ŞCOALA SANITARA POSTLICEALA

,,CAROL DAVILA’’ - CARACAL

LUCRARE DE DIPLOMA

COORDONATOR STIINTIFIC:
Aldea Valentin

INDRUMATOR PRACTICA: ABSOLVENTA:

ASISTENT Aldea Valentin Aldea Valentin

2010
 ŞCOALA SANITARA POSTLICEALA
,,CAROL DAVILA’’ CARACAL

INGRIJIREA BOLNAVULUI CU
PAROTIDITA
EPIDEMICA

COORDONATOR STIINTIFIC
Aldea Valentin

INDRUMATOR PRACTICA ABSOLVENTA

ASISTENT Aldea Valentin Aldea Valentin

2010
2
 MOTTO

,,Numai o educatie pregatitoare a organelor sanitare intr-un institut

sanitar va face cu putinta ca stiinta sanitara sati ,sa-ti asigure locul sau ca una
din cele mai insemnate stiinte’’

Aldea Valentin

MOTIVATIE

Exista viata atata timp cat fiecare individ, bolnav sau sanatos, are taria si
vointa sa traiasca si sa pretuiasca viata prin ocrotire si mentinerea sanatatii ,sa-si
foloseasca fiecare actiune pentru a promova sau recupera sanatatea , sa-si afle
calea spre sanatate in asa fel in cat aceasta sa-si poarte singur de grija cat mai
curand posibil.
Aduc multumirile mele calduroase cadrelor medii si medicilor pentru
sprijinul acordat in stagiile efectuate si pe tot parcursul scolii.

3
 PLANUL LUCRARII

CAPITOLUL I : INTRODUCERE SI ISTORICUL BOLII

CAPITOLUL II : DATE DIN LITERATURA

A. DEFINITIE SI CLASIFICAREA BOLII

B. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA GLANDELOR SALIVARE
C. EPIDEMIOLOGIA PAROTIDITEI EPIDEMICE
D. ETIOPATOGENIA PAROTIDITEI EPIDEMICE
E. ASPECTE ANATOMO-PATOLOGICE
F. TABLOUL CLINIC SI FORME CLINICE DE BOALA
G. DIAGNOSTICUL POZITIV SI DIFERENTIAL AL
PAROTIDITEI
H. EVOLUTIA, COMPLICATIILE SI PROGNOSTICUL
PAROTIDITEI

CAPITOLUL III : TRATAMENTUL SI PROFILAXIA

PAROTIDITEI
CAPITOLUL IV : PLANURI DE INGRIJIRE ALE PLANURILOR
STUDIATE
CAPITOLUL V : CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CUPRINS

4
 CAPITOLUL I

INTRODUCEREA SI ISTORICUL BOLII

Istoricul bolilor infectioase provine inca din antichitate.

Documentele scrise sau prin grai atesta existenta bolilor infectioase ce
sunt putin cunoscute,se cunostea ca sunt transmisibile dar nu li se cunostea
caracterul infectios.
Acest lucru s-a realizat mult mai tarziu,in sec.XIX ,dupa descoperirile
microbiologiei,dar si in ceea ce priveste asepsia ca mijloace de combatere a
infectiilor ,de natura lor.
Parotidita epidemica sau oreion este boala infectioasa acuta si
transmisibila de virusul urlian,caracterizata clinic prin afectarea glandelor
salivare ,precum si a altorglande si tesuturi cum sunt :pancreas,sistem
nervos,testicule.
Virusul urlian care determina boala are o afinitate deosebita pe anumite
celule sau tesuturi ale organismului.
Parotidita epidemica a fost descrisa de Hipocrate in 1916.
Virusul patruns pe cai nazofaringiene,trece bariera mucoasei
respiratoriisise localizeaza pe anumite organe si sisteme.Boalalasa o imunitate
durabila,iar ca sursa de infectie este omul bolnav aparent si inaparent,boala
avand o incubatie de 21 de zile.Datorita caracterului contagios permite
raspandirea bolii cu mare usurinta ,ceea ce ridica o serie de probleme speciale si
impune o serie de masuri de prevenire si combatere a bolii.
Rezultatele terapeutice si profilactice obisnuite,pe baze stiintifice,intr-
unsecol de lupta, impotrivabolilor infectioase,se scriu printre cele mai
spectaculoase succese in medicina. Aceste succese au avut baza cercetarilor
fundamentale ale lui Pasteur asupra originii microbiene a bolilor infectioase.
Progresul imens,realizat de atunci in identificarea agentilor etiologici ai
bolilor infectioase si parazitare ,nu s- a incheiat inca.
In patogenia bolilor infectioase s-au dezvoltatori s-au extins metode noi si
mai sensibile de diagnostic.
In dignosticul bolilor s-au dezvoltat ori s-au extins metode noi si mai
sensibile de diagnostic.
Terapeutica si-a imbogătit arsenalul de substanţe antimicrobice cu noi
antibiotice si chimioterapie active :noi peniciline de semisinteza
(pivampicilina ,amoxicilina), noi amnoglicoze (sisomicina,amikacina ).
5
 Pe plan profilactic ,atat in profilaxia generala nespecificata (igiena
,sanitatie,cultura sanitara) cat si in profilaxia specifica(imunizari ) ,s-au obtinut
succese spectaculoase.
Progresele obisnuite in profilaxia si in terapia bolilor infectioase au avut
influente profunde asupra starii de sanatate a lumii, contribuind intre altele la
prelungirea duratei medii a vietii.Acest efect a devenit evident mai ales in grupul
tarilor industrializate si cu un grad avansat de igiena , in care mortalitatea prin
boli infectioase a regresat , trecand pe pozitia a V-a prin cauzele de
mortalitate(dupa bolile cardiovasculare ,tumori , accidente si boli
respiratorii).Ca mortalitate, bolile infectioase pastreaza o pozitie dominanta in
toate tarile. Statisticele au aratat ca intre 25-37% din incapacitatea temporara de
munca si 87% din totalul absenţelor pentru grupa scolarilor se datoreaza
infectiilor respiratorii acute.
Pe langa aceste boli, principalele cauze actuale de morbiditate, prin boli
infectioase, in tarile dezvoltate sunt: rujeola,rubeola , oreionul, toxiinfectiile
alimentare.
In tarile in curs de dezvoltare , pe langa aceste boli , se adauga bolile
infectioase specifice zonelor tropicale.
Se obisnuieste sa se spuna ca scaderea si controlul bolilor infectioase
transmisibile reprezinta domeniul in care sanatatea publică şi-a facut cea mai
mare reputaţie. Acesta constatare este reală şi perspectivele sunt favorabile, dar
cu toate succesele profilactice si terapeutice , rezultă că multe probleme
patologice infectioase au rămas incă nerezolvate.
Boala ,,Parotidita epidemică ” a fost descrisă de Hipocrate.În 1916
,Wollstein a obţinut inoculări pozitive la pisica cu salivă filtrată de la bolnavi de
oreion , iar in 1934-1935, Johnson si Goodpasture au reprodus boala la maimuţe
(inoculări in canalul Stenon cu saliva filtrată).În 1945, Habel a reuşit sa
cultiveze virusul pe oul embrionat , ceeea ce a permis ulterior obţinerea
vaccinului antiurlian viu, cu o tulpină atenuata.

