1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. decât pe oameni. cea mai depărtată a lumii ştiute. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. După atâtea spuse. de la început până la sfârşit. precum se ştie că sunt regii. zei. dă un farmec deosebit legendei. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. oameni. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. al istoriei. asta din urmă. nu prea departe totuşi de noi. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. Comentariul din text. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. pentru o mai apropiată înţelegere. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. întrupată într-o fiinţă. făcută cu talent şi cu putere de evocare. cu zei. unic prin personaje şi întâmplări. Ea se citeşte ca atare. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. Aşa fiind. onest. de întâmplare de mari proporţii. Poate fi şi un roman. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. cu umor uneori. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. cel mai puţin. ce aparţine autorului.

Nereidele. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. Hermes era protectorul negustorilor. De aceea. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. În concepţia vechilor greci. Tetis. Triton. Mitologia grecilor este extrem de bogată. Nereu. .6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. Ares era zeul războiului. aducându-le fericire sau nenorocire. Dar imaginaţia omului primitiv. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. Luând ca pildă marea. la freamătul valurilor mării înfuriate. soţia lui Poseidon. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. o altă divinitate a mării. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. Astfel. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. s-a căsătorit cu Peleu. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. E . în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile.ci se amestecau în viaţa lor . Dar în mare. un muritor. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. Hera proteja căsnicia. eroi etc. care se sparg mugind de ţărm. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. divinitate a mării. a creat figurile mitice ale zeilor. de pe vremea lui Pericle. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. fiicele lui Nereu. . zeii nu trăiau izolaţi de muritori. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. semizei. fiul lui Poseidon.

în special pietre şi lemne. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. în Beoţia.7 Miturile Olimpului. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. î. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. astăzi. în toate amănuntele lui. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. În Siciomia. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. Apoi. în timp ce la Homer . De aceea. Olimpul homeric nu este altceva. să-i înţeleagă unele fenomene. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. De pildă. concepţiile grecilor despre divinităţi. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. au făcut un drum lung. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. odată instituit. care şi aşa era extrem de bogat. De pildă. chipuri omeneşti. zeul iubirii. două centre importante din Grecia. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. înarmată. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri.n. oamenii au început să cunoască natura. Încetul cu încetul. numite fetişuri. Cele expuse mai sus ne explică de ce. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. care se povestesc despre acelaşi zeu. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. în imaginaţia grecilor. şefi de triburi. pe când la Sparta zeiţa apărea. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. din epoci diferite. La Delfi. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. De pildă. Dar. Aşadar. despre zeii . forţele naturii au luat chipul unor animale. stăpâneau puternicii basilei. Aşa cum am arătat. era închipuită de o piatră necioplită. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. trona un zeu cu chip de lup. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. în oraşul Thespiae. La început. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape.. înainte de Apolo. în imaginaţia grecilor. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. oricât de variate ar fi fost. În prima parte a acestui volum. Înainte de Homer. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. în secolele XIV-—X. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură.e. căzut în valurile mării. ca forţe ale naturii. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire.

Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. a zeilor. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. înainte de ei. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. Ceea sau Gheea. căci. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. în general. zeii s-au născut ca şi oamenii. Înainte de Zeus. Cronos etc. care se punea după alegerea miturilor de expus. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. cât. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. în general. de la început. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. era aceea a ordinii cronologice. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. aşa cum. povestite de mituri. mai ales. operă a mâinilor lui Prometeu. cu Haosul. deci. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. atât cât este cu putinţă. când zeii şi oamenii nici nu existau. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. ceea ce corespunde. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. mai ales. „naşterea zeilor”. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. pentru a explica în acest fel apariţia omului. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. printr-un fir logico-cronologic.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. Întrebarea. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. a introdus mitul lui Prometeu. de haosul care domnea în mitologie. Aici autorul a urmat. după Hesiod. ca şi Hesiod. aşa cum am spus. poetul care a încercat să facă o „istorie”. de o deosebită însemnătate. de fapt. şi ca orice mitograf. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. desigur. Aşadar. în imaginaţia grecilor. cum îl numeşte K. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. pe Hesiod. conducându-se. A dat-o. pe de alta. de pildă. dar introducând şi unele elemente personale. Ea avea să reflecteze. la Hesiod. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. diferitele mituri între ele. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . pentru progres. Uranus. ca să zicem aşa. După cum se vede şi din tabla de materii. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor.

zeiţa frumuseţii. Nu toate mitologiile procedează aşa. În Iliada. în hazul tuturor zeilor. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. îi zise. amestecându-se în lupte. În cartea a VII-a a Odiseei. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. după cum am mai spus. vom da un singur exemplu. Ajungând pe pământ. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. Afrodita este numită „nemuritoare”. ba chiar rănită de un muritor.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . sau eroul respectiv. în care a prins-o alături de Ares. I şi urm . Pentru poetul roman Lucreţiu. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. făcând o plasă de aur invizibilă.Vers – 419 şi urm ( trad. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. sau zeiţa. esenţialul îl constituie conţinutul lor. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. Într-adevăr. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. şi anume acela al zeiţei Afrodita. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. mângâind-o. pe care-l socotim cel mai caracteristic. Deci.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. „dătătoare de viaţă” . „fiică a lui Zeus”.” Iata dar pe Afrodita. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. deoarece. războiul nu te priveşte pe tine. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. în alt fel. Lucrul este cu atât mai important cu cât. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. se ajunge la inadvertenţe. G. Cântul V. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea.

S-a însoţit cu zeul faur. cel priceput. Safo. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. Iată câteva exemple. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. cu ochii în lacrimi. Apoi. A. în sfârşit. modest. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. Popa-Lisseanu şi N. Kun. pag 52 . veşmintele. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. şi ale zeilor. logic. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. Virgiliu. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. I . Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. La Virgiliu. de originalitatea sa. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. naşterea ei din spuma mării. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. se trece la descrierea puterii ei. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie.” Mitologie greco-romană . Afrodita-Venus a căpătat.10 Aşadar. Hefaistos. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. şi anume G. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. dar începuse s-o capete la Safo. însoţitoarele. sub pana poetului Lucreţiu.. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. La Popa-Lisseanu. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . În esenţă.. ale căror lucrări le avem la îndemână. a iubirii şi prosperităţii. şi ale muritorilor. N.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Îndurerată de suferinţele lui Enea. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. Trecând. din multele care se pot da. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Lucreţiu. harnic. dar Moira hotărâse altfel. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . însă schilod. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . A. ea se duce la Jupiter şi. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion.

Eros şi Psiheea etc. Marsias. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. precum şi diferitele explicaţii date în note.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. textul citat din Odiseea. 2. 5. constituie un efort. la tot pasul. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. n-a omis pe Prometeu. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. Dar. Astfel. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. în care a apărut. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. spre deosebire de cei doi autori. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. . pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. 3. unic la noi. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. naturale şi sociale. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. iar Lisseanu reproduce. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. printr-un exemplu cât mai concludent. care face ca naraţia să fie înlocuită. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. În acest fel. În felul acesta. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. de dialog. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. cu uşoare modificări. autorul „Legendelor Olimpului”. În acest fel. Pigmalion. 4. Autorul a ales miturile. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. economice şi sociale. spre a ilustra. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. Filemon şi Baucis. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. Alexandru Mitru.

Zeus n-a existat. . ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. este reflectarea unei realităţi. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. înfruntând mânia Herei. Există. personalitatea. de pildă. desigur. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. dârzenia. adesea peste fire. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. în greceşte. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. În imaginaţia grecilor. în Atica. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. imaginaţia a pornit de la realitate. a fost socotit vrednic de Olimp. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. pe când. dar pe pământ eroul Heracle. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. Agamemnon. de la oameni. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. despre Tezeu. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. apoi unor animale. Menelau. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. Curajul. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. „eroi”. Ahile. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. în crearea legendelor eroilor. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. care a dus viaţa greacă.

şef. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. comandant militar. este pus în rândul zeilor. Începând cu Hesiod. om care se distinge prin naştere. la curtea paşnică a lui Alcinou. Într-adevăr. nobil. a însemnat un om care. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. În Iliada. la sfârşit. vorbind despre Heracle. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. I 101). calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. după război. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. ei erau comandanţi militari. şi adesea admiraţiei geneţilor. luptător (în general) (Odiseea. 3. după moarte. Pindar (Nemeice. Astfel. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. XVIII 423. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. datorită faptelor sale. un om care cânta minunat era tot un „erou”. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. La Atena. om distins prin naştere. pe scurt. este pentru că. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. 2. unde se luptau crâncen. Aşadar. VIII 423). semizeu. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. în discutarea problemei eroilor antici. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. şef. care reflectă vremuri de pace. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. nu numai şefii de genosuri. vitejie: 4. 3. stăpân. La Atena. de fratrii şi de triburi. sociale şi politice ale societăţii. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. comandanţii şi vitejii. muritor ridicat. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. 2. combatant (în general). stapân. şefii de genosuri. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. 3. În secolul al V-lea. XX 110). nobil. talent. cântăreţul Demodocos . după instaurarea sinoikismosului. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. şi între zei şi oameni. comandant militar (Ildada. Dar tot în Odiseea. XIX 34.13 La Homer. 5. după uriaşele încleştări de la Troia. la Troia. după moarte. în secolul al V-lea. iar la Troia. „eroi” erau şefii de genosuri. prin curaj sau prin talent (Odiseea.

Aşadar. pe care să-i fi numit „eroi”. Nu toţi eroii au luptat la Troia. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. în legătură cu războiul Troiei. Dar. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. pe marii comandanţi. în Grecia. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. timp de trei secole. înainte de războiul Troiei. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. în legătură cu anumite cetăţi. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. Dar. după şi sub influenţa legendelor . Ulise. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. după terminarea războiului. Nestor. Aşa cum s-a văzut mai sus. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. la Roma.e. două secole mai târziu. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. Celelalte legende. în jurul diferiţilor „eroi”. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie.n. întemeietorii de triburi. Dar. Astfel. până la 1400 î. în patria mamă.. împăraţii. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. unii eroi sau unele fapte. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. Aşadar. care. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle.n. după încleştările de la Troia. luptători pentru binele comunităţii. legende create în Grecia. la Atena. a dus la războiul Troiei. care era revendicat de Teba şi de Argos. un mare număr de eroi au fost aduşi.14 sau crainicul Mulios. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. în bătălie. „eroii” au existat întotdeauna la greci. legende create în Asia Mică. după instituirea imperiului. învingătorii la jocurile interhelenice. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. nimbaţi de legendă. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. pe Ahile. Menelau. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. uriaşe pentru vremea aceea. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. şi.e. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia.

la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. fiind. Asclepio. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. Heracle. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Meleagru. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . Războiul Troiei. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. Întoarcerea aheilor în Elada. Cronologic. în general. Aventuroasa călătorie a lui Enea. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. în discuţia cu privire la fiecare erou. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. De asemenea. Belerofon. savanţii exprimă păreri diferite. întemeierea Tebei. Astfel. Tezeu. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. De aceea. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. Dedal şi Icar. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. În lucrarea sa. cât se poate de raţional. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. pus în legătură cu Heracle. la rândul său. poate. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. Orfeu şi Euridice. În orice caz.15 războiului Troiei. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. într-o foarte mare măsură. adesea contradictorii. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. Castor şi Polux. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. printr-un amănunt. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. era firesc să înceapă cu Perseu. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. autorul a procedat. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. Din acest punct de vedere. Aceasta fiind situaţia. Expediţia argonauţilor. Păţaniile lui Ulise. Date fiind faptele menţionate mai sus. Astfel.

acolo unde se putea face. autorul a subliniat. făcută fără voie. în legenda lui Heracle. a glăsuit Virtutea. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. Ulise. Astfel. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. citim următoarele replici: „— Şi eu. A venit apoi războiul troian. cele douăsprezece munci. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. Heracle a fost. Roma a devenit o putere mediteraneană. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. Deianeira. Zeii m-au osândit. În ceea ce priveşte faptele menţionate. regina Omfala. în bine pentru oameni. Troia. . după dorinţa Herei. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. balauri. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. din Micena. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. cu mult înainte de războiul troian. De pildă. este de observat că au fost alese cele mai importante. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. adică substanţa legendelor înseşi. a glăsuit Heracle. Dar mai târziu. mânia Herei. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. şi fratriile în triburi. genosurile s-au asociat în fratrii. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. cel puţin în embrion. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. ţi-o repet. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. semnificaţia legendelor.. pe de altă parte. deşi puternic. Dar. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. şi au început lupte între ele. Acesta a fost embrionul legendei. Heracle. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. devenit şi el Hercule. Apoi. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. apoi de cetăţi.16 plămădite. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. în cursul expunerii.. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. hidre. Ulterior. şerpi. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei.

şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe.. pe drumul gloriei. drept armă de atac. l-a ucis. de altfel.I. de-aramă. Studiu introductiv . L-au purtat spre Olimp. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. Autorul a mai găsit. — Eu te aştept.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. luându-se la luptă cu el. l-a-mbiat Desfrânarea.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu.Barbu . care. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. Heracle. Atena şi Nike. tatăl său. de care s-a folosit toată viaţa. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. adânc. în apoteoza lui Heracle. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. Plăcându-i măciuca. dar Theseus. 1960 . la câţiva stânjeni. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. traducere . Din volumul Plutarh . de aceea era numit „măciucaşul”. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. pe care le arată. Editura ştiinţifică . am să fiu fericit. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. a luat-o şi a făcut-o armă. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. drumeţule! i-a strigat Perifete. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. Bucureşti . Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. Dar Tezeu s-a ferit. c-abia plecat.. nu mă poţi amăgi!. se folosea de o măciucă. cap. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. s-a-nduplecat şi Hera. pe nume Perifete. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. despre Tezeu. — Ia stai. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. Plutarh. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. El oprea toţi drumeţii. Vieţi Paralele . pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. notiţe istorice şi note de N. zeiţa biruinţei. adesea contradictorii. Nike conducea carul. Vei fi mai mulţumit. ca să arate ce puternic animal doborâse el. şi când o voi înfrânge. a spus din nou Virtutea. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. Am să mă lupt cu Hera. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri.

Însă Tezeu. Citind cele două pasaje. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. ar fi de-a dreptul descurajator. până ce l-a răpus”. amintind şi de întemeierea Romei. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. de a releva încă o dată. Alexandru Mitru reliefează faptul. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. orice contradicţie cu privire la legende. În al doilea rând. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. autorul a eliminat. Tezeu n-a pierdut vremea. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. Iulus sau Ascaniu. căruia se adresează cartea. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. l-a tot împuns cu lancea. Şi. în acest fel. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. în lumină. ideea morală pe care vrea s-o exprime. Faptul. aşa cum este expus la autorul român. Şi. mama lui Enea. S-a trântit la pământ. din care au făcut parte Cezar şi August. moralist-istoric. subliniază acţiunea eroică. Theseus. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. X). constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. a întemeiat ginta Iuliilor. În călătoria legendară a lui Enea. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. binefăcătoare pentru oameni. chiar împotriva hotărârii zeilor. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. în expunere. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. a dat un răget groaznic. al cărui fiu.. mai luminos decât expunerea abstractă. ca întotdeauna. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . care se bat cap in cap. iraţional. fără sens. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. cu sete.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. Dimpotrivă. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. Plutarh. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. pe care nu i le punea la îndemână legenda. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. având în vedere cititorii cărora se adresează. I-a sărit de grumaz.. a lui Tezeu. de la Troia până în Italia. În acest fel. se spun în această privinţă” (Plutarh. triumful eforturilor biruitoare. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. Perifete. dacă ţinem seama că ideea de bază. prin Afrodita. cap. îl dramatizează. pesimist. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor.

cu mâhnire. plin de durere. Civilizaţia miceniană. sub o formă mai vagă. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. mai departe. Iară bărbaţii. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. Aşadar. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. deşi se întâlneşte destul de des. şi totuşi. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. în expunerea legendelor. autorul continuă: „Şi regele. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. dar mai ales în note. Cuvintele „năvală”. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. în acelaşi timp. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. de la Perseu la Enea. spre a le expune viaţa legendară. sub influenţa acestei culturi. şi. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. „înspumate” n-au nimic extraordinar. cătau spre ele şi tăceau”. patos. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. pe lângă încântarea. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. Fraza este adesea mijlocie. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. care. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. pe care o simte cititorul. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. în acest fel. pregnante. basileii ahei. şi predomină. plină de înţeles moral. cu privire la cincisprezece eroi. cultura greacă i-a cucerit pe romani. evocaţi în note şi. rând pe rând. evitându-se arhaismele. forţă. dar. „ape”. dialogul. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. mai demult. Romanii au cucerit Grecia. în realitate. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. căci. . i-a povestit că. Dar. bine alese. s-ar putea spune. „reci”. îndeosebi. dramatism. şefii triburilor antice sunt. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. 2. „a începe”. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. putem afirma că: 1. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende.19 romanilor. Procedând în acest fel. din îmbinarea lor. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. aşa cum se spunea chiar în antichitate. autorul expune legendele. ceea ce conferă expunerii relief. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii.

multe din ciudăţeniile miturilor. punându-i în faţă modele de luptă dârză. 6. altceva decât o mitologie.vocabularul. Zicem „mitologie”. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. NICOLAE I. dacă nu cea mai izbutită. Notele vin sa lămurească. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. în fond. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. în care.20 3. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. pornind de la realităţi certe. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. 5. create de antici. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. Dramatizarea acţiunii. 7. şi anume că. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. dialogul. 4. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. BARBU . Ca şi „Legendele zeilor”. prin explicaţii ştiinţifice. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. Prof. Prin toate aceste calităţi. * Din cele expuse. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei.

Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Cântându-şi lin „Teogonia” . Cel tînăr şi cu păr bălai. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. plină de vise Şi de legende. Şi trîmbiţele vor suna. în care este povestită imaginara naştere a zeilor . În călimara de argint.. În fruntea lor e Hesiode. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. din aripă de vultur. Pana-mi. Şi poeţi. Corabia. „Binevenit să fii. Mai sunt şi Pindar. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. Teogonia – renumit poem .21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. bătrâne. Mai stă încă la ţărm. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri..

Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende. Urcaţi-vă … Şi . Urcaţi-vă deci toţi pe punte.. cel cu grai duios.. dragi prieteni. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu..22 Eschil. Poeţii vor suna din lire. . Pe valurile-i înspumate. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Sofocle. Vom fi-n tovărăşie bună... să pornim!.. Ţărm după ţărm. toată Elada.

cerul înalt şi plin de stele. întreg pământul. Şi îl privea cu ochii limpezi. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. strălucitori şi azurii. fără hotare.. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. noaptea şi vânturile. în legendă. atâta timp cât era ziuă. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. din haos s-a desprins pământul. cât o să fie lumea lume. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. Şi el Uranus. Celui din urmă i-au zis Cronos. ziua. Uranus. precum cântau poeţii. O dezmierda cu ploi şi vânturi. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. luna. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. c-un brâu de ape scânteietor. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. suflând repezi. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. La vremea sorocită. ai lacurilor de cleştar. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. Însă.n-au fost întotdeauna astfel. şi el era cel mai şiret. era cerul. Lumea întreagă era-n haos. Ca să-i arate dragostea. S . Pămîntul nostru larg şi darnic. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. acela care înconjura. haos învârtejit şi negru. pe care i-a numit titani. fără formă. cel mai dibaci dintre titani..23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. plină de aştri lucitori. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos).

că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. îi cerea ea nemângâiată. Uranus. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . cu umilinţă şi cu lacrimi. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. fii bun. plină de spaimă. Uranus. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. Doar el. de către unul din feciori. Gheea vedea. din locul de stăpân ceresc. Fii bun. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . zice legenda. Mai înainte vreme. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. şi trăsnete nimicitoare. Acum însă i-era destul. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. degrabă primejdia care-l pândea. ce izbeau urechile ca un ciocan. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Se mâniase-n sinea ei. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. Şi-nfricoşat . Peste un timp. nici măcar în soţia sa. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. orbitoare. enormi. în prea întunecosul Tartar. — Îndură-te. tunete grele. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. necruţători. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. avea cheia. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. Uranus. Dar cum năştea un nou copil. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. Şi tot atâta timp trecea. hidoşi. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. dă-le drumul! Nu N . Trei ziduri o împrejmuiau. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii.

25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. ce erau tot de diamant. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. când îşi vedea soţia plângând. prin vrăji numai de ea ştiute. s-a ascuns după nişte stânci. dar el nu putea fi zărit. în acelaşi timp.. a luat în mână secera şi. în gându-i. pentru că-i zeu nemuritor. Şi îl ura pe tatăl său. A pătruns apoi. fruntea.. şi iată cel mai bun prilej. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. zeul Uranus. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. Pe urmă. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. A deschis porţile uriaşe. Uranus era tatăl lor. i-a răspuns. A stat acolo până noaptea. Iar pe furiş. să pună mâna pe putere. zeul era puternic. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. sfătuit de Gheea. El era foarte îndrăzneţ şi. tot pe şoptite. pentru că-l aruncase-n Tartar. Prin farmece necunoscute. s-a furişat pe porţi afară. plin de grijă. titanii. Toţi au tăcut afar' de Cronos. Fără să stea prea mult pe gânduri. Ţinea la stăpânirea lui. orişice . Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. şi Gheea n-a mai spus nimic. titanii. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. în depărtare. pândind cu dinţii încleştaţi.. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. când Uranus se odihnea. se ruşinau să dea o luptă. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. pe furiş. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. până la fiii ei. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. dacă vei fi mai milostiv. şiret. ascunzându-i.. tăişul ei scânteietor.. S-a strecurat prin întuneric. — Mă voi supune!. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. Nu se înduioşa deloc. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. tăcută. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. Însă.. până în Tartarul adânc. fiii. Dorea de mult să se răzbune.. deşi era nevinovat. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră.. Din acel loc putea să vadă.

. El biruise.. cândva. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. ce se ivise tot din haos. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. Se bucurau că sunt stăpâni. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. şi-l trăia. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. larg. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . De mine doar ascultă toţi.. neapărat. însângerat de Cronos. Zeul Uranus. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. cu trufie. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. adică noaptea întunecată. Şi-acum. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios.. îl ajutau. a spus Ocean. ceilalţi titani . N-avea de cine să se teamă. Era beat de bucurie şi de triumf . îţi doresc să ai parte. Deci. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor.. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. iată. Rănit în pântec. Părea că o să-nceapă zarva. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. Ocean.. se coborâse pe pământ. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. stăpânul aş fi eu.. din înalt. Ocean se cam întunecase. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. noaptea.. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. ducând cu sine noaptea neagră. după multă vorbă. Au râs şi au benchetuit. Şi-n sfârşit.. Să facă tot ce-i va plăcea. plin de sânge. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. titanul l-a lovit în pântec4 .. Şi fraţii lui. Ea îl văzuse pe Uranus lovit.. Putea să cârmuiască-n voie. să-i . — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. cătând-o pe soţia lui.de tată şi de zeu. şi nu ţi-o dau. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. Şi. căci sunt mai mare şi-nţelept. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. Uranus a căzut în tină.. Deodată l-a zărit că vine.A poruncit să se deschidă. Nu mai putea să dea-napoi. Mai mult. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. cea mai frumoasă titanidă. fecior nevrednic! Blestem . porţile de diamant. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. Dar tu eşti fratele cel mic. misterioasă. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. trebuia.. tu vrei puterea ? Nu este drept. De drept.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. mulţumit. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 .. Şi a făcut o nuntă mare. acuma.

tirane Cronos. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . . care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. O.27 pedepsească pe titani.. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. întunecat. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . să te văd. Nemesis – aspra răzbunare . zeule Cronos. Eris – discordia cea cruntă. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei.. strigase cu glas tare Nix. cum îţi va fi domnia ta. înstelatul. — Aş vrea să văd. benchetuind nepăsător. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii.

secera cu care l-a doborât pe tatăl său. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. O. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. pentru elini. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. un băietan. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. din legendă. Zeul cerului înstelat a căzut jos. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. cum se va vedea mai tîrziu.închipuia. spuneau legendele eline. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea.. mai mulţi pictori şi sculptori. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. căsătorită cu Astreu. Cronos – la romani Saturn – se confundă. Notul – vântul de la miazăzi. într-o expresie rămasă celebră. ce populau Olimpul şi întreaga lume. Dintre toate aceste opere de artă. Hiperion şi cu soţia sa. elinii. a cărei fiică era. 6.. În mână are. aurora. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. cu timpul care se scurge. La rândul ei. 3. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. era numit de către elini : Fleghietonul. mamă a zeilor. Gheea. cum. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. te salut pe tine. soaţă a lui Uranus înstelatul. străvechea mamă a tuturor. Eurul – vântul prielnic din răsărit.28 Note: 1. în număr de trei mii. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. El este tatăl tuturor fiinţelor. Alt titan. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. tot pământul. în poemul său „Teogonia".. de cele mai multe ori. ." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. în decursul veacurilor. artistul a pictat pământul. o clepsidră. De aceea . luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. Din versurile lui s-au inspirat. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. dată de mama sa. Cronos. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume.. Râul de foc şi smoală. 2. numite oceanide. 5. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". şi ai celor trei mii de nimfe. şi tot el le înghite. care înconjura Tartarul. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. ca şi zeiţa Gheea. Gemând de durere. cel aducător de ploaie. Îndură-te. apele şi fiinţele vii. În mijlocul tabloului. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. Selene – luna şi Eos – aurora. în concepţia elinilor. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. pentru că vechii greci. Teea. au odrăslit pe Helios – soarele. 4. Reea. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. 7.la romani Tera. lumina şi vânturile. Iar Eos.

. Ştia că tatăl său. sub ochii-ndureraţi ai mamei.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată.. Uranus. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. îşi va înlătura copiii. Copiii lui. O. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. dar mulţumit tot nu era. atunci când face prevestiri. discordia. Cronos a făurit un plan. destul de bine. nu-n Tartar. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. De câte ori venea pe lume un D . La fel ca tatăl său. nu se înşală niciodată. ce-a mai fost pe biata Reea!. înşelăciunea îi tot tulburau inima. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. Ştia el doar. născuţi de Reea. Gînduri ascunse-l frământau. N-a fost el însuşi zăvorât. dar nu în temniţă. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. că temniţele se deschid. Fiicele nopţii : răzbunarea. Uranus. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii.

mamă a zeilor cereşti!. Cronos.. Cronos. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. vom mai vedea. pe Hades şi pe Poseidon. zeiţa Gheea. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. pânâ în pântecele-i negru. Şi s-a făcut că lăcrămează. să-l mănânce. precum mi-ai poruncit.. în timpul cât o fi să nască. ţi-am adus ultimul vlăstar. de foamea cruntă a lui Cronos. neagră. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . pe ultimul vlăstar al meu. i-a grăit Gheea.. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. o. călăuzită chiar de Gheea. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. sărmano.30 nou copil. şi-a dat-o soţului său. Ajută-mă acum. a socotit că-i fiul său. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. răcoroasă . — Iată. Hera. a glăsuit zeiţa Reea.. îi înghiţea cât ai clipi. În peşteră vei naşte-n voie.. în insula numită Creta. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. ca să îţi scapi din Tartar fiii. şi trei fete : pe Hestia. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. înalt. şi cum n-avea vederea bună.. grăbit. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. Demetra. a alergat la buna Gheea. Este o peşteră acolo. Reea a şi născut un fiu.. şi s-a întors acasă iute. Creta. Cronos striga să i-l aducă. la stână. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. şi ce va fi. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi.. S-a dus în peştera de piatră şi. tu. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. mare Gheea. Gheea. şi s-a înduioşat adânc. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva.. Şi el. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. — Să nu mai plângi. de copil. adâncă. pe care l-am născut azi-noapte. a luat pietroiul cel învelit în scutece. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. S . Te voi călăuzi.. încăpător şi sănătos.

un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. puteau s-audă zgomotul. care stătea la pândă. S-a mai dus unul. ha. fără de voia sa. ha!. De mic avea putere-n braţe. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi.. Capra avea grai omenesc. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. voinic. Pentru că. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. şi Zeus se făcuse mare. fiicele regelui din Creta. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. Crescând puţin mai mare. Încât. zburda printre stejarii de pe munte. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. din prima clipă. struguri şi alte bunătăţi de soi. Drept mângâiere Amalteei. A mai chemat şi două nimfe.. cât un bărbat din cei mai zdraveni. născuţi tot de zeiţa Gheea. de mic. Vestita capră Amalteea. pere. ce aveau nume de cureţi. căci cornul se umplea la loc. sfetnicii săi. Reea. Trăia însă pe-atunci. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. Altă primejdie s-a stins!. Era o capră fermecată. nimfele au adus o capră. Şi el se înălţa-ntr-un an. Iar dacă zeul afla taina. şi Gheea. să bată-n scuturi. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea.. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. Făcea. ha. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. precum se spune. Nici nu trecuse bine anul. încât era pericol mare. să facă danţuri zgomotoase. jucându-se cu Amalteea. a râs cu poftă zeul Cronos. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. cu săbiile şi lăncile. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. Zeus alerga peste tot. colo-n Creta. bătea din palme şi ţipa. la intrarea peşterii. Cronos. Gheea le-a poruncit să vină şi. cu ea.31 — Ha. pe Ida şi pe Adrasteea. iată. .. în peştera muntelui Ida. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. cât altu-n douăzeci şi cinci. decât arar şi pe ascuns. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. un neam de semizei războinici. cu putere. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. atât de mare gălăgie. mere. în Creta.

cum povesteau legendele eline. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. Elinii. şi mai târziu romanii. lance sau săgeată. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. în amintirea copilăriei sale. . Este constelaţia Caprei. socotindu-l aducător de noroc. După moarte.32 Note: 1. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. sau pavăza.

îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. crescut în Creta. L-a pus chiar lângă tronul lui. Şi-i aducea această băutură – numită.. ţâşnea din piatră un izvor. Reea. nu mai ţinea cu zeul Cronos. F . în zorii fiecărei zile. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. Acolo. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. şi să vestească primăvara. nectar – lui Zeus. sub un stei uriaş. Mama sa. Şi. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. de-asemeni. când a ajuns stăpân. ca să se adape. prin gânguritul lor duios. Un vultur se-nălţa. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. sorbind nectarul fermecat. în timpul nopţii. l-a luat cu dânsul în Olimp. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. era la vârsta bărbăţiei. mândra zeiţă a iubirii. Zeus s-a înălţat mai iute. drept răsplată pentru vultur. când a ajuns şi el stăpân. tot de zei. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. Zeus le-a săvârşit pe urmă. Însă toate aceste fapte. Ştia că nici bunica. Dar nu era izvor cu apă. minunată. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. a dobândit puteri cereşti. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii.. Gheea. ce se chema ambrozie.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. pe un munte. Mâncând ambrozia cea dulce. pe ascuns. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. Zeus. să-i stea necontenit de veghe.

