Conf.Dr.Jean!

955SUPORT DE CURS

NOTIUNI DE PSIHOLOGIE, ETICA SI DEONTOLOGIE FARMACEUTICA

Obiectul de studiu al psihologiei

Etimologic, cuvntul psihologie provine din limba greac de la psych (suflet) i

logos(cunoatere, teorie, tiina).

Psihologia poate fi definita ca studiul tiinific al comportamentului si proceselor mentale.

Rdcinile psihologiei pot fi trasate in timp pana in secolele al IV-lea si al V-lea i.Hr. Filosofii
greci Socrate, Platon si Aristotel au pus ntrebri fundamentale despre minte, iar Hipocrat,
,,printele medicinei, a fcut multe observaii importante despre felul in care creierul
controleaz alte organe.

Procesele psihice definire, clasificare, descriere

Senzaii

Senzaiile sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele nsuiri ale obiectelor si
fenomenelor lumii externe, precum si strile interne ale organismului, in momentul aciunii
nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor.

Exista doua stadii ale unei senzaii:

1.stadiul presenzorial, stadiul de excitaie sau de reflex caracterizat printr-o reactie localizata,
dar integrata prin efectele ei in circuitul reglator;

2.stadiul senzaiei propriu-zise, ca reflectare a unor nsuiri ale obiectelor.

Calitatea senzaiilor

Este data de multitudinea elementelor care le compun. Este explicata de trei mecanisme:

-selectivitatea receptorilor - consta in specificitatea diferentiata a receptorilor in raport cu

diverse tipuri de stimuli.

-energia specifica a organelor de simt - fiecare organ de simt poseda o energie specific a
proprie lui, care este transmisa creierului, indiferent de maniera in care este stimulat.

-energia specifica centrala - la baza acesteia se afla diferentele chimice existente in transmisia
sinaptica.

Intensitatea senzatiilor

Este legata de intensitatea fizica a stimulilor care le promoveaza dar depinde si de alte
variabile care actioneaza corelat sau independent cu intensitatea stimulului. Aceste variabile
se impart in trei categorii:
-durata aplicarii;

-modul de aplicare;

-particularitatile mecanismelor anatomofiziologice ale senzatiilor.

Acestor factori li se adauga si conditiile concrete in care are loc receptia, gradul de
excitabilitate al sistemului nervos, existenta sau non-existenta unor dominante organice.

Durata senzatiilor

Se refera la intind erea in timp a senzatiei. Senzatia persista atata timp cat actioneaza si
stimulul, unele insa persista si dupa incetarea actiunii directe a stimulului (ex. senzatiile
gustative) ele purtand denumirea de imagini consecutive.

Tonul afectiv al senzatiilor

Est e proprietatea senzatiilor de a produce stari afective placute sau neplacute, de apropiere
sau de respingere a realitatii reflectate. Acest ton le individualizeaza, le distinge unele de
altele, le reliefeaza si evidentiaza relatiile subtile ce exista intre fenomenele psihice simple
(senzatiile) si complexe (procesele afective).

Criterii de clasificare a senzatiilor

In clasificarea senzatiilor s-au utilizat mai multe criterii:

1.Criteriul morfologic

Pana in secolul XIX s-au clasificat dupa organele de simt: auditive, vizuale, olfactive,
gustative si cutanate. Tot ce depasea aceasta clasificare era pus pe seama unui al 6-lea simt.

2.Criteriul functional

Conform acestui criteriu se delimiteaza mai intai functia senzoriala, apoi se incearca
identificarea organului receptor care o indeplineste.

3.Criteriul insusirilor detectate senzorial

a)Senzatii cutanate stimuli mecanici;

b)Senzatii vizule, auditive stimuli fizici;

c)Senzatii gustative, olfactive stimuli chimici;

d)Senzatii proprio si interoceptive stimuli fizilogici.

Importanta senzatiilor
Senzatiile informeaza despre variatiile care se produc in circumstantele mediului inconjurator,
cu condi tia ca aceste variatii sa fie importante si sa se produca in anumite limite.

Senzatiile asigura adaptarea organismului la variatiile mediului inconjurator.

Senzatiile orienteaza si controleaza benefic conduitele actuale ale individului.

Perceptia

Impreuna cu senzatiile, perceptiile asigura orientarea senzoriala nemijlocita a omului in

mediul inconjurator.

Perceptia este o forma superioara a cunoasterii senzoriale. Spre deosebire de senzatie, care re-
produce insusirile simple ale obiectelor si fenomenelor, perceptia asigura constiinta unitatii si
integritatii obiectului.

Analiza comparativa ce este perceptia si ce este senzatia

Comparativ cu senzatia, perceptia este:

-Interferentiala permite perso anelor sa completeze informatia care lipseste din senzatiile
brute.

-Categoriala ajuta indivizii sa plaseze in aceeasi categorie senzatii aparent diferite pe baza
unor trasaturi comune.

Perceptia ca activitate

Perceptia nu este un fenomen izolat ci trebuie considerata ca o faza a actiunii.

Piaget foloseste termenul de activitate perceptiva pentru orice punere in relatie a elementelor.
Perceptia nu este o simpla contemplare sau o copie mecanica a obiectului, ci este un produs
orientat si organizat care im plica nenumarate actiuni cu obiectele.

Perceptia ca deformare a obiectului

Cele mai cunoscute sunt iluziile vizuale datorate unor particularitati ale figurilor geometrice,
numite si iluzii optico-geometrice.

Exista trei categorii de iluzii:

-cercuri legate ce par a fi inegale;

-linii sau segmente de dreapta egale - ce par inegale;

-linii paralele - ce par a nu fi paralele;

Iluziile sunt cazuri particulare ale perceptiilor.

Perceptia spatiului
Prin perceptia spatiului se intelege reflectarea senzorial-intuitiva a insusirilor spatiale a
lucrurilor (marimea si forma), a relatiilor spatiale dintre ele, a miscarii lor.

Perceptia spatiului este o conditie necesara a orientarii eficiente a individului in lumea

inconjuratoare.

Perceptia timpului

Este conditionata de trei factori: fizici, biologici si psihologici.

Perceptia si estimarea duratei

Durata se refera la intervalul obiectiv care separa doi stimuli intre ei (durata poate fi scurta si
intermediara). Estimarea timpului este influentata si de ca racterul placut sau neplacut al unor
activitati si de varsta.

Orientarea temporala

Depaseste perceptia si estimarea timpului, dar se baeaza pe ele. Ea consta in a situa o faza a
schimbarii in raport cu un intreg ciclu de schimbari.

Perceptia miscarii

Miscarea constituie o schimbare a pozitiei in spatiu a unui obiect intr-un anumit timp.

Tipuri de miscare:

-reala;

-aparenta;

-autocinetica;

-consecutiva.

In realizarea miscarii rolul hotarator il are analizatorul vizual.

Rolul perceptiilor

Perceptiile ii creeaza omului certitudinea existentei lui printre celelalte obiecte (ex. daca este
tulburata perceptia spatiului, orientarea individului in mediul inconjurator devine aproape
imposibila).

Perceptiile sunt elemente componente ale operatiilor si actiunilor, ale activitatilor gandurilor
noastre. Nu exista forma de activitate umana, simpla sau complexa, care sa nu implice forme
ale perceptiei si abilitatii perceptive.

Invatarea presupune in mare masura interventia percepiei.

Reprezentarea
Reprezentarea are drept continut informational o caracteristica concreta a obiectului, insa mai
importanta.

Reprezentarile sunt rezultatul unor prelucrari si sistematizari, ale unor combinari si

recombinari senzoriale.

Clasificarea reprezentarilor

Din perspectiva psihologiei generale

a) dupa analizatorul predominant: vizuale, auditive, kinestezice, gustative;

b) dupa tipul de activitate in care sunt implicate: literare, artistice, sportive;

c) dupa gradul de generalizare: generale si individuale;

d) dupa procesul psihic: reprezentari ale memoriei si imaginatiei;

e) dupa prezenta/absenta intentiei si a efortului voluntar: voluntare si involuntare;

f) dupa specificul obiectului de invatamant: reprezentari geometrice, istorice, geografice, etc.

Nu exista reprezentari pure, indiferent de criteriul utilizat in clasificarea lor.

Proprietatile reprezentarilor:

1.Figurativitatea reda ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea mai mare
incarcatura informationala, devenind un fel de portret rezumativ al acestuia.

2.Operativitatea sunt implicate mecanisme de asociere si contrast, de motricitate si

ideomotricitate.

Alte proprietati:

-caracter integrat

-caracter simbolic si semnificant

-caracter constructiv

-caracter autonom si creativ

-caracter social

Concluzie

Reprezentarile joaca un rol important in cunoastere. Ele constituie un punct de plecare pentru
majoritatea proceselor psihice.

