Subiecte pentru examenul la PSIHOLOGIE

Senzațiile: definire, caracteristici, însușiri, legități, clasificări.

Definire:
Senzațiile sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele însușiri ale obiectelor si fenomenelor
lumii externe, precum si stările interne ale organismului, în momentul actiunii nemijlocite a stimulilor
respectivi asupra receptorilor.

Caracteristica:
Senzațiile realizează cea dintâi și cea mai simplă legătură informațională cu lumea și cu sine, având o
importanță majoră pentru dezvoltarea altor procese cognitive complexe (ex. Femeia singura zonă
sensibilă a căreia era palma).

Insusiri:
• Calitatea – este însușirea care diferențiază o senzație de alta, depinzînd atât de natura stimulilor din
mediul ambiant, cît și de specificul funcționării fiecărui analizator.
• Intensitatea senzației este proporțională cu cea a stimulului, dar mai depinde și de alți factori:
starea generală a organismului, gradul de sensibilizare a analizatorului în acel moment. (ex.
suprasolicitat anterior, răcit, etc)
• Durata senzației corespunde în general duratei acțiunii stimulului.
• Tonalitatea afectivă- senzațiile sunt însoțite de trăiri afective plăcute sau neplăcute. Acestea
depind atât de natura stimulului, cît și de experiența anterioară a subiectului.
• Valoarea informațională: reflectă informații despre lumea externă, internă, poziția și mișcarea
corpului nostru.
• Caracterul conștient – apare doar după dezvoltarea altor procese psihice ca gândirea, memoria,
limbajul (1-3 ani).

Legitati:
Legea intensității: un excitant produce o senzație numai dacă atinge o anumită intensitate, numită prag
minim absolut.
Legea adaptării: presupune modificarea sensibilității analizatorului sub acțiunea repetată a stimulilor.
Este valabilă pentru toți analizatorii, dar cel mai mult pentru văz, tact și olfacție.
Legea contrastului senzorial – scoaterea reciprocă în evidență a doi stimuli cu caracteristici contrare.
Dați exemple de contrast cromatic, gustativ
Legea sensibilizării creșterea sensibilității unui analizator datorită interacțiunii sale funcționale cu alții.
Legea sinesteziei - stimularea unui analizator produce efecte senzoriale specifice într-un alt analizator,
deși acesta nu a fost stimulat.
Legea compensației – insuficienta dezvoltare a unei modalități senzoriale duce la perfecționarea alteia
care îi preia funcțiile.
Legea semnificației - dacă un stimul este foarte important pentru o persoană, atunci el este repede și
bine recepționat, chiar dacă intensitatea lui este mai mică.

Clasificari:
I. In funcție de modul de excitare a organelor de simț:
- senzații, ce presupun un contact direct al obiectului cu organele de simț
- senzații, ce presupun acțiunea obiectului de la distanță
II. In funcție de prezența sau absența scopului şi a efortului volitiv:
- voluntare;
- involuntare.
III. In funcție de situarea receptorilor pe suprafața corpului :
- exteroceptive
- interoceptive
- proprioreceptive ( de mișcare si echilibru)
Percepții și reprezentări
Percepții și reprezentări: definiții și caracterizare
Asemănările și deosebirile dintre percepții și reprezentări
Rolul contextului sociocultural în formarea percepțiilor și a reprezentărilor

Definitie:
Percepțiile sunt procese senzoriale complexe și totodată imagini primare conținând totalitatea
informațiilor despre însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor în condițiile acțiunii directe a
acestora asupra analizatorilor.
Caracterizare:
• Percepția nu este posibilă fără senzații, dar ea nu se reduce la o simplă sumă a acestora.
• Percepția este considerată a fi o imagine primară, fiindcă apare numai în relația directă cu obiectul.
(dacă distanța este prea mare, intensitatea prea slabă…percepția este neclară și imprecisă)
• Este bogată în conținut, cuprinzând atât însușirile semnificative, cât și pe cele de detaliu.
• Este realizată totdeauna aici și acum, asigurând o mai bună adaptare la realitate.
• Durata percepției corespunde duratei acțiunii stimulului.
• Intensitatea percepției deține o funcție informațională specifică, mai complexă decât a senzației și
are rol reglator pentru activitate.
Definitie:
Reprezentarea este procesul psihic de reflectare mijlocită, selectivă şi schematică a proprietăților
concrete, mai mult sau mai puțin semnificative, ale obiectelor şi fenomenelor din experiența senzorială
anterioară a subiectului.
Caracterizare:
Imaginea obiectului perceput nu dispare imediat după încetarea acțiunii lui asupra analizatorului. Ea
continuă să persiste ca urmare a fenomenului de remanență şi postefect. Apoi părăsește scena conștiinței
trecând în stare latentă, întipărindu-se în mecanismele memorative. Acolo, informația va fi supusă unor
operații de analiză, comparare, selecție şi combinare, obţinându-se o imagine mintală nouă, de rang
cognitiv superior, pe care o numim reprezentare. Reprezentarea este mecanismul psihic de reexprimare a
informațiilor.

