1

Şcoala Postlicealǎ Sanitară

„CAROL DAVILA ”

PROIECT DE ABSOLVIRE

Absolventă
BLAGA CEU COSMINA
Profil Asistent Medical Generalist

2023
 2
Şcoala Postlicealǎ Sanitară
„CAROL DAVILA ”

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU

REFLUX GASTROESOFAGIAN

Coordonator ştinţific
AVRAM MIRELA MĂRIOARA

Absolventă
TAMAIANU I G RADU GEANINA
Profil Asistent Medical Generalist
 3
2023

Cuprins

ARGUMENT
ISTORIC
CAPITOLUL I.
Date generale despre boală
1.1.Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie aparatului afectat
CAPITOLUL II .Prezentarea teoretică a bolii
1.Definiţie
2.Etiologie
3.Patogenie
4.Diagnostic clinic
5.Diagnostic paraclinic
6.Diagnostic diferenţial
7.Evoluţie
8.Tratament a.igieno-dietetic b.medical c.chirurgical
CAPITOLUL III
Supravegherea pacientului din momentul internării până la externare şi efectuarea tehnicilor
impuse de afecţiune
2.1.Internarea pacientului în spital
2.2.Asigurarea condiţiilor de spitalizare
2.3.Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi
-Pregătirea patului şi accesorilor lui
-Schimbarea lenjeriei de pat
-Asigurarea igienei personale,corporale,vestimentare a pacientului
-Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat
-Observarea poziţiei pacientului
-Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului
-Captarea eliminărilor
2.4.Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
2.5.Alimentaţia bolnavului
2.6.Administraţia alimentelor şi hidratarea organismului
 4
2.7.Recoltarea produselor biologice şi patologice
2.8.Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune
2.9.Pregătirea preoperatorie şi îngrijirea postoperatorie
2.10.Educaţie pentru sănătate
-Profilaxia bolii
2.11.Externarea pacientului
CAPITOLUL IV.
-Prezentarea cazurilor de boală
-Cazul 1
-Cazul 2
-Cazul 3
-Concluzii generale
-Bibliografie
 5

MOTTO:

"Sănătatea nu este totul ,

dar totul fără sănătate este nimic."
- Schopenhauer-

Argument
 6
Populaţia din ziua de azi, nu dă prea mare importanţă unor lucruri esenţiale pentru
existenţa noastră de zi cu zi. Nu se face o selecţie în alimentaţie cu privire la alimentele cu un
conţinut bogat de vitamine, proteine şi minerale necesare organismului. Nesiguranţa unei slujbe,
lipsurile, precum şi stresul cotidian datorat multelor probleme din societate care afectează omul
de rând, provoacă delăsarea sau amânarea unor probleme de sănătate, care ca şi precedent par
minore, dar netratarea lor pot provoca probleme majore de sănătate.

Lucrarea mea de diplomă, REFLUXUL GASTROESOFAGIAN nu a fost o alegere

întâmplătoare, am făcut această alegere pentru că după părerea mea, este important să cunoaştem
şi să luăm în serios această boală, începând de la primele simptome uşoare, dar, de asemenea este
la fel de importantă prevenirea acestei boli prin cunoaşterea cauzelor.

Boala debutează încet, treptat şi dacă bolnavul cunoaşte şi este atent la primele simptome,
care la început se repetă frecvent, atunci, cu tratament medicamentos şi tratament igieno-dietetic
se poate trata complet, vindeca şi opri evoluţia bolii, dar în stadii mai avansate este nevoie de
tratament chirurgical.

Orice boală este mai uşor de prevenit sau tratat în primele stadii, decât în stadii mai
avansate şi pentru asta este foarte important să cunoaştem şi fim atenţi la primele simptome ale
bolii.

ISTORIC
 7

Descoperirile medicale ale ultimilor o mie de ani au salvat nenumarate vieti si în multe
părţi ale lumii au sporit şansele de viaţă ale oamenilor de două ori. După îndelungate statistici,
savanţii au ajuns la concluzia ca dintre multele descoperiri care au revolutionat ştiniţele
medicale, zece dintre ele, un adevărat “decalog” al supravieţuirii, au schimbat în mod
fundamental modul în care oamenii de stiinţă şi medicii au putut îmbunatăţi starea de sănătate a
omenirii.
Practicarea medicinii este la fel de veche ca si civilizaţia. Cu toate acestea, grecilor li se
atribuie inventarea ştiintelor medicale, prin folosirea mai curând a observaţiei şi experimentului,
decât prin invocarea unor forte supranaturale care sa vindece bolile. Deşi mai târziu cunoştinţele
medicale ale grecilor au fost preluate de către cuceritorii romani, în momentul în care Imperiul
Roman a colapsat la începutul Evului Mediu, acestea au cazut în obscuritate. Ca o consecinta
generală, Europa medievală a fost marcată de o perioada de stagnare în ştiinţe, combinată cu
epidemii sporadice de ciuma bubonică, sifilis, lepră, holeră, variolă si alte boli, iar singura soluţie
pentru vindecare în acea vreme a fost apelarea la practici străvechi, magico-religioase şi
tratamente, care astazi sunt numite cu un termen generic, neconventionale. Din medicina antică
au supravietuit atunci numai fragmente din tratate. În general în Evul Mediu oamenii întelegeau
boala doar ca o pedeapsa pentru păcatele săvârşite sau ca un rezultat al actiunii fortelor
demonice. Din aceste motive, rugaciunea şi incantaţiile erau cel mai adesea forma standard de
tratament.
Totusi, medicina occidentală a cunoscut chiar si în aceste conditii un reviriment formidabil în
momentul în care la universitatile italiene din Salerno, Bologna si Padova au fost puse bazele
facultatilor medicale, în secolele al IX-lea si al X-lea. Şi până în secolul al XII-lea au aparut
asemenea facultati si la universitatea franceză din Paris şi la Oxford în Anglia. În aceste lăcase
ale ştiintei a fost stimulată cercetarea, au fost stabilite cerintele pentru examinarea absolventilor,
viitori medici – toate elemente decisive pentru extraordinarul avânt al medicinii din secolele al
XVI-lea si al XVII-lea, avânt care a continuat pâna în zilele noastre.
 8
CAPITOLUL I
DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1.1 NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIA DIGESTIV

Tubul digestiv sau canalul alimentar este alcătuit din mai multe segmente: cavitatea
bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subţire şi intestinul gros. Aceste segmente se
înlănţuie sub forma unui tub continuu de calibru diferit, începând de la orificiul bucal, pe unde
pătrund alimentele, până la orificiul anal, prin care sunt eliminate reziduurile.
În drumul său de la orificiul bucal până la orificiul anal, tubul digestiv străbate
craniul visceral, gâtul, toracele (mediastinul), cavitatea abdominală, marele şi micul bazin. Cea
mai mare parte a tubului digestiv se găseşte în cavitatea abdominală, care este delimitată în
partea superioară de muşchiul diafragm, iar în partea inferioară comunică cu cavitatea pelviană,
de unde şi denumirea de cavitate abdominopelviană.
Pereţii diferitelor segmente ale tubului digestiv sunt alcătuiţi din patru straturi sau
tunici, care de la interior la exterior sunt: tunica internă sau mucoasă, tunica submucoasă, tunica
musculară şi tunica externă. Structura acestor tunici diferă de la un segment la altul, fiind
adaptată funcţiilor de masticaţie, deglutiţie, digestie, absorbţie şi expulzie.

.1 ESOFAGUL
Este un organ tubular care se întinde de la faringe la stomac. Limita superioară este
reprezentată de marginea inferioară a cartilajului cricoid, iar cea inferioară de cardia, orificiul
prin care esofagul comunică cu stomacul. Esofagul are la adult o lungime medie de 25 de cm,
aceasta fiind însă variabilă cu vârsta şi înălţimea.
Esofagul nu este rectiliniu, ci prezintă o serie de curburi atât în plan sagital cât şi în
plan frontal. În plan sagital, esofagul urmează coloana vertebrală cervicală şi toracală, pe farţa
căreia se întinde până la vertebra T2. De la această vertebră, esofagul se îndepărtează ventral,
continuîndu-şi traiectul independent de coloana vertebrală. În plan frontal, esofagul prezintă o
curbură cu convexitatea spre stânga, în regiunea cervicală şi alta cu convexitatea spre dreapta, în
regiunea toracală.
Calibrul esofagului nu este uniform, el fiind mai redus în unele regiuni numite
strangulaţii sau istmuri. Esofagul are trei istmuri: superior, mijlociu şi inferior. Istmul superior
sau cricoidian se află chiar la originea esofagului, la nivelul cartilajului cricoid. Istmul mijlociu
sau bronhoaortic este situat la locul unde esofagul atinge bronhia stângă şi arcul aortic, iar istmul
 9
inferior sau diafragmatic se află la nivelul hiatusului diafragmatic, prin care trece esofagul. Între
aceste segmente se află segmentele mai dilatate.

.1.1 PORŢIUNILE ESOFAGULUI ŞI RAPORTURILE LOR

Esofagul este situat în trei regiuni topografice: gâtul, toracele şi abdomenul , de aceea
i se descriu trei porţiuni, şi anume cervicală, toracală şi abdominală.
Porţiunea cervicală sau esofagul cervical se întinde de la limita inferioară a
faringelui pînă la orificiul superior al toracelui. Esofagul cervical vine în raport cu coloana
vertebrală cervicală, situată posterior şi acoperită de muşchii prevertebrali şi de fascia
prevertebrală, cu traheea situată în partea anterioară esofagului, cu lobii glandei tiroide şi cu
pachetul vasculonervos al gâtului, formaţiuni situate lateral faţă de porţiunea cervicală a
esofagului.
Porţiunea toracică sau esofagil toracic se întinde de la apertura toracică superioară
până la hiatusul diafragmatic. El vine în raport cu coloana vertebrală toracică, cu aorta
descendentă toracică, cu canalul toracic şi cu vena azygos în partea posterioară, cu traheea,
pericardul şi inima în partea anterioară, cu pleurele mediastinale situate lateral, cu arcul aortic în
stânga şi cu crosa venei azygos în dreapta.
Porţiunea abdominală sau esofagul abdominal se întinde de la muşchiul diafragm
până la cardia. Ea vine în raport cu nervul vag stâng şi cu lobul stâng al ficatului, în partea
anterioară, cu nervul vag drept şi cu canalul toracic, în partea posterioară, cu fornixul stomacului
în stânga şi cu lobul stâng al ficatului în dreapta.

.1.2 STRUCTURA ESOFAGULUI

Peretele esofagului este format din cele patru tunici (mucoasă, submucoasă,
musculară şi adventicea) caracteristice tubului digestiv şi adaptarea deglutiţiei şi înaintării rapide
a bolului alimentar spre stomac. În lungul esofagului se întâlnesc mici variaţii regionale de
structură, mai ales în ceea ce priveşte mucoasa şi musculatura.
Tunica mucoasă sau mucoasa esofagului este alcătuită dintr-un epiteliu şi un corion.
Epiteliul este de tip pavimentos stratificat, iar corionul din ţesut conjunctiv lax. El este străbătut
de canalele excretoare ale glandelor esofagiene. Musculatura mucoasei este formată, în porţiunea
superioară a esofagului, din fascicule izolate de fibre musculare striate şi dintr-o reţea de fibre
elastice fine. În restul conductului esofagian, musculara mucoasei devine din ce în ce mai
evidentă, fibrele striate fiind înlocuite treptat prin fibre musculare netede.
 10
Tunica submucoasă sau submucoasa esofagului este formată din ţesut conjunctiv lax,
care conferă mucoasei esofagiene o mare mobilitate, permiţându-i să se deplaseze pe planurile
tunicii musculare. Submucoasa formează, împreună cu musculara mucoasei, numeroase cute
longitudinale care dau lumenului esofagului o formă neregulată.
În ţesutul conjunctiv care alcătuieşte submucoasa se găsesc numeroase trunchiuri
vasculare şi nervoase, noduli limfatici şi segmentele secretoare ale glandelor mucoase profunde.
Glandele esofagiene, acinoase de tip mucos, sunt grupate în mici lobuli. Conductele excretoare
străbat musculara mucoasei şi corionul, deschizându-se printr-un orificiu foarte mic la suprafaţa
epiteliului esofagian.
Tunica musculară este alcătuită din două straturi de muşchi, unul intern şi altul
extern. Stratul intern se compune din fibre musculare dispuse circular, iar cel extern din fibre
dispuse longitudinal. În porţiunea superioară a esofagului, atât fibrele musculare aşezate circular,
cât şi cele dispuse longitudinal sunt fibre musculare striate. În porţiunea mijlocie, aceste fibre
sunt înlocuite treptat de fibre musculare netede. În porţiunea inferioară a esofagului. Tunica
musculară cuprinde numai fibre musculare netede.
Adventicea. Formată din ţesutul conjunctiv lax, se continuă cu ţesutul conjunctiv care
umple spaţiile dintre organele ce se găsesc în mediastin. În ţesutul conjunctiv al adventicei se
găsesc vasele şi nervii. Esofagul abdominal este parţial învelit de seroasa peritoneală.

.1 3 VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA ESOFAGULUI

Arterele care hrănesc esofagul provin din artera tiroidiană inferioară: arterele
esofagiene (care pornesc din aortă), arterele bronşice, frenice şi artera gastrică stângă.
Venele formează două plexuri: venos submucos şi venos periesofagian. Sângele
venos este colectat de aceste plexuri şi vărsat în venele coronare stomahice. În porţiunea
inferioară a esofagului se găseşte o zonă de anastomoze venoase între sistemul port şi sistemul
cav superior; acestea sunt anastomoze portocave.
Limfaticele porţiunii cervicale şi toracice drenează limfa către ganglionii esofagieni,
iar cale ale porţiunii abdominale, către ganglionii gastrici.
Nervii provin din sistemul nervos vegetativ simpatic şi parasimpatic (nervul vag).
Fibrele nervoase care se găsesc în adventice pătrund între cele două straturi ale tunicii musculare,
formând plexul nervos mienteric, iar mai departe, în submucoasă, plexul nervos submucos. Din
plexul submucos pornesc terminaţii nervoase libere care ajung până la epiteliu.
 11
.2 STOMACUL

Stomacul, organ cavitar, reprezintă segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv. El se
găseşte în etajul superior al cavităţii abdominale (etajul supramezocolic), în loja gastrică, care
este delimitată de diafragm, ficat, mezocolonul transvers şi peretele abdominal. Stomacul este
fixat în această lojă prin următoarele mijloace de fixare: continuitatea cu esofagul şi duodenul;
pediculii vasculari; ligamentele peritoneale care leagă stomacul de organele vecine; presiunea
abdominală.

.2.1 CONFIGURAŢIA EXTERNĂ ŞI RAPORTURILE STOMACULUI

Stomacul are forma literei “J” când este gol şi forma unui cimpoi, când este plin. El
cuprinde două porţiuni, una verticală şi alta orizontală. Porţiunea verticală se subâmparte, la
rândul ei în fundul stomacului, denumit şi fornix şi corpul stomacului. Porţiunea orizontală este
subâmpărţită şi ea în antrul piloric şi canalul piloric.
Stomacul are două feţe (anterioră şi posterioară), două margini (dreaptă şi stângă) şi
două orificii (superior şi inferior).
Faţa anterioară a stomacului vine în raport cu faţa interioară a lobului stâng a
ficatului, pe care lasă o amprentă numită impresia gastrică; cu peretele anterior al abdomenului
(triunghiul lui Labbe) şi cu muşchiul diafragm (spaţiul semilunar al lui Traube).
Faţa posterioară a stomacului vine în raport, prin bursa omentală, cu peretele
posterior al abdomenului, cu splina, cu glanda suprarenală stângă, cu rinichiul stâng şi cu
pancreasul.
Marginea dreaptă sau mica curbură este concavă. Ea prezintă o porţiune verticală,
care se întinde de la cardia până la incisura angulară şi o porţiune orizontală, puţin ascendentă,
cuprinsă între incissura angulară şi prima porţiune a duodenului (bulbul duodenal). Între mica
curbură a stomacului şi ficat se află un pliu peritoneal care leagă aceste două organe, numit micul
epiploon sau epiploonul gastrohepatic.
Marginea stângă sau marea curbură este convexă. Ea porneşte de la cardia, unde
formează cu esofagul incisura cardiacă, înconjură apoi fundul stomacului, după care prezintă o
porţiune verticală şi una orizontală şi puţin ascendentă ce se termină în dreptul orificiului piloric.
De pe marea curbură a stomacului pornesc mai multe pliuri peritoneale şi anume marele
epiploon, care acoperă ca un şorţ organele din cavitatea abdominală, epiploonul gastrosplenic,
care leagă stomacul de splină.
 12
Orificiul superior al stomacului poartă numele de cardia; prin el stomacul comunică
cu esofagul. Orificiul inferior al stomacului, numit pilor, face legătura dintre stomac şi duoden.

