În psihologie, memoria este considerată a fi capacitatea de
aachiziționa, conserva și restitui informații. Interesant este faptul că toate ființele vii, chiar și cele unicelulare au memorie În ceea ce privește ființa umană, datorită faptului că aceasta trăiește în prezent și se servește de procesele senzoriale de cunoaștere care acționează „aici” și „acum” asupra organelor de simț, toate informațiile acumulate nu se pierd, ci sunt stocate cu ajutorul acestui complex proces psihic. Impresiile, imaginile, gândurile, emoțiile devin un fel de bază de date de care omul se folosește în existența sa ulterioară. memoria este un proces psihic format din trei componente esențiale: întipărire, stocare și reutilizare. “…alt proces, la fel de important pentru om și anume: memoria asociativă. Se numește asociativă, fiindcă asociația este legea fundamentală a formării ei. Când în asociație are un rol însemnat înțelegerea,atunci memoria asociativă se mai poate numi inteligentă. În memoriaasociativă faptul principal este reproducerea; în memoria inteligentă este cunoașterea” - Radulescu Motru în teatru avem nevoie de memorie? Răspunsul e unul indiscutabil: DA. Avem nevoie și de memoria asociativă, precum și de memoria inteligentă. Ne referim la capacitatea de a reține pagini intregi cu ușurință și cu o exactitate desăvârșită, căci... un actor profesionist nu are voie „să colaboreze cu autorul” memoria inteligentă începe cu observarea și continuă cu înțelegerea în detaliu; este, de fapt, traseul pe care îl urmează actorul în etapa lecturilor la masă. Atunci, prin desfacerea textului în idei generatoare de acțiuni, trăiri și modificări ale traseelor psihologice ale personajelor, actorul reușește să conștientizeze un drum director, un fir roșu al desfășurării narațiunii, precum și multitudinea de ramificații secundare, de asemenea, foarte valoroase. În felul acesta, textul se învață fără greutate cu ajutorul memoriei inteligente mai există o formă a memoriei determinantă în creațiaactorului: memoria afectivă. Drumul memoriei afective este: înțelegerea elementelor și integrarea lor în stocul de amintiri existent, încare, reprezentarea favorizează reținerea. Numai că, atenție: „memoria nu este niciodată fidelă. Amintirea evocată este întotdeauna falsificată, deoarece corespunde unei reconstrucții a inteligenței. Memoria nu este un automatism cerebral, ci un act al psihismului, expresia persoanei în întregul ei” Pentru procesul de creație actoricească acesta este un amănunt foarte necesar; pentru că, în abordarea rolului său, actorul are de atins un vârf foarte înalt: emoția reală, sentimentul organic și trăirea autentică pe care, deținându-le, stârnindu-le, declanșându-le să le poată organiza în creații artistice unice și valoroase. Căci indiferent de ce acțiuni, gesturi, mișcări, texte și idei filosofice ar prezenta actorul pe scenă, dacă acestea nu sunt dublate de un proces afectiv izvorât din propria sensibilitate, drumul către declanșarea empatiei spectatorului se blochează iremediabil. sentimentele și stările nu se pot comanda, dar sunt determinante în creația actorului. Stanislavski a imaginat o cale pe deplin eficientă: apelul la memoria emoțională Stanislavski ne lămurește: „Exact cum în memoria ta vizuală, la o privire interioară, revine o întâmplare demult uitată, un peisaj sau figura unui om, la fel de exact se reanimează în memoria emoțională sentimentele trăite anterior. S-ar părea că ele sunt complet uitate, dar brusc, de la o iluzie oarecare, un gând, o figură cunoscută, te copleșesc din nou acele trăiri, uneori la fel de puternice sau chiar mai mult decât prima dată, alteori ceva mai slabe, aceleași sau oarecum modificate. Dacă ești capabil să pălești sau să roșești doar la amintirea celor simțite, dacă îți e frică să te gândești la o fericire trăită mai demult înseamnă că ai memoria sentimentului sau memoria emoțională”11 Pe scenă, memoria despre care vorbește profesorul rus se împletește cu memoria senzorială. Nu numai imaginile și reprezentările lor ne sunt păstrate ci și senzorialitatea noastră stochează impresii foarte puternice și valoroase. Așa se face că anumite gusturi ne trezesc amintiri, anumite mirosuri ne aduc în actualitate oameni, fapte, întâmplari, situații sau sentimente ce păreau uitate; sau zgomote, ori melodii pe care le auzim din întâmplare au puterea de a ne transpune brusc într-un alt timp și alt spațiu în care... ceva ni s-a întâmplat. Memoria afectivă a fost un punct important în metoda de lucru și a altui mare profesor de Arta Actorului: Lee Strasberg. Americanul a acordat o atenție deosebită acestui aspect considerând că: „Uneori, un fapt întâmplat acum cincisprezece ani care atunci i s-a părut neimportant poate, încă, astăzi să-l afecteze pe actor. Întâmplarea a creat în el tipare de comportament sau reacții, de care, cea mai mare parte din timp, el nu este conștient. Pentru actor, cunoașterea logică a unui rol are deseori prea puține în comun cu cunoașterea sa experimentală despre rol. Știm că puternicele reacții interioare, adânci ale actorului apar, în diferite feluri, străine sau convenționale. De aceea procedeul nostru constă în a încerca să conducem actorul să rezolve fiecare problemă în acord cu natura proprie a materialului individual. Doar astfel este posibil ca actorul să devină un instrument care să funcționeze complet” Iar în acest proces complex, memoria afectivă are partea sa de importanță. Încă din primele cursuri de Arta Actorului trebuie să existe preocuparea pentru „dezvăluirea senzațiilor intime” (n.n. Lee Strasberg le numea: „innermost feelings”); de aceea, se face exercițiul de sinceritate Evgheni Vahtangov făcea o diferență clară între experiența de viață și experiența scenică, considerând că memoria afectivă trebuie să stea la baza procesului de creație actoricesc. Actorul este un artist care, pornind de la trăiri organice le transformă în operă de artă. Observarea, Atenția și concentrarea, Imaginația, Empatia, Actualizarea simțurilor si senzorialitatea conștientă, Spontaneitatea, Memoria și memoria afectivă, Intuiția sunt tot atâtea aptitudini specifice meseriei de actor care urmăresc declanșarea și folosirea eficientă a creativității.