Legile generale ale perceptiilor Studiul mecanismelor perceptive senzoriale si intelectuale, n afara faptului ca ajuta la ntelegerea mai nuantata

a naturii si dinamicii perceptiei, a conditiilor n care ea are loc, contribuie si la elaborarea si formularea unor legi generale ale perceptiei, cu o valabilitate mai extinsa. Nenumaratele investigatii care au fost ntreprinse de diversi cercetatori au aratat ca legile perceptiei stabilite de gestaltisti nu sunt universal valabile, asa cum credeau acestia. Forgus, de exemplu, arata ca desi este greu ca aceste legi sa fie infirmate, ele nu intra n functiune brusc, ci se afla ntr-un proces de constituire. Hamstead (1900) dovedea ca figurile slab percepute n urma prezentarii tahistoscopice cstiga n simetrie daca sunt reproduse n desen. Rabbitt (1942) a evidentiat prezenta legii nchiderii lucrnd cu triunghiuri lacunare, dar a demonstrat ca ea functioneaza numai atunci cnd lacuna este mica; daca, dimpotriva, ea este mare, nu mai are loc nchiderea. Retinem si faptul ca legile stabilite de gestaltisti au valabilitate doar pentru stimulii artificiali cu care s-a lucrat (figuri geometrice) si mai putin pentru obiectele reale cu nsusirile lor caracteristice. "Numarul acestor legi este incert, formularea lor este variabila, iar operalionalizarea lor fluctuanta" (Bonnet, 1989, p. 42). Iata de ce psihologia a fost nevoita sa formuleze unele legi generale ale perceptiei care sa elimine limitarile inerente legilor stabilite de gestaltisti. Aceste legi sunt urmatoarele : -legea integralitatii perceptive : exprima faptul ca perceptia creeaza constiinta unitatii si integralitatii obiectului, ea opernd nu cu nsusiri izolate ale obiectelor, ci cu obiecte unitare. Unitatea imaginii perceptive provine din unitatea obiectului. Gradul de elaborare a unitatii perceptive poate fi pus n evidenta prin rapiditatea perceptiei sau prin rezistenta imaginii perceptive fie la modificarea obiectelor, fie la eliminarea unor elemente ale acestora; -legea structuralitatii perceptive: arata ca nsusirile obiectului numai mpreuna, organizate si ierarhizate creeaza efecte de perceptie ; totodata, ea releva faptul ca nu toate nsusirile obiectului sunt la fel de importante pentru perceperea lui, ci, cu deosebire, cele care dispun de cea mai mare ncarcatura informationala. nregistrarea traseelor vizuale n perceptia unor obiecte releva aceasta caracteristica ; -legea selectivitatii perceptive : este expresia caracterului activ al omului n timpul perceperii, a faptului ca nu toate obiectele sunt percepute, ci doar unele, nu toate nsusirile obiectului, ci doar o parte a acestora, n acord cu forta lor senzoriala sau cu semnificatia lor pentru individ. Selectivitatea, daca este bine facuta, ne poate duce pna \n pragul esentializarii, daca nu, se poace asocia fie cu saracirea, fie chiar cu deformarea perceptiei; -legea constantei perceptive: consta n mentinerea invariantei imaginii, chiar si atunci cnd exista variatii ale obiectului perceput. Daca imaginea perceptiva si-ar schimba valoarea la cea mai mica si mai nensemnata variatie a nsusirilor obiectului-stimul i a pozitiei lui n cmpul perceptiv, atunci diferentierea si identificarea lui ar fi mult ngreunate. Legea constantei perceptive este expresia "setei de invarianta" a sistemului nervos central, de care vorbea Paillard (1974) si care, la limita, permite recunoasterea unui obiect particular unic. Doua teorii au fost formulate pentru explicarea constantei perceptive . teoria inferentei inconstiente (Lindsay si Norman, 1977 ; Rock, 1983) potrivit careia un proces de inferenta inconstienta despre localizarea obiectelor este facut pe baza experientei anterioare a marimii obiectelor si teoria ecologica (Gibson, 1979) care sugereaza ca relatiile dintre obiectele aflate n "scena" dau indicatii asupra marimii lor. Desi nici una dintre aceste teorii nu furnizeaza informatii complete despre constanta perceptiei, este evident ca abilitatile perceptive se dezvolta de timpuriu n viata (vezi Feldman, 1993, p. 175 ; Crooks si Stein, 1991, p. 144); -legea semnificatiei: semnaleaza faptul ca se percep mai bine, mai rapid si mai corect obiectele care au o anumita valoare, semnificatie pentru subiect, dect cele indiferente; -legea proiectivitatii imaginii perceptive: precizeaza faptul ca desi imaginea perceptiva se elaboreaza cortical, ea este proiectata la nivelul obiectului.