.2.2 STRUCTURA PEREŢILOR GASTRICI ŞI CONFIGURAŢIA INTERNĂ

Pereţii gastrici sunt alcătuiţi din patru straturi sau tunici: tunica mucoasă, tunica
submucoasă, tunica musculară şi tunica seroasă.
Tunica mucoasă sau mucoasa stomacului înveleşte suprafaţa internă a acestui organ.
Ea are o culoare roz când stomacul este plin şi albă-mată. când acesta este gol.
La examenul cu ochiul liber se observă marele relief al stomacului, alcătuit din
numeroase cute orientate dintre cardia spre pilor. Cutele care brăzdează mucoasa gastrică se
anastomozează între ele sub forma unei reţele. La nivelul micii curburi, cutele lipsesc, această
zonă purtând numele de “şoseaua gastrică”. Marele relief al stomacului este rezultanta contracţiei
muscularei mucoasei, tunicii musculare, la care ia parte ţesutul conjunctiv lax din structura
submucoasei.
La examenul cu lupa se observă micul relief al stomacului, constituit dintr-un
important număr de şanţuri circulare superficiale care împart suprafaţa mucoasei într-o mulţime
de ridicături mamilare cu aspect de câmpuri poliedrice, numite areole gastrice. Acestea apar ca
rezultat al contracţiei muscularei mucoasei. La nivelul ariilor gastrice, mucoasa este străbătută de
numeroase orificii, care prezintă deschiderea unor invaginaţii (înfundături), numite cripte
gastrice sau foveole gastrice. În fundul acestor cripte se deschid glandele gastrice.
Mucoasa gastrică este constituită din epiteliu, corion, glande şi musculara mucoasei.
Epiteliul mucoasei gastrice este de tip cilindric unistratificat. El se întinde de la
cardia, unde în mod brusc înlocuieşte epiteliul stratificat pavimentos al esofagului şi până la
pilor, unde este înlocuit de epiteliul intestinal. Din loc în loc, epiteliul se înfundă în corion,
formând criptele gastrice. Celulele epiteliale îmbătrânite şi descuamate sunt înlocuite de celule
situate în fundul criptelor (celule accesorii).
Corionul este format dintr-o reţea de fibre colagene şi precolagene cu multe elemente
elastice şi celulare (fibroblaste, celule reticulare, leucocite, plasmocite). Elementelor figurate şi
celulare li se mai adaugă vase sanguine şi limfatice, precum şi nervi.
Aparatul glandular este alcătuit din trei tipuri de glande: cardiale, fundice şi pilorice.
Glandele cardiale, puţin numeroase şi rudimentare, se află în vecinătatea cardiei. Ele
sunt de tip tubular ramificat, cu secreţie seroasă.
 13
Glandele fundice, numite şi glande principale, se găsesc în regiunea fundului şi
corpului stomacului. Sunt glande tubulare simple sau ramificate care străbat corionul. Ajungând
până la musculara mucoasei şi se deschid, în grup de câte trei-patru, în fundul unei cripte
gastrice. Fiecare glandă prezintă tri porţiuni: un gît situat la deschiderea în criptă, un corp şi o
porţiune terminală. Peretele glandei este separat de ţesutul conjunctiv al corionului printr-o
membrană bazală. El este alcătuit din patru tipuri de celule şi anume principale, parietale,
auxiliare şi cromargentofine.
Celulele principale sau delomorfe sunt aşezate pe membrana bazală, delimitând
lumenul glandei. Rolul lor este acela de a sintetiza şi secreta pepsinogenul, prefermentul din care
ia naştere pepsina.
Celulele parietale sau adelomorfe sunt răspândite, din loc în loc, printre celulele
principale. Rolul acestor celule este de a elabora şi secreta acidul clorhidric.
Celulele auxiliare sau accesorii sunt situate la nivelul gâtului glandei. Ele secretă
mucus şi enzime cu acţiune asupra dipeptidelor.
Celulele cromargentofine se găsesc mai ales la nivelul porţiunii terminale a glandelor
principale. Acestea sunt celule de origine simpatică migrate din crestele ganglionare. Rolul lor
nu este încă stabilit.
Glandele pilorice se află în regiunea antrală şi pilorică, mai ales pe mica curbură. Ele
sunt de tip tubuloacinos, cu pereţii alcătuiţi din celule ce secretă un mucus deosebit din punct de
vedere chimic de mucusul secretat de celelalte celule epiteliale gastrice.
Tunica mucoasă este separată de tunica submucoasă prin musculara mucoasei.
Aceasta este constituită din fibre musculare netede aşezate pe două straturi: unul intern circular şi
altul extern longitudinal. Când musculatura mucoasei se contractă, mucoasa se îngroaşă şi
suprafaţa se cutează micşorându-se.
Tunica submucoasă este constituită din ţesut conjunctiv lax, în care se găsesc vase
sanguine şi limfatice, precum şi plexuri nervoase vegetative.
Tunica musculară este formată din fibre musculare netede, dispuse în trei straturi:
extern, mijlociu şi intern.
Stratul extern este constituit din fibre aşezate longitudinal, în continuarea stratului
longitudinal al esofagului. Ele se prelungesc cu stratul extern longitudinal al duodenului. Acest
strat este bine dezvoltat în regiunea pilorică, unde fibrele lui contribuie la formarea sfincterului
piloric.
 14
Stratul mijlociu, alcătuit din fibredispuse circular, încercuieşte corpul stomacului şi
se îngroaşă la nivelul pilorului, unde formează sfincterul piloric.
Stratul intern este format din fibre musculare dispuse oblic. Acest strat este prezent
numai în porţiune verticală a stomacului.
Tunica seroasă, formată dintr-un ţesut conjunctiv lax acoperit de mezoteliul
peritoneal, se interpune la nivelul curburilor, unde se continuă cu cel al epiploonurilor. În tunica
seroasă se află vasele şi nervii care deservesc stomacul.

.2.3 VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA STOMACULUI

Arterele care hrănesc pereţii stomacului iau naştere din cele două arcade situate de-a
lungul marii şi micii curburi, de unde se distribuie pe faţa anterioară şi posterioară a stomacului.
Arcada de pe mica curbură este formată prin anastomoza dintre artera gastrică stângă (ramură din
artera celiacă) şi artera gastrică dreaptă (ramuri din artera hepatică). Arcada de pe marea curbură
este formată prin anastomoza dintre artera gastroepiplooică stângă (ramuri a arterei splenice) şi
artera gastroepiplooică dreaptă (ramură a arterei gastroduodenale). Fundul (fornixul) este
vascularizat de arterele gastrice scurte (ramuri ale arterei splenice).
După ce pătrund în tunica seroasă şi musculoasă, arterele formează la nivelul
submucoasei un plex din care pleacă numeroase ramuri. Dintre acestea, unele se capilarizezază la
nivelul muscularei mucoasei, altele străbat această foiţă şi formează o reţea de capilare
dedesubtul şi în jurul glandei.
Venele iau naştere din capilarele reţelei arteriale prezentate mai sus. Ele străbat în
sens invers peretele stomacului, formând un prim plex venos între fundul glandular şi musculara
mucoasei şi un al doilea plex în submucoasă. De aici ele urmează traiectul arterelor, ducând
sângele direct sau indirect în vena portă.
Limfaticele se formează în porţiunea superioară a mucoasei, dând naştere unui prim
plex subglandular. După ce străbat musculara mucoasei, vasele limfatice formează formează la
nivelul submucoasei un al doilea plex, apoi – la nivelul tunicii musculare – un al treilea plex. De
aici limfa este condusă, prin vasele limfatice mai mari, la ganglionii limfatici regionali şi mai
departe, în canalul toracic.
Nervii stomacului provin din sistemul nervos vegetativ parasimpatic (nervul vag) şi
simpatic (plexul celiac). Nervii vagi (drept şi stâng) coboară de-a lungul esofagului şi se unesc la
nivelul micii curburi, de unde trimit ramuri pe ambele feţe ale stomacului. Din plexul celiac
 15
pornesc ramuri care se îndreaptă spre stomac şi la nivelul regiunii pilorice, se unesc cu ramurile
nervului vag.
Fibrele nervoase simpatice şi parasimpatice formează în pereţii stomacului două
plexuri: unul în tunica submucoasă, numit plexul submucos (Meissner), şi altul în tunica
musculară, numit plexul mienteric (Auerbach). Plexurile sunt formate din fibre nervoase care se
distribuie la fibrele musculare, la epiteliul mucoasei gastrice, precum şi la glande.
 16

CAPITOLUL II
DATE GENERALE DESPRE BOALA

Importanţă: afecţiune frecventă. După unele studii cea mai frecventă afecţiune întâlnită
în ambulator.
10 % din populaţie ar avea arsuri retrosternale zilnic iar 15% cel puţin o dată pe
săptămână. Obezitatea, hernia hiatală şi graviditatea sunt factori de risc importanţi pentru
dezvoltarea BRGE.

DEFINITIE
Boala de reflux gastroesofagian (BRGE) reprezintã totalitatea simptomelor, însotite sau
nu de leziuni ale mucoasei esofagiene, care sunt produse de refluxul continutului gastric în
esofag.
Refluxul poate fi fiziologic (apare ziua, dupã mese, nu este însotit de simptome, este de scurtã
duratã, nu produce leziuni ale mucoasei esofagiene) sau patologic; el se instaleazã atunci când
puterea de curãtare a esofagului, a materialului refluat este dereglatã-ineficientã. Refluxul
patologic este simptomatic, si uneori este însotit de leziuni ale mucoasei esofagiene.

EPIDEMIOLOGIE
BRGE este o suferinţã foarte comunã; aproximativ 40% din populaţia generalã prezintã
pirozis cel putin o datã pe lunã. Masa bolnavilor cu reflux se prezintã ca un „iceberg“ (Lundell
1998). Cea mai mare parte a bolnavilor prezintã simptome blânde, sporadice sau recurente; se
autotrateazã cu antiacide si numai exceptional se prezintã la medic pentru consultatie. O
categorie mult mai micã prezintã simptome frecvente pentru care pacientul se prezintã uneori la
medic. În sfârsit, o categorie si mai micã de bolnavi prezintã simptome cronice, persistente,
complicaţii ale bolii de reflux, pentru care frecventeazã deseori cabinetele de consultatii.

ETIOPATOGENIE - MECANISME FIZIOPATOLOGICE

 17
În producerea BRGE intervin mai multi factori care în final produc incompetenta
factorilor antireflux
Factorii etiopatogenici ai bolii de reflux gastroesofagian*
1. Incompetenţa factorilor antireflux
Factori fiziologici
 Scãderea presiunii joncþiunii esogastrice
- relaxarea tranzitorie a SEI
- scãderea presiunii bazale a SEI sub 6 mmHg
 Insuficienţa sistemului de „curãţire“ a esofagului
- diminuarea sau abolirea mişcãrilor peristaltice propulsive esofagiene
- diminuarea secreţiei de salivã
 Tulburarea motilitãţii gastro-duodenale
- întârzierea golirii gastrice
Factori mecanici
 Unghiul Hiss larg
 Pensa diafragmaticã relaxatã (emfizem pulmonar, obezitate, presiune intraabdominalã crescutã)
 Frâna mucosalã ineficientã
 Hernie hiatalã
 Presiune intraabdominalã crescutã
2. Patogenia producerii simptomatologiei
 Stimularea chemoreceptorilor: pirozis
 Stimularea baroreceptorilor: durere toracicã
3. Patogenia leziunilor mucoasei esofagiene
 Creşterea factorilor de agresiune: acid clorhidric, pepsinã, bilã, suc pancreatic
 Scãderea factorilor de apãrare:
- preepiteliali: mucus, bicarbonat de sodiu
- epiteliali: joncţiunile intercelulare
- postepiteliali: starea vascularizaţiei

SIMPTOMATOLOGIA CLINICÃ
Cele mai sugestive simptome esofagiene sunt pirozisul şi regurgitaţia acidã. Pirozisul,
senzaţie de arsurã retrosternalã inferioarã, apare la 75% din pacienţi; poate iradia cãtre baza
gâtului. El apare dupã mese copioase, la anumite modificãri de posturã care cresc presiunea
 18
intraabdominalã (aplecarea trunchiului pe abdomen, ridicarea de greutãţi imediat dupã masã),
sau mai rar în decubit dorsal. Regurgitaţiile acide apar în condiţii similare, dar mai ales noaptea
în decubit dorsal. Simptomele de reflux tulburã somnul bolnavului numai rareori, de obicei
atunci când coexistã esofagite.
Durerea retrosternalã de origine necardiacã apare frecvent în boala de reflux , mai ales
dupã o alimentaţie neadecvatã.
Disfagia este un semn esofagian important, care poate fi prezent şi în boala de reflux
gastroesofagian, produsã fie prin spasm, fie prin leziuni obstructive, complicaţii ale esofagitei
peptice: stenoze esofagiene, cancer asociat.
Uneori bolnavii acuzã şi dureri epigastrice, în special stângi, mai ales atunci când refluxul
este asociat cu hernie gastricã transhiatalã.
Anemia produsã prin sângerãri oculte, hemoragia digestivã superioarã, sunt martori ai
existenţei esofagitei peptice şi a complicaþiilor sale.
Odinofagia şi sialoreea sunt simptome mult mai rar întâlnite. Simptomele extraesofagiene
sunt destul de frecvente; cele bronho-pulmonare sunt produse prin regurgitarea conţinutului
gastric în esofag, şi de aici în zona faringo-laringianã şi în arborele traheo-bronşic. Faringita şi
laringita posterioarã de reflux sunt caracterizate prin apariţia de tenesme esofagiene, senzaţie de
corp strãin în gât, constricţii cervicale; fenomenele cedeazã numai la tratamentul bolii de reflux .
În caz de reflux eso-traheo-bronşic simptomatologia constã în tuse, dispnee în special de decubit.
Repetarea episoadelor de reflux în arborele traheo-bronsic poate produce bronsite cronice
obstructive, astm bronşic sau pneumonii acute situate de predilecţie în lobul inferior drept.
Alte semne clinice extraesofagiene sunt scãderea ponderalã şi denutriţia, anemia, ce apar
însã concomitent cu apariţia complicaţiilor.
Starea psihicã, anxietatea modificã mult intensitatea simptomelor sau le poate chiar
declanşa; ele afecteazã calitatea vieţii bolnavului. Calitatea vieţii este proporţionalã cu frecvenţa
simptomelor.
Simptomele clinice tipice - pirozisul, regurgitaţia acidã, nu pot stabili prezenţa sau absenţa
esofagitei; semnele alarmante (anemia, disfagia, scãderea ponderalã, hemoragia digestivã
superioarã, fenomenele respiratorii) sugereazã însã existenţa unei afecţiuni organice.

COMPLICAŢII
Esofagita pepticã este consecinţa refluxului gastroesofagian, deci un moment în evoluţia
bolii dar şi o complicaţie, care la rândul sãu poate evolua.
 19
Esofagita pepticã este produsã de acţiunea corosivã clorhidro-pepticã asupra mucoasei
esofagiene şi apare atunci când timpul de contact dintre conţinutul gastric rezultat şi mucoasa
esofagianã este prelungit.
Prevalenţa sa este de 5% din cazurile care se prezintã la medicul generalist.
Când pacientul prezintã pirozis mai frecvent (cel puţin de 2 ori pe sãptãmânã, timp de 6 luni)
incidenţa sa poate ajunge la 50%.
Clasificarea Los Angeles descrie 4 grade de modificãri ale mucoasei
Gradul A: una sau mai multe ulceraţii, nu mai lungi de 5 mm şi situate pe crestele pliurilor, şi nu
între pliuri.
Gradul B: una sau mai multe ulceraţii mai lungi de 5 mm, nici una situatã între crestele a douã
pliuri mucoase.
Gradul C: ulceraţii mucoase care sunt situate şi între crestele pliurilor mucoase, şi care cuprind
mai puţin de 75% din circumferinţa esofagianã.
Gradul D: ulceraţii ale mucoasei ce cuprind mai mult de 75% din mucoasã.
Celelalte semne endoscopice ca edem, hiperemie, creazã confuzii de diagnostic.
Simptomatologia clinicã este asemãnãtoare bolii de reflux necomplicate, cu menţiunea cã
de data aceasta apar frecvent şi disfagia, anemia, denutriţia, fenomenele respiratorii. Diagnosticul
se stabileşte endoscopic dupã criteriile Los Angeles
Biopsia efectuatã ţintit permite confirmarea morfologicã, dar şi prezenţa unei eventuale displazii.
Esofagita de gradul A şi B nu sunt urmate de complicaţii, spre deosebire de gradul C şi D unde
ele sunt frecvente.

Stenoza esofagianã pepticã este situatã în ultimii centimetri ai esofagului, şi este

rezultatul procesului de cicatrizare a leziunilor inflamatorii. Semnul cel mai sugestiv este
disfagia inferioarã. Bolnavii ce se alimenteazã cu dificultate,prezintã denutriţie progresivã.
Ulcerul esofagian este o complicaţie foarte rarã a esofagitei peptice, şi se caracterizeazã
prin dureri foarte mari situate în regiunea inferioarã sternalã, iradiate transfixiant în spate. Odatã
cu introducerea tratamentului intensiv cu inhibitori de pompã de protoni, incidenţa ulcerului
peptic esofagian, ca şi a stenozei peptice, a scãzut foarte mult, pânã aproape de dispariţie.

Sindromul Barret (SB) sau endobrachiesofagal (EBE) este caracterizat prin înlocuirea
în esofagul distal a mucoasei malpighiene normale cu mucoasã metaplazicã de tip cilindric. El se
produce atunci când mucoasa pluristratificatã a esofagului este lezatã de materialul refluat din
 20
stomac şi înlocuitã de o mucoasã cu epiteliu cilindric. La examenul liber al esofagului mucoasa
metaplazicã se poate recunoaşte prin culoarea roşie aprinsã, care contrasteazã cu culoarea roz-pal
a mucoasei esofagiene.
Microscopic se pot distinge 3 tipuri de mucoasã Barrett: joncţional (asemãnãtor mucoasei
cardiei), fundic (asemãnãtor mucoasei gastrice fundice) şi specializat (cuprinde celule de tip
muco-secretant, celule caliciforme de tip intestinal, celule de tip absorbant cu marginea în perie
ce sugereazã metaplazia intestinalã). Helicobacter pylori (HP) a fost numai rareori prezent în
mucoasa metaplazicã şi nu existã o corelaţie semnificativã între HP şi metaplazia Barrett.
Din punct de vedere al extinderii leziunii esofagiene, se deosebeşte Barrett-ul lung, care
este situat deasupra ultimilor 3 cm ai esofagului, şi care poate cuprinde toate cele 3 tipuri de
metaplazie, singure sau asociate, şi Barrett-ul scurt care este situat în primii 2-3 cm deasupra
cardiei şi este format din epiteliul specializat.
Zonele metaplazice sunt frecvent sediul leziunilor displazice, displazia poate fi de grad
scãzut sau de grad înalt. Aceastã ultimã variantã afecteazã aproximativ 90% din cazuri mucoasa
de tip metaplazic specializat. Displazia severã este asociatã în mod constant cu adenocarcinomul
esofagian. Cercetãrile efectuate pe piesele de rezecþie pentru adenocarcinom, aratã cã existã o
filiaþie directã între metaplazie intestinalã, displazie ºi adenocarcinom. De aceea sindromul
Barrett este considerat leziune precanceroasã. Biopsia esofagianã este singura metodã pentru
diagnosticul sindromului Barrett cu o sensibilitate acceptabilã pentru tratamentul bolnavului.
BOLI ASOCIATE
Cea mai frecvent asociatã afecţiune este hernia gastricã transhiatalã (15-20%), în special
varianta prin alunecare; aceasta creazã prin tulburãrile de staticã ale joncţiunii eso-gastrice
condiţiile de apariţie ale refluxului gastroesofagian.
Ulcerul gastric sau duodenal se asociazã cu refluxul tot într-o proporţie de 15-20%. Dupã
criteriile Roma, pirozisul nu face parte din simptomele dispepsiei.
Totuşi sunt cazuri la care pH-metria a arãtat prezenţa refluxului la dispeptici. De altfel
refluxul esofagian, ulcerul, gastrita antralã, duodenita sunt înglobate în marea categorie a bolilor
produse de acid (acid related diseases).
Bolnavii cu intestin iritabil au deseori simptome de reflux ; asocierea nu este pânã în
prezent bine clarificatã.

DIAGNOSTIC PARACLINIC
Metodele de investigaþii pot fi grupate astfel
 21
I. Metode care atestã prezenţa refluxului gastroesofagian
1. Examen radiologic baritat
2. Examen scintigrafic gastroesofagian
3. pH-metrie monitorizatã
II. Metode care stabilesc relaţia reflux-simptome
1. pH-metrie monitorizatã
2. Testul Bernstein
3. Distensie esofagianã cu balonaş
4. Teste medicamentoase de provocare a durerii
III. Metode pentru determinarea etiopatogeniei
1. Manometria monitorizatã
2. Clearance esofagian izotopic
3. Determinarea presiunilor intraesofagiene
IV. Metode pentru diagnosticul leziunilor esofagiene
1. Examene radiologice
2. Esofagoscopia
3. Examen histopatologic

Cele mai utilizate metode în practica curentã sunt:

1. Examenul radiologic baritat este metoda cea mai uşoarã de efectuat, este neinvazivã, nu
necesitã echipament sofisticat.
Pentru evidenţierea refluxului este necesarã de multe ori efectuarea de manevre speciale,
care cresc presiunea abdominalã, precum şi examinarea în poziţia Trendelenburg. Din pãcate,
examenul radiologic nu evidenţiazã decât 15-20%din refluxurile existente. În afara
simptomatologiei tipice, apariţia unui episod de reflux spontan sau provocat nu justificã
diagnosticul de boalã de reflux .
Examenul radiologic poate aprecia însã şi tranzitul esofagian, cât şi anumite modificãri
ale mucoasei. Este mult inferior examenului endoscopic în diagnosticul esofagitei şi
complicaþiilor sale, are dezavantajul cã expune la radiaţii, şi aparatura este fixã. Este folositor
mai ales în diagnosticul diferenţial, dar şi în acest caz este mult inferior examenului endoscopic.