Servesc ca instrumente de adaptare la realitate.

Apar ca un rezultat, un bilant al cunoasterii, care pregatesc calea spre cunoasterea logica
rationala.

Gandirea

Cele mai semnificative caracteristici ale gandirii sunt:

Caracterul informational operational

Gandirea este un mecanism de prelucrare, interpretare si evaluare a informatiilor.

Caracterul mijlocit

Gandirea nu opereaza asupra realului, asupra obiectelor si fenomenelor, ci asupra

informatiilor furnizate de senzatii, perceptii si reprezentari. Ea este o prelucrare secundara a
informatiilor.

Caracterul mijlocitar

Gandirea este un mecanism psihic care mijloceste si influenteaza alte mecanisme psihice,
contribuind la accelerarea functionalitatii si la sporirea eficientei lor.

Caracterul generalizat si abstractizat

Gandirea opereaza cu insusirile generale, abstracte.

Caracterul actional

Baza genetica a gandirii trebuie cautata in actiune, gandirea izvoraste din actiune si se
finalizeaza in ea.

Caracterul finalist

Omul isi stabileste scopul nu in timpul desfasurarii activitatii, ci cu mult inainte de a trece la
executarea ei.

Caracterul multidirectional

Gandirea opereaza cu toate cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent si viitor.

Caracterul sistemic

Gandirea este cea mai inalta forma de prelucrare a informatiei si de exercitare a comenzii si
controlului.

Unitatile de baza ale gandirii

Gandirea contine mai multe componente:

-Imaginea ca reprezentare mintala a unui obiect specific, unitatea cea mai primitiva a
gandirii;

-Simbolul o unitate mai abstracta a gandirii, care reda obiectul, evenimentul;

-Conceptul - o eticheta pusa unei clase de obiecte, evenimente care au in comun cateva
atribute;

-Prototipul - ca exemplu ce ilustreaza cel mai bine un concept;

-Operatia serveste la formarea conceptelor sau la rezolvarea problemelor;

-Regula sau legea cea mai co mplexa unitate a gandirii, ce presupune stabilirea relatiei intre
doua sau mai multe concepte.

Memoria

Memoria este un mecanism ce se deruleaza in timp, parcurgand in dinamica sa o serie de

procese.

1.Encodarea

Encodarea reprezinta primul proces parcurs de mecanismele mnezice in dinamica lor.

Traducerea informatiei se realizeaza prin intermediul unui cod, de aceea natura encodarii va fi
dependenta de natura codului. Exista trei tipuri de coduri: vizuale, auditive si semantice, deci
trei tipuri de encoda re:

-Encodare vizuala care face apel la codul de imagine;

-Encodare auditiva care foloseste codul sunet;

-Encodare semantica ii este specific codul propozitiei.

2.Stocarea

Stocarea este procesul de retinere (pastrare, conservare) a informatiilor pana in momentul in

care este necesara punerea lor in disponibilitate.

Durata stocarii este extrem de variabila, uneori ea este foarte scurta, alteori medie, iar uneori
foarte mare. Durata variabila a stocarii a stat la baza distingerii diferitelor tipuri d e memorie:
de scurta durata (MSD) si de lunga durata (MLD) si memoria de durata medie, interpusa intre
primele doua.

3.Recuperarea

Recuperarea este procesul memoriei care consta in scoaterea la iveala a continuturilor

encodate si stocate in vederea utilizarii lor in funcie de necesitati.

Imaginatia
Imaginatia este capacitaea omului de a produce imagini. Ea inseamna fie simpla reproducere a
senzatiilor in lipsa obiectelor care le-au provocat, fie creatiile libere ale fanteziei umane.

Formele imaginatiei

In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar, imaginatia este:

-Voluntara caracterizata prin prezenta scopului si a efortului voluntar;

-Involuntara

Imaginatia voluntara este superioara imaginatiei involuntare prin focalizarea si conducerea

constienta, in schimb ea este mai saracacioasa datorita conformarii la modelele rationale.

Imaginatia involuntara beneficiaza de aporturile structurilor inconstientului, care dispun de un

grad mai mai mare de flexibilitate.

Dupa starea de activism a subiectului, exista:

-Forme pasive ale imaginatiei (visul din timpul somnului si reveria);

-Forme active ale imaginatiei (imaginatia reproductiva si imaginatia creatoare, visul de

perspectiva).

Dupa tipul de activitat e in care se incadreaza, exista: imaginatie artistica, literara, tehnico-
stiintifica, muzicala, etc.

Dupa tipul de reprezentari dominante: imaginatie plastic-vizuala, auditiv-motrica.

In toate aceste forme de imaginatie sunt utilizate o varietate de procedee care duc la rezultate
diferite cantitativ si calitativ.

Motivatia

Motivatia are in vedere aspectele care stau la baza actiunilor noastre: cum ajungem sa
actionam si ce factori ne influenteaza actiunile.

Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta motrica a

dezvoltarii psihice si umane. Ea sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facand-o
mai mult sau mai putin permeabila la ea.

Trebuintele:

-Sunt sursa primara a actiunii;

-Sunt structuri motivational e bazale si fundamentale ale personalitatii, fortele ei cele mai
puternice, reflectand echilibrul bio-psiho-social al omului, la solicitarile mediului exterior.

Trebuintele pot fi clasate in:

-Fiziologice (necesare mentinerii echilibrului intern);

-Psihologice (rezulta din relatiile subiectului cu situatiile).

In functie de continut si geneza, trebuintele pot fi:

-Primare (innascute) cu rol de asigurare a integritatii fizice a organismului;

-Secundare (formate in decursul vietii) cu rol in asigurarea in tegritatii psihice si sociale a

individului.

In categoria trebuintelor primare sunt incluse:

a)Trebuinte biologice sau organice (foame, sete, sexuale);

b)Trebuinte fiziologice sau functionale (de miscare, relaxare, descarcare).

In categoria trebuintelor secundare sunt incluse:

a)Trebuinte materiale (de locuinta, confort);

b)Trebuinte spirituale (de realizare a propriei personalitati);

c)Trebuinte sociale (de comunicare, cooperare, integrare).

Satisfacerea trebuintelor se soldeaza cu reducerea tensiunilor. Nesatisfacerea lor duce la

dilatarea sau exacerbarea lor, fie la stingerea lor prin saturatie. Nesatisfacerea lor pe o
perioada mai mare de timp poate periclita existenta fizica si psihica a individului.

Functiile motivatiei

1.Functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru psihologic sau

fiziologic. In aceasta faza, starea de necesitate persista, dar nu declanseaza actiunea. De
obicei, aceasta functie este specifica trebuintelor.

2. Functia de mobil sau factor declansator al actiunii.

3. Functia de autoreglare a conduitei, prin care se imprima conduitei un caracter activ si

selectiv.

Motivatia sustine activitatea organismului pentru un timp mai scurt sau mai indelungat.

Afectivitatea

P. P. Neveanu defi nea afectivitatea ca ,,fenomen de rezonanta a lumii in subiect, care se

produce in masura si pe masura dispozitivelor rezonante ale subiectului si este totodata
vibratia subiectului in lumea sa.

In cadrul proceselor afective nu conteaza obiectul, cat valoarea si semnificatia pe care acesta o
are pentru subiect.
Emotiile se declanseaza avand la baza informatii din mediul extern. Piaget arata ca inteligenta
si afectivitatea sunt inseparabile, afecti vitatea avand rolul de sursa energetica, de care
depinde functionarea inteligentei. Ea este tensiunea intregului organism, soldata cu efecte de
atractie sau respingere.

Relatia dintre afectivitate si motivatie a fost sustinuta de multi autori, care sustineau ca intre
cele doua procese exista o stransa interactiune.

Afectivitatea este prezenta incepand cu pulsatiile inconstientului si terminand cu realizarile

ultimative ale constiintei, de aceea este considerata componenta bazala, infrastructurala a
psihicului si nota lui definitorie.

Comunicare si limbaj

Limbajul reprezinta cel mai important instrument de comunicare. Orice societate umana
poseda un limbaj si orice persoana cu nivel intelectual normal achizitioneaza limba materna.
Cel mai frecvent limbajul este definit ca activitate psihica de comunicare intre oameni, prin
intermediul limbii.

Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale, gramaticale) ce dispun de o

organizare ierarhica potrivit unor reguli de ordonare. Limba este un sis tem inghegat de
cuvinte si reguli gramaticale. In raport cu individul ea este un dat obiectiv si nu depinde de
existenta in sine a individului ci de existenta activitatii umane.

