C.6.

PSIHOPATOLOGIA MEMORIEI

Prin memorie omul întipăreşte, conservă şi reactualizează atât propria sa experienţă de

viaţă, cât şi experienţa întregii omeniri.
Tulburările de memorie au fost subsumate termenului generic de dismnezii (tulburare
generală, nespecifică) şi prezintă mai multe forme de manifestare, după cum urmează:
1. Dismneziile cantitative, care pot fi:
1.1. Hipermneziile;
1.2. Hipomneziile;
1.3. Amneziile.
2. Dismneziile calitative (paramneziile) includ:
2.1. Tulburări ale sintezei mnezice imediate (sentimentul de straniu, falsele recunoaşteri);
2.2. Tulburări ale rememorării trecutului (confabulaţia, ecmnezia, anecforia,
pseudoreminiscenţele).

1.1. Hipermneziile sunt tulburări cantitative ale funcţiei mnezice, caracterizate printr-o
exagerare a evocărilor care apar multiple, tumultuoase şi care nu pot fi controlate voluntar, ceea
ce determină imposibilitatea subiectului de a se concentra pe activitatea curentă. Hipermneziile
pot fi prezente şi la oamenii sănătoşi din punct de vedere psihic, legate de momente deosebite cu
conţinut afectiv negativ, anxiogen sau pozitiv (bucurii mari, reuşite neaşteptate).
În general, hipermnezia apare într-o serie de afecţiuni psihice caracterizate printr-o îngustare a
câmpului preocupărilor, aşa cum se întâmplă în psihopatia paranoică sau în paranoia. Bolnavii cu
aceste afecţiuni pot manifesta uneori o hipermnezie selectivă, denumită şi ,,de sector”, care
vizează cu precădere datele corespunzătoare preocupărilor lor delirante. Ei pot reţine o serie de
detalii şi elemente inutile, care însă pentru delirul lor capătă semnificaţii revelatoare. De
exemplu, sunt preocupaţi de cifrele care reprezintă numărul vagonului, al trenului sau al biletului
cu care călătoresc, de tot ceea ce fac celelalte persoane din compartimentul în care se află, date
pe care ulterior le relatează cu cea mai mare precizie, dându-le o semnificaţie eronată, dar foarte
strâns legată de preocupările lor patologice, ca de exemplu în cazul manifestării delirului de
gelozie.
Hipermnezia poate fi întâlnită şi la unele persoane diagnosticate de deficienţe mintale
uşoare sau medii, în cazul acestora memoria având o funcţie compensatorie a insuficientei
dezvoltări cognitive. În unele cazuzi de deficienţe cognitive, memoria poate înmagazina o
cantitate impresionantă de date, ca de exemplu în cazul ,,calculatorilor fenomenali”, care reuşesc
să realizeze mental operaţii aritmetice de înmulţire sau împărţire cu trei sau patru cifre. Aceste
hipermnezii au la bază memorarea mecanică, deficienţii mintali putând reproduce cu o mare
precizie materialul stocat, dar nu reuşesc să-l folosească în sens creativ. Hipermneziile mai pot fi
întîlnite în stările febrile, în intoxicaţiile cu eter, cloroform, barbiturice, şocurile insulinice,
stările hipnoide. Diferite toxine, în special substanţele psihedelice, au proprietatea de a releva o
cantitate enormă de informaţii, într-un timp foarte scurt.
Forma tipică de hipermnezie este oferită de manie. Bolnavul maniacal are o mare uşurinţă
de a fixa repede şi de a evoca prompt fenomenele, ceea ce poate determina impresia, la nivelul
anturajului, că mintea bolnavului funcţionează totuşi corect.
O formă particulară a hipermneziei poartă denumirea de mentism, situaţie în care bolnavul
devine un veritabil spectator al desfăşurărilor incoercibile şi tumultuoase a ideilor şi amintirilor
sale. Acest tip de bolnav este incapabil de a rememora cele ,,trăite” deoarece orice efort praxic de
fixare a atenţiei este împiedicat de derularea rapidă a imaginilor la nivelul conştiinţei.

