoţi. V . ce te-au împins să-mi smulgi copilul. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. Bătrâna. făcându-se din nou zeiţă. eu am să fac din fiul tău.. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. — Sărmano. — Şi totuşi. — Copilul meu!. Acuma totul se sfârşeşte... zgomot. un templu mare. Vârând pe Triptolem în flăcări. mii de stele scânteiau pe boltă. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. — Mă iartă. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. Şi. Şi. cu glasul tremurător. pesemne. Pentru că. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. Mii. cea încărcată de foloase şi pentru zei. n-am ştiut! a rostit mama. cu grijă. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa.. cât ai răsufla o dată. Iubirea. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. mama a şi fost lângă vatră... A mai şoptit cuvinte. pe colină. grija ta de mamă. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. cheamă poporul. şi pentru oameni!. zeiţa s-a sculat în taină. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. Clădiţi acolo. în nişte taine sau mistere. l-a mângâiat uşor pe frunte. luna. este vremea să aflaţi toţi. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. cu spaimă.. îl afunda. — Bătrâne. Şi vă voi iniţia. a grăit zeiţa către Celeu. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. Eu sunt Demetra.. Iar părul galben. La miezul nopţii. de-o frumuseţe uimitoare. A auzit. cum sunt mamele. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. L-a luat pe Triptolem în braţe. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. iată. am vrut să îl purific.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. bătrâno ? a strigat tare Metanira. tot ea.. Ce faci. cum e spicul cel auriu din miezul verii.. S-au culcat cu toţii. L-a smuls pe Triptolem. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. a glăsuit din nou Demetra... care-l vindecase pe Triptolem. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. iar purtătoarea de făclie. i-a grăit Demetra. nu au avut urmare bună.

Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. mei. a dat să-mpungă pe flăcău. un meşteşug atât de spornic. ha!. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus... Triptolem6 s-a făcut flăcău. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. templul vestit din Eleusis. Acuma-vei pieri!. Noaptea. al cărei ţipăt parcă-i hohot. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. în tainele agriculturii. flăcăul a pornit spre casă.199 Şi cum a poruncit zeiţa. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată.. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7.. şi-au construit un templu mare. din ură şi din invidie pe tânăr. pe care şi-o pregătise de cu seară. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită.. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. îşi spunea regele în barbă. Demetra însă. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. Demetra cea cu păr bălai. nebun. Era un car tras de balauri.. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. a pus la cale să-l ucidă. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. ce purta numele de Lincos. s-a îndreptat către palatul regelui. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem.. pe uşă şi a pierit către pădure. Aici domnea un rege aspru. om hain. Celeu a şi chemat poporul. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. ce-l veghease pe ocrotitul său. Odată. s-a năpustit. cu o suliţă. să-i spună ce gânduri l-au adus. Dar Lincos. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. S-a făcut că-l primeşte bine. totuşi. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. secară. o ţară unde fusese rău primit8. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. pe când dormea flăcăul. Dar linxul. serbările eleusine9 . hohotind sălbatic. Cu ţipătul său. părăsind Sciţia. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. T . De cum a poposit flăcăul în ţara asta. şi-i îndruma cu-nţelepciune. Şi Triptolem..

tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. Un stejar falnic. s-a auzit o voce blândă... strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. Atunci Erisihton.. Şi a lovit cu-nverşunare. cu furie.. Astfel se spune că. — Stăpâne!. odată.. — Tăiaţi-l!. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. plăcut zeiţei. atât de largă. în temple. rămuros. tot îl dobor. vei suferi şi tu. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. Tu. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. cu ciudă. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. în trunchiul lui trăia o nimfă. Primeşte dar ce ţi se cade. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. — Zeiţă. Căzând.. O nimfă dragă a zeiţei.. Numaidecât. Şi oamenii. a zis Erisihton.. le-a poruncit dânsul. a cutezat un sclav să-l roage. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. tirane. îmi dai poruncă ?. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. un bătrân rege tesalian.. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar.. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. tăiat de tine. o supăra rău pe zeiţă. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. va săruta curând pământul... tu. veneau ades lângă copac. a prins în mână o secure.... Ajunge. în trunchiul lui. Nu mai da. S-a prăbuşit în tină trunchiul. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. pentru-această faptă.. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. Află însă că.. ce se numea Erisihton. Cununa lui.. — Ce-ai spus ?. Şi de-ar fi dânsa în persoană. sclav.. prea darnică.. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. A clătinat C . cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. ar fi-nfruntat-o pe Demetra.

