SUBIECTUL 3

Chipuri de domnitori si tensiuni conflictuale in dramele istorice

Despot Voda, Vlaicu Voda, Apus de soare

Barbu Ștefănescu Delavrancea

- determinarea marii uniri din 1918

- documentare: O samă de cuvinte-Ion Neculce și Letopisețul Țării Moldove de Grigore
Ureche
- Ștefan cel Mare – element unificator al trilogiei

o Apus de soare

Trilogia Moldovei Apus de Soare, Viforul si Luceafarul, compusa in 1909-1910, este rodul unei
inalte constiinte cetatenesti a scriitorului, care a voit sa puna in fata contemporanilor sai o pagina
din trecutul glorios al poporului nostru. Printr-un concurs fericit de imprejurari, piesa cea mai
izbutita a trilogiei ramane Apus de Soare, capodopera a genului, prin care Delavrancea sta alaturi
de inaintasi straluciti, precum Alecsandri si Hasdeu. Caragiale insusi apreciase cu totul elogios
aceasta piesa a lui Delavrancea.

Sursele de informatii pentru dramaturg sunt de aflat in Letopisetele Moldovei publicate de M.

Kogalniceanu, in Cronica romanilor si a mai multor neamuri de G-h. Sincai, in Arhiva istorica a
Romaniei, scoasa de B. P. Hasdeu, si mai cu seama intr-o carte a lui C. Esarcu: Stefan cel Mare,
Documente descoperite in arhivele Venetiei (1974), unde scriitorul afla o serie de amanunte
deosebit de interesante, referitoare la ultimele zile din .viata marelui voievod moldovean. E
mentionata, in cartea lui Esarcu, o scrisoare din colectia venetiana a lui Marino Sanudo, datata 21
august 1504, care pomeneste de boala domnitorului, de arderea cu fierul inrosit in foc a ranei de
la picior, de medicii care l-au ingrijit, de inscaunarea lui Bogdan inca din timpul vietii lui Stefan,
de un complot boieresc, inabusit in fasa etc.

E. Lovinescu contesta acestei piese conflictul dramatic si actiunea, in anume fel pe drept cuvant.
insa Apus de Soare traieste - asa cum arata G. Calinescu - mai ales prin realitatea tipologica a
eroului principal". Stefan este o mare energie care nu vrea sa piara, un autocrator de care a
ascultat intreaga Moldova si de teama caruia s-au cutremurat dusmanii din jur, mai multe zeci de
ani in sir. Acest barbat de stat si general incercat in multe razboaie, om de mari energii fizice si
morale, traieste drama batranetii si a sfarsitului inexorabil al vietii. Conflictul, foarte puternic,
este deci mai mult de ordin interior, constand in contradictia dintre caracterul perisabil al omului
Stefan si tendinta de perpetuare a puterii domnesti, a vointei voievodului, dincolo de moarte.
Acest conflict, general uman totodata, capata o profunda semnificatie social-istorica. Nu moartea
- pe care a privit-o de atatea ori in fata, in nenumaratele-i razboaie - il cutremura pe Stefan cel
Mare, ci ideea ca autoritatea domneasca s-ar putea prabusi o data cu disparitia lui fizica. Meritul
mare al dramaturgului consta in aceea ca a inteles cu adancime fenomenul istoric esential al
epocii, precum si in faptul de a-si fi inzestrat eroul cu aceasta intelegere. Forta statului feudal
moldav statea, pe atunci, in autoritatea puterii domnesti centralizatoare. in politica lui inteleapta,
voievodul se sprijinise pe mica boierime si pe razesi, lovind in marii latifundiari cu tendinte
dezagregante. Ca domn, Stefan, ajuns la batranete, atinsese treapta cea mai de sus a gloriei, a
superioritatii si autoritatii. Credinciosii si supusii il numesc slavitul", sfantul", imparatul", iar
putinii uneltitori, precum paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si jitnicerul Stavar, tremura numai la
gandul sabiei scurtatoare de capete, punandu-si nadejdea doar in boala, batranetea, moartea
omului Stefan Musatin.

