Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PERCEPTIA
Omul trăieşte într-o lume diversă de obiecte şi fenomene, care există în spaţiu şi
se desfăşoară în timp. Pentru a stabili relaţii informaţionale cu ele şi a se adapta lor, el
dispune de capacităţi perceptive, cu mult mai complexe decât a animalelor.
Percepţia este o funcţie de adaptare a informaţiilor despre evenimentele din
mediul exterior sau interior pe calea mecanismelor senzoriale.
Din punct de vedere neurofiziologic, la baza formării unei imagini perceptive stă
activitatea zonelor asociativ-integrative ale analizatorilor şi interacţiunea dintre diverşii
analizatori. În funcţie de specificul mecanismului care le realizează, vom distinge astfel
imagini perceptive monomodale (cuprinzând informaţia extrasă şi prelucrată de către un
singur analizator) şi imagini perceptive plurimodale (cuprinzând informaţia extrasă şi
prelucrată de mai mulţi analizatori).
Perceperea unuia şi aceluiaşi obiect prin mai mulţi analizatori este, evident, mai
eficientă decât perceperea doar printr-un singur analizator. Datorită specializării
funcţionale relativ înguste, fiecare analizator nu poate să reflecte realitatea decât
fragmentar, unilateral. Orice obiect concret, oricât ar părea de simplu, posedă o
multitudine de aspecte, însuşiri şi relaţii, care nu pot fi surprinse toate de către un singur
analizator. Diversificarea analizatorilor a fost impusă, în cursul evoluţiei, de necesitatea
cuprinderii unei game mai întinse de însuşiri şi laturi ale realităţii obiective, pentru o mai
bună adaptare la influenţele ei. Dar tocmai pentru ca valoarea adaptativă a percepţiei să
devină mai mare, s-a impus tot atât de necesar ca principiul diferenţierii şi specializării să
fie întregit cu principiul interacţiunii şi integrării plurimodale. Superioritatea calitativă pe
care o dobândeşte percepţia umană, se datorează, în bună parte, tocmai dezvoltării
funcţiei integrării plurimodale şi interacţiunii dintre imaginile monomodale şi cele
plurimodale. Imaginea perceptivă nu se realizează ca o întipărire mecanică de tip pasiv a
„amprentelor” obiectului în creier. Ea este rezultatul unui proces activ, orientat şi
subordonat unor scopuri concrete ale activităţii de cunoaştere (teoretice) sau practice.
Întotdeauna, desfăşurarea percepţiei este susţinută şi mijlocită de o serie de operaţii pe
care le efectuăm cu şi asupra obiectului perceput: acţiuni de deplasare, de aşezare-
ordonare, de probare-măsurare, de descompunere etc. Graţie acestor acţiuni, imaginea
perceptivă dobândeşte adecvarea şi precizia necesare în reglarea optimă a
comportamentului şi activităţii.
Conţinut informaţional
Funcţii
Structuri operatorii
Percepţia este primul proces la nivelul căruia putem vorbi despre o serie de
operaţii de nivel concret intuitiv. Sunt operaţii de analiză, sinteză, comparaţie, după
criterii perceptive de formă, mărime, greutate, culoare etc.
Produs
În cazul imaginii perceptive primează valoarea ei cognitivă şi mai puţin aspecte cum
ar fi intensitatea sau tonalitatea afectivă.
• Imaginea perceptivă durează în mod normal atâta timp cât obiectul se află în
câmpul perceptiv.
• Imaginea perceptivă dispune de atributul vizualizării. Astfel, în condiţiile în care
informaţia parvine pe alte canale decât cel vizual, se constată tendinţa de a
transpune informaţia într-o imagine vizuală.
• Imaginea perceptivă mai are şi atributul verbalizării. Cuvântul joacă un rol foarte
important în percepţie. Pe de o parte, cuvântul este un integrator verbal, întrucât
prin cuvânt sunt denumite experienţele perceptive. Pe de altă parte, cuvântul are şi
o funcţie reglatorie. Prin cuvânt percepţia poate fi dirijată, coordonată, mai ales în
cazul observaţiei.
Legile percepţiei
1. În momentul când intrăm într-o sală de cursuri, distingem toţi elevii aflaţi în ea
şi percepem toate zgomotele produse de aceştia.
2. Într-un grup de prieteni atenţia îţi este atrasă mai întâi de prietenul sau prietena
ta cea mai bună. Deci se pune accent pe legătura dintre tine şi acea persoană şi
semnificaţia ei pentru tine.
O imagine percepută, un tablou sau alt obiect, nu îşi schimbă nici mărimea sau
culorile în timp.