să-mi potolească focul gurii. ca să-şi mai capete bucate. fără multă vorbă. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. Cu timpul. fripturi din fel de fel de păsări şi animale.. şi-mi cumpăr iar bucate multe. a spus Demetra mâniată. la rege. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. — Să vie Foamea.. i-era mai foame. uscate. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. şi sărăceşte tot regatul. nu mai are ce să mănânce.. Multe. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . mai înainte. cu buze vinete. părul zburlit şi pielea aspră. Şi-n Sciţia se afla Foamea. Dar Metra. bănuindu-i gândul. şi l-a-nvelit. Regele. zice dânsul. dinţii mâncaţi ca de rugină. Cerea mereu alte bucate. pornind înspre Tesalia mănoasă. însă. cu aripile sale negre.. dormea adânc în acel ceas. care săvârşise fapta. şi a suflat asupra-i fiere. copila lui cea mai frumoasă... ca într-un giulgiu. — O vând ca sclavă. să cheme Foamea. Mănâncă tot ce se găseşte. tot mai multe. ce i-a pătruns în măruntaie. ce să vândă. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri.. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. nici fructe nu mai dădeau pomii. înfloritor mai înainte. Acolo nu mai creşteau grâne. şi tot mai multe.. a pătruns în palat.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. carne fiartă. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. De ce mânca. din toate felurile. Slugile s-au pornit în fugă.. cu gura lui nesăţioasă. Mănâncă avuţia ţării. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. toată ţara. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe... Merinde care-ndestulau.. Atunci pune ochii pe Metra... unde domnise crudul Lincos.

Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 .. Fugind de la stăpân. se-ntoarce la tatăl său. Până la urmă a pierit.. astfel dobândită. ajută-mă să nu fiu sclavă. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. împuţinându-şi astfel trupul. nu-i mai ajunge regelui. să se hrănească.. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. Erisihton îl vinde iute. cel mai puternic după Zeus. Metra se schimbă-atunci în câine. zeule atât de mare. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea.. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. ce-o vinde iarăşi. Şi-atunci. . în orice animal din lume. Se face cal. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Dar hrana. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton.202 — Tu. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. după voie. scapă-mă de-aşa ruşine.

În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. cu văl pe plete şi pe umeri. elinii. zeiţa este reprezentată. pe care poporul nostru o numeşte.203 Note: 1. după unii mitologi. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. Cu indexul arată către slăvile înalte. 5. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. emblemă a suveranităţii. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. Seminţele aşa-zise fermecate. de cei dintâi plugari. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. Hestia. După legendă. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. pe care ei îşi găteau hrana. La fel. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. însuşi Lincos. cu falduri-lungi. plin de curăţenie!”. Cuvântul Triptolem înseamnă. înşelăciuni sau duşmănie. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. 3. semănatul şi secerişul. 6. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. sunt seminţele de mac. Focul purificator de molimi. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. cum se numea. De aceea. ţinând în mână sceptrul. La romani. Focul cel blând din vetre. în chip poetic. înveşmântată într-un dublu hiton. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. o vedem pe Hestia sau Vesta. Demetra sau Ceres. Această dăinuire a focului însemna. aflată într-un muzeu de la Roma. hohotea de bucuria izbânzii. un pritaneu. acest foc era păzit de nişte preotese. 4. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. cum este statuia intitulată Giustiniani. dealtfel. 2. Poate din pricina aceasta. dealtfel. În opere vestite. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. 8. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. râs. prin acest gest. uneori. unde să ardă focul sacru. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. . de oarecare siguranţă în colectivitate. 7. Demetra. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. Cum este flacăra de pură. Astfel justificau. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. chiar viaţa. numite vestale. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. când se duceau la luptă. cu putere adormitoare.

