II..

Încadrarea operei in epocă

2.1. Considerente generale despre contextul socio-cultural al secolului in care a trait si a creat
dramaturgul.

Cehov s-a născut la Taganrog, un oraș de la Marea Azov. Între 1867 și 1879, face studii
primare și secundare în orașul natal. Frecventează teatrul și conduce o revistă a elevilor. După
fuga tatălui său la Moscova, este nevoit să acorde meditații. În 1879, începe studii de medicină la
Moscova și-și ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice. După absolvirea facultății
în 1884, profesează în jurul Moscovei. În 1886, începe colaborarea la revista Novoe Vremia
(Timpuri noi), condusă de Alexei Suvorin, cel ce îi va fi editor. În această perioadă, publică
proză, lucrând și la piesele sale de teatru.

În 1890, efectuează un voiaj în insula Sahalin, unde recenzează populația. În timpul voiajului
său în Italia, din 1894, starea sănătății sale se înrăutățește. În 1896, îl cunoaște pe Constantin
Stanislavski, care îi va regiza piesele de teatru. În 1897, este spitalizat, atins fiind de tuberculoză
pulmonară. Între 1897 și 1901, piesele sale de teatru (Unchiul Vania, Trei surori) sunt publicate
și reprezentate. În 1901, se căsătorește cu actrița Olga Knipper (1868 - 1959). În 1903,
finalizează piesa Livada de vișini. În 1904, boala i se agravează și, la 2 iulie, moare în sanatoriul
de la Badenweiler, în Germania.

În 1895, Cehov a scris cea de-a doua piesa de teatru in mai multe acte, Pescarusul, pe care a
descris-o drept “o comedie, trei roluri de femei, sase de barbati, patru acte, un peisaj (vedere spre
lac); vorbarie multa despre literatura, putina actiune, cinci tonuri de iubire". Piesa a incalcat in
mod constient cele mai multe dintre conventiile teatrale ale timpului: a plasat actiuni majore in
afara scenei, a exprimat un ideal mai timpuriu al lui Cehov potrivit caruia fiecare personaj sau
nonpersonaj este un protagonist si a folosit vorbirea fragmentara, gestul si monologul pentru a
ajunge la revelatia de sine inconstienta.

Prima punere in scena din 1896, la St. Petersburg, s-a soldat cu un esec, dar a fost reluata doi ani
mai tarziu la Moscova, pe scena recent creatului Teatru de Arta, in regia lui Stanislavski si a
devenit o piatra de hotar in istoria teatrului modern. Piesa exprima in asemenea masura noua
metoda de joc si de spectacol, definitorie pentru munca de pionierat a colectivului Teatrului de
Arta din Moscova, incat un pescarus stilizat a devenit emblema companiei. In 1896, Cehov a
prezentat primele simptome de tuberculoza, ceea ce l-a obligat sa se mute la lalta, pe coasta
Crimeii.

Rprezentanți:

 Franța: Standhal, Honore de Balazac, Gustave Flaubert

 România: N. Filimon, I. Slavici, I.L Caragiale, L. Rebreanu, Hortensia Papadat-Bangescu
 2.2. Aspecte stilistice ale creației din epoca respectivă:

Realismul, este un termen folosit pentru prima dată în anul 1798 de către scriitorul
german Fr.Schiller, are două accepțiuni:
1. Atitudinea în creație sau în teoria literară, având ca principiu debaza reflectarea
realitați în datele ei esențiale, veridice, fiind opus idealizări și fanteziei; potrivit
acestei accepțiuni, realismulnu este supus niciunei perioade istorice, putând fi aplicat
creațiilor artistice din toate timpurile;
2. Curent literar apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea, dar care va continua să
se dezvolte în forme specifice până în prezent.
Dacă romantismul se adresează aproape exlusiv sensibiliății, urmărind să emoționeze,
să impresioneze, realismul se adresează rațiunii, având drept țintă adevărul,
cunoașterea, înțelegerea lumii, raportul dintre individ și societate. Imaginația
nelimitată a romanticilor este înlocuită cu observarea si analizarea atentă a realității.

Caracteristici ale realismului:

 Principiul veridicității și al verosimilității: realismul oferă o imagine a omului și a lumii

cât mai aproape de adevăr, fără să idealizeze, să infrumusețeze, fără să caute
senzaționalul, spectaculosul.Ceea ce contează este iluzia realității, impresia de real,
credibilul, preocuparea pentru social.
 Textul realist prezintă o imagine cât mai clară și mai complexă a societății dintr-un timp
și un spațiu istoric determinat, evidențiind structura și mecanismele sociale. Omul este
înțeles ca o ființă socială care trăiește, se dezvoltă, se formează în mijlocul unei anumite
societăți. Relația om-societate ete una dintre temele fundamentale ale realismului.
 Un subiect priviliegiat în realism este banul, modul în care aceasta influențează destine și
caractere.
 Tema banului, a înavuțirii este însoțită de o atitudine critică în fața tendinței de
transformare a banului în valoare supremă.
 Preocuparea pentru psihologic. Scriitorul realist analizează mecanismele psihologice ale
individului, viața interioară a acestuia.
 Acțiunea prezintă viața cotidiană, cu detaliile ei banale, comune. Tocmai această
insistență pe detaliul semnificativ creează iluzia realității.
 Ca modalitate narativă predomină scena, care prin detaliile ei, oferă senzația de
eveniment concret, viu, real;
 Perspectiva este exterioară a unui narator de persoană a III-a omniscient capabil să ofere
imformații variate, complexe, vizând totalitatea (să spună totul despre un personaj);
 Acțiunea este construită cronologic, evenimentele se inlănțuie logic și cauzal pentru a
facilita înțelegerea acesteia;
  Stilul este în general obiectiv, detașat, neutru, lipsit de implicare, impersonal(la primii
realiști există o subiectivitate mai accentuată).
 Personajul realist este: ființa complexă, amestec de calități și defecte: este prezentat în
mediul lui de viață, nu în situații neobișnuite.
 Descrierea atentă a mediului urmărește să releve modul în care mediul influențează,
determină caracterul personajului;
 Personajul este infățișat în evoluție, se transformă, se modifică pe parcursul acțiunii, nu
are un caracter dat, imobil;
 Este tipic, reprezintă o categorie socială sau umană, având trăsături și comportamente
specifice.
 Tipuri umane realiste: avarul, parvenitul, ratatul, snobul, muncitorul, țăranul,
intelectualul, artistul, politicianul, burghezul;

2.3.Predecesorii dramaturgului și diferite influențe oglindite asupra creației lui:

A fost influențat de:

Nkolai Gogol, Henrik Ibsen, Lev Tolstoi, Fiodor Dostoevski, Emile Zola, Nikolai Leskov

A influențat:

Constantin Stanislavski, Tennessee Williams, Mihail Bulgakov, James Joyce, Bob Dylan,

Anton Pavlovici Cehov