Intre limba si limbaj exista cel putin 2 diferente importante:

1.In timp ce l imba e un fenomen social, limbajul este un fenomen individual, realizandu-se
atat in plan fiziologic, cat si in plan psihologic;

2.Daca limba este extraindividuala, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii.

Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai
multe persoane, doua sau mai multe grupuri.

Esentiale pentru actul comunicarii sunt:

1.Relatia dintre individ sau dintre grupuri;

2.Schimbul, transmiterea si receptarea semnificatiei;

3.Modificarea intentionata sau neintentionata a comportamentului celor angajati in

comunicare.

Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, faciliteaza manifestarea conduitelor afective.

Prin comunicare se transmit trebuinte, aspiratii, sunt initiate sau stopate activitatile.

Diferenta dintre comunicare si limbaj consta in sfera lor: comunicarea datorita faptului ca se
realizeaza atat prin mijloace verbale, cat si nonverbale, are o sfera mai larga decat limbajul,
care este o comunicare verbala realizata prin mijloace lingv istice. In ciuda acestui fapt, cele
doua fenomene sunt strans legate intre ele.
Formele comunicarii

Dupa numarul de persoane care participa la procesul comunicational exista:

Comunicare interpersonala (se desfasoara intre doua persoane, capata o nuanta per sonala
atunci cand partenerii se afla in relatii intime, reciprocitate sau o nuanta profesionala, cand
partenerii se cunosc mai putin);

Comunicare de grup care poate fi impartita in:

-Comunicare intragrup (desfasurata in interiorul grupului);

-Comunicare intergrup (intre grupuri).

Dupa prezenta sau absenta unor obiective, exista:

Comunicare incidentala (persoana furnizeaza informatii fara intentia de a o face);

Comunicare consumatorie (apare ca o consecinta a unor stari emotionale sau motivationale

ale unui individ fiind expresia directa a acestor stari);

Comunicare instrumentala (urmareste modificarea conduitei receptorului);

Comunicare comuniune (partenerii comunica cu bucurie reciproca, doar pentru a

,,sarbatori intalnirea lor).

In functie de instrumentele comunicarii exista:

Comunicare verbala;

Comunicare nonverbala.

Comunicarea nonverbala se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, dintre

acestea cele mai abordate fiind comunicarea prin corp, spatiu si imaginea.

Comunicarea prin corp este cea mai complexa deoarece corpul poate deveni un produs
voluntar mascat, travestit. Ea recurge la mijloace ca: mimica, aparenta fizica, gesturi.

Mimica are un rol important in comunicarea nonverbala. Privirea se distinge ca element

central al fetei care tradeaza stari de admiratie, iubire, ura.

Comunicarea prin spatiu exista patru tipuri de distante care regleaza comunicarea:

-distanta intima (corp la corp) mama - copil alaptat;

-distanta personala (45 - 75 cm);

-distanta sociala (125 - 210 cm);

-distanta publica (3 7 - 8 m).

Comunicarea prin imagini e mult mai eficienta deoarece afecteaza un numar mai mare de
persoane.

Atentia

Caracterizarea generala a atentiei

Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea. Atentia
este o functie prin care se modeleaza tonusul nervos, necesar pentru desfasurarea celorlalte
procese si structuri psihice. Prezenta ei asigura o buna receptie senzoriala si perceptiva a
stimulilor, o intelegere profunda a ideilor, o capacitate mnezica mai fidela. Lipsa atentiei duce
la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in raspunsuri si la confuzii in descifrarea se
nsurilor.

Definitia atentiei

Atentia este activitatea psihica ce consta in orientarea spre obiecte si fenomene inconjuratoare
si care asigura reflectarea lor deplina si precisa in creierul omului.

Insusirile atentiei:

Volumul atentiei

Reprezinta cantitatea de elemente asupra carora atentia se poate concentra simultan. Volumul
mediu al atentiei este de 5 -7 elemente. El poate fi influentat favorabil de urmatoarele conditii:

a)Organizarea in structuri cu sens a elementelor respective. Se constata ca un grup de litere,

daca este organizat intr-un cuvant cu sens, se receptioneaza in numar mai mare si mai bine;

b)Complexitatea elementelor de receptionat;

c)Interesul puternic al subiectului pentru ceea ce percepe determina cuprinderea, in campul

atentiei sale, a unui numar mai mare de elemente.

d)Antrenamentul special si experienta profesionala cresc volumul atentiei.

Stabilitatea atentiei

Se refera la peristenta in timp a posibilitatilor de a mentine atentia asupra unui obiect,

fenomen sau actiune. Aceasta insusire se dezvolta odata cu varsta.

Concentrarea atentiei

Presupune delimitarea intre un factor de excitatie intensa si zonele apropiate.

Distributivitatea atentiei
Este acea insusire care permite desfasurarea concomitenta a mai multor activitati, cu conditia
ca macar una dintre ele sa fie relativ automatizata.

Mobilitatea sau flexibiliatea atentiei

Consta in deplasarea sau orientarea ei de la un obiect la altul.

Vointa

In psihologie, vointa a fost derivata fie din gandire, fie din afectivitae.

In ,,Dictionarul de psihologie, vointa este definita ca aptitudine de actualizare si realizare a

intentiilor proprii.

In functie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai mult in plan intelectual
sau motor, dar include ambele verigi, in proportii diferite.

Specificul psihologic al vointei consta din efortul voluntar ce se mobilizeaza in atingerea

scopului si din dinamica acestui efort.

Metodele folosite in psihologie

Observatia

Observatia ca metoda de cercetare consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta,

sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca si a
contextului situational al comportamentului. Este una dintre cele mai vechi metode de
cercetare nu numai ale psihologiei, ci si ale altor stiinte.

Cercetatorul face apel la mai multe forme ale observatiei, care pot fi clasificate dupa mai
multe criterii, cum ar fi:

1.Orientarea actului observational: autoobservatia - orientata catre surprinderea

particularitatilor propriului comportament;

2.Prezenta sau absenta intentiei de a observa: ocazionala (intamplatoare, nu tine cont de nicio
regula); sistematica (face apel la un proiect care ii reduce campul);

3.Prezenta sau absenta observatorului: directa (bazata pe prezenta observatorului si pe

constientizarea acesteia de catre subiectii observati); indirecta sau mediata (observatorul este
amplasat in spatele unor geamuri cu vedere unilaterala sau beneficiaza de televiziune cu
circuit inchis); cu observator uitat, ignorat (observatorul este prezent, insa fiind atat de
cunoscut membrilor grupului, este pur si simplu ignorat); cu observator ascuns (foarte
asemanatoare celei indirecte, cu deosebirea ca observatorul, nebeneficiind de mijloace tehnice
specializate, se ,,ascunde in spatele unor draperii, al unor paravane etc.);

4.Implicarea sau non-implicarea observatorului: ,,pasiva (fara implicarea directa

a observatorului in activitate); participativa (observatorul devine membru al grupului si
participa nemijlocit la activitatea lui);
5.Durata observarii: continua (efectuata pe o perioada mai mare de timp); discontinua (pe
unitati de timp mai mici si la intervale diferite);

6.Obiectivele diferite: in tegrala (tinteste spre surprinderea tuturor sau a cat mai multe
manifestari de conduita); selectiva (se concentreaza doar asupra unei singure conduite).

Calitatea observatiei depinde de o serie de particularitati psihoindividuale ale

observatorului (capacitatea sa de a-si concentra atentia, de a sesiza esentialul).

Conditiile unei bune observatii sunt: stabilirea clara, precisa a scopului, a obiectivului urmarit;
selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate, a conditiilor si mijloacelor
necesare; elaborarea unui plan riguros de observatie; consemnarea imediata a celor observate,
deoarece consemnarea ulterioara ar putea fi afectata de uitare; efectuarea unui numar optim de
observatii; desfasurarea ei in conditii cat mai variate; discretia ei (persoana in cauza sa nu-si
dea seama ca este observata. Pentru a creste calitatea observatiei este necesar sa se apeleze la
o serie de repere de conrol reiesite din observatiile anterioare ale cercetatorului, din experienta
sa personala de viata sau din lucrarile de specialitate.

Principalele avantaje ale metodei observatiei sunt: permite surprinderea manifestarilor

comportamentale firesti, naturale ale individului, in conditiile obisnuite de viata si activitate;
furnizeaza mult material ce poate fi raport at la informatiile deja publicate; este deschisa
oricarui final, putand sugera multe piste pentru abordarile ulterioare; rezultatele ei sunt
accesibile si altor cercetatori; ofera informatii nu doar cu privire la ce, cand si unde se
intampla, ci si referi tor la implicatiile actiunilor si conduitelor; sugereaza explicatii posibile
cu privire la cauzalitatea actiunilor in situatii particulare; ofera acces la fenomene de obicei
ascunse sau care nu pot fi studiate experimental.

