1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

zei. Aşa fiind. Comentariul din text. nu prea departe totuşi de noi. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. făcută cu talent şi cu putere de evocare. dă un farmec deosebit legendei. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. pentru o mai apropiată înţelegere. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. Ea se citeşte ca atare. decât pe oameni. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. de întâmplare de mari proporţii. cel mai puţin. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. Poate fi şi un roman. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. cea mai depărtată a lumii ştiute. cu umor uneori. oameni. de la început până la sfârşit. precum se ştie că sunt regii. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. al istoriei. asta din urmă. După atâtea spuse. cu zei. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. întrupată într-o fiinţă. onest. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. ce aparţine autorului. unic prin personaje şi întâmplări.

6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. În concepţia vechilor greci. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. care se sparg mugind de ţărm. Luând ca pildă marea. Hera proteja căsnicia. Hermes era protectorul negustorilor.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. Nereu. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. divinitate a mării. . De aceea. Dar în mare. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. la freamătul valurilor mării înfuriate. Mitologia grecilor este extrem de bogată. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . de pe vremea lui Pericle. a creat figurile mitice ale zeilor. . atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. Tetis. s-a căsătorit cu Peleu. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. Nereidele. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. Triton. E . în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. un muritor. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. aducându-le fericire sau nenorocire. o altă divinitate a mării. soţia lui Poseidon. eroi etc.ci se amestecau în viaţa lor . Astfel. semizei. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. Ares era zeul războiului. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. fiul lui Poseidon. fiicele lui Nereu. Dar imaginaţia omului primitiv. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă.

adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. în oraşul Thespiae. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite.. În Siciomia. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. forţele naturii au luat chipul unor animale. în special pietre şi lemne.n. înainte de Apolo. ca forţe ale naturii. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. trona un zeu cu chip de lup. oamenii au început să cunoască natura. înarmată. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. Aşadar. astăzi. În prima parte a acestui volum.e. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. Cele expuse mai sus ne explică de ce. La început. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. în imaginaţia grecilor. Dar. De pildă. să-i înţeleagă unele fenomene. în imaginaţia grecilor. Olimpul homeric nu este altceva. De pildă. La Delfi. î. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. Aşa cum am arătat. stăpâneau puternicii basilei. odată instituit. care se povestesc despre acelaşi zeu. concepţiile grecilor despre divinităţi. numite fetişuri. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. şefi de triburi. zeul iubirii. căzut în valurile mării. au făcut un drum lung. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. Încetul cu încetul. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. oricât de variate ar fi fost. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. Înainte de Homer. în secolele XIV-—X. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. în Beoţia. în toate amănuntele lui. în timp ce la Homer . Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. pe când la Sparta zeiţa apărea. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. era închipuită de o piatră necioplită. două centre importante din Grecia. De aceea. despre zeii . De pildă. chipuri omeneşti. din epoci diferite. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. care şi aşa era extrem de bogat. Apoi.7 Miturile Olimpului.

a zeilor. de o deosebită însemnătate. dar introducând şi unele elemente personale. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. mai ales. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. Aşadar. zeii s-au născut ca şi oamenii. Uranus. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. şi ca orice mitograf. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. povestite de mituri. de fapt. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. Ceea sau Gheea. era aceea a ordinii cronologice. cât. pe de alta. „naşterea zeilor”. ca să zicem aşa. Cronos etc. operă a mâinilor lui Prometeu. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. atât cât este cu putinţă. printr-un fir logico-cronologic. înainte de ei. de la început. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. pe Hesiod. de haosul care domnea în mitologie. în general. pentru a explica în acest fel apariţia omului. ceea ce corespunde. care se punea după alegerea miturilor de expus. când zeii şi oamenii nici nu existau. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. ca şi Hesiod. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. Aici autorul a urmat. cum îl numeşte K. în imaginaţia grecilor. mai ales. A dat-o. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. la Hesiod. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. aşa cum. desigur. Întrebarea. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. Înainte de Zeus. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. poetul care a încercat să facă o „istorie”. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. diferitele mituri între ele. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. pentru progres. după Hesiod. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. După cum se vede şi din tabla de materii. în general. conducându-se. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. căci. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. deci. Ea avea să reflecteze. aşa cum am spus. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. cu Haosul. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. a introdus mitul lui Prometeu. de pildă.

În Iliada. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. Pentru poetul roman Lucreţiu. sau zeiţa. „dătătoare de viaţă” . în hazul tuturor zeilor. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. pe care-l socotim cel mai caracteristic. Nu toate mitologiile procedează aşa. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. amestecându-se în lupte. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. mângâind-o. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. se ajunge la inadvertenţe. Afrodita este numită „nemuritoare”. deoarece. În cartea a VII-a a Odiseei. în alt fel. G. Într-adevăr. esenţialul îl constituie conţinutul lor. Deci. în care a prins-o alături de Ares.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. în lumina pe care o crede cea mai potrivită.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. „fiică a lui Zeus”. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. făcând o plasă de aur invizibilă. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. şi anume acela al zeiţei Afrodita. Cântul V. I şi urm . zeiţa frumuseţii. Ajungând pe pământ.” Iata dar pe Afrodita. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. Lucrul este cu atât mai important cu cât. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii.Vers – 419 şi urm ( trad. ba chiar rănită de un muritor. vom da un singur exemplu. îi zise. sau eroul respectiv. războiul nu te priveşte pe tine. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. după cum am mai spus. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ.

îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. Hefaistos. A. N. însă schilod. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. Kun. veşmintele. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. modest. şi ale zeilor. ale căror lucrări le avem la îndemână. ea se duce la Jupiter şi. dar Moira hotărâse altfel. În esenţă. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. Lucreţiu. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Safo. S-a însoţit cu zeul faur. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. dar începuse s-o capete la Safo. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. în sfârşit.. pag 52 . La Virgiliu. din multele care se pot da. şi ale muritorilor. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”.10 Aşadar. logic. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Îndurerată de suferinţele lui Enea. se trece la descrierea puterii ei. şi anume G. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. cel priceput. harnic. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. Apoi. Afrodita-Venus a căpătat. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. Iată câteva exemple. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. A.” Mitologie greco-romană . Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. cu ochii în lacrimi.. însoţitoarele. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. de originalitatea sa.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. I . Virgiliu. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. sub pana poetului Lucreţiu. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. a iubirii şi prosperităţii. Popa-Lisseanu şi N. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . La Popa-Lisseanu. Trecând. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. naşterea ei din spuma mării. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice .

Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. . Marsias. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. 4. Astfel. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. autorul „Legendelor Olimpului”. la tot pasul. 3. economice şi sociale. care face ca naraţia să fie înlocuită. printr-un exemplu cât mai concludent. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. de dialog. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. 2. unic la noi. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. iar Lisseanu reproduce. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. naturale şi sociale. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. În acest fel. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. În felul acesta. Filemon şi Baucis. spre deosebire de cei doi autori. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. Dar. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. Autorul a ales miturile. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. 5. Alexandru Mitru. cu uşoare modificări. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. Pigmalion. constituie un efort. precum şi diferitele explicaţii date în note. Eros şi Psiheea etc. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. în care a apărut. În acest fel. n-a omis pe Prometeu. textul citat din Odiseea. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. spre a ilustra. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate.

în crearea legendelor eroilor. dârzenia. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. înfruntând mânia Herei. despre Tezeu. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. Există. În imaginaţia grecilor. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. care a dus viaţa greacă. „eroi”. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. a fost socotit vrednic de Olimp. în greceşte. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. adesea peste fire. desigur. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. Zeus n-a existat. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. Menelau. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. în Atica. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. de pildă. Ahile. personalitatea. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. . Agamemnon. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. este reflectarea unei realităţi. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. pe când. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. de la oameni. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. imaginaţia a pornit de la realitate. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. apoi unor animale. dar pe pământ eroul Heracle. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. Curajul. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu.

şi între zei şi oameni. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. unde se luptau crâncen. cântăreţul Demodocos . om distins prin naştere. Dar tot în Odiseea. în secolul al V-lea. „eroi” erau şefii de genosuri.13 La Homer. şef. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. de fratrii şi de triburi. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. stăpân. XIX 34. este pentru că. 2. şi adesea admiraţiei geneţilor. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. Începând cu Hesiod. muritor ridicat. după moarte. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. XVIII 423. XX 110). un om care cânta minunat era tot un „erou”. 3. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. comandant militar (Ildada. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. după război. Pindar (Nemeice. datorită faptelor sale. 5. La Atena. În Iliada. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. stapân. comandant militar. la curtea paşnică a lui Alcinou. iar la Troia. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. după uriaşele încleştări de la Troia. vorbind despre Heracle. după instaurarea sinoikismosului. pe scurt. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. la Troia. combatant (în general). în discutarea problemei eroilor antici. nu numai şefii de genosuri. talent. În secolul al V-lea. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. vitejie: 4. 3. sociale şi politice ale societăţii. Aşadar. a însemnat un om care. Într-adevăr. care reflectă vremuri de pace. la sfârşit. ei erau comandanţi militari. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. La Atena. semizeu. 3. şef. după moarte. este pus în rândul zeilor. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. nobil. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. I 101). lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. 2. Astfel. VIII 423). erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. luptător (în general) (Odiseea. prin curaj sau prin talent (Odiseea. om care se distinge prin naştere. nobil. şefii de genosuri. comandanţii şi vitejii.

Nestor. Astfel. timp de trei secole. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. Menelau. după instituirea imperiului. nimbaţi de legendă. în bătălie. luptători pentru binele comunităţii. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. înainte de războiul Troiei. Dar. la Roma.n. în jurul diferiţilor „eroi”. la Atena. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. împăraţii. un mare număr de eroi au fost aduşi. legende create în Asia Mică. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. care. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. întemeietorii de triburi. uriaşe pentru vremea aceea.. în legătură cu anumite cetăţi. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. „eroii” au existat întotdeauna la greci. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. în Grecia. învingătorii la jocurile interhelenice. Nu toţi eroii au luptat la Troia. după şi sub influenţa legendelor . De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. a dus la războiul Troiei. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. Aşadar. după terminarea războiului.14 sau crainicul Mulios. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. legende create în Grecia. care era revendicat de Teba şi de Argos. până la 1400 î. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. după încleştările de la Troia.e. Ulise. în legătură cu războiul Troiei. pe Ahile. două secole mai târziu. Aşa cum s-a văzut mai sus. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. Celelalte legende. Dar. Aşadar.n. unii eroi sau unele fapte. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. şi.e. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. în patria mamă. pe marii comandanţi. Dar. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. pe care să-i fi numit „eroi”.

este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. era firesc să înceapă cu Perseu. Date fiind faptele menţionate mai sus. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. întemeierea Tebei. Aventuroasa călătorie a lui Enea. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. Tezeu. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor.15 războiului Troiei. Din acest punct de vedere. Războiul Troiei. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. Întoarcerea aheilor în Elada. savanţii exprimă păreri diferite. autorul a procedat. în general. cât se poate de raţional. Asclepio. Cronologic. Belerofon. De asemenea. în discuţia cu privire la fiecare erou. Păţaniile lui Ulise. În lucrarea sa. Expediţia argonauţilor. Astfel. Orfeu şi Euridice. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. la rândul său. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . fiind. într-o foarte mare măsură. Astfel. Castor şi Polux. În orice caz. adesea contradictorii. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. Meleagru. De aceea. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. printr-un amănunt. pus în legătură cu Heracle. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. Heracle. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. Dedal şi Icar. Aceasta fiind situaţia. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. poate. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis.

A venit apoi războiul troian. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. mânia Herei. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. Heracle. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. şerpi. regina Omfala. în cursul expunerii. în legenda lui Heracle. Ulterior. este de observat că au fost alese cele mai importante. acolo unde se putea face. ţi-o repet. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă.. făcută fără voie. devenit şi el Hercule. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. Zeii m-au osândit. Heracle a fost. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi.. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. după dorinţa Herei.16 plămădite. . În ceea ce priveşte faptele menţionate. Troia. Deianeira. din Micena. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. hidre. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. a glăsuit Heracle. şi fratriile în triburi. cu mult înainte de războiul troian. în bine pentru oameni. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. citim următoarele replici: „— Şi eu. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. Dar. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. Apoi. deşi puternic. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. cele douăsprezece munci. Dar mai târziu. apoi de cetăţi. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. pe de altă parte. Astfel. Acesta a fost embrionul legendei. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. cel puţin în embrion. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. autorul a subliniat. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. şi au început lupte între ele. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. a glăsuit Virtutea. genosurile s-au asociat în fratrii. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. semnificaţia legendelor. De pildă. balauri. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. Roma a devenit o putere mediteraneană. adică substanţa legendelor înseşi. Ulise.

S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. de care s-a folosit toată viaţa. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. Plăcându-i măciuca. 1960 . Vei fi mai mulţumit.Barbu . nu mă poţi amăgi!. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. pe care le arată. şi când o voi înfrânge. Plutarh. de-aramă. Am să mă lupt cu Hera. drept armă de atac. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. s-a-nduplecat şi Hera. a luat-o şi a făcut-o armă. despre Tezeu. de altfel. l-a-mbiat Desfrânarea. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ.I. adânc. El oprea toţi drumeţii. pe nume Perifete.. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. care. luându-se la luptă cu el. Din volumul Plutarh . Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. în apoteoza lui Heracle. am să fiu fericit. Dar Tezeu s-a ferit. traducere . Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. zeiţa biruinţei. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. Bucureşti . dar Theseus. drumeţule! i-a strigat Perifete. adesea contradictorii. tatăl său. Nike conducea carul. se folosea de o măciucă. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. Atena şi Nike. Editura ştiinţifică . Studiu introductiv . Heracle. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. l-a ucis. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. — Ia stai. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. L-au purtat spre Olimp. — Eu te aştept. c-abia plecat. a spus din nou Virtutea. la câţiva stânjeni. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. de aceea era numit „măciucaşul”.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. pe drumul gloriei. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. Vieţi Paralele . cap. ca să arate ce puternic animal doborâse el. notiţe istorice şi note de N.. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. Autorul a mai găsit.

. Iulus sau Ascaniu. prin Afrodita. a lui Tezeu. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. Plutarh. subliniază acţiunea eroică. Theseus. ca întotdeauna. În al doilea rând. de la Troia până în Italia. mai luminos decât expunerea abstractă. Dimpotrivă. binefăcătoare pentru oameni. autorul a eliminat. mama lui Enea. moralist-istoric. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . se spun în această privinţă” (Plutarh. dacă ţinem seama că ideea de bază. ideea morală pe care vrea s-o exprime. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. cu sete. în expunere. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. orice contradicţie cu privire la legende. având în vedere cititorii cărora se adresează. în acest fel. Şi. care se bat cap in cap. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. În călătoria legendară a lui Enea. S-a trântit la pământ. a întemeiat ginta Iuliilor. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. pesimist. din care au făcut parte Cezar şi August. pe care nu i le punea la îndemână legenda. În acest fel. Citind cele două pasaje. Perifete.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. cap. amintind şi de întemeierea Romei. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. X). căruia se adresează cartea. Însă Tezeu.. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. până ce l-a răpus”. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. I-a sărit de grumaz. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. de a releva încă o dată. l-a tot împuns cu lancea. în lumină. a dat un răget groaznic. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. Şi. aşa cum este expus la autorul român. al cărui fiu. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. triumful eforturilor biruitoare. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. iraţional. îl dramatizează. chiar împotriva hotărârii zeilor. ar fi de-a dreptul descurajator. fără sens. Tezeu n-a pierdut vremea. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. Alexandru Mitru reliefează faptul. Faptul. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise.

Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. Iară bărbaţii. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. şi predomină. sub o formă mai vagă. cu privire la cincisprezece eroi.19 romanilor. care. căci. în acest fel. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. ceea ce conferă expunerii relief. pe lângă încântarea. şefii triburilor antice sunt. spre a le expune viaţa legendară. i-a povestit că. forţă. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. dar. basileii ahei. plin de durere. în realitate. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. cultura greacă i-a cucerit pe romani. Romanii au cucerit Grecia. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. „înspumate” n-au nimic extraordinar. dar mai ales în note. sub influenţa acestei culturi. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. dramatism. Aşadar. patos. Cuvintele „năvală”. îndeosebi. şi. şi totuşi. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. autorul continuă: „Şi regele. dialogul. deşi se întâlneşte destul de des. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. cătau spre ele şi tăceau”. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. mai departe. bine alese. plină de înţeles moral. evocaţi în note şi. autorul expune legendele. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. s-ar putea spune. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. „reci”. în expunerea legendelor. de la Perseu la Enea. aşa cum se spunea chiar în antichitate. . Civilizaţia miceniană. pregnante. Dar. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. mai demult. putem afirma că: 1. 2. în acelaşi timp. Procedând în acest fel. rând pe rând. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. din îmbinarea lor. Fraza este adesea mijlocie. pe care o simte cititorul. „a începe”. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. evitându-se arhaismele. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. cu mâhnire. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. „ape”.

6. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. Notele vin sa lămurească. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. altceva decât o mitologie. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. Prof. şi anume că. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. pornind de la realităţi certe. dacă nu cea mai izbutită. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. * Din cele expuse. Ca şi „Legendele zeilor”. 4. Prin toate aceste calităţi. 7. în fond. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. BARBU . fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. Zicem „mitologie”.20 3. multe din ciudăţeniile miturilor. dialogul. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. 5. prin explicaţii ştiinţifice. Dramatizarea acţiunii. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. create de antici. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei.vocabularul. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. NICOLAE I. în care. punându-i în faţă modele de luptă dârză.

21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Pana-mi. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. Teogonia – renumit poem .. Corabia. din aripă de vultur. Şi trîmbiţele vor suna. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Cel tînăr şi cu păr bălai. Mai sunt şi Pindar. Mai stă încă la ţărm. în care este povestită imaginara naştere a zeilor .. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. În fruntea lor e Hesiode. Şi poeţi. plină de vise Şi de legende. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. „Binevenit să fii. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. Cântându-şi lin „Teogonia” . În călimara de argint. bătrâne.

Urcaţi-vă … Şi . dragi prieteni. Pe valurile-i înspumate. să pornim!. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. Ţărm după ţărm... Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu..22 Eschil. Sofocle.. Poeţii vor suna din lire. toată Elada.. .. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende. Vom fi-n tovărăşie bună. cel cu grai duios. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau.

Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. din haos s-a desprins pământul..n-au fost întotdeauna astfel. Însă. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. era cerul. Şi îl privea cu ochii limpezi. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. noaptea şi vânturile. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. Lumea întreagă era-n haos. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. luna. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. întreg pământul. fără formă. La vremea sorocită. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. plină de aştri lucitori. pe care i-a numit titani. acela care înconjura. ai lacurilor de cleştar. Pămîntul nostru larg şi darnic. haos învârtejit şi negru. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). Celui din urmă i-au zis Cronos. O dezmierda cu ploi şi vânturi. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea.. precum cântau poeţii. fără hotare. strălucitori şi azurii. Şi el Uranus. cerul înalt şi plin de stele. suflând repezi. atâta timp cât era ziuă. cel mai dibaci dintre titani. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. şi el era cel mai şiret. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. c-un brâu de ape scânteietor. în legendă. S . ziua. Ca să-i arate dragostea. cât o să fie lumea lume. Uranus.

degrabă primejdia care-l pândea.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. zice legenda. Şi-nfricoşat . să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. fii bun. tunete grele. de către unul din feciori. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. necruţători. Se mâniase-n sinea ei. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . dă-le drumul! Nu N . plină de spaimă. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. Gheea vedea. îi cerea ea nemângâiată. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Peste un timp. cu umilinţă şi cu lacrimi. Uranus. şi trăsnete nimicitoare. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . din locul de stăpân ceresc. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. Uranus. orbitoare. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. — Îndură-te. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. ce izbeau urechile ca un ciocan. Dar cum năştea un nou copil. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. Fii bun. Acum însă i-era destul. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. nici măcar în soţia sa. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. avea cheia. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. în prea întunecosul Tartar. Uranus. Doar el. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. enormi. Şi tot atâta timp trecea. hidoşi. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Mai înainte vreme.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Trei ziduri o împrejmuiau.

pândind cu dinţii încleştaţi. Nu se înduioşa deloc. Iar pe furiş. Dorea de mult să se răzbune. până în Tartarul adânc. în gându-i. El era foarte îndrăzneţ şi. în depărtare. s-a furişat pe porţi afară. titanii.. Şi îl ura pe tatăl său. în acelaşi timp. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. deşi era nevinovat... şiret. tăişul ei scânteietor. se ruşinau să dea o luptă. zeul era puternic. a luat în mână secera şi. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. A stat acolo până noaptea. ce erau tot de diamant. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. fruntea. pentru că-l aruncase-n Tartar.. dar el nu putea fi zărit. A deschis porţile uriaşe. Ţinea la stăpânirea lui. orişice . pentru că-i zeu nemuritor. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. să pună mâna pe putere. s-a ascuns după nişte stânci. ascunzându-i. Toţi au tăcut afar' de Cronos. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. sfătuit de Gheea. — Mă voi supune!. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit.. titanii. plin de grijă. Uranus era tatăl lor.. şi iată cel mai bun prilej. când Uranus se odihnea. până la fiii ei. prin vrăji numai de ea ştiute. Fără să stea prea mult pe gânduri. tăcută. zeul Uranus. tot pe şoptite. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. i-a răspuns. fiii. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. Din acel loc putea să vadă. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. dacă vei fi mai milostiv. Însă. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră.. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . A pătruns apoi. Pe urmă. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. Prin farmece necunoscute. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. când îşi vedea soţia plângând. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. S-a strecurat prin întuneric.. şi Gheea n-a mai spus nimic.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. pe furiş.

Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. neapărat. îl ajutau. Nu mai putea să dea-napoi. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem.. Era beat de bucurie şi de triumf . ducând cu sine noaptea neagră. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. Şi-n sfârşit.de tată şi de zeu. a spus Ocean.. porţile de diamant. Ocean se cam întunecase. titanul l-a lovit în pântec4 . Şi-a ales-o pe mândra Reea6. tu vrei puterea ? Nu este drept. Să facă tot ce-i va plăcea. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . ce se ivise tot din haos. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. Şi fraţii lui.. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. însângerat de Cronos. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. Se bucurau că sunt stăpâni. iată. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. stăpânul aş fi eu. Deodată l-a zărit că vine.A poruncit să se deschidă.. îţi doresc să ai parte. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos.. N-avea de cine să se teamă. Şi-acum. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. Uranus a căzut în tină. adică noaptea întunecată. să-i . misterioasă.... să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. cea mai frumoasă titanidă. după multă vorbă. mulţumit. fecior nevrednic! Blestem . Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. cândva. noaptea. Au râs şi au benchetuit.. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. Zeul Uranus. Putea să cârmuiască-n voie. cu trufie. De mine doar ascultă toţi. se coborâse pe pământ. trebuia. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său.. Mai mult. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui.. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. Dar tu eşti fratele cel mic. larg.. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. El biruise. Deci. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. ceilalţi titani . De drept. şi nu ţi-o dau. plin de sânge. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. căci sunt mai mare şi-nţelept. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. acuma. şi-l trăia. cătând-o pe soţia lui. Părea că o să-nceapă zarva. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. Rănit în pântec. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. Şi a făcut o nuntă mare. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. din înalt. Ocean. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. Şi..26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr..

zeule Cronos. cum îţi va fi domnia ta. Nemesis – aspra răzbunare . O. benchetuind nepăsător.. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. — Aş vrea să văd. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. Eris – discordia cea cruntă. strigase cu glas tare Nix. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. . Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. tirane Cronos.27 pedepsească pe titani. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . întunecat. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ.. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. înstelatul. să te văd. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung.

28 Note: 1.. apele şi fiinţele vii. în poemul său „Teogonia". aurora. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. Iar Eos. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. De aceea . Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". Cronos – la romani Saturn – se confundă.închipuia. Dintre toate aceste opere de artă. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. elinii. cum. au odrăslit pe Helios – soarele. spuneau legendele eline. tot pământul. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. din legendă. a cărei fiică era.. cel aducător de ploaie. Alt titan. în concepţia elinilor. pentru elini. 3. O. era numit de către elini : Fleghietonul. te salut pe tine. La rândul ei. de cele mai multe ori. Eurul – vântul prielnic din răsărit. Teea. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. o clepsidră. lumina şi vânturile. străvechea mamă a tuturor. Reea. într-o expresie rămasă celebră. 5. mai mulţi pictori şi sculptori. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. şi tot el le înghite. Gheea. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). 4. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. în decursul veacurilor. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. Notul – vântul de la miazăzi. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. care înconjura Tartarul. 6.la romani Tera. mamă a zeilor. Gemând de durere. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. căsătorită cu Astreu. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. ce populau Olimpul şi întreaga lume. 7. Cronos. Îndură-te. Râul de foc şi smoală. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. dată de mama sa.. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. în număr de trei mii. În mijlocul tabloului. artistul a pictat pământul. Selene – luna şi Eos – aurora. Hiperion şi cu soţia sa. . El este tatăl tuturor fiinţelor. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. cum se va vedea mai tîrziu.. un băietan. 2. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. şi ai celor trei mii de nimfe." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. Zeul cerului înstelat a căzut jos. ca şi zeiţa Gheea. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. numite oceanide. soaţă a lui Uranus înstelatul. În mână are. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. Din versurile lui s-au inspirat. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. pentru că vechii greci. cu timpul care se scurge.

Uranus. La fel ca tatăl său. N-a fost el însuşi zăvorât. că temniţele se deschid.. atunci când face prevestiri. Uranus. De câte ori venea pe lume un D .29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. destul de bine. Gînduri ascunse-l frământau. Ştia el doar. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. Copiii lui. sub ochii-ndureraţi ai mamei. înşelăciunea îi tot tulburau inima.. discordia. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. Fiicele nopţii : răzbunarea. dar nu în temniţă. Cronos a făurit un plan. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. îşi va înlătura copiii. nu se înşală niciodată. ce-a mai fost pe biata Reea!. dar mulţumit tot nu era. O. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. născuţi de Reea. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. nu-n Tartar. Ştia că tatăl său.

o... a glăsuit zeiţa Reea. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. a luat pietroiul cel învelit în scutece... şi trei fete : pe Hestia.30 nou copil. Cronos striga să i-l aducă. Şi s-a făcut că lăcrămează. tu. şi s-a înduioşat adânc. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. grăbit. zeiţa Gheea. i-a grăit Gheea. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. să-l mănânce. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. Demetra. — Iată. Hera. — Să nu mai plângi. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. Reea a şi născut un fiu. îi înghiţea cât ai clipi. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. răcoroasă . şi ce va fi. călăuzită chiar de Gheea.. ţi-am adus ultimul vlăstar. neagră. în timpul cât o fi să nască. şi cum n-avea vederea bună. Cronos. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. Te voi călăuzi. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. înalt. pe care l-am născut azi-noapte. Şi el. în insula numită Creta. Gheea. vom mai vedea. mare Gheea. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. la stână. precum mi-ai poruncit. adâncă. mamă a zeilor cereşti!. şi-a dat-o soţului său. sărmano. de copil.. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. a alergat la buna Gheea. În peşteră vei naşte-n voie. a socotit că-i fiul său. pânâ în pântecele-i negru. Ajută-mă acum. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare.. şi s-a întors acasă iute.... încăpător şi sănătos. S . ca să îţi scapi din Tartar fiii. Este o peşteră acolo. S-a dus în peştera de piatră şi. de foamea cruntă a lui Cronos. pe Hades şi pe Poseidon. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. pe ultimul vlăstar al meu. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. Cronos. Creta.

cu ea. sfetnicii săi. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. încât era pericol mare. născuţi tot de zeiţa Gheea. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. Trăia însă pe-atunci. fără de voia sa. în Creta. Încât. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. pere. de mic. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. Capra avea grai omenesc.31 — Ha. Reea. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. De mic avea putere-n braţe. voinic. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. zburda printre stejarii de pe munte. atât de mare gălăgie. Iar dacă zeul afla taina. ha!. în peştera muntelui Ida. ce aveau nume de cureţi. Pentru că. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei.. pe Ida şi pe Adrasteea. colo-n Creta. ha. bătea din palme şi ţipa.. căci cornul se umplea la loc. S-a mai dus unul. cu săbiile şi lăncile. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. a râs cu poftă zeul Cronos. cu putere. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. Şi el se înălţa-ntr-un an. A mai chemat şi două nimfe. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. . Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. să bată-n scuturi. precum se spune. un neam de semizei războinici. fiicele regelui din Creta. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. Nici nu trecuse bine anul. cât un bărbat din cei mai zdraveni. nimfele au adus o capră. jucându-se cu Amalteea. să facă danţuri zgomotoase.. care stătea la pândă. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. din prima clipă. Era o capră fermecată. Făcea. Zeus alerga peste tot. decât arar şi pe ascuns. şi Gheea. struguri şi alte bunătăţi de soi. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. mere. ha. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. Drept mângâiere Amalteei. Altă primejdie s-a stins!. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. puteau s-audă zgomotul. Gheea le-a poruncit să vină şi. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. Crescând puţin mai mare. şi Zeus se făcuse mare. iată. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel.. Vestita capră Amalteea. Cronos. cât altu-n douăzeci şi cinci. la intrarea peşterii.

care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie.32 Note: 1. Este constelaţia Caprei. în amintirea copilăriei sale. şi mai târziu romanii. sau pavăza. lance sau săgeată. socotindu-l aducător de noroc. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. . cum povesteau legendele eline. După moarte. Elinii. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol.

Ştia că nici bunica. Însă toate aceste fapte. crescut în Creta. a dobândit puteri cereşti. Şi-i aducea această băutură – numită.. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. drept răsplată pentru vultur. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. ca să se adape. L-a pus chiar lângă tronul lui. ce se chema ambrozie. de-asemeni. tot de zei. sub un stei uriaş. să-i stea necontenit de veghe. Zeus. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. Dar nu era izvor cu apă. pe un munte. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. Gheea. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. nectar – lui Zeus. când a ajuns stăpân. F .33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. în timpul nopţii. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. Zeus s-a înălţat mai iute. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. Zeus le-a săvârşit pe urmă. Mâncând ambrozia cea dulce. şi să vestească primăvara. l-a luat cu dânsul în Olimp. mândra zeiţă a iubirii. când a ajuns şi el stăpân. Un vultur se-nălţa. sorbind nectarul fermecat. prin gânguritul lor duios. Reea. Şi. nu mai ţinea cu zeul Cronos. în zorii fiecărei zile. Acolo. minunată. Mama sa. ţâşnea din piatră un izvor.. era la vârsta bărbăţiei. pe ascuns. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei.

pe malul fluviului Ocean. Dar Reea era mult prea slabă. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. el. Cronos. Şi Zeus s-a gândit adânc. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. În schimb. pe malul fluviului Ocean2 . — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. sprijin în orice-mprejurare. Metis. Dar ştim că a vorbit cu ea." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii.. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. că dânsul i-a strigat D . METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. a luat această băutură . O plantă verde şi spinoasă. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. văzând pe Zeus că îi jură. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. să-l ajute. se frământa voinicul Zeus. neînduplecată.. Reea. N-avea alături. iubire. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată... — Atâta vrei ?. Este neîndoios că soarta. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. De-aici ea a cules o plantă. primul născut dintre titani. decât pe mama sa.. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. atît de-nflăcărat. Dar cine poate fi acela. Zeus. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. din care a făcut îndată o băutură delicioasă.. Fiica titanului Ocean. Asta-i uşor!. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. Moira1 .34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. Ei îi juraseră credinţă. era singur. şi-a pornit repede acasă. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. pe Reea. care părea a fi nectar. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă.

CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. Deci. din timpul zeului Uranus. — Noi le vom da drumul îndată. în timp ce Cronos. căci ei încă nu-l cunoşteau. Ba mai pusese şi o strajă. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. Zeus l-a prins de gât pe monstru. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. Demetra . Într-adevăr. de nădejde. cu îndrăzneală. după ce s-au îmbrăţişat. teferi. după ce totu-i izbutise. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. Hera. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni.. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. Reea atât a aşteptat. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. ciclopii şi hecatonhirii. când deschisese poarta de diamant. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. Şi fraţii şi surorile. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. ca lupta s-o sfârşim cu bine. a grăit Zeus fraţilor. fete şi băieţi. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. erau acolo. pe cât se pare. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. pe monstrul hâd. eliberase numai pe fraţii săi. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. îngrozit de cele ce se întâmplau. numit Campe. zeul a luat în mână vasul plin. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. copiii: Hestia . însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis.. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. Cronos. a şi simţit că-i vine rău.. Zeus s-a veselit grozav. la loc. titanii. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. Deci trebuie să fim uniţi. s-au strâns în jurul blândei Reea. şi Hades şi Poseidon. Nebănuind nimica. auzind vestea. Atunci. ajutat de frumoasa Metis.. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. haideţi să-i eliberăm!. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar.

recunoştinţa către zei. De-asemeni. zeii au spart porţile largi. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. au mai făurit şi lui Poseidon. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. S-au repezit apoi la porţi Hades. tunete şi trăsnete. Dacă izbea zeul cu furca. până ce monstrul a căzut. şi cu Poseidon. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. P . cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. în luptă.. şi priveghea toată Elada. Olimpul3. Egeea. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. se revărsau şi înecau păşuni.. cu trei dinţi. muntele semeţ. fratele cel mai mare. noul lor stăpân. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. zeul se făcea nevăzut. ogoare şi livezi. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. mijlociul. Ca să-şi arate. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. mijlociul. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. izbind cu pumnii şi genunchii. Titanii vor fi pedepsiţi. de îndată. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. Cum îşi punea casca pe cap. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. Proptindu-se cu umerii. Ţineau puterea pe nedrept. o furcă mare.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. ciclopii au şi făurit fulgere. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. vor primi o răsplată dreaptă. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. pe care le-au încredinţat lui Zeus.

Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. Şi. — Titanii sunt copiii mei. pe dâre albe de lumină. ce-ntrecea orice-nchipuire. prelung şi surd. Zece ani. ce nu avea asemănare. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. Zeus era noul stăpân. R . erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. Zeus. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. se plângea Gheea zeilor.. hecatonhirii aruncau. înainte verzi. Doar Gheea. Hestia.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. întemniţându-i sub pământ. titanii ? Nu. câte o sută de pietroaie. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. înspre mănunchiul de titani. lovind într-una.. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. Pământul roditor ardea. Titanii au fost îmbrânciţi. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. Focul se întinaea mereu. zdrobindu-le umeri şi şolduri.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. Şi Zeus. Uranus i-a lovit din greu.. acuma. în acest potop de foc. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. şi ajunsese până-n haos. când este stăpân. marea nesfârşită şi râurile de argint.. Zeus mi-o va plăti curînd. picioare. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. Pădurile.Flacăra lui se ridica. în Tartarul întunecat. când zeii au intrat în luptă.vitejeşte. se mâniase rău pe el. El năvălea peste titani. poate şi mai bine. Toţi se plecau în faţa lui. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. după poruncile lui Zeus. Abia de i-am putut scăpa. Şi totul clocotea în jur : Oceanul.. cu forţă înspăimântătoare.. Iar zeii Hades şi Poseidon. Cerul a dat parcă un geamăt. mama zeilor. mâniat. Asta n-o pot îndura. Ciclopii ajutau şi ei. unde-i ţinuse şi Uranus. azvârlind tunete cumplite. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. braţe şi grumazuri. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. a dăinuit acest război. La poartă. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. de sub pămînt.

se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. ursitoare sau parce : Cloto. Închipuie frământările din interiorul pământului. Mai târziu. de aur." 4. nici jertfe. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. Această luptă fubuloasă – titanică. ce le sunt hărăzite. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. fiica lui Ocean. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. aruncate asupra lor de hecatonhiri. Astfel. Ceilalţi. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. cad în abisul negru. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. . de pe pământul ars. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. care trebuie să domine totul în lume. la elini. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. Altul încearcă să întâmpine. 3. Zeus. Homer. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. aerul cel mai pur îl împresoară . spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. cu braţele. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. ivită pe lume înaintea lui. Oceanul. prin legi de neclintit. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. prima lui soţie. cântând Olimpul. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. socotind totul zadarnic. care va dăinui cât zilele eterne. În jurul capului purta o cunună de stele. în urma cărora se formau munţii şi mările. cum credeau elinii. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. piatra ce se rostogoleşte către el. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. încovoindu-l. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. Într-un loc munţii se ridicau. şi Atropos. înghiţind-o pe Metis. prin trei surori. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. nici atins de zăpezi. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. Metis. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. Lahesis. La romani. ca într-un vis fantastic. 2. care tăia firul vieţii cu un foarfece. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. a fost. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc.38 Note: 1. care desfăşura firul vieţii. Hotărârile soartei. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. fără hotare. cu fulgerele în pumni. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. cunoscute de zei. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă.

Deci. mările. nesfârşit. născutul din titani . trona pe muntele Olimp. Da. pământul roditor şi larg. Totul. cândva. Plin de mândrie privea el cerul albastru. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. Însă am să vă dau şi . domnea acuma în Olimp şi poruncea.39 ZEII OLIMPULUI eus. Să vie Hades şi Poseidon. ca şi mine. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. cu mare grabă . Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. Eu voi domni. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. împreună am învins şi împreună vom domni. să se răscoale în vreun chip. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. ce şezuse altădată ascuns în Creta.. El. asemeni unui mare rege. Şi fraţii s-au înfăţişat.. şi dacă îşi dorea ceva. Suntem stăpâni. Poruncea pe voia lui. totul era al lui. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. să-i pedepsim ne-ndurători.

. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. ce sta sfioasă-n faţa lui.. pline de peşti săgetători. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. mângâind-o blând pe păr. de alta fluvii. Focul. şi din această pricină nu are voie să se stingă. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. din răsărit în miazăzi. sora lui cea mai mare. Deşi sunt mijlociu. Cei trei şi-au împărţit puterea. care-i fusese hărăzit.. cu Tartarul întunecos. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus.40 vouă câte-un ţinut. Zeus s-a aplecat spre ea şi. întrebând ce porunci le dă. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. focul.. şi-a hotărât-o de soţie.. Eu sunt mai mare. eu îmi voi păstra cerul. să-l cârmuiţi. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. De o parte-i cerul luminos. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. din miazănoapte-n asfinţit. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. dar Zeus a rămas stăpân. Mai rămăsese numai Hera. mări întinse. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta.. şi de-alta tot ce-i sub pământ. să mi-l vegheaţi. Voi trageţi ce v-a mai rămas.. mijlocia. din fluvii şi izvoare. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. iar lui Poseidon apele din mări. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. după cât se povesteşte. de unde poţi cuprinde tot. primul fecior născut de Reea. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. care înseamnă viaţa în oricare cămin. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. şi. Zeus i-a încredinţat Hestiei. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. Iată.. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă.

pe Atena. astfel... Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. socotindu-l cu ei pe Cronos. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. zeiţa Metis. biata. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea.41 pentru nuntă. zei din cei mari. acesta a şi înghiţit-o. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Titanii au fost doisprezece. dac-ar fi trăit. va naşte-n primul rând o fată. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. care-şi mânca odraslele. de-a doua mână. Şi se ţinuse de cuvînt. Totuşi.. Şi. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. apoi va naşte un băiat. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. suntem puţini numai noi şase.. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. precum fusese voia lui. pe toţi. pe Metis.." Şi a chemat-o pe Atena. fiica lui cea dragă. urma să nască pe Atena. nu se născuse ca oricare. a rostit el spre ceilalţi zei. deci. Şi-acum pe cine voi chema ?. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. auzind ce-i urzise Moira. Zeul Uranus. Zeus a tremurat de spaimă. a tresărit deodată Zeus. ce are soţul său de gând. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. cugeta Zeus. Copilul era chiar Atena. pe ea o voi numi întâi!. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. urmând şi el pilda lui Cronos. A!. mai mulţumit ca înainte... — Numai aşa puteam să fac. ba şi o serie de cortegii. copila mea cea mai iubită. destinul neînduplecat. Zeus a poftit-o la el pe Metis. Trecuse vremea cuvenită. A înghiţit-o. i-a răspuns că soţia lui. până-n ziua când Metis. înstelatul. reîntors acasă. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. A trecut timpul. ci-n nişte-mprejurări ciudate. cu pruncuşorul ei cu tot. şi Metis trebuia să nască. să ne-nsoţească pe noi toţi. «ochi de-azur» . Neştiind cum să-şi A . să i se-nfăţişeze lui.. Până să înţeleagă. Totul era orânduit. zei olimpieni.

Când a izbit securea ţeasta. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ.. Ochii zeiţei. neliniştit. cum spun legendele eline. Olimpul. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. Iară Atena. El era meşter priceput. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. Marea. şi de uimire.. Atena. Hefaistos.42 potolească această mare suferinţă. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. erau albaştri-verzi. cât era de mare. — Bine. pe tine. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. a spus zeul stăpân.. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. mai ales când se supăra.. soarele cel strălucitor. iată. pe frunte coif. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. s-a ivit o zeiţă mândră. în muncă sau în bătălii. cu o secure ascuţită. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. Din creştetul nemuritor. . Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ.. cât a putut.. Ba chiar şi Helios din cer. făuriţi parcă din azur. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . de-asemeni. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. cu tăiş bine ascuţit. Cu Zeus nu era de glumă. să stea pe veci nemăritată. mai ales. Despică-mi fruntea mai curând. Zeus. Înăbuşindu-şi în el frica. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. nou-născută. a vuit. purtând o platoşă de aur. Nu pot să rabd durerile. era atât de frumoasă. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. la porunca-ţi. avea o fierărie-n Lemnos3 . Pământul s-a cutremurat. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. fiul titanului Hiperion. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar.

nu ştiu cum. Asta spunea zeiţa Hera. văzându-l cât e de urât. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. Hera. dar Zeus se răstea grozav. pe un pitic numit Chedalion. acolo-n fierărie. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Dar cum era de priceput. pe Atena. S-a ridicat încet. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. Era frumos. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. l-a scăpat. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. înalt şi zvelt. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. din mâini. povestea că într-o zi. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. dar zvânturat şi cam neghiob.. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. altfel se sfărâma de tot. Unul dintre băieţii Herei era urât. şi astfel a rămas beteag. însă încetinel la minte. sub mări. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. pe care Hera îl dăruise soţului. frânt. Mama sa. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera... Celălalt fiu. bătută-n stele de argint. Băiatul l-a rugat să tacă. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. Doi dintre ei erau ai Herei. soţia marelui Ocean. când şi-a născut băiatul. era chipeşul tânăr Ares. ca pe-un pietroi. Zeul acesta era şchiop. după această întâmplare. Apoi. dar şi zeu peste meşteşuguri. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. Peste o vreme. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. Copilul s-a lovit cam rău. iar celălalt frumos la chip. Era acuma şi mai şchiop. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. Norocul lui a fost că Tetis. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. Era L . Cuvântul nu şi-l respecta. s-a întors iarăşi în Olimp. când era mic. l-a prins în braţe pe copil. Picioarele i se urneau cu greu. când băiatul se înălţase binişor. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. Poate mai mult ca o răsplată.. L-a aruncat. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. să-l înece.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. Nu ştim ce pricină era. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. cea cu picioare de argint. Zeus s-a supărat mai rău. sub trupul lui voinic. Trupu-l durea mai peste tot. ologule ? i-a răcnit el.

călătoriilor pe mare şi pe uscat.. în Olimp. sânge vărsat şi lacrimi plânse. de nu erai feciorul meu.. Mă ostenesc peste puteri. Unu-i urât. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. stăpânul lumii. zeul războiului hapsân. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. care aduce doar prăpăd. altul neghiob. încât nici noaptea nu putea să doarmă. i-a rostit Zeus fiului. şi Hera nu mai poate-avea. dar şi isteţ. Aşa stând lucrurile. Găsindu-şi deci acest motiv. — Sunt zeul cel mai oropsit.. bun de negoţ şi bun de gură. eu port umbrele celor morţi. atât de hărţuit. ca şi pe pământ.. zeiţă din Arcadia.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. era veşnic pe lângă tatăl său. Crud precum eşti. se plângea Hermes celorlalţi zei. zeu al negoţului. Şi ea i l-a născut pe Hermes. şi totuşi. Iar noaptea. De dimineaţă-n zori mă scol. Era. curăţ palatele lui Zeus. chiuind. cu care dânsul se născuse. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului.. discordie şi bătălii.. şi hoţ. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares.. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. să caute sfadă şi măcel. săvârşit fără chibzuială. Toţi te urăsc. la zeul Hades. în ceruri. de mult te-aş fi gonit din cer.. privind în urma lui. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. hoţiei. o să-mi mai iau şi-alte soţii. Chiar tatăl său. precum spunea el însuşi. născocitor. Apoi alerg la el. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. când vă odihniţi. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . Doresc să am odrasle multe. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. Una din ele a fost Maia. Pentru aceste multe daruri. şi-a luat curând şi-alte soţii. sub pământ. . îşi zise sieşi. şi al născocitorilor. jos. Zeus. s-a repezit cu suliţa către pământ . şi mincinos. Zeus. cu tot necazul Herei. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean.

fără a fi prinsă de fundul mării. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. nici de ţărm. eu. din slăvi. atât erau.. fiindcă pe Zeus nu-l iubea.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. numit Piton. adică-n insula de piatră. zvârlind flăcări asupra ei. de Hera. giganţii cei îngrozitori. care o urmărea pe Leto. după o clipă de gândire. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. Nebună de mînie. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. — N-ai teamă. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. Gheea nici nu vroia s-audă. în dureri. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu.. — Îndură-te. — Bine.. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. Să meargă deci în insulă. insulă de piatră. şi te-oi slăvi. mama zeului. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. căci nu ştia să-noate-n mări. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. Insula s-a temut întâi.. a răspuns ea.. pe care-i prevestea Uranus.. Nemaiştiind ce poate face. Planul urzit.. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. o Gheea. şi nicăieri nu putea naşte. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. Umbla pe drumuri grele Leto. Leto s-a dus la un oracol. cum o numeau vechii elini. părea că este nimicit. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. să-i ceară adăpost. a mai rostit zeiţa Leto. Totuşi Hera nu A . îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. plângând cu jale. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. defel. Şi Leto rătăcea întruna. şi n-am păşuni. Nici iarba nu creştea pe ea. — Am auzit.. cu ruşine. şi n-am livezi. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. decât pe propriii ei feciori... Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. Nici Piton n-o putea ajunge. atunci mă învoiesc!. Şi amândouă-au uneltit. de când îi răpusese fiii. Leto. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. Era o insulă pustie. A cerut ajutorul Gheei. Când va vedea că sunt de piatră. şi-atuncea mă voi cufunda. — Îmi juri tu asta.

S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. care-i întuneca vederea. Erau. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. deci. Fata s-a înălţat pe clipă. pe dată. văzând pe Leto suferind. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. dată de argintia lună. pe Artemis. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. Iar Zeus l-a numit. până atunci. copiii. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. s-au adunat în jurul lui. ambrozie. toată din aur. Olimpul mai primise. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. când va intra dânsu-n Olimp. Când s-a născut zeul Apolo. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. nici în Olimp. s-a prins bine de fundul mării. de piatră. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. aflând de-atâta suferinţă. Şi zeiţa a fost mişcată. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. alţi şase zei : Atena. să-l nască şi pe Apolo. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. de nouă coţi. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. Pe celălalt copil al Letei. iată. a dat sprijin măicuţei sale. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. Ares. nectar şi flori. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. cerându-l oblăduitor. insula a şi înverzit. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. Şi ea. Ştia să cânte minunat! Muzele.. văluri albe. foarte-nalţi. Prin doi stâlpi. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. Toţi zeii s-au mirat privindu-l.. . Avea în jurul frunţii raze. Hermes. în sfârşit. Apolo şi Artemis. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. la rându-i. cele nouă muze. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii.46 s-a lăsat. să se ridice în picioare. Hefaistos.

cum se numeau. cea jinduită deopotrivă de muritori. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. ce se numeşte „în corimb". Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. Leto – zeiţa cea tăcută . Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . din aurul cel mai curat. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . danţau. mlădii. Ele s-au prefăcut în spumă. Acolo s-au născut giganţii. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . năuci de-atâta frumuseţe. lăsând perdelele de nori. zeu. pe Uranus. S-a însoţit cu zeul faur. pline de graţie. în sfârşit. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. erau cu toţii doisprezece. s-au pogorât în jurul ei. în timp ce muzele îi D . Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. Era Dionisos cel vesel. Selene – argintia lună . Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . zeii s-au ridicat cu toţii. Hefaistos cel priceput. harnic. şi graţie. în Olimp. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. Temis – copila lui Uranus. ca şi de zei. Dar asta nu-l mai mulţumea. cu multă grijă. Zeii Olimpului6 . De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . după cât se povesteşte. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. Iară zeiţele-anotimpuri. zeiţa a tot plutit pe apa mării. dar Moira hotărâse altfel. şi gingăşie. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. să nu se vadă înăuntru. acuma. Ba. ocrotitorul podgoriei.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. sau horele. de-asemeni. modest. însă schilod. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Horele străjuiau Olimpul. Charitele subţiri. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. Era divina Afrodita. Purtată de Zefir. într-o pieptănătură mândră. sângele i s-a scurs în ţărână.

alcătuind cortegii mândre. sau pedepseau pe muritori. ce-i însoţeau pe olimpieni. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. . când petreceau sau se luptau.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare.

dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. este o sublimă pildă. pentru că ei erau neam de zei. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. scandându-le apoi. după cum spune legenda. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. unul pentru ţinuturile subterane. Zeus se supăra pe necredinţa altora. în dauna supuşilor. aveau dreptul. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. . Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. şi forţe sociale. pentru că dezvăluiseră faptele rele. El cerea să fie slujit şi. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. în parte. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. beneficiind şi ei de toate bunurile. bătrînul aed orb.. deci. care străbăteau toată Elada compunând. dar şi grindina nimicitoare. rolul regilor de mai târziu. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. la diferite popoare. ca înseşi forţele naturii. aceştia nu aveau voie să cârtească. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. făcându-se că le proslăveşte faptele. consideraţi un fel de basilei. Amândoi erau straşnic chinuiţi. în primul rând pentru că erau din neam ales. cei care. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. de asemeni. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. a marilor conducători de triburi. Erau nemuritori. pe care el le putea însă călca oricînd.Hades şi Poseidon. ca şi stăpânii lor. Homer. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. De pildă. fără a li se putea cere socoteală. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. Dar curând intră în acţiune. alături de forţele naturii. trecând. în cursul dezvoltării ulterioare. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". prin personificări din ce în ce mai pestriţe. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. se asemănau aristocraţiei gentilice. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori.. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. şi altul pentru întinsul mărilor. Ceilalţi zei olimpieni. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. fără a fi pedepsiţi. Zeus. să stăpânească. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. Bunăoară. care se afla la curţile basileilor elini. că poate înşela fete şi femei pământene. sămânţă de titani. acompaniaţi de liră. afară de Zeus . şi a poetului Hesiode de un altul. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". ca şi zeii. care făcea să rodească natura. La începuturile istoriei. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. de basilei. pe baza vechilor cântece şi legende. mari poeme epice. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. Cu amară ironie. să calce eventual legile şi morala. Fiind deci de origine divină şi ei. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale.49 Note: 1.

cele două elemente de bază în viaţa omului. 7. Marx. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. au trebuit să moară încă o dată. are înţelesul de fată . trăsnetele şi tunetele asurzitoare. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. pag. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. 8. 2. pe baza legilor naturii. în chip tragic. zeul luminii. Leto este numai o zeiţă a nopţii. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. 4. Poseidon-Neptun. Hestia-Vesta.) 5. 3. 6. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. sau să se înalţe în slăvi. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Acest nume i s-a dat. Hera-Junona. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic.. I. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. noaptea trecătoare. Demetra-Ceres. 9. între altele. Apolo-Apolo. în „Dialogurile" lui Lucian. copii. 417. zeiţa Leto. cât ai clipi. Fr. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. care sunt fiicele lui. El guverna anotimpurile. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. E. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. Mai târziu.P. într-o insulă din mijlocul mării. „Opere" voi. în chip comic. fiu al regelui Troiei. La vechii elini. după cum vom vedea în alte poveşti. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. Hades-Pluton. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. tot el guverna lumina şi întunericul.L. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. Dionisos-Bachus.50 crivăţul aspru. aşa de repede. Buc. la romani.P. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. în spiritualele sale „dialoguri". de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. Noaptea. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. Hefaistos-Vulcan. tânâră. . Ares-Marte. face loc în zori luminii solare. astăzi stinşi. fulgerele. 1957. Afrodita-Venus. Tot astfel. Ganimede. ce i s-a adăugat Atenei. Atena-Minerva. în legendele eline. (K. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. Engels. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. întunericul originar al haosului. Numele grecesc : Palas. curată. Artemis-Diana. vara şi toamna. Charitele – cele trei graţii. Hermes-Mercur.

Mai mult. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. de-un muritor şi de un zeu. cu armele.-n Tartar. dar nu erau nemuritori. dacă aveau această iarbă. giganţii. Şi nu e nici o îndoială că ei. dorind să-i apere de moarte. Dar. răpuşi cu armele. făcuse tainic nişte vrăji. solzi. Picioarele lor colosale aveau. fiindcă îi închisese pe fiii săi. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . Purtau bărbi lungi şi plete dese.-n acelaşi timp. zeiţa Gheea. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. plin de ruşine. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. din Olimp. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. ucişi. în loc de piele. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. ce le cădeau până la glezne. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. giganţii nu cădeau învinşi. Ea mai avea nişte feciori. Şi ei crescuseră cât munţii. precum fuseseră titanii. titanii. încă de pe atunci. luna să îşi acopere Z . Puteau să fie doborâţi. decât dacă erau loviţi. giganţii. Şi mama lor. curse din rana lui Uranus. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. Şi ei aveau puteri uriaşe. de aur. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. Fără să piardă vremea. În urma vrăjilor zeiţei. luând forme înspăimântătoare.

În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. izbit de două ori în trupu-i. — Degeaba eşti uimit. Zeus. cu un urlet groaznic. Îl ocroteşte vraja Gheei. sclipitoare. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. zeiţă a eroilor. care-i ferea de lovituri. căutând acele buruieni. Heracle. Zeus era mai liniştit. cu un văl negru.52 cununa-i mândră. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. cu un mănunchi de fulgere. Dar. îşi lumina drum pe pământ. iată. un luptător voinic. viteaz şi neînfricoşat de moarte. până în Tartar. Dar. de-un zeu şi de un muritor. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. înţelepciunii şi prudenţei. gigantul. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. în afund. Însă Alcioneu. În astă vreme. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. aruncând fulgere din cer. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. peste stânci. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. în loc să cadă la pământ. împotriva farmecelor Gheei. Noroc că se găsea acolo. apoi cu torţe mari. Primejdia se spulberase. argintie. El le-a găsit. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. aprinse. Să staţi şi voi lângă titani. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. Heracle2 . să ajungă până în Olimp. i-a rostit ea. şi ai să-l nimiceşti L . nepătruns. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. şi treceau dincolo de nori. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. Izbeau cu suliţe. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. Lăncile lor brăzdau văzduhul. Alcioneu. ca să-i învingă pe giganţi. Pe urmă. unul dintre dânşii. Numai şiretul stăpân. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii.. Zeus îi înfrunta cu furie. tăioase.. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. cu lancea-n mână. Atrage-l în tărâm străin. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. şi Atena. albe. ca pe nişte neputincioşi.

şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. Poseidon. — Alcioneu e doborât. lângă mare. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut .În acest timp. Ares şi Hefaistos. au strigat ei. Zeus. Zeus . şi vrând să-l scape pe Heracle. care erau gata să-l prindă pe Heracle.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. unii din ei cerându-le chiar de soţii. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. Şi le-au mărturisit iubirea. plutind pe un nor de aur. cu ură mare. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. Hermes. prăvălindu-l într-o groapă. cu câteva săgeţi. n-a stat să piardă nici o clipă. pristavul lui cel de credinţă. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . nouă giganţi. a aruncat şi el un fulger. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. să-l răzbunăm. s-au repezit după erou. Heracle a ţintit de-asemeni. ducîndu-l în Sicilia şi. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. . Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. Dulcea zeiţă Afrodita. Zeus a poruncit să plece Hera. Zeus... Uitându-şi ura pe Heracle. . Heracle s-a făcut că fuge . au ajuns repede în drumul giganţilor. sub lovitura lui Heracle. s-au prefăcut şi ei în munţi. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. Legenda spune că giganţii. a trântit peste el un munte. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. în ei. pe Heracle. iubita lui soţie. băgând de seamă asta. sărind din muntele Olimp. din slavă. Artemis. stăpână peste dragoste. vicleanul. Ele au ascultat porunca şi. înstelatul. şi Afrodita cea gingaşă.53 curând. grămadă. pierind acolo. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . Lovea mereu cu trăsnete.

se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. din toată încordarea trupului şi a feţei. deşi. Heracle. căutând un sprijin. urmând pe Hesiode. să-l facă prizonier pe veşnicie. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. cu o mare plasticitate de imagini. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. Cel care.54 Note 1. îi descrie în versurile lui pe giganţi. ce se numea Alcmena. în insula Sicilia. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. . Heracle va dobândi mai târziu. 4. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. Gigantul. este poetul Apolodor din Atena. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. nemurirea. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. La început muritor. în splendide basoreliefuri şi statui. 3. ca şi pe amforele vechi. prăbuşind deasupra lui un munte. nu poate să se opună elanului zeiţei. se vede că se luptă cu deznădejde. cu un genunchi la pământ si un picior întins. în marmură sau în ceramică. ca o răsplată a vitejiei sale. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. 2.

Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. fierbinţi de-atâta pălălaie. orice li se ivea în cale. în şuvoi. Iară pe capete. întâi cu Cronos şi titanii. Iar mâinile-i puteau s-atingă. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. şi alta – răsăritul rumen. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. U . O linişte înşelătoare. cât jumătate de pământ. Cu capul ajungea. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. până la stelele din cer. îndată. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. Gâtlejurile lui adânci. apoi cu ceata de giganţi. una – apusul argintiu. sau răgete de lei flămânzi. după aceste lupte date de zeii olimpieni. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. se ridicau. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. pe nume Tifon1 . flăcări ce mistuiau. iară pe alţii-i nimicise. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. Din boturile de balaur ţâşneau afară. Deasupra umerilor largi. se pare. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. cum încă nu se mai văzuse. Tot un gigant. Picioarele nu-i oboseau. se aşternuse linişte. cu şuiere. Era atât de mare Tifon. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat.55 TIFON n timp.

ei au ajuns până-n Egipt.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. cântând din liră-ncetinel. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. fără măcar să mai respire. Ba. a tot fugit până în ţara Siriei. S-au repezit care-ncotro. Hermes. altu-n şacal. învins. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. căci el s-a ruşinat să fugă. care se înălţau din coapsele gigantului. ascunşi pe unde s-a putut. toţi s-au preschimbat. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. l-au prins pe Zeus curmeziş. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. Dar aici. Dar oricît a mai cercetat. pe umeri . S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. Unul în ţap. în animale fel de fel2 . Atunci. dac-ar avea. Atât erau de-nspăimântaţi. Fugind necontenit. dup-atâta spaimă. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. l-a zvârlit într-o peşteră. Zeus. a fost fiul lui Zeus. Apoi l-a luat. Acolo. pe cât se spune. ceilalţi zei tremurau ca varga. Şi au rămas tăcând chitic. L-au strâns şi l-au înlănţuit. Tifon. ascunşi în trupuri de dihănii. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. Zeus căzuse prins . uşor. Cel care şi-a venit oleacă în fire. Atât era de fioros. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. în uliu. să nu mai fie cunoscuţi. a-nceput. El nu a pregetat o clipă. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. lupta cu monstruosul Tifon. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. S-a războit cu vitejie. L . nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. şarpe şi broscoi. Şerpii.

. Făcând un semn către Olimp. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. tocmai sosea la peşteră. pân-au ajuns în nişte munţi. Vă voi lovi fără de milă. după poveştile eline. Fumul fierbinte. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. lin. nu-i decât răsuflarea lui. De vreţi. să fugă în Sicilia. copleşiţi de . — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. cu toţii. tras de doi cai înaripaţi. cumva. Munţii s-au înroşit de 3. Războiul a reînceput. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur.Gigantu-i răspundeadea.. neputincios. v-o spun de-acum. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. Totuşi.. urlând de supărare. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. vă azvârl în Tartar. prefăcându-se în vultur. însoţindu-se cu lira. sau. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. Dar eu. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. Tifon. învins. Totuşi de atâtea lovituri. că vă voi pedepsi amarnic. Aici Zeus l-a prins din urmă. cu glasul său fără pereche. după o astfel de victorie. puternici şi voioşi acum. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. drept coarde. ce se numesc astăzi Balcani. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. Iar Zeus s-a şi ridicat.57 la lira lui. care iese din craterul vulcanului. Şi monstrul. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. spre cer. orbitoare. Vă veţi căi atunci amarnic. nervii unui zeu. N-o să puteţi. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. şi mai rău. S-au întins mese-mbelşugate4. am să vă salt în sus. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. dar o să fie prea târziu.. a rostit Zeus într-o zi. Când el se-ntoarce sub povară. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. Nimica nu-i mai tulbura. Iar când tăcea zeul Apolo. la pământ. trupul lui Tifon sângera. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. dacă m-oi necăji. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. mult slăbit. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. gemând mereu. cu-ntreg pământul şi cu marea. tare. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau.

gemând. Zeus. Cerul senin s-a-nvineţit. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. nu – mă tem de tine! Eu.58 spaimă. care-ncotro puteau. nu ştiu să mă tem!... Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. Pământul a vuit adânc. Vieţuitoarele-au fugit. cu ochi semeţi. . Zeus. şi-a glăsuit. privind în sus. Numai o fiinţă a rămas.

socotite sfinte. De asemenea. 5. Clio – muza istoriei. Terpsihore – muza dansului. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. Erato – muza poeziei de dragoste . clădit din marmură. zeiţa memoriei. între Tifon şi Zeus. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. după victoriile împotriva titanilor. de frica lui Tifon. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. Pe Partenon. Melpomene – muza tragediei. 4. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. În timpurile de odinioară. templul magnific din Atena. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). adică munţii însângeraţi. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. 2.59 Note 1. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. Gigantul Tifon. până în Egipt. petrecând liniştiţi în Olimp. erau adeseori înfăţişaţi zeii. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. din vremea când zeii au fugit din Olimp. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. aşa cum ni-l descriu poeţii. 3. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . giganţilor şi a lui Tifon. Euterpe – muza muzicii. Cerber – paznicul Infernului. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. când monstrul a smuls munţii din loc. . era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. Talia – muza comediei. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera.

ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. Iapet. Uranus. cutremure. Iar Prometeu. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. cum vor ei. Z . nepăsător la întrebare. pe umăr. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. cum proroceşte Prometeu. fusese aruncat în Tartar. pe-un titan.. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Unul din ei.. îi făceau uneori necazuri. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. Avea şi-aşa multe necazuri. Doar cei de jos. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. pe cât spune legenda. Atlas. căci ba cârteau. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin.. Iapet era. bolta înstelată. Nimic nu-i mai stătea în cale.. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. Încă de mic. avea.. întotdeauna. la rândul său. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. de pe pământ. al Gheei şi-al cerului înalt. purta. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră ..-nţeleaptă. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. fiul pământului. Celălalt. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. pe nume Meneceu. ca tată. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape.

ce semăna leit cu zeii. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. Atena. Gândul lui a-nceput să zboare. De-aceea. să trăiască. în stare să conducă bine. S-a apucat apoi de lucru. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. ce semăna leit cu zeii. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. Palas-Atena s-a-nvoit. vreo pasăre. de bărbat2. ce se chema Epimeteu1. Dar omul. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. decât doi fii. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. muncind cu grijă şi cu migală. pe Prometeu. nu îi era deloc pe plac. să-şi caute hrana. C . un corp de om. Iapet. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. după cât se spune. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. ca orice fiinţă pe pământ. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. îndatorat. nou creat din tină. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung.61 Nu mai avea tatăl. şi-altul mai mic. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. ascultându-i glasul. Omul a căpătat şi cuget. şi să-l slăvească-ntotdeauna. omul a început să umble. care ţâşnea dintr-un izvor. să-i stea supus. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. A făurit.

Şi-au mers. la Mecona. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. pristavul din Olimp. stăpânii din Olimp. dacă fiul lui Cronos. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. Prometeu.. În sine. precum le poruncise Zeus. Dar. este atoateştiutor.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. să se aşeze în grămezi. care le-ngăduie. — Vom hotărî noi. au pornit grupuri spre Mecona. Carnea. au mers ei cale lungă. dar nu prea multă. — O să vedem acolo noi. prin Hermes. aflând vestea asta. la sfârşit. pentru că sunt bun şi drept. Hermes. tăiată în bucăţi. am să vă dau. zeii.. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. într-o zi Zeus a poruncit. mai ales. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. sau alţii-s mai isteţi ca el. Nu doar altare. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. Se temea. pe loc. ca hrană. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. prin sfetnicul său de credinţă. s-a încruntat de la-nceput. plutind pe nori de aur. Duceau cu ei un taur mare. Prometeu i-a chemat pe oameni. Venind şi ziua sorocită. titanul. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi.. oamenii. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . să se adune oamenii într-un loc. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. ci şi temple.. când vor ajunge la Mecona. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. le-a rostit... Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. a glăsuit măreţul Zeus. care se numea pe vremea de atunci Mecona. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. Altare mândre ne-or zidi. cu milă. să vieţuiască pe pământ.

Zeus putea să dovedească celor de faţă. Zeus cel puternic. pe Prometeu. mică. încruntat. şi alta. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. coarne răsucite şi nici un pic. O!.." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. Nimeni. gras. Carnea e împărţită-n două. pentru zei. a glăsuit titanul. El a pus deoparte carnea..63 pentru oameni. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. — O iau pe asta!. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. fiindcă-au hohotit. neatinsă. a rostit. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi.. cu păr ca neaua de curat. şi-au plecat ochii ruşinaţi. Ce pedeapsă-i va veni!. a-ntins hulpav mâna spre ea. şi o grămadă pentru oameni. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. bucăţile cele mai bune. care. va fi mare. A înţeles că s-a-nşelat. copite. Zeii.. stăpânul a nimerit numai ciolane. bieţii.. după voie. Însă. El singur.. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. lasă.... îşi spunea Zeus. s-au ridicat către Olimp." În vremea asta.. . Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata.. zei şi oameni.. Nimeni nu o să scape teafăr. Dar.. că nu greşeşte niciodată.. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut.. şi las-acolo. şi oamenii-au pornit pe cale. nesilit de nimeni. un pic de carne. Însă nu mai avea ce face. fiu de titan. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. copitele. scormonind sub seu. desigur.. tigva cu coarne răsucite.. pe Zeus cel nemuritor. Acum era clipa cea mare. îl va ajunge o pedeapsă. Nimeni nu va scăpa. să aibă. unde erau bucăţile bune de carne. grămada pentru sacrificii. râzând şi chiuind voioşi. taurul este înjunghiat. Era un taur mare. era de râsul tuturor. El. atins de lăcomie. alesese acea grămadă. Zeus. Alege singur. Mai repede decât se-aşteaptă. fierea şi stomacul. ce mânca. pe norii lor de aur.. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. — Zeus.. „Dar lasă.. acolo. într-un alai măreţ.

în Olimp. mânios pentru ocara îndurată. în mâna stângă. fiindcă m-ai îndârjit destul. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. cenuşă şi scântei.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. pe-un pat moale. de spaimă. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. roşii. cel dintâi. A stat şi-a aşteptat o vreme. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. Şi-aşa. în repetate rânduri. şi-a îngăimat ceva prin somn. Avea cu el.. du-te. să-l dea şi oamenilor săi. cumva.. Sălăşluiesc numai în peşteri. pe mâine şi poimâine. Focul ardea domol pe vatră. tot or să capete acest foc. Deodată. scăldată toată în sudori. măreţe Zeus. Sunt doar pescari şi vânători. Acum. ce se găseşte. Luase tulpina asta verde. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic.. Hefaistos s-a întors pe-o parte.. Zeus îl amâna cu vorba de azi. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. Dar Zeus. repede. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. prea îndrăzneţ. În fierărie. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. Dar Prometeu.. Altul. Eu nu-l trimit jos. căutând.. N . l-a luat pe Prometeu la goană. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. cu trupul greu şi obosit... Hefaistos sforăia dus. Deci du-te.Focul acesta e ceresc. spumegând. în toiul nopţii următoare. focul. pentru stăpânul din Olimp. îndură frig. Mănâncă fructe din copaci. îndură beznă. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. titanul a pornit la drum.. până n-apuc să te lovesc pe tine. Oamenii-n vale pot să piară. auzind un zgomot. Apoi s-a repezit afară. Eu vreau să-i văd meşteşugari. cu pâlpâiri albastre. şi focul tot n-am să ţi-l dau. şi dacă or avea şi focul. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. nu era unul dintr-aceştia. s-a dus la el încă o dată. însă atunci sub chip de trăsnet. că oamenii. după-ntîmplarea asta.. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. Prometeu s-a oprit puţin. şi pentru asta au nevoie de focul tău. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. precum spune legenda. ar fi cerut grăbit iertare. zăvorit bine. până la urmă. — Eu una ştiu. pe pământ... — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. Prometeu. acum.

nu-s de vină eu. Zeul meşteşugar făcuse. Apoi să mi-o înfăţişezi.. Dar despre asta. Hefaistos. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. galben. roate. Prometeu m-a furat în somn. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. arme. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar.. până ce-a ajuns în văi. Pe urmă vine rândul său. în uşa fierăriei. dar chip să aibă de zeiţă. — Când îţi vei termina lucrarea. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. neagră. ai să-mi faci. tot ce vor. A tot fugit neobosit. — Mă duc numaidecât... în Olimp. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. în barba-i deasă. mulţumit că scăpase aşa de uşor. — Stăpâne. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 .. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. zâmbind viclean.. care făcuse primul om. Sînt învăţaţi de Prometeu. A chemat oamenii la el. Să spui că-i din porunca mea.. prin păduri. Acuma. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. făurare.. iar tu să-mi făureşti femeia. o fată. Îşi fac unelte. să chemi toţi zeii. cu cele mai alese daruri. pe câmp.. aşa de tare. luând pildă de la Prometeu. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. focul ardea vioi. corăbii. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. căci vreau să-i fac şi eu un dar... Şi-acum. alte mormane s-au aprins. Prometeu a făcut bărbatul. că pământul s-a zguduit până-n străfund. Prometeu a fugit prin noapte. titanul care ne-a trădat.. Dar cum s-a văzut arzând focul. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. S-a apucat însă de lucru. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. cu negrăită bucurie... Surcelele au pâlpâit. Acolo s-a oprit din fugă. a zis fierarul.. celui ce-i ocrotise iar. în peşteri.65 Noaptea era adâncă. cea dintâi fată L . a mai rostit Zeus încet. pe munte. Hefaistos a dat din umeri. vom mai vorbi noi amândoi. însă.. precum îi poruncise Zeus. pe de-a rândul. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. Nu pricepea ce vrea stăpânul.. din apă şi ţărînă. să vadă el cum i-am lovit. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele.. case. Să fie fiinţă muritoare. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. Din grămăjoara asta mică.

frumoasă fată. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu.. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. . a coborât pe pământ. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. de gingăşia. Ba da. În acea clipă. condu-o pe pământ. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. — Hermes. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. oricât sunt de ispititoare. luând-o de mână. Pandora. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. Ea . s-a îndreptat către Epimeteu. după ce te-i căsători. i-a dat şi vraja ochilor. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. Prometeu sta prevăzător. făcute chiar de mâna ei. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. Zeul pristav. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . soţie. la rândul său. şi-acela era titanul Prometeu. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. zâmbind. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. cu straie şi cu alte daruri. dar eu o vreau. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. Bărbaţii.66 muritoare. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. — Când Zeus ne trimite daruri. feriţi-vă de vicleşug!. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. ca un fulg. a glăsuit Zeus. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. a spus el către muritori. Numai Epimeteu.. Bărbaţii s-au ferit în lături. închisă bine c-un capac. i-a dat copilei glasul lui. ascultându-l pe Prometeu. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. Zeus. titanul. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea.. cât mai ales. — Te vei numi. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. Deşi era vrăjit de fată. zeul cel şiret. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. mângâietor şi subţirel. glasul ei şi de dulceaţa ochilor.. ca răzbunare.. Eros a tras.Iar Hermes. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. unul a fost. I-a ţesut astfel de veşminte. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. frate bun al lui Prometeu.. a mai rostit stăpânul.

foamea şi setea. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. s-au răspândit care-ncotro. i-a strigat el neînfricat. a răsărit şi crainicul.. ca s-o aducă pe pământ : rele. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp... Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. molimele negre. suferinţa.. zburând în cete. Dar Prometeu. Dar prea târziu se deşteptase. acesta este darul ce îl trimite. ba chiar şi moartea.. Credea că-s daruri preţioase. S-au răspândit minciuna. Zeus. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. era şi supărat pe Prometeu. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. în primul rând. Năpastele se înălţaseră... a spus. s-a-nfuriat înspăimîntător.. pe pământ. A . — Aduc cătuşele. Şi le-a adus. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora.. în restrişti. să ştii. Ce-i drept.." — Să vie Hermes!. grija. care crease primul om. Când colo. şi lumea le purta în cârcă. firavă şi cu aripi slabe. să le-ncolţească-n cugete. ura. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie.. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. ar trebui să-i ocrotească. din acea cutie s-au ridicat. necazul. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii.. în ceasuri grele. Zeus. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. durerea. Nu-i demn. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. Toate cu-nfăţişări de spaimă. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. şi lanţurile. — La poruncă!. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. nenorociri şi boale. şi pironul. hâda moarte. lesne de înţeles. văzând aceasta. ba şi-un piron mai lung şi gros. a şi trântit la loc capacul. stăpânul. — Aduc! s-a repezit fierarul. înaripate. însă mute. prin mâna mea. pe care el. ce-o adusese din Olimp.67 — Iată. — Hefaistos! a poruncit. zavistia. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat.

. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. a spus pristavul deîndată. pe-un vârf de stâncă. se vede Zeus. până pe Elbrus. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. stăpâne. Prometeu. Marea se tulbură şi fierbe. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. Ştie că şi-a-mplinit menirea. zi de zi. cu fulgerele-n mâini. Pământul. se crapă. Cerul ca smoala se despică şi sus. Furtuna se dezlănţuie. Şi-ntr-adevăr. n-a scos din piept nici un suspin. stăpâne. blestemat să fii. din Olimp. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. cu ciocul său încovoiat.. fiul lui Iapet. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. slugile mele credincioase. Aici. fii blestemat. şi el o să-ţi sfâşie trupul. Chemând pe cele două slugi. iară cu ciocul îl sfâşie.. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. Beznele nopţii-s risipite. — Vei sta pe stâncă mii de ani. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. din cer s-a auzit un glas.68 — Voi. cu mult mai sus de nori. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate.. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. colţuroasă. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. Sunt focurile. mai sus. Iară Hefaistos. Fii blestemat. încovoiat. pe care le înghite lacom. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. sus. Legaţi-l sus. E mulţumit. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. către câmpiile întinse şi către fluvii.. în slăvi. cu cioc tăios. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. cu Forţa şi cu Violenţa. Priveşte peste zări titanul.. fără odihnă. smulgându-ţi. — Am înţeles totul. Zâmbeşte-n el. de grindină şi de zăpezi... urlând. Meşteşugarii se trudesc. pe stâncă. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. cu aripile larg deschise. zguduit. Cât a durat osânda asta. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. măreţ. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. din cer coboară vulturul înspăimântător. fără somn.. Oamenii au să vieţuiască şi peste . — O. pe-o stâncă aspră. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. Vârâţi-i şi pironu-n piept.. zeci de mii de flăcărui. legat în lanţuri. şi adăposturi şi veşminte. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . Hermes şi Hefaistos. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. Doar Zeus se mai zbuciumă.. bătut de vânturi. cu ajutorul focului. Copiii lumii se-ncălzese la vetre.. către mări. un glas puternic. titane! strigă de-acolo. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. fierarul. ars de dogori. ficatul. smulgând bucăţile de carne. în Caucaz.

Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu... Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. Zeus. însă. însă..69 mii şi mii de ani. ai să pieri!. Zeus.. Tu. ai să pieri... . până în sate şi oraşe.

de cele mai multe ori. ca şi alte popoare. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. în legendele eline. speranţa. care suferă pentru convingerile lor. ca o steluţă mică şi albă. intitulat „Palatul de argint". te mai îndeamnă. el însuşi este denumit. gravată de o mână nu încă prea meşteră. dându-i viaţă. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. fratele lui Prometeu. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. 3. Zeii olimpieni : Hera. într-un basm dobrogean. doar ea. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. ci şi în vorbirea curentă.. cu spatele la zei. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. titan. fără nici o plăcere. Pe o piatră antică. din secolul al VIII-lea. El stă lângă făptura cea nouă. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. 8. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. 5. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. pe care el a numit-o om. Expresia aceasta este deseori folosită. nu numai în literatură.70 Note 1. care licăreşte şi-ţi luminează calea.. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. să se îndrăgostească de ea." 7. ci ajută la înlăturarea lui. referindu-se la cugetătorii progresişti. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!.. 4. El purta un arc. 2. alcătuit de un autor necunoscut. În legenda elină. Karl Marx. mai ales orientale. 6. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. privesc chipul noii făpturi de lut. îl dă drept pildă pe „titan" şi . Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. după cum spune o legendă. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. speranţa. ci din imboldul curat al inimii. Hermes şi Apolo. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă.. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. însoţitoarea oamenilor la necazuri. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. variante ale acestei încântătoare legende. Astfel. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. bătută de talazuri. Unele săgeţi erau unse cu miere. în frunte cu însuşi Zeus. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. Avem şi noi. aflat în muzeul de la Neapole. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. Poseidon. Eros era zeul dragostei. Într-un imn elin. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. fiu al Afroditei. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ.

trec în zbor crestele Caucazului.. Ribera. a exclamat înflăcărat. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. ca : Goethe şi Shelley. vârful înalt. pentru că ea reprezintă. cutezătorule Prometeu!. în care.. Geo Bogza. cutezătorule Prometeu. Cutezătorule Prometeu. însângerat şi mândru. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. Fiu slăvit al unei mame slăvite.. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. pictori ca : Michelangelo. Eschil. parcă te văd. intrate în marea poveste a lumii. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. făuritor al lumii care urcă!. Salvator Rossa. te salut. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. cât de măreţ se înalţă de la pământ. de pe muntele Elbrus. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. Tizian.. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. . Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. privind cândva. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. cu fruntea ridicată spre cer. alegoric. de mai târziu. mai sus de lumea albă a norilor. În literatura noastră. 9. ci neînfrânţii fii ai pământului. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". clipă memorabilă şi fără seamăn.. de piatră. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. de fapt.. Gustave Moreau. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. cucerirea focului. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. Poeţi. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci.Te salut. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. întruchipată prin figura lui Prometeu. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece." *Numele roman al lui Zeus . din zborul vibrant al unor aripi de oţel.

Vântul când va sufla prin frunze . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . oamenii . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . vântul trimis de însuşi Zeus . deci . de la Mecona .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . În cinstea lui . o porumbiţă fermecată . cu pene negre ca tăciunii. D . pentru că se temeau de Zeus . pe-o cracă lungă .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. să-i ridice altare multe. Totuşi . Şi-n primul rând . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. spunea porumbiţa . durerea . s-au pus la cale jocuri . i-au ascultat poruncile . trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . într-o padure din Dodona . precum dorea .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . Le-a poruncit . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . faceţi aicea un oracol. el a trimis . — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . nici şopotul izvorului . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. au răspuns unii dintre ei. din acea zi .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. suferinţa şi alte rele fără număr . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . îl mânia. Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . temple mari . care-i slujeau oracolul . primite prin preoţii săi . şi să-i aducă sacrificii.

în timpul nopţii. fie că Zeus. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn.. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. Mai înainte. Acum. Z . însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. către Arcadia ferice3. pe-ncetul. văzându-şi templele . — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. când ţi se pleacă la altare. Acolo-a cerut adăpost. a vrut să-l şi batjocorească. când duc ofrande templelor. ca să râdă... cu puterea-i. şi-a ajuns în Arcadia.73 lupte . I-a dat bucate să mănânce. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. Mantia lui sărbătorească. când . un munte potopit de fiare. numite-apoi olimpiade2. Crima ta este fără margini. Era deci Zeus mulţumit . Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. concursuri şi serbări vestite . Pedeapsa mea te va ajunge. fără milă . de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. — Nemernice! i-a strigat el.. şi s-ar putea să fie-un zeu. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. A străbătut’naltul Menala. şi-a lovit. Iar uneori – e drept că numai aşa. Şi-a hotărât să îl lovească. Şi a dat semne tuturor că este el. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. către pământ ..părea ceva mai mulţumit. Ţinea . iată vine zeul Hermes şi îi aduce . ţesută de mâna Atenei. Zeus . fie c-a fost trădat. fulgerul său necruţător . pe ascuns. călătorule!". îi spune Hermes la ureche. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. din carnea unui rob ucis. veşti nu prea îmbucurătoare.. gata să-l zvârle . în Olimp . Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. Şi a pornit apoi prin lume. cu toate astea . Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. a prins de veste-nşelăciunea. — Nu râd pe faţă muritorii. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. stăpânitorul. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii.. am să pun la încercare puterea-ţi. — Temeţi-vă! le spunea aspru..

însă cu ochii cercetau. Tot cercetând cu grijă satul. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. săltau. au ajuns lângă-o locuinţă. Se arătau nepăsători. să poată înnopta tihniţi. la fel de zdrenţuit. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. murgi şi roibi. de Hermes. N-au mers prea mult. Licaon4 s-a făcut un lup. Era acum însoţit şi de pristavul său. Nu i s-a dat nici un răspuns. până când a ajuns şi în Frigia5 . de carne friptă şi fierturi. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. cu şindrilă. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. iscoditori. lăsând în urmă numai pete întunecate. Erau boi mari. gâdilau nările lui Zeus. Nemaiputând răbda ispita. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. stăpânitorul din Olimp.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. ca de obicei. oameni buni. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. Zeus. cu părul alb. mai la o parte. se prefăcea că-l sprijină. D . Hermes. Caprele. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. şi. având toiagu-n mână. Stăpâna pregătea mâncarea. aţâţătoare. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. O locuinţă arătoasă. o fiară cruntă. Prin curte mugeau vite grase. Mirosuri calde. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. Iar regele. de bivoliţă. în lungi fuioare cenuşii. un lapte gros. ţinută bine. de rugină. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. Trupul i s-a-nvelit în blană. prin ogrăzi. Fumul se ridica alene. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. cu trepte largi şi-acoperită. în chip temeinic. nesătule. tot neastâmpărate. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. Mergând aşa-ntr-o bună zi. Mergeau prin praful drumului. orişice loc – pe prispe. Aici femeia mulgea lapte. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. pe stâlpi groşi. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. zeii au intrat într-un sat. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz.

săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa.. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. Cei doi bătrâni.. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. poate. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. se numeau Filemon şi Baucis6. ce se afla pe câmp. şi-n urma lui o bătrânică. Vedeţi-vă de altă casă. Erau săraci. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. a răsturnat un vas cu lapte. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. Şi tot aşa. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. Ridicând capul către Zeus. Deşi erau atât de-n vârstă. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei.. Alături de coliba lor era un petic de grădină... Am răsturnat.. — Poftiţi!.. când iacătă o luminiţă. la-nsurătoare.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. când se măritau. tăiat în două de-un pârâu. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. Un chip cuminte de bătrân. şi mai bine. şi învelită cu şovar. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. Fetelor. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. cum este doar bătrâna Baucis.... din cauza voastră. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. Băieţilor. În prag s-a arătat un chip. Uitându-se ceva mai bine. cam coşcovită şi-aplecată. un şiştar. în anii tăi de căsnicie.. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Poftiţi în casa noastră. Mai târziu. au înţeles că-i o colibă. de unde vin şi cine sunt. dacă nu. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. au rostit ei. pentru acea noapte. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană.. aşa de buni şi primitori.

mai dornici să-i primească bine. napi. poruncile. Din ea a retezat bătrânul o felioară. păstrată pentru sărbători. Pentru că masa-ntârzia. fie cu roade din grădină. care-aveau nevoie. cu firea lor deschisă. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. nici la cuvinte sau la feţe. şi smălţuită cu ceară albă de albine. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. şi totuşi cel mai bun din casă. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. curmale. fără să cate nici la haine. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. dezvelind din cenuşă jarul .. S-a aplecat singur de şale. primitoare. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. Erau acolo nuci. apoi. gazdele. care stătea de mult în grindă. În vremea asta. nu prea groasă. Pe urmă-a luat un covoraş. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. a pus pe jar frunze uscate. ţesută chiar de mâna ei . pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. A .76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. cât timp o să pregătim masa. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. după datină. suflând din răsputeri într-însul. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. să spele. şi i-a dat drumul în fiertură. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură.. fără teamă sau plânsete zadarnice. ca pe la alţii. prune ca nişte pietre scumpe. s-a repezit la vatră. ca să-nşele vremea. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. cicoare. bună. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. fie cu sfaturi înţelepte. plin cu apă. cam învechit şi ros de timp. destul de vechi şi aromat. Focul a pâlpâit pe-ncetul. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. laviţa asta. sârguincios. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. Ba. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. picioarele drumeţilor. săraci. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. flămânzi. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. Umblând grăbită. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. Cu feţe calde. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. surcele şi un lemn mai gros. din lemn de fag. stăteau cu oaspeţii de vorbă. iar când a ars cu vâlvătaie. să-i dea gust puţintel mai bun. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire.

au pornit după cei doi zei. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Osânda noastră. Mai ales Filemon. un fagure de miere albă. Picioarele le tremurau. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. Filemon a priceput semnul. Le părea rău de casa lor. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. ce să le dea. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. Au mers ce-au mers. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. precum se cuvenea. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. S . Este destul tot ce ne-aţi dat. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. ei au să fie pedepsiţi. când zeii hotărăsc ceva. le turna vin neîncetat. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. închizând taina-n apa sa7 . ce face. s-au plecat zeilor cu teamă. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. — Taci. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. Au trebuit să se supună. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. Filemon. în înţelegere deplină..77 struguri cu boabe mari şi roşii. la mijloc. Luându-şi câte-un toiag în mâini. Ba.. mulţumit în sine. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. cum o fi. Numai că ei erau bătrâni. smochine dulci şi. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. bieţii. Atunci Filemon a-ntors capul. n-o sacrificaţi. care sclipea tăcut sub lună. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Iar gâsca era sprintenă. unde trăiseră o viaţă. în acest fel. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. a rostit Zeus. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. este întotdeauna dreaptă. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. cum să-i îmbie. un semn că este un preaputernic olimpian. Numai pe voi vă vom cruţa . o gâscă. Pentru nelegiuirea asta. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. Dar nu aveau. Şi Zeus. vasul de lut rămânea plin. Chemând-o lângă el pe Baucis.. pentru c-a fost recunoscut. Da-n locurile cunoscute.. ceilalţi erau nevinovaţi. bătrânul.

— Bine. şi vă voi da. precum spune legenda. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. numai privindu-se în ochi. a spus uşor lui Filemon : Î .. spre cap. a dat răspuns Filemon. pe trepte-n faţa templului. — Nu. Baucis simţea acelaşi lucru. acolo-n munte. Şi-aşa. dorind să stea-n aceleaşi locuri. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. Ea către el. Fie pe voia voastră.. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Tinereţea trece cu anii. a glăsuit solemn stăpânul. tremurătoare.-nchideau templul. N-au mai rămas. pe la tălpi. şedeau bătrânii. îngăduie să-nchidem ochii. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. Filemon a privit spre Baucis. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. Scoarţa creştea şi către mijloc. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. Vreau să vă dau şi o răsplată. în care vieţuiseră încă de când erau copii. cu înţeles. Porţi mari. decât bătrânii. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. Spuneţi o singură dorinţă. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur.. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. mare Zeus. Aurul mult se risipeşte. Puterea scade.. Ochii li s-au înceţoşat . Ei povesteau. nu vreau asta. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. se ridicase-o insulă. S-au aşezat în tinda lui. De-aceea. putere. n-au mai văzut-o. şi se urca spre gât.78 UN STEJAR MÂNDRU . pentru că i-aţi cinstit pe zei. Anii s-au scurs pe îndelete. căci m-ar îndurera prea tare.. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. Amândoi zeii au pierit. Pe când vorbea aşa. negreşit. într-o zi. Şi Zeus a făcut un semn. nu mai vedeau nici la un pas. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. Cei doi s-au gârbovit mai mult. cu vorbă moale. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. — Voi o să locuiţi în templu. a dat din cap bătrâna Baucis. amândoi. în aceeaşi clipă. sculptate.. Poate vreţi aur.

dar multă. dar gurile le-au amuţit.. — Adio!. a sosit ceasul!.. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. .79 — Soţul meu scump.. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. alb. ci se făcuse-un stejar falnic. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare.. în schimb.. cu flori micuţe. bătut de vânturi . Bătrânul nu mai era om. Baucis. În preajmă s-a făcut tăcere. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . foarte multă vreme. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi... a grăit şi dânsul. era un tei subţire.. dar cu mireasmă-ameţitoare. şi-a sărutat-o lin pe frunte. îţi spun adio.

blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. 3. din patru în patru ani. numite olimpiade. castele. 5." Aceste concursuri. vrăjitoare. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. şi în creaţiile noastre artistice populare. 7. oraşe. au vrut să le dea mai multă greutate. grădini. biserici. vraci etc. în limba elină. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. De bucurie. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. Nu este însă vorba. de către duhuri. Pe frunte. lacul Sf.. În mâna stângă avea sceptrul. numite olimpiade. făcută din aur şi fildeş. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. dealtfel. încât ele dăinuiesc. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. din urgia lui August. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. 6. şi au loc tot din patru în patru ani. mult înnobilat. cum a fost numit. aceste jocuri vestite. să se alcătuiască concursuri. În realitate. În acest templu măreţ. Şi în folclorul nostru. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. Numele Licaon înseamnă. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. Hermes şi Ares. care purta în vârf un vultur. până astăzi.. odinioară. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. Urmele acestui templu. precum se ştie. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. 2. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. cel stins pe meleagurile ţării noastre. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. supăraţi pe oameni. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. bineînţeles sub altă formă. este frecvent în toată literatura populară. 4. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. împăratul Romei. Apolo. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. murmurul izvorului. ca în legenda greacă. cei care au pus la cale. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. care întruchipa Victoria. născocind legenda. au căpătat atâta faimă în lumea antică. cum se punea pe frunţile învingătorilor. în amintirea unor concursuri. lacul Ursului de la Sovata. Mai târziu. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. Pentru prima oară. Era făcută din aur. „părintele istoriei". în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. lup. măslin sălbatic.80 Note 1. jocuri şi mari serbări. la renumitele olimpiade. din ţinutul Elidei. . Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu.

porneau în goană spre palat.. era cu porţile deschise. clădit de fiul său. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. noi o numim Calea lactee. Hermes... întorcându-se în Olimp. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. Palatul marelui stăpân.. chiar de era un fiu al său. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. Hefaistos.. de zei mai mici. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. şi-atât. cu aripi la picioare.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. Cât mai degrabă. jocuri sau concursuri. Stăpânul. că oamenii nu îl iubesc.. Z . Calea pe care veneau zeii. Zeus se şi găseşte-acolo!. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. Veniţi în sala de ospeţe. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. la umeri şi la pălărie. după poveştile eline. zeii săreau.. zeii! Vocea lui Zeus tremura. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna.. neîndoielnic. Zeus.. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. atunci când noaptea e senină .. ce nu vesteau nimica bun. şi lăsând toate laoparte : petreceri.. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori... Deci. de îndată. nici nu-l respectă de ajuns. din aur şi aramă. porunceşte să v-adunaţi. şi zeii au intrat grăbiţi. şi repede-şi ieşea din fire. Veniiiţi!.. Se tem numai de el. Cum auzeau porunca adusă de pristav.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

Deucalion privea. Numai o barcă mai plutea. Acel munte este Parnasul6. Iar cerul când s-o limpezi. ce purta numele de Pira. fiule.. de valuri. Ascultând sfatul tatălui. Deucalion şi-a pregătit barca. Uranus. ce nu va fi cuprins de ape. pe Deucalion. dornică de un adăpost. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. în Tesalia. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat.. Apele au crescut întruna. când s-au pornit ploile. pustiul verde-al apelor. gata de drum către Parnas. oricât îi tot adăpa Iris. de cum s-a-napoiat acasă. După ce tatăl. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. La pieptul său strângea pe Pira. ce era rege la Ftia.. Elada s-a acoperit. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. din plin. P . După aproape nouă zile de necurmată scurgere. Şi barca i s-a sfărâmat. a fost înlănţuit de Zeus. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. să-nfrunte apa şi furtuna.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. care-avea darul prevestirii. Iar Prometeu. până ce a ajuns acolo. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. Scăpat din valuri. până ce a ajuns la mal. încă înspăimântat. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. Era barca lui Deucalion7. Şi. avea el însuşi un fecior. Prometeu. norii erau secătuiţi. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. înfrigurată şi flămândă. Ploaia mai încetase parcă. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. s-au urcat amândoi în barcă. şi cerul se mai limpezise. şi-a luat pe draga lui soţie. luptându-se din greu cu marea. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. Planul lui nu va izbândi.. pe tot întinsul ei. ca şi bunicul său. tatăl omenirii. şi doar cu dreapta a-notat. de lemn. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie.

a . şi iată-i. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. şi i-a dat drumul de îndată. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. în sfârşit. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. După aceste nouă zile. titanida. pământul parcă se-nălţa. de undeva. împărţitoarea de dreptate. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. Au suferit şi ei destul. El este rege tesalian. câţi vieţuiau până acum... a risipit norii la mare depărtare. Deci. pentru numele dreptăţii. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. Colinele au răsărit de sub povara undelor. în fluvii şi în lacuri. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. din slavă. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. ascultând-o pe Temis. dintr-un fund. L egenda spune că. şi-n timp ce apele scădeau. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8.. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. un monstru-al apelor marine. cerul s-a-nseninat de tot. au mai rămas pe lume doi. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!.. s-a avântat în largul său. Boreu. s-a îmblânzit.. Şi după nouă zile şi nouă nopţi.. La Hades morţii vin şirag. dreptate ţi-ai făcut destulă. şi într-un ceas sau poate două. Norocul le-a surâs. supusă. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. Apa. ce te-au nemulţumit pe tine. Aflând că ploaia s-a oprit.. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. Din mii şi mii de oameni.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. La acest semn. se află-n muntele Parnas. — Se cheamă Deucalion şi Pira. Temis s-a apropiat de Zeus.. Zeus. şi nu se mai sfârşesc la poartă. Pe urmă. a-nceput să vie către matca sa. Suflând voios.

