Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

Studiu de caz

Prof. coordonator: Lector univ. dr. Sava Mihai Adrian

Studente:
Cascaval Adriana
Constandache Gabriela

1
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

Cuprins

1) Capitolul 1..........................................................................................3
1.1) Fundamentarea teoretica a Sindromului Down.............................3
1.2) Actualitatea temei..........................................................................5
2) Capitolul 2 - Terapia Ocupațională în Sindromul Down..............6
2.1)Terapia Ocupațională.......................................................................6
2.2)Rolul terapiei ocupaționale în cadrul persoanelor cu Sindromul
Down......................................................................................................7
2.3) Bariere în calea învăţării şi participării copiilor cu sindromul
Down......................................................................................................9
3) Capitolul 3........................................................................................10
3.1) Prezentarea cazului.......................................................................10
3.2) Prezentarea modelului Persoană- Mediu- Ocupație.....................12
4) Capitolul 4 – OPPM........................................................................14
5) Capitolul 5 – Concluzii....................................................................23
6) Bibliografie.......................................................................................24

2
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

1) Capitolul 1
1.1) Fundamentarea teoretica a Sindromului Down
Sindromul Down a existat de la începutul omenirii, dar a fost descris stiinţific în literatura
de specialitate, abia în 1866 de către medicul englez John Langdon Down,denumindu-l idioţenie
mongoloidă sau mongolonism, în urma observaţiilor realizate în instituţii de boli mentale,
referindu-se la asemănările superficiale existente între aceste persoane şi rasa asiatică..Termenul
este eronat, deoarece toţi copiii afectaţi de acest sindrom, inclusiv cel din populaţiile asiatice,
prezintă aceleaşi aspecte fenotipice,în concluzie aceleaşi caracteristici observabile şi
cuantificabile controlate de o genă. Mulţi ani de-a rândul aceşti copii au beneficiat doar de
îngrijire şi atenţie, deoarece specialiştii şi familiile lor credeau că toţi copiii şi adulţii cu sindrom
Down sunt la fel - incapabili să înveţe. Sindromul Down sau monogolismul reprezintă o
afecţiune pemanentă în cadrul căreia o persoană se naşte cu anumite trăsături fizice distincte, de
exemplu facies aplatizat şi gât scurt, şi un grad de întârziere mintală (retard psihic). Deşi
sindromul Down este permanent, majoritatea pacieţilor pot duce o viaţă normală, activă.
Beneficiind de îngrjirea adecvată şi ajutorul de care au nevoie, copiii cu sindrom Down pot avea
creştere şi dezvoltare spectaculoasă şi pot trăi pâna în jurul vârstei de 60 ani.

Sindromul Down este cauzat de diviziunea celulară anormală, cel mai fregvent la nivelul
ovocitului, înainte sau în momentul concepţiei. Mai puţin fregvent, diviziunea celulară anormală
poate afecta spermatozoidul în momentul concepţiei. Nu se cunosc factorii care determină
celulele să se dividă anormal. Genele sunt grupate sub formă de cromozomi. În mod normal, un
copil moşteneşte 46 de cromozomi, câte 23 de la fiecare părinte. În urma diviziunii celulare
anormale în cazul sindromului Down rezultă material genetic suplimentar, de obicei un extra
cromozom.21 sau a unei rămăşiţe care provine din nondisjuncţia cromozomială în meioză.
Sindromul Down este clasificat în conformitate cu modul specific în care materialul genetic
suplimentar este produs.

Majoritatea copiilor cu sindrom Down au câteva din următoarele trăsături fizice:

• Statură mică: copilul are de obicei un ritm de creştere mai lent, iar la vârsta adultă,
înălţimea esta mai mică decât media,

• Craniul copiilor cu Sindrom Down este mic şi brahicefalic, protuberanţa occipitală

puţin conturată, oasele fontanele se închid cu întârziere,

• Tonus muscular scăzut (hipotonie): un copil poate avea mai puţină forţă musculară
decât alţi copii de aceiaşi vârstă, aceştia pot avea dificultăţi în coordonarea mişcărilor corpului şi
în mers, obstacole în ceea ce priveşte 2 realizarea unor mişcări fine (trasarea formei literelor,

3
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

încheierea /descheierea nasturilor, decupaje, asamblarea unor obiecte); tonusul scăzut al

musculaturii abdominale determină, de asemenea, protruzia stomacului; în mod normal, la copil
musculatura gastrică se tonifiază progresiv până în jurul vârstei de 2 ani,

• Gât scurt, gros cu ţesut adipos şi piele în exces: de obicei, această trăsătură devine mai
puţin evidentă pe măsură ce copilul creşte,

• Membrele superioare şi cele inferioare sunt scurte şi contribuie la aspectul hipertrofic al

staturii. Mâna are degete scurte, cel mare aşezat mult mai jos decât în mod obişnuit, iar cel mic
mult curbat spre interior – clinodactilie. Destul de des se întâlnesc şi cazuri de sindactilie
(fuzionare cutanată sau cutanată şi osoasă a unor degete). Palma are şi ea un aspect caracteristic,
în sensul că fuzionarea plicii mijlocii şi a celei inferioare formează o plică palmară transversală
unică – pliul lui Crookshank,

• Membrele inferioare sunt scurte, cu talpa piciorului plată şi degete scurte, contribuind
la determinarea aspectului statural, indivizii cu sindom Down nedepăşind, de obicei, înălţimea de
1,50m,