Romanticul Delavrancea a stiut - cu un deosebit tact artistic - sa zugraveasca cu egala forta pe

batran si pe voievod, pe om si pe supraom, in persoana lui Stefan cel Mare. Astfel, in timp ce
doamna Maria se ingrijeste de boala sotului, voievodul e preocupat de problema Pocutiei:

- Ștefan cel Mare – sfarsitul vietii, batran, lovit la picior

- Romanticul Delavrancea a stiut - cu un deosebit tact artistic - sa zugraveasca cu
egala forta pe batran si pe voievod, pe om si pe supraom, in persoana lui Stefan
cel Mare. Astfel, in timp ce doamna Maria se ingrijeste de boala sotului,
voievodul e preocupat de problema Pocutiei:
- tradat de Ulea, Dragan, Stavar – avertizat de Oana
- il pune domnitor pe Bogdan = nemurire
 - lupta cu Polonia – inainte de a incepe piesa
- personaj complex, traieste autentic, da si simte nevoia de afectiune - este și om și
domnitor
- exemplu pozitiv – asemanator cu batranul Hamlet
- „Moldova nu a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a
urmasilor vostri si a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor. Mantia asta e
prea grea – s-o poarte altcineva mai tanar.”
- pentru Stefan – Moldova=Maria
- nu sta in cetate sa-si vada de batranete, lupta pentru popor
- ascunde rana = slab
- moare cu Moldova pe buze
- „maridul”= maretia gandurilor si a faptelor
- erou – om care insufla viata
- asemanare cu bufonii lui Shakespeare

NATURA CELOR 3 Eroi: - sublimul crepuscular din Apus de Soare, nevroza din Viforul,
Solarul din Luceafarul

o Viforul = furtuna

- Imaginea lui Stefan persista – devine simbol al maretiei

- Razboi intre Stefanita – domn ce se opune sfatului domnesc si Bogdan
- complexat, innebunit de neputinta de a fi egal cu trecutul – Stefanita, ce a fost
crescut de Oana
- Stefanita planuieste moartea lui Catalin
- ii inseceneaza tradarea lui Arbore – il trimite la moarte fara acordul sfatului
- sfatul se razvrateste
- Oana innebuneste
- Tana il otraveste pe Stefanita
- exemplar negativ – RICHARD III
 - antiteza cu Stefan, care reprezenta vremea Moldovei, Stefanita reprezinta Vremea
lui
- Forta de personaj: desi fizic nu aim exista, simbolul rep. de Stefan continua sa
existe si in Viforul, ca si in Luceafarul ca un criteriu. El da mai mult relief ideei
de baza in a doua drama.
- Prezenta lui Stefan traieste in mintea si sufletul unor barbati, fostu tovarasi de
arme cu Stefan. In ei este prezenta memoria vie a domnitorului care punea binele
MOldovei mai presus de toate. Prcatic, in razboiul dintre Stefanita (care e un fel
de Richard al III-lea) si boierimea, cei din urma sunt “personajul” pozitiv
- Este evident ca ceea ce pentru Stefan era ratiune si linie de conduita nu exista
pentru Stefanita
- La boieri se manifesta dragostea pt Moldova si respectul autoritatii domnesti.

o Luceafarul

- reinvie speranta Moldovei

- e mai mult o povestire – lipseste un conflict unificator
- Petru Rares, fratele Oanei iubeste Moldova, totul peste Moldova, nimic pentru
sine
- este vandut de boieri
- Mogardici ii devine credincios lui P.R.
- nu moare in final
- „Boierii nu vor nici sa biruiasca, nici sa fie biruiti”
- ton profetic, devine lacrimogen
- mediocru – e undeva intre bine si rau
- In cea de-a treia partea a trilogiei, Stefan este prezent prin fiul lui, Petru Rares.
- Spre dosebire de prima parte, autorul nu se mai axeaza pe fapte. Petru are visuri
mari si visurile nu sunt numai ale sale, ci si ale autorului pt vremurile de atunci.
Se expun ganduri cu specifica rezonanta pentru romani
- Cu toate astea, drama Luceafarul este destul de subreda, fiind dorita o continuare
a modului in care a fost scrisa Apus de Soare.
- Petru Rares si epoca lui n-au mai gasit certitudinea din vremea lui Stefan.
Delavrancea a vrut sa-l atribuie lui Petru factura lui Stefan si Mare, dar epoca lui
era alta.
 - In piesa nu exista conflictul unificator. Intelegem totusi, ca Petru a dus mai
departe politica de intarire a autoritatii domnesti, principalii dusmani fiind boierii
care l-au urat si care l-au vandut polonilor si turcilor.
- Eroul isi iubea tara. Moldovenii sunt egali in drepturi prin dragostea de pamant si
vitejia lor (nimic pentru sine, totul pentru Moldova” )
- Iubirea de tara da momente si emotie, dar “luceafarul” ramane mia mult o
povestire istorica