2. Examenul endoscopic. Este un examen extrem de util în diagnosticul BRGE şi al

complicaţiilor sale Utilizarea sa este însã recomandatã în special la bolnavii ce nu rãspund la un
 22
tratament corect, sau la cei cu simptomatologie alarmantã sau foarte frecventã şi cu multe
recidive, ceea ce altereazã calitatea vieţii. În funcţie de rezultatele observate, bolnavii cu
simptomatologie de reflux pot fi împãrţiţi în bolnavi endoscopic negativi (aproximativ 50% din
cazuri) şi endoscopic pozitivi. În prezenţa unei simptomatologii tipice, endoscopia negativã nu
infirmã diagnosticul de boalã de reflux , ci numai cel de esofagitã.

3. Examenul histopatologic. Biopsia din mucoasa esofagianã afectatã atestã diagnosticul de

esofagitã. În afarã de datele clasice ale inflamaţiei tubului digestiv, (edem, vasodilataţie,
infiltraţie cu polimorfonucleare în fazele active sau celule mononucleate), în boala de reflux se
observã creşterea stratului de celule bazale, alungirea papilelor cãtre suprafaţa mucoasei,
eroziuni, ulceraţii.
Biopsia poate evidenţia metaplazia de mucoasã, displazia, elemente foarte importante
pentru diagnosticul sindromului Barrett şi apariţia adenocarcinomului. Biopsia nu este necesarã
în cazurile endoscopic negative. Cazurile endoscopic negative dezvoltã rareori ulterior esofagitã,
iar cele din gradul A şi B numai foarte rar evolueazã spre gradul C şi D.
4. ph-metria esofagianã monitorizatã 24 de ore. Aceastã explorare se realizeazã prin
introducerea în esofagul distal a unei sonde prevãzute cu un electrod de sticlã sau de antimoniu,
ce înregistreazã variaþiile de ph şi le transmite unui inscriptor; ele sunt ulterior analizate de un
computer. Utilizarea aparatelor mobile permite înscrierea ph-ului intraesofagian în cursul zilei şi
în cursul nopţii. Parametrii discriminatorii sunt: procentul de timp în care ph-ul esofagian este
sub 4, numãrul episoadelor de reflux mai lungi de 5 minute, cel mai lung reflux acid, refluxul în
poziţie ridicatã şi culcatã, refluxul cel mai lung, relaţia dintre simptom şi prezenţa refluxului.
Corelaţia reflux simptom este pozitivã la 80% din pacienţi, ceea ce atestã sensibilitatea
metodei. Pânã de curând ph-metria era consideratã „standardul de aur“ în diagnosticul BRGE. În
ultima perioadã acest fapt a fost contestat, deoarece s-a observat cã valorile au fost normale la un
sfert din bolnavii cu esofagitã de reflux tipicã şi la un sfert din bolnavii cu BRGE endoscopic
negativã. Indicaţia ph-metriei esofagiene este limitatã.
5. Examenul scintigrafic gastroesofagian şi eso-gastric poate atesta prezenţa refluxului şi în
acelaşi timp poate mãsura timpul de tranzit esofagian. Se utilizeazã numai în centre
ultraspecializate, în cazurile cu diagnostic mai dificil.
6. Manometria esofagianã simplã sau monitorizatã nu este utilizatã în practica curentã decât
pentru precizarea diferitelor tulburãri de motilitate asocia-te refluxului sau pentru evaluarea
rezultatelor postoperatorii.
 23

DIAGNOSTIC
Simptomul principal, de bazã, care indicã diagnosticul este pirozisul care este prezent la 80% din
refluxuri. Asocierea cu alte simptome, ca eructaþiile, regurgitaţia acidã, durerea presternalã,
reprezintã elemente suplimentare în spri-jinul diagnosticului de reflux . Intensitatea şi frecvenþa
pirozisului modificã calitatea vieţii bolnavului, dar nu pot reprezenta elemente de diferenţiere
între BRGE complicatã cu esofagitã, şi BRGE endoscopic negativã.
Iniţial, cu aproximativ 10 ani în urmã, simptomele de reflux au fost controlate de
examene paraclinice, ca examenul radiologic şi cel endoscopic, şi cu aceastã ocazie s-a constatat
cã foarte multe cazuri simptomatice au examen radiologic şi endoscopic negativ. Raportat la
numãrul mare de pacienţi din populaþia generalã, efectuarea explorãrilor la toţi bolnavii cu
reflux este practic imposibilã având în vedere costul crescut al investigaţiei (endoscopie, ph-
metrie) mult mai mare decât costul tratamentului. Din cauza raportului cost-eficienţã,
necorespunzãtor, s-a limitat efectuarea iniţialã a endoscopiei la un numãr mai mic de pacienþi, şi
efectuarea unui test terapeutic de diagnostic la ceilalţi pacienþi.
În acest context, dupã examenul clinic complet şi biologic standard (hemograma
completã, VSH, glicemie, uree, TGO, TGP) se recomandã examen endoscopic, la urmãtoarele
categorii de bolnavi:
1. Bolnavi peste 50 de ani care prezintã mult mai frecvent boli organice.
2. Bolnavi care au semne alarmante: anemie, hemoragie digestivã superioarã, scãdere ponderalã,
disfagie, odinofagie.
3. Bolnavi care pe baza datelor clinice şi biologice au suspiciunea de boalã organicã.
În cazul în care au fost puse în evidenţã boli organice, bolnavii sunt trataţi în consecinþã.
Dacã testele biologice sunt normale, şi endoscopia este negativã, sau aratã leziuni de esofagitã,
se instituie tratamentul corespunzãtor.
Categoria cea mai mare de bolnavi sunt tineri cu simptomatologie clinicã blândã, fãrã
semne alarmante sau prezumţie clinicã de boalã organicã. Aceştia sunt supuşi unui test terapeutic
înaintea explorãrii endoscopice. Sensibilitatea testului (cu scop diagnostic) terapeutic depinde de
eficienţa medicamentului utilizat şi de durata timpului pentru evaluare. Se recomandã sã se
utilizeze Omeprazol în doze de 20-40 mg/zi timp de 7 zile. Unii autori considerã oportun
utilizarea de doze şi mai mari, pânã la 80 mg/zi. Dacã dupã acest interval simptomatologia a
cedat complet, se continuã tratamentul antireflux. Dacã însã simptomatologia persistã, atunci este
 24
necesarã efectuarea investigaţiilor. Testul terapeutic necesitã obligatoriu reevaluarea clinicã a
bolnavului dupã tratamentul efectuat, la 7 zile şi 4 sãptãmâni ,

TRATAMENT

1. Tratamentul igieno-dietetic
Modificarea stilului de viaţã poate facilita diminuarea simptomatologiei BRGE. S-a recomandat
iniţial ridicarea capului patului cu 1 0-15 cm pentru a favoriza tranzitul orocaudal al esofagului.
De curând grupul de lucru de la Geneva, considerã cã mãsurile posturale pot avea succes numai
la pacienţii care prezintã reflux nocturn. Refluxul este favorizat de anumite mişcãri care cresc
presiunea intraabdominalã ca flexia trunchiului pe abdomen, ridicarea de greutãţi, exerciţiul fizic
intens. Tusea şi obezitatea favorizeazã refluxul gastroesofagian.
Regimul alimentar: Se recomandã evitarea alimentelor care stimuleazã secreţia gastricã, cele
care cresc volumul şi presiunea intragastricã şi întârzie evacuarea gastricã, cele care scad
presiunea în sfincterul esofagian inferior şi iritã mucoasa esofagianã. În acest context cresc
aciditatea gastricã urmãtoarele ali-mente: supa de carne, alimentele acide, citricele, cafeaua,
alimentele condimentate. Grãsimile şi prãjelile întârzie evacuarea gastricã, cresc volumul
conþinutului gastric şi presiunea intragastricã; totodatã grãsimile cresc şi secreţia de acid
clorhidric şi scad presiunea în sfincterul esofagian inferior. Alimentele condimentate, ceapa,
preparatele de roşii, cresc refluxul printr-un mecanism necunoscut.
Ciocolata conţine metilxantine, miorelaxant ce favorizeazã apariţia refluxului. Bãuturile
nealcoolice (sucuri, citrice, roşii, ananas, cola, cafea) accentueazã simptomele de reflux prin
conţinutul lor acid, osmolaritatea modificatã, sau alte mecanisme încã necunoscute. Alcoolul
scade presiunea în sfincterul esofagian inferior, creşte secreţia de acid, agraveazã
simptomatologia bolii de reflux.
Fumatul scade presiunea în sfincterul esofagian inferior şi scade puterea de curãţire a
esofagului. Schimbarea stilului de viaţã, a regimului alimentar, pot produce ameliorarea
simptomatologiei, dar niciodatã nu vor vindeca esofagita.
2. Tratamentul medicamentos
A. Medicamentele utilizate
Prochineticele. Sunt medicamente care stimuleazã motilitatea tubului digestiv. Ele sunt utilizate
pentru corectarea tulburãrilor motorii din boala de reflux:(corectarea insuficienţei sfincterului
esofagian inferior, tulburãrile de curãţire a esofagului dupã reflux , tulburãrile de evacuare
 25
gastricã). Cele mai frecvent utilizate sunt: metoclopramid, domperidon si cisaprid; bethanecolul
este numai rareori utilizat experimental.
Metoclopramid si domperidon (Motilium, Dom Stal) sunt agonisti dopaminici.
Metoclopramid în doze de 10 mg x 2 tb sau 3 pe zi accelereazã golirea gastricã, creşte
tonusul sfincterului esofagian inferior şi accelereazã motilitatea esofagianã. Metoclopramidul are
o utilizare clinicã limitatã deoarece trece bariera hematoencefalicã şi produce efecte nedorite
datoritã acţiunii agoniste dopaminice exercitatã la nivelul creierului. Bolnavii pot prezenta
astenie marcatã, somnolenţã sau stãri de agitaţie. Pot apãrea diaree sau hiperprolactinemie
(galactoree).
Domperidonul 10 mg x 3/zi acţioneazã mai ales asupra evacuãrii gastrice.
Domperidonul nu traverseazã bariera hematoencefalicã şi de aceea nu produce efectele
nedorite observate dupã administrarea de metoclopramid.
Cisapridul (Coordinax, Uniprid, Prepulsid) este cel mai des întrebuinþat în dozã de 10 mg
x 3/zi; este un substituent al benzaminei şi accelereazã eliminarea de acetilcolinã din neuronii
postganglionari. Acţioneazã asupra tubului digestiv şi produce numai puţine efecte nedorite
centrale sau periferice; poate produce borborisme, diaree, şi numai extrem de rar fenomene
centrale extrapiramidale. S-au descris însã aritmii severe, uneori letale,dupã cisaprid. Nu
influenţeazã nivelul de prolactinã. Se utilizeazã în BRGE
deoarece produce creşterea peristalticii esofagiene, accelereazã evacuarea gastricã şi creşte
tonusul sfincterului esofagian inferior. S-a constatat cã cisapridul este mai eficient decât placebo
în vindecarea esofagitei şi în îndepãrtarea simptomelor. Eficacitatea sa este asemãnãtoare celei
observate dupã tratamentul cu blocanţi de receptori histaminici H2, dar mult mai redusã decât
cea observatã dupã administrarea de 10 sau 20 mg Omeprazol. Cisapridul este mai eficient decât
placebo în prevenirea recidivelor esofagitei A şi B. Efectul este mai eficient dacã se asociazã şi
un blocant al receptorilor histaminici H2.
Blocanþii receptorilor histaminici H2. Acidul clorhidric şi pepsina reprezintã factorii cei
mai agresivi ce lezeazã mucoasa esofagianã. Inhibitorii de receptori H2 scad secreţia gastricã şi
determinã dispariţia simptomelor şi uneori chiar vindecarea esofagitei de tip A, B. Din aceastã
familie sunt utilizate în clinicã 5 produse: cimetidina, ranitidina, famotidina, nizatidina şi
roxatidina. Deşi au formule chimice diferite, ele acţioneazã similar, prin inhibarea competitivã a
receptorilor H2 histaminici de la nivelul celulelor parietale şi în final scad secreţia de acid
clorhidric. Cimetidina produce o ameliorare a simptomatologiei şi poate vindeca esofagita
blândã, în doze de 800 mg/zi, administratã în doze fracþionate sau în dozã unicã. Produce însã
 26
multe fenomene nedorite. Ranitidina este mai activã decât cimetidina şi se administreazã în dozã
de 300 mg/zi în prizã unicã sau de 2 ori pe zi. Famotidina are o duratã de acþiune mai lungã, şi
de aceea se administreazã în dozã unicã 40 mg/zi; produce o ratã de vindecare mai mare a
esofagitei decât produsele anterioare. Nizatidina 150 mg/zi are efecte asemãnã-toare famotidinei.
Roxatidina se administreazã în dozã de 150 mg/zi; eficienţa sa în boala de reflux a fost mai puţin
studiatã.
Inhibitorii de pompã de protoni inhibã secreţia de acid indiferent de stimulii care o
provoacã. Au o duratã de acţiune lungã de cel puþin 24 de ore, motiv pentru care se pot
administra într-o singurã prizã zilnicã. Preparatul princeps,omeprazolul este cel mai bine studiat
şi se administreazã în dozã unicã de 20 mg dimineaţa. Lansoprazolul, pantoprazolul se
administreazã în dozã unicã de 20-30 mg/zi. Acţiunea rabeprazolului nu este încã bine definitã în
BRGE. Aceste produse realizeazã o ameliorare spectaculoasã a simptomatologiei clinice şi a
calitãţii vieţii bolnavului, de aceea se utilizeazã în cazurile de esofagitã severã, cât şi pentru
tratmentul de scurtã duratã în scop diagnostic şi în cazul refluxului cu endoscopie digestivã
negativã. Este dovedit cã tratamentul îndelungat în doze foarte mari poate produce numai în
condiþii experimentale apariţia de tumori gas-trice.
Medicaţia topicã cu substanţe aderente de tipul Sucralfat, formeazã o barierã mecanicã şi
protejeazã ulceraţiile de acţiunea clorhidro-pepticã. Ele nu reprezintã însã medicaţie eficientã în
tratamentul BRGE.

