Ingrijirea Pacientiilor Cu Diabet Zaharat de Tip II

SCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DIN
CADRUL COLEGIULUI NAŢIONAL „TRAIAN

LALESCU”
REŞIŢA, CARAŞ-SEVERIN
SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST
PROIECT DE ABSOLVIRE
ÎNGRIJIREA PACIENŢIILOR CU DIABET
ZAHARAT DE TIP II
COORDONATOR
Dr. Soran Aristina
ABSOLVENT
– REŞIŢA –
2015
CUPRINS
ARGUMENT 4
CAPITOLUL I DATE GENERALE DESPRE BOALĂ 1/3 DIN LUCRARE 6
1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a pancreasului 6
1. Definiție 9
2. Etiologie 9
3. Patogenie 11
4. Diagnistic clinic (Simptomatologie) 12
5. Diagnostic paraclinic 15
6. Diagnostic diferențial 16
7. Evoluție. Prognostic 17
8. Tratament 19
a) Igieno-dietic 19
b) Tratament medical 22
c)Tratament chirurgical 28
CAPITOLUL. II. ÎNGRIJIRI GENERALE 30

2.1. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative 30
2.2 Alimentaţia bolnavului 33
2.2.1. Reguli de administrare a medicamentelor 38
2.3. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune 39
2.4. Educaţie pentru sănătate. Profilaxia bolii 43
CAPITOLUL III. INGRIJIRI SPECIFICE 45

1. CAZUL I – PLAN DE ÎNGRIJIRE 45
2. CAZUL II – PLAN DE ÎNGRIJIRE 48
3. CAZUL III – PLAN DE ÎNGRIJIRE 54
CONCLUZII 66
BIBLIOGRAFIE 68
3
ARGUMENT
Pentru a se bucura de viaţă şi pentru a da maximum de randament, omul în activitatea sa,

are nevoie în primul rând de sănătate.
Această calitate poate fi păstrată doar prin conştiinţa omului faţă de sine însuşi, de
cunoaşterea propriului organism şi a parametrilor şi calităţilor acestuia, păstrarea lor cât mai bine
pentru o durată cât mai lungă de viaţă şi activitate.
Pentru acestea omul trebuie să cunoască foarte bine condiţiile şi metodele de păstrare a
sănătăţii, cum ar fi: Respectarea igienei - alimentelor, îmbrăcămintei, cunoaşterea normelor
sanitare de păstrare a sănătăţii şi modul de transmitere a bolilor, având în vedere combaterea cât
mai precoce a acestora; în cazul unor simptome de boală prezentarea la un cabinet medical sau la
un cadru medical calificat, nicidecum tratarea prin metode empirice sau cu ajutorul unor persoane
neavizate în acest domeniu, cunoaşterea regulilor de alimentaţie raţională şi respectarea acestora,
pe cât posibil, cunoaşterea şi punerea în aplicaţie a metodelor de călire şi păstrare a rezistenţei
organismului de la cea mai fragedă vârstă şi pe toată durata vieţii.
Viaţa trebuie păstrată deci aşa cum ne-a fost hărăzită cu toate calităţile ei şi încercând să
depăşim greutăţile şi defectele ce pot apare pe parcursul acesteia, cunoscându-i bine
caracteristicile.
Diabetul zaharat este una dintre cele mai importante probleme de sănătate, care
afectează toate vârstele şi toate categoriile sociale, cu care se confruntă populaţia globului.
Incidenţa diabetului zaharat este în continuă creştere în întreaga lume în raport cu situaţia
existentă înaintea celui de-al doilea război mondial. Astfel în SUA înainte de război morbiditatea
prin diabet zaharat se întâlnea la 0, 52%, în timp ce astăzi se întâlneşte la 5% din populaţie.
După cercetătorii americani, incidenţa diabetului creşte în SUA cu 6% pe an. În Franţa şi
Anglia se întâlneşte la 4% din populaţie, în Spania la 1, 97%, în Turcia la 1, 58%, în mediul rural
şi 3, 93% în mediul urban, în Egipt la 2, 15%, în Finlanda la 1, 5% în mediul rural şi 3, 5% în
mediul urban, în Austria la populaţia albă 2-3% iar la aborigeni 19%.
Creşterea morbidităţii se însoţeşte şi de o schimbare în însăşi evoluţia clinică a bolii.
Dacă înainte de era insulinică, moartea bolnavului cu diabet zaharat survenea în proporţie de 83%
prin coma diabetică şi într-un procent neglijabil prin angiopatie diabetică, astăzi mortalitatea prin
coma diabetică a scăzut la 0, 5-1%, în schimb mortalitatea prin micro şi macroangiopatie
diabetică a crescut la 70-80%.
4
Diabeticii fac de 25 ori mai frecvent cecitate decât nediabeticii, de 17 ori mai frecvent
boli renale, de 5 ori mai frecvent gangrena ce conduce la amputaţie şi de două ori mai frecvent
boli cardiace.
Toate acestea sunt datorate creşterii duratei de supravieţuire a diabeticilor datorită
posibilităţilor terapeutice moderne precum şi a posibilităţilor de depistare precoce a existenţei
diabetului precum şi a eventualelor complicaţii.
Studiile făcute în ţara noastră în ultimii ani fixează prevalenţa diabetului zaharat în
România la un procent de 3% din populaţie cu variaţii în mediul urban de 4-4, 5% şi în mediul
rural de 1, 4-2, 8% faţă de 0, 2% înainte de cel de-al doilea război mondial, mai mare la bărbaţi
(4, 4%) şi mai mică la femei (3%) crescând paralel cu vârsta 0, 6% la 25-30 de ani; 6, 6% la 61-
65 de ani.
Boala, în evoluția sa a apărut elemente noi. Comă diabetică a scăzut de la 83%la 1, 2%
în 1972, datorată disciplinei bolnavului decât posibilitățilelor medicale. Macroangiopatia și
ateroscleroza cât și complicațiie acesteia ocupă principalul loc în tabloul clinic tardiv.
Este important ca diabetul să fie descoperit într-un stadiu cât mai incipient. Acesta
presupune efortul de a căuta persoanele predispuse apariției diabetului: obezii, bolnavii care au
avut un accident ischemic, vascular, cerebral sau cardiac sau cei care prezintă litiază biliară.
Obezitatea este cauza cea mai importantă care declanșează diabetul, întâlnindu-se la 75-85% din
bolnavi, manifestat la vârsta adultă. O scădere rapidă în greutate la un individ afebril tânăr,
trebuie să trezească suspiciunea unui diabet. Această scădere în greutate rezultă în urma pierderii
de glucide prin urină de până la 15%. La bolnavul netratat, scăderea în greutate este nocivă,
agravând boala și nevoia de insulină.
5
CAPITOLUL I
DATE GENERALE DESPRE BOALĂ
1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a pancreasului
Anatomia pancreasului:
Pancreasul, glandă anexă a tubului digetiv, este aşezat în partea profundă a cavităţii
abdominale, înaintea coloanei lombare şi începutul stomacului, între duoden şi splină. Fiind
traversat de rădăcina mezocolonului transvers, el este situat în ambele compartimente ale cavităţii
abdominale, cea mai mare parte rămânând însă în etajul supramezocolic. Impreună cu ficatul,
pancreasul s-a dezvoltat din peretele duodenului şi neavând loc în acest perete, a luat în cursul
dezvoltării un drum propriu în jurul duodenului. Locul de deschidere a celor două conducte
excretoare (canalul Wirsung şi canalul hepatocoledoc1) arată punctul de unde au migrat mugurii
embrionari, hepatic şi pancreatic. Prin situaţia lui topografică, pancreasul este un organ cu
mobilitate redusă. El este fixat prin peritoneul parietal posterior care-l acoperă pe faţa sa
anterioară, prin legăturile pe care le are cu duodenul (conductul său excretor) şi prin pediculii
vasculari.
Configuraţie externă si raporturi: Pancreasul are o formă alungită asemănătoare literei
"J". El se compune din mai multe porţiuni, şi anum e capul, gâtul sau colul şi coada2.
Capul pancreasului reprezintă extremitatea dreaptă a glandei, aşezată în scobitura
potcoavei duaodenale. El are o faţă anterioară, o faţă posterioară şi o circumferinţă. Faţa
anterioară este traversată de rădăcina mezocolonului transvers.
Colul pancreasului face trecerea între cap şi corp. El are un şanţ superior, numit şanţul
duodenal şi un şanţ inferior, numit şanţul sau incizura mezenterică prin care trec vasele
mezenterice superioare.
Coada pancreasului este mobilă, fiind cuprinsă într-o formaţiune peritoneală, numită
ligamentul pancreaticosplenic. Această porţiune prelungeşte corpul pancreasului spre stânga până
la splină şi rinichiul stâng. Prin aşezarea lui orizontală, faţa posterioară a pancreasului vine în
raport, de la dreapta la stânga, cu următoarele formaţiuni anatomice mai importante: canalul
1 Asociatia Medicilor de Familie Bucuresti, Agenda Medicului de Familie 2007, Media Med Publicis, 2007, p. 36
2 Idem;
6
coledoc, aorta şi vena cavă inferioară, vena portă şi artera mezenterică superioară, artera şi vena
splenică.
Structură internă
Pancreasul este alcătuit din două tipuri de ţesuturi: un ţesut care asigură secreţia internă
a glandei, numit pancreasul endocrin şi un ţesut care asigură secreţia exocrină, numit pancreasul
exocrin.
Pancreasul endocrin este alcătuit din nişte insule de celule cu structură de glandă
endocrină răspândite în interiorul lobulilor pancreasului exocrin, numite insulele lui Langerhans.
Aceste insule sunt alcătuite din cordoane celulare care se anastomozează formând o reţea, în
ochiurile căreia se găsesc capilare sanguine. Celulele endocrine şi pereţii capilarelor sunt susţinuţi
de o reţea de reticulină.
Cordoanele glandulare se compun din două tipuri de celule: a şi beta. Celulele a se
găsesc în centrul insulei3. Ele secretă hormonul numit glucagon, cu rol în metabolismul
glucidelor. Celulele p, mai mici şi mai numeroase decât celulele a, se găsesc în zona periferică a
insulelor şi secretă hormonul numit insulină4, cu rol esenţial în metabolismul glucidic. Insulele
Langerhans sunt separate de ţesutul pancreatic exocrin printr-o capsulă conjunctivă foarte fină.
Fiziologia pancreasului endocrin5
Pancreasul este o glandă cu secreţie dublă, exocrină şi endocrină. Secreţia exocrină este
asigurată de glandele tubuloacinoase, iar cea endocrină de insulele lui Langerhans. Pancreasul
endocrin secretă doi hormoni: insulina, elaborată de celulele p şi glucagonul de celulele a.
Insulina, hormon cu structură polipeptidică, are masa moleculară 6000 6. Ea este atacată
de enzimele existente în tubul digestiv, fapt pentru care nu poate fi administrată pe cale digestivă.
3 Hâncu N., Vereşiu I.A., Diabetul Zaharat, nutritia, bolile metabolice-Manual clinic pentru medicii de familie, Ed.
National, 1999, p. 47
5 Idem;
6 Hope R.A., Longmore J.M., Hodgetts T.S., Ramrakha P.S., Manual de medicina clinica- editia a III-a, Ed.
Medicala, Bucuresti 1995
7
Sursa: Asociatia Medicilor de Familie Bucuresti, Agenda Medicului de Familie 2007, Media
Med Publicis, 2007
Principala acţiune a insulinei este aceea de a scădea concentraţia glucozei din sânge.
Astfel, ea stimulează funcţia glicogenetică a ficatului, favorizând transformarea glucozei
şi a altor monozaharide în glicogen, care se depozitează în celulele hepatice. în acelaşi timp,
insulina stimulează metabolizarea glucozei până la C02 şi H20 7. Acţiunea biologică a insulinei se
realizează deci tocmai prin aceste efecte şi anume polimerizarea glucozei în glicogen şi
descompunerea glucozei până la termenii finali ai metabolismului glucidic. In afară de efectul
hipoglicemiant, insulina mai are şi alte acţiuni biologice, ca de exemplu stimularea sintezei de
proteine şi grăsimi din ficat. Mecanismul de acţiune a insulinei este foarte complex. Se consideră
că acest hormon acţionează în primul rând asupra membranelor celulare, accelerând transportul
glucozei şi al galactozei din lichidul interstiţial în celule. De asemenea insulina intervine în
transportul altor substanţe, ca de exemplu, potasiul şi aminoacizii. Favorizarea transportului
aminoacizilor în celule şi al ARN-ului nuclear spre citoplasmă explică stimularea biosintezei
proteice de către insulină.
Medicala, Bucuresti 1995, p. 63
8
Reglarea secreţiei de insulină se face atât pe cale umorală, cât şi nervoasă. Mecanismul
umoral constă în declanşarea secreţiei de insulină ca urmare a creşterii concentraţiei zahărului din
sânge, care stimulează în mod direct procesul de elaborare de insulină la nivelul celulelor p.
Aşadar, factorul umoral de reglare a secreţiei hormonului este tocmai glucoza sanguină.
Mecanismul nervos de reglare se află sub dependenţa nervului vag. Centrul nervos care trimite
impulsuri se găseşte în hipotalamusul anterior. între acest centru şi nucleul de origine al fibrelor
vagale există anumite conexiuni.
1. Definiție
Diabetul zaharat este o boală metabolică cronică cauzată de un deficit relativ sau absolut
de insulină, care determină incapacitatea organismului de a utiliza glucidele ca sursă de energie.
Este o boală metabolică de origine genetică sau dobândită, datorată tulburării metabolismului
glucidic și manifestându-se prin glicemie crescută peste normal(N=80-120mg la 100ml sânge sau
60-115mg%) și prezența glicozuriei8. Toate acestea se datoresc hiposecrețieihormonului numit
insulină sau a absenței secreției, din diferite cauze. Este una din cele mai răspândite boli cronice
endocrine netransmisibilă caracterizată prin tulburări ale intregului metabolism afectând ochii,
rinichii, nervii și vasele de sânge. În esență diabetul este o boală în care organismul nu produce
destulă insulină sau nu o folosește eficient.
Diabetul zaharat este o afecțiune serioasă, care netratată poate creea complicații majore
ce pot pune viața în pericol.
Diabetul zaharat apărut în cursul sarcinii este numit diabet gestațional. După sarcină
toleranța la glucoză se poate normaliza, de multe ori. În aceste cazuri recomandările cuprind:
menținerea greutății corporale recomandate, alimentație echilibrată cu excluderea glucidelor
simple și activitate fizică regulată. În cazul diabetului gestațional precauțiile față de mamă și făt
sunt necesare deoarece femeile cu diabet gestațional se află la un risc crescut de accidente
obstetricale, iar fătul poate suferi moarte intrauterină9.
Diabetul zaharat este răspândit în întreaga lume, indiferent de rase. Se consideră că 2-3%
din populația globului suferă de această boală, devenind un flagel social ce determină tulburări
cronice cu repercusiuni grave asupra vieții sociale acestora.
2. Etiologie
9 Idem;
9
- Cauzele diabetului zaharat sunt elucidate doar parţial. Pe de o parte, se ştie că apariţia
ambelor tipuri de diabet este legată într-o oarecare măsură de factori ereditari, genetici. Pe de altă
parte, factorii de mediu joacă şi ei un rol important.
- Unul dintre factorii de mediu despre care se crede că determina în multe cazuri apariţia
diabetului zaharat de tip 1 ar fi un virus care infectează celulele beta, producătoare de insulina,
din pancreas. Această ipoteză este susţinută de dovezi clinice şi experimentale. Infecţia virală
poate induce diabet fie prin distrugerea celulelor producătoare de insulina, fie prin declanşarea
unei reacţii imune.
- Un alt factor care pare să predispună la diabet autoimun (tip 1) ar fi consumul de lapte
de vacă sau produse de lapte la sugarul mic. Cercetările sugerează că albumina din laptele de
vacă ar duce la apariţia unor anticorpi care, prin reactivitate încrucişată, afectează în cele din
urmă celulele beta pancreatice şi astfel contribuie la apariţia diabetului zaharat.
- În apariţia diabetului de tip 2, cei mai importanţi factori modificabili sunt greutatea corporală
excesivă şi lipsa de exerciţiu fizic, adică sedentarismul.
- Un alt factor notabil ar putea fi stresul psihic excesiv. Imediat după cutremurul din
1977, diabetologii din Bucureşti au putut constata o incidenţă crescută a diabetului zaharat.
Astfel, unii autori menţionează că posibil factor diabetogen stresul, în special stresul de
aglomeraţie10.
- Printre factorii incriminaţi este şi abuzul alimentar, respectiv excesul de produse
zaharoase. Toţi aceşti factori ar putea explica de ce diabetul zaharat este mai frecvent în mediul
urban. În funcţie de cauze, diabetul se împarte în diabet zaharat primar şi diabet zaharat secundar.
Atunci când nu există nicio altă boala asociată, vorbim de diabet zaharat primar.
Când pot fi identificate tulburări sau condiţii patologice care cauzează sau favorizează
dezvoltarea bolii diabetice, vorbim de diabet zaharat secundar. Printre cauzele care pot conduce
la diabetul zaharat secundar se numără: boli care afectează pancreasul (de exemplu pancreatita
cronică a alcoolicilor), tulburări hormonale (de exemplu acromegalia, feocromocitomul, boala
Cushing), diabetul indus de medicamente şi substanţe chimice, diverse boli genetice etc. În
funcţie de mecanismul de apariţie, exista diabet zaharat de tip 1 şi diabet zaharat de tip 2.
Diabetul zaharat de tip 1 apare mai ales la copii şi tineri şi necesită întotdeauna tratament
cu insulină, deoarece pancreasul nu o mai poate produce. Din acest motiv se mai numeşte şi
diabet insulino-dependent. Diabetul zaharat de tip 2 apare de obicei la adulţii de vârstă mijlocie
10 Moţa M., Moţa E., Diabetul zaharat. Un alt ghid, Grupul de edituri Tribuna, p. 34
10
(40 de ani) sau mai târziu, mai cu seamă la persoane supraponderale. În acest caz, organismul
continua să producă insulina, dar aceasta nu îşi poate îndeplini rolul în mod normal. Acest al
doilea tip de diabet nu necesită de regulă tratament cu insulină, fapt pentru care s-a şi numit
diabet zaharat non-insulino-dependent.
Trebuie însă menţionat faptul ca dependentă de insulina nu înseamnă în mod obligatoriu
ca pacientul va urma terapia cu insulină; de asemenea, termenul de non-insulino-dependent nu se
suprapune întotdeauna cu absenţa tratamentului insulinic. Experţii considera mai degrabă ca
noţiunea de „insulino-dependent" atrage atenţia asupra faptului că, în absenţa administrării
insulinei, pacientul prezintă risc de cetoacidoza diabetică. Cu alte cuvinte, termenii
„insulinodependent" şi „non-insulinodependent" descriu de fapt stări fiziologice (predispoziţia,
respectiv rezistenta la cetoacidoza), în timp ce termenii „tip 1" şi „tip 2" se referă la mecanismul
patogenic, autoimun (în tipul 1) şi nonautoimun (în tipul 2).
Enumerăm o parte dintre factorii cei mai importanţi:
● Alimentaţia: Mulţi autori au discutat rolul pe care l-ar avea în geneză diabetului o
alimentaţie bogată în glucide rafina (zaharuri, dulciuri). Se consideră mai important factorul
supraalimentaţiei indiferent de natura alimentelor, factor ce se găseşte şi la originea obezităţii.
● Profesiunea şi mediul: Profesiunile cele mai afectate de diabet: bucătar, cofetar,
ospătar (se pretează la supraalimentaţie). De asemenea este întâlnit şi la cele sedentare sau care
reclamă o permanentă suprasolicitare psihică (funcţionari, intelectuali, tehnicieni), mai ales când
se adaugă şi obezitatea.
Diabetul este mai frecvent la oraş decât la sat. Viaţa trepidantă, sferesantă a oraşelor ar
explica această deosebire.
● Diabetul zaharat tipul II sau non-insulinodependent, secreţia de insulina este
scăzută sau există o rezistenţă periferică (a ţesuturilor) la acţiunea insulinei. Acest tip de diabet
debutează la vârste mai înaintate, de obicei după 50 ani, putând fi echilibrat prin dietă şi/sau
medicamente antidiabetice orale. Pe parcursul evoluţiei, diabetul zaharat non-insulinodependent
poate deveni insulino-necesitant, când tratamentul medicamentos nu mai reuşeşte menţinerea
glicemiei în limite normale, fiind necesară administrarea de insulina. Odată instalată boala,
durează toată viaţa, nedescoperindu-se încă un tratament pentru vindecarea ei.
3. Patogenie
11
Diabetul zaharat este o afecţiune cronică în care apar perturbări ale metabolismului
(proces prin care organismul acumulează energie din alimente). Diabetul este prezent atunci când
apare rezistenta la nivel celular la acţiunea insulinei sau când pancreasul nu mai secretă o
cantitate adecvată de insulina. Insulina este hormonul care asigura necesarul energetic celular,
prin utilizarea glucozei (zahărului).
Hiperglicemia este principala cauză a alterărilor care apar în timp la nivelul altor organe:
cord, vase mari, ochi, rinichi, nervi. Diabetul zaharat tip 2 apare în special la adult, dar din ce în
ce mai multe cazuri sunt diagnosticate la copil. Adesea, persoanele cu diabetul zaharat tip 2 sunt
supraponderale şi sedentare. Mulţi oameni au prediabet (toleranţa alterată la glucoză) care se
caracterizează prin valori crescute ale zahărului din sânge, dar nu suficient de mari pentru a fi pus
diagnosticul de diabet.
Odată pus diagnosticul de diabet zaharat tip 2, echipa de medici trebuie să elaboreze un
plan terapeutic individualizat. Tratamentul include, de obicei, dieta adecvată, program de exerciţii
fizice, scădere în greutate, monitorizarea glicemiei şi dacă este nevoie tratament medicamentos.
O bună cooperare cu medicul specialist ajuta pacientul să ţină boala sub control şi să prevină
apariţia unor complicaţii grave. În timp, capacitatea secretorie a pancreasului endocrin devine din
ce în mai insuficientă, astfel încât insulina secretată nu mai poate menţine glicemia în limite
normale.
Controlul nivelului glicemiei previne apariţia complicaţiilor:
- Starea hiperosmolara este o complicaţie acută care apare în diabetul zaharat tip 2 fiind
cauzată de obicei de infecţie (gripă sau alta infecţie), infarct, deshidratare (ingestia insuficienţă de
lichide), tratamentul diuretic, în special când pierderea de lichide nu este înlocuită prin aport
adecvat de lichide;
- Complicaţii tardive produse de hiperglicemie: leziuni oculare (retinopatie), afectare
renală (nefropatie), leziuni nervoase (neuropatie), anomalii cardiace (inclusiv infarct miocardic),
leziuni vasculare aterosclerotice (ce duc la apariţia accidentelor vasculare cerebrale, a
arteriopatiei periferice, posibil la amputare).
În stadiul incipient al bolii, nivelul glicemiei creşte foarte lent, astfel încât pacientul este
asimptomatic. O treime din pacienţii cu diabet nu ştiu că suferă de această boală.
4. Diagnistic clinic (Simptomatologie)