• Studii recente indică faptul 66-89% dintre copiii cu sindrom Down prezintă o pierdere
de auz mai mare de 15-20 dB într-un an, datorită unei dezvoltări diferite a componentelor
urechii,

• Pot apărea şi deficienţe vizuale, mai ales în primii ani de viaţă, spre exemplu strabismul,
miopia, hipermetropia, cataracta care este prezentă la 3% din cazuri, putând fi rezolvată
chirurgical,

• Stări sub formă de spasme infantile, care implică întregul corp, urmate apoi de obicei.
Există dificultăţi legate de circulaţia şi compoziţia sangvină. Spre exemplu, în unele cazuri, la
nou-născuţii cu sindrom Down pot apărea un număr mai mare de globule roşii, având dimensiuni
mai mari decât cele normale -macrocitoză. De asemenea la 10% din subiecţi apare riscul unei
leucemii tranzitorii, ce pot să dispară la câteva săptămâni sau luni, datorită existenţei unui număr
mare de leucocite, şi a unor leucocite imature. Se pune problema riscului apariţiei unei noi
leucemii în primii 5 ani de viaţă. 3

• În 5-10% din cazuri pot apărea crize de epilepsie. Acestea sunt mai fregvente în două
perioade de vârstă: în primii doi ani de viaţă, ele se pot manifesta prin perioade de somn, şi la
vârsta adultă 20-30 de ani sub forma „grand mal”. Unele crize sunt asociate cu probleme
cardiovasculare, altele îşi au originea în absenţa echilibrului dintre procesele excitatorii
(excitabilitatea crescută a celulelor nervoase) şi inhibitorii sau în unele anomalii structurale ale
creierului, care pot determina o suprastimulare electrică sau modificări cantitative ale
neurotransmiţătorilor,

4
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

• Dezvoltarea sexuală este în general întârziată şi cu probleme; în cele mai multe cazuri
bărbaţii sunt infertili.

Trăsături faciale

În sindromul Down se întâlnesc frecvent trăsături faciale distincte, cum ar fi :

• Faţa este rotundă, nereliefată, cu pomeţii şi oasele orbitale puţin proeminente. Aspectul
de „mască de clovn” este dat de coloratura obrajilor şi a nasului ,

• Globii oculari sunt mici şi distanţaţi, fantele palpebrale sunt oblice orientate în sus, iar
colţurile interioare ale ochilor sunt acoperite de un plin epicanttuns, care devine mai puţin
evident odată cu vârsta. Pupilele sunt excentrice, iar la periferia irisului se observă în general
nişte pete albe sau cenuşii – pete Bronshfield. Aceste caracteristici ale ochilor au dat iniţial
denumirea de mongoloism a bolii, denumire total eronată şi ieşită din limbajul de specialitate,

• Nasul este gros, lat, şi prezintă nări largi, proiectate înainte, punte nazală aplatizată,
porţiunea aplatizată a nasului situată între cei doi ochi (punte nazală) este fregvent înfundată,

• Limba are suprafaţa foarte fisurată, adesea chiar scrotală. Uneori poate fi lată şi
hipotonă, ieşind din cavitatea bucală şi făcând gura să fie în permanenţă întredeschisă, iar alteori
îngustă şi ascuţită. Macroglosia şi hipotonia 4 musculaturii limbii poate cauza afecţiuni ale
respiraţiei şi articulaţiei sunetelor, ceea ce determină apariţia tulburărilor de limbaj, • Bolta
palatină este în mod fregvent înaltă şi de formă ogivală,

• Dinţi atipici şi încovoiaţi: dinţii copilului pot să apară mai târziu, sunt laţi, deformaţi,
anormali ca mărime şi aliniere,

• Buzele sunt îngroşate şi uneori fisurate transversal,

• Maxilarul superior este mic, iar mandibula este gloşică. Toate aceste particularităţi ale
limbii, dinţilor şi ale maxilarului determină realizarea unei vorbiri greu de înţeles,

• Urechile sunt mici, rotunde şi nelobate sau cu lobul aderent;

• Piele uscată şi flască, părul aspru.

Imagine

5
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

Alte afecţiuni asociate

Copilul poate prezenta şi alte afecţiuni asociate sindromului Down, cum ar fi:

• Nivelul de inteligenţă este sub normal. În cadrul proceselor cognitive, principalele

dificultăţi sunt cauzate de caracterul inconstant al stilului de învăţare şi specificul procesării
informaţiei. În comparaţie cu un copil normal, copilul cu sindrom Down necesită mai mult timp
pentru a procesa informaţia, trebuie să privească timp mai îndelungat obiectele pentru a le
recunoaşte ş.a. Pe baza unor studii s-a demonstrat faptul că scorul testelor de inteligenţă scade o
dată cu vârsta, dar în realitate copiii cu sindrom Down fac progrese, învaţă diferite lucruri şi
dobândesc noi deprinderi, dar totuşi progresele lor sunt mai lente decât în cazul copiilor normali,
astfel explicându-se scorul scăzut la testele de inteligenţă. Această lentoare se poate datora de
asemenea lipsei motivaţiei şi nereuşitelor repetate a noilor deprinderi .