6
 CAPITOLUL II

DATE DIN LITERATURĂ

A. DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA PAROTIDITEI

Parotidita epidemica sau oreionul este o boala infecto-contagioasă,

epidemică de etiologie virotică, caracterizată prin astuparea glandelor salivare si
determinări nervoase.
Oreionul este o boală infecţioasă caracterizată prin astuparea glandelor
salivare ca şi a altor glande şi ţesuturi ,boala fiind o infecţie cu diverse
localizări.
Parotidita epidemică sau oreionul este o boală infecţioasă acută şi
transmisibilă determinată de virusul urlian ce afectează atat glandele salivare
,cat şi alte glande şi ţesuturi (pancreas,S.N.C, testicule).Afectarea frecventă a
glandelor parotide a făcut să preleveze denumirea de ,,Parotidită epidemică’’,
care însă nu corespunde cadrului mult mai larg al infecţiei urliene.

7
B. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA GLANDELOR SALIVARE

Glandele salivare sunt denumite glandulae-oris.În cavitatea bucală se

deschid numeroase glande ,al căror produs este saliva.După volumul lor,unele se
numesc glande salivare mici,iar altele mai mari sau propriu-zise.Acestea din
urmă sunt considerate ca singurele glande salivare,uitandu-se de existenţa celor
dintai.
Glandele mici(glandulae salivariae minoris)se prezintă sub forma unor
noduli ovoiyi sau piriformi,răspandiţi în submucoasa bucală.S-au descris
astfel:glandele labiale la buze,glandele bucale şi molare la obraji,glandele
palatine la nivelul palatului dur si al celui moale,precum şi glandele
lingale.Vom descrie numai glandele salivare mari(glandulae salivariae majores).
Ele sunt aşezate în afara cavităţii bucale şi îşi varsă produsul în interiorul
ei prin interoorul ei prin intermediul unor canale excretoare.
Glanda parotidă ,cea mai voluminoasă glandă salivară,este situată sub
meatul auditiv extern şi înapoia mandibulei, într-o excavaţie profundă numită
fosă retromandibulară şi care,prin coţinutul ei ,devine lojă parotidiană.
Forma parotidei este foarte neregulată,glanda are o porţiune principală
care ocupă fosa retromandibulară este corpul glandei si o porţiune care se aplică
pe faţa laterală a muşchiului maseter.Se consideră ca, corpul glandei are o formă
de prismă triunghiulară,cu o faţă laterală,o faţă anterioară şi o faţă
posterioară,aceste două din urmă convreg către o margine medială, care uneori
se poate lărgi şi ia aspectul unei adevărate feţe:faţa medială.
Aspect exterior: glanda parotidă are o culoare cenuşie ,care în timpul
activităţii devine roşiatică.Este foarte lobulată.Prin culoarea cenuşie ,consistenţa
mai fermă şi aspect lobulat,glanda se deosebeşte uşor de ţesutul celular
subcutanat.
Volum şi greutate:glanda parotidă cantăreşte25-30Kg,volumul glandei
este foarte variabil ,ea putand oscila între limite foarte largi.
Parotidita este găzduită într-o lojă infractuoasă, în interiorul căreia se
mulează ca într-un cuib.în interiorul acestei loji ,glanda este conţinută într-o
teacă fibroasă numită fascia parotidiană.Aici glabda stabileşte raporturi cu o
serie de organe.Studiem loja parotidiană,fascia parotidiană,raporturile glandei.
Loja parotidiană determină forma corpului glandei şi are şase
pereţi:lateral-fascia laterală superficială;posterior-mastoida pe care se inseră
sternocleidomastoidianul şi digastricul,iar mai în profunzime buchetul stilian
8
Riolan; anterior-ramura mandibulei ;medial- faringele ; superior-articulaţia
temporomandibulară şi meatul acustic extern; inferior-
despărţitoareasubmandibulo-parotidiană.
Loja parotidiană(fascia parotidea) are o lama superficială înaltă
profundă.Lama superficială este tocmai fascia cervicală superficială care de la
marginea anterioară a sternocleidomastoidianului trece peste glandă şi se
continuă apoicu fascia maseteriană de pe faţa laterală a maseterului.Această
lama e groasă,densă ,bine reprezentată.Lama profundă sau fascia parotidiana
profundă ar fi o prelungire care se desprinde din fasca cervicalăsuperficială la
nivelul marginii anterioare a muşchiului sternocleidomastoidian,merge apoi
dinafară înăuntru către faringe acoperind peretele posterior al lojii.Lama
profundă se prezintă ca o jumătate de cilindru gol,a cărei concavitate priveşte
lateral.Ea este foarte subţire.Loja este foarte anfractuoasă,motiv care face
extirparea glandei.
Raporturi:în afară de raporturi extrinseci, adică raporturi cu organele
învecinate ,glanda parotidă are şase feţe.În plus vom lua şi în consideraţie şi
prelungirile glandei.
Faţa laterală vine în raport cu fascia cervicală superficială şi cu pielea(faţă
cutanată).Între piele şi fascie se găsesc muşchi pieloşi(platisma) şi ramuri
superficiale din plexul cervical.
Faţa posterioară vine în raport cu mastoida,apoi cu muschiul digastric şi
mai în profunzime cu buchetul stilian.
Faţa anterioară înconjoară marginea poserioară a ramurii mandibulei.
Între parotidă şi mandibulă se găseşte un ţesut celular lax care favorizează
alunecarea glandei pe os.În timpul mişcărilor mandibulei – vorbire sau
masticaţie ,parotida este masată şi astfel saliva este expulzată prin glandă.
Fata medială este adeseori redusă la dimensiunile unei margini, ea vine în
raport cu faringele,de care este despărţită de procesul stilian,buchetul stilian si
lama profundă afasciei parotidiene.
Faţa superioară vine în raport cu articulaţia temporomandibulară şi cu
meatul acustic extern.
Prelungirile glandei sunt în număr de trei:
-prelungirea anterioară (geniana) este cea mai importantă şi cea mai
voluminoasă
-prelungirea medială(faringiana)pătrunde în spaţiul prestilian printr-
o deschidere în fascia profundă.
-prelungire posterioară(sternocleidomastoidiană),aceasta este redusă şi s
insinuează între muşchii sternocleidomastoidian şi gastric.
Raporturile intrinseci in interiorul parotidei se găsesc:
-artera carotidă externă,cu ramurile ei terminale-maxilară şi
temporală superficială.
-vena retromandibulară care primeşte cateva venule parotidiene şi
maseteriene şi vena auriculară posterioară.
-noduri limfatice,unele superficiale situate sub fascie şi altele
9
profunde alipite de carotidă şi vena retromandibulară.
-nervii fasciali şi auriculotemporal.Raportul esenţial este cu
nervul fascial.
STRUCTURA : Parotida este o glandă tubuloacinoasă de tip seros.În
constituţia ei intră acini glandulari secretori şi un sistem de ducte
excretoare.Acinii glandulari secretă un lichid clar,albuminos,bogat în săruri care
nu conţin mucus.
Fascia parotidiană este foarte aderentă la paremchim,fapt care explică
durerile din inflamaţiile glandei,cand fascia este pusă în tensiune de organul
tumefiat.Din fascie se desprind septe, care subdivid parenchimul în lobi şi
lobuli.Atat în fascie cat şi în septele intraparenchimatoare se găsesc vase şi
nervi.Arterele provin din artera carotidă externă.Ele dau ramuri din ce în ce mai
mici,ultimele ramuscule dau capilare care înconjoară acinii ca o reţea.
Venele pleacă din reţeaua capilară periacinoasă şi formează ramuri din ce
în ce mai mari,care se varsă în vena retromandibulară.Limfaticele se termină în
nodurile parotidiene profunde .de aici pornesc vase limfaticecare se varsă în
nodurile cervicale laterale,superficiale şi profunde.
NERVII : Glanda parotidă este bogat inervată,inervaţia vasomotorie şi
secretorie este asigurată de fibre vegetative.Fibrele parasimpatice vin din
ganglionul otic pe calea nervului auriculotemporal,cele simpatice din plexul
carotidian extern vin p e calea vaselor şi asigură vasomotrocitatea.Inervaţia
senzitivă este dată de fibre din auriculotemporal,cele simpatice din plexul
carotidian extern vin pe calea vaselor şi asigură fibre vegetative.Inervaţia
senzitivă este dată de fibre din auriculotemporal şi din nervul auricular mare din
plexul cervical.