Simptomele de diabetul zaharat includ:
12
- Sete
- Poliurie (urinare în cantitate mai mare)
- Polifagie (apetit crescut)
- Scădere în greutate
- Oboseală.
Alte semne de diabetul zaharat:

- Numeroase infecţii sau vindecare lentă a rănilor
- Vedere intetosata
- Furnicături sau amorţeala la nivelul membrelor
- Numeroase infecţii ale pielii sau ale tractului urinar
- Vaginite.
Unii pacienţi care au deja alte boli cronice grave sunt diagnosticaţi cu diabetul zaharat
tip 2. În timp, pot apare complicaţii renale, oculare, cardiovasculare şi nervoase.
O glicemie normală nu exclude diabetul, pe nemâncate este peste 120mg%sau peste
160mg% la o oră și peste 130% la 2 ore, impune diagnosticul de diabet zaharat la indivizii până
la 45 de ani. După această vârstă valorile glicemiei sunt mai mari11.
Diabetul zaharat insulino-dependent, de tip 1 are ca simptome: senzația de
foame(polifagie), sete excesivă(polidipsie), eliminarea crescută de urină (poliurie), pierderi în
greutate, oboseală.
Organismul își procură energia din alimente: glucide, proteine și lipide. Prin digestie
sunt descompuși în glucoză, aminoacizi și acizi grași, care trec în sânge unde sunt transportați
către toate celulele organismului. Glucoza este principala sursă de energie care trebuie să
pătrundă în celule. Ea se desface cu ajutorul insulinei, principalul hormon pancreatic ce
stimulează intrarea glucozei în celule. În diabetul zaharat este alterată secreția de insulină,
glucoza folosită de celule rămâne în sânge sau se elimină prin urină. În diabetul zaharat de tip 1,
pancreasul nu secretă insulină, celulele nu o absorb și crește glicemia. În țara noastră sunt
înregistrați10-15%din diabetici cu forma de boală de diabet zaharat insulino-dependent. Ea este
caracterizată printr-o insuficiență absolută de secreție insulinică, debut relativ abrupt cu tendință
la cetoacidoză. Această formă este întâlnită la toate vârstele, mai ales la pacieții cu debutul bolii
sub 30 de ani.
11 Petrovanu R. si colab., Medicina interna. Probleme de diagnostic si tratament in activitatea medicului de familie,
Institutul European, Iasi, 2000, p. 43
13
Diabetul zaharat de tip 2 sau insulinoindependent, reprezintă forma cea mai fracventă,
debutul lui fiind insiduos cu evoluție progresivă. În diabetul zaharat de tip 2, pancreasul secretă
puțină insulină, scăzând în timp. Diabetul de tip 2 este mai puțin evident decât cel de tip 1,
femeile care prezintă această formă de diabet pot dezvolta inițial prurit vulvar iar pacienții cu
tensiune arterială foarte ridicată pot dezvolta o stare de cetoacidoză cu risc fatal. Respirația
pacientului are miros de acetonă, putând suferi de greață, vărsături, dureri abdominale și stare de
confuzie. Netratați, acești pacienți intră în comă.
Simptomele acestei forme de diabet sunt: poliurie, polidipsie, infecții frecvente,
tulburări de vedere, furnicături în membre.
Acest tip de diabet este prezent la majoritatea pacienților diabetici din țara noastră. El
apare la persoanele cu exces ponderal, cele peste 40 de ani, cu debut nezgomotos și fără tendință
la cetoacidoză.
Capacitatea de secreție beta-pancreatică este bună, răspunzând bine la dietă și tratament
oral. ,,Bolnavii cu toleranță alterată la glucoză nu erau în trecut considerați diabetici,,. O parte din
aceștia devin cu timpul diabetici, având nevoie de tratament oral sau rareori, insulină.
Simptomatologia diabetului zaharat de tip II (insulino-independent)

Este forma cea mai frecventă (60-70%). Apare după 40 ani, mai ales la persoane obeze.
Debutul este insidios şi evoluţia progresivă. Tabloul clinic nu este zgomotos. Uneori este
imposibil de stabilit precoce, diagnosticul.
Dimineaţa, pe nemâncate se recoltează sânge venos pe fluorură Na şi se dozează
glucoza.
Glicemia â jeun normală este de 80-120 mg/ 100 ml (metoda Jensen). Glicemia â jeun >
120 mg / 100 ml indică diabet zaharat12.
Alteori, diagnosticul este stabilit întâmplător, sau datorită unor complicaţii (prurit
vulvar, balanită, astenie genitală, tulburări menstruale, eczemă sau piodermită etc). Foarte
adeseori, diagnosticul este revelat de complicaţii grave (artrită cu sau fără cangrenă, afecţiuni
coronariene, accidente vasculare cerebrale, afecţiuni oculare, renale etc). Acestea se datoresc
acţiunii îndelungate a hiperglicemiei asupra vaselor şi organelor. In general este vorba despre un
bolnav obez, care mănâncă mult, care se neglijeaza de ani de zile. Tabloul de laborator arată
hiperglicemie şi uneori glicozurie. Intre starea brutală de debut şi modul insidios de evoluţie apar
12 Restian A., Bazele Medicinei de Familie- Editia a III-a revizuita, Ed. Medicala, Bucuresti, 2009, p. 52
14
cateva tulburări care pot atrage atenţia: astenie, apetit capricios, sete mare. Manifestările descrise
sunt de obicei semne tardive. Tot in tipul II se înscrie şi diabetul iatrogen. Acesta apare după
tratamentul prelungit cu cortizon, sau după diuretice tiazidice (Nefrix).
5. Diagnostic paraclinic
După vârsta de 45 ani este indicată determinarea valorilor glicemiei o dată la 3 ani. De
asemenea, vor fi testate pentru diabet persoanele hipertensive şi cu valori crescute ale
colesterolului. Medicul va depista existenţa factorilor de risc şi va stabili frecvenţă la care se vor
efectua testările.
De obicei, semnele iatrogene sunt tranzitorii. Din cele prezentate mai sus, reiese
utilitatea efectuării probei hiperglicemiei, provocate în orice suspiciune de diabet zaharat.
Pentru diagnosticul diabetului zaharat se efectuează urmatoarele teste13:
1. Glicemia â jeun (bazală)
2. Testul tolerantei la glucoză pe cale orală (TTGO) Glicemia â jeun se administrează
75 g glucoză pulvis. Se recoltează sânge venos timp de 2 ore la intervale de 30 minute.
3. Glicemia normală la 2 ore după încărcare este <= 200 mg /100 ml.
4. Glicemia la TTGO >= 200 mg / 100 ml caracterizează
diabetul zaharat.
5. Testul cortizon - glucoză (testul Fajons - Conn). TTGO obişnuit la care cu 12 şi 2
ore înainte de efectuare se administrează 50 mg de Cortizon acetat sau 100 mg Prednison.
Normal, glicemia la 2 ore <= 140 mg /100 ml. Glicemia >= 140 mg / 100 ml sugerează diabet
zaharat latent, până la 40 ani, cu TTGO normal sau neinterpretabil.
6. Testul cu Tolbutamid intravenos Se administrează intravenos 1 g Tolbutamid
(Rastinon); se recoltează sânge venos la intervale variabile de timp de 3 ore. Normal, glicemia
scade cu 30-35%, revenind la valoarea iniţială după 2 ore. în diabetul zaharat glicemia scade cu
20-25% faţă de valoarea iniţială, revenind rapid la normal.
7. Glicozuria: Se determină în urina din 24 ore după metode diferite (Fehling,
Benedict, Nillander etc. ). în diabetul zaharat glicozuria ajunge până la4 70-80 g pe 24 ore.
8. Cetonuria: Corpii cetonici se determină în urina din 24 ore cu ajutorul reactivului
Legal (metodă calitativă). Cetonuria cantitativă normală este de 1, 5-3, 5 mg /100 ml. Corpii
cetonici în urină sunt prezenţi în diabetul zaharat decompensat (cetoacidoză).
13 Moţa M., Moţa E., Diabetul zaharat. Un alt ghid, Grupul de edituri Tribuna, p. 187
15
9. Rezerva alcalină: Valori normale de 27 mEq /I. Rezerva alcalină scade în diabetul
zaharat decompensat.
În formele tipice se bazează pe triada clinică simptomatică: polifagie, poliurie,
polidipsie. Glicemia crescută peste 1, 20 g %o, TTGO >= 200 mg % şi glicozuria confirmă
diagnosticul14.
În formele cu simptomatologie atipică, probele de laborator - glicenrlia şi glicozuria -
lămuresc problema.
Asociaţia americană de diabet recomanda că măsurarea glicemiei să se facă des sau
să se înceapă de la o vârstă mică în următoarele situaţii:
- istoric familial-parinte, frate, soră cu diabetul zaharat tip 2
- obezitatea - indexul masei corporale (IMC) mai mare sau egal cu 25
- prediabetul (toleranţa alterată la glucoză)
- hipertensiune arterială
- nivel crescut al colesterolului
- istoric de diabet zaharat gestational sau femeile care au născut un copil cu greutate
mare la naştere (peste 4 kg).
6. Diagnosticul diferenţial
,,Diagnosticul precis de diabet trabuie stabilit numai pe baza analizelor de
sânge. ,,Determinarea nivelului plasmatic de glucoză(glicemie) pe nemâncate, dimineața, este de
135 mg%ml sau 7, 9mmol/l(milimoli pe litru) reprezintă un diagnostic pozitiv de diabet.
În țările dezvoltate, mulți pacienți sunt diagnosticați prin teste screening (triaj); alții sunt
diagnosticați pentru prima oară când dezvoltă complicații specifice diabetului, cum sunt: infarctul
miocardic(atac de cord), retinopatie(suferință oculară) sau un ulcer al piciorului.
În stabilirea diagnosticului, urmele injecțiilor de insulină, reflexele osteo- tendinoase
sunt exagerate iar semnul Babinski poate fi pozitiv. Absența glicozuriei este un argument
sugestiv la un bolnav cunoscut diabetic, inconștient, despre care se știe că își administrează
insulină.
Diagnosticul diferențial se face cu alcoolismul, cu coma diabetică , traumatismele,
intoxicațiile, epilepsia, uremia, luesul sistemului nervos central, malaria, boala Addison.
14 Restian A., Bazele Medicinei de Familie- Editia a III-a revizuita, Ed. Medicala, Bucuresti, 2009, p. 59
16
Pentru a face diagnosticul diferențial al unui hiperglicemic de diabet cu alte cauze de
hiperglicemie se vor efectua teste speciale.
Glicozuria este indicilu obișnuit care pune diagnostic de diabet zaharat, apariția ei
făcându-se în urină_glicemia depășește 1, 40-1, 60 grame la mie. Normalitatea ei fiind sub 0, 1%.
Glicozuria trebuie căutată în urina bolnavilor, recoltată la două ore după un prânz copios.
Prezența acesteia în urină se întâlnește în diabetul renal, în leziunile intracraniene și șoc. O
glicozurie și o hiperglicemie poate simula un diabet necomplicat apărut în boli de hipofiză,
bolnavii trebuiesc tratați în consecință.
Boala Cushing sau bazofilismul hipofizar duce la apariția unei hiperglicemii și
glicozurii dată de hipertrofia celulelor bazofile.
Glicozuria și hiperglicemia mai pot apărea în cazul unor tumori corticosuprarenale,
semănând perfect cu diabetul zaharat fiind vindecate prin extirparea tumorii.
Injectările cu adrenalină pot determina apariția unei hiperglicemii și unei glicozurii
trecătoare. În leziunile intracraniene, infecțiile cerebrale și în hemoragiile cerebrale pot apărea
hiperglicemii și glicozurie.
Cetonuria reprezintă primul semn al cetozei, apare din cauza metabolismului crescut al
lipidelor, producând cantități mari de corpi cetonici; datorată insuficienței aportului glucidic.
Dacă glicemia depășește după 8-14 ore de post 1, 10g‰ -1, 50g‰, aceste valori
rezultând în urma unui prânz copios sunt semne de diabet zaharat. Dacă valorile se mențin sau
sunt însoțite de glicozurie atunci va fi luat în considerație diagnosticul corect. Testul trebuie
repetat.
Teste
Diabet zaharat insulinoindependent (80%): Se instalează după 40 ani, debut mai insidios,
rar acidoză, fără denutriţie azotată (diabet stenic) şi răspuns la antidiabetice orale.
Sanatatea femeii nu este modificată. La femeia care nu a avut diabet în primele 28 de
săptămâni, creşte sensibilitatea la infecţii şi apare disgravidia. In aceste cazuri o atenţie sporită
trebuie acordată semnelor de diabet.
7. Evoluție. Prognostic
Diabetul zaharat este caracterizat prin hiperglicemie și glicozurie, poliurie, polidipsie,
polifagie și scădere în greutate reprezentând un stadiu foarte avansat al bolii.
Boala evaluează în patru stadii:
17
a)prediabet sau diabet potențial, încadrându-se persoanele cu ambii părinți diabetici sau
unul din părinti cu rude diabetice, femeile care au născut un copil de peste 4kg, cele cu avorturi
spontane, cu glicozurie și persoanele obeze.
b)diabetul latent corespunde perioadei când testul de toleranță la glucoză și cortizon este
pozitiv cu aspect patologic
c) ,,diabetul chimic, asimptomatic sau subclinic în care curba hiperglicemiei provocate
evidențiază boala,,
d)diabetul zaharat clinic manifest caracterizat prin hiperglicemi a jeun(pe nemâncate)cu
poliurie, polidipsie, glicozurie și scădere în greutate. Trecerea de la un stadiu la altul poate să nu
apară deloc, să evolueze foarte lent, să fie rapidă sau chiar explozivă. Ultima posibilitate întâlnită
mai ales la copii.
Prognosticul diabeticilor s-a imbunătățit, rata mortalității cauzate de diabetul de tip 2 a
rămas de aproape 5 ori mai mică decât a populației generale. Leziunile renale apar la circa 25%
din pacienți-insuficiența renală reprezentând o cauză majoră de deces.
Prognosticul pentru diabetul de tip 2 este dificil de evaluat deoarece multe din cazuri
rămân nediagnosticate. Deși, rata mortalității crește cu 40% în cazul pacienților cu diabet zaharat
de tip 2, decesul survenind de multe ori prin infarct miocardic sau insuficiență renală.
Scăderea în greutate prin reducerea aportului caloric este factorul principal pentru
ameliorarea bolii, repartiția greutății face posibilă și reapariția bolii. Diabeticii sunt expuși unei
furunculoze simple sau antracide, tuberculozei și denutriției.
Complicaţiile diabetului sunt acute şi cronice.
Complicaţii cronice
Prin descoperirea tratamentului insulinic, prin perfecţionarea mijloacelor de
control şi autocontrol metabolic, durata de viaţă a persoanelor cu diabet zaharat a crescut
foarte mult. Acest fapt a permis urmărirea evoluţiei persoanelor cu diabet zaharat şi
obiectivarea complicaţiilor cronice date de evoluţia îndelungată şi de regulă defectuos
controlată.
Complicațiile cele mai frecvente sunt modificările cronice: afecțiuni vasculare, ale
extremităților, nefropatii și neuropatii diabetice. Cea mai frecventă cauză o constituie afectarea
coroanelor ducând la decesul diabeticului.
Astfel s-a putut constata că aceste complicaţii cronice au ca substrat un proces de
îmbătrânire precoce, mai ales la nivelul vaselor sanghine arteriale, proces cu atât mai grav
18
cu cât sunt interesate teritorii circulatorii vitale: cerebral, coronarian, renal. Lezarea
vaselor mari este generic numită macorangiopatie diabetică, iar lezarea vaselor mici
denumită microangiopatie diabetică. In felul acesta s-a stabilit rolul major al diabetului
zaharat respectiv al hiperglicemiei alături de ceilalţi factori "inevitabili": ereditatea,
hiperlipemia, HTA şi a celor evitabile: obezitatea şi sedentarismul, fumatul, alimentaţia
bogată în sare, în etiopatogenia aterosclerozei. Prin leziuni de "macro şi microangiopatie"
apar leziuni la nivelul sistemului nervos central şi periferic retinei, rinichiului, coronarelor
- exteriorizate şi exprimate clinic prin:
● arteriopatie diabetică
● neuropatie diabetică (centrală, periferică sau vegetativă)
● retinopatie diabetică
● nefropatie diabetică
● coronaropatiile diabetice.
După descoperirea insulinei, durata vieții unui diabetic s-a apropiat de durata normală a
unui om sănătos.
8. Tratament
a. Igieno-dietic
Regulile de igienă trebuie bine cunoscute de diabetici deoarece nerespectarea sau nu a
acestora depinde apariția unor complicații severe. În general este recomandată:
-curățenia corporală frecventă (baie zilncă cu apă și săpun) urmată de schimbarea
lenjeriei de corp zilnice
-îngrijirea strictă a danturii
-igiena perfectă a organelor genitale, adeseori aceste infecții genitale reprezintă punctul
de plecare ale infecțiilor cu germeni rezistenți, predispuse fiind persoanele obeze.
-cea mai importantă este igiena membrelor inferioare, mai ales în cazul apariției arteritei
diabetice. În acest caz se urmărește echilibrarea diabeticului, renunțarea la fumat obligatoriu,
evitarea încălțămintei strâmte, a ciorapilor cu elastic, evitarea poziției picior peste picior,
loviturile la picioare iar tăiatul unghiilor va fi corect efectuat. În alte cazuri bolnavii vor fi sfătuiți
să-și ferească picioarele de surse de căldură iar în pat își vor schimba fercvent poziția. Își vor
19
spăla zilnic picioarele cu apă și săpun, uscarea se va realiza prin presare cu un prosop moale iar
eventualele micoze interdigitale vor fi tratate de specialistul dermatolog. După spălare și uscare,
picioarele vor fi pudrate cu talc, în cazul transpirațiilor. Tratamentul aseptic al excoriațiilor și
plăgilor este obligatoriu, gangrena fiind o complicaţie majoră.
Felul alimentar Cantitǎţi precise
Fără -Carne: vacă, vițel, pasăre, porc, miel slab 300 g sau
cântar (proaspătă sau congelată)șuncă
-Pește: proaspăt sau congelat(sărat, afumat) 400 g sau
-Brânzeturi: telemea, cașcaval, brânză topită 200-300 g
-Grăsimi: unt, untdelemn, margarină
-Smântână: (cremă)
-Legume: varză, varză roșie, Bruxelles, conopidă, spanac, dovleac, 800-1000 g
fasole verde, bame, sparanghel, salată, vinete, roșii, lăptuci, păpădie,
urzici, măceș,
ridichi, ciuperci, ardei grași, castraveți, praz, untișor, ștevie.
-Ouă proaspete foarte moi
Obligat -Fructe proaspete: mere, fragi, căpșuni, zmeură, caise, vișine, cireșe 300-400 g
oriu pe timpurii, pere, portocale, gutui, piersici sau pepene verde(60g)
cântar
-Lapte; iaurt, caș, urdă, brânză proaspătă de vaci 500 ml
-Cartofi, orez, griș, paste făinoase cântărite fierte 150 g
-Pâine: g
-mămăligă pripită: g (400 g pentru 100 g
pâine)
-mămăligă tare: g Nu
-Nu se fierb: cartofi, morcovi, sfeclă, țelină sau paste făinoase, în ciorbe
-Nuci, alune Nu
-Bături alcoolice: vin alb, țuică, coniac Ocazional și cu
moderație
-Ceai, cafea neagră Cu zaharină
Interzis Se vor evita: făinoasele, biscuiții, legumele uscate: fasolea, mazărea,
lintea, bobul, castanele, zahărul, ciocolata, prăjiturile, bomboa
nele, dulcețurile, halvaua, rahatul, înghețata, berea, vinul dulce, mustul,
siropurile, strugurii, prunele, miere de albine, cozonacul, bananele,
curmalele, etc.
Sursa: Tierney L., McPhee S.J., Papadakis M.A., Diagnostic si tratament în practica
medicala, Ed. Stiintelor Medicale, Bucuresti, 2001
Gangrena diabetică poate fi generată de arteriopatia și de neuropatia diabetică, fiind cea

