ADHD Simptome Simptomele de baza ale THDA sunt urmatoarele: - inatentia, caracterizata printr-o slaba concentrare asupra efectuarii

unei sarcinii si usoara distractibilitate de catre stimulii exteriori - impulsivitatea poate duce la implicarea copilului in activitati riscante fara ca acesta sa tina seama de consecinte - hiperactivitatea/ agitatia si comportamentul neadecvat. In perioada prescolara, cele trei simptome caracteristice, inatentia, hiperactivitatea si impulsivitatea fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea, este greu de diferentiat THDA de comportamentul normal specific varstei. Simptomele devin evidente sau sunt accentuate odata cu inceperea scolii, pentru ca mediul social si cerintele academice solicita acele abilitati care in cazul copiilor cu THDA nu sunt deloc punctele lor tari. Copiii si adolescentii cu THDA prezinta dificultati academice datorate simptomelor tulburarii. In aceasta perioada (6-12 ani) expectantele adultilor (parinti si profesori) sunt din ce in ce mai mari in termeni de independenta, autonomie si functionare sociala. In perioada scolara sunt evaluate abilitatile cognitive si socio-emotionale ale copilului. TDHA poate fi sugerat de : - note si scoruri mici la testele de aptitudini - slabe abilitati de organizare si planificare a actului de invatare - probleme de socializare - imagine de sine negativa si impresia ca e respins de colegi. Simptome in perioada adolescentei In perioada adolescentei, intre 13-18 ani, tulburarea este relativ stabila. In schimb, daca nu se intervine terapeutic problemele pot sa persiste sau sa se agraveze. Adolescentii cu inatentie vor avea perfomante scolare slabe care vor fi evidente mai ales la schimbarea scolii sau la trecerea in gimnaziu sau liceu. Simptome la varsta adulta In perioada adulta, simptomele se atenueaza, dar la unii pot persista producand dificultati de concentrare, de planificare si finalizare a unei activitati. Multi adulti pot sa scape nediagnosticati si netratati si prezinta probleme de inadaptare sociala (dificultati in pastrarea locului de munca) sau tulburari afective (depresie). Totusi, adaptarea adultilor cu THDA este mai buna decat a copiilor hiperkinetici. Majoritatea adultilor cu THDA vor avea diverse probleme atat in familie cat si la locul de munca; prezinta mai frecvent o stima de sine scazuta si frustrare. Rata divorturilor, a tabagismului, alcoolismului sau abuzului de droguri este mai

mare la persoanele cu THDA. Se constata ca numarul absolventilor de liceu si/sau facultate este mai mic printre cei care sufera de THDA comparativ cu semenii de aceeasi varsta. Unii adulti constata ca sufera de THDA doar dupa ce acest diagnostic a fost pus copilului lor. Investigatii Asociatia Americana de Pshiatrie a stabilit un set de criterii pe baza caruia este pus diagnosticul de THDA. Conform acestor criterii, in manualul DSM-IV au fost descrise mai multe subtipuri: - THDA tipul mixt - THDA in care predomina simptomele de inatentie - THDA predominant hiperactiv/ impulsiv. S-a mai descris tipul nespecificat, cand simptomele de inatentie, hiperactivitate si impulsivitate sunt prezente, dar nu pot fi incadrate in nici unul din cele trei tipuri descrise mai sus. Profesionistii in domeniul medical folosesc criterii bine definite pentru a stabili diagnosticul de THDA: - istoricul copilului: parintele va face o scurta descriere a dezvoltarii socio-emotionale, educationale si comportamentale - examenul fizic - completarea de catre parintii si profesori a scalelor standardizate si a chestionarelor pentru THDA. Pe baza evaluarii statusului mintal (evaluarea abilitatilor de vocabular si vorbire, estimarea clinica a inteligentei, coordonarea motrica fina sau grosiera, evaluarea formei, continutului si logicii gandirii) medicul specialist va aprecia daca problemele comportamentale sunt determinate de THDA sau de catre afectiunile psihiatrice asociate. In plus, prin evaluarea educationala se vor determina deficientele in dezvoltarea limbajului scris sau citit, cat si problemele de calcul matematic. Testarea tulburarilor de invatare este o componenta importanta, deoarece sta la baza alcatuirii unui program interventional individualizat adaptat deficientelor si nevoilor copilului. Investigatii suplimentare vor aduce dovezi pentru sustinerea diagnosticului unor probleme medicale care interfera cu dezvoltarea achizitiilor scolare si pot explica simptomatologia copilului, precum: - deficientele de auz (evaluarea acuitatii auditive) - deficientele de vedere (evaluarea acuitatii vizuale). Alte testari de laborator utile pentru stabilirea diagnosticului: - dozarea plumbului, daca istoricul sugereaza pica sau expunerea ambientala - hemoleucograma: aceasta poate pune in evidenta anemia care poate determina apatie si diminuarea capacitatii de concentrare - dozarea nivelului hormonilor tiroidieni evidentiaza disfunctiile tiroidiene ce afecteaza capacitatea de atentie si concentrare, dar acestea sunt mai frecvent intalnite la varsta adulta.