• Strategiile de memorare sunt limitate (domină memorarea mecanică) memoria de scurtă

durată este limitată din cauza întârzierilor de limbaj. Există cercetări care atestă faptul că se poate
vorbi de o relaţie semnificativă între capacităţile memoriei şi deprinderile de citire, astfel
activităţile de lecturare pot oferi ocazia utilizării unor strategii, ducând la îmbunătăţirea
capacităţilor de memorare (în citirea unui text spre exemplu, capacitatea de a memora cuvintele
în cadrul memoriei de scurtă durată este foarte importantă pentru înţelegerea textului)

• Adesea copiii cu sindrom Down au dificultăţi în menţinerea concentrării atenţiei sau în

diferenţierea anumitor stimuli mai mult sau mai puţin asemănători între ei, atenţia lor poate fi
menţinută atâta timp cât aceştia pot face faţă sarcinilor primite.

• Dezvoltarea limbajului rămâne în urma altor arii de dezvoltare, în special în urma

dezvoltării cognitive, iar în cea mai mare parte a cazurilor limbajul expresiv este mai întârziat
decât cel impresiv, având consecinţe asupra comunicării cu cei din jur. S-a dovedit practic faptul
că în cele mai multe situaţii, copilul trisomic preferă limbajul nonverbal în rezolvarea unor
sarcini, şi mai puţin sarcinile în care i se cere să verbalizeze răspunsul, cu alte cuvinte, vorbirea
nu reflectă obiectiv nivelul lor de înţelegere, iar potenţialul lor intelectual şi aptitudinal poate fii
subestimat din cauza dificultăţilor pe care le întâmpină în organizarea şi oferirea unor răspunsuri
verbale, chiar şi atunci când înţeleg bine sensul întrebărilor şi soluţiile unor sarcini de lucru,

• Afecţiuni ale inimii: aproximativ 50% dintre copiii cu sindrom Down se nasc cu
afecţiuni ale inimii. Majoritatea sunt diagnosticate la naştere sau la puţin timp după aceasta,

• Boli precum hipotiroidism, boala celiacă şi afecţiuni oculare,

• Există diverse situaţii în care copiii cu sindrom Down pot fi afectaţi de modificările
care se produc în preajma lor, în special dacă acestea apar brusc şi în mod inexplicabil. Pe de altă
parte au nevoie de un mediu unde aceştia să simtă apartenenţă, unde se pot manifesta liberi în
încercarea de a deveni independenţi,

6
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

• Este necesar să fie susţinuţi pentru a reuşi să se bucure de succes, de asemenea este
nevoie de încurajări şi de feed-back-uri pozitive pentru a se evita insuccesele şi preveni
comportamentele agresive, pasive, absente.

Problemele de sănătate şi tulburările în dezvoltare pot contribui la apariţia problemelor

comportamentale. De exemplu un copil poate dezvolta opoziţionism provocator, în mare parte
datorită dificultăţilor de comunicare sau de interpretare a cerinţelor celorlalţi. Răbdarea cu care
părinţii trebuie să înfrunte situaţia, oportunităţile educaţionale şi de socializare, precum şi
activităţile fizice adecvate, pot fi de ajutor în prevenirea sau rezolvarea problemei de
comportament. În cazul în care un copil prezintă probleme mentale, cum sunt anxietatea sau
depresia, pot fi necesare consilierea şi tratamentul medicamentos.

1.2) Actualitatea temei;

Factorii de risc asociaţi cu sindromul Down sunt variabili în funcţie de clasificarea

acestuia. În cazul trisomiei 21 (cam 95% din cazuri) fiecare celulă a organismului posedă trei
cromozomi 21.Acest extra-cromozom 21 provine din ovul sau spermatozoid. Se presupune că în
timpul formării celulelor sexuale cei doi cromozomi 21 nu se separă (nondisjuncţie
cromozomală). În timpul fertilizării, la fuziunea dintre ovul şi spermatozoid (în mod normal
fiecare are 23 de cromozomi), unul va avea un cromozom în plus în poziţia 21, rezultând o celulă
cu 47 de cromozomi. Odată cu dezvoltarea embrionului, fiecare celulă nou apărută va avea 47 de
cromozomi, având ca rezultat apariţia sindromului Langdon Down.

Factorii care cresc riscul ca un copil să aibă sindrom Down de tip trisomia 21, includ:

• Mamă vârstnică: femeile mai învârstă de 35 de ani, prezintă un risc crescut pentru a
avea un copil cu sindrom Down de tip trisomia 21; acest risc creşte continuu cu înaintarea în
vârstă .

• Tată vârstnic: cercetătorii din domeniul medical investighează legătura dintre vârsta
tatălui şi riscul de a avea un copil cu sindrom Down; studiile recente indică faptul că dacă tatăl
are vârsta mai mare de 40 de ani şi mama mai mare de 35, aceştia au un risc crescut de a avea un
copil cu sindrom Down

• Frate/soră cu sindrom Down: femeile care au deja un copil cu sindrom Down au un risc
de 1% de a mai avea un copil cu aceiaşi afecţiune.

Mai mult de jumatate din persoanele cu Sindrom Down, traiesc peste 50 de ani. Aproximativ
13% din populatia cu Sindrom Down are o speranta de viata de peste 68 de ani.

In plus, tratamentele imbunatatite si grupurile de suport bine organizate, au ajutat persoanele cu

Sindrom Down sa traiasca mai mult si mai bine. Oricum, trebuie retinut ca un copil cu Sindrom
Down are o speranta de viata mai mica decat media. Bolile si problemele de sanatate asociate,
pot fi uneori severe si pot determina moartea prematura.