10
 C. EPIDEMIOLOGIA PAROTIDITEI EPIDEMICE
Oreionul este cea mai frecventă boală dintre bolile glandei salivare,este
răspandit pe întregul glob şi apare în epidemie sau în epidemii în colectivităţile
preşcolare şi militare.
Receptivitatea este generală, universală la varstă. Oreionul apare în a doua
copilărie, la adolescenţi sau la adulţii tineri. Este o boală destul de contagioasă,
avand o incidenţă mare din această cauză este necesară o raportare numerică
umană.
Epidemiile izbucnesc acolo unde nu a mai apărut oreionul de mult timp.
Se apreciază că 30-40% din oameni fac boala sub formă inaparentă şi incidenţa
maximă a oreionului survine iarna şi primăvara.
Parotidita epidemică are un caracter infecţios şi contagios şi are
importanţă epidemiologică în sensul măsurilor de izolare şi protecţie ce se
impun.
Virusul produce o infecţie sistematică ce determină localizarea fie
succesivă, fie concomitentă in glandele salivare, pancreas, meninge.
Se îmbolnăvesc si adulţii în varsta de 50 de ani, unde infecţia poate evolua
şi subclinic fiind urmată intotdeauna de imunitatea durabilă.
Adulţii au anticorpi în proporţie de 85%, o bună parte în urma infecţiilor
inaparente ce constituie aproape jumătate din cazuri.
Nou-născuţii din mame imune prezintă o imunitate pasivă care dispare
după cateva luni. Oreionul apare excepţional sub varsta de 1 an, izvorul de
infecţie este constituit cu o infecţie sub clinică care determină şi elimină virusul
începand din ultima săptămană a incubaţiei şi transmiterea se face direct prin
picături Flugge şi mai rar indirect prin obiecte proaspăt contaminate.
Perioada de contagiune începe cu circa 6 zile înainte de apariţia
simptomelor clinice. Experimental s-a dovedit că virusul începe să fie excretat
prin salivă în a unsprezecea şi a cincisprezecea zi de la expunere şi continuă apoi
cursul perioadei de stare timp de 9-10 zile.
Transmiterea bolii necesită un contact prelungit în familie, internate,
locuinţe .
Contagiozitatea oreionului este mai redusă decat a rujeolei. Este posibil ca
această difernţă faţă de rujeolă să se datorească şi numeroaselor infecţii
inaparente care scapă neobservate. Organismul uman se apără prin diverse
mijloace, nespecifice si specifice si de potenţă variată, a căror activitate reunită
exprima capacitatea normală de apărare faţă de infecţie: rezistenţa faţă de
infecţii(în conceptul cel mai larg).
Termenul de imunitate faţă de infecţii (în conceptul cel mai larg).
Termenul de imunitate are o semnificaţie mai restransă, cuprinzand numai
factorii care conferă rezistenţa la un factor infecţios specific. Starea de rezistenţă
la infecţii este expresi unui îndelungat proces de evoluţie şi adaptare pe plan
filogenetic, la care se adaugă rezistenţa caştigată în decursul vieţii, în mod
variabil, de fiecare organism, ca rezultat al întalnirii cu variaţii agenţi infecţioşi
din mediul înconjurător.
11
 D. ETIOPATOGENIA PAROTIDITEI

