Incheiere

,,Aproape paradoxal și cu delicatețe în același timp, studentul trebuie făcut conștient că,
la disciplina Arta Actorului, el nu se va SPECIALIZA, ci, dimpotrivă, se va despecializa de tot
ce înseamnă prejudecată și convențional. Actoria începe atunci când ideea de actorie dispare.
Când convenționalul se transformă în realitate psihologică efectivă, când iraționalitatea
transcende raționalul, iar vulnerabilitatea individului începe să-ți facă simțită prezența,, - Mircea
Gheorghiu
Posibilitatea unui creator de a modifica realitatea folosindu-se doar de câteva cuvinte
așternute pe o foaie și imaginația sa, este fenomenală. O realitate închipuită poate devenii o
realitate psihologica cu care oamenii se pot identifica doar cu ajutorul actorului, iar el deține o
armă foarte potentă, aceea că este om, că studiază omul, că înțelege omul și că poate să pătrundă
în mintea unei game variate de păreri, idei și trăiri, putând după caz să își schimbe modul de
gândire, pentru a își îndeplini țelul.
,, Creează ca un Dumnezeu. Ordonă ca un rege, muncește ca un sclav,, - Constantin
Brâncuși
Acest citat al lui Brâncuși înglobează foarte bine esența lucrului pe care un actor trebuie
să îl întreprindă:
-Să creeze ca un Dumnezeu, adică să fie liber și cu inima deschisă, singur sau alături de
partenerii lui, să facă din nimic viață și în cele din urmă să își împărtășească creația cu semenii
lui, într-un schimb de energii ce alină sufletul.
-Să ordone ca un rege, să aibă grijă atât de el cât și de ,,împărăția,, teatrului, să fie
ordonat, respectuos, punctual, profesionist, să creadă în binele comun și să iubească arta din el și
nu pe el în artă. Să ia deciziile potrivite la momentul potrivit.
- Muncește ca un sclav. Ăsta este probabil, cel mai ușor de înțeles pasaj al acestui citat,
deoarece suntem înconjurați mereu de acest îndemn. Ca actor trebuie mereu să fi preocupat,
atent, prezent, umil, să îți dedici tot timpul și câteodată chiar să îți pui meseria mai presus de
prieteni, rude și familie. Tot timpul să studiezi, să observi să citești, să te uiți la filme și seriale
pentru ca mereu să fi apdatat la ultimele trenduri ale artei.
 Munca unui actor este atât exterioară, făcând referire bineînțeles la dezvoltarea
mijloacelor (canto, dans și vorbire, fiecare dintre aceste mijloace fiind esențiale pentru
dezvoltarea ,,instrumentului,, de comunicare și transmitere a unui mesaj) dar și cu colegii,
regizorul și în funcție de proiect, restul echipei care contribuie la creația teatrală.
Dar munca cea mai grea a unui actor este cu siguranță cea interioară, ,,munca actorului cu
sine însuși,, munca de a te înțelege în primul rând pe tine, de a îți conștientiza capacitățile, fie ele
calități sau defecte și de a le îmbrățișa pentru a le putea folosii în favoarea ta.
Munca interioară mai înseamnă și munca de a îi înțelege pe ceilalți, de a încerca să le
asimilezi modul de a gândi, de a exersa capacitatea creativa pentru a te pune în situații străine ție
și a încerca să deslușești misterele gândirii umane. Îi putem spune muncă, deoarece este greu
pentru un om să își lase convingerile la o parte și în mod activ să renunțe la rasism, sexism,
antisemitism și orice lucru stă în calea relaționării cu diverși parteneri ce vor urma să vină.
Trebuie să fi un om destul de puternic mental astfel încât să îți lași gândurile parazitare în culise
și să vi cu sufletul și mintea deschise la noi oportunități
,, Am văzut actori care s-au transformat din actori în personalități, devin atât de flatați și
dați peste cap de celebritatea lor, încât își uită scopul. Sunt prinși în această celebritate și
înțepenesc în ea,, - Al Pacino
Poate una dintre cele mai importante părți din munca individuală a actorului, este
desfacerea textului. Micile comori care stau îngropate printre rândurile unei piese, ce așteaptă să
fie descoperite, fac munca asta atât de dificilă dar și atât de plăcută. Fiecare text bun vine cu o
sumedenie de noi întrebări și nenumărate lucruri de descoperit. De fiecare dată când primesc un
text, simt cum apar milioane de oportunități iar odată ce îl aprofundez, în loc să dispară din
posibilități, din contră, ele se înmulțesc, iar un actor bun, de regulă, găsește de fiecare dată ceva
nou.