mai gravă problemă a diabetului. Ea poate fi prevenită evitând 3 factori: factorul neuropat,
microangiopatia diabetică și factorul infecțios.
20
Gangrena se prezintă sub două forme:
a)gangrena umedă, extensivă, instlându-se brusc în urma suprainfectării unei leziuni
declanșatoare. Bolnavul este febril, starea generală afectată, apare cetoacidoza iar fără cooperarea
dintre diabetolog-chirurg, bolnavul poate muri.
b)gangrena uscată apare pe fondul unei ischemii cronice progresive la nivelul halucelui
sau calcanean, de culoare vinețiu-negricioasă, cu dureri intense ajungând la autoamputație, alteori
apare ulcerul trofic plantar. Tratament: sulodexid 1 fiolă pe zi în perfuzie, pentoxifilin sau trental
în perfuzie, hemisuccinat de hidrocortizon, xilină intraarterial, antibiotice sau chiar intervenții
chirurgicale.
Împreună cu tratamentul medicamentos, regimul reprezintă condiția esențială menținerii
vieții diabeticului aproape de normal. Principiile generale sunt15:
-bolnavul trebuie să-și cunoască foarte bine regimul, conținutul de glucide pentru
fiecare aliment și să-l respecte
-bolnavul trebuie bine instruit asupra conținutului glucidic din alimente.
Bolnavul diabetic trebuie să cunoască cele 3 grupe importante de alimente interzise și
permise:
a)alimente ce nu conțin glucide sau conțin cantități reduse fiind consumate fără
restricție
b)alimente bogate în glucide interzise diabeticului
c)alimente cu cantități moderate de glucide consumate numai în cantități stabilite de
medic și cântărite.
d)cantitatea de glucide consumate zilnic să fie apropiată de cea a individului normal,
ținând cont de munca depusă, vârstă și sex
e)rația calorică să corespundă necesarului caloric organismului, raportată la vârstă, esx,
stările fiziologice și munca prestată
f)excluse vor fi glucidele concentrate ca: zahărul, produsele făinoase și zaharoase, etc
g)din alimentație nu vor lipsi proteinele animale cu valoare biologică(lapte, carne,
brânză, ouă, pește) și lipidele vegetale(uleiurile vegetale)
h)pâinea va fi împărțită cu exactitate pe felii și pe mese
15 Tierney L., McPhee S.J., Papadakis M.A., Diagnostic si tratament în practica medicala,Ed. Stiintelor Medicale,
Bucuresti, 2001, p. 74
21
i)din alimente nu vor lipsi fibrele, deoarece celulozicele din legume, fructe, cereale și
leguminoasele uscate scad glicemia și previn cancerul de colon
j)mesele vor fi repartizate la ore precise(dimineața, ora 11, prânz, ora17 și seara), ultima
masă servindu-se la ora 22 sub formă de gustare.
Prezentăm foaia de regim pentru un diabetic, utilizată de centrul antidiabetic și boli de
nutriție:
b. Tratamentul medical
Pentru diabeticul de tip 1, insulinoindependent, insulina este indispensabilă,
administrarea ei fiind prin injecții subcutanate, numai în cazuri speciale indicate de medic
se face intravenos(coma diabetică). Exis tă insuline cu acțiune rapidă și cu acțiune lentă.
Se folosește în special insulina obișnuită cu acțiune rapidă, cristalină sau ordinară ce
poartă numele de Actrapid. În țara noastră se găsesc flacoane cu insulină ce au 5ml și 200
u. i. (unități internaționale), în alte țări există insuline cu 80 u. i. sau cu 100u. i. /ml.
Insulina se extrage din pancreas de vacă. Pe lângă insulina românească care este
insuficient purificată există și insuline pure, numite insuline monocompo-nente. Acestea
nu dau rezistență, nu dau reacții alergice fiind mai bine suportate, administrate pe cale
subcutanată, activitatea hipoglicemiantă începe la 20-30 minute de la injectare și dispare
în 6-7 ore. Pe cale intravenoasă începe imediat și dispare în 90 de minute. Bolnavul își
injectează singur insulina, de 3 ori pe zi cu 15 minute înaintea fiecărei mese principale
(dimineața, prânz și seara), dozele fiind stabilite în funcție de toleranța la glucide și sunt
obligatorii regulile:
a)o unitate internațională de insulină obișnuită echilibrează circa 2g glucoză.
Dacă bolnavul elimină prin urină20g glucoză în 24 ore are nevoie de 10 u. i. insulină.
Dacă după 10 u. i. dispare glicozuria, bolnavul este considerat echilibrat. În general, la
copii și la adolescenți se permite o glicozurie de 10-12g în 24 ore, evitând o posibilă
hipoglicemie16.
Institutul European, Iasi, 2000, p.174;
22
b)glicozuria nu este întotdeauna utilă diagnosticului și tratamentului. La
vârstnicii care au complicații renale, tratamentul se realizează numai după valorile
glicemiei.
c)repartizarea dozelor de insulină se face diferit în funcție de masă. Odoză de 60
u. i. se repartizează diferențiat: 24 u. i. dimineața, 20 u. i. la prânz și 16 u. i. seara.
d)când nevoia de insulină depășește 60 u. i. zilnic, se apelează la insulina cu
acțiune lentă sau prelungită.
Insulinele cu acțiune prelungită, cu activitate medie sunt17:
-H. G. Insulin S, cu debut la o oră și dispariția efectului la 12-14 ore
-Komb-Insulin S, cu debut la 45-60 minute și dispariția acțiunii la 9-12 ore
-Insulin semilente M. C. , cu debut la o oră și sfârșit după 12-16 ore
-Rapitard Insulin, cu debut la o jumătate de oră de la administrare și dispariția
activității după 18-20 ore.
Dintre insulinele cu activitate prelungită se folosesc:
-Long-Insulin, cu debut la o oră de la administrare până la două ore și dispariția
activității după 20-24 ore
-Insulin Novolente, cu acțiune la o oră jumătate până la două ore și dispariția
activității după 20-24ore.
Dintre insulinele monocomponente(bine purificate) sunt utilizate Mono-
component lent și Monotard M. C. Insulin.
La copii și adolescenți este contraindicat tratamentul cu insulină lentă, aceasta
administrându-se într-o singură priză pe zi. Sunt interzise amestecuri de insulină
românească cu orice tip de insulină, deoarece se inactivează. Flacoanele de insulină sunt
păstrate tot timpul la frigider și la loc uscat. Înainte de administrare, flaconul este încălzit
la temperatura camerei, agitându-se până la omogenizare iar extragerea insulinei se
realizează cu 2 ace sterilizate prin fierbere, introduse în dopul de cauciuc(se dezinfectează
cu alcool și se șterge cu un tampon de vată sterilă, cu apă apoi se usucă). ,,Alcoolul
inactivează insulina. Printr-un ac se extrage insulina, iar prin celălalt pătrunde aerul care
Institutul European, Iasi, 2000. p. 178
23
înlocuiește conținutul extras. ,,/11 De preferat este ca după fiecare utilizare, seringa să fie
aruncat. Sunt seringi de 1ml, cu 40 gradații(fiecare gradație corespunde la o unitate
internațională) sau 20 gradații(o gradație =2 u. i. ). Este normal să existe atâtea seringi
câte injecții se fac. Dacă nu este posibil, seringa se sterilizează numai prin fierbere o
singură dat ă (dimineața ), o dată cu ea și un număr dublu de ace față de numărul
injecțiilor cu insulină efectuate zilnic și un număr triplu de dopuri de vată. Injecțiile se fac
subcutanat, locurile de elecție fiind fața anterioară și latero-externă a coapselor, jumătatea
inferioară a abdomenului(sub ombilic), fețele anterioare și laterale ale brațelor și regiunile
fesiere. Pielea se dezinfectează cu alcool și urmele acestuia se șterg cu un bușon de vată
fiert în apă. Bolnavul se va spăla obligatoriu cu apă și săpun înainte de fiecare injecție,
evitând repetarea injectării în același loc. Schimbarea locului de injectare se realizează
periodic după o schemă făcută de bolnavul care-și administrează singur injecțiile.
Accidentele după administrarea insulinei sunt: hipoglicemia, infecțiile locale
(flegmoane) datorate lipsei de asepsie, alergie la insulină(reacții locale și generale),
înlocuindu-se în această situație insulina cu forma monocomponentă, lipodistrofia fiind
hipertrofică(noduli duri și dureroși) sau trofică cu dispariția grăsimii subcutanate.
Lipodistrofia poate fi combătută prin schimbarea periodică a locului de injectare.
Nu există un tratament standard al bolnavului diabetic cu insulină, deoarece nu
există doi bolnavi care să necesite aceeași doză de insulină, fiind de tipul de necesități ale
individului. Valoarea calorică totală afectează posologia insulinei iar rația glucidică a
dietei poate fi mult crescută cu condiția ca aportul caloric global să rămână constant.
Glucidele exercită în general o cerință mare de insulină decât echivalentul lor
caloric în lipide. Necesarul de insulină depinde de valoarea totală calorică a dietei astfel
încât dacă aceasta crește și nevoia de insulină este mai mare.
Complicațiile diabetului influențează necesitatea de insulină, această nevoie
crescută de insulină fiind datorată efortului fizic crescut, în obezitate, în infecții, în stări
febrile și toxice, în sarcină. În caz de slăbire, nevoia de insulină scade în reducerea
aportului caloric. Conținutul protidic din dietă nu influențează vizibil nevoia de insulină.
Insulina este indicată obligatoriu în următoarele cazuri18:
24
1. toți copii diabetici
2. toți adulții diabetici subponderali cu glucozurie și hiperglicemie
3. toți bolnavii cu complicații acute
4. toți bolnavii care prezintă un debut brusc al simptomelor diabetului în cele trei
luni care preced examenul.
5. toate sarcinile care apar în cadrul unui diabet sau la care se observă o stare
diabetică subclinică.
Insulina este indicată în toate cazurile când boala nu poate fi stabilizată prin diete
alimentare, prin hipoglicemiante orale și exercițiu fizic.
La toți bolnavii la care diabetul a debutat într-o formă acută, chiar dacă este
ușor sau sever, trebuie aplicat tratamentul cu insulină. Orice diabetic netratat care are un
surplus considerabil de greutate nu va necesita insulină ori tratament cu hipoglicemiante,
cu o prezentare de hipoglicemie importantă de dimineață. Toți copii și diabeticii
subponderali necesită insulină dar mare importanță în echilibrarea diabeticilor este
regimul alimentar, nu tratamentul cu insulină. Un diabetic își poate stăpâni boala printr-o
dietă hipocalorică prin scăderea în greutate, prin posturi totale intermitente, prin
hipoglicemiante orale și exerciții fizice.
Preparatele de zinc insulină sunt cunoscute sub denumirea de insulină semilentă,
lentă și ultralentă, pentru că durata de acțiune poate fi scurtă, intermediară și lungă.
Insulina cristalină, cu cristale de zinc exercită în soluție un efect hipoglicemiant în
decurs de o oră, când este administrată subcutanat ajunge între 2-6 ore. Este preparatul
ideal în urgențe, în cetoză, acidoză diabetică sau în infecțiile acute.
Globininsulina are o acțiune de tip intermediar. Protamin _zinc insulina are o
acțiune prelungită ca și insulina ultralentă, efectul fiind evident după 12-24 ore iar
activitatea se menține peste 30 de ore. Se administrează o singură dată pe zi, totdeauna
înainte de micul dejun.
Datorită absorbției lente nu se manifestă în primele 2-4 ore de la injectare.
Complicațiile insulinoterapiei.
Hipoglicemia se datorează fie administrării în exces a insulinei, fie unei
alimentații deficite sau asocierii acestor două cauze, unui efort deosebit fără a reduce
25
insulina sau a creșterii corespunzătoare a cantităților de alimente. O altă cauză este
neconsumarea întregii cantități de alimente permise sau întârzierea prânzului un timp
îndelungat după administrarea insulinei.
Alte cauze ale hipoglicemiei postinsulinice:
-supradozajul insulinei, vărsăturile, diareea, stabilizarea bolii, scăderea
ponderală, lichidarea stărilor toxice și a infecțiilor cu insulină și a prânzurilor din regim.
-instalarea unei cașecxii(stare generală proastă a organismului manifestată prin
scăderea temperaturii corpului, slăbire și astenie excesivă), cu epuizarea rezervelor de
glicogen, cum se întâmplă în bolile maligne sau în tuberculoză.
-neglijarea reducerii bruște a dozei de insulină imediat după naștere la gravidele
diabetice.
-insuficiența cardiacă acută, hemopatiile acute și insuficiențele
corticosuprarenale.
Simptomele hipoglicemiei postinsulinoterapiei pot fi ușoare: foame, astenie,
tremu- rături, instabilitate nervoasă. cefalee, ușoară confuzie mintală sau stare de depresie.
În alte situații pot apărea reacții moderate severe: astenie accentuată, transpirație excesivă
și lipicioasă cu tegumente reci, amorțeală a limbii, buzelor și mucoasei bucale, palpitații,
tulburări de memorare, vedere încețoșată, mers dificil, etc. Alteori hipoglicemia se
însoțește de reacții severe: convulsii, incontinență de urină, inconștiență, alteori o stare de
comă.
„Tratamentul hipoglicemiei: în formele ușoare se administrează un pahara de suc
de portocale sau 8-12 g de glucoză. Toți bolnavii care își administrează insulină trebuie să
aibe asupra lor o bucată de zahăr”19.
În cazul bolnavilor inconștienți, trebuie administrat intravenos 25ml glucoză,
50% se va continua cu o perfuzie cu 10% soluție de glucoză. Dacă nu avem la dispoziție
soluție sterilă de glucoză iar alimentația pe gură nu se poate face, se pot administra
glucide sub formă de lichide prin intremediul unie sonde gastrice introdusă prin fosele
nazale. Se mai poate administra clorhidrat de glucagon 0, 5-1mg pentru adulți și jumătate
19 Hâncu N., Vereşiu I.A., Diabetul Zaharat, nutritia, bolile metabolice-Manual clinic pentru medicii de familie, Ed.
National, 1999, p. 63
26
din această doză pentru copii crește glicemia, în lipsa acestuia se administrează 1%o 0, 5-
1ml. Reacțiile alergice la insulină se pot observa local în jurul sediului injectării
manifestate prin tumefacție, jenă și prurit sau reacții generale: urticarie, edem al feței și
extremităților, dispnee. În cazul acestor manifestări se administrează adrenalină 1%o 0, 5
subcutanat, repetându-se la o jumătate de oră în funcție de gravidetatea reacțiilor. Se mai
pot administra hemisuccinat de hidrocortizon sau sulfat de efedrină 2, 5mg la adult și 8mg
la copil, într-un interval de patru ore până la ameliorare. Se mai pot administra un
antihistaminic oral la 1-4 ore sau ACTH (adrenocorticotrop hipofizar) până se obțin
rezultate durabile. ,,În șocul anafilactic se pot administra intravenos bitartratul de
levarterenol, intravenos. ,,/ 13(hipertensiv, vasoconstrictor)
O altă complicație o constituie în tratamentul cu insulină, lipoamele insulinice
dezvoltate la locul injectării sau lipoatrofia insulinică determinată de atrofia țesutului
adipos subcutanat în locul injectării, cauza fiind necunoscută.
Alte complicații sunt edemele insulinice cu o tumefiere a feței fiind netedă și
lipsită de riduri, o altă complicație este presbiopia insulinică printr-o reducere a
elasticității cristalinului.
Tratamentul comei diabetice