Virusul urlian ribovirus specific omului, face parte din grupul

paramznovirus, avand o structură antigenetică unitara şi o mică rezistenţă la
mediul extern. Persistenţa virusului urlian la mediul extern nu prezinta
importanţa epidemiologică, este inactivă de căldura la 55 grade in 20min. de
concentratie slabă de fenol (făra a-şi pierde puterea antigenică), poate fe
conservat luni si chiar ani la – 20 grade.
Virusul urlian poate fi izolat prin saliva in diferite stadii ale infectiei cu 6
zile inainte de debut si cu 9 zile după :a fost izolat si din sange,din laptele de
femeie sau de maimuţă în lactaţie si din urină, are proprietatea hemoglutinantă
pentru hematiile de găină şi de om.
Virusul urlian creşte uşor în cultură de ţesuturi(rinichi de maimuţă,amnios
uman)unde produce efecte citopatice vizibile după 3 zile.Boala se obţine şi la
maimuţă şi poate provoca o meningoencefalită letală,urmată uneori de
hidrocefalie ,virusul trecand apoi în sange.
Infecţia urliană este generală.Prezenţa virusului în salivă este numai o cale
de eliminare a acestuia ,virusul urlian se localizează preferenţial în anumite
organe ca: glanda salivară, testicul,pancreas,ţesut nervos.
Anticorpii faţă de virusul urlian încep după a X-a zi de boală.Imunitatea
apare toată viaţa ,reambolnăvirile sunt excepţionale.
Parotiditele recidivante au alte cauze ca: infecţii bacteriene cu germeni cu
patogenitate redusă.
Rezistenţa specifică- factori şi mecanisme.
Straturile celulare de suprafaţă -tegumentul şi mucoasele acţionează atat
ca barier anatomice cat şi prin diverse mecanisme fiziologice,microflora lor.
Integritatea anatomică a tegumentului şi mucoasei constituie prima şi cea
mai importantă barieră naturală faţă de agenţii infecţioşi.
Posibilităţile de pătrundere există totuşi pentru unii germeni şi prin
pielea intactă.Linia continuă de apărarea tegumentului prezintă în mod normal
puncte slabe la nivelul foliculilor piloşi şi al orificiilor glandulare ,care
constituie porţi de intrare potenţiale pentru germenii patogeni.Un strat cornos
mai dezvoltat şi prezenţa unui înveliş gras mai abundent oferă o rezistenţă mai
mare,în timp ce un tegument curaţit pană la iritare devine mai receptiv.
Aceeaşi poate surveni pentru mucoase ,prin îndepărtarea mucusului
protector şi traumatizarea lor,prin folosirea de spălături abundente cu soluţii
antiseptice concentrate şi iritante.

12
 E . ASPECTE ANATOMO-PATOLOGICE IN PAROTIDITA

Din punct de vedere anatomopatologic,parotidita epidemică reprezintă

forma cea mai frecventă a bolilor glandei salivare. Virusul urlian se prezintă sub
forma unei particule rotunde cu diametru de 90 mm, rezistand la temperatura
camerei mai multe zile, dar îşi pierde infecţiozitatea după 3-4 zile.
Virusul urlian produce o infecţie sistematică, determinand localizarea în
glandele salivare, pancreas, meninge. Virusul urlian,ca toate virusurile ,este un
parazit obligatoriu al celulelor vii.
Singura sursă de infecţie şi rezervor de virus este omul bolnav şi anume la
sfarşitul perioadei de incubaţie pană la 20 de zile de la debutul bolii.
Calea de transmitere se face prin salivă,calea de răspandire se face prin
contact direct cu picăturile Flugge şi mai rar prin contact indirect cu obiectele
contaminate cu salivă ca:veselă, tacamuri.
Receptivitatea este generală indiferent de sexe,diferenţele de varstă derivă
din imunitatea durabilă postinfecţioasă. După pătrunderea în organism pe calea
rinobucofaringiană, virusul se poate propaga la sistemul nervos central.
Deci poarta de intare a oreionului este mucoasa faingiană şi respiratorie
,virusul trece apoi prin sange. Infecţia urliană este generală (altă dată se credea
că virusul ajunge în parotidă prin canalul Stenon).
Prezenţa virusului în salivă arată numai o cale de eliminare a
acestuia.Virusul se localizează preferenţial ,în anumite organe:glande
salivare,testicul,pancreas(poate fi izolat ,din LCRşi din sistemul nervos).
Anticorpii faţă de virusul urlian încep să apară după a x –a zi de
boală;imunitatea durează toată viaţa (apare după boala clinică şi după infecţii
inaparente). Reambolnăvirile sunt excepţionale.
Parotiditele recidivante au alte cauze ,ca de exemplu virusul
cariomeningitic sau infecţiile bacteriene cu germeni cu patogenitate redusă.
Anatomopatologic s-au deschis leziuni difuze în diferite ţesuturi glandulare
şi în S.N.C.(SISTEMUL NERVOS CENTRAL),congestii,edem
interstiţial,infiltraţie celulară cu monocleare: limfocite şi plasmocite.

13
 F. TABLOUL CLINIC AL PAROTIDITEI SI FORMELE CLINICE DE
BOALA

Parotidita epidemică,ca orice boală infecţioasă ,are o evoluţie stadială ce

cuprinde:

-perioada latentă,debutul
-perioada de stare
-perioada de durere
-convalescenţă
Debutul este relativ brusc,cu febră,cefalee, mialgiişi senzaţie de tensiune
dureroasă a lojei parotidiene.Mai prezintă semne necaracteristice ale
sindromului infectios febra 38-39 °C, frisoane, indispoziţie, alterarea stării
generale, rareorivărsături sau manifestări nervoase, uneori bolnavul acuză jena
masticatorie în zona primei determinări glandulare.
Perioada de stare incepe o dată cu tumefacţia glandei parotide care
se însoţeşte de durere spontanăsau de tensiune surdă,tumefacţia parotidei
provoacă o deformaţie caracteristică a regiunii şi în general a feţei care,dacă
procesul este bilateral,pielea este destinsă,lucitoare şi de culoare normală.La
palpare parotida tumefiată dă o senzaţie de consistenţă păstoasă şi are o
sensibilitate uşor dureroasă.
Se constată o laringită catarală ,iar orificiul canalului Stenon este inflamat
,gatul apărand proeminent roşu. Tumefactia parotidiană provoacă durere de
masticaţie şi cand este intensă, chiar de timus.
Secreţia salivară parotidiană este redusă,mucoasa bucală este uscată.
Febra de 38-39 C durează cateva zile,frecvent se prinde întai o glandă
parotidăapoi,după 2-4 zile,şi cealaltă,parotida urliană fiind de regulă bilaterală.
Tumefacţia cedează în 7-10 zile fără să supureze niciodată. Adesea se
prind,concomitent sau succesiv,şi celelalte glande salivare:glanda maxilară şi
glanda sublinguală.
Fenomenele inflamatorii ce însoţesc febra de 37-38 C se pot prezenta cu
fiecare nouă localizare glandulară,evoluţia fiind mai uşoară la copii. La adult
evoluţia este mai severă,cu febră înaltă,stare generală alterată şi eventual cu
afectarea altor glande. Pot fii afectate şi testiculele,pancreasul,sistemul nervos şi
mai rar ovarele,tiroida,glandele mamare şi glandele lăcrimare.
Cand aceste localizări extraparotidiene survin după afectarea parotidei
vorbim de complicaţii,cand ele survin izoşate vorbim de forme clinice ale
infecţiei urliene.Localizările infecţiei urliene apar uneori la 5-12 zile de la
afectarea parotidelor şi sunt localizările extrasalivare şi apar uneori concomitent
cu parotida ,iar alteori ca manifestări singulare şi unice ale infecţiei urliene.
Orhita urliana apare la pubertate cu o frecvenţă de 12-25%din cazuri,
apare sub 14 ani ,după 4-5 zile de la debut, cu dureri de testicule şi creşterea
bruscă a temperaturii,însoţită de cefalee, greaţă, vărsături, agitaţie uneori
lipotimie. Testiculul este tumefiat şi dureros ,iar scrotul este edematiat şi
14
roşiatic.Orhita se însoţeşte şi de leucovitoză.
Orhita urliană nu are efect atat de important asupra spermatogenezei.
Pancreatita urliană constituie o localizare comună a infecţiei urliene,adică
afectarea glandei abdominale,iar ca manifestare clinică:febră mare,dureri
abdominale,tulburări digestiveuneori zgomotoase,însă muşt mai frecventă printr-
o implicare făcută clinic,manifestată bioclinic.
Implicarea pancreasului endocrin poate fii prezentă şi, de regulă
,trecătoare,presupusa corelaţie cu un diabet.
Meningita urliană este destul de frecventă şi se manifestă ca o meningită
acută seroasă cu febră mare ,cefalee, vărsături şi semne de reacţie meningeală
moderată.
Funcţia lombară confirmă dignosticul prin modificările găsite la examenul
L.C.R.-ULUI.(lichid cefalorahidian).Evoluţia meningitei este de regulă
favorabilă.
Encefalita urliană este mult mai rară şi se manifestă prin
febră,convulsii,delir şi comă,avand în general o evoluţie favorabilă cu puţine
sechele.Pot surveni şi alte manifestări din partea sistemului nervos, în orice
oreion există o implicare neurologică neexprimată însă clinic.
Femeia gravidă infecţia transplacentară a faptului cu virus urlian este
controversată ,deci apariţia oreionului după primele 3 luni de sarcină prezintă
un oarecare risc de malformaţie congenitală,o iminenţă mai mare de avort şi
moarte fetală.
Se recomandă avortul terapeutic în caz de oreion la gravide ,şi evitarea
administrării vaccinului urlian cu virus viu atenuat.
Perioada de convalescenţă vindecarea se produce în 2-3
săptămani,inflamaţia nu evoluează spre supuraţie ,complicaţiile însă întarzie în
vindecare.
Formele clinice de boalăse stabilesc în raport cu aspectul clinic şi evoluţia
bolii.
În raport cu aspectul clinic se întalnesc:forme clinice tipice şi forme
clinice inaparente de boală.Se admite în ultimul timp infecţie inaparentă. În
raport cu evoluţia se descriu forma clinică:uşoară.medie,gravă şi prelungită.

15
G. DIAGNOSTICUL POZITIV SI DIFERENTIAL AL PAROTIDITEI

Se pune şi epidemiologia în colectivităţi de copii,examenul

clinic,examenulparaclinic şi de laborator.
În anamneză se diferenţiază un contrast infectat, cu un bolnavce a
prezentat tumefacţia glandei parotidiene.
La examenul clinic se constituie diagnosticul ce evidenţiază apariţia unei
tumefacţiidupă o incubaţie de circa 3 săptămani a unui sindrom infecţios
,inconstant şi a unor tumefacţii dureroase,ale unor glande salivare mai frecvente
ale parotidei.
Tegumentele care acoperă glanda interesată sunt uneori congestionate şi
se poate precepe un edem gelatinos care înconjoară glanda.
După cateva zile tumefacţia glandei afectate începe să regreseze şi pot
apărea noi determinări glandulare.
Interesarea testicolului este însoţită de o creştere importantă a febrei, de
frison şi de tumefacţia foarte dureroasă a unui testicol ,eventual al
epidemiului.Determinarea meningeală clinică este rară şi are aspectul unei
meningite benigne cu aspect clar. Numărul de celule din L.C.R. este aproape
constant crescut la cateva zeci ,mai rar sute /mm chiar în lipsa sindromului
meningeal.
Diagnosticul pozitiv se face pe date clinice (tumefacţie parotidiană
nesupurativă ,de obicei bilaterală cu evoluţie favorabilă). Colaborate cu date
epidemiologice şi eliminarea prin dignosticul diferenţial al altor afecţiuni
asemănătoare.
Examenul de laborator - numărul de leucocite este normal sau există
leucopenia.În cazuri complicate cu orhita sau pancreatita leucocitoza creşte
pană la 20 000 sau mai mult cu neutrofile.
Teste specifice - izolarea virusului urlian (din L.C.R. sau salivă) poate fi
efectuat numai în laboratoare de virusologie .
Teste serologice sunt:
-reacţia de fixare a complementului(efectuată de seruri
pereche)
-reacţia de hemoglutinoinhibare
Aceste teste sunt utile în diagnosticul formelor atipice de oreion şi ale
manifestărilor singulare.
Testul intradermic (HDR) cu antigen urlian este o reacţie eritematoasă
,depăşind cu 10 mm diametru după 48 de ore,pledează pentru imunitate.
Reacţia a fost cercetată şi cu sedimant de LCR,dar valoarea pentru
diagnostic este îndoielnică. Diagnosticul difernţial se face cu parotidita
supurativă determinat de variaţii germeni piogeni (tumefacţia mai redusă şi
foarte dureroasă, tegumente modificate) , parotiditele recidivante (caracter
recidivant inflamaţia de obicei moderată a parotiditei ,provoacata de germenii cu
intoxicaţii generale), abscese dentare, furunculul canalului auditiv extern,
mastoidita, tumefacţia glandei salivare.
16
H . EVOLUTIA, COMPLICATIILE SI PROGNOSTICUL PAROTIDITEI