Dintre dezavantajele meto dei observatiei enumeram: observatorul trebuie sa astepte intrarea
in functiune a fenomenului studiat; informatiile cantitative oferite sunt putin numeroase;
practicarea ei se soldeaza cu o serie de efecte negative cum ar fi: suscitarea intrarii in functi
une a mecanismelor de aparare sociala a subiectilor observati; modificarea situatiei globale a
campului psihosocial determinata de prezenta observatorului; producerea unor schimbari ale
comportamentului celor observati, datorita personalitatii observatorului. Datele obtinute prin
metoda observartiei trebuie coroborate cu cele recoltate prin aplicarea si a altor medode.

Convorbirea

Convorbirea este o discutie angajata intre cercetator si subiectul investigat, care presupune:
relatia directa, de tipul ,,fata in fata, intre cercetator si subiect; schimbarea locului si
rolurilor partenerilor (cel care a intrebat poate sa si raspunda, cel care a raspuns poate sa si
intrebe); sinceritatea deplina a subiectului, evitarea raspunsurilor incomplete, de fatada, a celo
r care tind sa-l puna intr-o lumina favorabila, a deformarilor voluntare; existenta la subiect a
unei oarecare capacitati de introspectie si autoanaliza, evaluare si autodezvaluire; abilitatea
cercetatorului in a obtine angajarea deplina si autentica a su biectilor in convorbire; empatia
cercetatorului. Convorbirea este considerata metoda psihologica cea mai complicata si cea
mai greu de invatat. Este complicata din mai multe motive:

1.in cadrul ei influenta reciproca dintre cercetator si subiectul investigat este mai mare decat
in oricare alta metoda;
2.presupune recoltarea marturiilor subiectului, care pot fi incomplete sau chiar deformate
(involuntar dar si voluntar);

3.implica o selectie a relatarilor facute de subiect iar acestea s-ar putea sa fie la fel de
subiectiva ca si relatarea insasi.

Exista mai multe forma ale convorbirii, si anume:

-convorbirea standardizata, dirijata, structurata (bazata pe formularea acelorasi intrebari, in

aceeasi forma si ordine tuturor subiectilor, indiferent de particularitatile lor individuale);

-convorbirea semistandardizata sau semidirijata (cu adresarea unor intrebari suplimentare, cu

reformularea altora, cu schimarea succesiunii lor etc.);

-convorbirea libera, spontana, asociativa (in functie de particularitatile situatiei in care se

desfasoara, de cele psihoindividuale ale subiectului, chiar si de momentul cand are loc).

Pentru reusita convorbirii este necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la ea, sa-si
structureze (in linii mari sau chiar in amanunt) i ntrebarile; sa culeaga informatii despre
subiect; sa-i anticipeze raspunsurile, pentru a sti cum sa se comporte in eventualele situatii
neprevazute (blocarea subiectului, refuzul lui de a raspunde etc.)

Marele avantaj al convorbirii consta in faptul ca permite recoltarea unor informatii

numeroase, variate si pretioase intr-un timp relativ scurt si fara a necesita materiale si
instalatii speciale. Dezavantajul ei provine din posibila lipsa de receptivitat e a subiectului, din
subiectivitatea sa; de aceea se impune ca datele obtinute sa fie completate si verificate prin
alte metode.

Chestionarul

Un chestionar este un instrument de cercetare constand dintr-o serie de intrebari si a altor

solicitari in scopul de a aduna informatii de la persoane. Chestionarul a fost inventat de Sir
Francis Galton.

Chestionarele au avantaje fata de alte tipuri de studii. Nu au nevoie de mult efort din partea
celui ce chestioneaza ca ancheta verbala sau prin telefon, au adesea raspunsuri standardizate
care il face simplu pentru a aduna date.

Metoda biografica

Aceasta metoda vizeaza strangerea a cat mai multe informatii despre principalele evenimente
parcurse de individ in existenta sa, despre relatiile prezente intre ele ca si despre semnificatia
lor, in vederea cunoasterii ,,istoriei personale a fiecarui individ, atat de necesara in stabilirea
profilului personalitatii sale, cat si pentru explicar ea comportamentului actual al persoanei.
Biografia ofera o imagine unitara asupra omului, facilitand cunoasterea sa concreta si
contribuind la descifrarea specificului individual al persoanei.

Marile avantaje ale metodei biografice sunt reprezentate de na turalitatea si autenticitatea

datelor furnizate. In acelasi timp, dat fiind faptul ca ea nu este o metoda de reproducere in
laborator a vietii unui individ, ci doar de reconstituire a acesteia pornind de la diverse surse
(relatarile verbale ale subiectulu i, documentele personale etc.) nu este exclus ca aceasta
reconstituire sa fie uneori incompleta sau chiar voit deformata.

Experimentul

Cea mai puternica metoda stiintifica este experimentul. Experimentele ne pun la dispozitie cea
mai importanta testare despre cauze si efecte. Cercetatorul controleaza cu grija conditiile - de
multe ori intr-un laborator si face masuratori pentru a descoperi relatiile cauzale dintre
variabile. O variabila este un atribut care poate lua diferite valori.

Variabila independenta este controlata in totalitate de experimentator, care o creeaza si ii

controleaza variatia. Intr-un experiment, variabila independenta reprezinta ,,cauza formulata
de ipoteza. ,,Efectele formulate de ipoteza reprezinta variabila dependenta, deoarece
aceasta prin ipoteza depinde de valoarea variabilei independente.

Testele

Testul este un gen de instrument standardizat. Testul psihologic este o proba relativ scurta,
care permite cercetatorului colectarea unor informatii obiective despre subiect, pe ba za carora
sa se poata diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor masurate si sa se poata formula un
pronostic asupra evolutiei lui ulterioare. Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sa
indeplineasca anumite conditii:

-validitate sa masoare exact ceea ce isi propune;

-fidelitate sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua aplicare;

-standardizare sa creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii supusi testarii, fara a-i favoriza
pe unii si defavoriza pe altii;

-etalonarea stabilirea unui etalon, a unei unitati de masura a rezultatelor obtinute, pentru a se
cunoaste valoarea lor.

ROLUL PSIHOLOGIEI IN PRACTICA FARMACEUTICA

Practica farmaceutica creeaza anumite relatii, anumite legaturi intre farmacis t si pacient.
Pacientul asteapta de la farmacist o atitudine profesionista, atitudine care poate avea un
anumit impact (pozitiv sau negativ) asupra compliantei la tratament a acestuia. Este de dorit
ca farmacistul sa vada dincolo de cuvintele pacientului care asteapta indicatii precise, clare,
referitor la tratamentul care ii este prescris de catre medic.

Dincolo de aceste aspecte, sa nu uitam ca poate fi o persoana cu nelinisti si temeri legate in

special de boala sa, de gravitatea acesteia, de evolutia in timp a acesteia si nu in ultimul rand
de eficacitatea tratamentului pe care il va urma. Simptomele unei boli sunt traite diferit de la
pacient la pacient, iar boala capata o semnificatie intrinseca raportata la structura personalitatii
pacientului.

Anteri or declansarii bolii persoana traieste intr-un relativ echilibru psihodinamic, iar
experientele/conflictele prin care trece in viata determina structurarea unor mecanisme de
adaptare eficiente (se deprind anumite conduite, sunt stopate unele anxietati, temeri, etc.).
Persoana dobandeste un anumit statut, un anumit rol in familie, in societate, ajutat fiind, de
structura adaptativa dobandita treptat. Pentru unele persoane este posibil ca boala sa rupa
echilibrul adaptativ si sa aduca in prim plan anumite elemente ale unor conflicte latente, astfel
ca mecanismele de coping eficiente pana in acel moment nu mai sunt functionale si adaptative
pentru pacient.

NOTIUNI DE PSIHOLOGIE MEDICALA IN ACTIVITATEA DESFASURATA IN

UNITATILE FARMACEUTICE

Notiunea de ,,boala- descrierea diferitelor teorii care o definesc

Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc
individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste star ea de sanatate ca fiind ,,o stare
completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta
durerii. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult
decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia
complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.
Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre
distres si/sau dizabilitate.

Boala are mai multe componente:

1.Manifestari.

Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic

(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).

Tabloul clinic, numit '3fi simptomatologia pacientului, contine semne si simptome. Semnele
(din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de
clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturil or proprii),
independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari
in comportament).Simptomele (din gr.symptoma ceea ce se produce, apare, derivat de
la syn impreun - si piptein cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand
in sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi
cunoscute de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu
starea de frica). Unele semne si simptome au tendinta s apara impreuna, constituind
sindroame (din gr. syn impreuna - si dromos cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile
negative legate de propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna,
constituind un sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca
mecanismele etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem
vorbi despre boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a
schimba cauzel e si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice.