1.2. Hipomneziile sunt tulburări cantitative ale funcţiei mnezice şi constau în evocări lente,
sărăcăcioase sau trunchiate, cu tot efortul voluntar depus de subiect. Ele pot fi întâlnite în
următoarele situaţii:
 la oamenii normali, în activitatea cotidiană, ca urmare a insuficientei fixări
informaţionale sau ca urmare a stărilor de oboseală şi surmenaj;
 în nevroze datorită deficitului prosexis, în deficienţele mintale datorită insuficientei
dezvoltări cognitive şi în stările predemenţiale.

1.3. Amneziile reprezintă tulburări cantitative ale funcţiei mnezice constând în prăbuşirea
funcţiei mnezice, cu imposibilitatea evocării sau fixării informaţionale. În funcţie de debutul
amneziilor, Rauschburg (1921), prin sistematizarea în funcţie de sens, le-a grupat în anterograde
(de fixare) şi retograde (de evocare).
 Tipul Memoria Memoria Tipul Subtipuri Circumstanţe de
amneziei prezentulu trecutului disocierii apariţie
i (fixarea) (evocarea)
Anterogradă (-) (+) alterarea - demenţa senilă
alterată conservată fixării, - afazia Wernicke
conservarea (considerată
evocării o ,,adevărată
Retrogradă (+) (-) conservarea Lacunare demenţă a
conservată alterată fixării, limbajului”)
alterarea Lacunare - sindromul
evocării elective Korsakov
Progresive - postparoxisme
epileptice
- posttraumatisme
cranio-cerebrale
- unele nevroze
- sindroame
psihoorganice
(cf. Tudose, 2011, p. 169)