Asemanari dintre Perceptii si Reprezentari:

Ca şi percepţiile, reprezentările sunt imagini unitare şi schematice. Percepţia se produce în absenţa
obiectului, iar reprezentarea se produce în prezenţa acestuia. Intre percepţii şi reprezentări exista o relaţie
de interdependenta. Reprezentările îmbogăţesc percepţiile, le dau un contur mai clar. Cu cât suntem
stimulaţi perceptiv mai puternic cu atât imaginea va fi mai clară. Percepţiile influenţează calitatea
reprezentării prin claritate si intensitate.

Atât percepţia cât şi reprezentarea sunt procese cognitive senzoriale, adică de cunoaştere prin intermediul
organelor de simţ, sunt cu alte cuvinte, imagini concrete ale unor obiecte sau fenomene.

Ambele sunt legate intim de mişcare şi pot produce efecte fiziologice şi chiar emoţii(antrenamentul
aviatorilor, lămâia închipuită,vederea duşmanului). Cele două procese psihice au un înţeles, o
semnificaţie. Intre percepţii şi reprezentări există o relaţie de interdependenţă,reprezentările îmbogăţesc
percepţiile,le dau un contur mai clar.
Calitatea reprezentării depinde de calitatea percepţiei şi de contextul în care a avut loc receptarea
obiectului. Ne oferă imagini concrete asupra realităţii, ce pot conduce uneori la tulburări fiziologice.

Deosebiri dintre Perceptii si Reprezentari:

In primul rând reprezentarea are loc în absenţa obiectului. Chiar dacă reprezentarea este posibilă numai
după ce în prealabil a existat percepţia, ea este primul proces de cunoaştere în care subiectul cunoscător
nu mai este dependent de obiect. Prin intermediul reprezentărilor, putem detaşa obiectul de contextul în
care a fost perceput iniţial şi, mai mult, există o libertate şi faţă de schema structurală a obiectului, (putem
roti sau modifica o reprezentare în minte), în timp ce percepţia ne impune cu necesitate obiectul în forma
lui reală.

O altă deosebire a reprezentării faţă de percepţie este selectivitatea mult mai accentuată a reprezentării.
Unii psihologi, au considerat că reprezentarea este o simplă urmă a percepţiei, mai fragmentară şi mai
instabilă. Este adevărat că percepţiile sunt mult mai bogate în detalii şi mai complete, însă reprezentările
au avantajul de a semnaliza în principal însuşirile caracteristice ale unui obiect sau fenomen. Astfel, prin
procesul de reprezentare facem un prim pas spre cunoaşterea esenţialului. Deşi obiectul nu este înfăţişat
în totalitatea însuşirilor lui de detaliu, reducţia realizată de reprezentare nu afectează unitatea imaginii.
Prin faptul că reprezintă obiectul nu numai prin prisma însuşirilor sale esenţiale, caracteristice,
reprezentarea poate fi considerată ca situându-se la un prim nivel de generalizare în cadrul proceselor de
cunoaştere. Percepţiile succesive ale aceluiaşi subiect sunt sintetizate într-o singură reprezentare. De
aceea, numărul reprezentărilor este mai mic decât cel al percepţiilor. Reprezentarea pregăteşte
generalizarea care se realizează la nivelul gândirii prin intermediul noţiunilor, judecăţilor şi
raţionamentelor.

Percepţia are un caracter figural, intuitiv, în timp ce reprezentarea are un caracter abstract.
Prin intermediul reprezentărilor, putem detaşa obiectul de contextul în care a fost perceput iniţial, în timp
ce percepţia ne impune cu necesitate obiectul în forma lui reală. Selectivitatea mult mai accentuată a
reprezentării faţă de percepţie. Reprezentările depind de voinţa omului, care le poate alunga, le poate
revoca, pe când percepţia nu se poate modifica. Ele sunt mai palide în raport cu percepţiile.
Percepţia este un proces psihic, iar reprezentarea este un peoces cognitiv.