Stefan,desi batran si ranit la picior,isi vrea inapoi Pocutia,. A trecut o luna de la plecarea
lui Stefan la razboi, iarMaria nu a primit nici o veste. Este ingrijorata de ce s-ar fi putut intampla.
Bogdan, insa,si-a pierdut un ochi..Moghila vine cu vesti catre Maria. Stefan este biruitor si cu
aceeasi rana la picior.
Fetelor li se porunceste sa plece, dar Oana, insa, se ascunde dupa colacul depiatra al
putului.Stefan soseste,rezemat de umarul doctorului Cesena, cel ce l-a consultat in ziua cu
pricina.Ulea,Dragan Stava~r raman singuri si comploteaza impotriva lui Bogdan (pt tron),
vrandu-l pe Stefanita.. Oana, aude despre complot Si merge in odaia lui Stefan,pentru a-l instiinta
de ce avea sa se intample..La aflarea vestilor,Stefan hotaraste sa abdice infavoarea lui Bogdan in
ziua ce urmeaza. A doua zi Rares apare si isi marturiseste dragostea pentru Oana,iar Stefan ii da
consintamantul cu o conditie, acesta trebuie sa mearga pana la mama sa calare pe unul din caii de
la curte pentru a o instiinta. S-au adunat Bogdan,Moghila si
toti postelnicii,clucerii,vornicii,ostasii…imbracati de sarbatoare la cererea lui Moghila. Stefan
intra la bratul sotiei sale. Dupa ce tine un discurs,il aseaza pe Bogdan pe tron si da sa ii sarute
mana,dar se rostogoleste in bratele Mariei si ale doctorului Cesana.  
Oana este in odaia lui Stefan,care Stefan se trezeste si si-I spune Oanei ca este tatal ei.. Afara se
aud strigate. Se cere domnia lui Stefanita. La auzul acestor vorbe,Stefan se ridica si iese afara cu
sabia in mana. Il ucide pe Ulea, iar poporul striga acum ,,Traiasca Bogdan !” Moare linistit,
Bogdan e domn.

Stefan, desi este batran, este prezentat ca un domnitor exemplar.

 Nu sta in cetate sa-si vada de batranete, ci lupta pentru poporul sau. Ca oamenii sa nu
spuna despre el ca este un om slab, ascunde faptul ca este ranit la picior. Ultimul act al
vietii sale, daruita patriei, e un pas spre nemurire. Nu sta pe ganduri si actioneaza ,
murind cu “moldova” pe buze.
 Poporul il numeste “maritul”- dupa amretia gandurilor si faptelor sale
 Traieste autentic, are complexitate, dar simte nevoia de afectiune(isi iubeste sotia, copiii,
ostasii), sufera, iubeste, devinde erou cand situatia o cere ceea ce-l face grandios. Isi
iubeste sotia (“ Maria si Moldova e totuna”)
  Autorul il intelege si admira pe domnitorul Stefan, contruandu-l in piesa lui ca fiind un
om care insufla viata.

o Vasile Alecsandri

Drama istorica in cinci acte DESPOT VODA este inspirata din cronicile Tarii Moldovei:
lucrarile cronicarilor Grigore Ureche , Nicolae Costin si Simon Dascalu si din unele straine.
Piesa ar fi trebuit sa faca parte dintr-o proiectata trilogie, insa autorul a scris-o doar pe aceasta.
Alecsandri, printr-o scrisoare catre Negruzzi, spune ca rasfoind paginile istoriei, a descoperit trei
personaje care il inspira sa scrie drame in versuri: Jolde, Lapusneanu si Despot. Asta ar fi format
trilogia.

A inceput cu Despot. Atras de pofta acestuia de a fi la putere, indiferent de mijloace, a

vrut sa dea o imagine veridica a Moldovei secolului XVI (starea dureroasa a tarii sfasiata de
luptele interne dintre partidele boeresti, al carei tron il puteau ravni si stapani indraznetii fara
scrupule, dornici de avere si marire). Dorinta scriitorului este de a arata ca poporul n-a suportat
tiranii si profitorii si oricat de abili ar fi fost, a reusit, fiind dornic de libertate, sa-i rastoarne.