3, Tratamentul chirurgical
Utilizarea sistematicã şi pe scarã largã a tratamentului esofagitei cu inhibitori de protoni a scãzut
foarte mult incidenţa complicaţiilor şi a cazurilor rezistente la tratamentul medical. Totuşi, deşi
în numãr mult mai mic, existã bolnavi cu indicaţie chirurgicalã; introducerea chirurgiei
laparoscopice a scãzut mult morbiditatea operatorie. Utilizarea endoscopiei terapeutice poate de
asemenea avea indicaţii în rezolvarea mai puţin invazivã a unor cazuri.
Sunt trimişi pentru rezolvare chirurgicalã urmãtorii bolnavi:
1. Bolnavii cu BRGE complicatã:
a) stricturi care nu s-au remis dupã un tratament intensiv cu inhibitori de pompã de protoni şi
dilataţii, şi la care, dupã caz, se efectueazã dilataţii asociate sau nu cu fundiplicaţie laparoscopicã
sau, dacã este necesarã, exereza chirurgicalã.
b) Pacienţii cu complicaţii respiratorii, la care fundiplicaţia laparoscopicã poate opri apariţia
refluxului.
 27
c) Pacienţi cu sindrom Barrett şi displazie severã, la care în funcţie de stadializarea leziunilor, se
poate efectua fie mucosectomia endoscopicã, fie exereza chirurgicalã.
2. Pacienţi cu reflux necomplicat dar care este sever şi altereazã calitatea vieţii; dacã dupã
întreruperea tratamentului cu inhibitori de pompã de protón care a remis simptomatologia,
simptomele reapar imediat, bolnavii au indicaţii chirurgicale.
3. Pacienţii care au hernii gastrice transhiatale mari, dar mai ales fixe, la care simptomatologia nu
poate fi corectatã medical au indicaţia de tratament chirurgical. La aceşti pacienţi fundiplicaţia
este asociatã cu procedee chirurgicale de reducere a herniei şi fixare a stomacului.
Avantajul tratamentului chirurgical este acela cã el este singurul care poate opri definitiv
refluxul. Procedeul laparoscopic are marele avantaj al scãderii semnificative a morbiditãţii
chirurgicale imediat postoperatorii, a scãderii duratei de spitalizare şi a zilelor de concediu
medical; are risc mic de a produce aderenţe.
Dezavantajele tratamentului chirurgical constau în apariţia postprandialã a balonãrilor, a
disconfortului abdominal. Bolnavii au dificultãţi mari de a vãrsa şi de a-şi ameliora
simptomatologia clinicã. Uneori, pot apãrea chiar stenoze la nivelul esofagului inferior.
Procedeul cel mai utilizat este fundoplicaţia, care la rândul sãu are mai multe variante tehnice.
]Strategia tratamentului
Tratamentul are drept scop remiterea simptomelor şi prevenirea sau vindecarea leziunilor
esofagiene produse de refluxul gastroesofagian.
Tratamentul este diferenţiat în funcţie de urmãtorii parametrii:
1. Gravitatea simptomelor şi modul în care acestea altereazã calitatea vieţii.
Simptomul important este pirozisul, asociat cu regurgitaţia acidã. Se apreciazã cã
frecvenţa pirozisului, durata şi intensitatea sa, sunt cele care modificã calitatea vieţii bolnavului:
dacã survin mai frecvent de douã ori pe sãptãmânã în ultimele 6 sãptãmâni, atunci necesitã
tratament medicamentos eficient. Acesta va fi cu atât mai intens cu cât simptomatologia este mai
frecventã şi calitatea vieţii mai afectatã.
2. Un alt criteriu de alegere a tratamentului îl reprezintã gradul de severitate al esofagitei
(încadrarea în clasificarea Los Angeles).
3. Un alt aspect este raportul cost/eficienţã. În BRGE nu conteazã atât costul unei tablete cât
rapiditatea de remitere a simptomatologiei. Medicamentele cele mai eficiente, chiar dacã au un
cost mai ridicat, duc la o ameliorare mai rapidã şi în felul acesta raportul cost/eficienţã este
ameliorat. Se alege medica-mentul cel mai puţin costisitor care produce remiterea cea mai rapidã
a simptomatologiei - dispariţia ei. Existã o ierarhie a eficacitãţii medicamentelor în funcţie de tip
 28
şi de dozã: cei mai eficace sunt IPP, în dozã dublã 40 mg/zi, apoi IPP în dozã standard 20 mg/zi,
IPP jumãtate de dozã - 10 mg/zi, blocanţii de receptori de histaminã şi prochineticele.
Tratamentul poate trece de la un preparat sau de la o dozã la alta în funcţie de evoluţia
simptomatologiei şi a momentului tratamentului: în ordine crescândã, trecerea la o treaptã
superioarã („step up“) sau în ordine descrescândã, trecerea la o treaptã inferioarã („step down“)
4. Controlul endoscopic al eficacitãţii tratamentului este indicat în funcţie de severitatea bolii. În
cazurile uşoare sau medii, la bolnavii cu endoscopie digestivã superioarã negativã sau la cei cu
esofagitã de tip A sau B, nu este necesar control endoscopic dupã dispariţia simptomelor sub
tratament. S-a observat cã la bolnavii cu esofagitã C şi D, în 75% din cazuri dispariţia
simptomatologiei coincide cu vindecarea esofagitei. De aceea şi în aceste situaþii controlul
endoscopic este necesar numai în caz de eşec terapeutic sau al apariţiei simptomelor alarmante.
Individualizarea tratamentului la diferite grupe de bolnavi
A. Bolnavii cu simptome foarte rare de 1-2 ori/sãptãmânã beneficiazã de modificarea stilului de
viaţã, antiacide şi/sau prochinetice.
B. La bolnavii cu simptomatologie de reflux dar fãrã endoscopie, sau cu endoscopie digestivã
superioarã negativã, sau cu esofagitã grad A sau B (clasi-ficarea Los Angeles), în afarã de
recomandãrile de schimbare de stil de viaþã sunt posibile urmãtoarele opþiuni ale tratamentului
iniţial :
1. administrarea timp de 4-6 sãptãmâni de blocanţi histaminici H2 şi/sau pro-chinetice. Dacã
simptomatologia este controlatã, atunci se întrerupe tratamentul;dacã însã simptomatologia
persistã se administreazã încã 2-4 sãptãmâni 20 mgIPP (inhibitori de pompã de protoni); dacã
simptomatologia cedeazã, atunci se întrerupe tratamentul; dacã pirozisul persistã se
administreazã dozã dublã de IPP (40 mg) timp de 1-2 sãptãmâni. Dacã simptomele cedeazã,
atunci se întrerupe tratamentul; dacã însã persistã, se efectueazã EDS; dacã aceasta nu a fost
fãcutã, se reevalueazã simptomele, se efectueazã eventual pH-metrie şi se decide strategia
tratamentului cãtre medicul specialist.
2. Tratamentul poate sã debuteze cu o dozã standard de IPP de 20 mg (recomandarea grupului de
la Geneva).
3. Începerea tratamentului în dozã dublã de 40 mg de IPP. Conduita ulterioarã este similarã ca la
1
C. Bolnavii cu esofagitã C, D (clasificarea Los Angeles). La aceşti bolnavi, modificarea stilului
de viaþã, administrarea numai de prochinetice sau chiar de blocanţi histaminici H2 sunt
 29
insuficiente pentru obþinerea vindecãrii. Se recomandã iniţierea tratamentului cu dozã standard
de IPP timp de 8 sãptãmâni
Dacã simptomatologia clinicã este controlatã, atunci se iniţiazã tratamentul de întreţinere timp
de 8 sãptãmâni cu aceeaşi dozã de IPP, sau cu o dozã jumãtate de IPP timp tot de 8 sãptãmâni.
Dacã însã dupã primele 8 sãptãmâni de tratament simptomatologia persistã, atunci se trece la o
treaptã superioarã: dozã dublã de IPP 40 mg/zi timp de 8 sãptãmâni.
Dacã simptomatologia este controlatã atunci se iniţiazã un tratament de întreţinere cu 20
mg IPP timp de 8 sãptãmâni. Dacã însã nici de data aceasta simptomatologia nu este controlatã,
atunci este necesarã reexaminarea endoscopicã, eventual pH-metrie, şi reevaluarea atitudinii
terapeutice, cu recomandarea de tratament chirurgical, sau administrarea de doze mai mari de
IPP
D. Tratamentul recidivelor. BRGE este o afecţiune care dureazã o viaţã, şi poate oricând recidiva
dupã un tratament de succes. Dacã dupã tratament pacientul nu mai prezintã simptome, el
rãmâne în continuare fãrã tratament - în observaþie. Dacã însã reapar simptomele de reflux sunt
douã posibilitãţi
1. Pacienţi care au fãcut endoscopie anterior
a. Cei care au prezentat anterior esofagitã de grad C sau D, necesitã în mod obligatoriu repetarea
endoscopiei. Dacã la noul examen endoscopic reapare esofagita de grad C sau D, ei trebuie
trataţi dupã schema iniţialã, cu doze duble de IPP timp de 8 sãptãmâni, şi apoi dacã simptomele
se remit, trataţi cu doze de întreţinere 8 sãptãmâni. Dacã simptomatologia persistã, atunci se
discutã indicaţia chirurgicalã.
b. Dacã însã la examenul endoscopic anterior s-a constatat lipsa leziunilor esofagiene sau
esofagitã de grad A sau B, bolnavii sunt trataţi dupã protocolul anterior, şi apoi cu tratament de
întreţinere cu un medicament de eficacitate cu o treaptã inferioarã. În caz de insucces se
recomandã intervenţia chirurgicalã.
2. În cazul bolnavilor care nu au fãcut endoscopie, este obligatorie efectuarea investigaţiei. În
funcţie de rezultatele obţinute, ei vor fi trataţi în consecinţã
Cauzele eşecului tratamentului medical:
1. Stil de viaţã neadecvat.
2. Nerespectarea regimului alimentar.
3. Tratament medicamentos insuficient (tipul medicamentului, dozã, tratament).
4. Temporizarea îndelungatã a recomandãrii endoscopiei digestive superioare.
5. Existenţa unei complicaţii nediagnosticate.
 30
6. Existenţa unor boli asociate care întreþin dereglarea mecanismelor antire-flux.
7. Pacient necooperant.
Opţiunea pentru tratamentul chirurgical necesitã în primul rând acordul pacientului. Decizia
pentru acest tip de tratament depinde foarte mult de experienþa chirurgului şi de dotarea
serviciului chirurgical. Opţiunea pentru tratamentul chirurgical nu se face decât dupã un
tratament medical foarte bine condus de cãtre clinician.

CAPITOLUL III

Supravegherea pacientului în momentul internării până la externarea şi efectuarea tehnicilor

special impuse de afecţiune.

2.1. Internarea pacientului în spital

Internarea pacientului în spital constituie un eveniment important în viaţa bolnavului. El
se desparte de mediul obişnuit şi în stare de infirmitate sau semiinfirmitate, este nevoit să recurgă
la ajutorul oamenilor străini. Aceasta situaţie, împreuna cu boala, îi crează anumite stări emotive,
de care personalul care primeşte bolnavul în spital trebuie să ţină seamă, menaj ându-1 cât mai
mult.
Internarea este primul contact cu spitalul şi este hotărâtor pentru câştigarea încrederii
bolnavului. Internarea în spitale se face pe baza biletului de trimitere emis de policlinica sau
medicul de familie.
Cazurile de urgenţă vor fi primite şi fără bilet de trimitere chiar dacă nu sunt momentan
locuri libere în spital.
Ajutorul acordat la dezbrăcarea şi îmbrăcarea hainelor ca şi modul de tratare a hainelor
trebuie să se desfăşoare astfel încât bolnavul să simtă atenţia cu care este înconjurat şi să fie
convins că colectivul în mijlocul căruia a ajuns vrea să-1 ajute şi va va depune tot efortul pentru
al vindeca.
 31
Aceeaşi atenţie se va acorda şi aparţinătorilor bolnavului, care trebuie liniştiţi fără să li se
ascundă gravitatea sau prognosticul cazului, convingându-i că bolnavul lor va fi bine îngrijit.
Identificarea şi cunoaşterea adresei exacte a bolnavului sau a celui mai apropiat
aparţinător au o deosebită importanţă pentru a se putea înştiinţa membrii familiei în caz de
agravare a bolii sau deces.

2.2 Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Scopul spitalizării bolnavilor, în majoritatea cazurilor, este vindecarea. Pentru a realiza
acest lucru trebuie create condiţii prielnice, necesare ridicării forţei de apărare şi regenerare a
organismului şi scoaterii lui de sub eventualele influenţe nocive ale mediului înconjurător.
Soloanele să fie cât mai mici, cu 2-4 paturi, iar paturile să fie căt mai distanţate, pentru ca
bolnavii să nu se deranjeze reciproc.
Foile de observaţie şi de temperatură nu vor fi ţinute la vedere. Se vor înlătura toţi
excitanţii auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi cu efecte negative asupra sistemului nervos.
Astfel se va duce o luptă permanentă şi susţinută împotriva zgomotului. însă lupta dusă
împotriva zgomotelor nu trebuie exagerată. Atitudinea optimistă şi de voie bună, în cadrul
permis de gravitatea cazurilor internate, trebuie îmbinată armonios cu regimul terapeutic de
cruţare.
Se va înlătura din sfera vizuală a bolnavului tot ceea ce poate să-i creeze impresii cu
acţiune negativă asupra sistemului său nervos. Astfel, bolnavul nu trebuie să vadă rănile sau alte
manifestări cutanate când se desface pansamentul.
Bolnavii nu trebuie să vadă rezultatele examinărilor radioîogice, electrocardiologice sau
de altă natură şi citirea sau interpretarea lor nu trebuie discutată cu bolnavii.
Asistenta trebuie să ştie cum să înlăture frica din conştiinţa bolnavului. Aceasta trebuie să
privească cu încredere procedurile de tratament şi mijlocul cel mai bun pentru
obţinerea acestui lucru este folosirea unei tehnici corecte, executată cu instrumente bine
întreţinute, care reduc durerea la minimum sau o înlătură complet.
Regimul terapeutic de protecţie ţine seama de odihna pasivă şi activă a bolnavilor ca
mijloc terapeutic important. Patul trebuie aranjat după preferinţa bolnavului, asigurându-i
acestuia poziţia cea mai comodă.
Se va respecta somnul bolnavului iar condiţiile create în spital trebuie să asigure
bolnavului un somn mai bun decât cel obişnuit.
 32
Programul de muncă cu bolnavii ca şi orice activitate din soloane trebuie să înceapă
numai după trezirea bolnavilor şi în funcţie de regulamentul de ordine interioară al spitalui şi de
caracterul secţiei.
Asistenta îşi va petrece timpul, în care nu are sarcini concrete de îngrijire în saloane,
printre bolnavi, dacă aceasta nu deranjează somnul lor.
De multe ori simpla prezenţă a asistentei are un efect binefăcător asupra bolnavului şi-1
linişteşte mai bine decât orice medicaţie.
Realizarea unui anturaj terapeutic de protecţie depinde în foarte mare măsură de asistentă.
Ea este factorul principal care creează atmosfera de căldură în secţie. Asigurarea unui regim
terapeutic de cruţare poate fi obţinut numai prin munca comună a tuturor lucrătorilor unei
instituţtii sanitare.

2.3. Asigurarea condiţiilor iginicepacienţilor internaţi

2.3.1 Pregătirea patului şi a acesoriilor lui

Sarcina principală a spitalizării este vindecarea bolnavului. Procesul de vindecare

implică repausul complet sau relativ al bolnavului. Asigurarea odihnei pasive este una din
principalele metode de îngrijire a bolnavului.
Repausul crează condiţii favorabile organismului pentru a a-şi concretiza eforturile la
procesul de vindecare. Premisa odihnei pasive este patul bolnavului.
încă din timpul operaţiei se pregăteşte patul pentru primirea bolna-vului. Pentru protejarea
sistemului nervos, bolnavul trebuie plasat întru-un salon cu puţine paturi. Patul trebuie bine
construit, prevăzut cu anexele corespunzătoare de confort, cazarmament şi lenjerie ireproşabilă
ce constituie elementul principal pentru asigurarea repausului. Odihna la pat relaxează
musculatura, eliberează articulaţiile de sarcini, scade pierderile de căldură şi reduce necesităţile
energetice ale organismului, durerile se atenuează şi bolnavul este cuprins de o senzaţie relativă
de confort.
Bolnavii ce îşi petrec majoritatea spitalizării în pat trebuie să se simtă comod şi să se
relaxeze, să se poată aşeza la marginea patului, să se poată urca şi coborî din pat fără eforturi,
patul să fie echipat cu accesorii. Efectuarea procedeelor de investgaţii şi tratament precum şi a
procedeelor mai delicate de îngrijire trebuie să-i ofere bolnavului relativă siguranţă,
neincomodîndu-1.
Pentru ca personalul de îngrijire să-şi poată efectua activităţile, patul de spital trebuie : să
asigure aducerea şi menţinerea bolnavului în poziţie semişezând, efectuarea procedeelor de
 33
îngrijire şi tratament prescris ; să fie prevăzut cu anexele corespunzătoare tratamentului în pat; să
se cureţe şi să se întreţină uşor; să fie mobilizabil şi accesibil din toate părţile.
Cazarmamentul este format din saltea, apărătoare de saltea, pătură şi lenjerie de pat.
Calitatea saltelei are efectul hotărâtor asupra odihnei bolnavului.
Lenjeria de pat se compune dintr-un cearşaf, două feţe de pernă, o husă de pătură, o
muşama şi o aleza sau traversă.
Cu excepţia muşamalei, lenjeria este confecţionată din pânză albă de fire vegetale sau
sintetice cât mai moale, fără cusături pe suprafeţele utile.
Cearşaful trebuie confecţionat dintr-o singură bucată. Ceaşafurile rupte nu trebuie cârpite,
căci cusătura favorizează formarea escarelor.
Utilajele de confort fac mai suportabil repausul la pat, evită durerile izvorâte din unele
poziţii forţate şi previn numeroase complicaţii ale imobilizării îndelungate.
La bolnavii cu peritonită acută generalizată patul trebuie prevăzut cu rezemător de
picioare ce împiedică alunecarea bolnvului din poziţia semişezândă.
Masa rulantă se va adapta la pat în timpul alimentaţiei.
Apărătoarele ajută bolnavul să-şi schimbe mai uşor poziţia, iar apărătoarele laterale înlătură
posibilitatea căderii bolnavului din pat.

2.3.2 Schimbarea lenjeriei de pat

Odihna la pat îşi atinge scopul terapeutic numai dacă patul asigură bolnavului maximum
de confort şi căldură uniformă.
Bolnavul trebuie asigurat cu lenjerie curată. Lenjeria utilizată intr-o secţie se compune din
: lenjerie de corp ( cămăşi, pijamale, batiste, basmale ), lenjerie de pat ( cearşafuri, feţe de pernă,
feţe de plăpumi) şi lenjerie necesară tehnicilor de investigaţie şi tratament (traverse, ştergare,
comprese ).
Bolnavul nou spitalizat trebuie să primească întotdeauna lenjerie curată. El nu poate fi
culcat intr-un aşternut neschimbat, chiar dacă lenjeria veche este în aparenţă curată sau chiar
dacă bolnavul anterior nu a stat mai mult de V2- I oră pe acest pat. Lenjeria de obicei se schimbă
după plecarea bolnavului.
în secţiile de chirurgie, lenjeria nu trebuie să depăşească perioada maximă de folosire de
2-3 zile.
 34
în peritonita acută generalizată, bolnavul nu poate avea emisii de fecale sau urină şi din
acest motiv este necesar ca ea să fie schimbată de mai multe ori pe zi.
Lenjeria murdară este adunată pe secţii în lăzi căptuşite cu tablă sau în coşuri speciale
dublate cu saci de pânză înmuiaţi în substanţa dezinfectantă sau în saci simpli confecţionaţi dintr-
un material impermeabil.
Este de dorit ca după plecarea bolnavului pernele, păturile şi saltelele să fie dezinfectate.

2.3.3. Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat

Igiena corporală a bolnavului începe încă de la internare, rămânând în atenţia asitentei

constituind unul din factorii esenţiali ai vindecării. Neglijenţa igienei corporale scade capacitatea
funcţională a pielii şi reduce posibilităţile de apărare ale organismului.
Bolnavii imobilizaţi la pat pretind de multe ori ligheanul cu apă şi restul materialelor
necesare la pat şi in limita posibilităţilor permise de starea lor, se spală şi se aranjează singuri.
în cazul bonavului operat de peritonită acută generalizată, el nu se poate ridica din pat iar
toaleta trebuie efectuată de asistentă sau de infirmieră.
Prin baia parţială la pat se înţelege spălarea corpului pe regiuni în pat. Pentru a evita
răcirea bolnavului, acesta rămâne acoperit, dezvelind numai părţile supuse spălării. Temperatura
din salon trebuie să fie de cel puţin 20 de grade Celsius.
Baia parţială la pat necesită următoarele materiale : un paravan, un lighean mare,o cană
de 3-5 litri pentru apă caldă, două prosoape albe, trei prosoape de culori diferite, o muşama de
cauciuc, două mănuşi de baie de culori deosebite, o muşama, săpun neutru în săpunieră, pudră de
talc în pudrieră, termometru de baie, un bazinet, 100 gr. spirt mentolat, pregătite cu excepţia
obiectelor voluminoase, pe o tavă lângă pat.
Spălarea se va face după o ordine bine stabilită care trebuie respectată: faţa, urechile,
gâtul, membrele superioare, suprafaţa anterioară a toracelui, abdomenul, avânduse grijă la plaga
operată, suprafaţa posterioară a toracelui, regiunea lombară, membrele inferioare de sus în jos,
organele genitale şi la urmă regiunea anală.
Unii bolnavi doresc să execute toaleta organelor genitale singuri, ceea ce trebuie admis
dacă nu dăunează stării lor. După spălare, bolnavul trebuie să fie fricţionat cu spirt mentolat
pentru înviorarea circulaţiei. Pliurile rămase umede se pudrează cu talc. Bolnavul se îmbracă în
lenjerie curată şi se reface patul.

2.3.4. Observarea poziţiei pacientului în pat

 35
În unele boli, expresia feţei trădează afecţiunea. în peritonita acută generalizată
caracteristică este faţa peritoneală.
Expresia feţei bolnavului poate trăda gradul de inteligenţă precum şi anumite stări
psihiceca : durere, spaimă, agitaţie, depresie, bucurie, indiferenţă, oboseală.
Faţa peritoneală prezintă sudori reci, ochi înfundaţi înconjuraţi de cearcăne albastre, nasul
ascuţit, privirea anxioasă, cornee uscată, piele palidă, pământie cu cianoza gurii şi a nasului. Faţa
pare suptă, musculatura mimicii este relaxată, din această cauză figura este inexpresivă, pirdută.
Limba este uscată, acoperită cu depozite de culoare galben-murdar. Dinţii şi-au pierdut luciul şi
sunt acoperiţi de depozite galbene-brune.
Extremităţile pot deveni reci şi cianotice iar în stadii avansate poate apărea sughiţul
peritoneal.
Bolnavul este în general neliniştit, palid. Figura lui exprimă durere şi spaimă. Activitatea
psihică este normală şi rămâne astfel tot timpul bolii. Poziţia bolnavului este dată de starea şi de
afecţiunea lui.
Postoperator, bolnavii cu peritonita acută generalizată vor fi aşezaţi în poziţia Flower
deoarece asigură relaxarea musculuturii abdominale şi diminuează durerile locale.
Poziţia Flower este caracteritică bolnavilor operaţi pe abdomen.
Aceştia stau în poziţie semişezândă cu genunchi flectaţi, fiind aşezat sub genunchi un sul sau o
pernă îndoită.