Memoria
Memoria: definiții și caracterizare generală
Formele memoriei
Elaborați recomandări de eficientizare a memoriei, vizând trăsăturile psihofiziologice ale
subiectului și particularitățile materialului de memorat
Gândirea
Gândirea: definiții și caracterizare
Operațiile fundamentale ale gândirii
Exemplificați modalități de eficientizare pentru 5 particularități individuale ale gândirii
Estimați și argumentați importanța diferitor tipuri de gândire în activitatea profesională

Particularităţile individuale ale gândirii

Oamenii se deosebesc între ei şi prin anumite calităţi ale gândirii. Acest fapt se datorează
diferitelor circumstanţe: mediului în care au trăit şi au activat, modului de instruire şi educaţie,
exigenţelor sociale şi personale, tipului general de sistem nervos ş.a.
Se disting multiple calităţi de gândire: flexibilitatea, profunzimea, spiritul critic, divergenţa,
vastitatea, rapiditatea, independenţa ş.a.

Flexibilitatea gândirii se caracterizează prin uşurinţa ei de a trece de la o metodă de rezolvare a

problemei la alta, de la un procedeu la altul. Opusă flexibilităţii este rigiditatea – o gândire inertă.
Profunzimea gândirii constituie capacitatea ei de a pătrunde esenţa lucrurilor, fenomenelor,
întrebărilor, de a înţelege şi de a prevedea desfăşurarea ulterioară a evenimentelor etc. Calitatea
opusă profunzimii este superficialitatea gândirii – operarea ei cu lucruri secundare.
Spiritul critic al gândirii înseamnă capacitatea ei de a privi conştient lucrurile, de a le aprecia la
justa lor valoare, obiectiv. Şi, dimpotrivă, dacă omul nu este obiectiv, adecvat, neconştientizând
acest fapt, el are o gândire necritică.
Dacă în formularea, soluţionarea sau verificarea problemelor omul este capabil de a găsi multiple
căi, metode, procedee, tehnici etc., înseamnă că el are o gândire divergentă. În cazul în care el
poate găsi numai o singură posibilitate de a formula, rezolva sau verifica problema, el are o
gândire convergentă.
Vastitatea gândirii este capacitatea ei de a cuprinde multiple laturi ale întrebării abordate,
legăturile ei cu alte întrebări, domenii etc. Unilateralitatea este calitatea gândirii de a aborda
problemele îngust, numai dintr-un singur aspect, nebănuind altele.
Rapiditatea gândirii se caracterizează prin timpul cel mai scurt în care poate fi formulată,
rezolvată sau verificată o problemă. Opusă ei este lentabilitatea gândirii, când omul gândeşte
încet, tărăgănat.
Independenţa gândirii înseamnă desfăşurarea ei fără ajutorul cuiva, de sine stătător. În cazul în
care omul nu poate gândi independent, ci sub influenţa cuiva, el manifestă sugestibilitate şi este
dependent.
Calităţile pozitive ale gândirii se dezvoltă treptat prin instruire şi
educaţie, prin autoinstruire şi autoeducaţie, prin muncă asiduă şi perseverentă. Educatorul,
învăţătorul trebuie să cunoască aceste calităţi, să şi le formeze sieși şi discipolilor săi.

Imaginația
Imaginația: definiții și caracterizare
Analizați formele imaginației și determinați rolul lor în activitate umană
Analizați funcțiile și însușirile imaginației
Estimați contribuția procedeelor fundamentale ale imaginației la progresul socio-economic

Atenția
Atenția: definiții și caracterizare
Analizați formele atenției
Exemplificați diferite modalități de autoeducare pentru 5 însușiri ale atenției
Estimați impactul însușirilor atenției în activitatea profesională

Limbajul
Limbajul: definiții și caracterizare
Determinați și exemplificați funcțiile limbajului
Analizați formele și caracteristicile limbajului
Determinați importanța limbajului non-verbal în comunicare

!!!!!!!Motivația
Motivația: definiții și caracterizare
Analizați și exemplificați „Piramida trebuințelor” elaborată de A. Maslow.
Analizați formele motivației
Explicați relația dintre motivație și performanță prin prisma piramidei trebuințelor elaborată de
A. Maslow
Explicați și exemplificați importanța optimismului motivațional în obținerea performanței în
activitate