care întruchipează abundenţa. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. plantele. în general. Prin fapta lui Erisihton. Serbările din Eleusis. Erisihton. zeii naturii îmbelşugate. În operele plastice. adică duşmănos zeiţei. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. Când este astfel reprezentată. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. ogoarele sau păşunile. am putea spune noi. mai ales orz. Alteori ea are o ţinută simplă. de fapt. ce imitau. uscat. se risipeşte în nisipuri şi praf. pe cât se pare. soarele însuşi. zeul viţei de vie. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. cu fulgerele şi trăsnetele lui. având numai o bentiţă peste păr. cum se purtau în Eleusis. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. marea cu furtunile sale nimicitoare. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. . şi Dionisos. care asigura belşugul de roade. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. pe câmpia Rariei. demnă.204 9. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. Elinii. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. cu Hestia. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. care distrugeau copacii. flori de mac şi alte ornamente vegetale. Nu mai pot vieţui nici animalele. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. numită Raria. pe care-l duce vântul. grădina sau pădurea. 10. se sfărâmă. Aici. când era prea arzător. fără vreun scop şi fără milă. cuprindeau şi o serie de practici religioase. adică zei pământeni. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. cum erau Demetra. fără podoabe. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. părintele agriculturii.

pe cât se crede.. dornică să se răzbune. prinţesa-l roagă. pătrund prin case. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă.. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. Hera. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. Mulţi se pretind că-s zei. — Îl rogi. A poruncit. ca să înşele fetele prostuţe.. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. precum spune. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. Cum a silit-o să-i devină soaţă. De-atâtea ori se supărase Hera. desigur. aflând această nouă necredinţă! Şi. după aceea... să i s-aducă-un nor de aur.. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. de-i Zeus. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. dar nunta s-a făcut. nu se ştie. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. Şi a pornit pe el zeiţa. luând chipul doicei lui Semele. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. Aşa socot c-ai păţit tu. s-a prefăcut într-o bătrână. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus.. Şi-a sfătuit-o.. către palatele din Teba. Cadmos. copila regelui din Teba. Şi totuşi. sau cum a amăgit-o. mângâioasă : . să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească.

. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. — Îţi jur pe Stix. a vrut să spună Zeus. Semele. pristave. din flăcări. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. slăvite. şi se pogoară iar în Teba. şi nu altul. chiar în clipita următoare. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. Au râs puţin de dânsul zeii. şi focul.. la fel ca-n sânul unei mame. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. De fapt. o-ncinge iute pe copilă. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. ce-a-năbuşit şi a stins focul. căci băieţaş era copilul.. peste podele şi-n tot locul. tu ai să vieţuieşti. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. Şi.. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera.. cu fulgerele-n pumni şi faţa. pruncul ăsta. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. aş vrea să-mi împlineşti o vrere.. l-a scos frumos. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. — Taci!. tatăl lui. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. şi el.. peste ziduri. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. printr-o taină cunoscută numai de el. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. Taci!.. din coapsă. ţi-ai pierdut mama. Însă abia deschide gura. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. la care-ar fi născut Semele. Socrul S . rosteşte Zeus. cum urzise Hera... şi chiar la vremea cuvenită. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. în strălucire şi putere. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. să mi te-arăţi. O iederă plină de sevă. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. la Teba cea cu şapte porţi. Îşi pune hainele de aur. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. totuşi.206 — De eşti tu Zeus.. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare.. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori...

Nebunia. Tu. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult.. şi Hera. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. pe Melicerte şi pe Learh. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. De cum a dat porunci zeiţa. cumva. a glăsuit zeiţa Hera. eşti mai cruntă!. Crima şi Jalea şi Teroarea. Hera.. Ea i-a dat zeului şi tirsul. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. tot la fel.. urmată de un cortegiu fără seamăn. geniile rele-ale lui Hades. pe Melicerte. pe Hera. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. un danţ frenetic. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. ca ginere şi ca urmaş... dionisiace. toiag şi armă totodată. Iar Ino. De îngrijit. în sânge.. Tisifone. ferită de lumina zilei. A născocit apoi tiasul. Erau acolo nişte furii. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos.. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. prin iscodiri şi vicleşuguri. regina Ino. şi ea născuse un copilaş. cumva. Şi a pornit în zbor. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. Porniţi. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. Abia de-o zi.207 meu.. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă.. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare... spaimă şi nelegiuiri. şi varsă peste ei otravă. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne.. zgomotoase. de vipere lucioase. a aflat că trăia copilul. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. Mai mult. Să nu mi-l afle.. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. şi glasul ei vuia în Tartar. — O!. Zburau cu ea. ce purta numele de Mistis4. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. deci.. voi genii.. care s-alunge umbra nopţii. foc. şi alte genii N . una dintre voi. Se nimerise numai bine. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. urlând turbate : Ura cea neagră. e soră bună cu Semele. pe Melicerte şi Learh. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. chiar ei să şi-i ucidă. a murit. dar Atamas e-n locul lui. Soţia sa.. Cadmos. soră cu Semele. Răzbunaţi-mă.