2.3.5. Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului

Păstrarea unei anumite poziţii predispune bolnavul la pericolul complicaţiilor ca : escare

de decubit, pneumonii hipostatice, tromboze şi embolii.
Poziţia bolnavului trebuie schimbată la un interval de două ore dacă bolnavul este
imobilizat.
Schimbarea poziţiei la pacienţii cu peritonită acută generalizată nu este necesară deoarece
aceştia se vor mobiliza începând din a doua zi după operaţie pentru a preveni staza venoasă şi a
uşura circulaţia de întoarcere.
Mobilizarea bolnavului trebuie făcută la timp pentru că o mobilizare precoce poate fi
dăunătoare procesului de vindecare sau chiar fatală. Depăşirea sau chiar omiterea mobilizării la
timp poate da naştere complicaţiilor şi va prelungi timpul de vindecare.
 36
Asistenta are rolul de a motiva pacientul dar aprobarea începerii mişcărilor, stabilirea
ritmului de mobilizare, ca şi fixarea momentului scoaterii bolnavului din pat se face la indicaţia
medicului.
Mobilizarea pacientului se face sub supravegherea atentă a pulsului, respiraţiei, culorii
tegumentelor şi mucoaselor, tensiunii arteriale dar şi manifestări de transpiraţie, tulburări de
echilibru sau lipsa echilibrului.
Se începe cu mişcări de flexie, extensie, înclinaţia şi rotirea capului, mişcarea degetelor.a
mâinilor şi picioarelor înviorând circulaţia şi prevenind trombozele. Se continuă cu schimbarea
poziţiei membrelor bolnavul fiind ridicat în poziţia şezând, şi după combi - naţii repetate se cere
bolnavului să se ridice singur în această poziţie, sau la marginea patului, dacă acesta are
stabilitatea necesară. Se coboară bolnavul la marginea patului de către asistentă, care îl prinde cu
o mână de spate şi cu cealaltă de regiunea poplitee. Bolnavul se menţine în această poziţie câteva
minute, reaşezându-1 apoi în pat.
Aşezarea bolnavului pe fotoliu plasat lângă pat, se face de către asistenta medicală. Ea se
întoarce cu faţa la bolnav, care se află în poziţia şezând, îl prinde de sub axile şi îl ridică pe
picioare. Se întoarce bolnavul spre fotoliu cu spatele şi se aşează încet. Bolnavul în fotoliu
trebuie acoperit iar apoi se efectuează aducerea lui în pat.
Poziţia ortostatică a bolnavului este realizată de către două asistente, fiecare susţinându-1
de sub axilă şi menţinându-1 în această poziţie după posibilităţi. Primii paşi ai pacientului se fac
cu ajutorul a două asistente care-1 sprijină de ambele părţi şi se face numai în prezenţa
medicului.

2.3.6. Captarea eliminărilor

Captarea eliminărilor bolnavului este o muncă de o importanţă deosebită. Eliminările

îmbogăţesc simptomatologia bolilor cu numeroase elemente care uneori au o importanţă
hotărâtoare în stabilirea diagnosticului.
Captarea eliminărilor trebuie făcută după anumite reguli, pentru a nu murdării salonulsau patul,
pentru a incomoda cât mai puţin pe ceilalţi bolnavi, pentru a preveni infecţiile intraspitaliceşti şi
pentru a reduce la minim traumatismul fizic şi psihic al bolnavului.

Captarea urinei
 37
Captarea urinei nu se face numai la bolnavii imobilizaţi la pat ci şi la cei care se ridică o
dată, de două ori pentru actul defecării, dar sunt prea obosiţi sau adinamici pentru a se ridica mai
des, mai ales dacă au emisiu-ni frecvente. Captarea urinei se face în vase speciale numite urinare.
Recipientul oval, rotunjit, folosit pentru bărbaţi, se continuă cu un tub, cel folosit pentru femei
are o deschizătură mai largă, adaptabilă la organele genitale. Paturile prezintă urinare propii ce se
utilizează numai la acelaşi bolnav.
Urinarele se confecţionează din sticlă, permiţând urmărirea cantitativă şi calitativă a urinii
eliminate. Se confecţionează diferite tipuri de urinare din materiale plastice de unică folosinţă
pentru determinarea cantitativă a diurezei. La bolnavii cu sondă urinară, punga se fixează de
marginea patului.
Urinarele se spală sub jeturi verticale de apă care ţâşnesc cu forţă de jos în sus în vas şi-1
spală bine în interior. Dezinfecţia urinarelor se realizează prin submerjare în soluţii de cloramină
sau de var cloros 1% timp de două ore.

Captarea vărsăturilor
Captarea vărsăturilor lângă patul bolnavului se face odată cu pregătirea muşamalei, a
unor prosoape şi câteva tăviţe renale. Bolnavul este ridicat în poziţie şezândă şi este sprijinit de
frunte în timpul vărsăturilor. Asistenta va ţine în faţa bolnavului o tăviţă renală curată, iar
muşamaua şi prosopul se menţin în faţa bolnavului pentru a nu murdării lenjeria de corp şi de
pat.
În cursul vărsăturilor apărate după intervenţii chirurgicale, plaga operatorie va fi protejată
prin compresie uşoară cu palma, prevenind durerile şi desfacerea eventuală a suturilor proaspete.
Dacă vărsăturile nu au fost prevăzute şi conţinutul stomacal nu a putut fi captat, se va pune la o
parte lenjeria pentru a fi prezentată medicului, iar lenjeria bolnavului va fi întotdeauna
schimbată. în cazul vărsăturilor repetate, bolnavului i se va oferi o altă tăviţă curată pentru că o
tăviţă nespălată, cu conţinut stomacal anterior va provoca repulsie şi agravează greţurile.
Bolnavul îşi va clăti gura cu apă rece, ceai amar sau cu o soluţie aromată. Se şterge apoi gura
bolnavului şi se aranjează patul.

Captarea scaunului
 38
Bolnavii imobilizaţi la pat, care nu se pot ridica pentru evacuarea fecalelor, este bine să
fie izolaţi în rezerve. Dacă nu este posibil, bolnavul va fi izolat cu un paravan şi terminare se va
aerisi bine salonul. Captarea scaunului se face în ploscă sau în bazinet.
Plosca utilizată este confecţionată din metal emailat, porţelan sau faianţă avînd o formă
ovalară, de înălţime descrescândă pentru a putea aluneca uşor sub bolnav. Plosca se ţine de
mâner si se ţine întotdeauna acoperită.
Fiecare pat trebuie să aibă ploscă individuală, care, după plecarea bolnavului trebuie
supusă dezinfecţiei terminale. Ploştile se aşează sub bolnav în stare încălzită pe vapori de apă.
înainte de utilizare se verifică integritatea lor pentru a nu cauza microtraumatisme bolnavilor.
Sub bolnav se aşează o muşama şi o aleza, peste care alunecă plosca sub bolnav. Pentru
durata defecării bolnavul va fi acoperit.
Toaleta de după defecare se face cu hârtie igienică sau prin spălare, unii bolnavii preferă
să o facă singuri, însă dacă nu pot vor fi ajutaţi.
Conţinutul bazinetului este scos din salon şi este păstrat până la următoarea vizită, fiind
prevăzut cu numele bolnavului şi ora emisiuni.
Salonul se aeriseşte şi se spală mâinile bolnavului.
Golirea, spălarea şi dezinfectarea curentă a ploştilor se face în spălătoare mecanizate, cu
jeturi puternice de apă fierbinte şi vapori supraîncălziţi. în lipsa acestora, după golire se spală
manual cu o perie cu coadă lungă, după care se dezinfectează împreună cu peria prin submerja-re
în soluţie de var cloros sau cloramină 1-1,5% timp de două ore.

2.4. Supavegherea funcţiilor vitale

Urmărirea funcţiilor vitale (temperatură, respiraţie, puls, tensiune arterială) şi vegetative (
diureză, scaun, vărsături, lichid din tub de dren) este obligatorie şi reflectă starea generală şi
evoluţia bolnavului.
Totalitatea observaţiilor asupra funcţiilor vitale şi vegetative se notează în foaia de
temperatură.
Temperatura omului se menţine constantă între 36-37 gr. C. în peritonita acută generalizată,
temperatura poate lipsi în primele ore iar când apare este moderată, rar depăşeşte 38,5 C .în
cazuri rare apare hipertermia cu oscilaţii zilnice mari sau în platou. De asemenea bolnavul
prezintă frisoane de scurtă durată şi repetate de-alungul zilei.
 39
După intervenţie, în cazurile favorabile, odată cu ameliorarea stării generale se constată
şi scăderea febrei. Persistenţa febrei sau ridicarea ei treptată indică de cele mai multe ori o
complicaţie în evoluţia postoperatorie.
Temperatura se măsoară zilnic de mai multe ori axilar. Se notexă în foaia de temperatură cu
culoare neagră, o linie orizontală a foii corespunde cu două diviziuni de grad.
Pulsul este bine bătut, ceva mai ritmic decât cel obişnuit.concordant cu temperatura.
Imediat după perforaţie poate fi mic, slab şi foarte rapid ( 100-200 bătăi /min.) dar îşi revine la
normal după puţin timp.
" Se măsoară zilnic de obicei radial şi se notează în foaia de temperatură cu culoarea roşu. O linie
orizontală a foii de temperatură reprezintă 4 puls/min. Valorile normale sunt de 60-80 puls/min.
Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor
arteriali. în peritonită acută generalizată, tensiunea arterială are tendinţa de scădere, aceasta este
însă trecătoare şi îşi revine în orele următoare. Tensiunea arterială se măsoară zilnic de mai multe
ori şi se notează în foaia de temperatură cu albastru iar o unitate coloană de mercur reprezintă o
linie orizontală a foii de temperatură. Valorile normale variază între 115-140 mmHg
reprezentând tensiunea diastolică.
Respiraţia este necesitatea fiinţei vii care reprezintă captarea oxigenului
indispensabilvieţii celulare şi eliminarea dioxidului de carbon ca produs al combustiei celulare.
La bolnavii cu peritonită acută generalizată respiraţia este superficială, iar abdomenul nu
participă la mişcările resira-torii. Se supraveghează respiraţia stabilind tipul, frecvenţa şi
amplitudinea iar valorile se notează în foaia de temperatură.
La pacienţii cu peritonită acută generalizată se remarcă alterarea vocii şi apare dispneea.
Slăbirea vocii se datorează procesului inflamator prezent în cavitatea peritoneală. Dispneea
reprezintă respiraţia grea, anevoioasă şi scurtă, "sete de aer" ce se datorează modificărilor de
amplitudine a respiraţiei, uneori cu senzaţie de sufocare, dureri violente, hipertermie şi anxietate.
în foaia de temperatură respiraţia se notează cu verde şi fiecare linie orizontală a foii reprezintă
două respiraţii. Valorile normale sunt de 16-18 respiraţii /minut.
Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată în 24 ore. Este supravegheată zilnic şi se
urmăreşte cantitatea de urină dar şi cantităţile de lichide consumate. Colectarea urinii trebuie
începută şi se face după un orar fix, valabil pentru toţi bolnavii secţiei. De obicei colectarea se
face dimineaţa la ora opt şi se termină a doua zi la aceeaşi oră.
Cantitatea de urină emisă în 24 ore este de 1500 ml. La bărbaţi 1200-1800 ml iar la femei de
1200-1400 ml. Notarea se face cu creion albastru iar nivelul liniei groase a foii de temperatură
 40
corespunde cu un litru de urină şi fiecare linie orizontală în plus sau în minus echivalează cu 100
ml. Din cauză că bolnavul cu peritonită acută generalizată se deshidratează prin vărsături şi
diaforeză se poate instala anuria, adică lipsa eliminării urinei.
Vărsăturile reprezintă conţinutul gastric ce se elimină spontan. Pacientul cu peritonita
acută generalizată prezintă greţuri şi vărsături, ini-ţial explozive, ce constă în eliminarea
conţinutului gastric alimentar apos, apoi bilioase, iar în final datorită stagnării lichidului
intestinal în ansele intestinale sunt "paralitice". Acestea apar ca efect al procesului inflamator de
la nivelul cavităţii peritoneale şi al durerii.
Vărsăturile se notează în foaia de temperatură în rubrica destinată acestora cu un cerc.
Dacă sunt în număr mare, se noteză numărul vărsăturilor în interiorului cercului. Vărsăturile
biliare au culoare galben-verzuie sau verde închis. Ele se notează în foaia de temperatură cu
culoare verde.
Scaunul reprezintă eliminarea resturilor alimentare prin rect.
în cazul pacientului cu peritonita acută generalizată se observă un tranzit intestinal abolit.
Reluarea lui este un alt indiciu al unei evoluţii postopera-torii favorabile. în mod normal la 48-72
ore de la operaţie, pareza postoratorie dispare şi bolnavul emite gaze, apoi apare primul scaun.în
primele 8-15 zile postoperator apare pericolul ocluziei intestinală mixte ca urmare a aglutinării
anselor intestinale prin depozitări fîbrinoase rămase după intervenţia chirurgicală.
Scaunul se notează în foaia de temperatură: normal cu o linie verticală I moale cu o linie
oblică / diaree cu o linie orizontală -

mucus cu X
puroi cu P
sanguinolent cu S
melenă cu M

Lichidul din tubul de dren trebuie foarte bine observat de către asistentă. Ea
observă culoarea, transparenţa şi cantitatea lui deoarece el dă indicii asupra vindecării şi succesul
intervenţiei chirurgicale.

2.5. Alimentaţia bolnavului

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia. Asigurarea aportului
caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea regimului alimentar
 41
adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea alimentelor pe cale naturală sau
artificială, constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
- activ – pacienta mănâncă singură în sala de mese sau în salon
- pasiv – pacientei i se introduc alimentele în gură
- artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.

Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic sunt
aşezate pe mese mici (4 persoane). Se invită pacientele la masă, se invită să se spele pe mâini.
Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela folosită se ridică imediat. Nu se ating alimentele
cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se iau
măsuri.
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului
(tăviţă,scuipători, ploscă). Se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la masă;
servirea mesei se face ca în sala de mese.
În salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se aşează
pacientul în poziţie confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenta servindu-i materialele
necesare şi protejând lenjeria de pat cu muşama. Se adaptează masa specială la pat şi se serveşte
masa la fel ca în salon la masă.

Alimentarea pasivă - Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri,

trebuie să fie ajutaţi.
Scop: vor fi hrăniţi bolnavii : - imobilizaţi
- paralizaţi
- epuizaţi , adinamici
- în stare gravă
- cu uşoare tulburări de deglutiţie
Pregătirea materialele necesare : tavă, farfurii, pahar cu apă sau cană cu cioc, şercet de prânză,
cană de supă, tacâmuri.
Asistenta medicală îmbracă halatul de protecţie, aşează părul sub bonetă, se spală pe
mâinii.
 42
Pacientul se aşează în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau în decubit
dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia.
I se protejează lejeria cu un prosop curat, se protejează cu un prosop în jurul gâtului. Se
adaptează măsuţa la pat şi i se aşează mâncarea astfel încât să vadă ce i se introduce în gură.
Servirea mesei :
 asistenta se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna
 verifică temperatura alimentelor(pacienţii în stare gravă nu simt temperatura, nici gustul
alimentelor), gustând cu o altă lingură
 îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide
 supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutiţie ale
pacientului
 este şters la gură, i se aranjează patul
 se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui la
formarea escarelor
 schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
 acoperă pacientul şi aeriseşte salonul
 strânge vesela şi o transportă la oficiu

Alimentarea artificială înseamnă introducerea alimentelor în organismul pacientului prin

mijloace artificiale.
Se realiz. prin următoarele procedee:
 sondă gastrică sau intestinală
 gastrostomă
 clismă
 parenteral
scop:
 hrănirea pacienţilor inconştienţi
 cu tulburări de deglutiţie
 cu intoleranţă sau hemoragii digestive
 operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
 cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
 în stare gravă; negativism alimentar
 43
Se recomandã evitarea alimentelor care stimuleazã secreţia gastricã, cele care cresc volumul şi
presiunea intragastricã şi întârzie evacuarea gastricã, cele care scad presiunea în sfincterul
esofagian inferior şi iritã mucoasa esofagianã. În acest context cresc aciditatea gastricã
urmãtoarele ali-mente: supa de carne, alimentele acide, citricele, cafeaua, alimentele
condimentate. Grãsimile şi prãjelile întârzie evacuarea gastricã, cresc volumul conþinutului
gastric şi presiunea intragastricã; totodatã grãsimile cresc şi secreţia de acid clorhidric şi scad
presiunea în sfincterul esofagian inferior. Alimentele condimentate, ceapa, preparatele de roşii,
cresc refluxul printr-un mecanism necunoscut.
Ciocolata conţine metilxantine, miorelaxant ce favorizeazã apariţia refluxului. Bãuturile
nealcoolice (sucuri, citrice, roşii, ananas, cola, cafea) accentueazã simptomele de reflux prin
conţinutul lor acid, osmolaritatea modificatã, sau alte mecanisme încã necunoscute. Alcoolul
scade presiunea în sfincterul esofagian inferior, creşte secreţia de acid, agraveazã
simptomatologia bolii de reflux.

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

.
Prin medicamente se înţelege orice produs,cu care se pot preveni,ameliora sau vindeca bolile şi
simptomele lor.Ele pot fi administrate pe cale externă şi internă şi sunt de natură
vegetală,animală,biologică sau pot fi obţinute prin sinteză.
În funcţie de cantitatea administrată,ele pot acţiona în mod diferit,iar în raport cu efectele
produse,doza poate fi:
-doza terapeutică,maximă,toxică şi letală sunt prescrise de medic,iar asistenta care le
administrează,trebuie să cunoască următoarele reguli generale:
-verificarea etichetelor de pe medicamente,înaintea administrării,termenul de expirare
-să cunoască aspectul exterior al medicamentului
-să cunoască modul de administrare
-să cunoască reacţiile imediate sau îndepărtate care pot surveni
-să cunoască în compatibilităţiile care pot exista între ele
-să cunoască modul de păstrare a medicamentelor în scopul menţinerii calităţii acestora
Este important ca medicamentele să fie administrate de asistentă,iar pacientul să le înghită în
prezenţa asistentei.În conformitate cu prescripţiile medicului,medicamentele se pot administra pe
cale bucală,respiratorie,rectală,prin aplicaţie bucală şi parenterală.
Căile de hidratare sunt: orală, duodenală, rectală, subcutanată, intravenoasă
 44
Orală
 calea fiziologică de administrare a lichidelor
 declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv şi a glandelor anexe, funcţie
necesară absorbţiei lichidelor
 se renunţă la această cale în caz de:
 vărsături
 tulburări de deglutiţie
 stenoză pilorică şi esofagiană
 negativism total din partea pacientului
Duodenală
 administrarea lichidelor se face prin sondă duodenală Einhorn
 lichidele se administrează picătură cu picătură într-un ritm de 60-100/min
 se menţine temperatura lichidului în timpul administrării
Rectală
 se face prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme Katzenstein: se poate asigura
hidratarea pe o perioadă scurtă de timp
 în rect se resorb numai soluţii izotonice, de aceea hidratarea pe cale rectală se face numai
cu soluţie de clorură de sodiu 9‰ , glucoză 47 ‰
 clisma hidratantă este precedată de o clismă evacuatoare
 în locul irigatorului se foloseşte un termos
 se foloseşte sondă Nélaton care se introduce în rect în profunzime de 10-15cm, după ce
sonda a fost lubrifiată cu vaselină
 poziţia pacientului este în decubit dorsal, cu membrele inferioare în uşoară abducţie sau
în decubit lateral cu mb. inf. în flexie
 temp. lichidului tb. menţinută constantă la ≈ 34-37ºC
 rata de flux este de 60pic./min.
 cantitatea totală adm. o dată nu tb. să depăş. 500ml , iar /24h ≤ 1,5-2l
 administrarea prea rapidă a lichidelor poate să dea senzaţia de colici, tenesme şi senzaţia
de eliminare a lichidelor introduse
Subcutanată
 se face prin perfuzii
 poz. pacientului: decubit dorsal
 45
 loc. de elecţie: faţa externă a coapsei, flancuri, peretele abdominal anterior, regiunea
submamară sau pectorală
 dacă se lucrează cu 2canule, vor fi introduse în locuri simetrice
 tegumentele regiunii alese se dezinfectează ca pentru orice intervenţie şi se izolează cu
câmpuri sterile
 rata de flux: 60-80pic./min. cu 1 ac şi 120-180pic./min cu 2 ace
 resorbţia este lentă, iar cantităţile mai mari se resorb greu
 poate determina accidente:
 necroza ţesuturilor prin compresiune
 coagularea ţesuturilor (când temperatura este prea înaltă)
 flegmoane
 complicaţii septice
 rămâne tumefacţie care se resoarbe în câteva ore
Perfuzia intravenoasă
- pentru echilibrare hidroionică şi volemică
- introducerea lichidelor în venă se face direct prin canule metalice fixate în
venă, canule de material plastic introduse transcutanat prin lumenul acelor sau
prin denudare de venă
Medicamente administrate sunt:
- antiacide (Maalox, Almagel, Calmogastrin, Dicarbocalm : aceasta
ameliorează simptomatologia, îmbunătăţesc vindecarea);
- antagonişti H2 (Cimetidina-tagamet, Renitidina, Famotidina : sunt utili atât
în calmarea durerii, cât şi în vindecarea ulcerului);
- anticolinergice
- inhibitorii pompei de protoni ( Omeprazol, Lansoprazol – sunt cei mai
puternici antiacizi, blocând ATP-aza H+-K+ a membranei celulei parietale
gastrice, având o durată lungă de acţiune);
- protectoare ale mucoasei-prostaglandine ( Enprostil, Riboprostil: acestea
cresc secreţia de mucus gastric, cresc secreţia de bicarbonat, cresc fluxul
sangvin prin mucoase gastrică, stimulează refacerea mucoasei);
- acizi activi topici ( Sucralfat-Carafate);