Coma diabetică reprezintă starea bolnavului diabetic cu hipergliicemie.
Coma diabetică este cea mai gravă complicație și apare mai frecvent la diabeticii
tineri. Se instalează relativ rapid, în câteva ore, prezentând o hipregligemie marcantă(500-
600mg la 100ml sânge), prezența de corpi cetonici în urină și sânge. Bolnavul este inițial
liniștit dar somnolent, cu tegumente și mucoase uscate, limba prăjită, globii oculari
înfundați în orbite, oligurie, tensiunea arterială scade treptat, dispnee cu frecvență
ondulantă.
În fază de precomă, internarea este obligatorie, tratându-se cauzele decalnșatoare:
dezechilibrul alimentar, insuficiența de insulină, stress-ul, etc. Se administrează un regim
hidric bogat cu sucuri de fructe, băuturi sărate, supe de zarzavat strecurate, etc. În perfuzie
se introduc 500-1000ml ser fiziologic, 250-500ml ser glucozat, 10-20% tamponat cu
27
insulină (o u. i. la 2g glucoză), mărindu-se doza insulinică cu 50-100% peste cantitatea
obișnuită. În 24 de ore se adaugă 2-4g clorură de potasiu, KCl în perfuzie.
În stadiul de comă diabetică se administrează lichide 7-9 l intravenos, în primele
două ore 3 l ser fiziologic, ser alcalin hiperton, din a treia oră administrându-se 500-
1000ml ser glucozat 20% tamponat cu insulină, glucoza având ca efect înlăturarea
cetonei. Pentru prevenirea hipoglicemiei se administrează vitamina K, intravenos în
perfuzie, obligatoriu. Când rehidratarea orală este posibilă se administrează 2-3 l lichide
în 24 ore, cu 10-14g clorură de sodiu și 8-10g clorură de potasiu. În caz de colaps se
administrează plasmă sau soluții macromoleculare. Bolnavul aflat în comă diabetică tratat
corect își revine la normal în 6-8 ore.
Tratament cu antibiotice orale
Tratamentul modern al diabetului zaharat cuprinde numeroase clase terapeutice, grupate
în 2 categorii: insuline şi antidiabetice orale. Această împărţire bazată pe modalitatea de
administrare: injectabilă (insulina) sau per os (antidiabeticele orale) este, deja, pusă în discuţie,
întrucât au apărut şi tratamente injectabile care nu conţin insulină, clasificate, deocamdată, la
„antidiabetice orale”.
Metformin + Glibenclamid, denumiri comerciale: Glibomet, Glucovance, dozaje
metformin/glibenclamid: 400/2.5 mg, 500/2.5 mg, 500/5 m.
Rosiglitazona + Metformin, denumiri comerciale: Avandamet* dozaje
rosiglitazona/metformin: 2/1000, 4/100020
c. Tratamentul chirurgical
În intervenții chirurgicale un diabetic trebuie pregătit prin introducerea în
tratament a insulinei chiar dacă afecțiunea este de tip 2, insulinoindependent. Această
modificare a medicației antidiabetice trebuie aplicată cu 20 ore înaintea intervenției
chirurgicale și continuă încă 24-48 ore postoperator la aprecierea medicului diabetolog.
În mod obișnuit nu prezintă riscuri mari, obiectivul fiind echilibrarea metabolică.
Îngrijirea postoperatorie trebuie realizată cu competență. În timpul operației și după,
28
chirurgul trebuie pregătit și dotat cu tot arsenalul terapeutic necesar unei intervenții
specifice(sondă vezicală, antidiabetice, heparină).
Transplantul de pancreas prezintă mari riscuri, deci nu este o metodă aplicată
curent.
Transplantul de celule beta-pancreatice este o metodă limitată deoarece necesită
tratament imunosuspensor cu efecte secundare și dificultăți în obținerea celuleleor
necesare.
Pancreasul artificial este încă în studiu, nu s-a introdus în practică.
Preparatele insulinice noi, doar insulina Lispro verificată, cele cu acțiune
prelungită sunt în studiu.
Stoparea precoce a evoluției diabetului zaharat de tip 1, aceasta fiind o boală
autoimună s-au folosit imuno-suspensoare (Azatioprina, Ciclosprina, Ciamexonal, etc).
Prevenirea primară a diabetului zaharat tip 2 prin metodele cunoscute clasic, iar
produșii noi sunt: Troglitazonul sau Fitodiabutul.
29
CAPITOLUL. II. ÎNGRIJIRI GENERALE
2.1. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

Asistenta medicală are un rol foarte important în îngrijire pacientului cu diabet
zaharat.
Pentru pacientul tratat ambulatoriu: asistenta îl invită periodic la controale clinice
și de laborator, în cadrul cabinetului medical(glicozurie, glicemie).
Pentru pacientul dezechilibrat, tratat în spital, asistenta21:
-asigură un regim alimentar echilibrat, cu scopul de a furniza rația calorică
necesară, de a reduce hipoglicemia și de a menține o greutate corporală stabilă.
-evoluează nevoile cantitative și calitative în funcție de vârstă, sex, stare
fiziologică, forma bolii.
-stabilește rația alimentară cu: proteine 13-15%, lipide 30-35%, glucide 50% în
24 ore la adult 2/3 glucide complexe cu absorbție lentă și 1/3 glucide simple cu absorbție
rapidă, repartizate pe mese și adaptate la efortul fizic.
-recoltează produse pentru examenul de laborator(sânge, urină).
-administrează medicația prescrisă de medic la orele indicate, în diabetul
zaharat de tip 1, insulina ordinară prin injecție subcutanată, în doza recomandată(în
funcție de valoarea glicemiei și glicozuriei) înaintea mesei cu 15-30 minute(de 2-3 ori pe
30
zi înaintea meselor principale, ținând cont că alcoolul inactivaeză produsul); intavenos,
insulina ordinară se injectează numai în cazul comei diabetice.
-administrează insulina monocomponentă semilentă o dată sau de două ori pe zi
la ore fixe, prin injecții subcutanate.
-respectă cu strictețe măsurile de asepsie.
-alternează locul injecției pentru prevenirea lipodistrofiilor(fața externă a
brațului la 1/3 mijlocie, fața antero-exterioară a coapsei și a 1/3 mijlocie, flancurile
peretelui abdominal, regiunea subclaviculară, regiunea fesieră superoexternă).
-în diabetul zaharat tip 2, administrează medicația hipoglicemică pe cale orală,
sulfamide hipoglicemiante sau biguanide și urmărește efectele secundare ale acestora
(grețuri, vărsături, inapetență).
-măsoară zilnic diureza și notează în foaia de observație temperatura.
-măsoară greutatea corporală la interval de 2-3 zile si evaluează manifestările
de deshidratare: aspectul pielii și mucoaselor, pulsul, tensiunea arterială.
-evaluează astenia, epuizarea pacientului și îl ajută în efectuarea îngrijirilor
igienice.
-asigură condiții de îngrijire în spital(liniște, permițând repausul fizic și psihic
al pacientului).
-explică pacientului normele de viață și alimentație care trebuie să le respecte.
-supraveghează zilnic temperatura corpului, pulsul, tensiunea arterială,
notându-le în foaia de temperatură.
-supraveghează tegumentele bolnave și mucoasele cu manifestări cutanate.
-educă pacientul cu privire la igiena sa personală corporală pentru a preveni
fisurile, escoriații și bătăturile de la nivelul picioarelor.
-sesizează modificările ce pot cauza complicații: transpirații, respirație
Kussmaul, coma.
Asiatenta acordă îngrijiri în coma hiperglicemică:
-administrează doza de insulină ordinară recomandată de medic pe cale
intravenoasă și subcutanată la nivelul stabilit.
31
-recoltează periodic sânge pentru monitorizarea glicemiei, a rezervei alcaline și
urină pentru glicozurie
-monitorizează pulsul, tensiunea arterială, respirația, revenirea conștienței.
-reechilibrează hidroelectrolitic și acidobazic pacientul prin perfuzii cu ser
fiziologic, soluție Ringer sau Fischer și soluție de bicarbonat de sodiu 14g%.
-îngrijește tegumentele și mucoasele pacientului comatos.
Asistenta sfătuiește pacientul să păstreze evidența permanentă a rezultatelor
testelor efectuate, notând dieta și doza de insulină, îl învață să respecte tratamentul și
regimul alimentar recomandat pentru a avea o viață normală și a fi o persoană activă.
Gravida diabetică va fi îndrumată pentru a fi supravegheată de medicul diabetolog,
asistenta medicală, specialistul obstetrician sau medicul neonatolog.
Se vor corecta schemele terapeutice, se va institui tratament cu insulină rapidă în
4 prize pe zi, se vor suplimenta dozele de insulină cu administrări fracţionate intravenos
sau subcutanat în funcţie de valoarea glicemiei şi de rapiditatea cu care dorim să se
instaleze efectul. Lichidele se vor administra per os în cantităţi mici şi repetate (cu
linguriţa sau cu paiul) pentru a menaja toleranţa digestivă. Se vor administra hidraţi de
carbon (HC) sub formă uşor digestibilă (semi- lichide, lichide) sub formă de lapte, sucuri
de fructe, fructe pasate şi făinoase. în acido-cetozele medii şi severe (precomă - comă) de
regulă fara toleranţă digestivă se efectuează numai tratament perfuzabil. Tratamentul
vizează reechilibrarea hidroelectrolitică şi acido-bazică, administrându-se în funcţie de
estimările pierderilor digestive şi urinare (la care se adaugă eventual cele cutanate -
febra), respiratorii (Kussmaul) în general: 2 l în primele 2 h 2 l în următoarele 4 h 1l tot în
fiecare 8 h22.
Tipul soluţiilor de perfuzat vor fi: ser fiziologic, soluţii alcaline, soluţii
glucozante, soluţii de clorură de K în ritmul şi secvenţa impusă de starea clinică şi nevoile
acoperirii pierderilor. Durata perfuziilor va fi dictată de reluarea toleranţei digestive.
Acoperirea nevoii de insulină folosind insulina cu acţiune rapidă administrată
iniţial pe cale intravenoasă, completându-se cu insulină subcutanat (odată cu începutul
32
rehidratării organismului) în doze variabile impuse de variaţia valorilor glicemice
restabilirea şi menţinerea echilibrului - hemodinamic, ce urmăreşte combaterea colapsului
cardiovascular ce se realizează consecutiv unei rehidratări corecte, uneori prin adaos de
soluţii macromoleculare şi tonicardiace în cazul în care este cunoscută o cauză
declanşatoare medicală (viroze, infecţii) se trece la tratamentul ei concomitent.
Hipoglicemia - complicaţie acuta reductibilă, ce poate apărea în cursul
tratamentului insulinic, atunci când valoarea glicemiei scade sub valoarea de 50 mg/dl
însoţită de semne şi simptome clinice caracteristice care dispar după administrarea de
glucoză.
Condiţiile în care pot apărea hipoglicemiile sunt următoarele:
● excesul de insulina
● ingestia incompletă de hidraţi de carbon sau lipsa ingestiei de glucoză
consum excesiv de alcool
● întârzierea degradării insulinei în organism necunoaşterea
(nerecunoaşterea) semnelor de hipoglicemie.
In formele uşoare hipoglicemiile se manifestă prin: transpiraţii profunde, ameţeli,
astenie, foame. In formele grave bolnavul devine inconştient, agitat, prezintă fenomene
nervoase, contracturi, parestezii la nivelul buzelor, limbii, degetelor, modificări de vedere,
tulburări de comportament (comportament agresiv). Fenomenele culminează prin
instalarea comei profunde. In funcţie de durata episodului hipoglicemic pot apărea
modificări ale sistemului nervos central ce pot culmina în hipoglicemii severe şi
prelungite cu afectarea ireversibilă a sistemului nervos.
Se controlează: temperatura, pulsul, respiraţia, tensiunea arterială la intervale
cerute de medic. Datele vor fi notate în foaia de terapie intensivă. In caz de vărsături se
vor lua măsuri pentru a împiedica aspirarea conţinutului stomacal în căile aeriene. In
timpul vărsăturilor capul bolnavului va fi întors într-o parte, iar resturile alimentare şi
mucozităţile vor fi şterse din gură pentru a nu fi aspirate.
Pentru a preveni complicaţiile tromboembolice i se vor face
masajul extremităţilor şi mişcări pasive.
33
2.2. Alimentaţia bolnavului
Necesitățile diabetice depind de sex, greutatea corporală și activitățile desfășurate
de bolnavul diabetic. La un individ normal, nevoile calorice zilnice sunt: o rație de
proteine pentru un adult cu greutate ideală este de 1-1, 5g/kg, rația de glucide variază între
1-2g pe kilocorp iar cea de glucide între 3-5g pe kilocorp. Alimentația diabeticilor
stabilizați este identică cu cea a unui om normal impunându-se restricție calorică
bolnavilor supraponderali. Bolnavul supraponderal trebuie să slăbească doar cu ajutorul
unei diete hipocalorice. Dacă nu este eficientă scăderea în greutate prin acest regim se
apelează la un post totaș de 4-14 zile, urmat de o dietă de subalimentație cu o zi de post
negru pe săptămână. După stabilizarea diabeticului se poate reduce la jumătate ritmul
scăderii ponderale prin creșterea treptată a aportului caloric. Bolnavul cu o greutate foarte
apropiată de valoarea ideală va dispune de un regim larg comparativ celui supraponderal.
Cel subponderal trebuie să se îngrașe având nevoie de o dietă care să-i permită creșterea
în greutate.
Proteinele sunt bine tolerate de diabetici _ ele nu vor fi sub 100g la bărbați și sub
90g la femeia adultă. Un deficit proteic poate apărea doar dacă se pierd prin urină cantități
mari de glucoză astfel trebuind mărită cantitatea de proteine.
Rația de glucide variază în raport cu severitatea diabeticului astfel: în cazul
bolnavului supraponderal cu o formă ușoară a bolii, insulinoterapia poate fi evitată prin
restrângerea permanentă a valorii calorice și a conținutului glucidic al dietei. Când
greutatea corporală se reduce, regimul alimentar este apropiat de cel al omului normal.
Este necesar să fie respectat timp îndelungat o dietă cu un conținut de 225-330g glucide.
Pentru diabeticul supraponderal este necesar tratamentul cu insulină sau cu
hipoglicemiante orale. Lipidele sunt necesare pentru stabilirea energiei ce nu poate fi
asigurată de proteine și hidrocarburi. Se știe că un gram de proteine sau glucide eliberează
4 calorii; grăsimile, 9 calorii pe gram, consumându-se rații lipidice cât mai mici posibile
din cauza efectului nociv al hiperlipemiei.
Cantitatea de proteine, lipide și glucide din diferite alimente:

Cantitatea de proteine, lipide și glucide din
34
diferite alimente:
100g proteine lipide glucide

carne degresată 20 10 -
pește 20 2 -
ulei - 100 -
lapte 3 53 55
smântână proaspătă 4 22 3
brânză proaspătă 2 56 5
unt 1 57 6
paste făinoase 1
biscuiți 20 97 2
ciocolată 72 4 64
Sursa: Tierney L., McPhee S.J., Papadakis M.A., Diagnostic si tratament în practica
medicala,Ed. Stiintelor Medicale, Bucuresti, 2001
Necesarul de proteine
Necesarul de proteine se calculează înmulțind greutatea ideală în kilograme cu 1,
4. Necesarul de glucide este de 100-125g pentru diabeticul obez supus unei diete
hipocalorice, adăugându-se insulină sau alt medicament hipoglicemiant. Pe măsură ce
boala se echilibrează se adaugă cantități suplimentare ajungând la 225-300g sau dacă apar
hipoglicemia și glicozuria se ajunge la 200-250g. Rația de glucide este de 250g pentru
bolnavul subponderal sau cu greutate normală necesitând insulină sau hipoglicemiante
orale, iar dacă este necesar crește până la 225g.
Lipidele se adaugă pentru acoperirea nevoilor de calorii totale după stabilirea
rației de proteine și glucide. ,, În cazul diabeticului obez, ritmul greutății corporale trebuie
încetinit până la 1, 8kg pe lună.”
Diabeticul obez tolerează mai bine un post total decât un regim hipocaloric,
postul total sau postul negru fiind prescris în 4-14 zile pe lună. Postul total este
35
contraindicat în cazul unui diabetic labil. Dieta se împarte în 3 mese: mic dejun, prânz și
cină, diabeticul căruia nu i se administrează insulină va avea o gustare înainte de culcare,
cu un regim de 900 calorii pe zi, un pahar cu lapte. La un regim de 1100 calorii pe zi,
gustarea de seră cuprinde un pahar cu lapte și o felie de pâine graham uscată.
Când sunt folosite hipoglicemiante orale, din dieta totală se rezervă o gustare de
seară pentru evitarea reacțiilor hipoglicemice de peste noapte.
Condimentarea alimentelor se face cu usturoi, ceapă, țelină, tarhon, cimbru,
pătrunjel, muștar, piper, boia, sare, lămâie, oțet, mentă și zaharină. Bolnavul poate
consuma fără a lua în considerație calculul dietei: cafea, ceai, murături, afine, agrișe
îndulcite cu îndulcitori naturali.
Sursele alimentare de glucide sunt: fructele, cerealele, pâinea și preparatele
făinoase. Proteinele se obțin din carne, ouă, lapte, nuci, iar grăsimile sunt luate din unt,
smântână și uleiuri.
Conținutul aproximativ în glucide al principalelor alimente23:

1-5% pătlăgele, vinete, țelină, ciuperci, varză, varză acră, conopidă, ardei verde,
castravete , andive , spanac , salată, praz, ridichi, tomate, lapte, fasole verde, sparanghel
10% sfeclă roșie, morcovi, dovleac, ceapă verde, ananas, gulie, lămâi, portocale,
mandarine, pepene, măsline
15% mazăre, păstârnac, zarzăre, cireșe, fragi, coacăze, alune, nuci, piersici, mere,
pere
20% cartofi, cereale, orez fiert, banane, smochine, prune, struguri
40% cartofi, castane
60% fasole uscată, linte, pâine, caise uscate, prăjituri, smochine uscate
75% orez, macaroane, prune uscate, stafide
Pregătirea dietei
36
Indicațiile rigide și greu de respectat din trecut au fost înlocuite cu o dietă
orientată pe evaluarea nutriției și pe scopul terapeutic ce iau în considerare obiceiurile
alimentare și alții factori de viță. Foarte importante în aceste condiții sunt monitorizarea
glucozei sngvine, hemoglobinei glicozilate, lipidelor, tensiunii arteriale și greutății
corporale.
Se recomandă pentru adulții care îndeplinesc o activitate medie, un aport caloric
care scade cu vârsta ce variază în jurul valorilor de 36kcal/kg(calorii pe kilogram) pentru
bărbați și 34kcal/kg pentru femei. Necesarul minim de proteine este de 0, 9g/kg/zi și
trebuie scăzut la 0, 8g/kg/zi în cazul dezvoltării insuficienței renale.
Distribuția caloriilor între hidrați de carbon și grăsimi trebuie individualizată.
Pentru pacienții nonobezi și la cei fără hiperlipidemie este recomandată o cantitate de
grăsimi egală sau mai mică de 30% din aportul caloric, cu mai puțin de 10% găsimi
saturate. În cazul pacienților cu hipercolesterolemie aportul de lipide trebuie să fie mai
redus, iar grăsimile saturate mai mici de 7% din calorii. Frecvent se recomandă un aport
crescut de grăsimi polisaturate. După alegerea conținutului în proteine și grăsimi, caloriile
rămase se raportează la carbohidrați. Este recomandată creșterea conținutului de fibre din
dietă.
Este important ca dieta să fie stabilită să fie respectată pe termen lung, iar
abateriile alimentare trebuie să fie excepții acceptate în număr redus. Înțelegerea
respectării dietei aduce o cooperare mai bună decât pretențiile rigide chiar și la adulți.
La pacienții aflați în tratament cu insulină repartiția caloriilor trebuie realizată
astfel în cât să se evite hipoglicemia. Un astfel de regim prevede distribuția a 20% din
calorii la micul dejun, 35% la prânz, 30%pentru cină și 15% pentru seara mai târziu.
Acest regim trebuie modificat în cazul stilurilor de viață diferite(exemplu: o persoană care
lucrează noaptea, masa principală va fi decalată în timp). Pentru regimurile cu injecții
multiple cu insulină, caloriile se împart astfel: 20% la micul dejun și la cină, 30%la prânz,
iar cele 30% rămase sunt rezervate gustărilor de la mijlocul dimineții, de la mijlocul după-
amiezei și seare târziu, în funcție de nivelul glicemiei din timpul zilei.
La pacienții cu diabet zaharat noninsulino-dependent respectarea dietei trebuie să
fie mai strictă datorită rezervei scăzute de insulină, în timp ce la pacienții cu diabet
37
zaharat insulino-dependent, compoziția dietei nu este de o importanță critică deoarece
ajustările insulinei pot acoperii variații mari ale ingestiei de alimente.
Necesitățile dietetice variază în funcție de sex, vârstă, înălțime și greutate,
severitatea bolii și prezența complicațiilor eventuale indicaţii de insulină sau
hipoglicemiantele orale.
Dieta trebuie adaptată nevoilor individuale. Regimul individualizându-se în cazul
apariției complicațiilor ca: hepatita, ulcerul gastro-duodenal, nefrita cu retenție azotată,
fiind apropiat de dieta indicată în afecțiunea respectivă.
In general se prescriu 3 tipuri de dietă:
1)dietă mai conservatoare cu compoziție protidică largă, rație glucidică și
valoarea calorică adaptată cerințelor greutății corporale.
2)dietă hiperglucidică, hipolipidică și hipocalorică propusă de Rabinovici,
eficacitatea dovedindu-se a nu fi ușor adaptată diabeticilor în formele instabile și juvenile
cu dieta următoare: 70g proteine, 40g glucide și 50g lipide ce corespund unor valori de
2330calorii.
3)dietă liberă, recomandată de Stone și Tolstoi ce reprezintă un regim normal
fără cântărirea alimentelor asociate insulinei.
Privind consumul vitaminelor, diabeticul are nevoie de un consum mai mare de
vitamine din complexul B, B1, B12, PP. În cadrul substanțelor minerale, clorura de sodiu
este indicată în cantități normale la un diabet necomplicat. Pierderile de clorură de sodiu
sunt mărite în cazul apariției și accentuării cetozei, situație în care este administrată
precoce sare ca o măsură ajutătoare în prevenirea colapsului vascular periferic.
Introducerea a 500ml lapte integral sau smântânit în regimul zilnic al adulților și
250ml în cazul copiilor, va preveni o scădere calcică și potasică, în cazul cetozei.
Orice diabetic trebuie să respecte cu strictețe regimul indicat care include aportul
caloric necesar menținerii greutății corporale apropiată de normal, aportul proteic normal
sau un pic crescut și o restricție ușoară a glucidelor cu cantități suficiente de lipide și
menținerea aportului de săruri minerale și vitamine.
2.2.1. Reguli de administrare a medicamentelor

38
În diabetul zaharat de tip I insulina se administrează prin injecţie subcutanată, în doza
recomandată (în funcţie de valorile glicemiei şi glicozuriei), se administrează cu 15- 30 minute
înaintea mesei (se folosesc seringi speciale, gradate în unităţi de insulină, se ţine seamă că
alcoolul inactivează produsul); ritmul de administrare 2-3 ori/zi, înaintea meselor principale;
Administrează insulină ordinară prin injecţie IV numai în cazul comei diabetice,
administrează insulină monocomponentă, semilentă, lentă o dată sau de două ori de zi, la ore fixe,
prin injecţii subcutanate, respectă, cu stricteţe, măsurile de asepsie;
Asistenta medicală alternează locul de injectare pentru a preveni lipodistrofiile (loc de
injecttare: faţa externă a braţului, 1/3 mijlocie; faţa antero-externă a coapsei, 1/3 mijlocie;
flancurile peretelui abdominal; regiunea subclaviculară; regiunea fesieră, supero-externă),
administrează medicaţia adjuvantă –vitaminoterapia, KCL
În diabetul zaharat de tip II administrează medicaţia hipoglicemiantă pe cale orală,
sulfamide hipoglicemiante sau biguanide şi urmăreşte efectele secundare ale acestora (greţuri,
vărsături, epigastralgii, inapetenţă ).
Loc de injectare:
⮚ fata externă a braţului, 1/3 mijlocie;
⮚ faţa antero-externă a coapsei, 1/3 mijlocie;
⮚ regiunea subclaviculară;
⮚ flancurile peretelui abdominal;
⮚ regiunea fesieră; superoexternă;
administram medicaţie adjuvanta-vitaminoterapia, KCL.
2.3. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune

a. Tehnica TTGO (Test de toleranţă la glucoză):
Test de toleranţă la glucoza pe cale orală (TTGO) - se indica în următoarele situaţii:24
1. Când laboratorul arata valori ale glicemiei a jeun între 100 şi 125 mg/dl;
2. La persoane cu risc diabetogen crescut, indiferent de valoarea glicemiei a jeun
(ereditate diabetică certa, obezitate, femei care au născut copii cu greutatea peste 4000 g);
3. Pentru diagnosticul DZ (diabet zaharat) gestational şi în orice altă situaţie ce ridică
suspiciunea de DZ.
39
TTGO se efectuează şi se interpretează după criterii oms (organizaţia mondială a
sănătăţii):
- cu trei zile înainte de testare se indică o alimentaţie cu cel puţin 150 g de glucide (deci
nu post sau cură de slăbire).
- TTGO se efectuează dimineaţa, în repaus, după minim 8 ore de repaus caloric (post
nocturn).
- în ziua efectuării TTGO, se recoltează sânge venos pe anticoagulant pentru dozarea
glicemiei a jeun din plasmă rezultată; imediat după aceasta subiectul va trebui să ingere o soluţie
formată din 75 g de glucoză pulvis dizolvata în 300 ml de apă (concentraţie 25%) în decurs de 5
minute.
După două ore se repetă prelevarea de sânge în acelaşi mod. Dozarea glicemiei se face
prin metoda enzimatică, cu glucozoxidaza.
Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de valoarea glicemiei la 2 ore:
- glicemie <140 mg/dl = normal
- glicemie 140-199 mg/dl = scăderea toleranţei la glucoză (STG)
- glicemie ≥200 mg/dl = DZ.
În prezent, se consideră că efectuarea TTGO nu aduce beneficii notabile faţă de glicemia a jeun.
Totuşi, se consideră că este util la:
1. Orice individ în vârstă de peste 45 de ani (cu repetare din 3 în 3 ani).
2. Subiecţi cu risc crescut pentru DZ:
a) persoane cu ereditate sigură la rude de gradul I;
b) supraponderali şi obezi;
c) femei care au născut copii macrosomi (≥4000 g la termenul de 9 luni) sau au fost diagnosticate
cu diabet gestational;
d) hipertensivi (≥140/90 mmHg);
e) subiecţi cu HDL ≤35 mg% şi/sau trigliceride ≥250 mg%;
f) pacienţi cu STG sau MGB (modificarea glicemiei bazale - glicemie a jeun de 110-125 mg/dl)
diagnosticaţi în prealabil.
b. Puncţia venoasă
40
Se realizează de obicei în fosa antecubitala. Se poate recolta din venele de pe antebraţul
dorsal, mana dorsala sau picior, sau orice altă locaţie accesibilă în funcţie de situaţie.
Încheietura interioară a mâinii nu se foloseşte decât foarte rar ca zonă de recoltat datorită
riscului mare de afectare a structurilor anatomice existente în zona respective.
Cele mai commune locuri de puncţie venoasă sunt cele de pe antebraţ (vena mediană,
basilica şi cefalica) urmate de cele de pe mână (plexul venos metacarpian, venele dorsale).

Materiale necesare25:
• garou
• mănuşi
• seringă sau eprubete speciale cu aditivii specifici în funcţie de analiza cerută
• holder cu acul ataşat sau ac pentru holder şi holder
• păduri cu alcool
• etichete
• formular de cerere analize pentru laborator
• recipient special de colectare şi transportare a probelor de laborator
• bandaj adeziv pentru locul puncţiei

Pregătirea materialelor:
• formularul de cerere analize trebuie completat corect şi clar cu datele pacientului,
analizele cerute, dată şi ora recoltării, numele medicului care indică analizele.
• eprubetele trebuie alese cu grijă în funcţie de analizele care se cer şi de aditivii pe care
îi conţin
• fiecare eprubetă trebuie completată corect şi clar cu datele pacientului

Recoltarea26:
● se spală mâinile bine şi se pun mănuşile
● confirmarea identităţii pacientului ( pentru a se evita confuzia şi a nu se luă analize
la un alt pacient)
41
● se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce
anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa
● se face o scurta anamneza referitor la ce a simţit pacientul şi la eventulele
incidente în cazul unor recoltări anterioare (lipotimii, ameţeli)
● recoltarea se face cu pacientul întins în pat sau stând în scaun, cu mâna sprijinită
pe suportul special al scaunului său de o masă
● evaluarea celui mai bun loc de puncţie venoasa
● se observă şi se palpează vena pentru o mai precisă localizare
● se montează garoul proximal faţă de zona aleasă pentru puncţie. Dacă venele nu s-
au dilatat corespunzător se cere pacientului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori.
(pacientul trebuie să ţină pumnul strâns în timp ce se puncţionează venă şi să-l deschidă după ce
se introduce acul în venă).
● se dezinfecteaza zona aleasă pentru puncţie cu păduri cu alcool până acesta
rămâne curat. Curăţarea zonei se face dinăuntru spre în afară pentru a se preveni contaminarea
zonei puncţionate cu flora existenţa pe pielea din jur.
● nu se combin folosirea pădurilor cu alcool cu cele pe bază de iod, deoarece
alcoolul neutralizează efectul dezinfectantelor pe bază de iod.
● după dezinfectarea zonei se aşteaptă să se usuce înainte de punctionare
● se imobilizează vena presând cu policele exact sub locul ales pentru puncţie şi se
întinde de piele
● se punctioneaza vena sub un unghi de 30 grade. Dacă se foloseşte eprubetă, ea se
va umple automat până la nivelul la care este marcată. Dacă se foloseşte seringă, se va evita
aspirarea bruscă şi rapidă, deoarece se va colaba vena.
● holderul trebuie menţinut într-o poziţie sigură pentru a evita ieşirea lui din venă
● se va îndepărta garoul imediat ce sângele începe să curgă adecvat, pentru a preveni
stază şi hemoconcentratia sângelui ce pot afecta rezultatele probelor recoltate
● se va evita să se ţină garoul mai mult de 3 minute
● se schimbă cu atenţie eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se scoate
accidental acul din venă sau a se perfora vena
● după umplere, fiecare eprubetă se va agita cu blândeţe pentru amestecarea
aditivilor cu sângele
42
● desface garoul întotdeauna înainte de scoaterea acului
● se pune o compresă sterile deasupra acului la nivelul locului de puncţie şi se
scoate cu blândeţe acul din venă. Întotdeauna se scoate întâi eprubetă din holder şi apoi se scoate
acul
● se presează locul puncţiei pentru 2-3 minute sau până când se opreşte sângerarea
dacă aceasta durează mai mult de atât. Aceasta previne extravazarea sângelui în ţesutul din jur şi
formarea hematomului.
● după oprirea sângerării se aplică un bandaj adeziv
● a se evita agitarea puternică şi bruscă a eprubetelor deoarece se poate produce
hemoliza.
● se reverifica locul puncţiei pentru a se vedea dacă s-a produs hematom. În cazul în
care s-a produs hematom se va presa energic locul timp de 5 minute, după care se aplică
comprese calde.
● se descarcă materialele folosite în containerele speciale, separate.