. pe Reea. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. decât pe mama sa. Dar cine poate fi acela. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. sprijin în orice-mprejurare. a luat această băutură . se frământa voinicul Zeus. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată.. Cronos. şi-a pornit repede acasă. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. De-aici ea a cules o plantă. Zeus. era singur. să-l ajute. Şi Zeus s-a gândit adânc. iubire. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. N-avea alături. Reea." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. primul născut dintre titani. Fiica titanului Ocean. neînduplecată. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. pe malul fluviului Ocean. pe malul fluviului Ocean2 . Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă.. În schimb. Ei îi juraseră credinţă. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. Este neîndoios că soarta. Metis. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. văzând pe Zeus că îi jură.. că dânsul i-a strigat D . S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. O plantă verde şi spinoasă.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. — Atâta vrei ?. Dar ştim că a vorbit cu ea. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos.. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. din care a făcut îndată o băutură delicioasă.. Asta-i uşor!. Moira1 . care părea a fi nectar. el. Dar Reea era mult prea slabă. atît de-nflăcărat.

Deci. la loc. zeul a luat în mână vasul plin. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. titanii. Zeus l-a prins de gât pe monstru. căci ei încă nu-l cunoşteau. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. Demetra . numit Campe. şi Hades şi Poseidon. în timp ce Cronos. a şi simţit că-i vine rău. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. cu îndrăzneală. după ce s-au îmbrăţişat. Deci trebuie să fim uniţi... Atunci. după ce totu-i izbutise. ciclopii şi hecatonhirii. pe cât se pare. îngrozit de cele ce se întâmplau. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. Şi fraţii şi surorile. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. haideţi să-i eliberăm!. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. — Noi le vom da drumul îndată. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. de nădejde. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. copiii: Hestia . s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. s-au strâns în jurul blândei Reea. eliberase numai pe fraţii săi. fete şi băieţi. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. Zeus s-a veselit grozav. din timpul zeului Uranus. când deschisese poarta de diamant. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. Nebănuind nimica. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. Ba mai pusese şi o strajă.. teferi. Cronos. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis.. Hera. Reea atât a aşteptat. Într-adevăr. pe monstrul hâd. erau acolo. ajutat de frumoasa Metis.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. a grăit Zeus fraţilor. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. auzind vestea. ca lupta s-o sfârşim cu bine.

Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. izbind cu pumnii şi genunchii. şi cu Poseidon. Egeea. tunete şi trăsnete. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. De-asemeni. o furcă mare. fratele cel mai mare. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. au mai făurit şi lui Poseidon. ciclopii au şi făurit fulgere. şi priveghea toată Elada. până ce monstrul a căzut. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. zeul se făcea nevăzut. se revărsau şi înecau păşuni. muntele semeţ. Titanii vor fi pedepsiţi. de îndată. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. P . cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. mijlociul.. Dacă izbea zeul cu furca. noul lor stăpân. recunoştinţa către zei. Ca să-şi arate. zeii au spart porţile largi. Cum îşi punea casca pe cap. în luptă. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. pe care le-au încredinţat lui Zeus. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. mijlociul. Olimpul3. Ţineau puterea pe nedrept. ogoare şi livezi. S-au repezit apoi la porţi Hades.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. cu trei dinţi. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. Proptindu-se cu umerii. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi.. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. vor primi o răsplată dreaptă. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni.

Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. când zeii au intrat în luptă. pe dâre albe de lumină. braţe şi grumazuri. poate şi mai bine. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. Şi. El năvălea peste titani. înspre mănunchiul de titani. câte o sută de pietroaie. Iar zeii Hades şi Poseidon. în Tartarul întunecat.. mâniat. unde-i ţinuse şi Uranus. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. hecatonhirii aruncau. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. Focul se întinaea mereu. Asta n-o pot îndura. Doar Gheea.Flacăra lui se ridica. — Titanii sunt copiii mei. după poruncile lui Zeus. de sub pămînt.. se mâniase rău pe el.. marea nesfârşită şi râurile de argint. înainte verzi. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. lovind într-una. Zeus. Zeus mi-o va plăti curînd. Titanii au fost îmbrânciţi. când este stăpân.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. Abia de i-am putut scăpa.. cu forţă înspăimântătoare.. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. titanii ? Nu. acuma. Cerul a dat parcă un geamăt. şi ajunsese până-n haos.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. a dăinuit acest război. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. ce-ntrecea orice-nchipuire. Toţi se plecau în faţa lui. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. Pădurile. Hestia.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. întemniţându-i sub pământ. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. R .. se plângea Gheea zeilor. Şi Zeus. La poartă. ce nu avea asemănare. în acest potop de foc. Uranus i-a lovit din greu. prelung şi surd. mama zeilor.vitejeşte. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. Pământul roditor ardea. Zece ani. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. Zeus era noul stăpân. azvârlind tunete cumplite. zdrobindu-le umeri şi şolduri. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. Ciclopii ajutau şi ei. picioare. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus.

a fost. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. Lahesis. Metis. fără hotare. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. aruncate asupra lor de hecatonhiri. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. care trebuie să domine totul în lume. Astfel. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. prima lui soţie. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. ca într-un vis fantastic. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. de pe pământul ars. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. în urma cărora se formau munţii şi mările. care va dăinui cât zilele eterne. cu fulgerele în pumni. La romani. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. care tăia firul vieţii cu un foarfece. Într-un loc munţii se ridicau. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. cad în abisul negru. încovoindu-l. prin legi de neclintit. fiica lui Ocean. înghiţind-o pe Metis. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. nici jertfe. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. prin trei surori. socotind totul zadarnic. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei." 4. Această luptă fubuloasă – titanică. 3. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare.38 Note: 1. Ceilalţi. ce le sunt hărăzite. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. cântând Olimpul. În jurul capului purta o cunună de stele. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. Oceanul. Închipuie frământările din interiorul pământului. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. Altul încearcă să întâmpine. Hotărârile soartei. . Zeus. aerul cel mai pur îl împresoară . nici atins de zăpezi. şi Atropos. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. Homer. la elini. cum credeau elinii. Mai târziu. cunoscute de zei. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. de aur. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. ivită pe lume înaintea lui. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. ursitoare sau parce : Cloto. care desfăşura firul vieţii. 2. piatra ce se rostogoleşte către el. cu braţele. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi.

Da. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. Şi fraţii s-au înfăţişat. Totul. născutul din titani .39 ZEII OLIMPULUI eus. Poruncea pe voia lui. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. nesfârşit. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. Eu voi domni. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. mările. şi dacă îşi dorea ceva. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . să se răscoale în vreun chip. împreună am învins şi împreună vom domni.. ce şezuse altădată ascuns în Creta. cu mare grabă . asemeni unui mare rege. domnea acuma în Olimp şi poruncea. Plin de mândrie privea el cerul albastru. ca şi mine. Să vie Hades şi Poseidon. să-i pedepsim ne-ndurători. El. Deci. pământul roditor şi larg. Suntem stăpâni. totul era al lui. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. trona pe muntele Olimp.. cândva. Însă am să vă dau şi .

. ce sta sfioasă-n faţa lui. eu îmi voi păstra cerul. cu Tartarul întunecos. Cei trei şi-au împărţit puterea. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. Zeus s-a aplecat spre ea şi. să-l cârmuiţi.. după cât se povesteşte. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. Eu sunt mai mare. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. de alta fluvii.. De o parte-i cerul luminos. care înseamnă viaţa în oricare cămin. Mai rămăsese numai Hera. Zeus i-a încredinţat Hestiei.. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D .. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. de unde poţi cuprinde tot. Focul. Deşi sunt mijlociu. sora lui cea mai mare. iar lui Poseidon apele din mări. din răsărit în miazăzi.. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos.40 vouă câte-un ţinut. întrebând ce porunci le dă. din miazănoapte-n asfinţit. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. mângâind-o blând pe păr.. pline de peşti săgetători. Voi trageţi ce v-a mai rămas. mări întinse. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. şi de-alta tot ce-i sub pământ. din fluvii şi izvoare.. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. şi-a hotărât-o de soţie. să mi-l vegheaţi. şi din această pricină nu are voie să se stingă. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. primul fecior născut de Reea. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. focul. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. dar Zeus a rămas stăpân. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. Iată. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. care-i fusese hărăzit. mijlocia. şi.

pe ea o voi numi întâi!. ce are soţul său de gând. până-n ziua când Metis. astfel. Copilul era chiar Atena." Şi a chemat-o pe Atena. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. cu pruncuşorul ei cu tot. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. deci. Şi se ţinuse de cuvînt. să i se-nfăţişeze lui. şi Metis trebuia să nască.. Zeus a tremurat de spaimă. ci-n nişte-mprejurări ciudate. zei din cei mari. de-a doua mână. destinul neînduplecat. Până să înţeleagă. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. a rostit el spre ceilalţi zei. zei olimpieni. Şi.. biata. pe Metis. precum fusese voia lui.. Neştiind cum să-şi A . Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. mai mulţumit ca înainte. copila mea cea mai iubită. A înghiţit-o. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. Totul era orânduit. «ochi de-azur» . Zeus a poftit-o la el pe Metis. înstelatul. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie.. A trecut timpul. Zeul Uranus. Titanii au fost doisprezece. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. Totuşi... — Numai aşa puteam să fac. suntem puţini numai noi şase.41 pentru nuntă. să ne-nsoţească pe noi toţi. pe Atena. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. Şi-acum pe cine voi chema ?. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. auzind ce-i urzise Moira. dac-ar fi trăit. A!. va naşte-n primul rând o fată. urmând şi el pilda lui Cronos. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. i-a răspuns că soţia lui. socotindu-l cu ei pe Cronos. pe toţi. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. apoi va naşte un băiat. acesta a şi înghiţit-o.. nu se născuse ca oricare. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Trecuse vremea cuvenită. care-şi mânca odraslele.. reîntors acasă. a tresărit deodată Zeus. fiica lui cea dragă. urma să nască pe Atena. zeiţa Metis. cugeta Zeus. ba şi o serie de cortegii.

mai ales. s-a ivit o zeiţă mândră. Nu pot să rabd durerile.. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. Înăbuşindu-şi în el frica. în muncă sau în bătălii. Hefaistos. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. de-asemeni. Marea. Iară Atena. Despică-mi fruntea mai curând. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. pe tine.. a spus zeul stăpân. Pământul s-a cutremurat. Olimpul. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. şi de uimire. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Când a izbit securea ţeasta. Din creştetul nemuritor. erau albaştri-verzi. . fiul titanului Hiperion. Ba chiar şi Helios din cer. să stea pe veci nemăritată. la porunca-ţi. Atena. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . cum spun legendele eline. soarele cel strălucitor... pe frunte coif. făuriţi parcă din azur. nou-născută. mai ales când se supăra. avea o fierărie-n Lemnos3 . a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. purtând o platoşă de aur.. cu tăiş bine ascuţit. neliniştit. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. cât a putut. Ochii zeiţei. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. a vuit. era atât de frumoasă.42 potolească această mare suferinţă. El era meşter priceput.. cât era de mare. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. — Bine. Zeus. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. iată. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. cu o secure ascuţită. Cu Zeus nu era de glumă. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. şi-a oprit carul său de foc şi a privit.

s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. Era L . Cuvântul nu şi-l respecta. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. sub mări. Peste o vreme.. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . Picioarele i se urneau cu greu. pe care Hera îl dăruise soţului. Hera.. din mâini. soţia marelui Ocean. cea cu picioare de argint. înalt şi zvelt. când băiatul se înălţase binişor. acolo-n fierărie. şi astfel a rămas beteag. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. după această întâmplare. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară.. dar şi zeu peste meşteşuguri. Trupu-l durea mai peste tot. ologule ? i-a răcnit el. pe Atena. Zeul acesta era şchiop. iar celălalt frumos la chip. Asta spunea zeiţa Hera. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. povestea că într-o zi.. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. altfel se sfărâma de tot. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. Copilul s-a lovit cam rău. Unul dintre băieţii Herei era urât. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. Norocul lui a fost că Tetis. S-a ridicat încet. Băiatul l-a rugat să tacă. l-a prins în braţe pe copil. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. nu ştiu cum. Mama sa. Apoi. l-a scăpat. dar iscusit în meşteşugul fierăriei.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. dar Zeus se răstea grozav. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. Doi dintre ei erau ai Herei. frânt. pe un pitic numit Chedalion. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. când şi-a născut băiatul. însă încetinel la minte. bătută-n stele de argint. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. sub trupul lui voinic. Poate mai mult ca o răsplată. era chipeşul tânăr Ares. Era acuma şi mai şchiop. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. s-a întors iarăşi în Olimp. Era frumos. să-l înece. Dar cum era de priceput. Celălalt fiu. văzându-l cât e de urât. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. Zeus s-a supărat mai rău. când era mic. Nu ştim ce pricină era. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. dar zvânturat şi cam neghiob. ca pe-un pietroi. L-a aruncat.

stăpânul lumii. Toţi te urăsc. discordie şi bătălii. Găsindu-şi deci acest motiv. — Sunt zeul cel mai oropsit. şi hoţ. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. Şi ea i l-a născut pe Hermes. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. se plângea Hermes celorlalţi zei. sânge vărsat şi lacrimi plânse. care aduce doar prăpăd. în Olimp.. s-a repezit cu suliţa către pământ . să caute sfadă şi măcel. Pentru aceste multe daruri. Unu-i urât. născocitor. bun de negoţ şi bun de gură. Era. chiuind. zeu al negoţului. şi al născocitorilor. Iar noaptea. cu care dânsul se născuse. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. o să-mi mai iau şi-alte soţii. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. Crud precum eşti. şi Hera nu mai poate-avea. la zeul Hades. precum spunea el însuşi.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. de nu erai feciorul meu. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. Zeus. sub pământ. . în ceruri. curăţ palatele lui Zeus. privind în urma lui.. era veşnic pe lângă tatăl său. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . altul neghiob. Chiar tatăl său. dar şi isteţ. Apoi alerg la el. cu tot necazul Herei. jos. încât nici noaptea nu putea să doarmă. hoţiei. zeiţă din Arcadia. ca şi pe pământ. De dimineaţă-n zori mă scol. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. Mă ostenesc peste puteri. Una din ele a fost Maia. săvârşit fără chibzuială. şi totuşi... călătoriilor pe mare şi pe uscat. zeul războiului hapsân.. îşi zise sieşi. Zeus... de mult te-aş fi gonit din cer. când vă odihniţi. şi mincinos. eu port umbrele celor morţi. Doresc să am odrasle multe.. şi-a luat curând şi-alte soţii. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. i-a rostit Zeus fiului. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. Aşa stând lucrurile. atât de hărţuit.

. a răspuns ea. Să meargă deci în insulă. Leto s-a dus la un oracol. giganţii cei îngrozitori. Nici iarba nu creştea pe ea... — Îmi juri tu asta. — Am auzit. pe care-i prevestea Uranus. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. nici de ţărm. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. din slăvi. Şi amândouă-au uneltit. Gheea nici nu vroia s-audă. şi-atuncea mă voi cufunda. Nici Piton n-o putea ajunge. şi n-am livezi. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. insulă de piatră.. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. Când va vedea că sunt de piatră... Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ.. mama zeului. a mai rostit zeiţa Leto. de Hera. adică-n insula de piatră. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. Nebună de mînie. atât erau. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. zvârlind flăcări asupra ei. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. A cerut ajutorul Gheei. Totuşi Hera nu A . Şi Leto rătăcea întruna. şi te-oi slăvi. în dureri.. Planul urzit. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. Umbla pe drumuri grele Leto.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii.. să-i ceară adăpost. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. şi n-am păşuni. şi nicăieri nu putea naşte. cum o numeau vechii elini. cu ruşine. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. eu. după o clipă de gândire. Nemaiştiind ce poate face. numit Piton. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. căci nu ştia să-noate-n mări. fără a fi prinsă de fundul mării. Leto. decât pe propriii ei feciori. — Bine. atunci mă învoiesc!. care o urmărea pe Leto. plângând cu jale. Insula s-a temut întâi. Era o insulă pustie. părea că este nimicit. defel.. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. o Gheea. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. de când îi răpusese fiii. — N-ai teamă. — Îndură-te.

să se ridice în picioare.46 s-a lăsat. Când s-a născut zeul Apolo. dată de argintia lună. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. s-au adunat în jurul lui. Şi zeiţa a fost mişcată. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. Avea în jurul frunţii raze. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. ambrozie. Şi ea. Prin doi stâlpi. care-i întuneca vederea. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. văzând pe Leto suferind. când va intra dânsu-n Olimp. a dat sprijin măicuţei sale. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. iată. până atunci. Hefaistos. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ.. toată din aur. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. cele nouă muze. alţi şase zei : Atena. de piatră. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. pe dată. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. în sfârşit. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. foarte-nalţi. să-l nască şi pe Apolo. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. Erau. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. aflând de-atâta suferinţă. nici în Olimp. copiii. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. cerându-l oblăduitor. Apolo şi Artemis. deci. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. insula a şi înverzit. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. văluri albe. Hermes. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. pe Artemis. Olimpul mai primise. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. Pe celălalt copil al Letei.. s-a prins bine de fundul mării. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. . Ares. Ştia să cânte minunat! Muzele. la rându-i. de nouă coţi. Iar Zeus l-a numit. Fata s-a înălţat pe clipă. nectar şi flori.

în Olimp. în sfârşit. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . şi graţie. ce se numeşte „în corimb". erau cu toţii doisprezece. acuma. danţau. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. năuci de-atâta frumuseţe. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. şi gingăşie. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . de-asemeni. Leto – zeiţa cea tăcută . pline de graţie. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. cu multă grijă. ca şi de zei. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . sângele i s-a scurs în ţărână. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. Acolo s-au născut giganţii. din aurul cel mai curat. Ele s-au prefăcut în spumă. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. după cât se povesteşte. harnic. Dar asta nu-l mai mulţumea. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. să nu se vadă înăuntru. dar Moira hotărâse altfel. zeii s-au ridicat cu toţii. Temis – copila lui Uranus. Zeii Olimpului6 . Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. Era Dionisos cel vesel. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . sau horele. pe Uranus. Purtată de Zefir. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. Era divina Afrodita. în timp ce muzele îi D . Horele străjuiau Olimpul. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. cum se numeau. cea jinduită deopotrivă de muritori. mlădii. însă schilod. modest. zeu. Ba. Charitele subţiri. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Iară zeiţele-anotimpuri. zeiţa a tot plutit pe apa mării. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. Hefaistos cel priceput. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. s-au pogorât în jurul ei. Selene – argintia lună . lăsând perdelele de nori. ocrotitorul podgoriei. S-a însoţit cu zeul faur. într-o pieptănătură mândră.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus.

sau pedepseau pe muritori. alcătuind cortegii mândre. . ce-i însoţeau pe olimpieni. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. când petreceau sau se luptau.

. trecând. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. ca şi zeii. aceştia nu aveau voie să cârtească. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. să calce eventual legile şi morala. ca înseşi forţele naturii. deci. că poate înşela fete şi femei pământene. Cu amară ironie. pentru că ei erau neam de zei. alături de forţele naturii. mari poeme epice. Amândoi erau straşnic chinuiţi. de basilei. se asemănau aristocraţiei gentilice. ca şi stăpânii lor. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. rolul regilor de mai târziu. Ceilalţi zei olimpieni. Dar curând intră în acţiune. pentru că dezvăluiseră faptele rele. pe baza vechilor cântece şi legende. consideraţi un fel de basilei. după cum spune legenda. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. beneficiind şi ei de toate bunurile. a marilor conducători de triburi. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. care făcea să rodească natura. făcându-se că le proslăveşte faptele.. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. şi altul pentru întinsul mărilor. Bunăoară. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. este o sublimă pildă. şi forţe sociale. dar şi grindina nimicitoare. afară de Zeus . dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. sămânţă de titani. scandându-le apoi. bătrînul aed orb. unul pentru ţinuturile subterane. să stăpânească. Zeus. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. De pildă.49 Note: 1. Erau nemuritori. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. La începuturile istoriei. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. fără a li se putea cere socoteală. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. în dauna supuşilor.Hades şi Poseidon. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". acompaniaţi de liră. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. care se afla la curţile basileilor elini. la diferite popoare. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. pe care el le putea însă călca oricînd. şi a poetului Hesiode de un altul. în cursul dezvoltării ulterioare. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. Fiind deci de origine divină şi ei. care străbăteau toată Elada compunând. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. de asemeni. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. în primul rând pentru că erau din neam ales. El cerea să fie slujit şi. Zeus se supăra pe necredinţa altora. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. cei care.. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. fără a fi pedepsiţi. Homer. în parte. aveau dreptul. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi.

Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. Acest nume i s-a dat.L. Buc. vara şi toamna. . Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. Artemis-Diana. ce i s-a adăugat Atenei. fiu al regelui Troiei. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo.50 crivăţul aspru. 4. Poseidon-Neptun. (K. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. într-o insulă din mijlocul mării.) 5. copii. Hades-Pluton. 8. zeiţa Leto. Hefaistos-Vulcan. în legendele eline. Hera-Junona. în chip tragic. cât ai clipi. în chip comic. tot el guverna lumina şi întunericul. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. Afrodita-Venus. cele două elemente de bază în viaţa omului. tânâră. după cum vom vedea în alte poveşti. pag. „Opere" voi. Numele grecesc : Palas. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Marx. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. I. Noaptea. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. Ganimede. are înţelesul de fată . 3. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. pe baza legilor naturii. 7. între altele. 1957. Hermes-Mercur. E. 9. Dionisos-Bachus. curată. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. sau să se înalţe în slăvi. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. care sunt fiicele lui. Mai târziu. în „Dialogurile" lui Lucian. Tot astfel. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. 417. Apolo-Apolo. Demetra-Ceres. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. la romani. Charitele – cele trei graţii. aşa de repede. noaptea trecătoare. Leto este numai o zeiţă a nopţii. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Atena-Minerva. El guverna anotimpurile. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. zeul luminii.P. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. Hestia-Vesta. în spiritualele sale „dialoguri". de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. face loc în zori luminii solare. Engels. întunericul originar al haosului. 6.P. Ares-Marte. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. Fr. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. La vechii elini.. au trebuit să moară încă o dată. 2. fulgerele. astăzi stinşi. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. cu mult haz de scriitorul antic Lucian.

curse din rana lui Uranus. Şi ei crescuseră cât munţii. Ea mai avea nişte feciori. făcuse tainic nişte vrăji. ucişi. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. dorind să-i apere de moarte. Picioarele lor colosale aveau. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. zeiţa Gheea. de-un muritor şi de un zeu. luna să îşi acopere Z . în loc de piele. de aur. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. decât dacă erau loviţi. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. solzi. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. Mai mult. răpuşi cu armele. Puteau să fie doborâţi. giganţii nu cădeau învinşi. Fără să piardă vremea. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. giganţii. Şi mama lor. fiindcă îi închisese pe fiii săi. precum fuseseră titanii. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. luând forme înspăimântătoare.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. Purtau bărbi lungi şi plete dese. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase.-n acelaşi timp. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. În urma vrăjilor zeiţei. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. Şi ei aveau puteri uriaşe. încă de pe atunci. dar nu erau nemuritori. ce le cădeau până la glezne. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . giganţii. plin de ruşine. dacă aveau această iarbă.-n Tartar. titanii. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. cu armele. Dar. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. Şi nu e nici o îndoială că ei. din Olimp.

cu lancea-n mână. albe. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. aprinse. aruncând fulgere din cer. în loc să cadă la pământ. îşi lumina drum pe pământ. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. nepătruns. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. Izbeau cu suliţe. care-i ferea de lovituri. Însă Alcioneu. în afund. sclipitoare.. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. Primejdia se spulberase. căutând acele buruieni. izbit de două ori în trupu-i. gigantul. — Degeaba eşti uimit. zeiţă a eroilor. Pe urmă. şi treceau dincolo de nori. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept.52 cununa-i mândră. viteaz şi neînfricoşat de moarte. peste stânci. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. Dar. unul dintre dânşii. El le-a găsit. tăioase. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. Alcioneu. iată. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. Îl ocroteşte vraja Gheei. înţelepciunii şi prudenţei. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. i-a rostit ea. argintie. Zeus. şi Atena. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. cu un urlet groaznic. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. Numai şiretul stăpân. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. un luptător voinic. Să staţi şi voi lângă titani. să ajungă până în Olimp. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. Dar. Lăncile lor brăzdau văzduhul. cu un mănunchi de fulgere. Zeus era mai liniştit. Heracle. de-un zeu şi de un muritor. În astă vreme. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. ca să-i învingă pe giganţi. Atrage-l în tărâm străin. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. Noroc că se găsea acolo.. până în Tartar. Zeus îi înfrunta cu furie. împotriva farmecelor Gheei. apoi cu torţe mari. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. şi ai să-l nimiceşti L . olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. cu un văl negru. ca pe nişte neputincioşi. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. Heracle2 .

Zeus. Zeus a poruncit să plece Hera. — Alcioneu e doborât. s-au repezit după erou. grămadă. băgând de seamă asta. . Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. n-a stat să piardă nici o clipă. plutind pe un nor de aur. Şi le-au mărturisit iubirea. Ares şi Hefaistos. sărind din muntele Olimp. Zeus . . şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. din slavă. ducîndu-l în Sicilia şi. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. sub lovitura lui Heracle. pe Heracle. să-l răzbunăm. au strigat ei. Poseidon. cu câteva săgeţi. Artemis.53 curând. stăpână peste dragoste. Heracle s-a făcut că fuge . nouă giganţi. unii din ei cerându-le chiar de soţii. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. s-au prefăcut şi ei în munţi. şi vrând să-l scape pe Heracle. a aruncat şi el un fulger. Lovea mereu cu trăsnete.. cu ură mare. Uitându-şi ura pe Heracle. care erau gata să-l prindă pe Heracle. au ajuns repede în drumul giganţilor. în ei.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. prăvălindu-l într-o groapă. pristavul lui cel de credinţă. şi Afrodita cea gingaşă. Heracle a ţintit de-asemeni. Ele au ascultat porunca şi. a trântit peste el un munte. iubita lui soţie. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. Hermes. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. Dulcea zeiţă Afrodita. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . lângă mare. înstelatul. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. vicleanul. Zeus. pierind acolo. Legenda spune că giganţii..În acest timp. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător .

54 Note 1. este poetul Apolodor din Atena. La început muritor. deşi. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. cu un genunchi la pământ si un picior întins. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. 4. Gigantul. ca o răsplată a vitejiei sale. să-l facă prizonier pe veşnicie. cu o mare plasticitate de imagini. nu poate să se opună elanului zeiţei. căutând un sprijin. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. se vede că se luptă cu deznădejde. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. . ce se numea Alcmena. din toată încordarea trupului şi a feţei. prăbuşind deasupra lui un munte. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. nemurirea. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. urmând pe Hesiode. în insula Sicilia. Cel care. în marmură sau în ceramică. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. ca şi pe amforele vechi. Heracle va dobândi mai târziu. în splendide basoreliefuri şi statui. Heracle. îi descrie în versurile lui pe giganţi. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. 2. 3.

până la stelele din cer. Tot un gigant.55 TIFON n timp. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. se ridicau. Iară pe capete. pe nume Tifon1 . sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. se aşternuse linişte. fierbinţi de-atâta pălălaie. şi alta – răsăritul rumen. flăcări ce mistuiau. cât jumătate de pământ. cum încă nu se mai văzuse. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. Deasupra umerilor largi. se pare. după aceste lupte date de zeii olimpieni. Gâtlejurile lui adânci. apoi cu ceata de giganţi. U . una – apusul argintiu. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. O linişte înşelătoare. în şuvoi. Iar mâinile-i puteau s-atingă. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. sau răgete de lei flămânzi. cu şuiere. Picioarele nu-i oboseau. iară pe alţii-i nimicise. Era atât de mare Tifon. Din boturile de balaur ţâşneau afară. orice li se ivea în cale. întâi cu Cronos şi titanii. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. îndată. Cu capul ajungea.

ascunşi în trupuri de dihănii. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. l-a zvârlit într-o peşteră. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. Şi au rămas tăcând chitic. Dar aici. Fugind necontenit. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. în uliu. căci el s-a ruşinat să fugă. învins. ascunşi pe unde s-a putut. a fost fiul lui Zeus. toţi s-au preschimbat. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. Atât era de fioros. dup-atâta spaimă. Hermes. Tifon. fără măcar să mai respire. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. S-a războit cu vitejie. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. altu-n şacal. pe umeri . Şerpii. Ba. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. Atât erau de-nspăimântaţi. să nu mai fie cunoscuţi. L-au strâns şi l-au înlănţuit. ceilalţi zei tremurau ca varga. şarpe şi broscoi. Acolo. Apoi l-a luat. Atunci. l-au prins pe Zeus curmeziş. a-nceput. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. ei au ajuns până-n Egipt. Unul în ţap. El nu a pregetat o clipă. L . pe cât se spune. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. dac-ar avea. S-au repezit care-ncotro. care se înălţau din coapsele gigantului. cântând din liră-ncetinel. Zeus. Dar oricît a mai cercetat. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. în animale fel de fel2 . Cel care şi-a venit oleacă în fire. a tot fugit până în ţara Siriei. lupta cu monstruosul Tifon. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. Zeus căzuse prins .56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. uşor. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul.

Fumul fierbinte. dar o să fie prea târziu. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. cu toţii. Totuşi. Totuşi de atâtea lovituri. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. sau. Aici Zeus l-a prins din urmă. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. gemând mereu. De vreţi. după poveştile eline. tras de doi cai înaripaţi. Nimica nu-i mai tulbura. S-au întins mese-mbelşugate4. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. spre cer. pân-au ajuns în nişte munţi. Vă veţi căi atunci amarnic. că vă voi pedepsi amarnic. Iar Zeus s-a şi ridicat. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. învins. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. nu-i decât răsuflarea lui. Şi monstrul. care iese din craterul vulcanului. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. orbitoare. Făcând un semn către Olimp.. după o astfel de victorie. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. mult slăbit.. Munţii s-au înroşit de 3. însoţindu-se cu lira. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. cumva. cu-ntreg pământul şi cu marea. vă azvârl în Tartar. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes.Gigantu-i răspundeadea. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. cu glasul său fără pereche. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. la pământ. ce se numesc astăzi Balcani. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. dacă m-oi necăji. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. şi mai rău. a rostit Zeus într-o zi. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. Când el se-ntoarce sub povară. v-o spun de-acum. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. prefăcându-se în vultur.. drept coarde. Iar când tăcea zeul Apolo. copleşiţi de . a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo.57 la lira lui. puternici şi voioşi acum. Vă voi lovi fără de milă. tocmai sosea la peşteră. neputincios. Războiul a reînceput. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. nervii unui zeu. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. N-o să puteţi. trupul lui Tifon sângera. Dar eu. am să vă salt în sus. Tifon. urlând de supărare. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse.. să fugă în Sicilia. lin. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. tare.

. şi-a glăsuit. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu.. Zeus. nu ştiu să mă tem!. Pământul a vuit adânc.58 spaimă. Zeus. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. Numai o fiinţă a rămas. gemând. Cerul senin s-a-nvineţit. nu – mă tem de tine! Eu. . Vieţuitoarele-au fugit. privind în sus. care-ncotro puteau. cu ochi semeţi.