7
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

De exemplu, malformatiile cardiace pot duce uneori la insuficienta cardiaca sau alte probleme
serioase care scurteaza durata de viata. Examinarile medicale programate periodic, sunt utile in
identificarea, tratarea si monitorizarea acestor probleme.

8
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

2) Capitolul 2 - Terapia Ocupațională în Sindromul Down

2.1)Terapia Ocupațională

Terapia ocupationala are drept scop ajutorarea oameniilor sa isi recastige independenta in
majoritatea ariilor de existenta; aceasta terapie imbunatateste abilitatile cognitive, fizice si
motrice ale persoanelor cu dizabilitati si contribuie la cresterea increderii de sine si la
reintregrarea sociala a unui individ. Misiunea terapiei ocupationale este de a sprijini persoanele
cu dizabilitati sau dependente cu probleme de sanatate pentru a le imbunatati nivelul calitatii
vietii.
Principalele ocupatii ale unui copil sunt joaca si invatatul. Terapeutii vor evalua abilitatile
copiilor de a se juca, performantele scolare si activitatile de zi cu zi pentru a le analiza
comparativ cu standardele adecvate grupelor de varsta ale acestora.
Conform Asociatiei Americane de Terapie Ocupationala, specialistii analizeaza si
actioneaza asupra factorilor psihologici, sociali si de mediu care pot afecta in diverse moduri
viata unei persoane. Aceasta abordare considera terapia ocupationala drept o componenta
importanta pentru mentinerea sanatatii unei personae.

2.2)Rolul terapiei ocupaționale în cadrul persoanelor cu Sindromul Down

Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa direcţionării individului cu anumite deficiente

spre participarea la anumite activităţi pentru a-şi reface, întări sau îmbunãtãţi performanţele, spre
a facilita însuşirea acelor abilităţi şi funcţii care sunt necesare pentru diminuarea sau corectarea
patologiei, pentru menţinerea stãrii de sănătate, un tratament ce se concentreaza in a ajuta
oamenii pentru a dobandi independenta in toate zonele de activitate pe care le desfasoara.

Cu ajutorul terapiei ocupationale, un copil cu Sindrom Down va invata sa interactioneze

cu membrii familiei si sa dezvolte relatii sociale cu alti copii si parteneri de joc.

Copii cu Sindrom Down sunt afectati pe mai multe arii de dezvoltare, unde performanta
lor este foarte scazuta de aceea Terapia ocupationala este atat de necesara acestor copii pentru a
imbunatati abilitati ca :

-motricitate fina: miscarea si dexteritatea muschilor mici din maini si degete;

– motricitate grosiera: miscarea muschilor mari din brate si picioare;

-oral-motorii: miscarea muschilor din gura, buze, limba si maxilar, incluzand suptul,
muscatul, mestecatul si linsul;
-auto-ingrijire: imbracat, hranit si mersul la toaleta;
-integrare senzoriala: abilitatea de a primi, sorta si raspunde la informatiile primite din
mediu;
-planificare motorie: abilitatea de a planifica, implementa si imparti secventele sarcinilor
motorii;

9
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

Astfel, prin intermediul acestei terapii inceputa de la varste fragede, 2 ani, o mare parte
din actualii copii  vor devenii adultii de maine capabili  sa se bucure de o viata aproape normala,
sa munceasca si sa poata avea grija de ei insisi.

Copiii cu sindrom Down au un profil ce evidențiază și un nivel particular al dezvoltării

motorii: laxitate articulară, hipotonie musculară. Din aceste considerente, kinetoterapia are un rol
important în dezvoltarea copilului cu Sindrom Down, mai ales în dezvoltarea mersului. În urma
evaluării musculo-articulare - care urmărește bilanțul articular, cel muscular, evaluarea
aliniamentului și posturii corecte a corpului, evaluarea mersului etc. - se stabilește programul de
kinetoterapie/gimnastică medicală. Recuperarea trebuie făcută încă din primele luni de viață,
pentru a tonifia musculatura, a ușura apariția mersului, corectarea posturii și, per final,
dobândirea unei vieți cât mai aproape de normal. Cu toate că logopedia se orientează
predominant spre vârsta preşcolară şi şcolară mică, vârste la care dezvoltarea şi perfecţionarea
limbajului au cea mai mare plasticitate şi susceptibilitate, în cazul copiilor cu Sindrom Down,
intervenția timpurie este foarte importantă, asigurând eficienţa sporită a recuperarii, întrucât la
copiii mici automatismele psiholingvis-tice nu sunt consolidate şi pot fi uşor înlocuite cu
deprinderi corecte de vorbire. Astfel, este recomandată începerea terapiei logopedice în jurul
vârstei de 2-3 ani. La această vârstă, cei mai mulți copii cu Sindrom Down emit vocalele, însă
consoanele dificile sunt omise sau înlocuite, grupurile de consoane fiind înlocuite cu altele mai
uşor de pronunţat, diftongii sunt reduşi la o vocală, silabele reducându-se spre sfârşitul
cuvântului. Apariţia cuvintelor are loc după 2 ani şi jumătate, chiar 3 ani, vocabularul fiind
format din cel mult 20 de cuvinte (uneori şi acestea pronunţate incorect şi neinteligibil). Copilul
nu formează propoziţii, nu diferenţiază sunetele în cuvinte, are dificultăţi la trecerea limbajului
intern spre cel extern, nu cunoaşte semnificaţia multiplă a cuvintelor.

