Anton Cehov – Unchiul Vanea

Unchiul Vania

Piesa ar fi putut fi numită Ivan Petrovici Voinițki sau Jean , sau poate chiar
doar Vania . Dar Cehov a decis să-l numească ,, Unchiul Vania ,, și este foarte
posibil sa nu fie doar o coincidență. Vania, porecla, îndepărtează o mulțime de
formalități ale lui Ivan și chiar face ca personajul să pară puțin copilăresc. Pentru
ca Cehov l-a numit unchi înseamnă că acesta este cel mai important rol al său în
viață. Nu este soțul sau tatăl nimănui, chiar dacă ar dori să se căsătorească cu
Elena, acest titlu mărind doar eșecul. De asemenea, arată că în această piesă,
relațiile și modul în care fiecare personaj este legat si conectat va juca un rol
important.
Unchiul Vania, bun, simplu şi devotat, administrând cu ajutorul nepoatei
sale Sonia proprietatea pe care aceasta o moştenise de la mama ei, prima soţie a
lui Serebreakov. Când unchiul Vania, care se sacrificase toată viaţa pentru
cumnatul său, „strălucitul profesor”, descoperă că acesta nu era decât o nulitate
politică, un parazit infatuat, se lasă cuprins de disperare şi de ură. Curând, în
egoismul său orb, Serebreakov se gândeşte să vândă proprietatea pentru a-şi
permite o viaţă mai îmbietoare. Atunci, blândul unchi Vania, exasperat, trage în
el, dar nu-l nimereşte.
Vania crede că spre el se îndreaptă clocotul sentimentelor ei.  Când un
bărbat  obsedat de o anume femeie crede acest lucru, îi atribuie femeii pentru
care a făcut obsesia aceleași dorințe cu ale sale. Iar Cehov surprinde un fapt
psihologic observat mai mult la bărbați, dar și la femei, când fac fixație pentru o
anume persoană care le-a acordat un minim de atenție. Ei cred cu toată tăria
că sentimentele le sunt împărtășite, că sunt reciproce. Se observă acest lucru la
marginali, la cei respinși de femei, la singuratici.  Acest lucru cred că se petrece
și cu Vania. La auzul acestor idei exprimate atât  de răutăcios  de unchiul Vania
despre   tânăra  soție al  lui Serebreakov, Teleghin, moșierul ruinat, poreclit
Vafă   pentru  că e  ciupit de vărsat,   îl apostrofează pe Vania, spunându-i că cel
care trădează  consoarta este un om incorect. Teleghin a fost părăsit, imediat
după nuntă, de soția sa care a fugit cu altul,  dar, cu toate acestea, i-a rămas fidel
acesteia. „Chiar și-așa nu mi-am încălcat obligația. O iubesc și-acum și-i sunt
fidel.”    
Care  bărbat poate   cunoaște  cu adevărat   logica  și morala  femeii,   mai
cu seamă logica fidelității față de un bărbat anume și, paradoxal a femeii tinere
față de un soț bătrân, în speță a Elenei Andreevna  față de bătrânul profesor
Serebreakov ? Sofismele emise de Voinițki sunt sau nu reale? Sau au
un substrat  ascuns   pentru care  crede  el  toate  acestea?  Și una și alta…
Motivul  ascuns îl aflăm încă din  actul întâi.  Unchiul Vania, în virsta de  47 de
ani,  e îndrăgostit de Elena Andreevna fapt, iubire pe care  i-o mărturisește. Dar
nu stim daca Voinițki este îndrăgostit cu adevărat sau invidia și gelozia i-au
activat impulsul erotic.
Există pe parcurs cîteva gesturi de teatralitate simbolică de mare
frumuseţe. Unul dintre ele este ,, tangoul ,, pe care Serebreakov îl deschide, iar
Astrov şi Vania îl continuă. Nu e un moment întîmplător, el sintetizează
raporturile dintre personaje într-un mod care face receptarea mai încărcată de
emoţie, mai subtilă decit ar fi reuşit-o replica rostită. Un alt element simbolic al
iubirilor imposibile este sărutul. Toată lumea se sărută, inclusiv Maria
Vasilievna pe fostul ei ginere, Serebreakov, dar, deşi par pasionale, ele nu se
dovedesc decît gesturi exterioare, întrucît nu sînt însoţite de reciprocitate şi de
profunzime.