. Preoţi nu mai erau acolo. Coborându-se apoi noaptea. venind lângă el. învaţă-ne ce putem face. au curăţat zidul de muşchi. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. cel puţin. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. te-aş fi urmat. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. singură cu mine. Milostiveşte-te.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea.. se năpustise peste ţărmuri. Pe zidul templului creştea. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă.. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. se coborau pe coasta muntelui Parnas. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . iacătă. După ce s-au spălat pe trup. Focul n-avea deci cum să ardă. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. Privind până departe-n zări. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. Rostind cuvintele acestea. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. deşi suntem atât de singuri. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. ascultă. cei doi soţi s-au culcat în templu. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde.. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. pe plete. au pornit veseli iar pe cale. din apă şi pământ. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. Deucalion şi soţia-i. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. sărutând marmura rece. Pira. muşchiul cel verde. Bine c-am scăpat amândoi. zeiţo. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. în voia lui. S . şi şi-au stropit veşmintele. tu. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. iubită Pira.. ai rămas în lume. cum era datina străbună. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz.. zăresc în cale apele râului Cefis. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. haină şi turbată. Pira. tihnite. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. urlând şi făptuind prăpăd. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. alţi oameni ? Vorbind. Când.

.. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. i-a spus Temis. — Atunci. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu.89 — În zorii zilei. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. pe care l-au numit Elen. Astfel. Acesta e.. numiţi în vremurile vechi : elini. totul e limpede. vieţuitoare. apoi. le azvârleau în urma lor. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. s-a bucurat femeia. mergând de-a lungul văilor. Lumea s-a înmulţit din nou.. iar celelalte. a spus zeiţa Temis. ele se prefăceau în oameni. zvârlind cu ele peste tot.. mii de spiţe. e pământul însuşi. zeiţa a pierit din vis. s-a luminat bărbatul. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume..... mai mult decît la început. după legendă. cum spun legendele străvechi. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. — Dar stai!. Unde cădeau aceste pietre. mi s-a ivit bunica Temis. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. oasele străbunicii voastre. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. Iară în humă era viaţă. prin vis. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. Deucalion s-a trezit îndată. de plante şi de animale. în timpul nopţii. Din ele s-au născut pe urmă. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. strămoşul grecilor. vieţuind cu soţia lui în pace. şi oamenii vor răsări.. bărbatul. să zvârliţi oasele-i în urmă. Deucalion şi-a făcut o casă. azvârlite de mâna moale a soţiei. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. deveneau nişte fete mândre. S . — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. respectat de toţi. Mergând de-a lungul fluviilor. E Gheea. erau seminţe rodnice. Oasele ei sunt pietrele.

era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. sau curcubeul. despărţit de apă. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. pe zei şi pe oameni. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. dedesubt aerul obişnuit. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. 2. 4. de eterul cel subţire şi curat. origine acvatică. ce locuiau numai . Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. pe care-l respiră oamenii. 3. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". Dând această complicată genealogie. Hestia. un alt zeu al mărilor. Zeul Nereu. Demetra şi Hera. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. ei sunt numiţi uneori fiii lui. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. şi aerul. din căsătoria ei cu Pontul. avusese cincizeci de fiice. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. dându-le viaţă a doua oară. jos pământul. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. Sus de tot era eterul. un zeu marin. Pe ceilalţi : Poseidon. Taumas era fiul Gheei. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. uscatul de apă. Iris era fiica lui Taumas.. prin legende pline de poezie. fiica lui Ocean. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. Ea zbura cu iuţeala vântului. de la amândoi părinţii. Iris cea cu aripi de aur. zeii mărilor erau mai mulţi. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. căsătorit cu oceanida Doris. stăpân olimpian al tuturor apelor. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. Adeseori. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. ca un adevărat părinte. a Electrei. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. Nereu. În sfârşit.90 Note 1. 5. Hades. având deci. Dealtfel. adică plin de bunătate şi înţelegere. el îi salvase din pântecul lui Cronos. în culorile lui atât de minunate.

tatăl său. au balade şi legende legate de numele lor. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. Interesant este însă faptul că Deucalion. 10. cărora trebuie să le aducă apă. cutremure şi scufundări. între Dorida şi Focida. să se purifice. sfătuit de Prometeu. Coincidenţa este izbitoare. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. elinii personificau şi râurile. ca : Oltul. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. unde apa lipseşte adesea. Ele erau reprezentate. La cei vechi. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. situat în vechea Grecie. semnul puterii. Spania. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. . apele care fertilizează pâmântul. de cele mai multe ori. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. ca în Egipt. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. La elini. 6. dovadă că în timpuri foarte. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. sfânta Vineri. de pildă. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. sfătuit de Dumnezeu. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. înalt de 2459 m. apele ocupă un loc deosebit. să le facă focul. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. locul lui Noe îl ţine Deucalion. în lucrarea lui „Munci şi zile". Titanida Temis fusese. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. primind în schimb o răsplată. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. Şi în folclorul nostru. Muntele Parnas. ci şi relele. să le cureţe casa şi grajdurile. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. 7. soţia titanului Iapet. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis.91 într-o insulă a lor. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. Multe râuri. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. ţinând la gură o scoică din care suna. după unele legende. Poetul Ovidiu. necazurile. Locuri uscate au fost acoperite de ape. 9. Deucalion şi Pira. purtând şi coarne. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. aflată între Capri şi coastele Italiei. până în Africa şi America de Sud. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. Mureşul etc. Sfânta Vineri. din care s-a salvat Noe cu arca lui. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. foarte depărtate. 8. au avut loc mari ploi torenţiale. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. Italia etc. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. 11.

De-o parte se aflau elinii. pe Egina.. urgia potopului dezlănţuit. Hermes. nimfe3 şi fete pământene. Mi-am luat zeiţe de soţii2 . De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din .. O lume nouă se năştea. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. neam de titani1. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. Am să fac. în sfârşit. la nesfârşit. împlinindu-şi vorba.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. una mai mândră decât alta. Hermes. acolo.. căta nesăţios prin lume. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. Şi Zeus.. nectar divin... Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. Dar văd. pe pământ. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer.. dulce şi gros. T recuse. Zeus era iar mulţumit.. din neam de zei. . din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. şi-alte nunţi. Aş vrea să sorb.

ascuns. Iarba a început să crească. o flacără strălucitoare. A devenit soţia lui. micul Eac. Oamenii au ieşit la câmp. ce purta numele Eac. s-a preschimbat în flacără. Zetos şi Amfion. Ţinutul s-a înveselit. Numai că zeul fluviu. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. tatăl. Z . a ajuns rege mai tîrziu. Fata a rămas insulă. când adormise-ntr-un umbrar. Aflând atâta sărăcie. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. răufăcătorul care-o furase pe Egina.. Iar fiul ei. cu prada lui. într-o clipă. Fluviul n-a mai avut ce face . Copiii ei au fost doi gemeni. Sisif i-a spus unde se află Zeus. a mers. să facă noi semănături. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. îi spunea el zeului Hermes. pe care a zvârlit-o-n mare5. Asopos a fugit s-o caute. neavând ce face.. era nespus de necăjit. — Dar fluviul are şi-alte fete. Era atât de mânios. A mers. cu puterea lui de zeu. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. a trebuit să se-nvoiască. Cea mai frumoasă-i Antiopa. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. de nişte oameni milostivi. Lui Zeus nu i-a fost destul. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. ici-colo. crescut acolo-n insulă. a-nvăluit-o-n flacără şi. scăldată de albastrul mării. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. pe malurile fluviului. Asopos s-a înduioşat şi. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. Regele locului. Drept mulţumire fluviului. Atunci. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. El a furat-o pe Egina. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. să nu o mai găsească nimeni. Precum a zis a şi făcut. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. într-un vârtej ameţitor. şi ea va fi soţia mea. În ţara lui bântuia foamea. nu s-a lăsat batjocorit. care s-a coborât din cer. Şi fata. Sisif. precum se povesteşte. câte-o fructă.

auzind ţipetele fetei. S-a chinuit aşa un timp. cinstea de-a-mi deveni soţie. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. a râs cu hohote stăpânul. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. A . pe Arcas. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. Calisto. te înşeli. la vânătoare. că vor rămâne ne-ntinate.. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. Se ruga biata să o ierte. Zeus. Fata a fost lovită-n piept. înlăcrimată. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. — Privirea ta e ageră. ce fată crezi tu.. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. Într-adevăr. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. Deodată. a trimis nimfele s-o cheme. îmi pare mie. Mergând cu pas uşor. Hermes. nebănuitoare. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes.. Artemis cea adevărată. spre inima pădurii. Gemând. Eşti gând din gândul meu. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu.. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. oare. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto.. Îi va fi teamă. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. ca şi dânsa. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. deşi nu avea nici o vină. Pe umeri ţinea. prin munţi. băiete. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. i-a spus pristavului stăpânul. Zeus. dacă îşi calcă jurământul. Şi. mai mult ca dânsa. i-a tăiat calea lui Calisto. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. plângând. de fată.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. Fără să dea nici un răspuns. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. Făcând un semn. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta.. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. Iată ce fac. Cu voce limpede. — Nu. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. Artemis. Artemis se uita la nimfă. te-asigur. nu-i alta care să merite. — Bine. impunător... stăpâne ? zicea Hermes. având o cută-ntre sprâncene.

cam bănuitoare. A vieţuit el multă vreme. neostoitul Zeus. se îndrepta spre ţărm.. ca în orice zi.. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. glăsuia Zeus către Hermes. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. pe loc. oraş vestit. Pământul era luminat de soare. Zeus tăcea. Ca să-i păstreze frumuseţea. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. Îţi poţi afla alte soţii. de asemenea. La adăpostul tatălui. îi răspundea şiretul Hermes. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. Unde eşti ?. Egina-i insulă în mare.. În acest timp. Fecioara Io. A fugit iute. ce purta numele de Io. în Argos8. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. lungi. N-a răspuns nimeni. Io s-a-nspăimântat de moarte. pe Zeus. Arcas. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. Şi mai trăia pe-atunci. înfloritor. ivind o nouă constelaţie. storcându-şi cosiţele bălaie. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. a-ntemeiat Arcadia. ca o petală de argint. după cum îi prevestise însuşi Zeus. s-a repezit-naintea fetei. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. Din cer o urmărise lacom. Io s-a rătăcit prin beznă. ca o ciută. pe boltă. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. pe şesul înroşit de soare. Zeus!. Io. să-l ducă lângă mama lui. se-nţelege. Sunt flori pe lume câte vrei. ridicând braţele spre soare. trupul său a fost pus pe rug. Tatăl acestei fete. Zeus.. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. era mai greu s-o prindă Zeus. Zeiţa. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. Fiul său. Voia să se-întoarcă-n fluviu. Inahos. s-a coborât în Argolida. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat.95 Sfârşindu-şi fata zilele. Hera a început să strige : — Stăpâne!. ce uda ţara Argolidei. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. sperând că nu C . o preoteasă-n templul Herei. Şi moartă ea era frumoasă.. însă. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. ce se numeşte Ursa mare. după cum spun legendele. era alt fluviu zeu. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. ce o pândea din slava lui. în întuneric. l-a rugat pe tatăl său ceresc..

I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. cum se cuvine aceluia ce suferă. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. nevinovat. Şi-n loc să dobândească milă. numit Argus9 . — Ţi-o dau. Vorbeau cu toţii despre ea. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. ca să nu fie prins. şi cu surorile-i iubite. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. Şi tot ducând-o monstrul Argus. un slujitor de-ncredere. într-o bună zi. mai îngheţate. mai bătute de vânturile cele reci. în ţara fluviului Inahos. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. Ştia că e nevinovată. H . ascuţit. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. dar ceilalţi rămâneau de strajă. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. putrede. Inahos. frunze pălite şi amare. — De e aşa. băgau de seamă orişice. Zeus. să iei juninca asta. altu-n spate. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. pe copilă. pe rând. în părţi şi-n spate. Io vărsa lacrimi amare. să mi-o dai mie! a rostit Hera. vedea în toate părţile : sus. Monstrul acesta. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. pesemne. Atâta câ şiretul Zeus. o oropsise. Acolo să mi-o chinuieşti. peste câmpii şi peste ape. Tu să mi-o duci cât mai departe. bănuind. că Zeus totuşi este-acolo..96 va fi zărit. Eu bănuiesc că e o fată. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. A ieşit din pământ. Simt că mă sting. o clipă fiecare . din cer. cât te-i pricepe tu mai bine. prin lumea largă.. să n-o mai poată vedea Zeus. jos. Hera o urgisea mai rău. Noaptea. au ajuns. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. vedea şi-n bezne şi în apă. înnămolite. — Nu ştiu. alături. cum nu! a răspuns Zeus. lăsând-o pradă frigului. unul în faţă. Dar Hera.

. Da.. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. lovindu-şi fruntea... târând juninca-n urma lui. Plângând cu ţipete. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te... vom lăcrima în urma ta...cât vom trăi pe lume. Tatăl se aruncase jos. a rostit fluviul zeu. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea. Păstorule nelegiuit. pe unde-o rătăci. N-o mânia cumva pe Hera. da. — Eu sunt. — Surioara noastră dulce... — Io!.. striga dânsul. cu multă trudă... Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. bătrâne. sărmana ? se întrebau şi fetele..-n lături. A tras apoi tare de lanţ. ce ocroteşte-acest ţinut. da. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. Io scrie. care cânta din zori în noapte. Ştie să scrie cu copita. Şi noi. hohotind : — E dusă mângâierea mea. ea şi-a zgâriat. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă.... Eu sunt Io a voastră... Inahos... numele – Io – cu copita. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi.97 mă sting cu zile. a răcnit el. pe ţărmul nisipos al apei. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel.. Aduceţi iute!.. zeii au să te pedepsească. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!. . blândă. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată.. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. oblojeli!. — Aduceţi leacuri.. Cât timp s-au petrecut acestea.. Hai să citim şi noi ce-a scris. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. Duse îmi sunt orice nădejdi.

. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. în bătălia dintre ei. Asta vrea. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. — Frumos mai cânţi. aici e grasă. şi să-l ucidă.. să nu se-apropie nici un om. A venit vremea s-o ajut. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. Lui Argus i se închid ochii.. ia vino-ncoace!. Sosind acolo. A dus juninca mai departe. cu lanţu-i greu. A tot zburat. încât abia de-o vedea Zeus. A . Şi-s izvoare." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. mereu. Frumos mai ştii să cânţi. Cum ? Te priveşte. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. băiete!. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. Acolo iarba e pălită. Hermes şi-a scos din sân un nai. lângă Argus . în drum. Asta şi urmăreşte Hermes. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus... şi la umeri. a cugetat în sine Zeus. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi.. cântând mereu. Dar vai. măi ? i-a strigat el. Încet-încet îşi urcă turma. M-a blestemat fluviul Inahos... Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. Iar mie-mi vei cânta din fluier. Şi tu poţi să te odihneşti. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. N-a ascultat plânsetul lor. nişte păşuni cu iarbă arsă. din nai. Argus l-a şi văzut pe Hermes. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes.. Urcă-te sus! E şi răcoare. De-acolo priveghea în zare.. fermecător. păcură. până ce a găsit.. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. — Cine eşti. până la urmă se-nvoieşte.. El însă s-a urcat pe-un munte.. De pe-nălţimea unde sta. .. cântând din nai. i-a poruncit Zeus lui Hermes. a tot zburat.. să-ţi tot adăpi căpriţele. umbrit de arbori rămuroşi.. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. având pe lângă ei un ţap cu părul negru.. A început să-şi mâne turma. Cum a lovit cu caduceul. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. Făcut din trestii ?. nevinovată precum e!. — Sunt un sărman păstor de capre.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă.

Ea a luat ochii strânşi în poală. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune.. Nu încă toţi.99 Monstrului i se închid ochii. Puterea lui este sfârşită. când suflă prin frunzişuri vara. sub cântecul duios din nai. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. Vocea lui Hermes e ca vântul. ca să-i arate ce-a făcut. Capul şi trunchiul se zdrobesc. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş.. Argus a adormit de tot. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. scăpată de sub cumplita priveghere. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. ca nişte pietre nestemate. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. şi. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. rosteşte Argus moţăind. despre un zeu.. şi-s risipiţi mai peste tot. căzuţi pe văi. Muntele s-a-nroşit de sânge. adormitor. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. in câmpie. Juninca liberă. care o priponea pe Io. câte unul. i-a plăcut mult zeiţei Hera. rostogolindu-se pe văi. Şi-i spune Hermes.porneşte-n goană către casă. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. păstorule iubit. Coada păunului. ici-colo. pe nume Pan. îi tot spune. căzuţi pe coaste. I-a strâns în poala ei pe toţi. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . pentru cântat. Capul s-a despărţit de trunchi. Sforăie-n tihnă şi visează. A strâns ochii monstrului Argus. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. cu glas domol. rotată. Mai sunt de strajă. i-a prins de coada cea rotată. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. numită nai. — Spune-mi. trecând o pasăre : păunul. dar a zărit jos. Gândeam s-o urmăresc pe Io. zeul Pan s-a-ndrăgostit. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. ca s-adoarmă tot mai adânc.. şi a rostit către păun : Z . Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. ca-ntr-un mormânt. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis.

Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. se saltă repede din tină. Pe tron. Prometeu. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. uluită. părul de animal îi cade. Când a murit şi el. o vede şi îi dă curaj. Mugeşte-adânc. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. Şi-ntr-adevăr. numind-o pe regină : Isis.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. şi a-ntrecut orice măsură. decât să îndure atâta. minune!. într-un val de aur. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. ca rege în Egipt. dânsa s-a tras lângă un mal.. cuprins de gânduri pătimaşe. zicându-i Apis . Parcă o taie c-un cuţit. preoţii le-au făcut altare. Acolo a născut un fiu lui Zeus. Din cer. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. de mii şi mii de ori era mai bine. pe spate. Cu carul său de aur. Sciţii o văd prin ţara lor. Vorbeşte. pentru că-i venise ceasul. nevinovată. Mai bine zeii să-i ia viaţa . Zeus coboară grabnic în Egipt. Numai că-ndată după-aceea. Io. cu coada lui strălucitoare. Ea ocoleşte tot pământul. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. Zeus. încă înfricoşată. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. dacă se îneca în valuri. cu apa lui mâloasă. De spaimă. pe pământ.. Cade-n genunchi. Nilul. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. fără puteri.. din acea clipă. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. cosiţele i se revarsă. a fost urcat fiul lui Io. Osiris11. ochii ce m-au slujit pe mine. şi peste dealuri. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. înlănţuit de zei pe Elbrus. fiul de titan. Feciorul s-a numit Epaios. Şi fuge. Totul era ca mai-nainte. Şi. râde.. strigă. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. Strechea o-nţeapă pe junincă. fluviu] Inahos. Regele din Egipt. coarnele i se rup din frunte . Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. văzând-o pe frumoasa Io. se vede pielea mătăsoasă . Se rătăceşte. Uită drumul. tu ai să fii pasărea mea. cântă şi. însuşi stăpânul. şi peste văi. Pe ţărmul său aleargă Io.. înţepată necontenit de acea streche. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. După ce ei s-au stins din viaţă. fuge. în valurile reci şi repezi.. Ridică fruntea către cer. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. pe-o câmpie. tatălui ceresc. Io trece-n goană printr-o pădure. umede.

Ochii acestui animal par ochi de om. Priviţi-l doară ce blând e.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc.. parcă. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. poruncise fiului său. iată-l.. înoată. Numai că nouă ne e frică... Asta vrea. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. şi să ne plimbe. pristavul Hermes. Se-amestecase-ntr-o cireada.. Ce vrea să spună nu-nţeleg. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei.. către o pădure. mândra zeiţă-a dragostei. apoi în goană. de bună seamă.. şi înoată. apoi mai iute. întâi încet. Era o tânără prinţesă. fără nici o chibzuială. Europa. mireasmă de ambrozie. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. care păştea pe malul mării.. pentru altarul Afroditei. Părul lui e ca aurul. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană.. pe-o pajişte. Zeus s-a apropiat. la ţărmul mării. mai-nainte. cu prietenele sale bune. — Aşa e. Dar. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. ba.. fiica lui Agenor... vino să te miri. mai către larg.. pornind cu paşii-i majestuoşi. Hermes a mânat mai departe cireada. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. staţi!. Europa. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. mai către larg. s-a mirat şi dânsa. Se-aruncă. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. Acesta se ridică-ndată. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător... într-un singur glas. Cu capul face semn spre noi. monstrul ne-ndurat. Prinţesa se juca-ntr-o zi. un rege care domnea-n Fenicia12 . Însă. Cum ? Tu. a răspuns dânsa. când se vede-n valuri. parcă grăiesc. Şi. — Da. da! au spus şi celelalte copile. Zeus se preschimbase-n taur. schimbat în taurul de aur. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . N-ai mai văzut astfel de taur. tot de aur. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. Cântând voioase şi zburdând. ochii ca bolta cea senină. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate.. pe-ncetul.

. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. Agenor. în ochi c-un zâmbet victorios. repede ca vântul.. şi-abia acuma. îi spune. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. şopteşte încet ea. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. răspunde ea. Tânărul vine lângă dânsa. Plutiseră întreaga zi. ce mă fac. Spune-mi tu. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13.) — Numele meu este Europa. Nu trece mult şi se iveşte. Sunt regele ţinutului. Fata era înspăimântată. tinere voinic. Taurul luneca pe ape. Către ţărmul acesta. unde-i palatul meu regal. vedea un ţărm.. Dar taurul cu păr de aur. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. un tânăr. grăieşte el. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. (Dar tînărul acela era tot Zeus. înotând spre asfinţit. lângă stejar. zeul mărilor. în oraşul unde domnesc... În noaptea asta vom dormi aici. pe-nserate. care se află-n Asia şi. Numai că-n schimb.. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. mugea. m-a dus în locurile astea. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. strigându-şi tare biruinţa. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. dar mâine-am să te duc. — Primesc. îmblânzea marea-n calea lor.. repede... surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. Europa.. sub copac. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. mugind cu glas de trâmbiţă. — Cine eşti tu ? întreabă el. preafrumoaso!. îşi luase altă înfăţişare. în depărtări. Poseidon. Europa plânge. Fără părinţi şi fără rude. înconjurat de nereide. Sunt singură şi fără sprijin.. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. iar taurul.102 — Vai. Zeus. acolo. lipsită şi de orice prieteni. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur... dispare ca prin farmec. Apoi.

gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. Se-ntoarce iute şi zăreşte. aici este stejarul. de părinţi. în muntele Olimp.. e tot el. spre dimineaţă. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. pe Afrodita. iată. în viitor. mai bine urc pe stâncă. draga mea. sau nu.. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. jalea mă doboară.-nspumată. Numele tău o să rămână nemuritor. — Nu plânge.. târziu. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. apucând-o lin de mijloc. De-acolo nu mai pot scăpa. trezindu-se din somn. pe stânca înnegrită. Deci bucură-te. a dus-o către un oraş... îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. Europa se şi ridicase. iar celălalt. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. Uite.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. îi spune.. va fi Europa tânără14 . Zeiţa îi opreşte pasul. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. dându-i curaj. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege.. începe să o mistuie. Unul va fi regele Cretei15. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. Inima ei e-ndurerată. să-i fii soţie... fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. ce se afla nu prea departe-n insulă. Priveşte. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. Mai bine vreau să pier din lume. aşa precum îi este Hera. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. Şi tânărul ce te-a cerut. numele tău. la noi. pe lângă Asia bătrână. T . Dorul de casă. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ.. judecător al umbrelor de sub pământ16. iar apa fierbe dedesubt. Deodată. care se pleacă peste apă. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. într-o lumină orbitoare. Ruşinea.

Insula Egina. mai ales sclavi. Băştinaşii trebuiau. 4. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. cea înşelată de Zeus. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă.104 Note 1. de Eac. 7. Dionisos. fiul frumoasei Egina. Nimfele slujeau şi pe zei. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. Dând lupte îndârjite cu localnicii. Istria etc. copite de ţapi. 3. deci direct din titani. 2. grâne. păduri. Nimfele erau zeităţi feminine. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. care locuiau pe pâmânt. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. 6. după imaginaţia vechilor greci. bineînţeles. să li se supună elinilor fără şovăire. Oraşul era întemeiat. În acest scop. Calatis. Argos era capitala străvechii Argolida. reprezentate prin nişte tinere fete. întemeiată. ca şi Zeus. jumătate animale. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. ele se confundă cel mai ades cu zânele. după legende. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. ca şi olimpienii. obiecte preţioase şi sclavi. La ospeţele din palatele lor. să cânte. 8. pe aezi. Atunci îşi desfăşurau strălucita. în copaci. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. pe vechile legende. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". afirmând că prin Elen. trăgându-se din titani. ca nişte ţapi. Africa şi Europa. deci. regii elini voiau să fie şi mai nobili. fluvii. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. Afrodita. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. dealuri şi munţi. Astfel de oraşe au fost întemeiate. dar imaginara lor origine. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. În basmele noastre. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. sămânţă bună din titani. se află între Peloponez şi Atica. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. izvoare. unde acostau corăbiile eline. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. câmpii. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. pe care îi vindeau în toată lumea. 5. în fântâni. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. de asemenea. Picioarele păroase aveau. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. Astfel elinii se socoteau. nimfele sale. între altele. ca un lanţ. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. mai puţin importante. Artemis etc. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. care era fiul lui Cronos. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. De aceea. situată în golful cu acelaşi nume.

pe ascuns. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. fără ţintă. Herrnes. după legendă. Radamante. de fapt. De aceea. are atâţia ochi. Muşcate de această insectă. . printr-un alt şir de munţi. după legende. 10. Furiile se puteau transforma şi ele. domnea în oraşul bogat – Sidon. şi separat. Hera reprezintă. înainte de a da lupta cu titanii. taie capul lui Argus. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. Argus. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. între Siria şi Liban. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. făcând să i se închidă ochii. animalele fug pe câmp. 14. chiar întemeietorul oraşului. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. La fel. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. care simbolizează stelele. 13. cerul. fiu al lui Ocean. animalul atât de venerat de vechii egipteni. Stelele par a veghea noaptea din înalt. În unele legende. În povestea despre Io. 11. la nord. 12. Eac. monstrul ei de credinţă. Aceasta era. stelele nopţii se sting şi ele în zori. 15. după cum arată unele legende. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. 9. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. Regele Agenor. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. ci ale Europei. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. cu Apis. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. în Asia. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. oi. Acesta este regele Minos. zeiţa-lună. Acest fluviu. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării.105 jurul golfului Argolic. de Corint. cai. ca majoritatea zeităţilor. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. nu numai ale Greciei antice. era. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . 16. Epafos s-a confundat. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. boul sfânt. şi Isis. Este vorba de insula Creta.

hotărât la masă. Şi de se frământa în jilţ. Mânia ei stârnea furtună. Cheloneea. auzind astfel de D . Dar nimfa tot n-a vrut să vină. Numai o nimfă. mai mare ca oricare alta. Olimpul se cutremura. Zeus s-a mâniat cumplit.. n-a vrut cu nici un chip să vină. ba şi genii şi nimfe. care mişunau şi pe pământ. Locul ei. ba a mai râs chiar şi de miri. ca şi-a lui Zeus. Mai bine stau la mine-acasă. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. mândra şi preafrumoasa Hera.. Fusese-o nuntă în Olimp. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. soţia marelui stăpân. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor.106 HERA Şl COPIII EI respect. se vedea gol. pentru că Hera se-ncruntase. batjocorindu-l pe stăpân. glas de tunet. Toţi le-au adus daruri de preţ. în Olimp domnea o singură zeiţă. C u toate astea. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. Când Hera pătrundea-n Olimp. ca şi în ape. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. ce-asudă şi trudeşte.. pe Zeus şi pe Hera. — Dar eu muncesc.. de-mi cereţi. — Ce preţ vrei ?... Un preţ. murdar..... Glumeşti. şontâc... — Ba nu glumesc deloc. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. Dar el se ţinea tare.. aşa e.. căpătând chef de glumă. ce se mişcă şi îmi ascultă voia. Ce dacă sunt aşa ?. Dar. a rostit fierarul. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. — Ce spui!. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja... noduroasă.. le răspundea hazliu. şi trebuie să plătească. ea m-a oropsit. I-a rostit vorbe bune... încă una.. Eu doar atâta cer.. O cupă. — Îi dau drumul... l-a luat frumos de braţ... încă puţin.. Toţi zeii-au rămas muţi. şi-un câine de argint.. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. şi astfel l-a-mblânzit. de strajă unui rege .. în cer. Iar mie. şi hai cu el.. urmează şi mai tare Hefaistos. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind.... văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. Căci sunt schilod. Puţin. şi arme pentru toţi. de parcă ar fi vii.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului.. când a văzut că S .. Şi-un gigant de-aramă . — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. M-a azvârlit chiar Hera în hău. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru.. Dionisos. Până ce făurarul s-a ameţit de tot. divina.. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?. fata aceea vie..... şontâc. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii.. în Lemnos. pesemne.. care-l vreau eu. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. Zeus . Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. Am făcut pe Pandora. două fete de aur. Ce pofteşti ?.” Ei şi ? Ce e cu asta ?... făcându-le cu ochiul. şi mă ajută-n mers... M-a aruncat din cer.. Cum ? însăşi Afrodita.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

ca prins de vrajă. S-a apropiat de-Atena. Pe-Atena. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. Cu ochii către mare.. urlând înverşunate.. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. Noi nu-i lăsăm să plece. meşteşugari cu tihnă. care a crescut iute. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. pomul avea fructe verzui. laolaltă. printre frunze. a zis Atena.. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. îi vrem muncind în pace. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. prin aventuri pe mare. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. războinici ? Sau doar agricultori. puterea. Da. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. a-ncetat nechezatul. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării.. copile. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă.. bogăţia... Copacul plin de fructe rotunde. a ieşit un vlăstar.. Calul. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. plini de nesaţ. ca vânturile mării. prin lupte şi măceluri. era domesticit. fecioară-nfumurată ?... ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. în drepturi. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. Ne dăruieşte lupta. Unu-i dă bogăţia. Cecrops şi-a strâns supuşii. ca nişte nestemate topite în lumină. Îi vrem mai bine-acasă . făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. nu numai la războaie. De mâine vom pleca!. a fost numit măslinul. fără nici un cuvânt. şi nu pândiţi de moarte.. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. Şi. pe grumaz. un căpăstru de piele. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. aromate. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. spre calul cel sălbatic. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. s-au adunat în pripă.. Atena. Calul. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. Noi vrem să stea acasă.116 dai...

Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. O.. din piatră. la rându-i.. Atena. Atena!. cu vârful ţintuit către Atena. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. în cetate. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. şi-ţi vom aprinde facle. Femeile-s de vină!. — Atena!. Puhoaiele de ape s-au mai retras . Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii.. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. Zeus!. A făcut semn spre ape. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. pe o colină-naltă. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete.. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. Ce bună eşti. strigau femei şi fete. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. cu facle-aprinse-n mâini. un altar lui Poseidon. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. în văluri albe... precum dorise zeul. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei. fecioară!. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. numindu-l „al Uitării”. Şi regele... Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. Vor fi plugari şi meşteri. şi-or merge şi la luptă. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite.. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă.. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. s-a ivit dintre valuri. oraşul lui Cecrops. ţarini şi livezi. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. Treceau. — Un alt potop ?. treceau fecioare-n cete.. Şi fiind ei mai puternici.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. C .. O. puternicul Poseidon s-a potolit. înţeleaptă. în vremea asta. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească.. Acropola3 . Şi altele cu daruri... Aici. Şi. au hotărât pe dată să le ia orice drept.. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi.

nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta.. puterea şi arta la ţesut. ca şi peste hotare. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon.118 Poseidon s-a-mpăcat. pe-ndepărtate ape. când înceta războiul. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. mai mult decât . Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. Căci nu vine izbânda. mistria. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. pictura. din apa mării. sau nu îi slăvea harul. Femeile eline. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. Şi el avea o fată. ca nimeni alta. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. altminteri nu se poate. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. supunere deplină. copilă-a lui Idmon!. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. dar şi prudenţi. cerea închinăciuni. Ea. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. în purpură. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. Apa s-a liniştit. din văi. virtuţile. într-un oraş. zeiţa măiastră. fecioara lidiană. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. să brodeze pânze. în ţara de baştină a lui Idmon. s-a întors spre ţărmuri.. purtând pe punţi eroii. albe. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri.. arhitectura. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 .. Ştia copila asta să ţese. În cântece se-arată că ea. se răspândise faima acestei măiestrii. Dar ce spun eu că regii!. ori nu i se pleca. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. Palas-Atena. îi sfătuia zeiţa. Idmon. când îşi răsucea fusul. pe nume Arahneea. şi nu se săturau privind graţia. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. în Lidia6 . căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. Nimfele de pe munte. Veneau şi zeităţi. în lucrul migălos. din ţărm în ţărm. arta pe care le punea. un vopsitor de lână.

. sunt gata să mă întrec cu dânsa. în Olimp. A vrut s-arunce lancea spre fată... zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. tot dânsa te ajută.. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. Encelade. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele... l-a-nfrânt şi l-a rănit. Idmon. eu o aştept să vie. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte.. de nu cumva mai bine. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. cu părul alb ca neaua. — Taci. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne... ci tatăl meu. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. — Eşti gata ?. A ciocănit la uşă şi.. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. — Nu. fără un dinte-n gură. s-o ucidă.. strigau nimfele-n cor.. din vorbă-n vorbă. Şi-apoi. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. dar eu lucrez la fel. uscată. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită.. fără glas. le răspundea copila.. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate.. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră.. Dar. zeiţei nu-i datorez nimic.. gârbovită. Şi. La drept vorbind. că ai grăit aşa.. Fata nu s-a lăsat. şi te umileşte în faţa-i. chiar şi-n întreaga lume.. O fi ţesut veşminte . Vai. i-a cerut adăpost. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte... Eşti printre muritoare întâia la brodat. Voi înşivă-aţi văzut. — De ce să-i cer iertare. zeul luptei şi-al răzbunării crude.. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian.. de mai vorbeşti aşa.. Copila a primit-o. când ştiu că n-am greşit. în piept. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. a spus răstit Atena. ce blestem!. Ascultă-mă ce-ţi spun!. . Chiar dacă tu nu ştii.. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. Am venit!. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. Greşeală!.. cu o voce slabă. a socotit că-i bine să se răzbune altfel. nimfelor!. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. ca o lamă de sabie.. nimfele au fugit. fără de teamă. Vai!. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia.. Şi ea. Lui îi dau mulţumire. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. Pe Ares. Oricând ar vrea. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el.. strigând în gura mare : — Vai!..119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har.

în sfârşit. jur împrejurul stofei. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. atotputernic. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. pe stofa ei. o stâncă. Zeiţa-ntruchipează. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. Este Areopagul8. schimbată de Hera într-un cocor. Arahneea. Cu lancea doar atinge pământul. într-o zi. Să juri că-i simţi S . isteaţa Arahneea. unde s-au întrunit zeii odinioară. dar. cu fire colorate. semeţ. cu mult mai grăitoare. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. în cele patru colţuri. ca un stăpân al lumii. În acest timp copila. cu fructele verzui. înconjurând pe Zeus. şi nişte rămurele vinete de măslin.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. o mamă urgisită. Zeiţa Atena mai brodează. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. îşi ţese măiestrit. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. Şi tot pe-această stofă. în colţul al patrulea. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. uneori. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. El e schimbat în taur. Alături e Atena. loveşte cu tridentul o stâncă. fiindcă a cutezat să spună. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. şi din el răsare viu măslinul. alte lucruri. În altu-i Antigona. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. Doar fata. zeiţa arată pe Cinira. sigură de sine. cum numai curcubeul mai are. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. în stofă. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. drept în faţă. odinioară oameni. Şi. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. Poseidon. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul.

Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. îndârjită. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. Mintea nu o culege. Suratele Europei o strigă. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. Îndurerată. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. e rostită-n zadar. Credeau că ea inspiră poeţii. a azvârlit spre ea un suc înveninat. şi iară. Egina . ori peşte. când prefăcuţi în struguri ispititori. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. pe grindă spânzurată. Taurul fuge-n tropot. o jelesc. cu multă chibzuinţă. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. înşelând-o pe mândra Mnemosina . zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. ca flacără. Inima n-o păstrează. smaralde şi safire. furând-o pe sora ei. În jurul ţesăturii. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. Iar ea şi-o ţese iară. când în păstori. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. tremurândă. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. ori şoim. pe Atena. ori cal. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare.. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. pretutindeni. răpind neprihănite fecioare. când berbece. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Şi totuşi. părându-i prea uşoară această ispăşire. apoi. pe Zeus. Sunt arătaţi şi ei.. ca vultur şi ca şarpe. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. Atâta că zeiţei. ca păstor. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune.. să-şi ia viaţa. Îl mai arată. copilă-a lui Idmon!. Z .. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. — Aşa vei sta. Şi-Atena. înşelând alte fete. Şi fata. ca satir.. pe coarde de viţă-nşelătoare. Poezia. în veacuri. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini.121 mireasma sărată şi amară.. cu licăriri de stele.. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena.. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză.

Aşa cântau aezii. pe lângă arte. Cântau destoinicia.122 E ca un fum în vânt. pe-Atena10.. Atena. în antica Eladă. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă.... gândul pătrunzător ca lancea ascuţită. ce o purta zeiţa. Nu pe-Atena!. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. Şi tot dânsa. ştiinţa. . Cântau înţelepciunea.

este justificat şi acesta. 7. care conducea oraşul Atena. în vechile opere de artă. răsunau minunate cântări. Legendele eline. Cresus. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". 5. o . a ştiinţelor şi a tuturor artelor". Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. din patru în patru ani. sfatul arhonţilor. a căpătat numele de Areopag. printr-o întâmplare legată de zei. Simbolul prudenţei e şarpele. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. Pe această stâncă. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. 8. într-un faimos amfiteatru de marmură. 4. Frigia şi marea Egee. Lidia. Aici. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. în mitologia elinilor. Odeonul. 2. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. 9. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. Tot aici erau construite. numită „Ars poetica". legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. de obicei. muzicanţii şi poeţii. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. În şcolile romane. Străvechea Atică se afla în Peloponez. în faţa insulei Eubeea. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. dar şi dansatorii. scientiarum et omnium artium". templele zeilor. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. având capitala la Atena. 10. precum arată Friedrich Engels. era situată între Misia. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. ţară vestită în antichitate. adică : „Minerva este zeiţa literaturii.123 Note 1. Aici. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. şi după el preluată de scriitorii moderni. Mai târziu. Areopag înseamnă stânca lui Ares. 3. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. 6. în Asia Mică.

.124 carte despre arta creaţiei poetice. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”. În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti.

Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. purtate de şuvoaie către mare. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. zeii l-au aplaudat. cântau ei. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. afară doar de Zeus. ce ne-ncântară până azi pe noi. care sunt cunoscute sub numele de muze. în primul rând. începând să danseze. parfumat cu esenţe.”. Zeus şi toţi nemuritorii. violentul. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. ţinând în braţe lira. fără viaţă. având în mâna stângă lira. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. de Hera şi de Leto. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie.. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. păşise falnic în Olimp. tatăl său. Spre slava lui Apolo sau Febus. Cele nouă zeiţe. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. şi Ares. Reaminteau. ducând cu ele frunze vestejite. cum s-a mai numit zeul. C . cu horele voioase şi cele trei charite. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. „Tu eşti lumina. zeiţa tinereţii. Iar Zeus. poezia şi-armoniile divine. dând jocului îndată mai multă vioiciune. cum zeul. ca nişte păsări roşii. cu un arc pe spate.. Ridicaţi de pe jilţuri. neobositul. zeiţa nopţii înstelate. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. Când s-a sfârşit cântarea.

S-au cufundat pe-ncetul. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. Dar zeul şi-a întins arcul. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. şi Zeus către dânsa. pentru că soţul său. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. otrăvite. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. şi să-i răpună viaţa. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. de tot. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. fiare. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo.. gâze. Văzînd această horă. stâncoase. Hefaistos. căutându-şi loc de templu. Iar trupul său. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. schilodul. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Aşa s-a prăpădit. în întuneric. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. tot umblând pe drumuri. dornică să-l ucidă. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. preaputernicul Zeus. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. se stingeau. Pădurea-i misterioasă. prin potopul orânduit de Zeus. cu mare meşteşug.. sărind peste pripoare. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. sunând din stâncă-n stâncă2 . dacă treceau pe acolo.126 Apolo îi privea. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. Şi. Frunzişul ei şopteşte. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. cu şuiere cumplite. Pasămite sosise în muntele Parnas. Dar n-a mai izbutit. Chinuit de dureri. Z . Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. A tras prima săgeată. păsări sau alte fiinţe. Ochii i s-au lăsat. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. duhori înecăcioase. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. când va trece prin munte. care azvârleau flăcări. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. mocirloasă. în putreda băltoacă. mohorâte. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. Erau doar patru zile de când văzuse lumea.

. şi-a hotărât s-ademenească. a fugit să se ascundă şi mai bine.. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol.. iar eu să fiu slăvit. înţeleaptă. de-asemeni. opreşte-te.. i s-a uscat cu timpul. şi cântece.. chiar un prinţ. Să fie veselie. Apolo însă a aflat. să se ascundă. După aceea zeul. Mai poruncesc.. era atât de-ndrăgostit. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. sub razele de soare . să intre-n apa râului. zărindu-l. şi dansuri5 .. dreptul de-a sta nemăritată. Ba. în cinstea luptei mele cu monstrul.. Apolo s-a veselit straşnic. a hotărât Apolo. de aur. jocuri. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii.. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. în micul râu Tempe. pe-acest prinţ la scaldă.. încât şi-a lăsat părul lung.. râul.. nu o fată. să aibă loc. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. într-o zi. serbări. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. N-a căutat mult. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . C .. mohorâtul. a fugit. concursuri. pe care dânsa îl izgonise deseori. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. de dragoste şi desfătare.. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. Prin ea voi da răspunsuri. să-şi purifice trupul. în timp ce zeul o urma. Apolo a prins chef de viaţă. prin preoteasa mea. a fost silit să se dezbrace. speriată. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi.. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. opreşte-te. Dafne.. Dafne. copila râului Peneu. Prinţul cu plete lungi. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. plângând amar. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. Pitia. ce duce până-n ţara lui Hades. nimfa Dafne. văzând că prinţul a pierit.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. şi-a plecat în căutarea nimfei.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni.. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. se mulţumea s-o vadă zilnic. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. El şi-a pus ochii pe o nimfă. Ci sunt îndrăgostit de tine..

Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. schimbată-n arbore. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. prefăcută-n trunchi.. pe malul râului Peneu. Părul i se preschimbă-n frunze. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh... Abia-şi sfârşeşte fata ruga. pe trupul delicat. Fugea. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. tremurătoare.. pletele lungi până-n pământ.6 . ca-n zbor... peste coline. nici jurămintele fierbinţi. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. vei fi de azi copacul meu. care-mi aduce nenoroc. Dar nimfa nu-i asculta vorba.. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. Părea o biată ciocârlie. Dar nici aşa.. după o goană-atât de lungă. Dafne. Vălul căzuse de pe fată. Deschide-ţi apa să mă-nghită.. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. — Chiar dacă tu nu vrei. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. o.128 eu.. rosteşte zeul. şi fiind sleită de puteri. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. c-o toropeală o pătrunde.. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . Zeul sărută trunchiul rece. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. sau schimbă-această frumuseţe. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. tată.. cu scoarţa aspră de copac. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului.

şi-a murit. în viers vrăjit . de vor vrea să spună stihuri măiestrite. fiică a regelui din Delfi. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete.. Zeul s-a apropiat de dânsa. Acum poţi fi soţia mea. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit.. amândoi. A sărit în adâncul apei.. L-am izbit cu săgeata-n piept. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând. apoi pe spate.7 El însuşi. a rămas acolo timp îndelungat. Zeul Apolo ştia totul. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. până la moarte. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. zeul. Eu trag cu arcul.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. cum nu putea să cânte alta. la rând. Păstorul a căzut în brânci. va căpăta numele tău. în Elada. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. Zeul n-a mai putut s-o scape .. pe toate. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. Castalia iubea pe altul. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. Era însă pe acea vreme o tânără... Vei fi a mea.. Eşti liberă. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă.. Zeul. să cânte imnuri zeilor. tu cu lancea. Î . Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. le-a părăsit. zeul a şi tras o săgeată. Apolo a plecat prin lume. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. fecioraş!. Fata avea un har : cânta. şi-apoi să pună mâna pe liră. văzând-o.. ca să dea glas strunelor.. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. Dar... pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. Iară poeţii. vor trebui să se adape întâi de-aici. Dar ea n-a stat să se gândească. ca un demn fiu al lui Zeus. Castalia. Castalia.

Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. — Nu-i nimeni mai presus de mine. luaţi de apă.. a purces către Frigia. până-au pierit cu toţii. când părea că-i dusă ultima nădejde. Nu eu. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau.. Marsias le-a zâmbit. ca frunza şi ca iarba. — Bine-ai venit! strigau oştenii.. iată. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat.. făcând zgomot.. nemilos. Marsias a cântat necontenit. Tânărul Marsias. făcând să izbucnească-o melodie. Răspunde!.. Lăncile le-au alunecat. Nici unul nu s-a întors acasă. nebună. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. parcă săltau nişte voinici în horă. muzele au adus din Frigia o veste. numită flaut. În clipele acelea.. ce ne-ai scăpat de moarte. Sunete tânguioase au ţâşnit. urlând turbate. freamătul vieţii contenea. Nu-i nimeni ?. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. Nu era. D . Marsias! au grăit frigienii. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. odată.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. Iar degetele îi jucau pe flaut. şi ajungând acolo. glăsuia muzelor adesea. să-şi mai revadă soţia şi copiii. — O. şi scuturile peste ele. fără de glas.. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. se năpustiseră duşmanii peste ţară.. a făcut o unealtă nouă de cântat. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic.. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. Urcându-se în carul său de aur.. cutezătorul. zeul era tare mândru de lira lui. Se povestea că-n Frigia. împovăraţi de arme şi de ură.. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. Pentru că. alinătoare. s-a-ntunecat de supărare. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. alcătuind o mare cu valuri crâncene. Năvălitorii au fost luaţi de ape. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. Şoapta lui e duioasă. a spus flăcăul. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre.. s-a ivit Marsias în luptă. ci cântecul de flaut a scăpat ţara.. Duşmanii şi-au contenit pasul. a suflat cu putere într-însa.

. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. nimfele. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. muzelor.. a spus flăcăul. Şi-ndată a-nceput concursul. Atât de dulce suna lira. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. o taină. la fel ca tine. chiar mai mult. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!.... însă.. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. când sufli-n flaut. Întrece lira lui Apolo. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. — Primesc. Asta e doar o viclenie. atât de straniu. au spus că el e-nvingătorul. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. a grăit zeul. O. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa. Marsias! Ba. încât părea un vis.. când dintr-o parte. pornind să-şi cânte melodia. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa. de la-nceput. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. cu vocea ameninţătoare.. — Ba nu. Î . care se furişa în suflet şi-l fermeca. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. Şi cântul lui era divin. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. şi eu – flautul. bucuroase. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo... şi muzele s-au şi înfăţişat.. Doresc să vie cele nouă muze. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. a rostit ultimul cuvânt Apolo. — Cu lira ta văd că se poate. a mai spus zeul. — Nu! Nu mă învoiesc. Marsias. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta.. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte.... ştii foarte bine.. când dintr-alta.131 — Tu crezi că lira. al căror oblăduitor sunt eu. şi tu te foloseşti de gură. — O. din flaut. Să cânţi şi tu la fel. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!.. a rostit Marsias. satirii. Muzele toate. s-a-mpotrivit. Să mai cântăm încă o dată. doar între liră şi flaut.. Primeşti flăcăule ?.

Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. muza poemelor. Oamenii. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. Patru-i lăudau însă rivalul. se povesteşte. imnul cel aspru-al răzvrătirii. a cules flautul de pe ape. el cânta singur. satirii l-au plâns. — Îţi ceri iertare ? îi striga. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. să facă pace cu umbra celui ce pierise. peste ape. purtat de valuri. Mai era una : Caliope. după cum spune legenda. l-a jupuit de toată pielea. roşu şi gâlgâind cu spume. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. Flăcăul n-a cerut iertare . Ea i-a dat votul zeului. l-au plâns vreme-ndelungată. . i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus.. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. Astfel. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. Sângele lui s-a scurs în tină. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. nimfele. însângerându-l..132 Concursul a-nceput din nou. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. într-un râu neobişnuit. Flautul lui drag.. Şi şi-a dat sufletul. dar nu m-ai întrecut. viteazul. Atâta doară că Apolo. viclene. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec.. şi nu mă tem deloc de tine.. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. a colindat prin toată lumea şi. Un râu cu unda purpurie. S-a prefăcut.. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. Legându-l pe Marsias de-un pin. cu mâna lui. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni.

cântă bucuros. În toată vremea asta. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. 3. într-un car de aur. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. soţia lui Zeus. un mare artist grec – Calamis. verdeaţă. . Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. zeiţa ordinei şi dreptăţii. cu toată încordarea prin care a trecut. 2. ca înţelesul lor să fie dublu. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. Preoţii le orânduiau în aşa fel. în statuie. Zeul zâmbeşte. pietre scumpe. vite. vântul de miazănoapte. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. obiecte. şi Temis. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. dar n-a izbutit. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. olimpiană. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. în schimbul unor daruri : aur. Călătorul din antichitate. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. căci zeul s-a născut. era cuprins de groază. umbrite. este situat în aşa fel. Numele ei pare că vine tot de la Piton. în insula Delos (insula luminoasă). lumina s-a ivit. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. după noapte. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. în zori. Cum a gustat Apolo bucatele divine. când se iveşte ziua. învăluit în pielea unui şarpe. tras de lebede ca neaua. în revărsări de aur. Piton. Dealtfel. Hera. numit de elini Delfi. 4. şarpele învins de Apolo. calde şi întunecate. la marginile lumii. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. După aceea dânşii. Când vine primăvara. Nările sale freamătă de mânie. în schimbul unor daruri bogate. micuţului Apolo. iar omul. Oracolul acesta era celebru. Locul acesta din muntele Parnas. în primul rând. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. Cântau în acest fel. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. ce trecea prin văzduh. dar fruntea lui rămâne senină. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. Iarna şi mai puţin. pentru că Apolo simboliza. bucurie şi cântece de păsări.133 Note 1. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. El a cioplit o statuie. care usucă pământul după ploi îndelungate. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. cuvânt care semnifică lumina. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. când are lumină în suflet. Naşterea lui Apolo din Leto. a iernii friguroase. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. în împrejurări grele. întristate. Se întorceau primăvara. Oracolele. zeiţa nopţii. când e vesel. lumina şi căldura soarelui. Ameţită de gaze şi fum. rece şi dispreţuitor. monstru răpus de Apolo. în locuri numite de aceea hiperboreene. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. sosind aici. ce întruchipează cerul. i-a înfăţişat pe un talger. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. era alegoria izbucnirii. Vroia să ţină noaptea pe loc . iar lira e cimbolul cântării. frumos ca ziua scăldată în lumină. a luminii albe din trupul negru al nopţii. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. A prigonit-o pe Leto.

li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. . Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. cum se credea. aezii poposeau de multe ori la această fântână. sorbind apa răcoroasă. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. Iar pentru poeţi. 6. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. 7. În clipocitul apei din fântână. 5. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. Pe vremuri.

să nu mă stânjenească la vânat. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. copilă!. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. N-ai să mă înarmezi chiar tu. zîmbind în barbă. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. căci eu arareori voi poposi într-însul. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . la vânat. arcul. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. sora lui Apolo. Dar ce spun eu ?. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. Aezii povesteau că ea... tată. îndată după naştere.. te rog. Îţi împlinesc dorinţa ta. era zeiţa vânătoarei. ce nu va fi mai lungă de genunchi. care-l vrei tu. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau.. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. apoi. Voi locui mai mult în munţi. Doresc să mă urmeze. Să-mi aibă grijă de încălţăminte.. Mai dă-mi. A .. în cortegiu.. Ca lui Apolo.135 ARTEMIS rtemis. Şi. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi.. şaizeci de fete de-ale lui Ocean.. ca şi de câinii credincioşi. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe.. s-a-nfăţişat tatălui său.

care vâna tot ca şi dânsa. Îi cam plăcea să vadă sânge. Artemis se întuneca. din zori şi până-n noapte. după plăcuta trudă-a vânătoarei. Întorcea capul spre zeiţă.. Urcând pe culmile umbroase. ca o-ntrebare. Departe de-a se-nduioşa. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. oprindu-se în fugă. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. spre o poiană minunată. umplând pădurile de sânge. să nu se ude. săpată-n stei. să stea şi să se scalde-n apa rece. urmată de alaiul ei. arcul şi tolba plină cu săgeţi. la vânat. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. zicea : — Nu poate fi. pe nume-Acteon. din arcul bine înstrunat. era o boltă răcoroasă. umplute la izvor cu apă. nimica nu putea să-i scape. înviorându-şi trupul feciorelnic. Fulgera fiara. Nimfele îi dădeau dreptate. Iar într-un loc. Da unei nimfe lancea. în toată lumea. Săgeata ei pornea ca vântul. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. când trăgea. Auzind vorbe ca acestea. urmată de cortegiul de fecioare.. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. zeiţa chicotea de bucurie şi. ce-mbălsămau împrejurimea. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. Gemea uşor. Din ea ţâşnea un izvoraş. bântuite de vânturile reci. terminând cu vânătoarea. fără greş. şi luneca în ţara morţii. tot felul de sălbăticiuni. Şi. pe stâncile semeţe. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. I-l înnoda. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. şi cu cinci urne de aramă. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. zeiţa Artemis pornea.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. zeiţa vâna. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. a şi pornit prin munte. I . Întindea bărbăteşte arcul şi.

A . Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii.... şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele.Ce e cu mine oare ? se gândea.. Simt o chemare. dar alţii au temei să creadă că. luându-şi armele şi prada. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. s-au îndreptat către palat.. prin munţi. ca mii şi mii de diamante. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . şi cincizeci de ogari. Soţii i-au ascultat porunca şi. urmat de toţi ogarii săi. le-a spus el soţilor. se scălda. ce mă străpunge ca un bold. Şi tot cutreierând ţinutul. Şi-i mândru. Vorbele-acestea s-or plăti!. zicea zeiţa. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui.. doar cu ogarii lângă dânsul.. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi.. Curând vă voi urma pe cale. Acteon. înciudată. precum se povesteşte.. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa.. A mers ce-a mers.. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind... . — Ciudat!. Apa o fi avut vreo taină.. singur în pădure.. Mă simt trudit. nu te supăra.. cu haita mea de câini. prindeau pe dată scânteieri. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. Spuneţi drept! — De.. Zeiţă. goală... O oboseală ne-nţeleasă. fără rost. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. dar atingând corpul zeiţei. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic. Căci ea vroia să-l dea pierzării. Acteon a băut cu sete. se pare c-ar fi spus zeiţa. privea nedumerit în preajmă. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme. Aici Acteon s-a oprit. Ajunge goana. Unii spun şi dintr-acestea.. înalt şi zvelt.. într-o bună zi. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. Artemis.. — Astea sunt lucruri fără noimă. a luat-o-ncet de-a lungul văii. Sunt obosit.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. frumos la chip. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. căci fiul regelui... însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc.. Sunt vorbe goale. chicoteau nimfele. ca tras de-un fir de aţă nevăzută..

— Nemernice. Eu sunt stăpânul. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege..-n faţă. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul.. cu suliţa. plătesc cumplit. de câinii lui. Lor.. Mai lasă-mă să stau o clipă... ce frumoasă eşti. Câinii din nou se repezeau. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. fugi. Acteon. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară.. Acteon s-a făcut un cerb. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. i-a spus zeiţa. şi sta vrăjit. El a pornit în goana mare.. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. Şi câinii lui îl încolţesc. fugi. C .. fără de voia lor. Lătrând îl cheamă pe Acteon.. sau înfigând.138 — O. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. din botul său nu răsuna decât un muget surd.. de spaimă. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. cu ochii ţintă spre zeiţă. zeiţo. Dar ai să ispăşeşti cumplit. nu privi!. glăsuia el ca ameţit... care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. Nu privi. Însă în loc de orice vorbă. câinilor preacredincioşi. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată... Acteon!. urmat de câini... Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. izbind cu piatra. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. până-n prăsele. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. — Eu sunt Acteon. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. vrea să spună greu osânditul prinţ. tu. Nimfele au alergat în grabă. Fugi. trăgând cu arcul. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. în noua lui înfăţişare. cuţitul scurt de vânătoare. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă.

care prăduiau ţinutul. pe nume Orion. şi împreună colindau. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. le ucidea fără cruţare. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. s-a-mpiedecat şi. o dată. chemat de regele din Chios2 . ascultând mai bine ce se-ntâmplă. Hirieu. Dar tot nu s-a lăsat. departe. acest flăcău. Însă. Umblând mereu prin munţi. cu capul său pletos căzut în valuri. În schimbul faptei sale. din câte meşteşuguri sunt pe lume. Îi dăruise acest har fiindcă. Cu toate astea. zis Sirius. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. pieptul îi rămânea afară. Insula cea frumoasă. de-i călcau această lege. ţintindu-le pe loc cu arcul. ar fi iubit pe un voinic . Poseidon. şi. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. să se mărite şi. lăudate straşnic pe pământ. sub haina lui regală. pe când el dormea adânc. Chios. Zeul stăpân al mărilor. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. la vânătoare. cât era de lung. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. fusese năpădită de dihănii. şi de intra în valurile mării. pe îndrăzneţul Orion şi. A . Uriaşul s-a trezit în dureri mari. zeiţa nu avea timp de dragoste. să se scalde. S-a ridicat. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. între altele. că fruntea lui trecea de scama norilor. în locul unde-i apa mai adâncă. dar dragostea i-a fost nefericită. Acest uriaş. Orion făcuse destule fapte de ispravă.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. din timp. odată. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. Băteau ciocane mari pe nicovală. să-l ajute. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. a desluşit în depărtări un zgomot. feciorul unui rege. Hefaistos. Fusese. la vremea când se-ncepe povestea noastră. doar unul îndrăgise : vânătoarea. atât de-nalt. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. la fel ca pe uscat. dar. Avea şi-un câine fermecat. prin viclenie. peste mări şi ţări. bâjbâind fără să vadă.