Intervenția logopedică timpurie este centrată pregnant în direcţia dezvoltării motricităţii

aparatului fono-articulator (musculatura obrajilor, buzelor, limbii), restabilirea echilibrului
inspirexpir, dezvoltarea percepţiei auditive şi auzului fonematic și stimularea și promovarea
limbajului. Este foarte important ca fiecare exercitiu să fie individualizat în funcție de
particularităţile fiecărui copil. Urmărirea obiectivelor intervenţiei logopedice timpurii îl va ajuta
pe copil să emită unele sunete şi să articuleze cuvinte pe care insuficienta dezvoltare a
musculaturii şi deficitul de auz fonematic le impiedicau. Programul educațional specializat pe
arii de dezvoltare (individualizat conform vârstei și nivelului de dezvoltare al fiecărui
beneficiar), împreună cu stimularea psihologică și terapia psihocomportamentală, contribuie la
pregătirea procesului de integrare socială în mediile preșcolare/școlare. Aceste terapii contribuie
la dezvoltarea proceselor cognitive și a capacității operaționale la un nivel cât mai apropiat de
posibilitățile și potențialul fiecărui beneficiar, ținând cont de vârsta biologică, deficiență și
mediul său familial și social.

2.3) Bariere în calea învăţării şi participării copiilor cu sindromul Down

10
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

Copiii cu tulburări psihice, cum ar fi sindromul Down, necesită un tratament special

pentru viaţa lor socială şi, printr-o cunoaştere corectă a caracteristicilor lor mentale, ghidat de un
proces continuu educaţional, se va contribui la integrarea lor în comunitate în calitate de
persoane pregătite de a deveni adulţi care-şi vor duce viaţa sub semnul normalităţii. Fiecare copil
doreşte să ştie, să descopere şi să înţeleagă lumea prin joc, astfel şi copilul afectat de sindromul
Down se joacă, descoperă, cunoaşte şi înţelege în acelaşi mod modificările vieţii.

Specificul proceselor psihice la copiii/elevii cu cerinţe educative speciale determină

apariţia unor particularităţi majore în activitatea didactică desfăşurată cu aceştia. Dacă, în
condiţii obişnuite de dezvoltare şi funcţionalitate normală a analizatorilor, dependenţa de senzaţii
a celorlalte procese cognitive poate trece neobservată, în situaţii speciale de blocare, diminuare
sau suprimare a canalelor senzoriale, mai ales a celor auditive şi vizuale, calitatea proceselor
cognitive este dependentă în mare măsură de calitatea şi aportul aferenţelor senzoriale. Pentru
dezvoltarea personalităţii şi pentru dezvoltarea psihică în general, învăţarea are un rol decisiv,
pentru că, în esenţă, cu ajutorul ei dobândim noi comportamente. Între învăţare şi celelalte
procese psihice există relaţii de interdependenţă: pe de o parte, pentru a învăţa este necesară
antrenarea tuturor proceselor psihice, pe de altă parte, învăţarea modifică şi restructurează
celelalte procese psihice.

L. S. Vâgotski, în lucrarea, „Opere psihologice alese”, pune accent pe progresul posibil,

deci pe posibilităţile de dezvoltare intelectuală ale copiilor cu sindrom Down, posibilităţi ce îşi
găsesc valorificarea într-una dintre cele mai fireşti activităţi ale copilăriei – învăţarea dirijată,
mediată de adult, inclusiv sub forma sa ludică, afectivă, practică, dar şi cognitivă.

Orice activitate de învăţare, inclusiv cea şcolară, se realizează prin interrelaţionarea

funcţiior şi proceselor psihice, cu accent predominant pe procesele psihice cognitive. Astfel, în
cunoaşterea elementară se evidenţiază îndeosebi rolul senzaţiilor, percepţiei, atenţiei şi
memoriei, aprofundarea cunoaşterii accentuează rolul reprezentărilor, imaginaţiei şi gândirii, iar
motivaţia şi comunicarea elev-profesor acţionează în permanenţă ca un motor al activităţii
psihice. Activitatea de reflectare a realităţii în structurile superioare ale sistemului nervos are un
caracter selectiv, iar dezvoltarea intelectuală, ca latură a dezvoltării psihice generale, este ea
însăşi condiţionată de felul cum decurge şi cum a decurs activitatea de însuşire a anumitor
cunoştinţe şi deprinderi.