- EEG (electroencefalograma) este necesara pentru diagnosticul convulsiilor care pot determina alterari la nivelul functionalitatii neuronale, traduse prin modificari in plan comportamental. Una dintre ingrijorarile parintilor este aceea a supradiagnosticului. Specialistii si cercetatorii in domeniu apreciaza ca numarul mare de cazuri de THDA nu se datoreaza supradiagnosticarii ci imbunatatirii metodelor de evaluare si diagnostic (aparitia scalelolor standardizate). Evaluarea comportamentala a adultilor cu THDA se realizeaza cu ajutorul Scalei WURS (Wender Utah Rating Scale) alcatuita din 25 de intrebari (itemi) despre problemele din copilarie frecvent intalnite in aceasta afectiune. Aceasta scala evalueaza prezenta si severitatea simptomelor la varsta copilariei. Simptome Simptomele de baza ale THDA sunt urmatoarele: - inatentia, caracterizata printr-o slaba concentrare asupra efectuarii unei sarcinii si usoara distractibilitate de catre stimulii exteriori - impulsivitatea poate duce la implicarea copilului in activitati riscante fara ca acesta sa tina seama de consecinte - hiperactivitatea/ agitatia si comportamentul neadecvat. In perioada prescolara, cele trei simptome caracteristice, inatentia, hiperactivitatea si impulsivitatea fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea, este greu de diferentiat THDA de comportamentul normal specific varstei. Simptomele devin evidente sau sunt accentuate odata cu inceperea scolii, pentru ca mediul social si cerintele academice solicita acele abilitati care in cazul copiilor cu THDA nu sunt deloc punctele lor tari. Copiii si adolescentii cu THDA prezinta dificultati academice datorate simptomelor tulburarii. In aceasta perioada (6-12 ani) expectantele adultilor (parinti si profesori) sunt din ce in ce mai mari in termeni de independenta, autonomie si functionare sociala. In perioada scolara sunt evaluate abilitatile cognitive si socio-emotionale ale copilului. TDHA poate fi sugerat de : - note si scoruri mici la testele de aptitudini - slabe abilitati de organizare si planificare a actului de invatare - probleme de socializare - imagine de sine negativa si impresia ca e respins de colegi. Simptome in perioada adolescentei In perioada adolescentei, intre 13-18 ani, tulburarea este relativ stabila. In schimb, daca nu se intervine