1.3.1 Amneziile anterograde se referă la evenimentele trăite după debutul bolii, fiind datorate
scăderii capacităţii de fixare a imaginilor şi evenimentelor noi. Ele se caracterizează prin
incapacitatea subiectului de a reda un eveniment trăit recent, în timp ce amintirile anterior fixate
sunt bine conservate, şi ca atare, pot fi relatate. Contrastul frapant între imposibilitatea de fixare a
evenimentelor prezentului şi conservarea celor din trecut a fost iniţial evidenţiată de Korsakov,
prin prezentarea unui bolnav care descria foarte bine călătoriile sale dar, în acelaşi timp, uita
complet că repetă aceeaşi povestire pentru a zecea oară într-o singură oră.
Conceptul de amnezie de fixare aduce în discuţie implicaţiile atenţiei şi observaţiei în
procesul memorării şi, mai ales, al fixării prezentului. Sunt frecvent confundate două noţiuni
distincte: fixarea unei impresii (perceperea şi înregistrarea ei) şi actul memorării (care implică
asimilarea noilor impresii, informaţii în ansamblul informaţiilor pe care le deţine subiectul).
Fixarea este un act senzorial elementar, în timp ce memorarea este un act intelectual care
presupune un nivel înalt al organizării vieţii psihice. Astfel, adevărata amnezie de fixare
depăşeşte condiţia unei insuficiente mobilizări prosexice, întâlnindu-se în situaţii caracterizate
printr-o perturbare severă a organizării psihice.
Uitarea mai accentuată a faptelor recente poate fi explicată printr-o mai mare
complexitate a amintirilor recente şi prin încărcătura afectivă a acestor amintiri. Trecutul
apropiat este mai greu de manipulat deoarece evenimentele sale sunt intricate în multiple aspecte
relaţionale pe care timpul, relativ scurt, nu le-a putut ordona şi sistematiza. În acest sens,
amintirile mai îndepărtate sunt mai bine ordonate, logic sistematizate şi corect evocate.
Amnezia de fixare se întâlneşte în stări de confuzie mentală, în sindromul Korsakov de
etiologie alcoolică, infecţioasă sau traumatică, în psihoza maniaco-depresivă, în stări nevrotice şi
în cazul reacţiilor psihogene.
1.3.2. Amneziile retrograde (de evocare) sunt amnezii în care tulburarea memoriei se întinde
progresiv spre trecut, într-un sens retrograd, dinaintea debutului bolii până în copilărie. În aceste
situaţii, destructurarea funcţiilor psihice nu este atât de accentuată încât să împiedice orice fixare
sau memorare. Deseori însă, amneziei retrograde i se supraadaugă caracterul anterograd,
realizând o progresivitate anterogradă, de unde amnezia anteroretrogradă, care vizează atât
evenimentele de după debutul bolii, cât şi pe cele dinaintea debutului bolii. Amnezia are un
caracter progresiv, dar nu atât de la prezent spre trecut, cât mai ales de la complex spre simplu,
de la cognitiv prin afectiv la senzorialul motor.
Cuvintele sunt uitate într-o ordine progresivă, ca şi cum ar respecta anumite reguli
gramaticale: iniţial numele proprii, apoi cuvintele comune, adjectivele şi în sfârşit verbele, ca şi
cum aceste categorii gramaticale ar fi integrate în straturi suprapuse, atinse progresiv de leziune.
Acest model al destructurării mnezice nu urmează o ierarhie anatomică (întrucât, indiferent de
localizarea leziunii cerebrale şi de etiologie, această ordine a dispariţiei cuvintelor se păstrează),
ci o ierarhie psihologică, explicată de J. Delay prin aşa-numita ,,lege a disoluţiei memoriei”,
conform căreia disoluţia ce realizează amnezia merge întotdeauna de la complex la simplu.
Limbajul raţional este uitat înaintea celui emoţional, exclamaţiile, injuriile, interjecţiile
fiind mai bine reţinute decât restul cuvintelor şi mai bine reţinute decât expresiile
mimicopantomimice care dispar în cazuri deosebit de grave, ordinea deteriorării limbajului fiind
inversă faţă de construcţia naturală a limbajului sub aspect ontogenetic şi social istoric.
1.3.3. Amnezia lacunară vizează imposibilitatea de evocare a unui eveniment particular din
trecutul subiectului. Ea se întâlneşte în unele stări confuzionale, traumatismele cranio-cerebrale,
stări de beţie patologică sau beţia profundă ca urmare a ingerării unei cantităţi foarte mari de
alcool.
1.3.4. Amnezia tardivă sau întârziată este legată de o tulburare de conştiinţă, dar spre deosebire
de amnezia lacunară, lacuna mnezoică nu se instalează imediat perioadei confuzionale, ci treptat
şi numai după o anumită perioadă de timp. Ea este descrisă mai ales în cazul epilepsiei.
2. Dismneziile calitative sau paramneziile. Paramneziile (termen introdus de Kraepelin) sunt
amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea, fie sub aspectul desfăşurării lor
cronologice, fie sub aspectul lipsei de legătură cu realitatea obiectivă trăită în prezent sau în
trecut de către subiect.
2.1. Tulburări ale sintezei mnezice imediate. Prin analogie cu iluziile din cadrul tulburărilor de
percepţie, în iluziile de memorie este vorba de evocări eronate ale unor fenomene sau acţiuni,
trăite în realitate de bolnav, dar care nu sunt încadrate în timpul şi spaţiul real în care ele s-au
petrecut sau nu sunt recunoscute de bolnav ca trăite sau netrăite.
2.1.1. Criptomnezia şi înstrăinarea amintirilor. Criptomnezia constă în nerecunoaşterea, ca fiind
străin, a unui material literar, artistic muzical sau ştiinţific, pe care bolnavul l-a citit sau auzit în
realitate, dar pe care, în mod iluzoriu, îl consideră ca reprezentând creația personală.
Criptomnezia ar putea avea ca şi cauză scăderea forţei discriminatorii între evenimentele
personale şi cele străine, între evenimentele trăite şi cele auzite, citite sau petrecute în vis.
Situaţia inversă în care bolnavul consideră evenimentele trăite că sunt doar citite, auzite sau
văzute poartă denumirea de ,,înstrăinarea amintirilor”. Criptomnezia se întâlneşte frecvent în
schizofrenie şi delirurile sistematizate (paranoia şi parafrenie), cât şi în unele demenţe
traumatice.
2.1.2. Ca o variantă a criptomneziei este falsa identificare sau falsa recunoaştere descrisă de
Wigan (1880) sub numele de ,,dublă conştiinţă”. Ea constă în a recunoaşte, ceea ce de fapt
bolnavul nu cunoaşte. Falsa identificare este o iluzie sau ,,o halucinaţie a prezentului”, rod al
jocului dintre prezent şi trecut, dintre percepţie şi reprezentare. Ea se întâlneşte în stări de
surmenaj, stări de obnubilare a conştiinţei, în stările maniacale şi schizofrenie. Opusul ei
este ,,iluzia de nerecunoaştere”, în care bolnavul crede că recunoaşte persoane pe care nu le-a
cunoscut şi nu este sigur că recunoaşte persoane pe care le-a cunoscut. Pe aceeaşi linie de
tulburări se înscriu şi paramneziile de reduplicare (Pick), fiind caracterizate prin dedublarea
perpetuă a obiectelor şi situaţiilor trăite. Astfel, bolnavul descris de Pink susţinea că a mai fost
tratat într-o clinică identică, de un medic care seamănă leit cu cel de acum etc.