Melpomene – muza tragediei. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. Cerber – paznicul Infernului. 5. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. De asemenea. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). erau adeseori înfăţişaţi zeii. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. . din vremea când zeii au fugit din Olimp. Euterpe – muza muzicii. când monstrul a smuls munţii din loc. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. socotite sfinte. 2.59 Note 1. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. între Tifon şi Zeus. Terpsihore – muza dansului. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. 3. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. Pe Partenon. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. petrecând liniştiţi în Olimp. aşa cum ni-l descriu poeţii. clădit din marmură. adică munţii însângeraţi. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. Erato – muza poeziei de dragoste . Talia – muza comediei. zeiţa memoriei. până în Egipt. Clio – muza istoriei. după victoriile împotriva titanilor. 4. În timpurile de odinioară. de frica lui Tifon. Gigantul Tifon. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. giganţilor şi a lui Tifon. templul magnific din Atena.

pe-un titan. căci ba cârteau. Nimic nu-i mai stătea în cale. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. ca tată. cum vor ei. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. avea. pe nume Meneceu. cum proroceşte Prometeu. îi făceau uneori necazuri.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. Unul din ei. al Gheei şi-al cerului înalt. de pe pământ. Doar cei de jos. Z . de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade.. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. purta.. pe cât spune legenda. pe umăr. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. fusese aruncat în Tartar. fiul pământului. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . bolta înstelată.. nepăsător la întrebare.. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii.. Iar Prometeu. Celălalt. Uranus. la rândul său. Iapet. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. Încă de mic. Atlas. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. cutremure. Avea şi-aşa multe necazuri.-nţeleaptă.. întotdeauna. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. Iapet era. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec.

Omul a căpătat şi cuget. ce semăna leit cu zeii. ca orice fiinţă pe pământ. nu îi era deloc pe plac. Palas-Atena s-a-nvoit. care ţâşnea dintr-un izvor. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. omul a început să umble. şi-altul mai mic.61 Nu mai avea tatăl. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. în stare să conducă bine. Dar omul. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. C . să trăiască. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. îndatorat. să-şi caute hrana. şi să-l slăvească-ntotdeauna. să-i stea supus. un corp de om. Atena. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. pe Prometeu. după cât se spune. de bărbat2. nou creat din tină. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. Gândul lui a-nceput să zboare. S-a apucat apoi de lucru. A făurit. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. ce semăna leit cu zeii. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. vreo pasăre. ce se chema Epimeteu1. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. muncind cu grijă şi cu migală. De-aceea. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. Iapet. decât doi fii. ascultându-i glasul. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând.

am să vă dau. Altare mândre ne-or zidi. Carnea. prin sfetnicul său de credinţă. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. care le-ngăduie. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. tăiată în bucăţi. sau alţii-s mai isteţi ca el. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. ca hrană. când vor ajunge la Mecona. să vieţuiască pe pământ. s-a încruntat de la-nceput. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. dacă fiul lui Cronos. ci şi temple. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. dar nu prea multă. să se aşeze în grămezi. oamenii. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii.. titanul. mai ales. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. — Vom hotărî noi. la Mecona. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. zeii. Se temea. a glăsuit măreţul Zeus. precum le poruncise Zeus. prin Hermes. le-a rostit. cu milă. este atoateştiutor. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. pentru că sunt bun şi drept.. într-o zi Zeus a poruncit. pristavul din Olimp. — O să vedem acolo noi. stăpânii din Olimp. Duceau cu ei un taur mare. Prometeu i-a chemat pe oameni. Hermes. Prometeu. plutind pe nori de aur. Nu doar altare. aflând vestea asta.... până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. au mers ei cale lungă. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. În sine. la sfârşit. pe loc. care se numea pe vremea de atunci Mecona. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. Venind şi ziua sorocită. Dar. au pornit grupuri spre Mecona. să se adune oamenii într-un loc. Şi-au mers..

Carnea e împărţită-n două. stăpânul a nimerit numai ciolane. Zeus putea să dovedească celor de faţă. Nimeni. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. Zeus. a-ntins hulpav mâna spre ea. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt.. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. şi las-acolo. O!. „Dar lasă. neatinsă. fiu de titan. Însă nu mai avea ce face. grămada pentru sacrificii... ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. a glăsuit titanul... acolo. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. pentru zei. . Mai repede decât se-aşteaptă. Ce pedeapsă-i va veni!.." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare.. ce mânca.. Nimeni nu va scăpa. Alege singur.. El. pe Zeus cel nemuritor. scormonind sub seu. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime... s-au ridicat către Olimp.. Zeus cel puternic. fierea şi stomacul. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. unde erau bucăţile bune de carne.. bucăţile cele mai bune. Dar. El singur.. A înţeles că s-a-nşelat. şi oamenii-au pornit pe cale. mică. un pic de carne. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. desigur. coarne răsucite şi nici un pic.. îşi spunea Zeus. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. după voie. Însă. copitele. că nu greşeşte niciodată. zei şi oameni. pe norii lor de aur.. bieţii. Acum era clipa cea mare.63 pentru oameni. cu păr ca neaua de curat. fiindcă-au hohotit. care. tigva cu coarne răsucite. — O iau pe asta!. Nimeni nu o să scape teafăr. pe Prometeu. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. El a pus deoparte carnea. încruntat. lasă.. atins de lăcomie. gras. copite. într-un alai măreţ. a rostit. va fi mare. îl va ajunge o pedeapsă.. râzând şi chiuind voioşi. să aibă. Era un taur mare. şi-au plecat ochii ruşinaţi... — Zeus. taurul este înjunghiat. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. nesilit de nimeni. alesese acea grămadă." În vremea asta. Zeii. şi alta. era de râsul tuturor. şi o grămadă pentru oameni.

însă atunci sub chip de trăsnet. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. cu pâlpâiri albastre. — Eu una ştiu. şi dacă or avea şi focul. ce se găseşte. Altul. Sălăşluiesc numai în peşteri. că oamenii.. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. În fierărie. Oamenii-n vale pot să piară. ar fi cerut grăbit iertare. Hefaistos sforăia dus.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. Şi-aşa. cel dintâi. pe pământ. tot or să capete acest foc. măreţe Zeus. căutând. Avea cu el. cumva... mânios pentru ocara îndurată. acum. îndură beznă. Hefaistos s-a întors pe-o parte. să-l dea şi oamenilor săi.. cenuşă şi scântei. focul. în repetate rânduri. Prometeu s-a oprit puţin. Deci du-te. roşii. Prometeu. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. Dar Prometeu. Apoi s-a repezit afară. de spaimă. Deodată. pentru stăpânul din Olimp. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. prea îndrăzneţ. auzind un zgomot. îndură frig. repede. Focul ardea domol pe vatră. nu era unul dintr-aceştia. până n-apuc să te lovesc pe tine.. Dar Zeus. în toiul nopţii următoare. în mâna stângă.Focul acesta e ceresc. Eu nu-l trimit jos. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. scăldată toată în sudori. l-a luat pe Prometeu la goană. Mănâncă fructe din copaci. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. şi pentru asta au nevoie de focul tău. precum spune legenda. pe mâine şi poimâine. zăvorit bine.. titanul a pornit la drum. Eu vreau să-i văd meşteşugari. pe-un pat moale. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus... N .. şi-a îngăimat ceva prin somn. şi focul tot n-am să ţi-l dau. până la urmă.. A stat şi-a aşteptat o vreme. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. după-ntîmplarea asta. du-te. s-a dus la el încă o dată. Zeus îl amâna cu vorba de azi. Acum. spumegând.. cu trupul greu şi obosit. fiindcă m-ai îndârjit destul. în Olimp. Sunt doar pescari şi vânători. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite.. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. Luase tulpina asta verde.

. case. Prometeu m-a furat în somn. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. Din grămăjoara asta mică. — Stăpâne. Hefaistos a dat din umeri.65 Noaptea era adâncă. în Olimp. precum îi poruncise Zeus. Pe urmă vine rândul său. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. — Când îţi vei termina lucrarea.. ai să-mi faci. Acuma. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. nu-s de vină eu. Sînt învăţaţi de Prometeu. Apoi să mi-o înfăţişezi. Surcelele au pâlpâit. pe munte. aşa de tare. Prometeu a făcut bărbatul. Dar despre asta. Zeul meşteşugar făcuse. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . Hefaistos. căci vreau să-i fac şi eu un dar. luând pildă de la Prometeu. mulţumit că scăpase aşa de uşor. corăbii. neagră. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. a mai rostit Zeus încet. să chemi toţi zeii... în uşa fierăriei. până ce-a ajuns în văi. celui ce-i ocrotise iar. Îşi fac unelte.. focul ardea vioi. dar chip să aibă de zeiţă. făurare. zâmbind viclean. roate. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. A chemat oamenii la el. în peşteri.... că pământul s-a zguduit până-n străfund. o fată. Acolo s-a oprit din fugă.. cu negrăită bucurie. să vadă el cum i-am lovit.. Prometeu a fugit prin noapte.. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. A tot fugit neobosit. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. titanul care ne-a trădat.. Să fie fiinţă muritoare. pe de-a rândul. care făcuse primul om. prin păduri. vom mai vorbi noi amândoi. în barba-i deasă. Şi-acum. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. din apă şi ţărînă. alte mormane s-au aprins. arme. tot ce vor. cu cele mai alese daruri. însă. iar tu să-mi făureşti femeia. cea dintâi fată L . Nu pricepea ce vrea stăpânul... S-a apucat însă de lucru.. pe câmp... Să spui că-i din porunca mea. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. — Mă duc numaidecât.. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. galben. a zis fierarul. Dar cum s-a văzut arzând focul.

Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. ca un fulg. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. a spus el către muritori. Ea . în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. — Te vei numi... cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer.. făcute chiar de mâna ei. Deşi era vrăjit de fată. a mai rostit stăpânul. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. Zeul pristav. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. Prometeu sta prevăzător. ca răzbunare. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. după ce te-i căsători.. luând-o de mână. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. unul a fost.Iar Hermes. i-a dat şi vraja ochilor. oricât sunt de ispititoare. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. Zeus. zâmbind. a coborât pe pământ. condu-o pe pământ. frate bun al lui Prometeu. Pandora. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. soţie. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. Eros a tras. Numai Epimeteu. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. ascultându-l pe Prometeu. — Când Zeus ne trimite daruri. a glăsuit Zeus. cât mai ales. şi-acela era titanul Prometeu.66 muritoare.. . frumoasă fată.. dar eu o vreau. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. I-a ţesut astfel de veşminte. i-a dat copilei glasul lui. Ba da. — Hermes. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. Bărbaţii. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. titanul. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. închisă bine c-un capac. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. Bărbaţii s-au ferit în lături. zeul cel şiret. feriţi-vă de vicleşug!. cu straie şi cu alte daruri. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. s-a îndreptat către Epimeteu. mângâietor şi subţirel. la rândul său. de gingăşia. În acea clipă. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit.

Dar Prometeu.. şi lanţurile. foamea şi setea. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. Zeus.. Dar prea târziu se deşteptase. pe pământ. hâda moarte.. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. — La poruncă!. din acea cutie s-au ridicat. însă mute. suferinţa. înaripate. ba chiar şi moartea.67 — Iată.. lesne de înţeles. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. zburând în cete. era şi supărat pe Prometeu. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică.. necazul. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. Nu-i demn. A . şi pironul.. Credea că-s daruri preţioase.. a răsărit şi crainicul. firavă şi cu aripi slabe. prin mâna mea. Şi le-a adus. s-a-nfuriat înspăimîntător. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp.. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. zavistia. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. să le-ncolţească-n cugete. grija.. a spus. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu." — Să vie Hermes!. ce-o adusese din Olimp. — Aduc! s-a repezit fierarul. — Hefaistos! a poruncit. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. în primul rând. a şi trântit la loc capacul. Toate cu-nfăţişări de spaimă. Zeus. acesta este darul ce îl trimite. durerea. în ceasuri grele. ca s-o aducă pe pământ : rele. — Aduc cătuşele. să ştii. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. Când colo. în restrişti. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . s-au răspândit care-ncotro. Ce-i drept. molimele negre. S-au răspândit minciuna. i-a strigat el neînfricat. nenorociri şi boale. ura.. stăpânul. şi lumea le purta în cârcă. pe care el. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu.. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu.. care crease primul om. Năpastele se înălţaseră. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. văzând aceasta. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. ba şi-un piron mai lung şi gros. ar trebui să-i ocrotească.

legat în lanţuri. fără somn. sus. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. E mulţumit. din cer coboară vulturul înspăimântător. cu ciocul său încovoiat. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. — O. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. Ştie că şi-a-mplinit menirea. fiul lui Iapet. măreţ. din cer s-a auzit un glas. Pământul. cu mult mai sus de nori. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. Cât a durat osânda asta. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. în slăvi. şi el o să-ţi sfâşie trupul.. Priveşte peste zări titanul. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. Hermes şi Hefaistos. Meşteşugarii se trudesc. din Olimp. cu cioc tăios. Fii blestemat. urlând. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. Aici. fierarul. Marea se tulbură şi fierbe. Furtuna se dezlănţuie. către mări. Vârâţi-i şi pironu-n piept. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. fără odihnă. fii blestemat. — Vei sta pe stâncă mii de ani. stăpâne. Beznele nopţii-s risipite. titane! strigă de-acolo. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . în Caucaz.. Oamenii au să vieţuiască şi peste .. iară cu ciocul îl sfâşie. pe care le înghite lacom. zguduit. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. — Am înţeles totul. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit.. către câmpiile întinse şi către fluvii. cu Forţa şi cu Violenţa. a spus pristavul deîndată. Sunt focurile. colţuroasă. Legaţi-l sus. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. n-a scos din piept nici un suspin. Iară Hefaistos. slugile mele credincioase. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. mai sus. încovoiat. zeci de mii de flăcărui. până pe Elbrus... Doar Zeus se mai zbuciumă.. stăpâne. pe-un vârf de stâncă. zi de zi. se crapă. smulgând bucăţile de carne. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete.. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. ficatul.68 — Voi. Cerul ca smoala se despică şi sus.. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. bătut de vânturi. Şi-ntr-adevăr. se vede Zeus. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. cu fulgerele-n mâini. de grindină şi de zăpezi. Zâmbeşte-n el. cu ajutorul focului. pe-o stâncă aspră. Prometeu.. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate.. smulgându-ţi. blestemat să fii. şi adăposturi şi veşminte. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. Chemând pe cele două slugi.. cu aripile larg deschise. un glas puternic. pe stâncă. ars de dogori.

. Zeus.69 mii şi mii de ani. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu. însă. ... ai să pieri.. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. ai să pieri!... până în sate şi oraşe. Zeus. însă. Tu.

Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. fără nici o plăcere.. 3. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. el însuşi este denumit. 8. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. speranţa. ci şi în vorbirea curentă. Pe o piatră antică. speranţa. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. 4. Avem şi noi. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. 5. mai ales orientale. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. 2. ci din imboldul curat al inimii. în frunte cu însuşi Zeus. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. El purta un arc." 7. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. într-un basm dobrogean. ci ajută la înlăturarea lui. Karl Marx. ca şi alte popoare. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. din secolul al VIII-lea.. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. El stă lângă făptura cea nouă. în legendele eline. fratele lui Prometeu. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. bătută de talazuri. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. Zeii olimpieni : Hera. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. variante ale acestei încântătoare legende. Poseidon. după cum spune o legendă. ca o steluţă mică şi albă. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. te mai îndeamnă. care suferă pentru convingerile lor. Astfel. aflat în muzeul de la Neapole. cu spatele la zei. referindu-se la cugetătorii progresişti. doar ea. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. de cele mai multe ori.70 Note 1. privesc chipul noii făpturi de lut. îl dă drept pildă pe „titan" şi . pe care el a numit-o om. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. Expresia aceasta este deseori folosită. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. însoţitoarea oamenilor la necazuri. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. Într-un imn elin. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. dându-i viaţă. Unele săgeţi erau unse cu miere. gravată de o mână nu încă prea meşteră. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. 6. În legenda elină. fiu al Afroditei. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume... alcătuit de un autor necunoscut. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. nu numai în literatură. Eros era zeul dragostei. titan. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. să se îndrăgostească de ea. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. care licăreşte şi-ţi luminează calea. Hermes şi Apolo. intitulat „Palatul de argint". să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul.

cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. cutezătorule Prometeu. Salvator Rossa. Eschil. ci neînfrânţii fii ai pământului... Ribera. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. de fapt. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. cât de măreţ se înalţă de la pământ.Te salut... înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. a exclamat înflăcărat. Tizian. în care. pentru că ea reprezintă. alegoric. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". făuritor al lumii care urcă!. te salut. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. ca : Goethe şi Shelley.. de mai târziu. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. parcă te văd. cu fruntea ridicată spre cer. cutezătorule Prometeu!. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. intrate în marea poveste a lumii. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă." *Numele roman al lui Zeus .71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". 9. Geo Bogza. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. . clipă memorabilă şi fără seamăn. Cutezătorule Prometeu. cucerirea focului.. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. de pe muntele Elbrus. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. Fiu slăvit al unei mame slăvite. În literatura noastră. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. privind cândva. trec în zbor crestele Caucazului. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. Poeţi. vârful înalt. însângerat şi mândru. Gustave Moreau. de piatră. pictori ca : Michelangelo. întruchipată prin figura lui Prometeu. mai sus de lumea albă a norilor. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale.

i-au ascultat poruncile . el a trimis . să-i ridice altare multe.72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . îl mânia. au răspuns unii dintre ei. o porumbiţă fermecată . nici şopotul izvorului . deci . tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . Le-a poruncit . s-au pus la cale jocuri . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . precum dorea . Totuşi . pe-o cracă lungă . într-o padure din Dodona . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. şi să-i aducă sacrificii. mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . Şi-n primul rând . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . care-i slujeau oracolul . primite prin preoţii săi . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . de la Mecona . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară.Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. temple mari .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . D . spunea porumbiţa . durerea .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . suferinţa şi alte rele fără număr . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze .Vântul când va sufla prin frunze . din acea zi . pentru că se temeau de Zeus . faceţi aicea un oracol. vântul trimis de însuşi Zeus . cu pene negre ca tăciunii. oamenii . — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . În cinstea lui .

destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. veşti nu prea îmbucurătoare.. I-a dat bucate să mănânce. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. — Temeţi-vă! le spunea aspru... Z . am să pun la încercare puterea-ţi. A străbătut’naltul Menala. a prins de veste-nşelăciunea. Zeus . numite-apoi olimpiade2.. Crima ta este fără margini. Şi a pornit apoi prin lume.73 lupte . Mai înainte. în timpul nopţii. Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. şi-a ajuns în Arcadia. în Olimp . îi spune Hermes la ureche. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. Iar uneori – e drept că numai aşa. — Nu râd pe faţă muritorii.. stăpânitorul. un munte potopit de fiare. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. gata să-l zvârle .părea ceva mai mulţumit. fără milă . — Nemernice! i-a strigat el. Era deci Zeus mulţumit . Acolo-a cerut adăpost. văzându-şi templele . călătorule!". concursuri şi serbări vestite . Mantia lui sărbătorească.. fie c-a fost trădat. din carnea unui rob ucis. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. Pedeapsa mea te va ajunge. şi s-ar putea să fie-un zeu. şi-a lovit. fulgerul său necruţător . pe-ncetul. pe ascuns. când . Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. cu puterea-i. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . Ţinea . Şi a dat semne tuturor că este el. Acum.. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. către pământ . ţesută de mâna Atenei. a vrut să-l şi batjocorească. când duc ofrande templelor. fie că Zeus. către Arcadia ferice3. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. Şi-a hotărât să îl lovească.. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. ca să râdă. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. cu toate astea . când ţi se pleacă la altare.

Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. o fiară cruntă. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. N-au mers prea mult.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. însă cu ochii cercetau. orişice loc – pe prispe. lăsând în urmă numai pete întunecate. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. Stăpâna pregătea mâncarea. Mergând aşa-ntr-o bună zi. zeii au intrat într-un sat. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. Era acum însoţit şi de pristavul său. de carne friptă şi fierturi. Fumul se ridica alene. Nu i s-a dat nici un răspuns. Iar regele. de Hermes. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. să poată înnopta tihniţi. Zeus. cu părul alb. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. având toiagu-n mână. Mergeau prin praful drumului. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. un lapte gros. Caprele. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. gâdilau nările lui Zeus. D . Erau boi mari. se prefăcea că-l sprijină. nesătule. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. Mirosuri calde. în lungi fuioare cenuşii. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. tot neastâmpărate. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. în chip temeinic. murgi şi roibi. până când a ajuns şi în Frigia5 . stăpânitorul din Olimp. de bivoliţă. iscoditori. pe stâlpi groşi. Hermes. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. Licaon4 s-a făcut un lup. ţinută bine. aţâţătoare. Aici femeia mulgea lapte. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. cu şindrilă. Se arătau nepăsători. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. la fel de zdrenţuit. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. mai la o parte. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. au ajuns lângă-o locuinţă. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. oameni buni. O locuinţă arătoasă. ca de obicei. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. şi. Tot cercetând cu grijă satul. Prin curte mugeau vite grase. Nemaiputând răbda ispita. Trupul i s-a-nvelit în blană. prin ogrăzi. cu trepte largi şi-acoperită. săltau. de rugină.

. Erau săraci. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. în anii tăi de căsnicie.. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate.. şi mai bine. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor.. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. într-o căpiţă-nmiresmată de fân.. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. ce se afla pe câmp. Fetelor... părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. a răsturnat un vas cu lapte. cum este doar bătrâna Baucis. cam coşcovită şi-aplecată. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. În prag s-a arătat un chip. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. poate. de unde vin şi cine sunt. Deşi erau atât de-n vârstă. au rostit ei. când se măritau. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. şi învelită cu şovar. când iacătă o luminiţă. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. Ridicând capul către Zeus. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. aşa de buni şi primitori. dacă nu. Uitându-se ceva mai bine. Şi tot aşa. Un chip cuminte de bătrân. din cauza voastră.. — Poftiţi!.. Cei doi bătrâni.. tăiat în două de-un pârâu. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. au înţeles că-i o colibă. Băieţilor. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. pentru acea noapte. Alături de coliba lor era un petic de grădină. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. la-nsurătoare. se numeau Filemon şi Baucis6. Mai târziu. Am răsturnat. şi-n urma lui o bătrânică.. un şiştar. Poftiţi în casa noastră. Vedeţi-vă de altă casă.. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii.

şi totuşi cel mai bun din casă. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. s-a repezit la vatră. cu firea lor deschisă. fără să cate nici la haine. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. prune ca nişte pietre scumpe. cât timp o să pregătim masa. săraci. plin cu apă. A . apoi. Erau acolo nuci. sârguincios. bună. cam învechit şi ros de timp. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. şi smălţuită cu ceară albă de albine. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. S-a aplecat singur de şale. stăteau cu oaspeţii de vorbă. Focul a pâlpâit pe-ncetul. ca pe la alţii. fără teamă sau plânsete zadarnice. păstrată pentru sărbători. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. nu prea groasă. fie cu sfaturi înţelepte. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară.. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. Din ea a retezat bătrânul o felioară. să spele. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. să-i dea gust puţintel mai bun.. din lemn de fag. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. curmale. flămânzi. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. Pe urmă-a luat un covoraş. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. cicoare. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. Umblând grăbită. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. laviţa asta.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. destul de vechi şi aromat. suflând din răsputeri într-însul. picioarele drumeţilor. poruncile. ţesută chiar de mâna ei . dezvelind din cenuşă jarul . surcele şi un lemn mai gros. Cu feţe calde. ca să-nşele vremea. nici la cuvinte sau la feţe. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. mai dornici să-i primească bine. după datină. Ba. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. napi. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. În vremea asta. care-aveau nevoie. şi i-a dat drumul în fiertură. primitoare. a pus pe jar frunze uscate. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. care stătea de mult în grindă. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. fie cu roade din grădină. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. iar când a ars cu vâlvătaie. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. Pentru că masa-ntârzia. gazdele.

a rostit Zeus. Filemon a priceput semnul. Pentru nelegiuirea asta. Şi Zeus. ce face.. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. smochine dulci şi. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Ba. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. Au mers ce-au mers. Atunci Filemon a-ntors capul. Da-n locurile cunoscute. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. mulţumit în sine. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. Picioarele le tremurau. cum să-i îmbie. pentru c-a fost recunoscut. un fagure de miere albă. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. le turna vin neîncetat. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. Dar nu aveau. Osânda noastră. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. S .. Este destul tot ce ne-aţi dat. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. Iar gâsca era sprintenă. Le părea rău de casa lor. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. precum se cuvenea. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. la mijloc. este întotdeauna dreaptă. o gâscă. unde trăiseră o viaţă. Mai ales Filemon. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. bieţii. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. un semn că este un preaputernic olimpian. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. vasul de lut rămânea plin. închizând taina-n apa sa7 . au pornit după cei doi zei. ce să le dea. în înţelegere deplină. ei au să fie pedepsiţi. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. Au trebuit să se supună.. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. cum o fi. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. Numai că ei erau bătrâni. — Taci. care sclipea tăcut sub lună.. n-o sacrificaţi. bătrânul. când zeii hotărăsc ceva.77 struguri cu boabe mari şi roşii. Luându-şi câte-un toiag în mâini. ceilalţi erau nevinovaţi. Numai pe voi vă vom cruţa . s-au plecat zeilor cu teamă. în acest fel. Filemon. Chemând-o lângă el pe Baucis.

Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. pentru că i-aţi cinstit pe zei. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. Scoarţa creştea şi către mijloc. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. într-o zi. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. Porţi mari. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. pe trepte-n faţa templului. putere. a glăsuit solemn stăpânul. Ochii li s-au înceţoşat . — Nu. negreşit. Poate vreţi aur. a dat din cap bătrâna Baucis. Ea către el. Baucis simţea acelaşi lucru. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. S-au aşezat în tinda lui. în aceeaşi clipă. mare Zeus.. Aurul mult se risipeşte. Spuneţi o singură dorinţă. cu înţeles. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. — Bine. tremurătoare.-nchideau templul. pe la tălpi. sculptate. Pe când vorbea aşa. Filemon a privit spre Baucis. Şi Zeus a făcut un semn. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi.. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. Tinereţea trece cu anii.78 UN STEJAR MÂNDRU . numai privindu-se în ochi. Anii s-au scurs pe îndelete. Vreau să vă dau şi o răsplată. acolo-n munte. în care vieţuiseră încă de când erau copii. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. şedeau bătrânii. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. decât bătrânii. cu vorbă moale. se ridicase-o insulă.. Amândoi zeii au pierit. Puterea scade. nu mai vedeau nici la un pas. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur.. şi se urca spre gât.. căci m-ar îndurera prea tare. a dat răspuns Filemon. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. şi vă voi da. precum spune legenda. N-au mai rămas. Şi-aşa. Fie pe voia voastră. nu vreau asta. Cei doi s-au gârbovit mai mult. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. amândoi. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. n-au mai văzut-o. îngăduie să-nchidem ochii. Ei povesteau. De-aceea. a spus uşor lui Filemon : Î . — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. — Voi o să locuiţi în templu. dorind să stea-n aceleaşi locuri. spre cap..

alb... şi-a sărutat-o lin pe frunte. bătut de vânturi . a sosit ceasul!. dar multă.. Bătrânul nu mai era om. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. dar gurile le-au amuţit. era un tei subţire.. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. îţi spun adio. a grăit şi dânsul. — Adio!. cu flori micuţe. în schimb. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. Baucis.79 — Soţul meu scump... foarte multă vreme. ci se făcuse-un stejar falnic. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. . Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . dar cu mireasmă-ameţitoare.. În preajmă s-a făcut tăcere..

dealtfel. 2. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. Urmele acestui templu. măslin sălbatic. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. 7. În realitate. numite olimpiade. jocuri şi mari serbări. care purta în vârf un vultur. din urgia lui August. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. castele. Era făcută din aur. este frecvent în toată literatura populară. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. vrăjitoare. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută... mult înnobilat. vraci etc. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. au vrut să le dea mai multă greutate. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. De bucurie. numite olimpiade. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. oraşe. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. murmurul izvorului. lacul Sf. supăraţi pe oameni. la renumitele olimpiade. au căpătat atâta faimă în lumea antică. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. cei care au pus la cale. „părintele istoriei". cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. biserici. şi în creaţiile noastre artistice populare. împăratul Romei. Numele Licaon înseamnă. . 6. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. Pe frunte. în amintirea unor concursuri. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. În mâna stângă avea sceptrul. bineînţeles sub altă formă. în limba elină. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. Apolo. În acest templu măreţ. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. să se alcătuiască concursuri. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. grădini. lup.80 Note 1. ca în legenda greacă. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. cum a fost numit. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. din patru în patru ani. aceste jocuri vestite. care întruchipa Victoria. până astăzi. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. născocind legenda. Şi în folclorul nostru. făcută din aur şi fildeş. Pentru prima oară. cum se punea pe frunţile învingătorilor. încât ele dăinuiesc. cel stins pe meleagurile ţării noastre. 3. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. odinioară. Hermes şi Ares." Aceste concursuri. 5. lacul Ursului de la Sovata. precum se ştie. Nu este însă vorba. din ţinutul Elidei. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. de către duhuri. Mai târziu. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. şi au loc tot din patru în patru ani. 4.

. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. Veniţi în sala de ospeţe. Veniiiţi!. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!.. Palatul marelui stăpân. şi repede-şi ieşea din fire.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. întorcându-se în Olimp. de îndată.. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. Se tem numai de el.. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii.. noi o numim Calea lactee. şi-atât. Stăpânul. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. chiar de era un fiu al său.. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. Hefaistos. porunceşte să v-adunaţi. Deci. porneau în goană spre palat. cu aripi la picioare. Atunci nu mai cruţa pe nimeni.. de zei mai mici. nici nu-l respectă de ajuns. atunci când noaptea e senină . zeii! Vocea lui Zeus tremura. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. Cum auzeau porunca adusă de pristav. clădit de fiul său. la umeri şi la pălărie.. Z . era cu porţile deschise. jocuri sau concursuri.... şi lăsând toate laoparte : petreceri. Cât mai degrabă. şi zeii au intrat grăbiţi. Hermes. după poveştile eline. Zeus se şi găseşte-acolo!.. neîndoielnic. ce nu vesteau nimica bun.. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. zeii săreau.. Zeus. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. din aur şi aramă. Calea pe care veneau zeii. că oamenii nu îl iubesc.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

luptându-se din greu cu marea. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. Iar Prometeu. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. de valuri. avea el însuşi un fecior. Uranus. ca şi bunicul său. Deucalion privea.. Numai o barcă mai plutea. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. pe Deucalion. gata de drum către Parnas. fiule. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. Deucalion şi-a pregătit barca. La pieptul său strângea pe Pira. să-nfrunte apa şi furtuna. până ce a ajuns acolo... ce era rege la Ftia. care-avea darul prevestirii. Iar cerul când s-o limpezi. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. norii erau secătuiţi. Ascultând sfatul tatălui. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. Era barca lui Deucalion7. Şi barca i s-a sfărâmat. a fost înlănţuit de Zeus. dornică de un adăpost. ce nu va fi cuprins de ape. şi-a luat pe draga lui soţie. Prometeu. s-au urcat amândoi în barcă. ce purta numele de Pira. Acel munte este Parnasul6. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. Planul lui nu va izbândi. încă înspăimântat.. din plin. de lemn. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. Elada s-a acoperit. P . Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. pe tot întinsul ei. Apele au crescut întruna. oricât îi tot adăpa Iris. Scăpat din valuri. Ploaia mai încetase parcă.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. După ce tatăl. în Tesalia. când s-au pornit ploile. de cum s-a-napoiat acasă. tatăl omenirii. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. pustiul verde-al apelor. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. până ce a ajuns la mal. înfrigurată şi flămândă. Şi. şi cerul se mai limpezise. şi doar cu dreapta a-notat.