Arhitectura cognitivă a psihicului uman permite persoanei să înveţe din raporturile sale cu
factorii de mediu sau din propria sa experienţă (învăţarea depinde şi de modul de organizare a
bazei de cunoştinţe prealabile). Baza de cunoştinţe are un rol esenţial atât în procesarea
secundară a informaţiei senzoriale, cât şi în toate prelucrările ce au loc prin intermediul memoriei
(modul de organizare al cunoştinţelor în memorie facilitează reactualizarea lor) sau atenţiei (ca
funcţie psihică, atenţia, cu toate că nu are conţinut informaţional propriu, facilitează
performanţele celorlalte procese psihice, reprezentând, de fapt, orientarea activităţii intelectuale
în raport cu scopurile implicite sau explicite ale învăţării). Atenţia apare ca o condiţie primară

11
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

pentru desfăşurarea proceselor Particularităţi ale proceselor psihice şi învăţarea de tip şcolar 54
de cunoaştere, autoanaliză şi autoevaluare precum şi a comportamentelor motorii, asigurând
declanşarea, menţinerea şi optimizarea proceselor cognitive. Se poate spune că atenţia este un
nod, un releu al vieţii şi activităţii psihice. În cadrul sistemului psihic uman, interacţiunea tuturor
părţilor componente este o condiţie obligatorie, fără de care activitatea umană, adaptarea la
mediu, crearea unor valori nu ar fi posibile. Astfel, raportul gândire – limbaj – memorie – atenţie
rezidă mai întâi în apartenenţa lor la ceea ce numim inteligenţă, acel ansamblu de elemente ale
psihismului ce permite cunoaşterea prin detaşarea de experienţa nemijlocită şi care se constituie
treptat, în ontogeneză, prin interacţiunea cu mediul sociocultural. Analizând specificul proceselor
psihice la copiii/elevii cu diferite tipuri de deficienţă, vom descoperi câteva particularităţi majore
în activitatea didactică desfăşurată cu aceştia. Dacă, în condiţii obişnuite de dezvoltare şi
funcţionalitate normală a analizatorilor, dependenţa de senzaţii a celorlalte procese cognitive
poate trece neobservată, în situaţii speciale de blocare, diminuare sau suprimare a canalelor
senzoriale, mai ales a celor auditive şi vizuale, calitatea proceselor cognitive este dependentă în
mare măsura de calitatea şi aportul aferenţelor senzoriale.

P. Popescu-Neveanu defineşte senzaţiile ca procese psihice de semnalizare şi reflectare,

prin intermediul aferenţelor unui singur analizator, a proprietăţilor simple şi separate ale
obiectelor şi fenomenelor, în forma unor imagini directe, elementare [2, p 319]. Orice persoană
prezintă o sensibilitate exteroceptivă (pentru semnalele venite din afara organismului), o
sensibilitate interoceptivă (semnalele venite de la organele interne) şi o sensibilitate
proprioceptivă (semnalele venite de la receptorii specifici din muşchi, tendoane şi articulaţii). În
acelaşi timp, sensibilitatea este dependentă de integritatea şi maturizarea căilor nervoase; prin
urmare, la un copil cu SDR Down există o mare probabilitate de diminuare a sensibilităţii, fapt
confirmat în realitate de prezenţa la aceşti copii a unor praguri ridicate în cazul sensibilităţii
absolute, dar mai ales în cazul sensibilităţii diferenţiale. Afectarea sensibilităţii normale
reprezintă una dintre trăsăturile care pot fi constatate de timpuriu la copilul cu dizabilitate
mentală şi care va exercita o influenţă negativă asupra activităţii senzorial-perceptive şi a
formării în continuare a capacităţilor cognitive ale acestuia. Percepţia este definită ca un proces
cognitiv primar, de reflectare a obiectelor şi fenomenelor în totalitatea însuşirilor lor, în
momentul când acestea acţionează asupra analizatorilor noştri. Calitatea percepţiei, ca şi cea a
senzaţiilor, este dependentă atât de caracteristicile reale ale obiectelor şi fenomenelor percepute,
cât şi de starea funcţională a analizatorilor implicaţi în actul perceptiv, de preocupările, interesele
şi experienţa perceptivă a persoanei. De asemenea, percepţia este o conduită psihologică mai
complexă, bazată în mare măsură pe experienţa noastră personală şi socială, o interpretare a
realităţii, deci o stare subiectivă care implică întreaga personalitate.

La copiii cu SDR Down, percepţia are un caracter fragmentar, incomplet, limitat, rigid,
dezorganizat, dificultăţile de analiză şi sinteză determină confuzii şi imposibilitatea delimitării
clare a unor detalii din câmpul perceptiv sau incapacitatea reconstruirii întregului pornind de la
elementele componente. Îngustimea câmpului perceptiv afectează foarte Svetlana RUSNAC,

12
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

Mutalap GHIULNAZ 55 Ψ mult orientarea în spaţiu şi capacitatea intuitivă de a stabilii relaţii

între obiectele din jur. Constanţa percepţiei de formă, mărime, greutate şi natura materialului din
care este confecţionat un obiect se realizează, la copilul cu SDR Down , într-un ritm foarte lent şi
cu mari dificultăţi, comparativ cu perceperea culorilor, ce se realizează relativ mai uşor.
Insuficienţele perceptive la aceşti copii pot fi accentuate şi de explorarea nesistematică, haotică a
realităţii, de activism explorator limitat şi rigid, interacţiunea deficitară cu alţi factori (memoria
operaţională, structurarea spaţială etc.). Reprezentările pot fi definite ca imagini secundare ale
realităţii care reflectă un anumit grad de generalitate şi selectivitate. Caracterul mai mult sau mai
puţin cuprinzător al reprezentărilor depinde în mare măsură de calitatea activităţilor perceptive;
ne reprezentăm nu numai obiecte şi fenomene care stau la baza constituirii noţiunilor concrete
(inclusiv a unei părţi însemnate din vocabularul copilului), ci şi procese, acţiuni, relaţii ce sunt
puternic implicate în operaţiile gândirii. Prin conţinutul lor, reprezentările au multe în comun cu
percepţia şi imaginaţia, în timp ce prin mecanismele formării şi funcţionării lor se apropie mai
mult de gândire şi limbaj, fiind în strânsă legătură cu funcţia semiotică.