2.2. Tulburările rememorării trecutului sau allomneziile reprezintă falsificări mnezice

retrospective sau reproduceri ale unor evenimente reale din trecut pe care bolnavul le situează în
mod fals în prezentul trăit.
2.2.1. Preudoreminiscenţele constau în reproducerea unor evenimente reale din trecutul
bolnavului, pe care acesta le trăieşte ca evenimente prezente. În astfel de cazuri, bolnavul
amestecă frânturi ale evenimentelor din trecut cu ceea ce el trăieşte în prezent, iluzia de memorie
constând în nerecunoaşterea timpului şi spaţiului în care s-a produs acţiunea respectivă.
De exemplu, o bolnavă cu sindrom amnestic Korsakov relata că după ce a luat masa de
dimineaţă, şi-a dus copilul la şcoală, acesta fiind elev în calasa I. Din informaţiile culese
de la familie reieşea că înainte de a suferi traumatismul, pacienta conducea într-adevăr
dimineaţa copilul la şcoală. Deci, evenimentul anterior trăit era situat în prezent şi
relatat ca atare.

2.2.2. Confabulaţiile (Pick) sau halucinaţiile de memorie se manifestă prin reproducerea unor
evenimente imaginare, pe care bolnavul nu le-a trăit, el fabulând asupra trecutului cu
convingerea că îl evocă. Bolnavul nu spune adevărul, dar nici nu minte, pentru că nu ştie că
minte; el este în afara adevărului, dar şi a falsului. Fabulaţia se situează între minciună şi adevăr,
întrucât bolnavul deşi convins că este sincer, ignoră adevărul. Confabulaţiile au fost denumite
halucinaţii ale memoriei prin analogie cu percepţia fără obiect care defineşte halucinaţia (în cazul
confabulaţiei, reproducerea unor amintiri ireale, netrăite de bolnav. În sindromul Korsakov, unde
confabulaţiile se întâlnesc frecvent atât timp cât bolnavul încă mai priveşte câtuşi de puţin critic
starea sa (păstrând parţial conştiinţa tulburărilor de memorie), el umple golurile mnezice cu
evenimente ireale, imaginare, mai ales atunci când este solicitat să relateze din antecedentele
sale. Atunci când bolnavul umple golurile unor amintiri pierdute cu evenimente verosimile, dar
netrăite în realitate este vorba de confabulaţii mnestice, iar când aceştia relatează evenimente
fantastice pe care le inserează între evenimente reale trăite (de exemplu, o bolnavă afirma că a
zburat cu trenul la o înălţime de câţiva metri deasupra pământului) este vorba de confabulaţii
fantastice.
2.2.3. Ecmnezia reprezintă o tulburare mai globală de memorie în care pacientul confundă
trecutul cu prezentul. Este vorba de întoarcerea întregii personalităţi la perioade demult trăite de
bolnav. Astfel, bolnavii senili, de mult pensionaţi, trăiesc în prezent perioade trecute din viaţa lor
profesională sau se consideră tineri, adolescenţi, femeile dându-şi numele de domnişoară.
Această întoarcere la perioadele din trecut se întâlneşte mai ales în demenţa senilă în cadrul
delirului senil.
2.2.4. Anecforia reprezintă o stare mai uşoară de tulburare a memoriei care poate fi întâlnită atât
în stările de surmenaj, cât şi în unele forme predemenţiale şi demenţiale, reprezentând
posibilitatea reproducerii unor amintiri pe care pacientul le credea uitate.