ÎNTREBARE: EXPLICAȚI ROLUL CUVÎNTULUI ÎN FORMAREA REPREZENTĂRILOR

Definire .. Reprezentarea este un proces psihic care face trecerea de la procesele cognitiv senzoriale spre cele
cognitive complexe, reflectand obiectele si fenomenele in absenta lor.Reprezentarea este actiunea mintala cu obiectul
in absenta lui, cu conditia ca acesta sa fi actionat candva in mod direct asupra organelor de simt. Fiind un proces
complex, reprezentarea a suscitat interesul specialistilor, care au manifestat atitudini contradictorii fata de acest
proces: de la considerarea lui ca un proces senzorial complex, pana la conferirea statutului de celula a intreg
sistemului psihic uman. Atitudinile reductioniste fixeaza reprezentarea la nivelul perceptiei, considerand-o o
prelungire a ei.
2.Reprezentarea are o funcție de cunoaștere, furnizând informații despre însușirile semnificative, caracteristice,
individuale și comune ale obiectelor și fenomenelor percepute anterior. Reprezentările fac posibilă continuarea
activității de cunoaștere, a operațiilor de prelucrare-interpretare a informațiilor în absența obiectului și a contactului
perceptiv cu acesta. Reprezentările se află în relație logică unele cu altele, după criteriile similitudinii, opoziției,
generalității, în cadrul unui sistem reprezentațional coerent, mediat verbal. De asemenea, reprezentările constituie
principala sursă de informație pentru gândire, atunci când aceasta se desfășoară în raport cu obiecte sau fenomene
care nu sunt prezente în câmpul nostru perceptiv. Rolul reglator al reprezentărilor se manifestă sub două aspecte: în
pregătirea mintală anticipată a acțiunilor și în coordonarea și corectarea traiectoriei de desfășurare a acestora.
Reprezentarea este primul nivel de organizare a activității mintale autonome, independent de prezența și
acțiunea directă a obiectelor externe. Sursa ei o constituie, firește, informațiile furnizate de senzații și
percepții, iar baza ei obiectivă este capacitatea mnezică a creierului. Imaginea obiectului perceput nu dispare
imediat după încetarea acțiunii lui asupra analizatorului dat. Ea continuă încă să persiste un anumit interval
de timp, pe baza fenomenului de postefect. Apoi, părăsește scena conștiinței, trecând în stare latentă și
întipărindu-se în mecanismele memorative. Acolo, informația extrasă și reținută va fi supusă unor operații
specifice de analiză, comparare, selecție și combinare, obținându-se în final o imagine mintală nouă, de rang
cognitiv superior, pe care o numim reprezentare. Așadar, reprezentarea trebuie înțeleasă sub dublu aspect:
ca proces mintal intern de prelucrare a informațiilor furnizate de imaginile primare (senzațiile și percepțiile) și
ca imagine mintală secundară a obiectelor și fenomenelor percepute anterior. Pornind de la aceste două
aspecte, putem defini reprezentarea ca fiind procesul psihic de reflectare mijlocită, selectivă și schematică a
proprietăților concrete, mai mult sau mai puțin semnificative, ale obiectelor și fenomenelor date în experiența
senzorială anterioară a subiectului. Spațiul mintal reprezentațional are o alcătuire eterogenă, multistratificată,
incluzând imagini cu grade diferite de vivacitate, completitudine și fidelitate. În același timp, organizarea
acestui spațiu are un pronunțat caracter dinamic, producându-se permanent modificări de poziții și de
semnificații instrumentale ale imaginilor componente: unele scad în intensitate, claritate și importanță, altele
sporesc. Aceasta dovedește atât caracterul activ al procesului reprezentării, cât și implicarea lui permanentă
în mijlocirea și reglarea cotidiană a activității și comportamentului. În plan ontogenetic, mecanismele
reprezentării se formează și se consolidează mai târziu decât cele ale percepției. Prima formă sub care se
manifestă și funcționează reprezentarea este schema obiectului permanent, care se manifestă
comportamental prin căutarea de către copil a obiectului ascuns, iar apoi căutarea și detectarea unui obiect
pe baza denumirii lui verbale. Un salt calitativ în organizarea și funcționarea mecanismelor reprezentării se
produce după vârsta de 3 ani, când se afirmă funcția nominativ-designativă a limbajului, cuvântul devenind
principalul suport și vehicul al conținutului informațional structurat în imaginea mintală secundară. Apărând și
dezvoltându-se pe baza percepției, reprezentarea nu este o continuare în linie dreaptă a acesteia, ci un nivel
calitativ nou, superior al activității cognitive. Ea marchează primul pas pe traiectoria desprinderii actului de
cunoaștere de concretul imediat și îndreptarea lui spre abstract și general. De asemenea, reprezentarea
marchează primul stadiu în structurarea activității mintale autonome, care se poate derula nu numai sub
impactul unui stimul din afară, ci și după dorința, vrerea și decizia subiectului însuși. Astfel, reprezentarea
pregătește cel de-al doilea salt al activității de cunoaștere, saltul din imperiul imagisticului în cel al
constructivității conceptuale, pe care îl va realiza gândirea. Reprezentările ca produse finale ale procesului de
reprezentare există într-o mare diversitate. După analizatorul dominant în furnizarea informațiilor, delimităm
reprezentări vizuale, auditive și chinestezice. După gradul de generalitate, reprezentările pot fi generale sau
individuale. Îfine, după natura operațiilor care stau la baza elaborării lor, delimităm reprezentările reproductive
și reprezentările anticipative.