Consideraţii speciale27:
● nu se va recolta niciodată de pe braţul său piciorul care au fost folosite deja pentru
diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deaorece rezultatul analizelor poate fi afectat.
● de asemenea, se va evita recoltarea de sânge din zone edematiate, şunturi arterio-
venoase, zone cu hematoame sau răni vasculare
● dacă pacientul are vene vizbile, pronunţate, se va recolta evitând folosirea garoului
, prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
● dacă pacientul are tulburări de coagulare sau este sub tratament cu anticoagulante,
se va presa ferm locul puncţiei cel puţin 5 minute pentru prevenirea formării hematomului şi se
va specifica tratamentul anticoagulant pe cererea de analize ce se trimite la laborator se va evita
puncţia venoasă din picior deoarece poate creşte riscul apariţiei tromboflebitei.
2.4. Educaţie pentru sănătate. Profilaxia bolii

1. Profilaxie primara (prevenirea aparitiei diabetului zaharat)
43
Prevenirea diabetului zaharat de tip 1 se poate face prin prevenirea infectiilor care pot
afecta pancreasul, evitarea anumitor medicamente, a stresului si a consumului exagerat de
glucide.
Prevenire diabetului zaharat de tip 2 se poate face prin evitarea excesului alimentar, a
dulciurilor concentrate, prevenirea obezitatii, a stresului si a sedentarismului.
Sursa: Asociatia Medicilor de Familie Bucuresti, Agenda Medicului de Familie 2007, Media
Med Publicis, 2007
2. Profilaxie secundara (prevenirea aparitiei complicatiilor diabetului zaharat)
Se face prin depistarea activa a diabetului zaharat la intivizi cu antecedente,
obezi, sedentari, cu manifestari cutanate, cu infectii recidivante, cu dislipidemie, cu HTA,
sau alte boli care ar putea sugera diabetului zaharat.
3. Profilaxia tertiara (prevenirea aparitiei complicatiilor si a evolutiei acestora)
Diabetul zaharat a devenit o problemă de importanţă majoră pentru individ,
medicină şi societate. Aceasta deoarece este o boală frecventă, perfidă, de lungă durată şi
devastatoare dacă nu este bine ingrijită. Diabetul zaharat ar putea fi prevenit sau instalarea
lui ar putea fiintarziata, la un mare numar de pacienti prin simpla optimizare a stilului de
viata, care are ca rezultat si combaterea surprusului ponderal. Tipul 1 de diabet, inca nu
poate fi prevenit, dar, in ambele tipuri de diabet se poate preveni sau intarzia aparitia
complicatiilor cronice. De aceea, este timpul sa actionam acum, atat prin preventie, cat si
printr-un tratament corect al cazurilor diagnosticate.
44
CAPITOLUL III
INGRIJIRI SPECIFICE
1. Cazul I – Plan de Îngrijire
Nume:V. Ş.
Stare civilǎ:cǎsǎtorit,2 copii
Data naşterii:17.11.1953
Ocupaţie:pensionar
Domiciliu:VN.Focşani
Data internǎrii:24.01.2013
Diagnostic internare: comǎ hipoglicemicǎ
Motivele internǎrii:Pacientul prezintǎ: transpiraţii
profunde,agitaţie psihicǎ, contracturǎ muscularǎ,tremurǎturi ale mâinilor.
Nevoi afectate:-nevoia de respira şi a avea o bunǎ circulaţie
-nevoia de a avea o bunǎ posturǎ,prin alterarea mobilitǎţii,
hiperflexia osteo-tendinoasǎ, semnul Babinski bilateral
-nevoia de a elimina
-nevoia de a mişca prin alterarea mobilitǎţii
Diagnostic de Obiective Intervenţiile asistentei Evaluare
nursing Rol propriu Rol delegat
24.01.2013 Pacientul sǎ aibǎ o -asigurǎ poziţia cea Medicul recomandǎ Dupǎ
45
1. Tahicardie tensiune bunǎ mai favorabilǎ Oxigenoterapia, administrarea
(hipotensiune) circulaţiei Enalapril,recomandǎmedicaţiei de
-asistenta recolteazǎ în crizǎ i.v. sau urgenţǎ pacientul
analize biochimice: s.c. o prezintǎ o stare
glicemie,Na,K,Cl,U fiolǎ de glucagon îmbunǎtǎţitǎ,
ree,pH,glicemiile se 1 mg,recomandǎ tensiunea
repetǎ din 2 în 2 ore teste mǎrindu-se puţin.
de Se continuǎ
glicemie,Na,K.La tratamentul
recomandarea
medicului se
recomandǎ:Enala
pril 5 mg,glucozǎ
33% direct pe
venǎ
2.Hipertensiune Pacientul sǎ nu -asigur condiţii de -administrez medicaţia
Pacientul prezintǎ
din cauza procesului prezinte febrǎ în confort termic în cu anribiotice,respectiv
încǎ stare febrilǎ
infecţios manifestatǎ decurs de 24 ore salon Ampicilinǎ 1g/6ore, din cauza infecţiei
prin febrǎ 380C, -asigur lenjerie Algocalmin1x2/zi şi a procesului
frison adecvatǎ -se administreazǎ şi infecţios
-şterg tegumentele Antihistaminice(clor-
pacientului dupǎ feniramin 1cp seara)
fiecare transpiraţie
-asigur hidratarea
corectǎ
3.Tuse Pacientul sǎ aibǎ o -asigur calmarea Administrez medicaţia Ȋn urma

bunǎ respiraţie fǎrǎ pacientului şi poziţi- indicatǎ de medic cu tratamentului se
sǎ se înece sau sǎ onarea lui cât mai antitusive:Flavomed observǎno stare
tuşescǎ confortabilǎ 1x2/zi,Siofor 850x2/ziamelioratǎ de tuse
25.01.2012 Pacientul sǎ aibǎ 4 -asigur liniştea pe -administrez la Pacientul epuizat
1.Dificultate în a se ore de odihnǎ coridor şi îmi planific indicaţiile medicului din cauza somnului
odihni nocturnǎ programul de sedative:Diazepam nocturn
-evaluez la orele tratament astfel încât s seara -a dormit un
18:00 şi 6:00 sǎ nu deranjez numǎr de 3-4ore
pacientul pe noapte
-aerisesc salonul
pentru a favoriza
somnul
2.Agitaţie Pacientul sǎ fie -liniştesc pacientul şi -la indicaţia Dupǎ
liniştit psihic, îi vorbesc frumos. medicului curant, administrarea
echilibrat La nevoie îl imobolizez administrez calmantetratamentului
la pat pentru liniştire şi sedative: pacientul este
Diazepam 1cp per osechilibrat psihic
3.Durere toracicǎ Pacientului i se Bolnavul mai
posterioarǎ amelioreazǎ prezintǎ durere
durerea toracicǎ
46
4.Dispnee şi dureri Pacientul sǎ Asistenta mǎsorǎ La indicatiile Ȋn urma
precordiale prezinte o funcţiile vitale ale medicului i-a administrǎrii
respiraţie în limite organismului recoltat sânge tratamentului
normale si sǎ-i pentru bolnavului i s-a
diminueze dispneea determinarea: ameliorat dispneea
şi durerile glicemiei:173mg/ reuşind sǎ respire
precordiale dl, bine farǎ oxigen
uree:26,6mg/dl
creatininǎ:1,35mg
/dl
-medicul
recomandǎ
test pentru
determinare corpi
cetonici absenţi
Urina:culoare galben-
citrin,aspect limpede
Medicul recomandǎ
oxigenoterapie
26.01.2013 Pacientul sǎ fie Asistenta încearcǎ sǎ Medicul recomandǎ Pacientul prezintǎ
1.Transpiratii echilibrat hidrateze bolnavul cu perfuzie de glucozǎ tegumente uscate
abundente hidroelectrolitic apǎ cu zahǎr,suc de hipertonǎ cu vit.B1, şi curate.Obiectiv
fructe cu zahǎr sau B6,B12,recomandǎ realizat.
miere Amaril-1mg/zi
-asistenta schimbǎ Piracetam 1 fiolǎ
Lenjeria
-cântǎreşte pacientul
şi urmaraşte bilanţul
hidric
2.Alterarea Sǎ atingǎ un grad Mobilizez pasiv
mobilitǎţii hiperfle- de autonomie pacientul la 2ore de
xia osteo-tendinoase Sǎ se deplaseze decubit dorsal
în decubit lateral stâng
şi drept
3.Tahicardie Pacientul sǎ -adopt cu pacientul o Medicul recomandǎ Pacientul se
prezinte o bunǎ poziţie carte sǎ-i -oxigenoterapia prezintǎ cu
circulaţie şi favorizeze respiraţia -Enalapril 5 mg modificǎri bune
respiraţie -recoltez probe pentru ale respiraţiei T.a.
determinarea glicemiei este în limite
din 2 în 2 ore normale
-ridic extremitatea Se recomandǎ
cefalicǎ a somierei continuarea
pentru realizarea\ tratamentului în
acestei ambulatoriu
47
Cazul II – Plan de Îngrijire
Nume:G. I.
Stare civilă: căsătorit, 1 copil
Data naşterii:17. 11. 1967
Ocupaţie:pensionar
Domiciliu:Luncaviţa
Data internării:24. 01. 2013
Pacientul se prezintă cu următoarele simptome: scădere în greutate, poliurie, polidipsie,
astenie, instalate de aproximativ 3 săptămâni. Este foarte îngrijorat de pronostic. Diagnostic
medical: Diabet zaharat tip ÎI
1. Întocmiţi planul de îngrijire
2. Tehnica: Recoltarea sângelui pentru glicemie şi hemoglobina glicolizată.
Diagnosticul la internare:
Diagnosticul la 24 de ore: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant şi HTA.
Diagnostic la 48 de ore: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant şi HTA.
Diagnostic la externare
Diagnostic principal la externare: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant cu control.

Diagnostice secundare la externare:
⮚ Polinevrită;
⮚ HTA;
48
⮚ Infecţie a tractului urinar;
⮚ Obezitate grad ÎI;
⮚ Hipercolesterolemie.
3. Motivele internării:
⮚ cefalee,
⮚ vertij,
⮚ astenie fizică,
⮚ polifagie;
⮚ deshidratare,
⮚ poliurie, nicturie,
⮚ jenă/durere lombară. - tulburări de micţiune
⮚ durere şi parestezii la nivelul membrelor inferioare.
4. Anamneza:
a. Antecedente heredo-colaterale fără semnificaţie clinică.
b. Antecedente personale, fiziologice şi patologice: Diabet zaharat tip ÎI.
c. Condiţii de viaţă şi de munca: bune
d. Comportamente: fără tulburări cognitive, afective şi/sau de comportament, uşoară stare de

axietate datorată antecedente personale, fiziologice şi patologice (Diabet zaharat tip ÎI).
e. Medicaţie de fond înaintea internării: Amaril 4tb/2zi pentru Diabet zaharat tip ÎI.
5. Istoricul bolii: Pacient în vârstă de 60 de ani, diabetic cu valori oscilante de TA se internează

pentru valorile mari ale glicemiei în ambulator prezintă simptomele menţionate anterior.
Nevoia Obiectivele Intervenţii Evaloare

1. Nevoia de a bea - Pacientul să se -Explorez gusturile bolnavului În urma
şi a mânca alimenteze şi la diferite categorii de îngrijirilor
P: sete exagerată, în hidrateze în alimente; acordate
surplus raport cu - Învăţ bolnavul valoarea bolnavul se
E: Diabet zaharat nevoile sale energetică a alimentelor şi alimentează şi
S: polidipsie, cantitative şi necesarul în funcţie de hidratează
49
poliurie, scădere în calitative în 24 activităţile fizice şi vârstă; corect.
greutate ore; Alcătuiesc un regim alimentar Pacientul este
- Bolnavul să hipocaloric; echilibrat
obţină echilibrul - Urmăresc bolnavul să psihic.
metabolismului consume numai alimente
glucidic; cuprinse în regim;
- Pacientul să fie - Urmăresc orarul şi distribuţia
conştient că prin meselor;
respectarea Intervenţii delegate
alimentaţiei şi a - Recoltez sânge şi urină
tratamentului pentru examenele de laborator;
poate duce o - Administrez medicaţia
viaţă prescrisă de medic: medicaţie
cvasinormală; hipoglicemiantă pe cale orală,
- Pacientul să fie sulfamide hipoglicemiante sau
echilibrat psihic. biguanide şi urmăresc efectele
secundare ale acestora (greţuri,
vărsături, epigastralgii,
inapetenţă);
- Administrez medicaţia
adjuvantă: vitaminoterapia,
KCL
- La nevoie, administrez
medicaţie sedativă
2. Nevoia de a - Pacientul să Intervenţii autonome În urma

evita pericolele beneficieze de - Asigur condiţiile de mediu îngrijirilor
P: risc de un mediu de adecvate pentru a evita acordate
complicaţii acute siguranţă; pericolele; pacientul
(comă hipo- sau - Pacientul să fie - Iau măsuri sporite de evitare beneficiază de
hiperglicemică) sau echilibrat psihic; a infecţiilor nosocomiale un mediu de
cronice (scăderea - Pacientul să îşi (aerisirea salonului, condiţii de siguranţă, este
acuităţii vizuale – satisfacă nevoile cazare, microclimat, echilibrat psihic
retinopatie, dureri în funcţie de respectarea circuitelor, şi îşi satisface
în membrele starea de alimentaţie, aprovizionare cu nevoile în
inferioare – nevrite, sănătate şi apă, îndepărtarea reziduurilor, funcţie de starea
arterite) gradul de sterilizare, curăţenie, lui de sănătate.
E: Diabet zaharat dependenţă dezinfecţie);
S: scădere în - Favorizez adaptarea
greutate, poliurie, persoanei la noul mediu;
polidipsie, astenie - Creez un mediu optim pentru
că pacientul să îşi poată
exprima emoţiile, nevoile;
- Ajut pacientul să îşi
50
recunoască anxietatea;
- Furnizez explicaţii clare şi
deschise asupra îngrijirilor
programate;
- Evaluez manifestările de
deshidratare: aspectul pielii şi
a mucoaselor, ;
- Monitorizez funcţiile vitale şi
vegetative;
Intervenţii delegate
- În comă hiperglicemică:
Administrez doza de insulină
ordinară recomandată de
medic pe cale subcutanată şi
intravenoasă la intervalul
stabilit;
Recoltez periodic sânge pentru
monitorizarea glicemiei, al
rezervei alcaline şi urină
pentru glicozurie;
Reechilibrez hidroelectrolitic
şi acido-bazic pacientul prin
perfuzii cu ser fiziologic,
soluţie Ringer sau Fischer şi
soluţie de bicarbonat de sodiu
14.
În comă hipoglicemică:
Administrez la recomandarea
medicului soluţie glucozată
hipertonă 10-20%, 250-500
ml/oră, repetat, până la
revenirea din starea de comă şi
reluarea alimentaţiei pe cale
naturală, sub controlul
glicemiei
3. Nevoia de a - Pacientul să fie Intervenţii autonome În urma