Rezulta din aceste legi ca perceptia ndeplineste nu doar un rol informativ, servind numai la diferentierea conditiilor actiunii s crend astfel posibilitatea unei actiuni corespunzatoare acestor conditii, ci si un rol de orientare si reglare a actiunilor umane. Perceptia furnizeaza omului si organismului sau ipoteze inegal probabile despre starea mediului, reactia organismului fiind dependenta tocmai de aceste informatii. Unele dintre ipoteze vor fi luate n considerare, introduse n activitatea cognitiva a individului, altele vor fi eliminate sau blocate n celelalte structuri ale psihicului, eventual n cele subconstiente si inconstiente sau n starile modificate ale constiintei. Prin retinerea celor mai probabile ipoteze referitoare la starea mediului, individul ajunge, n final, la limitarea incertitudinii si deci la cunoasterea adecvata a obiectelor si fenomenelor din realitatea nconjuratoare Reprezentarea este primul nivel de organizare a activitii mintale autonome, independent de prezena i aciunea direct a obiectelor externe. Sursa ei o constituie, firete, informaiile furnizate de senzaii i percepii, iar baza ei obiectiv este capacitatea mnezic a creierului. Imaginea obiectului perceput nu dispare imediat dup ncetarea aciunii lui asupra analizatorului dat. Ea continu nc s persiste un anumit interval de timp, pe baza fenomenului de postefect. Apoi, prsete scena contiinei, trecnd n stare latent i ntiprindu-se n mecanismele memorative. Acolo, informaia extras i reinut va fi supus unor operaii specifice de analiz, comparare, selecie i combinare, obinndu-se n final o imagine mintal nou, de rang cognitiv superior, pe care o numim reprezentare. Aadar, reprezentarea trebuie neleas sub dublu aspect: ca proces mintal intern de prelucrare a informaiilor furnizate de imaginile primare (senzaiile i percepiile) i ca imagine mintal secundar a obiectelor i fenomenelor percepute anterior. Pornind de la aceste dou aspecte, putem defini reprezentarea ca fiind procesul psihic de reflectare mijlocit, selectiv i schematic a proprietilor concrete, mai mult sau mai puin semnificative, ale obiectelor i fenomenelor date n experiena senzorial anterioar a subiectului. Spaiul mintal reprezentaional are o alctuire eterogen, multistratificat, incluznd imagini cu grade diferite de vivacitate, completitudine i fidelitate. n acelai timp, organizarea acestui spaiu are un pronunat caracter dinamic, producndu-se permanent modificri de poziii i de semnificaii instrumentale ale imaginilor componente: unele scad n intensitate, claritate i importan, altele sporesc. Aceasta dovedete att caracterul activ al procesului reprezentrii, ct i implicarea lui permanent n mijlocirea i reglarea cotidian a activitii i comportamentului. n plan ontogenetic, mecanismele reprezentrii se formeaz i se consolideaz mai trziu dect cele ale percepiei. Prima form sub care se manifest i funcioneaz reprezentarea este schema obiectului permanent, care se manifest comportamental prin cutarea de ctre copil a obiectului ascuns, iar apoi cutarea i detectarea unui obiect pe baza denumirii lui verbale. Un salt calitativ n organizarea i funcionarea mecanismelor reprezentrii se produce dup vrsta de 3 ani, cnd se afirm funcia nominativ-designativ a limbajului, cuvntul devenind principalul suport i vehicul al coninutului informaional structurat n imaginea mintal secundar. Aprnd i dezvoltndu-se pe baza percepiei, reprezentarea nu este o continuare n linie dreapt a acesteia, ci un nivel calitativ nou, superior al activitii cognitive. Ea marcheaz primul pas pe traiectoria desprinderii actului de cunoatere de concretul imediat i