Apa. Aflând că ploaia s-a oprit. Au suferit şi ei destul. După aceste nouă zile. cerul s-a-nseninat de tot.. şi i-a dat drumul de îndată. ascultând-o pe Temis. s-a avântat în largul său. titanida. de undeva. Deci. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. Boreu. dreptate ţi-ai făcut destulă. împărţitoarea de dreptate. pământul parcă se-nălţa. Zeus... şi într-un ceas sau poate două. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat..87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. Colinele au răsărit de sub povara undelor. supusă. în sfârşit. L egenda spune că. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. Suflând voios. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul.. pentru numele dreptăţii. în fluvii şi în lacuri. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. a . din slavă. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. şi nu se mai sfârşesc la poartă. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. ce te-au nemulţumit pe tine. Din mii şi mii de oameni. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. a risipit norii la mare depărtare. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. — Se cheamă Deucalion şi Pira. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa.. a-nceput să vie către matca sa. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. Pe urmă. şi-n timp ce apele scădeau. au mai rămas pe lume doi. La Hades morţii vin şirag. Temis s-a apropiat de Zeus.. un monstru-al apelor marine. La acest semn. s-a îmblânzit. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. se află-n muntele Parnas. El este rege tesalian. câţi vieţuiau până acum.. şi iată-i. dintr-un fund. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. Norocul le-a surâs.

cei doi soţi s-au culcat în templu. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. Când. se coborau pe coasta muntelui Parnas. Focul n-avea deci cum să ardă. iubită Pira. sărutând marmura rece. S . alţi oameni ? Vorbind. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor.. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. Deucalion şi soţia-i. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. cel puţin. învaţă-ne ce putem face. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis.. din apă şi pământ. Pe zidul templului creştea. zeiţo. tu.. au pornit veseli iar pe cale. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu.. După ce s-au spălat pe trup. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. Privind până departe-n zări. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. Pira. urlând şi făptuind prăpăd. singură cu mine. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. ascultă. Rostind cuvintele acestea. te-aş fi urmat. Milostiveşte-te. Preoţi nu mai erau acolo. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. Coborându-se apoi noaptea. haină şi turbată. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea.. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. au curăţat zidul de muşchi. ai rămas în lume. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. iacătă. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . şi şi-au stropit veşmintele. venind lângă el. muşchiul cel verde. Pira. Bine c-am scăpat amândoi.. se năpustise peste ţărmuri. cum era datina străbună. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. deşi suntem atât de singuri. tihnite. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. în voia lui. zăresc în cale apele râului Cefis. pe plete.

cum spun legendele străvechi. Lumea s-a înmulţit din nou. S . în timpul nopţii.. prin vis. Acesta e. — Dar stai!. să zvârliţi oasele-i în urmă. iar celelalte. numiţi în vremurile vechi : elini. oasele străbunicii voastre. mii de spiţe. Mergând de-a lungul fluviilor. şi oamenii vor răsări. Deucalion şi-a făcut o casă. totul e limpede. Deucalion s-a trezit îndată... ele se prefăceau în oameni. s-a bucurat femeia.. e pământul însuşi. Astfel. după legendă. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume.. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. de plante şi de animale. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. E Gheea. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. s-a luminat bărbatul. mai mult decît la început. deveneau nişte fete mândre. erau seminţe rodnice. Din ele s-au născut pe urmă. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. mergând de-a lungul văilor. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. vieţuitoare. le azvârleau în urma lor. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. bărbatul. — Atunci. respectat de toţi. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. strămoşul grecilor.. Iară în humă era viaţă. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. i-a spus Temis. vieţuind cu soţia lui în pace.89 — În zorii zilei.. zeiţa a pierit din vis. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. azvârlite de mâna moale a soţiei. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. pe care l-au numit Elen. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici.. a spus zeiţa Temis. apoi... Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. Oasele ei sunt pietrele. Unde cădeau aceste pietre. mi s-a ivit bunica Temis. zvârlind cu ele peste tot.

un zeu marin. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Hestia. sau curcubeul. Hades. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. ce locuiau numai . Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. din căsătoria ei cu Pontul. ei sunt numiţi uneori fiii lui. în culorile lui atât de minunate. zeii mărilor erau mai mulţi. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. despărţit de apă. avusese cincizeci de fiice. fiica lui Ocean. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. Taumas era fiul Gheei.. Pe ceilalţi : Poseidon. dându-le viaţă a doua oară. şi aerul. stăpân olimpian al tuturor apelor. a Electrei. având deci. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. 3. În sfârşit. uscatul de apă. Dealtfel. de eterul cel subţire şi curat. Adeseori. Sus de tot era eterul.90 Note 1. el îi salvase din pântecul lui Cronos. origine acvatică. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. de la amândoi părinţii. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. Iris era fiica lui Taumas. pe care-l respiră oamenii. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. 5. adică plin de bunătate şi înţelegere. ca un adevărat părinte. Ea zbura cu iuţeala vântului. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". dedesubt aerul obişnuit. Dând această complicată genealogie. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. prin legende pline de poezie. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". căsătorit cu oceanida Doris. 2. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. jos pământul. pe zei şi pe oameni. Iris cea cu aripi de aur. 4. Zeul Nereu. Demetra şi Hera. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. Nereu. un alt zeu al mărilor.

primind în schimb o răsplată. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. Locuri uscate au fost acoperite de ape. 8. foarte depărtate. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. ţinând la gură o scoică din care suna. Poetul Ovidiu. cărora trebuie să le aducă apă. Mureşul etc. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. locul lui Noe îl ţine Deucalion. după unele legende. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. apele ocupă un loc deosebit. în lucrarea lui „Munci şi zile". Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. Italia etc. să le facă focul. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Spania. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. până în Africa şi America de Sud. de cele mai multe ori. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. Titanida Temis fusese. La cei vechi. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. sfătuit de Prometeu. aflată între Capri şi coastele Italiei. sfânta Vineri. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. 10. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. ci şi relele. purtând şi coarne. au avut loc mari ploi torenţiale. să le cureţe casa şi grajdurile. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. apele care fertilizează pâmântul. 6. Muntele Parnas. Interesant este însă faptul că Deucalion. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. au balade şi legende legate de numele lor. Multe râuri. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. Ele erau reprezentate. să se purifice. Deucalion şi Pira. Şi în folclorul nostru. ca : Oltul. soţia titanului Iapet. dovadă că în timpuri foarte. 11. unde apa lipseşte adesea. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. Sfânta Vineri. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. sfătuit de Dumnezeu. 7. La elini. elinii personificau şi râurile. 9. semnul puterii. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. Coincidenţa este izbitoare. cutremure şi scufundări. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. . din care s-a salvat Noe cu arca lui. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. necazurile. de pildă. înalt de 2459 m. tatăl său. ca în Egipt. situat în vechea Grecie. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. între Dorida şi Focida.91 într-o insulă a lor. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile.

Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat.. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. neam de titani1. acolo.. din neam de zei.. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. Am să fac. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . nectar divin. şi-alte nunţi. Hermes. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ.... . căta nesăţios prin lume. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. la nesfârşit. urgia potopului dezlănţuit. Hermes..92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. nimfe3 şi fete pământene. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. pe Egina.. Mi-am luat zeiţe de soţii2 . Dar văd. împlinindu-şi vorba. dulce şi gros. Şi Zeus. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. T recuse. O lume nouă se năştea. De-o parte se aflau elinii. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. Zeus era iar mulţumit. pe pământ. Aş vrea să sorb. una mai mândră decât alta. în sfârşit.

cu prada lui. şi ea va fi soţia mea. ici-colo. cu puterea lui de zeu. ascuns. Drept mulţumire fluviului. a ajuns rege mai tîrziu. — Dar fluviul are şi-alte fete. Atunci... a mers. Sisif i-a spus unde se află Zeus. a-nvăluit-o-n flacără şi. neavând ce face. Oamenii au ieşit la câmp. să nu o mai găsească nimeni. Z . de nişte oameni milostivi. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. câte-o fructă. răufăcătorul care-o furase pe Egina. Era atât de mânios. micul Eac. crescut acolo-n insulă. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Asopos a fugit s-o caute. Numai că zeul fluviu. tatăl. El a furat-o pe Egina. într-un vârtej ameţitor. pe malurile fluviului. Sisif. Regele locului. Iar fiul ei. Fata a rămas insulă. În ţara lui bântuia foamea. să facă noi semănături. Cea mai frumoasă-i Antiopa. care s-a coborât din cer. pe care a zvârlit-o-n mare5. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. când adormise-ntr-un umbrar. Lui Zeus nu i-a fost destul. Ţinutul s-a înveselit. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. scăldată de albastrul mării.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. era nespus de necăjit. îi spunea el zeului Hermes. Asopos s-a înduioşat şi. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. Zetos şi Amfion. Copiii ei au fost doi gemeni. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. precum se povesteşte. o flacără strălucitoare. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. s-a preschimbat în flacără. A mers. Şi fata. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. Aflând atâta sărăcie. nu s-a lăsat batjocorit. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. Precum a zis a şi făcut. Iarba a început să crească. A devenit soţia lui. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. Fluviul n-a mai avut ce face . într-o clipă. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. a trebuit să se-nvoiască. ce purta numele Eac.

se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. Cu voce limpede. stăpâne ? zicea Hermes.. auzind ţipetele fetei. — Bine. Deodată. Hermes. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. i-a tăiat calea lui Calisto. ce fată crezi tu. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. Artemis cea adevărată. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea.. te înşeli. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. A . Artemis se uita la nimfă. dacă îşi calcă jurământul. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă.. Artemis. Pe umeri ţinea. nu-i alta care să merite. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. a râs cu hohote stăpânul. pe Arcas. prin munţi. plângând.. a trimis nimfele s-o cheme. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta.. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. nebănuitoare. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. Gemând. Se ruga biata să o ierte. i-a spus pristavului stăpânul. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. Îi va fi teamă. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. Fata a fost lovită-n piept. impunător. ca şi dânsa. cinstea de-a-mi deveni soţie. îmi pare mie. S-a chinuit aşa un timp.. la vânătoare. — Nu. — Privirea ta e ageră.. Eşti gând din gândul meu.. Într-adevăr. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. Făcând un semn. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . având o cută-ntre sprâncene. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. Calisto. Fără să dea nici un răspuns. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Iată ce fac. de fată. că vor rămâne ne-ntinate. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. băiete. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. Zeus. Şi. mai mult ca dânsa.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. Mergând cu pas uşor. deşi nu avea nici o vină. oare. Zeus. înlăcrimată. te-asigur. spre inima pădurii.

În acest timp. ce uda ţara Argolidei.. Inahos. Io s-a rătăcit prin beznă. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. glăsuia Zeus către Hermes. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. Ca să-i păstreze frumuseţea. ce se numeşte Ursa mare. oraş vestit.. Sunt flori pe lume câte vrei. a-ntemeiat Arcadia. ca o ciută. după cum îi prevestise însuşi Zeus. trupul său a fost pus pe rug. s-a repezit-naintea fetei. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. Şi mai trăia pe-atunci. Zeus. Zeus tăcea. pe şesul înroşit de soare. l-a rugat pe tatăl său ceresc. La adăpostul tatălui. Tatăl acestei fete. ce purta numele de Io.. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. Fecioara Io. A fugit iute. A vieţuit el multă vreme. storcându-şi cosiţele bălaie. se-nţelege. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. Io. înfloritor. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot.. ce o pândea din slava lui.. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. Fiul său. lungi. în întuneric. Hera a început să strige : — Stăpâne!. se îndrepta spre ţărm. ridicând braţele spre soare. Egina-i insulă în mare.. în Argos8. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. Îţi poţi afla alte soţii. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. ivind o nouă constelaţie. s-a coborât în Argolida. era alt fluviu zeu. Din cer o urmărise lacom. să-l ducă lângă mama lui. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. sperând că nu C . Voia să se-întoarcă-n fluviu. Pământul era luminat de soare. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. pe boltă. era mai greu s-o prindă Zeus. însă. o preoteasă-n templul Herei. ca o petală de argint. Şi moartă ea era frumoasă. Io s-a-nspăimântat de moarte. pe loc. ca în orice zi. Unde eşti ?. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. Arcas. neostoitul Zeus. îi răspundea şiretul Hermes. cam bănuitoare. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. Zeus!. Zeiţa. de asemenea.95 Sfârşindu-şi fata zilele. N-a răspuns nimeni. pe Zeus. după cum spun legendele.

Acolo să mi-o chinuieşti. Ştia că e nevinovată. înnămolite. jos. şi cu surorile-i iubite. ascuţit. lăsând-o pradă frigului. să mi-o dai mie! a rostit Hera. A ieşit din pământ. Hera o urgisea mai rău. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. Noaptea.. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. pesemne. mai îngheţate. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. mai bătute de vânturile cele reci. Vorbeau cu toţii despre ea. peste câmpii şi peste ape. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. cât te-i pricepe tu mai bine. Eu bănuiesc că e o fată. din cer. într-o bună zi. băgau de seamă orişice. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. Şi tot ducând-o monstrul Argus. putrede. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. vedea în toate părţile : sus. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. H . dar ceilalţi rămâneau de strajă. — De e aşa. în părţi şi-n spate. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. o clipă fiecare .. să n-o mai poată vedea Zeus. altu-n spate.96 va fi zărit. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. prin lumea largă. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. vedea şi-n bezne şi în apă. că Zeus totuşi este-acolo. Zeus. pe copilă. au ajuns. pe rând. alături. Inahos. Atâta câ şiretul Zeus. Dar Hera. cum se cuvine aceluia ce suferă. — Ţi-o dau. în ţara fluviului Inahos. Tu să mi-o duci cât mai departe. bănuind. să iei juninca asta. cum nu! a răspuns Zeus. Monstrul acesta. numit Argus9 . Simt că mă sting. frunze pălite şi amare. unul în faţă. Şi-n loc să dobândească milă. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. Io vărsa lacrimi amare. nevinovat. ca să nu fie prins. — Nu ştiu. un slujitor de-ncredere. o oropsise. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită.

pe unde-o rătăci. — Surioara noastră dulce.. Da. — Eu sunt. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te.... Aduceţi iute!. . — Io!. Inahos. Cât timp s-au petrecut acestea. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. lovindu-şi fruntea. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. da.. da. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. Ştie să scrie cu copita. vom lăcrima în urma ta.. Păstorule nelegiuit. zeii au să te pedepsească..97 mă sting cu zile. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!. Hai să citim şi noi ce-a scris. Şi noi. numele – Io – cu copita.-n lături. striga dânsul. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. pe ţărmul nisipos al apei. Plângând cu ţipete. cu multă trudă.. bătrâne. Eu sunt Io a voastră.... Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată.. ce ocroteşte-acest ţinut. A tras apoi tare de lanţ.. N-o mânia cumva pe Hera. hohotind : — E dusă mângâierea mea.. blândă..cât vom trăi pe lume... ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. care cânta din zori în noapte. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. sărmana ? se întrebau şi fetele. oblojeli!.. Io scrie. ea şi-a zgâriat... a răcnit el. — Aduceţi leacuri. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept... pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. a rostit fluviul zeu.. Duse îmi sunt orice nădejdi. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea. târând juninca-n urma lui.. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată.. Tatăl se aruncase jos.. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi.

N-a ascultat plânsetul lor. fermecător. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus. A . S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus.. lângă Argus .. încât abia de-o vedea Zeus. — Cine eşti. măi ? i-a strigat el. a cugetat în sine Zeus. Cum ? Te priveşte. în drum. M-a blestemat fluviul Inahos. Asta şi urmăreşte Hermes. Făcut din trestii ?. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. De-acolo priveghea în zare... având pe lângă ei un ţap cu părul negru. Urcă-te sus! E şi răcoare." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io.. — Sunt un sărman păstor de capre. mereu. să nu se-apropie nici un om. Şi-s izvoare. Acolo iarba e pălită. şi să-l ucidă. Asta vrea.. Cum a lovit cu caduceul... Şi tu poţi să te odihneşti. cântând din nai. — Frumos mai cânţi.. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. . nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes.. Iar mie-mi vei cânta din fluier. A venit vremea s-o ajut.. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. şi la umeri. Argus l-a şi văzut pe Hermes. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. A tot zburat. băiete!. Hermes şi-a scos din sân un nai.. A început să-şi mâne turma. în bătălia dintre ei.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. până la urmă se-nvoieşte.. nevinovată precum e!. Sosind acolo. a tot zburat. A dus juninca mai departe. Lui Argus i se închid ochii. din nai..98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă.. să-ţi tot adăpi căpriţele. umbrit de arbori rămuroşi. ia vino-ncoace!. cu lanţu-i greu. Dar vai.. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie.. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. până ce a găsit. Încet-încet îşi urcă turma. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. Frumos mai ştii să cânţi. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. i-a poruncit Zeus lui Hermes. păcură. nişte păşuni cu iarbă arsă. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. El însă s-a urcat pe-un munte. cântând mereu. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. aici e grasă. De pe-nălţimea unde sta. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş.

cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. când suflă prin frunzişuri vara. A strâns ochii monstrului Argus. câte unul. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. păstorule iubit. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. ca-ntr-un mormânt. — Spune-mi. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. rosteşte Argus moţăind. şi-s risipiţi mai peste tot. sub cântecul duios din nai. rotată. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă.porneşte-n goană către casă. Capul şi trunchiul se zdrobesc. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. Ea a luat ochii strânşi în poală. Capul s-a despărţit de trunchi. Juninca liberă. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. Mai sunt de strajă. căzuţi pe coaste. căzuţi pe văi.. cu glas domol. I-a strâns în poala ei pe toţi. îi tot spune.99 Monstrului i se închid ochii. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. Şi-i spune Hermes. i-a prins de coada cea rotată. Argus a adormit de tot. Nu încă toţi. Sforăie-n tihnă şi visează. ca s-adoarmă tot mai adânc. şi. dar a zărit jos. Gândeam s-o urmăresc pe Io. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. Puterea lui este sfârşită. adormitor. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. Muntele s-a-nroşit de sânge. numită nai. şi a rostit către păun : Z .. despre un zeu. pe nume Pan. trecând o pasăre : păunul. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. zeul Pan s-a-ndrăgostit.. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. Vocea lui Hermes e ca vântul.. in câmpie. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. Coada păunului. ca nişte pietre nestemate. rostogolindu-se pe văi. ici-colo. care o priponea pe Io. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . pentru cântat. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. scăpată de sub cumplita priveghere. ca să-i arate ce-a făcut. i-a plăcut mult zeiţei Hera.

s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. umede. coarnele i se rup din frunte . Prometeu. Şi. Ridică fruntea către cer. cu apa lui mâloasă. Io trece-n goană printr-o pădure. Acolo a născut un fiu lui Zeus. Parcă o taie c-un cuţit. Strechea o-nţeapă pe junincă. ochii ce m-au slujit pe mine. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. Numai că-ndată după-aceea. Mai bine zeii să-i ia viaţa . de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. Mugeşte-adânc. pentru că-i venise ceasul. Cu carul său de aur. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. pe spate. cu coada lui strălucitoare. Sciţii o văd prin ţara lor. Din cer. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. părul de animal îi cade. dacă se îneca în valuri. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. uluită. cântă şi. îşi ascultă glasul şi hohotul senin.. dânsa s-a tras lângă un mal. Feciorul s-a numit Epaios. fără puteri. înţepată necontenit de acea streche. înlănţuit de zei pe Elbrus. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. pe-o câmpie. Se rătăceşte. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. minune!. Totul era ca mai-nainte. văzând-o pe frumoasa Io. fiul de titan. se saltă repede din tină. cuprins de gânduri pătimaşe.. tatălui ceresc. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. strigă. cosiţele i se revarsă. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. într-un val de aur.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. decât să îndure atâta. ca rege în Egipt. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. zicându-i Apis . în valurile reci şi repezi. Uită drumul. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. nevinovată. Zeus coboară grabnic în Egipt. fuge. a fost urcat fiul lui Io.. Regele din Egipt. tu ai să fii pasărea mea. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. Io. Pe ţărmul său aleargă Io. Când a murit şi el. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. pe pământ. de mii şi mii de ori era mai bine. Ea ocoleşte tot pământul.. râde. şi a-ntrecut orice măsură. şi peste dealuri. Şi-ntr-adevăr. fluviu] Inahos. numind-o pe regină : Isis. din acea clipă. Vorbeşte. însuşi stăpânul.. se vede pielea mătăsoasă . După ce ei s-au stins din viaţă. De spaimă.. o vede şi îi dă curaj. Osiris11. Cade-n genunchi. Zeus. încă înfricoşată. şi peste văi. Şi fuge. Pe tron. Nilul. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. preoţii le-au făcut altare.

Din botul lui se-mprăştie miros de flori. — Aşa e. pentru altarul Afroditei. apoi mai iute. a răspuns dânsa. către o pădure. ochii ca bolta cea senină. mai către larg. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene.. da! au spus şi celelalte copile. Zeus se preschimbase-n taur.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus.. Se-aruncă. iată-l. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. Hermes a mânat mai departe cireada. într-un singur glas. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. Priviţi-l doară ce blând e. pe-o pajişte. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur.. Cum ? Tu.. la ţărmul mării. pristavul Hermes. mireasmă de ambrozie. mândra zeiţă-a dragostei. întâi încet.. Europa. Dar. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. Se-amestecase-ntr-o cireada. parcă. N-ai mai văzut astfel de taur. Era o tânără prinţesă. apoi în goană. pornind cu paşii-i majestuoşi. Ce vrea să spună nu-nţeleg. fără nici o chibzuială. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. şi să ne plimbe. Cântând voioase şi zburdând. cu prietenele sale bune. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. tot de aur. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării.. mai-nainte. monstrul ne-ndurat.. Însă. care păştea pe malul mării. Şi. Părul lui e ca aurul. Zeus s-a apropiat. mai către larg.. staţi!. un rege care domnea-n Fenicia12 . Ochii acestui animal par ochi de om. când se vede-n valuri.. fiica lui Agenor. de bună seamă. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. vino să te miri. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. Numai că nouă ne e frică. Acesta se ridică-ndată. înoată... pe-ncetul. şi înoată. poruncise fiului său. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate.. Cu capul face semn spre noi. Asta vrea... parcă grăiesc. Europa. ba. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. schimbat în taurul de aur. Prinţesa se juca-ntr-o zi. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . s-a mirat şi dânsa. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei.. — Da..

Fără părinţi şi fără rude. grăieşte el. . Poseidon. ce mă fac. sub copac. îşi luase altă înfăţişare. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. strigându-şi tare biruinţa. în ochi c-un zâmbet victorios.. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. şopteşte încet ea.. Dar taurul cu păr de aur.. acolo. care se află-n Asia şi. preafrumoaso!. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare.. Taurul luneca pe ape.. unde-i palatul meu regal.) — Numele meu este Europa. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. — Cine eşti tu ? întreabă el. Către ţărmul acesta. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. îmblânzea marea-n calea lor. dar mâine-am să te duc.. tinere voinic. — Primesc. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. în oraşul unde domnesc. mugea. îi spune.. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată.. înotând spre asfinţit. lângă stejar. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. vedea un ţărm. şi-abia acuma. dispare ca prin farmec. înconjurat de nereide. un tânăr. Agenor. (Dar tînărul acela era tot Zeus. pe-nserate. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte.. Apoi. Europa plânge. Numai că-n schimb. În noaptea asta vom dormi aici. Plutiseră întreaga zi.102 — Vai. repede.. Europa. Nu trece mult şi se iveşte. iar taurul.. Zeus. lipsită şi de orice prieteni. răspunde ea. Spune-mi tu. Tânărul vine lângă dânsa. mugind cu glas de trâmbiţă. zeul mărilor. repede ca vântul.. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. în depărtări. Fata era înspăimântată. Sunt regele ţinutului. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. Sunt singură şi fără sprijin. m-a dus în locurile astea.

Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei..-nspumată. Uite. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. sau nu. a dus-o către un oraş. Zeiţa îi opreşte pasul. judecător al umbrelor de sub pământ16. în muntele Olimp. iar celălalt. jalea mă doboară. Deci bucură-te. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. De-acolo nu mai pot scăpa. începe să o mistuie. trezindu-se din somn.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. care se pleacă peste apă. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. Dorul de casă. să-i fii soţie. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase... pe Afrodita. Şi tânărul ce te-a cerut. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. Deodată. T . Mai bine vreau să pier din lume. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. apucând-o lin de mijloc.. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. într-o lumină orbitoare. Inima ei e-ndurerată. aşa precum îi este Hera. aici este stejarul.. spre dimineaţă. — Nu plânge. mai bine urc pe stâncă. dându-i curaj. draga mea. numele tău. ce se afla nu prea departe-n insulă... Ruşinea. îi spune. Unul va fi regele Cretei15. târziu. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. Priveşte.. la noi. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. iar apa fierbe dedesubt. Numele tău o să rămână nemuritor. de părinţi.. e tot el. Se-ntoarce iute şi zăreşte. iată. pe lângă Asia bătrână. Europa se şi ridicase.. va fi Europa tânără14 . în viitor. pe stânca înnegrită. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi.

Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. 2. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. în copaci. grâne. de Eac. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. care locuiau pe pâmânt. unde acostau corăbiile eline. dealuri şi munţi. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. Picioarele păroase aveau. bineînţeles. Băştinaşii trebuiau. sămânţă bună din titani. mai puţin importante. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. 5. afirmând că prin Elen. În basmele noastre. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. 8. ca şi olimpienii. regii elini voiau să fie şi mai nobili. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira.104 Note 1. Nimfele slujeau şi pe zei. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. fluvii. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. Astfel de oraşe au fost întemeiate. mai ales sclavi. În acest scop. deci direct din titani. Dând lupte îndârjite cu localnicii. deci. trăgându-se din titani. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. să li se supună elinilor fără şovăire. 4. Atunci îşi desfăşurau strălucita. fiul frumoasei Egina. 3. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. de asemenea. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. nimfele sale. păduri. situată în golful cu acelaşi nume. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. Insula Egina. ele se confundă cel mai ades cu zânele. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. dar imaginara lor origine. ca nişte ţapi. Astfel elinii se socoteau. Africa şi Europa. copite de ţapi. întemeiată. pe care îi vindeau în toată lumea. Oraşul era întemeiat. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. câmpii. ca şi Zeus. Calatis. Nimfele erau zeităţi feminine. De aceea. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. Artemis etc. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". Istria etc. jumătate animale. după imaginaţia vechilor greci. 6. cea înşelată de Zeus. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. se află între Peloponez şi Atica. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. pe aezi. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. să cânte. pe vechile legende. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . La ospeţele din palatele lor. obiecte preţioase şi sclavi. Argos era capitala străvechii Argolida. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. în fântâni. 7. ca un lanţ. Afrodita. după legende. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. care era fiul lui Cronos. Dionisos. reprezentate prin nişte tinere fete. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. izvoare. între altele.

Acesta este regele Minos. cai. Stelele par a veghea noaptea din înalt. . 14. 11. după legendă. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Regele Agenor. 13. şi separat. taie capul lui Argus. Acest fluviu. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. domnea în oraşul bogat – Sidon. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. făcând să i se închidă ochii. zeiţa-lună. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. de fapt. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. Eac. înainte de a da lupta cu titanii. care simbolizează stelele. Hera reprezintă. nu numai ale Greciei antice. În povestea despre Io. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. 9. 12. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . Aceasta era. Muşcate de această insectă. fără ţintă. 15. Radamante. printr-un alt şir de munţi.105 jurul golfului Argolic. În unele legende. de Corint. după legende. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. chiar întemeietorul oraşului. ci ale Europei. animalul atât de venerat de vechii egipteni. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. cu Apis. şi Isis. are atâţia ochi. monstrul ei de credinţă. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. după cum arată unele legende. stelele nopţii se sting şi ele în zori. în Asia. Herrnes. era. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. la nord. Furiile se puteau transforma şi ele. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. 16. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. boul sfânt. Epafos s-a confundat. animalele fug pe câmp. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. pe ascuns. oi. fiu al lui Ocean. ca majoritatea zeităţilor. 10. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. Este vorba de insula Creta. Argus. La fel. De aceea. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. cerul. între Siria şi Liban.

se vedea gol.106 HERA Şl COPIII EI respect. batjocorindu-l pe stăpân. care mişunau şi pe pământ. hotărât la masă. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. Numai o nimfă. soţia marelui stăpân. C u toate astea. Zeus s-a mâniat cumplit. ba a mai râs chiar şi de miri. Şi de se frământa în jilţ. mândra şi preafrumoasa Hera.. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. ba şi genii şi nimfe. glas de tunet. în Olimp domnea o singură zeiţă. Când Hera pătrundea-n Olimp. Cheloneea. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Toţi le-au adus daruri de preţ. auzind astfel de D . Olimpul se cutremura. ca şi-a lui Zeus. Mai bine stau la mine-acasă. Fusese-o nuntă în Olimp.. ca şi în ape. n-a vrut cu nici un chip să vină. Locul ei. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. mai mare ca oricare alta. Mânia ei stârnea furtună. pentru că Hera se-ncruntase.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

. în cer. Ce dacă sunt aşa ?. două fete de aur.. — Îi dau drumul. aşa e. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja.. — Ba nu glumesc deloc. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. Puţin.. şi trebuie să plătească... M-a azvârlit chiar Hera în hău.. şontâc. a rostit fierarul... urmează şi mai tare Hefaistos. şi astfel l-a-mblânzit... pe care o iubeau mai toţi nemuritorii. Cum ? însăşi Afrodita.... l-a luat frumos de braţ. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita.. şi mă ajută-n mers. pesemne. Căci sunt schilod. care-l vreau eu. când a văzut că S . căpătând chef de glumă. fata aceea vie. ea m-a oropsit..111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului.. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. murdar. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. încă una. Toţi zeii-au rămas muţi. şi arme pentru toţi. Ce pofteşti ?. de strajă unui rege .... Dar el se ţinea tare. şi hai cu el.... Şi-un gigant de-aramă . Am făcut pe Pandora. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru. şi-un câine de argint... de-mi cereţi.... Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?.. I-a rostit vorbe bune.. — Ce preţ vrei ?.. în Lemnos. Un preţ... încă puţin. Zeus .. şontâc. noduroasă. făcându-le cu ochiul.. Glumeşti. O cupă. Până ce făurarul s-a ameţit de tot..” Ei şi ? Ce e cu asta ?. le răspundea hazliu. pe Zeus şi pe Hera... ce se mişcă şi îmi ascultă voia.. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind... Dar.. divina. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut.. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. M-a aruncat din cer. Iar mie. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. de parcă ar fi vii. — Dar eu muncesc... Eu doar atâta cer. Dionisos. — Ce spui!.. ce-asudă şi trudeşte.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. prin lupte şi măceluri. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. nu numai la războaie. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. Unu-i dă bogăţia. copile. pe grumaz. plini de nesaţ. a-ncetat nechezatul. ca vânturile mării. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. Calul. prin aventuri pe mare. Şi. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna.. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. Pe-Atena. Îi vrem mai bine-acasă . mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării.. fără nici un cuvânt. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. Noi vrem să stea acasă. printre frunze. Da. Cecrops şi-a strâns supuşii.. a fost numit măslinul. a ieşit un vlăstar. aromate. un căpăstru de piele. spre calul cel sălbatic. Ne dăruieşte lupta. Cu ochii către mare... pomul avea fructe verzui. s-au adunat în pripă.. laolaltă. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . îi vrem muncind în pace. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. era domesticit.. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii.. Copacul plin de fructe rotunde. şi nu pândiţi de moarte. fecioară-nfumurată ?. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops.. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. în drepturi. S-a apropiat de-Atena. a zis Atena. Calul.116 dai. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. ca prins de vrajă. Noi nu-i lăsăm să plece.. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri.. războinici ? Sau doar agricultori.. bogăţia. Atena. ca nişte nestemate topite în lumină. meşteşugari cu tihnă. care a crescut iute.. urlând înverşunate. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares.. De mâine vom pleca!. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. puterea.

un altar lui Poseidon.. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica.. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. Şi regele. la rându-i. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. strigau femei şi fete. în vremea asta. Atena!. oraşul lui Cecrops. Zeus!.... şi-ţi vom aprinde facle. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei.. — Un alt potop ?.. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. Ce bună eşti... Aici.. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. C . O. Şi altele cu daruri. ţarini şi livezi. treceau fecioare-n cete. în văluri albe.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. — Atena!. cu vârful ţintuit către Atena. cu facle-aprinse-n mâini. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. Puhoaiele de ape s-au mai retras . Treceau. din piatră. şi-or merge şi la luptă. A făcut semn spre ape.. Vor fi plugari şi meşteri. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. înţeleaptă. Atena. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară.. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. Şi fiind ei mai puternici. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. pe o colină-naltă. fecioară!. Femeile-s de vină!. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite.. precum dorise zeul. Acropola3 . numindu-l „al Uitării”.. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg.. au hotărât pe dată să le ia orice drept. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau. puternicul Poseidon s-a potolit. O. în cetate. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. Şi. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală.. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. s-a ivit dintre valuri. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4.

ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii.118 Poseidon s-a-mpăcat. mai mult decât . albe. Veneau şi zeităţi. arhitectura. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. zeiţa măiastră. ori nu i se pleca. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. dar şi prudenţi. mistria.. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. în Lidia6 . ca şi peste hotare. cerea închinăciuni. Idmon. pictura. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. Apa s-a liniştit. sau nu îi slăvea harul.. altminteri nu se poate. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. să brodeze pânze. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. supunere deplină. din apa mării. se răspândise faima acestei măiestrii. Şi el avea o fată. ca nimeni alta. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. când îşi răsucea fusul. din ţărm în ţărm. Ştia copila asta să ţese. Femeile eline. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. în lucrul migălos. în ţara de baştină a lui Idmon. purtând pe punţi eroii. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. în purpură. arta pe care le punea. când înceta războiul.. din văi. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. puterea şi arta la ţesut. Nimfele de pe munte. pe nume Arahneea. într-un oraş. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. virtuţile. Dar ce spun eu că regii!. un vopsitor de lână. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp.. copilă-a lui Idmon!. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. pe-ndepărtate ape. Palas-Atena. Ea. fecioara lidiană. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. Căci nu vine izbânda. În cântece se-arată că ea. îi sfătuia zeiţa. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. s-a întors spre ţărmuri. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. şi nu se săturau privind graţia.

Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. — Eşti gata ?. de nu cumva mai bine.... Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul.. Chiar dacă tu nu ştii. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!... A vrut s-arunce lancea spre fată. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. în Olimp. zeiţei nu-i datorez nimic... Vai!. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut.. Lui îi dau mulţumire. O fi ţesut veşminte . Ascultă-mă ce-ţi spun!. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. dar eu lucrez la fel. Idmon. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. chiar şi-n întreaga lume. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. nimfelor!. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea... cu părul alb ca neaua. Şi-apoi.. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. strigau nimfele-n cor. sunt gata să mă întrec cu dânsa. ce blestem!.. în piept. tot dânsa te ajută.. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea.. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră.. strigând în gura mare : — Vai!. le răspundea copila.. din vorbă-n vorbă. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. Eşti printre muritoare întâia la brodat. a spus răstit Atena... l-a-nfrânt şi l-a rănit.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. eu o aştept să vie. de mai vorbeşti aşa. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. zeul luptei şi-al răzbunării crude. gârbovită.. a socotit că-i bine să se răzbune altfel.. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. fără un dinte-n gură. Oricând ar vrea. cu o voce slabă.. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. când ştiu că n-am greşit. Dar.. .. Voi înşivă-aţi văzut. Vai. — De ce să-i cer iertare. A ciocănit la uşă şi. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. fără glas.. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. Am venit!. Fata nu s-a lăsat.. ca o lamă de sabie. — Nu. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. şi te umileşte în faţa-i. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. Şi. ci tatăl meu. nimfele au fugit. Şi ea. s-o ucidă. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită.. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. Copila a primit-o. Pe Ares. i-a cerut adăpost.. — Taci. Encelade. că ai grăit aşa. Greşeală!... La drept vorbind. uscată. fără de teamă.

în cele patru colţuri. înconjurând pe Zeus. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. o mamă urgisită. Şi tot pe-această stofă. odinioară oameni. El e schimbat în taur. zeiţa arată pe Cinira. cu mult mai grăitoare. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. şi nişte rămurele vinete de măslin. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. îşi ţese măiestrit. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. Să juri că-i simţi S . cum numai curcubeul mai are. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . Şi. o stâncă. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. dar. alte lucruri. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. schimbată de Hera într-un cocor. ca un stăpân al lumii. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. drept în faţă. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. în sfârşit. În acest timp copila. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. pe stofa ei. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. Poseidon. Cu lancea doar atinge pământul. isteaţa Arahneea. cu fire colorate. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. Doar fata. Este Areopagul8. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. uneori. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. fiindcă a cutezat să spună. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. semeţ. Alături e Atena. într-o zi.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. Zeiţa-ntruchipează. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. jur împrejurul stofei. În altu-i Antigona. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. atotputernic. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. în colţul al patrulea. unde s-au întrunit zeii odinioară. Zeiţa Atena mai brodează. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. şi din el răsare viu măslinul. în stofă. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. Arahneea. cu fructele verzui. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. loveşte cu tridentul o stâncă. sigură de sine.

ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. Şi fata. pe coarde de viţă-nşelătoare. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. Poezia. Iar ea şi-o ţese iară. e rostită-n zadar. — Aşa vei sta. ca păstor. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. în veacuri. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. Îndurerată. Credeau că ea inspiră poeţii. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. tremurândă. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. a azvârlit spre ea un suc înveninat. apoi. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. Suratele Europei o strigă. cu multă chibzuinţă. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. şi iară. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. pretutindeni.. Egina . îndârjită. o jelesc. când berbece. să-şi ia viaţa. smaralde şi safire. pe Zeus. copilă-a lui Idmon!. înşelând alte fete... ca vultur şi ca şarpe.. ca flacără. ori şoim.. părându-i prea uşoară această ispăşire. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. În jurul ţesăturii. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. pe grindă spânzurată. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. furând-o pe sora ei. înşelând-o pe mândra Mnemosina . Inima n-o păstrează. Îl mai arată. cu licăriri de stele.. ori cal. Z . Taurul fuge-n tropot.121 mireasma sărată şi amară. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. Mintea nu o culege. Atâta că zeiţei. pe Atena. ca satir. când în păstori. Şi totuşi. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare.. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel.. Sunt arătaţi şi ei. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. răpind neprihănite fecioare. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. Şi-Atena. când prefăcuţi în struguri ispititori. ori peşte.

era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. ce o purta zeiţa. Cântau destoinicia. Nu pe-Atena!.. în antica Eladă. Atena...122 E ca un fum în vânt. pe lângă arte. Cântau înţelepciunea. pe-Atena10. Şi tot dânsa. . ştiinţa.. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. Aşa cântau aezii. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită.

9. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. Legendele eline. În şcolile romane. Frigia şi marea Egee. având capitala la Atena. de obicei. 7. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. ţară vestită în antichitate. sfatul arhonţilor. Pe această stâncă. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. este justificat şi acesta. în vechile opere de artă. din patru în patru ani. Tot aici erau construite. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. într-un faimos amfiteatru de marmură. a căpătat numele de Areopag. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. 6. precum arată Friedrich Engels. o . numită „Ars poetica". răsunau minunate cântări. printr-o întâmplare legată de zei. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. Simbolul prudenţei e şarpele. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. care conducea oraşul Atena. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum.123 Note 1. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. în mitologia elinilor. Mai târziu. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". a ştiinţelor şi a tuturor artelor". 5. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. Lidia. în faţa insulei Eubeea. 2. în Asia Mică. şi după el preluată de scriitorii moderni. 8. Odeonul. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. scientiarum et omnium artium". 10. Areopag înseamnă stânca lui Ares. dar şi dansatorii. era situată între Misia. templele zeilor. 3. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. 4. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. Străvechea Atică se afla în Peloponez. Cresus. Aici. muzicanţii şi poeţii. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. Aici.

dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”.124 carte despre arta creaţiei poetice. . În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti.

cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. care sunt cunoscute sub numele de muze. neobositul.. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. cum zeul. zeiţa tinereţii. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. afară doar de Zeus. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. cu un arc pe spate. poezia şi-armoniile divine. fără viaţă. tatăl său. Spre slava lui Apolo sau Febus. Ridicaţi de pe jilţuri. Când s-a sfârşit cântarea. păşise falnic în Olimp. ce ne-ncântară până azi pe noi. Cele nouă zeiţe. purtate de şuvoaie către mare.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. de Hera şi de Leto. cântau ei. având în mâna stângă lira. începând să danseze. cum s-a mai numit zeul.”. C . Zeus şi toţi nemuritorii. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. şi Ares. parfumat cu esenţe. ţinând în braţe lira. Iar Zeus.. ca nişte păsări roşii. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. în primul rând. ducând cu ele frunze vestejite. violentul. zeiţa nopţii înstelate. Reaminteau. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. „Tu eşti lumina. dând jocului îndată mai multă vioiciune. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. cu horele voioase şi cele trei charite. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. zeii l-au aplaudat.

Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. preaputernicul Zeus. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. păsări sau alte fiinţe. de tot. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. schilodul. Şi. şi Zeus către dânsa. se stingeau. şi să-i răpună viaţa. pentru că soţul său. în întuneric.. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. Pădurea-i misterioasă. tot umblând pe drumuri. dacă treceau pe acolo. duhori înecăcioase. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. când va trece prin munte.126 Apolo îi privea. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. Chinuit de dureri. dornică să-l ucidă. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul.. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. Aşa s-a prăpădit. gâze. Z . mohorâte. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. cu şuiere cumplite. mocirloasă. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. în putreda băltoacă. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. Dar n-a mai izbutit. fiare. Dar zeul şi-a întins arcul. Ochii i s-au lăsat. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. Hefaistos. Iar trupul său. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. care azvârleau flăcări. prin potopul orânduit de Zeus. Frunzişul ei şopteşte. stâncoase. otrăvite. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. sărind peste pripoare. sunând din stâncă-n stâncă2 . A tras prima săgeată. căutându-şi loc de templu. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. S-au cufundat pe-ncetul. cu mare meşteşug. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. Pasămite sosise în muntele Parnas. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. Văzînd această horă.

opreşte-te. să intre-n apa râului. înţeleaptă.. Prinţul cu plete lungi. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. râul. prin preoteasa mea. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. şi cântece. în timp ce zeul o urma. mohorâtul. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său.. Dafne. ce duce până-n ţara lui Hades. a fugit. Ba.. a fugit să se ascundă şi mai bine. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu... Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii..127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. nu o fată. văzând că prinţul a pierit.. Mai poruncesc. zărindu-l. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. pe-acest prinţ la scaldă. concursuri. Pitia. chiar un prinţ. După aceea zeul.. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. iar eu să fiu slăvit. să aibă loc.. şi-a hotărât s-ademenească. dreptul de-a sta nemăritată. Apolo însă a aflat. era atât de-ndrăgostit. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . să se ascundă. C . a fost silit să se dezbrace. copila râului Peneu.. şi-a plecat în căutarea nimfei. într-o zi. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. în micul râu Tempe. încât şi-a lăsat părul lung. Apolo a prins chef de viaţă.. şi dansuri5 .. El şi-a pus ochii pe o nimfă. Prin ea voi da răspunsuri. să-şi purifice trupul. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. se mulţumea s-o vadă zilnic. i s-a uscat cu timpul. pe care dânsa îl izgonise deseori. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. sub razele de soare . Să fie veselie. opreşte-te. speriată.. de aur. Apolo s-a veselit straşnic. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. nimfa Dafne. în cinstea luptei mele cu monstrul. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. Ci sunt îndrăgostit de tine. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. N-a căutat mult. jocuri. de-asemeni. a hotărât Apolo. plângând amar.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. serbări. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări.. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele.. Dafne.... de dragoste şi desfătare.

ca-n zbor. care-mi aduce nenoroc.. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. o.. Zeul sărută trunchiul rece. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi.. şi fiind sleită de puteri... Fugea. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. c-o toropeală o pătrunde. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi.6 . cu scoarţa aspră de copac. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni.. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. vei fi de azi copacul meu. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei.. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. sau schimbă-această frumuseţe. Dar nimfa nu-i asculta vorba. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. Dafne. tată. — Chiar dacă tu nu vrei. schimbată-n arbore. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . Abia-şi sfârşeşte fata ruga.. peste coline. pe malul râului Peneu. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei.. după o goană-atât de lungă. Vălul căzuse de pe fată. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. pe trupul delicat. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt.. nici jurămintele fierbinţi. pletele lungi până-n pământ.. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum.128 eu. prefăcută-n trunchi. Dar nici aşa. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. Părul i se preschimbă-n frunze. tremurătoare. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. Deschide-ţi apa să mă-nghită. rosteşte zeul. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne.. Părea o biată ciocârlie.

Eu trag cu arcul. A sărit în adâncul apei.. pe toate. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. Apolo a plecat prin lume. cum nu putea să cânte alta. văzând-o. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. L-am izbit cu săgeata-n piept. Fiii lor au întemeiat multe oraşe.. ca un demn fiu al lui Zeus.. tu cu lancea. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. le-a părăsit. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. vor trebui să se adape întâi de-aici. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. Acum poţi fi soţia mea.. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. să cânte imnuri zeilor. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Era însă pe acea vreme o tânără. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. până la moarte. amândoi. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. Fata avea un har : cânta. Castalia iubea pe altul. şi-a murit... Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. fiică a regelui din Delfi. va căpăta numele tău. Dar ea n-a stat să se gândească. zeul.. Castalia. Castalia. Zeul.. în viers vrăjit . Eşti liberă. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. a rămas acolo timp îndelungat. Păstorul a căzut în brânci. la rând.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. în Elada. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte.7 El însuşi. Dar.. Zeul Apolo ştia totul. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Zeul n-a mai putut s-o scape . Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. apoi pe spate. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând. Î ... Zeul s-a apropiat de dânsa. zeul a şi tras o săgeată. şi-apoi să pună mâna pe liră. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. ca să dea glas strunelor. Iară poeţii. fecioraş!. Vei fi a mea..

izbiţi de arbori şi striviţi de pietre.. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară.. urlând turbate. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. a spus flăcăul. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. alcătuind o mare cu valuri crâncene. iată.. Pentru că.. Duşmanii şi-au contenit pasul. Se povestea că-n Frigia. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. Marsias a cântat necontenit. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. ca frunza şi ca iarba. Nu era. Nici unul nu s-a întors acasă.. şi scuturile peste ele.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. fără de glas. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. În clipele acelea.. nemilos. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. glăsuia muzelor adesea. — Nu-i nimeni mai presus de mine. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. făcând zgomot. freamătul vieţii contenea. s-a ivit Marsias în luptă. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. să-şi mai revadă soţia şi copiii. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic... Marsias! au grăit frigienii. ce ne-ai scăpat de moarte. cutezătorul.. alinătoare. Sunete tânguioase au ţâşnit. Marsias le-a zâmbit. parcă săltau nişte voinici în horă. Năvălitorii au fost luaţi de ape.. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea.. a suflat cu putere într-însa. Şoapta lui e duioasă. făcând să izbucnească-o melodie. s-a-ntunecat de supărare. luaţi de apă. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. împovăraţi de arme şi de ură. nebună. D .. — Bine-ai venit! strigau oştenii. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite.. a purces către Frigia. Nu-i nimeni ?. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. numită flaut. şi ajungând acolo. când părea că-i dusă ultima nădejde. muzele au adus din Frigia o veste. a făcut o unealtă nouă de cântat. Răspunde!.. Lăncile le-au alunecat. până-au pierit cu toţii. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. Tânărul Marsias. Nu eu. odată. — O. Iar degetele îi jucau pe flaut. zeul era tare mândru de lira lui. Urcându-se în carul său de aur. se năpustiseră duşmanii peste ţară.

al căror oblăduitor sunt eu.. încât părea un vis. muzelor. doar între liră şi flaut. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. din flaut.. şi muzele s-au şi înfăţişat. cu vocea ameninţătoare. o taină..131 — Tu crezi că lira.. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa. a mai spus zeul. bucuroase. a rostit ultimul cuvânt Apolo. — O. a grăit zeul. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului.. Primeşti flăcăule ?. — Cu lira ta văd că se poate. care se furişa în suflet şi-l fermeca. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa. Întrece lira lui Apolo. a rostit Marsias. Să mai cântăm încă o dată. când dintr-o parte... au spus că el e-nvingătorul. Să cânţi şi tu la fel. Toţi sunt nepricepuţi ca tine... Î .. când sufli-n flaut. Muzele toate. satirii. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. — Nu! Nu mă învoiesc. nimfele. Marsias! Ba. Atât de dulce suna lira. chiar mai mult... de la-nceput.. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. Doresc să vie cele nouă muze. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. O.. şi tu te foloseşti de gură. Marsias. — Primesc. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. însă. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. — Ba nu. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. Şi cântul lui era divin. când dintr-alta.. s-a-mpotrivit. Şi-ndată a-nceput concursul. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. Asta e doar o viclenie... atât de straniu. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. ştii foarte bine. a spus flăcăul.. şi eu – flautul. pornind să-şi cânte melodia. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. la fel ca tine. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta.

iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. Flautul lui drag.. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. Flăcăul n-a cerut iertare . . peste ape. să facă pace cu umbra celui ce pierise. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. după cum spune legenda. însângerându-l. — Îţi ceri iertare ? îi striga. Oamenii. Legându-l pe Marsias de-un pin. Sângele lui s-a scurs în tină. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. Patru-i lăudau însă rivalul.. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . Atâta doară că Apolo. nimfele. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec.. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn.. cu mâna lui. muza poemelor. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. l-a jupuit de toată pielea. S-a prefăcut. Ea i-a dat votul zeului.. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus.. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. într-un râu neobişnuit. imnul cel aspru-al răzvrătirii. şi nu mă tem deloc de tine. Astfel. l-au plâns vreme-ndelungată. Şi şi-a dat sufletul. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. purtat de valuri. viteazul. satirii l-au plâns. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. Un râu cu unda purpurie. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. roşu şi gâlgâind cu spume. a colindat prin toată lumea şi. viclene. dar nu m-ai întrecut.132 Concursul a-nceput din nou. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. a cules flautul de pe ape. Mai era una : Caliope. el cânta singur. se povesteşte.

şi Temis. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. Locul acesta din muntele Parnas. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. cuvânt care semnifică lumina. 2. a iernii friguroase. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. monstru răpus de Apolo. în locuri numite de aceea hiperboreene. cântă bucuros. El a cioplit o statuie. i-a înfăţişat pe un talger. frumos ca ziua scăldată în lumină. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. pietre scumpe. în schimbul unor daruri : aur. tras de lebede ca neaua. Naşterea lui Apolo din Leto. 3. Piton. şarpele învins de Apolo. sosind aici. căci zeul s-a născut. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. Vroia să ţină noaptea pe loc . vite. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. soţia lui Zeus. în schimbul unor daruri bogate. în statuie. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. Când vine primăvara. ce întruchipează cerul. în revărsări de aur. Iarna şi mai puţin. iar lira e cimbolul cântării. în împrejurări grele. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. cu toată încordarea prin care a trecut. în primul rând. învăluit în pielea unui şarpe. a luminii albe din trupul negru al nopţii. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. după noapte. când are lumină în suflet. lumina s-a ivit. . Călătorul din antichitate. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. umbrite. dar fruntea lui rămâne senină. 4. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. Preoţii le orânduiau în aşa fel. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. când se iveşte ziua. este situat în aşa fel. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. un mare artist grec – Calamis. vântul de miazănoapte. verdeaţă. micuţului Apolo. Dealtfel. era cuprins de groază. când e vesel. pentru că Apolo simboliza. ca înţelesul lor să fie dublu. iar omul. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. Cum a gustat Apolo bucatele divine. era alegoria izbucnirii. zeiţa nopţii. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. În toată vremea asta. Ameţită de gaze şi fum. într-un car de aur. la marginile lumii. Oracolul acesta era celebru. zeiţa ordinei şi dreptăţii. Se întorceau primăvara. numit de elini Delfi. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. calde şi întunecate. Hera. obiecte. Cântau în acest fel. lumina şi căldura soarelui. Zeul zâmbeşte. olimpiană. în zori. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. dar n-a izbutit.133 Note 1. întristate. în insula Delos (insula luminoasă). dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. bucurie şi cântece de păsări. Numele ei pare că vine tot de la Piton. A prigonit-o pe Leto. care usucă pământul după ploi îndelungate. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. ce trecea prin văzduh. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. Oracolele. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. rece şi dispreţuitor. După aceea dânşii. Nările sale freamătă de mânie.

li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. 6. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. 7. Pe vremuri. 5. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. Iar pentru poeţi. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. . Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. cum se credea. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. În clipocitul apei din fântână. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. aezii poposeau de multe ori la această fântână. sorbind apa răcoroasă.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică.

. A . Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. s-a-nfăţişat tatălui său.. zîmbind în barbă. te rog. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. Ca lui Apolo. care-l vrei tu.. Aezii povesteau că ea. tată. Mai dă-mi. la vânat. N-ai să mă înarmezi chiar tu.. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. în cortegiu.. arcul. ca şi de câinii credincioşi. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. apoi.. Doresc să mă urmeze. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . Îţi împlinesc dorinţa ta. i-a grăit : — Fie precum vrei tu.. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. Voi locui mai mult în munţi. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi.135 ARTEMIS rtemis. îndată după naştere.. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. sora lui Apolo.. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. căci eu arareori voi poposi într-însul. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. copilă!.. să nu mă stânjenească la vânat. Dar ce spun eu ?. ce nu va fi mai lungă de genunchi. Şi. era zeiţa vânătoarei.

din arcul bine înstrunat. Şi. în toată lumea. înviorându-şi trupul feciorelnic. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. la vânat. din zori şi până-n noapte. umplând pădurile de sânge. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. Gemea uşor. când trăgea. să stea şi să se scalde-n apa rece.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. Urcând pe culmile umbroase. să nu se ude. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. Auzind vorbe ca acestea. Iar într-un loc. care vâna tot ca şi dânsa. şi luneca în ţara morţii. zeiţa Artemis pornea.. zicea : — Nu poate fi. Săgeata ei pornea ca vântul. terminând cu vânătoarea. zeiţa chicotea de bucurie şi. a şi pornit prin munte. Nimfele îi dădeau dreptate. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. şi cu cinci urne de aramă. zeiţa vâna. spre o poiană minunată. Da unei nimfe lancea. ca o-ntrebare. tot felul de sălbăticiuni. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. ce-mbălsămau împrejurimea. urmată de cortegiul de fecioare. pe stâncile semeţe. pe nume-Acteon. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei.. urmată de alaiul ei. nimica nu putea să-i scape. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. Din ea ţâşnea un izvoraş. arcul şi tolba plină cu săgeţi. bântuite de vânturile reci. Întorcea capul spre zeiţă. Departe de-a se-nduioşa. oprindu-se în fugă. era o boltă răcoroasă. săpată-n stei. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. I-l înnoda. Îi cam plăcea să vadă sânge. Artemis se întuneca. Întindea bărbăteşte arcul şi. I . umplute la izvor cu apă. Fulgera fiara. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. fără greş. după plăcuta trudă-a vânătoarei.

. ce mă străpunge ca un bold. prindeau pe dată scânteieri... ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. se scălda. goală.. Mă simt trudit. prin munţi. Sunt vorbe goale.. doar cu ogarii lângă dânsul... Zeiţă. Simt o chemare. le-a spus el soţilor.. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. Unii spun şi dintr-acestea. Spuneţi drept! — De. — Astea sunt lucruri fără noimă.Ce e cu mine oare ? se gândea. frumos la chip. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. se pare c-ar fi spus zeiţa. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. — Ciudat!. s-au îndreptat către palat. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind.. cu haita mea de câini. Apa o fi avut vreo taină... Ajunge goana. înalt şi zvelt. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare .. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă.. Şi-i mândru... însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. chicoteau nimfele. A . Artemis. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. Soţii i-au ascultat porunca şi.. Curând vă voi urma pe cale. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. urmat de toţi ogarii săi. Sunt obosit.. ca mii şi mii de diamante.. A mers ce-a mers. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme. nu te supăra. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui.. Căci ea vroia să-l dea pierzării. înciudată. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. O oboseală ne-nţeleasă. Acteon a băut cu sete. Acteon. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. .. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii.... dar atingând corpul zeiţei. dar alţii au temei să creadă că. luându-şi armele şi prada. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele.. zicea zeiţa. singur în pădure. a luat-o-ncet de-a lungul văii. precum se povesteşte. căci fiul regelui. într-o bună zi. fără rost. privea nedumerit în preajmă. Vorbele-acestea s-or plăti!... şi cincizeci de ogari. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. Aici Acteon s-a oprit. Şi tot cutreierând ţinutul. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine.

nu privi!. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. cuţitul scurt de vânătoare.. Lătrând îl cheamă pe Acteon. Mai lasă-mă să stau o clipă. Dar ai să ispăşeşti cumplit. Şi câinii lui îl încolţesc.138 — O. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară.-n faţă. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. glăsuia el ca ameţit. din botul său nu răsuna decât un muget surd. plătesc cumplit... C . ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. până-n prăsele. fugi. de spaimă. ce frumoasă eşti. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. Însă în loc de orice vorbă. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. de câinii lui. i-a spus zeiţa.. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. urmat de câini. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. — Nemernice. şi sta vrăjit. vrea să spună greu osânditul prinţ.. sau înfigând. Eu sunt stăpânul. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine.. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. Nu privi.. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. Nimfele au alergat în grabă. zeiţo. — Eu sunt Acteon. cu suliţa. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. cu ochii ţintă spre zeiţă. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă.. fugi. Acteon. El a pornit în goana mare. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. fără de voia lor. izbind cu piatra. tu... câinilor preacredincioşi.... ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. în noua lui înfăţişare. Lor. Acteon s-a făcut un cerb. Câinii din nou se repezeau. Fugi.... trăgând cu arcul. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. Acteon!.

zis Sirius. peste mări şi ţări. şi. pe nume Orion. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. dar dragostea i-a fost nefericită. prin viclenie. la vânătoare. S-a ridicat. le ucidea fără cruţare. Insula cea frumoasă. Avea şi-un câine fermecat. Însă. ar fi iubit pe un voinic . cum îi plăcea trufaşului Poseidon. fusese năpădită de dihănii. între altele. o dată. Orion făcuse destule fapte de ispravă. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. din câte meşteşuguri sunt pe lume. A . la vremea când se-ncepe povestea noastră. în locul unde-i apa mai adâncă. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. dar. a desluşit în depărtări un zgomot. Hirieu. Băteau ciocane mari pe nicovală. şi împreună colindau. zeiţa nu avea timp de dragoste. Hefaistos. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. feciorul unui rege. că fruntea lui trecea de scama norilor. Fusese. cât era de lung. atât de-nalt. odată. chemat de regele din Chios2 . şi de intra în valurile mării. doar unul îndrăgise : vânătoarea. lăudate straşnic pe pământ. de-i călcau această lege. Umblând mereu prin munţi. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. din timp. Dar tot nu s-a lăsat. să se scalde. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. Poseidon. Cu toate astea. Îi dăruise acest har fiindcă. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. pieptul îi rămânea afară. Chios. Acest uriaş. să-l ajute. s-a-mpiedecat şi. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. ţintindu-le pe loc cu arcul. pe când el dormea adânc. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. cu capul său pletos căzut în valuri. În schimbul faptei sale. care prăduiau ţinutul. departe. Zeul stăpân al mărilor. sub haina lui regală. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. la fel ca pe uscat. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. să se mărite şi. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. bâjbâind fără să vadă. pe îndrăzneţul Orion şi. acest flăcău.

cum era de-nalt. Dar cum ?. Dânsul i-a ascultat povaţa. s-a rugat de zeul cel şchiop. — Dar cum ?.. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. era să săvârşească. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. Şi dintre toate. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion.140 lucra de zor cu un pitic. în zorii fiecărei dimineţi. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis.. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. Atâta doară că... Şi-n gelozia ei pe Eos. până ce a ajuns în Lemnos. Ochii-i au început să vadă. dintr-un ţărm îndepărtat. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion.. Hefaistos. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. Printr-un oracol. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. şi-o să se vindece cu vremea. zeiţă olimpiană. ca printr-o sită. pe Sirius. Apolo l-a şi chemat pe Orion. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. încet. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. o faptă cam necugetată. şi au pornit M . Şi chiar în ziua ce urma. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. întreba Hera. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. dacă vom sta nepăsători. Şi-a mai strigat şi câinele. Pe urmă să vâneze fiare. glăsuia Zeus către ceilalţi. Uriaşul a pornit prin mare. în revărsat de zori. până la sfârşit... încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer.. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. Acolo... apoi din ce în ce mai bine. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. încet. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp.. întâi uşor şi slab. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. să-i vină-n ajutor . de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. Şi cine se va-ncumeta ?. arcul şi tolba. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. Orion şi-a şi luat măciuca... când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. şi un paloş. şi razele cădeau întâi pe chipul lui.. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. călăuzindu-se întruna după zgomot. poate. s-a lecuit de suferinţă. şi zeul s-a milostivit.

ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre.. s-a avântat pe-un nor de aur.141 numaidecât la vânătoare. surioară.. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit.. Ochind. A pus în strună o săgeată. Apolo! a zis zeiţa. cu voce blândă. să poată ea să-l vadă. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. după legendă. de-ar fi departe. care-i gata. Priveşte-aicea!. Apolo îl privea cum pleacă. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. — Îl văd. pierdut în zare. prefăcută : — Surioară.. Te învoieşti ? — De bună seamă. stăpânul. Artemis. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. un punct micuţ şi palid. văzând atâta întristare.. pe dragul ei. Orion.... — Glumeşti. ca să nu piară cu desăvârşire. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. — Ia uită-te acolo! Vezi. I-o pasăre. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul.. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. peste lume. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. Şi. fără să-i răspundă.. — Poţi s-o ţinteşti ?. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. zilnic. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare.. copleşită de durere. să dispară ?.. cu voce ascuţită : — Artemis.. pesemne. şi să trag cu grijă. De-o fi cumva să izbuteşti. pe Orion. Zeus. cât un punct mic.. tot o lovesc. De-ar fi mai mică – o părere .. Abia se mai vedea deasupra mării. Ea se S . sigură de dânsa. frate. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. aproape gata. pe Artemis. E constelaţia ce se numeşte.. Privirea-i aspră scânteia. Care-i ţinta ?... vino iute-ncoace!. Să-mi iau doar arcul. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. Să nu ating astfel de ţintă ?.. mi-ai ucis iubitul!.. s-a-nvoit.

Artemis pururea fecioară. Niobeea. Artemis... spunea adesea Niobeea. — De ce să mă închin eu Letei.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. zeul săgeţilor de aur. în căsnicie. Lacrimi vărsate de zeiţe. în lumea asta. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. Ca să nu fie singur Orion pe boltă..142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. — Nu-i nimenea. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau .a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam.. Nu vreau. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. în timpul vieţii. din Teba. Soţul său. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. mai fericit decât sunt eu. Niobeea. Soţul său. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. nesocoteşte o zeiţă. Astă regină. o muritoare. era nespus de fericită. când prind să cadă ploile pe mare. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. mâniată. lângă el. stea sclipitoare. Niobeea. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. Zeus. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo.. în constelaţia Câinele mare. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. Cu el avea. pe câinele ce-l însoţise. era un bărbat bun şi vrednic. precum se cântă în poeme. Amfion.. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte... Acum priveşte: o femeie. la vânat. Auzind vorbe ca acestea. l-a vestit iute pe Apolo. Aceste ploi sunt poate lacrimi. şi pe zeiţa vânătoarei. ce se zăreşte bine vara.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. pe mama A . Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş.

Amfion.. O să priveşti tu. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. Soţul ei. Şi-a zgâriat faţa.. Mai erau trei.. gemând. Artemis. Sângele lor uda ţărâna.. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât.. zeiţa : — Artemis.. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. mi-o lasă. striga spre toţi: — Iacătă zeii.. Priviţi-i cum ne asupresc. Fii bună.. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite. când nu ne umilim destul. — Aceasta-i numai începutul. vârându-şi paloşul în piept. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc... Asta-i dreptate olimpiană!. şi este cea mai mititică. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă.. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. Te-ndură. şi pe noi doi. Fetele se aflau cernite. Au fost şi dânşii săgetaţi. peste unul din fraţii săi.. Fii bună. Artemis.. în genunchi. hohotind. ce era de faţă. a spus Apolo. se-ndurerase-atât de mult.. Niobeea.. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. care s-a prăbuşit. Şi ridica pumnii spre cer. — Şi eu copilele.. Zeul Apolo şi-a luat arcul. Alţi doi se aflau la palestre4 . Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. D . S-a dat cu fruntea de pământ şi. Regina. A doua îşi mângâia mama..143 noastră. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?.. văzând această crimă fără seamăn. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. şi cele care vor urma.. de care e atît de mîndră.. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. Atât mai am pe astă lume... A tras în cea dintâi copilă. în şiroaie. Mulţimea suspina pe lături. având pe faţă lacrimi amare. murmura ea. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. că îşi rupsese firul vieţii. Alte trei au pierit la rând. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. Cât ai clipi au fost străpunşi. a glăsuit Artemis cruntă.

. Atunci. Faţa-i îşi pierde strălucirea. sălta în fruntea celor trei charite. Totuşi. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie.... Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. vânând necontenit sălbăticiuni. parcă plângea. Atâta chin o împietreşte. chiar Artemis. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. O întîmpina Apolo şi. dusă de-o mână nevăzută.. pe cer.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă.. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. îmbrăcată graţios. Spre seară.. sora măreţului Apolo. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Lăncile. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. în ţara unde se născuse6 . Ce va urma ?. într-un danţ plin de voioşie. Şi aşteptau. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. care se scurg ca un izvor. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. zeiţa vânătoarei. scurtându-i zilele puţine5 . Aici e aruncată pe un munte . cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. în ţara ei. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. parcă spunea ceva. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. se ivea luna. pentru c-a fost prea fericită. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. Şi sus. Artemis se ducea la Delfi. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . Chema pe vânători pe lângă focuri. Apoi cânta cu cele nouă muze. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. dar şi acolo mama tot mai plânge.. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. Urma povestea nelipsită. Stele clipeau nerăbdătoare. vânătorii-ncetau goana. după moartea iubitului său Orion. Cornul de vânătoare suna straniu. zeiţa Artemis cea castă. Şi vânătorii cântau veseli.. Mama n-a mai putut să plângă. Urmau şi imnuri şi serbări. ca o făclie de argint. Lipsită de băieţi. încă umede. pe acel munte. se sătura câte-odată de măceluri. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. de fete. Ochii-i rămân. Hăituiau fiarele prin munţi. de Amfion. Picioarele-s înţepenite. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. de asemeni. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. pierită. Nu vor mai duce trupul niciodată. de soţul său.. Pune săgeata şi ţinteşte. Cu toate astea.

.. mândra Artemis..7 Numai în clipe ca acestea Artemis. ce-i ocrotea pe vânători . şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou. . putea uita pe Orion.145 zeiţei..

Sirius. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. tocmai în Asia Mică. 6. vestită prin vinurile ei. Orion. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. de fapt. şi slujitorii loveau mai tare. Aici. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. şi exerciţiile înseşi. Zeul Apolo se mai numea şi Febus.146 Note: 1. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. şi nu leşinau. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. Unii mureau sub flagelare.. 5. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. cumva. adică a biciuirii. Chios este o insulă din Arhipelag. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. sorei lui Apolo. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . 2. 7. i se mai zicea şi Febe. Homer. în fiecare an. semnificând lumina soarelui. 3. erau glorificaţi. Ţara de baştină a Niobeei era. chiar de-ar fi fost. unde îndurase nenorocirea. pe muntele Sipilus (cum se numea. De aceea. Ea. Astfel. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. 4. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. era tot o zeiţă a luminii. răniţi de moarte. într-adevăr. De asemeni. din ochii căreia curgeau lacrimi. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. de asemeni. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. de vârstă fragedă. purtând în mână o măciucă. Lidia. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. după cum am văzut. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. Alături de Apolo. în toiul căldurilor. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. Băieţi spartani. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. Artemis (sau Diana.. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. la romani). şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. În artele plastice. printr-o ceremonie a flagelării. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. Băieţii nu scoteau un geamăt. Băieţii care îndurau tot chinul. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. este o stea strălucitoare. se spune că. după legendă. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. deşi regina domnea în Teba. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. vreme când unii câini capătă această boală. care ducea în mână şi o făclie de argint. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. pentru unii chiar o artă.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

Şi-a fugit ?. Pruncul bărbos.. către trufaşii olimpieni. a fugit... şi e urât. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. ruşinată. cu chipul său urât... Nu behăie cum credeţi voi... azvârlit jos şi de pripas. avea ş-o barbă deasă. Ia cântă. Mai bine l-ai zvârli şi tu.. râzând. Punându-şi mâinile pe ochi. cânta şi dănţuia prin cer. E caraghios. — E fiul meu şi-al nimfei Driops.. Hermes. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. să locuieşti jos.. M-au pedepsit pesemne zeii. Dar ce mai prunc!. l-a jupuit de blana moale. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . S-a dus pe unde s-o fi dus. În blană l-a-nvelit pe prunc. urmărindu-i jocul. Pe cap avea un păr zburlit. se jelea nimfa. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. Ia zi-i.. da. deşi era doar un copil. O să vedeţi.. E şi firesc!. nimfa Driops ?.. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. A luat copilul şi a râs. venind cu el. Iar zeii... încornorat şi cu picioarele de ţap... sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. L-a luat cu sine în Olimp.. cum vrei ? Să stai aicea.. Zeii Olimpului râdeau. păroase. negre. Da. Avea picioarele de ţap. E un copil ciudat. Cum. Şi e isteţ. Pe drum. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune... cumva... jucându-se ca un ieduţ. a rostit Hermes. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut.... Un prunc cum nu se mai văzuse!. Zău.151 După un timp. cânta. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?.. Aşa copil. Nu-l azvârl. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi.. eu îi dau numele de Pan3 . cu copite. — Nu.. fiule.. fiule!... nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!.. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit. Prinzând pe loc un iepure.. însă să ştiţi că e drăguţ. e drept. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap.. Când l-a văzut. cine l-a născut ?. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită.... Purta pe frunte nişte coarne tăioase.. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem. lăsând pe bietul copil singur..

şi-un tril de pasăre tăcu. Îi simte-n ceafă răsuflarea. Privi în jur. Dar uneori le fugărea. Striga pe nimfe. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. a răspuns Hermes. pe oricine. — În munţii ei am să mă duc! Şi. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. Şi totuşi. Şi nimfele o auzeau. care hălăduiesc prin munţi. cât ai clipi. zei. Dar. în cântece. Nu vreau să fiu soţia P . Iar zeul – uite-l! – e aici. Copita lui e-n mâlul apei. se ivi un uliu. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. cu ochii-n flăcări. înţeleg că sînt urât. a şi ajuns. Doresc mai bine să cobor. Deodată. şi se ivea. sub ciocul aprigului uliu. şăgalnic. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. în munţii unde m-am născut. cântând. şi plânsul ei umplea dumbrava. era şi el focos din fire. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. ţipând de groază. îi plăceau nimfele sprinţare. ca o săgeată prin văzduh. pluteau cinteze. înspăimântată. nu mă lăsaţi!. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. Auzi zgomot pe aproape. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. Ladon. Nimfa Sirinx. şi-o va cuprinde. copila unui fluviu. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Sirinx se deşteptă din vis. Şi.. pe negândite. danţând. râzând voios. — O. Pan o privea încremenit. în munţii-Arcadiei. Sirinx fugea. tăind.. tată. Mai sunt doi paşi. văzu o apă : râul Ladon. cum gonea. cum dădea cu ochii de el. Copitele băteau pământul. nimfe. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri.152 — Nu mă simt bine în Olimp. precum era şi tatăl său. O nimfă tare drăgălaşă. iată. în faţa nimfelor speriate. — Arcadia e ţara ta!.. azvârlindu-se-n văzduh. rândunici. . Eu. Am să fiu veşnic râsul tuturor. în soarele amiezii. Nimfa sări-n picioare iute. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. Pan o porni pe urma ei. Se clătina de oboseală. Dar nimfa. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. Sărea într-un picior pe pajişti. tot cerul.. surioare.. în salturi sprintene de ţap.

Vin din desişuri. atât de straniu şi de hâd. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. La început din milă numai. Lăsase nimfele în pace. în cântec. Sub cântul lui. Cânta necontenit din nai. Dar. pe care ţi-l păstrez în trestii. oprindu-se din plâns. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. în pâlcuri nimfele-l urmează. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. Şi-aşa mi-oi alina durerea. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. neuitată Sirinx! zicea zeul. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. totuşi vei fi mereu cu mine.. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. dar trestiile-şi foşneau frunza. cu nimfa Sirinx. frumoasa Pitis e în Z . Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. degrabă. O trestie pe malul apei4 . sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul.. prin crânguri. căci dânsul născocise naiul5 . Tot ascultând într-una naiul. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate.. O murmurare ca de ape. cu joaca ei neostenită. Când Pan porneşte trist spre munte. Şi Pan. tu. — Sirinx a mea!. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. Un freamăt dulce de suspine. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii.. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai.153 zeului cornut. ca altădată. ca prin farmec. şi foşnetul părea o şoaptă. trestiile. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. rupse. furişate. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. Tot ce vroia să spună Pan rosteau.. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. pierdut în frunze. Zeul se aplecă spre ea. Un zvon de vânt. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul..

Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. şi el. ori să sfârşesc cu ea odată. răcnind năprasnic peste culme. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. dragă fată! Iubita mea. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. Gheea. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . pământul. Dar asta ştiu că nu se poate. Ajută-mi dragostea. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . te rog pe tine.. pierind în negrele genune. În acea zi.. tată. pe Cilene. Atunci. dar nici a lui nu vei rămâne.. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. o.. Apoi. Boreu râvnea de multă vreme. cu Pan. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Pitis. În timp ce-o mai ruga pe Gheea.. urmat de un alai de nimfe. Pitis. Pan se uita cu ochii tulburi. O. zeul Boreu. Să pieri pe stânci. Pe urmă a fugit spre vale. Ce născocise... Vijelios urla Boreu. Încet. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite.. Nimfa s-a prăvălit.154 frunte. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă.. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie.. naiul.. îndureratul ?. Sărind din piatră-n piatră. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. După aceea-i cântă ei. Şi Pitis râde-nveselită. un pin6 . cu furie. Nimfa-l ascultă-nfiorată.. — De ce-s nemuritor ?. l-aude. fermecată. ai milă de gingaşa Pitis. Încrâncenat de gelozie. pe o piatră.. o. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. Dar cine. izbindu-se din stâncă-n stâncă. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. Boreu s-a năpustit.. Pitis... pe cel mai semeţ pisc de piatră. vântul turbat de miazănoapte. strămoaşa tuturor. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. răsuna noaptea prin păduri. Dar uneori rămâne singură. Sunt zeu. Şi-aşa. spune legenda. plecă pe vale. se spune. necredincioaso!. Cântecul lui..... din acea vreme. Soţie scumpă. cântând din nai. El o zăreşte şi îşi lasă alături.. pe Pitis de soţie. O. mai degrabă. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. Pan se urcase sus. Gheea!. şi nu pot să-mi dau moartea. mâhnit peste măsură. — N-ai vrut să fii a mea. cu rămurele verzi în plete. Cum cânta el duios din nai. i-ar fi zărit. cine să-l audă pe bietul Pan... Privea şi nu-i venea să creadă.

. .. Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate. mai departe. până la marele Ocean. Durerea lui suna spre zare. tot mai departe. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe. Duceau şi ei la gură naiul......155 Arcadia.. Atâta doar mai avea Pan!.

Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. cu foşnetul lor misterios. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. Cu vremea. Iar Hermes. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. numite herme. fugă dezordonată. care aveau în vârf chipul lui Hermes. 3. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. în marmură. sculptorii l-au dăltuit în piatră. Trestiile de pe malul apelor. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini.156 Note: 1. Legenda spune că. 2. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. cum sunt astăzi. provocând panică între perşi. Se turna vin sau apă. cu chip surâzător. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. stă în repaus doar o clipă. în care Hermes. O altă operă vestită e o statuie de bronz. 4. după cum socoteau ei. Ca să-l cinstească pe Hermes. prin care îşi explicau. Pan pe greceşte înseamnă tot.. La noi chiar. după numele închipuitei nimfe. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. Mai târziu. în care să facă negoţ şi să adune aur. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. El nu avea temple multe în Elada. pe drumuri. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. El era un arbore funerar. Ei au născocit această legendă. libaţiuni s-au numit şi beţiile.. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. În schimb. 5. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. . sau chiar în lemn. mai ales în Ardeal. atât de popular astăzi la noi – naiul. în amintirea legendarei Pitis. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. jertfite. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. în acelaşi timp. 6. într-un chip poetic. şi uneori lapte. Panică înseamnă teamă. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. înfăţişat cu aripi la picioare. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan.

şi totuşi. Orion.. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. Zefirul. orice vieţuitoare. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă.. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. Iar Hestia. cerul se-nseninează. mare taină. L-a făcut şi pe dânsul.. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. şi mii de păsărele. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. stăpân atotputernic. se umple de lumină. Le dăruieşti iubirea. era zeiţa Afrodita. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. pesemne..1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi.. cât e Zeus de mare şi puternic. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare.. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. Ba. era să se mărite c-un uriaş.. tu vrăjeşti orice inimi.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. aproape fiecare avea un dor anume. ce împânzesc văzduhul. şi-n iarba din livadă. greu ferecat în lanţuri. se depărtează norii şi vânturile fug. În mare şi în munte.. o fi avut şi ea vreo taină. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. Chiar Zeus. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. zeiţă. Doar Hestia. care zăcea acum pe Elbrus. pân-atuncea ascuns şi amorţit.. Afrodita i-a tulburat simţirea. Zeiţa vânătoarei. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. frumuseţea şi viaţa. Artemis. să-şi părăsească V . făcând să încolţească într-însele iubirea..

cu vârfu-rile negre. — Din vina ta.158 tronul şi. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. purtat de porumbiţe. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. târâtă de-o oarbă rătăcire. Plecă prin lumea largă. de hore şi charite. În acest chip. vultur. din Olimp. vreodată. bun de joacă. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. îl părăsi pe-Anhise. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. Iar zeul. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. Căci zeii se temeau. şi chiar mai mult ca ei. troianule Anhise. c-o mână de viteji. spunea ea troianului Anhise.. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. cuc sau alte animale. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. un simplu muritor. iar altele de plumb. Simţirea mea zeiască a fost.. Zeiţa. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. eu îndur umilinţe. Zeiţa. ameţit s-alerge. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. pentru că. după voia cerescului său tată. de-a râs o lume-ntreagă. ca să se răzbune. urmată de cortegii. şi de un copil. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. Enea. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 .. ea nu se bucura de înrudirea asta. E . mai înainte vreme. mânjite cu otravă.. după cât se pare. s-a despărţit de tânăr. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. Eros. căindu-se de faptă.. la fel. Şi-acest voinic. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. preschimbat în taur. eu unisem pe zei cu fete pământene. de ce puneam la cale. Dar. căci eu însumi greşit-am.. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. rând pe rând. Şi. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească.

Fii curajos cu iepurii. Puţin. şi jertfele aduse de pământeni. vreo vătămare. să nu i se întâmple. cu ghearele-i grozave.. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. fără de nici un murmur. Mai ştii ? – ţintit de Eros.. cu fiere – în dureri. căci Eros era mic. Numai că. Şi tot. ce se ivea din tolbă. uneori.. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. A-nchis o clipă ochii. de-astă dată. străbătută de un fior ciudat. brăţările rotunde.. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . Tot ce avea lăsase. Şi chiar pe Afrodita. Lui nu-i plăcea găteala. zeul cel mai frumos. fierbinte. un peplon sau un hiton.. cu numele Adonis. de asemeni. spinulele de aur. brâul cel fermecat. a atins sânul mamei. fericită . şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. Cum s-a plecat zeiţa. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. Pe Ares. Şi l-a urmat pe-Adonis. nu ştiu cum o săgeată. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. s-a-ndrăgostit de dânsa. tot la fel. cumva. Iubirea-i pătrunsese în inimă. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. Nici de părinţii lui. te poate sfâşia. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. Eşti muritor.. L . I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. un vesel vânător. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. vânătorul : — Iubitule. şi fiara.. şi când şi i-a deschis. Pe Zeus îl ţintise. cerceii. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. pe dată. Ba. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ.. agrafele. Adonis poruncea. cu colţii ascuţiţi. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. puţin de tot. stropită mult cu lacrimi. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. Ea. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. Adonis.

Fugind. Nu te lupta cu leii. se jeluia zeiţa şi se lovea A .. Isprava-i izbândise şi îi era destul. Ba. lunga-i lance. tu. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. CRIMA LUI ARES donis însă râde. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!.. Era gelos pe-Adonis. haine.. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. şi sângele-i ţâşneşte. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. Adonis s-avântă după el. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. când mistreţul îi vâră colţii-n piept.. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis.unde se-afla zeiţa. Deodat-aude vuiet. puterea. Ares! ţipa. Nu te vârî-n primejdii. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares.. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. iubite. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. Din văzduh vede locul. în pădure. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. Oprindu-se din goană. la luptă. — Sărmanul meu Adonis. Fii blestemat de-a pururi. rânjind cu mulţumire. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. Afrodita. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. Cam mare e mistreţul!.. departe mult de locul.. Porneşte prin pădure. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei.. dar uită de durere. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. cu urşii sau mistreţii. zeiţa Afrodita. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine.. blestemat fii.. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. Fereşte-te. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. unde îl ucisese. pornise în Olimp.. tu. Un porc mistreţ. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. voinicia de care e în stare. şi-n stânga. cel ce nu ai milă!. Cu colţii lui năprasnici. Da. Vroia să-l nimicească. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. nu pot să-ţi scape viaţa. grohăind. — O. îl rupe-n bucăţele. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. Aude cum răcneşte Adonis.. Coboară ca săgeata. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur.. ţi-e stinsă tinereţea. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare.160 cu cerbii. Te roagă Afrodita. Apucă doar să vadă. Nici vârsta ta. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei.. Mistreţul.

devotată. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. erau tot mai uitate. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. rămase din trecut. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. Fetele. a hotărât zeiţa serbări mari. vreme de două zile.. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. şi danturi zgomotoase. deşi. precum spune legenda.. Nici nu voia să aibă. şi lacrimile sale. şi roşie ca macul. tot singur. Acum era şi roză. Adonis. mai mult de două zile. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. Vei dăinui de-a pururi. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. din piatră sau din lemn. şi-n cinstea lui. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. i-a curs sânge din rană. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. Şi rămânea tot rece.161 cu pumnii tremurători în frunte. picurate-n poiană. Până în acea ziuă. într-un oraş din Cipru6 . Avea o casă mare. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. Dar Pigmalion. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. Dar el trăia sihastru. adesea ocrotea pe cei tineri.. Graţia se pierduse. gingaşă. se spune. Într-adevăr. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. altădată harnice. în fiecare an. S . Era şi parfumată. fugind către Adonis. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. fastuoase. trecând pe uliţi. s-au prefăcut în flori. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. şi straie deşucheate.. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. iubitoare de casă şi modeste. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. se spulberau pe rând. pe vremuri. ca vie amintire a suferinţei mele!. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. şi visurile sale despre o fiinţă pură. Adonis!. N-am să te las să pieri. Nu se poate. căci nu avea soţie. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. floarea de trandafir fusese numai albă. cu câţiva sclavi ai săi. în flori de anemone. din marmură şi fildeş. în tristeţe. Serbări numite-adonii5 .

Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. Iar când lucra. aşa cum şi-o visase7 . Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. o fecioară. artistul se-ncorda. Pigmalion. Gura-i părea o floare... zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. Veneau la uşă prieteni. Aduse din grădină flori roşii. luând în mână dalta.. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. Şi nu deschidea uşa. artistul se închise la în atelier şi.. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. mereu închis în casă ?. le răspundea artistul. se-apucă să cioplească.. şi-l întrebau : — Ce tot faci. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. în fildeş sau în lemn. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră.. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. Pigmalion. îmbălsămate. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche.. Îi luă şi giuvaere. iubite. Sfârşind apoi cu munca. el însuşi. C ... Ei îi spunea acuma tot ce gândea. ascultând răspunsul. Şi nu mai era singur. artişti tot ca şi dânsul. spunându-i frumoasa Galateea. şi corpul de zăpadă.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. Lucra fără-ncetare. neîntrecutul sculptor.. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. Era cu Galateea. şi fata îi surâdea sfios. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. făcând din noapte zi. Şi. din fildeş. cum nu se mai văzuse. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. de parcă-l pricepea. cu gura tăiată fin în fildeş.

Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. cu feciorul său Eros. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. Îşi spuse rugămintea. Iar fetele. Chiar au danţat la nuntă.. A fost o nuntă mare. muzicanţii. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării.. V . Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. Azvârle-i o scânteie. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi.. să ardă-n vâlvătăi. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. Tu-ntruchipezi iubirea.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. viaţa. se-nţelege.. Sosind. Acolo-i Galateea. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. Pe urmă. şi dintr-o piatră. Tobele băteau tare.. şi flautul se pornise să sune tânguios. În timp ce-i spune astfel. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. puterea suverană ce face să-ncolţească. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. s-a prăznuit şi nunta. zeiţo!. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. cuprins de-nflăcărare.. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. Şi iată-l! – în mulţime. la fel de nemişcată. împleteau.. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. A fost şi Afrodita. asurzitor. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor.. în ghirlande.. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. Se află tot pe soclu. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. şi eu i-o voi aprinde. Dar el o ia în braţe. iubite!. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion.. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. Îţi mulţumesc. Iezii săreau zburdalnici. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. Începe să alerge. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. — Zeiţă! zice el. poeţii. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă.. toţi sculptorii Eladei. îi spune Galateei. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui.. cuprins de-o presimţire. Se-nghesuie-n mulţime. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. iubire.. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie.. Îţi mulţumesc.

Artiştii. Aşa zice legenda. în cânt. în danţ. I-a ocrotit zeiţa. Cât ? Nu mai ştie nimeni. .. ce şi-o păstrau cu grijă. au slăvit pe-Afrodita. Feciorul Galateei a fost regele Pafos..164 A fost o veselie cum nu se poate spune. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita.. El a clădit oraşul. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. ce poartă-acelaşi nume. iubirea creatoare.. Şi-au trăit împreună ani lungi. şi-n piatră8 . frumoasa Afrodita. zile ferice.. I-a ocrotit iubirea.. ce-a stăpânit în Cipru. dup-aceea.

şi Romei. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. erau din neamul lui Cronos. cu secera de diamant. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. 4. Ares. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. după legendă. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune.feminină. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. serbările în cinstea lui Adonis. cu mare însufleţire. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. ca şi olimpienii. scurtă până la genunchi. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. 3. atunci când se născuse. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. războiul. şi mai târziu la Roma. 7.165 Note: 1. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. şi elinii din Iapet). natura roditoare. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. Peplonul era o tunică. părintele tuturor zeilor. prinsă cu o agrafă pe umeri. adică din a doua dinastie. scurs în apa mării. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. la rândul său. fusese purtată Afrodita de Zefir. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. şi August. în frunte cu Zeus. cel dintâi zeu al cerului.. se trag direct din Uranus. După versurile poetului latin Lucreţiu.. Ea se născuse din spuma mării. aveau loc în Asia. din care făcea parte şi Cezar. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. ei pretindeau că fiul lui Enea. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. Prin Adonis. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. Ele se prăznuiau primăvara. se trăgea. fără mâneci. titanul Cronos. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. aduce pustiirea în arbori. Deci. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. 5. o haină de lână albă. 6. Adoniile. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. unde. şi neamul elinilor. aceea a titanilor. pe când olimpienii. . iar hitonul. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. livada şi grădina. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. arăta că romanii. din ordinul împăraţilor romani. prin Afrodita. după legendă. care îndestulau ogorul. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. şi jalea Afroditei. 2. vreme de două zile. se trag din titani (olimpienii din Cronos. Tot dintr-un titan. Înţelegeau belşugul de roade felurite. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). nepot al Afroditei. în urma loviturii date de fiul său. Mai mult. Căci Ares este feciorul Herei. Elada. care îl răpune sălbatic pe Adonis. însemna. dealtminteri. adică al cerului. când înfloreşte glia.

o insulă din roiul de Ciclade. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. pe când îşi săpa ogorul. Aflată astăzi la Luvru. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. spre slava Afroditei. a dăltuit adevărate poeme în piatră. pentru elini. Scopos. dragostea şi frumuseţea. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată.166 8. aceea care întruchipa. . Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. Se pare. Praxitele.

lăudându-i frumuseţea.. Iar graiul ei. le întrecea cu mult. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul.. De-aceea.. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. Obrajii-i erau rumeni. plin de parfumuri. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. nedumeriţi. Î . tu ne vei fi zeiţă.. în botişor de ciută. Psiheea.. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Podoabele de aur. de mult. un cântec. Ce buze!.. din dumbrăvile sfinte. ca un ceresc balsam. ele-ar păli de ciudă. Şi dinţii : stropi de lapte. Şi buzele!.. în vreme ce poeţii se adunau acolo.. Ca rodiile coapte. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. din temple şi sanctuare. în Creta.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. cea mai mică. Aşa grăiau poeţii. o. fireşte. mai galeşi. Dar orişicâte haruri aveau primele două. frumoaso. căci tu le-ntreci. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită.. copilă. cum are trandafirul involt. ce suge-ntâia oară.. smulse de pe coloane... De-o rumeneală dulce. un rege şi-o regină care aveau trei fete. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. Tu eşti mult mai frumoasă. pe toate laolaltă. că poate să existe o astfel de minune. din proaspătă mulsoare. Din pricina Psiheei. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. Noi nu mai vrem pe alta”.

ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. acum o priveau reci.. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. De-o fată muritoare ?. căci celelalte fete. pe genele ei lungi. cam bătrâni... Tiptil-tiptil. fără viaţă şi fără de simţire..168 Când a aflat zeiţa.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. mamă!.. sau un an.. înfuriată groaznic... O vei găsi uşor. odată cu-nserarea. nu-i vorbă. astfel. jertfe. Lăsându-şi tolba-ncolo.. se strâng s-o tot admire. o lună. Era-n Olimp.. dar gândul îi rămăsese-acolo... dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. în palatul din Creta. la fecioara Psiheea. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. flori. c-a îndrăgit un monstru şi.. nătângi.. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. precum hărăzise zeul iubirii. chiar în iatacul fetei. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. ştrengarul s-a strecurat în taină. să caute o săgeată cu care s-o ţintească.. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 . căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. După treaba asta... Psiheea!" Şi. Îmi împlineşti voinţa. suspinând. copilul năzdrăvan. Eros. pe care o iubea. Afrodita ? Şi. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. gândind : . i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. precum făgăduise zeiţei Afrodita.. ce-avea aripi de aur. — Nu. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. Dar dibuind prin tolbă.. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. un osândit de soartă. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . Parcă vedeau o piatră.. S .. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă.. s-a cam zgâriat la deget.. sau cine crezi cu cale. copilul meu iubit ?. o privea pe Psiheea nesăţios. surorile mai mari.. — Atâta ţi-e porunca ?. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. — Da. De. căci oamenii. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi.... totuşi. găsiseră miri vrednici. şi.