Evoluţia bolii stagială se desfăşoara in raport cu o serie de factori ce intervin în

declanşarea bolii sau in desfăşurarea şi în timpul debutului , perioada de stare.
Astfel un rol important îl joacă elementele legate de virulenţe şi
antigenitatea virusului,de capacitatea lui,de termenul gazdei la infecţii,de diverse
stări ale gazdei sau de concomitenţa unei boli asociate.
COMPLICAŢII,EVOLUŢII
Sunt datorate virusului urlian sau infecţiilor secundare.Orice determinări
în afara glandelor salivare sunt considerate complicaţii nervoase
ca:orhita,ovarita,prostatita,tiroidita,mastita,suprarenalita.
Mai frecvent este orhita care apare la sfarşitul perioadei de stare ,cu stare
generală alterată.indispoziţie,agitaţie,insomnie,tumefacţie dureroasă a
testicolului cu edem şi iradierea durerii în zonele învecinate.Evoluează spre
vindecare în decurs de 1-2 săptămani.
Dintre celelalte determinări glandulare reţinem pancreatita urliană.Aceasta
începe brusc prin hipertermie ,dureri epigastrice în baza cu apărare musculară
,vărsături,diaree,stare generală foarte alterată,astenie marcată şi anxietate.
Evoluează şi insidios putand fii apreciată numai pe baza investigaţiilor
puncţionale.Au fost descrise şi cazuri de diabet consecutiv infecţiei urliene.
Dintre complicaţiile nervoase cele mai frecvente sunt meningitele urliene
,ale căror frecvenţă ajunge la 25% din îmbolnăviri în cursul unei epidemii.Poate
apărea înaintea tumefacţiei parotidiene în plină stare sau convalescenţă.
Meningita urliană este tipul meningitei limfocitare seroase cu
hipertensiune,cu LCR clar.Obişnuit ,începutul este brusc,cu cefalee, febră
mare,vărsături şi semne clinice de irigaţie meningeală
,midriază,bradicardie,delir,agitaţie psihomotorie.
La copiii mici apar convulsii,aceste semne persistă 2-3 zile şi se rezolvă în
1-2 săptămani,modificările lichidiene persistand ,însă se mai caută a se introduce
termenul de nevraxită urliană cu determinări neuorlogice ,nevrită.
PROGNOSTICUL este bun ,de regulă se produce vindecarea ,iar
urmărie bolii sunt rare.Evoluţia este mai severă la adulţi cu un prognostic
rezervat ,prezintă urliana şi orhita bilaterală duce la sterilitate primară sau
secundară ,mai prezintă unele sechele ca cele neuropsihice consecutive
encefalite sau nevrite (surditate).

17
 CAPITOLUL III

TRATAMENTUL SI PROFILAXIA PAROTIDITEI

Tratamentul constă în: repaus şi regim lactovegetarian în timp ce terapia

specifică cu gamaglobuline este redusă,iar antibioticele sunt eficiente doar în
infecţii secundare.
În parotidita epidemică esre indicat repaus la pat 10- 14 zile cat timp
durează şi izolaţia.Dieta va fii nutritivă şi fără restricţii deosebite ,se va ţine cont
de febră şi de dificultăţile de masticaţie produse de tumefacţia parotiditelor.
În faza iniţială de tumefacţie intensă se prescrie o dietă lichidă şi
semilichidă ,iar în caz de pancreatită se recomandă un regim fără prea multe
dulciuri şi făinoase,fără grăsimi.Se manţine igiena cavităţii bucale care se
asigură printr-o repetată igienă a gurii cu apă de gură precum şi gargare de ceai
de muşeţel.Pe regiunile tumefiate se aplică comprese cu rol sedativ şi
antiflagistic.Parotidita epidemică necomplicată se tratează cu antialgice pentru a
combate febra şi cefaleea.În caz de vărsături se dau calmante
(novocaină),emetiral,clodelazin.
Terapia simptomatică constă în administrarea de
analgezice,antipireptice,iar la nevoie sedative şi neuroleptice.
Orhita urliană se tratează cu:repaus la pat ,comprese locale şi
corticoterapie ,oral se administrează prednison1mg/Kg corp timp de 4 zile,iar
apoi alte 3 zile în doze restranse.Se evită traumatismul local şi de asemenea se
administreză : analgezice,antiinflamatorii(fenilbutazonă)
,corticoterapie(prednison).
Corticosteroizii reduc inflamaţia ,calmează durerea,însă nu împiedică
apariţia orhidei.
Pancreatita urliană beneficiază de un regim alimentar protector ,iar în
formele severe postalimentare 48 ore cu lichide per-os şi parenteral ,la care se
adaugă medicaţie antispastică şi, la nevoie , combaterea stării de şoc.
În encefalita urliană se administrează sedative ,perfuzii gluconate sau cu
sulf de magneziu 25%,vitamina C.
PROFILAXIA
Profilaxia generală constă în izolarea bolnavului la domiciliu sau la
spital, dacă provine dintr-o colectivitate deosebit de receptivă,pe timpul
supravegheriicelor 3 săptămani,cazurile complicate pot fii spitalizate.
Oreionul face parte din lista bolilor infecţioase.La apariţia unui caz în
colectivitate,supravegherea este indicată timp de 3 săptămani sau pe perioada de
infecţie maximă a bolii.

18
 Evitarea contactului gravidelor cu cazuri de oreion se urmăresc cu grijă.
Deşi este o afecţiune benignă ,profilaxia specifică pare necesară datorită
morbidităţii epidemice şi severităţii unor localizări extraparotidiene.
S-au utilizat vaccinuri cu virus viu atenuat pe ou de găină
ombrionat.Imunitatea obţinută durează probabil toată viaţa.Reacţiile
postvaccinare sunt rare şi minore.Vaccinul urlian se administrează după varsta
de 1 an.
Contraindicaţiile vaccinării antiurliene:
-la gravide
-la febrili
- la cei cu imunodeficienţe.

