Reprezentarea este o stație de tranzit între senzorial și logic

Reprezentarea este procesul psihic care permite acțiunea mentală cu obiectul în

absența lui, dar cu condiția ca acesta să fi acționat cândva asupra analizatorilor.

Percepția este o formă superioară de cunoaștere senzorială prin imagini sintetice,

unitare, în care obiectele și fenomenele care acționează direct asupra analizatorilor sunt
reflectate ca totalități integrale, în individualitatea lor specifică.
Reprezentarea presupune atât mecanisme senzoriale, cât și alte mecanisme mai complexe
ce aparțin gândirii. Reprezentarea este cea care face legătura între senzorial și logic.

În comparație cu percepția, reprezentarea apare mai târziu în viața psihică.

Percepția este o formă superioară a cunoașterii prin imagini sintetice, unitare, iar obiectele
și fenomenele care acționează direct asupra analizatorilor sunt reflectate ca totalități
integrale. Percepția este însoțită de recunoașterea și de identificarea stimulului, în schimb
reprezentarea se produce în absența stimulului.
Pentru că obiectul este absent, reprezentarea are aproximări și duce la generalizări.
Reprezentarea este în fapt o percepție trecută, prelucrată, îmbogățită și apoi reprodusă.
Dacă percepția reflectă însușiri exterioare accidentale ale obiectelor, reprezentarea
reflectă însușirile concrete, dar cele caracteristice pentru acel obiect sau pentru clasa de
obiecte.
Reprezentările apar sub formă de imagini, iar percepțiile reflectă concomitent obiectul și
contextul în care se află acesta.
Atât percepția cât și reprezentarea reprezintă imagini unitare și schematice. Ambele
sunt procese senzoriale cognitive, de cunoaștere prin intermediul organelor de simț.
Între cele două procese psihice are loc o legătură de interdepență, calitatea
reprezentărilor depinzând de calitatea percepției.
Corectitudinea percepției depinde de gradul de implicare a subiectului și nu de forța
excitatoare a stimulului.
Reprezentarea a început în percepție și se extinde până la nivelul conceptelor
abstracte. Reprezentarea se apropie de percepție prin conținutul ei, dar se apropie de
gândire prin mecanisme, depășind percepția prin nivelul de organizare.
Deși multă vreme reprezentările au fost considerate un dat al conștiinței, ele sunt
determinate de realitate.
Ebbinghaus consideră că percepția, în comparație cu imaginile perceptive, este mai
ștearsă, mai palidă, mai instabilă și lacunară, însă caracterul palid și șters depinde de
numărul de percepții care i-au stat la bază și de semnificația ce le-a fost acordată.
Reprezentarea este considerată a fi o percepție pe jumătate pentru folosește urmele
obiectului și nu obiect în sine, are performanțe care nu sunt accesibile percepției,
apropiindu-se de gândire.
Reprezentările sunt punctul de plecare pentru majoritatea proceselor psihice,
completând percepția și fiind materie primă pentru gândire și imaginație.
 Din punct de vedere operațional, gândirea este considerată a fi un sistem ordonat de
operații de prelucrare, interpretare și valorificare a informațiilor, bazat pe principiile
abstractizării, generalizării și anticipării și subordonat sarcinii alternativei optime din
mulțimea celor inițiale.
Din punct de vedere descriptiv-explicativ, gândirea este procesul psihic de reflectare
a însușirilor esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor, a relațiilor dintre ele în mod
mijlocit, generalizat, abstract și cu scop, prin intermediul noțiunilor, judecăților și
raționamentelor.
Gândirea efectuează anumite operații centrate asupra reprezentărilor ce conțin
informații din mediul exterior.
Atât gândirea cât și reprezentarea sunt procese cognitive. Reprezentarea este un
proces cognitiv senzorial, iar gândirea este un proces cognitiv logic.
Reprezentarea este rezultatul percepției, memoriei și imaginației. Gândirea implică
atât percepția, reprezentarea, memoria și imaginația, cât și celelalte mecanisme psihologice
cognitive și afectiv emoționale.
Nici gândirea și nici percepțiile nu sunt condiționate de prezența unor obiect.
Gândirea este stereotipă, perseverând în aceiași direcție sau manieră de lucru, chiar când
condițiile s-au schimbat.
Gândirea este guvernată de reguli după care se produc operațiile acesteia.
Orientează, conduce și valorifică celelalte procese și funcții psihice.
Percepțiile sunt cele care furnizează informațiile necesare constituirii noțiunilor,
conceptelor și prototipurilor cu care operează gândirea. Reprezentarea a fost considerată la
un moment dat a fi doar o simplă prelungire a percepțiilor, însă rolul este și acela de a face
legătura între senzorial și logic, între percepții și gândire. Gândirea este o asociere de
reprezentări, în concepția lui Herbart.
Rolul reprezentărilor este să facă trecerea la gândirea logico-formală. Gândirea
permite cunoașterea logico-rațională, introducând noi criterii de combinare și utilizare a
reprezentărilor.
Atât gândirea cât și reprezentările sunt influențate de stări motivaționale, tendințele
și pulsiunile inconștiente.
Gândirea însă, are cea mai mare funcție informațională, făcând posibilă cunoașterea
esențialului și necesarului din obiecte și fenomene. Are o funcție rezolutivă ce îi este
caracteristică numai ei și are cel mai mare rol în luarea deciziilor, contribuind la realizarea
conștiinței.