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

 46
Examinarea de laborator exprimă prin metode obiective modificările survenite în
morfologia, fiziologia şi biologia organismului. Sunt necesare uneori la stabilirea diagnosticului,
la instituirea tratamentului şi la urmărirea evoluţiei bolnavului.
Recoltarea sîngelui.
Asistenta medicală recoltează sânge pentru următoarele analize de laborator :
hemoleucogramă (hematii, hemoglobina, hematocrit,leucocite) echilibrul acido-bazic, uree
sanguină, VSH, ionogramă, timpul de coagulare şi de sângerare.
Hemograma - se recoltează sânge prin puncţie venoasă 2-5 ml , intr-o eprubetă care
conţine anticoagulant ( heparina sau EDTA )
Leucocitele : valori normale 6000-8000 /mmc.
In peritonita acută generalizată, leucocitoza este crescută peste 12000 / mmc,
ajungând la 18000-20000/mmc
Hemoglobina : valori normale - 16+2 gr% la bărbaţi
- 14+2 gr% la femei Se determină prin metoda fotometrică .
Hematocritul se determină pentru stabilirea gradului de hemoconcentraţie şi reprezintă
raportul dintre plasmă şi volumul elementelor figurate.
Valori normale :
- 42+5% la femei 47+2% la bărbaţi
VSH - se recolteză prin puncţie venoasă cu seringa de 2 ml cu 0,4 citrat de Na 3,8% şi se
completează prin aspiraţie cu 1,6 ml sânge. Se amestecă sângele cu anticoagulantul şi se
introduce în pipetele aparatului Wastergreen.Valori normale la 1 oră 3-5 mm, la 2 ore 6-10 mm;
la femei, valorile sunt cu 1-2 mm mai mari.
Ionagrama plasmatică : valori normale
- Na : 300-335 mg%-135-150 meq /l
- CI: 350-390 mgr%=96,5-109,9meq/l
- K : 3,5-5 meq/1
- Ca : 4,5-5,5 meq/1
- Mg: 1,5-2.8 meq/1
Echilibrul acido-bazic se determină cu ajutorul aparatului Astrup.
Timpul de coagulare este perioada scursă de la recoltarea sângelui până la coagularea lui.
Valori normale : 4-8 min. în peritonita acută timpul de coagulare este prelungit.
Timpul de sângerare este perioada care se scurge din momentul înţepării lobului urechii
sau a pulpei degetului până la oprirea sângerării. Valori normale : 2-4 min.
 47

2.8 Pregătirea pacientului si efectuarea tehnicilor special impuse de afecţiune.

1.Examenul radiologic al tubului digestiv: - se poate face în ansamblul lui prin ingerarea
substanţei de contrast şi urmărirea acesteia, sub ecranul radiologic, de-a lungul esofagului,
stomacului, duodenului, intestinului şi colonului până la evacuare. În cursul examinării se
urmăreşte permeabilitatea segmentelor tubului digestiv, structura mucoasei, tonusul pereţilor,
mişcările peristaltice, viteza de evacuare şi eventualele defecte de umplere.
2. Tubajul gastric: - urmăreşte explorarea funcţiilor secretoare, evacuatoare şi chimice ale
stomacului şi punerea în evidenţăa unor elemente patologice ale conţinutului stomacal. Tubajul
se poate executa pe stomacul gol sau prin provocarea secreţiei gastrice de excitanţi alimentari sau
medicamentoşi. Înaintea începerii probei, bolnavul nu va mânca nimic începând din seara zilei
anterioare, nu va bea apă, nu va fuma şi nu va lua medicamente care ar putea influenţa secreţia
gastrică. Tubajul se execută dimineaţa cât mai devreme, fiindcă mai târziu după aducerea
alimentelor în salon pentru restul bolnavilor, excitanţii olfactivi şi vizuali, precum şi senzaţia de
foame pot produce o hipersecreţie de suc gastric.Dacă bolnavul suferă de o insuficienţă de
evacuare a stomacului, înainte de tubaj i se face o spălătură stomacală.Pentru studiul dinamicii
funcţiilor secretoare şi de evacuare a stomacului se foloseşte tubajul gastric fracţionat cu sonda
duodenală Einhorn.El are o formă prelungită a sondajului gastric în care sonda este lăsată pe loc
pe o perioadă de câteva ore pentru a putea face recoltări de suc gastric în serie.
Introducerea sondei se face pe nemâncate. După ce sonda a ajuns în stomac şi situaţia ei a
fost verificată, se aspiră cu o seringa de 20 ml complet conţinutul stomacal existent numit
reziduu nocturn. Această poate să dureze 10-20 de minute. După golirea completă a stomacului
se înlocuieşte seringa de la capătul sondei cu o pâlnie pentru ca prin aceasta să se introducă o
soluţie simulantă (soluţie apoasă de alcool 5 % 300 ml sau soluţie apoasă de cofeină 0,2 g/300
ml) cu scopul de a excita secreţia gastrică. Soluţiile se colorează cu 2-3 picături de albastru de
metilen pentru a se putea urmări diluarea lichidului excitant prin sucul gastric secretat şi
evacuarea lui din stomac.Câţiva ml din soluţie colorantă se păstrează pentru etalon. După
introducerea soluţiei excitante se închide cu o pensă hemostatică extremitatea liberă a sondei şi
se atrage atenţia bolnavului să nu mai înghită saliva şi s-o scuipe într-o tăviţă renală.
De acum înainte se vor extrage din 10 în 10 minute câte 10 ml din conţinutul stomacal
recoltând fiecare mostră într-o eprubetă separată. Culoarea mostrelor devine în ce în ce mai
deschisă pe măsură ce se diluează cu sucul gastric secretat şi se evacuază spre duoden.
Extragerea se continuă până ce lichidul devine complet decolorat. Timpul scurs de la
 48
introducerea soluţiei colorante, până la dispariţia acesteia din stomac reflectă funcţia
evacuatoare a stomacului.
Din momentul dispariţiei colorantului se continuă extragerea sucului în acelaşi ritm,
aspirând însă de fiecare dată tot conţinutul gastric şi recoltându-l în tuburi separate. Dacă sucul
duodenal regurgitează în stomac, lichidul extras devine verzui din cauza amestecului bilei
galbene cu albastru de metilen. Seria mostrelor se trimite la laborator pentru determinarea
acidităţii libere combinate şi totale.
2. Determinarea sucului gastric secretat într-o oră: se face colectând la intervale de 15 minute,
4 probe ale secreţiei bazale.Cele 4 mostre se determină cantitativ şi apoi li se dozează acidul
clorhidric liber şi aciditatea totală.
3. Test pentru Helicobacter Pylori
Testul pentru Helicobacter pylori se efectuează pentru depistarea prezenţei unei infecţii cu
Helicobacter pylori la nivelul stomacului şi a parţii superioare a intestinului subţire (duodenul).
H. pylori poate cauza ulcer gastroduodenal; cu toate acestea, majoritatea persoanelor care
prezintă infecţie cu H. pylori nu dezvoltă ulcer.

2.9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirea postoperatorie

Înaintea executării intervenţiei chirurgicale, indiferent de vârsta pacientului, de afecţiunea pentru

care se internează şi de durata actului operator, bolnavii trebuie pregătiţi psihic, biologic şi
chirurgical.

Pregătirea psihică a bolnavului începe din momentul internării şi are drept scop
adaptarea bolnavului la noile condiţii de viaţă, obţinerea încrederii în personalul medical şi
restabilirea echilibrului sau psihic.

Asistenta medicală are un rol foarte important în asigurarea confortului – care este unul
din factorii care ajută bolnavul să-şi menţină un tonus psihic optim – astfel saloanele vor fi bine
aerisite şi luminate, cu temperatura de 200-220C. Aceasta va cuceri încrederea bolnavului printr-
un comportament corect şi binevoitor, va calma teama care-l domină la gândul că va suferi o
intervenţie chirurgicală cu posibile urmări nefaste, îi va explica, în termeni simpli, în ce constă
boala sa şi ce posibilităţi terapeutice există, va combate anxietatea acestuia prin administrare de
tranchilizante uşoare / barbiturice (Fenobarbital, Diazepam).
 49
Pregătirea biologică diferă în funcţie de vârsta, afecţiune, stare generală, natura
intervenţiei şi vizează atât cercetarea constantelor hemostatice, cât şi tratarea unor eventuale tare
biologice, ce ar putea ingreuna evoluţia postoperatorie favorabilă. Pregătirea preoperatorie
presupune realizarea unui bilanţ biologic riguros. În afara HLG, a VSH-ului, a probelor hepatice
şi a celorlalte constante sangvine, se recomandă şi efectuarea unei radiografii pulmonare şi
EKG. O urocultură de rutină se va efectua la cea mai mică suspiciune de infecţie urinară.

Evaluarea preoperatorie corectă este importantă şi pentru anticiparea complicaţiilor

generate de substanţele anestezice / alte medicamente, mai ales când coexisţa afecţiuni cardiace,
pulmonare, hepatice sau renale grave. Anemia şi nivelul scăzut de K trebuie corectate. Medicaţia
antiinflamatoare trebuie întreruptă cu câteva zile înaintea intervenţiei chirurgicale.

Intervenţia chirurgicală se realizează de obicei cu anestezie generală i.v. / intubaţie

orotraheală, dar se poate efectua şi anestezie rahidiană / bloc epidural. Alegerea îi aparţine
anestezistului şi se bazează pe existenţa unor probleme medicale specifice.

Pregătirea chirurgicală a bolnavului, presupune aplicarea unor măsuri care sa asigure

desfăşurarea actului chirurgical în condiţii optime.

Igiena bolnavului trebuie avuta în vedere înca de la internare, când se face baie generală, apoi
acesta va îmbrăca rufe curate. De la aceasta regulă fac excepţie doar urgenţele majore a căror
igiena va fi făcuta de asistenta medicală pe porţiunea de interes chirugical.

În seara premergătoare intervenţiei bolnavul este din nou invitat să facă baie generală,
îmbracă lenjerie curată, tegumentele păroase din zona de interes chirurgical vor fi rase apoi
dezinfectate cu alcool şi derivaţi de iod şi pansate steril.

Clisma preoperatorie nu este întotdeauna necesară – acelaşi efect se poate obţine prin
administrarea cu 12-24 ore înainte de operaţie, de laxative uşoare cu efect mai puţin brutal şi
consumativ şi cu un mai mic efect psihologic neplăcut asupra bolnavului. În cazul persoanelor de
sex feminine se îndepărtează machiajul şi lacul de unghii, pentru observarea corectă şi atentă a
circulaţiei.

Scheme uzuale de premedicaţie imediată:

-         Mialgin 100mg + Hidroxizin 100mg

 50
-         Droperidol 5mg i.m. + Fentanyl 0,05mg i.m.

-         Diazepam 10mg i.m. / i.v.

-         Droperidol 5mg i.m.

-         Ketamina 8-10mg/kgc i.m. la copil

-         Midazolam 0,5-2mg i.v.

După sedare asistenta medicală interzice pacientului mobilizarea, rugaându-l să rămână la

pat. Medicaţia este administrată în timpii şi etapele prescrise, efectul trebuind să se instaleze
până la transportul în sala de operaţie.

Înaintea oricărei anestezii asistenta medicală are obligaţia de a verifica şi pregăti:

 sursele de oxigen, N2O2, calce sodata, aspiraţii, circuit

 funcţionarea respiratorului, vaporizatorului
 masa de intubaţie: laringoscop, sonde de intubaţie, mandren, pipe Guedel, Magyl
 reglarea valvelor de suprapresiune, umidificator
 pregătirea drogurilor pentru anestezie (dilutii, etichetaj)

Asistenta medicală efectuează puncţie venoasă şi montează perfuzia, monitorizează TA,

AV, EKG, pulsoximetrie.

Se aproximează pierderile sangvine şi lichidiene şi se înlocuiesc prin perfuzie de soluţii

volemice.

Îngrijiri postoperatorii

În perioada postoperatorie îngrijirile acordate de asistenta medicală joacă un rol foarte

important în evoluţia favorabilă a pacientului. După operaţie, pacientul va fi transportat, fie la
salonul de trezire, fie la secţia de terapie intensivă sau la salon, în funcţie de tipul de intervenţie
chirurgicală şi de anestezie la care a fost supus şi de tarele asociate de care suferă. Transportul
din sala de operaţie se face cu brancardul. Este indicat ca pe timpul transportului să fie însoţit de
medicul anestezist, care să-i asigure o ventilaţie optimă. Patul trebuie să fie curat şi încălzit, iar
în secţia de terapie intensivă, când pacientul se află încă sub efectul anesteziei, este indicat ca
 51
acesta să fie dotat cu bare de protecţie laterala care să împiedice căderea. În apropierea patului
trebuie să se găsească: tensiometru, stetoscop, aspirator, apăsător de limbă, pipa impotriva
înghiţirii limbii, tăviţa renală, set de traheostomie, sursa de oxigen.

Asistenta medicală va fi pregătită să dea date despre starea pacientului, valorile pulsului, TA,
temperaturii, drenajului, diurezei precum şi despre eventualele alterări ale semnelor vitale, iar
aceste date le va nota în FO.

2.10.Educaţia pentru sănătate

Asistenta medicală are un rol foarte important în educaţia sanitară a bolnavului. Educaţia
pentru sănătate constă în convorbiri cu bolnavii şi aparţinătoriii acestora,distribuind
broşuri referitoare la boala lui. în cazul controalelor periodice, asistenta va da indicaţii
pacienţilor asupra modului de viaţă.
Educaţia pentru sănătate cuprinde acţiuni care au scopul de a promova sănătatea; de a
prevenii boala,de a ajuta persoana să dobândeascămai multă autonomie, de a asigura
continuitatea îngrijirilor din spital la domiciliu.
Procesul educaţional se bazează pe aplicarea principiilor de comunicare interpersonală, ce
constau în a transmite mesaje semnificative unei persoane şi de a primii de la ea o
retroacţiune.Se desfăşoară în domeniul cognitiv, afectiv şi psihomotor utilizând metode adecvate
fiecărui domeniu.
Rolul asistentei în procesul educaţional:
- să respecte principiile educative
- să ţină cont de atitudinea pacientului faţă de faptul că a reuşit să execute o tehnică.
- să stabilească împreună cu pacientul obiectivele educaţionale
- să observe progresele pecientului în autoîngrijireşi să rămână la dispoziţia lui pentru a-1 ajuta.
- să incerce integrarea educaţiei în procesul de îngrijire (ex:educaţia sanitară în timpul efectuării
îngrijirii igienice, sau în timpul efectuării unui pansament).

Profilaxia

Regim de viaţă echilibrat ,cu mese regulate,nu foarte sărate şi condimentate. La primul
semn de durere sau jenă periodică intr-o anumită regiune a corpului, este necesar un consult
 52
medical, în urma căruia dacă se constată o afecţiune care ar putea să se agraveze,trebuie să
respecte un regim atât în evitarea eforturilor cât şi dietetic.
De asemenea un rol important în prevenirea complicaţiilor îl au înlăturarea focarelor de
infecţie.

2.11 Externarea bolnavului

Momentul plecării bolnavului din spital este stabilit de medic.
Asistenta medicală adună toată documentaţia referitoare la bolnav,pe care o pune la
dispoziţia medicului de salon,în vederea formulării epicrizei.
Asistenta fixează impreună cu bolnavul ora plecării pentru a-i putea asigura alimentaţia
până în ultimul moment.va verifica dacă hainele cu care este îmbrăcat bolnavul sunt curate şi
adecvate anotimpului.
Asistenta anunţă familia bolnavului cu 2-3 zile înainte de externare.
Asistenta explică bolnavului indicaţiile primite de la medic cu privire la : regimul
alimentarea tehnicile necesare continuării tratamentului prescris la domiciliu şi va preciza data
prezentării la control.
Asistenta verifică hainele bolnavului şi preia de la el hainele spitalului.Verifică bolnavul
dacă are asupra sa biletul de ieşire şi reţeta prescrisă de medic cu tratamentul post-spitalicesc.
Urmăreşte pacientul până ce acesta părăseşte spitalul.
Bolnavul poate părăsi spitalul şi la cererea proprie dar cu asumarea propriei răspunderi.
 53

CAPITOLUL IV .
Cazul I de boală

Plan de îngrijire
Culegerea datelor
Nume: N
Prenume: B
Vârsta: 47 ani
Sex: feminin
Naţionalitate: română
Religie: catolic
Starea civilă: căsătorită
Greutate: 71 kg
Înălţime: 167 cm
Ocupaţie: casnică
Condiţii de viaţă: favorabile
Alergii: nu prezintă
Domiciliu: Miercurea Nirajului
 54
DIAGNOSTIC DE INTERNARE: REFLUX GASTROESOFAGIAN. HERNIE
GASTRICÃ TRANSHIATALÃ

Antecedente: tata ulcer, mama cardiacă

Antecedente personale: bolile coplilăriei, stenoză pilorică la 38 ani, histerectomie la 44 ani,
apendicectomie la 16 ani.

Istoricul bolii: Bolnava relatează că afecţiunea actuală debutează în urma cu aproximativ o lună
cu senzaţie de balonare, dureri cu caracter de arsură în epigastru care se accentuază la 2 ore
postprandial sau pe stomac gol, inapetenţă, scăderi în greutate. Urmează tratament la domociliu
cu pansamente gastrice şi Ranitidină care nu duc la ameliorare.La internare prezintă stare
generală bună, afebrilă, micţiuni fiziologice, puls 68băt./min., TA. 120/70 mmHg.