elimina echilibrat hidro- - Zilnic, fac bilanţul hidric îngrijirilor
P: eliminare electrolitic şi măsurând cu conştiinciozitate acordate
inadecvată acido-bazic; ingestia şi excreţia; pacientul este
cantitativ şi - Pacientul să nu - Cântăresc zilnic pacientul; echilibrat hidro-
calitativ prezinte - Corectez dezechilibrul hidric electrolitic şi
E: Diabet zaharat complicaţii prin hidratarea sau reducerea acido-bazic şi
S: poliurie cutanate, aportului de lichide şi nu prezintă
respiratorii sau electroliţi, în funcţie de complicaţii
urinare; ionograma serică şi urinară; cutanate,
51
- Asigur igiena corporală respiratorii sau
riguroasă; urinare.
- Servesc pacientul la pat cu
urinar şi bazinet dacă este
cazul;
- Schimb lenjeria de pat şi de
corp ori de câte ori este nevoie
- Corectez dezechilibrul acido-
bazic, în funcţie de rezervă
alcalină, la indicaţia
medicului;
- Administrez antiseptice
urinare, sulfamide, antibiotice
la indicaţia medicului,
conform antibiogramei
4. Nevoia de a - Pacientul să se
Intervenţii autonome În urma
comunica poată afirma, să
- Pun în valoare capacităţile, îngrijirilor
P: comunicare aibă o percepţie
talentele şi realizările acordate
ineficientă la nivel pozitivă de sine
anterioare ale bolnavului; pacientul are o
afectiv - Pacientul să fie
- Dau posibilitatea pacientului percepţie
E: Diabet zaharat ferit de pericole
să ia singur decizii; pozitivă de sine
S: anxietate interne sau
- Învăţ bolnavul tehnici de şi este ferit de
externe afirmare, de comunicare şi de pericole interne
relaxare; şi externe.
- Pun la dispoziţia pacientului
exemple de diabetici cu
evoluţie favorabilă
îndelungată;
- Ajut bolnavul să identifice
posibilităţile sale de a asculta,
de a schimba idei cu alţii, de a
crea legături semnificative;
- Antrenez bolnavul în diferite
activităţi care să îi dea
sentimentul utilităţii
- Administrez medicaţia
prescrisă: antidepresive,
anxiolitice
5. Nevoia de a - Pacientul să Intervenţii cu rol autonom În urma
învăţa acumuleze noi - Explorez nivelul de îngrijirilor
P: lipsa cunoştinţe; cunoştinţe a bolnavului privind acordate
cunoştinţelor - Pacientul să boala, modul de manifestare, pacientul a
E: Diabet zaharat dobândească modul de participare la acumulat noi
S: anxietate atitudini, intervenţii şi la procesul de cunoştinţe
52
obiceiuri şi recuperare; despre boala să
deprinderi noi - Stimulez dorinţa de şi a dobândit
cunoaştere; atitudini,
- Motivez importanţa obiceiuri şi
acumulării de noi cunoştinţe; deprinderi noi.
- Conştientizez bolnavul
asupra propriei responsabilităţi
privind sănătatea;
- Verific dacă bolnavul a
înţeles corect mesajul transmis
şi dacă şi-a însuşit
cunoştinţele;
- Ţin lecţii de formare a
deprinderilor igienice,
alimentaţie raţională, mod de
viaţă echilibrat, administrare a
diferitelor tratamente;
- Încurajez şi ajut la
dobândirea noilor deprinderi
TRATAMENT
Regim alimentar recomandat de medicul curant: 180g HC hiposodat.
Tratament medicamentos recomandat de medic
Medicament Clasă Doza/orar Cale de adm
Amaril Sulfonamide 4tb/2zi Po
Lănţuş Insulina 18 u. i. sc
Ranitidina Inhibitor H2 2tb/2zi Po
Nebilet Betablocant 1-0-1 Po
Aspavim Aport de K şi Mg 2tb/2zi Po
Aspirină 100 mg Antiagregant placetar 0-1-0 Po
Detralex 500 mg Venotonic 1-0-1 Po
Midocalm Calmant 2tb/2zi Po
Algocalmin Analgezic 2 fiole im/iv
Metoprolol50mg Betablocant ½ tb/2zi Po
Indapamid Diuretic 1-0-0 Po
Atacand16mg antiihipertensive 0-0-1 Po
Diclofenac AINS 2tb/2zi Po
Cipro Quin1000 Quinolone 1tb/zi Po
Cefalexin500 AB 1tb/6h Po
Viţ. B1 Vitamina 1-0-0 im/iv
CULEGEREA DATELOR
53
Nume şi prenume: M. M. - polakidiurie, nicturie, durere şi parestezii la nivelul
Vârsta: 55 ani membrelor inferioare
Sex: Feminin - cefalee
- vertij
⮚ hiperglicemie - transpiraţii
⮚ HTA ( TA: 160/100mmHg) - somnolenţa, oboseala
⮚ astenie fizică
⮚ inapetenta
Cazul III – Plan de Îngrijire
1. Datele personale ale pacientului:

Nume şi prenume: M. M.
Domiciliu: Comună Eftimie Murgu
Data naşterii: 13. 05. 1957
Sex: Feminin
Stare civilă: Văduva
Naţionalitate: Română
Data internării: 02. 02. 2012
Spitalul Judeţean de Urgenţă Caraş-Severin
Secţia: Medicală ÎI/II-Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice
Data externării: 08. 02. 2012
A. Identificare socială: pensionara
Religie: creştin-ortodoxă
C. Situaţie administrativă: CNAS- obligatorie.
D. Descrierea pac: I= 165 cm
G= 85 kg
E. Istoric socio-cultural: pensionara
Condiţii de viaţă: locuieşte sigură într-o casă cu două camere, în condiţii de viaţă salubre. Are
doi copii căsătoriţi care îl vizitează regulat.
F. Metode de petrecerea a timpului liber: Priveşte la TV, activităţi gospodăreşti.
2. Diagnosticul la internare:
Diagnosticul la 24 de ore: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant şi HTA.
Diagnostic la 72 de ore: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant şi HTA.
Diagnostic la externare
Diagnostic principal la externare: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant cu control.

Diagnostice secundare la externare:
54
⮚ Polinevrită;
⮚ HTA;
⮚ Infecţie a tractului urinar;
⮚ Obezitate grad ÎI;
⮚ Hipercolesterolemie.
3. Motivele internării:
⮚ cefalee,
⮚ vertij,
⮚ astenie fizică,
⮚ polifagie;
⮚ deshidratare,
⮚ poliurie, nicturie,
⮚ jenă/durere lombară. - tulburări de micţiune
⮚ durere şi parestezii la nivelul membrelor inferioare.
4. Anamneza:
a. Antecedente heredo-colaterale fără semnificaţie clinică.
b. Antecedente personale, fiziologice şi patologice: Diabet zaharat tip ÎI.
c. Condiţii de viaţă şi de munca: bune
d. Comportamente: fără tulburări cognitive, afective şi/sau de comportament, uşoară stare de

axietate datorată antecedente personale, fiziologice şi patologice (Diabet zaharat tip ÎI).
e. Medicaţie de fond înaintea internării: Amaril 4tb/2zi pentru Diabet zaharat tip ÎI.
5. Istoricul bolii: Pacient în vârstă de 60 de ani, diabetic cu valori oscilante de TA se internează

pentru valorile mari ale glicemiei în ambulator prezintă simptomele menţionate anterior.
EXAMENUL CLINIC GENERAL
1. Stare generală: afebrilă, înălţime= 165cm şi greutate= 67 kg

55
Stare de nutriţie : alimentaţie inadecvată
Stare de conştiente: păstrată
2. Examenul faciesului, tegumentelor, mucoaselor şi fanerelor:
Facies: simetric
Tegumente: palide, uscate, fără semne particulare
Mucoase: normal colorate, uscate
Fanere: normal implantate
3. Ţesut conjunctiv adipos : bine reprezentat
4. Sistem ganglionar: superficial nepalpabil
5. Sistem muscular: normoton, normotrof, normokinetic
6. Sistem osteo-articular: clinic integru
7. Aparat respirator: -torace normal conformat, excursii costale simetrice,
-sonoritate prezenta pe ambele arii pulmonare,
-dispnee la efort
8. Aparat cardiovasclar: subiectiv: cefalee, vertij, uşoară dispnee de efort; obiectiv: A. V.

80 b. /min; TA: 160/100 mmHg, artere periferice pulsatile.
Şoc apexian: nepalpabil în spaţiul V intercostal
9. Aparat digestiv: abdomen nedureros la palpare, tranzit intestinal fiziologic
10. Ficat, căi biliare, splină: în limite normale: ficat cu marginea inferioară la rebordul
costal; splină nepalpabilă
11. Aparatul urogenital: loja renală liberă G (-) bilateral, nicturie- diureză 3000ml-3500ml
(declarativ)
12. Sistem nervos, endocrin, organe de simţ: orientare temporo-spaţială; fără semne de
iritaţie meningeană; OTS, ROT prezent bilateral; sistemului nervos periferic caracterizat
prin tulburări senzitive şi motorii.
INVESTIGAŢII PARACLINICE
a. Biochimie (ser) şi Hematologie (sânge)
56
Analize Rezultat Unitate de măsurat Interval de referinţă
Leucocite 8, 5*109 L 4, 8-10, 8
Lymp 2, 0*109 L 1, 2-4, 0
Monocite 0, 8*109 L 0, 1-0, 8
Neutrofile 5, 7*109 L 2, 0-70
Lymp 23, 9 % 25, 0-40, 0
Mid 9, 3 % 2, 0-9, 0
Gram 66, 8 % 45, 0-72, 0
Eritrocite 5, 10*1012 L 3, 70-5, 10
HCT H 48, 8 % 36, 0-46, 0
VEM 95, 8 fL 80, 0-98, 0
HEM 31, 9 pg 27, 0-33, 0
CHEM 33, 4 g/dl 32, 0-36, 0
RDW- CV 13, 6 % 11, 5-14, 5
RDW- SD 48, 4 fL 35, 0-56, 0
PLT 248*109 L 150-450
MPV 7, 9 fL 7, 0-11, 0
PDW 15, 2 fL 9, 0-19, 0
PCT 0, 195 % 0. 108-0, 282
TGO 17 U/L 10-37
TGP 25 U/L 13-40
Glucoză 168 mg/dl 65-110
Uree 37 mg/dl 10-50
Creatinina 0, 74 mg/dl 0, 70-1, 3
b. EKG: Fia f. v. m 95/mm; TA: 160/100 mmHg

c. Ecografie abdominală şi pelvină:
⮚ Ficat cu structura omogena;LDH=130;LSH=5, LC=22. VP=10mm
⮚ Colecist cudat corporeal şi infundibular, CBP=3mm
⮚ Pancreas mărit de volum, ecodensitate crescută, structura heterogenă
⮚ RND:88/35mm-sistem caliceal vizibil conţinut transonic
⮚ RNS:89/40mm- sistem caliceal vizibil conţinut transonic
⮚ Splina:98mm
⮚ VU:fin sediment decliv, ecouri plutitoare.
TRATAMENT
Regim alimentar recomandat de medicul curant: 180g HC hiposodat.
Tratament medicamentos recomandat de medic
Medicament Clasă Doza/orar Cale de adm
Amaril Sulfonamide 4tb/2zi Po
Lănţuş Insulina 18 u. i. sc
Ranitidina Inhibitor H2 2tb/2zi Po
Nebilet Betablocant 1-0-1 Po
57
Aspavim Aport de K şi Mg 2tb/2zi Po
Aspirină 100 mg Antiagregant placetar 0-1-0 Po
Detralex 500 mg Venotonic 1-0-1 Po
Midocalm Calmant 2tb/2zi Po
Algocalmin Analgezic 2 fiole im/iv
Metoprolol50mg Betablocant ½ tb/2zi Po
Indapamid Diuretic 1-0-0 Po
Atacand16mg antiihipertensive 0-0-1 Po
Diclofenac AINS 2tb/2zi Po
Cipro Quin1000 Quinolone 1tb/zi Po
Cefalexin500 AB 1tb/6h Po
CULEGEREA DATELOR
Nume şi prenume: M. M. - polakidiurie, nicturie, durere şi parestezii la nivelul

Vârsta: 55 ani membrelor inferioare
Sex: Feminin - cefalee
- vertij
⮚ hiperglicemie - transpiraţii
⮚ HTA ( TA: 160/100mmHg) - somnolenţa, oboseala
⮚ astenie fizică
⮚ inapetenta
⮚ deshidratare.
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

Diagnostice de nursing:
Dx1: Alimentaţie inadecvată datorată dezechilibrului metabolismului glucidelor
manifestat prin polifagie şi polidipsie.
Dx2: Deshidratare cauzată de poliurie şi manifestată prin scădere în greutate, astenie
fizică, oboseală, epuizare.
Dx3: Durere datorită creşterii presiunii LCR, creşterii presiunii intravasculare
manifestate prin cefalee, vertij, HTA 160/100 mmHg.
Dx4: Alterarea eliminării urinare data de ITU, manifestată prin polakidisurie, nicturie.
Dx5: Anxietate cauzată de necunoaşterea prognosticuluilui bolii şi manifestată prin
insomnie şi îngrijorare.
58
Dx6: Risc de infecţii. Riscul de complicaţii acute: – comă hipoglicemică – comă
hiperglicemică
Riscul de complicaţii cronice: – scăderea acuităţii vizuale (retinopatie) - dureri în
membrele inferioare (nevrite, arterite).
Dx1 : Alimentaţie inadecvată datorată dezechilibrului metabolismului glucidelor

manifestat prin polifagie şi polidipsie.
Scop: Să se obţină echilibrul metabolismului glucidic (normoglicemiei) într-un timp cât
mai scurt.
OB: Pacienta să se alimenteze în raport cu nevoile sale cantitative şi calitative/24 de ore
adaptând dieta zilnică, astfel încât să obţină echilibrul metabolismului glucidic scontat,
administrându-şi corect şi concomitent tratamentul medicamentos prescris de medic.
I: pentru pac. ambulator:
⮚ apreciez nevoile cantitative şi calitative în funcţie de vârstă (copil, adolescent,
adult), sex stare fiziologică (stare, alăptare), activitatea pacientei, forma bolii: proteine 13-15%,
lipide 30-35%, glucide 50% (250-300g) în raţia alimentară/24 de ore la adult, ca şi la persoana
nediabetica, pentru activitatea uşoară se recomanda 30-35 cal. /kgcorp/24 de ore;
II:
⮚ măsurăm greutatea pacientei;
⮚ educăm pacienta să îşi monitorizeze zilnic glicemia cu glucometru cu bandelete sau
stripuri, folosind sânge capilar. Citirea se face visual, prin comparaţie cu o scală de culori, de
preferat dimineaţa şi de fiecare dată când pacienta consideră că este necesar;
⮚ monitorizăm BH;
III:
⮚ administram medicaţia prescrisă de medic la orele indicate;
⮚ administram medicaţia orală hipoglicemiant sulfamide hipoglicemiante cu 15-30 de
minute înainte de masă (în caz de toleranţă digestivă scăzută vor fi administrate în timpul
meselor) şi urmărim efectele secundare ale acestora (greţuri, vărsături, epigastralgii, inapetenta);
⮚ administram Lănţuş PNS sc seara la aceiaşi oră, în doza recomandată, o singură dată
pe zi;
⮚ se respectă cu stricteţe măsurile de asepsie;
59
⮚ alternăm locul de injecţie pentru a prevenii lipodistrofiile;
⮚ recoltăm produsele pentru examenul de laborator (sânge, urina)
Loc de injectare:
⮚ fata externă a braţului, 1/3 mijlocie;
⮚ faţa antero-externă a coapsei, 1/3 mijlocie;
⮚ regiunea subclaviculară;
⮚ flancurile peretelui abdominal;
⮚ regiunea fesieră; superoexternă;
⮚ administram medicaţie adjuvanta-vitaminoterapia, KCL.
IV:
⮚ indic numărul meselor/24 de ore: 3 mese principale la orele: 7 00, 1300, 1900 şi 2
gustari-dupa caz la orele 1000 şi 1600;
⮚ alegerea alimentelor se face în funcţie de conţinutul de glucide;
⮚ alimente interzise: zahăr, produse zaharoase, fructe uscate, prăjituri, siropuri,
struguri, prune;
⮚ alimente permise şi cântărite: pâine (50% glucide), cartofi (20%glucide), pastele
făinoase, fructe, legume, lapte, brânză de vaci, mămăligă;
⮚ alimente permise necantarite: carnea şi derivatele din carne, peştele, ouăle,
brânzeturile, smântâna, untul, legumele cu 5% glucide (varză, conopidă, pătlăgelele roşii, fasolea
verde); din alimentaţia zilnică nu trebuie să lipsească oul, carnea, peştele;
⮚ la prepararea alimentelor: se va folosi, pentru îndulcirea ceaiurilor, compoturilor,
ciclamat de sodium sau zaharină (care se pun după fierberea produselor), sosurile nu se îngroaşă
cu făină, ci cu legume pasate; paştele făinoase se cântăresc înainte de fierbere, pâinea se
cântăreşte înainte de a fi prăjită (prin deshidratare, se concentrează în glucide), se folosesc
fierberea şi coacerea ca tehnici de preparare a alimentelor;
V: invit periodic pacientă la screening regulat (controale paraclinice şi de laborator).
EVALUARE:
⮚ pac. prezintă glicemia şi glicozuria în limitele admise;
⮚ pac. respectă dieta recomandată;
⮚ pac. îşi administrează corect tratamentul medicamentos.
60
Dx2: Deshidratare cauzată de poliurie şi manifestată prin scădere în greutate, astenie
fizică, oboseală, epuizare.
Scop: Recăpătarea condiţiei fizice optime a pacientului pentru a îşi desfăşura în bune
condiţii activităţile zilnice.
OB: Pacientul trebuie să îşi recapete condiţia fizică în cel mai scurt timp şi trebuie
asigurat că prin respectarea alimentaţiei şi a tratamentului, poate să ducă o viaţă cvasinormală.
IN:
I: -măsurăm zilnic diureza şi notăm în foaia de temperatură;
ÎI:-măsurăm greutatea corporală la interval de 2-3 zile;
III:-evaluăm manifestările de deshidratare: aspectul pielii şi al mucoaselor, pulsul, TA;
IV:-evaluam astenia, epuizarea pac. şi îl ajutam să îşi asigure igienă pentru conservarea
forţei fizice.
EVALUARE:Pacientul duce o viaţă cvasinormală, îşi desfăşoară în bune condiţii
activităţile zilnice.
Dx3: Durere datorită creşterii presiunii LCR, creşterii presiunii intravascluare
manifestate prin cefalee, vertij, HTA 160/100 mmHg.
Scop: Îmbunătăţirea confortului fizic pe perioada spitalizării.
OB: normalizarea val. TA prin aplicarea tratamentului zilnic şi respectarea dietei
hiposodate zilnic.
IN:
I:
⮚ apreciez severitatea, localizarea ameţeli, cefalee, factori care precipita sau calmează
durerea, oboseala;
⮚ Apreciez creşterea valorilor TA.
II: monitorizez şi notez TA şi P de două ori pe zi