Unchiul Vania, este singura dintre piesele cehoviene în care moartea nu
apare. Nimeni nu moare, nimeni nu ucide pe nimeni, nimeni nu se sinucide.
Toate personajele supravieţuiesc. Moartea este un fel de rezoluţie, o soluţie.
Toată această tragedie, fiind absolut serioasă, este absurdă şi comică în acelaşi
timp.
Unchiul Vania este o clasică dramă a ratării : fiinţe care au o mare valoare
umană, dotate cu însuşiri alese, se prăbuşesc fără a-şi putea utiliza în vreun fel
însuşirile, prinse într-un angrenaj care înăbuşe orice revolta, sufocate de
atmosfera irespirabilă a unui mediu încremenit, mort. Dar Cehov nu a evocat cu
atîta forţă tragismul talentului irosit, al frumuseţii pierdute. Semnificaţia majora
a Unchiului Vania stă în conflictul deschis, central, declarat, între munca
creatoare de valori şi traiul parazitar, între frumuseţea adevărată şi frumuseţea
înşelătoare. Tocmai din acest punct de vedere, regia nu a izbutit să creeze
sunetul plin, bogat, al afirmării pasionate a credinţei în om, în frumuseţe, în
capacitatea sa creatoare. Cehov pledează tocmai pentru această credinţă, pentru
o atitudine cetăţenească, patriotică, pentru respect faţă de talent şi muncă,
condamna descnis lenea. în poeticul simbol al plantării pădurilor sînt închise
înţelesuri cu rezonanţe adînci şi azi : a te realiza ca om social, a-ţi marca trecerea
prin viaţă printr-o contribuţie la fericirea „celor care vor trăi peste o mie de ani".
Vania a fost pe punctul de a se sinucide. Încercă să fure o cantitate de
morfină suficienta pentru a o face dar Sonia vorbeste cu el, cerându-i să aștepte
până când moartea va veni în mod natural. Cuvintele ei finale: ,, N-ai ce face,
trebuie să trăieşti. Noi, unchiule Vania, vom trăi. Vom trăi un sir lung, lung de zile,
nopţi lungi; vom îndura răbdători chinurile pe care ni le va pregăti soarta; vom
munci pentru alţii şi acum, şi la bătrâneţe, fără odihnă, iar când ne va veni
ceasul, vom muri umili, şi dincolo vom mărturisi că am fost chinuiţi, că am
plâns, că ne este sufletul amar, şi lui Dumezeu i se va face milă de noi, unchiule,
dragule unchi, vom cunoaşte o viaţă senină, minunată, frumoasă, ne vom
bucura, iar necazurile de acum le vom privi cu înduioşare, zâmbind – şi ne vom
odihni. ,,
Ideea este că acești oameni își pierd viața, muncind pentru a ușura viața
altora și așteaptă să moară. Nu au odihnă sau fericire în viață, ci mai degrabă
decât să încerce să schimbe lucrurile, le este mai ușor să aștepte doar moartea. Și
asta este marea critică a lui Cehov în această piesă. Cehov a revenit la temele
care îi erau familiare: uzura lentă a sufletelor prin repetarea gesturilor zilnice,
plictiseala vietii trândave de la tara, înfruntarea dintre caracterele negative şi
cele care încearcă să se facă utile semenilor.
La intrebarile ,, ce se întâmplă cu personajul după ce se termină piesa ,, si ,,
o zi din viața personajului ,, raspunsul pare sa fie foarte simplu. In finalul piesei
fiecare personaj pare sa isi continue drumul in viata la fel ca la inceputul piesei,
complacand-se in situatie. Asa ca la intrebarea ,, ce ar fi daca ar fi ,, eu cred ca
unchiul Vania se poate compara cu un melc sau cu o broasca testoasa din cauza
modului plin de frustrare ( cand altii se misca mai repede ( probabil ))lent si
monoton in care isi traieste viata, neputand sau nevrand sa schimbe ceva.