S . căzând în lături. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. şezând pe jilţul ei de aur. ca piatra dintr-o praştie. Nimfe şi prietene şi slugi. s-a depărtat. căutându-i pe Ino şi pe prunc. Cum au ajuns.. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. zice legenda că s-a cutremurat palatul. şi-l aruncase într-un zid.. Soarele. Learh. Porţile grele de aramă s-au zguduit. cu mâna-i neagră şi ciumată. Plină de ură. cum spun legendele eline. Şi-n timp ce furia. care trăiau pe lângă Ino. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. Ino – neştiind nici ea ce face. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. în pescăruşi. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. ce încă gângurea. pierzându-şi mintea. altul spre regele-Atamas. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel.. ea şi-a smuls... zbura din nou vârtej spre Tartar. care-şi ţinea la sân copiii. dată de şarpele care-l muşca. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem.. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. din braţele măicuţei sale. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. Dar Hera.. şi pruncii săi – pui de leoaică. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. făcuse semn. ce privea din ceruri.. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. mulţumită că-şi atinsese ţelul. se şi grăbiseră s-o scape. văzând-o pe soţia lui. Săriţi!. prea drăgălaşul Melicerte.208 nemiloase.

Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. Codrul îşi clătina frunzişul..209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând.. A zburat el. El colinda din ţară-n ţară. mai mult decât de fiinţa ta.. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii.. de lei. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. prin muntele cel 'nalt. Pe un măgar venea. Şi toţi făceau atâta larmă. beţivul. vinul curgea gârlă. în jurul lui Dionisos. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur.. în timpul nopţii următoare. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. — Să îngrijeşti de acest zeu.. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. dai cu-o beţie inspirată. a răspuns Nisa. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu.. prietenul său. Umbla întotdeauna beat. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. — Voi îngriji. Şi crescând el mai mărişor. neobosite. Aici. Iar de cânta-n păduri satirul. de tigri şi-alte fiare7 . până şi fiarele jucau. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. C . urmat de un cortegiu vesel. şi altele sunau din flaut Iar vinul. Silen. Umbla-ntr-un car tras de pantere. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. danţând cuprinşi de veselie. alături. format din nimfe şi satiri. fiul Semelei şi-al lui Zeus. Olimp. în încăperea-ntunecată. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!.. i-a poruncit pristavul nimfei. Nisa5 . băteau din tobe şi ţimbale. în Nisa. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. din slava lui. stăpânul ce se întâmplă pe pământ.

colindând pământul. bine. sorbind licoarea blestemată. lovind cu tirsul în Penteu. nu ştie că e fiul ei. Bătrânilor. ca o femeie. el însuşi urcă pe Citeron. din cele care îl urmează.. mai mult spre mama lui Penteu. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. Dar ca să nu se piardă vremea. Sub vraja lui Dionisos. ce-l socotise un mistreţ. Le porunceşte să alerge în goana mare. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. aflând vestea că s-apropia Dionisos. că zeul. să-l lege-n ştreanguri.. să râdem amândoi cu poftă. Aşa se povestea. strigînd tare : — Staţi!. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. ca o nimfă. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. Acolo se afla pe tron un rege nou.. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. Priviţi-acest mistreţ oribil. . a grăit zeul. Agave. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. Silen!. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. însă prin luptă glorioasă. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. Zvârliţi încolo tirsurile. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă.. am să fac o glumă.. surorile şi alte rude. se grămădeau să-i iasă-n cale.. — Rege nebun. Mulţi dintre oameni. Şi-şi cheamă slugile Penteu. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. nici vitejia. Ci-l socoteşte un mistreţ. nu vă istoviţi puterea. ce nu cunoaşte nici armele.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. fie. a început să râdă-n hohot... de pildă. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. care stă uimit privind la mama lui. puneţi-vă pe creştet coifuri. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. să găsească pe noul zeu. Îl aclamau pe acest zeu. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. — Surorilor. ca-ntr-un vârtej. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. lipsit de vlagă. cu flori în plete. Eu vreau ca prima să-l lovesc. nu foi de viţă şi ghirlande. grăieşte dânsa către bacantele din munte. numit Penteu.. pe care ne-o aduce zeul. O. Aşteaptă. Ares ? Voi. Şi ea se-ntoarce mânioasă. iar printre ele se găseau : Agave. propria lui mamă.. ajuns pe pajiştile noastre.. spre ţara unde se născuse.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu.. Deodată iese din palat regele Tebei.