III: administrez tratamentul prescris de medicul curant: analgezice, antiihipertensive:
algocalmin 2 fiole; indapamid 1, 5- 1 tb/zi dim, metoprolol 50 mg ½ cp* 2/zi, atacând 16 mg-1tb
seara.
IV:
⮚ limitez activităţile şi asigur un mediu liniştit, nestresat ridic capul patului pentru a
scădea presiunea LCR
61
⮚ aplicam căldura la nivelul coloanei vertebrale lombare
⮚ odihnă la pat pe plan tare
V: educ pacienta şi familia să raporteze, dacă durerea nu se calmează la 30 min după
adm tratamentului.
Evaluare:
02. 02. 12-cefalee fronto occipitala
-vertij
-T. A 140/80mmHg
-A. V 80 b/min
03. 02. 2012 -TA: 130/80mmHg
- AV: 72 b/min
- dureri ameliorate după adm tratament
04. 02. 2012- TA:150/60 mmHg
- AV: 72 b /min
- durere ameliorată după tratament
05. 02. 2012- TA: 16/80 mmHg
- AV: 74 b/min
- durere ameliorată după tratament
06. 02. 2012 - TA: 140/75 mmHg
- AV: 72 b/min
- durere ameliorată după trament.
Dx4: Alterarea eliminării urinare data de ITU, manifestată prin polakidisurie,
nicturie.
Scop: - vindecarea infecţiei tractului urinar până la externare
- echilibrarea valorii glicemiei, analize la externare
Ob: - monitorizarea a BH
-administrarea zilnică a tratamentului
IN:
I: Observ pentru polakidisurie, tenesme, disurie, urina urât mirositoare, ematurie, piurie,
mucus.
ÎI: -recoltez SU, urocultura, HL
-monitorizez zilnic BH
62
III: adm AB , cefalexin 500mg/6h
IV: punem la îndemâna pacientului un urinar datorită tenesmelor
V: educ pac şi familia:
- să raporteze permanent asistentei simptomele
- cum să recolteze urocultura
- importanata igienei regiunii perineale după nicturie , defecaţie, şi contact sexual
- să golească vezica urinară complet şi frectent la 4 h
- să poarte lenjerie de bumbac pentru a preveni stază urinara şi contaminarea
organelor genitale.
Evaluarea: polakidiurie, nicturie
- la sumarul urinar observam glicozurie
- urocultura sterilă
- se adm Cefalexin 500mg /6 h
Dx5: Anxietate cauzată de necunoaşterea prognosticuluilui bolii şi manifestată prin

insomnie şi îngrijorare.
Scop: obţină echilibrul psihic, un aspect important pentru bună functinare a
metabolismul.
OB: Pacientul trebuie să cunoască manifestările bolii, regimul de viaţa pe care trebuie
să îl respecte, să se obţină echilibrul sau psihic. Familia trebuie să se implice în îngrijirea
pacientului.
ÎN:
I:-asigur condiţii de îngrijire în spital în saloane mici, liniştite care să permită repausul
fizic şi psihic al pacientului;
ÎI:-explica pacientului normele de viaţă şi alimentaţie pe care trebuie să le respecte;
III:-sfatuiesc pac. să participe la exerciţii fizice regulate, ce pot îmbunătăţii
metabolismul şi conferă o stare de bine;
IV:-pune la dispoziţie pacientului exemple de pacienţi cu evoluţie favorabilă îndelungată
-accentuez importanta împărtăşirii sentimentelor cu familia şi prietenii, dialogul deschis
şi onest îmbunătăţeşte starea emoţională.
EVALUARE:
Pacienta este echilibrat psihic şi participă activ la propria îngrijire.
63
Dx6: Risc de infecţii. Riscul de complicaţii acute: – comă hipoglicemică – comă
hiperglicemică
Riscul de complicaţii cronice: – scăderea acuităţii vizuale (retinopatie) - dureri în
membrele
inferioare (nevrite, arterite).
Scop: Prevenirea şi diminuarea eventualelor infecţii, complicaţii acute şi/sau cronice la
pacientul cu diabet zaharat.
OB:
⮚ Pacienta să cunoască manifestările bolii, regimul de viaţă pe care să-l respecte
⮚ Pacienta să fie ferit de complicaţii infecţioase, acute şi cronice.
IN:
I:
⮚ recoltează produsele pentru examenul de laborator (sânge, urină);
⮚ administrează medicaţia prescri să de medic, la orele indicate de acesta;
⮚ în diabetul zaharat de tip I insulina se administrează prin injecţie subcutanată, în
doza recomandată (în funcţie de valorile glicemiei şi glicozuriei), se administrează cu 15- 30
minute înaintea mesei (se folosesc seringi speciale, gradate în unităţi de insulină, se ţine seamă că
alcoolul inactivează produsul); ritmul de administrare 2-3 ori/zi, înaintea meselor principale;
⮚ administrează insulină ordinară prin injecţie IV numai în cazul comei diabetice;
⮚ administrează insulină monocomponentă, semilentă, lentă o dată sau de două ori de
zi, la ore fixe, prin injecţii subcutanate;
⮚ respectă, cu stricteţe, măsurile de asepsie;
⮚ alternează locul de injectare pentru a preveni lipodistrofiile (loc de injecttare: faţa
externă a braţului, 1/3 mijlocie; faţa antero-externă a coapsei, 1/3 mijlocie; flancurile peretelui
abdominal; regiunea subclaviculară; regiunea fesieră, supero-externă);
⮚ în diabetul zaharat de tip ÎI administrează medicaţia hipoglicemiantă pe cale orală,
sulfamide hipoglicemiante sau biguanide şi urmăreşte efectele secundare ale acestora (greţuri,
vărsături, epigastralgii, inapetenţă );
⮚ administrează medicaţia adjuvantă –vitaminoterapia, KCL;
II:
Acord îngrijiri speciale în comă hiperglicemică:
⮚ administrează doza de insulină ordinară sc. şi iv, după caz, la intervalul stabilit;
64
⮚ recoltează, periodic, sânge pentru monitorizarea glicemiei, a rezervei alcaline şi
urina pentru glicozurie;
⮚ supraveghez tegumentele şi mucoasele bolnavului, sesizând manifestările cutanate;
⮚ monitorizează pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, revenirea conştienţei;
⮚ reechilibrează hidro-electrolitic şi acidobazic pacientul prin perfuzii;
⮚ îngrijeşte tegumenttele şi mucoasele pacientului comatos;
⮚ acordă îngrijiri speciale în comă hipoglicemică;
⮚ administrează, la recomandarea medicului, soluţie glucozată, hipertonă, repetat,
pană la revenirea din starea de comă şi reluarea alimentaţiei pe cale naturală, sub controlul
glicemiei;
III: intervenţii educative:
⮚ educăm pacienta să respecte raţia de glucide/24 ore şi să-şi cântărească alimentele;
⮚ educam pacienta să înlocuiască unele alimente cu conţinut mare de glucide cu altele
cu
conţinut mai redus, pentru a obţine senzaţia de saţietate;
⮚ educăm pacienta să dozeze insulina, tehnica injecţiei cu insulină, păstrarea
produsului, să mănânce la 15 – 30 minute după administrarea insulinei;
⮚ educam pacienta privind păstrarea igienei personale corporale, în general, şi a
picioarelor, în special, pentru a prevenii escoriaţiile, fisurile, bătăturile la acest nivel, care se pot
infecta uşor; mare atenţie la pac. obez la nivelui plicilor;
⮚ educăm pacienta să recunoască cauzele şi semnele complicaţiilor acute şi cum să
intervină în cazul producerii lor (Cauzele hiperglicemiei pot fi: abaterile alimentare, episoadele
infecţioase, chirurgicale sau diferite stări fiziologice. Manifestările hiperglicemiei constă în
oboseală, somnolenţă, inapetenţă, greţuri, vărsături, diaree, tahicardie, hipotensiune arterială,
piele uscată, pierderea lentă a conştienţei, respiraţie Kusmaul. Cauzele hipoglicemiei pot fi:
excesul de insulină, ingestia incompletă de hidraţi de carbon sau lipsa controlului glicemiei.
Hipoglicemia se manifestă prin ameţeli, astenie, piele rece, transpiraţii, hipertensiune arterială,
pierderea bruscă a conştienţei, respiraţie normală. În acest caz, pacientul îşi poate administra
puţină apă îndulcită, iar în formele severe, anturajul îi poate adminstra pacientului glucagon
intramuscular. )
65
⮚ învaţa pacienta să efectueze autocontrolul metabolic. Controlul glicemiei la
domiciliu se poate face cu ajutorul bandeletelor sau stripurilor, folosind sânge capilar. Citirea se
face vizual, prin comparaţie cu o scală de culori.
⮚ implicam familia în îngrijirea pacientului pentru a crea climatul de linişte şi
securitate.
EVALUARE:
⮚ pacienta prezintă tegumentele integre;
⮚ familia susţine moral pacienta.
CONCLUZII
Boala nu vine întâmplător, datorându-se unor încălcări ale legilor naturii într-o anumită
perioadă din viața unei persoane. Această încălcare, voită sau nevoită –accidentală, având loc cu
multe generații în urmă fiind rezultatul unei calamității naturale. Exemplu find radiațiile
meteoritului Tunguska, acum 80 de ani, cauzând mutații genetice rezultând afecțiuni curente.
Diabetul zaharat apare la persoanele cu risc genetic (o singurǎ genǎ sau poligeneticǎ);
persoanele cu boli ce scad rezerva funcţionalǎ a pancreasului acţionând asupra celulelor
β(traumatisme pancreatice, pancreatite urliene, alcoolism, lues); persoane cu boli care scad
rezerva funcţionalǎ a pancreasului prin suprasolicitarea celulelor β şi epuizarea lor
(supraalimentaţie, obezitate, sarcinǎ, traume psihice); persoane care fac tratamente cu citostatice,
imuno supresive, gicorticoizi, ACTH, care inhibǎ sinteza insulinei.
Manifestǎri de dependenţǎ(semne şi simptome): poliurie, 4-5 litri/24 ore; polidipsie,
polifagie accentuatǎ, de obicei la tineri; scǎdere ponderalǎ, ca urmare a catabolismului şi
pierderilor de material energetic(glucozǎ); astenie fizicǎ şi intelectualǎ; crampe musculare; prurit
66
genital şi infecţii genitale fǎrǎ rǎspuns la tratamentele obişnuite şi manifestarile unor complicaţii
în formele atipice(plăgi nevindecabile, furunculozǎ).
Problemele pacientului: alimentaţie inadecvatǎ, în surplus, deshidratare, intoleranţǎ la
activitatea fizicǎ şi intelectualǎ, anxietate, risc de infecţii, risc de complicaţii acute: comǎ
hipoglicemicǎ şi hiperglicemicǎ, risc de complicaţii cronice: scǎderea acuitǎţii
vizuale(retinopatie), dureri în membrele inferioare (nevrite, arterite).
Obiective: sǎ se obţinǎ echilibrul metabolismului glucidic, pacientul sǎ se alimenteze în
raport cu nevoile sale cantitative şi calitative/24 ore, sǎ-şi recapete condiţia fizicǎ şi intelectualǎ,
sǎ fie conştient cǎ prin respectarea alimentaţiei si a tratamentului poate duce o viaţǎ
cvasinormalǎ, sǎ cunoascǎ manifestǎrile bolii, regimul de viaţǎ pe care sǎ-l respecte; sǎ se obţinǎ
echilibrul psihic al pacientului, sǎ se implice familia în îngrijrea pacientului, sǎ fie ferit pacientul
de complicaţii infecţioase, acute, cronice şi medicale.
Asistenta intervine pentru pacientul tratat ambulatoriu invitândul la controale clinice şi
de laborator, pentru pacientul dezechilibrat, internat în spital: asigurǎ un regim alimentar
echilibrat, recolteazǎ produsele pentru analize de laborator, administreazǎ medicatia prescrisa de
medic, acordǎ îngrijiri speciale în come şi intervine educativ pentru prevenirea complicaţiilor.
Dr. Hans Selyei a studiat timp de 30-40 de ani bolile produse de stilul de viață, devenind
expertul de frunte pe plan mondial privind stresul și bolile asemănăoare. În laborator, acesta
experimentează multe feluri de stres cum sunt frigul și oboseala prelungită, descoperind că
organismul se adaptează-acomodează cu schimbări de tensiunea arterială, de circulație a sângelui
și compoziția sângelui, pupilele se dilată, mușchii devin tensionați, schimbându-se și elasticitatea
pielii. Toate acestea și multe modificări solicitând energie de la corp și creier.
Adaptarea și acomodarea la stres continuă cât timp există stresul, atât timp cât depozit de
energie există.
Glandele suprarenale se adaptează și ele eliberând hormoni ai stresului.
Stresul accelerează evoluția celor mai multe boli, făcându-le mai dificile și dureroase,
boli ce apar timpurii în viață. El joacă cu singuranță un rol foarte important și în apariția
diabetului și sindromului hipoglicemic.
Diabetul, sindromul hipoglicemic și afecțiunile asociate acestora cum sunt:
hipertensiunea, cancerul, obezitatea și bolile coronariene sunt astăzi cele mai des întâlnite în
Statele Unite ale Americii, cauza fiind stilul de viață.
67
Persoanele cu diabet sunt de două ori mai mult predispuse bolilor de inimă decât cele
nediabetice, riscul fiind cauzat de: hipertensiune, colesterolul ridicat și ateroscleroză.
BIBLIOGRAFIE
1. Asociatia Medicilor de Familie Bucuresti, Agenda Medicului de Familie 2007, Media

Med Publicis, 2007
2. Basdekis Jean-Claude, Ghid de dietetica, Ed. Polirom, Iasi, 1999
3. Bãlãceanu-Stolnici C., Geriatrie practica, Ed. Medicala Almatea, Bucuresti, 1998
4. Hâncu N., Vereşiu I.A., Diabetul Zaharat, nutritia, bolile metabolice-Manual clinic pentru
medicii de familie, Ed. National, 1999
5. Hope R.A., Longmore J.M., Hodgetts T.S., Ramrakha P.S., Manual de medicina clinica-
editia a III-a, Ed. Medicala, Bucuresti 1995
6. Mincu I., Alimentatia dietetica a omului sanatos si bolnav, Ed. Enciclopedica, Bucuresti,
2007
7. Moţa M., Moţa E., Diabetul zaharat. Un alt ghid, Grupul de edituri Tribuna
68
8. Restian A., Bazele Medicinei de Familie- Editia a III-a revizuita, Ed. Medicala, Bucuresti,
2009
9. Petrovanu R. si colab., Medicina interna. Probleme de diagnostic si tratament in
activitatea medicului de familie, Institutul European, Iasi, 2000
10. Tierney L., McPhee S.J., Papadakis M.A., Diagnostic si tratament în practica
medicala,Ed. Stiintelor Medicale, Bucuresti, 2001
69

Ingrijirea Pacientiilor Cu Diabet Zaharat de Tip II

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ingrijirea Pacientiilor Cu Diabet Zaharat de Tip II

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DIN

CADRUL COLEGIULUI NAŢIONAL „TRAIAN

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

CAPITOLUL. II. ÎNGRIJIRI GENERALE 30

CAPITOLUL III. INGRIJIRI SPECIFICE 45

Pentru a se bucura de viaţă şi pentru a da maximum de randament, omul în activitatea sa,

1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a pancreasului

4. Diagnistic clinic (Simptomatologie)

Alte semne de diabetul zaharat:

Simptomatologia diabetului zaharat de tip II (insulino-independent)

Gangrena diabetică poate fi generată de arteriopatia și de neuropatia diabetică, fiind cea

Tratamentul comei diabetice

2.1. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

Cantitatea de proteine, lipide și glucide din diferite alimente:

100g proteine lipide glucide

Conținutul aproximativ în glucide al principalelor alimente23:

2.2.1. Reguli de administrare a medicamentelor

2.3. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune

2.4. Educaţie pentru sănătate. Profilaxia bolii

1. Cazul I – Plan de Îngrijire

3.Tuse Pacientul sǎ aibǎ o -asigur calmarea Administrez medicaţia Ȋn urma

Diagnosticul la 24 de ore: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant şi HTA.

Diagnostic la 48 de ore: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant şi HTA.

Diagnostic principal la externare: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant cu control.

⮚ Obezitate grad ÎI;

⮚ jenă/durere lombară. - tulburări de micţiune

⮚ durere şi parestezii la nivelul membrelor inferioare.

a. Antecedente heredo-colaterale fără semnificaţie clinică.

b. Antecedente personale, fiziologice şi patologice: Diabet zaharat tip ÎI.

c. Condiţii de viaţă şi de munca: bune

d. Comportamente: fără tulburări cognitive, afective şi/sau de comportament, uşoară stare de

5. Istoricul bolii: Pacient în vârstă de 60 de ani, diabetic cu valori oscilante de TA se internează

Nevoia Obiectivele Intervenţii Evaloare

2. Nevoia de a - Pacientul să Intervenţii autonome În urma

3. Nevoia de a - Pacientul să fie Intervenţii autonome În urma

1. Datele personale ale pacientului:

Diagnosticul la 24 de ore: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant şi HTA.

Diagnostic la 72 de ore: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant şi HTA.

Diagnostic principal la externare: Diabet zaharat tip ÎI insulino-necesitant cu control.

⮚ Infecţie a tractului urinar;

⮚ Obezitate grad ÎI;

⮚ jenă/durere lombară. - tulburări de micţiune

⮚ durere şi parestezii la nivelul membrelor inferioare.

a. Antecedente heredo-colaterale fără semnificaţie clinică.

b. Antecedente personale, fiziologice şi patologice: Diabet zaharat tip ÎI.

c. Condiţii de viaţă şi de munca: bune

d. Comportamente: fără tulburări cognitive, afective şi/sau de comportament, uşoară stare de

5. Istoricul bolii: Pacient în vârstă de 60 de ani, diabetic cu valori oscilante de TA se internează

EXAMENUL CLINIC GENERAL

1. Stare generală: afebrilă, înălţime= 165cm şi greutate= 67 kg

Stare de conştiente: păstrată

2. Examenul faciesului, tegumentelor, mucoaselor şi fanerelor:

Tegumente: palide, uscate, fără semne particulare

Mucoase: normal colorate, uscate

Fanere: normal implantate

3. Ţesut conjunctiv adipos : bine reprezentat

4. Sistem ganglionar: superficial nepalpabil

5. Sistem muscular: normoton, normotrof, normokinetic

6. Sistem osteo-articular: clinic integru

7. Aparat respirator: -torace normal conformat, excursii costale simetrice,

-sonoritate prezenta pe ambele arii pulmonare,

8. Aparat cardiovasclar: subiectiv: cefalee, vertij, uşoară dispnee de efort; obiectiv: A. V.

Şoc apexian: nepalpabil în spaţiul V intercostal