2.Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).

Doua criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura lor, ei
se clasifica in agen ti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa fie
fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi,
virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (d e exemplu
stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi
considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt
insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparat ului genetic al strmosilor nostri, fie
asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii
etiologici se impart in:

a)Factori declansatori

b)Factori determinanti

c)Factori favorizanti

d)Factori predispozanti sau de risc

e)Factori de mentinere

a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct simptomatologia. Ei
sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si suficienti. Unul dintre
factorii declansatori cei mai i mportanti in psihopatologie se refera la discrepanta cognitiva
dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si evenimentele propriu-
zise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat problemele psihologice sunt
mai severe.

b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori produc in mod direct

simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi bacilul Koch
pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati de un tablou clinic
(de exemplu, stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari depresive sau anxioase). In
psihopatologie, pan acum au fost clar identificati putini factori determinanti, mai ales de
natura psihosociala.

c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in reactiile

chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar prezenta acestora
eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti e ficientizeaza actiunea factorilor
declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.

d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin pacientului, au
fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu factorii
declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic.

e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat de

factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul
clinic, dar si de alti factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic. Toti acesti fac tori
etiologici descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu
inseamna ca de fiecare data cand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie prezenti factori
din fiecare categorie mentionat (de exemplu, in anumite situatii, factorii favorizanti pot sa nu
fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea dificil sa se identifice factorii determinanti).
Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea, reducerea tabloului
clinic s e numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza manifestarilor bolilor.

Latura psiho-terapeutica a medicamentului efectele psihologice ale medicatiei

Termenul de psihologie a medicamentului este un termen recent introdus in specialitate. El se

refera la aspectele psihologice care apar in momentul in care subiectul se afla in relatie cu
medicamentul. Sub aspect psihologic distingem urmatoarele etape in cadrul acestei relatii:

1.Momentul prescrierii medicamentului. In aceasta etapa, factorul psihologic prin cipal se

refera la efectul placebo.

2.Momentul actiunii farmacologice a medicamentului. In afara efectului benefic pe plan

somatic si psihologic, medicamentele exercita si o serie de efecte adverse (ex. reactii alergice,
anxietate, ameteli etc.). Aceste ef ecte adverse devin stimuli cu valoare psihologica incarcata
care pot interfera ulterior - ca urmare a prelucrarii lor cognitive - cu buna derulare
a tratamentului deschis.

3.Momentul bilantului. Aici analiza psihologica se refera la analiza costuri - beneficii a

tratamentului medicamentos si la decizia continuarii sau renuntarii la tratamentul tinta. In
cazul in care tratamentul a fost reusit, analiza psihologica se refera si la dezvoltarea increderii
pentru eventuale readministrari. Din punct de ved ere psihologic, un caz particular este
dependenta de medicamente. Aceasta dependenta poate implica atat o dependenta fizica cat si
una psihica.

Efectul ,,placebo

Placebo este un termen utilizat in cercetare pentru a desemna o substanta inactiva sau o pr
ocedura utilizata ca element de control in experimente. Efectul placebo este imbunatatirea
masurabila, observabila sau care se resimte asupra sanatatii, care nu se atribuie unui tratament
real in desfasurare.

Prin extensie, placebo este orice procedura terapeutica sau o componenta a acesteia despre
care nu a fost demonstrat ca administrarea sa ar produce o activitate fiziologica sau
psihologica specifica, menita sa imbunatateasca starea de sanatate a pacientului in cazul
afectiunii tratate.

Placebo poate fi:

-placebo inert, cand se refera la o substanta inactiva farmacologic, cu un continut neutru;

-placebo activ, cand se utilizeaza o pastila cu efecte farmacologice, dar care care nu este
considerata de medic ca avand un efect specific in cazul respectivei afectiuni.

Placebo poate fi considerat si un tratament sau procedura terapeutica (inclusiv chirurgicala)

care la momentul administrarii era considerat eficace pentru respectiva situatie medicala, desi
ulterior studiile au aratat lipsa sa de eficienta.

Cuvantul placebo reprezinta forma, la viitor, a verbului latin placeo/placere si poate fi

tradus prin: voi placea, sau voi fi placut (agreabil).
-placebo reactiv este persoana care raporteaza un efect placebo.

Caracterele generale ale efectului placebo:

substan'3fa administrata este inerta farmacodinamic;

efectul este simptomatic;

durata efectului este, de regula, scurta;

instalarea efectului este mai rapida decat a unei substante farmacodinamice active;

actiune nespecifica.

Efectul placebo poate fi de doua feluri:

1.activ - cand apar simptome adverse ce apar si in cazul medicatiei;

2.inactiv - cand nu apar aceste simptome adverse.

Riscurile automedicatiei

Automedicatia se refera la consumul de medicame nte fara prescriptie medicala. Este un

fenomen foarte raspandit in multe tari. La noi, statisticile din industria farmaceutica arata ca
73% dintre romani isi administreza singuri tratamente. Problema este ca automedicatia
implica riscuri.

Obiectul automedicatiei il fac acele produse farmaceutice care se elibereaza fara reteta
medicala. Cele mai vandute sunt cele pentru raceala si gripa, analgezicele, vitaminele
si mineralele, hepato-tonicele, cele pentru circulatia periferica, pentru probleme
cutanate, afectiuni digestive, hemoroizi.

Exista o serie de factori care favorizeaza automedicatia, printre care se numara: accesul facil
la numeroase informatii medicale, in special pe calea internetului, frica de medic, evitarea
cheltuielilor legate de consultatii, ipohondria, vanzarea tot mai permisiva de medicamente fara
reteta etc.

Din pacate, administrarea de medicamente fara prescriptie medicala, implica riscuri. Iata care
sunt cele mai des intalnite:

Abuzul de medicamente. Deseori automedicatia inseamna abuz de medicamente. Cea mai

cunoscuta situatie este cea a antibioticelor. Desi la noi in tara, este interzisa prin lege vanzarea
lor fara reteta, romanii profita de faptul ca farmaciile le pot vinde in doze de urgenta.

Antibioticele se iau de multe ori fara discernamant, chiar in cazul infectiilor virale, cand nu au
efect. Rezultatele sunt distrugerea flo rei intestinale, slabirea imunitatii, cresterea rezistentei
bacteriilor la antibiotice, ceea ce inseamna ca in situatia in care sunt cu adevarat necesare,
aceste medicamente nu mai fac fata infectiilor.
Intarzierea stabilirii unui diagnostic exact. Automed icatia poate amana punerea unui
diagnostic, cu efect nefavorabil pentru sanatate. De exemplu, tratarea problemelor digestive
fara consult medical, poate amana diagnosticarea unui ulcer stomacal, sau al unui sindrom de
colon iritabil.

Riscul intolerantei sau al interactiunii dintre medicamente. In lipsa unor cunostinte medicale
amanuntite, se pot ignora efectele adverse ale unor medicamente sau ale unor posibile
combinatii de medicame nte. Consecintele pot fi uneori atat de grave incat necesita spitalizare,
mai ales la o varsta inaintata.

Posibile intoxicatii. Serviciile de urgente medicale se confrunta cu situatii in care pacientii,

din ignoranta, pierd din vedere numarul pastilelor administrate si apar intoxicatiile. Cele mai
frecvente sunt cele cu medicamente impotriva durerii si cu antiinflamatoare.

Agravarea starii de sanatate. Automedicatia implica riscul de a se administra

un tratament nepotrivit, in lipsa unui consult medical. Astfel, tratarea cu sirop de tuse a unei
infectii pulmonare, poate duce rapid la agravarea bolii, deoarece este tratat doar un simptom si
nu boala in sine.

Copiii si abuzul de medicamente. Sunt destule mame care se considera foarte pricepute si
administreaza copiilor tratamente fara prescriptie medicala. In cazul copiilor, numai anumite
medicamente sunt interzise (cazul aspirinei), dar trebuie prudenta si in folosirea ceaiurilor si a
unor suplimente alimentare, fara acordul medicului. In Franta, exista medici pediatri care
considera ca administrarea excesiva si nejustificata de medicamente la copii, poate fi
considerata o forma de violenta asupra lor.

Datorit a intereselor economice, se constata in Europa ca regulamentele de vanzare a

medicamentelor fara reteta devin mai permisive. Chiar si in tari mai riguroase in aceasta
privinta cum este Franta, lucrurile devin greu de controlat datorita pietei online a med
icamentelor (se pot cumpara produse farmaceutice din alte tari).Cele mai achizitionate in acest
mod sunt pastilele pentru potenta gen Viagra, calmantele, somniferele, pastilele pentru slabit,
antidepresivele.