ndreptarea lui spre abstract i general. De asemenea, reprezentarea marcheaz primul stadiu n structurarea activitii mintale autonome, care se poate derula nu numai sub impactul unui stimul din afar, ci i dup dorina, vrerea i decizia subiectului nsui. Astfel, reprezentarea pregtete cel de-al doilea salt al activitii de cunoatere, saltul din imperiul imagisticului n cel al constructivitii conceptuale, pe care l va realiza gndirea. Reprezentrile ca produse finale ale procesului de reprezentare exist ntr-o mare diversitate. Dup analizatorul dominant n furnizarea informaiilor, delimitm reprezentri vizuale, auditive i chinestezice. Dup gradul de generalitate, reprezentrile pot fi generale sau individuale. n fine, dup natura operaiilor care stau la baza elaborrii lor, delimitm reprezentrile reproductive i reprezentrile anticipative. Emisferele cerebrale Creierul omului se poate asemana cu o jumatate de nuca, miezul reprezentand materia cenusie, iar pielita scoarta cerebrala, fiind format din doua emisfere care au functii diferite. Ca sistemul nervos este asimetric, o

demonstreaza foarte simplu, faptul ca exista oameni stangaci si dreptaci. Emisfera cerebrala stanga comanda partea dreapta a corpului, iar emisfera cerebrala dreapta, partea stanga. Gratie progreselor inregistrate de medicina, acum se poate vedea cum functioneaza creierul. S-a stabilit astfel ca fiecare foloseste ambele emisfere (asa cum foloseste ambele maini), dar predomina una, tocmai datorita folosirii frecvente a unor anumite cai neurale, astfel, omul devine mai eficient folosind emisfera respectiva. Dominanta cerebrala se realizeaza, deci, ca urmare a folosirii ei mai frecvente de-a lungul copilariei, in functie de preponderenta stimulilor specifici fiecarei emisfere. Cel care foloseste de mic copil mai mult o emisfera isi va dezvolta conexiunile neurale specifice, ceea ce va face ca emisfera respectiva sa fie mai rapida si mai eficienta, iar aceasta va fi folosita chiar si atunci cand anumite situatii ar putea fi abordate mai bine de catre cealalta emisfera. Foarte putini oameni folosesc exclusiv o emisfera, procesand informatiile prin ambele, dar, mai ales atunci cand invata ceva nou, exista tendinta de a folosi emisfera dominanta. 1. Emisfera cerebrala stanga. Emisfera cerebrala stanga este dominanta la majoritatea dreptacilor; controleaza partea dreapta a corpului, de aceea ei folosesc mai mult mana dreapta, ochiul drept, piciorul drept, urechea dreapta. Are lobul occipital mai mare decat al emisferei drepte. Cuprinde aria cerebrala consacrata vorbirii, de aceea se ocupa de citit si vorbit, controleaza procesul gandirii, limbajul, scrierea, calculul si memoria pe termen scurt. Emisfera stanga a gandirii directe, realizeaza invatarea pas cu pas, informatiile sunt primite pe rand, in mod liniar, nu poate sesiza generalul daca nu se ajunge la secvential, din aproape in aproape. Proceseaza informatiile in mod simbolic prin cuvinte, idei, concepte, cifre. Desi toti oamenii folosesc limbajul, numai cei din emisfera stanga transforma totul in cuvinte. Si gandesc in cuvinte sub forma unui dialog intern, de aceea ei invata mai usor, daca informatiile sunt prezentate sub forma de cuvinte. In mod normal, emisfera stanga lucreaza cu fapte logice, functionand logic si analitic asemenea unui calculator. Este responsabila cu gandirea din aproape in aproape, fiind orientata spre conexiuni abstracte, relatii simbolice si analize de detaliu elaborate logic. Emisfera stanga este specializata in ordinea verbala si semantica, analizeaza si intelege cuvintele, sensul frazelor, semnificatia, mesajul, reguli gramaticale, abstractii, rationament logic, detalii, clacul mintal si numeric. Cei care au dezvoltata emisfera stanga, au darul vorbirii, deoarece e se ocupa in general, de limbaj, la nivelul ei aflanadu-se centrul vorbirii. 