1

Reprezentarea

Reprezentarea este definită ca fiind procesul cognitiv-senzorial de reflectare, sub

forma unor imagini unitare dar schematice a însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor
şi fenomenelor realitătii, în absenta actiunii directe acestora asupra analizatorilor. Caracteristicile
care diferentiază reprezentările de perceptie sunt următoarele:
- sunt mai putin stabile;
- sunt mai putin clare, mai putin intense, mai sărace în detalii;
- au un caracter mai mare de generalitate.
Se poate vorbi de mai multe forme ale reprezentării:
- reprezentări vizuale, kinestezice, tactile, termice, auditive;
- reprezentări ale memoriei (reproduceri ale unor perceptii din trecut);
- reprezentări ale imaginatiei (ale obiectelor şi fenomenelor aflate într-o relatie în care nu au fost
percepute "pe viu" niciodată, precum, personaje din basme, fenomene biologice).
Reprezentările sunt considerate elementele de bază în executia şi învătarea actelor
motrice; ele sunt importante nu numai pentru că favorizează executia concretă ci şi pentru că
ajută la formarea conştiintei de sine a elevilor, la autocunoaştere. Încrederea în fortele proprii,
aprecierea posibilitătii efectuării unui exercitiu dificil se datorează şi contributiei reprezentărilor.
Reprezentările ideomotrii sunt legate întotdeauna de o experientă personală anterioară; dacă
scopul activitătii reflectate în creier întâlneşte reprezentările ideomotorii ale unei experiente
asemănătoare sau înrudite, trecerea la actiune se va face foarte uşor. O reprezentare clară a
actiunii de îndeplinit reduce efortul de atentie şi vointă, scurtează momentul deliberării şi
constituie o conditie a oportunitătii actului voluntar.
Reprezentarea intentionată a mişcării este un mijloc de formare, perfectionare şi
restabilire a deprinderilor motrice. Studiile de specialitate au stabilit că reprezentările au o
actiune de antrenare a mişcărilor, astfel reprezentarea mentală a exercitiului contribuind la o
executie mai precisă şi mai corectă.
Reprezentarea este primul nivel de organizare a activității mintale autonome,
independent de prezența și acțiunea directă a obiectelor externe. Sursa ei o constituie, firește,
informațiile furnizate de senzații și percepții, iar baza ei obiectivă este capacitatea mnezică a
creierului. Imaginea obiectului perceput nu dispare imediat după încetarea acțiunii lui asupra
2

analizatorului dat. Ea continuă încă să persiste un anumit interval de timp, pe baza fenomenului
de postefect. Apoi, părăsește scena conștiinței, trecând în stare latentă și întipărindu-se în
mecanismele memorative. Acolo, informația extrasă și reținută va fi supusă unor operații
specifice de analiză, comparare, selecție și combinare, obținându-se în final o imagine mintală
nouă, de rang cognitiv superior, pe care o numim reprezentare. Așadar, reprezentarea trebuie
înțeleasă sub dublu aspect: ca proces mintal intern de prelucrare a informațiilor furnizate de
imaginile primare (senzațiile și percepțiile) și ca imagine mintală secundară a obiectelor și
fenomenelor percepute anterior.
Apărând și dezvoltându-se pe baza percepției, reprezentarea nu este o continuare în
linie dreaptă a acesteia, ci un nivel calitativ nou, superior al activității cognitive. Ea
marchează primul pas pe traiectoria desprinderii actului de cunoaștere de concretul imediat și
îndreptarea lui spre abstract și general. Reprezentarea marchează primul stadiu în structurarea
activității mintale autonome, care se poate derula nu numai sub impactul unui stimul din afară
ci și după dorința și decizia subiectului însuși. Astfel, reprezentarea pregătește cel de-al doilea
salt al activității de cunoaștere, saltul din imperiul imagisticului în cel al constructivității
conceptuale, pe care îl va realiza gândirea. După analizatorul dominant în furnizarea
informațiilor, delimităm reprezentări vizuale, auditive și kinestezice. După gradul de generalitate,
reprezentările pot fi generale sau individuale.
Sub aspectul conținutului, reprezentarea este mai săracă în conținut, întrucât reține
doar însușirile caracteristice și relevante, sunt reprezentate însușirile principale și sunt omise
cele de detaliu. Conținutul informațional al reprezentării are o importanță majoră, deoarece
valorifică experiența perceptivă. Drept urmare, putem vorbi despre reprezentări vizuale, auditive
sau kinestezice.
În concluzie, în procesul reflectării, reprezentarea realizează o selecție de însușiri concret
intuitive din masa de experiențe perceptive: deci, reflectarea este mijlocită și selectivă.
Reprezentarea are o funcție de cunoaștere, furnizând informații despre însușirile semnificative,
caracteristice, individuale și comune ale obiectelor și fenomenelor percepute anterior.
Toate procesele senzoriale se finalizează în plan subiectiv printr-o imagine; imaginea
mintală:
3

- este o imagine secundară, se produce în absența obiectului și în urma unei experiențe perceptive
anterioare;
- este săracă în conținut, deoarece sunt reținute și redate însușirile importante, caracteristice,
relevante și nu cele de detaliu sau de fond.
- dispune de atributul vizualizării si are o anumită autonomie, nefiind condiționată de prezența
obiectului și putând fi declanșată din interior de un motiv, un interes, o emoție.