Textul reprezintă un pretext, în el poți găsii toate informațiile de care ai nevoie, este o
,,autostradă,, care are anumite reguli de circulație, care poate avea mai mulți participanți la trafic
și care are o anumită întindere. Atâta timp cât conștientizezi aceste ,,limitări,, poți să faci ce vrei,
să te extinzi până la limita creativității și a imaginației.
 Textul este atât de important pentru că reprezintă baza, temelia creației actoricești,
punctul de plecare și de inspirație pentru actor. Fiind atât de important, probabil ca ar trebui să
alegem un text bun, dar cum putem să ne dăm seama care este un text bun?

,, Am sperat o lume întreagă de fapte mari şi am văzut acest mare teatru al omenirii, unde
o parte din privitori cască, altă parte fără a fi atentă cu altele îşi petrece, şi astfel puţini sunt care
au înţeles piesa. Am sperat un viitor măreţ şi am văzut trecutul ce nu vrea să treacă. Oh! Omenire
nenorocită şi slabă, nu poţi purta necazurile şi a le îndepărta; îţi este frică! Numai în tine nu mă
mai încred, invidioasă omenire! Precum o rază de soare te deşteaptă şi lăcrimând ochii deschizi
la neobişnuita lumină, aşa se deşteaptă omul a cunoaşte pe om. ,, - Iulia Hașdeu
Doar prin arta teatrală omul se cunoaște și se recunoaște. Tocmai din această cauză
există expresia ,,mare teatru al omenirii,, deoarece fiecare piesă importantă de teatru, fie că
vorbim de un text clasic sau contemporan, este o miniatură a vieții umane, o reflexie a omului,
pus în situații excepționale.
Diferențele dintre un text clasic și un text contemporan, sunt faptul că textul clasic a
trecut testul timpului, au împietrit în cuvinte, esența omului care transcede vremurile, porții mari
de psihologie și comportament uman, lucruri care rămân neschimbate indiferent de mijloacele
prin care le prezinți.
Evident că nu orice text vechi este unul clasic, criteriile principale fiind relevanța socială
actuală și impactul istoric pe care o piesă l-a avut. Doar oamenii care au reușit să exprime
idealurile morale și sociale ale erei din care au făcut parte se pot numii autori clasici. Oameni
care au izolat și concentrat introspecția moravurilor și a mentalității unei generații scriind texte
nemuritoare. Dar poate cel mai important lucru, scriitorii clasici sunt cei care și-au manifestat și
exprimat iubirea pentru semenii lor, oameni care au avut ceva de spus, care au luptat cu cenzura
și într-un anumit sens, marii scriitori au fost niște revoluționari.
,,Arată-mi un scriitor autentic care să nu fi iubit. Niciunul. Cei care n-au iubit din
prudenţă nu mai sunt scriitori, fiindcă scriitorul ca şi eroul e prea nebun ca să poată fi prudent.
Cei care n-au iubit din înţelepciune sunt filozofi, şi încă!,, - Ionel Teodoreanu
Cu toate astea, nu trebuie să cădem în capcana adulației față de anumiți autori. daca
admitem faptul că marii autori ai lumii, cei pe care îi cunoaștem și îi iubim astăzi, sunt o selecție
istorică naturală a vârfurilor operei literare, iar de la acești autori selectăm doar anumite opere,
asta presupune automat ca se poate forma o lista care să cuprindă cele mai bune piese de teatru
ale lumii (de exemplu) iar restul creațiilor din sectorul respectiv, ar fi iminent supuse comparației
cu ,,marii grei,, asta însemnând ca munca oricărui scriitor contemporan este o muncă în van.
Fiecare operă literară, având în vedere că încearcă să surprindă și să esențializeze viața,
este comparabilă cu traseul pe care îl parcurgem și noi în viață. Pe scurt, fiecare operă are viața ei
proprie, când iese pe piață, este fresh și revoluționară dar cu timpul, ușor, ușor îmbătrânește și nu
mai are forța pe care o are la început.
Acest fenomen este observabil și în zilele noastre. Orice film care ne-a uluit în urmă cu
15 ani, dacă îl revedem, probabil că o să ne placă, dar daca suntem cu adevărat sinceri cu noi,
vom putea constata că nu mai are același impact pe care l-a avut prima oară. Acest lucru se
întâmplă tocmai pentru ca orice produs artistic, este copiat, reprodus, îmbunătățit, adaptat, până
în punctul în care originalul nu mai are același farmec. Și este cu totul normal.
Acesta chiar este posibil să fie scopul artei, să facă oamenii să înainteze și să evolueze, să
ne mărească orizontul și după ce și-a împlinit scopul, să facă loc celorlalte curente artistice care
la rândul lor au datoria sa inoveze, să revoluționeze și tot așa. Acesta este ciclul natural al artei și
odată înțeles, ne permite să avem un o opinie critică și obiectivă în înțelegerea și analiza oricărui
text.
Există opere care sunt atât de bune la a surprinde suflul vremurilor, încât oamenii ajung
să le aprecieze și să le admire tocmai datorită unei curiozități sporite privind întâmplările
prezentate mai de grabă decât să caute uimirea provenită din originalitate. Există oameni care
apreciază operele clasice tocmai datorită unei nostalgii astfel că nu putem spune cu exactitate în
ce categorie se încadrează aceste texte.
În ceea ce privește autorii contemporani, ei au alte lucruri cu care trebuie să se lupte,
cum ar fi.. cenzura, reticența publicului, barierele autoimpuse legate de ce ai voie și ce nu ai voi
să spui, etc. Cred că un autor contemporan poate fi mai plăcut deoarece vorbește de problematici
mai de actualitate, folosește un limbaj mai ușor accesibil (chiar dacă nu atât de poetic) și în
general, pentru actor, poate fi mai bine deoarece nu ești supus comparației; în sensul în care
oamenii de rând probabil au văzut zeci de Hamleți dar cu siguranță nu au văzut așa mulți
,,Grasul,, de exemplu, iar acest lucru îți poate oferii o oarecare relaxare.
Autorii contemporani au și ei un dezavantaj. În cazul lui Shakespeare de pildă, deși se
folosește teatrul în versuri ca mijloc de exprimare, oamenii nu sunt atât de reticenți, deoarece
cunosc regulile jocului. În cazul teatrului experimental de exemplu, oamenii pot avea o oarecare
reținere, deoarece este cu siguranță mai greu de digerat. Putem trage concluzia că ,,să ști la ce
vii,, este o componentă foarte importantă.
Personal, sunt foarte bucuros cu faptul că am avut oportunitatea în acești trei ani de
facultate să pot interpreta roluri foarte diverse, din țări, culturi și epoci foarte diferite, astfel încât
am putut să îmi lărgesc capacitatea de înțelegere în ceea ce privește natura omului și capacitățile
sale infinit de complexe.
Faptul ca am avut ocazia în această facultate sa studiez atât piese de teatru contemporane
cât și clasice, dintr-o gamă variată de specii și genuri literare a fost cu ceritudine o treaptă
deosebit de importantă in dezvoltarea creativității individuale. Am avut foarte multe ocazii când
am simțit ca modul în care gândesc, vorbesc și mă exprim s-au conturat și s-au dezvoltat in
funcție de studiul avut atât la clasă dar și în proiectele extra pe care le-am mai avut.
Cu toate că această molimă globală și-a spus cuvântul în multe domenii, inclusiv cel
artistic, (lucru pe care l-am resimțit destul de puternic), alegerea unor texte absurde a fost un real
ajutor, pentru că am reușit să mă adaptez la realitatea absurdă ce ne înconjoară. Faptul că a
trebuit să îmi asum un mod de gândire atât de nespecific și să mă adaptez unui stil atât de
complex, care are câteva provocări și obligo-uri destul de mari, m-a ajutat chiar și pe plan
personal în anumite momente de ,,vertij existențial,,.
Faptul ca tragicomedia a fost punctul pe care cele două proiecte la care am muncit anul
ăsta le-au avut în comun, a reprezentat un plus pentru că am găsit o măsura intre joc și
seriozitate, făcându-mi antrenamentul atât pe tragedie cât și pe comedie. Am învățat
mecanismele atât unui text clasic cât si ale unui text dramatic, astfel încât acum îmi este mult mai
ușor să pătrund esența unui text.
Lucrul întreprins la spectacolele ,,Autobahn,, și ,,In largul marii,, m-au ajutat să cresc ca
om, am învățat ce înseamnă să îți respecți partenerii, grija pentru colegi, punctualitatea,
atmosfera de lucru, mobilizarea, concentrarea, energia, atenția, ș.a.m.d. Nu pot să nu îmi arăt
recunoștința față de profesorii și colegii mei care m-au ajutat și m-au sprijinit, care au tras chiar
și in momentele când ne era mai greu, au tras să ne vedem și să repetăm în ciuda restricțiilor care
ne-au mâncat sufletul. Spre deosebire de mulți oameni care nu avut același noroc, programul de
repetiții a existat și mă bucur ca nu a fost pe Zoom.
 ,,Pentru ca un actor să fie recunoscut pe stradă, el trebuie întâi să fie cunoscut, să ştii ce
roluri a jucat. Acum lucrurile sunt atât de împrăştiate, realitatea e atât de contorsionată, încât
misiunea unui artist a devenit aceea de a da speranţă, de a spune poveşti, de a-i îndemna pe
oamenii să mai şi viseze, nu doar să trăiască coşmaruri.,, - George Ivascu