. întâi uşor şi slab. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. Printr-un oracol. arcul şi tolba. Ochii-i au început să vadă. Uriaşul a pornit prin mare.. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. Orion şi-a şi luat măciuca. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. şi zeul s-a milostivit. Şi dintre toate.. Acolo. ca printr-o sită.. o faptă cam necugetată. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. s-a rugat de zeul cel şchiop. încet. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. şi un paloş. încet. şi-o să se vindece cu vremea. până ce a ajuns în Lemnos. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea... S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. Atâta doară că. zeiţă olimpiană. în revărsat de zori.. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. dacă vom sta nepăsători. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. Apolo l-a şi chemat pe Orion. s-a lecuit de suferinţă. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. Şi-a mai strigat şi câinele. apoi din ce în ce mai bine... l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. — Dar cum ?. glăsuia Zeus către ceilalţi.. întreba Hera. călăuzindu-se întruna după zgomot. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit.. Şi chiar în ziua ce urma.140 lucra de zor cu un pitic. şi au pornit M . Hefaistos. cum era de-nalt. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. până la sfârşit. să-i vină-n ajutor . Şi cine se va-ncumeta ?. pe Sirius. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. Dânsul i-a ascultat povaţa. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. era să săvârşească... Dar cum ?. dintr-un ţărm îndepărtat.. Pe urmă să vâneze fiare. poate. Şi-n gelozia ei pe Eos. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. în zorii fiecărei dimineţi. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră.

pesemne.. peste lume. Priveşte-aicea!.. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre. aproape gata. frate. A pus în strună o săgeată. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. tot o lovesc. prefăcută : — Surioară.. pe Orion. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. mi-ai ucis iubitul!. Zeus.. De-o fi cumva să izbuteşti. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. un punct micuţ şi palid.. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. cu voce ascuţită : — Artemis. Abia se mai vedea deasupra mării. pe Artemis. pierdut în zare. s-a-nvoit. stăpânul. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. I-o pasăre.. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. pe dragul ei... cu voce blândă. zilnic. Să-mi iau doar arcul. — Ia uită-te acolo! Vezi.. fără să-i răspundă. Ea se S .. E constelaţia ce se numeşte.. sigură de dânsa.... văzând atâta întristare. Apolo! a zis zeiţa. s-a avântat pe-un nor de aur. Orion.. copleşită de durere. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. Care-i ţinta ?. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. De-ar fi mai mică – o părere ... — Glumeşti. care-i gata. — Poţi s-o ţinteşti ?. surioară. Şi. după legendă. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă.141 numaidecât la vânătoare. Te învoieşti ? — De bună seamă. Să nu ating astfel de ţintă ?.. — Îl văd. cât un punct mic. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. de-ar fi departe.. să dispară ?. Ochind. Apolo îl privea cum pleacă. Artemis.. Privirea-i aspră scânteia. să poată ea să-l vadă. ca să nu piară cu desăvârşire. şi să trag cu grijă. vino iute-ncoace!.

mâniată. Aceste ploi sunt poate lacrimi. spunea adesea Niobeea. la vânat. o muritoare. Astă regină. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. precum se cântă în poeme. Niobeea. l-a vestit iute pe Apolo. Soţul său. Niobeea.. când prind să cadă ploile pe mare. în căsnicie.. Soţul său. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. Acum priveşte: o femeie.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. Zeus. lângă el. zeul săgeţilor de aur. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo.. Auzind vorbe ca acestea. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. Aşa se face că e-n cer şi Sirius.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. Cu el avea. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Niobeea. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. — De ce să mă închin eu Letei. din Teba. mai fericit decât sunt eu. Artemis. în timpul vieţii. era nespus de fericită. era un bărbat bun şi vrednic.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. în constelaţia Câinele mare. Lacrimi vărsate de zeiţe. şi pe zeiţa vânătoarei... în lumea asta. nesocoteşte o zeiţă. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. Nu vreau. Artemis pururea fecioară. pe mama A .care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. stea sclipitoare. ce se zăreşte bine vara. pe câinele ce-l însoţise. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine.. Amfion.. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. nu îi este şi n-o să-i fie credincios.. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. — Nu-i nimenea.

Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. că îşi rupsese firul vieţii. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele.... lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. văzând această crimă fără seamăn. Te-ndură.. mi-o lasă. Fii bună.. în genunchi. — Aceasta-i numai începutul... Priviţi-i cum ne asupresc. când nu ne umilim destul. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite.. Şi-a zgâriat faţa.. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. Alte trei au pierit la rând.. care s-a prăbuşit.. Asta-i dreptate olimpiană!. zeiţa : — Artemis. în şiroaie. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. A doua îşi mângâia mama. Regina. a spus Apolo. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. Fii bună. se-ndurerase-atât de mult. Mulţimea suspina pe lături. a glăsuit Artemis cruntă.. — Şi eu copilele. şi cele care vor urma. având pe faţă lacrimi amare. de care e atît de mîndră. Zeul Apolo şi-a luat arcul. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. S-a dat cu fruntea de pământ şi. D . Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. gemând... Artemis. murmura ea. Cât ai clipi au fost străpunşi.. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin.. peste unul din fraţii săi. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. O să priveşti tu.. Amfion. A tras în cea dintâi copilă. Au fost şi dânşii săgetaţi. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. Fetele se aflau cernite... Atât mai am pe astă lume.. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. şi este cea mai mititică. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. Alţi doi se aflau la palestre4 .. ce era de faţă. Niobeea. Sângele lor uda ţărâna. Mai erau trei. hohotind.. vârându-şi paloşul în piept. Soţul ei. Şi ridica pumnii spre cer. Artemis. striga spre toţi: — Iacătă zeii.143 noastră. şi pe noi doi.

Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. Hăituiau fiarele prin munţi. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase.. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. pe cer. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Şi vânătorii cântau veseli. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. pe acel munte. dusă de-o mână nevăzută. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi.. Mama n-a mai putut să plângă. sora măreţului Apolo. îmbrăcată graţios... Faţa-i îşi pierde strălucirea.. Lăncile. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. de asemeni. parcă spunea ceva. Şi sus. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. Artemis se ducea la Delfi. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. după moartea iubitului său Orion. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. Pune săgeata şi ţinteşte. de soţul său.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. pentru c-a fost prea fericită. Ce va urma ?. într-un danţ plin de voioşie. sălta în fruntea celor trei charite. se sătura câte-odată de măceluri.. Nu vor mai duce trupul niciodată. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. Chema pe vânători pe lângă focuri. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. de Amfion. Urma povestea nelipsită. Spre seară. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. Apoi cânta cu cele nouă muze. scurtându-i zilele puţine5 .. Şi aşteptau.. Aici e aruncată pe un munte . cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire.. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. Cornul de vânătoare suna straniu. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . de fete. încă umede. pierită. dar şi acolo mama tot mai plânge. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. Stele clipeau nerăbdătoare. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. vânând necontenit sălbăticiuni. Ochii-i rămân. Picioarele-s înţepenite.. ca o făclie de argint. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. chiar Artemis. se ivea luna. care se scurg ca un izvor. în ţara unde se născuse6 . O întîmpina Apolo şi. parcă plângea. Cu toate astea. vânătorii-ncetau goana. Urmau şi imnuri şi serbări. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. Totuşi. Lipsită de băieţi. în ţara ei. zeiţa vânătoarei. Atunci. zeiţa Artemis cea castă. Atâta chin o împietreşte.

şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou. mândra Artemis... ce-i ocrotea pe vânători . ..145 zeiţei. putea uita pe Orion.7 Numai în clipe ca acestea Artemis..

7. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. vestită prin vinurile ei. Lidia. adică a biciuirii. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Ea. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. după cum am văzut. 4. Artemis (sau Diana. vreme când unii câini capătă această boală. Sirius. Băieţii nu scoteau un geamăt.146 Note: 1. Homer. Alături de Apolo. care ducea în mână şi o făclie de argint. era tot o zeiţă a luminii. la romani). Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau .. În artele plastice. Orion. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. şi slujitorii loveau mai tare. purtând în mână o măciucă. pentru unii chiar o artă. şi exerciţiile înseşi. Aici. în fiecare an. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. i se mai zicea şi Febe. într-adevăr. 5. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. Ţara de baştină a Niobeei era. Băieţi spartani. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. din ochii căreia curgeau lacrimi. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. de asemeni. de vârstă fragedă. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. De aceea. erau glorificaţi. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. semnificând lumina soarelui. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. răniţi de moarte. după legendă. se spune că. tocmai în Asia Mică. Chios este o insulă din Arhipelag. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. 2. sorei lui Apolo. de fapt. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. 6. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. în toiul căldurilor. şi nu leşinau. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. este o stea strălucitoare. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. cumva. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). De asemeni. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. unde îndurase nenorocirea. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. Unii mureau sub flagelare. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. printr-o ceremonie a flagelării. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. 3. Băieţii care îndurau tot chinul. chiar de-ar fi fost. deşi regina domnea în Teba. Astfel. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. pe muntele Sipilus (cum se numea..

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

.. Pe drum. E şi firesc!. da. să locuieşti jos. fiule!.. Iar zeii.. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. Ia cântă. Hermes. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. lăsând pe bietul copil singur. A luat copilul şi a râs. O să vedeţi. Prinzând pe loc un iepure.. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc..... E un copil ciudat. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. e drept.. negre.. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut. a fugit.. cum vrei ? Să stai aicea. M-au pedepsit pesemne zeii. Purta pe frunte nişte coarne tăioase. Mai bine l-ai zvârli şi tu. Şi e isteţ. Şi-a fugit ?. nimfa Driops ?.. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem. râzând. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai.151 După un timp.. — E fiul meu şi-al nimfei Driops.. Zău.. cu chipul său urât. încornorat şi cu picioarele de ţap. păroase.. Nu-l azvârl. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune. Aşa copil. eu îi dau numele de Pan3 . Cum.. L-a luat cu sine în Olimp. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. Punându-şi mâinile pe ochi. Pe cap avea un păr zburlit... ruşinată. Da. Avea picioarele de ţap. către trufaşii olimpieni. — Nu.. În blană l-a-nvelit pe prunc. S-a dus pe unde s-o fi dus... E caraghios. deşi era doar un copil.. l-a jupuit de blana moale.. Când l-a văzut. Nu behăie cum credeţi voi. însă să ştiţi că e drăguţ. venind cu el..... cânta. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. a rostit Hermes. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit. cumva. fiule.. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. Zeii Olimpului râdeau. Un prunc cum nu se mai văzuse!. urmărindu-i jocul. jucându-se ca un ieduţ. azvârlit jos şi de pripas.. Ia zi-i.. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap... avea ş-o barbă deasă.. se jelea nimfa. Pruncul bărbos. Dar ce mai prunc!.. cânta şi dănţuia prin cer. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . şi e urât.. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?.. cine l-a născut ?. cu copite...

Dar uneori le fugărea. Pan o porni pe urma ei. precum era şi tatăl său. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. cum dădea cu ochii de el. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. pluteau cinteze. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. surioare. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. Nimfa sări-n picioare iute. Îi simte-n ceafă răsuflarea.152 — Nu mă simt bine în Olimp. Dar. era şi el focos din fire. înspăimântată. — Arcadia e ţara ta!. şi se ivea. cât ai clipi. O nimfă tare drăgălaşă. danţând. — O. Striga pe nimfe. Pan o privea încremenit. se ivi un uliu. Am să fiu veşnic râsul tuturor. cântând. copila unui fluviu. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. Se clătina de oboseală. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Iar zeul – uite-l! – e aici. ţipând de groază. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. pe oricine. Sirinx se deşteptă din vis. Eu. Copita lui e-n mâlul apei. văzu o apă : râul Ladon. şi-o va cuprinde. — În munţii ei am să mă duc! Şi. Doresc mai bine să cobor.. Sărea într-un picior pe pajişti.. în faţa nimfelor speriate. Nimfa Sirinx. cum gonea. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. în cântece. pe negândite. ca o săgeată prin văzduh. tăind. iată. Sirinx fugea.. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. înţeleg că sînt urât. a şi ajuns. tot cerul. care hălăduiesc prin munţi. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. în munţii unde m-am născut. Privi în jur. Copitele băteau pământul. Şi totuşi.. tată. în soarele amiezii. şăgalnic. Dar nimfa. Şi. cu ochii-n flăcări. Şi nimfele o auzeau. nu mă lăsaţi!. Deodată. şi-un tril de pasăre tăcu. . Auzi zgomot pe aproape. în salturi sprintene de ţap. nimfe. a răspuns Hermes. Nu vreau să fiu soţia P . Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. rândunici. şi plânsul ei umplea dumbrava. Mai sunt doi paşi. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. în munţii-Arcadiei.. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. azvârlindu-se-n văzduh. Ladon. îi plăceau nimfele sprinţare. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. zei. sub ciocul aprigului uliu. râzând voios.

slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. I se părea că stă de vorbă cu draga lui.. cu nimfa Sirinx. degrabă. O trestie pe malul apei4 . ca prin farmec. căci dânsul născocise naiul5 . Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. dar trestiile-şi foşneau frunza.. Şi Pan. Când Pan porneşte trist spre munte. Dar. pe care ţi-l păstrez în trestii. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară.. în cântec. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. Un zvon de vânt. trestiile. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor..153 zeului cornut. atât de straniu şi de hâd. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. Vin din desişuri. Lăsase nimfele în pace. totuşi vei fi mereu cu mine. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. rupse. furişate. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. Cânta necontenit din nai. O murmurare ca de ape. cu joaca ei neostenită. oprindu-se din plâns. şi foşnetul părea o şoaptă. Zeul se aplecă spre ea. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. Tot ascultând într-una naiul. în pâlcuri nimfele-l urmează. Sub cântul lui. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. pierdut în frunze.. frumoasa Pitis e în Z . Un freamăt dulce de suspine. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. tu. neuitată Sirinx! zicea zeul. ca altădată. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. — Sirinx a mea!. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. La început din milă numai.. prin crânguri. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. Şi-aşa mi-oi alina durerea.

pe cel mai semeţ pisc de piatră.154 frunte. pierind în negrele genune. După aceea-i cântă ei. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic.. ai milă de gingaşa Pitis. pe o piatră. pe Cilene. te rog pe tine. Nimfa-l ascultă-nfiorată. Pan se uita cu ochii tulburi.... cu rămurele verzi în plete. cu furie. O. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. zeul Boreu. Pan se urcase sus. Ajută-mi dragostea.. Să pieri pe stânci. îndureratul ?. un pin6 . cine să-l audă pe bietul Pan. l-aude.. dragă fată! Iubita mea. O. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. şi el. urmat de un alai de nimfe. Pe urmă a fugit spre vale. dar nici a lui nu vei rămâne.. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. Dar uneori rămâne singură.. i-ar fi zărit.. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. Cum cânta el duios din nai... Atunci. Încrâncenat de gelozie. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. răsuna noaptea prin păduri. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. — N-ai vrut să fii a mea. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. strămoaşa tuturor. izbindu-se din stâncă-n stâncă. o. cu Pan. se spune.. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. pământul. Cântecul lui. şi nu pot să-mi dau moartea. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. spune legenda. vântul turbat de miazănoapte. Dar asta ştiu că nu se poate. Vijelios urla Boreu. Boreu s-a năpustit. În acea zi. Sărind din piatră-n piatră. Nimfa s-a prăvălit. Ce născocise. Se hotărâse chiar să-i spună această taină.. — De ce-s nemuritor ?.. Soţie scumpă. Boreu râvnea de multă vreme. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. ori să sfârşesc cu ea odată. Pitis. Gheea!. Gheea. răcnind năprasnic peste culme. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite.. mâhnit peste măsură. Pitis. mai degrabă. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi.. Dar cine. Şi-aşa. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . El o zăreşte şi îşi lasă alături. o.. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. Sunt zeu. Încet. necredincioaso!. pe Pitis de soţie. din acea vreme. Şi Pitis râde-nveselită.. Pitis.. Apoi.. cântând din nai. plecă pe vale. Privea şi nu-i venea să creadă. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. naiul. fermecată... prin locurile necălcate şi singuratice din munte.. tată.

. ... Durerea lui suna spre zare. mai departe.. Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate..155 Arcadia.. Atâta doar mai avea Pan!.. până la marele Ocean. tot mai departe. Duceau şi ei la gură naiul. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe..

2. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. atât de popular astăzi la noi – naiul. cum sunt astăzi. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. care aveau în vârf chipul lui Hermes. înfăţişat cu aripi la picioare. cu chip surâzător. în amintirea legendarei Pitis. pe drumuri. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. Pan pe greceşte înseamnă tot. fugă dezordonată. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. prin care îşi explicau. cu foşnetul lor misterios. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. Mai târziu. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. 3. Ei au născocit această legendă. numite herme. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. într-un chip poetic. Panică înseamnă teamă. . Ca să-l cinstească pe Hermes. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci.. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. în care să facă negoţ şi să adune aur. Iar Hermes. sculptorii l-au dăltuit în piatră. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. în marmură. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale.156 Note: 1. El nu avea temple multe în Elada. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. stă în repaus doar o clipă. în acelaşi timp. Se turna vin sau apă. în care Hermes. mai ales în Ardeal. O altă operă vestită e o statuie de bronz. La noi chiar. 4. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. El era un arbore funerar. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. Legenda spune că. după cum socoteau ei. jertfite. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor.. Trestiile de pe malul apelor. 5. după numele închipuitei nimfe. În schimb. Cu vremea. provocând panică între perşi. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. libaţiuni s-au numit şi beţiile. 6. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. şi uneori lapte. sau chiar în lemn. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor.

157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu.. şi totuşi. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă.. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. Iar Hestia. Zefirul. mare taină. şi mii de păsărele. pesemne. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. se umple de lumină. zeiţă. cât e Zeus de mare şi puternic. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. aproape fiecare avea un dor anume. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. Le dăruieşti iubirea.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. Ba. o fi avut şi ea vreo taină. cerul se-nseninează. şi-n iarba din livadă. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. În mare şi în munte. tu vrăjeşti orice inimi. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. L-a făcut şi pe dânsul. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. Doar Hestia. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. era zeiţa Afrodita. stăpân atotputernic. să-şi părăsească V . Orion. frumuseţea şi viaţa.. făcând să încolţească într-însele iubirea... era să se mărite c-un uriaş.. Zeiţa vânătoarei. Artemis. ce împânzesc văzduhul. Afrodita i-a tulburat simţirea.. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta.. orice vieţuitoare.. Chiar Zeus. pân-atuncea ascuns şi amorţit. care zăcea acum pe Elbrus.. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. se depărtează norii şi vânturile fug. greu ferecat în lanţuri.

purtat de porumbiţe. cuc sau alte animale.. şi de un copil. Iar zeul. ca să se răzbune. rând pe rând. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. Simţirea mea zeiască a fost. vreodată. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . să poată şi el râde de slăbiciunea ei. de hore şi charite. s-a despărţit de tânăr. la fel. căci eu însumi greşit-am. mânjite cu otravă. În acest chip. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. Eros. — Din vina ta. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război.. un simplu muritor.. Şi-acest voinic. şi chiar mai mult ca ei. Şi. după voia cerescului său tată.. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. eu îndur umilinţe. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. târâtă de-o oarbă rătăcire. E . Căci zeii se temeau. spunea ea troianului Anhise. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. mai înainte vreme. bun de joacă. Zeiţa. pentru că. troianule Anhise. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. c-o mână de viteji. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. ameţit s-alerge. ea nu se bucura de înrudirea asta. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. preschimbat în taur. urmată de cortegii.158 tronul şi. Enea. îl părăsi pe-Anhise.. cu vârfu-rile negre. Zeiţa. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine.. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. Dar. vultur. după cât se pare. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. căindu-se de faptă. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. din Olimp. Plecă prin lumea largă. de ce puneam la cale. eu unisem pe zei cu fete pământene. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. de-a râs o lume-ntreagă. iar altele de plumb. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească.

.. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. uneori. căci Eros era mic. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. s-a-ndrăgostit de dânsa. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. şi fiara. Şi l-a urmat pe-Adonis. şi când şi i-a deschis.. fericită . Ba. Nici de părinţii lui. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. spinulele de aur.. Pe Zeus îl ţintise. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. Pe Ares. L . Ea. cu fiere – în dureri. de asemeni. Şi chiar pe Afrodita. Numai că. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . A-nchis o clipă ochii. pe dată. cu colţii ascuţiţi. să nu i se întâmple. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. Tot ce avea lăsase. Iubirea-i pătrunsese în inimă. nu ştiu cum o săgeată. cerceii. Cum s-a plecat zeiţa. agrafele. stropită mult cu lacrimi. cu numele Adonis. Lui nu-i plăcea găteala. şi jertfele aduse de pământeni. fierbinte. străbătută de un fior ciudat. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. brâul cel fermecat. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă.. tot la fel. cumva. Puţin. te poate sfâşia. Şi tot. zeul cel mai frumos. brăţările rotunde. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. a atins sânul mamei. Adonis poruncea. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. Mai ştii ? – ţintit de Eros.. de-astă dată. cu ghearele-i grozave. Eşti muritor.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. Adonis. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. un vesel vânător. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. ce se ivea din tolbă. puţin de tot. Fii curajos cu iepurii. un peplon sau un hiton. vreo vătămare. vânătorul : — Iubitule. fără de nici un murmur...

Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. CRIMA LUI ARES donis însă râde. în pădure. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. şi-n stânga. Nu te vârî-n primejdii. Ba. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. lunga-i lance. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei.... îl rupe-n bucăţele. Era gelos pe-Adonis. Te roagă Afrodita. grohăind.160 cu cerbii. Porneşte prin pădure.. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. Din văzduh vede locul. voinicia de care e în stare. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. şi sângele-i ţâşneşte. Nici vârsta ta. departe mult de locul. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. — O. iubite. Ares! ţipa. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. pornise în Olimp. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice.. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. Fereşte-te. Fugind. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. nu pot să-ţi scape viaţa. cu urşii sau mistreţii. Mistreţul. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. Oprindu-se din goană. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. — Sărmanul meu Adonis. tu. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. Da. haine. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. unde îl ucisese. blestemat fii. se jeluia zeiţa şi se lovea A .. la luptă. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. Adonis s-avântă după el. Deodat-aude vuiet. puterea. cel ce nu ai milă!. Apucă doar să vadă. Vroia să-l nimicească. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. Fii blestemat de-a pururi. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei.. ţi-e stinsă tinereţea. tu. Isprava-i izbândise şi îi era destul. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi.. zeiţa Afrodita. Coboară ca săgeata.. Nu te lupta cu leii. Un porc mistreţ. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. Aude cum răcneşte Adonis.. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. Cam mare e mistreţul!.. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă.unde se-afla zeiţa. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. Afrodita. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare.. Cu colţii lui năprasnici. rânjind cu mulţumire. dar uită de durere...

gingaşă. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. în tristeţe.. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. floarea de trandafir fusese numai albă. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. şi lacrimile sale. şi straie deşucheate. rămase din trecut.. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. deşi. în flori de anemone. iubitoare de casă şi modeste. Nu se poate. şi roşie ca macul. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. Avea o casă mare. fastuoase. erau tot mai uitate. Adonis. se spune. s-au prefăcut în flori. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. Dar Pigmalion. Până în acea ziuă. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. şi-n cinstea lui. trecând pe uliţi. Acum era şi roză. precum spune legenda. Nici nu voia să aibă. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. Graţia se pierduse. din marmură şi fildeş. pe vremuri. i-a curs sânge din rană. devotată. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni.. Adonis!. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. căci nu avea soţie. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. fugind către Adonis. Dar el trăia sihastru. picurate-n poiană. şi visurile sale despre o fiinţă pură. adesea ocrotea pe cei tineri. Vei dăinui de-a pururi. cu câţiva sclavi ai săi. Serbări numite-adonii5 .161 cu pumnii tremurători în frunte. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. mai mult de două zile. N-am să te las să pieri. vreme de două zile. într-un oraş din Cipru6 . Fetele.. altădată harnice. Şi rămânea tot rece. şi danturi zgomotoase. Era şi parfumată. Într-adevăr. se spulberau pe rând. tot singur. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. a hotărât zeiţa serbări mari. S . din piatră sau din lemn. ca vie amintire a suferinţei mele!. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. în fiecare an.

artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. cu gura tăiată fin în fildeş. neîntrecutul sculptor.. de parcă-l pricepea. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. şi-l întrebau : — Ce tot faci.. spunându-i frumoasa Galateea. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. aşa cum şi-o visase7 . Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. Şi nu deschidea uşa. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea.. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. Pigmalion. în fildeş sau în lemn. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. ascultând răspunsul. Gura-i părea o floare. luând în mână dalta. artistul se închise la în atelier şi.. mereu închis în casă ?. făcând din noapte zi. îmbălsămate. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. din fildeş. Veneau la uşă prieteni.. o fecioară. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. Îi luă şi giuvaere. Era cu Galateea. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător. şi fata îi surâdea sfios.. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. cum nu se mai văzuse. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. Pigmalion. le răspundea artistul.. artistul se-ncorda. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. Sfârşind apoi cu munca. el însuşi. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. iubite.. Şi. Însă mult mai frumoasă decât în visul său.. artişti tot ca şi dânsul. şi corpul de zăpadă. C . Aduse din grădină flori roşii. Şi nu mai era singur. se-apucă să cioplească.. Iar când lucra. Lucra fără-ncetare.

trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. asurzitor. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece.. şi dintr-o piatră. Îşi spuse rugămintea. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. Dar el o ia în braţe. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. viaţa. să ardă-n vâlvătăi.. iubire. la fel de nemişcată. V .. Chiar au danţat la nuntă. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei.. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă.. cu feciorul său Eros. Iar fetele. Se-nghesuie-n mulţime. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone.. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. cuprins de-nflăcărare. Iezii săreau zburdalnici.. se-nţelege. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. Pe urmă. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. zeiţo!. Îţi mulţumesc. s-a prăznuit şi nunta. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. Azvârle-i o scânteie. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. În timp ce-i spune astfel. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. Sosind. — Zeiţă! zice el.. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. împleteau. şi eu i-o voi aprinde. şi flautul se pornise să sune tânguios. Se află tot pe soclu. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. puterea suverană ce face să-ncolţească. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. iubite!. poeţii. cuprins de-o presimţire..... A fost o nuntă mare. muzicanţii. Începe să alerge. A fost şi Afrodita. toţi sculptorii Eladei. îi spune Galateei.. Îţi mulţumesc. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit.. Tobele băteau tare. Tu-ntruchipezi iubirea. în ghirlande. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. Şi iată-l! – în mulţime. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. Acolo-i Galateea.

. . I-a ocrotit iubirea.. El a clădit oraşul. Aşa zice legenda. au slăvit pe-Afrodita.. ce-a stăpânit în Cipru. dup-aceea.. zile ferice. ce poartă-acelaşi nume. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. în danţ. ce şi-o păstrau cu grijă. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. în cânt. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. Artiştii.164 A fost o veselie cum nu se poate spune. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. Cât ? Nu mai ştie nimeni. iubirea creatoare. I-a ocrotit zeiţa... frumoasa Afrodita. şi-n piatră8 . Şi-au trăit împreună ani lungi.

se trag din titani (olimpienii din Cronos. 4. Mai mult. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. şi Romei.feminină. unde. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. Ele se prăznuiau primăvara. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. adică din a doua dinastie. livada şi grădina. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). aduce pustiirea în arbori. cu mare însufleţire. care îndestulau ogorul. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. Deci. ca şi olimpienii. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. şi jalea Afroditei. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. Elada. în urma loviturii date de fiul său. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. Ares. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. pe când olimpienii. vreme de două zile. după legendă. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. în frunte cu Zeus. şi August. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. scurs în apa mării. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. erau din neamul lui Cronos. însemna. arăta că romanii. aveau loc în Asia. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. Peplonul era o tunică. fără mâneci. aceea a titanilor. cel dintâi zeu al cerului. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. 2. . În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. atunci când se născuse. şi elinii din Iapet). cu secera de diamant. ei pretindeau că fiul lui Enea. când înfloreşte glia.. la rândul său. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. Ea se născuse din spuma mării. 3. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. Tot dintr-un titan. 7. fusese purtată Afrodita de Zefir. războiul. 6. o haină de lână albă. prinsă cu o agrafă pe umeri. Căci Ares este feciorul Herei. şi mai târziu la Roma. natura roditoare. dealtminteri. după legendă. Înţelegeau belşugul de roade felurite. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. prin Afrodita. scurtă până la genunchi. Prin Adonis.165 Note: 1. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. se trăgea. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. care îl răpune sălbatic pe Adonis. adică al cerului. din care făcea parte şi Cezar. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. titanul Cronos. se trag direct din Uranus. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. iar hitonul. serbările în cinstea lui Adonis. După versurile poetului latin Lucreţiu. Adoniile. şi neamul elinilor. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. din ordinul împăraţilor romani. 5. părintele tuturor zeilor. nepot al Afroditei..

Praxitele. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. o insulă din roiul de Ciclade. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. . pe când îşi săpa ogorul. a dăltuit adevărate poeme în piatră. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. Scopos. spre slava Afroditei. aceea care întruchipa. pentru elini. Se pare. Aflată astăzi la Luvru. dragostea şi frumuseţea. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo.166 8.

fireşte.. în Creta. plin de parfumuri. un rege şi-o regină care aveau trei fete. în botişor de ciută. ca un ceresc balsam. Tu eşti mult mai frumoasă.. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. Şi dinţii : stropi de lapte. Dar orişicâte haruri aveau primele două. tu ne vei fi zeiţă. Şi buzele!. le întrecea cu mult. lăudându-i frumuseţea. în vreme ce poeţii se adunau acolo. din proaspătă mulsoare. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. Iar graiul ei.. o. ele-ar păli de ciudă. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. că poate să existe o astfel de minune.. Aşa grăiau poeţii. Ca rodiile coapte. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. De-o rumeneală dulce. cea mai mică. De-aceea. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci.. Obrajii-i erau rumeni. Î . Psiheea. din dumbrăvile sfinte. pe toate laolaltă. frumoaso. Ce buze!. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. nedumeriţi.. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe....167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. copilă. de mult.. un cântec. cum are trandafirul involt. Noi nu mai vrem pe alta”. din temple şi sanctuare. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. ce suge-ntâia oară. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. mai galeşi.. căci tu le-ntreci. Podoabele de aur. smulse de pe coloane. Din pricina Psiheei..

Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni.. cam bătrâni. jertfe.. sau un an. S . răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. ştrengarul s-a strecurat în taină. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui.. înfuriată groaznic. căci celelalte fete. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. mamă!. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. — Nu. la fecioara Psiheea. chiar în iatacul fetei... — Da. Eros. flori. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 .. precum făgăduise zeiţei Afrodita. astfel.. Parcă vedeau o piatră. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. acum o priveau reci. De. Era-n Olimp. Dar dibuind prin tolbă. Afrodita ? Şi. găsiseră miri vrednici. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta... o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. precum hărăzise zeul iubirii.. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?..168 Când a aflat zeiţa. sau cine crezi cu cale.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. După treaba asta.. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. un osândit de soartă. nătângi. dar gândul îi rămăsese-acolo. fără viaţă şi fără de simţire. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă.. De-o fată muritoare ?. — Atâta ţi-e porunca ?. c-a îndrăgit un monstru şi. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. suspinând. s-a cam zgâriat la deget.. Tiptil-tiptil.... copilul năzdrăvan. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău.. pe genele ei lungi. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. O vei găsi uşor. o privea pe Psiheea nesăţios..... se strâng s-o tot admire.. în palatul din Creta. surorile mai mari. Psiheea!" Şi... gândind : . Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. odată cu-nserarea. pe care o iubea. şi. căci oamenii. Lăsându-şi tolba-ncolo. nu-i vorbă. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . Îmi împlineşti voinţa. o lună.. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp.. copilul meu iubit ?. totuşi. ce-avea aripi de aur.