Alecsandri crede ca singurul principiu de creatie este cel al artei puse in slujba unor inalte
idealuri.

DESPOT VODA impune drama istorica ca gen in literatura dramatica nationala.

Alecsandri il pune pe Despot in relatie cu diferitele personaje ca sa dea eficacitate dramatica, fara
a-i stirbi din veridicitatea istorica. * respecta adevarul istoric

*il sustine ramanand implinind conditiile dramaturgiei

Iacob Heraclid Despot, tip de aventurier din Renastere, inzestrat cu multe daruri naturale,
inteligent si ambitios. Isi da arama pe fata doar atunci cand e singur si la sfarsit cand este domn.
Aproape toti sunt vrajiti de acest barbat impunator, indraznet “istet, placut la vorba, purtand
marirea-n sine sub haina spanioleasca ce-l prinde atat de bine”, inteligent, dibaci, excelent
calaret, incantator si cuceritor . In piesa toate aceste calitati fizice si spirituale le foloseste pentru
a-si atinge telul.

*dominanta trasatura, setea de puteri, averi, marire-resort al actiunilor sale

*dar si cuceritorul Despot pe care doamna Rucsandra il crede, Ana il iubeste ca pe un zeu, Motoc
il crede, tinerii boieri il urmeaza, iar multimea il saluta pentru curajul si aparenta marinimie de
care da dovada.

Actiunea incepe cu un dialog intre Limba Dulce si Jumatate care beau apa de la izvor si vorbesc
despre boierii care se afla prin preajma venind la vanatoare. Ei sunt insarcinati sa pazeasca partea
aia de tara. Se vad din departare oameni, cei doi ies. Laski il indeamna pe Despot sa preia tronul
Moldovei si ii ofera sprijin. Despot se lasa prins de Limba Dulce care il preda boierilor. Prin
siretlic si vorbe ii convinge, mai ales pe Motoc de omul deosebit care se pretinde a fi.
Lapusneanu afla de la sotia lui ca Despot a fost la el la curte cat timp el era plecat. Lapusneanu
banuieste ca Despot vrea tronul, il invita la masa si vrea sa-l otraveasca, dar Despot realizeaza si
toarna in bautura un alt lichid care anuleaza otrava ( aceasta scena este povestita de Despot).
Despot era var cu Rucsandra, din partea mamei. O cere pe Ana de sotie lui Motoc, astfel primind
un si mai mare ajutor din partea acestuia in castigarea tronului. Imblanzeste un cal care nu a
putut fi imblanzit nici de Lapusneanu, cu acest act castigand poporul pe deplin. Tomsa se
impotriveste planului de urcare la tron a grecului. Lapusneanu il aresteaza pe Despot. Ajuns la
inchisoare, iese, facand schimb de haine cu Ciubar-Voda pe care il manipuleaza. Se intoarce la
Laski. Aici aflam legatura dintre el si Carmina, sotia acestuia. Toma apare la curte, Carmina
inseceneaza moartea lui Despot. Pentru a merge sa-l invinga pe Lapusneanu, Despot se uneste cu
domnul Ardealului, Sigismund si cu Ferdinand, regele imperiului Austro-Ungar, intr-o idee, cam
vinde tara. Ajuns domn, saraceste poporul. Incep toti sa-si puna intrebari, apare si un sol de la
turci care vine sa-i multumeasca pentru suma bla bla, de aici boieri se razvratesc pentru ca
Despot spune ca nu sunt bani, cand de fapt sunt. Apare Ana. Cele doua femei afla ca au fost
inselate, apoi afla si Laski, o ucide pe Carmina, taranii impreuna cu Tomsa pun mana pe castel,
iar Ciubar il strapunge cu pumnalul. Se termina cu Ana care il plange, Motoc care este
impresionat de durerea fetei si Tomsa care ii spune “ Motoace, asa vrea Dumnezeu! Acel ce-si
vinde tara isi perde neamul sau!”- un final care da de gandit, intentionat lasat final, zic eu.

o Alexandru Davila
 Drama istorica "Vlaicu Voda" are ca tema lupta pentru apararea fiintei nationale si
pentru afirmarea constiintei nationale. Ideea este ca aceasta lupta trebuie dusa cu iscusinta,
pentru ca, dusmanii sunt puternici si vicleni.