La copiii cu SDR Down cercetările au evidenţiat câteva caracteristici ale reprezentărilor:

caracterul îngust şi unilateral, slaba diferenţiere între reprezentările din aceeaşi categorie,
estomparea diferenţelor între reprezentări sau chiar deformarea lor în timp, rigiditatea, lipsa de
dinamism şi flexibilitate, insuficienta corelare cu experienţa personală, pierderea treptată a
specificului reprezentărilor deja formate, reproducerea în desene cu greutate şi inexactitate a
elementelor spaţiale (poziţie, mărime, formă). În cazul persoanelor cu SDR Down gândirea
capătă o serie de particularităţi care determină scăderea eficienţei intelectuale sub nivelul minim
al adaptabilităţii la solicitările mediului. Astfel, putem vorbi de inconsecvenţa gândirii sau lipsa
de coerenţă, pierderea treptată a capacităţii de concentrare şi efort.

Principalele caracteristici ale gândirii la copiii cu SDR Down sunt: vâscozitatea genetică
(manifestărilor complexe în dinamica dezvoltării intelectuale, caracterizată prin numeroase
inegalităţi şi oscilaţii concretizate într-o evoluţie încetinită, greoaie, inconsistentă şi
nedeterminată), rigiditatea reacţiilor şi a comportamentului adaptativ, consecinţă a dereglării
mobilităţii proceselor corticale de excitaţie şi inhibiţie. În contextul activităţilor educative, una
dintre sarcinile prioritare ale învăţământului pentru elevii cu SDR Down constă în prevenirea şi
combaterea manifestărilor de inerţie şi în dirijarea comportamentului lor. Ca şi gândirea,
imaginaţia este şi ea afectată, mai mult sau mai puţin, la copiii cu SDR Down din cauza sărăciei
şi caracterului lacunar al bagajului de reprezentări, insuficientei dezvoltări a limbajului si a
gândirii, rigidităţii reacţiilor adaptative. Memorarea într-o activitate de învăţare depinde de o
serie de factori, inclusiv la elevii cu SDR Down: interesul pentru învăţare sau înţelegerea
scopului învăţării şi a utilităţii celor ce trebuie memorate, activismul sau învăţarea prin acţiune,
prin rezolvarea unor situaţii-problemă, prin efort de analiză şi organizare a materialului de
învăţat, desfăşurarea activităţilor cognitive pe un fond emoţional optim. Particularităţi ale
proceselor psihice şi învăţarea de tip şcolar 56 Ψ Radu Gheorghe susţine că una dintre
caracteristicile cele mai evidente ale proceselor mnezice la copilul cu SDR Down o reprezintă

13
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

fidelitatea redusă a memoriei [3, p 78], care se manifestă nu numai prin inexactităţi în
reproducere, dar şi ca urmare a unor interferenţe între informaţii apropiate ca sens sau provenite
din contexte asemănătoare. De asemenea, diminuarea fidelităţii memoriei poate fi determinată şi
de unele greşeli comise în activităţile didactice: ritmul prea rapid sau, dimpotrivă, încetinit în
derularea exerciţiilor de învăţare, lipsa de echilibru în utilizarea metodelor şi mijloacelor de
predare-învăţare (verbale, intuitive, practice), tendinţa de a solicita elevilor simpla reproducere a
cunoştinţelor, acordarea unei atenţii insuficiente evaluării continue. Rezultatele oricărei activităţi
de învăţare sunt pozitive numai în cazul în care cele învăţate pot fi reactivate din memorie,
pentru a fi folosite în practică la momentul oportun; prin urmare, este necesar ca în activităţile de
învăţare educatorii să-i ajute pe elevi să înţeleagă conţinuturile, să memoreze şi să organizeze
informaţiile stocate prin exerciţii de repetare sistematică, de transfer, de aplicare în practică.
Atenţia reprezintă o formă superioară de activare psihologică, prin care se asigură desfăşurarea
optimă a proceselor cognitive şi a oricărei activităţi destinate atingerii unui scop. La elevul cu
SDR Down, atenţia involuntară este cea care poate fi captată şi menţinută cu oarecare uşurinţă.
În ceea ce priveşte atenţia voluntară, ea este superioară prin eficienţa pe care o asigură
activităţilor psihice, îndeosebi activităţilor cognitive, dar prezintă şi unele dezavantaje, în sensul
că oboseala apare mai repede, capacitatea de concentrare scade, cu precădere în cazul
persoanelor cu sistem nervos fragil şi fatigabilitate crescută. Atenţia postvoluntară dobândeşte o
mare valoare compensatorie şi educativă prin exersarea îndelungată a deprinderii de a fi atent,
mai ales în timpul unor activităţi practice, manuale, implicate iniţial în contexte ludice, dar apoi,
treptat, şi în situaţii obişnuite de viaţă. În cazul majorităţii elevilor cu SDR Down capacitatea de
concentrare a atenţiei este scăzută, aceştia nu reuşesc să se concentreze asupra unor elemente
colaterale,unii rămânând fixaţi din cauza inerţiei specifice, iar alţii pierzând şirul desfăşurării
logice din pricina instalării premature a oboselii. O altă trăsătură a atenţiei o constituie
capacitatea de cuprindere, volumul acesteia, respectiv cantitatea de elemente asupra cărora o
persoană se poate orienta şi concentra în aceeaşi secvenţă de timp. La şcolarul cu SDR Down
volumul atenţiei este mai redus. Atât la copilul cu SDR Down, unde volumul este mai redus, cât
şi la cel normal, acest volum poate fi influenţat pozitiv prin asigurarea câtorva condiţii
favorizante: corelarea exerciţiilor de creştere a volumului atenţiei cu exerciţii de stimulare a
capacităţii mnezice, a dezvoltării vocabularului şi a bagajului de reprezentări. Radu Gheorghe
afirmă că învăţarea copiilor cu sindrom Down – schimbările de comportament (ca urmare a
acţiunii de învăţare), presupune premise organice, de maturizare anatomică şi neurofiziologică a
individului; astfel, învăţarea umană face parte dintr-un proces de organizare şi dezvoltare a
întregii sale personalităţi [3, p 123], iar Spance pune accent pe învăţarea bazată pe impuls
emoţional, regăsită de altfel cu o preponderenţă mai mare la copiii cu SDR Down [5, p 253].
Svetlana RUSNAC, Mutalap GHIULNAZ 57 Un aspect foarte important al relaţiei învăţare-
dezvoltare la elevii cu SDR Down, în perspectiva recuperării acestora, se referă la faptul că
diversele afecţiuni sau tulburări care influenţează structura şi dinamica personalităţii lor se
plasează într-o anumită ierarhie, unele dintre ele având un caracter primar, ca rezultat nemijlocit
al lezării organismului, iar altele, un caracter derivat (secundar sau terţiar ) care se adaugă
ulterior, ca rezultat al interacţiunii dintre organismul afectat primar şi factorii de mediu.
14
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