în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate... Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. erau turnate-n aur. Zefirul. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. şi s-au întors acasă. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. fructe gustoase : rodii. Aici au părăsit-o. un monstru rău şi crud. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. Păşind fata cu frică.. pietre scumpe. tăcută. Atunci. O fiinţă fără seamăn. şi-n aramă.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. ca ginere. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. pe o potecă-ngustă. poftim. Fata privea uimită. . şi se cufundă-n baie. cum poruncise zeul. să ştii că e al tău. Poţi da orice poruncă. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. călăuzindu-i paşii. s-o ducă peste piscuri. în locuri neştiute de oameni până-atunci. va fi bărbatul fetei.. pătrunde în palat. tu. un om. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. şi-n fildeş. Vântul de-apus. păşind tot mai departe. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. cu luciu stins. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. frumoasa mea stăpână. Ce bine e în apa fierbinte. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. chitre. ce zboară prin văzduhuri. Rămasă singurică. De vrei. să te împotriveşti poruncii zeilor.. pe scări monumentale. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. vinuri întăritoare. focoase diamante şi alte multe pietre. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. bătrânul rege s-a dus la un oracol. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. Coloanele înalte.. veşminte şi podoabe. de care însuşi Zeus se teme uneori.. o luase pe copilă pe aripile lui. ca monstrul să-şi ia prada. care o susţineau. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. te-aşteaptă o baie minunată. O fiinţă nevăzută. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei.. dulciuri.. rubine. Vă-nchipuiţi ce-adâncă.. mărgăritare albe.. După ce se-ospătează. împodobeau pereţii. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. rege. Poţi spune orice voie. bătrâne. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. Şi-n ziua hotărâtă.. şi nu-ncerca. căci vei fi osândit. prin încăperi. Apolo i-a răspuns. într-un cortegiu jalnic – de moarte. naramze îi sunt întinse-n faţă. cu vaiete cumplite.

căutând-o pe Psiheea. pe cele două fete. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. I-e blândă sărutarea. Şi altele pe urmă.. ca-nainte. stăruieşte. stăpâne. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. Cine să fie oare ? A!. se-nduplecă. şi-l roagă. să nu-ncerci să mă vezi. Nu le da ascultare. să te căutăm. Să nu ai nici o teamă. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. A stfel s-a scurs şi noaptea. a auzit din vale nişte voci cunoscute. Neobosită. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo.. cu aşternuturi moi. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni... — Am să-ţi împlinesc voia. tatăl nostru. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. Dar într-o zi.. trimisu-ne-a pe noi. în fine. Se hârjonea cu ele. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. Mai ales nu uita că. Toate vor fi. fugind printr-o pădure. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. în palat. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul.. surioară. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. A mai trecut o zi. Sunt ele. copilă dragă... În timpul zilei.. O strigă şi o caută : — Psiheea. şi totul se-mplinea.. Vorbea numai cu umbre. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . căci te pândesc primejdii. ori cobora-n poiană.. Nu ştia cum arată.. prin poiene.170 primitoare. — Dormi fără nici o grijă. unde eşti ? Regele. cu pat curat şi alb. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. aşa precum doreşti.. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. A stat puţin pe gânduri. îi spune iar o voce. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. surorile mai mari. Dar să nu-ncerci să-l vezi. vremea curgea pe nevăzute făgaşe.. da!. Coruri.. O vorbă să nu spună.. Până ce el. care umblau prin munte. nu ştia cum îl cheamă. ea plânge şi-l dezmiardă. orice-ar fi pe lume.

Mă rog. surioara noastră va pierde din trufie.. în noapte. când o să aibă poftă. Şi ea ? Ce bogăţie. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. s-aprindă o lămpiţă noaptea. Ha. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. se-apropie de el şi-i luminează chipul. dintr-o dată.. când doarme el.. şi braţe nevăzute aduc bucate. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. haine. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul.. hăt. neghiobi şi şubrezi. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. iar sora cea mai mică rămâne la palat. Ea îi atinge arcul şi tolba. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. Bărbatul său... Şi scorpiile pleacă. dar nu au timp prea mult. dornică să-l sărute. coşuri cu flori. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. mingii. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi... încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră.. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. — Ce zici ?. E straşnic planul. grădinile. cu-obrajii ca bujorul. vede pe cele două surori ale Psiheei.. şi cum el i-a cerut. Ba. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. orice poftesc l Surorile Psiheei. cu soţii noştri bătrâni. Zefirul se porneşte pe văi şi. când nu-i de faţă dânsa. pe aripile sale. cercei sau pietre scumpe. Acesta-i un balaur. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea.-nfricoşată. Atunci. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă.. colane. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . iară în zori se-ntoarce. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. pe când el doarme. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată.. Neruşinata!. Şi noi. Ca să se-n-credinţeze. să nu-ncerce să-l vadă.. E-naripatul Eros. îşi şoptesc amândouă. şi să-i privească faţa. târziu. ha. o fi vreo zeitate. pe vârfuri. Ba. O fi voinic şi chipeş. Şi. Psiheea. de parc-ar fi regină. cercuri de aur. pe perne.. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. uşurel. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. ne mâncăm tinereţea.. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. Noi o credeam pierdută. cu aspru jurământ.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. o Î . şi-o săgeată o zgârie la un deget. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. când soţul doarme dus.. Tocmai ei ? Cea mai mică ?... Aşa. Le-aduce la palat. pesemne.

... pădurea.. şi…Eros.. şi frig. aleargă-n templul Herei. se trezeşte.. pentru asta te voi închide-n casă. Şi plecă.. Viclean!. zeiţa se încruntă. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ... merge. îi răspundeau mai toţi. S-a dus pe totdeauna. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. tot fata-i mai frumoasă. îndură suferinţe. acuma m-ai pierdut... e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el. căci te iubesc. şi dânsul e un zeu. Numai că el zburase şi n-o mai auzea. însemnele puterii...172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. Fii bună deci. sete şi piedici cu duiumul. Dar nimeni n-o ascultă. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. o.... dispar. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. Nu mai eşti zeu. voi avea un prunc. De ură-nverşunată.. mâhnită.. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră... Eros... nu vreau.. căci n-o să-l mai revezi.. Afrodita. Silit de legi divine. tot. căminul. zeiţă. Dar după-atâta trudă.. Unde te pot găsi ?. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. Sunt singură. Palatele de aur. merge... Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti...... aripile..... mama lui Eros... în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i . năzuind un sprijin. căci dânsa ocrotea familia. Dă-mi arcul. grădinile. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros.. rostindu-i printre dinţi : P .. şi te iubesc atât. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine... Imploră şi pe-alţi zei. pe cât eşti de frumoasă. El.. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. eu.. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. Şi. Eros ?.... şi foame. soţul meu. făcându-i o arsură pe pielea delicată.. Psiheea nu se lasă. O roagă pe zeiţă. nu-i ia durerea-n seamă.. dă-mi şi tolba. Psiheea şi pornise pe munte. şi plângea : — Ce-am să mă fac. — Tu eşti o muritoare. zeiţă. făclia.. — Nu. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. Îl atinge pe zeu. strigă fata. izvorul.

Erau acolo boabe de mac. şi pleacă iar N . CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades.. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. şi luă ea însăşi biciul.. pe unde treceau morţii. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. însângerată. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă.. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. pe soiuri. grămezi. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic.. Se spune despre Gheea. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut.. O-nvineţiră toată. poate mai mult ca zeii. îi porunci să plece într-o pădure deasă. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. Îi sfâşie veşmântul. Porneşte iarăşi fata... să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. în cutioara asta.. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. grâu. de câinele lui Hades. mama soţului meu. zeiţo. Dar dragostea. sub pământ. Şi trece chiar de Cerber. cel cu trei capete. şi să-i aducă lână. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. poate mai mult ca mine ?. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii.173 — Vrei să mă faci bunică. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. Luaţi-o şi biciuiţi-o.. balsamul ce ţi-l cere. îi spune Afrodita. (Lâna era de aur. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. linte. Cată să vii degrabă.. căci plec la un ospăţ. Străbate peste fluviul.. fasole. păzit cu străşnicie de sute de balauri. strămoaşa tuturora. Afrodita. gingaşa lui soţie. Când se sfârşi cu munca. şi cere-i Persefonei. o puse şi la muncă. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. pe mine. Şi-o roagă : — Dă-mi. Şi cum.. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă..) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. necum. Apoi.. Dar ştiţi.

nu. este pe urma noastră... Ajunge la Psiheea.. strigă din urmă zeiţa Afrodita. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . Tu du-te cu balsamul.. frumoaso.. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. să-l ducă Afroditei.. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. cum este Eros.. Psiheea dragă. să mă-ndrăgească iarăşi.. Balsamul din cutie e numai pentru zei. „E pentru zei. aproape fără voie. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc. călătorind pe drumuri. — Şi eu. Mai stai. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. şi-un zeu. Mai stai. Nu te mâhni.. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare. Eu plec către Olimp. binişor. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite.. Mama mea.. să te privesc.. Zeiţa. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. mânată de iubire. îndură-te de mine şi de iubita mea.. nu mai aşteaptă mult. văzându-mi chipul. ştiu bine.. cum este Eros. în sala de consiliu. şi cerceta cutia. de-atâta vreme de când ne-am despărţit.. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic. Nu-ngădui.. Psiheea-ntredeschide capacul.. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. la plecare.. Cât de puţin. care-a făcut şi face atâtea nebunii. Iar el. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. Tu eşti oare!. răspunse Zeus. dar nu-i timp de pierdut. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă.. rosteşte zeul Eros. O. pe zei şi pe zeiţe.. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune... Zeus.174 Psiheea. — Ba da.. şi fata cade jos. Afrodita. Deci m-ai iertat ?. — Nu. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O. E vremea să-l însori. ce văzuse prin vrajă toate astea. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. se frământa Psiheea.. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru... şi-ncearcă să surâzi. Să vină şi Psiheea. eu am s-o fac zeiţă.” Şi tot gândind în sine.

. rămânând amândoi fericiţi în Olimp.. zei şi zeiţe.5 . le glăsuieşte dânsul. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta....175 divine : ambrozie şi nectar. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. — Rămâneţi împreună necontenit de azi.. Iar voi. Vă porunceşte Zeus!.

a fost răpită de romani din Elada. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. Psiheea. . şi pe Ares. înaripatul. în opera sa „Măgarul de aur”. 4. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. pe care o gustau numai zeii. cel dintâi zeu. poate muiată în miere şi foc. poate în otravă şi venin. sub diferite variante. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. care se găseşte la Luvru. Întruneau astfel în dragoste. Opera. după ce el îi ţintea cu săgeţile. făcându-le să se înmulţească. cea dintâi zeiţă. zeul luptelor nesăbuite. El are un arc. a pătruns în folclorul multor popoare. reprezentate prin liră. 5. Eros. care uneşte fiinţele perechi. se tâlcuieşte prin suflet. este înfăţişată această poetică alegorie. cum credeau elinii. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. cuprinde pe Psiheea. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. Această alegorie are un tâlc. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. Într-un frumos tablou. şi anume că dragostea nu poate dăinui. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. dragostea. prin Eros. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. pictat de artistul Louis Gérard. un giuvaer de piatră. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. cu Uranus. în limba greacă. în chip poetic. Fără îndoială că această operă. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. la început era. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. pe draga lui soţie. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. săvârşită de un artist necunoscut. Aici Eros. Arătau în acest fel că simţămintele. dându-i drept părinţi pe Afrodita. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. a inspirat nu numai pe poeţi. ca s-o urce în Olimp. poetizând legenda. 2. Eros. şi ajunge în Olimp. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. ţinând în mână o liră. zeiţa dragostei. perechi. 3. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită.176 Note: 1. numai forţa universală. pentru grecii vechi. Mai târziu. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. El a unit-o pe Gheea.

P . ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. o nimfă oceanidă. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm.. erau nişte copile de-o bunătate rară. Dar şi mai mult iubea delfinul. Nimfele nereide. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. zeul care purta în mâna lui triena2 -. se ridica-n Egeea3 . nimfele nereide plângeau înduioşate şi. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. care-şi avea palatul în apele Egeei. lunecând prin valuri. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. în număr de cincizeci. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. cumva. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. alt zeu bătrân al mării. îl îndrăgea nespus. Mama lor era Doris. pe când zeul se preumbla pe mare.. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. numită Amfitrita. despre delfin. Nereu. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. se avântau cu toate să scape corăbierii. şi tatăl lor. Odată.

... la mine. blândă din fire... vrăjit de melodia ce o cântau în cor. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. Pesemne. vrâstată cu vine de argint. şi zeul se oprise.. o căuta şi. îmi întăresc domnia..178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei.. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră... ce este atât de mânios. ce-i aduceau. între valuri. însă. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva. Şi caii lui la fel. şi asta va fi bine!” Şi. Şi ca să scape. Nu. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd. Aici veneau noroade de vietăţi marine. Şi-o zguduie. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu.” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri.. puzderii de corăbii.. Nu. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu... Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. puse doi delfini... Iar ea..... fata a fugit într-o peşteră albă.. Răspundeţi.. ca danii. şi-a spus în sine zeul.. „Ce cântec!... A .. a trimis peţitori.. ca să-i dea de urmă. Ia stai s-o mai privesc. căci stăpânul e supărat cumplit. tăioşi cum e oţelul. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi. Dar zeul din Egeea..... Ce visare!. Poseidon. au contenit din danţ şi au sărit în mare.. Căci nimfele. Nici nu vreau să-l văd. izbind-o neîncetat de stânci.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. deodată. scoici. căci îi cunosc puterea... Nici prin gând nu-mi trece. .. în palatul de aur din Egeea!. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita. De mă însor cu dânsa. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. de marmură. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?.. Copilele danţau într-o insulă Naxos. şi sfarmă.

şi apa acoperise ţărmul. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. nici de data asta neizbutind s-o afle.. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. cineva a vorbit – un şarpe. A ridicat tridentul. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. P . să aducă iute ştirea. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. s-a-nveselit nespus. şi s-a ascuns mai bine. vrâstată cu vine de argint.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. Poseidon. credincioşi. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint.. Ba chiar s-o şi peţească. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. Abia târziu. careva. aflând vestea. a scufundat din nou. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. o meduză. În zadar o căuta. corăbii. un peşte. au şi pornit înot. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. aşa-şi trântea tridentul. căci nu dădea de dânsa. într-un cotlon al mării. Poseidon. Atunci. insule şi maluri. încâlcit. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip.. Delfinii. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. ca să-şi pieptene părul albastru. de mânie. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. Încât zeul Poseidon venise în zadar... unde domneşte Hades. Jivinele din apă. sub furia lui. în noapte..

. — Mărite. după stăpânul Zeus. unde s-a făcut nunta. au spus dânşii – în limba lor. şi fă cu dânsul nunta. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . cleştar şi diamante. purtată tot de-un monstru. fecioară. sfă-râmă şi insule. Căci el te vrea soţie.. precum se spune. desigur – când ne-ai trimis în S . Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. Palatele de aur. c-o strălucire vie. Sfârşindu-se cu nunta. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. cel mai bogat din lume. Blestemele-or să cadă asupra ta. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. în iarbă. Poseidon. copilă. şi ţărmuri şi numai tu. Ascultă-l deci. de spaimă pentru dânsa. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. preafrumoasă nimfă. plin de fală şi plin de mulţumire.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. să ştii. Poseidon. îndurerat. ţinând în braţe lire. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. de tumbele ghiduşe. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. stăpânul nostru este. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. Nedumerită încă. Ea ridicase capul.. cântând cu toate-n cor. aflate în Egeea. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. Jucându-se. Era. În jurul lor săltau nimfele nereide. Privind astfel spre dânşii.. au munţi de avuţii. un mărgăritar mare. frumoasa nereidă. a strâns în mână frâul. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin.. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă.. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. de salturile repezi ce le făceau delfinii. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. De nu primeşti. cu glasul tunător. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. în cinstea Amfitritei. şi monştrii au pornit. Puterea lui e mare.

Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. ca Apolo şi ca atâţia alţii. ce geme mânioasă. El era. Căci uită-te. mărite. când s-a sfârşit potopul.. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. suflând în scoică. sau. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. Ca Zeus.. Din încuscrirea asta s-au născut regi.. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. elinii vedeau însăşi furtuna. Poseidon. marea se-nvolbura. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu.181 lume. Triton a fost acela care. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. mireasa-i lângă tine. ce-i A . alături de-Amfitrita şi tatăl său. Era urât ca moartea. pe nimfa Amfitrita. — Cuvântul mi-l voi ţine. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. urla înverşunată. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. ce parcă scânteia. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. lovindu-se de ţărmuri. Răsplata o veţi primi pe loc.. dintre zeiţe. din apele Egeei. Fireşte. Triton era ca zeii. Şi şi-a întins tridentul. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. ca toţi zeii. din creştet până-n brâu. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. după nuntă. slăvite. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. Dacă sufla în scoică. în palatul de aur. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. ce se numea Toosa. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. cleştar şi diamante. alteori. Poseidon. De-aceea locuia. ce se numea Triton. a glăsuit Poseidon. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. Dacă intra în mare. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. eroi şi-alteori nişte monştri. ţintuindu-i pe boltă. apa îi ajungea abia la mijloc. marea dezlănţuită. Acum o aşteptăm. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. furtuna se potolea pe loc. În acest zeu. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări.

Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. ascunsă undeva. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. să o ademenească pe mândra Galateea. nu-ţi va lipsi nimica. Galateea! Nu mă dispreţui. Legenda ne arată că fata. fierbea de-atâta larmă. Şi-şi retezase barba murdară. Polifem se coboară din munte pe colină. Mai zveltă ca aninul. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. pe Acis.. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele.. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori... şi turmele. Şi-n locurile-acestea.182 slujea de măciucă. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. poate. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci.. pe-un tânăr. şi se ferea de monstru. cu mâna ta. şi marea. de crudul Polifem6 . aproape să le frângă. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini.. Mai proaspătă ca gheaţa.. ai pricepe că ai greşit. fugind din calea mea mereu.. Vuiau în zare munţii. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. Ridică-ţi dară capul din valuri. care îmi cad pe umeri. o fiică-a lui Nereu.. Vroia să pară chipeş.. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. Galateea.. o socotea în mare. un păstor. Mai dulce ca un strugur.. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. Din sân îşi scoate naiul. la poalele colinei. Mai surdă decât marea. nici frig în toiul iernii. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. dacă m-ai cunoaşte mai bine. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. De-aceea. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii.. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. Eu mă cunosc mai bine. silindu-se să-i placă.. îndrăgostit de nimfă. Atât că Galateea iubea. într-o zi. vor fi tot ale tale. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. Dar fiul lui Poseidon. ce intră până-n mare. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. de mult. zbuciumată.. Mai moale decât puful de lebădă. Avea numai o lege : poftele lui. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. lăsând naiul. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. Vedeau şi-auzeau totul. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Tu însăţi vei culege. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. Ah.. şi-atât!. şi începe să cânte. fecioară.. De vrei să-mi fii soţie. parc-ar fi o pădure. Nici Zeus n-are.. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase. Dar tot tu. Numai că.

din stâncă. să-l ajute. De-acolo.. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus.. Acuma s-a sfârşit!... ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem.. îi vede pe cei doi....... Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare.. Şi-a implorat pe zei.. şi-n jur au crescut trestii. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger.. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. nici calul fără coamă. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!. voi... Galateea!. sfârşindu-şi vorba. numit de nimfă : Acis. Apoi..183 ar fi o urâciune. Şi-atunci.. un râu cu apă rece. . printre pietre. uriaşul ?. Deodată.. dacă vei fi soţia lui Polifem.... râdeaţi de mine. legenda spune c-a ţâşnit cu putere. Ce-a plâns sărmana nimfă. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge. Acis strigă cu groază : — Ajutor.... în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute.. fierbinte. Am doar un ochi în frunte. un izvor. şi fii soţia mea!. Nimfa se zvârle-n apă.. Ascultă-mi rugămintea. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. dar el îmi e destul.. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. de pe ţărm.

parcă în tropot. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. pe îndelete. fără îndoială. Dealtfel. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. prin saltul său. în goană. zbătându-se între maluri. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. Desigur. cu forţa ei nemărginită. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. care înseamnă stăpânul apelor. lăngă ei. în cer. Amfitrita. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri.184 Note: 1. . Despre Polifem. 3. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. care poate construi tărâmuri noi. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. elinii au personificat-o. Troia. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. spre aventuri şi fapte glorioase. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. se va mai vorbi. Însă acolo. sus. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. prin depunerea de nisipuri. se aseamănă cu valul. acest fiu al lui Poseidon. Coama lui răvăşită de vânt. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. pe vreme de furtună. Calul simbolizează. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. se afla Zeus. în legenda lui Odiseu sau Ulise. după credinţa lor. 6. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. prelungind coastele. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. 4. Această forţă a mării trebuia înduplecată. nu numai să dărâme. Ea îi purta pe valurile sale. născocind pe zeul Poseidon. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. 2. parcă le îmbrăţişa. el fiind şi zeul cutremurelor. Marea. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. urlând. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. De aceea. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. 5. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. peste aria mării. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. se afla marea. împotriva stăpânului Olimpului. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. cândva. care se alăturase Herei. nu era alta mai teribilă decât a mării. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. În urma răzvrătirii lui Poseidon.

poate. L egende nu sunt multe despre Hades. îi dăruise marea lui Poseidon. sub . ale norocului şi păcii. Oamenii nu-l iubeau deloc. numite şi Câmpiile-Elizee. Chiar numele i-l pronunţau în silă. în Olimpul lor. ţinutul misterios al morţii. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. Zeus. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. De-aceea. În timp ce zeii. Hades. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. din marele-i regat subpământean. păstrându-şi pentru dânsul cerul. numit Infernul1. să-şi capete osânda necurmată. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. în neguri.

până ce-i nimiceau cu totul. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. Dar umbrele nu puteau trece. Zeii nu se temeau de genii. se-afla Cerber. hâde.. El smulgea umbra celui dus. Atuncea se ivea Tanatos. cât timp sta Hermes în Infern.. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. de cum treceau de apă. către palatul zeului Hades. ca într-un ghem.. sperjuri. foamea şi chinul. putea să-şi împlinească voia. decât dacă plăteau lui Haron. Şi. sărăcia. Tanatos era moartea însăşi5.. pe trădătorii din războaie. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. Dar Hermes nu întârzia. purtând o mantie ca smoala. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. răutăcioase. teama. C . de nouă ori. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă.. lângă poartă. În calea lui. crainicul tatălui ceresc6 . nenorociri şi griji şi boale. Pe capete se foiau şerpi. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. trecând de locul străjuit de Cerber. şi-i urmăreau cu multe rele. Pe acest drum se aflau genii tăcute. şi războiul. nu mai putea să-l vadă nimeni. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. nevăzut. sau de argint sau de aramă. pe muritori. Căutau pe criminali. mai trecea şi peste râul Aheron8. şi zeul. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. grijile. solzoase. cum sunt văzduhurile-n zări.. Iar umbra o lua zeul Hermes. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. ce-aduceau lumii jalea. venea în faţa judecăţii. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. duşi de nevoie prin Elada. monstrul cel cu trei capete. bătrâneţea. luntraş bătrân. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. şi-i pedepsea pe muritori. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. în veci. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. Ceilalţi. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. un ban de aur. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. larg deschisă . ba şi mai bine. înconjurat de râul Stix7 . Morţii-şi ţineau în gură banul. să iasă. boala.

Iar ei cădeau de-a rostogolul.. să-şi potolească puţin foamea. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. un rege care. şi noapte.. Şi cum căta să-ntindă mâna. de veacuri lungi neostoită. dându-le muritorilor. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. cu barba colilie. şi mai ales ale lui Zeus. ce nu putea fi sfărâmată. şi smochine. zgâriat cu gheare ascuţite. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. apa se retrăgea spre maluri. erau pe loc zvârliţi în Tartar. încruntat pe tronu-i. doar cât privea puţin spre stâncă. aflându-se odată la un ospăţ. bătut cu bicele de genii. şi frica-i măcina puterea. închişi cu-o poartă. Să simt-aroma că-l îmbată. Călăii l-au vârât în apă. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. până la brâu. şi pere. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. batjocorit şi zi. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. să ia o fructă de pe ramuri. Ramuri cu rodii şi naramze. într-un lac limpede şi rece. în Olimp. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei.. pe muntele Olimp. Dar cum se apleca spre apă. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. Bătrân. nici nu se ostenea s-audă.. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. mere. aşa ca ei să se ferească. Ca să răzbune nedreptatea. . sub întreita suferinţă. străvechiul rege sta în apă. Pentru toate aceste fapte. Să vadă apa şi să-i fie sete. cât e din cer pân'la pământ. Acolo se găsea Tantal9. toţi pomii îi piereau din faţă. făurită din diamantul cel mai tare. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. Aici. se mâniase. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. Să-i crească foamea fără margini. pe-o cale tot atât de lungă. sus. gemeau în chinuri osândiţii.

.. ca şi cei drepţi. pe care îi avea Hades în Infern. zeii. — De ce ? îi întrebase Ixion. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. cu şerpi oribili. ţipa şi se zbătea de groază. ale norocului şi păcii. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. sub ochiul ager al lui Hades. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. cu umilinţă şi cu teamă. pentru toţi. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. cât e el de mare. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. şi l-au legat. Zeus. un om de rând... aflând. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. Abia putea să mai respire. să caţi spre slavă. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. sărmanul. ce îndurau pedepse crunte. Voi. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . legile aspre. şi pentru tine. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. dar nu-ndrăznea să se oprească. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. — A!. hotărâte de către Zeus. — O cutezanţă nemaipomenită!. din trupul vlăguit de trudă. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. Dar tu. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. că este dat de gol. Cei trei judecători. în loc de lanţuri.. Sudoarea îi curgea-n şiroaie.. De ciudă şi mânie. şi pentru ea. era o cinste şi o fală.. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. încinsă bine-n flăcări.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. cu numele de Ixion. o eumenidă se ivea. da'ndată ce-ajungea pe culme. Iar roata se-nvârtea întruna. S . pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit.. în timp ce Ixion.. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. Sângele îi curgea şiroaie. viteji şi vrednici. Hades îi răsplătea anume. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. nespus de-nalt. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. regele din Corint. cum hotărau judecătorii. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. Trupul îi tremura ca varga.. Şi însuşi Zeus. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. n-a înşelat atâtea pământene ?. i-au răspuns zeii. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii.

căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. posomorât şi rece. o fi grăit iar zeul Hades.. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. să-mi dai un ajutor... Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. La fire este potolită. Demetra11 . Şi fiind el zeu atât de mare. auzind vorbele lui Hades. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. Hades. înţeleaptă. Destul că nu-mi stai împotrivă tu.. nici cald. pe lângă ea... Însă degeaba!. era o ţară-ncântătoare. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. împrospătând mereu văzduhul. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. Şi s-ar cădea. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. zeiţa holdei însorite. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. născută din iubirea cu Demetra.. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. chipul lui Hades : bărbos. ar fi având o fiică minunată. Numai de poţi s-o iei.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. D . — N-ai grijă în privinţa asta. Este cuminte. nu bătea vântul... Zeul nici n-a mai stat pe gânduri.. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme.. Nu era frig. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. A aşteptat un timp.. Aici. Abia de respira Zefirul. cu fală. Ştia prea bine că Demetra. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată.. în care oamenii nu vin cu bucurie. care era părintele fecioarei. la o nevoie. desigur. Zeus o fi zâmbit pesemne. De-aceea nu-mi găsesc soţie... N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat.. Şi. Zeii la fel. zeiţa holdelor. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. Durerea nu se cunoştea. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. la marginea lumii. sub apriga domnie a lui Hades.. tatăl ei. pe care-l stăpânea. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă.. pe pajiştile-nmiresmate.. o fi spus Hades. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau..

. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. nimeni!.. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. Iar Zeus s-a temut. flori de şofran şi violete. neclintită. Îţi dăm o veste dureroasă... Cora. cu-nfăţişare uimitoare. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. cu braţele-i vânjoase. cât scăpărarea unui fulger.. a şi plecat în lumea largă. păşuni. să-l rupă. Dar nimeni nu aflase taina. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. şi tot ce se afla-n grădină. Pierise carul ca năluca. roze. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. ocolind livada. o plantă mândră. câmpii cu grâne. Blânda fată. s-a mâniat atât de tare. şi chiar păşunea vestejise... Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. a spus Demetra. a prins-o. târând un car măreţ de aur. I-a întrebat pe zei. pământul s-a deschis în faţă-i. Cora. şi pomii îşi pierdeau belşugul . iar turmele piereau. ca-ntr-un cleşte. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. în insule.. Apoi un geamăt lung de groază. pământul n-o să mai rodească!. plâns cu suspine.. cum s-o împace pe zeiţă... Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. flămânde. nici sacrificii.. Săriţi voi. Din car.. Deodată... Şi carul. s-a îndreptat spre el. întreaga mare şi chiar cerul. Văzând că nu e glumă. că năpădise tot pământul. îndârjită. scumpa copilă a Demetrei. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. păduri umbroase.” N-aveau de unde să mai afle.. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei... Hades.. Să vadă ce e de făcut. Însă n-a dat de urma Corei. Copila ta gingaşă. Cădeau şi grânele uscate. zicea zeiţa. Se petrecuse totul iute. Cora mai zăreşte şi un narcis. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila..190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. zei sau oameni!. a pierit iarăşi în adâncuri... Pământu-şi închisese bolta. livezi.. Oamenii vor muri de foame. a fost răpită. luând toiagul drumeţiei.. .. Iar Zeus se ferea s-o spună. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri.. aprinşi cu vâlvătăi în Etna. În deznădejdea ei. doar-doar o va găsi pe Cora. Şi ţipete. uimită de narcisul atât de neobişnuit. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra.. pe oameni. — Nimica n-o să mai rodească. A fost însă furată Cora.... Şi nimfele plângeau : — Demetra!. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. prin grote şi pe creste sure...

. să ardă jertfele aduse. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. nici jertfe şi nici preoţi. Şi Hades n-a avut ce face. Nu te mânia. Şi el. Călăuzită deci de Hermes. o treime din timpul cât durează anul. dar până la sfârşit a spus.. şi-a înflorit. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus.. purtând miresmele plăcute în cer. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . copila mea ?. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. Să zbori până la Hades. Mama şi-a strâns copila-n braţe. simţind fumul din jertfe. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună.. zeiţă. Eşti stăpân drept şi tare vrednic. cu noi toţi.. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. să se întoarcă la Demetra.. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . Restul – două treimi din an – va fi cu tine. — Nu!. după-ndelungata ajunare. ogoare şi livezi.. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. I-era ruşine. să n-o piardă în nici un chip. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. şi cere-i să-i dea drumul Corei.. a trebuit să se supună. — Va sta alăturea de mine două treimi din an.191 — Rămânem fără sacrificii. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă.. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. la Hades. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii.. numai o parte.. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. la nările lui Zeus.. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. Mâncând-o.. s-a auzit atunci o voce. şi totul a-nverzit ca-n farmec. stăpâne ?. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. în stâlpi tremurători şi palizi. a dat şi roadă. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. privea zâmbind către Demetra. sus pe pământ. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. Grăia din slavă însuşi Zeus. În temple s-au aprins iar focuri. I-era teamă.. Zeus olimpianul. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa... dar. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. DAR… rodii12. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. Hermes.. rugându-l s-o lase liberă pe Cora. şi toate fiinţele-or să piară..... i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută....