Eroul principal, Vlaicu Voda, este nevoit sa se retraga la Curtea de Arges si sa lase in
Ardeal, ca ostateci, pe sora si pe cumnatul sau. in acelasi timp, el este nevoit sa accepte pe
Doamna Clara si pe Baronul Kaliany care vor sa transforme Tara Romaneasca intr-un principat
vasal regelui maghiar. Doamna Clara cauta sa profite de neincrederea boierilor in Vlaicu Voda si
il constrange sa-i accepte autoritatea si amestecul in treburile interne ale statului. Vlaicu Voda
are nevoie de aliante politice puternice si de aceea vrea sa o casatoreasca pe sora sa Anca, cu
craiul sarb Simion Staret. Doamna Clara, pentru a-i rapi sansa unei aliante cu voievodul sarb,
incurajeaza pe Mircea Basarab si chiar anunta casatoria acestuia cu Anca. Domnul se opune si de
aceea Mircea trece de partea Doamnei Clara. Boierii patrioti nu inteleg sovaielile lui Vlaicu si
faptul ca n-o poate infrunta pe Doamna Clara fara un ajutor militar puternic, care e sustinuta de
regatul maghiar. Plus ca drept garantie a credintei si supunerii au fost trimisi ca ostateci, la curtea
maghiara, sora si cumnatul lui Vlaicu, Cristina si Strasimir. La vestea sosirii lui Simion Staret,
Vlaicu Voda o sileste pe Doamna Claca sa-si dea pe fata adevaratele intentii si sa incerce sa-l
ucida. Boierii trec de partea lui Voda si-i dau sprijin impotriva Doamnei Clara. Baronul Kaliany
este izgonit de la-curte. Mircea Basarab incearca sa-l ucida pe Vlaicu Voda, pentru hotararea lui
de a o casatori pe Anca cu Simion Staret. Ruman Grue, il apara si este omorat de Mirce. Cand
Mircea Basarab ajunge sa inteleaga, ca a fost o unealta manuita de Doamna Clara, el isi, asuma
rolul de de a-l apara cu pretul vietii pe Vlaicu Voda, asa cum a facut-o Ruman Grue. Finalul
piesei, ni-l prezinta-pe Vlaicu Voda, intr-uh moment de apoteoza, ca domn al Tarii Romanesti, al
unui principat liber si independent.

Vlaicu-Voda eroul central al dramei, este tipul domnului patriot, cu dragoste de tara si de
popor, cu un caracter complex: viteaz, s-a incununat de fapte stralucite in luptele din Ardeal;
tradat de doamna Clara, este nevoit sa recurga la tactica disimularii: aparent, este smerit, supus
fata de doamna Clara si de coroana maghiara in timp ce, in ascuns, ia toate masurile pentru
scuturarea vasalitatii impuse. O face insa cu multa prudenta avand nevoie de timp pentru a-si
salva sora si cumnatul din captivitate si pentru a nu starni banuielile lui Kaliany si ale Clarei.
Intuind in "smerenia" lui Voda o adevarata masca a sa mos Neagu afirma "Dar din umbra si
tacere voda face si desface...", iar Costea Musat remarca si el: "Nu se poate: se preface. Tace.
rabda, dar pandeste/ Si asteapta cu credinta ceasul tainic ce saseste".

Rabdator si cu mult tact, domnitorul ii convinge treptat pe boieri de adevaratele sale

sentimente si intentii: dragostea de tara si de popor, in interesele carora actioneaza "Sfant se face
orice mijloc pentru a tarii aparare!/ Si ca tara mi-am scapat-o jur aici pacatul mare." Si, mai
departe, dupa ce o acuza pe Clara de tradare, afirma "eu ma fac calau, de e vorba neamul a mi-l
izbavi".

Dragostea si admiratia pentru popor si le manifesta prin pretuirea pe care i-o arata lui
Grue, "pavaza si bratul" sau, care a fost inmormantat cu cinste la picioarele stranei domnesti:
"Caci in tine. biet Rumane Grue, fost-au intrupate insusirile de suflet in popor adanc sapate!/ Si,
prin tine-n el gasit-am, cand restristea ma lovea/ Singurul statornic reazam ce-am avut in tara
mea." Aceeasi idee este si mai puternic accentuata in versurile: "Numai el, sporul, fostu-mi-a
statornic neincetat,/ El ce sufere, ce tace, ce iubeste si ce crede."