Toata aceasta situatie ne arata ca automedicatia ramane o problema ce poate fi gestionata prin
responsabilitatea fiecaruia. Medicul nu are aici niciun rol, deoarece nu se apeleaza la el, iar
producatorii de medicamente se protejeaza, notand pe prospect (cu litere mici): ,,a nu se
utiliza indelungat fara avizul medicului sau ,,a se citi prospectul inainte de utilizare.

Ipohondria

Ipohondria, in termeni medicali hipocondria, reprezinta preocuparea excesiva sau teama de a

suferi de o boala grava. De cele mai multe ori starea de anxitate persista chiar si dupa un
consult medical dupa care bolnavul este asigurat ca temerile legate de simptomele sale nu au o
baza medicala solida, sau daca exista o boala la baza simptomelor, temerile sale sunt mult
exagerate. Majoritatea celor ce sufera de aceasta boala tind sa isi focalizeze teama asupra unui
anumit simptom, cum ar fi problemele gastro-intestinale, palpitatiile sau oboseala musculara.

De cele mai multe ori ipohondria este definita ca teama ca mici simptome sa reprezinte un
indicator al unei boli grave, constanta autoanaliza '3fi autodiagnosticare, precum si o
excesiva preocupare fata de propriul organism. Multe persoane suferind de acesta boala
exprima neincredere in diagnosticul medicilor precum si faptul ca asigurrile medicilor fata
de absenta unei boli serioase sunt neconvingatoare sau de scurta durata. Multi ipohondri
necesita constante reasigurari, fie de la doctori, fie de la familie sau prieteni, boala putand
deveni un adevarat calvar atat pentru bolnav cat si pentru familia si prietenii acestuia.

Efectul reactiilor adverse produse de medicamente

Medicamentul este o substanta sau un preparat utilizat pentru diagnosticarea, pre venirea,
ameliorarea sau vindecarea unei suferinte. Medicamentele sunt prescrise pentru efectele lor
benefice asupra unor afectiuni, insa nu trebuie ignorate reactiile secundare sau adverse care
pot aparea in urma administrarii lor.

Conform definitiei data de Organizatia Mondiala de Sanatate (O.M.S), reactiile adverse sunt
reactii nedorite, daunatoare, care apar la dozele eficace terapeutice. Nu sunt considerate reactii
adverse, supradozarile neterapeutice (exemplu: tentativa de suicid) si nici lipsa de ef icienta.

La aparitia efectelor adverse ale medicamentelor, contribuie numerosi factori si anume:

-utilizarea unui numar mare de medicamente asociate (polimedicatia) care determina aparitia
de interactiuni medicamentoase ce pot anula sau intensifica efectul terapeutic;

-utilizarea de doze eficace mari;

-durata mare a tratamentului;

-anumite stari fiziologice particulare cum sunt sarcina sau varsta inaintata;

-anumite stari patologice si anume insuficienta renala sau insuficienta hepatica;

-malnutritia, consumul de alcool, consumul de tutun, etc.

-Efectele adverse ale medicamentelor sunt, de obicei:

1.usoare: nu presupun utilizarea unui antidot sau a unui tratament special si nici nu

prelungesc spitalizarea;

2. moderate: presupun o modificare sau un tratament special si pot sa prelungeasca

spitalizarea;3. grave: presupun oprirea medicamentului si instaurarea unui tratament specific
al reactiei;4. letale: produc direct sauindirect decesul pacientului.

Incidenta si severitatea reactiilor adverse ale medicamentelor sunt influentate atat de factori
care tin de medicament (tipul, calea de administrare, durata tratamentului, dozele
administrate), cat si de factori care tin de pacient (varsta, sexul, factori genetici etc.).
De exemplu, la varstnici, frecven ta aparitiei efectelor adverse si gradul de severitate sunt
mari datorita faptului ca la aceasta categorie de pacienti exista polipatologie si in consecinta
polimedicatie, iar particularitatile farmacologice si farmacodinamice specifice varstei sunt
adesea ignorate de medic.
Exista reactii adverse grave si frecvente (de exemplu cele date de
medicamentele anticanceroase); reactii adverse grave, dar foarte rare (spre exemplu,
cloramfenicolul care poate produce aplazie medulara, o reactie adversa cu mortalitate de
aproximativ 80%, dar cu o frecventa de 2-4 cazuri la 100.000 de bolnavi tratati).

Dependenta de medicamente

Anual, sute de mii de persoane sunt spitalizate in urma consumului excesiv de medicamente.
La fel ca si alcoolul, tutunul sau drogurile, medicamentele psihotrope
(antidepresivele, somniferele) actioneaza asupra creierului si duc la modificarea
comportamentului persoanelor care le consuma.

Deoarece problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi
schimbe medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la o
toleranta crescuta a corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt nevoia sa
isi mareasca dozele din ce in ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament pentru a-s i
indeparta problema, risca sa ajunga la stadiul de supradoza.

Simptomele dependentei

Incapacitatea de a rezista fara medicamente - persoana respectiva simte ca nu mai poate sa

adoarma fara sedative, nu face fata stresului de peste zi fara o pastila ,,minune, nu mai are
incredere in capacitatile propriului organism si nu-l poate controla.

Anxietate (in cazul absentei pastilelor): daca nu si-a luat pastila ca de obicei, persoana
dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie sa
isi faca rost cat mai repede de medicament.

Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta medicamentelor cat

si timpul consumului.

Medi camentele adresate sanatatii psihice au efecte terapeutice reale insa riscul ca o
administrare simpla si terapeutica sa se transforme intr-una nociva, toxica, este foarte mare.
Asa ca, specialistii recomanda sa nu se consume medicamente decat sub supraveg herea unui
doctor.

NORME DE ETICA SI DEONTOLOGIE FARMACEUTICA

Etica si deontologie farmaceutica

Comportamentul i relatiile interumane in societate sunt ghidate de anumite reguli sau norme.
Pentru incalcarea acestor norme omul raspunde juridic. In afara de drepturi si obligaiuni
juridice exista si cele morale, care nu sunt reglate de lege. Etica este o stiinta care se ocupa de
studiul principiilor morale. Etica medicala este o reflectare a umanismului in procesul de
activitate a lucratorilor medicali. Etica medicala cuprinde o totalitate de principii de reglare a
normelor de comportare referitor la lucratorii medic ali, conditionate de activitatea lor
specifica si de situatia lor in cadrul societatii. Normele, principiile de etica medicala
contribuie la orientarea corecta a lucratorilor medicali in activitatea lor profesionala.
Deontologia face parte din etica medica la, fiind o stiinta despre traditiile din cadrul medicinii
si ocrotirii sanatatii practice. Pentru realizarea cat mai deplina a principiilor de deontologie si
etica medicala sunt necesare urmatoarele conditii: simtul tactului, vocatia pentru profesiunea
aleasa si perfectionarea continua a cunostintelor.

Un asistent medical va obtine succese in activitatea sa, isi va castiga autoritatea daca va avea
simtul respectului fata de pacient si isi va indeplini obligatiunile sale. Disciplinarea,
executarea exacta a prescriptiilor medicului, sporirea constanta a nivelului profesional si de
cultura sunt calitati indispensabile pe care trebuie sa le manifeste asistentii medicali. Fiind
binevoitori, calmi, retinuti, ei vor acorda fiecarui pacient o atentie personalizata.

In relatiile sale cu pacientul, asistentii medicali vor evita orice familiaritati. Pacientul va fi
incurajat, i se va crea o atmosfera agreabil,in acelasi timp asistentul medical ramanand
tacticos si retinut. Pacientii care vor necesita ingrijire deosebita, fiind incapabili s-o faca
singuri, asistentul medical le va acorda o atentie sporita, incercand sa le usureze suferintele.

Asistentii medicali trebuie sa posede urmatoarele calitati: demnitate, simpatie, acuratete,

disciplina, colegialitate, abilitate, competenta, daruire, responsabilitate, perseverenta, spirit de
observatie, spirit de initiativa si atitudine corecta fata de bolnavi.