Procesele afective
Afectivitatea: definiții și caracterizare
Particularitățile afectivității
Clasificați și analizați procesele afective.
Elaborați 5-10 recomandări pentru propria igienă emoțională.
Estimați rolul proceselor afective în relațiile interpersonale și profesionale.
Acordați atenție durerii emoționale – recunoașteți-o când se întâmplă și lucrați să o tratați
înainte de a se simți cuprinzătoare. Corpul simte senzația de durere fizică și ne avertizează că
ceva este în neregulă și trebuie să o abordăm. Același lucru este valabil și pentru durerea
emoțională. Dacă o respingere, un eșec sau o stare proastă nu se îmbunătățește, înseamnă că ai
suferit o rană psihologică și trebuie să o tratezi.
Monitorizați și protejați stima de sine. Când simți că „te duci în jos”, ia-ți o clipă pentru a fi
simți compasiune față de tine. Stima de sine este ca un sistem imunitar emoțional care te
tamponează de durerea emoțională și îți întărește rezistența emoțională. O modalitate de a
„vindeca” stima de sine deteriorată este de a practica auto-compasiune.
Atunci când gândurile negative preiau controlul, întrerupeți-le cu distragere pozitivă.
Studiile arată că și două minute de distragere a atenției vor reduce nevoia de a ne concentra
asupra negativului nesănătos.
Găsiți înțeles în pierdere. Pierderea este o parte a vieții, dar ne poate ridica sau ne va împiedica
să mergem înainte dacă nu tratăm rănile emoționale pe care le creează. Cel mai important lucru
pe care îl puteți face pentru a vă ușura durerea și a vă recupera este să găsiți înțeles în pierderea
și să obțineți scopul din ea. Ar putea fi greu, dar gândiți-vă la ceea ce ați câștigat din pierdere.
Nu vă învinuiți excesiv. Vina poate fi utilă. În doze mici, vă avertizează să luați măsuri, dar
vinovăția excesivă este toxică, deoarece vă consumă energiile emoționale și intelectuale, vă
distrage de la alte sarcini și vă împiedică să vă bucurați de viață.

Voința
Voința: definiții și caracterizare
Caracterizați fazele actului voluntar complex, exemplificați
Exemplificați modalități de autoeducare pentru 5 calități ale voinței

Temperamentul și caracterul
Definiți și caracterizați temperamentul
Analizați mecanismele fiziologice ale temperamentului
Efectuați caracteristica psihologică a tipurilor temperamentale
Definiți și caracterizați caracterul
Analizați structura caracterului
Analizați comparativ rolul temperamentului și a caracterului în performanța profesională

Relații interpersonale
Caracteristici ale relațiilor interpersonale
Clasificarea relațiilor interpersonale.
Factorii care condiționează formarea şi manifestarea relaţiilor interpersonale
Dinamica relațiilor interpersonale
Locul şi rolul relațiilor interpersonale în structura personalității

Stres și burnout în mediul profesional

Stresul și sindromul burnout: definiții și caracterizare
Determinați asemănările și deosebirile (Analizați diferențele) dintre stres și burnout
Elaborați recomandări pentru managementul stresului professional

Bibliografie recomandată:
• Boncu Ș. și alții. Manual de psihologie socială aplicată. Timișoara: Editura Universității
de Vest, 2007.
• Chelcea S. Psihosociologia publicității. Iași: Polirom, 2012.
• Ciccotti S. 150 de experimente în psihologie pentru cunoașterea celuilalt. Iași: Polirom,
2007.
• Cosmovici A. Psihologia generală. Iași: Polirom, 2005.
• David D. Dezvoltare personală și socială. Iași: Polirom, 2014.
• David D. Psihologia poporului român. Iași: Polirom 2015.
• Ețco C. și alții. Psihologia generală. Chișinău, 2007.
• Fox Alan C. Supertehnici de comunicare. București: Curtea Veche, 2014.
• Fengler J. Burnout. Strategii pentru prevenirea epuizării profesionale. București: Editura
Trei, 2016.
• Golu M., Bazele psihologiei generale. București: Ed. Universitară, 2002.
• Golu V. Fundamentele psihologiei. București, 2007.
• Iluț P. Psihologie socială și sociopsihologie. Iași: Polirom, 2009.
• Jelescu P., Racu Ig., Bolboceanu Ag. Psihologia generală. Chişinău: Univers Pedagogic,
2007.
• Neculau A (coord). Dinamica grupurilor. Iași: Polirom, 2001.
• Potâng A. (coord). Psihologia generală. Suport de curs. Chișinău: CEP USM, 2013
• Radu I. Introducere în psihologia contemporană. Cluj: Sincron, 1991.
• Zlate M. Fundamentele psihologiei. Iași: Polirom, 2009.
• Zlate M. Tratat de psihologie organizațional managerială, Vol. II., Iași: Polirom, 2007.