In relatiile cu doamna Clara si cu Kaliany, aplica tactica "echilibrului", si a tergiversarii

masurilor pretinse - arestarea tuturor boierilor care participasera la complot, cedarea Severinului
catre coroana maghiara etc. - promitandu-le sau oferindu-le doar unele mici satisfactii - dovada a
"fidelitatii" sale -care sa-i permita sa actioneze in vederea infaptuirii telurilor nutrite.

Dragostea fata de tara, devotamentul sau fata de popor, il indeamna sa actioneze, cu mult
tact, sa-i convinga pe boieri de adevaratele lui intentii, sa gaseasca mijlocul, prin care sa scoata
tara din impas fara jertfe: "Sfant se face orice mijloc pentru-a tarii aparare/ Si ca tara mi-am
scapat-o, jur aici pacatul mare". Aceasta dragoste fata de tara ii da, clarviziunea politica,
iscusinta de a iesi din incurcatura. El stie s-o sileasca pe Doamna Clara sa-si dea pe fata
adevaratele intentii, planurile ei de tradare a tarii.

Vlaicu arata un respect adanc fata de datina, ca lege nescrisa a neamului si a tarii: "Datina
e legatura/ Sfanta intre domn si tara". De aceea , el vede in Ruman Grue, intrupate, trasaturile
poporului roman: "Caci prin tine, biet Rumane Grue, fost-au intrupate/ insusirile de suflet in
popor adanc sapate". Din aceasta cauza, el a fost pentru Vlaicu Voda: "Singurul statornic reazem
ce-am avut in tara mea". Poporul roman, este statornic, tace, sufera, si crede in domnul tarii: "El
ce sufera, ce tace, ce iubeste si ce crede/ Far-a cerceta, in domnul, pus de datina, Mikede" El,
Vlaicu, vede si prezinta lupta pentru neam". De aceea, tara este comparata cu un rug, iar poporul
roman, cu un lant de mucenici: "Si de cand aceasta tara nu e, vai! decat un rug/ Unde mucenicii
nostri, muritori intr-o credinta/ Mostenire-si lasa vlaga si nadejdea-n biruinta".

Drama Vlaicu-Voda se impune si prin calitati poetice, chiar daca versificatia sufera de
unele imperfectiuni. Versul este lung, de 15-16 silabe, in general retoric si patetic, dar unele
replici sunt scurte, sententioase, chiar dure. Vocabularul este bogat, expresiv, cu un colorit usor
arhaic, subordonat necesitatii realizarii tentei istorice si mesajului inaltator al dramei,
contribuind, alaturi de structura compozitionala de evolutia conflictului dramatic si de
complexitatea personajelor principale, la realizarea uneia din capodoperele dramaturgiei istorice
romanesti.Drama se transforma in final intr-o meditatie pe tema destinului uman, pe care o
realizeaza eroul principal, Vlaicu Voda.

Domnul este un exponent al neamului, un reprezentant al constiintei nationale, un

purtator al crucii neamului: „lata chinurile roastre, si cu ele doruri, vise/ Pe mosia stramoseasca-n
lung si-n lat, cu sange scrise! lata chinurile mele, ale unui domn roman".

Conflictul, subiectul, au la baza sentimentul dragostei fata de tara, pe care-l traiesc

voievodul, boierii, poporul, adica acei ce inrosesc cu al lor sange, cerul si ogorul: "Rosul focului
pe ceruri, rosul sangelui pe-ogor".

Exaltarea trecutului glorios ca tema romantica, avea ca scop trezirea sentimentului

patriotic intr-un moment critic, adica inainte de sangerosul an 1907 si de razboiul mondial. in
piesa, mai gasim si o serie de procedee romantice, cum ar fi alcatuirea cuplurilor de eroi pe
contrast. Vlaicu Voda - Doamna Clara, Ruman Grue - Kaliany. Pretuirea datinii, a culturii
populare, este o trasatura a esteticii romantice si dadea o subtila replica dinastiei de Hohenzolem
in umbra careia s-a infiltrat catolicismul si prezenta strainilor in structura neamului.