Normele morale in relatiile cu personalul sanitar si pacienti

Art.Regulile de buna practica farmaceutica impun urmatoarele:

a) activitatea farmaceutica trebuie sa fie focalizata pe eliberarea medicamentelor si a altor

produse pentru sanatate, care sa aiba calitatea garantata, insotit de o informare si consiliere
adecvate pentru pacient;

b) principala preocupare a farmacistului trebuie sa fie asigurarea starii de sanatate a

pacientilor, precum si a populatiei, in general;

c) farmacistul trebuie sa incurajeze o prescriere rationala si sa promoveze utilizarea

corespunztoare a medicamentelor, inclusiv in scopul evitarii automedicatiei;

d) fiecare serviciu furnizat de unitatea farmaceutica trebuie sa aiba un scop pertinent pentru
bolnav, sa fie clar definit, facut cunoscut in mod eficace parilor implicate i acceptat de catre
acestea;

e) farmacistii practicieni au obligatia profesionala si morala de a se asigura ca serviciile pe

care le furnizeaza fiecrui pacient sunt de calitate adecvata. Respectarea Regulilor de buna
practica farmaceutica reprezinta un mijloc de a indeplini aceasta obligatie.Art.3 Pentru
indeplinirea acestor cerinte:

a) este necesara meninerea unei relatii permanente cu ceilalti profesionisti din sanatate,
in special cu medicii. Aceasta relatie trebuie sa fie considerata ca un parteneriat terapeutic ce
implica o incredere mutuala in orice are legatura cu tratamentul medicamentos;

b) intre farmacisti trebuie sa existe relatii de colegialitate si nu de concurenta, fiecare trebuind

sa incerce prin orice mijloace etice sa imbunatateasca serviciul farmaceutic;
c) farmacistul trebuie sa isi exercite profesia respectand principiile de deontologie
profesionala, predominant fata de aspectul comercial;

d) in farmaciile in care lucreaza un grup de farmacisti, farmacistul-sef trebuie sa-si asume o

parte din sarcinile privind definirea, evaluarea si imbunatatirea calitatii serviciului
farmaceutic.

Codul deontologic al personalului din farmacii

CAPITOLUL IPrincipii generale

Art. 1. - (1) Codul deontologic al farmacistului cuprinde un ansamblu de principii i reguli ce

reprezint valorile fundamentale n baza crora se exercit profesia de farmacist pe teritoriul
Romniei. (2) Prezentul cod exprim adeziunea farmacitilor romni la Carta Universal a
Drepturilor Omului i la Carta Farmaciei Europene. Art. 2. - Codul deontologic al
farmacistului are drept principal scop: a) ocrotirea drepturilor pacienilor; b) respectarea
obligaiilor profesionale de ctre farmaciti; c) aprarea demnitii i a prestigiului profesiunii
de farmacist. Art. 3. - (1) n exercitarea profesiei sale farmacistul furnizeaz servicii de
sntate specializate pacientului i publicului n general, fr nici un fel de discriminare. (2)
Relaiile dintre farmacist i beneficiarii serviciilor acordate trebuie s aib la
baz ncrederea n competena i experiena profesional a farmacistului. (3)
Aceast ncredere oblig farmacistul ca de-a lungul ntregii sale cariere s asigure i
s menin la cel mai nalt nivel performanele i conduita sa profesional i personal, s-i
actualizeze cunotinele profesionale permanent n sfera activitii sale. Art. 4. - Principiile
fundamentale n baza crora se exercit profesia de farmacist sunt urmtoarele: a) exercitarea
profesiei se face exclusiv n respect fa de viaa i de persoana uman; b) n orice situaie
primeaz interesul pacientului i sntatea public; c) respectarea n orice situaie a
drepturilor pacientului; d) colaborarea, ori de cte ori este cazul, cu toi factorii implicai n
asigurarea strii de sntate a pacientului; e) adoptarea unui rol activ fa de informarea i
educaia sanitar a publicului, precum i fa de combaterea toxicomaniei, polipragmaziei,
dopajului, automedicaiei i a altor flageluri; f) acordarea serviciilor farmaceutice se face la
cele mai nalte standarde de calitate posibile, pe baza unui nivel nalt de
competen tiinific, aptitudini practice i performane profesionale, n concordan cu
progresele tiinelor i practicii farmaceutice; g) n exercitarea profesiei farmacitii trebuie
s dovedeasc loialitate i solidaritate unii fa de alii n orice mprejurare, s-i acorde
colegial ajutor i asisten pentru realizarea ndatoririlor profesionale; h) farmacitii trebuie
s se comporte cu cinste i demnitat e profesional i s nu prejudicieze n nici un fel profesia
de farmacist sau s submineze ncrederea public n aceasta. Art. 5. - n situaiile n care n
rezolvarea unei probleme alegerea soluiei nu este prevzut n normele legale, farmacistul
trebuie s ia o decizie concordant cu etica profesiei i s-i asume responsabilitatea. Art. 6. -
Pentru respectarea principiilor de mai sus farmacistul este obligat s-i pstreze libertatea i
independena profesional conform jurmntului profesiei. Art. 7. - Colegiul Farmacitilor
din Romnia garanteaz meninerea standardelor profesionale la cel mai nalt nivel posibil, n
scopul ocrotirii sntii publice, prin supravegherea respectrii de ctre farmaciti
a ndatoririlor profesionale i a eticii profesionale, precum i prin aprarea independenei,
onoarei i demnitii profesionale.

CAPITOLUL IIStandarde deontologice

SECIUNEA 1Responsabilitatea personal i independena farmacitilorFarmacistul furnizor
de servicii Art. 8. - (1) Indiferent de sfera de activitate, farmacistul trebuie s aib n centrul
ateniei sale binele pacientului i al publicului n general. (2) Farmacistul este rspunztor
pentru toate deciziile sale profesionale, indiferent de responsabilitile asumate n exercitarea
profesiei sale. Art. 9. - n vederea ndeplinirii dispoziiilor art. 8, farmacistul, n timpul
exercitrii actului profesional, este obligat s respecte urmtoarele reguli: a) s-i exercite
profesia n conformitate cu procedurile standard de operare scrise, prevzute de regulile de
bun practic din domeniul su de activitate; b) s-i ndeplineasc ndatoririle profesionale cu
competen, n termenele stabilite; c) s profeseze doar n acele posturi n care i se permite
s-i respecte ndatoririle eseniale ca farmacist, libertatea de decizie i
independen profesional; d) s accepte acele posturi pentru care are competena i
disponibilitatea necesare pentru a ndeplini cu succes ndatoririle profesionale. n acest sens
trebuie s se informeze asupra specificului activitii, accesului la mijloacele necesare pentru
exercitarea profesiunii la standardele necesare; e) s-i ndeplineasc personal atribuiile i, la
nevoie, s delege o persoan competent autorizat pentru ndeplinirea anumitor activiti
profesionale, asumndu-i rspunderea; f) s informeze imediat o persoan responsabil n
cazul n care nu i poate ndeplini ndatoririle profesionale, pentru a se putea lua la timp
msuri de remediere; g) s raporteze medicului prescriptor sau autoritilor competente orice
efect nedorit sau advers al medicamentelor, n scopul optimizrii tratamentelor; h) s se
abin s critice sau s condamne convingerile personale ori religioase ale pacientului care
apeleaz la serviciile sale; i) s acorde servicii n mod egal pentru toi pacienii,
fr discriminare, n ordinea solicitrii acestora, cu excepia situaiilor de urgen; j) s se
asigure c serviciile sale au fost percepute i nelese corect de pacient, ncurajndu-l
s participe activ la reuita tratamentului; k) s nu refuze nejustificat acordarea serviciilor
care i intr n atribuii, conform legii. Art. 10. - Farmacistul poate refuza acordarea unor
servicii ctre pacient atunci cnd refuzul este justificat de interesul sntii
pacientului. Farmacistul-ef Art. 11. - nainte de a-i asuma o funcie de conducere,
farmacistul trebuie s se autoevalueze i s se asigure c este capabil s ndeplineasc toate
responsabilitile acestei funcii. Art. 12. - n exercitarea funciei farmacistul-ef are
urmtoarele obligaii: a) trebuie s se informeze asupra tuturor aspectelor i cerinelor legate
de funcia pe care o ndeplinete; b) trebuie s se asigure c toi membrii personalului aflat n
subordinea sa sunt informai asupra atribuiilor profesionale pe care trebuie
s le ndeplineasc; c) trebuie s transmit instruciunile clar pentru a mpiedica orice risc de
eroare; n msura posibilitilor, el va transmite n scris proceduri standard de operare; d) se
asigur c membrii personalului aflat n subordinea sa i ndeplinesc atribuiile n
conformitate cu prevederile legale, dar i cu competena i aptitudinile personale; e) trebuie
s respecte independena profesional a farmacitilor din subordine; f) se
asigur c echipamentele, localul i utilitile de la locul de munc sunt meninute la
standardele acceptate pentru desf urarea n bune condiii a activitilor profesionale; g) se
asigur c toate activitile profesionale desfurate sub controlul su, precum i cele
exercitate de el personal sunt supuse asigurrii de r spundere profesional; h) se
asigur c toate msurile privind pstrarea confidenialitii sunt efective; i) are datoria
s notifice colegiului pe raza cruia i desfoar activit atea orice schimbare de interes
profesional privind membrii personalului din subordinea sa ori funcia sa; j) trebuie
s accepte, n msura posibilitilor, elevi i studeni, pentru ndeplinirea stagiului de
practic n unitatea pe care o conduce.

SECIUNEA a 2-aCompetena profesional

Art. 13. - Farmacistul trebuie s-i asigure i s-i menin la un nalt nivel pregtirea
profesional, prin actualizarea permanent a cunotinelor n aria sa profesional, n
scopul ndeplinirii atribuiilor cu competena necesar. Art. 14. - n vederea actualizrii
permanente a cunotinelor profesionale, farmacistul este obligat: a) s-i planifice i
s participe la formele de pregtire profesional organizate sau acreditate de Colegiul
Farmacitilor din Romnia; b) s evalueze i s aplice n practica curent cunotinele
actualizate permanent; c) s ateste cu documente doveditoare pregtirea sa, prin formele
programelor de dezvoltare profesional acceptate, atunci cnd acest lucru i este solicitat de
comisiile de specialitate ale colegiului teritorial la care este nregistrat.

SECIUNEA a 3-aConfidenialitatea

Art. 15. - Farmacistul are datoria de a respecta i proteja informaia profesional. Art. 16. -
Farmacistul trebuie s respecte i s protejeze confidenialitatea informaiilor referitoare la
pacieni, obinute n cursul activitilor profesionale. Art. 17. - Informaiile pot fi
dezvluite n urmtoarele cazuri: a) cnd pacientul i-a dat consimmntul scris; b) cnd
tutorele pacientului a consimit n scris, dac vrsta pacientului sau starea sa de sntate nu
permite aceasta; c) cnd este necesar pentru a preveni afectri majore sau punerea n pericol a
sntii pacientului, a unei tere persoane sau a publicului n general; d) stabilirea
vinoviei n cazul svririi unor infrac iuni, la solicitarea instanei de judecat; e) n alte
situaii prevzute de lege. Art. 18. - Farmacistul nu trebuie s dezvluie, dect cu acordul
scris al medicului prescriptor, nici o informaie referitoare la practica prescrierii acestuia. Art.
19. - Farmacistul trebuie s protejeze informaia profesional intern, respectnd urmtoarele
reguli: a) s nu permit accesul terilor la informaii privind activitatea unitii n care i
desfoar activitatea dect cu acordul scris al angajatorului sau n alte situaii prevzute de
lege; b) s respecte cerinele legale de protecie a informa iilor privind acumularea i
utilizarea acestora; c) s asigure protecia informaiilor la operaiunile de stocare,
transmitere, primire ori distrugere.

SECIUNEA a 4-aRelaiile de colaborare ale farmacistului

Art. 20. - n exercitarea profesiei farmacistul are datoria ca, n interesul bolnavului i al
pacientului n general, s colaboreze cu toi confraii si. n acest sens: a) toi farmacitii i
acord ajutor reciproc i consultan pentru realizarea ndatoririlor profesionale; b)
farmacitii i rezolv singuri litigiile, cu respectarea spiritului de colegialitate; dac nu
reuesc, fac apel la comisia de litigii a colegiului; c) farmacistul trebuie s-i trateze toi
colaboratorii cu respect, bunvoin i colegialitate; d) farmacistul trebuie s dovedeasc n
orice mprejurare solidaritate fa de colegii si i loialitate fa de corpul profesional i
profesia de farmacist. Art. 21. - n interesul pacientului i al publicului n general, farmacistul
trebuie s colaboreze cu medicul i cu ali membri ai echipei de sntate. n acest sens: a)
farmacistul colaboreaz activ cu medicul prescriptor pentru a realiza efectuarea tratamentului
pacientului la timp, n parametrii optimi i n interesul acestuia; b) n colaborarea sa cu
medicul, farmacistul se va abine de la orice nelegere n scop material sau de
alt natur care ar avea drept rezultat nclcarea dreptului pacientului; c) farmacistul trebuie
s se abin de la orice fapt care ar putea aduce prejudicii demnitii i imagini medicului sau
altor membri ai profesiunilor sanitare, pentru a nu crea nencredere pacientului.

SECIUNEA a 5-aConcurena neloial

Art. 22. - Farmacistul nu trebuie s utilizeze mijloacele concurenei neloiale n vederea
obinerii unor avantaje materiale sau de alt natur. Art. 23. - Se consider a fi practici
neloiale, fr a fi limitative, urmtoarele activiti: a) atragerea pacienilor prin oferirea de
avantaje materiale sau reclam mincinoas; b) folosirea de funcia deinut ori de
mandatul ncredinat n cadrul organelor de conducere pentru atragerea de pacieni. Art. 24. -
Este sancionabil denunarea nejustificat i n scop concurenial a colegilor.

SECIUNEA a 6-aPublicitatea

Art. 25. - Orice informaie furnizat publicului de ctre farmacist n legtur cu serviciile de
sntate oferite trebuie s fie corect, decent, legal i onest. Art. 26. - Orice informaie i
material promoional cu privire la serviciile profesionale trebuie s fie n concordan cu
rolul farmacistului n promovarea sntii i s permit pacientului s decid independent
asupra solicitrii serviciului respectiv. Art. 27. - n scopul promovrii unor servicii proprii,
farmacitii trebuie s se abin de la a defima serviciile profesionale ale altor confrai. Art.
28. - Farmacistul trebuie s se abin de la orice procedee sau mijloace contrare demnitii
profesionale, care ar prejudicia dreptul pacientului de a-i alege singur farmacistul. Art. 29. -
Pe tot timpul exercitrii profesiei farmacistul trebuie s se asigure c aciunile de promovare
a medicamentelor, n care este implicat sau care au loc n unitile n care el lucreaz , sunt n
conformitate cu prevederile legale privind publicitatea medicamentelor. Art. 30. - Farmacistul
se va asigura c promovarea medicamentelor nu implic obligarea pacientului de a cumpra
sau de a primi medicamente nedorite sau n exces, n locul celor dorite sau mpreun cu
acestea.

SECIUNEA a 7-aServicii farmaceutice de urgen

Art. 31. - Pentru asigurarea continuitii asistenei cu medicamente a populaiei, farmacitii

trebuie s furnizeze, n condiiile legii, servicii farmaceutice de urgen. Art. 32. - Pentru a
realiza n condiii bune serviciile farmaceutice de urgen, farmacistul este obligat s acorde
primul ajutor, n limita competenelor sale, i s solicite intervenia serviciilor specializate,
informnd asupra msurilor luate din proprie ini iativ. Art. 33. - Farmacistul poate elibera
medicamente fr prescripie medical n urmtoarele situaii: a) un pacient aflat sub
tratament dovedit are nevoie imediat de administrarea medicamentului; b) din
motive ntemeiate, pacientul are nevoie de prelungirea tratamentului i farmacistul ori
pacientul nu poate lua legtura cu medicul prescriptor; c) o persoan solicit i are nevoie
urgent de msuri de prim ajutor. Art. 34. - Cnd nu poate s acorde pacientului serviciul
solicitat, farmacistul trebuie s ndrume pacientul spre un serviciu specializat de
asisten medical. Art. 35. - n cazuri urgente, farmacistul trebuie s acorde
asisten pacienilor, dac este solicitat, i n afara programului farmaciei.

CAPITOLUL IIIDispozi ii finale

Art. 36. - Farmacistul rspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor i regulamentelor

profesionale, a Codului deontologic al farmacistului i a regulilor de
bun practic profesional, a Statutului Colegiului Farmacitilor din Romnia, pentru
respectarea deciziilor adoptate de organele de conducere ale Colegiului Farmacitilor din
Romnia, precum i pentru orice fapte svrite n legtur cu profesia sau n afara acesteia,
care sunt de natur s prejudicieze onoarea i prestigiul profesiei sau ale Colegiului
Farmacitilor din Romnia. Art. 37. - Orice comportament n exercitarea profesiei,
care ncalc principiile prezentului cod, poate face obiectul unei reclamaii privind nclcarea
eticii profesionale de ctre farmacist. Art. 38. - Judecarea cazurilor de abateri de la prezentul
cod se soluioneaz, conform legii i Statutului Colegiului Farmacitilor din Romnia, de
comisia de disciplin competent. Art. 39. - n aplicarea procedurii disciplinare, instanele
Colegiului Farmacitilor din Romnia trebuie s judece cauzele disciplinare innd cont de
circumstanele n care s-a petrecut fapta.