19
 CAPITOLUL IV

PLANURI DE ÎNGRIJIRE ALE CAZURILOR STUDIATE

Am efectuat practica în secţia de boli INFECTO –CONTAGIOASE a

SPITALULUI MUNICIPAL CARACAL, urmărind 5 cazuri din care am
selectat 3cazuri care mi s-au părut mai relevante.
Din dialogul cu bolnavii şi din analiza datelor culese au reieşit
următoarele
aspecte.

CAZUL I

CULEGEREA DATELOR: FO: 211/2010

DATE DE IDENTITATE:
NUMELE ŞI PRENUMELE:R.G.N.
DATA NAŞTERII : 2002.06.14
DOMICILIUL: VLĂDILA
OCUPAŢIA :ELEV
DATA INTERNĂRII :16.01.2010,ORA 9
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: PAROTIDITĂ EPIDEMICĂ
DATA EXTERNĂRII :23.01.2010,ORA 15
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: INFECŢIE URLIANĂ CU
DETERMINARE PAROTIDIANĂ ŞI MENINGEALĂ
NUMĂR DE SPITALIZARE: 8
ANAMNEZA:

Antecedente heredo- colaterale :fără legătură cu boala

Antecedente personale patologice :nesemnificativ
Condiţii de viaţă şi muncă: condiţii de locuit corespunzătoare
ISTORICUL BOLII :
Boala actuală a debutat în urmă cu 6 –7 zile,prezentand simptome ca:
tumefacţia lojelor parotidiene ,febra anxietate,disfagie, vărsături,cefalee,ameţeli.

La examenul clinic pe aparate şi sisteme efectuat de medic s-au constatat

următoarele aspecte patologice:
-stare generală modificată cu: cefalee, febră, inapetenţă
20
-tegumente şi mucoase palide;
-aparat digestiv şi anexe:apetit scăzut,disfagie,abdomenul suplu,ficat şi splina cu
limite normale;
-sistemul nervos=S.N.C:cefalee, ameţeli
-celelalte aparate şi sisteme în limite normale.
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR:
DIAGNOSTICUL CLINIC :PAROTIDITA EPIDEMICĂ
DIAGNOSTIC NURSING :
Pe baza datelor culese a examenului obiectiv efectuat de medic şi din
observaţiile personale am stabilit următoarele:
-manifestările subiective:tumefacţia lojelor parotidiene
bilaterale,disfagie,vărsături,ameţeli,cefalee,inapetenţă.
-manifestări obiective:tumefacţia lojelor parotidiene
bilaterale,vărsături,tegumente hiperemice în regiunea parotidiană bilaterală.
Analiza datelor culese :colaborand cu datele culese din anamneza şi istoricul
bolii, cu datele obţinute din examenul clinic şi din examenul de laborator şi
examen paraclinic ,precum şi a observaţiilor proprii,s-au suspicionat
diagnosticul de : Parotidită epidemică.
Ca diagnostic de nursing ,am stabilit că este vorba despre un pacient cu
parotidită epidemică ce necesită îngrijiri pentru:
-calmarea durerilor;
-combaterea vărsăturilor;
-asigurarea repausului relativ la pat ,pentru refacerea fizică şi psihică.
Din analiza datelor obţinute am stabilit că,din punct de vedere al dependenţei
pacientului,necesită ajutorul nursei în satisfacerea următoarelor nevoi prioritare:
-nevoia de a evita pericolele,nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în
limitele normale,nevoia de a elimina,nevoia de a manca şi de a bea ,nevoia de a
menţine tegumentele şi mucoasele curate ,de a se mişca şi menţine o bună
postură,nevoia de a învăţa despre boala sa .

21
22
23
24
 CAZUL II

CULEGEREA DATELOR : F.O.: 295/2010

DATE DE IDENTITATE :
NUMELE SI PRENUMELE : P.N.
DOMICILIUL : GIUVARASTI
DATA NASTERII: 2010.11.01
OCUPATIA : ELEV
DATA INTERNARII : 08.01.2010, ora 18:00
DIAGNOSTIC LA INTERNARE : PAROTIDITA EPIDEMICA
DATA EXTERNARII: 15.01.2010, ora 13:00
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: INFECTIE URLIANA
RINOSINUZITA CATARALA
NUMAR DE ZILE DE SPITALIZARE : 7
ANANMEZA:
-antecedente heredo-colaterale: neaga
-antecedente personale patologice: neaga alte afectiuni
-conditii de viata si de munca: bune
Istoricul bolii
Boala a debutat cu 10-11 zile in urma si prezinta urmatoarele simptome :
tumefactia lojelor parotidiene, febra, astenie, varsaturi, cefalee, greturi, ameteli,
inapetenta.
A urmat la domiciliu tratament cu : aspirina, calciu gluconic, apoi s-a prezentat
la spital, internandu-se la sectia de boli infectioase pentru tratament de
specialitate.
Examenul clinic.
La examenul clinic pe aparate si sisteme efectuat de medic s-au constatat
urmatoarele aspecte patologice:
-state generala : cefalee, varsaturi, febra, inapetenta.
-tegumente si mucoase : palide
-aparat digestive si anexe: apetit scazut, abdomen suplu, ficat si splina in
limite normale.
-celelalte aparate si sisteme in limite normale.
Interpretarea datelor
Diagnostic clinic: Parotidita epidemica
Diagnostic nursing:
Pe baza datelor culese la examenul clinic obiectiv efectuat de medic si de
observatiile personale, am stabilit urmatoarele:
a). Manifestari subiective:
-tumefactia lojelor parotidiene;
-febra;
-varsaturi;
-ameteli;
25
 -cefalee;
-inapetenta;

b). Manifestari obiective:

-tumefactia lojelor parotidiene;
-febra;
-varsaturi;
-tegumente hiperemice in regiunea parotidiana;
Analiza datelor culese:
Colaborand cu datele din anamneza si cu istoricul bolii cu datele obtinute
prin examenul clinic si prin examenul de laborator paraclinic, precum si cu
observatiile proprii, am suspicionat diagnosticul de ,,parotidita epidemica”.
Ca diagnostic de nursing, am stabilit ca este vorba de o parotidita epidemic
ace necesita ingrijiri pentru:
-calmarea durerilor;
-combaterea varsaturilor;
-asigurarea repausului relative la pat pentru refacerea fizica si psihica;
-educatia sanitara despre boala sa;
Din analiza acestor date rezulta ca bolnavul partial dependent necesita
ajutorul nursei in satisfacerea urmatoarelor nevoi prioritare:
-nevoia de a evita pericolele;
-nevoia de a manca si a bea;
-nevoia de mentine tegumentele si mucoasele curate;
-nevoia de a se misca si de a avea o buna postura;
-nevoia de a invata despre boala sa.