împodobeau pereţii. cum poruncise zeul. să te împotriveşti poruncii zeilor. Aici au părăsit-o. De vrei. focoase diamante şi alte multe pietre. te-aşteaptă o baie minunată. fructe gustoase : rodii. tăcută. tu. un om. s-o ducă peste piscuri. O fiinţă fără seamăn. Deodată dânsa simte că bate-o adiere.. Apolo i-a răspuns. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. într-un cortegiu jalnic – de moarte. Zefirul. Şi-n ziua hotărâtă. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate.. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. cu luciu stins. şi nu-ncerca. ca ginere. pe scări monumentale. pe o potecă-ngustă.. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. şi se cufundă-n baie. de care însuşi Zeus se teme uneori.. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. naramze îi sunt întinse-n faţă. o luase pe copilă pe aripile lui. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. prin încăperi. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor.. păşind tot mai departe. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. bătrâne. care o susţineau.. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. în locuri neştiute de oameni până-atunci. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. Păşind fata cu frică.. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. călăuzindu-i paşii. căci vei fi osândit. şi-n aramă. Rămasă singurică. ce zboară prin văzduhuri. bătrânul rege s-a dus la un oracol. mărgăritare albe. Vântul de-apus. Ce bine e în apa fierbinte. chitre. Poţi spune orice voie. erau turnate-n aur.. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. pietre scumpe. . prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia.. pătrunde în palat. poftim. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. ca monstrul să-şi ia prada. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. Coloanele înalte. şi-n fildeş. rege. Poţi da orice poruncă. vinuri întăritoare. După ce se-ospătează.. veşminte şi podoabe. să ştii că e al tău. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. dulciuri. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. Fata privea uimită. rubine. un monstru rău şi crud.. frumoasa mea stăpână.. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. O fiinţă nevăzută. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. Atunci.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. cu vaiete cumplite. va fi bărbatul fetei. şi s-au întors acasă.

ea plânge şi-l dezmiardă. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru... — Am să-ţi împlinesc voia. A stfel s-a scurs şi noaptea. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică.. căutând-o pe Psiheea. a auzit din vale nişte voci cunoscute. tatăl nostru. O vorbă să nu spună. Toate vor fi. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. nu ştia cum îl cheamă. Dar să nu-ncerci să-l vezi. căci te pândesc primejdii. — Dormi fără nici o grijă. unde eşti ? Regele. I-e blândă sărutarea. copilă dragă. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. aşa precum doreşti.. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. O strigă şi o caută : — Psiheea. care umblau prin munte. pe cele două fete... dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. stăpâne. A mai trecut o zi. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. da!. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. şi totul se-mplinea. Cine să fie oare ? A!. ca-nainte... Sunt ele. Se hârjonea cu ele. îi spune iar o voce. ori cobora-n poiană.. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. surorile mai mari. Până ce el. În timpul zilei. în fine. cu aşternuturi moi.. orice-ar fi pe lume. surioară. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. să nu-ncerci să mă vezi. Neobosită. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. Şi altele pe urmă. Coruri. Nu le da ascultare. Vorbea numai cu umbre.. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. fugind printr-o pădure. să te căutăm. Mai ales nu uita că. Să nu ai nici o teamă. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ.. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără .. prin poiene. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. stăruieşte.. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă .. în palat. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. şi-l roagă. A stat puţin pe gânduri. trimisu-ne-a pe noi. cu pat curat şi alb. Nu ştia cum arată.. Dar într-o zi. se-nduplecă.170 primitoare.

Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. coşuri cu flori. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele... dar nu au timp prea mult. şi cum el i-a cerut. când doarme el. cu soţii noştri bătrâni. grădinile. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. orice poftesc l Surorile Psiheei.. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. iar sora cea mai mică rămâne la palat. uşurel. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. Neruşinata!. pesemne. Şi ea ? Ce bogăţie. Mă rog. Noi o credeam pierdută.. iară în zori se-ntoarce. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. Ea îi atinge arcul şi tolba. o fi vreo zeitate. şi să-i privească faţa. Psiheea. ne mâncăm tinereţea. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. Acesta-i un balaur. dornică să-l sărute. E straşnic planul. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. îşi şoptesc amândouă. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată.. cercei sau pietre scumpe.. pe perne. dintr-o dată. se-apropie de el şi-i luminează chipul. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci.. în noapte. cercuri de aur. să nu-ncerce să-l vadă. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. Şi. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. vede pe cele două surori ale Psiheei. târziu. şi-o săgeată o zgârie la un deget. colane. Atunci. Le-aduce la palat.. când soţul doarme dus.. Aşa. pe vârfuri. Şi noi.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. mingii. haine. şi braţe nevăzute aduc bucate. cu aspru jurământ. E-naripatul Eros.. Bărbatul său. s-aprindă o lămpiţă noaptea. O fi voinic şi chipeş. — Ce zici ?.. când o să aibă poftă. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. hăt.. Şi scorpiile pleacă. cu-obrajii ca bujorul. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. pe aripile sale.. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. Ha.. Zefirul se porneşte pe văi şi. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul... când nu-i de faţă dânsa.. pe când el doarme.. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă.-nfricoşată. neghiobi şi şubrezi. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. de parc-ar fi regină. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. o Î . În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. Ba. surioara noastră va pierde din trufie. Ca să se-n-credinţeze. ha. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . Tocmai ei ? Cea mai mică ?. Ba. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă.

merge.. Viclean!. nu vreau.. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. mâhnită.. tot fata-i mai frumoasă... Şi plecă. aripile.. făcându-i o arsură pe pielea delicată. zeiţă. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine... se trezeşte... nu-i ia durerea-n seamă.. O roagă pe zeiţă........ S-a dus pe totdeauna. Fii bună deci... Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros... năzuind un sprijin.. Afrodita. Silit de legi divine.. pentru asta te voi închide-n casă. căci dânsa ocrotea familia. Numai că el zburase şi n-o mai auzea.. rostindu-i printre dinţi : P . şi foame. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. zeiţă. Sunt singură. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i .. şi frig. — Tu eşti o muritoare. Eros.. căci te iubesc. Îl atinge pe zeu. dispar. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. De ură-nverşunată... şi te iubesc atât. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. sete şi piedici cu duiumul. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. şi plângea : — Ce-am să mă fac. El. Unde te pot găsi ?... Nu mai eşti zeu.. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. o... izvorul. dă-mi şi tolba.. însemnele puterii.. şi dânsul e un zeu. căminul. Dar nimeni n-o ascultă. Şi.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă... Imploră şi pe-alţi zei. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea.... îi răspundeau mai toţi. merge. aleargă-n templul Herei. şi…Eros. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. Palatele de aur.... acuma m-ai pierdut.. făclia. pădurea. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el. Dar după-atâta trudă. Psiheea nu se lasă. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. mama lui Eros.. îndură suferinţe. căci n-o să-l mai revezi. grădinile. strigă fata. eu. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii.. Eros ?. pe cât eşti de frumoasă. Psiheea şi pornise pe munte. voi avea un prunc... în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. tot.. Dă-mi arcul. zeiţa se încruntă. soţul meu. — Nu.

poate mai mult ca mine ?. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades.. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite... că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. Porneşte iarăşi fata. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. pe soiuri. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. Îi sfâşie veşmântul.. Şi cum. păzit cu străşnicie de sute de balauri. o puse şi la muncă.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. pe unde treceau morţii. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. grâu. mama soţului meu. sub pământ. Apoi. Erau acolo boabe de mac.. Se spune despre Gheea. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. zeiţo. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!.. şi cere-i Persefonei. Afrodita. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. Şi trece chiar de Cerber. Luaţi-o şi biciuiţi-o. poate mai mult ca zeii.. Străbate peste fluviul. gingaşa lui soţie. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. (Lâna era de aur. Cată să vii degrabă.173 — Vrei să mă faci bunică. linte. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. şi să-i aducă lână. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. căci plec la un ospăţ. pe mine..... Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. şi luă ea însăşi biciul.. Dar ştiţi. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. balsamul ce ţi-l cere. necum. îi porunci să plece într-o pădure deasă.. grămezi. Dar dragostea. în cutioara asta. şi pleacă iar N . însângerată. O-nvineţiră toată. Şi-o roagă : — Dă-mi. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. strămoaşa tuturora. cel cu trei capete. îi spune Afrodita. de câinele lui Hades. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. fasole.. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. Când se sfârşi cu munca. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci.

— Şi eu. răspunse Zeus. ce văzuse prin vrajă toate astea. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O. Zeiţa. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. frumoaso.174 Psiheea.. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. „E pentru zei. Eu plec către Olimp. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare.. Psiheea dragă. văzându-mi chipul. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir.. se frământa Psiheea. Afrodita. E vremea să-l însori. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. pe zei şi pe zeiţe. Ajunge la Psiheea. mânată de iubire.. dar nu-i timp de pierdut. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul.. şi fata cade jos.. Deci m-ai iertat ?. — Ba da.. Nu-ngădui. binişor. Nu te mâhni. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. Balsamul din cutie e numai pentru zei. este pe urma noastră.. Mai stai.. şi-un zeu. Zeus. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. aproape fără voie..” Şi tot gândind în sine. Psiheea-ntredeschide capacul.. Să vină şi Psiheea. la plecare. Tu du-te cu balsamul. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele .. Mama mea. cum este Eros.. ştiu bine.. eu am s-o fac zeiţă. şi cerceta cutia. în sala de consiliu. — Nu. Mai stai... nu.. să te privesc. să mă-ndrăgească iarăşi.. şi-ncearcă să surâzi.. Cât de puţin. cum este Eros. Iar el. O. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. strigă din urmă zeiţa Afrodita.... îndură-te de mine şi de iubita mea. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc.. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. care-a făcut şi face atâtea nebunii.. rosteşte zeul Eros. Tu eşti oare!. nu mai aşteaptă mult. să-l ducă Afroditei.. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. călătorind pe drumuri. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun..

Iar voi. zei şi zeiţe. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta.. rămânând amândoi fericiţi în Olimp.. le glăsuieşte dânsul....5 . — Rămâneţi împreună necontenit de azi.. Vă porunceşte Zeus!. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi.175 divine : ambrozie şi nectar.

un giuvaer de piatră. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. zeul luptelor nesăbuite. ţinând în mână o liră. dându-i drept părinţi pe Afrodita. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. a fost răpită de romani din Elada. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. Fără îndoială că această operă. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius.176 Note: 1. prin Eros. se tâlcuieşte prin suflet. . şi ajunge în Olimp. Opera. cuprinde pe Psiheea. care uneşte fiinţele perechi. cel dintâi zeu. pe care o gustau numai zeii. pentru grecii vechi. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. a pătruns în folclorul multor popoare. poetizând legenda. înaripatul. şi anume că dragostea nu poate dăinui. cea dintâi zeiţă. 5. Aici Eros. poate muiată în miere şi foc. pictat de artistul Louis Gérard. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. după ce el îi ţintea cu săgeţile. dragostea. în limba greacă. 4. cu Uranus. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. sub diferite variante. Mai târziu. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. Psiheea. Întruneau astfel în dragoste. El are un arc. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. Eros. 3. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. Arătau în acest fel că simţămintele. ca s-o urce în Olimp. reprezentate prin liră. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. care se găseşte la Luvru. 2. săvârşită de un artist necunoscut. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. cum credeau elinii. în opera sa „Măgarul de aur”. la început era. poate în otravă şi venin. Eros. în chip poetic. perechi. şi pe Ares. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. Într-un frumos tablou. pe draga lui soţie. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. numai forţa universală. Această alegorie are un tâlc. El a unit-o pe Gheea. zeiţa dragostei. a inspirat nu numai pe poeţi. este înfăţişată această poetică alegorie. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. făcându-le să se înmulţească. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita.

alt zeu bătrân al mării. se ridica-n Egeea3 . P . care-şi avea palatul în apele Egeei. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. Nimfele nereide. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. Mama lor era Doris. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. lunecând prin valuri. o nimfă oceanidă. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. Dar şi mai mult iubea delfinul. Odată. se avântau cu toate să scape corăbierii. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. zeul care purta în mâna lui triena2 -. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. erau nişte copile de-o bunătate rară. numită Amfitrita.. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. pe când zeul se preumbla pe mare. îl îndrăgea nespus.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . şi tatăl lor. în număr de cincizeci. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară.. despre delfin. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. cumva. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. Nereu.

îmi întăresc domnia. puzderii de corăbii.. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi. Copilele danţau într-o insulă Naxos. Ce visare!. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu.... însă. şi sfarmă.. scoici.. Şi ca să scape... Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita. Dar zeul din Egeea. Iar ea. şi zeul se oprise. izbind-o neîncetat de stânci. ce-i aduceau. la mine.. au contenit din danţ şi au sărit în mare.... Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd. Aici veneau noroade de vietăţi marine. Nu. Căci nimfele. Nu. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva.. şi-a spus în sine zeul.. Şi-o zguduie.. şi asta va fi bine!” Şi. Pesemne. Poseidon. Şi caii lui la fel.... Răspundeţi... cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. în palatul de aur din Egeea!.. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă.. căci îi cunosc puterea. Nici prin gând nu-mi trece. A ... Ia stai s-o mai privesc.. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu..” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri.. „Ce cântec!.. Nici nu vreau să-l văd.. fata a fugit într-o peşteră albă.. deodată. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. ca să-i dea de urmă. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. .178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. ce este atât de mânios.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. o căuta şi. căci stăpânul e supărat cumplit. de marmură.. între valuri. puse doi delfini... dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. vrăjit de melodia ce o cântau în cor.. a trimis peţitori... De mă însor cu dânsa. ca danii. tăioşi cum e oţelul. vrâstată cu vine de argint. blândă din fire. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră.

A ridicat tridentul. corăbii. încâlcit. Poseidon. s-a-nveselit nespus. într-un cotlon al mării. sub furia lui. căci nu dădea de dânsa. un peşte. P . încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. aflând vestea. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit.. Poseidon. credincioşi. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. ca să-şi pieptene părul albastru. în noapte. să aducă iute ştirea.. Abia târziu. au şi pornit înot. aşa-şi trântea tridentul. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea.. Atunci. de mânie. nici de data asta neizbutind s-o afle.. insule şi maluri.. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. cineva a vorbit – un şarpe. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. şi s-a ascuns mai bine.. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. Delfinii. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. careva. vrâstată cu vine de argint. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. a scufundat din nou. o meduză. Jivinele din apă. În zadar o căuta. Încât zeul Poseidon venise în zadar. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. şi apa acoperise ţărmul. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. Ba chiar s-o şi peţească. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. unde domneşte Hades.

de salturile repezi ce le făceau delfinii. cu glasul tunător. precum se spune. — Mărite. stăpânul nostru este. aflate în Egeea. Nedumerită încă. un mărgăritar mare. Puterea lui e mare. Palatele de aur. în iarbă. Poseidon. şi ţărmuri şi numai tu. Privind astfel spre dânşii. Jucându-se. după stăpânul Zeus. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. cel mai bogat din lume. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. au spus dânşii – în limba lor. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. Ea ridicase capul. purtată tot de-un monstru. Poseidon. cântând cu toate-n cor. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. de spaimă pentru dânsa. frumoasa nereidă. în cinstea Amfitritei. au munţi de avuţii. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. c-o strălucire vie. Căci el te vrea soţie. cleştar şi diamante. plin de fală şi plin de mulţumire. fecioară. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. Era. sfă-râmă şi insule. Sfârşindu-se cu nunta. şi monştrii au pornit.. de tumbele ghiduşe.. De nu primeşti. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. să ştii. copilă. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 .180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. îndurerat.. unde s-a făcut nunta. Ascultă-l deci.. preafrumoasă nimfă. a strâns în mână frâul.. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. ţinând în braţe lire. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri.. Blestemele-or să cadă asupra ta. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. şi fă cu dânsul nunta. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. desigur – când ne-ai trimis în S . În jurul lor săltau nimfele nereide.

nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. ce geme mânioasă. elinii vedeau însăşi furtuna. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă.. Căci uită-te. Triton era ca zeii. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. În acest zeu. ce se numea Triton. eroi şi-alteori nişte monştri. Poseidon. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. lovindu-se de ţărmuri. Dacă sufla în scoică. ţintuindu-i pe boltă. suflând în scoică. apa îi ajungea abia la mijloc. Din încuscrirea asta s-au născut regi. Răsplata o veţi primi pe loc. ca toţi zeii. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. în palatul de aur. Era urât ca moartea. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. cleştar şi diamante. alteori. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. ce se numea Toosa. Dacă intra în mare. marea dezlănţuită. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. Triton a fost acela care. sau. El era. pe nimfa Amfitrita. dintre zeiţe. ca Apolo şi ca atâţia alţii. ce-i A . Şi el avea o scoică mare şi răsucită. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. ce parcă scânteia. mireasa-i lângă tine. — Cuvântul mi-l voi ţine. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. alături de-Amfitrita şi tatăl său. Acum o aşteptăm. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. din creştet până-n brâu. din apele Egeei. slăvite. furtuna se potolea pe loc. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. când s-a sfârşit potopul. după nuntă. urla înverşunată.. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. Şi şi-a întins tridentul. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. De-aceea locuia... marea se-nvolbura. Ca Zeus. a glăsuit Poseidon. Poseidon. Fireşte.181 lume. mărite. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii.

Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. poate.. vor fi tot ale tale. Nici Zeus n-are. Şi-n locurile-acestea. silindu-se să-i placă. Ridică-ţi dară capul din valuri. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. Mai surdă decât marea. pe Acis. o socotea în mare. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. şi începe să cânte. fugind din calea mea mereu. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase.. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita.. Avea numai o lege : poftele lui. de mult.. aproape să le frângă.. fecioară. şi marea. unde nu simţi căldura în vara arzătoare.. o fiică-a lui Nereu. îndrăgostit de nimfă. să o ademenească pe mândra Galateea.. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. şi se ferea de monstru. cu mâna ta. de crudul Polifem6 . În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. Dar tot tu. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. Mai zveltă ca aninul. care îmi cad pe umeri. Mai dulce ca un strugur. Ah. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. ce intră până-n mare.. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. nu-ţi va lipsi nimica. parc-ar fi o pădure. Eu mă cunosc mai bine. De vrei să-mi fii soţie. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. un trup atât de falnic şi nişte plete dese.. Polifem se coboară din munte pe colină.. Vuiau în zare munţii... Tu însăţi vei culege. la poalele colinei. şi turmele. Vedeau şi-auzeau totul. Legenda ne arată că fata.. Atât că Galateea iubea. într-o zi. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. lăsând naiul. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. Galateea.. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Vroia să pară chipeş. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul .. şi-atât!. fierbea de-atâta larmă.. nici frig în toiul iernii. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Dar fiul lui Poseidon. un păstor. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. dacă m-ai cunoaşte mai bine. Galateea! Nu mă dispreţui.. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. zbuciumată. ai pricepe că ai greşit. Din sân îşi scoate naiul. Mai proaspătă ca gheaţa. ascunsă undeva. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci.. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. Mai moale decât puful de lebădă. pe-un tânăr. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. De-aceea.182 slujea de măciucă. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. Numai că. Şi-şi retezase barba murdară. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi.

. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!.. un râu cu apă rece. dar el îmi e destul. Nimfa se zvârle-n apă. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu.. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. Şi-atunci. râdeaţi de mine.. un izvor. Deodată.. De-acolo. fierbinte. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem. Am doar un ochi în frunte. dacă vei fi soţia lui Polifem. şi-n jur au crescut trestii. sfârşindu-şi vorba.. de pe ţărm. Copacul fără frunze nu are frumuseţe..... Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. Galateea!. să-l ajute.. uriaşul ?. voi.... nici calul fără coamă. Acuma s-a sfârşit!.183 ar fi o urâciune. Acis strigă cu groază : — Ajutor. .. Apoi..... Ascultă-mi rugămintea. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge.. şi fii soţia mea!.... Dar e ultima oară când vă găsiţi alături.... îi vede pe cei doi. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. printre pietre. Ce-a plâns sărmana nimfă. legenda spune c-a ţâşnit cu putere. numit de nimfă : Acis. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă.. Şi-a implorat pe zei.. din stâncă.

dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. cândva. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. 5. . Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. nu numai să dărâme. parcă le îmbrăţişa. Despre Polifem. Dealtfel. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. în legenda lui Odiseu sau Ulise. pe îndelete. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. care se alăturase Herei. prelungind coastele. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. cu forţa ei nemărginită. Coama lui răvăşită de vânt. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. lăngă ei. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. zbătându-se între maluri. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. în goană. Ea îi purta pe valurile sale. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. se afla Zeus.184 Note: 1. 2. nu era alta mai teribilă decât a mării. urlând. Această forţă a mării trebuia înduplecată. Troia. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. Marea. Însă acolo. spre aventuri şi fapte glorioase. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. împotriva stăpânului Olimpului. În urma răzvrătirii lui Poseidon. el fiind şi zeul cutremurelor. în cer. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. acest fiu al lui Poseidon. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. 3. Amfitrita. peste aria mării. se aseamănă cu valul. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. elinii au personificat-o. după credinţa lor. Desigur. parcă în tropot. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. născocind pe zeul Poseidon. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. prin depunerea de nisipuri. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. se va mai vorbi. prin saltul său. pe vreme de furtună. se afla marea. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. 6. care poate construi tărâmuri noi. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. De aceea. sus. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. fără îndoială. Calul simbolizează. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. 4. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. care înseamnă stăpânul apelor.

păstrându-şi pentru dânsul cerul.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. Zeus. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. din marele-i regat subpământean. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. sub . numit Infernul1. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. ţinutul misterios al morţii. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . în neguri. Chiar numele i-l pronunţau în silă. îi dăruise marea lui Poseidon. De-aceea. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. Hades. În timp ce zeii. ale norocului şi păcii. în Olimpul lor. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. L egende nu sunt multe despre Hades. numite şi Câmpiile-Elizee. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. poate. să-şi capete osânda necurmată. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. Oamenii nu-l iubeau deloc. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor.

nevăzut. El smulgea umbra celui dus. Tanatos era moartea însăşi5. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. ca într-un ghem. venea în faţa judecăţii. Dar Hermes nu întârzia. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. monstrul cel cu trei capete. şi războiul. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg.. teama. purtând o mantie ca smoala. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. cum sunt văzduhurile-n zări. În calea lui. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. Pe acest drum se aflau genii tăcute. bătrâneţea. C . un ban de aur. Atuncea se ivea Tanatos. să iasă. boala. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. sperjuri. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. pe trădătorii din războaie. şi-i pedepsea pe muritori.. Dar umbrele nu puteau trece. Pe capete se foiau şerpi. grijile. luntraş bătrân. nenorociri şi griji şi boale. putea să-şi împlinească voia. şi-i urmăreau cu multe rele. înconjurat de râul Stix7 . către palatul zeului Hades. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. sau de argint sau de aramă. Şi. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. cât timp sta Hermes în Infern. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. solzoase. mai trecea şi peste râul Aheron8. ba şi mai bine. de cum treceau de apă. Căutau pe criminali.. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. de nouă ori. ce-aduceau lumii jalea. răutăcioase. duşi de nevoie prin Elada. Ceilalţi. se-afla Cerber. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. trecând de locul străjuit de Cerber. în veci. şi zeul. hâde. decât dacă plăteau lui Haron. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. nu mai putea să-l vadă nimeni.. până ce-i nimiceau cu totul. crainicul tatălui ceresc6 . lângă poartă. Iar umbra o lua zeul Hermes. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. sărăcia. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. pe muritori. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. Zeii nu se temeau de genii. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. larg deschisă .. foamea şi chinul. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. Morţii-şi ţineau în gură banul..

nici nu se ostenea s-audă. să ia o fructă de pe ramuri.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. Să vadă apa şi să-i fie sete. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. zgâriat cu gheare ascuţite. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. sus. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. Dar cum se apleca spre apă.. ce nu putea fi sfărâmată.. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. Să-i crească foamea fără margini. să-şi potolească puţin foamea. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. într-un lac limpede şi rece.. Să simt-aroma că-l îmbată. şi smochine. bătut cu bicele de genii. închişi cu-o poartă. Iar ei cădeau de-a rostogolul. Ramuri cu rodii şi naramze. doar cât privea puţin spre stâncă. Şi cum căta să-ntindă mâna. pe-o cale tot atât de lungă. batjocorit şi zi. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. toţi pomii îi piereau din faţă. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. sub întreita suferinţă. în Olimp. şi noapte. gemeau în chinuri osândiţii. până la brâu. Bătrân. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. încruntat pe tronu-i. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Călăii l-au vârât în apă. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. străvechiul rege sta în apă. . pe muntele Olimp. Ca să răzbune nedreptatea. şi frica-i măcina puterea. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. dându-le muritorilor. Pentru toate aceste fapte. de veacuri lungi neostoită. cu barba colilie. erau pe loc zvârliţi în Tartar. mere. se mâniase. făurită din diamantul cel mai tare. aflându-se odată la un ospăţ. Aici. un rege care. apa se retrăgea spre maluri. cât e din cer pân'la pământ. şi pere. şi mai ales ale lui Zeus. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri.. Acolo se găsea Tantal9. aşa ca ei să se ferească.

El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. să caţi spre slavă. sărmanul. şi pentru ea. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. Abia putea să mai respire. ca şi cei drepţi. şi pentru tine. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. cum hotărau judecătorii.. din trupul vlăguit de trudă. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta.. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. — A!. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. nespus de-nalt. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. şi l-au legat.. cât e el de mare. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. Şi însuşi Zeus. sub ochiul ager al lui Hades.. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. Trupul îi tremura ca varga... cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina.. n-a înşelat atâtea pământene ?. — De ce ? îi întrebase Ixion. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. că este dat de gol. l-au osândit să se trudească pe veşnicie.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. pe care îi avea Hades în Infern. în timp ce Ixion.. Dar tu. cu numele de Ixion. dar nu-ndrăznea să se oprească. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. ce îndurau pedepse crunte. Zeus. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. De ciudă şi mânie.. Voi. Iar roata se-nvârtea întruna. Cei trei judecători. încinsă bine-n flăcări. S . pentru toţi. ale norocului şi păcii. aflând. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. cu umilinţă şi cu teamă. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. zeii. legile aspre. ţipa şi se zbătea de groază. da'ndată ce-ajungea pe culme. Sângele îi curgea şiroaie. o eumenidă se ivea. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . în loc de lanţuri. regele din Corint. Hades îi răsplătea anume. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. viteji şi vrednici. cu şerpi oribili. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. i-au răspuns zeii. era o cinste şi o fală. hotărâte de către Zeus. un om de rând.. — O cutezanţă nemaipomenită!.

D . mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. pe pajiştile-nmiresmate. să-mi dai un ajutor. Durerea nu se cunoştea. tatăl ei. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. o fi spus Hades.. Hades. Şi s-ar cădea. nici cald. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. Şi fiind el zeu atât de mare. Nu era frig. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. posomorât şi rece. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?... Demetra11 .. era o ţară-ncântătoare. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare.. la o nevoie.. chipul lui Hades : bărbos. ar fi având o fiică minunată. zeiţa holdei însorite.. la marginea lumii.. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. auzind vorbele lui Hades. pe care-l stăpânea. înţeleaptă. Este cuminte. Numai de poţi s-o iei. nu bătea vântul. — N-ai grijă în privinţa asta.. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. zeiţa holdelor. Zeus o fi zâmbit pesemne... căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. desigur. A aşteptat un timp. pe lângă ea. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă.. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. care era părintele fecioarei. De-aceea nu-mi găsesc soţie. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. cu fală. Destul că nu-mi stai împotrivă tu.. în care oamenii nu vin cu bucurie. împrospătând mereu văzduhul.. născută din iubirea cu Demetra. La fire este potolită. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. Şi. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades.. Aici. Ştia prea bine că Demetra. sub apriga domnie a lui Hades. Însă degeaba!..... E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. Abia de respira Zefirul.. Zeii la fel.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. o fi grăit iar zeul Hades.

.. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. a prins-o. să-l rupă. — Nimica n-o să mai rodească. s-a îndreptat spre el.. A fost însă furată Cora... Se petrecuse totul iute.. luând toiagul drumeţiei. prin grote şi pe creste sure. Pierise carul ca năluca. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. Din car. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. Însă n-a dat de urma Corei. livezi.. Şi nimfele plângeau : — Demetra!.. păduri umbroase. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an.. Copila ta gingaşă. a pierit iarăşi în adâncuri.... flori de şofran şi violete. nimeni!... flămânde.. îndârjită. şi pomii îşi pierdeau belşugul .. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. aprinşi cu vâlvătăi în Etna. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora.. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. Cădeau şi grânele uscate. doar-doar o va găsi pe Cora.. Şi ţipete. Cora mai zăreşte şi un narcis.. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. Blânda fată. Cora. scumpa copilă a Demetrei. zei sau oameni!. cât scăpărarea unui fulger. o plantă mândră. ca-ntr-un cleşte. Îţi dăm o veste dureroasă.. Iar Zeus s-a temut. s-a mâniat atât de tare. Oamenii vor muri de foame..” N-aveau de unde să mai afle. pământul n-o să mai rodească!. Văzând că nu e glumă. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi.... în insule. câmpii cu grâne. I-a întrebat pe zei. pământul s-a deschis în faţă-i. neclintită. ocolind livada. iar turmele piereau. cu-nfăţişare uimitoare. Cora. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. nici sacrificii. târând un car măreţ de aur.. şi chiar păşunea vestejise. roze. Apoi un geamăt lung de groază. Săriţi voi.. În deznădejdea ei. Iar Zeus se ferea s-o spună. Să vadă ce e de făcut. De cine ? Unde ? Nu se ştie!.. Hades.. şi tot ce se afla-n grădină. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. Deodată.. păşuni. Pământu-şi închisese bolta. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. a spus Demetra.. întreaga mare şi chiar cerul. plâns cu suspine.190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară.. cu braţele-i vânjoase. Şi carul. zicea zeiţa. uimită de narcisul atât de neobişnuit. a şi plecat în lumea largă. a fost răpită. . că năpădise tot pământul. Dar nimeni nu aflase taina.. pe oameni. cum s-o împace pe zeiţă.

. — Nu!.. şi toate fiinţele-or să piară.. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . privea zâmbind către Demetra. în stâlpi tremurători şi palizi. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc..191 — Rămânem fără sacrificii. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. Şi Hades n-a avut ce face. Şi el.. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa.. şi-a înflorit. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă.. să ardă jertfele aduse... sus pe pământ.. I-era ruşine. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. după-ndelungata ajunare. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. şi totul a-nverzit ca-n farmec.. Zeus olimpianul. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus. să se întoarcă la Demetra. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. s-a auzit atunci o voce. Restul – două treimi din an – va fi cu tine. Eşti stăpân drept şi tare vrednic. Să zbori până la Hades. purtând miresmele plăcute în cer. Nu te mânia. numai o parte. Hermes.. I-era teamă.. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. zeiţă.. dar până la sfârşit a spus. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. simţind fumul din jertfe.. Mama şi-a strâns copila-n braţe. DAR… rodii12. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. Călăuzită deci de Hermes. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. nici jertfe şi nici preoţi. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi.. şi cere-i să-i dea drumul Corei. a dat şi roadă. o treime din timpul cât durează anul. dar. rugându-l s-o lase liberă pe Cora.... a trebuit să se supună. stăpâne ?.. În temple s-au aprins iar focuri. copila mea ?.. Mâncând-o. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. Grăia din slavă însuşi Zeus. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. să n-o piardă în nici un chip. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa.. la nările lui Zeus.. la Hades. cu noi toţi. ogoare şi livezi..