terapeutic problemele pot sa persiste sau sa se agraveze. Adolescentii cu inatentie vor avea perfomante scolare slabe care vor fi evidente mai ales la schimbarea scolii sau la trecerea in gimnaziu sau liceu. Simptome la varsta adulta In perioada adulta, simptomele se atenueaza, dar la unii pot persista producand dificultati de concentrare, de planificare si finalizare a unei activitati. Multi adulti pot sa scape nediagnosticati si netratati si prezinta probleme de inadaptare sociala (dificultati in pastrarea locului de munca) sau tulburari afective (depresie). Totusi, adaptarea adultilor cu THDA este mai buna decat a copiilor hiperkinetici. Majoritatea adultilor cu THDA vor avea diverse probleme atat in familie cat si la locul de munca; prezinta mai frecvent o stima de sine scazuta si frustrare. Rata divorturilor, a tabagismului, alcoolismului sau abuzului de droguri este mai mare la persoanele cu THDA. Se constata ca numarul absolventilor de liceu si/sau facultate este mai mic printre cei care sufera de THDA comparativ cu semenii de aceeasi varsta. Unii adulti constata ca sufera de THDA doar dupa ce acest diagnostic a fost pus copilului lor. Tratament initial Un tratament eficient presupune un diagnostic corect si o evaluare exacta a abilitatilor si problemelor copilului. Asociatia Americana de Pediatrie, pe baza studiului clinic longitudinal, realizat pe un lot de copii hiperactivi de varsta scolara, recomanda asocierea tratamentului medicamentos cu interventia comportamentala. Copiii care au primit medicatie stimulanta au prezentat o imbunatatire semnificativa a simptomatologiei (inatentia, impulsivitatea si hiperactivitatea s-au ameliorat semnificativ). Tratamentul medicamentos include: - stimulantele sistemului nervos central din familia Amfetaminelor (Dextroamfetamina, Metilfenidatul) imbunatatesc simptomatologia la aproximativ 70% dintre copiii cu THDA. Efectul stimulantelor cerebrale poate parea paradoxal, ele diminua hiperactivitatea si impulsivitatea crescand puterea de concentrare. Unii parintii sunt ingrijorati ca medicamentele stimulante vor determina dependenta. Una din constatarile importante ale studiilor recente cu metodologie stiintifica riguroasa este faptul ca, la pacientii cu THDA, psihostimulentele in doze terapeutice, nu creaza obisnuinta sau dependenta si nici nu expun pentru un risc crescut de adictie fata de droguri (in cursul tratamentului sau ulterior, in viata adulta). Totusi, parintii vor supraveghea atent administrarea tratamentului deoarece s-a semnalat folosirea abuziva a psihostimulantelor printre adolescentii (fratii sau colegii) si adultii din familia pacientului. Cele mai frecvente efecte secundare ale stimulentelor sunt inapetenta, nervozitatea, aparitia ticurilor sau tulburarea Tourette, insomnia - medicatia non-stimulanta - Atomoxetina este un medicament non-stimulant (inhibitor al recaptarii

noradrenalinei) administrat in cazul lipsei de eficienta a stimulentelor cerebrale sau a aparitiei reactiilor adverse la acestea. Atomoxetina nu este o substanta controlata (se elibereaza fara reteta). Asociatia Americana de Psihiatrie recomanda pentru tratamentul THDA si terapia comportamentala care reprezinta un set specific de interventii prin care parintii si profesorii invata tehnici comportamentale, cum ar fi sistemul de intariri care modifica comportamentul indezirabil al copilului. Copiii dezvolta abilitati de rezolvare a problemelor, abilitati de comunicare si de autoafirmare. Consilierea psihologica a copilului cu THDA si a adultilor din familia acestuia este foarte utila in identificarea problemelor comportamentale datorate simptomelor hiperactivitatii si in gasirea unor strategii de rezolvare ale acestora. De asemenea, este eficienta in rezolvarea starii de frustrare si depasirii situatiilor stresante. Interventiile comportamentale pot fi utile si in abordarea terapeutica a anxietatii si tulburarii de opozitionism provocator, frecvente la unii copiii cu THDA. Adesea, cei care identifica si semnaleaza simptomele THDA sunt profesorii, deoarece cerintele stricte ale mediul scolar scot in evidenta dificultatile copiilor de a sta linistiti in banca, de a fi atenti la ora, de a raspunde cerintelor educationale si de respecta regulile clasei. Unii copii cu THDA vor fi indrumati catre invatamantul special, in care psihopedagogi specializati vor intocmi proiecte individuale personalizate (PIP). PIP-ul este alcatuit in urma evaluarii complexe educationale si este adaptat nevoilor speciale si deficientelor copilului. Modificarile la nivel educational implica adaptarea mediului clasei (copiii cu THDA trebuie asezati in primele banci), a instrumentelor de lucru si a sarcinilor de lucru, adaptarea curriculei si a modalitatii de predare. Impreuna cu specialistul se vor fixa obiective educationale si vocationale realiste. In cazul copilului prescolar terapia comportamentala va fi preferata in incercarea de a tine sub control comportamentul si de evita tratamentul medicamentos la o varsta prea frageda. Daca insa terapia comportamentala nu va fi eficienta in controlul simptomelor se va trece la medicatie psihostimulanta, chiar daca pentru aceasta varsta exista controverse intre specialisti in ceea ce priveste tratamentul medicamentos, datorita numarului mic de studii clinice. Exista in desfasurare un studiu clinic, care evaluaeaza eficacitatea terapeutica a Metilfenidatului la copiii prescolari.

Cum se manifest ADHD la copii? Simptomele ADHD se mpart n dou categorii principale: inatentie i hiperactivitate - impulsivitate . Diagnosticul de ADHD se bazeaz pe numrul, persistena i istoricul simptomelor ADHD, i totodat pe msura n care acestea produc modificri ale comportamentului copilului, n mai mult dect un singur

context. Simptomele de inatenie

Adeseori ignor detaliile; greete din neglijen. Adeseori i menine cu greutate concentrarea la lucru sau la joac. Adeseori pare s nu asculte atunci cnd cineva i se adreseaz direct. Adeseori nu respect instruciunile; nu termin ceea ce a nceput. Adeseori are dificulti n a-i organiza sarcinile i activitile. Adeseori evit activitile care necesit efort intelectual susinut. Adeseori pierde lucruri de care are nevoie. Adeseori este distras de zgomote exterioare. Adeseori este uituc n activitile cotidiene.

Simptomele de hiperactivitate-impulsivitate Hiperactivitatea

Adeseori se agit sau se foiete. Adeseori trebuie s se ridice de pe scaun. Adeseori alearg sau se car atunci cnd nu ar trebui. Adeseori are dificulti n desfurarea activitilor de timp liber nezgomotoase. Adeseori este n micare, parc ar fi animat de un motor. Adeseori vorbete excesiv.

Impulsivitatea

Adeseori rspunde nainte ca ntrebrile s fie complete. Adeseori are dificulti n a-i atepta rndul. Adeseori ntrerupe sau deranjeaz alte persoane.

Deoarece toi copii se comport uneori astfel, diagnosticul de ADHD poate fi stabilit unui copil numai de ctre un specialist.
Ce afeciuni pot aprea n paralel cu ADHD

Copiii cu ADHD sufer adesea alte afeciuni care pot complica diagnosticul i tratamentul. Iat cteva dintre cele mai frecvente comorbiditati (afeciuni care pot insoi ADHD).

Afeciuni care pot aprea n paralel cu ADHD Muli copii cu ADHD sufer i de alte boli care pot complica diagnosticul i tratamentul. Cele mai frecvente afeciuni care pot coexista cu ADHD sunt: Dizabilitile de nvare Dizabilitile de nvare includ dizabiliti de citire, probleme la matematic i la formulrile scrise. Pacienii cu dizabiliti de nvare obin scoruri sensibil mai mici dect cele considerate normale n conformitate cu vrsta, colarizarea i nivelul de inteligen. n plus, aceste caracteristici includ autoapreciere i abiliti sociale reduse. Tulburarea opoziionismului provocator (ODD , Oppositional Defiant Disorder) i tulburarea de conduit (CD , Conduct Disorder) Conform National Institute of Mental Health (NIMH) din SUA, copiii cu ADHD, n special bieii, au un risc mai mare de a dezvolta dou tulburri psihiatrice, tulburarea opoziionismului provocator i tulburarea de conduit .

ODD se caracterizeaz printr-un comportament nesupus, sfidtor, negativ i ostil fa de formele de autoritate, care persist timp de cel puin ase luni. CD se caracterizeaz printr-un comportament persistent de violare a normelor sociale i a drepturilor altora. Deoarece n prezent nu exist tratamente aprobate pentru ODD sau CD, prinii pot avea nevoie o susinere suplimentar pentru a putea controla aceste manifestri ale copiilor cu ADHD.

Tulburrile afective i anxioase Copiii cu ADHD au risc mai mare de a dezvolta probleme privitoare la anxietate sau depresie , dei este posibil ca aceste tulburri afective s nu se manifeste nainte de adolescen sau de vrsta adult. Indiferent de originea tulburrilor, muli experi consider ca unele consecine ale comportamentelor cauzate de ADHD pot s produc prin ele nsele anxietate sau depresie i pot reduce stima de sine. Atunci cnd sunt prezente, tulburrile afective sau anxioase necesit tratament specific, suplimentar fa de ADHD. St in puterea dvs. s v ajutai copilul

Adaptat dup ADDitude Magazine Prinii sunt persoanele cele mai apropiate copiilor i cele care cunosc cel mai bine trsturile de caracter i punctele sensibile ale acestora. Pentru a fi cu adevrat eficient n misiunea dumneavoastr, trebuie s dispunei de o bun nelegere a punctelor forte i a slbiciunilor copilului dumneavoastr, att din perspectiv clinic ct i personal. Dincolo de acestea, este vital s comunicai educatorilor i altor specialiti cunotinele dumneavoastr despre copil i despre nevoile sale. A aciona cu adevrat eficient n interesul propriului copil necesit urmtoarele:

nelegerea deplin a punctelor forte, a slbiciunilor i a nevoilor specifice ale copilului. Informarea n legtur cu drepturile educaionale, cu modul de funcionare a sistemului i cu resursele care sunt disponibile. Comunicarea eficient i lucrul n cooperare cu educatorii copilului. Implicarea copilului n procesul de planificare i de luare a deciziilor, pentru a-i demonstra fr echivoc faptul c i suntei alturi pn la capt.

Comunicai eficient Susinerea cea mai eficient presupune un efort de colaborare i nu o lupt ntre prini i educatori. Printele care se comport insistent, cu tact i respectuos n comunicarea informaiilor i solicitarea de servicii este mai probabil a progresa, n comparaie cu cel care manifest o atitudine agresiv sau combatant. Implicai-v copilul

Copilul este, n mod cert, persoana cea mai important din tot acest proces. Pentru orice copil, de orice vrst, este neplcut s fie scos n eviden prin intervenii speciale, dar este nc i mai ru dac motivele nu i sunt clare iar copilul nu se simte inclus n procesul respectiv. Prinii i profesorii realizeaz planuri speciale pentru copil i i cer s fac lucruri pe care nici unul dintre prietenii si nu este nevoit s le fac! Copiii mai mici pot s interiorizeze unele sentimente de ruine i senzaia c sunt ri. Unii copii mai mari pot s se simt etichetai sau stigmatizai i reacioneaz prin resentimente i necomplian. ntotdeauna este mai bine s simi c eti participant, nu pion. Chiar i copiii foarte mici accept interveniile atunci cnd motivele i beneficiile le sunt explicate ntr-un mod care pare raional pentru ei. La fel de important este i atitudinea familiei fa de susinerea copilului i fa de intervenii. Nu este suficient s oferim doar disciplin i ndrumare. (E timpul s te-apuci s-i faci leciile; nchide televizorul"!). Lsai copilul s vad n dumneavoastr rolul de ncurajator i de cavaler cu armur strlucitoare (Am ncredere n tine, vreau tot ce-i mai bun pentru tine, sunt alturi de tine pn la capt). Interveniile educaionale dau ntotdeauna rezultatele cele mai bune atunci cnd copiii i consider familia drept o surs de sprijin permanent. Percepii greite despre ADHD Ca printe care are un copil cu ADHD, diferenierea clar ntre datele demonstrate tiinific si percepiile greite cu privire la ADHD v poate ajuta n alegerea unei terapii potrivite. Percepii Greite Date demonstrate tiinific La toi copii cu ADHD, Aproximativ 60% dintre copiii diagnosticai cu ADHD continu s manifeste pn la urm aceast simptome n timpul vrstei adulte. afeciune se remite. ADHD este o afeciune medical, datorat unui dezechilibru chimic din creier. ADHD nu este o Este recunoscut oficial de ctre experii i instituiile medicale importante, afeciune medical. inclusiv U.S. Surgeon General, American Psychiatric Association i altele. Atitudinea parental National Institute of Mental Health (NIMH) afirm c oamenii de tiin gsesc inadecvat se afl la originea ADHD. Persoanele afectate de ADHD au ntotdeauna probleme de atenie. ADHD afecteaz sexul din ce n ce mai multe dovezi c ADHD nu i are originea n mediul familial, ci n cauze biologice. Uneori cei cu ADHD pot fi capabili de o atenie excesiv. Ei se concentreaz asupra unui anumit lucru, ignornd celelalte aspecte nconjurtoare. Raportul biei:fete este 4:1. Diagnosticul la fete este mai dificil, cci

masculin mai mult dect pe cel feminin.

predomin forma cu inatenie. Studiul multi-modal privitor la tratamentul copiilor cu ADHD (Studiul MTA)

ADHD poate fi tratat numai medicamentos.

organizat de NIMH a inclus aproape 600 elevi de coal elementar i a permis concluzia c rezultatele cele mai bune s-au obinut prin asocierea terapiei comportamentale i medicaiei. Discutai cu medicul dumneavoastr cele mai

potrivite opiuni pentru copilul dumneavoastr Copilul dvs. a fost diagnosticat cu ADHD Atunci cnd copilul lor este diagnosticat cu ADHD, prinii au reacii i sentimente diferite. n general, acetia se simt uurai c exist o explicaie pentru comportamentul pe care, pn atunci, nici ei i nici copilul nu l-au putut nelege. Odat ce prinii ajung s accepte diagnosticul, vor constata c, n condiiile aplicrii tratamentului adecvat, activitile colare i sociale ale copilul cu ADHD se mbuntesc, iar viaa de familie poate deveni mai linitit i mai fericit 1. De fapt, intervenia precoce poate prentmpina apariia dificultilor academice i sociale specifice ADHD. Exist numeroase moduri de a trata simptomatologia copilului dumneavoastr cu ADHD, iar prinii trebuie s stabileasc opiunile optime pentru copilul lor. Primul pas const n acumulare a ct mai multe informaii posibile privitoare la ADHD. Simptome prezente n copilarie Familiarizarea cu simptomele ADHD poate fi de mare ajutor n discuiile despre ADHD cu educatorii i cu specialitii n asisten de sntate. Exist soluii pentru ADHD?

Practicile terapeutice curente n ADHD sunt orientate asupra managementului simptomelor combinnd mai multe metode de tratament:

Terapie comportamentala (incluznd antrenament i terapie) Medicaia Terapia combinat (medicaie i terapie comportamental)

Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient. Procesul terapeutic la copiii i adolescenii cu ADHD Procesul terapeutic cuprinde trei etape de baz:

Evaluarea iniial: Ca parte a evalurii diagnostice, medicul sau specialistul de asisten sanitar determin simptomele int i gradul iniial de afectare Strategia terapeutic: Medicul stabilete o strategie terapeutic prioritiznd simptomele int i determinnd metodele terapeutice cele mai potrivite pentru reducerea acestora

Monitorizarea simptomelor i adaptarea strategiei: Una dintre componentele cele mai importante ale tratamentului ADHD este monitorizarea simptomelor din diferite domenii (cum ar fi nvarea, rezultatele colare, interaciunile familiale i relaiile cu persoanele de aceeai vrst) i din diferite medii (de exemplu acas, la coal, n afara programului colar)

4.

Cum m pot asigura c e vorba de ADHD?

Baza diagnosticului ADHD este DSM-IV-TR. Medicul diagnosticheaz ADHD n funcie de trei componente:

Prezena constant a simptomelor : Copiii cu ADHD pot relata medicului simptome care includ: lipsa de concentrare, dezorganizarea, agitaia i dificultatea de a termina proiecte i/sau pierderea lucrurilor.

Afectarea funcionalitii : Copiii cu ADHD pot avea dificulti la coal, acas i n relaiile personale.

Persistena simptomelor: Simptomatologia adulilor cu ADHD a debutat probabil naintea vrstei de 7 ani, iar aceste simptome probabil au continuat s se manifeste n mod regulat.

ADHD se poate vindeca? ADHD este o tulburare cronic. La unii pacieni simptomele bolii se atenueaz vizibil i pot duce o via activ n adolescen i n timpul vieii adulte. Cu toate acestea, la aproximativ 60% dintre copiii cu ADHD simptomele se vor menine i n perioada adult. ADHD este tratabil. Din fericire, cercetrile progreseaz, fcnd ca perspectivele persoanelor cu ADHD s fie mult mai bune. S-au realizat progrese spre o mai bun nelegere a bolii i a tratamentului acesteia, iar oamenii de tiin utilizeaz n prezent mai multe abordri pentru a afla mai mult despre cauzele ADHD. Chiar dac nu s-a elaborat o terapie care s vindece ADHD, numeroase persoane afectate au posibilitatea unei viei satisfctoare.