26
27
28
29
 CAZUL III
CULEGEREA DATELOR:
DATE DE IDENTITATE:
NUMELE SI PRENUMELE : S.R.
DOMICILIUL : CARACAL
DATA NASTERII : 2003.09.04
OCUPATIA: ELEV
DATA INTERNARII: 28.02.2010, ora 15:00
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: INFECTIE URLIANA
RINOSINUZITA CATARALA
DATA EXTERNARII: 08.03.2010, ora 15:00
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: INFECTIE URLIANA
RINOSINUZITA CATARALA
NUMAR ZILE DE SPITALIZARE: 9
ANAMNEZA:
-antecedente heredo-colterale: fara legaturi cu boala;
-antecedente personale patologice: nesemnificative;
-conditii de viata si de munca: bune;
Istoricul bolii:
Boala a debutat cu trei zile in urma si prezinta urmatoarele simptome:
durere, tumefactia lojelor parotidiene, febra, greturi, cefalee, inapetenta.
A urmat la domiciliu tratament cu: aspirina, calciu gluconic, apoi s-a
prezentat la spital, internandu-se in sectia de boli infectioase pentru tratament de
specialitate.
Examenul clinic :
La examenul clinic pe aparate si sisteme efectuate de medic s-au constatat
urmatoarele aspecte patologice :
-stare generala relativ buna;
-tegumente si mucoase: palide;
-aparat cardio-vascular: cord in limite normale;
-aparat digestive: apetit scazut;
-sistem nervos si organe de simt: orientat temporo-spatial;
-celelalte aparate si sisteme in limite normale;
Analiza si interpretarea datelor:
Diagnostic clinic: Parotidita epidemica;
Diagnostic nursing:
Ca diagnostic de nursing am stabilit ca este vorba despre un pacient cu
parotidita epidemic ace necesita ingrijiri pentru:
-calmarea durerilor;
-combaterea varsaturilor;
-asigurarea repausului relativ la pat ;
-educatie sanitara despre boala sa ;

30
 Din analiza acestor date rezulta ca ,din punct de vedere al dependentei
pacientului ,este vorba despre un bolnavcu diagnostic de parotidita epidemica ,ce
necesita ingrijiri privind:
-combaterea simptomatologiei ;
-asigurarea conditiilor igienico-sanitare si de mediu fizic si uman ;
-educarea sanitara privind modul de comportare in spital si apoi dupa
externare ;
Din punct de vedere al procesului de nursing este vorba despre un pacient la
care este necesar ajutorul in satisfacerea urmatoarelor nevoi fundamentale :nevoia
de a evita pericolele,nevoia de a-si mentine tegumentele si mucoasele curate
.nevoia de a invata despre boala sa ,nevoia de a-si mentine temperatura corpului
in limite normale.

31
32
33
34
 Capitolul V

CONCLUZII
Parotidita epidemica este o boala ce afecteaza glandele salivare ca si alte
glande si tesuturi , boala fiind o infectie cu diferite localizari.
Este o boala infecto-contagioasa epidemica ,de etiologie
virotica,caracterizata prin inflamatia glandei salivare si determinari venoase.
La noi in tara isi mentine nivelul ridicat cu deosebire la copiii din
colectivitatile scolare.
Principalele simptome intalnite la cazurile studiate sunt:
-tumefactia lojelor parotidiene;
-disfagie;
-febra;
-anxietate;
-varsaturi;
-cefalee;
-ameteli;
-inapetenta;
-scadere in greutate;
-alterarea starii de nutritie.
Analizele de laborator efectuate la cele trei cazuri au fost:uree,
glicemie,bilirubinemie ,tymol,examen sumar de urina.
Tratamentul la cele trei cazuri:glucoza 10%-250 ml in perfuzii,torecan o
fiola,algocalmin 1-2 fiole,vitamina C1,vitamina B1-o fiola,vitamina B6 o fiola.
Aceste bolnavi au necesitat ingrijiri si tratament medicamentos pentru
satisfacerea urmatoarelor nevoi fundamentale prioritare:
-nevoia de a evita pericolele;
-nevoia de a-si mentine temperatura corpului in limitele normale;
-nevoia de a elimina;
-nevoia de a bea si a manca;
-nevoia de a-si mentine tegumentele si mucoasele curate;
-nevoia de a se misca si a mentine o buna postura;
-nevoia de a invata despre boala sa.

35
.

BIBLIOGRAFIE

1. VASILE VOICULESCU - Boli Infectioase ,vol.II

2. FLORIN CARUNTU - Boli Infectioase
3. LUCRETIA TITIRCA - Ghid de nursing,editia a IV-a
4. VICTOR PAPILIAN - Anatomia glandei parotide,vol.I
5. VICTOR CECARNEA - Boli Infectioase ,vol.II

36
 CUPRINS

MOTO, MOTIVATIE
PLANUL LUCRARII
CAPITOLUL I: INTRODUCERE SI ISTORICUL BOLII
CAPITOLUL II: DATE DIN LITERATURA
A:DEFINITIA SI CLASIFICAREA BOLII
B:ANATOMIA SI FIZIOLOGIA GLANDELOR SALIVARE
C.EPIDEMIOLOGIA PAROTIDITEI EPICDEMICE
D.ETIOPATOGENIA PAROTIDITEI EPIDEMICE
E. ASPECTE ANATOMO-PATOLOGICE IN PAROTIDITA
EPIDEMICA
F. TABLOUL CLINIC SI FORMELE CLINICE ALE
PAROTIDITEI
G. DIAGNOSTICUL POZITIV SI DIFERENTIAL AL
PAROTIDITEI
H. EVOLUTIA, COMPLICATIILE SI PROGNOSTICUL
PAROTIDITEI
CAPITOLUL III : TRATAMENTUL SI PROFILAXIA PAROTIDITEI
EPIDEMICE
CAPITOLUL IV : PLANURI DE INGRIJIREALE CAZURILOR STUDIATE
CAPITOLUL V : CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CUPRINS

37