Legendele nu povestesc. la fel ca zeii din Olimp. în fiecare an. de-atunci. zeul morţilor şi-al groazei. Era bogat. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. Era bogat şi mulţumit. El. nu numai Hades. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. După această întâmplare. ... ci şi Pluto15 . Iară lui Hades i s-a spus. de primăvara până toamna. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. Cora stătea pe lângă mamă. având pe Cora. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. cum hotărâse Zeus.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. adică zeul cel bogat. şi iarna cobora la Hades13. Şi-astfel. era acum la rând cu toţi... Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 .

misterios şi înfricoşător (astăzi. sub influenţa religiei. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. Legendele noastre populare. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. în legendele noastre şi ale altor popoare. cu barbă. Râul curgea printr-un ţinut arid. în schimb. Când grecii l-au născocit pe Hades. 2. şi Cocitul – râul plânsetelor. asemeni unui şuvoi negru. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. totuşi o folosim în povestirea noastră. în loc de sabie. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. cu o mantie neagră pe spate.193 Note: 1. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. 4. Atunci. pietros. cel mai adesea. 3. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. fiind mult prea cunoscută. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. 8. în care geniile infernale au fost transformate. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. 6. într-un fel de gură ca de vulcan. Geniile Infernului erau : harpiile. Tartarul este asemeni iadului. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. numit mai târziu Mavronero. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. sau. dată ţinutului lui Hades. în draci. purtând. cu fantezia lor bogată. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. ca un schelet. Pe rîul Stix se jurau zeii. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. după cum se ştie. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. 7. trebuia să stea. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. „Oreste”de Euripide etc. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. Hades însemna : nevăzutul. eriniile şi eumenidele hidoase. de bună seamă. şi bice-n mâini. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. Deşi denumirea de Infern. albăstruie. Piriflegetonul – râul de foc. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. într-o stare asemeni morţilor. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. ameninţătoare. au vrut. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. despre care se vorbeşte în legendele noastre. provenind din trei izvoare. De fapt râul Stix. 5. De aceea elinii. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. de bună seamă. . au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. este de origine latină. un an întreg. este un râu obişnuit care. Şi au numit pe acest zeu : Hades.

care primea morţii.. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. 9.194 unde umbrele îndurau suferinţe. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. în care caii cei negri. 13. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. până primăvara.. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. adică în tărâmul lui Hades. pe mama sa şi pe tatăl său. 14. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. mai ales la popoarele slave. Rodia era fructul iubirii. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. Aşa cum este aici înfăţişată. zugrăvită de Nicomahos. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. Numele Pluto. par vii. căldura şi lumina. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. împrumutat şi de latini. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. iarna. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. pe nume. după cum socoteau elinii. locul groazei. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. 11. Şi telegarii şi-i mână în goană. El găzduia şi plantele. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. 15. sculptat de Girardon. Demetra se chema la romani Ceres. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. Într-o pictură veche. sămânţa este vârâtă în pământ. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. înseamnă bogătaşul. când va încolţi din nou. de o negrăită frumuseţe. sub formă de seminţe. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. Este timpul când Cora stă la soţul său. . un pictor din antichitate. După strângerea recoltei. mai bine decât orice. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. şi zeul calcă brutal pe ele. înhămaţi la carul lui Hades. Romanii i-au spus Proserpina. 12. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. strigându-i pe fiecare. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. adică suferinţe fără seamăn. Zeus. de unde nu mai ieşeau niciodată. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. sub diferite variante. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. 10.” Mai cunoaştem un grup de marmură. pe timpul iernii. latine şi chiar germanice. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. Elinii au poetizat acest fenomen. strigându-şi în ajutor nimfele surate. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. de pe un vas. ea exprimă. din Lidia – Asia Mică. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian.

195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. ţâşnind în fulgere spre oameni. Hestia. ulei. focul pe care ardeau jertfe. ci focul caldelor cămine. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. Şi. cântând-o pe Hestia. ar fi dorit-o de soţie. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. şopteau cu toţii. Păstrează-ne uniţi. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. pentru-această puritate. arzând pământul în adâncuri. vărsând câteva picături pe vatră. — Ţie ne închinăm. între ei. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. deşi Poseidon. Hestia. Focul. osteniţi de muncă. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. Îndată după doborârea zeului Cronos. Nu focul slăvilor înalte. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. sau focul ce urma să ardă jertfa. în D . fiind eliberată. Iară Hestia1 păzea focul. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. şi mai târziu zeul Apolo. şi-n fiecare casă din Elada. Nici focul clocotelor surde. sau măcar apă. în care focul pâlpâia voios. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari.

Pe vremea când zeiţa umbla.. măicuţă dragă ? Uite. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. Tu bucură-te.... vestit de harnic şi cinstit. un om bătrân numit Celeu. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. Şi-aşa umblând. să nu se afle că-i zeiţă.. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . Dar eu. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. când un fecior se însura. să n-o cunoască nimeni. auzind întâmplarea asta. ducând în spate nişte vreascuri. pe când se îndrepta spre casă. Acolo vieţuia. după poruncile zeiţei. Zeiţa îşi schimbase chipul. — Ia stai. voi depăna povestea despre Demetra3.. Erau miloşi. a spus zeiţa. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. n-aş putea s-arăt. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 ... precum jurase-n prima zi. De Triptolem. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul.... Părintele ţi-e lângă tine. pe vremuri... Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită... dar unde. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. eu mi-am pierdut copila. fată dragă.. Iar când se-nfiripa o casă nouă.196 fericire. S-a folosit însă de-un om. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. neagră.. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. că poţi rosti cuvântul : tată. căutând pe scumpa ei copilă. dar nu s-au mai gândit Î . Şi-a dat să plece mai departe. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. zeiţa soră mijlocie. dar necăjit peste măsură. cu inimi bune. Fata la fel. fata lui cea mai mărişoară. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. — Mă duc în lume. Aveau şi ei o suferinţă. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. Demetra i-a răspuns în dodii. mânând din urmă două capre.. Pe lângă el mergea o fată. feriţi de boale şi alte rele. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. Ea a rămas neprihănită.

o miere dulce ca nectarul. şi fata lor săltau în juru-i.. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale.. Pofteşte în coliba noastră. Ai casei au mâncat cu poftă. N-avea putere să mai plângă. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise.... zeiţa. din patul său de suferinţă. fructe şi miere.. Zeiţa ar fi vrut să plece. — Poate nu e pierdută de tot copila ta. În acea clipă. Mişcată de atâta jale. Aşa doreşte poate Hades.. cerea mâncare.. .197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. sărmano!. Copilul cel bolnav. Triptolem. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . L-a sărutat domol pe buze. la poalele unei coline. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. s-au pomenit lângă colibă. şi ce pot spune ?. şi mi-e sete!. tot povestindu-şi. i-era foame. poate. vino.. Odihna ţi-o aduce. a zis bătrânul. zicea Celeu. şi înţeleg că va să moară. de care îi povestea pe drum Celeu. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. către coliba lui Celeu. Mergând astfel. mamă. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. Demetra i-a dat lapte cald. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat.. — Mi-e foame. Dar cum băiatul. cu voie bună. de-o vreme. Celeu şi Metanira. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere.. Oricum ar fi. zicea băiatul. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit... Vreau să mă joc!.. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. o alinare cât de slabă. — Leac nu-i găsesc. plin de vigoare. Ce pot să fac ?. Cum a intrat aici. Şi toţi... Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav.

a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. Pentru că. a glăsuit din nou Demetra. cea încărcată de foloase şi pentru zei. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. — Mă iartă. Bătrâna.. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. nu au avut urmare bună.. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. cheamă poporul. făcându-se din nou zeiţă. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. Şi. Clădiţi acolo. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. care-l vindecase pe Triptolem. Mii. La miezul nopţii. S-au culcat cu toţii.. Vârând pe Triptolem în flăcări. luna.. A mai şoptit cuvinte. cum e spicul cel auriu din miezul verii. — Bătrâne. şi pentru oameni!. de-o frumuseţe uimitoare. L-a smuls pe Triptolem. iar purtătoarea de făclie. tot ea. cum sunt mamele. Iubirea. l-a mângâiat uşor pe frunte. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină.. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. cât ai răsufla o dată. iată. bătrâno ? a strigat tare Metanira. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. cu grijă. Iar părul galben. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. a grăit zeiţa către Celeu. n-am ştiut! a rostit mama.. pesemne. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. L-a luat pe Triptolem în braţe. Ce faci. zgomot. — Şi totuşi. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. mii de stele scânteiau pe boltă. cu spaimă. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. — Copilul meu!. Eu sunt Demetra. am vrut să îl purific. Şi. Acuma totul se sfârşeşte. Şi şi-a schimbat înfăţişarea.. este vremea să aflaţi toţi. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. V . pe colină. în nişte taine sau mistere. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. Şi vă voi iniţia. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. eu am să fac din fiul tău. cu glasul tremurător.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. A auzit. i-a grăit Demetra. îl afunda... zeiţa s-a sculat în taină. drept preoţi.. un templu mare. grija ta de mamă... din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. — Sărmano. mama a şi fost lângă vatră.

ha!. Demetra cea cu păr bălai. şi-au construit un templu mare. ce purta numele de Lincos. îşi spunea regele în barbă. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. hohotind sălbatic. pe care şi-o pregătise de cu seară.. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi.. a dat să-mpungă pe flăcău. s-a năpustit. Dar Lincos.. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. din ură şi din invidie pe tânăr. S-a făcut că-l primeşte bine. mei. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. s-a îndreptat către palatul regelui. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. totuşi. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. Noaptea. ce-l veghease pe ocrotitul său. în tainele agriculturii. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. Acuma-vei pieri!. Triptolem6 s-a făcut flăcău. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. Era un car tras de balauri. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz.. şi-i îndruma cu-nţelepciune. Odată. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. părăsind Sciţia. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. a pus la cale să-l ucidă. un meşteşug atât de spornic. Celeu a şi chemat poporul. secară. Şi Triptolem. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!.. Cu ţipătul său. al cărei ţipăt parcă-i hohot. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. pe când dormea flăcăul.199 Şi cum a poruncit zeiţa. om hain. flăcăul a pornit spre casă... L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. cu o suliţă. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. să-i spună ce gânduri l-au adus. Demetra însă. o ţară unde fusese rău primit8. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. templul vestit din Eleusis. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui.. Dar linxul. nebun. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. T . pe uşă şi a pierit către pădure. serbările eleusine9 . Aici domnea un rege aspru.

.. — Stăpâne!. Ajunge. — Ce-ai spus ?.. Tu. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. Astfel se spune că. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. s-a auzit o voce blândă. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. — Zeiţă. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. Şi a lovit cu-nverşunare. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. a cutezat un sclav să-l roage. va săruta curând pământul. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. le-a poruncit dânsul. — Tăiaţi-l!. în trunchiul lui. rămuros.. Atunci Erisihton.... sclav. tăiat de tine. a prins în mână o secure.. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar.. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. ce se numea Erisihton. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. atât de largă. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. tu. veneau ades lângă copac.. în temple.. prea darnică. A clătinat C . Căzând. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. tirane. O nimfă dragă a zeiţei. un bătrân rege tesalian.. în trunchiul lui trăia o nimfă.. Numaidecât. cu furie. vei suferi şi tu. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca.. odată. cu ciudă. tot îl dobor. Un stejar falnic. pentru-această faptă.. Şi de-ar fi dânsa în persoană. îmi dai poruncă ?. ar fi-nfruntat-o pe Demetra.. Cununa lui. a zis Erisihton. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit.. Şi oamenii. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. plăcut zeiţei. Nu mai da. S-a prăbuşit în tină trunchiul. Primeşte dar ce ţi se cade. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură.. o supăra rău pe zeiţă.. Află însă că..

Atunci pune ochii pe Metra. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. Mănâncă avuţia ţării. fără multă vorbă. ca să-şi mai capete bucate. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. — Să vie Foamea. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. bănuindu-i gândul. Merinde care-ndestulau. Multe.. pornind înspre Tesalia mănoasă. mai înainte. Mănâncă tot ce se găseşte.. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. să-mi potolească focul gurii. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie.. Cu timpul. Acolo nu mai creşteau grâne. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. cu aripile sale negre. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. unde domnise crudul Lincos. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. ca într-un giulgiu.. zice dânsul.. însă. şi a suflat asupra-i fiere. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava... a spus Demetra mâniată. cu buze vinete. Slugile s-au pornit în fugă.. De ce mânca. să cheme Foamea. i-era mai foame. carne fiartă. a pătruns în palat. cu gura lui nesăţioasă.. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame.. nu mai are ce să mănânce.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. Regele.. înfloritor mai înainte. din toate felurile. părul zburlit şi pielea aspră. uscate. tot mai multe. nici fructe nu mai dădeau pomii. — O vând ca sclavă. şi l-a-nvelit. dinţii mâncaţi ca de rugină. care săvârşise fapta. şi-mi cumpăr iar bucate multe. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . Şi-n Sciţia se afla Foamea. la rege. Cerea mereu alte bucate. copila lui cea mai frumoasă... dormea adânc în acel ceas. şi sărăceşte tot regatul. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. toată ţara.. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. ce i-a pătruns în măruntaie. şi tot mai multe. Dar Metra. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. ce să vândă.

. să se hrănească. Se face cal. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. nu-i mai ajunge regelui. astfel dobândită.. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Fugind de la stăpân. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. împuţinându-şi astfel trupul. se-ntoarce la tatăl său. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . zeule atât de mare. ce-o vinde iarăşi. Până la urmă a pierit.202 — Tu. Dar hrana. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. Metra se schimbă-atunci în câine.. Şi-atunci. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. în orice animal din lume. ajută-mă să nu fiu sclavă. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. .. după voie. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. cel mai puternic după Zeus. scapă-mă de-aşa ruşine. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. Erisihton îl vinde iute.

Această trecere era însoţită de aşezări stabile. . numite vestale. uneori. cum este statuia intitulată Giustiniani. când se duceau la luptă. 4. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. în chip poetic. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. dealtfel. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. cu falduri-lungi. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. cum se numea. acest foc era păzit de nişte preotese. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. Poate din pricina aceasta. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. ţinând în mână sceptrul. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. 8. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. dealtfel. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. aflată într-un muzeu de la Roma. La fel. 5. emblemă a suveranităţii. Această dăinuire a focului însemna. chiar viaţa. elinii. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. râs. unde să ardă focul sacru. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. În opere vestite. Cum este flacăra de pură. pe care ei îşi găteau hrana. o vedem pe Hestia sau Vesta. sunt seminţele de mac. semănatul şi secerişul. cu putere adormitoare. 2. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. 3. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. Demetra sau Ceres. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. Focul purificator de molimi. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. Hestia. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. Astfel justificau. plin de curăţenie!”. Demetra. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. hohotea de bucuria izbânzii. 7. Cu indexul arată către slăvile înalte. După legendă. cu văl pe plete şi pe umeri. de oarecare siguranţă în colectivitate. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. Seminţele aşa-zise fermecate. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. De aceea. Focul cel blând din vetre. înveşmântată într-un dublu hiton. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. pe care poporul nostru o numeşte. Cuvântul Triptolem înseamnă. prin acest gest.203 Note: 1. însuşi Lincos. după unii mitologi. La romani. zeiţa este reprezentată. un pritaneu. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. înşelăciuni sau duşmănie. 6. de cei dintâi plugari. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”.

cuprindeau şi o serie de practici religioase. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. pe câmpia Rariei. Erisihton. 10. care distrugeau copacii. pe care-l duce vântul. soarele însuşi. demnă. când era prea arzător. Alteori ea are o ţinută simplă. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. grădina sau pădurea. în general.204 9. mai ales orz. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. zeul viţei de vie. marea cu furtunile sale nimicitoare. În operele plastice. cum se purtau în Eleusis. Prin fapta lui Erisihton. şi Dionisos. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. se sfărâmă. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. plantele. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. cu fulgerele şi trăsnetele lui. Serbările din Eleusis. Aici. . adică duşmănos zeiţei. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. se risipeşte în nisipuri şi praf. părintele agriculturii. ogoarele sau păşunile. Nu mai pot vieţui nici animalele. am putea spune noi. flori de mac şi alte ornamente vegetale. Elinii. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. Când este astfel reprezentată. uscat. cum erau Demetra. ce imitau. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. adică zei pământeni. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. zeii naturii îmbelşugate. având numai o bentiţă peste păr. numită Raria. fără vreun scop şi fără milă. cu Hestia. de fapt. fără podoabe. care întruchipează abundenţa. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. care asigura belşugul de roade. pe cât se pare. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii.

.. Şi-a sfătuit-o. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. Aşa socot c-ai păţit tu.. după aceea. sau cum a amăgit-o.. Cum a silit-o să-i devină soaţă.. Cadmos. — Îl rogi. prinţesa-l roagă. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. către palatele din Teba.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. Şi a pornit pe el zeiţa. dar nunta s-a făcut. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. pe cât se crede. desigur.. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. ca să înşele fetele prostuţe. De-atâtea ori se supărase Hera. nu se ştie. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. luând chipul doicei lui Semele. aflând această nouă necredinţă! Şi. dornică să se răzbune. s-a prefăcut într-o bătrână. precum spune.. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. să i s-aducă-un nor de aur. pătrund prin case. Şi totuşi. Mulţi se pretind că-s zei.. A poruncit. copila regelui din Teba. mângâioasă : . de-i Zeus. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. Hera.

O iederă plină de sevă. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări.. slăvite... tu ai să vieţuieşti. pruncul ăsta. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora.. aş vrea să-mi împlineşti o vrere.. rosteşte Zeus. să mi te-arăţi. Taci!. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui... tatăl lui. Socrul S . şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. Şi. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. peste ziduri... cu fulgerele-n pumni şi faţa.. — Taci!. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. în strălucire şi putere. căci băieţaş era copilul. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. Dar Zeus şi-a văzut de treabă.. l-a scos frumos. ce-a-năbuşit şi a stins focul. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. Îşi pune hainele de aur. şi nu altul. — Îţi jur pe Stix. Semele. printr-o taină cunoscută numai de el. şi se pogoară iar în Teba. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. şi focul. la fel ca-n sânul unei mame. la care-ar fi născut Semele. De fapt. din coapsă. şi chiar la vremea cuvenită. ţi-ai pierdut mama. cum urzise Hera. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. la Teba cea cu şapte porţi. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. din flăcări.. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. pristave. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. totuşi. Însă abia deschide gura. Au râs puţin de dânsul zeii. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime.206 — De eşti tu Zeus. a vrut să spună Zeus. o-ncinge iute pe copilă.. peste podele şi-n tot locul. chiar în clipita următoare. şi el. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri..

cumva. Şi a pornit în zbor. deci. pe Hera.. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. care s-alunge umbra nopţii.. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba.. De cum a dat porunci zeiţa. cumva. ce purta numele de Mistis4. pe Melicerte. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. una dintre voi. şi Hera. şi varsă peste ei otravă. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. pe Melicerte şi Learh. dionisiace.. pe Melicerte şi pe Learh. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. toiag şi armă totodată. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. chiar ei să şi-i ucidă. foc. Să nu mi-l afle. urlând turbate : Ura cea neagră. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii.. Zburau cu ea. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. Soţia sa. tot la fel. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană.. Ea i-a dat zeului şi tirsul. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos.. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. un danţ frenetic. de vipere lucioase. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. a aflat că trăia copilul. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. soră cu Semele. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. e soră bună cu Semele. De îngrijit. în sânge. prin iscodiri şi vicleşuguri. Tisifone. eşti mai cruntă!. Răzbunaţi-mă. A născocit apoi tiasul. zgomotoase. Porniţi. şi ea născuse un copilaş. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. regina Ino.. dar Atamas e-n locul lui. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci.. şi glasul ei vuia în Tartar. Abia de-o zi.. urmată de un cortegiu fără seamăn.. ca ginere şi ca urmaş. Cadmos.. Se nimerise numai bine. Mai mult.. Nebunia. Erau acolo nişte furii. — O!. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. voi genii. a glăsuit zeiţa Hera.207 meu.. Iar Ino. ferită de lumina zilei. şi alte genii N . l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. geniile rele-ale lui Hades. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. spaimă şi nelegiuiri. Hera. Tu... a murit. Crima şi Jalea şi Teroarea.

şi-l aruncase într-un zid. în pescăruşi. dată de şarpele care-l muşca.. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. pierzându-şi mintea. ea şi-a smuls. Săriţi!.. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. Nimfe şi prietene şi slugi. căzând în lături. altul spre regele-Atamas. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!.208 nemiloase. făcuse semn. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. mulţumită că-şi atinsese ţelul. Cum au ajuns. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. Learh. Porţile grele de aramă s-au zguduit. ce încă gângurea. s-a depărtat. cum spun legendele eline.. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. zbura din nou vârtej spre Tartar. văzând-o pe soţia lui.. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. se şi grăbiseră s-o scape. care-şi ţinea la sân copiii. căutându-i pe Ino şi pe prunc. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. Plină de ură. din braţele măicuţei sale. Dar Hera... Soarele.. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. S . şi pruncii săi – pui de leoaică. ca piatra dintr-o praştie. şezând pe jilţul ei de aur. care trăiau pe lângă Ino. prea drăgălaşul Melicerte. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. Ino – neştiind nici ea ce face. cu mâna-i neagră şi ciumată. Şi-n timp ce furia. ce privea din ceruri. zice legenda că s-a cutremurat palatul.. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe.

fiul Semelei şi-al lui Zeus. Silen.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. în timpul nopţii următoare. în încăperea-ntunecată. Nisa5 . şi altele sunau din flaut Iar vinul. a răspuns Nisa. alături. A zburat el.. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. dai cu-o beţie inspirată. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. El colinda din ţară-n ţară. Codrul îşi clătina frunzişul. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. neobosite. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!.. în Nisa. băteau din tobe şi ţimbale. Iar de cânta-n păduri satirul. danţând cuprinşi de veselie. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. de tigri şi-alte fiare7 . din slava lui. Pe un măgar venea. Aici. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis.. până şi fiarele jucau. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor.. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite.. Olimp. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. prin muntele cel 'nalt.. vinul curgea gârlă. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. Şi toţi făceau atâta larmă. Umbla întotdeauna beat. de lei. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. mai mult decât de fiinţa ta. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. i-a poruncit pristavul nimfei. C . şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. beţivul.. — Voi îngriji.. Umbla-ntr-un car tras de pantere. Şi crescând el mai mărişor. format din nimfe şi satiri. — Să îngrijeşti de acest zeu. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. în jurul lui Dionisos. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. prietenul său. urmat de un cortegiu vesel.

ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. Silen!. nu ştie că e fiul ei. că zeul. el însuşi urcă pe Citeron.. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. bine.. din cele care îl urmează. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. să râdem amândoi cu poftă. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. spre ţara unde se născuse.. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei.. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. Priviţi-acest mistreţ oribil.. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. se grămădeau să-i iasă-n cale. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. puneţi-vă pe creştet coifuri. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. grăieşte dânsa către bacantele din munte. să găsească pe noul zeu. O. de pildă. — Surorilor. Aşa se povestea. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. fie. Îl aclamau pe acest zeu. ca o femeie. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. am să fac o glumă. nu vă istoviţi puterea. ce-l socotise un mistreţ. Şi ea se-ntoarce mânioasă. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. Sub vraja lui Dionisos. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. Agave. nici vitejia. Acolo se afla pe tron un rege nou.. lovind cu tirsul în Penteu. Zvârliţi încolo tirsurile.. ce nu cunoaşte nici armele. aflând vestea că s-apropia Dionisos. . Mulţi dintre oameni.. surorile şi alte rude. iar printre ele se găseau : Agave. Aşteaptă. ca-ntr-un vârtej. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. să-l lege-n ştreanguri.. colindând pământul. strigînd tare : — Staţi!..) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. Dar ca să nu se piardă vremea.. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. însă prin luptă glorioasă.. Şi-şi cheamă slugile Penteu. numit Penteu. ajuns pe pajiştile noastre. Eu vreau ca prima să-l lovesc. Ci-l socoteşte un mistreţ. ca o nimfă. Bătrânilor. nu foi de viţă şi ghirlande. pe care ne-o aduce zeul. cu flori în plete. a grăit zeul. lipsit de vlagă. Deodată iese din palat regele Tebei. care stă uimit privind la mama lui. propria lui mamă. a început să râdă-n hohot. mai mult spre mama lui Penteu. sorbind licoarea blestemată. Ares ? Voi. — Rege nebun. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. Le porunceşte să alerge în goana mare.

Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. în timp ce lăncile-l lovesc. În acest fel. bătrâne. râde şi Silen... zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. înfierbântate. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . Şi-ar mai fi spus... bună-i gluma ? — E bună.. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. — Dionisos.. dar nimfele. . căzu atunci zeului pradă. zeu viclean. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. îl strigă dânsul. bietul Penteu. mă învingi. Penteu pricepe însă totul.

8.. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. neînţeles. văzând puterea băuturii. adică un lucru misterios. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. le turna foc în vine. se cântau nişte imnuri : ditirambii. săvârşit de fiinţe supranaturale. mai ales în centrele viticole. acela care face larmă. . De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. cu acest prilej. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. ca şi Demetra. Grecii pretindeau că misterele dionisiace.. de cele mai multe ori. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. muzică sau danţ. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. htonic. şi oda cântec). vinul e bun. Se spune că Dionisos. ritualurile săvârşite la serbările zeului. ferite de lumina zilei. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. sub privegherea lui Silen. 2. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. în blănuri de ţapi. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. şi se făcuse un zeu puternic. 6. plăcut. 4. Satirul Silen întruchipează butoiul. La micile dionisii. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. Când se oprea din supt. când era copil. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. le aţâţa picioarele la danţ. care erau organizate în sate. vinul devine ucigaş. pentru ca. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. de aceea era plăcut elinilor. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). Dionisos era tot un zeu pământean. întăritor. La petreceri se sorbea vin. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. De aici s-a născut comedia. duşmana de moarte a lui Dionisos. 5. aceste cântece şi danţuri aveau. şi vinul aducea veselie. cu talentele ei vrăjitoreşti. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. Băut cu cumpătare. striga : „Evoe”. 7. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. le aprindea chiote în gâtle). 3. un zeu al belşugului de roade. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. Dar când ai întrecut măsura. În el se află ascunsă crima. Ea organizase serbările noaptea. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. Pe lângă aceasta. un caracter comic. în cinstea zeului Dionisos. din Arhipelag. fiul nelegitim al lui Zeus. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. să nu poată fi observate de Hera.212 Note: 1. sugea laptele cu multă poftă. cu puteri vrăjitoreşti. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească.

tânăr. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. Din ele se vor naşte. prearenumite tragedii. drame satirice şi comedii. Molatic. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. cântându-se legende de demult. . despre care nu s-a mai vorbit aici. în dialog. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. Agave şi alţii. iederă şi flori. versuri vesele sau triste. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. de latini. Se făceau procesiuni. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. adică însuşi teatrul grec. În cinstea zeului acesta ciudat. strânsă cam neglijent pe bust. şi-l dăltuiau frumos. sprijinit de tirs. aşa cum s-a mai spus. din legendele antice. puternic. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. Atamas. De-aici şi multele aluzii. cu trupul zvelt. înfăşurat în blană moale de panteră. de viţă. şi bachanale.213 Beţivul este grosolan.

............................... 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP .............................................................................. 73 ÎN FRIGIA ..................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ................................................ 74 FILEMON ŞI BAUCIS.............................................................................................. 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ..................................................... 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ............................................................ 51 NĂVALA SPRE OLIMP ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 47 LUPTELE CU GIGANŢII ............................................. 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT ......................................................................................... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU .................................................................................... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP .......... 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ....................... 61 ADUNAREA DE LA MECONA ............................................................................................................................................................. 3 STUDIU INTRODUCTIV ............ 39 ZEUS ... 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ................................................................................................. 64 CUTIA PANDOREI ................................................... 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ....................................................................................................................................................................................................................................... 56 PROMETEU ............. 45 FIICA ZEULUI URANUS ........................................................... 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ............................................................................................................................................................. 37 ZEII OLIMPULUI ......................................................................................................................................................... 25 ZEUS ............................................................................................................................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO .................................... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI. 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ............................................. 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ............................................214 Cuprinsul Prefaţă ................................. 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR................................................................................................. 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL .............. 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ........ 72 PLECAREA SPRE ARCADIA.................. 76 ......................................................................................................... POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA.................................................................................................................................................................................................. 52 TIFON ..................................................................................... 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ............................................................................................................................ 21 ZEIŢA GHEEA ................................................................................................................................................................... 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ............................................................................................................................................. 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE .......................................................................

............................... 77 UN STEJAR MÂNDRU .................................................................................................................................................................................................................................................................................... 131 ARTEMIS ............................................... 109 UN DAR AMĂGITOR ............................. 135 ............................................................................... 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ............................................................................................................................................... 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ......................................... 106 PEDEPSIREA CHELONEEI...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ............................................. 103 HERA Şl COPIII EI .................................................................................................................... 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ............................................................................................................................................................ 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ........................................................... 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII. 99 RĂPIREA EUROPEI ... 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ..................... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR.......................................... 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ................................. 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC ...................................................................................................................................................................................................................................................... 113 PALAS ATENA ................. 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ........... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ..................... 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ............ 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ .................................................................. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ............................................................................................................................................................................ 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE .......................................... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ................................................................................................................................................................................................................................ 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ............... 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ...........................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT .......................................................................................................................................................................... 78 POTOPUL............................... 111 TICĂLOŞIA LUI ARES ......................................................................................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT .................................................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ..... 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE .................... 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII .................................................. 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ......... 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ........................................................................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN .......................................................................................................... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ................. 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS .... 121 STRĂLUCITORUL APOLO ........................................................ 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ..................................................................................... 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ...........................

........................... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE .................................................... 177 URMĂRIREA NIMFEI ...................................... 167 PALATUL FERMECAT .......................................................................................................................................................................................................................... 148 UN MIC TÂLHAR ............................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE .................................................................. 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ..................................................... 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ................................................. 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL .................................................................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ........................................................................................................... 199 .......................................................................................................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA .................................................................................................. DAR…........................................... 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ .............................................................................. 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ................. 181 HADES Şl PERSEFONA ........................................................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ............................................................. 195 DEMETRA LA ELEUSIS ....................... 158 ADONIS.............................................................................................................................................................................................................................................. 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES .... 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ......................... 163 EROS Şl PSIHEEA....................................... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ... 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ...... 153 AFRODITA .............................................. 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ......................................................................................................... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ....................................................................................................................................................................................................................................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ...... 150 PAN .......................................................................................................................................................................... 138 URIAŞUL ORION ...................................................................................... 152 NIMFA PITIS ..................... 180 CICLOPUL POLIFEM ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ................................... 159 CRIMA LUI ARES ......... 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ .............................................................................................................................................................. 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ................................................................................................. 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ................................................................................. 191 HESTIA Şl DEMETRA ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 160 SCULPTORUL SIHASTRU...... 143 HERMES.................. 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ..... 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ..................................................................................................................................................... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ........................................................................................................................................................................................................... 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ................................ 186 IXION ŞI SISIF ................................................................................................................................

........................................... 201 VESELUL DIONISOS ..................................................................................................... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE ...................................................... 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ................................ 209 .............................................................................. 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ....................................... 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ............. 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ........................................................................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ....................................................................................................... 209 PENTEU .................................

218 .