Motivele internării:
- pirozisul şi regurgitaţia acidã.
- dureri în epigastru
- vărsături
- inapetenţă
- scădere în greutate
- cefalee
Problemele pacientului:
- disconfort abdominal din cauza alerării mucoasei gastrice
- deficit de volum lichidian din cauza vărsăturilor şi inapetenţei
- anxietate legată de apariţia şi evoluţia bolii
- dificultate de a adormi şi a se odihni din cauza disconfortului, alterarea
somnului
- risc de apariţie a complicaţiilor din cauza afecţiuni organice la nivelul
stomacului.
 55

NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

DEFICITARĂ ÎNGRIJIRE

1.Nevoia de a evita Disconfort abdominal Pacienta să aibă o - asigur repaus fizic şi psihic pacientei, 12-14 zile Durerile se
pericolele din cauza alterării stare de confort repaus la pat, repaus obligatoriu postprandial în diminuează, pacienta
integrităţii mucoasei fizic şi să perioada dureroasă. înţelege importanţa
gastrice manifestată beneficieze de regimului alimentar ,
- asigur protecţie gastrică individualizată în funcţie de
prin durere nutriţie şi respectă tratamentul şi
fazele evoluţiei ale bolii, alimentaţia repartizată în 5-7
epigastrică, pirozis, hidratare dieta precrisă.
mese/zi
foame dureroasă. eficientă.
- explic pacientei importanţa regimului alimentar,
datorită lipsei de cunoaştere a alimentelor permise sau
interzise

- pregătesc pacienta pentru explorări funcţionale şi o

îngrijesc după examinări

- administrez medicaţia prescrisă de medic: antiacidă,

alcalinizantă, antisecretoare şi sedativă informând
pacienta asupra efectelor secundare ale medicaţiei.

2. Nevoia de a Deficit de volum Pacienta să fie - supraveghez pulsul, TA., apetitul, semnele de Pacienta este
evita periclolele lichidian din cauza echilibrată deshidratare, scaunul şi greutatea corporală echilibrată nutriţional
vărsăturilor, hidroelectrolitic şi - administrez pe cale parenterală soluţiile perfuzabile şi nu prezintă senm de
inapetenţei, nutriţional în cel deshidratare.Pacienta
prescrise de medic
manifestată prin mai scurt timp nu prezintă tegumente
 56

anemie , scădere posibil. - fac bilanţul zilnic între lichidele ingerate şi cele palide.
ponderală, astenie. eliminate pentru a evita deficitul de volum lichidian şi
corectez anemia

3. Nevoia de a Anxietate din cauza Pacienta să fie - identificăm împreună cu pacienta cauzele anxietăţii Pacienta este
evita pericolele. necunoaşterii echilibrată psihic echilibrat psihic.
- pregătesc psihic pacienta în vederea tuturor
prognosticului bolii cât mai curând Abandonează
investigaţiilor şi tratamentelor
manifestată prin posibil, să fumatul.Cunoaşte
- educ pacienta pentru profilaxia recidivelor bolii,
nelinişte, teamă, cunoască regimul regimul de viaţă
evitarea stresului, a alimentelor iritante pentru stomac,
îngrijorare. de viaţă pe care impus.
renunţarea la obiceiurile dăunătoare: alcool, cafea,
va trebui să-l
fumat.
respecte.

4.Nevoia de a Dificultate de a Pacienta să - creez un climat de linişte bolnavului, încercând să-i În urma administrării
dormi, a se odihni. adormi şi a se odihni beneficieze de diminuez anxietatea, liniştea prin discuţii încurajatoare, sedativelor pacienta
din cauza anxietăţii şi confort fizic şi prin implicarea familiei în îngrijirea pacientei. doarme liniţtită
a disconfortului psihic pentru a se noaptea şi se poate
- administrez sedative la indicaţia medicului
manifestată prin ore putea odihni. odihni în timpul zilei.
de somn insuficiente,
slăbire, apatie,
astenie, oboseală.

5.Nevoia de a evita Risc de apariţie a Pacienta să - supraveghez şi notez în F.O. funcţiile vitale şi Pacienta prezintă
pericolele. complicaţiilor din prezinte funcţii vegetative funcţii vitale şi
 57

cauza alterării vitale şi - supraveghez eliminările, făcând zilnic bilanţul şi vegetative în limite
mucoasei gastrice vegetative în asigur echilibru hidroelectrolitic, corectând în caz de fiziologice.
manifestată prin limite fiziologice. nevoie anemia prin soluţiile prescrise de medic ( ser Nu au intervenit
paloarea Prevenirea fiziologic, ser Ringer, sânge integral izogrup, plasmă) complicaţii(hemoragie
tegumentelor, complicaţiilor: digestivă, perforaţii).
anemiei. hemoragie
digestivă sau
perforaţii.
 58

SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE SI VEGETATIVE

DATA PULS RESPIRATIE TEMPERATURA TA DIUREZA SCAUN

19.09. 88 19 36,50C 115/75 1050 ml 1
20.09. 86 18 36.30C 110/80 1200ml 1
21.09. 80 18 36,50C 110/75 1250 ml 1
22.09. 80 18 36,70C 100/60 1050 ml 1
23.09. 92 19 36,20C 110/70 1150 ml 1
24.09. 82 18 36,40C 110/75 1200 ml 0
25.09. 88 17 36,60C 115/75 1250 ml 1
26.09. 78 16 36,80C 115/75 1150 ml 1
27.09. 70 17 36,80C 110/60 1250 ml 1

ALIMENTATIA BOLNAVULUI
Perioada Alimente permise Alimente interzise
19.09-27.09.2011 - lacto făinos - se interzic condimentele,
- 5-7 mese / zi grăsimile, murăturile şi
- în primele 2 zile lapte + unt + ouă + brânză de vaci brânzeturile fermentate
- următoarele zile supe creme de cartofi, pâine albă prăjită - se interzice fumatul

EXAMENUL DE LABORATOR
 59

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Hgb Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 12,4g% 14-15g %
Hct: Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 38,7% 45 %
L: Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 6700 4200-8000
Tr: Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 225000 150-4000000/Mm
VSH: Punctie venoasa, 0,4 citrat+1,6 ml sange 10 mm/1h Vn 2-12 m/g
Glicemie: 1-2 ml sange pe florura de sodium(met Crecelius); 83g% 70-120mg%
heparina sau fara anticoagulant
Creatinină: 2 ml sange 1,39 0,6-1,2mg%
GOT: 5 ml sange 25/l 2-20UI
GPT: 5 ml sange 22u/l 2-16UI
VDRL : 5 ml sange negativ negativ
Urocultură : 5 ml urina sterile, din jetul mijlociu steril steril
Urina: 5 ml urina densitate 1015, pH: 6,5 Sendiment: sare, celule
epiteliane, Culoare galben,
pai, Densitate 1020
PH: 6,4, UBG normal

INVESTIGATII PARACLINICE.
 60

Data Examene Pregatirea pt examen Ingrijiri dupa ex.

curente
19.09.2011 Exami Un pachet de bariu, 150 g. Bariul se diluează cu apă caldă până la 250 – 300 ml pastă. După terminarea examinării bolnavul este
narea Se anunţă bolnavul cu 2 zile înainte, explicându-i necesitatea tehnicii şi importanţa ei condus la pat şi ajutat să se îmbrace. În unele
radiologică pentru diagnosticarea bolii. Bolnavul este anunţat să nu fumeze, să nu mănânce în cazuri bolnavul va fi readus la radiologie la
dimineaţa examinării. Cu una două zile înainte de examinare i se va administra un 2-8 şi 24 de ore de la ingerarea bariului
regim alimentar uşor digerabil format din: supe, ouă, pâine prăjită, făinoase, unt şi pentru a urmări evacuarea sa. După 3 ore de
produse lactate. Seara în ajunul examinării i se efectuează bolnavului o clismă la examinare bolnavul poate mănca şi va fi
evacuatorie. În dimineaţa zilei de examinat bolnavul este condus la radiologie, sub informat că în următoarele 2 zile scaunul va
ecran i se dă să înghită soluţie de bariu. fi alb datorită bariului administrat.
19.09.2011 În dimineaţa zilei de examinare nu bea, nu mănâncă nimic. În seara zilei precedente se După terminarea tehnicii aparatul este
Gastroscopia face evacuarea conţinutului gastric prin spălătură cu apă caldă. Cu 40-50 de minute retras din gura pacientului cu grijă fără a
înaintea examinării se administrează o fiolă de diladentropină, se aşează bolnavul pe produce leziuni, se supraveghează bolnavul
scaun şi se face anestezia bazei limbii şi ai faringelui cu soluţie de cocaină. Se face o jumătate de oră după care este însoţit la
anestezia esofagului cu ajutorul sondei esofagiene în poziţie de decubit lateral stânga. pat. Nu bea, nu mănâncă 24 de ore (până
Se face evacuarea conţinutului gastric minim. La această examinare participă 2 dispare efectul de anestezie).
asistente, prima asigură poziţia pacientului, iar a 2-a ajută medicul la examinarea
propriu-zisă.
20.09.2011 Tubajul Bolnavul stă în şezând la marginea patului şi cu măinile va ţine tăviţa renală sub Sonda se îndepărtează cu multă atenţie
Duodenal bărbie, un şort îmbracă asistenta şi unul bolnavul. Asistenta va sta în dreapta din cavitatea duodenală – gastrică –
pacientului, sonda se prinde cu mâna dreaptă ca pe un creion, rugăm bolnavul să esofagiană a pacientului. Sunt introduşi
deschidă gura şi introducem sonda în faringe, spunem bolnavului să tragă aer în piept căţiva ml de aer pe sondă după care se
şi să înghită sonda. Dacă nu poate înghiţi sonda se anesteziază faringele cu soluţie de pensează şi se extrage lent.
cocaină 2% prin pulverizare. Între 45-50 de diviziuni sonda se află în stomac, citirea
făcându-se la nivelul arcadei dentare. Dacă sonda ajunge în stomac bolnavul este în
decubit lateral drept cu trunchiul mai sus, lucru pe care îl realizează prin aşezarea
pernei cu păr de cal sub partea dreaptă a bolnavului. Dacă nu avem pernă vom folosi o
pătură. Capul bolnavului va fi mai jos iar membrele flectate cât mai pronunţat. În
această poziţie sonda i-a mai uşor curba stomacului şi înaintează sub influenţa
peristaltismului. De la 45 de diviziuni înaintarea se face lent, 1, 2 cm la 5 minute.
Înaintarea se face lent iar la 1-1,30 ore de la introducerea în stomac a sondei trebuie să
fim în duoden iar gradaţia este la 70-75 de diviziuni.
TRATAMENT MEDICAMENTOS
 61

Data Medicamente Mod de administrare

19.09- Glucoză 5% 500 ml

27.09.2011
Controloc 40mg 1 fl.

Klacid 500 mg 2 x 1 tb /zi 7 zile

Ringer 500 ml

Metroclopramid 40 mg3x1f/zi

Almagel 5x1 ling/zi oral

Metroclopromid 2x1/3zile/zi

Diazepam 1 seară de 10 mg

Tagamet 200mg 3x1/zi

Sucralfat 1 g 4x1 tablete / zi
 62

Cazul II de boală

Plan de îngrijire
Culegerea datelor
Nume: S
Prenume: I
Vârsta: 57 ani
Sex: masculin
Naţionalitate: română
Religie:greco-catolic
Starea civilă: căsătorit
Greutatea : 87 kg
Înălţime: 172cm
Ocupaţie: pensionar
Condiţii de viaţă:
Alergii: nu prezintă
Domiciliu: Reghin

DIAGNOSTIC DE INTERNARE: REFLUX GASTROESOFAGIAN. HERNIE HIATALA

Antecedente: nu cunoaşte
Antecedente personale:

Istoricul bolii: conform relatării bolnavului, boala debutează în urmă cu 6 luni, primele acuze fiind
dureri epigastrice, meteorism, inapetenţă. Bolnavul se prezintă la medicul de familie şi urmează un
tratament medical fără reluarea acuzelor. De asemenea bolnavul acuză o scădere ponderală
marcată, în 3 luni circa 7 kg. Durerea revine şi se agravează.

Motivele internării: - pirozisul şi regurgitaţia acidã.

- dureri abdominale
- greţuri
- inapetenţă
 63

- scădere ponderală importantă

Problemele pacientului:
- dureri epigastrice
- risc de dezechilibru hidroelectrolitic
- anxietate
- dezinformare asupra bolii
 64

NEVOIA DIAGNOSTIC
DEFICITARA DE NURSING OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

NEVOIA DE A 1. Inapetenţă şi Îngerarea de - Informez pacientul referitor la importanţa regimului Pacientul

MANCA SI A BEA
incapacitatea de alimente în cantitate alimentar şi menţinerea sănătăţii. respectă dieta
a se hidrata şi calitate - Ajut pacientul în timpul vărsăturilor, păstrez conţinutul prescrisă, nevoie
suficient din corespunzătoare eliminat şi fac bilanţul lichidelor ingerate şi cele eliminate. satisfăcută în ziua
cauza greţurilor afecţiunii sale, de - Ofer o cană cu lapte cald înainte de culcare, o baie caldă, îi a doua de
şi vărsăturilor lichide pentru întocmesc un program corespunzător de odihnă. spitalizare.
manifestate prin menţinerea - Îi explic importanţa renunţării la fumat. Pacientul este
pierdere în echilibrului. echilibrat
greutate, Să nu prezinte nutriţional şi nu
deshidratarea nici un semn de prezintă semne de
organismului. deshidratare, să aibă deshidratare.
pielea bine hidratată. Pacientul renunţă
la fumat.
 65
NEVOIA DE A 2. Alterarea Pacientul să - Învăţ pacientul să adopte poziţii care să amelioreze Pacientul
EVITA stării generale exprime o stare de intensitatea durerii. cunoaşte regimul
PERICOLELE din cauza bine în termen cât - Sfătuiesc pacientul să respecte repausul la pat. de viaţă impus,
durerilor mai scurt. - Administrez la indicaţia medicului tratamentul cu nevoie
epigastrice antispastice şi antiacide. satisfăcută la
Regăsirea
manifestate - Administrez pansamente gastrice la indicaţia externare.
încrederii în
prin medicului.
forţele sale
faticabilitate, - Ajut pacientul în episoadele dureroase.
proprii.
poziţie forţată - Asigur lenjeria de pat şi de corp curată.
Să cunoască
şi incomodă.
regimul de viaţă
pe care trebuie să-l
respecte.

NEVOIA DE A 3. Anxietate Pacientul să - Informez pacientul referitor la tehnicilie la care va fi Pacientul este
EVITA din cauza cunoască regimul supus. echilibrat psihic.
PERICOLELE lipsei de de viaţă pe care - Îi explic toate etapele tehnicilor la care va fi supus. Cunoaşte
cunoştinţă trebuie să-l regimul de viaţă
- Administrez tratamentul medicamentos antiemetic,
legată de boala respecte. impus.
săruri minerale şi vitamine.
sa manifestată Să acumuleze Cooperează în
prin nelinişte, cunoştinţe în timpul
agitaţie şi stare vederea investigaţiilor.
defensivă faţă cunoaşterii
de tratament şi Pacientul
afecţiunii sale.
investigaţii. respectă
Regăsirea tratamentul
 66
încrederii în medicamentos
forţele proprii. prescris de
medic.

NEVOIA DE A 4. Pacientul să aibă - Menţin condiţiile necesare somnului respectând Pacientul este
DORMI SI A SE Imposibilitatea activităţi de dorinţele şi deprinderile pacientului. echilibrat psihic.
ODIHNII de a se odihni destindere la - Îi explic necesitatea menţinerii unei vieţi ordonate cu Cunoaşte
din cauza alegere, să un program stabilit. tehnicile de
vărsăturilor, îndeplinească relaxare şi
- Îl învăţ tehnici de relaxare şi modalităţi care să-i
durerii, poziţiei activităţi cotidiene metodele care-i
favorizeze somnul prin discuţii, demonstraţii, material
forţate după ritmul său. favorizează
documentar.
manifestate prin Pacientul să fie somnul. Îşi
ore insuficiente odihnit cu tonus - Identifică care sunt activităţile agreate de pacient.
continuă toate
de somn. fizic şi psihic bun. activităţile
cotidiene.
Pacientul să
beneficieze de un Practică activităţi
număr de ore de deprindere.
corespunzător Cooperează în
vârstei. timpul
investigaţiilor.

Pacientul respectă
tratamentul
medicamentos
 67
prescris de medic.

SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE SI VEGETATIVE

DATA PULS RESPIRATIE TEMPERATURA TA DIUREZA SCAUN

19.10. 88 22 36,50C 145/75 1050 ml 1
20.10. 86 20 36.30C 140/80 1200ml 1
21.10. 80 21 36,50C 120/75 1250 ml 1
22.10 80 19 36,70C 110/60 1050 ml 1
23.10. 92 19 36,20C 115/70 1150 ml 1
24.10. 82 20 36,40C 115/75 1200 ml 0
25.10. 88 19 36,60C 115/75 1250 ml 1
26.10. 78 20 36,80C 115/75 1150 ml 1
27.10. 70 20 36,80C 110/60 1250 ml 1

ALIMENTATIA BOLNAVULUI
Perioada Alimente permise Alimente interzise
19.10-27.10.2011 - lacto făinos - se interzic condimentele,
- 5-7 mese / zi grăsimile, murăturile şi
- în primele 2 zile lapte + unt + ouă + brânză de vaci brânzeturile fermentate
- următoarele zile supe creme de cartofi, pâine albă prăjită - se interzice fumatul
 68

EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
Hgb Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 11,4g% 14-15g %
Hct: Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 33,7% 45 %
L: Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 6700 4200-8000
Tr: Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 225000 150-4000000/Mm
VSH: Punctie venoasa, 0,4 citrat+1,6 ml sange 20 mm/1h Vn 2-12 m/g
Glicemie: 1-2 ml sange pe florura de sodium(met Crecelius); 75g% 70-120mg%
heparina sau fara anticoagulant
Creatinină: 2 ml sange 0.9 0,6-1,2mg%
GOT: 5 ml sange 14/l 2-20UI
GPT: 5 ml sange 10u/l 2-16UI
VDRL : 5 ml sange negativ negativ
Urocultură : 5 ml urina sterile, din jetul mijlociu steril steril
Urina: 5 ml urina densitate 1015, pH: 6,5 Sendiment: sare, celule
epiteliane, Culoare galben,
pai, Densitate 1020
PH: 6,4, UBG normal
 69

INVESTIGATII PARACLINICE.