în fiecare an. nu numai Hades... dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. . de-atunci. era acum la rând cu toţi.. ci şi Pluto15 . El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. adică zeul cel bogat. După această întâmplare. cum hotărâse Zeus. Era bogat şi mulţumit.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. El. zeul morţilor şi-al groazei. şi iarna cobora la Hades13. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. Iară lui Hades i s-a spus. Era bogat. Şi-astfel. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . Cora stătea pe lângă mamă. la fel ca zeii din Olimp. Legendele nu povestesc.. având pe Cora. de primăvara până toamna.

Tartarul este asemeni iadului. în draci. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. Atunci. cu fantezia lor bogată. într-o stare asemeni morţilor. cel mai adesea. numit mai târziu Mavronero. albăstruie. misterios şi înfricoşător (astăzi. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. eriniile şi eumenidele hidoase. în loc de sabie. Legendele noastre populare. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. 8. 6. în care geniile infernale au fost transformate.193 Note: 1. în schimb. despre care se vorbeşte în legendele noastre. Râul curgea printr-un ţinut arid. cu o mantie neagră pe spate. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. Geniile Infernului erau : harpiile. dată ţinutului lui Hades. De aceea elinii. 3. Piriflegetonul – râul de foc. într-un fel de gură ca de vulcan. sau. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. trebuia să stea. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. Hades însemna : nevăzutul. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. este un râu obişnuit care. pietros. şi Cocitul – râul plânsetelor. 2. purtând. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. de bună seamă. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. asemeni unui şuvoi negru. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. Şi au numit pe acest zeu : Hades. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. este de origine latină. cu barbă. 5. . un an întreg. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. totuşi o folosim în povestirea noastră. după cum se ştie. fiind mult prea cunoscută. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. Pe rîul Stix se jurau zeii. De fapt râul Stix. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. 4. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. de bună seamă. în legendele noastre şi ale altor popoare. Când grecii l-au născocit pe Hades. 7. sub influenţa religiei. ameninţătoare. au vrut. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. provenind din trei izvoare. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Deşi denumirea de Infern. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. şi bice-n mâini. ca un schelet. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. „Oreste”de Euripide etc.

Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. . din Lidia – Asia Mică. 14. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. mai ales la popoarele slave. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. sub diferite variante. căldura şi lumina. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. împrumutat şi de latini.194 unde umbrele îndurau suferinţe.. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. de pe un vas. înhămaţi la carul lui Hades. După strângerea recoltei. par vii. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. pe mama sa şi pe tatăl său. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. 11. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. adică suferinţe fără seamăn. strigându-i pe fiecare.” Mai cunoaştem un grup de marmură. până primăvara. iarna. Aşa cum este aici înfăţişată. Romanii i-au spus Proserpina. 12. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. care primea morţii. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. zugrăvită de Nicomahos. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. înseamnă bogătaşul. adică în tărâmul lui Hades. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. când va încolţi din nou. Elinii au poetizat acest fenomen. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. Numele Pluto. 9. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. Zeus. locul groazei. de o negrăită frumuseţe. pe timpul iernii. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. El găzduia şi plantele. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. Demetra se chema la romani Ceres. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. mai bine decât orice. sculptat de Girardon. ea exprimă. Şi telegarii şi-i mână în goană. pe nume. Într-o pictură veche. în care caii cei negri. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. de unde nu mai ieşeau niciodată. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. Este timpul când Cora stă la soţul său. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. Rodia era fructul iubirii. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. după cum socoteau elinii. 10.. şi zeul calcă brutal pe ele. latine şi chiar germanice. un pictor din antichitate. strigându-şi în ajutor nimfele surate. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. sămânţa este vârâtă în pământ. 13. sub formă de seminţe. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. 15.

care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. focul pe care ardeau jertfe. sau măcar apă. osteniţi de muncă. şopteau cu toţii. ci focul caldelor cămine. Hestia. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. Îndată după doborârea zeului Cronos. ţâşnind în fulgere spre oameni. şi mai târziu zeul Apolo. — Ţie ne închinăm. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. Nu focul slăvilor înalte. fiind eliberată.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. ulei. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. Iară Hestia1 păzea focul. cântând-o pe Hestia. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. sau focul ce urma să ardă jertfa. în D . şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. Păstrează-ne uniţi. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. Nici focul clocotelor surde. deşi Poseidon. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. Focul. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. şi-n fiecare casă din Elada. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. Şi. ar fi dorit-o de soţie. între ei. Hestia. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. în care focul pâlpâia voios. pentru-această puritate. vărsând câteva picături pe vatră. arzând pământul în adâncuri.

N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. Demetra i-a răspuns în dodii. Erau miloşi. Şi-a dat să plece mai departe. după poruncile zeiţei. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche.. pe când se îndrepta spre casă. dar nu s-au mai gândit Î . vestit de harnic şi cinstit. Fata la fel. Zeiţa îşi schimbase chipul... eu mi-am pierdut copila. auzind întâmplarea asta. căutând pe scumpa ei copilă. feriţi de boale şi alte rele. Pe vremea când zeiţa umbla. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. pe vremuri. zeiţa soră mijlocie. a spus zeiţa.. voi depăna povestea despre Demetra3.. Şi-aşa umblând. cu inimi bune. — Mă duc în lume. dar necăjit peste măsură. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. De Triptolem. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . fata lui cea mai mărişoară. Tu bucură-te. Iar când se-nfiripa o casă nouă. Aveau şi ei o suferinţă. — Ia stai. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul...196 fericire. când un fecior se însura. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. precum jurase-n prima zi. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. neagră. Pe lângă el mergea o fată. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . să n-o cunoască nimeni.. Ea a rămas neprihănită.. un om bătrân numit Celeu. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. mânând din urmă două capre.. fată dragă. măicuţă dragă ? Uite. că poţi rosti cuvântul : tată... îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul.. Părintele ţi-e lângă tine. să nu se afle că-i zeiţă. Acolo vieţuia... n-aş putea s-arăt. S-a folosit însă de-un om.. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci.. Dar eu. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. dar unde. ducând în spate nişte vreascuri.. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită.

s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. Şi toţi. Dar cum băiatul. zicea Celeu. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. Triptolem. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. sărmano!. o alinare cât de slabă.. Ai casei au mâncat cu poftă. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. Vreau să mă joc!. Ce pot să fac ?. din patul său de suferinţă. N-avea putere să mai plângă.. Oricum ar fi.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. i-era foame. plin de vigoare. şi înţeleg că va să moară. . Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. de care îi povestea pe drum Celeu. Celeu şi Metanira. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. Odihna ţi-o aduce. zeiţa. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. fructe şi miere. Aşa doreşte poate Hades. s-au pomenit lângă colibă. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. zicea băiatul. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate.. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat.. a zis bătrânul. cu voie bună. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii.. o miere dulce ca nectarul. de-o vreme. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. Demetra i-a dat lapte cald. tot povestindu-şi. Mergând astfel. şi ce pot spune ?. la poalele unei coline. şi fata lor săltau în juru-i. poate. — Poate nu e pierdută de tot copila ta. şi mi-e sete!. — Leac nu-i găsesc. Zeiţa ar fi vrut să plece. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 .. — Mi-e foame. Cum a intrat aici.. mamă... Pofteşte în coliba noastră. L-a sărutat domol pe buze.. Mişcată de atâta jale... În acea clipă... Copilul cel bolnav.. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. vino.. către coliba lui Celeu. cerea mâncare.

sub jarul ce licărea roşu pe vatră.. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. — Mă iartă. — Copilul meu!. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. V . pe colină. zgomot. Bătrâna. i-a grăit Demetra. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. nu au avut urmare bună. L-a luat pe Triptolem în braţe. l-a mângâiat uşor pe frunte... care se vor numi-n Elada misterele eleusine. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. în nişte taine sau mistere.. şi pentru oameni!. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. iată. Iar părul galben. grija ta de mamă. A auzit. cum sunt mamele. este vremea să aflaţi toţi. a grăit zeiţa către Celeu.. care-l vindecase pe Triptolem. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. cu grijă. Şi vă voi iniţia. Vârând pe Triptolem în flăcări. S-au culcat cu toţii. am vrut să îl purific. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. Mii.. un templu mare. cum e spicul cel auriu din miezul verii. Iubirea. L-a smuls pe Triptolem. cheamă poporul. a glăsuit din nou Demetra. cu glasul tremurător. pesemne.. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa.. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină.. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. făcându-se din nou zeiţă. bătrâno ? a strigat tare Metanira. mama a şi fost lângă vatră. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. Pentru că. luna. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. n-am ştiut! a rostit mama. cât ai răsufla o dată. cu spaimă. Şi. Ce faci. — Bătrâne.. Acuma totul se sfârşeşte. A mai şoptit cuvinte. eu am să fac din fiul tău. iar purtătoarea de făclie. tot ea. — Sărmano. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. mii de stele scânteiau pe boltă. îl afunda. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. cea încărcată de foloase şi pentru zei. zeiţa s-a sculat în taină. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. drept preoţi. Clădiţi acolo. de-o frumuseţe uimitoare. La miezul nopţii. Eu sunt Demetra. — Şi totuşi.. Şi.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. pe când somnul şi liniştea domneau în casă..

pe care şi-o pregătise de cu seară. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. pe când dormea flăcăul. ce purta numele de Lincos.. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. Demetra cea cu păr bălai. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. Aici domnea un rege aspru. părăsind Sciţia. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. Acuma-vei pieri!. al cărei ţipăt parcă-i hohot. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. Noaptea. să-i spună ce gânduri l-au adus.. serbările eleusine9 . L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. secară. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. om hain. a pus la cale să-l ucidă. Dar linxul. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. Şi Triptolem. Celeu a şi chemat poporul. totuşi. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. Demetra însă.. cu o suliţă. T . Odată.199 Şi cum a poruncit zeiţa. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. templul vestit din Eleusis. o ţară unde fusese rău primit8. din ură şi din invidie pe tânăr. un meşteşug atât de spornic.. pe uşă şi a pierit către pădure.. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem.. şi-au construit un templu mare. Triptolem6 s-a făcut flăcău. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară.. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. mei. ha!. nebun. S-a făcut că-l primeşte bine. s-a îndreptat către palatul regelui. hohotind sălbatic. Dar Lincos.. a dat să-mpungă pe flăcău. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. în tainele agriculturii. Cu ţipătul său. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. flăcăul a pornit spre casă. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. îşi spunea regele în barbă. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. ce-l veghease pe ocrotitul său. s-a năpustit. şi-i îndruma cu-nţelepciune. Era un car tras de balauri.

Căzând... cu ciudă. Atunci Erisihton. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar.. — Tăiaţi-l!.. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. Află însă că. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. va săruta curând pământul. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. atât de largă. ar fi-nfruntat-o pe Demetra... cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. tăiat de tine. — Stăpâne!. s-a auzit o voce blândă. veneau ades lângă copac. Tu. Primeşte dar ce ţi se cade. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. prea darnică. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar.. tu.. plăcut zeiţei.. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ.. în trunchiul lui. — Zeiţă. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca.. Şi a lovit cu-nverşunare. rămuros. tirane. Nu mai da.. S-a prăbuşit în tină trunchiul. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. Şi de-ar fi dânsa în persoană.. vei suferi şi tu. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. ce se numea Erisihton. Şi oamenii. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. Ajunge.. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. pentru-această faptă. Numaidecât. în trunchiul lui trăia o nimfă.. o supăra rău pe zeiţă. O nimfă dragă a zeiţei. Astfel se spune că. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. în temple.. tot îl dobor.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit.. sclav. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul... cu furie. Un stejar falnic. a zis Erisihton. odată. îmi dai poruncă ?. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. a prins în mână o secure. A clătinat C . pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. un bătrân rege tesalian. Cununa lui.. le-a poruncit dânsul. a cutezat un sclav să-l roage. — Ce-ai spus ?.

Acolo nu mai creşteau grâne. Dar Metra. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C .. şi l-a-nvelit. şi a suflat asupra-i fiere. fără multă vorbă. Multe.. copila lui cea mai frumoasă. dormea adânc în acel ceas.. ce i-a pătruns în măruntaie. i-era mai foame. Slugile s-au pornit în fugă..201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie.. bănuindu-i gândul. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. din toate felurile. ca să-şi mai capete bucate.. cu gura lui nesăţioasă. De ce mânca. nu mai are ce să mănânce. Regele. şi-mi cumpăr iar bucate multe. însă. dinţii mâncaţi ca de rugină. — O vând ca sclavă. părul zburlit şi pielea aspră. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. să cheme Foamea.. zice dânsul. înfloritor mai înainte. care săvârşise fapta. pornind înspre Tesalia mănoasă. şi tot mai multe. Cerea mereu alte bucate. carne fiartă. Mănâncă avuţia ţării. toată ţara.. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa.. a pătruns în palat. tot mai multe. ca într-un giulgiu. cu aripile sale negre.. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul.. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. să-mi potolească focul gurii. Merinde care-ndestulau. Mănâncă tot ce se găseşte. şi sărăceşte tot regatul. — Să vie Foamea. a spus Demetra mâniată.. nici fructe nu mai dădeau pomii. uscate. Cu timpul. Atunci pune ochii pe Metra. la rege.. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. Şi-n Sciţia se afla Foamea. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. mai înainte. ce să vândă. cu buze vinete.. unde domnise crudul Lincos.

Fata îşi schimbă-nfăţişarea.. după voie. ce-o vinde iarăşi. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. nu-i mai ajunge regelui. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea.202 — Tu. împuţinându-şi astfel trupul. să se hrănească. . astfel dobândită. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. Metra se schimbă-atunci în câine.. Până la urmă a pierit. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. cel mai puternic după Zeus. Fugind de la stăpân. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . scapă-mă de-aşa ruşine.. se-ntoarce la tatăl său. Dar hrana. zeule atât de mare. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. ajută-mă să nu fiu sclavă. Se face cal. Şi-atunci. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface.. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Erisihton îl vinde iute. în orice animal din lume.

cu falduri-lungi. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. zeiţa este reprezentată. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. În opere vestite. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. La fel. hohotea de bucuria izbânzii. dealtfel. Cum este flacăra de pură. o vedem pe Hestia sau Vesta. Focul purificator de molimi. dealtfel. de oarecare siguranţă în colectivitate. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. Această dăinuire a focului însemna. Seminţele aşa-zise fermecate. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. 7. însuşi Lincos. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. Demetra sau Ceres. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. pe care poporul nostru o numeşte. un pritaneu. De aceea. emblemă a suveranităţii. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. după unii mitologi. uneori. semănatul şi secerişul. prin acest gest. râs. cum se numea. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. elinii. Astfel justificau. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. unde să ardă focul sacru. numite vestale. înşelăciuni sau duşmănie. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. Demetra. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. La romani. acest foc era păzit de nişte preotese. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. de cei dintâi plugari. pe care ei îşi găteau hrana. 8. 4. 5. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. 3. plin de curăţenie!”. cu putere adormitoare. 2. înveşmântată într-un dublu hiton. 6.203 Note: 1. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. chiar viaţa. ţinând în mână sceptrul. După legendă. sunt seminţele de mac. când se duceau la luptă. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. Focul cel blând din vetre. Poate din pricina aceasta. în chip poetic. Hestia. aflată într-un muzeu de la Roma. cum este statuia intitulată Giustiniani. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. . creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. cu văl pe plete şi pe umeri. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. Cu indexul arată către slăvile înalte. Cuvântul Triptolem înseamnă.

Când este astfel reprezentată. care distrugeau copacii. cum erau Demetra. cu Hestia. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. în general. uscat. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. părintele agriculturii. flori de mac şi alte ornamente vegetale. grădina sau pădurea. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. şi Dionisos. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. pe care-l duce vântul. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. Aici. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. fără podoabe. de fapt. ce imitau. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. pe cât se pare. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. zeul viţei de vie.204 9. când era prea arzător. În operele plastice. se risipeşte în nisipuri şi praf. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. adică zei pământeni. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. demnă. zeii naturii îmbelşugate. numită Raria. adică duşmănos zeiţei. cu fulgerele şi trăsnetele lui. cum se purtau în Eleusis. am putea spune noi. Serbările din Eleusis. Nu mai pot vieţui nici animalele. având numai o bentiţă peste păr. . ogoarele sau păşunile. Elinii. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. soarele însuşi. Erisihton. Prin fapta lui Erisihton. plantele. mai ales orz. fără vreun scop şi fără milă. 10. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. cuprindeau şi o serie de practici religioase. pe câmpia Rariei. care întruchipează abundenţa. se sfărâmă. marea cu furtunile sale nimicitoare. care asigura belşugul de roade. Alteori ea are o ţinută simplă.

. de-i Zeus. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. dar nunta s-a făcut. sau cum a amăgit-o.. pe cât se crede. prinţesa-l roagă. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace.. s-a prefăcut într-o bătrână. A poruncit. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. De-atâtea ori se supărase Hera. Hera. să i s-aducă-un nor de aur. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. mângâioasă : .. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. — Îl rogi. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. pătrund prin case. luând chipul doicei lui Semele. precum spune. ca să înşele fetele prostuţe. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. Cadmos. Şi-a sfătuit-o. după aceea. Mulţi se pretind că-s zei.. Şi totuşi. Cum a silit-o să-i devină soaţă.. nu se ştie..205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. Şi a pornit pe el zeiţa. aflând această nouă necredinţă! Şi. Aşa socot c-ai păţit tu. dornică să se răzbune. către palatele din Teba. desigur.. copila regelui din Teba.

pruncul ăsta.. la care-ar fi născut Semele.. şi se pogoară iar în Teba. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele.. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. din coapsă. Semele. să mi te-arăţi. cum urzise Hera. peste podele şi-n tot locul.. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. o-ncinge iute pe copilă. ţi-ai pierdut mama. şi nu altul. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. — Taci!. pristave. a vrut să spună Zeus. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. chiar în clipita următoare. în strălucire şi putere. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. căci băieţaş era copilul. De fapt. Taci!. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea.. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. rosteşte Zeus. printr-o taină cunoscută numai de el. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. Au râs puţin de dânsul zeii. şi el.. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. — Îţi jur pe Stix. tatăl lui.. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. din flăcări. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus.. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări.. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. l-a scos frumos. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. O iederă plină de sevă.. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. şi focul. Îşi pune hainele de aur.. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. la Teba cea cu şapte porţi. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. Socrul S . la fel ca-n sânul unei mame. cu fulgerele-n pumni şi faţa. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. Şi.. tu ai să vieţuieşti...206 — De eşti tu Zeus. ce-a-năbuşit şi a stins focul. slăvite. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. peste ziduri. totuşi. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. şi chiar la vremea cuvenită. Însă abia deschide gura.

soră cu Semele.. dar Atamas e-n locul lui... Porniţi. Răzbunaţi-mă. de vipere lucioase. şi alte genii N . Crima şi Jalea şi Teroarea. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. a glăsuit zeiţa Hera.. foc... urmată de un cortegiu fără seamăn. toiag şi armă totodată. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos. chiar ei să şi-i ucidă. pe Melicerte şi pe Learh. voi genii. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. prin iscodiri şi vicleşuguri. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. şi ea născuse un copilaş. Ea i-a dat zeului şi tirsul. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. cumva. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii.. Erau acolo nişte furii. urlând turbate : Ura cea neagră. un danţ frenetic.207 meu. Nebunia. în sânge. regina Ino.. şi Hera. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă.. cumva. Se nimerise numai bine. Şi a pornit în zbor. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. De cum a dat porunci zeiţa. pe Melicerte. ce purta numele de Mistis4. una dintre voi. Zburau cu ea. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. Iar Ino. a murit.. pe Hera.. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. ca ginere şi ca urmaş. zgomotoase. Hera. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. A născocit apoi tiasul. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. De îngrijit. dionisiace. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. deci. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. a aflat că trăia copilul. tot la fel. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. Mai mult. Tu... care s-alunge umbra nopţii. Soţia sa.. spaimă şi nelegiuiri. Cadmos. ferită de lumina zilei. pe Melicerte şi Learh. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. Tisifone. eşti mai cruntă!. geniile rele-ale lui Hades. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar.. Abia de-o zi.. şi glasul ei vuia în Tartar. e soră bună cu Semele. — O!. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. Să nu mi-l afle. şi varsă peste ei otravă.

REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. şi-l aruncase într-un zid. ce încă gângurea. şezând pe jilţul ei de aur. pierzându-şi mintea... se şi grăbiseră s-o scape. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. Learh. prea drăgălaşul Melicerte. Porţile grele de aramă s-au zguduit. mulţumită că-şi atinsese ţelul. văzând-o pe soţia lui. Plină de ură. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!.. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. şi-o stârpiţi! În nebunia-i.208 nemiloase. Cum au ajuns. din braţele măicuţei sale. Săriţi!. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. zbura din nou vârtej spre Tartar. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. cu mâna-i neagră şi ciumată. ce privea din ceruri. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. căzând în lături. Ino – neştiind nici ea ce face. făcuse semn. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. s-a depărtat. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. ca piatra dintr-o praştie. zice legenda că s-a cutremurat palatul. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. care trăiau pe lângă Ino. Nimfe şi prietene şi slugi... în pescăruşi. care-şi ţinea la sân copiii.. şi pruncii săi – pui de leoaică. dată de şarpele care-l muşca. Şi-n timp ce furia.. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. ea şi-a smuls.. altul spre regele-Atamas. cum spun legendele eline. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. S . Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. Dar Hera. Soarele. căutându-i pe Ino şi pe prunc. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino.

Umbla-ntr-un car tras de pantere.... a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă.. prin muntele cel 'nalt. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. Codrul îşi clătina frunzişul. Şi toţi făceau atâta larmă.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. Nisa5 . urmat de un cortegiu vesel. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. în încăperea-ntunecată. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. dai cu-o beţie inspirată.. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. până şi fiarele jucau. alături. din slava lui. de tigri şi-alte fiare7 . în timpul nopţii următoare. Aici. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. beţivul. format din nimfe şi satiri. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. danţând cuprinşi de veselie. Pe un măgar venea. Şi crescând el mai mărişor. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. — Să îngrijeşti de acest zeu. neobosite. vinul curgea gârlă. El colinda din ţară-n ţară. Umbla întotdeauna beat. şi altele sunau din flaut Iar vinul. A zburat el. de lei. fiul Semelei şi-al lui Zeus. băteau din tobe şi ţimbale. în Nisa.. a răspuns Nisa. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. Olimp. Iar de cânta-n păduri satirul. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat.. C . Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. i-a poruncit pristavul nimfei. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. în jurul lui Dionisos.. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. prietenul său. mai mult decât de fiinţa ta. — Voi îngriji. Silen.

a grăit zeul. Acolo se afla pe tron un rege nou. Şi-şi cheamă slugile Penteu.... surorile şi alte rude. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. Priviţi-acest mistreţ oribil. Ares ? Voi. Sub vraja lui Dionisos. fie. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. nu vă istoviţi puterea. spre ţara unde se născuse. însă prin luptă glorioasă. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. nici vitejia. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. iar printre ele se găseau : Agave. să-l lege-n ştreanguri. aflând vestea că s-apropia Dionisos.. ca o nimfă. ce-l socotise un mistreţ. pe care ne-o aduce zeul. numit Penteu. a început să râdă-n hohot. Bătrânilor. nu ştie că e fiul ei. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. Aşa se povestea. sorbind licoarea blestemată. . Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. — Rege nebun. mai mult spre mama lui Penteu. se grămădeau să-i iasă-n cale. care stă uimit privind la mama lui. lovind cu tirsul în Penteu.. Dar ca să nu se piardă vremea. Zvârliţi încolo tirsurile. ca-ntr-un vârtej. că zeul. lipsit de vlagă. cu flori în plete. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. ajuns pe pajiştile noastre. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. Agave. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. Deodată iese din palat regele Tebei. Mulţi dintre oameni.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. ce nu cunoaşte nici armele. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. din cele care îl urmează. să râdem amândoi cu poftă. grăieşte dânsa către bacantele din munte. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic.. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. de pildă. nu foi de viţă şi ghirlande. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. propria lui mamă. el însuşi urcă pe Citeron. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. Şi ea se-ntoarce mânioasă. bine. să găsească pe noul zeu. strigînd tare : — Staţi!. Le porunceşte să alerge în goana mare. ca o femeie. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. colindând pământul. puneţi-vă pe creştet coifuri.. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe... Aşteaptă. Ci-l socoteşte un mistreţ.. — Surorilor. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. Eu vreau ca prima să-l lovesc.. O. Îl aclamau pe acest zeu.. am să fac o glumă.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. Silen!.

. — Dionisos. bătrâne.. râde şi Silen.. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi.. înfierbântate. dar nimfele. În acest fel. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. Şi-ar mai fi spus. bună-i gluma ? — E bună. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . bietul Penteu. zeu viclean. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. . în timp ce lăncile-l lovesc. îl strigă dânsul.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. Penteu pricepe însă totul.. mă învingi. căzu atunci zeului pradă..

De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. vinul e bun. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. 5. 2. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. La petreceri se sorbea vin. pentru ca. Pe lângă aceasta. şi oda cântec).. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. sugea laptele cu multă poftă. le turna foc în vine. În el se află ascunsă crima. Dionisos era tot un zeu pământean. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. 4. săvârşit de fiinţe supranaturale. striga : „Evoe”. cu puteri vrăjitoreşti. văzând puterea băuturii. De aici s-a născut comedia. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. htonic. vinul devine ucigaş. şi vinul aducea veselie. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. La micile dionisii. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. ca şi Demetra. adică un lucru misterios. Se spune că Dionisos. Satirul Silen întruchipează butoiul. cu talentele ei vrăjitoreşti. Dar când ai întrecut măsura. neînţeles. duşmana de moarte a lui Dionisos. întăritor. din Arhipelag. un zeu al belşugului de roade. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. acela care face larmă. Băut cu cumpătare. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. în cinstea zeului Dionisos. în blănuri de ţapi. le aprindea chiote în gâtle). Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. 3. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. 8. un caracter comic. de aceea era plăcut elinilor. plăcut. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. fiul nelegitim al lui Zeus. să nu poată fi observate de Hera. mai ales în centrele viticole. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. cu acest prilej. şi se făcuse un zeu puternic. de cele mai multe ori. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. se cântau nişte imnuri : ditirambii. ferite de lumina zilei. ritualurile săvârşite la serbările zeului. Când se oprea din supt. care erau organizate în sate. când era copil.212 Note: 1. sub privegherea lui Silen. aceste cântece şi danţuri aveau. 6. Ea organizase serbările noaptea. muzică sau danţ. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. 7. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. . Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare.. le aţâţa picioarele la danţ. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi.

şi-l dăltuiau frumos. puternic. versuri vesele sau triste. În cinstea zeului acesta ciudat. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. cu trupul zvelt. iederă şi flori. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. Molatic. Agave şi alţii. tânăr. prearenumite tragedii. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. despre care nu s-a mai vorbit aici. drame satirice şi comedii. aşa cum s-a mai spus. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. sprijinit de tirs. în dialog. înfăşurat în blană moale de panteră. strânsă cam neglijent pe bust. Din ele se vor naşte. adică însuşi teatrul grec. Atamas. cântându-se legende de demult. de viţă. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. din legendele antice.213 Beţivul este grosolan. De-aici şi multele aluzii. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. de latini. Se făceau procesiuni. şi bachanale. .

....................... 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL .................................................................................................................. 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ................................................. 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ........ 52 TIFON ..................... 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ .......................................................................................... 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL . 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT .. 56 PROMETEU ................................................... 37 ZEII OLIMPULUI ....................................................................................... 39 ZEUS ............................................................... 61 ADUNAREA DE LA MECONA ................................................................................................................................................................................................................................................ 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES .............................................................................. 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ............................................................................................................................................................................................................................................................................................ 51 NĂVALA SPRE OLIMP .................................. 73 ÎN FRIGIA .................................................. 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 72 PLECAREA SPRE ARCADIA................ 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP .................................................. 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI................ 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ....................................................214 Cuprinsul Prefaţă ................................................................................................................................................................................. 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ........................................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ........... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU .................................................................................... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR................................ 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS .............. 64 CUTIA PANDOREI ............... 25 ZEUS .................................................................... 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ........................................................... 45 FIICA ZEULUI URANUS ........... 3 STUDIU INTRODUCTIV ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ....................................................................................................................................... 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ........................................ 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ..... 47 LUPTELE CU GIGANŢII ........................................... 21 ZEIŢA GHEEA ..................................................... 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ..................................................................................... POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA.......................... 76 ............................................................................................................................................................................................................ 74 FILEMON ŞI BAUCIS..........................................................................................................................................................................................................................

.................................................................. 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ................................................................................. 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ................................................ 106 PEDEPSIREA CHELONEEI....................... 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ........................................................................................................................... 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ .......................................... 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC .................................................................................................... 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE .................................... 78 POTOPUL............................................................... 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ..............215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ............................................. 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 131 ARTEMIS .................. 113 PALAS ATENA ............................ 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR............................................... 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ........ 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII ..................................................................................................... 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE .......... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ....................................................................................................... 77 UN STEJAR MÂNDRU .......................... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ........................................................................................................................................................................................................................................................................... 99 RĂPIREA EUROPEI ......................................... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ............. 121 STRĂLUCITORUL APOLO ............................................................................................................................................. 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ............................ 103 HERA Şl COPIII EI ........................................................................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN ....................................... 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS .................................................................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ................ 109 UN DAR AMĂGITOR ................................................ 111 TICĂLOŞIA LUI ARES .................................................................................. 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ................................................................................................................................................................................................................................................ 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ...................................................................... 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ....................... 135 ................................................ 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ............................................................ CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ......................................................................................................................... 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ..................... 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ ................................................................................................................................................... 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ............................................................. 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ......................................................................................................................................................... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ................................... 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ...........................

...................................................................................................................... 159 CRIMA LUI ARES ........................................................................ 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ....................................... 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ........ 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ...................................................................................................................................................................................................................................................... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ........................................................ 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL ................................... 152 NIMFA PITIS .............. 186 IXION ŞI SISIF ......................................................................................... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ......................................... 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ................. 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ......................................................................................................... 177 URMĂRIREA NIMFEI .................. 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES .......................................................................................................................................... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ............................................................................................. 195 DEMETRA LA ELEUSIS ................................................................... DAR….......................................................................................................................................................................................................................................................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ............................................................................................................................. 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ .......................................................................................................................................................................................................................................................................... 199 ................................... 163 EROS Şl PSIHEEA........... 167 PALATUL FERMECAT .............................. 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ...... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ............................................................................................................... 191 HESTIA Şl DEMETRA ........................................................................................................................................... 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ..................................................................................... 158 ADONIS........................................... 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI............................................................................................. 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ................................................................................................................................................................... 143 HERMES............................................................................................................. 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ................................................................ 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE ............................................................................................................ 180 CICLOPUL POLIFEM ............................................................................................. 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ............................................ 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ ........................................................................ 148 UN MIC TÂLHAR ............................. 160 SCULPTORUL SIHASTRU.................................... 138 URIAŞUL ORION ............................................................................... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… .................................................................................... 150 PAN ........................................................................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ................................................................................................................................................................................................................................................................................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR .................................................................................. 153 AFRODITA ......................... 181 HADES Şl PERSEFONA .............................................................................................................................................................. 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ..........................................................................

................................................. 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ............................ 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ .............................................. 209 PENTEU ......................................... 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU .................................................................................................... 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ........................................................................................................................................................................................... 209 ........... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE ........................................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI .............................................. 201 VESELUL DIONISOS ....................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful