7. Semiologia tulburărilor de memorie şi intelect. Dismnezii cantitative de memorie (exemple clinice).

Dismnezii calitative de memorie (exemple clinice). Sindrom Korsakov. Retardul mintal, QI. Caracteristica
proceselor mnezice. Intelectul.

Semiologia tulburărilor de memorie şi intelect

Memoria este un proces psihic care reflectă relaţiile omului cu lumea înconjurătoare prin întipărirea,
păstrarea, recunoaşterea şi reproducerea experienţei interioare. Ea este izvorul gândirii care oglindeşte
experienţa interioară, un proces psihic complex aflat în strânsă legătură cu procesele de percepţie,
gândire şi afective. Viaţa omului fără memorie are un prezent fără trecut şi fără viitor.
Cu ajutorul memoriei omul poate să folosească tot ce acumulează în decursul vieţii - experienţa,
interese, obiceiuri etc. De aceea, memoria poate fi apreciată ca un proces de stocare şi acumulare a
informaţiei şi experienţei. Orice proces de memorare este constituit din trei faze: de memorare (fixare),
de păstrare (retenţia) şi reproducere (reactualizare).
Memorarea este etapa de recepţionare de noi percepţii, experienţe, cunoştinţe. In timpul memorării, care
este un proces activ, are loc selectarea informaţiei.
Retenţia (faza de păstrare) este procesul de reţinere în memorie a fap telor, cunoştinţelor, datelor. In
timpul păstrării, informaţiile memorate se adâncesc şi se sistematizează. Durata şi forma păstrării
depinde de sensul materialului şi condiţiile în care a avut loc memorarea.
Reproducerea este un proces mai simplu şi mai uşor de realizat, nu cere eforturi deosebite, este bine
dirijat şi are un caracter selectiv.
Deosebim mai multe forme (variante) de memorie. Memoria involuntara nu necesită un efort special. Are
un caracter întâmplător, mai puţin organizat şi sistematizat; memoria voluntară este o memorie organizată
şi sistematizată, productivă cu depunerea unui efort activ şi stabilirea conştientă a scopului. Memoria
mecanică se realizează în lipsa de înţelegere, simpla repetare a materialului conducând la învăţa rea
formală. Este necesară la memorarea numerelor de telefon, a datelor istorice, denumirilor geografice
etc. Memoria logică este bazată pe înţelegere, descifrarea materialului respectiv şi prevede formarea unei
legături logice dintre diferite noţiuni. Memoria de scurtă durată este memoria imediată a informaţilor
primite şi care nu mai funcţionează după ce acţiunea s-a schimbat. Durata unei astfel de memorii este de
30-60 secunde şi este necesară pentru selecţionarea informaţiei prin cipale şi transformarea în memorie
de lungă durată. Memoria de lungă durată (8-10 minute, săptămâni, luni, ani) pune în evidenţă reactivarea
amintirilor, a trecutului. In procesul de memorare au importanţă facto rii care condiţionează
procesualitatea memoriei: particularităţile materialului de memorat, structura volumul acestuia, modul
de organizare şi starea generală a obiectului.
Dereglările memoriei (dismneziile) pot fi cantitative (amneziile, hipomneziile, hipermneziile, amnezie
progredientă) şi calitative: pseudoreminiscenţele, confabulaţiile, ecmnezia, sindromul Korsakov,
anecforie.

Dismnezii cantitative
Amnezie - pierderea totală a capacităţii mnezice. Poate fi: antero-gradă şi retrogradă.
Amnezia anterogradă se referă la pierderea memoriei în ce priveşte evenimentele trăite după boală,
scăderea capacităţii de fixare a evenimentelor noi, în schimb amintirile fixate din trecut pot 11 păstrate
şi redate. Se întâlneşte la bolnavi cu contuzii craniocerebrale, stări reactive, psihoze infecţioase,
sindromul Korsakov.
Amnezia retrogradă prezintă pierderea memoriei până la boală. In acest caz nu este posibilă reproducerea
faptelor, evenimentelor care au avut loc până la declanşarea bolii. Poate fi totală, când bolnavul nu-şi
aminteşte nimic din cele întâmplate, şi lacunară, bolnavul amintindu-şi evenimentele trecute parţial.
Amnezia anteroretrogradă este o combinaţie a ambelor forme de amnezii. Se observă pierderea memoriei
cu referire la evenimentele până şi după boală. Este caracteristică pentru bolnavi cu ateroscleroză
cerebrală, psihoze senile, sindromul Korsakov.
Hipomnezia este o scădere de diferit grad a memoriei. Se întâlneşte în stări de surmenaj, nevroze,
oligofrenii, stări de involuţie.
Hipermneziile se caracterizează prin mărirea capacităţii de memorare. La bolnavi apar o mulţime de
amintiri demult uitate. Se înregistrează la bolnavi cu o psihoză maniaco-depresivă, intoxicaţii cu
narcotice.
Amneziaprogredientă se manifestă prin pierderea informaţiei memorate în ordinea inversă acumulării ei,
de la nou spre vechi ( legea lui Ribot).
Dismneziile calitative sau paramneziile sunt caracterizate ca amintiri false, neconcordate cu realizarea în
viaţă. Este vorba de evocarea eronată a unor fenomene sau acţiuni trăite în realitate de bolnav, dar care
nu sunt încadrate în timpul şi spaţiul real în care s-au desfăşurat sau nu sunt recunoscute de bolnav ca
trăite sau netrăite.
Pseudoreminiscenţele constau în reproducerea unor evenimente din trecutul bolnavului, pe care acesta le
trăieşte ca în prezent.
Con/ăbiilaţiile se manifestă prin reproducerea unor evenimente, pe care bolnavul nu le-a trăit, având mai
des un sens fantastic. Se întâlnesc la bolnavi cu sindrom Korsakov, psihoze aterosclerotice, senile.
Criptomnezia constă în nerecunoaşterea unor materiale literare, artistice, muzicale pe care bolnavul le-a
citit sau le-f. auzit în realitate, dar pe care în mod iluzoriu le consideră o creaţie proprie. Situaţia în care
bolnavul consideră că evenimentele trăite sunt doar citite, auzite sau văzute poartă denumirea de
„înstrăinarea amintirilor" (V. Predescu, 1989). Criptomneziile se întâlnesc în schizofrenie, sindromul
parafre-nic, demenţă posttraumatică, senilă, aterosclerotică.
Ecmnezia reprezintă o dereglare a memoriei globale, când bolnavul confundă prezentul cu trecutul. Mai
des se întâlneşte la bolnavi cu demenţă senilă. Sindromul Korsakov - amnezie de fixare,
anteroretrogradă, confabulaţiile.
Anecforia constă în posibilitatea reproducerii unor amintiri pe care pacientul le credea uitate. Se
întâlneşte în stările de surmenaj şi în unele forme de demenţă.
La copii studierea memoriei trebuie legată cu cronologia dezvoltării funcţiilor mnestice. La vârsta de
trei luni memoria durează câteva minute, la 12 luni - câteva săptămâni, la 24 luni - câteva luni, la 4 ani -
până la un an. în primul an de viaţă memoria are un caracter involuntar, copilul me morând glasul
mamei, chipul persoanelor apropiate, aspectul jucăriilor. La vârsta preşcolară (3-6 ani) funcţiile
mnestice au un caracter voluntar, copilul prin jocuri este obligat să fixeze, să reţină şi să reproducă
anumite aspecte, sarcini, experienţe cerute în anumit timp. Funcţiile de învăţare, educaţie, dezvoltă
aspectul voluntar al memoriei, ceea ce conduce la acumularea, reţinerea, sistematizarea, ordonarea şi
prelucrarea cunoştinţelor. La vârsta şcolară (7-14 ani) se dezvoltă memoria mecanică, logică care atinge
un nivel înalt la vârsta de 25 ani şi se menţine la un nivel satisfăcător până la 50 ani. De la 50 ani
memoria scade, mai ales în ce priveşte fixarea şi reproducerea.
Dereglările memoriei la copil sunt în genere asemănătoare cu cele semnalate la adult.
Dismneziile la copii se caracterizează prin pierderea capacităţii de reproducere fragmentară a
evenimentelor anterioare. La vârsta preşcolară pot apărea scăderea capacităţii de memorare a poeziilor,
cântecelor, de reproducere a unui text. Repede uită numele persoanelor sau colegi lor. La copiii mici este
greu de a aprecia dismneziile, deoarece la ei este mai dezvoltată gândirea concretă. Se pot depista în
cazul când copilul uită în care dulap şi-a lăsat hainele, cu greu găseşte jucăriile. Confabulaţiile întâlnite
la copiii mici au un conţinut fantastic, cu componenţi multipli. Apar la bolnavi cu schizofrenie,
parafrenie. I lipomnezia la copii se poate manifesta prin reţinerea cuvintelor şi frazelor citite în stare de
nevroză sau de activitate. Hipermnezia poate fi întâlnită la copii cu anumită predilecţie pentru reţinerea
cifrelorjimbilor străine. Paramne-ziile se întâlnesc la acei copii care nu pot distinge realul de fantastic.
Există următoarele metode clinico-psihologice de investigare a me moriei:
Metoda Verlgge. Se propune pacientului să memoreze 6 cifre (1,6,2,5,4,7), pe care le repetă peste un
minut şi iar peste un minut. în mod normal, în primul minut pacientul reproduce cu o cifră mai puţin, în
al doilea - cu două mai puţin. Răspunsul se notează 1625.7 sau 16.5.7, prin puncte fiind consemnate
pauzele. Dacă pacientul repetă numai trei cifre, înseamnă că sunt prezente dereglări de memorie.
Metoda Bernştein. Timp de 30 secunde pacientul priveşte un tabel cu 9 figuri, după care i se arată un
tabel cu 25 figuri, printre care şi primele 9 figuri. Rezultatul se calculează după formula S=n x ( 9+f) ,
unde S este suma generală, n - numărul de figuri numite corect, f- numărul de figuri greşite.

Fiziopatologia proceselor mnezice

Observaţiile clinice şi experimentale au arătat că în creier există regiuni responsabile de funcţionarea
proceselor mnezice. După leziunile hipocampului şi ale lobului frontal se observă tulburări mnestice.
Korsakov (1890) primul a descris leziunile bilaterale în hipocamp. Mai târziu W.B. Scoville (1937), W.
Penfild (1958), B. Milner (1959) au descoperit leziuni în lobul temporal care au generat dismnezii de
intensitate variabilă, în special a memoriei de fixare. De Guden (1896) Camper (1928) a observat
amnezii în urma atrofiei corpilor mamilari. Leziunile cortexului parietal realizează amnezii de învăţare.
în leziunile occipitale şi temporale din dreapta apar dificultăţi ale memoriei printr-o pierdere a
capacităţii de revizualizare şi de visare. Corpul calos şi comi sura anterioară asigură transferul şi
stocarea difuză a informaţiilor memoriei de lungă durată în emisferele cerebrale. Toate datele expuse
mai sus susţin ipoteza unui circuit cortico-subcortical, denumit circuitul lui Pupez (1937), valabil atât
pentru viaţa emoţională cât şi pentru procesul memoriei. In ultimele decenii specialiştii au studiat rolul
acizilor dezo-xiribonucleic şi ribonucleic în procesele mnezice. E.D. Cameron (1963) a arătat că la
creşterea cantităţii de acizi ribonucleic! creşte şi volumul mnezic. H. Huden (1962) a observat scăderea
cantităţii de acizi ribonucleic! la unii bolnavi psihici cu dismnezii. In baza cercetărilor clinice
experimentale a fost formulate sub formă de ipoteză mecanismele neurofiziologice ale memoriei, care
urmează să fie studiate pe viitor.