Data Examene Pregatirea pt examen Ingrijiri dupa ex.

curente
19.10.2011 Exami Un pachet de bariu, 150 g. Bariul se diluează cu apă caldă până la 250 – 300 ml După terminarea examinării
narea pastă. Se anunţă bolnavul cu 2 zile înainte, explicându-i necesitatea tehnicii şi bolnavul este condus la pat şi ajutat să
radiologică importanţa ei pentru diagnosticarea bolii. Bolnavul este anunţat să nu fumeze, să nu se îmbrace. În unele cazuri bolnavul
mănânce în dimineaţa examinării. Cu una două zile înainte de examinare i se va va fi readus la radiologie la 2-8 şi 24
administra un regim alimentar uşor digerabil format din: supe, ouă, pâine prăjită, de ore de la ingerarea bariului pentru a
făinoase, unt şi produse lactate. Seara în ajunul examinării i se efectuează bolnavului urmări evacuarea sa. După 3 ore de la
o clismă evacuatorie. În dimineaţa zilei de examinat bolnavul este condus la examinare bolnavul poate mănca şi va
radiologie, sub ecran i se dă să înghită soluţie de bariu. fi informat că în următoarele 2 zile
scaunul va fi alb datorită bariului
administrat.
19.10.2011 În dimineaţa zilei de examinare nu bea, nu mănâncă nimic. În seara zilei precedente După terminarea tehnicii aparatul
Gastroscopia se face evacuarea conţinutului gastric prin spălătură cu apă caldă. Cu 40-50 de este retras din gura pacientului cu grijă
minute înaintea examinării se administrează o fiolă de diladentropină, se aşează fără a produce leziuni, se
bolnavul pe scaun şi se face anestezia bazei limbii şi ai faringelui cu soluţie de supraveghează bolnavul o jumătate de
cocaină. Se face anestezia esofagului cu ajutorul sondei esofagiene în poziţie de oră după care este însoţit la pat. Nu
decubit lateral stânga. Se face evacuarea conţinutului gastric minim. La această bea, nu mănâncă 24 de ore (până
examinare participă 2 asistente, prima asigură poziţia pacientului, iar a 2-a ajută dispare efectul de anestezie).
medicul la examinarea propriu-zisă.
20.09.2011 Tubajul Bolnavul stă în şezând la marginea patului şi cu măinile va ţine tăviţa renală Sonda se îndepărtează cu multă
Duodenal sub bărbie, un şort îmbracă asistenta şi unul bolnavul. Asistenta va sta în dreapta atenţie din cavitatea duodenală –
pacientului, sonda se prinde cu mâna dreaptă ca pe un creion, rugăm bolnavul să gastrică – esofagiană a
deschidă gura şi introducem sonda în faringe, spunem bolnavului să tragă aer în piept pacientului. Sunt introduşi căţiva
şi să înghită sonda. Dacă nu poate înghiţi sonda se anesteziază faringele cu soluţie de ml de aer pe sondă după care se
cocaină 2% prin pulverizare. Între 45-50 de diviziuni sonda se află în stomac, citirea pensează şi se extrage lent.
făcându-se la nivelul arcadei dentare. Dacă sonda ajunge în stomac bolnavul este în
 70
decubit lateral drept cu trunchiul mai sus, lucru pe care îl realizează prin
aşezarea pernei cu păr de cal sub partea dreaptă a bolnavului. Dacă nu avem
pernă vom folosi o pătură. Capul bolnavului va fi mai jos iar membrele flectate
cât mai pronunţat. În această poziţie sonda i-a mai uşor curba stomacului şi
înaintează sub influenţa peristaltismului. De la 45 de diviziuni înaintarea se face
lent, 1, 2 cm la 5 minute. Înaintarea se face lent iar la 1-1,30 ore de la
introducerea în stomac a sondei trebuie să fim în duoden iar gradaţia este la 70-
75 de diviziuni.

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

19.10-27.10.2011 Glucoză 5% 500 ml

Controloc 40mg 1 fl.

Ringer 500 ml

Metroclopramid 40 mg3x1f/zi

Almagel 5x1 ling/zi oral

Manir 10 mg 2x1 / zi

Metroclopromid 2x1/3zile/zi

Calmogastrin 3x1 tb./zi

Diazepam 1 seară de 10 mg

Ranitidină 2x1 tb./zi

71
 72

Cazul III de boală

Plan de îngrijire
Culegerea datelor
Nume: F
Prenume: N
Vârsta: 56 ani
Sex: masculin
Naţionalitate: română
Religie: ortodoxă
Starea civilă: căsătorit
Greutate: 54 kg
Înălţime:165 cm
Ocupaţie: pensionar
Condiţii de viaţă:
Alergii: nu prezintă
Domiciliu: Comuna Band

DIAGNOSTIC DE INTERNARE: REFLUX GASTROESOFAGIAN. ESOFAGITA

PEPTICA

Antecedente: tata HTA, mama diabet

Antecedente personale: amigdalectomie la 20 ani, discopatie lombară.

Istoricul bolii: Bolnavul relatează că boala a debutat brusc, în urmă cu 4 luni, cu durere intensă în
epigastru, vărsături după fiecare masă şi senzaţie de "nod în gât". La internare prezintă stare
generală bună, inapetenţă, micţiuni fiziologice, afebrilitate, scădere ponderală, puls 72/min., TA
110/70 mmHg.

Motivele internării: Se internează pentru investigaţii şi tratament de specialitate.La internare

prezintă: - dureri la nivelul epigastrului - pirozisul şi regurgitaţia acidã.
- vărsături cu eliminări sangvine
 73

- senzaţie de "nod în gât".

Problemele pacientului:
- durei epigastrice
- anxietate
- hematemeză
- alterarea liniştii, a somnului.
 74

NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

DEFICITARA DE ÎNGRIJIRE
NEVOIA DE A 1. Anxietate din Pacientul să nu - comunic cu pacientul, explicându-i şi alte cazuri pentru a-l Pacientul se simte
EVITA cauza operaţiei prezinte teamă de încuraja şi pentru a evita cel puţin pe moment de teama de mai bine.
PERICOLELE manifestată prin operaţie şi de moarte;
teamă de prognosticul bolii.
- în mod delegat administrez medicamente sedative.
intervenţia
chirurgicală.
- comunic cu pacientul, îl informez asupra reuşitei operaţiei
prezentându-i şi alte cazuri pentru a-l încuraja;

- îl liniştesc, în mod delegat administrez medicamente

sedative;

- îi explic încrederea în personalul sanitar.

- stabilesc un program de somn

pentru pacient de 8 ore pe noapte şi o oră după amiaza
- asigur liniştea necesară pentru ca
bolnavul să se poată odihnii
- respect programul de
administrare al tratamentului şi răspund cu promtitudine la
solicitările pacientului
- explic necesitatea intervenţiei
 75

chirurgicale
NEVOIA DE A Deficit de volum Pacienta să fie - supraveghez pulsul, TA., apetitul, semnele de Pacienta este
EVITA lichidian din echilibrată deshidratare, scaunul şi greutatea corporală echilibrată
PERICOLELE cauza hidroelectrolitic şi - administrez pe cale parenterală soluţiile perfuzabile nutriţional şi nu
vărsăturilor, nutriţional în cel prescrise de medic prezintă senm de
inapetenţei, mai scurt timp - fac bilanţul zilnic între lichidele ingerate şi cele eliminate deshidratare.Pacie
manifestată prin posibil. pentru a evita deficitul de volum lichidian şi corectez nta nu prezintă
anemie , scădere anemia tegumente palide.
ponderală,
astenie.
NEVOIA DE A 3. Risc de infecţie Să fie respectate - pregătesc pe măsuţa de pansamente soluţiile antiseptice şi Plaga chirurgicală
EVITA a plăgii operatorii cu stricteţe materialele sterile şi nesterile necesare schimbării evo-luează
PERICOLELE din cauza normele de pansamentului; favorabil, drenul
nerespectării asepsie şi exteriorizează
- observ aspectul tegumentului din jurul firelor de sutură şi
regulilor de prevenire a secreţie
a tubului de dren;
asepsie, infecţiilor. Plaga serosangvinolentă
manifestat prin operatorie să se în cantitate
- aplic pansament curat, steril pe plaga aseptizată în
posibile vindece fără redusă.
prealabil;
complicatii în complicaţii.
În a 7-a zi se
evoluţia plăgii. - evacuez şi măsor secreţia drenată.
îndepărtează
- efectuez toaleta plăgi, iar pentru aplicarea unei tehnici firele.
aseptice corecte dezinfecţia din jurul plăgii o fac respectând
 76

următorii timpi: dezinfecţie, degresare cu alcool, aseptizare Plagă vindecată

cu tinctură de I, îndepărtarea I cu alcool. per primam.
NEVOIA DE A 4. Incapacitate de Pacientul să - deservesc pacientul cu bazinet, ajut pacientul la efectuarea Pacientul începe
FI CURAT, a-şi acorda devină autonom toaletei, îl alimentez; să se ingrijească
INGRIJIT îngrijirile, de a se în asigurarea autonom.
- aerisesc salonul ori de câte ori este nevoie;
deplasa. din cauza îngrijirilor.
interventiei
- se suprimă alimentaţia pe gură, bolnavul putând primi
chirurgicale
numai lichide reci cu linguriţa şi bucăţi de gheaţă in prima
manifestata prin
zi, deci îl ajut pentru a se alimenta.
igiena deficitara
Transfuzie de reduc la maxim efortul fizic al pacientei prin deservirea la pat
sange. - menţin igiena tegumentară, a lenjeriei, a cavităţii bucale
-am efectuat toaleta tegumentelor corectă respectând
regulile de asepsie evit apariţia escarelor
-schimb lenjeria de pat şi de corp după fiecare eliminare
- pregătsc materialele pentru baie, pregătesc duşul, asigur
temperatura camerei şi a apei, o ajut să îşi efectueze toaleta

- iau măsuri de prevenire a infecţiilor nosocomiale,efectuez

schimbarea pansamentului cu blândeţe
 77

SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE SI VEGETATIVE

DATA PULS RESPIRATIE TEMPERATURA TA DIUREZA SCAUN

19.10. 74 22 36,90C 120/85 1050 ml 1
20.10. 72 20 36,30C 120/80 1200ml 1
21.10. 80 21 36,50C 130/75 1250 ml 1
22.10 72 19 36,70C 120/60 1050 ml 1
23.10. 78 19 36,20C 130/70 1150 ml 1
24.10. 72 20 36,40C 125/75 1200 ml 0
25.10. 74 19 36,60C 125/75 1250 ml 1
26.10. 76 20 36,80C 125/75 1150 ml 1
27.10. 74 20 36,80C 120/60 1250 ml 1

ALIMENTATIA BOLNAVULUI
Perioada Alimente permise Alimente interzise
19.10-27.10.2011 - lacto făinos - se interzice fumatul se interzic
- 5-7 mese / zi condimentele, grăsimile, murăturile
- în primele 2 zile lapte + unt + ouă + brânză de vaci şi brânzeturile fermentate, ceapa
- următoarele zile supe creme de cartofi, pâine albă prăjită prăjită, iaurtul, legume uscate,
afumături, cafea, alcool, tutun, nuci
 78

EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
Hgb Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 12,4g% 14-15g %
Hct: Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 38,7% 45 %
L: Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 7700 4200-8000
Tr: Punctie venoasa, 2 ml sange/EDTA 265000 150-4000000/Mm
VSH: Punctie venoasa, 0,4 citrat+1,6 ml sange 20 mm/1h Vn 2-12 m/g
Glicemie: 1-2 ml sange pe florura de sodium(met Crecelius); 85g% 70-120mg%
heparina sau fara anticoagulant
Creatinină: 2 ml sange 1.24 0,6-1,2mg%
GOT: 5 ml sange 14/l 2-20UI
GPT: 5 ml sange 10u/l 2-16UI
VDRL : 5 ml sange negativ negativ
Urocultură : 5 ml urina sterile, din jetul mijlociu steril steril
Urina: 5 ml urina densitate 1015, pH: 6,5 Sendiment: sare, celule
epiteliane, Culoare galben,
pai, Densitate 1020
PH: 6,4, UBG normal
 79

INVESTIGATII PARACLINICE.
Data Examene Pregatirea pt examen Ingrijiri dupa ex.
curente
19.10.2011 Exami Un pachet de bariu, 150 g. Bariul se diluează cu apă caldă până la 250 – 300 ml După terminarea examinării bolnavul
narea pastă. Se anunţă bolnavul cu 2 zile înainte, explicându-i necesitatea tehnicii şi este condus la pat şi ajutat să se îmbrace.
radiologică importanţa ei pentru diagnosticarea bolii. Bolnavul este anunţat să nu fumeze, să nu În unele cazuri bolnavul va fi readus la
mănânce în dimineaţa examinării. Cu una două zile înainte de examinare i se va radiologie la 2-8 şi 24 de ore de la
administra un regim alimentar uşor digerabil format din: supe, ouă, pâine prăjită, ingerarea bariului pentru a urmări
făinoase, unt şi produse lactate. Seara în ajunul examinării i se efectuează evacuarea sa. După 3 ore de la
bolnavului o clismă evacuatorie. În dimineaţa zilei de examinat bolnavul este examinare bolnavul poate mănca şi va fi
condus la radiologie, sub ecran i se dă să înghită soluţie de bariu. informat că în următoarele 2 zile scaunul
va fi alb datorită bariului administrat.
19.10.2011 În dimineaţa zilei de examinare nu bea, nu mănâncă nimic. În seara zilei precedente După terminarea tehnicii aparatul este
Gastroscopia se face evacuarea conţinutului gastric prin spălătură cu apă caldă. Cu 40-50 de retras din gura pacientului cu grijă fără a
minute înaintea examinării se administrează o fiolă de diladentropină, se aşează produce leziuni, se supraveghează
bolnavul pe scaun şi se face anestezia bazei limbii şi ai faringelui cu soluţie de bolnavul o jumătate de oră după care
cocaină. Se face anestezia esofagului cu ajutorul sondei esofagiene în poziţie de este însoţit la pat. Nu bea, nu mănâncă
decubit lateral stânga. Se face evacuarea conţinutului gastric minim. La această 24 de ore (până dispare efectul de
examinare participă 2 asistente, prima asigură poziţia pacientului, iar a 2-a ajută anestezie).
medicul la examinarea propriu-zisă.
20.09.2011 Tubajul Bolnavul stă în şezând la marginea patului şi cu măinile va ţine tăviţa renală Sonda se îndepărtează cu multă
Duodenal sub bărbie, un şort îmbracă asistenta şi unul bolnavul. Asistenta va sta în dreapta atenţie din cavitatea duodenală –
pacientului, sonda se prinde cu mâna dreaptă ca pe un creion, rugăm bolnavul să gastrică – esofagiană a pacientului.
deschidă gura şi introducem sonda în faringe, spunem bolnavului să tragă aer în Sunt introduşi căţiva ml de aer pe
piept şi să înghită sonda. Dacă nu poate înghiţi sonda se anesteziază faringele cu sondă după care se pensează şi se
soluţie de cocaină 2% prin pulverizare. Între 45-50 de diviziuni sonda se află în extrage lent.
stomac, citirea făcându-se la nivelul arcadei dentare. Dacă sonda ajunge în stomac
bolnavul este în decubit lateral drept cu trunchiul mai sus, lucru pe care îl realizează
prin aşezarea pernei cu păr de cal sub partea dreaptă a bolnavului. Dacă nu avem
pernă vom folosi o pătură. Capul bolnavului va fi mai jos iar membrele flectate cât
mai pronunţat. În această poziţie sonda i-a mai uşor curba stomacului şi înaintează
sub influenţa peristaltismului. De la 45 de diviziuni înaintarea se face lent, 1, 2 cm
la 5 minute. Înaintarea se face lent iar la 1-1,30 ore de la introducerea în stomac a
sondei trebuie să fim în duoden iar gradaţia este la 70-75 de diviziuni.
 80

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

19.10-27.10.2011 Glucoză 5% 500 ml

Controloc 40mg 1 fl.

Ringer 500 ml

Metroclopramid 40 mg3x1f/zi

Almagel 5x1 ling/zi oral

Manir 10 mg 2x1 / zi

Metroclopromid 2x1/3zile/zi

Calmogastrin 3x1 tb./zi

Diazepam 1 seară de 10 mg

Ranitidină 2x1 tb./zi

 81

CONCLIZII GENERALE

Refluxul gastro-esofagian este o afectiune datorata unei disfunctionalitati a sfincterului cardia

si consta in inchiderea incompleta a sa, ceea ce va permite continutului gastric sa urce in esofag.

Principalele simptome sunt reprezentate de pirozis si regurgitatia acida.

- Pirozis este senzatia de arsura la nivelul esofagului resimtita de bolnav retrosternal (in spatele

sternului) cand continutul gastric se revarsa in esofag, datorita aciditatii acestuia

- Regurgitatia acida reprezinta un simptom prin care continutul lichid al stomacului poate ajunge pana

in cavitatea bucala.

Nu intotdeauna pirozisul este un simptom patologic. El poate aparea si sporadic in plina stare

de sanatate fara a avea o semnificatie patologica. Persistenta pirozisului mai mult de doua saptamani

poate fi considerat ca semn al refluxului gastro-esofagian si impune investigatii suplimentare.

Refluxul gastroesofagian poate aparea la orice varsta si la ambele sexe. Sunt persoane ce

prezinta reflux gastroesofagian fara a avea insa si pirozis, prezenta acestuia nefiind obligatorie pentru a

putea fi diagnosticata boala. In schimb acestia pot prezenta o durere in piept nespecifica si care nu

poate fi explicata prin prezenta altei afectiuni, decat raguseala in special dimineata si eventuale

dificultati de deglutitie. Mai poate fi perceputa si o senzatie de gat stramt si inecare dupa deglutitie,

precum si tuse uscata si respiratie dificila.Desi nu sunt cunoscute in totalitate elementele cauzatoare de

reflux gastroesofagian, una dintre cauze ar putea fi:

- Hernia hiatala - aceasta are loc atunci cand o parte a stomacului ascensioneaza

supradiafragmatic prin hiatusul esofagian al diafragmului.

Mai concret, la nivelul diafragmului (muschiul ce separa cavitatea abdominala de cea toracica)

exista un orificiu prin care traverseaza esofagul dinspre torace spre abdomen si are denumirea de

hiatus esofagian. Acest orificiu prin suprapunerea cu cardia (sfincterul dintre esofag si stomac) ajuta la

oprirea refluxului. Cand o parte a stomacului urca prin acest orificiu si se afla practic in cavitatea
 82
toracica secretia acida gastrica va urca la nivelul esofagului cauzand reflux si pirozis fiind tulburat si

procesul deglutitiei. Hernia hiatala poate aparea la pacientii de orice varsta. Se considera ca practic

chiar si la persoanele sanatoase peste 50 de ani poate aparea un mic grad de hernie hiatala.

Alti factori cauzatori de reflux gastro-esofagian sunt reprezentati de:

- consumul de alcool

- obezitate

- sarcina

- fumatul.

Alimente a caror consum poate provoca refluxul:

- citricele

- ciocolata

- bauturile cu cafeina

- alimentele cu continut mai mare de grasimi si prajelile

- ceapa si usturoiul

- dulciurile mentolate

- alimentele condimentate

- sosurile cu suc de rosii utilizare la spaghetti, sosurile iuti si pizza.

Prima etapa in tratamentul refluxului gastroesofagian este modificarea modului de viata, desi in

majoritatea cazurilor este nevoie si de tratament medicamentos. Interventia chirurgicala este ultima

etapa si se va apela la aceasta numai daca nu sunt inregistrate rezultate pozitive cu tratamentul

medicamentos.

Refluxul gastro-esofagian este o afectiune datorata unei disfunctionalitati a sfincterului cardia si consta

in inchiderea incompleta a sa, ceea ce va permite continutului gastric sa urce in esofag.

 83
BIBLIOGRAFIA

1 Roxana Maria Albu – Anatomia şi fiziologia omului

2. Gheorghe Magoş – Ulcerul gastric şi duodenal

3. Ioan Puşcaş – Ulcerul gastric şi duodenal

4. Corneliu Borundel – Manual de medicină internă pentru cadre medii

5. Carol Mozeş – Technica îngrijirii bolnavului

6. Georgeta Baltă – Technica îngrijirii bolnavului

7. Oproiu Al. Boala de reflux gastroesofagian. În: Medicina Internã vol. 3, L. Gherasim.

ed., Ed. Medicalã, Bucureºti 1998; 45-61.

8. Oproiu Carmen. Sindromul Barrett. În: Medicina Internã vol. 3, L. Gherasim. ed., Ed.

Medicalã, Bucureºti 1998; 62-70.

9. Richter Joel. Do we know the cause of reflux disease? European Journal of

10. Gastroenterology and Hepatology, June 1999; vol. 11(suppl. 1):S3-S9.