bătrâne. înfierbântate. mă învingi. bună-i gluma ? — E bună. . Şi-ar mai fi spus.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. Penteu pricepe însă totul. bietul Penteu. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. În acest fel. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. dar nimfele.. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. îl strigă dânsul. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. — Dionisos.. în timp ce lăncile-l lovesc.. căzu atunci zeului pradă.... zeu viclean. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . râde şi Silen.

Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo.. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. sub privegherea lui Silen. văzând puterea băuturii. un caracter comic. Ea organizase serbările noaptea. fiul nelegitim al lui Zeus. ritualurile săvârşite la serbările zeului. 5. Satirul Silen întruchipează butoiul. ferite de lumina zilei. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. adică un lucru misterios. întăritor. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). când era copil. şi se făcuse un zeu puternic. acela care face larmă. Dionisos era tot un zeu pământean. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. le turna foc în vine. cu acest prilej. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. pentru ca. striga : „Evoe”. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. se cântau nişte imnuri : ditirambii. 4. mai ales în centrele viticole. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. din Arhipelag. de aceea era plăcut elinilor. plăcut. cu talentele ei vrăjitoreşti. Dar când ai întrecut măsura. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. aceste cântece şi danţuri aveau. sugea laptele cu multă poftă. La petreceri se sorbea vin. 2. Băut cu cumpătare. în blănuri de ţapi. săvârşit de fiinţe supranaturale. să nu poată fi observate de Hera. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. htonic. . cu puteri vrăjitoreşti. le aprindea chiote în gâtle). În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. şi vinul aducea veselie. La micile dionisii.. 7. De aici s-a născut comedia. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. Grecii pretindeau că misterele dionisiace.212 Note: 1. 3. vinul e bun. ca şi Demetra. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. neînţeles. în cinstea zeului Dionisos. Se spune că Dionisos. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. În el se află ascunsă crima. duşmana de moarte a lui Dionisos. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. le aţâţa picioarele la danţ. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. un zeu al belşugului de roade. vinul devine ucigaş. 8. de cele mai multe ori. şi oda cântec). s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. muzică sau danţ. 6. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. Pe lângă aceasta. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. Când se oprea din supt. care erau organizate în sate.

În cinstea zeului acesta ciudat. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. drame satirice şi comedii. tânăr. Atamas. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau.213 Beţivul este grosolan. De-aici şi multele aluzii. adică însuşi teatrul grec. şi-l dăltuiau frumos. Se făceau procesiuni. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. despre care nu s-a mai vorbit aici. înfăşurat în blană moale de panteră. din legendele antice. prearenumite tragedii. Agave şi alţii. puternic. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. aşa cum s-a mai spus. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. de latini. în dialog. sprijinit de tirs. iederă şi flori. şi bachanale. strânsă cam neglijent pe bust. Din ele se vor naşte. Molatic. versuri vesele sau triste. cântându-se legende de demult. de viţă. cu trupul zvelt. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. .