Retard mintal
Retardul mintal este o stare de nedezvoltare psihică, caracterizată prin afectarea la nivel global
intelectual cu tulburări ale gândirii, vorbirii motorii şi sociale, apărută la acţiunea unor factori prenatali
sau post-natali. Procesul patologic poate împiedica şi dezvoltarea altor funcţii psihice ca activitatea,
caracterul şi personalitatea în general. Retardarea mintală descrisă în literatură sub denumirea de
„oligofrenie" a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri
Studiile au arătat că retardarea mintală este o maladie stabilă pe tot parcursul vieţii. Prevalenta este de
3-4 persoane la 1000 de locuitori.
Etiopatogeneza retardării mintale este polifactorială cu modificări, anomalii grave produse prin leziuni
cerebrale, tulburări biochimice şi genetice. Factorii etiopatogenici pot fi endogeni şi exogeni. Există 3
categorii de factori endogeni:
1. Mecanism poligenic în care deficitul mintal este cauzat de trans formări genetice nefavorabile ale
intelectului.
2. Tulburări metabolice înnăscute:fenilcetonuria, hemocistinuria, galactozemia.
3. Anomalii ale cromozomului sexual „X".
Factorii endogeni şi exogeni se împart în: prenatali, perinatali şi postnatali.
Factori prenatali: acţiunea dăunătoare a diverselor substanţe radioactive (mercur, plumb, zinc); opiacee,
alcool; infecţii (gripa, tuberculoza, malaria, lues, toxoplasmoză).
Factori perinatali: traumatisme mecanice ale copilului în timpul naşterii, naştere prelungită, făt mai
mare de 4000 g, manipulaţii instrumentale, hipoxie sau anoxie la naştere.
Factori postnatali: encefalite, meningoencefalite, traumatismele cranio-cerebrale, bronhopneumonii,
infecţiile gastrointestinale.
Patogeneza. Datele din literatură (V. Predescu) demonstrează că patogeneza retardării mintale este
complicată şi poate fi sistematizată în trei grupe mari:
Modificări organice determinate de dezvoltarea displaziei neuro-c. dermale şi tulburări metabolice.
Modificări organice determinate prenatal şi natal.
Modificări organice determinate postnatal.
Modificările organice din prima grupă sunt asociate cu microcefa-lie, macrocefalie, hidrocefalie . în
microcefalie creierul este de dimensiuni mici, cortexul cerebral rămâne incomplet stratificat, având
numai 4 straturi de neuroni. Fasciculele de fibre sunt subţiri, cu aspect hipoplastic şi mielinizare redusă.
La indivizi cu macrocefalie creierul este mai mare decât în forma genetică. Există zone corticale
asimetrice, restrânse de microglie. în ţesutul nervos se observă degenerări însoţite de scleroză
conjunctivo-glială. Hidrocefalia se produce prin acumula rea de lichid cefalorahidian şi creşterea
presiunii în sistemul ventricular cerebral.
Grupa modificărilor organice determinate perinatal şi natal pot fi cauzate de tulburări cerebrale
hemodinamice: edem cerebral şi hemoragii care produc necrozele ţesutului nervos sub formă de sechele
în urma unor leziuni cerebrale, prezentând probleme grave în dezvoltarea psihică a copilului. în
perioada dezvoltării copilului lezarea creierului se poate produce prin boli infecţioase, traume
craniocerebrale, intoxicaţii care duc la schimbări leptomeninginle şi necroze cerebrale difuze, cicatrice
cerebrale, care favorizează şi contribuie la dezvoltarea psihică anormală a copilului.
Intelectul este un ansamblu de cunoştinţe (înnăscute sau dobândite) cu ajutorul cărora se rezolvă unele
probleme esenţiale, se acumulează noi cunoştinţe, experienţe în decursul vieţii umane.
Intelectul se compune din: percepţie, memorie, gândire, atenţie, limbaj. Memoria este uşa intelectului, iar
gândirea sintetizează şi abstracţionează noi date ştiinţifice necesare pentru dezvoltarea şi îmbogăţirea
intelectuală. Tulburările funcţiilor intelectuale înnăscute conduc la retard mintal, iar a celor dobândite -
la demenţă.

Demenţa este o dereglare intelectuală stabilă (cu scăderea memoriei, dereglarea gândirii, simţului critic)
ca urmare a unei maladii mintale, cu pierderea totală sau parţială a cunoştinţelor şi a experienţelor prac -
tice acumulate în viaţă. Demenţa poate avea trei grade de manifestare: uşoară (stare de defect), când în
urma maladiei se observă dereglarea funcţiei intelectului, memoriei sau gândirii; totală, cu păstrarea
nucleului personalităţii (moralul, etica, sistemul critic); totală cu pierderea nucleului personalităţii. Atât la
maturi cât şi la copii mai frecvent se întâlnesc următoarele forme de demenţă: organică, epileptică,
schizofrenică.