2. Emisfera cerebrala dreapta. La stangaci este, in general, mai devoltata emisfera dreapta. Lobul ei frontal este mai mare decat al emisferei stangi. Ea controleaza mana, ochiul, urechea si piciorul de pe partea stanga, capacitatea de sinteza si generalizare, perceptiile spatiale, estetice, intuitia si creativitatea. Nu controleaza rationamentul dezvoltat. Ea opereaza cu imagini, mai ales de acelea de tip spatial, detine functii de manipulare a relatiilor spatiale si de configurare a imaginilor, este centrata pe emotii si sentimente, imaginatie si intuitie. Activeaza zone cerebrale informationale putin accesate realizand nivelurile cele mai complexe ale prelucrarii informatiilor. Emisfera dreapta este lipsita im mare parte e relatiile cu lumea exterioara, lasand grija conducerii si deciziei comportamentale in seama emisferei stangi. Emisfera dreapta percepe senzatiile vizuale, auditive, muzica, armonia, miscarea, rima, poezia, imagini sugerate, culori, forme. Logica ei este de tip metaforic, imaginativa, intuitiva, sintetizatoare, percepand relatiile spatiale tridimensional. De asemenea, umorul si frumusetea apartin emisferi drepte. Emisfera dreapta percepe informatiile global, simultan (vede tot tabloul general dintr-o data), invatarea se face de la general spre particular, de la intreg spre parte. Actioneaza asupra informatiilor in maniera sintetica facand sinteze rapide si complexe permitand intelegerea globala, imediata, sub forma simbolica, ca o revelatie, si sesizeaza greu informatiile care sunt prezentate din aproape in aproape. Se mai spune ca persoanele stangace ca au o intuitie foarte clara si uneori precisa, dar si un comportament agresiv si dezorganizat, spre deosebire de dreptaci care, dau dovada de calm, toleranta si un bun rationament.

Eu sunt stangace si in scoala am avut intotdeauna probleme cu profesorii care nu-mi permiteau la ore sa scriu cu mana stanga si mi-au aplicat atat de multe corectii incat acum sunt in stare sa scriu (spre exemplu) cu ambele maini la fel de bine cu o faceam inainte doar cu mana stanga Ma intreb, daca as fi trait in Evul Mediu, mi-ar fi aplicat pedeapsa cu moartea..?! Pentru cei care au dezvoltata armonios ambele emisfere, vietile le sunt imbogatite, ei proceseaza informatiile prin ambele metode atat simbolice, cat si in imagini isi folosesc creierul in totalitate, sunt diversi si talentati, au multe preocupari, simtind ca nu le ajunge ziua pentru tot ce au de facut. Ei fac unele actiuni cu emisfera stanga, iar altele cu cea dreapta, folosind-o pe fiecare in functie de situatie. Atunci cand activitatea cerebrala devine echilibrata intre cele doua emisfere, este momentul de maxima creativitate si eficienta, deoarece emisferele sunt complementare si atunci cand lucreaza impreuna produc sinergia. Pentru echilibrarea functionarii celor doua emisfere cerebrale, se recomanda respiratia alternativa, adica se inspira pe o nara si se expira pe cealalta, blocand-o alternatic pe fiecare. Nara dreapta se blocheaza cu degetul mare, iar nara stanga cu inelarul d ela mana dreapta. Aratatorul si mijlociul sunt indoite in pumn. La inceput se practica fara ritm, apoi, cand exercitiul este bine stapanit, vei introduce ritmul care iti este cel mai comod (cu sau fara retinere). Inspiratia si expiratia vor fi egale ca durata si este bine sa folosesti ca metronom bataile inimii. Fa zilnic 10-20 astfel de respiratii.