............................................................ 37 ZEII OLIMPULUI ....................................... 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ............................................................................. 39 ZEUS .................................................... 64 CUTIA PANDOREI ................ 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ............................................................................................... 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ......... 72 PLECAREA SPRE ARCADIA........................................................................................................................................................................................................................................................ 21 ZEIŢA GHEEA ............................................. 76 ................... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ... 25 ZEUS .................................................................................... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR....................................................................................................................................................................................................................................................... 61 ADUNAREA DE LA MECONA ............................................................................................................................................................................................... 73 ÎN FRIGIA .. 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT ........................................................................................................................................................ 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ .................................................................................... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ............................................................................................ 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ............. 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ... 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ..................................................................................................................................................................... 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN .................................................................................................................................................................................................................. 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL .................................................................................................................... 3 STUDIU INTRODUCTIV ...................................................................214 Cuprinsul Prefaţă ................ 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ....................................................................................... 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS .................................................................................................................................. 74 FILEMON ŞI BAUCIS....................................................................... 52 TIFON .......................... 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ................................................. 45 FIICA ZEULUI URANUS ..... 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ................................................ 51 NĂVALA SPRE OLIMP ............................................................................................................................................................................................................................................................. 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT .............................................................................................. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA.......................................................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ....................... 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ....................................................................... 47 LUPTELE CU GIGANŢII .................................................................................. 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI.................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA .............................................................................................................................................................................. 56 PROMETEU .....................................................................................................................................................................................................................................................................

................. 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ................................................................................................................................... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE .................................................................................................... 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ .......................................................................................................... 103 HERA Şl COPIII EI .......................................................................... 77 UN STEJAR MÂNDRU ........................................................................................................................................................ 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ............................. 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ................................................... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ........................................................................................................................... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR.......................................................... 131 ARTEMIS .............................................................................. 78 POTOPUL............................................................................................................................................................................................ 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ........................... CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ............................................... 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ..... 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII .............................................................................. 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ .................................... 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ..................................................................... 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE .................................................................. 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ................................ 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ...................................... 106 PEDEPSIREA CHELONEEI......................... 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC .................................................................................................... 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ........................................................................................................................................................ 111 TICĂLOŞIA LUI ARES .............................................................................................................................................................................................................................................. 99 RĂPIREA EUROPEI ...................... 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ..................................... 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ ............................................................... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ........... 113 PALAS ATENA .................................................................................................. 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ........................................ 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ............................................................................................................................................................................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ......................................................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN .......................................................................................................................... 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ........................... 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII. 121 STRĂLUCITORUL APOLO .............................................................. 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ................ 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ............................................................................ 135 ............................................................. 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA .........215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ..................................................................................................................................................................................................................... 109 UN DAR AMĂGITOR ........................................................

.................................................................................................................. 159 CRIMA LUI ARES ......................................................................................................... 150 PAN ................................................................................................................... 148 UN MIC TÂLHAR ......................................... 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ................................................................................................................................................................................ 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ ........................................................................................................................................................................ DAR….......................................... 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE .......................................................................................................................................................... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ............................................................................................................................ 180 CICLOPUL POLIFEM ................. 177 URMĂRIREA NIMFEI .................... 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ ........................................................................................................................................................................................................ 138 URIAŞUL ORION ........................................................................ 186 IXION ŞI SISIF .......................................................................................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ .. 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ........................................................................................................................................................................................................................................................................................ 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ............................... 195 DEMETRA LA ELEUSIS ............................................................................................................. 158 ADONIS........................................................................................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL ............................................................ 160 SCULPTORUL SIHASTRU....................................................................................................................... 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI....................................................................................................... 199 .................................................................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ........................................................................................................................................... 167 PALATUL FERMECAT ......................................................................................................................................................................................................................... 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ..........................................................................................................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI .............................................................. 181 HADES Şl PERSEFONA .......... 191 HESTIA Şl DEMETRA .. 153 AFRODITA ....................................................................................................................................... 152 NIMFA PITIS .................................................................................................................................................................................................... 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ..... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ............................................ 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ......... 143 HERMES.................. 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ........................... 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ........................................................... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE ............................................................................................ 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ........................................................................................................................... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… .......................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ........................................................ 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ........................................................................................................ 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ........... 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ................................................................................................................ 163 EROS Şl PSIHEEA............................................. 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ .....

......................................... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ................................................................................................................................................................... 209 ............................. 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU .................................................................................. 209 PENTEU .................................................................................... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE .......................................................... 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ................................................ 201 VESELUL DIONISOS .....217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ............................................................... 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ...........

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful