UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI

CINEMATOGRAFICĂ “I.L.CARAGIALE” – BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEATRU

LUCRARE DE ABSOLVIRE A
MODULULUI PSIHOPEDAGOGIC,
NIVELUL I
Diminuarea anxietății prin intermediul
jocurilor teatrale

Profesor coordonator:

Conf. Univ. Dr. Camelia Popa

Absolvent:

Alexandra-Georgiana Corlan

IUNIE 2020
 Cuprins

Argument ...........................................................................................................................................2
I. Date generale ..................................................................................................................................4
Caracteristicele adolescentului........................................................................................................4
Anxietatea ......................................................................................................................................8
Jocurile teatrale ............................................................................................................................ 12
II. Atelier de dezvoltare personală prin jocuri teatrale ,,Sunt stăpânul propriilor gânduri” ................. 15
Obiectivele atelierului ................................................................................................................... 15
Etapa I. Cine sunt eu? .................................................................................................................... 16
Etapa II. Eu în raport cu ceilalți ...................................................................................................... 20
Etapa III. Eliberarea emoțională .................................................................................................... 22
Concluzii ........................................................................................................................................... 25
Bibliografie ....................................................................................................................................... 26
 Argument

Una dintre cele mai frecvent întâlnite probleme în viața unui adolescent în secolul
nostru este anxietatea. Contextul social face ca această emoție să apară tot mai des, nu doar
în rândul adolescenților, și este o problemă care mă interesează și mi-a stârnit curiozitatea
în primul an de facultate. Am ajuns să o cunosc îndeaproape, fiind una dintre persoanele
care s-a luptat o perioadă îndelungată cu stări de anxietate și pot spune că ceea ce m-a
menținut pe linia normalității a fost activitatea desfășurată în facultate, în special exercițiile
specifice primului an de studiu: jocuri de cunoaștere personală, improvizație, exerciții de
încredere, jocuri de conectare cu grupul din care făceam parte. Încrederea în oamenii din
jur și mai ales în propria persoană m-au ajutat să înving dificultățile de natură emoțională.
Acest lucru mi-a stârnit interesul, iar în decursul anilor de facultate am avut norocul să
lucrez cu diverse grupuri de adolescenți în cadrul unor festivaluri. Prin contactul cu aceștia
am realizat că în zilele noastre, cei mai predispuși problemelor emoționale sunt chiar
adolescenții. Din punctul meu de vedere, în această etapă critică a vieții lor au nevoie de
atenție sporită, de validare și mai ales au nevoia de a se cunoaște mai bine.

Există numeroase metode prin care ei pot fi ajutați în acest sens dar deseori m-am
întrebat: ce aș putea face pentru a le veni în ajutor? Norocul face ca meseria pe care mi-am
ales-o pentru viitor să aibă mai multe folosuri decât credeam atunci când am descoperit-o.
Exercițiile din practica pedagogică teatrală sunt universal valabile în dezvoltarea unei
persoane deoarece actorul, servind în același timp ca artist, operă și instrument (conform
lui Denis Diderot), are nevoie de o bună cunoaștere a sinelui și a lumii înconjurătoare.
Actoria este meseria care îți oferă oportunitatea de a-ți dezvolta toate mijloacele, iar
pedagogia teatrală ajută ca toate metodele să fie împărtășite cu oricine are nevoie de
acestea, fie el aspirant la meseria de actor, sau nu. Florin Zamfirescu afirmă că un om care
scrie o carte dovedește, de fapt, o mare încredere în viitor1, dar pe acest principiu aș putea
completa informația spunând că un om care investește în învățătura generațiilor ce-l
urmează dovedește, de fapt, o mare încredere în viitor.

1
Florin Zamfirescu, Actorie sau Magie, editura Privirea, București, 2003 , p9

2
 Consider că trebuie să avem grijă de cei ce ne vor lua locul în societate într-o zi, de
cei care reprezintă în fapt viitorul lumii. Dacă din toate cunoștințele acumulate în facultate
pot oferi ceva generațiilor următoare, dacă învățând din propria experiență, pot ajuta un
tânăr să își învingă proprii demoni, atunci mă pot declara cu adevărat fericită. Știind câtă
nevoie am avut la rândul meu în perioada adolescenței de o modalitate prin care să-mi
înfrâng temerile, m-am decis să detaliez cum îi putem ajuta pe adolescenți în diminuarea
anxietății prin intermediul jocurilor teatrale.

3
 I. Date generale

Caracteristicele adolescentului

Adolescența este cunoscută ca fiind una dintre cele mai tumultoase perioade în viața
unui om. Plină de experiențe noi și descoperiri, o perioadă crucială în dezvoltarea unei
persoane, aceasta se poate transforma fie în cea mai frumoasă etapă a vieții, fie în cea mai
cruntă, în funcție de modul în care familia și școala tratează individul. Când vorbim despre
adolescenți ne gândim la tineri cu vârste cuprinse între 16-18 ani. Este frecvent întâlnită
ideea că în această etapă copiii devin rebeli și se realizează o fractură în relația dintre ei și
adulți, în special părinții. Ce îi face pe aceștia să devină brusc distanți față de familie? O
serie de factori au un rol major în dezvoltarea lor.

Din punct de vedere fizic, adolescența este etapa în care apar schimbările cele mai
rapide ce pot include creșteri sau scăderi în greutate, creștere bruscă în înălțime etc. Toate
acestea sunt influențate de către hormonii secretați de glandele endocrine. Dacă nivelul
hormonal este unul normal, atunci evoluția nu va fi una cu probleme. Chiar și așa,
adolescentul se confruntă cu problema aspectului fizic în fiecare zi. Este etapa în care mulți
dintre ei se luptă cu acceptarea propriei imagini. Preocuparea pentru felul în care arată le
poate aduce insatisfacții, iar o părere negativă despre propria persoană le influențează
profund starea emoțională și psihică. Fiind și perioada în care ajung la deplina maturitate
sexuală, devin mult mai interesați de relațiile romantice, relații care sunt profund
influențate de încrederea sau neîncrederea în aspectul fizic.

Nu doar aspectul adolescentului suferă modificări ci și gândirea. Apropiindu-se de

maturitate, adolescenții dobândesc abilități cognitive superioare iar școala are un rol
important în stimularea acestora. Toate schimbările din această perioadă produc și
confuzie în rândurile adolescenților care se redescoperă pe sine într-un fel nou. Manifestă
interese diverse și sunt predispuși spre implicarea în activități extra-școlare, ceea ce face ca
acesta să fie momentul oportun pentru a încerca și activități teatrale în scopul dezvoltării și
al întâlnirii cu un grup cu o influență pozitivă asupra personalității adolescentului. Se știe

4
că anturajul din care acesta face parte îi poate influența viața într-un mod negativ în cele
mai multe cazuri. Este vârsta la care identitatea se dezvoltă în raport cu cei din jur, tinerii
având o mare dorință de a aparține unui grup, de obicei celui mai popular. De aceea trebuie
urmărită cu atenție viața socială a acestuia și încurajată activitatea ce îi aduce beneficii. Tot
în adolescență ei descoperă valorile general umane și își formează propriile opinii după
care își va ghida viața.

Din propria experiență aș putea spune cât de ușor influențați sunt adolescenții și de
mediul online. Tot ceea ce ajunge viral pe internet, ceea ce atrage un anumit grup de tineri,
devine foarte important în adolescență. Îmi amintesc cum atât eu cât și grupul de prieteni
din care făceam parte ne modificam comportamentul în funcție de ultimul trend și de idolii
care apăreau în viața noastră prin intermediul filmelor, serialelor sau emisiunilor online.
Pot remarca, privind în trecut, cât de rapid ni se schimbau preferințele dar toate acestea
aveau un impact major asupra comportamentului.

Copiii au tendința de a imita ceea ce văd și acest lucru se întâmpla și în cazul nostru.
Internetul poate deveni un mare pericol sau cel mai bun aliat în astfel de cazuri, în funcție
de modul în care te folosești de el. Informațiile utile sunt în epoca noastră la doar un click
distanță și cu o influență bună din partea familiei și a celor din jur, adolescentul se poate
folosi de mediul online într-un fel cât mai benefic. De altfel, predispoziția acestuia de a-și
căuta interese noi poate fi facilitate de accesul la internet. Arta, știința, literatura sunt mai
accesibile acum decât erau în urmă cu 50 de ani.

Părinții și profesorii trebuie să găsească modalitățile optime de a încuraja

adolescentul în descoperirea acestor domenii. El nu va accepta niciodată cu plăcere să facă
ceva din obligație, astfel că lectura, studiul sau pasiunea pentru diverse domenii nu pot fi
impuse acestuia, ci doar sugerate astfel încât să devină atractive. Firea curioasă îl va
determina să caute singur mai departe informațiile de care are nevoie. Hobby-urile sunt și
ele importante. Activitățile în care adolescentul se implică îi pot crește stima de sine dacă
acesta simte că are rezultate bune. De asemenea ele implică și relaționarea cu un anumit
grup și apartenența la acesta dar și senzația de independență față de familie.

Alegerile adolescentului sunt cele care îi influențează și părerea despre propria

persoană. De aceea este necesar ca el să fie ajutat în a-și descoperi propriile mecanisme și
a-și controla emoțiile pentru a nu fi copleșit ulterior de acestea. O perioadă de
vulnerabilitate, o perioadă în care o părere greșită despre sine poate duce la eșec și în cele

5
din urmă la probleme emoționale, în adolescență focusul trebuie să fie pe sprijin și ghid
constant.

Așa cum am menționat, apartenența la un grup joacă un rol important în adolescență.

Prietenii devin mai apropiați decât familia, tânărul având senzația că nu poate fi înțeles
decât de către covârstnicii săi. Spre deosebire de apartenenții celorlalte grupări de vârstă,
adolescenții au capacitatea de înțelegere mutual reală legată de puternica dorință a
1
descoperirii unor prietenii adevărate. Relațiile romantice joacă și ele un rol important,
adolescentul explorând legături ce implică un nou tip de atașament emoțional.

Educația adolescentului atinge punctul în care acesta trebuie să ia decizii importante

ce îi vor afecta viitorul. Deși există o multitudine de copii care își aleg de la vârste fragede
meseria pe care o doresc și și-au păstrat pasiunea, sunt și cazuri în care ultimul an de liceu
aduce cu sine o teamă în viața adolescenților pentru că o decizie trebuie luată. Alegerea
unei profesii poate fi o corvoadă pentru cei care nu și-au dat seama din timp ce își doresc,
un alt motiv pentru care interesul pentru mai multe domenii trebuie stimulat în cursul
procesului de dezvoltare. Cu cât copilul explorează mai multe opțiuni și discută cu părinții
despre propriile dorințe, cu atât mai mult se va micșora stresul în legătură cu viitorul.
Desigur pentru acest lucru este nevoie de o relație bună cu părinții și deschidere atât din
partea adolescentului dar și din partea familiei.

Este bine cunoscut faptul că există familii care impun copiilor un anumit domeniu, iar
acest lucru duce la o probabilitate de insucces sau nefericire în viitor. Deși adolescenții
caută sprijin în rândul celor de-o seamă cu ei, părinții trebuie să reprezinte adevăratul
sprijin și să îi aducă la cunoștință și să-i arate acestuia că beneficiază de înțelegere din
partea lor. Comunicarea este cheia succesului în orice fel de relație interpersonală.
Familiile care sunt deschise, comunicative micșorează șansele adolescentului de a se
confrunta cu probleme emoționale grave sau de a dezvolta comportamente de risc precum
abuzul de substanțe interzise, consumul de alcool sau comportament violent.

Adolescenții care provin din familii cu probleme financiare, familii în care unul sau
ambii părinți sunt violenți (sau consumatori de băuturi alcoolice), familii monoparentale,
cei care au părinții divorțați (eventual trăiesc și cu un părinte vitreg), au fost crescuți de
către bunici sau alte rude în lipsa părinților,etc, prezintă predispoziție către stări depressive

1
Camelia Popa, Noțiuni de Psihologia Educației și Management al Clasei de Elevi, Editura UNATC Press,
București, 2017, p.121

6
sau comportamente de risc. Aceștia trebuie ajutați în mod special de către profesori și chiar
un psiholog școlar.

Părerea mea este că toți adolescenții ar trebui să aibă șanse egale la o dezvoltare
sănătoasă iar acest lucru poate fi posibil doar cu ajutorul profesorilor implicați. Dacă
situația de acasă a adolescenților este una dificilă, școala trebuie să reprezinte un punct de
sprijin. Toți tinerii prezintă probleme emoționale sau psihologice la un moment dat dar ele
trebuie gestionate cât mai rapid posibil.

Pentru ca adolescentul să obțină control asupra stărilor sale el trebuie să se cunoască

foarte bine pe sine și să se simtă în siguranță. Acest lucru poate fi posibil prin diverse
activități, unii își exprimă gândurile și emoțiile prin pictură, alții prin poezie, alții își
transformă energia negativă într-una benefică prin sport etc. Cu toate acestea cred că toți
copiii ar trebui să beneficieze de ore de dezvoltare personală prin teatru. Acest lucru îi
poate ajuta pe plan personal chiar și dacă nu își doresc să urmeze o carieră în domeniu.
Teatrul implică relaționare, implică o bună cunoaștere a propriilor mijloace și dobândirea
controlului asupra emoțiilor. Exercițiile pregătitoare pentru actori sunt la fel de utile pentru
cei ce își doresc să se cunoască pe sine. De asemenea o sală de repetiții se poate transforma
ușor într-un loc sigur în care greșelile nu sunt pedepsite, ci analizate spre a evolua, căci
doar greșind poți învăța.

Există diferențe în modul de acționare și felul de a gândi nu doar între adolescenți și

apartenenți ai altor grupe de vârstă, ci și între băieți și fete. Se știe că fetele sunt mai atente
la formarea unor conexiuni și relații reale iar acest lucru le face nu doar mai critice ci și
mai predispuse la dezamăgiri. Se știe că în vreme ce băieții își manifestă nemulțumirile sau
stările negative prin comportament, exteriorizând, fetele au tendința de a interioriza
problemele, lucru ce poate duce la depresie. De asemenea anxietatea socială este mai
frecventă în rândul acestora.

7
 Anxietatea

Ce este anxietatea?

Anxietatea este o emoție normală cu care se confruntă toată lumea în viața cotidiană
dar face parte din emoțiile catalogate ca fiind negative alături de frică, tristețe, furie,
agresivitate, rușine. Aceasta e deseori descrisă ca fiind un sentiment de griji,
neîncredere,panică, tensiune, indispoziție, angoasă, agitație, neliniște și frică față de un
eveniment iminent ușor de identificat sau față de o alegere ce trebuie făcută. Ea este
necesară în viața noastră, deși genereaza frică, deoarece ne ajută să gestionăm și suportăm
situația, amplificându-ne vigilența, și dispare odată cu cauza. Ea demonstrează faptul că
suntem conștienți de propria noastră fragilitate. Anxietatea poate fi ținută sub control prin
acceptare, înțelegere și autoreglare. Deși toți adolescenții se confruntă cu probleme de
naturi diferite, ele trebuie ținute sub control pentru a nu ajunge să se transforme în
probleme patologice. O emoție ce poate reprezenta o problemă în viața adolescenților
atunci când nu este controlată este chiar anxietatea.

Simptome asociate cu anxietatea:

Palpitații Dureri toracice

Senzație de nod în gât
Dificultăți la înghițit
Bufeuri de căldură
Amețeală
Dificultăți de concentrare
Dificultate de a respira
Durere epigastrică
Dureri de cap
Dureri musculare
Oboseală
Senzație de sufocare
Tulburări ale somnului

8
Când devine anxietatea o problemă?

Momentul în care anxietatea devine recurentă și produce perturbări grave și persistente,

aceasta se transformă într-un handicap. Dacă viața cotidiană nu este afectată iar anxietatea
nu generează suferințe atunci nu putem vorbi despre o tulburare. Tulburările care derivă
deseori din anxietate sunt fobiile, anxietatea generalizată, crizele de angoasă sau panică,
ipohondria, tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) și stresul posttraumatic. O persoană
anxioasă este o persoană ce simte o nevoie constantă de control (de aceea se poate
transforma în TOC), iar viziunea asupra lumii a acesteia este una pesimistă, imaginându-și
mereu cele mai grave scenarii.

 Anxietatea generalizată este starea de tensiune și neliniște, nervozitate

permanent, dificultate de concentrare care apare independent de o situație care
generează anxietate. Este o afectare patologică și reprezintă un adevărat handicap
în viața socială, studiile arătând că 21% din populație prezintă simptome asociate
cu aceasta. Se manifestă prin tensiuni musculare, hiperactivitate a sistemului
nervos vegetativ (palpitații, transpirații, bufeuri etc) și scrutare hipervigilentă a
ceea ce este împrejur.
 Criza de angoasă/panică apare atunci când persoana este obsedată de a vedea
pericolul apropiindu-se și se poate transforma în tulburare de panică dacă apare în
mod frecvent. În timpul unei astfel de crize, toate simptomele normale ale
anxietății sunt amplificate de teama de o moarte iminentă, de a nu înnebuni, de o
catastrofă.
 Fobiile pot fi de mai multe feluri. Există fobii sociale și fobiile de obiecte sau
situații. Printre acestea se numără agorafobia (frica de locuri publice și mulțime),
claustrofobia ( frica de spații închise) și zoofobia (frica de anumite animale sau
insecte). Acestea pot fi ținute sub control evitând situațiile mai sus menționate sau
obiectul fobiei, dar există și fobia social care este o teamă de situațiile care ar
putea presupune judecata celorlalți și este însoțită de o stimă scăzută de sine.

9
  Depresia se manifestă prin tristețe, lipsa interesului, oboseală, sentimentul de
inferioritate, pierderea stimei de sine, tulburări ale somnului și ale apetitului,
sentimentul de culpabilitate, gânduri negre, sinucigașe.
 Tulburarea de stres posttraumatic apare în urma unui eveniment traumatizant
iar simptomele specific apărute sunt retrăirea traumei prin coșmaruri, tulburări de
somn, evitarea elementelor ce amintesc de trauma etc.
 Tulburarea obsesiv-compulsivă se caracterizează prin gânduri intrusive constant
ce produc teamă sau griji și compulsii precum spălatul mâinilor sau întreținerea
obsesiva a curățeniei în interiorul locuinței, numărat, verificat ce au scopul de a
reduce disconfortul dar rareori au succes.
 Ipohondria este acea afecțiune care determină o persoană să se considere
bolnavă bazându-se pe presupuneri și pe exagerarea simptomelor pe care le
prezintă. Aceasta afectează viața social și profesională și reprezintă o sursă de
stress pentru toți cei din jurul persoanei în cauză. Aceste persoane tind să ignore
părerile medicilor care încearcă să îi convingă de contrariu și vor apela la un alt
specialist.

Deseori printre persoanele anxioase se regăsesc artiști, scriitori, creatori deoarece

persoanele neliniștite au un bun spirit de observație al mediului înconjurător și o mai mare
sensibilitate emoțională .1 Printre personalitățile cunoscute ce se confruntă cu anxietatea se
regăsesc regizorul, actorul și scriitorul Woody Allen, dar și dramaturgul August Strindberg
care se temea în fiecare moment al vieții de o catastrofă natural și trăia cu sentimentul că
este urmărit de persoane care îi vor răul.

De altfel cu toții experimentăm astfel de situații, în special femeile care se află singure
pe stradă după înnoptare au senzația că o persoană ce le poate răni poate apărea de după
oricare colț. Multe femei au declarat de-a lungul vremii că în astfel de momente se
întâmplă ca paranoia să se instaleze, ritmul cardiac se accelerează, se instalează o senzație
de sufocare iar în apropierea propriei adrese li s-a întâmplat să grăbească pasul,
sentimentul de siguranță neapărând până când nu se află în interiorul locuinței cu ușa
zăvorâtă.

1
Latifa Gallo, Emoțiile negative. Cum să ne eliberăm de frică, anxietate, tristețe, furie, agresivitate, rușine,
Editura Niculescu, București, 2018

10
 Conform lui Francois Lelord și Chritophe Andre (Cum să ne purtăm cu personalitățile
dificile, Editura Trei, București, 2003) personalitățile anxioase suferă de o reglare
sensibilă a ,,sistemului lor de alarmă” și prezintă griji mult prea intense raportate la
riscurile vieții cotidiene dar și vigilență față de tot ceea ce ar putea lua o întorsătură greșită
în unele situații. La adolescenți, frica este un sentiment asupra căruia aceștia vor cu orice
preț să dețină controlul. Trecerea la vârsta adultă aduce cu sine neliniști și adolescentul
simte nevoia să recapete controlul asupra propriei persoane și astfel se joacă făcându-și
singur frică. De aceea apare pasiunea pentru filmele horror, sau filmele cu vampire,
vârcolaci sau alte creaturi.

11
 Jocurile teatrale

Pentru a vorbi despre jocul teatral este necesar să vorbim despre diferența dintre
conceptul de joc și cel de joacă. Utilitatea jocului reiese din simplul fapt că are un obiectiv
și se supune unori reguli care odată respectate creează interes, contrar conceptului de
joacă. Conform actorului și pedagogului Florin Zamfirescu jocul este activitatea care îți
oferă satisfacție imediată și care își ajunge sieși, plata pentru joc primindu-se în momentul
acțiunii.1 De asemenea jocul este o formă benefică de dezvoltare a individului deoarece
asigură implicare totală dar și libertate personală necesară experimentării. Bucuria jocului
este cea care asigură dezvoltarea aptitudinilor prin simpla plăcere a implicării și vivacitatea
pe care o poate oferi.

Viola Spolin definește jocul ca pe o structură imaginată în care jucătorii se proiectează

psihologic, acționează în concordanță cu cerințele situației și prin urmare se auto-
disciplinează, lucru care implică multe aspecte ale comportamentului social. 2 Ea este
autoarea unui volum dedicat improvizației și jocurilor teatrale ce reprezintă un important
punct de reper în pedagogie.

Jocurile teatrale sunt astfel gândite și construite pentru a urmări dezvoltarea unor
aptitudini de care are nevoie nu doar un actor ci oricine pentru o bună dezvoltare în viață.
Ele urmăresc expresivitatea, îndemânarea, spontaneitatea, dexteritatea, temperamentul și
nu un rezultat spectaculos. De aceea în arta actorului se folosesc exerciții care se adresează
subconștientului și nu logicii, deoarece, conform specialiștilor, jocurile care cer abilitate și
sunt solicitante din punct de vedere fizic întăresc în realitate și fortifică subconștientul.
Deoarece arta are puterea de a schimba individul atât din punct de vedere spiritual cât și în
plan social, exercițiile practicate de către actori au un rol major în dezvoltarea personală și
autocunoaștere. Acestea stimulează comunicarea, lucrul în echipă și relaționarea și de
aceea sunt ideale în formarea adolescenților, în special a celor cu probleme emoționale.

Este necesar ca arta să fie prezentă în viața omului pe toate căile posibile deoarece
ajută la dezvoltarea unei vieți de calitate. Actoria este arta care solicită practicantului să fie
foarte bine ancorat în realitatea prezentul, lucru ce aduce numai beneficii în viața cotidiană.

1
Florin Zamfirescu, Actorie sau magie, Editura Privirea, București, 2003, p.144
2
Viola Spolin, Improvizație pentru teatru, Editura UNATC Press, București, 2008, p484

12
Acest lucru este posibil și prin jocurile teatrale pentru non-practicanți iar pentru adolescenți
cred că este esențiali să fie ancorați în prezent și astfel prin acest tip de jocuri și exerciții ei
pot fi ajutați în acest sens. Prin intermediul acestora adolescentul își poate dezvolta și
capaitatea de observare și analiză, lucru necesar în fiecare moment al vieții.

Sub îndrumarea unui bun cunoscător al mijloacelor și un bun pedagog, adolescentul își
poate crește calitatea relaționării cu ceilalți, fie ei covârstnici, părinți sau profesori, poate
căpăta un echilibru interior și are beneficiul de a se dezvolta într-un mediu sigur și frumos,
în care judecată nu există și greșelile sunt permise. Acestea se pot întâmpla în sala de
repetiții sau sala de desfășurare a workshop-ului. Este imperios necesar ca pedagogul să
asigure acest mediu propice dezvoltării celor cu care lucrează și să insufle siguranță
elevilor.

După părerea mea, un pedagog tânăr, dar CALIFICAT, poate ajunge ușor să capete
încrederea elevilor, deoarece ei nu simt diferența de vârstă ca pe un obstacol. Pedagolul
trebuie să devină îndrumătorul dar și prietenul elevilor, în special în domeniul pedagogiei
teatrale. Adolescenții sunt sensibili și totodată dificili din pricina schimbărilor prin care
trec așa că este nevoie de o îndrumare foarte atentă la nevoile și sentimentele acestora dar
care să îi și provocoace și să le suscite interesul.

În pedagogia teatrală se lucrează cu grupuri din motive variate care includ dezvoltarea
comunicării, relaționării, încrederii, a spiritului de echipă dar și creșterea stimei de sine
într-un colectiv. Acestea sunt însă subliniate de ideea că evoluția individului este mai
rapidă în momentul în care face parte dintr-un grup alături de care lucrează. Fiecare pas al
acestuia este sprijinit de ceilalți și păzit de umbra pe care ți-o oferă colectivul. Într-un grup
avem senzația că greșelile nu ne sunt observate și alături de ceilalți avem mai mare
încredere în alegerile făcute.

Într-un colectiv nu ne simțim stresați, studiați, urmăriți și astfel avem curajul de a

acționa împreună cu ceilalți. Responsabilitatea grupului o are profesorul dar în acest
domeniu, profesorul nu îi învață pe cursanți nimic, dar la creează mediul propice
dezvoltării și le sprijină evoluția individuală, contribuind la nevoile fiecăruia. Profesorul
meu, actorul Florin Zamfirescu, aseamănă pedagogul cu un grădinar ce sădește semințe pe

13
un teren fertil și apoi se îngrijește de fiecare plantă în parte, în funcție de nevoi, pentru ca
fiecare să răsară și să crească frumos.

Prin intermediul jocurilor teatrale se pot dezvolta multe aptitudini, dar ne vom
concentra pe curaj, curajul de a fi tu însuți, care se câștigă doar pe cale practică, pe
încredere, creșterea stimei de sine, relaționare și capacitatea de exprimare și controlare a
emoțiilor. În lucrul cu adolescenții este necesară depășirea anumitor obstacole precum:
teama de a nu greși, descurajarea rapidă, dorința de apartenență, inhibarea, incapacitatea de
relaxare.

14
 II. Atelier de dezvoltare personală prin jocuri teatrale
,,Sunt stăpânul propriilor gânduri”

Obiectivele atelierului

Acest atelier de dezvoltare personală este creat special pentru adolescenți, cu precădere
cei cu probleme emoționale sau tulburări de anxietate. Este structurat pe 13 săptămâni de
lucru a câte 2 ședințe de 3 ore. Cursanții vor fi capabili la sfârșitul modulelor atelierului să își
controleze și exprime emoțiile într-un mod cât mai sănătos și creativ. Vor beneficia pe tot
parcursul atelierului de un mediu primitor și supraveghere atentă.

Atelierul ,,Sunt stăpânul propriilor gânduri” se concentrează, așa cum spune numele, pe
controlul gândurilor ce pot fi dăunătoare, pot produce panică sau inhibare socială. Scopul este
ca participanții să reușească să capete încredere în propria persoană, în propriile opinii, să își
facă părerile auzite și înțelese într-un mod pozitiv, să își exprime și controleze emoțiile, să fie
mai empatici, să găsească sprijin unii în ceilalți și în îndrumător, să fie mai prezenți în
activitățile zilnice, să relaționeze cât mai deschis cu cei din jur prin intermediul exercițiilor
teatrale.

Fiecare săptămână de lucru implică noi exerciții și avansare în autocunoaștere și

relaționare, astfel că atelierul este împărțit în 3 etape după cum urmează: Etapa I. Cine sunt
eu? (introducere în exerciții teatrale și căpătarea încrederii în grup); Etapa II. Eu în raport cu
ceilalți (dezvoltarea spiritului de echipă ); Etapa III. Eliberarea emoțională ( exprimarea liberă
a emoțiilor). Pe tot parcursul atelierelor se vor adăuga exerciții și jocuri noi dar se vor păstra
și cele folosite în primele cursuri pentru a ține antrenate abilitățile dezvoltate anterior. În
continuare voi descrie etapele de lucru exemplificând cu potențiale exerciții de ce vor fi
folosite în cadrul atelierului. Jocurile și exercițiile teatrale se adaptează întotdeauna la grupul
participant, astfel că nu putem realiza o descriere exactă pas-cu-pas a fiecărei zile de
antrenament. Există o mare varietate de jocuri teatrale ce pot fi folosite, multe dintre ele având
aceleași scopuri în dezvoltarea adolescenților, de aceea voi realiza o descriere a unora dintre
aceastea care se subordonează unor categorii (ex. jocuri de încredere, jocuri de încălzire,
jocuri de echipă, jocuri de concentrare) .

15
 Etapa I. Cine sunt eu?

În această etapă, care se va desfășura pe parcursul a patru săptămâni, pedagogul se va

concentra pe introducerea cursanților în grupul din care vor face parte pe toată desfășurarea
atelierelor. Se vor folosi jocuri utile și plăcute pentru dezinhibarea participanților spre a
parcurge primii pași în autocunoaștere. Această etapă se va desfășura pe parcursul a patru
săptămâni, timp în care adolescenții vor avea teme de gândire constructive și creative pentru a
se prezenta treptat grupului din care fac parte. Temele pot include:

o alegerea unei melodii care să reprezinte personalitatea cursantului

o recomandarea cărții preferate a cursantului
o recomandarea filmului preferat al cursantului
o descrierea sentimentelor din timpul cursului folosind un singur cuvânt și o culoare
o descrierea zilei perfecte din punctul de vedere al cursantului

Atelierul va începe prin formarea unui cerc și o scurtă prezentare a fiecărui participant,
începând cu pedagogul, pentru a se stabili raportul de egalitate în sala de lucru. Pentru a se
acomoda cu noul mediu în care își vor petrece timpul pe toată desfășurarea atelierului se va
începe printr-un simplu exercițiu care pe parcurs poate implica varietăți. Este vorba de un
exercițiu de mișcare browniană.

mișcare browniană= mișcare vie, dezordonată, dezvoltată în toate sensurile a unor particule
(în cazul nostru, a cursanților prin spațiul de lucru)

În acest exercițiu cursantul este ghidat constant de către pedagog și are ca scop aducerea
atenției în momentul prezent, concentrarea la cei din jur și încălzirea fizică ce implică o
conectare a minții la trup. Cursanții pot primi indicații după cum urmează:

1. Mergeți prin spațiul de lucru și concentrați-vă atenția pe tot ceea ce vă înconjoară. Pe

momentul în care ne aflăm. Conștientizați podeaua pe care călcați, pereții din jur,
temperatura camerei. Cum vă simțiți? ( Este imperios necesar ca pe tot parcursul
exercițiilor să se pună accentul pe sentimentele adolescenților participanți! )
Observați colegii din jurul vostru. Nu sunteți singuri în încăpere. Nu evitați privirile
celorlalți. Nu vă fixați privirea în podea. Priviți-vă în ochi și zâmbiți-vă. Observați
cum arată cei din jur. Conștientizați faptul că unicitatea fiecăruia dintre voi vă face

16
 frumoși. Diferențele dintre noi sunt cele care ne aduc mai aproape. ( Atitudinea
pozitivă și acceptarea fiecăruia trebuie cultivate încă de la început)

2. De fiecare dată când vă intersectați cu cineva salutați-vă: verbal sau printr-un gest.

3. Îmbrățișați persoanele cu care vă întâlniți. Evitați mersul în cerc. Găsiți un scop pentru
care mergeți într-o anumită direcție prin sală.

4. Începeți să vă conectați la grup. Încercați să fiți mai atenți la cei din jur astfel încât să
aveți cu toții același ritm al mersului.

Exercițiul poate continua în acest sens prin ghidarea treptată și prietenoasă a

adolescenților introducând diverse comenzi care pot solicita un efort fizic: alergarea ușoară,
sărituri, alergare rapidă, mers în slow-motion și alte exerciții ce pot fi preluate din gimnastică.
Acest exercițiu va fi repetat la fiecare început de atelier pentru conectarea la spațiul de lucru și
colegi dar implicând comenzi noi de fiecare dată care să suscite interesul participanților.

În practica pedagogică teatrală există numeroase jocuri derivate din mișcarea browniană.
Acestea sunt atât exerciții de imaginație (ex: imaginați-vă că pășiți pe o substanță cleioasă iar
ritmul mersului nu mai poate fi rapid) cât și exerciții de concentrare (ex: la fiecare bătaie din
palme a îndrumătorului se vor introduce comenzi precum: la o bătaie din palme vă opriți, la a
doua bătaie din palme vă imaginați că aveți în față un copac în care zăriți un măr, priviți-l , la
a treia bătaie din palme întindeți mâna după el, la a patra bătaie din palme îl luați, la a cincea
bătaie din palme îl mușcați, la a șasea bătaie din palme îl aruncați, la a șaptea bătaie din palme
porniți din nou în mișcare browniană. Acest joc este cunoscut sub denumirea simplă de
,,mărul” și este foarte folosit în pedagogia teatrală)

Atelierul poate continua cu un joc competitiv denumit HELP care exersează atenția și
viteza de reacție a cursanților. Acesta se desfășoară într-un cerc. Persoana care începe jocul va
întinde mâna spre o altă persoană aflată la disanță pe cerc pentru a-i cere ajutorul. Această a
doua persoană va trebui să îi ofere ajutorul strigându-i numele celui ce a cerut ajutor, urmând
ca acesta să pornească spre cel ce i-a oferit ajutorul. Rolurile se schimbă iar cel de a oferit
ajutor este acum în pericol astfel că acesta va trebui la rândul său să ceară ajutor din partea
unui alt coleg, întinzând mâna spre el. Regula jocului este că persoanei în pericol trebuie să-i
fie strigat numele înainte de a fi atins de către colegul ce se îndreaptă spre el (cel cu care a
făcut schimb de rol). Acest exercițiu ce poate părea complicat la început este printre
preferatele studenților la actorie și poate fi buclucaș la început într-un grup de oameni care nu

17
se cunosc foarte bine, dar reprezintă un bun prilej pentru ca aceștia să se cunoască mai bine
interacționând. HELP antrenează de asemena atenția, viteza de reacție și spiritul de echipă,
astfel încât persoana care nu este salvată va trebui să părăsească jocul, iar cel care nu a reușit
să îl salveze va purta pe tot parcursul jocului vina faptului că un coleg a fost eliminat. Scopul
jocului nu este ca la final să rămână o persoană în picioare, ci ca toți cei din grup să rămână în
joc cât mai multă vreme posibil.

După un joc solicitant atelierul poate continua cu un exercițiu de relaxare prin respirație.
Este necesar de adus la cunoștința participanților modul cel mai util de respirație în situații de
criză sau în cazul atacurilor de panică. Respirația toracic-inferioară este tipul de respirație
folosită și în cântul și vorbirea de performanță dar poate fi aplicată la nevoie în viața
cotidiană. Pentru conștientizarea acestui tip de respirație participanții atelierului se vor
întinde pe jos, asigurându-se că poziția este comodă. Se recomandă ca în timpul exercițiilor,
la început, o mână să se afle constant în zona diafragmei pentru a conștientiza mai ușor
respirația corectă. Semnele respirației toracic-inferioare corecte sunt depărtarea coastelor,
bombarea epigastrului și încordarea musculaturii de susținere. Participanții vor fi ghidați
constant și în timpul exercițiilor de respirație pentru ca toată lumea să înțeleagă acest tip de
respirație și să o conștientizeze. Există o multitudine de exerciții ce pot fi folosite de-a lungul
timpului pentru antrenarea acestui tip de respirație ce le va fi utilă atât în timpul exercițiilor și
jocurilor solicitante dar și în viața cotidiană, pentru că cel mai bun prieten al omului în cazul
situațiilor tensionate și atacurilor de panică este respirația. Scopul este ca până la finalul
atelierelor adolescenții să își întocmească un set de exerciții ușoare de respirație dar care le
pot veni în ajutor în cazuri extreme.

Tot în prima etapă se vor practica jocuri în care adolescenții să își dezvolte capacitatea de
exprimare în public, astfel diminuând șansele de a deveni inhibați în cazul proiectelor ce
trebuie prezentată în fața colegilor de clasă la liceu și în viitor la interviuri pentru admiterea la
facultăți sau interiviuri de angajare. Foarte mulți oameni se confruntă cu această problemă și
cu panica ce precede astfel de momente, de aceea antrenamentul în cadrul atelierului de
dezvoltare personală se concentrează și pe eliminarea sau diminuarea temerii de a vorbi în
public sau, în cazul celor care nu au această problemă, îmbunătățirea discursului.

Un exercițiu util în acest sens este totodată și un exercițiu ce dezvoltă atenția distributivă și
îndemânarea. Pentru acesta e nevoie de patru persoane și patru sticle (de 0.5 litri) pline cu apă.
Dificultatea jocului crește treptat. Pentru început cei patru participanți vor forma un romb la

18
distanțe stabilite în funcție de dificultate, iar cei care se află față-în-față își vor pasa sticlele cu
apă simultan, încercând să nu le lase să cadă pe podea. Cele două grupe vor încerca să nu
încerca să nu se intersecteze, astfel încât sticlele să nu se atingă pentru a nu risca pierderea lor.
După ce acest exercițiu de dexteritate capătă un ritm, fiecare va primi o sarcină în plus.
Păstrând jocul cu sticlele, unul dintre participanți va deveni subiectul exercițiului astfel încât
va trebui să fie foarte atent la ceilalți colegi. Unul dintre colegi îi va spune acestuia o poveste,
adevărată sau inventată, altul îi va adresa întrebări simple despre persoana sa (ex: ai
frați/surori? ; îți plac câinii sau pisicile? ; cum s-a numit primul tău prieten etc) iar ce-a de-a
treia îi va pune întrebări simple de artimetică (adunări, scăderi sau înmulțiri, împărțiri simple).
Cei trei colegi care se adresează primului vor trebui să colaboreze astfel încât să nu se
intersecteze, cel care spune povestea va încerca să nu piardă șirul ideilor atunci când
întrebările se vor intercala cu povestea sa, iar cel ce reprezintă subiectul exercițiului va trebui
să fie atent să răspundă la întrebări dar și să rețină povestea ce îi este relatată pentru ca la
final să o reproducă în fața colegilor. Jocul se încheie când decide îndrumătorul ori când una
sau mai multe sticle cad pe podea. Prin rotație, toți cei patru participanți trebuie să
îndeplinească fiecare sarcină, astfel încât fiecare grup va relua jocul de patru ori. Jocul
dezvoltă nu doar atenție, îndemânare, capacitatea de a ține un discurs și lucru în echipă, dar și
controlul asupra situației. Este un bun antrenament pentru oricine și aduce mari beneficii în
viața cotidiană.

După o perioadă în care cursanții s-au obișnuit unii cu ceilalți se poate introduce jocul
denumit ,, Ce-ar fi dacă ar fi?”. Jocul se desfășoară într-un cerc iar participanții pot fi așezați.
Un participant va trebui să părăsească încăperea, timp în care toți ceilalți se pun de acord și
aleg o persoană din clasă despre care vor vorbi. Cel care se întoarce în încăpere va încerca să
ghicească despre cine este vorba punând câte o întrebare fiecăruia pe modelul:

-Ce-ar fi (această persoană) dacă ar fi un animal?

-Ce-ar fi dacă ar fi o floare?

Scopul este ca participanții să răspundă cât mai potrivit la întrebări în raport cu persoana
pentru a-l ajuta pe cel care ghicește. În acest fel adolescenții vor învăța să facă asocieri
creative prin care să își descrie prietenii dar vor observa și cum sunt percepuți și cât de diferiți
sunt unii de ceilalți.

19
 Diversitatea va fi încurajată pe tot parcursul atelierelor pentru contribuirea la unei
atitudini și viziuni pozitive. Toate jocurile practicate în prima etapă a atelierului se
subordonează dezvoltării mai multor abilități odată cu cele ce ajută la diminuarea anxietății.
Acestea vor fi dezvoltate și în următoarele etape împreună cu un set nou de exerciții
ajutătoare.

Etapa II. Eu în raport cu ceilalți

Această etapă a atelierului se va desfășura, exact ca prima, pe o perioadă de patru

săptămâni și va implica un set de noi jocuri care să antreneze colaborarea și spiritul de
echipă. Așa cum am menționat în capitolul anterior, evoluția individului se realizează mai
ușor și relaxat într-un grup de care aparține și care funcționează ca un tot unitar. Tipurile de
exerciții folosite în cea de-a doua etapă sunt speciale pentru a cultiva emoții pozitive în raport
cu ceilalți.

Această etapă include și discuții la începutul și la sfârșitul atelierului despre schimbările

pe care le simt participanții. Dacă s-a schimbat ceva în viața cotidiană de când participă, ce le-
a plăcut cel mai mult în prima etapă de lucru și ar vrea să repete. Cursanții au libertatea ca pe
întreg parcursul modulelor să spună atunci când se simt inconfortabil sau nu înțeleg scopul
unui exercițiu. Evoluția se bazează pe colaborare și comunicare, lucru ce va fi încurajat la
fiecare pas. Având în vedere că se lucrează cu adolescenți este necesar să îi ținem conectați la
partea lor copilărească dar să încurajăm o dezvoltare sănătoasă spre viața de adult. Omul nu
încetează să se joace la nicio vârstă, doar jocul se schimbă. Cea de-a doua etapă a atelierului
introduce jocuri care să îi provoace mai mult pe adolescenți.

Un cunoscut joc teatral este OGLINDA și se joacă de obicei în perechi de doi. Acesta
implică multe variații folosind principiile de bază și antrenează foarte bine corpul și
presupune concentrare și relaționare. Fiecare pereche se va poziționa față-în-față și se va alege
un conducător (rolurile se schimbă pe parcurs la alegerea jucătorilor). Cel care conduce va
iniția o serie de mișcări lente iar partenerul va trebui să le copieze în oglindă. Mișcarea trebuie
să fie lentă pentru ca cei doi să se miște simultan iar din exterior să nu se observe cine este cel
care inițiază mișcarea, acționând ca un tot unitar. Participanții au libertate totală și pot realiza
orice fel de mișcări, încurajați fiind să fie cât mai creativi.

20
 Jocurile de tip OGLINDA în care avem un conducător și o persoană ce se lasă condusă
sunt foarte folosite în antrenamentul studenților la actorie pentru că dezvoltă cooperarea,
astfel că pot fi utile în pregătirea oricărei persoane. Un alt tip de joc din această categorie se
numește MARIONETA, un joc în care cel ce conduce va întinde o palmă în fața partenerului
și cu ajutorul acesteia, fără atingere, îl va controla. Partenerul trebuie să urmărească mișcarea
celuilalt, angrenând tot corpul în joc. Este un bun exercițiu de încălzire de realizat la începutul
atelierului. STATUIA este un alt joc derivat din acestea în care o persoană se lasă modelată
de către partener asemeni lutului. Acest joc dezvoltă creativitatea și încrederea în partener.

Exercițiile de încredere sunt esențiale în această etapă de lucru, având în vedere scopul
atelierului de a diminua problemele de anxietate. Aceste exerciții odată realizate implică o
relaxare a minții și corpului într-o situație care nu depinde de controlul propriu și este benefic
în cazul adolescenților anxioși deoarece învață cum să se relaxeze în situații care nu depind de
ei.

Se lucrează în perechi de câte două persoane. O persoană va reprezenta punctul de sprijin,

poziționându-se în spatele partenerului, pregătit pentru a-și prinde partenerul care se va lăsa în
cădere liberă, fără să privească în spate să se asigure că va fi prins. Sub atenta supraveghere a
pedagogului cursanții vor fi în siguranță în timpul acestui exercițiu. La început vor exista
temeri ce pe parcurs se vor diminua și vor întări relația dintre participanți. Un alt pas al
exercițiului îl poate constitui încercarea de a sta în mâini cu ajutorul partenerului-sprijin.

Jocul de improvizație numit POVESTE ÎN PATRU se explică aproape de la sine. Este un

joc în care patru coechipieri vor improviza o poveste împreună, fiecare dintre aceștia spunând
pe rând câte un cuvânt. Exemplu:

A: A
B: A fost
C: A fost odată
A: A fost odată un
B: A fost odată un băiat
C: A fost odată un băiat foarte
D: A fost odată un băiat foarte curios
De aici jocul continuă dezvoltând o poveste cât mai creativă. Cei patru coechipieri se vor
adapta în funcție de alegerile celorlalți și vor coopera pentru crearea unei povești inedite și
chiar haioase. Jocul se poate desfășura sub diferite forme: fiecare având voie să spună câte trei

21
cuvinte, fiecare având voie să spună câte o propoziție etc . Jocul se dovedește mereu a fi
foarte distractiv pentru participanți dar și pentru privitori. Reușita de a crea o poveste coerentă
și interesantă poate crește stima de sine a participanților și introduce conceptul de concesie în
antrenament. Pentru un atelier reușit e nevoie de trei elemente: concesie, cooperare,
colaborare.

Nu trebuie uitate exercițiile ce includ întreg grupul. MECANISMUL este un joc teatral ce
presupune formarea unui mecanism (sau ceas) care să funcționeze în perfectă armonie. Se
desfășoară astfel: o persoană merge în centrul sălii de lucru și propune o mișcare simplă dar
repetitivă ce poate fi însoțită și de un sunet. Persoana următoare va trebui să propună o altă
mișcare de acest fel dar care să fie în perfectă continuitate cu cea a primului coleg. La final
modul de funcționare a mecanismului prin mișcările grupului va trebui să se asemene rotițelor
unui ceas. Acest tip de exercițiu propune creativitate, inventivitate și eliberează mintea de
stres. El se poate transforma în multe feluri, grupul putând încerca să formeze un tablou (de
această dată adoptând doar poziții corporale expresive) ce la final poate chiar prinde viață
pentru câteva secunde sau pot încerca să formeze o serie de sculpturi ce împreună transmit o
poveste.

Etapa III. Eliberarea emoțională

Etapa finală a atelierului este și cea mai lungă, desfășurându-se pe parcursul a cinci
săptămâni. După ce grupul este închegat și adolescenții se simt confortabil unii în preajma
celorlalți. Reprezentând ultima parte a atelierului va include jocurile preferate ale cursanților
și se va concentra pe eliberare emoțională prin improvizație.

Jocurile de improvizație pe o temă dată sunt variate și aduc diverse beneficii. Câteva
dintre ele au fost detaliate în paginile anterioare. Prin improvizație ne deschidem mintea,
acceptăm provocări și rezolvăm situații care la început pot părea incerte. Există teme de
improvizație individuală, de grup, verbală sau non-verbală.

În această etapă accentul se pune pe exprimarea sentimentelor și căpătarea siguranței în

situații complicate. Se va mări numărul de exerciții fizice de expresie corporală pentru a ajuta
participanții în faza finală a atelierului. Deoarece în acest punct le va fi mai ușor să lucreze în
echipă decât individual, adolescenții vor primi teme de improvizație în grupuri de două,

22
maxim patru persoane. Temele variază de la reprezentarea non-verbală a unei acțiuni sau a
unui eveniment până la exprimarea verbală într-o situație dată. Cursanților li se vor prezenta
regulile improvizației pentru a le facilita demersul. Improvizația întotdeauna trebuie să
urmeze un așa numit fir roșu care trebuie să includă răspunsurile la întrebările: CINE face
acțiunea? CE face? UNDE se află? De asemenea firul acțiunii trebuie să cuprindă o răsturnare
de situație, provocată printr-un accident scenic (o întâmplare neprevăzută sau apariția altei
persoane ce schimbă cursul întâmplărilor) și o rezolvare finală. Toți cei implicați trebuie să
stabilească (înainte sau în timpul exercițiului) raportul de relații în care se află (ex. șef-
subaltern, mamă-fiică, prieteni etc). Concesia, cooperarea și colaborarea sunt esențiale și în
improvizație iar regula de bază este: să nu spui NU. În improvizație propunerile partenerilor
de joc nu trebuie niciodată negate.

Aceste exerciții pot porni de la o situație dată de cei din jur, de la un text cu 2-3 replici
care să creeze o situație inițială sau pot fi improvizate de la început. Prin intermediul
improvizației cursanții vor fi capabili să se distreze, relaxeze dar și să își exprime și
controleze sentimentele într-un mod cât mai benefic. Astfel ei vor deveni mai deschiși în
raport cu cei din jur în viața cotidiană și vor știi cum să se relaxeze în momente de stres sau
panică, ajungând la conștiința faptului că ei sunt stăpânii propriilor gânduri.

Exercițiul final, dar obligatoriu în parcursul participanților la acest atelier, este unul
aparent complicat dar în realitate un bun prieten al tinerilor ce învață despre emoțiile lor.
Pedagogul va pregăti o serie de obiecte ce vor putea fi folosite în improvizație, o serie de
emoții scrise pe bilete de hârtie și câte o propoziție simplă. Exercițiul se desfășoară individual
și presupune ca jucătorul să extragă un bilet pe care este scrisă o emoție, unul pe care este
scrisă o propoziție și să își aleagă un obiect pe care îl va folosi. Scopul improvizației este ca
jucătorul să creeze o situație în care să introducă replica dată, să se folosească de obiectul ales
ca ajutor și să exprime emoția scrisă pe biletul ales. Pe parcursul exercițiului el va trebui să
facă o trecere ușoară de la emoția extrasă la opusul acesteia, improvizând o situație. Atenție:
în acest caz pe bilete vor fi trecute emoții negative pentru ca adolescenții să facă trecerea de la
aceasta la opusul ei, emoția pozitivă pentru ca exercițiul să se termine într-o notă pozitivă și
pentru a-i ajuta și în viața cotidiană, studiind procesul prin care trec (împreună cu pedagogul
și colegiii) Spre exemplu dacă pe bilet este scris: TRISTEȚE până la final jucătorul va trebui
să facă trecerea spre BUCURIE treptat, exprimând ambele stări, pe rând. Este un mod util în
care adolescenții pot experimenta eliberarea emoțională directă printr-un joc teatral.

23
 Pe tot parcursul atelierelor, după desfășurarea unui exercițiu, pedagogul va deschide o
discuție cu participanții despre sentimentele și stările lor în timpul exercițiului respectiv, în
timpul unui curs și dacă au întâlnit situații complicate în care au aplicat principiile învățate în
cadrul atelierelor. Jocul de improvizație descris mai sus poate fi aplicat și în alte feluri,
alegând o melodie de fundal pe care o persoană o va asculta, încercând să exprime apoi
corporal ce îi transmite aceasta, sau încercând să își exprime propriile emoții în concordanță
cu melodia. Jucătorul are libertate totală în timpul acestor exerciții pentru a nu se simți
îngrădit.

Pentru destinderea cursanților după exerciții solicitante emoțional sau fizic, pedagogul va
iniția jocuri de relaxare. Unul dintre preferatele mele este jocul denumit ORCHESTRA și
presupune ca grupul, aflat într-un cerc, să creeze o melodie improvizată dintr-o serie de
sunete astfel: fiecare participant va interveni pe rând, atunci când are o idee și simte nevoia.
El va scoate un sunet repetitiv pe un ritm stabilit de el ( o bătaie din palme, un murmur, o
vocală cântată, onomatopee, interjecții, bătăi ușoare în podea etc) urmând ca ceilalți să se
alăture. Scopul e ca toate sunetele să se potrivească unele cu celelalte pentru a forma un
întreg. Este un joc plăcut și creativ care aduce deseori bucurie participanților care și de
această dată devin un grup unitar.

Exercițiile și jocurile detaliate în această lucrare sunt exemple sugestive pentru modul de
desfășurare a atelierului ,, Sunt stăpânul propriilor gânduri” și aduc mari beneficii în rândurile
adolescenților. De-a lungul timpului am adunat un mare număr de exerciții, alegând să le
detaliez aici pe cele principale în dezvoltarea adolescenților, acestea fiind totodată și punctul
de plecare pentru multe alte jocuri derivate din cele inițiale. Cred chiar că prin creativitate și
experiență cu grupul pedagogul poate adapta setul de jocuri și exerciții și poate creea chiar
unele noi, în funcție de colectivul cu care lucrează.

24
 Concluzii

Toate informațiile din această lucrare se bazează pe studiu și observații personale făcute
de-a lungul vremii, din proprie experiență. Acestea au fost făcute atât din postura cursantului,
din perioada adolescenței când participam la cursuri de dezvoltare personală prin teatru,
analizând ce mi-a fost util atunci, urmând sa analizez experiențele din timpul studenției la
actorie. De asemenea multe dintre acestea au fost testate cu diverse trupe de liceeni, precum
trupa The Dreamers Petroșani, unde am avut ocazia să țin scurte ateliere de jocuri teatrale dar
și în cadrul Festivalului Internațional FILMMIC Constanța, unde am avut privilegiul de a fi
multe ediții la rând trainerul unor adolescenți deschiși la propuneri și dornici de a experimenta
lucruri noi. În acest fel am reușit de-a lungul anilor de facultate să experimentez și eu din
postura de pedagog și mă declar nerăbdătoare de a continua acest proces.

Confruntându-mă la rândul meu de-a lungul timpului cu probleme emoționale, am

realizat că mi-aș dori să îi ajut pe tinerii care se confruntă cu astfel de probleme fără a-i face
să se simtă stânjeniți în legătură cu asta. Cred că arta este cea mai bună escapadă pentru om.
De multe ori s-a pus problema: Se poate trăi fără artă? Sigur că se poate..nu este esențială
nevoilor umane...dar ar fi o mare pierdere. Scriu aceste rânduri în contextul unei pandemii, pe
parcursul căreia oamenii au apelat la artă în toate formele pentru a-și menține sănătatea
mentală. Filmele, cărțile, teatrul transmis online prin mini-mijloace, muzica, vizitarea
muzeelor virtuale și pictura au fost pentru majoritatea populației globului o sursă de eliberare.
Astfel ne putem da seama că deși nu este esențială societății, arta este o nevoie a sufletului.
De aceea studiul meu s-a bazat pe o modalitate prin care arta să facă o schimbare reală,
pozitivă în viața cotidiană.

25
 Bibliografie

Chateau, Jean, Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967

Claparede, Edouard, Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1975

Darie, Bogdana, Curs de arta actorului. Improvizația, Editura UNATC Press, București, 2015

Diaconu, Mihai, Educația și dezvoltarea copilului, Editura ASE, București, 2007

Gallo, Latifa, Emoțiile negative. Cum să ne eliberăm de frică, anxietate, tristețe, furie,
agresivitate, rușine, Editura Niculescu, București, 2018

Iacob, Mihai & Mihăilescu, Angelica, Arta în școală. Concepte și practici, Editura
Universitară, București, 2016

Lelord, Francois & Andre, Christophe, Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile, Editura
Trei, București, 2003

Moore, Bret A., Cum să-ți controlezi anxietatea, Editura Trei, București, 2016

Popa, Camelia, Noțiuni de Psihologia Educației și Management al Clasei de Elevi, Editura

UNATC Press, București, 2017

Spolin, Viola, Improvizație pentru teatru, Editura UNATC Press, București, 2008

Zamfirescu, Florin, Actorie sau magie, Editura Privirea, București, 2003

26