Dereglările derivate reprezintă, de fapt, tulburările dobândite în condiţiile specifice ale

dezvoltării, adică în prezenţa unor factori perturbatori/dereglatori ai acesteia. În literatura de
specialitate ele mai sunt numite fie abateri în dezvoltare, fie disontogenii (dereglări ale
procesului de structurare a personalităţii în ontogeneză), fie întârzieri în dezvoltare. Mai trebuie
menţionat faptul că între tulburarea primară şi consecinţele sale secundare în planul dezvoltării
există o interacţiune complexă, rezultatele acesteia depinzând în mare măsură de condiţiile de
mediu, precum şi de activismul sau pasivitatea cu care persoana cu SDR Down participă la
activităţile procesului educativcompensator şi recuperator. Oamenii învaţă în moduri diferite. În
timp ce unii învaţă mai uşor citind cărţi, alţii învaţă mai bine cu ajutorul imaginilor şi
diagramelor, unii preferă să înveţe în grup, alţii singuri etc. Având în vedere diferenţele de opinie
în privinţa ideii că predarea trebuie să se realizeze conform stilului de învăţare preferat de elevi
sau că profesorii ar trebui să-i ajute pe elevi, pentru ca aceştia să-şi dezvolte şi alte stiluri de
învăţare, cei care susţin mai degrabă varietatea stilurilor de învăţare decât corelarea lor cu
stilurile de predare promovează ideea că o parte importantă din responsabilitatea profesorului
este să-i ajute pe elevi să-şi atingă potenţialul maxim. În sfera relaţiilor sociale, de cele mai multe
ori, copiilor cu SDR Down le sunt afectate deprinderile de a se conforma, de a respecta şi de a-şi
interioriza norme, reguli şi scheme de comportament, deprinderile de conduită civilizată, de
igienă şi autoservire, de muncă etc., care le-ar putea permite o integrare socială optimă. Chiar
dacă unele dintre particularităţile copilului cu SDR Down sunt mai evidente în procesul de
conturare a personalităţii, o mare parte dintre ele pot fi diminuate şi prevenite prin măsuri
educative corecte şi complete şi prin programe terapeutice adecvate. Prevenirea şi eliminarea
stărilor afective negative, a modelelor de comportament greşite conduc la crearea unui climat
afectiv pozitiv, stimulativ şi tonic, care impulsionează maturizarea conduitei copilului şi permite
structurarea echilibrată şi armonioasă a personalităţii acestuia.

https://asociatiadown.ro/sindromul-down/

15
Anul II - 2022 Terapie Ocupațională

https://www.sfatulmedicului.ro/Terapii-complementare/terapia-ocupationala-in-
cazul-copiilor

https://www.updown.ro/despre-sindromul-down/interventia-timpurie/

https://www.dgaspcbv.ro/wp-content/uploads/2017/09/revista-nr-4

1.Chomsky, N., Piaget , J. (1988). Teorii ale limbajului. Teorii ale învăţării. Bucureşti: Politică, 426

2.Popescu-Neveanu P., Golu M. (1970). Sensibilitatea. Modalităţi de recepţie senzorială.

Bucureşti: Albatros, 319 p.

3.Radu, Gh. (2002). Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal. Bucureşti: Pro Humanitas, 228
p.

4.Rusu, C., Carantină, D. Repere semnificative în determinarea stărilor de handicap. În: Revista
de Educaţie Specială, nr. 1/1993, p. 8.

5.Spence, K. W. The Psychlogy of Learning and Motivation. New York: Academic Press. 531 p.

16